2.

3 Constructia variabilelor (operationalizarea)

n a treia etapa modelele ipotetice se traduc n termeni cu incidenta empirica,
sau ceea ce
se cheama construirea variabilelor. Acestea sunt de mai multe tipuri:
a. variabile sociodemografice, n functie de care un individ este plasat ntr-o
structura
sociala, definindu-i pozitia: vrsta, gen, loc de munca, stare civila, nivel de
instruire, loc
de munca, venituri etc.
7

b. variabile atitudinale si comportamentale, ce caracterizeaza individualitatea

unei
persoane din punctul de vedere al atitudinilor si comportamentelor sale fata
de anumite
obiecte sociale.
c. variabile socio-structurale, care se refera la caracteristicile grupurilor n
care este
integrata persoana investigata, pozitia n stratificarea sau ierarhia sociala:
functii de
conducere sau subordonare, retele sociale n care se integreaza, institutii n
care lucreaza,
organizatii educationale, civice sau politice n care desfasoara anumite
activitati etc.
Pentru ca ipotezele construite sa fie verificabile, este necesar ca variabilele
studiate sa fie
n numar suficient (sa asigure un grad suficient de saturatie).
Variabilele sunt de doua feluri: dependente si independente n functie de
care se
masoara si se apreciaza primele dintre ele, cele dependente.
Constructia variabilelor sau a spatiului de atribute, cum le-a numit Paul
Lazarsfeld,

reprezinta n acelasi timp operationalizarea conceptelor si elaborarea schemei

operationale de cercetare.
Conceptul de variabila desemneaza proprietatea fenomenelor si proceselor
psihosociale
de a varia n functie de moment, loc, colectivitate, individ indiferent de natura
fenomenului respectiv. Ca atare termenul de variabila caracterizeaza orice
fenomen
psihosocial, cum se poate deduce si din tipurile enuntate putin mai nainte.
Stabilirea variabilelor este realizabila prin analiza literaturii de specialitate,
prin
consultarea altor cercetari, a "expertilor" sau chiar a oamenilor obisnuiti si
binenteles
prin utilizarea imaginatiei analistului social. dintre toate variabilele stabilite
trebuie
retinute doar cele care sunt congruente semantic si coreleaza ntre ele.
Operationalizarea presupune urmatorul traseu:
1. definirea conceptelor
2. determinarea dimensiunilor acestora
3. transformarea dimensiunilor n indicatori
Toate cele trei, concepte, dimensiuni, indicatori reprezinta variabile, desigur n
masura n
care au proprietati ce se modifica n functie de anumite criterii. Acest parcurs
poate
8

merge mai departe, indicatorii la rndul lor pot fi operationalizati n indici,

care
contribuie la reconstructia distributiei empirice. Indicele este ntotdeauna
subordonat
indicatorului.
1. n ceea ce priveste conceptele, n functie de continut sunt doua tipuri de
concepte

(dupa Septimiu Chelcea):

a. concepte ce desemneaza unitati sociale, cum ar fi: oamenii, grupurile,
colectivitatile,
societatile si produsele materiale si sprituale ale acestora,
b. concepte ce se refera la calitatile obiectelor sociale, concretizate n
caracteristici
individuale sau grupale, relationale si contextuale.
2. Dimensiunile se refera la acele aspecte care prezinta un anumit grad de
generalitate al
domeniului cercetat, ele fiind tot concepte cu un grad mai scazut de
generalitate.
Cuprinse de obicei n schema operationalizarii, ele sunt relative si oarecum
ambigue ,
fiind n practica considerate fie concepte, fie indicatori. Mai ales n cazurile
simple
conceptul este operationalizat direct prin indicatori.
3. Indicatorii pot fi definitionali, empirici si de inferenta, corespunzator
functiilor pe
care le ndeplinesc.
Realizarea unei cercetari concrete impune elaborarea de indicatori empirici,
direct
masurabili, ceea ce reprezinta transformarea conceptelor si dimensiunilor n
termeni
operationali de cercetare. Indicatorii stau la baza ntocmirii instrumentelor de
cercetare:
chestionare, ghiduri de interviu, observatie etc.