Climatul organizației școlare.

Factori ai climatului organizației

școlare. Tipologii ale climatului organizațional.

Prin climat organizațional se înțelege o stare psihosocială, exprimată cultural într-un 

context intern şi extern. Această stare este generată de un ansamblu de variabile obiective şi
subiective, intersectate într-un câmp psihosocial sau context situațional (extern şi intern) care
străbate activitatea didactică  realizată în cadrul școlii.  Climatul organizațional se referă la
ambianța intelectuală şi morală din interiorul colectivului unei școli, la stările emoţionale  şi la
percepţiile colective.

Climatul organizației școlare este abordat ca un aspect foarte important în funcționarea

unei instituții de învățământ pentru că include variabile multiple ce privesc toate treptele
ierarhiei școlare, începând de la manageri şi până la elevi. Din această perspectivă, putem
considera climatul școlar corelativ cu cel de etos al organizației școlare. Etosul desemnează
atașamentul managerilor, al cadrelor didactice şi elevilor față de școala lor, dar un atașament în
care climatul joacă un rol esenţial. Într-un climat nesatisfăcător, nivelul etosului este minim, iar
dacă privim dintr-un alt punct de vedere, un etos înalt poate contribui la un climat pozitiv,
capabil să mobilizeze membrii organizației școlare în vederea realizării unor performanțe
superioare.

Climatul organizațional este dat de dispoziția psihică relativ stabilizată la nivelul

membrilor unei organizații, dispoziție determinată de semnificația acordată de membrii
organizației ansamblului de  influențe interne şi externe, subiective şi obiective, ce pot avea
impact asupra organizației. Este o stare mentală şi emoțional-atitudinală care domină cronic ori
temporar membrii unei organizații şi care îşi exercită acţiunea cu precădere  asupra ființelor
umane. Climatul este un concept cu o semantică largă, a cărui dezvoltare este influențată de
structura formală şi informală a organizației, de personalitatea participanților, dar şi de
practicile manageriale.

Nu este tangibil din punct de vedere material, dar din punct de vedere practic este
deosebit de  important pentru dezvoltarea școlii şi a personalității elevilor. El reflectă
particularitățile mediului școlar (spaţiul şi timpul pedagogic, resursele informaționale şi umane)
şi ale sistemului social care promovează norme și decizii (societate – școală; profesori; elevi;
comunitate educaţională teritorială şi locală), particularități dimensionate cultural (prin valori
şi credințe pedagogice, preluate şi asumate de personalul școlii).

            Element al culturii organizaționale, climatul corespunde contextului extern şi intern al

organizației școlare. Climatul este exprimat prin:
  calitatea şi cantitatea resurselor umane existente,  a spațiului şi a timpului pedagogic
disponibil; 
 formele de organizare managerială şi didactică impuse social sau/şi inițiate de actorii
școlii (manageri, colectiv didactic, elevi, personal administrativ, părinți, reprezentanți ai
comunității locale)  în diferite circumstanțe şi condiţii,  în consens cu cerințele
conducerii şi ale proiectării curriculare;
 particularitățile stilurilor manageriale şi didactice promovate pe fondul valorificării la
maximum a resurselor existente în sensul eficienței şi eficacității (manageriale şi
didactice); 
 câmpul psihosocial complex, creat la nivelul intersecțiilor dintre numeroasele influențe
spontane (afective, motivaționale) exercitate de actorii școlii şi/sau ai comunității
educaţionale locale prin etosul pedagogic, care stimulează sau inhibă procesul de
eficientizare al activităților de educație, instruire, perfecționare, cercetare, management,
administrație etc.

Climatul psihosocial dintr-o școală reflectă atitudinea generală față de modul de

funcționare a organizației,  față de condițiile de muncă din școala respectivă,  față de manageri
şi colegi.  Poate  constitui  un puternic factor de mobilizare a întregului personal sau,
dimpotrivă,  un factor demobilizator. El influenţează activitatea din școala respectivă prin
intermediul sentimentelor (de frică sau de destindere). Un climat favorabil permite membrilor
organizației să se concentreze asupra sarcinilor şi le stimulează entuziasmul de muncă, fiecare
membru al colectivului activându-şi la nivel maxim capacitățile de care dispune.

Se pot delimita mai multe dimensiuni specifice climatului organizației școlare:

dimensiunea funcțională, dimensiunea structurală, dimensiunea psihologică (cognitivă, socio-
afectivă, motivațională) și dimensiunea prospectivă.

            Dimensiunea funcțională a climatului organizației școlare reflectă acţiunea factorilor

sociali implicați în elaborarea obiectivelor generale şi specifice ale activităţii de instruire,
realizată în cadrul procesului de învățământ.

            Dimensiunea structurală a climatului organizației școlare se referă la particularitățile

resurselor umane angajate în realizarea activităților instructiv-educative (număr de profesori şi
de  comisii metodice, vârstă, statut profesional, calitatea social-economică a elevilor şi a
părinților, valoarea structurilor de conducere managerială).

            Dimensiunea psihologică a climatului organizației școlare conturează calitățile

cognitive, socio-afective, motivaționale ale actorilor implicați în viaţa organizației școlare.
Resursele cognitive superioare ale profesorilor şi ale elevilor conferă climatului școlar o notă
particulară exprimată prin nivelul ridicat al competențelor atinse în activitatea de instruire, dar
şi prin ritualul comunicării eficiente în clasă şi afara clasei. Resursele socio-afective ale
climatului reflectă situațiile de atracție sau de respingere existente la nivelul actorilor școlii,
exprimate în plan general şi particular (grupuri aflate în relații de colaborare/adversitate,
prezența pozitivă/negativă a unor lideri informali, gradul de acceptare al liderilor formali-
directori, responsabili de comisii  metodice, profesori, diriginți). Resursele motivaționale
reflectă interesele membrilor organizației dezvoltate în raport cu valorile școlii. Climatul școlii
este influențat de gradul de motivare al profesorilor, elevilor şi părinților pentru atingerea unor
competențe şi performanțe pedagogice şi sociale superioare.

            Dimensiunea prospectivă a climatului organizației școlare fixează în plan atitudinal

linia de perspectivă imprimată de finalitățile pedagogice proiectate pe termen mediu şi lung.
Climatul psihosocial contribuie la stimularea sau inhibarea tendinței de evoluție a organizației.

            Principala funcţie a climatului organizațional este de a delimita un anumit context

psihosocial, care condiționează calitatea vieţii școlare la nivelul relațiilor pedagogice şi
manageriale dintre membrii organizației sau dintre aceștia şi reprezentanții comunității locale.
Se realizează o mediere între caracteristicile organizației şi caracteristicile membrilor
organizației (cadre didactice, elevi, personal administrativ, părinți, alți reprezentanți ai
comunității). În timpul acestei acţiuni intervin trăirile subiective ale membrilor organizației,
care au o importanţă mult mai mare decât variabilele obiective.

În structura climatului psihosocial sunt implicate variabile care interacționează între ele:
variabile subiective şi variabile obiective. Printre variabilele obiective pot fi menționate: spaţiul
şi timpul, calitatea resurselor pedagogice, formele de organizare impuse social. Variabilele
subiective sunt: comportamentul managerilor/profesorilor/elevilor/părinților, stilurile
pedagogice, inițiativele angajate în proiectarea didactică sau în alegerea unor forme de
organizare.

Variabilele subiective au un rol din ce în ce mai important, ceea ce demonstrează

importanţa dimensiunii culturale a organizației școlare. Efectele acestui tip de variabile vizează
creșterea încrederii membrilor organizației în activitățile școlare, în responsabilitatea
managerilor, profesorilor, elevilor, părinților şi sunt resimțite la nivelul stilurilor manageriale şi
didactice, care conferă o anumită specificitate organizației școlare, exprimată în gradul de
permisivitate/autoritate, participare democratică, adaptabilitate la nou, unitatea colectivelor de
referință (comisii metodice, clase de elevi, sectoare administrative, comitete ale părinților).

În structura climatului organizațional  se evidențiază un  climat general şi unul specific.

Climatul general este propriu școlii ca organizație specializată în producerea educației,
deschisă permanent spre toate acțiunile şi influențele pedagogice ale mediului şi ale sistemului
social, iar climatul specific este propriu clasei de elevi sau altor compartimente ale școlii
(conducere, comisii metodice, sector administrativ, bibliotecă).  Exprimarea climatului specific
este influențată de calitatea climatului general al organizației școlare.
 Factorii determinanți ai climatului organizației școlare
Climatul organizației școlare este produsul unor serii de factori, unii mai evidenți, alții
având o influență mai puțin observabilă în trăirile celor care constituie personalul organizației.
Dintre acești factori fac parte cei structurali, instrumentali, socio-afectivi și motivaționali.

Factorii structurali  sunt  legați  de structura organizațională a unității respective, de

modul în care sunt grupați şi interacționează membrii componenți ai unității școlare. Cei mai
importanți sunt: mărimea școlii și compoziția umană a școlii.

În ceea ce priveşte mărimea școlii, în școlile cu un număr mare de elevi şi de cadre

didactice climatul este mai rece, spre deosebire de unitățile școlare mai mici, în care relaţiile
sunt mai apropiate, oamenii se cunosc mai bine şi stabilesc între ei legături afective mai strânse.

Compoziția umană a școlii (vârsta medie a angajaților, predominanța profesorilor de un

anumit sex, omogenitatea pregătirii  profesionale, poziția socială, diferențele sau apropierile
dintre angajați) poate influența în mare măsură climatul dintr-o școală. Dacă predomină tinerii,
poate exista un climat de entuziasm pentru introducerea unor înnoiri, o atmosferă de
competitivitate. Dacă predomină sexul feminin, este explicabilă existenţa unui climat de
conștiinciozitate,  autoexigență profesională, dar şi manifestări de invidie. Când există o lipsă 
de omogenitate  în  pregătirea profesională a personalului școlii apar complexe de superioritate
şi de inferioritate, care afectează climatul școlii, iar  discrepanțele prea mari privind aspectul
poziției sociale pot genera uneori stări conflictuale.

Factorii instrumentali se referă la condițiile și mijloacele de realizare a obiectivelor

organizației școlare. Printre acești factori se numără mediul fizic și condițiile materiale, relațiile
funcționale dintre membrii organizației, strategiile și modalitățile de acțiune, stilul de
conducere și competența directorului, modalitățile de comunicare în interiorul și în exteriorul
școlii.

Mediul fizic şi condițiile materiale dificile ale școlii pot sta la baza unor sentimente de
insatisfacție profesională, de exemplu, atunci când elevii şi profesorii lucrează în spații
neîncălzite, insalubre sau nu dispun de minima dotare cu material didactic necesar.

Stilul de conducere  şi competența directorului (autoritar, democratic, nepăsător,

birocratic) pot fi mobilizatoare pentru unii şi demobilizatoare pentru alții, pot crea nemulțumiri
sau pot genera un climat de participare colegială la rezolvarea problemelor școlii sau un
comportament neangajat (lipsa efortului de a forma o echipă, negativism, interes scăzut pentru
creșterea prestigiului școlii).

 Modalitățile de comunicare în interiorul școlii pot genera un climat de colegialitate

(relații deschise, prietenești, ajutor reciproc, toleranță) sau un climat familial (relații impregnate
afectiv, interacțiuni care se continuă în timpul liber), dar şi un climat dominat de sentimentul de
necomunicare, de suprasolicitare, cu sarcini care vin neașteptat, fără ca cineva să le poată
explica rațiunea.

Factorii socio-afectivi vizează relaţiile de simpatie, antipatie sau indiferență care se

stabilesc între elevi, cadre didactice şi manageri, în plan vertical şi orizontal. Existenţa
subgrupurilor ca rezultat al divizării organizației pe plan afectiv, ca şi apariția unor lideri
informali la nivelul întregii organizații sau al grupurilor mici, reprezintă un suport pentru
tensionarea atmosferei din cadrul instituției. Această tendință este specifică școlilor cu un
număr mare de elevi şi cadre didactice, dar se poate manifesta la fel de bine şi în cadrul
organizațiilor mici. Aici intervine rolul managerului care trebuie să orienteze permanent
relaţiile din cadrul grupului. Acest lucru este posibil în măsura în care gradul de acceptare
afectivă a directorului este ridicat.

Factorii motivaționali vizează motivarea membrilor organizației pentru performanță.

Atitudinile interpersonale ale membrilor săi (respect, apreciere), atitudinea acestora față de
școală şi față de activitatea pe care o desfășoară, gradul de congruență a intereselor şi
trebuințelor membrilor grupului, precum şi satisfacția sau insatisfacția rezultată din contextul
activităţii în comun în cadrul școlii, influenţează climatul organizațional. Deși se suprapun
parțial peste factorii socio-afectivi, acești factori merită a fi tratați separat, datorită rolului
important pe care directorul școlii îl joacă în motivarea pentru performanță a membrilor
organizației.

Motivarea oamenilor necesită o preocupare din ce în ce mai accentuată în câmpul

managementului educaţional, deoarece s-a dovedit necesară crearea unui climat motivațional
optim la nivelul școlii, climat în care interesele individului să poată fi integrate în cele ale
organizației şi prin care individul să-şi poată satisface cel mai bine propriile scopuri, muncind,
de fapt, pentru scopurile școlii. Din punctul de vedere al conducerii unei școli, problema
esențială a motivației se referă la acele aspecte sau acei factori ai situaţiei profesionale care
prezintă importanţă pentru indivizi şi care le pot produce satisfacții sau insatisfacții. Există o
relație directă între motivație, gradul de satisfacție sau insatisfacție şi performanțele individului.
În consecință, satisfacția profesională reprezintă starea afectivă a membrilor organizației
determinată de măsura în care tendințele motivaționale ale acestora îşi ating scopul în diverse
forme în cadrul instituției. Cu cât acești factori ai mediului profesional sunt mai favorabili, cu
atât va crește nivelul satisfacției profesionale a angajaților şi, implicit, calitatea climatului
psihosocial.

Tipologii ale climatului organizațional

            Stilul de conducere adoptat are anumite efecte asupra mediului, asupra climatului
școlar, asupra rezultatelor şi eficienței activităţii echipei conduse. Stilul managerial poate
influența sau motiva membrii echipei în ambele direcții (pozitiv sau negativ) şi se propagă mai
ales la nivelul ierarhic inferior. De asemenea, modul în care se comportă un manager se
regăsește şi în percepţia de care acesta se bucură, atitudinea pentru colaborare pe care o
promovează în afara instituției, în opinia grupurilor formale sau informale care îi sprijină
activitatea.

Una dintre cele mai cunoscute tipologii ale stilului de conducere este cea realizată de K.
Lewin şi colaboratorii săi, R. Lippit şi R. K. White. Ei descriu două stiluri de bază: stilul
autoritar şi cel democratic (stilul laissez-faire este un sistem de referință pentru descrierea
celor două stiluri de bază). Cele două stiluri pot fi caracterizate prin comportamentele adoptate
de conducători în relaţiile lor cu subalternii.

Stilul autoritar se manifestă prin câteva caracteristici de bază:

 obiectivele generale ale grupului sunt stabilite de către conducător;

 modalitățile de lucru şi etapele activităţii sunt stabilite sau decise de către lider, astfel încât
membrii grupului nu vor cunoaște în avans ceea ce urmează să realizeze;

 liderul este cel care decide şi impune fiecăruia sarcina de realizat şi colaboratorii cu care va
desfășura activitatea;

 liderul personalizează laudele şi criticile, dar atitudinea sa este rece şi impersonală.

Prin exercitarea stilului autoritar, managerii dovedesc energie, capacitate bună de a lua
decizii, dar subestimează rolul participativ al celorlalte cadre didactice. În mediul educaţional
acest stil de conducere poate împiedica participarea creativității echipei la dezvoltarea
organizației școlare. Managerul cu un stil de conducere autoritar impune angajaților decizii la
adoptarea cărora nu au contribuit şi refuză sugestiile din partea colegilor, declanșând astfel
apatia colegilor. De asemenea, managerul este preocupat de îndeplinirea atribuțiilor şi crede în
organizare, dar reduce posibilitatea de perfecționare a personalului.

Stilul democratic poate fi caracterizat astfel:

 obiectivele şi politicile generale ale grupului sunt supuse dezbaterii, liderul încurajând
participarea activă a tuturor membrilor;

 desfășurarea activităților (metodele, procedeele, etapele) este rezultatul unor decizii colective;

 repartizarea sarcinilor este decisă de grup, iar alegerea colaboratorilor se face în mod liber;

 liderul încearcă să se comporte ca un membru obișnuit şi egal cu ceilalți membri ai grupului,

să fie apropiat, dar în același timp obiectiv în aprecierile şi criticile sale.

Stilul democratic implică competență profesională, comportament civilizat, hărnicie și

bună-credință la nivelul întregii echipe. În cazul acestui tip de conducere se poate vorbi despre
un management de tip participativ, managerul considerând că formează o echipă împreună cu
angajații, implicându-i în adoptarea deciziilor. El ia în considerare ideile, opiniile, punctele de
vedere ale membrilor echipei.

Climatul școlar este strict influențat de stilul de conducere adoptat, iar cele două stiluri
de conducere, autoritar şi democratic, generează stări diferite în cadrul organizației. Sub
raportul implicațiilor acestor stiluri asupra climatului, apar diferențe vizibile. Stilul autoritar
generează egoism şi individualism, ostilitate şi agresivitate, indicele de insatisfacție, ascunsă
sau nu, fiind foarte ridicat. Stilul democratic generează un climat cald, deschis, bazat pe relații
amicale, sincere, iar spiritul de echipă este foarte dezvoltat.

R. Lickert și J. G. Lickert spun despre climatul organizațional că are un efect cumulativ

deoarece climatul de la vârful ierarhiei creează premisele pentru climatul mediu și bazal. Ei
prezintă 4 tipuri de climate organizaționale rezultate din contopirea următoarelor variabile:
leadership, motivație, comunicare, decizie, precizarea scopurilor, control.

Climatul autocratic-exploatator descrie managerii care nu au încredere în subordonați

și folosesc amenințările și pedepsele pentru ca lucrurile să funcționeze bine. Persoanele de la
nivelul bazal sunt implicate rar în luarea deciziilor.

Climatul autocratic-binevoitor este reprezentat de managerii care acționează

respectuos față de subordonații implicați într-un cadru bine definit în luarea deciziilor.

Climatul democratic-consultativ este caracterizat de managerii care au multă

încredere în subordonați, iar comunicarea are loc în sens ascendent și descendent. Deciziile
importante sunt luate la vârful structurii, iar cele de mai mică importanță sunt luate la nivelurile
bazale de către subordonați.

Climatul democratic-participativ este definit de managerii care au încredere totală în

subordonați, luarea deciziilor fiind puternic descentralizată, iar comunicarea se face pe
orizontală și verticală.

A. W. Holpin şi D. B. Croft au elaborat o listă în care pot fi regăsiți cei 8 factori care
descriu climatul școlii, 4 dintre aceștia referindu-se la comportamentul profesorilor, iar ceilalți
4 la comportamentul directorului școlii. Cele 4 caracteristici ale comportamentului profesorilor
sunt frustrarea, intimitatea, neangajarea şi atmosfera. În ceea ce priveşte caracteristicile
directorului școlii, acestea sunt accentuarea productivă (controlul exagerat manifestat de
director față de subalternii săi), distanțarea (menținerea unei atitudini dominate de răceală a
directorului), considerația (comportamentul cald şi prietenos al directorului, sprijinirea
profesorilor) şi încrederea (comportamentul dinamic al directorului, care dorește să le ofere un
bun exemplu celorlalți profesori).
 În funcţie de ponderea pe care o au aceste comportamente în dinamica relațiilor la
nivelul școlii, putem aminti 4 tipuri majore de climat şcolar: deschis, angajat, neangajat, închis.

Climatul deschis are ca trăsăturile distinctive cooperarea şi respectul. Directorul este

deschis şi ascultă sugestiile profesorilor, face aprecieri frecvente şi sincere la adresa acestora, le
respectă competența, le oferă o largă autonomie, îi sprijină şi evită un control strict birocratic.
Relaţiile dintre profesori sunt colegiale şi prietenești.

Climatul angajat este marcat de comportamentul rigid şi autoritar al directorului, care-i

împovărează pe profesori cu tot felul de activități suplimentare şi-i frustrează printr-un control
strict. Nu-l interesează şi nu respectă profesionalismul cadrelor didactice. În aceste condiţii,
profesorii îşi construiesc o lume a lor, paralelă cu cea a conducerii. Profesorii dau dovadă de un
înalt profesionalism, întrețin relații deschise, se respectă, se sprijină şi cooperează, prețuiesc
școala şi-l ignoră pe director. Corpul profesoral este unit, devotat şi deschis.

Climatul neangajat este opus celui angajat. Directorul are un comportament deschis,
orientat spre profesori şi preocupările lor, sprijinindu-i permanent. Încearcă să-i stimuleze să aibă
inițiativă, îi ocrotește în raport cu obligaţiile împovărătoare de tip administrativ. Cu toate acestea,
profesorii sunt orientați negativ față de director, nu-l acceptă şi nu-l sprijină, adesea sabotându-l.
Profesorii nu se respectă nici între ei, gradul lor de angajare instituțională fiind minim.

Climatul închis e caracterizat de directori autoritari, inflexibili, dar ineficienți şi de

profesori intoleranți, apatici şi lipsiți de angajare. Atât directorul, cât şi profesorii desfășoară
activitățile mai mult din obligație. Rutina, lipsa de interes şi de implicare, stările de frustrare şi
suspiciune, absența cooperării şi a respectului sunt aspectele cele mai importante.

În realitatea cotidiană a școlii întâlnim combinații ale acestor tipuri de climate școlare,
ele modificându-se în raport cu diferitele variabile situaționale. Nu există climate ideale, dar se
poate constata că se poate vorbi despre climate eficiente sau mai puțin eficiente. În general,
climatele deschise favorizează o activitate cu rezultate şi performanțe educaţionale superioare,
pe când cele închise induc stări care împiedică eficiența şi calitatea actului educaţional.
Calitatea ambianței școlare, a climatului organizațional școlar este expresia  concretă a
spiritului echipei constituite de manager şi reflectă competența şi eficiența activităţii
manageriale din școală.