Sunteți pe pagina 1din 2

METODA MONOGRAFICĂ

Dimitrie Gusti şi Şcoala monografică de la Bucureşti

Etimologic, termenul de monografie provine din cuvintele greceşti „monos” (unul)


şi „grafien” (descriere). Deci, prin monografie înţelegem descrierea unei unităţi, obiect,
colectivităţi.
Unitatea supusă cercetării, deşi apare ca un caz individual, poate să fie tipică,
reprezentativă pentru alte unităţi. Aria de aplicabilitate a metodei monografice este întinsă,
de la unităţi microsociale (familie, echipe de muncă, ateliere cătune), la altele de
dimensiuni mijlocii (sate, comune, oraşe mici, şcoli) şi unităţi macrosociale (judeţe, oraşe,
naţiuni).
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Franţa, Frederic Le Play (1806 –
1882), socotit părintele metodei monografice în sociologie, a creat şi a condus timp de
peste 30 de ani prima şcoală de cercetare monografică a familiilor muncitoreşti. El a
elaborat şi un model de cercetare monografică care cuprinde două părţi: prima se referă la
condiţiile materiale şi sociale în care se află unitatea investigată, a doua face referiri la
calitatea vieţii de familie (bugetul familiei, alimentaţia, locuinţa etc.).
Tot în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, concomitent cu cercetările lui Le
Play în Franţa, la noi în ţară Ion Ionescu de la Brad (1818 – 1891) a realizat cercetări
monografice în judeţele: Dorohoi (1866), Mehedinţi (1868) şi Putna (1869). El poate fi
considerat creatorul monografiei sociologice în mediul rural, cercetări continuate de B.P.
Haşdeu şi Dimitrie Gusti (1880 – 1955).
Şcoala Sociologică de la Bucureşti marchează un salt calitativ în dezvoltarea
metodei monografice. Ea şi-a desfăşurat activitatea între anii 1920 – 1948.
Principalele caracteristici ale noii etape de dezvoltare a metodei monografice au
fost:
• efortul de fundamentare teoretică a cercetărilor;
• perfecţionarea metodelor de cercetare,
• elaborarea de modele (scheme) de monografiere a unităţilor sociale;
• încercarea de teoretizare a rezultatelor cercetării şi de ridicare de la nivelul
descrierii la cel al explicaţiei teoretice.
D. Gusti a elaborat o doctrină şi un model de cercetare monografică a localităţilor
rurale. Doctrina sa cuprinde un sistem teoretic de sociologie – etică – politică şi metoda de
cercetare monografică.
Unitatea socială prin care este studiată realitatea socială este analizată de diferite
ştiinţe. Spre deosebire de acestea, sociologia le studiază integral. Realitatea socială apare
cercetătorului ca un complex de manifestări paralele ale unităţilor sociale din care este
alcătuită. Aceste manifestări sunt condiţionate de cadre naturale sau sociale şi sunt
motivate de „voinţa socială”. Socialul apare ca un produs al unui concurs de împrejurări
spaţiale, temporale, vitale şi sufleteşti care alcătuiesc cadrele vieţii sociale sau mediului de
existenţă al oamenilor. Prin acţiunea lor asupra cadrelor, sub impulsul voinţei sociale
(principiul dinamic al vieţii sociale) se constituie manifestările sociale, se dezvoltă
colectivităţile umane.
Filmul sociologic
Considerând monografiile sociologice ca mijloace perfecţionate de observaţie, D.
Gusti a legat metoda vie a observaţiei directe de utilizarea unor tehnici moderne – filmul
sociologic. Gusti realizează în perioada 1929 – 1938 filme sociologice care redau cât se
poate de firesc viaţa satului românesc, cu preocupările ţăranilor, tradiţiile şi obiceiurile.
Sunt realizate astfel şi prezentate în ţară şi străinătate filmele: „Drăguş – o zi din
viaţa unui sat românesc” – 1929; „Satul Cornova” (Orhei) – 1931; „Comuna Şanţ”
(Năsăud) 1935; „Muzeul Satului Românesc” – 1936reportaj cinematografic despre această
originală realizare a sociologilor români – „primul muzeu sociologic în aer liber”.
„Locuinţa ţărănească din România” – 1937.
Filmul sociologic constituie un „document viu” ce exprimă forme de viaţă, o
specie a filmului documentar – ştiinţific. Este o experienţă demnă de urmat şi prezintă
interes şi pentru investigaţia de specialitate.
Conform programului de organizare şi desfăşurare a cercetărilor monografice de
către Şcoala gustiană, pentru studiul fiecărui cadru şi al fiecărei manifestări era constituită
o echipă interdisciplinară coordonată de un sociolog. Ea era formată din geografi,
agronomi, economişti, folclorişti, filologi, psihologi, sociologi etc.
Lăudată de unii, contestată de alţii, doctrina gustiană îşi are incontestabilele ei
merite şi a însemnat pentru vremea în care a apărut o deschidere de drum în cercetarea
sociologică. Modelul gustian relevă unitatea dintre teorie şi cercetare, iar echipele
interdisciplinare sunt o expresie a viziunii unificatoare a ştiinţelor, prin sociologie.