SUPORT DE CURS

INTRODUCERE ÎN SOCIOLOGIE

CE ESTE SOCIOLOGIA?

 Sociologia este ştiinţa socială care studiază societatea umană: grupuri, colectivităţi,
asociaţii, instituţii sociale. Sociologia studiază omul ca fiinţă socială şi rezultatele
comportamentului său ca urmare a interacţiunilor şi socializării.
 Auguste Compte este considerat părintele sociologiei, el fiind cel care a folosit primul
termenul de „sociologie”.
 Se consideră că Sociologia a apărut la sfârşitul sec al XVIII-lea, începutul secolului al
XIX-lea, odată cu Revoluţia industrială care a marcat un moment de profunde schimbări:
 urbanizarea ( a avut loc un adevărat exod al oamenilor către oraş unde existau mai multe
locuri de muncă);
 depersonalizarea
 sărăcie;
 devianţă;
 prostituţie;
 celibat;
 divorţialitate;
 criminalitate;
 sinucideri, etc.
Datorită multiplelor schimbări şi a accentuării unor fenomene sau procese s-a simţit tot mai mult
nevoia studierii acestora; astfel s-a născut Sociologia. O dată cu acest moment încep să se
folosească tot mai mult metode ştiinţifice de cunoaştere a realităţii în locul religiuei care până
atunci justifica sau explica o serie de fapte sau fenomene sociale.
 Obiectul de studiu şi funcţiile sociologiei

 Obiectul de studiu al sociologiei: REALITATEA SOCIALĂ ( care cuprinde: fapte

sociale / a ieşi la o cafea, a avea un conflict cu cineva, fenomene/ divorţul, consumul de
droguri, delincvenţa, abandonul, şomajul, procese/ învăţarea, educaţia, relaţii/ în familie,
între oameni necunoscuţi, în interiorul unei organizaţii, stat.
• Nivelul de analiză al Sociologiei poate fi: micro:( studii la nivel individual,
comportamentul cotidian în situaţii de interacţiune directă); mezo ( studii la nivelul
grupurilor sociale, instituţiilor); macro ( se analizează sistemele sociale ample, societăţi,
state).

• FUNCŢIILE SOCIOLOGIEI
• F. Teoretică: de a formula problemele sociale
• F. De diagnoză şi prognoză socială
• F. De elaborare a unor predicţii ştiinţifice asupra desfăşurării în erspectivă a unor procese
( ex. Criza mondială este precedată de un excedent de produse)
• F. Praxiologică ( Dimitrie Gusti) de a soluţiona probleme
 STRUCTURAREA SOCIETĂŢII
Fundamentele culturale

• Orice popor/naţiune se distinge prinzr-o anumită cultură: acesta reprezintă ansamblul

modelelor de gândire, simţire, acţiune, şi produse rezultate din acestea, specifice unei
societăţi.
• În cadrul unei culturi identificăm:
• Cultură materială: ansamblu de valori fizice dintr-o societate ( plugul, iia, instrumentele
de lucru, furculiţa, etc),
• Cultură nematerială: concretizată în aspecte precum: scrierea de la stânga la
dreapta,înclinarea capului la salut, oprirea la lumina roşie a semaforului, cedarea locului
pe scaun a persoanei varstnice etc.
• Cultura ideatică: ansamblul ideilor, cunoştinţelor şi credinţelor specifice unei societăţi.
• Cultură reală: cultura ca practică concretă

FUNDAMENTE CULTURALE
CUVINTE CHEIE

• contracultură: subcultură incompatibilă cu cultura globală

• subcultură: parte a culturii globale, împărtăşită de un anumit segment social
• societate: comunitate delimitată cultural şi teritorial, aptă să supravieţuiască în mod
independent
• credinţă: ansamblu de idei, sentimente, atitudini şi opinii determinant pentru
interpretarea şi fundamentarea existenţei
• tradiţie: model de comportament transmis ddin generaţie în generaţie
• valori: idei abstracte privind „binele, „adevărul”, „frumosul” însuşite de oameni ca
etaloane de fundamentare a normelor
• norme: regulă definită social privind modeul de comportare în situaţii specifice
• obiceiuri: norme sociale informale a căror încălcare se sancţionează prin ridiculizare
• lege: normă socială formală obligatorie, impusă de organizaţii specializate a cărei
încălcare este considerată ilegală şi se sancţionează prin amendă sau detenţie
• moravuri: norme sociale informale majore a căror încălcare este considerată imorală şi
se sancţionează prin dispreţ şi ostracizare ( excludere din comuniate a unui individ
proscris)
• cosmopolitism: comportament orientat spre alte culturi;
• anarhie- stare de dezorganizare, provocată de nerespectarea valorilor şi normelor
specifice unei societăţi sau colecticvităţi
• etnocentrismul: modalitate de evaluare a altor culturi prin prisma propriei culturi
• Xenocentrism- preferinta pentru ceea ce este strain
 INTERACŢIUNEA SOCIALĂ

De ce interacţionează oamenii?
- pentru rezolvarea unor probleme
- pentru că avem nevoie să împărtăşim sentimente, experienţe
- Omul –fiinţă socială; orice interacţiune socială presupune un schimb social ( ceva ce se explică
prin interese, c
osturi , recompense... deci, interacţiunea cu ceilalţi aduce un profit/ ajut- mă simt utilă, mă simt
generoasă)
Cum se realizează aceste interacţiuni?
-oamenii interacţionează după anumite „reguli”; se păstrează un anumit spaţiu personal ( adică
un spaţiu minim necesar confortului psihic); această distanţă interpersonală se modifică în
funcţie de nişte parametri: nivelul civilizaţiei, diferenţele de status , dimensiunea populaţiei
Comportamentul individului în interacţiunea cu altul:
Se modifică în funcţie de scop: adoptăm anumite poziţii, mascăm defectele, evidenţiem calităţile,
încercăm să facem impresie
Cum se decodifică comportamentul subiecţilor sociali?
În general se parcurg trei etape:
- Percepţia celuilalt: se sesizează caracteristicile aparente/ sex, vârstă, ţinută, fizionomie
- Evaluarea: se interpretează tipul şi nivelul de personalitate
- Predicţia: anticiparea comportamentului la care se poate aştepta
Oamenii atribuie semnificaţii comportamentelor, lucrurilor, fenomenelor având tendinţa de a :
- atribui dispoziţiilor personale reuşitele lor , iar reuşitelor altora le atribui circumstanţelor
( am reuşit pentru că sunt bun, dar el a reuşit pentru că a fost ajutat sau a avut noroc);
- atribui circumstanţelor actionale nereuşitele lor şi dispoziţiilor personale nereuşitele celorlalţi(
nu am reuşit pentru că nu am avut noroc sau ceilalţi nu au reuşit pentru că nu sunt capabili)
Ce rol are acest proces de adjudecare/dejudecare?
Individul se deresponsabilizează de insucces sau îşi adjudecă succesul pentru a face faţă presiunii
societăţii; este o formă de protejare/autoapărare
În concret, cum se realizează interacţiunea?
Prin comunicare:
 verbală
 nonverbală( concretizată în gestică, mimică, paralimbaj/volumul şi tonul glasului,
ezitări, bâlbâieli, oftări/, contact fizic/strângere de mână, bătăi pe umăr, mângâieri.
Nivelul de intercaţiune socială depinde de capitalul social, adică de gradul de încredere existent
în societate.
 Interacţiune socială
Cuvinte cheie

• acţiune socială: acţiune orientată spre colaborarea sau influenţarea altor oameni
• atribuire: interpretare tendenţioasă a rezultatelor acţiunii personale sau a altor persoane
menită să asigure autoprotejarea
• capital social:fondul de încredere interpersonală existent în societate
• impresie: strategie comportamentală de relevare a aspectelor favorabile şi de mascare a
aspectelor nefavorabile
• interacţiune socială. Influenţare reciprocă a două sau mai multor persoane
• paralimbaj: mijloc de comunicare nonverbală, constând în volumul, înălţimea, tremurul
şi alte particularităţi ale glasului
• status social: poziţie a individului în cadrul sistemului social
• schimb social: teorie sociologică ce explică interacţiunea prin interese, pe baza
contabilizării costurilor, recompenselor şi beneficiilor
 GRUPURI
Ce sunt grupurile sociale?
• Multime de oameni uniţi prin relaţii stabile într-o structură de statusuri şi roluri
Cum s-au format grupurile sociale?
• Prin intensificarea relaţiilor dintre oameni, prin permanentizarea lor; oamenii au devenit
dependenţi unii de alţii, şi-au modelat comportamentele şi au dobândit sentimentul
apartenenţei comune.
Cum se formează grupurile?
 în situaţii obişnuite ( ex. anul I AS )
 în situaţii deosebite( prin necesitate: incendii, accidente, calamităţi)
Se poate face o clasificare a grupurilor?
 Grup primar/mic: este considerată familia ca grup informal, bazat pe relaţii afective,
directe şi spontane ( orice individ aparţine mai întâi unui grup primar; în familie i se
asigură nevoile afective, de securitate);
 Grup secundar: grup formal bazat pe relaţii practice, directe ( şcoli, loc de muncă etc); în
general grupurile secundare cuprind oameni care au interese comune
 Grupurile mari: grupurile de apartenenţă ( fiecare persoană aparţine unui anumit colectiv
la locul de muncă.
Liderul
În grupul primar/familie: liderul este recunoscut pentru calităţile emţionale de tip expresiv
În grupul secundar: liderul este numit în mod oficial pentru calităţile profesionale şi
instrumentale
Tipuri de conducere ale liderului
 Autoritar: liderul conduce în exclusivitate, producţie mare, sentimente de frustrare,
atitudine ostilă faţă de lider
 Democratic: liderul conduce consultându-se cu subordonaţii, sentimente de satisfacţie,
productivitate relativ înaltă
 Permisiv: iderul se implică doar la solicitarea subalternilor
Ce relaţii pot exista între membrii unui grup?
• Relaţii de atracţie, respingere, indiferenţă
• Dacă există o coeziune puternică şiun sentiment puternic de apartenenţă iar grupul ii
inspiră pe membrii săi, indivizii identificându-se cu scopurile grupului, atunci acesta
devine grup de referinţă ( ex. un tânăr poate avea ca grup de apartenenţă poporul român
dar ca grup de referinţă poate fi poporul german cu care se identifică mai bine din
perspectiva idealurilor sau modului de viaţă)
Caracteristici ale grupului
 Autonomie
 Permeabilitate: ( măsurată prin disponibilitatea de a acepta pătrunderea noilor membri în
grup)
 Flexibilitate: felul în care grupul se raportează la situaţii noi)
 Participativitate: gradul de participare a membrilor grupului la obiectivele comune
 Toate aceste trăsături conferă grupului o anumită personalitate de tip colectiv, numită
SINTALITATE
 SOCIALIZAREA ŞI FORMAREA PERSONALITĂŢII

Socializarea: proces spontan de însuşire a rolurilor sociale

Personalitate: ansamblu individual, unic, durabil al modelelor de gândire, simţire, exprimare de
comportament
Rol social: ansamblul comportamentelor aşteptate faţă de o persoană care ocupă un anumit status
social
Status social: poziţie a individului în cadrul sistemului social
Sociopatie: stare anormală a personalităţii, caracterizată de formarea insuficientă pentru viaţa
socială, specifică unei socializări necorespunzătoare
Control social: ansamblul mijloacelor si mecanismelor socio-culturale care reglementeaza,
orienteaza, modifica sau influenteaza comportamentele indivizilor în societati, în vederea
conformarii lor la sistemul valoric-normativ si mentinerii echilibrului societatii ca sistem.

Ceva despre comportamentul grupurilor

1. Două perechi de ochi văd mai bine decât una singură?

• - parțial adevărat; sociologul Bibb Latane analizează această teorie ( studiază contextul în
: efectul de așteptare/efectul de spectator : un comportament de ajutor reclamat de o
anumită situație apare într-un interval de timp invers proporțional cu numărul –celor
care îl pot oferi. responsabilitate difuza
2. Unde-s doi puterea crește?

• - efectul pierderii de vreme: creșterea numărului de participanți la o activitate nu

presupune în mod necesar creșterea eficienței, dimpotrivă.....cu cât numărul
participanților este mai mare cu atât efortul lor descrește

Ceva despre comportamentul grupurilor

 Două capete gândesc mai bine decât unul?
• Irvin Janis- deși grupurile au capacitatea de a genera mai multe idei decât indivizii
izolați: există fenomenul de gândire de grup/ groupthink: (în grupurile înalt coezive)
 Iluzia invulnerabilității
 Supraîncrederea
 Subaprecierea adversarului
 Tendința exagerată de asumare a riscului
 Stereotipuri în aprecierea adversarului
 SOCIALIZAREA ŞI FORMAREA PERSONALITĂŢII

• Încă de mic, copilul observă, imită şi şi pune în aplicare comportamente practicate de

oamenii din jurul său; apoi îşi însuşeşte treptat credinţele, valorile, tradiţiile sau
moravurile devenind o fiinţă socială ( care socializează).
 socializarea primară are loc în familie( importanţa celor „7 ani de-acasă”)
 socializarea secundară se realizează în grupuri secundare ( şcoala, loc de muncă,
cluburi, grup de prieteni, etc)/ omul îşi însuşeşte modele de comportament despre care
observă că variază în funcţie de anumite contexte
 mass media- o altă formă de socializare
 dependenţa omului modern de informare, petrecere a timpului liber nu în natură şi alături
de prieteni ci prin jocurile video, sau vizionând filme conduce la o DESOCIALIZARE
întrucât omul se înstrăinează de ceilalţi.
 deci, familia, prietenii, colegii, grupurile de vârstă, biserica, şcoala, mass media etc sunt
agenţi de socializare
• Din multitudinea de persoane pe care le are în jur, copilul observă că este dependent de
unul sau doi în special, de aceea el este nevoit pentru a menţine interacţiunile vitale lui să
imite comportamentul persoanei de care depinde cel mai mult, numită şi altul
semnificativ
• ( George Herbert)
• Mai târziu copilul observă că oamenii se comportă diferit în funcţie de categoria socială
din care fac parte şi în funcţie de rolurile sociale ce le îndeplinesc ( fratii se comportă
într-un anume fel, vecinii altfel, femeile sunt diferite de bărbaţi)
• El îşi însuşeşte astfel comportamentul abstract al unui altul generalizat

Cum se realizează socializarea?

Socializarea este un proces spontan care are menirea de a asigura continuitatea societăţii
prin formarea culturală a generaţiilor; se realizează prin:
 expunerea selectivă către copii a comportamentelor pozitive, evitarea aspectelor
negative
 implicarea şi responsabilizarea copiilor în activităţi diferite ( în gospodărie, la
şcoală);
 Recompensarea comportamentelor pozitive prin recunoaştere şi sancţionarea
comportamentelor negative
Se poate crea o tipologie a indivizilor în funcţie de domeniul de care este preocupat:
 Omul teoretic: preocupat de cunoaşterea ştiinţifică
 Omul economic, preocupat de bogăţie
 Omul estetic preocupat de artă
 Omul activist social preocupat de ajutorarea semenilor
 Omul politicpreocupat de putere
 Omul religios preocupat de transcendenţă
 • aceste tipuri de oameni se regăsesc în toate societăţile, totuşi fiecare societate are un
ideal de personalitate caracterizându-se prin anumite dominante valorice: „specialistul „
pentru germani, „businessman”-ul pentru americani, „gentlemen”-ul pentru englezi
Stratificarea socială

• stratificare= ordonarea pe verticală a indivizilor unui grup sau a unei societăți în funcție
de :
 resurse
 Influența socială (exprimată prin putere, prestigiu, stima de care se bucură)
• Consecința stratificării= inegalitatae socială

Teorii cu privire la stratificarea socială

1.KARL MARX : 1818-1883 (filosof, sociolog, economist german, lider al mișcării

muncitorești )Capitalul
2. Friederich Engels: 1820-1895(filozof politicgerman)
Împreună au întemeiat socialismul științific
Socialismul=Sistem economic și politic bazat pe dominația proprietății statului în economie și pe
conducerea centralizată în toate domeniile de activitate, exercitată de partidul unic.
Socialism științific= ansamblul concepțiilor marxist-leniniste privitoare la structura și dinamica
proceselor trecerii societății de la orânduirea capitalistă la orânduirea comunistă.
Socialism utopic= doctrină economică, politică, socială care urmărea in
staurarea egalității economice și sociale între oameni
Singura cauză a stratificării sociale și a inegalităților sociale= proprietatea privată (
modelul pe care îl propun este unidimensional)

Societățile se împart în două mari clase sociale:

- O minoritate de indivizi care dețin controlul asupra bunurilor și mijloacelor de producție(
pământ, păduri, utilaje, fabrici)= clasa dominantă/exploatatoare
- Majoritatea indivicilor care dețin puține proprietăți și bunuri, care trebuie să muncească pentru
a-și câștiga existența = clasa dominată/exploatată
Între clasa dominată și dominantă= luptă de clasă
 MAX WEBER 1864-1920

• Economist politic, sociolog german

• Considerat unul dintre fondatorii studiului modern al Sociologiei
• Opera:Etica protestantă și spiritul capitalismului
• Savantul și omul politic
• Clasa socială
 este definită ca o grupare de indivizi care au șanse similare de a avansa în ierarhia socială
 se diferențiază în funcție de :
A. Rolul pe care indivizii îl joacă în procesul de producție

Max Weber- Clase sociale în capitalism

• muncitorii
• mica burghezie / comercianții fără angajați, antreprenorii, micii meseriași
• funcționarii, intelectualii/nu au proprietăți însemnate dar au pregătire intelectuală care
le asigură șanse de ascensiune
• clasa proprietarilor și antreprenorilor/care își cștigă existența de pe urma exploatării
muncii altor indivizi sau a rentei)

B. Prestigiul sau stima socială

• C. Puterea (influența pe care un individ o poate exercita asupra altora în cadrul unei
acțiuni colective)
• MW: stratificarea socialăeste un fenomen cu multiple dimensiuni, poziția unui individ
se datorează:
• Factorilor economici ( proprietatea)
• Factorilor sociali (stimă, prestigiu)
• Factorilor politici (puterea)

Teoria funcționalistă a stratificării sociale

• Funcționalismul= curent de gândire care consideră că societatea poate fi privită asemeni

unui organism, ea fiind compusă din fapte, instituții, organizații sociale care nu pot fi
înțelese separat întrucât constituie un întreg.
 • - societatea /organism are mai multe nevoi = daca există un fenomen inseamna că el
răspunde cu siguranță unei nevoi

Clasele sociale în societățile contemporane

• Societățile contemporane= societăți de clase și sisteme deschise de stratificare socială în

care indivizii se pot mișca liber în ierarhia socială
• Clasele sociale= grupuri de indivizi care au aceleași resurse materiale, influență socială și
șanse similare de a avansa în ierarhia unei societăți

Sunt clasificate în funcție de :

• 1.Educația: resursă importantă în asigurarea bunăstării indivizilor

• 2.Ocupația: indicator extrem de important al poziției pe care o ocupă o persoană
• 3.Venitul
• 4. Averea= bunuri+valori

1. Clasa de sus (0,5%)

 membrii unor familii vechi cu tradiție;
 Venituri și averi considerabile
 sursa principală de venit=moștenirile și investițiile proprii
 Prestigiu și putere însemnate

2. Clasa managerială și clasa corporatistă (0,5%)

 Indivizi care au reușit să acceadă prin educație și eforturi proprii
 Venituri și averi considerabile
 Sursa principală de venit:afacerile proprii și investițiile
 Prestigiu și putere însemnate

Clasa de mijloc (45% din populație)

 micii meseriași, mici întreprinzători, specialiști cu ocupații intelectuale
 nivel de educație: cel puțin liceul
 sursa principală de venit: salariul
Clasa muncitoare (38% din populație)
 Muncitori calificați, necalificați din industrie, comerț, agricultură
 Au venituri mici, proprietăți puține
 Se bazează pe ajutorul rudelor pentru sprijin
Clasa de jos (16%)
 Persoane cu venituri foarte mici, nivel de educație foarte scăzut
  Beneficiari de ajutoarele sociale
 Clasa săraacilor
 Influență socială extrem de redusă
 Depind de ajutorul unor instituții specializate pentru a supraviețui
CONFORMARE ŞI DEVIANŢĂ
Cuvinte cheie:
• Control social: proces de veghere şi impunere a respectării normelor
• Devianţă: comportament contrar normelor
• Delincvenţă: comportament contrar legilor
• Sancţiune: reacţie socială de aprobare, dezaprobare prin recompensare sau pedepsire
care asigură controlul social al comportamentelor
• Funcţionarea societăţii este posibilă numai prin CONFORMAREA comportamentului la
NORMELE SOCIALE.
• Cum se realizează controlul social?
• 1. DIRECT - prin sancţionare socială ( prin recompensare sau pedepsire)
• 2. INDIRECT- prin mecanisme psihice de blocare a comportamentelor neconforme şi
înfăptuirea comportamentelor conforme
- prin supravegherea situaţiilor nenormate din anumite zone
- integrarea individului în medii normate ce impun însuşirea şi respectarea
normelor

Teorii sociologice în explicarea devianţei

Concepţiile sociologilor privind cauza devianţei sunt diferite; iată câteva paradigme:
 1. Modelul patologiei sociale (în care devianţa are drept cauză perturbările patologice
ale întregul organism social; acest tip de devianţă se manifesta în special în cursul
proceselor de modernizare, industrializare, urbanizare) / Şcoala de la Chicago (R.E. Park,
L. Wirth)
 2. Modelul transmiterii culturale potrivit căruia devianţa apare ca urmare a
învăţării/imitării în cursul socializării; astfel un individ se angajează în comportamente
deviante în funcţie de gradul de influenţă pe care grupul deviant îl are asupra luidarşi de
timpul pe care îl petrece în cadrul grupului. ( teorie contestată prin faptul că toţi oamneii
vin în contact cu comportamente deviante dar nu toţi sunt vor adpta aceste
comportamente; există mulţi alţi factori care se interpun) /(E. Sutherland, 1940)
 3. Teoria controlului social; potrivit acestei teorii comportamentul deviant are loc în
lipsa unui control intern care îl ajută pe individ să „reziste” sau să „se izoleze” de
subcultura delincventă cu care vine în contact
 4. Teoriile funcţionaliste/(T. Parsons)
Consideră că devianţa rezultă din tensiunile care se creează datorită discrepanţei dintre nivelul
înalt al obiectivelor sociale şi posibilităţile individuale de realizare şi oferta socială scăzută
Această discrepanţă produce o tensiune la care oamenii reacţionează diferit.
Astfel, există:
conformiştii: (acceptă valorile susţinute în general), inovatorii, ritualiştii ( se dedică activităţilor
monotone, chiar dacă ele nu au o perspectivă sau nu conducla recompense, retraşii şi rebelii(
resping valorile şi le înlocuiesc cu unele noi, înşelând sistemul social)
 5. Teoria etichetării
Se consideră că un individ devine deviant ca urmare a faptului căa fost etichetat. ( x fură pentru
că este etichetat ca sărac, sau y face crimă ca urmare a etichetării lui că provine dintr-o categorie
socială inferioară). Criticii susţin că dacă x a furat nu o face pentru că e etichetat ca sărac ci
pentru că realmente nu are resurse pentru a trăi.
 6. Teoria conflictului- Noua criminologie
Potrivit acestei teorii, comportamentul antisocial se datorează faptului că justiţia este „pentru cei
bogaţi2, ea fiind concentrată pe infracţiunile membrilor societăţii care sunt lipsiţi de putere decât
pe delincvenţele de tip „gulerele albe” Devianta este, deci, un produs al inegalitatii sociale si al
competitiei nemiloase care determina grupurile sociale defavorizate sa adopte mijloace deviante
de supravietuire. În acest sens, Quinney (1974, 1980) afirma ca proprietarii mijloacelor de
productie (capitalistii) controleaza sistemul legal, fapt ce le permite sa defineasca drept devianta
orice actiune care le-ar ameninta privilegiile si proprietatile.
 Organizarea socială

 Organizarea socială= procesul prin care oamenii își coordonează activitățile în vederea
realizării unor obiective comune
 Diviziunea muncii= diferențierea și separarea activităților sociale pe secțiuni
specializate, în condițiile existenței unei coordonări de sarcini sau relații de schimb de
bunuri și servicii
Diviziunea muncii =procesul care stă la baza organizării sociale
Diviziunea muncii- concept introdus în anul 1776 de către Adam Smith în lucrarea Avuția
națiunilor
 Organizațiile = un tip special de structuri caracterizate printr-un cadru formal în care se
organizează oamenii

OS = grupuri mari de oameni între care există relații formale (care sunt predefinite, există
dinanitea intrării în organizație), la nivelul cărora există scopuri clar definite
Societatea modernă=o societate a organizațiilor
pentru că viața indivizilor se desfășoară în organizații, fiind influențată semnificativ de acestea
Ex: creșe, grădinițe, școli, licee, universități, cinematografe, teatre, spitale, orfelinate, armata,
sanatorii, centre pentru copii, vârstnici, azile...statul

Clasificarea organizațiilor

După mărime:
 Micro-organizații: maxim 9 angajați
 Organizații mici: 10-49 salariați
 Organizații mijlocii. 50-249 angajați
 Organizații de mari dimensiuni: peste 250 angajați
După obiectul de activitate,există organizații carefuncționează în
 Agricultură, Industrie
 Construcții
 Comerț
 Învățământ
  Sănătate, asistență socială/ CAEN=clasificarea activităților din economia națională

După forma de proprietate:

1.Organizații publice (care aparțin statului, sunt înființate prin decizii parlamentare: primărie,
spital, DGASPC)
2.Organizații private (înființate prin asocierea liberă a indivizilor):
2.1. organizații pentru profit ( societățile comerciale care urmăresc obținerea de profit)
2.2. organizații private nonprofit (asociații care urmăresc interese comunitare)

Diferențe dintre organismele publice și cele private

1. Mediul concurențial
*instituțiile publice: mediu neconcurențial-organizații rigide, supraviețuirea lor nu depinde de
performanțele înregistrate
*instituțiile private:mediu concurențial-flexibilitate, servicii de calitate, depind de clienți-
performanță ridicată
2. Definirea scopurilor
*organizații publice: scop ambiguu, obiective vagi
*organizații private: scopuri clare pentru a crește profitul
3. Mecanisme de evaluare a performanțelor
*organizațiile economice/private: profitul realizat
*organizații publice/de stat: performanțe evaluate de către instituțiile care le coordonează
4. Surse de finanțare
*organizațiile publice: finanțate din banii publici
*organizațiile private: finanțate din banii privați
5. Modalități de motivare a angajaților
*organizațiile publice: nu există o conexiune clară între performanță și motivare, sunt locuri de
muncă mai sigure dar mai slab plătite
*organizațiile private: locuri de muncă mai nesigure, salarii mai mari, conexiuni clare între
performanță și recompensă

Câteva concluzii despre mediile public+privat

 • Mediul public:constrângeri externe, libertate redusă, foarte multe reguli și proceduri...de
aici, funcționare greoiae, rigide, puțin eficiente
• Noul management public: curent care are ca scop reinventarea guvernării
• Soluții:
• Dezvoltarea PPP
• Creșterea autonomiei instituționale
• Externalizarea anumitor servicii

Birocrațiile

 Organizații de mari dimensiuni având o structură ierarhică și o bună definire asociate

fiecărui rol
 Comunicare formală între membrii
 Dimensiuni mari; oficialii de pe poziții superioare nu cunosc personalul
 Angajații sunt numiți pe baza evaluării competențelor principala sursă de venit: salariul
Patologii induse de organizațiile birocratice
Birocratul virtuos: excesiv de disciplinat, nu poate veni în ajutorul clienților, urmează cu strictețe
regulile
Pericolul specializării sau antrenarea incapacității (funcționarul supraeficient care devine
ineficient daca se schimbă sarcinile).
 DISCRIMINAREA

Cuvinte cheie:
Discriminare:practică de tratare inegală a unor oameni pe criteriul statusurilor atribuite(sex,
vârstă, etnie, rasă)
Etnie: grup sau comunitate cu identitate culturală
Rasă: mulţime de indivizi cu trăsături fizice comune
Rasism: mentalitate şi atitudine de superioritate şi dispreţ faţă de alte rase
Grup dominant: grup care exercită controlul asupra resurselor societăţii
Grup majoritar: grup de indivizi aflaţi în poziţii sociale avantajoase în comparaţie cu alte
grupuri care au astfel puterea de a discrimina
Grup minoritar: grup de indivizi aflaţi în poziţii sociale dezavantajoase în comparaţie cu unul
sau mai multe grupuri, riscând astfel să fie discriminaţi
Prejudecăţi:păreri/opinii preconcepute cu privire la unele rase, etnii sau grupuri sociale

• Discriminarea rasial-etnică

• Oamenii se deosebesc printre altele din punct de vedere al culorii pielii ( rase diferite) şi
din punct de vedere cultural ( etnii diferite)
• Între rasa /etnia majoritară şi etnia/rasa minoritară există un raport inegal de forţe.
• Rasa majoritară se raportează la rasa minoritară pe baza unor prejudecăţi, iar percepţia
realităţii este înlocuită cu imagini şablon, adică cu stereotipuri ( ca urmare a cestor
stereotipuri... Un rom este rău pentru că este rom, pur şi simplu, iar dacă face o faptă
bună este pentru că urmăreşte ceva, sau e un tertip la mijloc)
• Discriminarea de sex: bărbaţii sunt puternici, pot presta orice tip de activităţi, au
potenţial femeile sunt slabe, vulnerabile de aceea sunt si mai ales au fost slab reprezentate
pe piaţa muncii
• Discriminarea de vârstă( prejudecăţile bazate pe criteriul vârstă – ageism)
 Emile Durkheim( 1858-1917)

 clasic al sociologiei
 iniţiatorul caracterului ştiinţifical sociologiei
 fondatorul şcolii franceze de sociologie
 unul dintre cei mai influenţi gânditori deschizând prin opera sa un capitol referenţial al
evoluţiei ulterioare a sociologiei
 cărţi publicate: Diviziunea muncii sociale, Sinuciderea, Socialismul, Evoluţia
pedagogiei în Franţa

DESPRE SINUCIDERE

• Emile Durkheim este cel care a realizat un studiu sociologic, încercând să identifice
cauze precise prin invocarea unor date concrete care să explice apetența pentru suicid a
unor indivizi.
• În cartea sa, „Sinuciderea”, până la enunțarea elementelor sociale care ar explica
fenomenul, el discută și cauzele psihologice, patologice, ereditaresau chiar cauze care
țin de mediul înconjurător natural,dar și de tendința unora de a imita
comportamente.

• „Numim sinucidere orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect dintr-un act
pozitiv sau negativ, înfăptuit chiar de victimă, aceasta știind că va produce acel
rezultat”(Durkheim, 2005, 5).
• Pornind de la această definire a conceptului, sociologul francez își bazează întreaga sa
teză, realizând și o tipologie a actelor de suicid.

I.FACTORI EXTRASOCIALI

• 1. Sinuciderea și stările psihopatice

• Dispoziția organico-fizică
Există o predispoziție la o clasă importantă de indivizi pentru sinucidere
• Natura mediului fizic - clima, temperature
Tipuri de sinucidere comise de către nebuni
( Jousset și Moreau de Tours)
 Sinuciderea maniacală
 Sinuciderea melancolică
 Sinuciderea obsesivă
 Sinuciderea impulsive
Acestea sunt anomaliile mentale aduse în discuție de Durkheim, despre care spune că se pot
constitui în cauze, dar nu sunt definitorii pentru explicarea suicidului!!!!!

1.Perspectiva non-socială

• Sinuciderea era catalogată drept o manifestare violentă a alinerii mintale.

• Mecanismul gândirii:
1. sinuciderea= nebunie ( toți sinucigașii sunt nebuni. Fals)
2. probabil că există o stare /monomanie = delir cu arie restrânsă (Monomanul este bolnavul a
cărui conștiință este perfect sănătoasă cu excepția unui singur punct, el nu prezintă decât o tară și
aceea precis localizată; Monomanul simte nevoia absurd de a bea, fuma, fura, sinucide…în rest
toate celelate funcții sunt normale; ex: fanaticii religioși p.15)
3. nu poate fi acceptată teoria legată de monomanie
4. probabil că între echilibrul mental perfect și alienarea mintală există mai multe trepte/anomalii
reunite sub denumirea neurastenie- alterare a sistemului nervos care poate duce la
sinucidere.
 2. Sinuciderea și stările psihologice normale

RASA
• rasa: „un conglomerat de indivizi care prezintă, fără îndoială, trăsături comune, dar
care în plus, datorează aceasta identitate unui stramoș comun”(Durkheim, 2005,
32).
• Autorul studiază tendința de sinucidere la nivelul confesiunilor religioase:
• - nebunia apare mai frecvent la evrei decât la alte confesiuni religioase- dar
tendința de sinucidere este la un nivel foarte scăzut
• Există mult mai multe sinucideri la protestanți decât la catolici (p. 82)
• popoarele germanice -cele mai predispuse spre a-și curma viața, urmați de cele
celto-romanice și de cele slave, DAR cantonul în care se află cei mai mulți germani,
numără și cele mai puține cazuri de sinucidere
• Țările cu cei mai puțini nebuni au cei mai mulți sinucigași
• Deci, rasa nu poate fi considerate un factor în determinarea sinuciderilor!!!

Ereditatea
IMITAȚIA
• „a acționa din respect sau din teama față de opinia colectiva nu înseamnă să
acționezi prin imitație”.(Durkheim, 2005, 61)
• Termenul de imitație = „să repeți în mod automat ceea ce au făcut alții ”fără a
trece prin filtrul conștiinței proprii (Durkheim, 2005, 64) constituie o determinantă
a ratei sinuciderii numai în măsura în care se leagă de ideea de contagiune.
Exemplul dat și de sociologul francez este cel al lordului Castelreagh, după al cărui
suicid, a fost urmat și de către însoțitorii sai. De asemenea, deținutii tind să fie atinși
de aceeași contagiune. Din punct de vedere geografic, nu există o distribuție concisă
a imitației, arătând că, o astfel de idee cauzează câteva sinucideri, dar nu suficiente
cât să formeze o constantă.
• Prin urmare, nu se poate susține supremația imitației în topul indicatorilor
sinucigașului deoarece „sinuciderea depinde fundamental de anumite stări ale
mediului social”.(Durkheim, 2005, 74)

II. FACTORII SOCIALI

 • Se studiază sinuciderile comise de oameni cu judecata întreagă ( foarte dificil, lipsei
informațiilor despre situația, trăirile,contextul, problemele subiectului)

TIPURI DE SINUCIDERI

• 1. Sinuciderea egoistă
Egoismul este o „cauză generatoare” a sinuciderii. Dacă liantul dintre individ și societate se
surpă, atunci același lucru se va întâmplă și cu liantul dintre om și viață, iar incidentele care
aparent, conduc la sinucidere nu sunt decât „cauze ocazionale” (Durkheim, 2005, 127).

ROLUL RELIGIEI ÎN STABILIREA CAUZALITĂȚII

SINUCIDERILOR

- În țările catolice, sinuciderile sunt mai puțin numeroase ca în cele dominate de

religia protestantă
- În zona Bavariei, majoritar catolică, sinuciderile sunt reduse.
- 49,1 sinucideri /milion – catolici
- evrei – 105,9- milion
- Protestanți – 135,4 milion.
- RATĂ SCĂZUTĂ A SINUCIDERILOR LA EVREI ( Religia iudaică și spiritul de
comunitate pe care îl inspiră, restricționează într-un fel tendința de a-și lua viața a
evreilor)
- Când se află în minoritate, grupurile tind să se manifeste după modelul majorității
EXCEPTIE: Protestanții ( și atunci când aceștia sunt minoritari, apetența lor pentru
suicid nu scade; protestanții au o cultură religioasă a liberului arbitru mai
pronunțată, „individualism religios”.)
Sinuciderea şi stările psihopatice/sinuciderea la alienaţii mintal
( potrivit lui Emil Durkheim)

• Sinuciderea maniacală ( se datorează halucinaţiilor, bolnavul se sinucide pentru a

scăpa de un pericol, de o ruşine imaginară sau de un ordin misterios; este stăpânit
de idei contradictorii: doreşte să se sinucidă după care în secunda următoare
renunţă)
• Sinuciderea melancolică ( stare generală de depresie, tristeţe exagerată, ideea
sinuciderii îl bântuie neîncetat)
• Sinuciderea obsesivă ( nu este cauzată de un motiv real sau imaginar, individul se
sinucidepentru că are obsesia morţii. El încearcă să lupte împotriva acestei porniri
dar nu îşi recapătă liniştea până când nu revine la planul de a se sinucide)
• Sinuciderea impulsivă ( această formă de sinucidere rezultă dintr-un impuls de
moment: vede un cuţit sau o prăpastie etc. Uneori nu îşi dau seama ce fac)