NEVOIA DE A BEA ŞI A MÂNCA

I. DEFINIŢIE. Necesitatea fiinţei umane de a absorbi alimente de bună calitate şi în

cantitate suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi energia
indispensabilă unei bune funcţionări.
Nutritia reprezinta deci, totalitatea proceselor organismului implicate in aportul si
utilizarea produselor alimentare.
Substantele nutritive sau nutrientii sunt folositi în trei mari directii:
- pentru crestere si dezvoltare;
- pentru intretinerea si repararea tesuturilor;
Pentru obtinerea energiei necesare activitatii.
II. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Schimbul permanent de substante si energie dintre organism si mediu se numeste
metabolism si reprezinta functia fundamentale a vietii.
Metabolismul are doua laturi distincte:
- de sinteza, de refacere a tesuturilor proprii din substante simple, numita anabolism;
- de descompunere a substantelor compuse, de degradare in scop energetic, numita
catabolism.
Pentru a se menţine sanatoasă, fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată de alimente,
conţinând elementele nutritive indispensabile vieţii. Cantitatea şi natura alimentelor
nutritive sunt în funcţie de: sex, vârsta, greutate, înălţime, activitate depusă, starea de
sănătate sau de boală.
O alimentare adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii şi asigurării
tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale: glucide, proteine, lipide, vitamine, apă,
săruri minerale.
1. Glucidele
Glucidele (hidraţii de carbon) reprezintă sursa principală energetică a organismului.
Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismul prea mult, de aceea este bine ca 50% din
necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţii de carbon, dacă nu există o
contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor (diabetul zaharat, obezitate, etc.).
Glucidele sunt substante organice alcatuite din carbon, hidrogen si oxigen.
Cele mai importante glucide sunt:
- zaharoza (zaharul);
- lactoza (glucidul din lapte);
- amidonul (glucidul din legume si cereale);
- celuloza si hemicelulozele ( din vegetale);
- glicogenul (din muschi sau ficat);
- glucoza si fructoza (glucide cu molecula mica).
Glucidele se impart in:
- polizaharide – zaharoza, lactoza, amidonul, celuloza, glicogenul;
- monozaharide – glucoza , fructoza.
Glucidele se gasesc in proportie mare in alimentele de origine vegetala (grau, porumb,
orez, fructe, legume, zahar, miere) si in cantitate mica in cele de origine animala (lapte,
carne).
Glucidele nu pot fi absorbite in organism decat in urma digestiei care le transforma in
monozaharide, singurele capabile sa strabata bariera intestinala, sa treaca in sange sis a
ajunga la ficat. Aici o parte se transforma prin sinteza in glicogen ca substanta de rezerva,
iar o alta parte trece in circulatia generala pentru a fi folosite la nivelul tesuturilor si
organelor. Glucidele intra in compozitia citoplasmei si din ele se elibereaza aproximativ
60% din totalul energiei consumate de organism (1gram de glucoza elibereaza 4,1 kcal).
Glucidele din alimentatie trebuie sa fie in cantitate de 300-400g/zi, crescand la cei
care depun eforturi fizice pana la 500-600g/zi. La copii aportul de glucide trebuie marit in
boli febrile, denutritie, afectiuni hepatice si renale.
2. Proteinele
Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanţele
distruse prin uzura fiziologică sau patologică. Ele reprezintă, în acelaşi timp, o sursă
importantă de energie şi constituie materia primă a enzimelor şi a hormonilor.
Proteinele sau protidele sunt substante cu molecula foarte complexa, ce au in componeta
lor atomi de carbon, hidrogen, oxigen, azot si uneori sulf.
Proteinele sunt indispensabile vietii prin functiile pe care le au in organism:
- au rol plastic – deci intra in structura tuturor celulelor si totodata iau parte la crestere si
refacere;
- participand la formarea unor enzime sau fermenti, proteinele intervin in desfasurarea
tuturor proceselor vitale ale organismului;
- intra in structura unor hormoni, al caror rol este deosebit de important in reglarea
activitatii normale a organismului;
- iau parte la mentinerea echilibrului osmotic, la repartitia apei si a substantelor dizolvate
in ea, in diferite sectoare ale organismului;
- intervin in procesul de aparare a organismului impotriva microbilor si a toxinelor
acestora, participand la formarea unor substante numite anticorpi;
- protejeaza organismul contra actiunii toxice a unor substante cu care se leaga in
combinatii chimice, transformandu-le astfel in substante lipsite de nocivitate.
Din punct de vedere al valorii lor biologice, proteinele se impart in trei categorii:
- proteine de clasa I (complete) – cum sunt proteinele din ou, carne, lapte si branzeturi, ce
contin toti aminoacizii esentiali, cu rol in mentinerea echilibrului proteic al organismului si
cresterea organismelor tinere;
- proteine de clasa II (partial complete), cum sunt cele din unele leguminoase uscate si
cereal (grau, orez), dar nu in proportii optime pentru sinteza proteinelor proprii
organismului;
- proteine de clasa III (incomplete), din structural or lipsesc unul sau mai multi aminoacizi
esentiali, iar cei prezenti sunt in proportii dezechilibrate. Din aceasta clasa fac parte gelatin
din oase, tendoane, cartilaje si zeina din porumb.
Cele mai importante surse de proteine din alimentatie sunt:
- alimente de origine animala- precum carnea si derivatele din carne (20-30%),
branzeturile (20-30%), laptele (4%);
- alimentele de origine vegetala – fasole, mazare. Linte, soia, ciuperci, nuci (17%);
- proteinele se mai gasesc in paine (10%) si paste fainoase (10-15%).
Nevoile de proteine sunt mai crescute la copii (3,5g/kg corp /24 ore) decat la adulti (1-
1,5g/kgcorp/24ore), deorece la copii procesele formatoare ale organismului sunt mai
intense.
Aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină scăderea proteinelor
plasmatice, distrugerea parenchimului hepatic, apariţia unei anemii şi prin reducerea
presiunii coloid-osmotice a sângelui, retenţia apei în organism cu formarea de edeme.
Creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcină şi alăptare, arsuri, anemii, evacuări
pleurale şi abdominale, postoperator. Scăderea cantităţii de proteine este indicată în boli
renale, afecţiuni febrile.
3. Lipidele
Lipidele au valoare calorică mare, acestea având calităţi energetice mari, într-un volum
mic. Pe lângă rolul energetic, lipidele intră şi compoziţia ţesutului nervos şi a stromei
eritrocitare, iar sub formă depozitară, reprezintă rezervele de energie ale organismului şi
ţesutul de susţinere pentru organele interne.
Lipidele sau grasimile reprezinta constituentul preponderant al tesutului adipos din
organism. Din punct de vedere al originii lor, grasimile pot fi:
- grasimi animale;
- grasimi vegetale.
Ca structura chimica sunt substante organice cu molecula mai mult sau mai putin
complexa, constituite din acizi grasi si glicerol (glicerina).
Rolul lipidelor in organism este in primul rand energetic, ele fiind arse pentru a elibera
energie. Un gram de lipide elibereaza 9,1 kcalorii. Deosebit de utile in lupta impotriva
frigului, ele sunt indicate indivizilor care lucreaza in medii cu temperatura scazuta, deci
necesita consum caloric crescut.
Lipidele alimentare se deosebesc unele de altele in primul rand prin prezenta acizilor grasi
saturati si nesaturati in structura lor. Denumirea de acid gras saturat si acid gras nesaturat
este data de absenta, respective prezenta dublelor legaturi intre atomii de carbon din
molecula acidului. In general, grasimile bogate in acizi grasi saturati sunt solide la
temperature obisnuita, in timp ce grasimile bogate in acizi grasi nesaturati sunt lichide
(uleiuri).
Consumul excesiv de grasimi, bogate in acizi grasi saturati, provenite mai ales din
alimente de origine animal (carnea grasa, untul, untura, ouale) determina cresterea
colesterolului sanguine, depunerea lui in peretii arterelor producand procesul numit
ateroscleroza, care sta la baza unor complicatii extrem de grave, cum ar fi: hipertensiunea
arteriala, infarctul miocardic, hemoragia cerebrala.
In alimentatia rationala este necesara atat prezenta grasimilor animale, cat si a celor
vegetale, in anumite proportii. Cele mai importante surse alimentare sunt:
- untul si margarina (80-85%);
- smantana (20-30%);
- slanina (70%);
- untura (100%);
- carnea grasa (15-30%);
- uleiurile vegetale (100%);
- branzeturile grase (23-30%);
- nucile, alunele (40-50%);
- laptele (4%).
Necesarul de lipide este de 2-3g/kgcorp/24 ore, dar poate creste la 4-5g/kgcorp/24 ore in
caz de efort fizic intens sau clima rece.
Raţia de grăsimi se va reduce în insuficienţa hepatică, nefroza lipoidică, DZ, obezitate,
boli febrile.
Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism.
4. Sarurile minerale
Sarurile minerale insotesc apa din organism, fiind prezente in toate lichidele si celulele
din organism, ele formand aproximativ 5% din greutatea corpului. Se elimina zilnic prin
urina, transpiratie si fecale si sunt inlocuite odata cu hrana, deoarece se gasesc aproape in
toate alimentele, in proportii variabile. Sarurile minerale intra in organism sub forma de
cloruri, fosfati, sulfati, etc.
Substantele minerale intra in component hranei si sunt necesare la formarea tesuturilor,
participand in procesele biologice si fiziologice ale organismului.
Sarurile minerale se impart in:
- macroelemente – potasiu, calciu, fosfor, sodiu, magneziu, fier, clor, sulf- care exista in
cantitati mari;
- microelemente – zinc, cupru, crom, mangan, cobalt, iod, fluor, nichel – care se gasesc in
cantitati foarte mici.
Fiecare mineral are rolul sau in reactiile organismului.
5. Vitaminele
Vitaminele sunt substante chimice cu structura diversa, care au rol esential in mentinerea
proceselor celulare vitale. Lipsa lor in alimentative provoaca patologii nutritionale.
Vitaminele au un rol important in procesele de asimilatie a alimentelor, de crestere a
organismului si servesc ca material pentru sinteza unor fermenti. Sunt biocatalizatori, sunt
factori indispensabili reactiilor din organism, neavand nici rol nutritive, nici rol energetic.
Dar organismul uman nu poate sintetiza toate vitaminele, de aceea ele trebuie aduse prin
alimentatie. Fiecare vitamina are actiune specifica, lipsa ei producand anumite tulburari.
Vitaminele se gasesc numai in alimentele proaspete, lipsind in cele conservate.
Ingerarea unor cantitati insuficiente de vitamine provoaca hipo sau avitaminoze, boli care
in cazuri grave se pot solda cu moartea.
Hipovitaminozele si avitaminozele pot aparea in urmatoarele cazuri:
- carente de vitamine din produsele alimentare consumate;
- continutul redus de vitamine in ratia alimentara zilnica;
- distrugerea vitaminelor in procesul prelucrarii termice a alimentelor;
- pastrarea alimentelor timp indelungat;
- vitamine greu asimilabile in produsele alimentare consummate;
- anorexiei;
- deprimarea florei intestinale, care sintetizeaza unele vitamine;
- bolile gastrointestinale;
- chimioterapia nerationala;
- dereglarea absorbtiei vitaminelor in tractul gastrointestinal, in patologiile stomacului,
intestinelor, sistemului hepatobiliar;
- consumarea vitaminelor care patrund in organism odata cu hrana, de catre flora
intestinala patogena sau de paraziti intestinali;
- actiunea antivitaminica a unor medicamente;
- necesitatea sporita de vitamine: in unele stari fiziologice (perioada de crestere, sarcina,
lactatia), in unele conditii climaterice, efortul fizic intens, stari de stres;
- boli contagioase si intoxicatii;
- excretia mare de vitamine.
Vitaminele se clasifica in:
- vitamine hidrosolubile care includ: acidul ascorbic (vitamina C), tiamina (vitamina B1),
riboflavina (vitamina B2), piridoxina (vitamina B6), ciancobalamina (vitamina B12),
niacina (vitamina PP), acidul pantotenic (vitamina B5), biotina (vitamina H), acidul folic,
acidul nicotinic;
- vitamine liposolubile care includ: retinolul (vitamina A), calciferolul (vitamina D),
tocoferolul (vitamina E), fitochinona (vitamina K);
- vitaminogenele care includ: bioflavonoizii (vitamina P), colina, inozita, vitamina U,
acidul lipoic, acidul pangamic (vitamina B15).
Substantele vitaminogene nu au toate insusirile caracteristice vitaminelor si nu-I
determinanata prezenta lor in organismul omului, dar este cunoscut rolul lor in
metabolism. Ele se gasesc numai in produsele alimentare.
Vitaminele sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului, nevoia de
vitamine creşte în majoritatea bolilor.
Necesarul vitaminelor se asigură prin consumarea fructelor, legumelor, salatelor,
sucurilor de fructe.
6. Apa
Apa este lichidul solvent al tuturor substanţelor chimice, organice şi anorganice necesare
unei bune funcţionări a organismului. Diluează toţi produşii rezultaţi din metabolismul
intermediar.
Apa reprezinta mediul in care se desfasoara toate reactiile chimice din organism. Ea
constituie circa 50-60% din greutatea corpului unui adult (corpul barbatilor contine 60%
apa si al femeilor 50% apa).
Se găseşte în organism în 2 stări: - liberă-circulantă;
- fixă-structurală.
Apa liberă reprezintă 70% din greutatea organismului.
- 50% în interiorul celulelor = lichid intracelular
- 15% în spaţiile lacunare = lichid interstiţial
- 5% circulă în vase = lichid plasmatic
Apa menţine în soluţie o serie de săruri minerale. Sărurile minerale menţin presiunea
osmotică a lichidelor din organism.
Importanta apei in organism este uriasa: fara alimentatie, omul poate rezista si o luna,
dar fara apa, moartea se produce in cateva zile.
Apa din organism provine din doua surse:
- din lichide si alimente ingerate, fiind adusa in organism ca atare sau cu hrana consumata;
- din oxidarea substantelor organice in procesul de dezasimilatie, din metabolizarea
principiilor nutritive (proteine, glucide, lipide) si se numeste apa metabolica sau apa de
combustie.
Rolul apei in organism consta in:
- este solvent al substantelor care se absorb prin sange si limfa;
- transporta substantele nutritive dizolvate in ea la celule, si ia din celule produsii de
dezasimilatie pe care –I duce la organele excretoare: rinichi, piele, etc;
- inlesneste toate reactiile chimice si oxidarile din organism, avand rol catalizator;
- ia parte la mentinerea temperaturii constant a corpului prin evaporarea de la nivelul pielii.
Intre aportul si eliminarea de apa exista o stransa dependenta si un perfect echilibru.
Aportul sau ingestia trebuie sa fie egal cu eliminarea sau excretia.
Pierderea de apa declanseaza reflexul de sete. Cand pierderile de apa sunt foarte mari apar
deshidratari grave, care pot fi mortale. Cand eliminarea apei nu se poate face in totalitate,
apa se retine in tesuturi si apare edemul. Rolul important in metabolismul apei il detine
sodiul. Exista deci un bilant hidric echilibrat intre aportul si eliminarea apei. In mod
normal, aportul este alcatuit din: bauturi, apa din alimente, apa metabolic, toate acestea
constituind impreuna circa 2500ml. La eliminare contribuie: urina, pielea, fecalele,
plamanii, in total circa 2500ml.
NECESARUL DE APĂ ŞI SĂRURI MINERALE - odată cu nevoile de apă, se satisfac şi
nevoile de săruri minerale.
- necesarul de apă:
- la adult : -2000-2500 ml în 24 h
- la copil: nevoia este mai mare în raport cu greutatea -180 ml apă/kg corp în primele 6
luni
-150 ml apă/kg corp între 6 şi 9 luni -120 ml apă/kg corp între 9 şi 12 luni -100 ml apă/kg
corp peste 12 luni
- necesarul de minerale:
- 4g Na/24h;
- 3-4g K/24h;
- 2g Ca/24h;
- 0,15g Mg/24h;
- 18mg Fe/24h;
- 6g Cl/24h.
A. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOII
 Factori biologici:
- vârsta şi dezvoltarea: nevoile nutritive ale organismului sunt in concordant cu varsta
persoanei, atat ca aport caloric, dar si al raportului intre principalii factori nutritive.
- activităţi fizice: cu cât efortul fizic este mai intens, cu atât creşte metabolismul şi aportul
alimentar;
- orarul şi intervalul dintre mese: se recomandă un program riguros al orelor de masă,
tuturor indivizilor.
 Factori psihologici:
- emoţiile: influenteaza consumul de hrana, astfel ca unii indivizi işi pierd apetitul, iar alţii
reactioneaza consumand mai multe alimente;
- anxietatea: hranirea este strans legata de satisfacerea unei nevoi de securitate, de
dragoste si de bunastare.
 Factori sociologici

- climatul: iarna mesele sun bogate în calorii, calde şi nutritive, iar vara se preferă mesele
uşoare bogate în fructe şi legume, precum şi hidratare corespunzătoare.
- statutul socio-economic: deprinderile alimentare se formează în copilărie şi sunt
influenţate de apartenenţa la un grup social sau de sărăcie.
- religia: în funcţie de apartenenţa religioasă, indivizii au anumite ritualuri alimentare: post
urmat de sarbatori mari, interzicerea consumului unor alimente (carne de porc, cafea,
alcool), dar si prepararea si servirea alimentelor dupa un anumit ritual.
- cultura: alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi superstiţiile fiecărui popor.
B. MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ
* Cavitatea bucală: să aibă dentiţie bună sau proteza bine adaptată, mucoasa bucală roz şi
umedă, limba roz şi gingii roz şi aderente la dinţi;
* Masticaţia: să fie usoară, eficace cu gura închisă;
* Reflexul de deglutiţie (inghiţire): sa fie prezent;
* Digestia: sa fie lentă şi nestingherită;
* Deprinderi alimentare: orarul meselor regulat, 3 mese principale, plus două gustari, cu
10 ore de repaus nocturn;
* Apetit: poftă de mâncare – senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;

* Saţietate: senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de hrană este
satisfacută;
* Hidratare: nevoia de lichide în funcţie de necesităţi;
* Gust şi valoare acordate mâncării: deprinderile individului privind alegerea
alimentelor, servirea meselor, tradiţia.
C. INTERVENŢIILE ASISTENTEI MEDICALE PENTRU
MENŢINEREA INDEPENDENŢEI
* asistenta medicala calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de activitate;
- în repaus, un adult sănătos are nevoie de 20-25 cal/kgcorp/24h;
- în activitate uşoară 30-35 cal/kgcorp/24h;
- în activitate fizica moderata 35-45 cal/kg corp/24h;
- în activitate fizica intensă 40-45 cal/kg corp/24h;
- în activitatea fizică extreme de grea 50-60 cal/kg corp/24h;
* asistenta medicala calculează necesarul de calorii/24h în funcţie de vârstă:
- un plus de 20-30% pentru copii,
- un minus 10-15% vârstnici;
* asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel:
- 50-55% glucide,
- 10-15% proteine,
- 30-40% lipide.
* asigură echilibrul între produsele de origine animală şi vegetală:
- 40% proteine de origine animală,
- 60% proteine de origine vegetală,
- 35% lipide de origine animală,
- 65% lipide de origine vegetală.
* calculează numarul de calorii /kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină, alăptare,
la care se aduaga circa30%;
* cercetează deprinderile alimetare ale individului şi alege alimentele în funcţie de
preferinţele lui;
* inlocuieste la nevoie un aliment cu altul, conform echivalentelor cantitative si calitative
ale diferitelor principii alimentare.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Sunt două probleme de dependenţă:
- alimentaţie şi hidratare inadecvată prin deficit;
- alimentaţie şi hidratare inadecvată prin surplus.
Surse de dificultate
* Surse de ordin fizic:
- alterarea mucoasei bucale, digestive, a peristaltismului intestinal (mişcarea intestinelor); -
obstrucţii, tumori, strangulări;
- dezechilibre: neurologice, endocrine, metabolice, durere,
- abuzul de medicamente şi alcool.
* Surse de ordin psihologic: anxietate, stres, situaţii de criză.
* Surse de ordin sociologic: seceta, foame, malnutriţie.
* Surse din lipsa cunoaşterii: insuficienta cunoastere de sine de sine şi a mediului
înconjurător.
1. ALIMENTAŢIA ŞI HIDRATAREA INADECVATĂ PRIN
DEFICIT
Definiţie: aport insuficient de elemente nutritive cantitativ şi calitativ care afecteaza
starea nutriţională a individului.
Insuficienta aportului alimentar determina tulburari la nivelul functionarii tuturor
aparatelor si sistemelor organismului.
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ
* inapetenţa: lipsa poftei de mâncare;
* anorexie: lipsa poftei de mâncare;
* disfagie: dificultate la înghiţire;
* foame: senzatie dezagreabila, tradusa prin nevoia de a manca;
* condiţia cavităţii bucale: absenţa dinţilor, carii dentare, ulceraţii ale mucoasei bucale,
limba încarcată cu depozite albicioase „limba saburală”;
* glosite: inflamaţia limbii şi a gingiilor
* digestia: insoţită de greaţă, vărsături, regurgitaţii (revenirea alimentelor ingerate în
stomac), aerofagie (eliminarea aerului din stomac pe gură), pirozis (arsuri la stomac);
* deprinderi alimentare: greşeli în alegerea alimentelor şi în prepararea lor, orar
nesatisfăcut al orelor de masă.
* hidratare: consum insuficient de lichide, pierderi în greutate,
* semne de deshidratare: tegumente uscate, urină concentrată, slăbiciune.
* gust şi valoare acordate mâncării: dezordonat, mănâncă în picioare sau în pat, consumă
numai alimente crude, reci sau un singur fel.
INTERVENŢIILE ASISTENTEI LA PACIENTUL CU ALIMENTATIE SI
HIDRATARE INADECVATA IN DEFICIT
Obiectivul 1: pacientul să aibă o stare de bine, fără greţuri şi vărsături;
Intervenţii:
- aşeaza pacientul în poziţie semisezând, şezând sau decubit dorsal, cu capul într-o parte;
- protejează lenjeria cu muşama şi aleză şi captează vărsătura;
- educă pacientul să inspire profund;
- administrează medicaţia prescrisă;
- întrerupe regimul alimentar normal şi asigură regimul dietetic impus.
Obiectivul 2: pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic;
Intervenţii:
- alimentează pacientul pe cale intravenoasă cu sol. de glucoză 5%, 10% 20%, sau NaCl
(ser fiziologic);
- calculează necesarul de calorii în funcţie de diferite stări patologice (adaugă 13% pentru
fiecare grad de temperatură peste 370C);
- daca nu varsă, se hidratează pe cale orală cu lichide reci, în cantităţi mici, la intervale
scurte de timp;
- explorează gusturile alimentare ale pacientului;
- face bilantul lichidelor ingerate si eliminate.
Obiectivul 3: pacientul să fie echilibrat nutriţional;
Intervenţii:
- serveste pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate, prezentate cat
mai apetisant;
- învaţă pe pacient numarul de calorii conţinut de alimentele consumate;
- susţine psihic pacientul;
- lasa pacientul sa aleaga alimentele dupa gusturile sale, respectand contraindicatiile
regimului;
- invata pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar si echivalentele cantitative si
calitative ale principiilor alimentare, in vederea inlocuirii unui aliment cu altul;

Astfel: - 100g de glucide sunt cuprinse in: 100g zahar, 120g orez, 135g taietei, 200g paine,
450g fructe uscate, 200g legume uscate, 500g cartofi, 650g fructe proaspete;
- 100g de proteine sunt cuprinse in: 3000ml lapte, 450g carne alba, 650g peste,
400g branza;
- 100g de lipide sunt cuprinse in aceeasi cantitate de ulei vegetal, unt, untura de
porc.
2. ALIMENTAŢIE INADECVATĂ PRIN SURPLUS
Definiţie: Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ şi calitativ. Toti indivizii
care consuma elemente nutritive in exces, peste necesitatile energetice ale organismului se
ingrasa si devin obezi. Surplusul de greutate are repercursiuni asupra functionarii tuturor
organelor si sistemelor organismului.
Un individ poate consuma o cantitate mai mare de alimente din mai multe motive si
anume:
- stres;
- anxietate;
- singuratate;
-tulburari psihice;
- dezechilibre endocrine.
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ
- Indice ponderal crescut – greutatea corporala este cu 15-20% mai mare decat greutatea
ideala.
Greutatea ideala se calculeaza dupa formula:
Gr ideala = T (cm) -100 – (T-150) / N
N – factor de corectie, care este pentru femei = 2 si pentru barbate = 4
T – talia (inaltimea)
Indicele de masa corporala este raportul dintre greutatea corpului si inaltimea la patrat:
IMC = G (kg) / T (cm)2
- bulimie: constă în scăderea saţietăţii şi creşterea accentuată a senzaţiei de foame,
individul mancand fara control . O
 întâlnim în tumori cerebrale, isterie, neurastenie, distonii neurovegetative, disfuncţii
endocrine, erori înnăscute în metabolism, alcoolism, tabagism.

- polifagie: reprezintă o nevoie exagerată şi permanentă de a mânca. Ea poate fi

fiziologică (la tineri) şi patologică, în obiceiuri defectuoase alimentare, în stres, tumori
cerebrale, hipertiroidie, diabet zaharat, parazitoze intestinale sau medicamentoasă.
- greţuri şi vărsături – eliminarea prin cavitatea bucala a continutului gastric partial sau in
totalitate.
INTERVENTIILE ASISTENTEI LA PACIENTUL CU MANIFESTĂRI DE
DEPENDENŢĂ
Obiectivul 1: pacientul să aibă greutate corporală în funcţie de vârstă, sex, înălţime; să
desfăşoare activitate fizică crescută;
Intervenţii:
- explorează gusturile pacientului la diferitele categorii de alimente;
- învaţă pacientul valoarea calorică a alimentelor si necesarul in functie de activitatea
fizica si varsta;
- stabileşte un regim hipocaloric;
- supraveghează pacientul să consume numai alimente cuprinse in regim;
- monitorizeaza periodic greutatea corporala a pacientului;
- conştientizează pacientul de importanţa efectuarii de activităţi fizice;
- stabileşte impreuna cu pacientul un program de exerciţii in functie de posibilitatile
organismului sau;
- învaţă pacientul metode de relaxare;
- la nevoie, administrează medicaţia prescrisă.