MARINA (SUCI) ANUTA

ANUL I CONVERSIE

DIMITRIE GUSTI ŞI ŞCOALA SOCIOLOGICǍ DE LA

BUCUREŞTI

Dimitrie Gusti s-a născut la 13 februarie 1880, la Iași și s-a stins din viață la 30
octombrie 1955, la București. Și-a început studiile universitare în anul 1898 la
prima universitate românească, la Iaşi, iar după un an de studii de filosofie îşi
continuă pregătirea universitară în Germania, la Berlin, în anul 1904 obținând și
titlul de doctor.

Dimitrie Gusti a fost un sociolog, dar mai mult decât atât, a fost promotor
şi organizator al sociologiei româneşti. El nu s-a remarcat prin lucrǎri
spectaculoase, dar munca sa de organizare şi mobilizare a reuşit sǎ creeze şi sǎ
lase în urmǎ o vastitate de lucrǎri sociologice, culminând cu monumentala
,,Enciclopedia Romaniei”. Vocația profesoralǎ şi-a spus cuvântul de-a lungul
întregii sale vieți.

Considerat în unanimitate drept întemeietorul Şcolii sociologice de la

Bucureşti şi având contribuţii semnificative la dezvoltarea sociologiei ca ştiinţă
în România, Dimitrie Gusti a reuşit să strângă în jurul său o serie de personalităţi
precum:

- Mircea Vulcănescu, cel care a elaborat fundamentele teoretice ale

sistemului sociologic;

- Traian Herseni, autor al unor lucrări şi sinteze teoretice deosebite;

- Anton Golopenţia, Constantin Brăiloiu, Mihai Pop, Leon Topa,

Pompiliu Caraion etc
 De numele lui Dimitrie Gusti se leagă şi întemeierea, în 1936, a Muzeului
Satului din Bucureşti, conceput ca o oglindă a civilizaţiei tradiţionale româneşti.
Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice
şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate
de Dimitrie Gusti. În acest demers complex de cercetare, Gusti a organizat, între
1925 şi 1935, cu specialişti din diverse domenii - sociologi, etnografi, folclorişti,
geografi, statisticieni, medici şi cu studenţii săi, campanii de cercetări
monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr mare de sate.

În acelaşi palmares al contribuţiilor la dezvoltarea sociologiei ca ştiinţă în

România, se adaugă şi o serie de titulaturi precum: fondarea şi conducerea
Asociaţiei pentru ştiinţa şi reforma socială (1919-1921), Institutul Social Român
(1921-1939), revistelor ,,Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială" (1919-1943) şi
,,Sociologie românească" (1936-1944).

Şcoala sociologică de la Bucureşti.

În perioada interbelică sociologia romînească atinge apogeul dezvoltării

sale prin constituirea primei şcoli sociologice, în înţelesul modern al termenului,
de către DimitrieGusti şi principalii săi colaboratori. Un rol decisiv în crearea
Şcolii sociologice de la Bucureşti l-au avut trei etape ale formaţiei sale ştiinţifice
şi culturale: Lecţia germană, Lecţia francezăşi Lecţia românească.

Lecţia germană a început cu experienţa dobândită de D. Gusti la

Laboratorul de psihologie experimentală din Germania şi a continuat cu
pregătirea sa în seminarii de istorie culturală, de economie politică şi cu lecţiile
de statistică.

Lecţia franceză s-a resimţit cu precădere în câteva accente fundamentale

ale operei gustiene. Sociologul român, care a studiat un an de zile în Franţa, a
sesizat ideea de a asocia spiritul sociologic cu istoria, etnologia, economia
politică, ştiinţele juridice şi de a lucra multidisciplinar. O altă moştenire
franceză se referă la valorizarea cercetărilor monografice zonale asupra
familiilor muncitorilor europeni efectuate de Şcoala Francezǎ.

Lecţia românească este semnificativă prin, cel puţin, două resurse

esenţiale de care a beneficiat profesorul Gusti. În primul rând este vorba de
studiile asupra satelor româneşti şi aproblemei agrar-ţărăneşti, efectuate de
diferiţi specialişti precumşi de mişcarea monografiilor sociologice săteşti.

În al doilea rând sunt de menţionat activităţile de reformare a vieţii

satelor româneşti inaugurate de gânditori şi politicieni paşoptişti precum Nicolae
Bălcescu şi Ion Ionescu de la Brad şi continuate de tradiţia haretistă de ridicare a
satelor prin bănci, şcoli, biblioteci, spitale, cooperative, obştii de cumpărare şi
arendare a moşiilor de cătreţărani. Dimitrie Gusti a considerat aceste tradiţii
drept premise cognitive şi pragmatice ale propriului său sistem de sociologie
monografică şi ale acţiunii culturale de reformare socială a satului românesc.

Şcoala sociologică de la Bucureşti este marcată de câteva momente

decisive în conturarea identităţii sale: crearea sistemului monografiei
sociologice, care a servit ca fundament analitic al cercetării nemijlocite a satelor;
diversificarea tipologică a cercetărilor monografice şi codificarea experienţei
metodice de cercetare; constituirea comunităţii sociologice moderne a echipelor
monografice, constituirea valorilor împărtăşite în comun de membrii şi discipolii
Şcolii monografice.

Sistemul sociologic gustian este un ansamblu articulat de teorii, concepte,

teze: teoria voinţei sociale, teoria cadrelor şi manifestărilor, conceptele de
unitate socială, relaţii şi procese sociale, legea paralelismului sociologic,
conceptul de interdisciplinaritate, legea dreptăţii, idealului, circuitului social.

Teoria voinţei sociale deţine un loc central în concepţia gustianǎ.Voinţa

socială constituie esenţa vieţii sociale şi principiul său explicativ, voinţa este
înzestrată de Dimitrie Gusti cu capacitatea uimitoare de a crea unitatea socială,
deci de a îndeplini o funcţiune morală primordială, în virtutea constituţiei sale
intime, a morfologiei sale.

Legea paralelismului sociologic reglementează natura raporturilor dintre

cadre, manifestări şi voinţa socială: acestea sunt raporturi de interdependenţă,
coexistenţă, şi nu de subordonare logică.

Principiul interdisciplinarităţii are două sensuri principale la Dimitrie

Gusti: de sinteză a unor puncte de vedere aparţinând ştiinţelor sociale particulare
şi a sociologiilor parţiale în vederea edificării unei sociologii sistematice şi de
cuprindere unitară, panoramică, a tuturor fenomenelor şi proceselor unei unităţi
sociale prin cooperarea specialiştilor şi sociologilor depe poziţiile integratoare
ale sociologiei.

Al doilea sens se referă la transformarea sistemului sociologic gustian

în ,,unealtă de lucru” prin operaţionalizarea acestuia în ipoteze şi metode de
investigaţie empirică marchează naşterea monografiei sociologice. Şcoala
monografică gustiană a experimentat câteva tipuri fundamentale de ipoteze ale
cercetării monografice:

- ipoteza monografiei exhaustive sau integrale;

- ipoteza monografiei centrate pe o problemă-cheie;

-ipoteza ,,monografiei sumare de sat” şi a cercetării comparative a comunităţilor,

focalizată pe patru teme: sănătate, muncă, minte şi suflet;

- ipoteza monografiei sociologice zonale cu şi fără sat-pilot;

- ipoteza monografiei tematice.

Echipele monografice au constituit comunităţi ştiinţifice moderne,

întemeiate pe raporturi de cooperare şi ucenicie ştiinţifică, pe împărtăşire de
valori comune. Echipele monografice erau interdisciplinare.
De numele lui D. Gusti se leagă şi instituirea formală a Serviciului Social în
octombrie 1938, care constituie o modalitate de generalizare a experienţei
echipelor culturale studenţeşti şi are o funcţionalitate complexă:

- mijloc de pedagogie socială prin care intelectualitatea primea o formaţie

de ,,activişti sociali”;

- instrument de cunoaştere ştiinţifică a problemelor ţării;

- mijloc de organizare a “centrelor model” în sate şi oraşe;

- for de coordonare a tuturor institutelor de acţiune socială.

Împrejurările interne şi internaţionale au fost neprielnice funcţionării acestei

instituţii, ducând la suspendarea Serviciului Social înoctombrie 1939.

Una dintre contribuţiile de prestigiu ale lui Dimitrie Gusti priveşte

sociologia naţiunii şi a identităţilor etnice. Raportul între naţiune şi etnicitate
este văzut în termenii de realitate culturală versus identitate virtuală. În timp
ce ,,naţiunea” este o ,,unitate socială autonomă de scop şi mijloace”, altfel spus o
,,comunitate culturală”, ,,etnicitatea” constituie doar o ,,realitate virtuală”, o
condiţie de viaţă a naţiunii încadrată de el la capitolul ,,cadrele vieţii sociale”.

Alte priorităţi ştiinţifice ale sociologiei gustiene sunt contribuţiile la

dezvoltarea sociologiei ştiinţei, în principal la teoria comunităţilor sociologice şi
a instituţionalizării funcţiei reformatoare a sociologiei, precumşi contribuţiile la
codiodificarea metodelor cercetării nemijlocite de teren a comunităţilor
ţărăneşti.

Prin acest sistem sociologic Dimitrie Gusti a deschis o nouă direcţie în

cercetarea complexităţii omului sub tripla lui ipostază de personalitate, societate
şi cultură. Două dintre inovaţiile sale metodologice au atras atenţia comunităţii
ştiinţifice, prezentând relevanţă şi astăzi: legea paralelismului sociologic şi
principiul interdisciplinarităţii.
 Prin problematica abordată, conceptele şi ipotezele utilizate explicit şi
implicit în demonstraţiile asupra evoluţiei istorice şi tendinţelor satelor
româneşti, prin unghiul de vedere interdisciplinar introdus în analiza sociologică
a spaţiului rural, sinteza monografiei sociologice gustiene a devenit o instanţă
critică care modelează înţelegerea comunităţilor săteşti. Opţiunea teoreticăşi
metodologică a întemeietorului Şcolii de la Bucureşti oferă deschideri
stimulative dezbaterilor contemporane asupra tradiţiilor autoreflexive ale
disciplinelor socio-umane, plecând de la argumente „de fapte” privind existenţa
unui univers comun al sociologiei, etnologiei, psihologiei si istoriei culturii.

Bibliografie:

1. Andrei, Petre Sociologie generalǎ, Editura Academiei, Bucuresti, 1970

2. Schifirneț, Constantin Sociologia româneascǎ modernǎ, Editura Criterion

Publishing, Bucureşti, 2009
3. Costea, Ştefan (coord.) Istoria sociologiei româneşti, Editura Fundației
România de mâine, Bucureşti, 1998