CURS 2

Râmeț
 CURS 2
Obiceiurile ca fenomene magico-religioase

Magia si religia presupun supranaturalul; in reprezentarea omului care-l accepta,

indiferent de gradul de civilizatie pe care-l manifesta, cade dincolo de cee ace
inteligenta noastra indrumata de ratiunea stiintifica, poate cuprinde. Pentru acest om
exista o lume a misterului care nu poate fi cucerita rational si este deci
incomprehensibila.
Peter Smidt defineste riturile religioase totemice, acele acte care au drept obiect
intretinerea vietii spirituale commune, de care si prin care, in unele societati
primitive, sunt animate atat totemul (starmosul divin), cat si colectivitatea
descendenta.
Ritul magic se bazeaza pe constrangere, in timp ce ritul religios, pe adoratie.

Levy-Strauss asaza magia pe linia de dezvoltare a stiintei, infatisand-o ca pe o

prefigurare a acesteia.
 CURS 2
Obiceiurile ca fenomene magico-religioase

Gramm defineste “magia ca un fel de religie facuta pentru nevoile

inferioare ale vietii domestic.
Hubert si Mauss, ajung la urmatoarea concluzie: “rit magic este orice rit,
care nu face parte dintr-un cult organizat, este ritul privat, secret, misterios
care tinde la limita catre ritul prohibit”.
Deosebirea vine din faptul religia vizeaza ideea de sacru, iar practica ei
in forme foarte variate si inegale are ca scop problem salvarii, iar magia
vizeaza ideea de eficacitate, iar practica ei are ca scop transformarea
naturii material in folosul omului.
Magia este o tehnica mistica ca si tehnica stiintifica, dar prin alte cai;
deosebirea este numai de instrumente.
 CURS 2
Actele ritual; cult pozitiv si cult negative; rituri si ceremonii

Magia si religia sunt alcatuite dintr-un sistem de credinte si de practice

ritual. Cele dintai sunt moduri de reprezentari asupra lumii si vietii, iar
celelalte sunt feluri de a raspunde in act si a le face eficiente.
Actele ritual pot fi de doua feluri: positive si negative; primele sunt actele
concrete eficiente, iar celelalte sunt interdictiile, functiunile lor fiind
complementare.
Cultul este un system de practice, o inchegare unitara de acte ritual si
ceremoniale. Cultul obiectiveaza si materializeaza sistemul de credinte.
Interdictiile, au ca scop realizarea separatiei dintre doua zone si lumi bine
diferentiate: sacrul si profanul, Emil Durkheim “prescriptii de a separa
lucruri declarate incompatibile”.
Rostul acestor interdictii are ca scop actul de aparare a sacrului si de
con-sacrare.
 CURS 2
Actele ritual; cult pozitiv si cult negative; rituri si ceremonii

Cultul pozitiv este compus din actul izolat al ritului si complexul ritual
dat de ceremonie. Riturile personale isi restrang efectele directe asupra
agentului – semnul crucii. Altele au effect asupra individului social –
practicile agrare. Uneori actul ritual indeplineste mai multe functiuni si
alteori mai multe rituri pot sa indeplineasca acelasi scop, caz cand ele sunt
numite agnostice.
Ritul este un act transformator care se produce in ordinea mintala.
Ceremoniile sunt un sistem de rituri organic si unitar inchegate in
vederea unui scop.
 CURS 2
CREDINTA, MIT, REPREZENTARE

Orice obicei, de natura magica sau religioasa, este construit din doua categorii
fundamentale de fapte: continutul ideologic si practicile care pot fi socotite obiceiuri
cu adevarat. Sistemul de credinte, miturile, reprezentarile, toate exprima natura,
esenta magica sau religioasa a lucrurilor, a raporturilor dintre lumea sensibila, supusa
timpului si cea suprasensibila, a vesniciei. Continutul gandit si experimentat al
obiceiurilor a capatat in primul rand denumirea de credinta si mai apoi de
reprezentari colective.
Credinta joaca un rol important in cercetarea stiintifica atunci cand ea este luata
drept o cale catre adevar, dar este mai sigur un obiect de stiinta atunci ea este privita
din afara ca ceva de dincolo de noi, ca un produs al spiritului cristalizat intr-o anume
forma si de o mare circulatie sociala.
Credinta in general, este un fanomen complex ce ramane mereu in afara
formularii noastre logice, un mod specific de a lucra al spiritului si produce la nivelul
constiintei un gand prins adanc de un fond emotional al omului.
 CURS 2
CREDINTA, MIT, REPREZENTARE

Credinta este o aderare la un lucru sau o persoana, o aderare la o idee sau un

fapt. Credinta are un caracter aprioric. Ea inseamna o afirmatie fara proba
experimentului, proba care in cazul ei ii urmeaa pentru a o impune, nu pentru a o
confirma.
Caracterul sau afirmativ pentru forul interior al omului, ce o stapaneste si este
stapanit, inainteaza pe alt plan, Acela al nevoii de stabilitate, de liniste si certitudine,
de echilibru interior, cee ace nu rareori prevaleaza asupra adevarului obiectiv. Cel ce
crede in cineva sau ceva isi satisfice in primul rand nevoia de ordine interioara, de
afirmatie in fata lumii si a vietii – H. Delacroix: “a crede este o dispozitie naturala,
elanul insasi a vietii”.
In acest fel, credinta este ceva primordial, este factor de indemn prin care puterea
omului de a exista si manifesta creste pana in zonele noi ale creatiei.
 CURS 2
CREDINTA, MIT, REPREZENTARE

Kant - in procesul inteligentei, credinta nu dispare, ci urmareste tot timpul actul

de cunoastere, deoarece fie ca este vorba de perceptie, reprezentare sau
rationament, ele nu pot exista fara acest caracter afirmativ al credintei. Credinta nu
este numai emotionala, ci si voluntara deoarece ea se traduce in fapta, ea devine act.
Credinta este si aspiratie, avand un caracter dinamic. Fara aceasta nici nu s-ar
putea explica unele fenomne istorice cand credinta socializata devine current de
opinie publica, actiune si apoi, institutie.
In cazul cand obiectul ei este o idee sau imagine a unei realitati transcendente,
cum este in cazul religiei, credinta are o referinta la un obiect, ceea ce face ca natura
ei sa depaseasca starea de a exista ca act emotional indreptandu-se catre o forma de
cunoastere subiect-obiect.
 CURS 2
CREDINTA, MIT, REPREZENTARE

Exista doua feluri de credinte, credinta elementara si credinta reflectata. Prima

este aderare, este relatie imediata pe un fond emotional, experimentat interior, iar
a doua este aceea in care procesul de gandire logic se desfasoara in plin. Ele apar
intotdeauna impreuna cu dominanta uneia sau alteia. Nu exista stare emotionala
in forma pura, ci elemente emotionale, dupa cum nu exista proces de gandire
rationala fara un fundament de intuitii si sentimente.
 CURS 2
Credinte magico-religioase; natura si functiunea lor

Credintele sunt continuturi si expresii ale unor comunitati de viata care pot
satisfice si acoperi nevoile de aderare si cunoastre ale individului.
Credintele magico-religioase sunt fenomene ce acopera un camp al viziunii
asupra vietii la o societate concreta, la un popor. Aceste credinte nu au forma sau
caracter de dogma si nici de system organizat la nivelul ratiunii. Ele sunt gandite si
judecate ori de cate ori actele rituale, datinile si obiceiurile in genere o cer in
efectuarea lor.
Credintele sunt un produs al mediului, in primul rand, prin calitatea lor de a fi
traditionale, iar in al doilea rand, pentru ca au un caracter social, apartinand
tuturor, asa cum este biserica in crestinism.
Credintele constituie un sistem organizat coherent, de natura cognitiva,
impregnat de elemente emotionale. Rolul generator de aspiratii transforma realul
in posibil.
 CURS 2
Credinte magico-religioase; natura si functiunea lor

Un obicei - act ritual- poseda in constitutia sa complexa o credinta in ceva sau

pentru ceva catre CARE omul aspira. Credinta face corp cu obiceiul si ea exista
chiar atunci cand nu exista constient, atunci cand obiceiul intra in marea categorie
a deprinderilor colective si se defineste prin ele.
Sub dimensiunea timpului, credinta precede actul ca fiind inceputul generator
al complexului de fapte ale obiceiurilor; pe imagine, pe ideee, pe principiu, orice
forma de expresie ar lua el, se constituie si manifesta actul, pe corpul de credinte
se constituie sistemul organizat de acte care constituie cultul. Actul precede
credinta deoarece el renaste si intretine orice credinta, o pune in stare de
functionare, o verifica si de fiecare data cand actul se produce, o face prezenta
active prin retraire, dandu-i forta sa originara de stimul si creatie.
 CURS 2
Reprezentarea si formele ei colective

Reprezentarea este din punct de vedere psihologic, mai cerebrala decat

credinta. Ea nu se opreste la datele sensibile ale lucrurilor, ci le prelucreaza, nu le
reproduce, ci le da o forma noua mai obiectiva; imaginea ne rada caracterul
individual al lucrurilor, in timp ce reprezentarea ne reda caracterul lor general,
mergand catre forme tot mai eliberate de senzatie. In procesul inteligentei,
reprezentarile joaca un rol important si sunt o treapta de la concret la abstract.
Emile Durkheim afirma ca “reprezentarile colective sunt exterioare
constiintelor individuale, ca ele nu deriva de la indivizi luati izolat, ci din concursul
lor”.
Arhitectura si existenta lucrurilor in timp sunt constituite dintr-un corp de
reprezentari organizate, ce duc la o viziune specifica.
 CURS 2
Ce este mitul: forma de expresie, process de cunoastere si act de
regenerare
Dincolo de credinta si reprezentare, ca un fenomen complementar si complex,
dar facand parte din aceeasi ordine a lucrurilor, apare mitul. Mitul poate fi plasat
intre celelalte doua, ca o treapta noua a carei expresie nu apare atat de direct
subiectiva cum este credinta si nici cu acele tendinte de trecere in schematic ale
reprezentarii. Mitul, desi incarcat emotional, este un fenomen mai obiectiv si in
acelasi timp, nu lipsit de elemente concrete.
Cuvantul de origine greaca (mytos) inseamna poveste sau povestire, sens care il
cuprinde etimologic dar care judecat functional, il depaseste catre ceva mai
complex, apartinand domeniului magiei si religiei.
Levy-Bruhl: “Mitul nu este o explicatie a naturii, ci o descriere a
supranaturalului”. Mitul cuprinde o seama de explicatii metafizice si morale, pe un
fond incarcat de semnificatii. Mitologiile sunt un system de credinte si de adevaruri
relevate in mod symbolic, asupra lumii si vietii. Folosind metafora si simbolul,
intelegerea lor cere un effort de talmacire.
 CURS 2
Ce este mitul: forma de expresie, process de cunoastere si act de
regenerare
R. Bastide a ajuns la concluzia ca: “de fiecare data cand intr-un rit se imita
gestul arhetipal al unui zeu sau al unui stramos se produce abolirea istoriei si se
plaseaza in timpul mitic”.
Actul ritual nu face altceva decat sa reproduca din nou ceea ce s-a petrecut in
timpul de la inceput, originar, dar “el nu este numai o simpla comemorare
deoarece prin rit se produce abolirea timpului profane pentru a face sa patrunda
omul in eternitate”. Riturile si ceremoniile nu fac altceva decat sa reproduca
momentul creatiei si, in acest fel, sa reabiliteze natura umana.
Prin efectuarea unor rituri, mitul se actualizeaza. “Mitul nu exprima numai
adevarul; implinindu-se in rit el salveaza omul si salveaza natura”.
Se intelege ca prin mit, obiceiurile, ceremoniile si riturile cu care face un intreg
structural si functional, executa o plasare a omului in momentul originar cand,
dupa parerea lui Van der Leew, “natura si istoria sunt regenerate, printr-o
reintegrare in acest illo tempore care a fondat la inceputul lumii, natura si istoria”.
 CURS 2
Tehnica si magie

In limita superioara, magia este legata de religie prin caracterul sau mistic. In
limita sa inferioara, magia se invecineaza cu tehnica. Magia prelucreaza intregul
domeniu al naturii organice si anorganice.
Magia este o tehnica si nu o religie sau o stiinta. Tehnica si magia au aceleasi
scopuri: scopuri practice. Tehnica pozitiva se intemeiaza pe insusirile material ale
lucrurilor, in timp ce magia, pe cele spiritual. Tehnica si magia nu se exclud si nici
nu se succed, ci se completeaza convietuind.
Magia ca tehnica mistica, alaturi de religie a dat un sistem de idei. Orice
explicatie este de natura mistica, religioasa sau magica si nu pozitiva, in sensul
stiintei moderne.
 CURS 2
SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL

CUM SI IN CE CHIP SFANTA BISERICA ESTE ICOANA SI CHIPUL LUI DUMNEZEU

“Sfanta biserica, chip si icoana a lui Dumnezeu, ca una ce are aceeasi lucrare ca El,
prin inaltare si inchipuire.”
 CURS 2
SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL

CUM SI IN CE FEL SFANTA BISERICA ESTE ICOANA A COSMOSULUI, ALCATUIT DIN

FIINTE VAZUTE SI NEVAZUTE
“Sfanta biserica a lui Dumnezeu este chip si icoana a intregului cosmos,
constatator din finite vazute si nevazute, avand aceeasi unitate si distinctive ca el.
Ca edificiu, aceasta fiind un singur locas, se deosebeste totusi dupa forma ei
spatiala, impartindu-se in locul destinatnumai preotilor, pe care il numim ieration
si in cel lasat pe seama intregului popor credincios, pe care il numim naos. Caci
fiecare dintre acestea doua este, reciproc pentru cealalta, ceea ce este aceea
pentru sine insasi. Naosul este ieration in potenta, initiat si sfintit prin ducerea sa
pana la sfarsitul actiunii de initiere si sfintire. Iar ierationul este un naos actualizat,
avandu-l pe acela ca inceput al actiunii de initiere si sfintire, care staruie ca una si
aceeasi prin amandoua.”
 CURS 2
SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL

“Totalitatea lucrurilor prin creatie, se impart in cosmosul inteligibil, alcatuit din

finite spiritual si netrupesti si in cosmosul acesta sensibil si corporal, tesut
grandiose din multe forme si nature. Prin aceasta e ca un fel de alta biserica a lui
Dumnezeu, nefacuta de mana, aratata cu intelepciune de aceasta, care e facuta de
mana. Aceasta totalitate are ca ieration cosmosul de sus, destinat puterilor de sus,
iar ca naos, pe cel de jos, la indemana celor sortiti sa traiasca o viata legata de
simturi. Caci intreg cosmosul inteligibil se arata in intreg cosmosul sensibil in chip
tainic prin formele simbolice, celor ce pot sa vada; si intreg cel sensibil exista in cel
inteligibil, simplificat in sensurile mintii.
De fapt, contemplatia simbolica a celor inteligibile prin cele vazute este stiinta
si intelegere duhovniceasca a celor vazute prin cele nevazute.”
 CURS 2
SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL

O parte a sufletului este partea contemplativa, iar alta, cea practica. Latura
contemplativa a numit-o minte, iar pe cea practica, ratiune, ca primele doua puteri
ale sufletlui. Si iarasi mintea a numit-o intelepciune, iar ratiunea, prudenta, ca
primele lucrari ale lor. Dezvoltand, de suflet tin, dupa latura mintala: mintea,
intelepciunea, contemplatia, cunoasterea, cunostinta care nu se uita, a caror tinta
finala este adevarul. Iar dupa latura rationala: ratiunea, prudenta, faptuirea,
virtutea, credinta, a caror tinta finala este binele. Iar adevarul si binele indica pe
Dumnezeu.
Cinci perechi in suflet, se misca in jurul perechii care indica pe Dumnezeu: mintea
si ratiunea, intelepciunea si prudenta, contemplarea si faptuirea, cunoasterea si
virtutea, cunostinta care nu se poate uita si credinta. Iara perechea care indica pe
Dumnezeu este aceasta: adevarul si binele.
Ratiunea este lucrare si manifestare a mintii, fiind fata de minte ca efectul fata de
cauza.
 CURS 2
SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL

“Prudenta este lucrare si manifestare a intelepciunii, faptuirea, a contemplatiei,

virtutea, a cunostintei, credinta, a cunostintei fara uitare.prin ele se infaptuieste
relatia launtrica cu adevarul si binele, adica cu Dumnezeu.
Prin minte are intelepciunea in potenta, din intelepciune decurge
contemplatia, din aceasta, cunoasterea, din cunoastere, cunostinta fara uitare si
prin toate e dus spre adevar, care e hotarul si tinta finala a bunurilor mintale. Iar
prin ratiune are prudenta, din aceasta, credinta, prin care odihneste in bine ca scop
si sfarsit fericit al lucrarilor rationale. In sfarsit, prin unirea acestora intreolalta se
culege stiinta celor dumnezeiesti.
In toate acestea se aseamana cu sufletul sfanta biserica, privita in inteles
spiritual. Toate cele ce au fost aratate ca tin de minte si ies progresiv din ea, le
indica biserica prin ieration. Iar cele aratate ca tin de ratiune si ies din ea prin
desfasurare, le ilustreaza prin naos. Caci pentru suflet ni s-a dat, poate, spre
calauzirea lui catre cele inalte, biserica cea facuta de maini, care ii este si model
prin diferitele simboale dumnezeiesti din ea.”
 CURS 2
SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL

CUM E NUMIT COSMOSUL OM SI IN CE CHIP OMUL E NUMIT

COSMOS
“Cosmosul intreg, alcatuit din cele vazute si nevazute, este om;
iar omul, constatator din suflet si trup, este cosmos. Cele
inteligibile au rostul sufletului, precum sufletul are acelasi rost ca
cele inteligibile. Iar cele sensibile sunt chipul trupului, precum
trupul e chipul celor sensibile. Cele inteligibile sunt sufletul celor
sensibile, iar cele sensibile, trupul celor inteligibile.”
 CURS 2
Rational si irational ( Rudolf Otto- Sacrul)

Faust:
“Sentimentul este totul,
numele nu-I decat sunet si fum”

Sacrul este viu si constituie partea lor cea mai intima. El traieste
cu o vigoare in religiile semitice dar in primul rand in cele biblice.
Acolo, el isi are si propriul sau nume, acela de qadosh, caruia ii
corespund hagios si sanctus sau, inca si mai précis, sacer.
 CURS 2
Numinosul

“Sacru” nu este decat un reflex al unei treptate schematizari si saturari entice a

unui reflex sentimental original si specific care, in sine, poate fi neutru si chiar
indifererent fata de ceea ce este ordin etic. Trairile religioase sau numios (daca de la
lumen s-a putut forma luminous de la numen se poate forma numinous) si vorbesc
despre o categorie numinoasa ca despre o categorie speciala a interpretarii si
evaluarii, o stare sufleteasca numinoasa. Aceasta categorie este sui generis, asemenea
oricarui dat original fundamental, nu poate fi definite ci poate fi doar analizata.
Sentimentul starii de creatura este un sentiment secundar aidoma umbrei unui alt
sentiment (teama) care se leaga nemijlocit de un obiect din afara mea – obiectul
numinous. Numai acolo unde numenul este trait ca prezenta, numai prin aplicarea
numinosului unui obiect real sau presupus se poate naste in suflet sentimental starii
de creatura.
 CURS 2
Numinosul

Numinos obiectiv simtit ca exterior eului – sentimental lui mysterium

tremendum, al tainei infricosatoare.

- Elementul lui “tremendum” – al infricosatorului

- Elementul puterii absolute (majestas)
- Elementul energiei
- Elementul misterului
- Colosalul

Cel mai eficient mijloc de reprezentare a numinosului este sublimul, mai ales
in arhitectura. Sentimentul obscure al maretiei solemne, ca si Acela al gestului
exagerat si sublime este unul primordial.
 CURS 2
Claus Harms - rational – ratiune, irational –mistic

Anumite edificii, simboluri produc o impresie magica. Acest “magic” nu este

altceva decat o forma retinuta si restransa a numinosului si o forma bruta, in marea
arta, va fi innobilata si transfigurata. Acolo nu se mai poate vorbi de magic. Acolo
numinosul ne intampina el insusi, cu forta irationala cu capacitatea lui de a ne misca si
de a ne captiva prin intermediul unor ritmuri si vibratii grandioase.
  Sacrul este o categorie compusa, elementele ei sunt rationale si irarionale – ea
este o categorie apriori.
Kant, “Criticii ratiunii pure” – cunoasterea noastra nu izvaoraste in intregime din
experienta
In cazul numinosului este vorba de elemente apriori cunoasterii, furnizata de
inreospectie, de ceea ce poate oferi percepria sensibila, “naturala”.
La inceputul istoriei religiilor au existat unele lucruri care au premers-o,
conceptele de pur si impur, cultul spiritelor, magia, legendele si miturile, fetisismul si
totemismul, demonismul.
 CURS 2
Manifestarea sacrului

Toate religiile afirma ca suprasensibilul este atestat de vocea interioara, de

constiinta religioasa, de sentiment, de presimtire si aspiratie sic a el poate fi intalnit in
anumite evenimente, intamplari, personae, fiind dovezi concrete ale auto revelarii.
Exista o revelatie exterioara a divinului, prin dovezi concrete, “semne”. Pe treptele
superioare ale evolutiei, cand judecata religioasa s-a purificat, aceste “semen” au fost
indepartate si eliminate total sau partial.
Divinatia – eventuala facultate de a cunoaste si de a recunoaste sacrul in
manifestarea sa concreta.
Divinatia a fost descoperita si contrapusa, din unghi teologic, supranaturalismului
si rationalismului.
 CURS 2
Manifestarea sacrului

Orice religie superioara isi dezvolta propriile idealuri de fericire suprema

“mantuire”. Spre o mantuire tinde, Nirvana budista. In religia persona, sub forma
sperantei finale, achizitioneaza acelasi impuls religios spre o anumita”mantuire”.
Experienta mantuirii exista si in Islam, ea nu apare sub forma sperantei, adica nu
consta in placerile raiului, lucrul cel mai important in islam este islamul insusi, aceasta
supunere in fata lui Allah poate devein o ametitoare beatitudine mistica.
Trasatura fundamental a oricarei religii superioare se manifesta in modul cel mai
viguros in crestinism, care crede in Imparatia lui Dumnezeu, aspira la ea si o
mosteneste. Nu are importanta ca in Israel initial aceasta idee a avut character pur
politic, daca ea s-a desprins treptat de pe solul realitatii, inaltandu-se pana la urma
spre transcendent, sau daca a luat nastere de la inceput din motive religioase. Materia
de care se slujeste instinctual religios este adeseori de natura profane-lumeasca.
 CURS 2
Manifestarea sacrului

Nu putem ajunge la experienta manifestarii sacrului pe calea demonstratiei, de

aceea vorbim de “divinatie” si de intelegere intuitive. Doar pe calea contemplatiei
sufletul nostrum poate trai sacrul.

Cunostintele apriori superioare sunt acelea pe care oricine poate sa le aiba, dar ,
asa cum o arata experienta, nu pentru ca le dobandeste prin propriile forte, ci pentru
ca sunt trezite in el de un altul, cu o inzestrare superioara.
 CURS 2
EVOLUŢIA EXPRESIVITĂŢII ARHITECTURALE
Semantica formală
Ieşire 26,33: „… vei prinde perdeaua în copci şi vei despărţi astfel Sfânta de Sfânta
Sfintelor.”; Ieşire 27,9: „Cortului să-i faci o curte.” Paralipomena 3,4: „Pridvorul, care
era înaintea templului, avea lungimea de douăzeci de coţi, cât lăţimea templului, iar
înălţimea de o sută douăzeci de coţi şi pe dinăuntru l-a căptuşit cu aur curat.”
Vechiul Testament precizează că: Moise este primul care primeşte poruncă să
iniţieze un spaţiu sacru necesar reîntâlnirii omului cu Dumnezeu. Construcţia trebuie
să fie asemenea arhetipului ceresc, după modelul arătat de Dumnezeu.
Mircea Eliade: Această construcţie se întemeiază în ultimă instanţă pe o revelaţie
primordială, care a dezvăluit în illo tempore arhetipul spaţiului sacru, arhetip copiat şi
repetat apoi la infinit.[6]
Repetarea către David şi Solomon a revelaţiei spaţiului sacru defineşte în cultura
iudeo-creştină tipul construcţiei ecleziale formate din trei părţi: Sfânta Sfintelor, Sfânta
şi Curtea-pridvor.
 CURS 2
EVOLUŢIA EXPRESIVITĂŢII ARHITECTURALE

Împărţirea bisericii în mai multe încăperi nu este întâmplătoare. Spaţiul sacru al

naosului şi altarului este spaţiul unic de celebrare a Sfintei Liturghii. Celelalte încăperi
ale bisericii, fie că este vorba doar de pronaos, sau este vorba de pridvor, pronaos şi
gropniţă sunt construcţii anexă spaţiului liturgic, construcţii care au ca tip curtea
cortului sau pridvorul templului. Prin repetarea şi respectarea ritualului iniţiator,
biserica este arhetipul Ierusalimului ceresc.
Spaţiul cale
Spaţiul cale are trei componente spaţiale importante: „început, direcţie, ţintă”.
Spaţiul cale conţine în mod obligatoriu o direcţie principală de parcurgere. După
parcurgerea unui spaţiu liniar, se ajunge sub turlă sau cupolă, loc unde vectorul
dinamic de la vest spre est se desparte în două. Este vorba de un vector ascendent ce
vine în întâmpinarea vectorului descendent pornit de la icoana Pantocratorului şi un
vector ce îşi continuă drumul spre est, adică spre altar.[78] Spaţiul cale este
recunoscut în compoziţia ambientală ca dezvoltându-se „în jurul unui vector
longitudinal, cerând o simetrie bilaterală”
 CURS 2
EVOLUŢIA EXPRESIVITĂŢII ARHITECTURALE

„Un spaţiu cale poate fi susţinut în planurile laterale de o decoraţie narativă,

presupunând o percepţie din parcurgere”.[130]
Pridvorul bisericii are rolul de a face diferenţa între spaţiul sacru şi spaţiul natural,
are rolul de a introduce în spaţiul sacru. Apariţia pridvorului, închis sau deschis,
accentuează sentimentul necesităţii despărţirii de spaţiul natural şi de pătrundere în
spaţiul sacru.
Pronaosul este cunoscut ca o cameră de iniţiere, un spaţiu în care până astăzi se
săvârşeşte botezul şi unde erau educaţi catehumenii. Trecerea prin această încăpere
este o aducere-aminte a faptului că botezul nu este un simplu eveniment istoric, ci
depăşeşte timpul, deschizând potenţe ce trebuie permanent actualizate.
Portalul de trecere în naos, ce încadrează trecerea este însoţit din cele mai vechi
timpuri de semnificaţia podului de trecere, pod ce uneşte două spaţii diferite.
. P.A. Michelis afirmă că „două pietre verticale suportând una orizontală formează
portice şi creează impresia unui pod aruncat între două lumi”.
 CURS 2
EVOLUŢIA EXPRESIVITĂŢII ARHITECTURALE

Turla sau cupola ce se deschide deasupra naosului simbolizează împărăţia

cerească şi oferă acestui spaţiu semnificaţia „Noului Ierusalim”, în care credincioşii
pătrund prin Liturghie.
Elementele decorative geometrice şi fitomorfe vor supravieţui renunţării la mozaic
şi marmură, căpătând un rol din ce în ce mai important pe măsură ce bisericile de rit
bizantin se umpleau de icoane pictate în frescă. Transferul arhitectural între diferite
suprafeţe realizat prin pilaştri, arce, pandantivi şi console, a dat naştere la suprafeţe
fragmentate, preferate pentru expunerea artei decorative fitomorfe şi geometrice.
Motivele geometrice sunt folosite fără evidenţa existenţei unei semantici coerente,
din categoria decoraţiilor parietale de inspiraţie bizantină. Steaua cu opt colţuri
înscrise într-un cerc este considerată şi glorificată liturgic ca a opta zi în care Hristos
a înviat în prima zi a săptămânii. Teologia plasează parusia şi învierea oamenilor în a
opta zi dumnezeiască, atunci când ziua a şaptea în care se desfăşoară istoria, se va fi
terminat.
 CURS 2
EVOLUŢIA EXPRESIVITĂŢII ARHITECTURALE

Rombul este cunoscut ca simbol al pietrei celei din capătul unghiului. Pătratul este
asociat dimensiunii telurice a creaţiei. Prin orientarea în patru direcţii marcate plastic
fie cu ajutorul Rozei Vânturilor cunoscută şi sub numele de Stea cu opt colţuri, fie cu
ajutorul coroanei cu patru fleuroni, atunci când se doreşte desemnarea Kosmosului
sau a kosmocraţiei în reprezentările diferitor împăraţi bizantini. Cercul este asociat
simbolic dimensiunii spirituale a creaţiei. Harta Ierusalimului înscris în cerc este
considerată o icoană a Ierusalimului ceresc.
Întreaga existenţă umană se desfăşoară între teluric şi spiritual, iar din punct de
vedere a formelor geometrice cu valoare simbolică între pătrat şi cerc. Parcurgerea
acestui drum, de la pătrat la cerc s-a transformat în matematică medievală într-o
problemă cu semantică spirituală cunoscută sub numele de „cvadratura cercului”.
Cheia acestei probleme este o adevărată piatră unghiulară, simbolizată geometric prin
romb. Stelele cu şase şi opt colţuri sunt figuri geometrice de tranzit între pătrat şi cerc.
Dintre acestea, mai des folosită este Steaua cu opt colţuri. Semantica acestei figuri
este strâns legată de ziua a opta, ziua Eshatonului. În arta creştină, această semantică
însoţeşte şi figura geometrică a octogonului.
 CURS 2
EVOLUŢIA EXPRESIVITĂŢII ARHITECTURALE

Octogonul îşi face cunoscută prezenţa în arta creştină în secolul al IV-lea prin
construirea de către Constantin cel Mare a unei biserici în formă de octogon în
Antiohia. De asemenea, Sf. Grigorie de Nyssa descrie, în scrisoarea a XVI-a către
Amphilochius, arhitectura unei capele pe care el o construise. Descrierea este foarte
amănunţită din punct de vedere tehnic şi este interesant de urmărit cum Sfântul
Grigorie se foloseşte de imaginea geometrică a crucii şi a cercului pentru a descrie
planul octogonal. Primele biserici octogonale erau folosite ca mausolee pentru
mormintele martirilor, deci simbolul octogonului este legat de ideea de aşteptare a
învierii - eshatonului.
 CURS 2
Spaţiul popas

Arhitectonic vorbind, spaţiul cale se împlineşte prin spaţiul popas.

„Spaţiul cale şi spaţiul popas corespund, în spaţiile arhitecturale, spaţiilor ce implică o
trăire de timp spaţial sau de timp temporal, fiecare necesitând o percepţie statică sau
percepţie dinamică. … spaţiul interior al catedralei, nava, este un spaţiu cale, iar
spaţiul de sub cupolă este un spaţiu popas”.[130]
„Spaţiul popas, de timp central, care determină o trăire atemporală, o reculegere, o
oprire, îi corespunde vectorul vertical. Este spaţiul circular de sub cupola bisericii
ortodoxe (intersecţia vectorului vertical al turlei, cu vectorul longitudinal al naosului)
sau este punctul nodal născut prin intersecţia navei longitudinale cu transeptul în
catedrale.”
 CURS 2
Spaţiul popas

Arhitectura bisericească de secol al IV-lea impune planul dreptunghiular uşor

alungit – obsolung – capabil să imobilizeze corabia sau nava bisericii menită să salveze
omenirea dar şi să reflecte o anume continuitate formală inspirată de simbolistica
celor trei artifacte vetreo-testamentare: arca lui Noe, tabernacolul sau cortul
mărturiei şi templul lui Solomon. Prin generalizare această formă caracteristică ritului
devine normă valabilă în toată lumea creştină şi se impune sub forma unui stil
arhitectural propriu şi definitoriu. Din această matrice semiotică au derivat ulterior
forme variate dar unitare în limitele stilului eclesial sub presiunea evoluţiei ideilor
teologice despre fiinţă. Rostul şi simbolistica bisericii dar şi a concepţiilor estetice, a
materialelor de construcţie şi a formelor structurale a căror expresie plastică este
lăcaşul de cult. În ordine cronologică, stilurile arhitectonice ca moduri de edificare
eclezială au apărut în răsărit – bazilical şi bizantin – şi apus – bazilical, romanic, gotic,
renascentist şi neoclasic – având în comun nava paleocreştină.