Structura socială

Conceptul de persoană are integrat în înțelesul său o puternică dimensiune

socială. Această dimensiune socială se manifestă concret prin faptul că individul
uman aparține mai multor grupuri sociale sau, altfel spus, unei structuri
sociale.

Structura socială este ansamblul grupurilor sociale, dar și a legăturilor și

relațiilor care se formează în cadrul acestor grupuri.

Există un set de norme sociale comune, de valori general acceptate ale

societății, care permit persoanei să facă parte concomitent din mai multe
grupuri. Astfel, îi sunt oferite modele de comportament legate de cum este de
dorit să procedeze din acest punct de vedere.

 Ne naștem în cadrul unui grup (familia), de existența căruia depinde în

mare măsură însăși supraviețuirea noastră și de caracteristicile căruia se
leagă puternic formarea noastră ca persoane.
 Ne naștem și în cadrul unui sistem/grup social complex (societatea),
care își pune amprenta asupra ansamblului nostru de valori,
determinându-ne să interiorizăm etichetele asociate anumitor acțiuni
(dezirabile, deviante).
 De asemenea, ne naștem în cadrul unei comunități politice (stat, stat-
națiune) care ne oferă statutul de membru al acesteia, în funcție de care
drepturile și îndatoririle noastre cele mai profunde pot să difere.

Grupurile sociale
Grupurile sociale sunt o realitate indispensabilă vieții umane, într-atât încât ne
este imposibil să ne imaginăm o existență situată complet în afara lor.

 în unele grupuri ne naștem (și este apoi foarte greu sau imposibil să le
părăsim),
  din altele ajungem să facem parte într-un mod aproape natural (ne
împrietenim cu cei față de care avem sentimente de simpatie, în principal
pe baza asemănărilor dintre noi, formând un grup de prieteni),
 iar pentru altele, depunem eforturi care să ne permită accesul,
mândrindu-ne apoi cu statutul de membru (un grup profesional de
prestigiu).

O singură persoană poate să facă parte dintr-un număr foarte mare de grupuri,
dar poate și să fie membră într-un număr restrâns de grupuri.

Alegerea îi aparține persoanei, în mare măsură, și depinde de mai mulți factori,

precum:

 gradul de extraversiune sau introversiune al persoanei (o persoană

extravertită, simțind nevoia permanentă de socializare, se va și integra în
mai multe grupuri sociale),
 gradul de implicare civică și politică al persoanei (o persoană cu o
viziune politică definită se va implica în grupuri precum partidele politice
sau organizațiile non-guvernamentale, pentru a-și putea face auzit
mesajul),
 posibilitatea mobilității (în mediile urbane sunt mai multe potențiale
grupuri decât în cele rurale, iar dacă mobilitatea nu este o problemă,
numărul se lărgește; acum fenomenul poate fi extins, ca urmare a apariției
internetului, unde se pot forma grupuri online),
 poziția socială (aspectul financiar este important, pentru că unele grupuri
presupun un efort din acest punct de vedere, cum ar fi grupurile construite
în jurul unor hobby-uri; ca să faci parte dintr-un grup de fotografi
amatori, ai nevoie de un aparat foto) etc.

De asemenea, este important de menționat faptul că grupul oferă persoanei care

aparține un anumit status social, căruia îi este asociat un anumit rol social.
  Statusul social are în vedere poziția pe care o persoană o deține în cadrul
unui grup și presupune că ea are anumite așteptări de la ceilalți, ca urmare
a poziției.
 Rolul social cuprinde comportamentele pe care persoana trebuie să le
întreprindă conform statusului pe care îl are.

Astfel, o persoană se comportă diferit atunci când este într-un grup față de
atunci când este în alt grup, afișând permanent alte aspecte ale individualității
sale, după cum i-o cere rolul social.

Caracteristici
Grupul social poate fi de mai multe tipuri și poate lua înfățișări foarte diferite.

Totuși, orice grup are anumite caracteristici, care îl definesc ca realitate socială
distinctă. Între acestea se numără:

 Grupul are o structură proprie, fundamentată pe criterii ierarhice;

 În interiorul grupului există interese, valori și obișnuințe comune,
precum și un scop comun al membrilor;
 Membrii au sentimentul de apartenență la grup;
 Între membri se formează relații, ca urmare a interacțiunilor dintre ei.

Există însă și realități sociale asemănătoare, care nu au însă toate aceste

caracteristici și pe care nu le numim, prin urmare, grupuri sociale. Dintre
acestea amintim: mulțimea, adunarea, gașca, echipa, categoria socială.

 Mulțimea, de exemplu, nu este un grup social datorită caracterului ei

întâmplător. Există doar interesul și scopul comun al oamenilor, care îi
determină să fie în același loc concomitent (călătorii dintr-un tren,
participanții la un concert etc.).
  Categoria socială, pe de altă parte, nu are o structură sau o ierarhie, nici
un consens în ceea ce privește scopul și nici nu există neapărat
interacțiuni între membrii săi.
 Formează o categorie socială oamenii cu caracteristici similare, cum ar
fi, de exemplu, cei care au aceeași profesie.

Tipuri
Tipurile de grupuri sociale diferă în funcție de proporția în care se manifestă
caracteristicile generale ale grupurilor. Astfel, unele grupuri se caracterizează
mai degrabă prin structura rigidă, în timp ce altele prin accentul pe relațiile
dintre membri, iar altele prin accentul pe scopul grupului.

În funcție de anumite criterii, grupurile se împart în diverse categorii, existând

însă și posibilitatea ca în cadrul unui grup să coexiste și alte grupuri. De
exemplu, clasa de elevi este un grup secundar, formal, de apartenență. Dar în
cadrul clasei anumiți elevi, pe baza simpatiei și asemănărilor dintre ei, pot
forma un grup de prieteni - un grup primar și informal.

Există mai multe tipuri de grupuri sociale. În subcapitolele următoare, ne vom

concentra atenția asupra următoarelor tipuri:

 grupuri primare și secundare

 grupuri mari și mici
 grupuri formale și informale
 grupuri de apartenență și de referință
 grupuri interne și externe

Grupuri primare și secundare

În funcție de caracterul relațiilor dintre indivizii se evidențiază următoarele
două tipuri de grupuri sociale:

Grupuri primare – sunt acele grupuri în care:

  afectivitatea joacă un rol important,
 relațiile dintre membri sunt mai apropiate,
 comunicarea se face în mod direct,
 valorile, interesele și obișnuințele membrilor se aseamănă cel mai tare,
 scopul comun al lor este de ordin personal (dezvoltare personală,
împărtășirea afectivității),
 exemple: familia, grupul de prieteni, grupul de vecinătate.

Grupuri secundare – sunt acele grupuri în care:

 trăirile afective sunt limitate, coeziunea realizându-se după alte criterii,

precum anumite interese specifice;
 comunicarea nu se face neapărat direct, putând fi intermediată de
instrumente,
 scopul ține de obicei de latura profesională,
 exemple: angajații unei companii, asociațiile profesionale.

Grupuri mici și mari

Distincția dintre grupurile mici și cele mari a fost introdusă de C.H. Cooley,
în cartea sa, „Organizarea socială” (1909). Sociologul aduce mai multe nuanțe
unei distincții încetățenite în vremea sa, și anume cea dintre grupurile mici și
grupurile mari.

Astfel, diferențierea de grup mic și grup mare este inclusă în cea de grup
primar și secundar.

Grupurile mici sunt acelea care oferă cadrul pentru manifestarea afectivității.
Pe de altă parte, în grupurile mari este imposibil acest lucru (prezența
afectivității doar față de unii dintre membrii grupului mare duce la formarea
unui alt grup în interiorul primului).

Grupurile, cu cât sunt mai mici, cu atât presupun relații afective mai intense.
Diada (grupul format din două persoane) este un grup primar aparte, care vine
cu un maxim de afectivitate. Cei doi care formează grupul au conștiința că
simpla lor decizie duce la destrămarea grupului ca atare.

Cel mai încetățenit exemplu de diadă este cel al soților într-o căsnicie.

Numărul maxim de persoane al unui grup mic nu este clar precizat. El variază
în funcție de autor, unii vorbesc de 12 membri, alții de 40.

Grupuri formale și informale

Accesează acest subcapitol și fii mai informat cu privire la grupurile formale și
informale! Aici vei putea citi o prezentare clară a caracteristicilor grupurilor
formale și informale, astfel putînd fi mai bine pregătit pentru un test sau examen
la sociologie!

În funcție de nivelul de instituționalizare există următoarele două tipuri de

grupuri sociale: grupuri formale și informale.

Grupuri formale
Grupurile formale sunt grupuri:

 care au o structură bine definită,

 în care ierarhia este clar conturată
 în care interacțiunile au loc preponderent pe baza normelor
 aceste grupuri sunt specifice organizațiilor oficiale, iar pozițiile
membrilor în interiorul lor apar în organigrame

Grupuri informale
Aceste grupuri informale:
  se formează ca urmare a interacțiunilor dintre anumite persoane,
simpatia reciprocă conducând în mod natural înspre structurarea în grup a
celor implicați;
 interesele și scopurile grupului țin de dimensiunea personală și nu sunt
neapărat clar precizate

Grupuri de apartenență și de referință

Accesează acest subcapitol și învață mai multe despre unul dintre tipurile de
grupuri sociale: grupurile de apartenență și grupurile de referință!

În funcție de existența calității de membru se evidențiază următoarele două

tipuri de grupuri sociale:

Grupuri de apartenență – sunt acele grupuri:

 în care avem calitatea de membru, calitate de care suntem conștienți și

care ne este recunoscută de către ceilalți membri,
 în care ne naștem, sau pe care le alegem sau în care suntem repartizați.

Grupuri de referință – sunt grupurile:

 la care aspirăm să devenim membri, considerând că avem valori, interese

și obișnuințe comune cu cei care deja fac parte din grup;
 aceste grupuri ne influențează într-o mare măsură pentru că avem
tendința de a imita rolul social al membrilor, în procesul de a ne pregăti
integrarea (alegerea unui grup de referință ne apropie de transformarea lui
în grup de apartenență prin procesul de socializare anticipativă)

Grupuri interne și externe

În funcție de natura trăirilor afective legate de grup:
Grupuri interne (in-group) – sunt grupurile:

 cu care ne identificăm și față de care simțim loialitate,

 pe care le preferăm în dauna altora,
 din care nu facem parte,
 pe care le vedem într-o lumină mai bună, având tendința de a trece mai
ușor peste potențialele lor probleme.

Grupuri externe (out-group) – sunt grupurile:

 cu care nu ne identificăm,
 pe care este foarte ușor să le antipatizăm,
 despre care cunoaștem lucruri în principal prin intermediul
stereotipurilor;

Dacă în ceea ce privește grupul intern suntem indulgenți, în relație cu grupul

extern suntem intransigenți, grăbindu-ne să exagerăm aspectele neplăcute care
ajung la cunoștința noastră

Existența grupurilor externe stimulează sentimentul de apartenență la grup în

cadrul celor interne. În prezența unui „dușman” sau „concurent” exterior,
solidaritatea și coeziunea cresc.

Teoria a fost testată de M. Sherif printr-un experiment făcut în cadrul unei

tabere de copii. Din acest motiv, diferențele dintre grupuri sunt de multe ori
instrumentalizate și manipulate, de obicei în plan politic, dar și în domeniul
educațional sau organizațional.

Dinamica grupurilor
Dinamica grupurilor se referă la:
  felul în care se formează grupurile și devin medii sociale de acțiune
pentru membrii lor,
 dar și la interacțiunile care au loc în interiorul grupului, odată ce acesta
este format.

Dinamica grupurilor reprezintă un subiect aflat la limita dintre sociologie și

psihologie. Această idee a fost dezvoltată în cadrul sub-domeniului psihologiei
sociale, de către Kurt Lewin.

Procesele care au loc în interiorul grupului sunt în mare măsură legate de

dorința de a delimita sferele de putere și influență ale membrilor. Cu alte
cuvinte, dorința de a avea putere în mediul social, de a manifesta putere și de
a-i fi recunoscută puterea, alimentează procesele din cadrul unui grup social.

Spre exemplu, grupurile au anumiți membri care ocupă o funcție de conducere,

precum e cazul managerilor din diverse companii. Aceștia deseori îți manifestă
puterea față de ceilalți (subalterni) prin diverse comportamente, iar această
putere este recunoascută la rândul ei de ceilalți. Astfel, deoarece aceștia sunt
văzuți drept șefi de către subalterni, comportamentul subalternilor va fi unul în
concordanță cu acest rol social pe care managerii îl au (spre exemplu,
comportament de ascultare).

Astfel de procese au loc în diverse alte grupuri, precum echipa de fotbal,

familia etc. Fiecare grup are propria structură de putere (ierarhie, anumite
roluri, reguli etc.), chiar dacă aceasta nu apare ca evidentă de la prima vedere.

Etapele formării
Legat strict de procesul formării, un grup parcurge anumite etape. Aceste
etape au fost elaborate de către Bruce Tuckman.
 1. Formarea – perioada de început, de tatonare a celorlalți, în care politețea
primează și fiecare vrea să se împrietenească cu fiecare, dar și să se
asigure că va ajunge să aibă cea mai bună poziție în interiorul grupului
2. Furtuna – se trece de bariera politeței și se ajunge la o negociere
concretă a pozițiilor, chiar dacă asta tensionează atmosfera de grup;
fiecare vrea să aibă cât mai multă autoritate și influență, și în acest sens
se duc lupte (între membri sau alianțe)
3. Normarea – în cele din urmă, pozițiile încep să se stabilizeze și să se
consolideze (apar statusurile emergente – poziții sociale rezultate ca
urmare a negocierilor prealabile), membrii se obișnuiesc unul cu celălalt,
se pun bazele normative ale grupului (regulile) și începe să apară
încredere reciprocă
4. Funcționarea – este etapa colaborării eficiente și productive a
membrilor, bazată pe un scop comun și interese comune, conform
regulilor stabilite anterior.

Dar etapa propriu-zisă a funcționării, pe care o identifică Tuckman, nu este

nici pe departe o etapă liniară, cu procese ușor predictibile.

Coeziunea și presiunea de grup

Grupurile sunt mai funcționale dacă sunt mai unite. Altfel spus, dacă membrii
lor împărtășesc trăsături și obișnuințe comune și dacă, în mare măsură, sunt și
prieteni dincolo de a fi colegi în cadrul unui grup formal.

Coeziunea este un concept aflat în strânsă interdependență cu cele de

performanță și de conformism.

Conformismul întărește coeziunea, care produce la rândul ei performanță. Spre

exemplu, dacă suntem o personaă care preferă să respecte regulile, să li se
conformeze lor, este posibil să ne integrăm mai bine într-un anumit grup și să
fim performanți în cadrul său.
Conformismul, în cazul în care nu apare natural (ține și de personalitatea
fiecăruia), poate fi provocat prin presiune de grup.

La presiunea grupului, multe persoane fac lucruri pe care nu le-ar face

niciodată în afara grupului – se întâmplă din pricina delegării responsabiității
(responsabilitatea nu o mai resimte individul singur, ci devine o responsabilitate
a întregului grup, astfel nu se poate face vinovat un singur individ). Ca urmare a
presiunii de grup, de exemplu, tinerii pot începe să se drogheze, iar adulții pot
comite acțiuni inumane.

Leadership-ul
Dinamica grupului este, în principal, legată de fenomenul puterii.

Formarea grupului este un proces în etape tocmai pentru că pozițiile de

putere se câștigă, prin negocieri. Odată ce ele au fost stabilite, accesul la o
poziție mai înaltă respectiv căderea pe una mai joasă sunt evenimente care se
petrec în conformitate cu normele.

Dinamica grupului se păstrează în condiții normale (membrii sunt interesați de

performanță, nu de dispute, respectiv coeziunea grupului crește) dacă, în primul
rând, calitățile de conducător ale liderului/ liderilor sunt eficiente.

Leadership-ul social este eficient dacă are autoritate (puterea este privită ca
legitimă, beneficiind de încredere). Un leadership social se poate realiza tinând
cont de următoarele aspecte:

 Un lider bun va știi să se folosească de instrumentele puterii pe care le

are: recompensa, sancțiunea, morala și influența (conform lui Parsons).
 Apoi, liderul se va folosi de întreaga sa personalitate pentru a inspira și
stimula grupul.
 Liderul își va asuma, de asemenea, responsabilitatea deciziilor
(indiferent dacă le ia singur sau dacă le ia colectiv, împreună cu grupul).
Una din problemele care pot apărea, în cadrul grupului, dacă liderul nu are
calitățile necesare, este apariția unui lider informal.

 Puterea se separă, între cea formală deținută de liderul de facto și cea

informală deținută de cineva care se remarcă prin prisma inteligenței sale
sau de membrul cel mai popular al grupului.
 Dinamica grupului va avea de suferit: membrii își vor împărți
loialitățile, nu va mai exista siguranță, deciziile oricăruia vor fi contestate

Efectul de așteptare
Efectul de așteptare se referă la comportamentul specific grupurilor în situații
de urgență. În astfel de situații, în mod aparent surprinzător, șansele ca cineva
să intervină cresc pe măsură ce mai puțini oameni sunt de față la eveniment.

„Efectul de așteptare” presupune că, atunci când o victimă are nevoie de un

ajutor urgent, și sunt mai mulți cei care i l-ar putea oferi, aceștia mai degrabă
vor aștepta ca altcineva să acționeze în locul lor.

Principala cauză este că nimeni nu se simte în mod special responsabilizat.

De aceea, dacă suntem în situația victimei, este foarte important să
responsabilizăm noi pe cineva anume, cerându-i explicit ajutorul.

Apoi, alte cauze pot fi reprezentate de costurile acțiunii, pe care individul le-ar
putea percepe ca fiind majore, precum:

 intervine teama pentru propria integritate fizică (în cazurile în care s-

ar cere eroism, și nu doar o intervenție minoră),
 dar și teama de ridicol (persoana se gândește că dacă ceilalți nu
acționează, înseamnă că poate nu este nevoie, că poate interpretează
greșit ceea ce se întâmplă și dacă ar face ceva ar fi ridicolă).

Fenomenul a fost analizat și cercetat, inclusiv pe cale experimentală, de Bibb

Latane și John Darley. Latane începe cu un studiu de caz asupra unei situații de
viol și crimă, petrecută într-un spațiu cu foarte mulți potențiali martori (dintre
care niciunul nu a sunat măcar la poliție).

Efectul "pierderii de vreme"

Efectul "pierderii de vreme" este un fenomen care se petrece în cadrul
grupurilor și care se referă la scăderea cantității de efort depusă de o persoană
atunci când lucrează în echipă, spre deosebire de atunci când lucrează
individual. Ringelmann cercetează experimental acest fenomen și observă că
efortul scade cu până la 75% atunci când se lucrează în grup.

Acest lucru se întâmplă pentru că eforturile fiecăruia, adunându-se, nu se mai

disting și cei care s-au străduit mai mult sau mai puțin nu mai pot fi evidențiați.

Importanța identificării fenomenului este foarte mare:

 orientează liderii grupului în vederea găsirii de mecanisme care să

cuantifice rezultatele fiecăruia, pentru a mări randamentul,
 îi face pe managerii de proiect conștienți de faptul că mărirea echipei nu
va aduce și rezultate proporțional mai mari etc.

Gândirea de grup
De obicei, deciziile în interiorul unui grup se iau prin delegare. Liderul își
asumă responsabilitatea lor, uneori luându-le efectiv, fără să se consulte cu
nimeni.

Deciziile se pot lua însă și în mod colectiv, în cadrul grupului. În aceste situații
sunt șanse mari să apară acest fenomen al gândirii de grup.

Gândirea de grup se referă la situația în care o decizie luată colectiv în cadrul

grupului este mai proastă decât decizia luată individual de oricare din membri.

Irving Janis introduce conceptul și analizează procesul gândirii de grup. El

folosește drept studiu de caz decizia luată de administrația Kennedy de
invadare a Cubei în 1961.
Dintre cauzele gândirii de grup enumerăm: conformismul, autocenzura,
înăbușirea opiniilor critice, votul rapid.

Există o tendință puternică de a se ajunge la un acord, eventual prin

compromis, astfel încât decizia să reprezinte atât grupul, cât și fiecare membru
în parte. Dar rezultatele în acest sens devin catastrofale.

În procesul de luare a deciziei, conform acestei strategii apar: iluzii, percepții

distorsionate și omisiuni. Una din modalitățile de a lua decizii colectiv, fără să
intervină „gândirea de grup” este introducerea unui „avocat al diavolului” –
unul dintre membri se sustrage din procesul decizional, primind rolul de a fi
critic față de orice s-ar spune.