Tradiţionalism şi modernism în alegerea partenerului conjugal

Abstract
„Today, a new marriage and family sistem appears to be emerging in which diversity of
family forms is becoming the norm . From this new perspective of diverse family forms, verry
different from the traditional ones, we try to understand the motivations and the implications
of a personal choice: the choice of a marital partener”

De la societăţile tradiţionale până la cele moderne, alegerea partenerului conjugal ca act

decizional personal parcurge drumul unor lungi metamorfoze. Sensul lor este acela al
evoluţiei familiei de la un cadru instituţional rigid, stabil, extins şi conservator , către unul de
tip restrâns nuclear, mobil şi deschis. Criteriile optime ale opţiunii maritale s-au schimbat în
consecinţă,de la cele de tip raţional,aproape exclusiv socio-economic şi normativ, la cele de
tip socio-afectiv şi în special sexual-afectiv.
În familia tradiţională, caracterul normativ instituţional nu determină numai funcţionalitatea
familiei, ci şi formarea acesteia. Astfel, instituţia prescrie cine se poate căsători sau cine
trebuie să se căsătorească în mod prefenţial şi cu cine; tot ea oferă părinţilor dreptul alegerii
celor mai potriviţi soţi pentru copii lor care să corespundă posibilităţii de a spori averea şi de a
asigura supravieţuirea liniei familiale. Căsnicia de tip burghez era un mariaj determinat de
interes. Părinţii îşi asumau obligaţia de a alege în locul băiatului, dar mai ales în locul fetei,
iar viitorii soţi trebuiau să corespundă din perspectiva averii, culturii şi situaţiei sociale. Prin
urmare, căsătoria se contracta prin convenţie, direct sau cu intermediari, pe baza unor
consideraţii sociale, plecându-se de la premisa că dragostea va surveni pe parcurs.De cele mai
multe ori, soţii erau predestinaţi unul altuia încă din copilărie. Existau totuşi şi căsătorii din
dragoste, cu toate că situaţia economică sau socială a partenerilor interzicea căsătoria lor.
Caracteristic mariajelor de tip burghez era faptul că acestea erau precedate de logodne foarte
lungi.Orientarea în alegerea partenerului se făcea, în special în mediul rural, după
considerente economice, vizând forma, pământul şi talia partenerului pretendent.
Relaţiile din cadrul familiei s-au modificat foarte mult de atunci; gradul sporit de
independenţă materială a tinerilor, evoluţia mentalităţilor şi ansamblul normelor morale
transferă decizia în ceea ce priveşte viaţa personală pe umerii tânărului. În societatea
modernă, nu numai că nimeni nu consimte să lase părinţii să facă alegerea viitorului soţ , dar
orice „calcul” în această problemă este considerat a fi ruşinos, blamabil (I.Mitrofan, 1989).
„Raţiunile” tradiţionale pentru căsătorie ( sexualitatea ca scop procreativ, educarea copiilor
într-un mediu socio-economic organizat şi acumularea de bunuri materiale transmisibile
copiilor) nu mai exercită forţa de odinioară. Familia modernă aşează pe primul plan valorile
intimităţii, afecţiunii şi realizării maritale a persoanelor , cu drepturi egale în satisfacţia
sexuală, socializarea şi educarea copiilor şi participarea economică la viaţa de
familie(M.Voinea, 1993).
În ciuda faptului că în era contemporană tinerii se căsătoresc în urma unei alegeri personale,
totuşi între părinţi şi copii există mai multe stări tensionate. Aceste stări tensionate au la bază
diferenţele dintre criteriile şi sistemele de referinţă folosite de unii şi de alţii în aprecierea
oportunităţii unei anumite alegeri. Tinerii se ghidează după experienţa altora, după idealul de
viaţă de familie dorită de ei , pentru care sunt mult mai pregătiţi decât părinţii lor, fiecare
generaţie având un mod specific de a privi viaţa. La rândul lor, adulţii judecă prin prisma
experienţelor trăite , considerând că acestea îi fac infailibili şi superiori tinerilor. Mulţi dintre
tineri resping idealurile şi valorile tradiţionale, considerânu-le ca fiind materialiste şi nedemne
de a se implica în ele, acestea fiind de multe ori restrictive prin raportare la modul actual de
viaţă.
Tinerii, în mod inconştient, tind să-şi trăiască viaţa astfel încât să compenseze lipsurile şi
insatisfacţiile din viaţa părinţilor. Această idee nu se poate generaliza; C.G Jung considera că
o alegere mai mult sau mai puţin instructivă ar trebui să fie cea mai bună din punctul de
vedere al perpetuării speciei, dar din punct de vedere psihologic acest tip de alegere nu ar fi
unul fericit.
Expectaţiile cuplurilor, în strânsă legătură cu motivaţiile alegerii parteneilor s-au schimbat şi
ele. Asfel, satisfacţia sexuală poate fi obţinută şi în afara căsătoriei, copiii nereprezentând
scopul fundamental în viaţa multor oameni, iar numărul mare al femeilor angajate profesional
desfiinţează argumentul economic. Odată cu egalizarea statutului social, femeile şi-au
schimbat radical expectaţiile şi raţiunile pentru căsătorie. Ele aşteaptă astăzi prietenie, respect
iubire, susţinere emoţională, companie, satisfacţie sexuală, libertatea de a tinde şi de a se
bucura de o carieră profesională. Prin urmare, căsătoria în contemporaneitate se bazează pe
trei mari piloni:
• Intimitate sinceră cu beneficiarul unei mutuale gratificaţii
• Companie
 • Autorealizarea prin egalitate
Femeia aflată la vârsta mariajului are o conştiinţă de sine mai amplă decât bărbatul. Bărbatul
nu se poate baza decât pe o cunoaştere completă a lui şi a celorlaţi, ceea ce înseamnă că el nu
se poate lămuri suficient asupra propriilor lui motivaţii. Hotărârea bărbatului de a se căsători
este mânată în special de motivaţii inconştiente, ceea ce înseamnă că alegerea nu este liberă
(alegerea liberă fiind cea luată conştient). Factorii inconştienti ce favorizează sau complică
alegerea partenerului pot fi de natura personală sau generală. Factorul ce influenţează în mod
inconştient este gradul în care sunt legaţi de părinţi, tânărul raportându-se la relaţia lui cu
mama şi tânăra la relaţia ei cu tata. Fiecare bărbat poartă cu sine imaginea eternului feminin
(anima) şi fiecare femeie poartă în interior imaginea înnăscută a bărbatului (animus).
Animusul caută să raţioneze, în timp ce anima are un caracter erotico-emoţional. Iubirea
devine acea alchimie psihologică prin care cei doi reuşesc să devină unul.
La întrebarea „ de ce se căsătoresc oamenii”, J.C Coleman indica mai multe raţiuni pentru
căsătorie:
• compatibilitatea sexuală
• fuga de singurătate
• nevoia de prieten, tovaraş
• siguranţa financiară
• fuga de constrângerile parentale
• dorinţa de a fi important pentru cineva
Mulţi oameni se căsătoresc datorită existenţei atracţiei fizice sau doar pentru a se conforma
obiceiului. Alţii se căsătoresc de dragul aventurii sau pentru că văd căsătoria ca pe o garanţie
sigură de moralitate. În funcţie de motivaţia maritală, putem distinge mariaje precoce, tardive,
disproporţionale, în extremis (cu persoane aflate în pericol de moarte), temporare, din interes
sau de convenienţă. Într-o cercetare recentă pe populaţia românească, Oana Jugulescu,
plecând de la ipoteza că motivaţia maritală se converteşte în motivaţie de menţinere a
cuplului, a ajuns la o serie de constatări interesante. Cinci tipuri de motivaţii maritale au fost
menţionate de persoanele intervievate:
1. dorinţa comună de a-şi continua viaţa şi evoluţia într-un mod
satisfăcător(51,5%)
2. conformism social(36,3%)
3. depăşirea situaţiei prezente(6%)
4. satisfacţia actuală(3%)
 5. credinţa că-şi vor asigura un viitor sigur(3,2%)
În acest context, sunt semnificative diferenţele dintre sexe. Femeile, spre deosebire de bărbaţi,
îşi raportează decizia maritală la satisfacţia actuală şi asigurarea pentru viitor. Este posibil ca
femeile să fie mai insecurizate, căutând să cedeze partenerului o parte din responsabilităţile şi
grijile personale. Este posibil ca şi în cazul bărbaţilor să existe astfel de motive , dar aceştia le
reprimă mai mult decât femeile sau nu le recunosc. Deşi majoritatea bărbaţilor susţin că se
căsătoresc pentru a se conforma normelor sociale, există un procent destul de mare care se
referă la dorinţa de a-şi continua viaţa şi evoluţia personală în cuplu, într-un mod satisfacător
atât pentru ei cât şi pentru partenerele lor.
Cum ne alegem partenerii? Înainte de a acţiona, trebuie să ştim cu adevarat ce ne dorim de la
un partener. J.C.Coleman, deşi recunoaşte că dragostea romantică şi alegerea partenerului
rămân „misterioase intrigi’, totuşi săgeata lui Cupidon nu loveşte la întâmplare. Multe
persoane (consideră el) au în vedere ce categorii de parteneri au şanse de eligibilitate,
excluzând partenerii potenţiali pe criterii subiective, individuale, legate de vârstă, educaţie,
aspect fizic. Termenul de „inapt” poate avea însă semnificaţii diferite pentru oameni (ce
consideră plăcut sau apt o persoană poate fi considerată invers de o altă persoană).
Z.Wanderer şi E.Fabian propun o modalitate pentru formularea ideilor despre ce dorim de la
partener, întocmind o listă evantai cu trăsăturile dezirabile:
• aspect fizic (păr, ochi, înnălţime)
• trăsături de personalitate (inteligenţă, încredere, umor)
• situaţia materială, financiară (cariera potenţială sau realizată, viitor prospectat)
• credinţe şi valori (atitudini faţă de sex-rol, credinţă religioasă, valori ce orientează
comportamentul individual)
• interese speciale şi abilităţi (muzică, dans, sport)
• speranţe secrete şi dorinţe (când suntem îndrăgostiţi)
Această listă evantai propusă de cei doi se divide în două grupuri de răspunsuri:
1. trebuie, cuprinzând itemi la care nu putem face compromisuri; sunt
caracteristici esenţiale pe care partenerul trebuie să le deţină pentru ca relaţia
să evolueze pozitiv
2. este bine, cuprinzând itemi de care ne putem dispensa.
Compromisul este expresia unei mobilităţi, elasticităţi a personalităţii ce reuşeşte să realizeze
fundamentul relaţiilor interumane apropierea dintre oameni se face prin paşi efectuaţi de
ambele părţi, iar în caz contrar comucarea şi cunoaşterea ramân doar simple deziderate. Saltul
de la reverie la realitate este echivalent cu transferul din sectorul lui „trebuie” în cel al lui
„este bine”(I.Mitrofan, N.Mitrofan, 1991).

Bibliografie:
1. Jung, C.G – „Puterea sufletului. Antologie”, Ed. Anima, Bucureşti, 1994
2. Mitrofan, I – „ Cuplul conjugal. Armonie şi dizarmonie”, Ed Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1989
3. Mitrofan, I şi Mitrofan, N – „Familia de la A la... Z. Mic dicţionar al vieţii de familie”,
Ed ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1991
4. Strong, B şi De Vault, C – „ The marriage and family experience”, West Publishing
Company, 1989
5. Voinea, M – „Sociologia familiei”, Ed Bucureşti, Bucureşti, 1993
6. Voinea, M – „ Familia şi evoluţia ei istorică”Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1978
7. Zamfir, C şi Vlăsceanu, L – „ Dicţionar de sociologie”, Ed Babel, Bucureşti, 1993
8. Revista „Cercetări sociologice”, nr.2\ 1994