You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Source: Studii de securitate publică

Public Security Studies

Location: Romania
Author(s): Nicu-Damian Barbu
Title: Delincvenţa juvenilă - copiii străzii
Juvenile delinquency - street children
Issue: 4/2012
Citation Nicu-Damian Barbu. "Delincvenţa juvenilă - copiii străzii". Studii de securitate publică 4:107-
style: 117.

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=170479
CEEOL copyright 2019

„DELINCVENŢA JUVENILĂ - COPIII STRĂZII”

„JUVENILE DELINQUENCY - STREET CHILDREN”

Nicu-Damian BARBU1

Abstract
Children and young people of the street are those children or young
people who stand in the street all day or only in a certain period of the day,
living on illegal means of subsistence without benefitting of any form of
protection on the part of parents or other persons authorized by law.

Keywords: juvenile delinquency, crimes, minor, street children,

delinquent.

1. Consideraţii generale

În ceea ce priveşte evoluţia situaţiei operative pe linie de minori, se pot

constata următoarele tendinţe: una dintre ele înregistrată în perioada
postrevoluţionară este scăderea vârstei participanţilor din categoria "minori" la
comiterea unor infracţiuni. Aceştia, în scopul comiterii de infracţiuni, se
asociază în grupuri sau se asociază cu persoane majore.
O altă tendinţă este aceea de creştere a ingeniozităţii şi agresivităţii în
săvârşirea unor infracţiuni. S-a constatat o creştere a numărului de infracţiuni în
dauna avutului privat faţă de cel în dauna avutului public, gama de infracţiuni
fiind foarte diversificată, de la simple furturi (furturi din buzunare, furturi de
biciclete, furturi de rufe), trecând la spargeri de unităţi comerciale (în acest caz,
vizate sunt cele ale căror bunuri pot fi uşor vândute, valorificate), şcoli,
grădiniţe, culminând cu infracţiuni cu un pericol social extrem de ridicat
precum violuri, tâlhării, vătămări corporale, lovituri cauzatoare de moarte,
omoruri. 2
Spre deosebire de perioadele anterioare, minorii au un grad mult mai
mare de îndrăzneală, fiind sesizate şi unele aspecte specifice unor infractori

1
Nicu-Damian BARBU este comisar şef de poliţie şi conferenţiar universitar doctor în cadrul
Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Poliţie, Departamentul de
Poliţie; E-mail: nicu.barbu@academiadepolitie.ro.
2
Lector univ. dr Barbu Nicu-Damian, Curs de Investigaţii Criminale, Editura MAI, Bucureşti
2006, p.324;

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

profesionişti. Astfel, foarte mulţi minori delincvenţi îşi selectează victimele

viitoare, comit furturi prin escaladare sau coborâre pe frânghii sau comit
infracţiuni cu violenţă în jurul unităţilor şcolare, victimele fiind din rândul
elevilor.
Această evoluţie infracţională poate avea ca fază incipientă unele gesturi
realizate de către minori, dar care, neluate în considerare, pot determina
accentuarea caracterului delincvent al minorului.
Astfel, au crescut în amploare actele de indisciplină în liceu, ajungându-
se la ameninţarea şi apostrofarea cadrelor didactice. Toate aceste acte vor
culmina cu fuga de la domiciliu, acest lucru fiind înregistrat în mare parte din
cazuri.
O parte dintre aceştia se întorc, în ultimă instanţă, acasă, însă un
procentaj destul de ridicat (43%) este format din cei care se adăpostesc,
constituiţi în grupuri, în locuri părăsite (case, cantoane, pivniţe, barăci).
Minorii din aşa-numita categorie a „copiilor străzii" se găsesc, de obicei,
într-o situaţie mixtă, în care abandonul are o dublă semnificaţie şi anume
abandonarea de către copil sau adolescent a mediului în care a fost crescut şi
educat (în special familia) şi abandonarea afectivă, morală sau chiar materială a
minorului de către părinţi ori de persoanele sau instituţiile cărora minorul le-a
fost încredinţat. Aceasta este situaţia majorităţii copiilor străzii. În această
categorie trebuie însă cuprinşi şi copiii sau adolescenţii care din proprie
iniţiativă se integrează în viaţa nomadă a acestor „grupuri stradale", fără ca nici
un factor exogen de natură obiectivă sau subiectivă să-i determine la adoptarea
acestui mod de existenţă.
Pe fondul imaturităţii intelectuale şi a unui deficit moral unii copii şi
adolescenţi se simt atraşi şi ulterior se încadrează în grupuri cu comportamente
deviante cum sunt cele formate din „copiii străzii". In legătură cu termenul de
„copii ai străzii", grupa de vârstă pe care acesta o cuprinde nu corespunde
etapizării cu care operează biologia vârstelor. Accepţia de copil are mai degrabă
un sens general de descendent imatur social şi mintal. De aceea, din grupurile
de „copii ai străzii" fac parte atât minori care au vârsta copilăriei cât şi
prepuberi şi adolescenţi.
„Copiii străzii" sunt copiii sub 18 ani, care trăiesc în mediul stradal
pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Ei sunt copii care hoinăresc din loc
în loc şi care au grupuri asemenea lor şi contacte în stradă. Oficial aceşti copii
pot avea drept adresă domiciliul părinţilor sau o instituţie de ocrotire.
Semnificativ este faptul că ei au contacte foarte puţine sau chiar deloc cu acei
adulţi, părinţi, şcoală sau instituţii de ocrotire care au obligaţii faţă de ei.3
Această definiţie nu şi-a propus să fie exhaustivă, ci doar să constituie
un instrument de determinare a sferei fenomenului. De exemplu, în Grecia,

3
I Pitulescu, “Delincvenţa Juvenilă”, Editura MAI, Bucureşti, 1995, p.165;

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

opinia publică consideră „copiii străzii" ca fiind aceia care îşi petrec majoritatea
zilei şi a nopţii antrenaţi într-o serie de activităţi, inclusiv în slujbe sezoniere,
spălarea parbrizelor, vânzând mici obiecte în staţiile de autobuz, de tren, în
aeroporturi, sau flori şi bilete de loterie. Deci este vorba de percepţia unei
situaţii „topografice" sau a unui fenomen social.
Riscurile cu care se confruntă „copiii străzii" se pot reflecta în creşterea
criminalităţii şi într-un posibil transfer al acestor caracteristici generaţiilor
următoare. Aceasta include: sănătatea pusă în pericol, abuz de droguri şi alcool,
sarcini nedorite, promiscuitate, boli venerice, suicid.

2. „Copiii străzii" în România

După Revoluţia din decembrie 1989, copiii străzii din România au

început să constituie o realitate socială din ce în ce mai vizibilă şi neliniştitoare,
ce însoţeşte alte aspecte sociale dificile, legate de perioada de tranziţie a
societăţii româneşti.
Definitie. Copiii si tinerii străzii sunt acei copii sau tineri care stau
permanent pe strada sau numai într-o anumita perioada a zilei, procurându-si
singuri si ilegal mijloacele de subzistenta, fără să beneficieze de vreo formă de
protecţie din partea părinţilor ori a altor persoane abilitate de lege. 4
Din punct de vedere al riscului de a deveni consumatori de droguri la
care sunt expusi, copiii si tinerii din stradă se află în situaţia cea mai
vulnerabilă.
Reacţia opiniei publice interne şi internaţionale în faţă acestora a devenit
tot mai vizibilă şi asociată adesea cu marginalizarea, ilegalitatea, delincventa,
abuzul de droguri, abuzul sexual, iar sporirea ofertei de programe în domeniu
din partea unor organizaţii nonguvernamentale, îndeosebi străine, ce
funcţionează în prezent în România, au impus această problemă atenţiei
autorităţilor centrale şi locale, poliţia fiind instituţia ce a acţionat constant,
desigur în cadrul legal existent.
Pentru opinia publică, copiii străzii sunt copiii fără adăpost (locuinţă).
Din acest punct de vedere se poate vorbi de trei categorii de subiecţi: 5
• minorii fără domiciliu - care nu mai au contact cu propria familie sau
cu unităţile de ocrotire şi trăiesc pe stradă în locuri publice;
• vagabonzii circumstanţiali - care au fugit de acasă sau din unităţile de
ocrotire şi sunt atraşi de viaţa de stradă;
• minorii care muncesc - cei care au contact regulat cu propria familie,
dar încearcă să-şi acopere propriile nevoi sau ale familiei cerşind pe stradă, în

4
Plan national privind protectia copiilor si tinerilor fara adapost, Document, Organizaţia
Salvaţi Copiii, ianuarie 2002.
5
I Pitulescu, op.cit., p.184;

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

metrouri sau făcând diferite munci necalificate, ocazionale, unele ilegale.

Începând din anul 1991, instituţii guvernamentale, inclusiv Ministerul
Administraţiilor şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei - şi o serie de
organisme nonguvernamentale şi-au propus să se ocupe în mod special de aceşti
copii, demarând o serie de programe, dintre care unele s-au dovedit a fi
eficiente.
Legea nr. 272/2004 prevede măsuri de ocrotire a copiilor aflaţi în situaţii
deosebite, atât prin forme de ocrotire instituţionalizate, cât şi neinstituţionalizate
-plasament familial în familii substitutive, supraveghere deosebită din partea
familiei naturale sau ocrotire în instituţii cu caracter deschis, cu pronunţat
caracter familial, organizate şi conduse de agenţi neguvernamentali.
Pentru primirea direct din stradă a copiilor vagabonzi, cuprinşi între 3 şi
18 ani şi reorientarea lor spre alte forme de ocrotire, funcţionează comisiile
judeţene pentru ocrotirea minorilor.
În Bucureşti şi în fiecare judeţ funcţionează, ca instituţii de tranzit şi de
triere, pe baza legii mai sus menţionate, „centre de primire a minorilor".

3. „Copiii străzii" - potenţiali infractori6

Din anul 1990, când delincvenţa juvenilă a căpătat o amploare

deosebită, efortul investigativ a vizat „copii străzii”, o parte din cei internaţi în
centrele de copii, internaţi în şcolile speciale din subordinea Ministerul Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale, minorii internaţi în centrele de reeducare din
subordinea Ministerului Justiţiei, cât şi minorii infractori aflaţi în aresturi în
urma săvârşirii unor fapte mai grave, obiectul urmărit fiind identificarea
cauzelor care determină şi a împrejurărilor care favorizează infracţionalitatea
juvenilă.
În ţara noastră cercetările referitoare la grupurile şi bandele cu minori cu
comportament deviant au avut un caracter subsidiar, fiind integrate ca variabile
în încercările complexe referitoare la etiologia şi formele de manifestare ale
delincventei juvenile.
Din punct de vedere al criminologiei, analiza grupurilor de copii a făcut
o distincţie între copiii adaptaţi, care se reunesc în grupuri datorită unei nevoi
psiho-afective de contacte sociale şi de joacă, şi copiii inadaptaţi social, care se
asociază în funcţie de situaţia de inadaptare în care se află(şcolară, familiară) şi
de gradul lor de reactivitate la asemenea împrejurări.
În general, grupurile alcătuite din aşa-numiţii „copii ai străzii" fac parte
din ultima categorie. Ele au un caracter spontan şi o compoziţie fluctuantă,
numărul participanţilor fiind în funcţie de locurile predilecte unde

6
Barbu Nicu-Damian, „Elemente constitutive ale delincvenţei juvenile”, Editura Sitech,
Bucureşti, 2009, p.79;

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

vagabondează şi îşi organizează condiţiile precare de existenţă.

Faptele antisociale, de la furturile simple sau calificate, la prostituţie,
tulburarea liniştii publice, comerţ ilicit, consum de substanţe halucinogene,
constituie principala lor activitate. Furtul, cerşetoria şi uneori o serie de
activităţi ilicite care constau în prestarea unor servicii ocazionale sunt principala
sursă de existenţă a acestor grupuri. Gradul lor de coeziune este relativ scăzut
iar intervalul de vârstă este relativ mare, cuprinzând atât copii în vârstă de 7-10
ani, cât şi minori în faza de început a pubertăţii şi chiar adolescenţi.
În componenţa acestor grupuri pot să intre minori de vârste diferite care
nu prezintă fenomene de inadaptare familiară, ei fiind învăţaţi de părinţi să ducă
un astfel de mod de viaţă, ca perioadă de „ucenicie" pentru o viitoare activitate
infracţională. Din cadrul acestor grupuri se pot forma „bandele de adolescenţi",
care prezintă un grad sporit de pericol social. Astfel, există bande de copii ai
străzi care se formează în funcţie de un scop infracţional predefinit. Indivizii se
reunesc în funcţie de abilitatea şi de posibilităţile lor de a contribui la realizarea
acestor scopuri.

4. Modalităţi de abordare a fenomenului „copiii străzii"

Documentele emise de organismele internaţionale care se ocupă de

diferitele forme de protecţie a copiilor şi adolescenţilor şi de drepturile acestora
în societate au pus în evidenţă trei direcţii fundamentale în care este abordată
problematica grupurilor stradale de minori şi sunt orientate formele de
intervenţie socială:
• abordarea orientată spre protecţia copilului;
• abordarea orientată spre reprimarea fenomenului;
• abordarea orientată spre respectarea drepturilor copilului.

4.1. Abordarea orientată spre protecţia copilului7

Este cea mai frecventă abordare şi, legat de aceasta, de la începutul
secolului trecut multe ţări vestice au dezvoltat sisteme de protecţie a copiilor,
plecând de la premisa că ei sunt diferiţi de adulţi, incompleţi şi trebuie să fie
trataţi separat. Pregătirea copiilor în faţa tuturor pericolelor sociale este o
necesitate. Ei sunt îndepărtaţi de piaţa muncii, fiind obligaţi să urmeze şcoala.
Delincventa şi alte situaţii periculoase pentru copii constituie obiectul
controlului judiciar.
„Copiii străzii" au eludat până acum aceste sisteme şi au devenit un nou
grup - ţintă al măsurilor de protecţie a copilului. Prin urmare au nevoie de
atenţie sporită, iar energia trebuie focalizată pentru reintroducerea acestor copii
în sistemele tradiţionale de socializare: şcoala şi familia.

7
Idem, p.81;

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

4.2. Abordarea orientată spre reprimarea fenomenului8

Aceasta consideră pe „copiii străzii" ca o ameninţare potenţială sau reală
a ordinii publice. Ei sunt acei indivizi ce fac străzile nesigure, care în mod
repetat comit serioase infracţiuni şi care hărţuiesc lumea, aparent fără motive.
Prin urmare, societatea trebuie să reacţioneze sever şi dur.
Această abordare este din ce în ce mai răspândită în criminalitatea
juvenilă. Încrederea din ce în ce mai redusă în eficienţa măsurilor preventive
este utilizată ca un argument pentru întoarcerea la acţiunea represivă clasică.
Problema poate fi sub control numai prin aplicarea unor pedepse dure.
O caracteristică centrală a abordării „lege şi ordine" este aceea că
fenomenul este individualizat şi considerat numai în termenii posibilelor sale
consecinţe pentru ordinea publică.

4.3. Abordarea orientată spre respectarea drepturilor copilului.

O dată cu introducerea sistemelor de protecţie a copilului, o serie de
garanţii legale nu au mai fost considerate necesare. Acestea au fost
marginalizate întrucât toată lumea acţiona în „interesul superior al copilului". 9
O abordare mai bine structurată va fi aceea a protecţiei legale a
drepturilor omului, considerându-i pe „copiii străzii" fiinţe umane ale căror
drepturi fundamentale le-au fost violate. Ar trebui luate măsuri pentru
promovarea pentru copii acelor mai bune şanse de ordin social, economic şi
cultural.
Fenomenul „copiii străzii" este legat de problemele sociale grave, cum
ar fi sărăcia, privaţiunile şi familia. Aceasta reclamă promovarea unei politici
proactive prin care se acordă sprijin copiilor şi familiilor lor.

5. Modalităţi de comitere a actelor delincvente10

De regulă, minorii nu au cristalizate nişte moduri de operare, mulţi

dintre ei fiind primari, dar copiază moduri de operare despre care iau cunoştinţă
în filme, Internet, publicaţii ori de la liderii lor.
Multe fapte sunt comise ca urmare a teribilismului sau spiritului
aventurist specific vârstei acestora.
În faza iniţială, minorii apelează la mila publică pentru a fi adăpostiţi
sau subvenţionaţi, pentru ca, apoi, să ajungă la comiterea de fapte cu un pericol
social din ce în ce mai ridicat cum ar fi furturile prin spargere din chioşcuri,
unităţi tip consignaţie, furturi prin smulgerea unor bagaje de la cetăţenii străini,
8
Ibidim;
9
I Pitulescu, op.cit, p.163;
10
Dr Barbu ND., op. cit., p.p. 325-326;

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

spargeri pentru a-şi procura alimente, băutură, bani, aparatură electronică care,
ulterior, va fi valorificată în târguri, furturi din buzunare comise în special de
către minorii ţigani aceştia atrăgându-i şi pe alţii în comiterea acestor
infracţiuni, în special ce au fost în şcolile de muncă sau de reeducare.
Predomină şi furturile din autoturismele cetăţenilor străini, aceştia lăsând în
maşină bunuri care pot atrage atenţia minorilor şi care îi pot determina să o
spagă în scopul însuşirii acestora.
S-au înregistrat şi cazuri în care minorii au ajutat persoane majore în
ceea ce priveşte realizarea actului infracţional, aceştia ocupându-se de unele
activităţi anume desemnate de către infractorii majori: ruperea lacătelor,
scoaterea gratiilor de la geamuri, sustragerea din neatenţia gestionarilor, a
cheilor de la lacăte sau de la yale uitate pe uşile de acces din unităţi sau
utilizarea acestora în scopul pătrunderii în case prin locuri pe unde un major nu
ar încăpea, pentru ca apoi să deschidă uşa.
Deoarece instinctul de grup le dă o mai mare siguranţă, aceştia comit
majoritatea actelor lor infracţionale astfel constituiţi.
Aceştia pătrund în forţă în locuinţele unor victime şi, folosind violenţa,
le somează pe acestea să le dea banii sau alte bunuri.
Tot astfel constituiţi, minorii urmăresc perechi de tineri, grupuri de
eleve, în special de la discoteci, le acostează şi le violează, urmăresc unele
persoane în stare de ebrietate şi le tâlhăresc pe acestea în locuri întunecoase.
O altă modalitate este aceea a acostării unor persoane şi a acostării
acestora cu arme albe, pentru ca, astfel, să le deposedeze de valori sau alte
obiecte ori comiterea de infracţiuni stradale, cum ar fi smulgerea obiectelor de
podoabă (medalioane, lănţişoare din metale preţioase) de la gâtul unor femei de
către un membru al grupului şi acoperirea lui de către ceilalţi, prin împiedicarea
victimei de a-1 urmări.
Toate aceste grupuri acţionează în anumite zone, unii în pieţe, alţii în
unităţile comerciale, alţii pe mijloacele de transport în comun. De regulă, atunci
când sunt prinşi nu în cearcă să opună rezistenţă faţă de acele persoane, mai
dese fiind cazurile când încearcă să scape prin fugă.
Deşi foarte multe infracţiuni sunt comise spontan, ceea ce scoate în
evidenţă uşurinţa cu care tratează aceste fapte, practica judiciară a constatat
destule situaţii în care, pentru comiterea unei fapte, au fost premeditate în
amănunţime toate actele premergătoare.
Astfel, victimele sunt alese cu grijă ele putând fi din rândul persoanelor
în vârstă, care nu au posibilitatea de a se apăra, sau persoanele mai tinere decât
aceştia, din aceleaşi considerente.
Minorii pot fi consideraţi ca făcând parte şi din rândul infractorilor
voiajori, ei fiind îndrumaţi de către persoanele majore cu antecedente penale să
comită infracţiuni în anumite localităţi, pentru ca apoi acestea să le ofere
adăpost şi să valorifice bunurile furate. Aria localităţilor vizate este destul de

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

largă, astfel încât poliţiştii întâmpină extrem de multe greutăţi în ceea ce

priveşte identificarea acestora.

6. Aspecte specifice infractorilor minori din mediul urban11

În primul rând, grupurile de infractori se constituie din persoane cu

afinităţi reciproce sau prin atragerea minorilor la diverse chefuri, jocuri de
noroc etc. Grupurile din mediul urban se măresc într-un mod extrem de rapid,
deoarece, în acest mediu, au posibilitatea de a recepţiona experienţa negativă cu
mult mai repede decât cei din mediul rural.
Marea majoritate a infractorilor din zonele urbane sunt lipsiţi de
supraveghere din partea familiei, având, astfel, posibilitatea de a se constitui cu
mai multă uşurinţă în grupuri, fiind tentaţi de aspectele unei vieţi libertine.
Vârsta reprezintă un atu pentru ei deoarece nu trezesc suspiciuni
organelor de ordine prin prezenţa lor în unele locuri. În ciuda experienţei de
viaţă scăzute, ei dau dovadă de multă ingeniozitate în ceea ce priveşte comiterea
actelor infracţionale, 85% dintre delincvenţi practică vagabondajul, consumul
de substanţe excitante, frecventează barurile, practică jocurile de noroc.
O pondere destul de mare dintre delincvenţii juvenili o reprezintă cei
care au abandonat şcoala, care provin din familii dezorganizate sau care lipsesc
perioade mai îndelungate de la domiciliu, fără ca părinţii să se intereseze de ei,
precum şi cei care au fugit din şcoli de reeducare sau şcoli ajutătoare, de unde
aceştia obişnuiesc să fugă în grupuri de 2-3 persoane.
Minorii infractori din mediul urban se cunosc foarte bine atât între ei,
cât şi pe gazdele de infractori la care uneori dorm sau prin intermediul cărora
valorifică bunurile produse ca urmare a săvârşirii infracţiunilor.
Membrii acestor grupuri dau dovadă de agresivitate ieşită din comun,
datorită faptului că o parte dintre aceştia practică arte marţiale sau alte stiluri de
luptă.
De regulă, şeful grupului este cel mai bine antrenat în acest domeniu şi
care dă dovadă de mult tupeu în abordarea diverselor situaţii care pot afecta
grupul. Cei mai mulţi dintre aceştia poartă arme albe, atât în scopul de a se ajuta
de acestea la comiterea actelor infracţionale, cât şi în scopul de a conferi o
siguranţă mai mare în viaţa de zi cu zi.
Pentru a-şi planifica viitoarele acţiuni, aceştia îşi dau întâlnire în
subsolurile blocurilor, în holurile cinematografelor sau în pasaje subterane.
Datorită faptului că au foarte mult timp liber la dispoziţie spre deosebire
de minorii care frecventează cursurile şcolare, aceştia ajung în scurt timp să
cunoască foarte bine localitatea, cu locurile sale mai mult sau mai puţin
cunoscute de către majoritatea populaţiei.

11
Dr Barbu ND., op. cit., p. 327;

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

Datorită acestui lucru, ei ajung să cunoască foarte bine locurile

vulnerabile ale diverselor unităţi comerciale, mărfurile cu care acestea sunt
aprovizionate, locurile întunecoase favorabile comiterii infracţiunilor de
tâlhărie, viol, vătămare corporală etc.
Ei comit spargerile, în primul rând pentru asigurarea hranei sau a unor
bunuri necesare, cum ar fi îmbrăcămintea, încălţămintea, cât şi pentru
valorificarea acestora, sumele de bani câştigate fiind cheltuite, ulterior, în sălile
de jocuri mecanice.
Marea lor majoritate se specializează în comiterea unor anumitor tipuri
de infracţiuni: furturi din buzunare , spargeri de şcoli, locuinţe, de consignaţii,
infracţiuni cu violenţă.
S-au înregistrat şi situaţii când s-au comis infracţiuni ca urmare a
consumului excesiv de alcool. Conştientizând faptul că pot trezi suspiciuni cu
privire la provenienţa banilor pe care îi cheltuieşte, după comiterea
infracţiunilor, aceştia se deplasează în alte localităţi, pentru ai cheltui.
Chiar şi în cazul în care au fost prinşi, aceştia dau dovadă de multă
îndrăzneală, manifestând, în timpul anchetei judiciare, tendinţa de a ascunde
adevărul, nu recunosc faptele comise decât cu foarte mare greutate.
Marea majoritate a acestor minori recidivează la scurt timp după ce li se
dă drumul, urmând a fi cercetaţi în stare de libertate, în special cei care sunt
specializaţi în furturi de auto-moto sau din buzunare.
Cu situaţii deosebite din domeniul delincventei juvenile se confruntă şi
lucrătorii de poliţie de la Transporturi Feroviare, minorii, în ultima vreme,
urcându-se în trenuri, unde comit diverse infracţiuni, fiind, apoi, greu de
identificat.
Un alt mod de dobândire a banilor, mod utilizat mai ales de către
minore, îl reprezintă grupările de pe lângă barurile de noapte, acostând apoi
turişti străini cu care întreţin relaţii intime în schimbul unor foloase materiale.
Datorită vicleniei şi tupeului de care dau dovadă infractorii minori din
mediul urban, aceştia sunt mai greu de prins de către poliţie, faptele lor sunt mai
greu de dovedit, astfel că pentru a nu asista la o explozie a criminalităţii
juvenile în mediul urban, se impune soluţionarea cu operativitate a tuturor
cauzelor în care sunt implicaţi minori.

7. Aspecte specifice infractorilor minori din mediul rural12

Infractorii minori din mediul rural sunt într-un număr mult mai redus
decât cei din mediul urban.
Deşi trăsăturile generale ale infractorilor minori din mediul urban sunt
aceleaşi cu cele ale celor din mediul rural, totuşi, există câteva caracteristici

12
Dr Barbu ND., op. cit., p. 329;

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

care îi individualizează pe aceştia din urmă de cei dintâi, caracteristici

determinate de mediu, de mentalitatea specifică persoanelor din mediul rural.
Spre deosebire de cei din mediul urban, delincvenţii minori sunt în
organizaţii mult mai reduse (2-3 persoane) spre deosebire de 5-15 persoane cum
sunt cele din zona urbană sau acţionează individual, excepţii făcând minorii
care provin din rândul ţiganilor.
Aceştia, de regulă comit furturi de pe câmp, din locuinţele unor oameni
în vârstă sau neajutoraţi, furturi de biciclete, din mici unităţi comerciale sau din
curţile oamenilor, în special animale domestice sau păsări.
Şi în mediul rural, minorii, uneori, îşi studiază victimele care locuiesc în
case izolate, precum şi societăţile comerciale unde se comercializează bunuri de
larg consum sau băuturi alcoolice.
În cazul furturilor, prejudiciul realizat este foarte mic, raportat la
prejudiciile realizate ca urmare a comiterii unor infracţiuni în mediul urban.
Aproape 50% din numărul minorilor infractori din mediul rural comit
infracţiuni în asociere cu infractori din mediul urban sau se deplasează în oraşe
în scopul menţionat mai sus, precum şi în scopul valorificării bunurilor produse
ca urmare a săvârşirii infracţiunilor în mediul rural.
Majoritatea infractorilor din zonele limitrofe municipiilor sau oraşelor
îşi desfăşoară activitatea infracţională aproape în totalitate în mediul urban,
intrând în anturajul unor infractori din acest mediu.
În timpul navetei de la sate spre oraşe, aceştia comit şi infracţiuni de furt
şi tâlhărie victimele fiind călători din trenuri, autobuze sau maxi-taxi.
Din punct de vedere al muncii de poliţie, infractorii minori sunt mult
mai uşor de depistat sau de a fi recunoscuţi de către victime sau chiar cu ocazia
unor cercetări ulterioare efectuate de către poliţişti, o cauză fiind numărul de
persoane redus al localităţii rurale, precum şi faptul că toate persoanele se
cunosc între ele.
Identificarea infractorilor minori se poate realiza mult mai uşor şi în
situaţiile în care aceştia, după săvârşirea faptei fug din localitate, angajându-se
zilier la persoane particulare sau ferme agrozootehnice.
În timpul anchetei, minorii din mediul rural sunt dominaţi de regrete,
ruşine sau teamă, mărturisind comiterea infracţiunii din primele momente ale
declanşării cercetărilor.
Ca o concluzie, putem afirma ca acest fenomen, deşi foarte dinamic, nu
pare să depăşească cifra de 2000 la nivelul capitalei, din care mai mult de trei
sferturi sunt copii care cerşesc sau muncesc în stradă. Restul sunt fie copii, fie
tineri care consideră că strada este mediul lor de viaţă. Dezbaterile cu privire la
dimensiunea fenomenului, ca şi exagerările apărute în presa românească sau
internaţională , nu au foarte mare importanţă, atâta vreme cât serviciile sociale
actuale nu pot face faţă nevoilor actuale de asistenţă socială şi educaţie pe care

10

CEEOL copyright 2019

CEEOL copyright 2019

le ridica copiii şi familiile acestora.13

BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia României;
2. Curs de Poliţie judiciară, Editura MAI, Bucureşti, 1996;
3. Codul penal al României;
4. Codul de procedură penală al României;
5. I. Pitulescu, “Delincvenţa Juvenilă”, Editura MAI, Bucureşti, 1995;
6. Lector Barbu N.D. Curs de investigaţii criminale, editura MAI,
Bucureşti, 2006;
7. Barbu Nicu-Damian, „Elemente constitutive ale delincvenţei juvenile”,
Editura Sitech, Bucureşti, 2009;
8. Metodologii de investigare şi cercetare a infracţiunilor judiciare.

13
În documentarul "Children Underground", nominalizat la Premiile Oscar în 2001 la
sectiunea"Documentare" si produs de Edet Belzberg, înca din primul minut se declara ca în
România se afla pestrada un numar de 20.000 de copii. Aceasta cifra nu a reiesit din vreo
cercetare stiintifica, ci a constituitdoar o estimare personala a producatorului, în ciuda
precizarilor facute de catre specialistii româniintervievati privind numar real al acestora (care nu
depaseste 5000 la nivel national).

11

CEEOL copyright 2019