Formele elementare ale vieții religioase

●Emile Durkheim●

Este ultima lucrare a lui Durkheim și este considerată ca fiind cea mai matură dintre toate. Această lucrare se bazează pe
studiul despre aborigenii australieni. Durkheim a ales aceasta comunitate pentru ca o considera cea mai elementara forma
de religie fara cultura. În prima parte a Formelor elementare ale vieții religioase, pentru a descrie și explica cea mai primitiva
religie cunoscuta de om, Durkheim a considerat ca trebuie mai intai sa defineasca însuși termenul de religie. Durkheim
defineste religia în două etape: în primul rând trebuie sa ne eliberam mintea de toate ideile preconcepute despre religie și
în al doilea rând trebuie sa examinam diferitele sisteme de forme religioase pe care le stim în realitatea lor concreta. Este
gresita definitia conform careia „religia este o speculatie despre tot ceea ce nu poate fi explicat stiintific”. Un sistem religios
este cel mai primitiv când este gasit într-o societate cu cea mai simpla forma de organizare și când este posibil să se explice
acel sistem religios fara a imprumuta nici un element dint-o religie anterioara. Studiul religiilor simple ne arată un aspect
esential și permanent al umanitatii și în același timp ne ajuta sa intelegem natura religioasă a omului. La baza tuturor
sistemelor de credințe se afla un numar de reprezentari fundamentale, concepte și ritualuri care în afara de diversitatea
formelor au aceeasi semnificatie și îndeplinesc aceleasi funcții peste tot.

Civilizatiile primitive ofera cazuri privilegiate pentru studiul religiei, acele societati fiind caracterizate prin simplitatea
și conformismul gandirii și conduitei. Religia pe care Durkheim o va analiza în aceasta carte este straina oricarei idei de
Dumnezeu sau divinitate. Fortele la care se adreseaza sunt foarte diferite de acelea din religiile moderne dar cu toate acestea
ne ajuta sa le intelegem. Religia este în primul rând sociala pentru ca reprezentarile religioase exprima realitati colective.
Fenomenul religios poate fi clasificat în două categorii fundamentale: credințe și reguli. Toate credintele religioase clasifica
lucrurile fie ca fiind sacre, fie profane. Lucrurile sacre sunt considerate superioare în demnitate și putere fata de lucrurile
profane (oamenii). Înciuda eterogenitatii lucrurilor sacre și profane, este posibil, pentru cele profane sa între în lumea celor
sacre. De exemplu, acest lucru se intampla când oamenii sunt initiati în viața religioasă prin diferite ceremonii. Ritualurile
reprezinta regulile de conduita care arată cum să se comporte un om în prezența lucrurilor sacre. Religia reprezinta
totalitatea credintelor organizate intr-un anumit fel astfel incat sa formeze un sistem unitar și o independenta stricta fata de
alte sisteme.

Durkheim face distincția între magie și religie. Magia, ca și religia este compusă din credințe și ritualuri, ea are propriile
dogme, dar ele sunt mai puțin speculative pentru ca au o finalitate concreta și utila. Totusi, în timp ce religia are o biserica și
o comunitate de lucratori cu credințe comune, magia nu are. Magicianul are o anumita clientela și este foarte posibil ca ei sa
nu se cunoasca. Magiei îi lipseste comunitatea morala formata de toti cei care au o singura credinta. Religia este colectiva
pentru ca ea nu se poate separa de biserica. Ritualul este mai mult o actiune morala decat una fizica. Cand participantii
parasesc ceremonia, ei pleaca cu un sentiment moral de bine. Ceremoniile se ataseaza de totemuri, care sunt incapabile de
efecte fizice. Acestea nu pot exista decat în reprezentatii a caror obiect este comemorarea trecutului. Ritualurile redau
moralitatea grupului, acesta fiind principalul scop al lor. Ritualurile mai permit oamenilor sa traca din lumea reală în lumea
imaginara. Durkheim pune în ecuatie religia și societatea, rezultand o predominare a activitatii sociale asupra vieții religioase.
Categoriile fundamentale ale religiei și științei au origini religioase. De fapt toate marile institutii sociale, regulile morale și
legale au o baza în religie. Religia este o reflectie concentrata a vieții colective și principalul ei scop este influentarea vieții
morale. Viata colectiva redesteapta gândul religios pentru a aduce o stare de efervescență care schimbă condiția activitatii
psihice. Omul pune o alta lume (sacră, ideală) deasupra vieții lui profane de zi cu zi. În crearea unor noi idealuri, societatea
se schimba singură.
 O reprezentare globala garanteaza obiectivitate pentru ca este obiectiva. Ea a fost în stare să se mentina și să se
generalizeze pentru că are suficienta ratiune: oamenii care au acceptat-o, au verificat-o prin propria lor experienta. Durkheim
formuleaza axioma conform careia „credintele religioase contin un adevar care trebuie descoperit”. Nu este o diferență atât
de mare între știință și religie, ambele sisteme de gandire fiind directionate înspre univers și sustinand ca individul se poate
ridica deasupra propriei perspective și poate trai o viață impersonala. Gandirea impersonala este sinonima cu gandirea
colectiva.

În a două parte a lucrarii, Durkheim explica cum omul si-a construit propriile credințe în totemuri. Totemul simbolizeaza
Dumnezeul, dar în același timp și societatea care l-a facut (clanul). Dumnezeul clanului nu este altceva decat însuși clanul
personificat în forma vizibila a totemului (animal sau planta). Eficacitatea lui vine din puterea lui fizica asupra celor care l-au
înființat și în același timp datorită autoritatii lui morale asupra societatii. Societatea creaza în mod constant lucruri sacre din
cele obisnuite, pentru ca oamenii dau calitati sacre obiectelor. Individul nu poate sa penetreze sacrul fara sa între în relatie
cu puteri extraordinare care il emotioneaza pana la stadul de nebunie.

În a treia parte a cartii, Durkheim arată ca fiecare cult are un aspect dublu: negativ și pozitiv. Acestui dublu aspect îi sunt
asociate două tipuri de ritualuri. Scopul ritualului negativ constă în separarea formelor sacre și profane. Aceste ritualuri
interzic anumite actiuni într-o forma sau alta. De exemplu oamenii, profanii nu pot consuma anumite cărnuri (de animale
sacre). Daca anumite mancaruri sunt interzise profanului pentru ca sunt sacre, altele sunt interzise persoanelor sacre pentru
ca sunt profane. În ambele cazuri, contactul între cele două este interzis. Cultul negativ pare sa fie numai un sistem de
abstinente, dar totusi el are un efect pozitiv asupra naturii morale și religioase a individului. Individul nu poate avea o viață
religioasă decat daca incepe să se abtina de la lucruri din viață temporala. Înacest fel, cultul negativ este o conditie de acces
în cultul pozitiv. De exemplu rezultatul numeroaselor interdictii ale cultului negativ are ca scop sa aduca o schimbare radicala
initiatului într-o religie data, dupa ce ia parte la un ritual negativ, el obtine un caracter sacru și este considerat renascut de
restul grupului. Formele elementare ale vieții religioase este o lucrare de baza în antropologia religioasă. Durkheim analizeaza
formele de religiozitate asa cum sunt ele exprimate de rituri și de credintele religioase și demonstreaza ca formele religioase
au o solida baza sociala, prin analiza unor notiuni cum sunt cele de spirit, zeu, totem, sacrificiu, cult pozitiv sau cult negativ.

Întreaga opera a lui Durkheim reprezintă o importanță deosebita atât pentru sociologie cat și pentru pedagogie,
conceptia sa pedagogica fiind o consecinta logica a conceptiei sale sociologice.