NEVOIA DE A ACTIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI

SI VALORI
I. Definitie
Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori este o necesitate a
individului de a face/exprima gesturi, acte conforme gândirii sale, de bine şi de rău, de dreptate,
de urmare a unei ideologii.
Religia, convingerile, sistemul de valori pe care individul le-a interiorizat sub influenţa factorilor
sociali, determină modul său de viaţă.
Fiecare set de valori cuprinde anumite atitudini şi conduce la promovarea anumitor activităţi şi
comportamente.
Convingerile și valorile constituie suportul moral al personalităţii individului. Sunt dobândite
prin influenţa mediului socio-cultural şi devin foarte puternice. Încălcarea convingerilor şi
valorilor personale determină disconfort psihic maxim.
II. Independență în satisfacerea nevoii
Nu există fiinţă umană izolată. Ea este în interacţiune constantă cu ceilalţti indivizi, membri ai
societăţii, și cu spiritualitatea.
Această interacţiune scoate în evidenţă experienţa vieţii lor, convingerile, credinţele şi valorile
propriei fiinţe şi, pe de altă parte, dezvoltarea personalităţii.
 Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
 Factori biologici
– gesturile şi atitudinile corporale: permit pacientului să îşi satisfacă această nevoie, în funcţie
de convingerile proprii, de apartenenţa religioasă sau de amândouă;
 Factori psihologici
– căutarea, cercetarea sensului vieţii şi morţii, fiinţa umană caută de milenii sensul vieţii şi al
morţii; urmărirea acestui obiectiv face individul să realizeze gesturile şi ritualurile care răspund
credinţelor/convingerilor şi valorilor sale;
– dorinţa de a comunica cu Fiinţa supremă sau cu cosmosul: fiinta umană, în esenţa şi spiritul
său, se simte legată de Fiinta superioară sau energia cosmică şi înfăptuieşte acţiuni care îl permit
această comunicare;
– emoţiile: emoţiile şi impulsurile individului determină să realizeze activităţi umanitare,
religioase;
– stresul.
 Factori sociologici
– cultura: toate societăţile vehiculează, prin tradiţiile lor, credinţe şi valori faţă de practicile
religioase sau de aplicarea ideologiilor umanitare; unele societăţi permit o practică religioasă
specifică, în timp ce altele aderă la practici religioase complet diferite; cultura şi istoria
popoarelor influenţează în mare măsura fiinţele umane şi relaţiile lor cu Fiinţa supremă sau
relaţiile lor cu ceilalţi;
– apartenenţa religioasă: influenţează în mare măsură acţiunile pe care le înfăptuieşte individul,
pentru a-şi satisface nevoile; pe parcursul socializării copilului, părinţii joacă un rol important în
obişnuirea cu credinţe şi valori legate de o apartenenţă religioasă; adultul este, de asemenea,
influenţat de normele sociale faţă de apartenenţa religioasă; cu toate acestea, există o anumită
alegere de a adera sau nu la o religie, în funcţie de convingerile personale.
La persoanele vârstnice, practica religioasă se intensifică sau reapare, dacă a fost abandonată
ulterior.
Astăzi, în lume sunt cunoscute:
– creştinismul, cea mai răspândită religie pe glob;
– islamismul, prezent în Orientul Apropiat şi Mijlociu;
– budismul, întâlnit la popoarele asiatice;
– hinduismul, practicat de hinduşi;
– mozaismul (Iudaism), religia evreilor;
 Manifestări de independenţă
 Credinţe
– convingeri personale ale individului fată de realitate;
– asistarea la ceremonii religioase;
– folosirea obiectelor religioase (şirag de mătănii, imagini);
 Religie
– formă a conştiinţei sociale, caracterizată prin credinţa în fiinţe, forţe supranaturale;
– observarea regulilor unei religii;
– parcurgerea scrierilor religioase, spirituale sau umanitare;
  Ritual
– ansamblul de ceremonii religioase proprii unei religii;
– apartenenţa la grupuri religioase sau umanitare;
 Spiritualitate
– ansamblul de credinţe şi practici proprii sufletului;
– timp de rugăciune şi meditaţie;
– gesturi şi atitudini corporale;
 Morală
– ansamblu de reguli de conduită şi valori considerate valabile într-o societate:
– participarea la fapte de caritate;
– participarea la fapte de umanitate;
– angajarea într-o acţiune socială, umanitară sau creativă;
 Valori
– ansamblul de credinţe şi aptitudini care reflectă nu numai ceea ce este dorit, dar, în aceeaşi
măsură, ceea ce este benefic individului; de exemplu frumuseţea, adevărul, binele;
 Libertate
– posibilitatea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe; individul are libertatea
deplină de acţiune şi sănătate mentală optimă (adaptat).
 Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei
– determină pacientul să-şi exprime propriile convingeri şi valori;
– planifică, împreună cu pacientul, activităţi religioase;
– îl informează despre serviciile oferite de comunitate;
– mijloceşte desfăşurarea unor activităţi conforme cu dorinţele şi credinţele bolnavului;
Asistentul medical, prin tipul de activitate pe care o desfăşoară, poate oferi îngrijire unor
persoane provenite din spaţii geografice diferite, de religii diferite, cu sisteme de valori proprii,
diferite de cele ale profesionistului.
De aceea, asistentul medical trebuie să adopte o atitudine tolerantă, bazată pe respect şi
înţelegere, fără să încerce să schimbe convingerile pacienţilor săi.
Mai mult decât atât, el trebuie să cunoască sau să se informeze asupra obiceiurilor, ritualurilor,
diverselor practici religioase ale pacienţilor, astfel încât să-i ajute pe aceştia să îndeplinească
acele activităţi pe care le impune sistemul lor de valori.
În clinicile moderne se construiesc anumite zone de spiritualitate (capelă, loc de rugăciuni etc.)
în care clienţii pot să-şi satisfacă trebuinţele lor în legătură cu practicile religioase.
Este binecunoscut faptul că omul, mai ales în suferinţă, are nevoie de descoperirea părţii sale
spirituale şi de o comuniune cu absolutul. Acest deziderat poate fi atins dacă este acceptată
practica religioasă sau ritualurile de tip spiritual, de orice fel, în funcţie de credinţele clientului,
obţinându-se astfel o formă de depăşire a suferinţei.
Asistentul medical are responsabilitatea de a facilita accesul clienţilor la practicile religioase şi
de a-i ajuta să-şi găsească resursele proprii pentru depăşirea stresului generat de boală.
III. Dependență în satisfacerea nevoii
De fiecare dată când această nevoie nu este împlinită pot apărea probleme de dependenţă:
1. Culpabilitatea.
2. Frustrarea.
Codul etic al profesiei medicale prevede:
– îngrijirea bolnavului fără diferente de rasă, credinţă, ideologie, culoare;
– păstrarea secretului profesional şi a confidenţelor făcute de bolnav.
 Surse de dificultate
 Surse de ordin fizic
– lezare fizică;
– dezechilibre;
– supraîncărcare;
– durere surmenaj;
 Surse de ordin psihologic
– tulburări de gândire;
– anxietate;
– pierdere, separare – divorţ, doliu;
– situaţii de criză – anestezie, bariere lingvistice, spitalizare;
– pierderea imaginii şi a respectului de sine, pensionare;
– stres;
Printre factorii stresanţi se regăsesc:
– interzicerea practicilor religioase;
– neputinţa practicării ritualurilor;
– apariţia problemelor de ordin etico-religios (exemplu: sarcina la vârste fragede impune avortul;
în toate religiile, avortul este considerat crimă);
– marginalizarea pe criterii socio-axiologice (sistem de valori, religie);
– separarea de grupul de apartenenţă religioasă;
– perceperea suferinţei ca o pedeapsă divină; autoblamare şi autoculpabilizare;
– angoasă din cauza reprezentărilor cu caracter religios; teama de pedeapsă divină;
– implicaţiile de ordin etic;
 Surse de ordin sociologic
– conflicte sociale;
– eşecuri;
– contradicţii cu familia şi societatea;
 Lipsa cunoaşterii
– lipsa de cunoaştere a situaţiilor, a atitudinilor celorlalţi;
– insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului;
1. Culpabilitatea
Sentimentul dureros, resimţit ca urmare a contrazicerii propriilor convingeri şi valori, motiv
pentru care individul se simte vinovat. Orice om este susceptibil de a fi confruntat cu situaţii în
care iniţiativele luate sau evenimentele nefericite îi pot provoca un sentiment de culpabilitate.
Gradul, frecvenţa şi raţionalizarea acestui sentiment depind, în mare parte, de experienţele trăite
şi de educaţia primită în copilărie.
Culpabilitatea este un sentiment fundamental şi nemotivat, care se manifestă in surdină, în afara
cunoaşterii adevăratei sale semnifiicaţii. Mai multe situaţii pot cauza sentimente de culpabilitate:
boala, pierderea stimei şi a respectului, anxietatea, conflictele sociale.
 Manifestări de dependenţă
 Sentiment de culpabilitate
– amărăciune;
– autopedepsire;
– autoacuzare;
– înţelegerea bolii ca o pedeapsă;
– sentiment de a fi nedemn;
– poziţie umila;
– mişcări lente;
– tahicardie, piele rece, hiperventilaţie ;
 Manifestări de depresie
– manifestări de furie împotriva lui Dumnezeu ;
– plâns ;
– insomnie;
– bâlbâială;
– autoînvinuire ;
 Manifestări de anxietate
– tahicardie;
– tegumente reci, umede;
– hiperventilaţie;
– furie;
– mânie;
 Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu sentiment de culpabilitate
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate
 Pacientul să-şi păstreze imaginea pozitivă de sine
– încurajează bolnavul să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa;
– facilitează satisfacerea convingerilor sale;
– acţionează pentru recâştigarea stimei de sine a bolnavului;
– planifică, împreună cu bolnavul, activităţi care să-i dea sentimentul utilităţii;
 Pacientul să fie echilibrat psihic
– îl pune în legătură cu persoane dorite, apropiate;
– administrează, la nevoie, medicaţie antidepresivă, tranchilizante (la indicaţia medicului);
2. Frustrare
Condiţia individului care se simte refuzat sau îşi refuză satisfacerea unei nevoi.
Obstacolele în îndeplinirea gesturilor sau a actelor conforme părerii personale de bine, rău sau
dreptate şi dificultatea de a participa la activităţile religioase dau individului sentimentul de
frustrare.
 Manifestări de dependenţă
  Senzaţia de pierdere a libertăţii de acţiune – activităţi (acţiuni) oferite de normele
sociale, ce nu pot fi însă folosite de individ, datorită nivelului cultural scăzut, a carenţelor
educative etc.; aceasta îl determină la izolare sau devianţă (agresivitate);
 Sentiment de inutilitate
– amărăciune, tristeţe;
– plans;
 Supunere la un regim
– tratament nedorit;
– medicare;
– alăptare;
 Incapacitatea da a exercita practici religioase
– incapacitatea de a citi documente religioase, de a participa la activităţile grupului sau de
apartenenţă, de a urma exigenţele propriei religii;
– absenta locurilor sau a modalităţilor de practicare;
– căderea la pat;
– constrângeri fizice;
– deficit audio-vizual;
– efecte secundare ale unei medicaţii;
 Tulburări de gândire
– confuzie;
– dezorientare;
– halucinaţii;
 Ingrijorare fată de sensul propriei sale existente
– grijă faţă de semnificaţia suferinţei sale ;
– grijă faţă de sensul vieţii şi al morţii ;
– preocupare pentru credinţe şi valoarea lor ;
 Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu sentimentul de frustrare
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate
 Pacientul să-şi recapete încrederea in sine
– ajută bolnavul să identifice cauza frustrării;
– îl încurajează să-şi exprime sentimentele şi nevoile;
– îl asigură de confidenţialitate şi îi păstrează secretele;
 Pacientul să albă o stare psihică bună
– comunică des cu bolnavul, arătându-se plină de solicitudine ;
– caută modalităţi de practicare a religiei (citirea unor documente religioase);
– administrează la nevoie medicaţie sedativă ;
IV. Interdependența cu celelalte nevoi fundamentale
Nesatisfacerea nevoii afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
•A comunica
– comunicare ineficacitate la nivel afectiv.
• A de se misca, de a-si păstra o bună postură
– imobilitate, postura neadecvata, hiperactivitate.
•A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
– usoara crestere/scadere atemperaturii corporale.
•A respira
– dispnee.
•A mânca şi a bea
– alimentatie si hidratare inadecvata prin deficit sau prin surplus.
•A elimina
– eliminari inadecvate.
• A fi curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele
– modificari ale tegumentelor si fanerelor.
• A dormi, a se odihni
– insomnii, oboseala, disconfort.
• A se îmbrăca şi dezbrăca
– dezinteres.
• A evita pericolele
– vulnerabilitate, atingerea integritati fizice si/sau psihice.
• A se ocupa de propria realizare
– dificultate in a se realiza.
• A se recrea
– dezinteres pentru activităţi recreative.
• A învăţa
– nesiguranta.
V. Proces de îngrijire/ plan de nursing
 Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
 Analiza si interpretarea datelor
 Probleme de dependenţă: culpabilitate, frustrare.
 Manifestări de dependenţă: poziţie umilă – miscări lente, insomnie, plâns,
autoînvinuire, depresie, manifestări de anxietate (tahicardie, piele rece, hiperventilaţie),
agresivitate, senzaţie de pierdere a libertăţii, sentiment de inutilitate etc.
 Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, dureri, tulburări de gândire, anxietate,
stres, pierderea – separarea, situaţiile de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine,
esecuri personale si profesionale, constrângeri familiale si sociale, lipsa de cunostinţe.
 Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
 Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• sa fie indepartat gradul de culpabilitate;
• să fie echilibrat psihic;
• să fie echilibrat psihic;
• să aiba o imagine pozitiva despre sine;
• să nu fie frustrat;
• sa fie capabil sa ia propriile decizii;
• să fie imbunatatite/refacute relatiile sociale.
 Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
– aprecierea importantei credinţei pentru fiecare pacient, în funcţie de stadiul său de dezvoltare:
– credinţa influenţează modul de viaţă, atitudinea, sentimentele pacientului fată de boală şi
moarte;
– facilitarea satisfacerii nevoii spirituale:
– permite vizita preotului;
– permite pacientului citirea cărţilor religioase;
– informeaza pacientul asupra posibilităţii de participare la serviciul religios din cadrul unităţii
spitaliceşti;
– răspunde la întrebări referitoare la subiecte religioase;
– marcheaza evenimentele religioase (Paşti, Crăciun), utilizând decor adecvat şl alte facilităţi
permise;
– pacientul va fi ajutat să-şi exprime disconfortul spiritual;
– educaţia pacientului: în cazul unul conflict între doctrina religioasă şl recomandările
terapeutice, pacientul să fie informat despre necesitatea promovării sănătăţii;
 Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
• stabilirea gradului de autonomie /dependenta a pacientului;
• efectuarea bilantului ingrijirilor pe baza evidentelor;
• aprecierea starii pacientului in raport cu nevoile de baza (stationara, ameliorata, agravata,
restabilita);
Revizuirea etapelor de ingrijire in caz de bilant negativ.