Dragostea si alegerea partenerului

Experienta indragostirii este unul dintre cele mai frumoase momente ale vietii si cu
siguranta fiecare dintre noi a trait-o macar o data in viata. Senzatiile de gol in stomac, inrosire,
entuziasm fara motiv, insomnii, incapacitate de concentrare sunt inconfundabile.
Indragostirea poate aparea indiferent de varsta, profesie, statut social, dispozitie sau oricare alti
factori.
Intr-o zi realizezi ca suferi atunci cand nu il/o mai vezi, ca adormi cu gandul la el/ea, ca faci
diverse lucruri punandu-ti intrebarea daca el/ea ar fi de acord, etc. Brusc realizezi ca e dragoste,
ca iubesti. Celalalt devine un standard de perfectiune, defectele lui sunt nesemnificative, opiniile
celorlalti nu au importanta si sunt puse pe seama invidiei sau pur si simplu sunt privite ca
nefondate.
Cercetatorii in domeniul stiintelor socio - umane recunosc faptul ca dintre toate formele de
relationare interpersonala dragostea ridica cele mai mari probleme in calea intentiilor
investigative, de exemplu, cum ar putea fi ea masurata.

1.Dragostea - necesitate sau iluzie?

In cuvinte simple, dragostea este un sentiment iar atunci cand vine vorba de a
defini sentimente este aproape imposibil intrucat nu exista cuvinte care sa descrie cu adevarat
intensitatea acestora si mai ales cand acest sentiment este iubirea. Ceea ce simti atunci cand
iubesti si esti iubit este incomparabil cu oricare alt sentiment si nu poti vorbi despre dragoste
daca nu ai simtit-o macar o data.
Cu toate ca au fost elaborate multe asa zise definitii iubirea ramane un proces de parteneriat cu
multe necunoscute imposibil de demonstrat stiintific. In iubire totul vine de la sine neputandu-se
calcula ce va urma.
Iubirea presupune contopirea tuturor celor trei laturi: psihologica, spirituala si sexuala.
Cercetatorii vorbesc despre iubire ca fiind "o relatie de schimb prin care cei ce se
iubesc isi satisfac pe deplin nevoile unul altuia, de la cele fizice la cele de crestere spirituala".[1]
La temelia dragostei sta "bagajul" pe care noi l-am primit de la parinti, valorile cu care plecam
de acasa . Daca parintii ne-au oferit modele bune sau mai putin bune de a iubi asta, cu siguranta,
se va vedea mai devreme sau mai tarziu in propriul cuplu.
Sfantul Apostol Pavel spunea "iubirea este rabdare, este plina de bunatate, nu este
deloc invidioasa, nu se lauda, nu-ti umfla in pene orgoliul, nu face nimic necinstit, nu-ti cauta
propriul interes, nu se infurie, nu banuieste in niciun fel raul, nu se bucura de nedreptate ci se
bucura de adevar, scuza orice, crede totul, spera totul si suporta orice".[2]
Desigur ca aceasta este iubirea ideala, utopica, citind descrierea nu stiu cati dintre noi am mai
putea spune ca iubim cu adevarat. Pana la urma modul de a iubi, de a-si manifesta iubirea, rama
555g66f ne la latitudinea fiecaruia, fiecare iubeste asa cum vrea si cum simte.
Maslow a fost unul dintre cei ce au studiat nevoia de afectiune si sustine ca nevoia de a fi iubit
se afla printre cele mai importante categorii de nevoi ale omului pentru ca el sa aiba sansa de a
se implini, de a evolua pe toate celelalte planuri.
Pentru a ne oferi o viziune mai larga asupra studiilor sale Maslow a elaborat o piramida
(piramida trebuintelor[3]) pentru a reprezenta nevoile vitale, incepand de la cele indispensabile
pana la cele care nu isi aduc aportul la mentinerea in viata insa, joaca un rol important in
formarea omului.
La baza piramidei se afla nevoile indispensabile vietii - hrana, adapost, imbracaminte; cea care
urmeaza este nevoia de securitate mai precis, siguranta ca omul va dispune si in viitor de
conditiile ce ii asigura acum traiul, venituri sigure, asistenta sociala si sanitara in cazul instalarii
unei incapacitati de munca; locul trei al piramidei este ocupat de nevoia de dragoste, de
acceptare.

S-a demonstrat ca omul poate trai avand doar haine, mancare si un serviciu stabil insa el nu va
avea o motivatie, va face totul mecanic la baza el fiind o fiinta sociala ce apartine unor grupuri
atat familiale cat si extrafamiliale. Tocmai din aceste motive el simte permanent nevoia de a fi
acceptat in diferite grupuri. Dupa ce el stabileste bune relatii cu familia si cu cei din exterior
apar alte necesitati: dorinta de prestigiu social, apreciere si stima celor din grupul din care face
parte. Nevoia de autoimplinire aflata in varful piramidei se refera la faptul ca omul simte
permanent nevoia de a-si descoperi noi resurse si de a se folosi de cele existente pentru a evolua.

Sursa: Zamfir Elena, Suport de curs psihologie sociala aplicata,

Bucuresti, 2005
Anthony Giddens afirma ca modul de adaptare si implicare atat psihica dar si comportamentala
a partenerilor dintr-un cuplu este diferit in functie de forma de dragoste manifestata. El ne
prezinta doua tipuri de iubire (dragostea romantica si dragostea patimasa)[4].
Dragostea patimasa face referire la o legatura generica intre iubire si atasament sexual. Ea pare a
fi caracterizata printr-o urgenta ce o izoleaza de rutina vietii cotidiene cu care de multe ori
reuseste sa intre si in conflict pentru ca persoana care iubeste astfel are tendinta de a-si neglija
obligatiile.
Diferenta intre dragostea pasionala si cea romantica este data de faptul ca in dragostea
romantica iubirea sublima predomina asupra dorintei sexuale care este specifica mai degraba
dragostei pasionale.
Si Wheat ne ofera o tipologie a iubirii in cinci forme: epithunia, eros, storge, fileo si agape[5].
a) Epithunia - se leaga de partea fizica a iubirii si mai concret de satisfactia sexuala obtinuta;
daca energiile trezite prin actul sexual nu sunt asimilate si pe alte niveluri (spiritual, emotional)
epithunia ramane doar ceva primitiv. Epithunia conduce in adolescenta spre conturarea si
construirea identitatii sexuale.
b) Eros - este iubirea care combina cele doua aspecte: sexual si romantic. Ea se distinge printr-o
dorinta puternica de a-l poseda pe celalalt. Este pasionala si sentimentala dar si schimbatoare si
temporara. Partenerul ajunge la epuizare iar momentele de plinatate sexuala se raresc pana la
disparitie. Din acest moment exista doua posibilitati fie vointa, efort, asumare, fie pasivitate care
va duce la sfarsitul relatiei.
c) Storge - este forma de iubire bazata pe afectiune naturala si sentimental de apartenenta
reciproca. In cuplu forma sa de manifestare este loialitatea mutuala si un grad inalt de securizare
si confort interpersonal. Aceasta forma de iubire este cel mai bine ilustrata de relatiile dintre
copii si parinti, frati si surori
d) Fileo - se implineste prin prietenie si reciprocitate. Partenerii sunt atrasi prin natura
viziunilor, aspiratiilor si valorilor commune ei regasindu-se in interesele si visele celuilalt. Este
un tip de legatura afectiv-profunda, stabila ce solicita raspuns intotdeauna.
e) Agape - caracterizata de un comportament total altruist. Cine ajunge sa practice iubirea agape
este cel mai tolerant partener.

2.Dragostea - consecinte psihosociale

In ciuda a tot ceea ce am mentionat la inceputul acestui capitol se pare ca toate
acele momente nu sunt decat o reintoarcere la ceea ce am mai trait candva. Starea de
indragostire este de fapt starea pe care nou-nascutii o experimenteza in primele luni de viata
cand isi cunosc mama ea devenind centrul universului lor.[6] Cu toate ca poate parea bizar cu
totii ne dam seama ca intr-adevar starea de indragostit chiar se aseamana cu primele luni de
viata cand copilul nu are nicio grija, nu intelege ce se intampla in jurul lui si are nevoie
permanent de mama.
Absorbiti in relatie nu mai avem probleme, viitorul pare roz, "ii eliminam" fara regrete pe toti
cei care ne stau in cale. La fel ca si copilul care este adus cu picioarele pe pamant atunci cand se
crede stapan peste toate, la fel si dragostea se "prabuseste" atunci cand ne asteptam mai putin.
Se pare ca "luna de miere" dureaza aproximativ doi ani iar la sfarsitul ei devenim mai asezati
observand ca de fapt nu l-am gasit pe Fat-Frumos. Defectele devin acum intolerabile , dintr-o
data ne trezim intr-o lume noua in care parca nimic nu ne mai convine, lucrurile pe care eram
obisnuiti sa le facem pentru celalalt devin acum o povara.
Adrian Nuta spune insa ca aceasta nu inseamna ca dragostea se incheie ci ca ea
capata o alta forma si necesita efort din partea partenerilor pentru a merge mai departe.[7] El
afirma de asemenea ca specificul experientei indragostirii este dat de caracterul ei erotic ea fiind
energizata in acest fel. Alaturi de latura sexuala o trasatura importanta a indragostirii este si
aceea ca nu este un act de vointa, nu noi hotaram daca si de cine ne indragostim.
Dragostea isi ia forma dupa personalitatea celui asupra caruia se manifesta, fiecare simte intr-o
maniera proprie.
Nicolae
Mitrofan
identifica
la
nivelul
personalitatii
doua
forme
ale
dragostei: emotie si sentiment.[8]
Dragostea ca emotie poate aparea in mai multe moduri - exista situatii in care
acapareaza fiinta in totalitatea ei criteriile de referinta ale acesteia modificandu-se brusc, emotia
datorata indragostirii facand ca o persoana sa devina brusc mai sociabila stabilind mult mai usor
contacte interpersonale, fiind mai toleranta, cu mai multa pofta de viata, mai dornica de a fi de
folos celorlati. Exista insa si situatia inversa emotia indragostirii determinand inchiderea in sine
fiind necesare eforturi sustinute pentru ca persoana respectiva sa se implice in diverse activitati
si sa le duca pana la capat.
Euforia, neatentia, slabele reactii la stimuli negativi toate sunt forme de exteriorizare a dragostei
ca emotie.
Dragostea ca sentiment apare ca "atitudine afectiva" ce capata " o serie de
caracteristici specifice in ceea ce priveste modul de manifestare la nivelul personalitatii".[9]
Dragostea ca sentiment nu este limitata in timp si persista asupra unei singure persoane a carei
imagine e perceputa conform cu realitatea. Dragostea ca sentiment este definita de stabilitate
afectiva si reciprocitate ceea ce determina o evolutie pozitiva a cuplului.
Cel mai adesea dragostea ca emotie este punctul de plecare a sentimentului de dragoste,
sentiment ce nu urmeaza un drum prestabilit ci unul in decursul caruia poate intalni contradictii,
confruntari, conflicte.
Jaques Salome ne vorbeste despre atractii atunci cand vine vorba de aparitia
dragostei. Atractiile pot fi fizice, emotionale, spirituale dar si circumstantiale, legate de o
receptivitate sau o stare de sensibilitate speciala. Prin urmare, este foarte posibil sa ne lasam
atrasi nu numai de frumusetea sau farmecul cuiva ci si de nefericirea sa, de neputinta sa si
uneori chiar de brutalitate. Putem fi "vrajiti" si de disponibilitatea si lipsa de inhibitii a celuilalt.
Atractia fizica, in cazul in care se concretizeaza in dorinta se pare ca influenteaza mult mai putin
intalnirea amoroasa decat ne-am imagina cei mai multi dintre noi. Explicatia pentru aceasta este
ca, de fapt, acest gen de atractie declanseaza un val de temeri in cel care face obiectul dorintei
dar si reactii de aparare sau rezistenta.[10]

Chiar si in cele mai banale forme de exprimare, iubirea aduce o data cu sine si
multe cereri si obligatii care apasa pe umerii partenerului. Iubirea nu ne da niciun drept asupra
celuilalt, in cel mai bun caz va aduce un plus de receptivitate si uneori cateva indatoriri."[11]
"Iubirea este o alegere asumata"[12] si nu este nici pe departe o placere permanenta presarata cu
obstacole minore si usor de depasit. Iubirea adevarata este un angajament pe termen lung, dificil
dar care aproape intotdeauna ofera satisfactii. Alegem sa sprijinim dezvoltarea fizica, psihica
sau morala a altei persoane. A ne asuma iubirea inseamna a alege sa traim cu o persoana in
totalitatea fiintei ei, sa venim in contact cu realitatea ei, realitate care de multe ori se dovedeste a
avea defecte si lipsuri. Iubirea presupune detasare, cu toate ca am vrea sa il acaparam cu totul pe
celalalt, sa ii stim fiecare miscare, trebuie sa fim obiectivi si sa ii oferim sansa de a ramane ceea
ce este, de a ramane persoana de care ne-am indragostit.
Cercetarile au demonstrat ca dragostea asigura trei functii importante: [13]
- serveste interesele procreative ale societatii;
- satisface nevoile personale cu caracter general uman ( intimitate, apropiere);
- asigura revitalizarea, echilibrul, dezvoltarea personalitatii.
Numai afland despre aceste functii putem spune ca asa ne este dat, pana si societatea "asteapta"
de la noi sa iubim, sa ne materializam iubirea, apoi, pentru a fi mai buni, mai productivi la locul
de munca trebuie sa iubim pentru a ne dezvolta, a ne revitaliza.
Pentru a iubi, conform spuselor lui Osho este necesar sa intalnesti centrul unei persoane insa
totodata trebuie sa ii permiti si ei sa iti cunoasca centrul. Pentru a face acest lucru trebuie sa te
deschizi devenind astfel vulnerabil. Tocmai datorita acestui lucru, din teama de a nu fi raniti unii
oameni refuza sa se deschida si asfel nu permit nimanui sa intre in centrul lor. Datorita acestui
lucru ei nu vor reusi niciodata sa aiba relatii profunde.[14]
In fiecare dintre noi exista un loc aparte, un spatiu privilegiat pastrat pentru fiinta
care va sti sa ne inteleaga, sa ne iubeasca si sa ne poarte de grija neconditionat. In fiecare dintre
noi este vie nevoia de a gasi un partener care sa stie sa ne primeasca dragostea, sa recepteze
dorinta noastra de a iubi si de a fi iubiti.
Cu toate inconvenientele, am iubit, iubim si cu siguranta vom continua sa iubim pentru ca orice
s-ar spune, dragostea, dupa o luna, un an, doi ani sau cincizeci de ani, este frumoasa, ne da
putere, ne impulsioneaza, ne da un motiv de a trai, ne face mai frumosi, mai zambitori, ne da
sclipirea ce ne detaseaza de fetele impovarate de griji ce le intalnim permanent.

3.Intimitatea - sursa energetica a cuplului

Intimitatea sau, poate mai concret, intimitatea psihologica nu trebuie confundata
nici cu sexualitatea dar nici cu familiaritatea ea fiind unul dintre secretele mentinerii cuplului.
Evident ca in comportamentul socio-afectiv al oricarui cuplu este integrata si sexualitatea insa
intimitatea nu se substituie neaparat sexualitatii.
Intimitate simtim si in grupul de prieteni si alaturi de frati ea asigurand nevoile noastre de
securizare, de afiliere, de solidaritate, oferindu-ne resurse de eficienta sociala. Intimitatea
asigura actiunilor noastre "o sursa nelimitata de energie, o rezistenta crescuta la stres, o
miraculoasa intimitate psiho-sociala".[15]
Ca latura afectiva a dragostei intimitatea este considerata garantia dezvoltarii si stabilitatii unui
cuplu.
R.G.Sternberg si S.Grajek (1984) enuntand "teoria triunghiulara a dragostei"[16] ne
fac cunoscute cele trei elemente de care depinde armonia in orice cuplu:
1.pasiunea (atractia fizica si sexuala); nu este un element vital, o relatie, o casnicie poate foarte
bine sa reziste si fara atractie insa va fi o povara pentru membrii cuplului sau pur si simplu se
poate transforma intr-o relatie de parteneriat, prietenie sau orice altceva;
2.intimitatea desemnand legatura emotionala care face sa apara dorinta continuitatii;
3.cunoasterea personala dar si a partenerului influenteaza iubirea.

Armonia este ceva firesc la inceputul oricarei relatii, ea vine de la sine. Totusi, ea nu
poate fi mentinuta decat prin cultivarea unei autonomii care sa permita dezvoltarea reciproca a
partenerilor ca repere psihologice unul pentru celalalt.
Atmosfera de intimitate este creata atat de mesajele verbale cat si de cele non-verbale care apar
alaturi de cele senzitive.
H.S.Kaplan priveste intimitatea ca pe "o calitate particulara a doua persoane de a fi
aproape sub aspect emotional".[17]
Altfel spus, ne referim aici la puterea a doua persoane ce se constituie intr-un cuplu de a putea
trece peste orice distanta psihologica ce ar putea aparea in calea lor pentru a impiedica o
comunicare completa si corecta.
Intimitatea aduce transparenta intre doua persoane, sunt inlaturate orice bariere ele devin "o
carte deschisa".
Intimitatea aproape ca e sinonima cu increderea neconditionata, cu responsabilitatea, atentia,
comunicarea sincera a sentimentelor.
S.Gilfillan 1985 sustine ca exista un oarecare paralelism intre relatiile de iubire
dintre copil si mama sa si relatiile intime ale adultului sau, altfel spus, relatia cu partenerul de
cuplu depinde de calitatea raporturilor avute in copilarie cu parintii.[18]
Din pacate copilariile nefericite au urmari mai departe in propriul cuplu, atunci cand niciodata
nu am reusit sa stabilim un raport de incredere cu parintii, cand am fost agresati sau daca parintii
nostri isi manifestau afectivitatea fata de noi doar atunci cand le eram pe plac, la randul nostru
vom avea probleme in a dezvolta o relatie de intimitate bazata pe incredere totala, vom avea
permanent tendinta de a ne apara de ceva ce exista doar in imaginatia noastra.
Nivelul de intimitate in cuplu poate fi conditionat si de acceptarea propriului corp
si a posibilitatii de a transmite mesaje folosindu-ne de el, de a ne dezvalui in mod firesc, fara
inhibitii.[19]
Acceptarea propriului corp asigura acceptarea celuilalt, a manifestarilor lui non-erotice,
naturale. In situatia in care apare o intoleranta in ceea ce priveste aparitia corporala a
partenerului si a manifestarilor non-erotice apare un semn de intrebare functionalitatea
emotionala a cuplului fiind in pericol.
Intimitatea se constituie atat printr-o comunicare verbala (expresii de tandrete, incurajare,
admiratie), cat si prin comunicarea non-verbala exprimata printr-o buna comunicare senzoriala.
Simturile joaca un rol important cuplul rezistand in masura in care mesajele senzoriale au
libertatea de a circula in interiorul lui. Avantajul limbajului corporal este acela de a fi imediat,
greu de confundat, empatic si producator de gratificatii. Cuplul inceteaza sa mai existe mai
degraba atunci cand partenerii nu se mai pot atinge spontan decat atunci cand nu-si mai pot
vorbi chiar daca traiesc in continuare in acelasi spatiu.
Iolanda Mitrofan si Cristian Ciuperca (1998) pun un accent deosebit pe faptul ca
descoperirea, crearea si amplificarea intimitati afective necesita atitudini complementare si un
sustinut efort de intercunoastere.[20]

4.Alegerea partenerului si etapele formarii unui cuplu

Alegerea partenerului este fara doar si poate unul dintre cele mai delicate momente
din viata unui om.
Cum ne hotaram, cum stabilim care este cel mai bun, cum "il verificam", cum putem fi siguri ca
ne va iubi toata viata, este abia inceputul lungului sir de intrebari la care e inutil sa speram ca
ne-ar putea raspunde cineva.
De-a lungul istoriei, alegerea partenerului s-a facut in moduri diferite, de pilda, asa cum am
vorbit intr-un capitol anterior, momentul in care parintii se bucurau de acest "privilegiu".
Astazi multumirea sexuala poate fi obtinuta si in afara casatoriei, copiii nu mai
reprezinta ratiunea de a fi asadar, criteriile optiunii maritale s-au schimbat, cele de tip socio-

afectiv, de comunicare si autorealizare prin intimitate inlocuindu-le pe cele de tip rationalinstitutional.

Femeile nu se mai multumesc cu statutul de casnica si de "sclava" a sotului atunci cand vine
vorba de sexualitate. Ele asteapta sustinere in deciziile pe care le iau, prietenie, respect,
companie, satisfactie sexuala si libertatea de a urma o cariera.
Barbatii nu mai sunt acum singurii sustinatori economici ai familiei ei impartindu-si
responsabilitatile cu partenera si luand decizii impreuna. Uneori ei preiau chiar si o parte din
sarcinile domestice ale sotiei.
Totusi, cum il alegem pe cel mai potrivit? Ca sa putem alege logic ar fi sa stim ce anume dorim.
Colleman desi afirma ca dragostea si alegerea partenerului au fost si vor fi "misterioase intrigi"
sustine ca dragostea nu apare la intamplare si ca noi toti avem in vedere anumite categorii de
persoane care ar putea avea sanse excluzand din start alti potentiali parteneri.[21]
Ca recunoastem sau nu, fiecare dintre noi intocmim o lista, de cele mai multe ori imaginara, cu
potentiale calitati ale persoanei care ar putea sta alaturi de noi, lista referitoare la aspectul fizic,
potential economic, trasaturi de personalitate, credinte si valori sau alte interese speciale. Avem
tendinta de a fi atrasi de persoane cu atitudini si valori apropiate de ale noastre. Sunt si exceptii
insa cercetarile au dovedit ca importanta similaritatii este de necontestat pentru ca suntem mult
mai multumiti sufleteste atunci cand alaturi de noi sta o persoana ce ne aproba si ne impartaseste
opiniile decat atunci cand trebuie sa ducem munca de lamurire cu cineva pentru a-l convinge de
valorile noastre. Aruncand fugitiv o privire asupra cuplurilor din jurul nostru, a celor pe care le
intalnim intamplator pe strada, vom observa la o parte din ele o oarecare asemanare intre
parteneri, fie in ceea ce priveste fizicul lor, fie in plan intelectual, al profesiei, valorilor si
normelor personale.
Dan Byrne si colaboratorii[22] sai sunt doar cativa dintre cei care au studiat
legatura dintre similaritatea atitudinilor si atractia interpersonala. Experimentele lor au fost
realizate in laborator in felul urmator ; primul pas a fost completarea de catre fiecare a unei scari
de atitudini alcatuita din 12 itemi; dupa un timp subiectii au fost rugati sa isi dea cu parerea in
legatura cu o persoana imaginara, avand un numar de informatii limitate. Mai departe au primit
o scala atitudinala ce se presupunea ca ar fi fost completata de o alta persoana (in realitate
experimenttorul era cel care o completase si avea posibilitatea de a varia gradul de asemanare
dintre persoana imaginara si subiect). Sfarsitul studiului consta in completarea unui chestionar
care consta in doi itemi ce constituiau raspunsul la intrebarea cat de mult le-a placut persoana
respectiva. Se pare ca cele mai multe raspunsuri au demonstrat ca oamenii erau atrasi mai mult
de persoana imaginara cu care impartaseau atitudini asemanatoare.
A avea idei similare cu o alta persoana ne face sa ne simtim confortabil si mai apropiati de ea.
Alte experimente au demonstrat ca aceasta similaritate poate fi de multe ori doar
imaginara in realitate partenerii cuplului fiind foarte diferiti. Astfel, Black si Blaylock (1963) au
fost printre cei care au gasit un grad scazut de similaritate in atitudinile multor cupluri. Cu toate
astea, atunci cand li s-a cerut sa anticipeze comportamentul partenerilor in anumite situatii,
gradul de similaritate a crescut considerabil. S-a demonstrat ca perceptia pe care fiecare o avea
in legatura cu similaritatea cu partenerul era net superioara realitatii. Aceasta concluzie ne duce
la teoria lui Winch[23] conform careia sotii care au scoruri inalte la o anumita categorie tind sa
se casatoreasca cu femei cu scor mic la acea categorie sau cu scoruri mari la categoriile
complementare. Mai simplu spus exista atractie si intre persoanele complementare - un barbat
cu o nevoie puternica de a domina se va simti atras de o femeie ce simte nevoia de a fi
dominata, condusa.
Pana la urma, compromisul este expresia mobilitatii si maturitatii personalitatii, el reusind sa
realizeze fundamentul unor relatii interumane solide pentru ca indiferent care ar fi motivatiile
initiale pentru alegerea unui partener ele vor fi modificate, adaptate in timp pentru stabilitatea si
buna functionare a cuplului.
4.1 Stadii, criterii si filtre in alegerea partenerului

Alegerea unui partener pentru convietuire este rezultatul unui proces complex ce
are la baza constientizarea propriilor sentimente si care uneori este influentat de prieteni,
societate si chiar de parinti.
Perioada de prietenie, intalnirile ofera sansa de a cunoaste si a testa compatibilitatea cu un
potential partener, pregatind in acest fel decizia maritala. In aceasta perioada fiecare dintre noi
ne dezvoltam si ne clarificam sentimentele, ne exersam capacitatile de interactiune si
capacitatea de a vorbi liber despre interese, optiuni, valori. Fiecare patrunde usor, usor in spatiul
personal al celuilalt avand posibilitatea de a observa compatibilitatea sau incompatibilitatea
dintre ei, incep sa recunoasca reactiile emotionale, sociale si chiar mutuale ale celuilalt.
Caracteristicile proprii sunt cele care determina atractia interpersonala atat direct
cat si indirect prin autoperceptie si autostima.
Teoria stimul - valoare - rol a lui B. Murstein trateaza modelul general al alegerii partenerului.
Trei stadii sunt cele care constituie procesul adoptarii deciziei maritale[24]:
1.Stadiul stimulilor se refera la modalitatile in care oamenii se simt atrasi unii de
ceilalti; Murstein atrage atentia asupra puterii primei impresii bazata pe atractia fizica care se
contureaza ca fiind foarte importanta. Un alt tip de atractie este cea interpersonala care
reprezinta de fapt o relatie de afiliere ce ii determina pe oameni sa se evalueze pozitiv mutual;
atractia interpersonala este corelata cu mai multi factori: atractivitate fizica, proximitate,
similaritate, complementaritate, reciprocitate. Prin urmare, persoanele cu atractivitate fizica
similara tind sa devina parteneri.
2.Stadiul valorilor este stadiul descoperirilor; persoanele implicate descopera daca
atitudinile si credintele lor sunt compatibile. Multe dintre valorile noastre sunt atat de strans
legate de conceptia despre sine incat respingerea acestora este imediat urmata de respingerea
persoanei.
3.Stadiul rolurilor coincide cu perioada de testare a compatibilitatii rolurilor
stabilind cat de bine se potrivesc cei doi parteneri.
Posibilul viitor partener de viata este supus unei evaluari continue pe o anumita perioada de
vreme, perioada in urma careia poate aparea sau nu decizia de casatorie. Evaluarea aceasta nu
ne poate garanta ca alegerea facuta va fi una pentru toata viata.
Davies si Kearckoff vorbesc despre alegerea partenerului ca proces de filtrare in
cinci pasi:[25]
- filtrul proximitatii;
- filtrul similaritate - complementaritate;
- filtrul atractiei personale;
- filtrul compatibilitatii;
- filtrul alegerii.
Filtrul proximitatii nu mai are o atat de mare importanta, el opera mai mult in
alegerile traditionale. Acum tinerii au o mobilitate mult mai mare, ajung dintr-un oras in altul,
dintr-o tara in alta, de obicei pentru studii sau locuri de munca si aici apar povestile de dragoste
care se concretizeaza ulterior in mariaje.
Filtrul similaritate - complementaritate atrage atentia ca in optiunea maritala
profesia, nivelul de instructie, apartenenta la acelasi mediu, statutul de vaduv sau de divortat,
toate actioneaza.
Cei mai multi dintre noi stim cele doua zicale celebre "cine se aseamana, se aduna" si
"contrariile se atrag". Prima este cea care poate fi redusa la un singur cuvant "similaritate". In
acest context ea se rezuma la varsta, rasa, religie, credinte, scopuri commune, valori.
In ceea ce priveste a doua zicala pe care o putem reduce la "complementaritate", Iolanda
Mitrofan si Cristian Ciuperca vorbesc despre complementaritate ca "fenomen psiho-social opus
ce defineste alegerea partenerului ca rezultat a modului in care persoanele reusesc sa-si satisfaca
reciproc nevoile complementare".[26]

Filtrul atractiei personale - nu poate fi explicat in mod obiectiv. Scanteia atractiei

fizice, dragostea romantica, atractia sexuala, toate isi aduc aportul la alegerea finala. Iubirea
devine o alchimie, apare acel "ceva" prin care cei doi reusesc sa devina unul. Criteriile
psihologice ale alegerii partenerului anticipa si explica atat longevitatea casatoriei cat si evolutia
acesteia. Cercetarile au demonstrat faptul ca tendinte mai mari spre devitalizare si aparitia
rutinei se identifica in cadrul casatoriilor bazate pe similaritate psihologica deoarece intre
parteneri se produce o puternica identificare.
Cuplurile in care personalitatile partenerilor sunt complementare ei fiind mai dinamici, mai
zgomotosi, cu certuri si crize de adaptare, se dovedesc a fi mai longevive. Ei au relatii capabile
sa gaseasca permanent resurse de a se bucura unul de celalalt. Acest tip de cuplu este unul
evolutiv, deschis.
Explicatia diferentelor functionale intre cuplurile bazate pe similaritate si cele
bazate pe complementaritate consta in raporturile diferite dintre cee ce se cunoaste si ceea ce nu
se cunoaste inca despre parteneri. Partenerii cuplurilor similare sunt ca o carte deschisa unul
pentru celalalt, ei aproape ca nu mai au secrete, stiu totul unul despre celalalt. La ei procesul de
identificare favorizeaza anticiparea reactiilor si comportamentelor, dispare "surpriza",
imprevizibilul. Toate acestea duc in timp la epuizarea tensiunii de cunoastere care sustine
relatia, atractia reducandu-se pana la disparitie.
In cuplurile complementare se pastreaza un anume mister ceea ce mentine vie relatia.
Factorul fizic actioneaza prin intermediul modalitatilor erotice de expresie. Atractia
apare ca tensiune emotionala placuta ce poate duce uneori la modificarea comportamentului
firesc. Gratificatia reciproca devine conditia mentinerii si dezvoltarii atractiei dintre parteneri.
Altman 1974 si Levinger 1980 mentioneaza beneficiile de moment, anticiparea
celor viitoare, evaluarea costurilor si grija pentru egalitate ca avand un rol deosebit de important
in demararea si dezvoltarea unei relatii.[27]
Backman 1981, Secord si Backman 1974 au sugerat existenta unor stadii bine delimitate care
sunt parcurse odata cu cresterea gradului de intimitate a relatiei.
Se contureaza in primul rand etapa explorarii in care se evalueaza potentiale beneficii si
costuri. Apoi, avem etapa tratativelor in care sunt negociati termenii relatiei. Aceasta este o
perioada de timp in care partenerii descopera care comportamente sunt percepute ca pozitive si
care negative si cum sa beneficieze la maxim de lucrurile comune. Cea de-a treia este etapa
angajamentului caracterizata de o dependenta crescuta fata de relatie si fata de pertener. Cresc
asteptarile reciproce si exclusivitatea relatiei este recunoscuta atat de catre parteneri cat si de
observatorii externi.
"Crearea si stabilirea unei relatii in timp va reprezenta nu numai una din etapele cheie ale
constituirii vietii de cuplu, dar va insemna pentru fiecare o dezvaluire a capacitatii sale de a
convietui cu celalalt."[28] Constituirea oricarei relatii va trece printr-o succesiune de crize,
conflicte, tatonari, medieri, care vor duce la adaptari, ajustari sau vor genera rupturi, despartiri.
"Convietuirea intr-o relatie va insemna acceptarea faptului de a te lega de o fiinta anume, pentru
a intra intr-o alianta cu ea in vederea realizarii unui proiect de viata in comun."[29]
Acest proiect comun despre care discutam cu siguranta ca nu are cum sa fie comun de la
inceput. El este definit de catre cei si este consolidat si ajutat sa evolueze.
Asumarea iubirii inseamna evolutie spirituala, maturizare launtrica si dobandirea unei libertati
care integreaza responsabilitatea. Oamenii iubesc diferit deoarece exista atat o baza innascuta de
a iubi cat si o modelare si dezvoltare prin exercitiu, ajungand la anumite niveluri, fara a se putea
preciza cat se datoreaza ereditarului si cat a fost dobandit.

Erich Fromm face o analiz psihologic a actului iubirii n lucrarea sa de sintez

intitulat Arta de a iubi, din care doresc s redau aici cteva din numeroasele idei

dezvoltate n carte.
Cea mai profund nevoie a omului este de a-i depi izolarea, de a rezolva
problema singurtii, de a obine dez-izolarea, uniunea cu ceea ce i lipsete, cu ceva
care l-ar face ct mai complet.
La copilul mic, sentimentul izolrii dispare ct timp este prezent mama. Pentru el,
ntreaga lume, cldura, sigurana, hrana i vine prin mama sa. Treptat, nva s
perceap c mama i zmbete cnd mnnc, l ia n brae cnd plnge, o ntreag gam
de experiene ce se cristalizeaz n ideea c este iubit. Este iubit pentru pentru ceea ce
este, pentru c este copilul mamei sale. Iubirea matern este necondiionat, copilul
nu are nimic de fcut pentru a fi iubit, este iubit pentru c este neajutorat, dar n
acelai timp aceast iubire nici nu poate fi cucerit, produs; dac exist, e ca o
binecuvntare, dar dac nu exist, nu poate face nimic pentru a o recpta. Pentru
majoritatea copiilor pn aproape de 8-10 ani, problema este aproape exclusiv aceea de
a fi iubii. Pn la aceast vrst, copilul nc nu iubete, ci doar rspunde cu bucurie i
recunotin dac este iubit. Acum apare sentimentul c iubirea poate fi produs prin
propria activitate, oferirea unui zmbet, a unui desen.
Treptat, pe msur ce copilul crete, prezena fizic a mamei devine insuficient i
atunci apare cutarea altor ci. Copilul, pe lng sigurana oferit de iubirea matern,
ncepe s simt nevoia de cluzirea i de autoritatea tatlui, care l nva s se
descurce cu problemele ce-l ateapt n societatea n care s-a nscut. n primii ani ai
vieii, copilul are slabe legturi cu tatl su, deoarece mama este cminul su, natura,
oceanul sursa vieii. Tatl nu reprezint lumea natural, ci cellalt pol al existenei
umane, lumea disciplinei, a gndirii, a aventurii. Tatl l nva pe copil, i arat calea n
lume. Dar iubirea patern este condiionat, trebuie meritat, poate fi pierdut dac
greeti. Dar n acelai timp, iubirea patern are i un aspect pozitiv n aceea c poi
face ceva pentru a o obine sau pstra.
Fr aceast etap, copilul risc s rmn neajutorat, rmnnd cu un caracter
receptiv, adic cu dorina intens de a fi protejat, de a primi, de a fi ngrijit, lipsindu-i
trsturile paterne care snt disciplina, independena, puterea de a fi stpnul propriei
viei. Un astfel de adult va cuta protecia mamei n femeile din viaa sa i chiar n
brbaii aflai n poziii de autoritate.
Aspectul important ce apare acum este acela c iubirea este o activitate, nu o
pasiune, este de fapt practicarea unei puteri umane, i nu ceva pasiv, e altceva dect
doar a fi ndrgostit.
A iubi nseamn n primul rnd a da i nu a primi. Din pcate aciunea de a drui este
de obicei greit neleas. Cea mai rspndit eroare, fcut de fiinele cu un caracter
receptiv, este aceea c a da nseamn a renuna la ceva, a face un sacrificiu. Caracterul
mercantil este dispus s dea, dar numai dac primete ceva n schimb; s dea fr s
primeasc nseamn pentru acesta s fie nelat, iar a da nseamn a te srci. De
aceea majoritatea indivizilor de acest fel refuz s dea. Alii i fac o virtute din a da,
n sensul c snt convini c fac un sacrificiu, iar acceptarea acestui sacrificiu este
considerat de ei ca o virtute. Pentru caracterul productiv ns, a da i deci i a iubi
are o semnificaie diferit; a da este cea mai nalt expresie a puterii. Prin actul de a
da triesc din plin i m bucur, aciunea de a drui exprim propria vitalitate. n sfera
material este bogat cel ce druiete mult, nu cel ce are mult. n sfera sexual,
brbatul se druiete pe sine prin organul su sexual, iar femeia se druiete,
deschizndu-se pentru a-l primi. Dar cel mai important al druirii este sfera uman,

oferirea a ceea ce e viu n sine, bucurii, gnduri, tristei.

Ca aspect superior al druirii, fr de care nu poate exista, iubirea este o putere ce
produce iubire. Cnd tnrul i-a depit dependena de alii i a cptat ncredere n
forele sale umane i curajul de a se bizui pe sine, el capt i puterea de a depi
teama de druire i de iubire.
n afar de druire, caracterul activ al iubirii implic nc 4 aspecte:

Grija pentru cel iubit, care este cea mai evident n iubirea mamei pentru copilul
ei.

Responsabilitatea, neleas nu ca ndatorire i ca ceva impus din exterior, ci ca

rspunsul voluntar la nevoile, exprimate sau nu, ale unei alte fiine.

Responsabilitatea ar putea degenera uor ntr-un caracter posesiv, dac nu ar fi

nsoit de respect. Respectul (respicere = a privi la) nseamn capacitatea de
a vedea o persoan aa cum este ea; nseamn preocuparea ca cellalt s se
dezvolte pe propriile sale ci pentru binele su i nu apentru a m servi pe mine;
implic absena exploatrii. Iubesc pe cellalt aa cum este, nu aa cum a vrea
eu s fie. Respectul exist doar pe baza libertii i devine posibil doar dac eu
mi-am cptat independena, pot exista fr proptele i fr nevoia de a domina
sau exploata pe cineva.

Nu poi respecta o persoan fr a o cunoate profund, iar cunoaterea ar fi

goal fr preocuparea pentru cellalt.

Aadar, iubirea este o atitudine, o orientare a caracterului, iar problema iubirii este
cea a unei aptitudini i nu a unui obiect. Numeroi oameni i nchipuie c e foarte
simplu s iubeti, totul e s gseti obiectul potrivit. Aceasta ni se trage din
mentalitatea cultural actual bazat pe schimburi reciproc avantajoase care
guverneaz piaa produselor i a muncii, ce este impregnat nu numai n domeniul
material, ci i n cel afectiv.
n drumul ctre maturitatea afectiv, adolescentul i depete egocentrismul,
nemaiconsidernd persoana cealalt ca un mijloc de satisfacere a propriilor nevoi, ci
nevoile celuilalt devin chiar mai importante. Te iubesc pentru c am nevoie de tine
devine Am nevoie de tine pentru c te iubesc.
Fiind exclusiv prin natura sa, iubirea erotic rmne cea mai neltoare form de
iubire. Frecvent confundat cu trirea impetuoas a ndrgostirii, ea ncepe cu cderea
brusc a barierelor dintre doi strini. Pentru cei mai muli, separarea de cealalt
persoan fiind resimit n primul rnd la nivel fizic, depirea acestei separri nseamn
uniunea fizic. Odat ce ne artm i sub aspecte secrete, profunde, renunnd treptat
la toate scuturile sufleteti, avem senzaia c l cunoatem pe cellalt la fel de bine ca
pe noi nine. Sau, mai corect spus, la fel de puin. Aceste apropieri aparente tind s se
reduc odat cu trecerea timpului, iar aparenta iubire pare c dispare n neant. Toate
aceste iluzii se bazeaz pe caracterul neltor al dorinei sexuale. Odat mplinit, ea
are darul s nlture sentimentul anxios al singurtii, dar acest lucru nu este de
durat, i, ca orice alt dorin, dup un timp, se cere din nou mplinit iar i iar,
eventual cu pretenii din ce n ce mai mari. Dorina sexual poate fi alimentat de frica
de singurtate, de dorina de a cuceri sau de a fi cucerit, de vanitate, de dorina de a
rni, sau de iubire, putnd avea la baz orice sentiment puternic, din care iubirea este

doar unul din ele. Fiind de obicei legat n mintea celor mai muli de ideea de iubire, se
ajunge prea uor la concluzia c doi tineri se iubesc cnd doar se doresc unul pe cellalt
din punct de vedere fizic. Iluzia odat pierdut, singurtatea va fi resimit mai acut
odat cu trecerea timpului dac iubirea erotic nu este completat i cu un alt tip de
iubire, cea freasc.
Asta implic s iubesc din esena fiinei mele i s simt fiina cealalt n esena fiinei
sale. Greete cine i nchipuie c-i dovedete intensitatea iubirii iubind doar o singur
fiin i manifest indiferen i lips de compasiune fa de toi ceilali. Noi sntem toi
parte din Unul, n esen sntem Acelai. Aceasta este iubirea freasc. Aceasta a
spus Iisus cnd te-a ndemnat s-i iubeti aproapele ca pe tine nsui. Dac percepi n
cellalt mai cu seam suprafaa, percepi n primul rnd deosebirile, adic ceea ce
separ. Doar dac ptrunzi pn la esen realizezi o legtur de la centru la centru,
atingmd maturitatea n iubire.
Modul n care rosteti te iubesc depinde de adncimea de unde aceste cuvinte
provin i fac ca ele s ajung exact n aceeai zon a fiinei n ochii creia privim atunci
cnd le spunem.
Dup cum spunea prietenul lui Kalil Gibran, trim ca s nvm s iubim i iubim
pentru ca s nvm s trim. Este singurul lucru care ni se cere.
De fapt, oricum i pe oricine am iubi, cutm de fapt cu toii acelai lucru,
rentregirea fiinei noastre, reintegrarea noastr n Oceanul Suprem de Beatitudine i
Adevr numit Dumnezeu. Aceasta este cea mai nalt form de iubire, iubirea divin.