Monografia

Fundamentarea şi afirmarea sociologiei româneşti în societatea modernă s-a realizat sub

coordonarea şi în organizarea profesorului Dimitrie Gusti şi a şcolii sale sociologice, cunoscută
în istoria domeniului sub numele de “Şcoala sociologică de la Bucureşti” sau de “Şcoala
monografică”.

Dimitrie Gusti concepea sociologia ca pe o sinteză concretă şi creatoare a ştiinţelor sociale

particulare, care nu putea lua naştere decât în cadrul unor cercetări operate în forma „echipelor
interdisciplinare", afirmând că „sociologia va fi monografică, ori nu va fi" .

Rostul monografiei sociologice era de a institui o modalitate de studiere pozitivist-ştiinţifică a

vieţii sociale, prin mijlocirea tuturor ştiinţelor sociale particulare, tinzând toate la o sinteză
sociologică.

Toate monografiile sociologice pornesc de la ipoteza constituirii unei sociologii aplicate, ce

presupune nu numai munca de teren, ci şi implicarea cercetătorului în rezolvarea problemelor
sociale pe care le studiază. Monografia sociologică poate fi concepută în raport cu finalităţile
sale practice, de terapie social, având la îndemână resursele ştiinţifice necesare pentru a
surprinde evoluţia unei probleme sociale, cauzele şi consecinţele acesteia şi, deci, de a formula
recomandări şi soluţii de a fundamenta iniţiative de combatere a unei disfuncţionalităţi sociale.

În afara de studierea unei comunităţi umane monografia sociologică îşi găseşte utilitatea şi
pentru cercetarea aprofundată a unor problem sociale, cum sunt sărăcia, pierderea identităţii
naţionale, declinul demografic etc. Instrumentele ştiinţifice proprii monografiei sociologice
împreună cu perspective integralistă a metodei monografice susţin ideea că aceasta reprezintă
modalitatea cea mai complexă de investigare, diagnosticare şi combatere a aspectelor
disfuncţionale ale societăţii româneşti, în general, şi a satului românesc, în special.

Monografia sociologică trebuie să conducă la realizarea unei diagnose sociale, oferind astfel un
fundament documentat şi competent pentru luarea unor decizii în acţiunile generate de proiectele
de dezvoltare. Rezultatele unei cercetări monografice se înscriu concret în dimensiunea
pregmatică a sociologiei.

În cercetarea monografică de perspectivă trebuie să se pună accent pe detaliu şi pe semnificaţia

nuanţată a unor aspect locale, fiind exlusă generalizarea. Astfel, dacă în prima jumătate a
secolului al XX-lea cercetarea ruralului era asumată ca o problematic de mare generalitate, astăzi
specialiştii ar trebui să stăpânească atât metodele calitative cât şi cantitative, care să le faciliteze
surprinderea realităţii comunităţilor rurale în detalii cât mai precise.

Definiția monografiei după Gusti

Dimitrie Gusti observă că pentru a vorbi despre monografie, trebuie să vorbim despre un
domeniu social bine determinat, care să permită ca prin metoda observației directe să clarifice
necunoscutele acelui domeniu.
Prin urmare, principala "regulă" a metodei monografice ar fi delimitarea unei teme sau regiuni și
descinderea pe teren pentru a o studia la fața locului (ceea ce în metodologia antropologică se
numește "observație participativă").

Trăsăturile observației de tip monografic

Dimitrie Gusti fixează șapte trăsături ale observației (v. D. Gusti, Opere, vol. I, Ed. Academiei,
1968). Observația trebuie să fie: - sinceră și obiectivă - exactă, pătrunzătoare și completă -
verificată și controlată - colectivă - informată și pregătită - intuitivă.

Definiția lui Traian Herseni

Traian Herseni definește metoda monografică drept studiul pe teren, multilateral și intensiv, al
unei unități sociale sau fenomen social. Iar ca trăsătură principală îi observă caracterul
interdisciplinar și multimetodologic.

Dimitrie Gusti, discutând temeiurile teoretice ale cercetărilor monografice, a definit societatea ca
o totalitate autonomă, motivată de voința socială a unor manifestări economice și spirituale
(constitutive), manifestări juridice și politice (regulative), condiționate de cadrul cosmologic și
biologic (natural), respectiv de cadrul istoric și psihic (social).

Monografia trebuie să cuprindă, așadar, pentru a fi completă, un studiu al tuturor cadrelor: -

cadrul cosmologic: cum e așezat satul, cum e determinată viața acestuia de teritoriu (munți, ape
etc.), se subteritoriu (zăcăminte etc.), și de suprateritoriu (faună, climat etc.) - cadrul biologic:
studiul populației, alimentație, igienă etc. - cadrul istoric: trecutul satului - cadrul psihic:
conformism și inovație, conflicte etc.

și al manifestărilor sociale: - manifestări economice: producție, câștiguri, comerț etc. -

manifestări spirituale: religioase, artistice, morale, ideologice - manifestări juridice: obiceiuri
juridice locale, forme de reglementare a conflictelor - manifestări politice: forme de organizare și
administrare

Dimitrie Gusti atrage atenția că aceste cadre și manifestări se studiază urmărind: - unitățile
sociale: familia, neamul, șezătoarea, cârciuma etc. - relațiile sociale: relații între vecini, între
sexe etc. - procesele sociale: procese de orășenizare sau modernizare - tendințele de evoluție
socială: dezvoltare etc.

Contribuția lui Henri H. Stahl

În lucrarea sa Tehnica monografiei sociologice (1934) Henri Stahl, prezintă etapele, regulile și
rezultatele cercetării monografice: - luarea contactului cu informatorii (localnicii care dețin cele
mai multe informații) - regula neamestecului în faptele sociale și a observării directe -
înregistrarea observației: descrierea, numărarea și măsurarea, înregistrarea mecanică, schița și
desenul, colecționarea de obiecte - studiul complexelor de fapte - exemplificări