COMUNICAREA CREATIVĂ

Cuvintele pot să dezvăluie sau pot să ascundă...

cuvintele provoacă sau plictisesc...

cuvintele stârnesc pofta sau dezamăgesc...

cuvintele aduc bucurie sau tristeţe...

cuvintele produc atracţie sau respingere...

Comunicarea este despre cum legăm cuvintele fără să se plângă, dar şi despre cum “exploatăm”
aceste cuvinte pentru a transmite mesajul dorit.

A comunica înseamnă mai înainte de orice a fi capabil să transmiţi un mesaj în aşa fel încât să fie
înţeles adecvat de către celălalt. A comunica creativ înseamnă a-ţi compune, a-ţi structura şi a-ţi prezenta
mesajul în aşa fel încât să faciliteze celuilalt înţelegerea autentică şi profundă a intenţiei de comunicare.

Ori de câte ori are loc transmiterea unor informaţii privind gânduri, idei, opinii, atitudini,
evenimente, stări, este vorba despre o situaţie de comunicare. Comunicarea este esenţială în viaţa de
toate zilele şi are loc în diverse situaţii şi prin diferite modalităţi. Pentru a se înţelege oamenii pot
recurge, alături de cuvinte, la gesturi sau la mimică, la pictură, muzică, teatru, sculptură.
Se pune însă întrebarea: „Comunicarea este artă sau ştiinţă?” Dacă este „artă”, comunicarea
presupune talent, maleabilitate, implicare afectivă. Dacă este „ştiinţă”, comunicarea impune o foarte
bună stăpânire a teoriei comunicării, dar care poate fi îmbunătăţită doar prin practică, exerciţiu,
observaţie.
Comunicarea depinde de presupoziţii, care ne fac să "vedem" lumea într-o anumită perspectivă.
Fireşte, interpretarea şi tipul de răspuns de care suntem capabili sunt limitate de modul în care suntem
capabili să "vedem" situatia respectivă.
În orice context de comunicare venim cu "arsenalul" nostru de presupoziţii care ne îngrădeşte
capacitatea de a sesiza intenţia reală de comunicare. Atunci când comunicarea înseamnă explorare, putem
să exploatăm/ să fructificăm capacitaţile asociative ale minţii noastre şi să efectuăm diverse apropieri
între mai multe obiecte sau idei, dând frâu liber imaginaţiei. Avem un potenţial uriaş de a stabili punţi de
legătură, de a trece de la un obiect la altul sau de a recurge la aproximări şi evocări, şi chiar la asemănări
între elementele la care se face referire.
În acest fel putem să ne îmbogăţim spectrul de percepţie al unui fenomen/ situaţie/ problemă şi să
furnizăm răspunsuri cel puţin mai informate.
Vorbim de o analogie atunci când spunem că ceva seamană cu altceva, în anumite privinţe, dar nu
în toate. De exemplu, un zmeu seamană cu un deltaplan prin faptul că amândouă sunt obiecte zburătoare,
sunt confecţionate din materiale uşoare, au forma similară, funcţionează pe acelaşi principiu - forţa
curenţilor de aer etc, dar sunt diferite prin utilitate, dimensiuni, mod de utilizare etc. Metafora merge mai
departe, fiind exprimarea unei ordini de lucruri printr-o cu totul altă ordine de lucruri, care este mai uşor
de vizualizat şi redă mai bine intenţia de comunicare.
Folosim analogiile şi metaforele în comunicare atunci când mesajul este dificil de verbalizat sau
de exprimat într-un mod convenţional. De exemplu, dacă problema reală este "cum să îmbunătăţim
comunicarea/coordonarea între departamente", problema fictivă/analogia ar putea fi "cum să facem un
grup de copii să cânte în cor.
Ne putem gândi la limbaj într-un alt mod decât până acum. Limbajul este un instrument de "creare"
a realităţii, aşa cum un pictor îşi utilizează culorile pentru a "crea" un alt tip de realitate, cea artistică.
Într-adevăr, limbajul nu este doar un instrument de comunicare. Limbajul exprimă credinţele,
sentimentele şi ideile noastre. Limbajul incorporează modul cum funcţionează mintea noastră şi parţial
îl determină, fiind un mare purtător de pattern-uri. De aceea, o comunicare mai bună se poate realiza prin
destructurarea pattern-urilor proprii de gândire şi de limbaj, a propriilor obişnuinţe de
exprimare/comunicare. Pentru aceasta trebuie să operăm adaptări şi schimbări la nivelul structurii
limbajului şi a modului în care îl folosim.
Modul în care comunicăm este în mare măsură reflectarea modului în care gândim. A comunica
creativ înseamnă a face o diferenţă, a exprima ceva într-o manieră originală, care facilitează atât o
ănţelegere mai bună a mesajului, cât şi un sentiment cu privire la procesul de comunicare. De aceea, a
comunica creativ înseamnă în primul rând a gândi creativ.
Comunicarea reală este adesea un spaţiu al improvizaţiilor, al vagului, al incertitudinii, al
evanescenţei, al explorării. Mintea trebuie lăsată liberă să exploreze, să caute, să construiască scenarii.
Să încercăm să facem apropieri, evocări, asociaţii cât mai numeroase şi mai diverse între obiecte sau idei,
dând frâu liber imaginaţiei. Să încercăm să stabilim punţi de legătură între lucruri aparent disparate, să
forţăm asocieri neobişnuite. În acest fel putem să ne îmbogăţim spectrul de percepţie al unui fenomen/
situaţie/ problemă şi să furnizăm răspunsuri cel puţin mai informate.
Astfel, comunicarea este atât artă, cât şi ştiinţă, este creativitate.