Dragostea si alegerea partenerului

Experienta indragostirii este unul dintre cele mai frumoase momente ale vietii si
cu siguranta fiecare dintre noi a trait-o macar o data in viata. Senzatiile de gol in stomac,
inrosire, entuziasm fara motiv, insomnii, incapacitate de concentrare sunt inconfundabile.
Indragostirea poate aparea indiferent de varsta, profesie, statut social, dispozitie sau oricare
alti factori.
Intr-o zi realizezi ca suferi atunci cand nu il/o mai vezi, ca adormi cu gandul la el/ea, ca faci
diverse lucruri punandu-ti intrebarea daca el/ea ar fi de acord, etc. Brusc realizezi ca e
dragoste, ca iubesti. Celalalt devine un standard de perfectiune, defectele lui sunt
nesemnificative, opiniile celorlalti nu au importanta si sunt puse pe seama invidiei sau pur si
simplu sunt privite ca nefondate.
Cercetatorii in domeniul stiintelor socio - umane recunosc faptul ca dintre toate formele de
relationare interpersonala dragostea ridica cele mai mari probleme in calea intentiilor
investigative, de exemplu, cum ar putea fi ea masurata.

1.Dragostea - necesitate sau iluzie?

In cuvinte simple, dragostea este un sentiment iar atunci cand vine vorba de a
defini sentimente este aproape imposibil intrucat nu exista cuvinte care sa descrie cu adevarat
intensitatea acestora si mai ales cand acest sentiment este iubirea. Ceea ce simti atunci cand
iubesti si esti iubit este incomparabil cu oricare alt sentiment si nu poti vorbi despre dragoste
daca nu ai simtit-o macar o data.
Cu toate ca au fost elaborate multe asa zise definitii iubirea ramane un proces de parteneriat
cu multe necunoscute imposibil de demonstrat stiintific. In iubire totul vine de la sine
neputandu-se calcula ce va urma.
Iubirea presupune contopirea tuturor celor trei laturi: psihologica, spirituala si sexuala.
Cercetatorii vorbesc despre iubire ca fiind "o relatie de schimb prin care cei ce se
iubesc isi satisfac pe deplin nevoile unul altuia, de la cele fizice la cele de crestere spirituala".
[1]
La temelia dragostei sta "bagajul" pe care noi l-am primit de la parinti, valorile cu care
plecam de acasa . Daca parintii ne-au oferit modele bune sau mai putin bune de a iubi asta, cu
siguranta, se va vedea mai devreme sau mai tarziu in propriul cuplu.
Sfantul Apostol Pavel spunea "iubirea este rabdare, este plina de bunatate, nu este
deloc invidioasa, nu se lauda, nu-ti umfla in pene orgoliul, nu face nimic necinstit, nu-ti cauta

propriul interes, nu se infurie, nu banuieste in niciun fel raul, nu se bucura de nedreptate ci se

bucura de adevar, scuza orice, crede totul, spera totul si suporta orice".[2]
Desigur ca aceasta este iubirea ideala, utopica, citind descrierea nu stiu cati dintre noi am mai
putea spune ca iubim cu adevarat. Pana la urma modul de a iubi, de a-si manifesta iubirea,
rama 555g66f ne la latitudinea fiecaruia, fiecare iubeste asa cum vrea si cum simte.
Maslow a fost unul dintre cei ce au studiat nevoia de afectiune si sustine ca nevoia de a fi
iubit se afla printre cele mai importante categorii de nevoi ale omului pentru ca el sa aiba
sansa de a se implini, de a evolua pe toate celelalte planuri.
Pentru a ne oferi o viziune mai larga asupra studiilor sale Maslow a elaborat o piramida
(piramida trebuintelor[3]) pentru a reprezenta nevoile vitale, incepand de la cele
indispensabile pana la cele care nu isi aduc aportul la mentinerea in viata insa, joaca un rol
important in formarea omului.
La baza piramidei se afla nevoile indispensabile vietii - hrana, adapost, imbracaminte; cea
care urmeaza este nevoia de securitate mai precis, siguranta ca omul va dispune si in viitor de
conditiile ce ii asigura acum traiul, venituri sigure, asistenta sociala si sanitara in cazul
instalarii unei incapacitati de munca; locul trei al piramidei este ocupat de nevoia de
dragoste, de acceptare.
S-a demonstrat ca omul poate trai avand doar haine, mancare si un serviciu stabil insa el nu
va avea o motivatie, va face totul mecanic la baza el fiind o fiinta sociala ce apartine unor
grupuri atat familiale cat si extrafamiliale. Tocmai din aceste motive el simte permanent
nevoia de a fi acceptat in diferite grupuri. Dupa ce el stabileste bune relatii cu familia si cu
cei din exterior apar alte necesitati: dorinta de prestigiu social, apreciere si stima celor din
grupul din care face parte. Nevoia de autoimplinire aflata in varful piramidei se refera la
faptul ca omul simte permanent nevoia de a-si descoperi noi resurse si de a se folosi de cele
existente pentru a evolua.

Sursa: Zamfir Elena, Suport de curs psihologie sociala aplicata,

Bucuresti, 2005
Anthony Giddens afirma ca modul de adaptare si implicare atat psihica dar si
comportamentala a partenerilor dintr-un cuplu este diferit in functie de forma de dragoste
manifestata. El ne prezinta doua tipuri de iubire (dragostea romantica si dragostea patimasa)
[4].
Dragostea patimasa face referire la o legatura generica intre iubire si atasament sexual. Ea
pare a fi caracterizata printr-o urgenta ce o izoleaza de rutina vietii cotidiene cu care de multe
ori reuseste sa intre si in conflict pentru ca persoana care iubeste astfel are tendinta de a-si
neglija obligatiile.
Diferenta intre dragostea pasionala si cea romantica este data de faptul ca in dragostea
romantica iubirea sublima predomina asupra dorintei sexuale care este specifica mai degraba
dragostei pasionale.
Si Wheat ne ofera o tipologie a iubirii in cinci forme: epithunia, eros, storge, fileo si
agape[5].
a) Epithunia - se leaga de partea fizica a iubirii si mai concret de satisfactia sexuala obtinuta;
daca energiile trezite prin actul sexual nu sunt asimilate si pe alte niveluri (spiritual,
emotional) epithunia ramane doar ceva primitiv. Epithunia conduce in adolescenta spre
conturarea si construirea identitatii sexuale.
b) Eros - este iubirea care combina cele doua aspecte: sexual si romantic. Ea se distinge
printr-o dorinta puternica de a-l poseda pe celalalt. Este pasionala si sentimentala dar si
schimbatoare si temporara. Partenerul ajunge la epuizare iar momentele de plinatate sexuala
se raresc pana la disparitie. Din acest moment exista doua posibilitati fie vointa, efort,
asumare, fie pasivitate care va duce la sfarsitul relatiei.
c) Storge - este forma de iubire bazata pe afectiune naturala si sentimental de apartenenta
reciproca. In cuplu forma sa de manifestare este loialitatea mutuala si un grad inalt de
securizare si confort interpersonal. Aceasta forma de iubire este cel mai bine ilustrata de
relatiile dintre copii si parinti, frati si surori
d) Fileo - se implineste prin prietenie si reciprocitate. Partenerii sunt atrasi prin natura
viziunilor, aspiratiilor si valorilor commune ei regasindu-se in interesele si visele celuilalt.
Este un tip de legatura afectiv-profunda, stabila ce solicita raspuns intotdeauna.
e) Agape - caracterizata de un comportament total altruist. Cine ajunge sa practice iubirea
agape este cel mai tolerant partener.

2.Dragostea - consecinte psihosociale

In ciuda a tot ceea ce am mentionat la inceputul acestui capitol se pare ca toate
acele momente nu sunt decat o reintoarcere la ceea ce am mai trait candva. Starea de

indragostire este de fapt starea pe care nou-nascutii o experimenteza in primele luni de viata
cand isi cunosc mama ea devenind centrul universului lor.[6] Cu toate ca poate parea bizar cu
totii ne dam seama ca intr-adevar starea de indragostit chiar se aseamana cu primele luni de
viata cand copilul nu are nicio grija, nu intelege ce se intampla in jurul lui si are nevoie
permanent de mama.
Absorbiti in relatie nu mai avem probleme, viitorul pare roz, "ii eliminam" fara regrete pe toti
cei care ne stau in cale. La fel ca si copilul care este adus cu picioarele pe pamant atunci cand
se crede stapan peste toate, la fel si dragostea se "prabuseste" atunci cand ne asteptam mai
putin.
Se pare ca "luna de miere" dureaza aproximativ doi ani iar la sfarsitul ei devenim mai asezati
observand ca de fapt nu l-am gasit pe Fat-Frumos. Defectele devin acum intolerabile , dintr-o
data ne trezim intr-o lume noua in care parca nimic nu ne mai convine, lucrurile pe care eram
obisnuiti sa le facem pentru celalalt devin acum o povara.
Adrian Nuta spune insa ca aceasta nu inseamna ca dragostea se incheie ci ca ea
capata o alta forma si necesita efort din partea partenerilor pentru a merge mai departe.[7] El
afirma de asemenea ca specificul experientei indragostirii este dat de caracterul ei erotic ea
fiind energizata in acest fel. Alaturi de latura sexuala o trasatura importanta a indragostirii
este si aceea ca nu este un act de vointa, nu noi hotaram daca si de cine ne indragostim.
Dragostea isi ia forma dupa personalitatea celui asupra caruia se manifesta, fiecare simte intro maniera proprie.
Nicolae
Mitrofan
identifica
dragostei: emotie si sentiment.[8]

la

nivelul

personalitatii

doua

forme

ale

Dragostea ca emotie poate aparea in mai multe moduri - exista situatii in care
acapareaza fiinta in totalitatea ei criteriile de referinta ale acesteia modificandu-se brusc,
emotia datorata indragostirii facand ca o persoana sa devina brusc mai sociabila stabilind
mult mai usor contacte interpersonale, fiind mai toleranta, cu mai multa pofta de viata, mai
dornica de a fi de folos celorlati. Exista insa si situatia inversa emotia indragostirii
determinand inchiderea in sine fiind necesare eforturi sustinute pentru ca persoana respectiva
sa se implice in diverse activitati si sa le duca pana la capat.
Euforia, neatentia, slabele reactii la stimuli negativi toate sunt forme de exteriorizare a
dragostei ca emotie.
Dragostea ca sentiment apare ca "atitudine afectiva" ce capata " o serie de
caracteristici specifice in ceea ce priveste modul de manifestare la nivelul personalitatii".[9]
Dragostea ca sentiment nu este limitata in timp si persista asupra unei singure persoane a
carei imagine e perceputa conform cu realitatea. Dragostea ca sentiment este definita de
stabilitate afectiva si reciprocitate ceea ce determina o evolutie pozitiva a cuplului.

Cel mai adesea dragostea ca emotie este punctul de plecare a sentimentului de dragoste,
sentiment ce nu urmeaza un drum prestabilit ci unul in decursul caruia poate intalni
contradictii, confruntari, conflicte.
Jaques Salome ne vorbeste despre atractii atunci cand vine vorba de aparitia
dragostei. Atractiile pot fi fizice, emotionale, spirituale dar si circumstantiale, legate de o
receptivitate sau o stare de sensibilitate speciala. Prin urmare, este foarte posibil sa ne lasam
atrasi nu numai de frumusetea sau farmecul cuiva ci si de nefericirea sa, de neputinta sa si
uneori chiar de brutalitate. Putem fi "vrajiti" si de disponibilitatea si lipsa de inhibitii a
celuilalt.
Atractia fizica, in cazul in care se concretizeaza in dorinta se pare ca influenteaza mult mai
putin intalnirea amoroasa decat ne-am imagina cei mai multi dintre noi. Explicatia pentru
aceasta este ca, de fapt, acest gen de atractie declanseaza un val de temeri in cel care face
obiectul dorintei dar si reactii de aparare sau rezistenta.[10]
Chiar si in cele mai banale forme de exprimare, iubirea aduce o data cu sine si
multe cereri si obligatii care apasa pe umerii partenerului. Iubirea nu ne da niciun drept
asupra celuilalt, in cel mai bun caz va aduce un plus de receptivitate si uneori cateva
indatoriri."[11]
"Iubirea este o alegere asumata"[12] si nu este nici pe departe o placere permanenta presarata
cu obstacole minore si usor de depasit. Iubirea adevarata este un angajament pe termen lung,
dificil dar care aproape intotdeauna ofera satisfactii. Alegem sa sprijinim dezvoltarea fizica,
psihica sau morala a altei persoane. A ne asuma iubirea inseamna a alege sa traim cu o
persoana in totalitatea fiintei ei, sa venim in contact cu realitatea ei, realitate care de multe ori
se dovedeste a avea defecte si lipsuri. Iubirea presupune detasare, cu toate ca am vrea sa il
acaparam cu totul pe celalalt, sa ii stim fiecare miscare, trebuie sa fim obiectivi si sa ii oferim
sansa de a ramane ceea ce este, de a ramane persoana de care ne-am indragostit.
Cercetarile au demonstrat ca dragostea asigura trei functii importante: [13]
-

serveste interesele procreative ale societatii;

satisface nevoile personale cu caracter general uman ( intimitate, apropiere);

asigura revitalizarea, echilibrul, dezvoltarea personalitatii.

Numai afland despre aceste functii putem spune ca asa ne este dat, pana si societatea
"asteapta" de la noi sa iubim, sa ne materializam iubirea, apoi, pentru a fi mai buni, mai
productivi la locul de munca trebuie sa iubim pentru a ne dezvolta, a ne revitaliza.
Pentru a iubi, conform spuselor lui Osho este necesar sa intalnesti centrul unei persoane insa
totodata trebuie sa ii permiti si ei sa iti cunoasca centrul. Pentru a face acest lucru trebuie sa
te deschizi devenind astfel vulnerabil. Tocmai datorita acestui lucru, din teama de a nu fi

raniti unii oameni refuza sa se deschida si asfel nu permit nimanui sa intre in centrul lor.
Datorita acestui lucru ei nu vor reusi niciodata sa aiba relatii profunde.[14]
In fiecare dintre noi exista un loc aparte, un spatiu privilegiat pastrat pentru
fiinta care va sti sa ne inteleaga, sa ne iubeasca si sa ne poarte de grija neconditionat. In
fiecare dintre noi este vie nevoia de a gasi un partener care sa stie sa ne primeasca dragostea,
sa recepteze dorinta noastra de a iubi si de a fi iubiti.
Cu toate inconvenientele, am iubit, iubim si cu siguranta vom continua sa iubim pentru ca
orice s-ar spune, dragostea, dupa o luna, un an, doi ani sau cincizeci de ani, este frumoasa, ne
da putere, ne impulsioneaza, ne da un motiv de a trai, ne face mai frumosi, mai zambitori, ne
da sclipirea ce ne detaseaza de fetele impovarate de griji ce le intalnim permanent.

3.Intimitatea - sursa energetica a cuplului

Intimitatea sau, poate mai concret, intimitatea psihologica nu trebuie confundata
nici cu sexualitatea dar nici cu familiaritatea ea fiind unul dintre secretele mentinerii cuplului.
Evident ca in comportamentul socio-afectiv al oricarui cuplu este integrata si sexualitatea
insa intimitatea nu se substituie neaparat sexualitatii.
Intimitate simtim si in grupul de prieteni si alaturi de frati ea asigurand nevoile noastre de
securizare, de afiliere, de solidaritate, oferindu-ne resurse de eficienta sociala. Intimitatea
asigura actiunilor noastre "o sursa nelimitata de energie, o rezistenta crescuta la stres, o
miraculoasa intimitate psiho-sociala".[15]
Ca latura afectiva a dragostei intimitatea este considerata garantia dezvoltarii si stabilitatii
unui cuplu.
R.G.Sternberg si S.Grajek (1984) enuntand "teoria triunghiulara a
dragostei"[16] ne fac cunoscute cele trei elemente de care depinde armonia in orice cuplu:
1.pasiunea (atractia fizica si sexuala); nu este un element vital, o relatie, o casnicie poate
foarte bine sa reziste si fara atractie insa va fi o povara pentru membrii cuplului sau pur si
simplu se poate transforma intr-o relatie de parteneriat, prietenie sau orice altceva;
2.intimitatea desemnand legatura emotionala care face sa apara dorinta continuitatii;
3.cunoasterea personala dar si a partenerului influenteaza iubirea.
Armonia este ceva firesc la inceputul oricarei relatii, ea vine de la sine. Totusi, ea
nu poate fi mentinuta decat prin cultivarea unei autonomii care sa permita dezvoltarea
reciproca a partenerilor ca repere psihologice unul pentru celalalt.

Atmosfera de intimitate este creata atat de mesajele verbale cat si de cele non-verbale care
apar alaturi de cele senzitive.
H.S.Kaplan priveste intimitatea ca pe "o calitate particulara a doua persoane de a
fi aproape sub aspect emotional".[17]
Altfel spus, ne referim aici la puterea a doua persoane ce se constituie intr-un cuplu de a
putea trece peste orice distanta psihologica ce ar putea aparea in calea lor pentru a impiedica
o comunicare completa si corecta.
Intimitatea aduce transparenta intre doua persoane, sunt inlaturate orice bariere ele devin "o
carte deschisa".
Intimitatea aproape ca e sinonima cu increderea neconditionata, cu responsabilitatea, atentia,
comunicarea sincera a sentimentelor.
S.Gilfillan 1985 sustine ca exista un oarecare paralelism intre relatiile de iubire
dintre copil si mama sa si relatiile intime ale adultului sau, altfel spus, relatia cu partenerul de
cuplu depinde de calitatea raporturilor avute in copilarie cu parintii.[18]
Din pacate copilariile nefericite au urmari mai departe in propriul cuplu, atunci cand
niciodata nu am reusit sa stabilim un raport de incredere cu parintii, cand am fost agresati sau
daca parintii nostri isi manifestau afectivitatea fata de noi doar atunci cand le eram pe plac, la
randul nostru vom avea probleme in a dezvolta o relatie de intimitate bazata pe incredere
totala, vom avea permanent tendinta de a ne apara de ceva ce exista doar in imaginatia
noastra.
Nivelul de intimitate in cuplu poate fi conditionat si de acceptarea propriului
corp si a posibilitatii de a transmite mesaje folosindu-ne de el, de a ne dezvalui in mod firesc,
fara inhibitii.[19]
Acceptarea propriului corp asigura acceptarea celuilalt, a manifestarilor lui non-erotice,
naturale. In situatia in care apare o intoleranta in ceea ce priveste aparitia corporala a
partenerului si a manifestarilor non-erotice apare un semn de intrebare functionalitatea
emotionala a cuplului fiind in pericol.
Intimitatea se constituie atat printr-o comunicare verbala (expresii de tandrete, incurajare,
admiratie), cat si prin comunicarea non-verbala exprimata printr-o buna comunicare
senzoriala. Simturile joaca un rol important cuplul rezistand in masura in care mesajele
senzoriale au libertatea de a circula in interiorul lui. Avantajul limbajului corporal este acela
de a fi imediat, greu de confundat, empatic si producator de gratificatii. Cuplul inceteaza sa
mai existe mai degraba atunci cand partenerii nu se mai pot atinge spontan decat atunci cand
nu-si mai pot vorbi chiar daca traiesc in continuare in acelasi spatiu.

Iolanda Mitrofan si Cristian Ciuperca (1998) pun un accent deosebit pe faptul ca

descoperirea, crearea si amplificarea intimitati afective necesita atitudini complementare si
un sustinut efort de intercunoastere.[20]

4.Alegerea partenerului si etapele formarii unui cuplu

Alegerea partenerului este fara doar si poate unul dintre cele mai delicate
momente din viata unui om.
Cum ne hotaram, cum stabilim care este cel mai bun, cum "il verificam", cum putem fi siguri
ca ne va iubi toata viata, este abia inceputul lungului sir de intrebari la care e inutil sa speram
ca ne-ar putea raspunde cineva.
De-a lungul istoriei, alegerea partenerului s-a facut in moduri diferite, de pilda, asa cum am
vorbit intr-un capitol anterior, momentul in care parintii se bucurau de acest "privilegiu".
Astazi multumirea sexuala poate fi obtinuta si in afara casatoriei, copiii nu mai
reprezinta ratiunea de a fi asadar, criteriile optiunii maritale s-au schimbat, cele de tip socioafectiv, de comunicare si autorealizare prin intimitate inlocuindu-le pe cele de tip rationalinstitutional.
Femeile nu se mai multumesc cu statutul de casnica si de "sclava" a sotului atunci cand vine
vorba de sexualitate. Ele asteapta sustinere in deciziile pe care le iau, prietenie, respect,
companie, satisfactie sexuala si libertatea de a urma o cariera.
Barbatii nu mai sunt acum singurii sustinatori economici ai familiei ei impartindu-si
responsabilitatile cu partenera si luand decizii impreuna. Uneori ei preiau chiar si o parte din
sarcinile domestice ale sotiei.
Totusi, cum il alegem pe cel mai potrivit? Ca sa putem alege logic ar fi sa stim ce anume
dorim.
Colleman desi afirma ca dragostea si alegerea partenerului au fost si vor fi "misterioase
intrigi" sustine ca dragostea nu apare la intamplare si ca noi toti avem in vedere anumite
categorii de persoane care ar putea avea sanse excluzand din start alti potentiali parteneri.[21]
Ca recunoastem sau nu, fiecare dintre noi intocmim o lista, de cele mai multe ori imaginara,
cu potentiale calitati ale persoanei care ar putea sta alaturi de noi, lista referitoare la aspectul
fizic, potential economic, trasaturi de personalitate, credinte si valori sau alte interese
speciale. Avem tendinta de a fi atrasi de persoane cu atitudini si valori apropiate de ale
noastre. Sunt si exceptii insa cercetarile au dovedit ca importanta similaritatii este de
necontestat pentru ca suntem mult mai multumiti sufleteste atunci cand alaturi de noi sta o
persoana ce ne aproba si ne impartaseste opiniile decat atunci cand trebuie sa ducem munca

de lamurire cu cineva pentru a-l convinge de valorile noastre. Aruncand fugitiv o privire
asupra cuplurilor din jurul nostru, a celor pe care le intalnim intamplator pe strada, vom
observa la o parte din ele o oarecare asemanare intre parteneri, fie in ceea ce priveste fizicul
lor, fie in plan intelectual, al profesiei, valorilor si normelor personale.
Dan Byrne si colaboratorii[22] sai sunt doar cativa dintre cei care au studiat
legatura dintre similaritatea atitudinilor si atractia interpersonala. Experimentele lor au fost
realizate in laborator in felul urmator ; primul pas a fost completarea de catre fiecare a unei
scari de atitudini alcatuita din 12 itemi; dupa un timp subiectii au fost rugati sa isi dea cu
parerea in legatura cu o persoana imaginara, avand un numar de informatii limitate. Mai
departe au primit o scala atitudinala ce se presupunea ca ar fi fost completata de o alta
persoana (in realitate experimenttorul era cel care o completase si avea posibilitatea de a
varia gradul de asemanare dintre persoana imaginara si subiect). Sfarsitul studiului consta in
completarea unui chestionar care consta in doi itemi ce constituiau raspunsul la intrebarea cat
de mult le-a placut persoana respectiva. Se pare ca cele mai multe raspunsuri au demonstrat
ca oamenii erau atrasi mai mult de persoana imaginara cu care impartaseau atitudini
asemanatoare.
A avea idei similare cu o alta persoana ne face sa ne simtim confortabil si mai apropiati de
ea.
Alte experimente au demonstrat ca aceasta similaritate poate fi de multe ori
doar imaginara in realitate partenerii cuplului fiind foarte diferiti. Astfel, Black si Blaylock
(1963) au fost printre cei care au gasit un grad scazut de similaritate in atitudinile multor
cupluri. Cu toate astea, atunci cand li s-a cerut sa anticipeze comportamentul partenerilor in
anumite situatii, gradul de similaritate a crescut considerabil. S-a demonstrat ca perceptia pe
care fiecare o avea in legatura cu similaritatea cu partenerul era net superioara realitatii.
Aceasta concluzie ne duce la teoria lui Winch[23] conform careia sotii care au scoruri inalte
la o anumita categorie tind sa se casatoreasca cu femei cu scor mic la acea categorie sau cu
scoruri mari la categoriile complementare. Mai simplu spus exista atractie si intre persoanele
complementare - un barbat cu o nevoie puternica de a domina se va simti atras de o femeie ce
simte nevoia de a fi dominata, condusa.
Pana la urma, compromisul este expresia mobilitatii si maturitatii personalitatii, el reusind sa
realizeze fundamentul unor relatii interumane solide pentru ca indiferent care ar fi motivatiile
initiale pentru alegerea unui partener ele vor fi modificate, adaptate in timp pentru stabilitatea
si buna functionare a cuplului.
4.1 Stadii, criterii si filtre in alegerea partenerului
Alegerea unui partener pentru convietuire este rezultatul unui proces complex
ce are la baza constientizarea propriilor sentimente si care uneori este influentat de prieteni,
societate si chiar de parinti.
Perioada de prietenie, intalnirile ofera sansa de a cunoaste si a testa compatibilitatea cu un
potential partener, pregatind in acest fel decizia maritala. In aceasta perioada fiecare dintre

noi ne dezvoltam si ne clarificam sentimentele, ne exersam capacitatile de interactiune si

capacitatea de a vorbi liber despre interese, optiuni, valori. Fiecare patrunde usor, usor in
spatiul personal al celuilalt avand posibilitatea de a observa compatibilitatea sau
incompatibilitatea dintre ei, incep sa recunoasca reactiile emotionale, sociale si chiar mutuale
ale celuilalt.
Caracteristicile proprii sunt cele care determina atractia interpersonala atat
direct cat si indirect prin autoperceptie si autostima.
Teoria stimul - valoare - rol a lui B. Murstein trateaza modelul general al alegerii
partenerului. Trei stadii sunt cele care constituie procesul adoptarii deciziei maritale[24]:
1.Stadiul stimulilor se refera la modalitatile in care oamenii se simt atrasi unii
de ceilalti; Murstein atrage atentia asupra puterii primei impresii bazata pe atractia fizica care
se contureaza ca fiind foarte importanta. Un alt tip de atractie este cea interpersonala care
reprezinta de fapt o relatie de afiliere ce ii determina pe oameni sa se evalueze pozitiv
mutual; atractia interpersonala este corelata cu mai multi factori: atractivitate fizica,
proximitate, similaritate, complementaritate, reciprocitate. Prin urmare, persoanele cu
atractivitate fizica similara tind sa devina parteneri.
2.Stadiul valorilor este stadiul descoperirilor; persoanele implicate descopera
daca atitudinile si credintele lor sunt compatibile. Multe dintre valorile noastre sunt atat de
strans legate de conceptia despre sine incat respingerea acestora este imediat urmata de
respingerea persoanei.
3.Stadiul rolurilor coincide cu perioada de testare a compatibilitatii rolurilor
stabilind cat de bine se potrivesc cei doi parteneri.
Posibilul viitor partener de viata este supus unei evaluari continue pe o anumita perioada de
vreme, perioada in urma careia poate aparea sau nu decizia de casatorie. Evaluarea aceasta nu
ne poate garanta ca alegerea facuta va fi una pentru toata viata.
Davies si Kearckoff vorbesc despre alegerea partenerului ca proces de
filtrare in cinci pasi:[25]
- filtrul proximitatii;
- filtrul similaritate - complementaritate;
- filtrul atractiei personale;
- filtrul compatibilitatii;
- filtrul alegerii.

Filtrul proximitatii nu mai are o atat de mare importanta, el opera mai mult in
alegerile traditionale. Acum tinerii au o mobilitate mult mai mare, ajung dintr-un oras in altul,
dintr-o tara in alta, de obicei pentru studii sau locuri de munca si aici apar povestile de
dragoste care se concretizeaza ulterior in mariaje.
Filtrul similaritate - complementaritate atrage atentia ca in optiunea maritala
profesia, nivelul de instructie, apartenenta la acelasi mediu, statutul de vaduv sau de divortat,
toate actioneaza.
Cei mai multi dintre noi stim cele doua zicale celebre "cine se aseamana, se aduna" si
"contrariile se atrag". Prima este cea care poate fi redusa la un singur cuvant "similaritate". In
acest context ea se rezuma la varsta, rasa, religie, credinte, scopuri commune, valori.
In ceea ce priveste a doua zicala pe care o putem reduce la "complementaritate", Iolanda
Mitrofan si Cristian Ciuperca vorbesc despre complementaritate ca "fenomen psiho-social
opus ce defineste alegerea partenerului ca rezultat a modului in care persoanele reusesc sa-si
satisfaca reciproc nevoile complementare".[26]
Filtrul atractiei personale - nu poate fi explicat in mod obiectiv. Scanteia
atractiei fizice, dragostea romantica, atractia sexuala, toate isi aduc aportul la alegerea finala.
Iubirea devine o alchimie, apare acel "ceva" prin care cei doi reusesc sa devina unul.
Criteriile psihologice ale alegerii partenerului anticipa si explica atat longevitatea casatoriei
cat si evolutia acesteia. Cercetarile au demonstrat faptul ca tendinte mai mari spre
devitalizare si aparitia rutinei se identifica in cadrul casatoriilor bazate
pe similaritate psihologica deoarece intre parteneri se produce o puternica identificare.
Cuplurile in care personalitatile partenerilor sunt complementare ei fiind mai dinamici, mai
zgomotosi, cu certuri si crize de adaptare, se dovedesc a fi mai longevive. Ei au relatii
capabile sa gaseasca permanent resurse de a se bucura unul de celalalt. Acest tip de cuplu
este unul evolutiv, deschis.
Explicatia diferentelor functionale intre cuplurile bazate pe similaritate si cele
bazate pe complementaritate consta in raporturile diferite dintre cee ce se cunoaste si ceea ce
nu se cunoaste inca despre parteneri. Partenerii cuplurilor similare sunt ca o carte deschisa
unul pentru celalalt, ei aproape ca nu mai au secrete, stiu totul unul despre celalalt. La ei
procesul de identificare favorizeaza anticiparea reactiilor si comportamentelor, dispare
"surpriza", imprevizibilul. Toate acestea duc in timp la epuizarea tensiunii de cunoastere care
sustine relatia, atractia reducandu-se pana la disparitie.
In cuplurile complementare se pastreaza un anume mister ceea ce mentine vie relatia.
Factorul fizic actioneaza prin intermediul modalitatilor erotice de expresie.
Atractia apare ca tensiune emotionala placuta ce poate duce uneori la modificarea
comportamentului firesc. Gratificatia reciproca devine conditia mentinerii si dezvoltarii
atractiei dintre parteneri.

Altman 1974 si Levinger 1980 mentioneaza beneficiile de moment, anticiparea

celor viitoare, evaluarea costurilor si grija pentru egalitate ca avand un rol deosebit de
important in demararea si dezvoltarea unei relatii.[27]
Backman 1981, Secord si Backman 1974 au sugerat existenta unor stadii bine delimitate care
sunt parcurse odata cu cresterea gradului de intimitate a relatiei.
Se contureaza in primul rand etapa explorarii in care se evalueaza potentiale beneficii si
costuri. Apoi, avem etapa tratativelor in care sunt negociati termenii relatiei. Aceasta este o
perioada de timp in care partenerii descopera care comportamente sunt percepute ca pozitive
si care negative si cum sa beneficieze la maxim de lucrurile comune. Cea de-a treia
este etapa angajamentului caracterizata de o dependenta crescuta fata de relatie si fata de
pertener. Cresc asteptarile reciproce si exclusivitatea relatiei este recunoscuta atat de catre
parteneri cat si de observatorii externi.
"Crearea si stabilirea unei relatii in timp va reprezenta nu numai una din etapele cheie ale
constituirii vietii de cuplu, dar va insemna pentru fiecare o dezvaluire a capacitatii sale de a
convietui cu celalalt."[28] Constituirea oricarei relatii va trece printr-o succesiune de crize,
conflicte, tatonari, medieri, care vor duce la adaptari, ajustari sau vor genera rupturi,
despartiri.
"Convietuirea intr-o relatie va insemna acceptarea faptului de a te lega de o fiinta anume,
pentru a intra intr-o alianta cu ea in vederea realizarii unui proiect de viata in comun."[29]
Acest proiect comun despre care discutam cu siguranta ca nu are cum sa fie comun de la
inceput. El este definit de catre cei si este consolidat si ajutat sa evolueze.
Asumarea iubirii inseamna evolutie spirituala, maturizare launtrica si dobandirea unei
libertati care integreaza responsabilitatea. Oamenii iubesc diferit deoarece exista atat o baza
innascuta de a iubi cat si o modelare si dezvoltare prin exercitiu, ajungand la anumite
niveluri, fara a se putea preciza cat se datoreaza ereditarului si cat a fost dobandit.

[1] Jorgensen 1986 apud Mitrofan, Iolanda si Ciuperca, Cristian, Psihologia vietii de cuplu, Ed.Sper, Bucuresti, 2002,
pag.163;

[2] Sf.Pavel, Mica Biblie, Epistola 1 catre corinteni;

[3] Zamfir, Elena, Psihologie sociala. Texte alese, Ed. Ankarom, [Iasi], [1997], pag.32;
[4] Giddens, Anthony, Transformarea intimitatii: sexualitatea, dragostea si erotismul in societatile moderne, Ed. Antet,
[f.l], 1992, pag.40;

[5] Nuta, Adrian, Suprafata si adancimile cuplului, Ed. Sper, Bucuresti, 2002, pag 18;

[6] Idem pag. 14;

[7] Nuta, Adrian, Suprafata si adancimile cuplului, Ed. Sper, Bucuresti, 2002, pag 15;
[8] Mitrofan, Nicolae, Dragostea si casatoria, Ed,Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1984, pag.16;
[9] Mitrofan, Nicolae, Dragostea si casatoria, Ed,Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1984, pag. 20;
[10] Salome, Jaques, Singuratatea in doi nu e pentru noi, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2003, pag. 18;
[11] Idem pag. 23;
[12] Nuta, Adrian, Suprafata si adancimile cuplului, Ed.Sper, Bucuresti, 2002, pag. 53;
[13] Corneau, Guy, Exista iubiri fericite?Psihologia relatiei de cuplu, Ed.Humanitas, Bucuresti, 2000, pag.194;
[14] Osho, Cartea despre femei: cum putem intra in contact cu puterea spirituala a feminitatii, Ed. Mix, Brasov, 1997,
pag. 118;
[15] Mitrofan, Iolanda si Ciuperca, Cristian, Incursiune in psihosociologia si psihosexologia familiei, Ed.Edit Press
Mihaela SRL, Bucuresti, 1998, pag. 250;
[16] R.J.Sternberg si S.Grajek apud Mitrofan, Laurentiu, Atractia interpersonala sau Romeo si Julieta in cotidian,
Ed.Sper, Bucuresti, 2002, pag. 103-104;
[17] Kaplan.H.S apud Mitrofan, Laurentiu, Atractia interpersonala sau Romeo si Julieta in cotidian, Ed.Sper, Bucuresti,
2002, pag 103;
[18] Gilfillan S 1985 apud Mitrofan, Laurentiu, Atractia interpersonala sau Romeo si Julieta in cotidian, Ed.Sper,
Bucuresti, 2002, pag. 105;
[19] Mitrofan, Laurentiu, Atractia interpersonala sau Romeo si Julieta in cotidian, Ed.Sper, Bucuresti, 2002, pag. 106;
[20] Mitrofan, Iolanda si Ciuperca, Cristian, Incursiune in psihologia si psihosexologia familiei, Ed.Edit Press
Mihaela SRL, Bucuresti, 1998;
[21] Colleman apud Mitrofan, Iolanda si Ciuperca, Cristian, Psihologia vietii de cuplu, Ed.Sper, Bucuresti, 2002,
pag 207;
[22] Byrne 1971, Byrne, Clore, Smeaton 1986 apud Mitrofan, Laurentiu, Atractia interpersonala sau Romeo si Julieta
in cotidian, Ed. Sper, Bucuresti, 2002, pag. 27;

[23] Winch 1958 apud Mitrofan, Laurentiu, Atractia interpersonala sau Romeo si Julieta in cotidian, Ed. Sper, Bucuresti,
2002, pag. 33;

[24] Mitrofan, Iolanda si Ciuperca, Cristian, Psihologia vietii de cuplu, Ed. Sper, Bucuresti, 2002, pag. 209;
[25] Coleman, J (1988) apud Mitrofan, Iolanda si Ciuperca, Cristian, Psihologia vietii de cuplu, Ed.Sper, Bucuresti,
2002, pag. 210;
[26] Mitrofan, Iolanda si Ciuperca, Cristian, Psihologia vietii de cuplu, Ed, Sper, Bucuresti, 2002, pag. 214;

[27] Altman 1974, Levinger 1980, apud Mitrofan, Laurentiu, Atractia interpersonala sau Romeo si Julieta in cotidian,
Ed. Sper, Bucuresti, 2002, pag. 98;
[28] Salome, Jaques, Singuratatea in doi nu e pentru noi, Ed.Curtea Veche, Bucuresti, 2003, pag. 33;
[29] Salome, Jaques, Singuratatea in doi nu e pentru noi, Ed.Curtea Veche, Bucuresti, 2003, pag. 33;