3 Mituri in relatia de cuplu

E complicat sa scrii despre mituri si relatia de cuplu fara sa sune simplist si generalizator ca
dintr-o carte searbada tip “Ghid pentru tinerele doamne”. Si in acelasi timp, nu cred ca
exista un spatiu al vietii noastre mai impanat de imaginar nesanatos. Cu mult bine, puzderia
de carti si cursuri de parenting ne-au ajutat sa facem un pic de ordine in relatia cu copiii (nu,
nu e in regula sa il mai batem din cand in cand; nu, nu “se invata” daca il iei in brate; tatii
chiar pot sa schimbe si ei scutece fara a deveni “muieri” - si asa mai departe). Relatia de
cuplu, in schimb, inca debordeaza de astfel de idei “bine intentionate” care fac tranzitia de la
“Cum imi imaginez viata de cuplu”, la realitate... aproape dureroasa.

Intai…cum am ajuns aici

Cum au ajuns sa ne “ruleze” astfel de filme, atat de diferite de realitate si viata sanatoasa in
minte?

Primele idei despre “cum e sa fii intr-o relatie” le preluam de la parinti, in principal de la felul
in care vedem noi relatia dintre ei si de la ce povesteste fiecare despre viata cu celalalt. In
general, de acolo invatam cum sa ne manifestam iubirea. Si, dupa cum ne-a fost norocul, am
invatat despre mangaieri, sarutari, “servicii” facute celuilalt, suprize sau, dimpotriva, despre
tipete, santaj emotional, ignorare sau lovituri (?).

Aflam apoi, din povesti si desene animate, despre printi si printese si despre cum “au trait
fericiti pana la adanci batraneti”, adaugand un strat gros de mitologie peste ideile asezate
pana atunci. Rolurile sunt clare, stabile si ne-negociabile: printul salveaza si e curajos, ea e
frumoasa si e o “domnita la ananghie”. Nu aflam de niciunde ce se intampla intre cei doi
dupa ce “s-au luat”. Nu stim cum si-au impartit treburile prin casa si nici daca printul isi lasa
sosetele peste tot. Nu stim nici despre cum se schimba relatia lor sau viata sexuala dupa ce
apare “printul junior”. Si ramanem cu ideea ca o viata de cuplu reusita e poezie pura
impanata cu inorogi, acadele si vata de zahar.

Nici filmele de la Hollywood (ca sa nu vorbim despre telenovele si Bollywood) nu ne ajuta sa

ne construim o imagine realista si sanatoasa asupra relatiilor. Aflam ca atunci cand iti
intalnesti sufletul pereche o sa stii instantaneu: muzica se schimba, pasarelele ciripesc, tu ai
un gol in stomac si universul “se aseaza”. Intre cei “sortiti sa fie impreuna” exista o chimie
arzatoare care schimba tot si invinge tot. Daca nu o simti, atunci “n-a fost sa fie”. Asa ca mai
bine astepti pe cel sau cea cu care lucrurile merg bine de la sine.

Si sunt zeci de astfel de scenarii pe care ni le spunem in fiecare zi. Nu spun ca nu sunt uneori
posibile, ci ca sunt o luneta farte stramta si uneori crapata, prin care alegem sa privim ce
aduce viata de cuplu, cu toata complexiatea ei. Din toate, azi am ales trei.

Mitul 1: “Daca m-ai iubi” ai…

Cati dintre voi n-ati auzit macar o data pe cineva zicand “Daca m-ai iubi... (m-ai intelege, ai
sti ce am nevoie, mi-ai lua flori din cand in cand, ai duce gunoiul, nu m-ai mai supara atata).
Sau varianta in care ne intrebam aproape retoric: “Daca ne iubim atat de mult, de ce ne e
atat de greu sa ne intelegem”.

Doar ca iubirea si relatia sunt doua lucruri distincte si pana la un punct, independente.
Si, pentru ca de cele mai multe ori, nu ne e tocmai la indemana sa distingem intre ele, o
varianta ar fi sa folosim metode vizuale. Aratand lucrurile despre care vorbim, ele iau un loc
in spatiu si ne ajuta sa fim mai simpli si mai clari.

Intre cei doi exista o relatie, pe care o aratam printr-o esarfa. Fiecare dintre ei tine de cate
un capat al esarfei, pentru ca fiecare este responsabil de cum arata ea, in proportii egale: 50-
50. In relatie “circula” de fapt toate comportamentele si cuvintele care apar intre ei. Iubirea
fiecaruia pentru partener (simbolizate prin Floare si Fluture) apartine fiecaruia, sunt diferite
si asadar, diferite de relatia in sine. Poti avea o relatie sanatoasa si echilibrata, fara sa ai
iubire fata de partener, la fel cum poti avea foarte multa iubire pentru celalalt, iar relatia sa
fie toxica.

Relatia se hraneste cu gesturi si cuvinte agreabile, cu activitati facute impreuna, cu lucruri

concrete. Intentiile bune si iubirea, desi ajuta cu siguranta, nu sunt suficiente pentru a
sustine pe termen lung o relatie pamanteana.

Mitul 2: Iubirea e suficienta

Foarte aproape de discutia de mai sus este si cel de-al doilea mit despre relatiile de cuplu. S-
ar putea sa sune suprinzator, dar o data cu iubirea fata de celalalt nu primim si manualul de
utilizare a persoanei dragi. Nu stim din principiu ce asteptari, intolerante si sensibilitati are
cel de langa noi. La fel cum nici el nu le stie pe ale noastre. Iubirea si sentimentele sunt cu
siguranta necesare, dar cu greu vor fi suficiente pentru a avea o relatie sanatoasa si fericita.

Cu cat avem o relatie mai buna cu noi insine si stim mai multe despre noi, cu atat ne va fi mai
usor sa “punem in comun” cu celalalt informatii si sa negociem feluri de a face lucrurile bune
pentru amandoi.

Mitul 3: Celalalt e responsabil de cum ne simtitim

Dintre toate problemele ce apar in relatia de cuplu, “responsabilizarea” celuilalt pentru felul
in care ne simtim este probabil cea mai frecventa. “M-ai enervat”, “M-ai scos din pepeni”
sau dimpotriva “Ma faci atat de fericita” sunt modalitati de a fugi de mine si a-mi muta
atentia de la mine si emotiile mele, la celalalt.

Ne imaginam ca problema e ca Ioana a intarziat, si ca daca ar fi venit la timp, eu nu as fi avut

nici un motiv sa ma enervez, deci “vina” pentru cum ma simt, e la ea. Doar ca in realitate,
lucrurile nu stau nici pe departe asa. Chiar daca Ioana nu intarzie, poate va intarzia altcineva
din viata lui George, iar enervarea va fi acolo, asteptand cu infrigurare o ocazie sa isi faca
simtita prezenta. La fel cum, foarte posibil, altcineva nu ar fi enervat de intarzierea Ioanei, ci
ar considera-o interesanta. Deci Ioana nu poate sa fie responsabila de “enervarea” lui
George. Nimeni nu este responsabil de starile celuilalt.

Pe de alta parte, asta nu inseamna ca Ioana nu ramane responsabila de faptul ca si-a luat un
angajament sa ajunga la o anumita ora, si nu s-a tinut de promisiune. Doar ca avem mult mai
multe sanse sa rezolvam situatia daca nu aruncam celuilalt in carca lucruri care nu ii apartin.

Asadar, asa cum suntem 100% responsabili de comportamentele pe care le adoptam intr-un
anumit moment, suntem tot 100% responsabili de cum raspundem la comportamentele
partenerului – prin emotii si comportamente proprii.

Ce facem cu asta ?
Daca ai citit pana aici si ti s-au aprins cateva beculete – chiar si daca doar te gandesti la cele
de mai sus, fara a avea o concluzie, sa stii ca e un prim pas minunat. Schimbarile de durata
de obicei incep asa, printr-o constientizare. Care va fi urmatorul tau pas?