UNIVERSITATEA PETROL - GAZE DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

CONFLICTUL DINTRE NEVOI ŞI RESURSE

PROFESOR COORDONATOR STUDENT

LECT. UNIV. DR. CRISTU ANDREEA-ALICE TELEGEANU(SAVA) ELENA ALICE

CIGID-GR 50487-AN I

2021

1
 CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................................................................3
1. DESPRE NEVOI ŞI RESURSE..........................................................................................................4
2. RESURSE ȘI ACTIVITATEA ECONOMICĂ...................................................................................5
2.1. Clasificarea resurselor..................................................................................................................5
2.2. Costul de oportunitate..................................................................................................................6
3. ACOPERIREA NEVOILOR PRIN CONSUM...................................................................................8
3.1 Bunurile economice.....................................................................................................................8
3.2 Despre consum si consumatori....................................................................................................9
4. STUDIU DE CAZ: RISIPA ALIMENTARA...................................................................................10
4.1 Cauzele risipei alimentare..............................................................................................................10
4.2 Ce puteți face ca şi consumatori?...................................................................................................11
CONCLUZII.........................................................................................................................................13
BIBLIOGRAFIE:......................................................................................................................................14

2
 INTRODUCERE

De ce am ales tema „Conflictul dintre nevoi şi resurse”? Pentru că mă preocupă subiectul

şi respectiv problema principală la care se face referire.

Problema fundamentală a economiei rezidă în faptul că la temelia organizării şi

desfăşurării activităţii economice se află alegarea pe bază de alternativă a celei mai raţionale căi
de utilizare a resurselor economice care sunt limitate.

În primul capitol, „Despre nevoi și resurse” am prezentat câteva aspecte generale despre
definiții și ințelegeri. Asfel rezultând cele doua subcapitole scurte „ Nevoile” și „Satisfacerea
nevoilor”, cu informații despre noțiuni introductive.

Daca în primul capitol am detaliat câteva noțiuni despre resurse, în cel de-al doilea
capitol, intitulat „Resurse şi activitate economică”, unde am format două subcapitole și anume:
„Clasificarea resurselor” și „Costul de oportunitate”, am elaborat scurte clasificări ale resurselor,
astfel lămurind unele variante existente în economie. Iar în cel de-al doilea, am vorbit despre
obiectivul și eficiența activităţii economice, dar și alte aspecte importante.

În cel de-al treilea capitol, numit „Acoperirea nevoilor prin consum”, fac în sfarșit
legătura importantă între subiectele principale ale proiectului și anume nevoi și resurse, și
deficitul resurselor pentru consum, pentru acoperirea satisfacerii nevoilor. Reflectez aceste
informații în cele doua subcapitole esențiale: „Bunurile economice” și „ Despre consum şi
consumatori”.

Nu în ultimul rând, în ultimul capitol, am ales să prezint o problemă strâns legată de

deficitul de resurse pentru satisfacerea nevoilor și anume „Studiu de caz: Risipa alimentară”, cu
doua subcapitole, „Cauzele risipei alimentare” și „Ce puteți face ca şi consumatori? ”, în care
expun detalii importante legate de motivele, cercetarea mediului în cauză dar și metode de
rezolvare a problemelor legate de risipă.

3
 1. DESPRE NEVOI ŞI RESURSE

Activitatea umană este determinată sub toate aspectele sale de necesitatea satisfacerii
unor nevoi numeroase. Satisfacerea trebuinţelor sau a nevoilor constituite prin care natura este
transformată în scopul producerii celor necesare existenţei. Aceasta înseamnă că omul, în relaţia
pe care o stabileşte cu mediul său pentru a-şi asigura subzistenţa, introduce o dimensiune nouă:
omul adaptează mediul în conformitate cu trebuinţele sale.

1.1. Nevoile

Nevoile reprezintă ansamblul trebuinţelor, preferinţelor, aşteptărilor oamenilor de a avea,

de a şti, de a fi, care se manifestă şi care pot fi satisfăcute prin consum. Trebuinţele au constituit
obiectul cercetărilor atât pentru psihologi, cât şi pentru economişti. Spre exemplu, criteriul
ordinii sau al priorităţii de satisfacere a fost valorificat de psihologul american A. Maslow care a
stabilit pe baza lui cunoscuta piramidă a trebuinţelor. Diversificarea continuă a trebuinţelor a
impus structurarea lor în funcţie de criteriul utilizat în clasificare.

1.2. Satisfacerea nevoilor

Nevoile umane pot fi considerate , la conştientizarea acestora de către oameni şi corelarea

lor cu posibilităţile materiale ale societăţii şi ale fiecărui individ , care pune în evidenţă dorinţele
oamenilor, adesea necorelate cu posibilităţile efective de acoperire a lor. Satisfacerea nevoilor se
poate face:

– din producţia proprie prin autoconsum, prin economia naturală;

– prin schimbul de produse, prin economia de schimb.

Pentru satisfacerea nevoilor, oamenii se implică în diferite activităţi. Manifestarea

nevoilor se face ca mobiluri ale activităţii umane și se realizează în cadrul societăţii; ca oamenii;
grupurile sociale; firmele; colectivităţile naţional-statale; societatea în ansamblul ei; natura lor;
natural; sociale; spirituale-psihologice; subiecţi purtători individuali de grup ai societăţii; natura
bunurilor cu care pot fi satisfăcute; nevoi care se satisfac cu bunuri material; nevoi care se
satisfac cu servicii de durată şi momentul manifestării.

Multiplicarea şi diversificarea nevoilor sunt restricționate de condiţionare obiectivă;

condiţionare subiectivă; aspect obiectiv; subiectiv; direct; indirect şi interese economice fie sub
relativ, fie sub aspect.

4
  Bibliografie: Manual de economie, Prof Elena Lupsa și Victor Bratu, Editura
Corvin Deva, Deva, 2006, pag 13-15.

2. RESURSE ȘI ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Orice activitate umană care urmăreşte satisfacerea nevoilor trebuie să facă apel la resurse.
Resursele constituie suportul consumului, de cantitatea şi calitatea lor depinzând gradul în care
omul îşi satisface trebuinţele, la nivel individual şi social.

1.1. Clasificarea resurselor

Resursele pot fi clasificate potrivit următoarelor criterii:

1. După sursa de provenienţă există:

-resurse primare sau originare (potenţialul demografic, potenţialul de resurse naturale);
-resurse derivate (maşini, utilaje, cunoştinţe, informaţii, stocuri de materii prime etc.).

2. După natura lor, există resurse materiale, umane, financiare şi informationale;

Dintre resursele material cele mai importante sunt cele naturale.

3. După durata folosirii lor, resursele pot fi: regenerabile (pământul, aerul, apa etc.) sau
neregenerabile (epuizabile - resurseleminerale).

4. După posibilităţile de recuperare, există resurse recuperabile (metale, sticlă), partial

recuperabile (resursele biologice) sau nerecuperabile (resursele energetice).

Caracterul limitat al resurselor constituie una dintre cele mai importante probleme ale
omenirii, deoarece:

– multiplicarea şi diversificarea nevoilor solicită un consum tot mai mare de resurse;

– în pofida progresului ştiinţific şi tehnic, resursele rămân limitate la potenţialul planetei;

– creşterea nevoilor nu a fost şi nu este însoţită de o creştere similară a resurselor, ci creşterea

acestora este mai lentă.

Se dovedeşte astfel că principala caracteristică a resurselor este raritatea. Raritatea

vizează toate categoriile de resurse, are un caracter permanent, iar ca atare se manifestă ca o lege
naturala a economiei. Resursele se dovedesc a fi limitate în raport cu nevoile şi potenţialul
planetei.

5
 Activitatea economică constă în efortul conştient al oamenilor de a atrage şi utiliza
resursele economice rare în vederea producerii, repartiţiei, circulaţiei şi consumului de bunuri şi
servicii, corespunzător nevoilor şi intereselor acestora.

Diviziunea muncii reprezintă procesul de specializare al agenţilor economici pe domenii

de activitate.

Activitatea economică este o formă de activitate practică a omului, în cadrul său

exprimându-se potenţialul creativ al fiinţei umane.

Prin valenţele sale, stă la baza progresului general, iar aceasta, în primul rând, pentru că
are la bază raţionalitatea, reuşind astfel să realizeze scopul său major, anume satisfacerea
trebuinţelor. se datorează în mare măsură diviziunii muncii.

Clasificarea activităţilor economice specificul lor diviziunii muncii se poate realiza

potrivit următoarelor criterii:

1. După existență, producţie, repartiţie,schimb şi consum;

2. Activitatea economică se grupează pe categorii şi genuri de activităţi care stau la baza

delimitării sectoarelor, ramurilor şi sub ramurilor economice.

Activităţile din societate ce vizează producţia, repartiţia, schimbul şi consumul de bunuri

şi servicii, în interdependenţa lor,formează economia societăţii.

Să presupunem că ai reuşit să strângi bani pentru un aparat de fotografiat pe care ţi l-ai

dorit din totdeauna. În timp ce făceai economii ai descoperit plăcerea de a merge la munte şi ţi-ar
plăcea să ai o pereche de ghete pentru a urca pe munte. Poţi, însă, să cumperi ori aparatul de
fotografiat, ori ghetele, nu pe amândouă, deoarece resursele tale sunt limitate. Economiştii
prezintă asemenea opţiuni sub forma costului de oportunitate : astfel, costul de oportunitate al
aparatului de fotografiat este perechea de ghete sau invers, în cazul în care te-ai hotărâtsă
cumperi ghetele şi să renunţi la aparatul de fotografiat.

În condiţiile caracterului limitat al resurselor, ce se utilizează pentru satisfacerea unor

nevoi nelimitate, se pune întotdeauna problema alternativelor de utilizare a resurselor.

Prin urmare, raritatea resurselor presupune alegerea, care se realizează întotdeauna cu un

anumit cost: costul de oportunitate (cost de opţiune).

1.2. Costul de oportunitate

6
 Costul de oportunitate (costul oportun) reprezintă costul alegerii făcute prin prisma
alternativelor abandonate.

Trebuie precizat că nu numai alegerile noastre, ca persoane fizice, sunt determinate de

costul de oportunitate, deoarece toate activităţile economice sunt confruntate cu problema
alegerii şi a costului de oportunitate. Chiar şi guvernul plăteşte costuri de oportunitate dacă se
hotărăşte să sporească investiţiile din industrie, reducând cheltuielile pentru înarmare, caz în care
costul de oportunitate al investiţiilor din industrie este renunţarea la a reprezenta o forţă militară
puternică. Dacă resursele ar fi nelimitate, costul de oportunitate ar fi egal cu zero.

În cadrul activităţii economice se presupune că alegerile ce se fac se realizează în sensul

maximizării avantajelor, respectiv pe criteria de rationalitate.

Raţionalitatea activităţii economice constă în capacitatea omului de a înţelege, de a

cunoaşte această activitate şi de a acţiona, conştient, în concordanţă cu cunoştinţele dobândite,
anticipând consecinţele faptelor sale.

Obiectivul activităţii economice este reprezentat astfel de o funcţie de maximizare a

efectelorutile prin minimizarea consumului de resurse.

Eficienţa activităţii economice înseamnă a satisface nevoi mai mari cu acelaşi consum de
resurse sau chiar cu resurse mai puţine.

7
 Bibliografie: Manual de economie, Prof Elena Lupsa și Victor Bratu, Editura
Corvin Deva, Deva, 2006, pag 17-20.

8
 3. ACOPERIREA NEVOILOR PRIN CONSUM

Fiind elementul esenţial al motivaţiei activităţii noastre, nevoile capătă în sistemul

relaţiilor pe care le avem în procesul de satisfacere a lor o puternică amprentă economică
deoarece ele apar numai în relaţia dintre om şi mediul natural ci şi între oameni, la nivel
individual sau colectiv.

Din punct de vedere economic, nevoile pot fi în sens restrâns sau în sens larg:

- în sens restrâns, nevoile se referă la un obiect sau un serviciu specific, acest obiect sau
serviciu care satisface o nevoie specifică este într-o cantitate limitată (dacă ar fi într-o cantitate
nelimitată ar fi un obiect sau un serviciu cu acces liber) şi necesită pentru a fi produs un consum
de muncă reflectat într-un cost de producţie;

- în sens larg, nevoile economice nu reflectă cu necesitate un obiect sau un serviciu

specific, ci obiecte şi servicii ce pot satisface diverse nevoi în funcţie de posibilitatea pe care
individul sau colectivitatea o au de a le obţine, după procurarea celor specifice.

1.1 Bunurile economice

Putem astfel preciza că nevoile sunt nelimitate (în sens larg) şi pot fi satisfăcute prin
utilizarea unor resurse care, deşi limitate, sunt fie substituibile, fie complementare.

Aceste resurse – pe care din punct de vedere economic le considerăm bunuri economice –
se clasifică, la rândul lor, astfel:

- bunuri consumabile: alimente, energie etc (dispar printr-o singură utilizare); - bunuri de
folosinţă îndelungată: îmbrăcăminte, locuinţă, maşină etc;

- servicii: aşa-numitele bunuri imateriale (serviciile de sănătate, învăţământ, cultură,

infrastructură informaţională etc.).

Bunurile şi serviciile satisfac nevoile la două nivele: nivel individual şi nivel colectiv. La
nivel individual, cererea solvabilă pentru un bun sau un serviciu este exprimată pe piaţă în
vederea achiziţionării la un preţ determinat. La nivel colectiv, cererea pentru un bun sau un
serviciu este satisfăcută nu prin solvabilitatea individului ci prin resursele bugetare ale statului.

Statul finanţează anumite activităţi (învăţământ, sănătate, administraţie etc.) în interesul

întregii colectivităţi. Consumul constă în utilizarea unui bun sau a unui serviciu în scopul

9
satisfacerii unei nevoi la nivel individual sau colectiv. Prin natura sa, omul nu poate exista ca
individ şi specie fără a consuma. Consumul variază mult de la individ la individ, de la ţară la ţară
şi de la o epocă la alta. De asemenea, consumul variază în funcţie de resursele pe care omul le
are, fie ele materiale sau spirituale.

Resursele au bază naturală dar nu pot intra în consumul individului decât prin intermediul
muncii sale, prestate organizat în cadrul producţiei de bunuri şi servicii. Dezvoltarea omului ca
individ, specie şi component al unor structuri sociale este direct dependentă de dinamica şi
calitatea consumului său.

1.2 Despre consum si consumatori

La rândul său, consumul depinde de dinamica şi calitatea producţiei. Iată deci, că omul
nu poate fi judecat decât în raport cu producţia pe care o realizează şi cu consumul de care poate
beneficia. Indiferent de rasă, sex, vârstă, meserie, grad de cultură sau apartenenţă politică, fiecare
dintre noi, reprezentanţi ai speciei umane, suntem – înainte de toate, dintotdeauna şi pentru
totdeauna – consumatori ceea ce ne determină să fim şi producători.

În calitate de consumator, omul acţionează, înainte de toate, în funcţie de dinamica şi

structura nevoilor sale, care, la rândul lor, sunt o funcţie de timp şi spaţiu.

În societăţile moderne, cu un grad înalt de civilizaţie, asistăm la o tendinţă interesantă de evoluţie

a raportului dintre consumul la nivel individual şi consumul la nivel colectiv. Astfel, în ţările
Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii, Canada şi unele ţări din Asia de Sud-Est,
societatea preia din ce în ce mai multe cheltuieli destinate acoperirii unor nevoi colective. Din
bugetul naţional se finanţează într-o măsură din ce în ce mai mare cheltuielile pentru acoperirea
nevoilor de educaţie, de locuinţă (locuinţe sociale), de întreţinere a infrastructurii rutiere şi de
distribuire a facilităţilor de apă, gaz etc. Legea lui Engel arată că atunci când resursele bugetare
cresc, coeficientul bugetar aferent procurării bunurilor de primă necesitate (ex. alimente) scade,
în timp ce, coeficientul bugetar aferent procurării bunurilor mai puţin necesare creşte.

10
 Bibliografie: Manual de economie, Prof. Univ. dr. Mircea Coşea, Editura
Universitara București, 2020

11
 4. STUDIU DE CAZ: RISIPA ALIMENTARA

La nivel global aproximativ o treime din totalul alimentelor produse pentru consumul
uman este irosit, iar în Uniunea Europeană se estimează că 20% din totalul alimentelor produse
se pierd sau se irosesc, în timp ce 43 de milioane de oameni de la nivelul Uniunii Europene nu își
permit zilnic mese care să asigure o alimentaţie adecvată.
70% din risipa alimentară provine din gospodăriile populaţiei (peste 50% – 47 de milioane de
tone), servicii de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul (FUSIONS, 2016).
Cantitatea de deșeuri alimentare generate în țările industrializate este la fel de mare ca şi în țările
în curs de dezvoltare, însă distribuția este diferită:
 în țările în curs de dezvoltare, peste 40% din pierderile alimentare se produc după
recoltare și în timpul procesării;
 în țările industrializate, peste 40% din pierderile alimentare apar la nivelul vânzărilor cu
amănuntul, precum și la consumatori.

1.1 Cauzele risipei alimentare

Risipa alimentelor poate avea loc în toate punctele lanțului alimentar de aprovizionare şi
anume la fermă, la prelucrare și fabricare, la comercializare, în restaurante și cantine, precum și
în gospodăriile populaţiei. Motivele producerii deșeurilor alimentare variază mult și sunt
specifice fiecărui sector de activitate.

Factorii care contribuie la risipa alimentară includ:

 Planificarea nepotrivită de cumpărături de alimente și promoțiile precum „cumpărați unul
și obțineți unul gratuit” duce la achiziționarea sau pregătirea de mâncare în cantitate prea
mare,
 Neînțelegeri cu privire la semnificația „expiră la” și „a se consuma de preferinţă până la”,
etichete cu date care duc la creșterea cantităților de alimente risipite,
 Dimensiuni standardizate ale porțiilor în restaurante și cantine,
 Dificultatea anticipării numărului de clienți (o problemă pentru serviciile de catering),
 Probleme de gestionare a stocurilor pentru producători și comercianți,
 Standarde de calitate ridicate (ex. pentru produsele vândute cu amănuntul),
 Supraproducție sau lipsă de cerere pentru anumite produse în anumite perioade ale
anului, produse și ambalaje cu defecte (fermieri și producție de produse alimentare),
 Depozitare/transport inadecvat în toate etapele lanțului alimentar.
La baza tuturor acestor probleme stă o lipsă generală de conștientizare a soluțiilor posibile și a
beneficiilor care decurg din reducerea risipei alimentare.

12
 Cadrul legislativ naţional
România a adoptat cadrul legislativ pentru diminuarea risipei alimentare. Actele normative în
vigoare care stabilesc acţiunile ce trebuie întreprinse de operatorii din industria alimentară,
conform unei ierarhii de prevenire a risipei alimentare sunt:
 Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, cu modificările şi completările
ulterioare
 Hotărârea Guvernului nr. 51/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 217/2016

Ghid european:
 Ghidul Comisiei Europene privind donarea de alimente

1.2 Ce puteți face ca şi consumatori?

Toate persoanele au un rol important în reducerea risipei alimentare! Adesea, cu eforturi

minime, risipa alimentară poate fi redusă, economisind bani și contribuind la protejarea
mediului. Este mult mai ușor decât se crede! Iată cum:

ACASĂ:
 Planificați-vă mesele;
 Puteţi să folosiți surplusul de la prepararea meselor anterioare;
 Citiți informațiile despre data durabilităţii minimale a alimentelor. Aceasta poate fi
exprimată în două feluri în funcţie de perisabilitatea alimentului, respectiv „expiră la
data…” (ne informează despre siguranţa alimentelor) și „a se consuma de preferinţă
înainte de data…” (ne informează despre calitatea alimentelor);
 Puneți mai puțin în farfurie și reumpleți dacă este cazul;
 Congelați! (porții gata făcute);
 Depozitați alimentele în mod corespunzător (verificați etichetele pentru instrucțiuni de
stocare, asigurați-vă că frigiderul este potrivit între 1 °C și 5 °C);
 Cunoașteți permanent ce alimente aveţi în cămară și frigider;
 Rotiți alimentele stocate acasă – „primul intrat, primul ieșit”!

LA MAGAZINE SAU PIAŢĂ:

 Faceţi o listă de cumpărături;
 Nu cumpărați când vă este foame;
 Cumpărați doar cantitatea de care aveți nevoie (dimensiunea potrivită a ambalajului sau
alimente vrac);
 Puteţi alege fructe și legume imperfecte din punct de vedere al aspectului exterior (formă,
dimensiune), aflate adesea la reducere;

13
  Puteţi achiziţiona şi consuma produsele aflate la reduceri şi care sunt aproape de
atingerea datei durabilităţii minimale.

LA SERVICIU/ȘCOALĂ:
 Cereți să vi se servească porția potrivită pentru dumneavoastră (la cantină);
 Fiţi atenţi la frigiderul din birou/coșul de fructe/cutia cu bomboane;
 Diseminaţi către colegi recomandările despre cum putem preveni risipa de alimente.

ÎN CAFENELE, RESTAURANTE ȘI HOTELURI:

 Puneți puțin în farfurie și reumpleți dacă este cazul;
 Luați acasă ce vă rămâne;
 Gestionați-vă apetitul și pofta de mâncare, în funcție de ora zilei .

14
  Bibliografie: http://www.ansvsa.ro
CONCLUZII

Am început acest proiect prin a pune în evidenţă legătura dintre nevoi şi resurse, mai
exact “Conflictul dintre nevoi şi resurse”, acesta făcând o conexiune intre piaţa actuală şi
cerinţele populaţiei.

În al doilea capitol am expus caracterul limitat al resurselor care constituie una dintre cele
mai importante probleme ale omenirii. Am vorbit despre raritate si alternative pentru resurse
limitate.

În cel de-al treilea capitol am elaborat consumul nevoilor ca fiind individual şi unic
pentru fiecare individ în parte precum şi limitarea nevoilor pentru satisfacerea celor esenţiale.

În cel din urmă capitol am vrut sa aduc în vedere o problemă legată de nevoi şi resurse
dar şi pierderea controlului asupra resurselor proprii.

15
 BIBLIOGRAFIE:

1. Manual de economie, Prof Elena Lupsa și Victor Bratu, Editura Corvin Deva, Deva, 2006

2. Manual de economie, Prof. Univ. dr. Mircea Coşea, Editura Universitara București, 2020

3. http://www.ansvsa.ro/

16