Nevoi și resurse

In sens economic, nevoile umane reprezintă cerinţe materiale şi spirituale, de bunuri şi

servicii, de mediu ecologic etc. ale vieţii şi activităţii oamenilor. Satisfacerea lor înseamnă
consum de bunuri şi servicii şi asigură existenţa şi dezvoltarea purtătorilor acestor nevoi –
indivizi, grupuri sociale, naţiuni, societatea în ansamblul ei. În sens general, este vorba de: nevoi
de consum ale populaţiei (alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, transport, instruire,
cultură etc.); nevoi de producţie, prin a căror acoperire se asigură producerea bunurilor şi
serviciilor respective necesare oamenilor.

Caracteristici ale nevoilor 

a) Nevoile au caracter dinamic, în sensul că, de la o perioadă la alta a progresului

societăţii, apar noi nevoi sau trebuinţe, au loc modificări în structura şi nivelul calitativ al
cerinţelor de consum; se dezvoltă totodată mijloacele materiale de satisfacere a
trebuinţelor. Astfel, în structura trebuinţelor, de astăzi, ale oamenilor se includ, pe lângă
alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, sănătate, şi numeroase alte nevoi privind
transportul, comunicaţiile, comerţul, turismul, instrucţia, educaţia, cultura, arta, protecţia
mediului, informaţia, organizarea socială, protecţia socială, sau nevoi de turism, de
televizor, de calculator electronic etc.
b) Nevoile sunt regenerabile sau reproductibile, în sensul că starea în care o nevoie sau
alta este satisfăcută durează numai un anumit timp, după care se manifestă din nou, adică
se reproduce; corespunzător acesteia, producţia de bunuri materiale şi servicii trebuie să
fie continuă, să aibă, deci, loc reluarea procesului de producţie, a activităţii economice. 
c) Nevoile au caracter complementar, deoarece satisfacerea uneia generează o alta; de
exemplu, nevoia de autoturism, odată satisfăcută, dă naştere la nevoia de benzină, de ulei,
de loc de parcare sau de garaj etc.; un alt exemplu: dacă o universitate îşi înfiinţează o
tipografie proprie, o dată cu aceasta iau naştere, pentru ea, şi alte nevoi (pe care înainte
nu le avea), privind spaţiul corespunzător, personalul salariat, echipamente, hârtie şi alte
materiale, depozite etc.
d) Nevoile sunt concurente, în sensul că unele se extind, iar altele se restrâng, având loc şi
substituirea unora prin altele: de pildă, nevoia de transport cu autobuzul se poate
restrânge prin apelarea la metrou; nevoia de informare prin citirea unui ziar poate fi
restrânsă sau înlocuită prin nevoia de televizor sau radio etc. Resursele economice:
definire, clasificare 

Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru producerea de
bunuri materiale şi servicii destinate satisfacerii nevoilor. Ele cuprind două mari componente, şi
anume: 
 1. resursele umane – potenţialul de muncă, de creaţie ştiinţifică şi tehnică existent:
populaţia aptă de muncă, structura ei de calificare, nivelul de pregătire profesională,
cultură şi educaţie;
2. resursele materiale – resursele naturale: aerul, apa, solul, bogăţiile subsolului, fondul
forestier şi cinegetic; resursele derivate (obţinute prin activitatea oamenilor), cum sunt:
mijloacele de producţie sau factorul de producţie capital, adică maşini, utilaje, instalaţii,
materii prime, materiale etc. Resursele constituie suportul producţiei şi consumului,
deoarece, prin cantitatea, structura şi nivelul lor calitativ, condiţionează activitatea
economică. În sens mai larg, resursele include în sfera lor de cuprindere şi potenţialul
financiar şi informaţional existent, care mijloceşte desfăşurarea activităţii, fluxurile
economice ce au loc.
La rândul lor, resursele naturale pot fi clasificate în mai multe feluri. Astfel, din punct de
vedere al duratei folosirii sau al rezervelor disponibile, resursele naturale se împart în:
a. neregenerabile sau epuizabile (zăcăminte de combustibili fosili, minereurile
metalifere şi minereurile nemetalifere);
b. regenerabile (fondul funciar, forestier, cinegetic, apă, aer – ca factori de mediu
pentru viaţa şi activitatea oamenilor). Din punct de vedere al posibilităţilor de
recuperare sau de reutilizare în procesele de producţie şi de consum, resursele
natural pot fi grupate în: recuperabile, parţial recuperabile, nerecuperabile. 
Resursele naturale trebuie abordate în dinamica lor. În acest sens, progresul ştiinţifico-
tehnic duce la: 
a) lărgirea limitelor geografice ale cunoaşterii şi exploatării resurselor
naturale
b) extinderea limitelor economice ale exploatării resurselor naturale,
c) sporirea eficienţei, a randamentului utilizării resurselor