Sunteți pe pagina 1din 12

FENOMENUL ”COPIII STRĂZII ”

Copii străzii sunt denumiți acei “ băieți și fete cu vârste de sub 18 ani pentru care strada (incluzând teritorii neocupate sau părăsite) a devenit casa lor, modul de a-și procura resursele, supravegheați în mod inadecvat.

Timp de decenii, unica soluție de prevenire a fenomenului copiilor străzii a fost instituționalizarea acestora.

Mulți copii care locuiesc în stradă se confruntă cu probleme de sănătate ca afecțiuni dermatologice, răni, tuberculoză, hepatită și subnutriție. De asemenea ei sunt expuși abuzului fizic și psihic.

La nivelul transformărilor produse în sfera atitudinilor și comportamentelor, schimbările generale au generat o accentuată insecuritate socială, suspiciune și frustrare în special în rândul copiilor, un puternic pesimism social, un sentiment de descurajare și chiar de inadaptare. Republica Moldova este o țară cu o economie în tranziție, unde multe grupuri de cetățeni se

confruntă cu diverse tipuri de probleme, copii reprezentând una dintre categoriile cele mai influențate și sensibil.

Scopul: evidențierea serviciilor sociale destinate copiilor străzii și determinarea modalităților de soluționare socioprofesională a acestora.

Pentru concretizarea scopului propus au fost formulate următoarele obiective:

Analiza surselor bibliografice cu privire la fenomenul " copiii străzii ". Studierea cadrului legal național și internațional privind protecția socială a copiilor; Identificarea riscurilor producerii fenomenului " copiii străzii ". Evidențierea nevoilor și problemelor cu care se confruntă copiii străzii; Evidențierea serviciilor sociale destinate copiilor străzii; Elucidarea formelor de includere socioprofesională a copiilor străzii; Evidențierea lucrului asistentului social în vederea orientării socioprofesionale a " copiii străzii ".

Ipoteza cercetării: Prestarea serviciilor sociale în orientarea socioprofesională a copiilor străzii va facilita procesul de integrare ulterioară în societate.

Cercetarea noastră a decurs în cadrul Centrului de Plasament Temporar al Minorilor al C. G. P. mun. Chișinău al MAI, str. Lev Tolstoi 39, telefon: 25-55-52; 27-40-18, Fax: 022-27-

16-05.

Subiecţii cercetării au fost:

copiii din Centru de plasament –20 copii cu vârsta cuprinsă între 11 și18 ani (9 fete şi 11 băieţi); specialiștii din Centrul de Plasament - 7 persoane; Cercetarea empirică a durat din septembrie 2014– februarie 2015, fiind structurată în câteva etape de bază:

1. Aplicarea chestionarului destinat copiilor străzii cu scopul de-a determina nevoile și problemele cu care se confruntă în stradă (anexa nr.1);

2.

Aplicarea interviului destinat lucrătorilor centrului de plasament temporar al minorilor cu

scopul determinării serviciilor sociale în orientarea socioprofesională a copiilor străzii ( anexa nr.2);

  • 3. Selectarea a două studii de caz care au fost supuse intervenției pentru depășirea

problemelor de integrare socioprofesională. ( anexa nr.3);

  • 4. Interpretarea și analiza rezultatelor obținute;

  • 5. Elaborarea concluziilor.

Teza este alcătuită din introducere, 2 capitole, concluzii, bibliografie şi anexe. Primul capitol analizează abordările teoretice cu privire la fenomenul copii străzii. Capitolul doi este unu practic unde sunt redate studiile empirice de lucru cu copii cu probleme de integrare socioprofesională.

Pentru aprecierea statutului de „ copil al străzii “, sunt de-o importanță majoră trei criterii:

  • 1. relația cu familia;

  • 2. relația cu strada;

  • 3. modul de viață practicat. Luând în considerație acești factori, distingem următoarele categorii de copii ai străzii:

  • 1. Copiii care au păstrat legătura permanentă cu familia, dar își petrec majoritatea timpului în stradă , numiți și „ copii pe stradă“ . În majoritatea cazurilor acești copii sunt trimiși în stradă de părinți în scopul procurării mijloacelor de existență pentru întreaga familie. După ce-și petrec aproape toată ziua în stradă, încercând să câștige bani prin diverse mijloace ( cerșit, mici furturi, munci ocazionale ), aceștia se întorc seara în familie. Acești copii nu aparțin pe deplin străzii, dar prezintă un risc sporit de abandon al familiei

  • 2. Copiii care au legături ocazionale cu părinții, numiți “ copii în stradă“. Acești copii provin de regulă din familii dezorganizate, în care legăturile interne sunt pierdute sau pe cale de dispariție. Mulți dintre ei mențin doar legături sporadice cu familia, fiind impuși mai apoi de împrejurări să aleagă definitiv strada ca mediu de viață. În cadrul acestei categorii se detașează grupul de copii, ai căror părinți sunt plecați peste hotarele țării

  • 3. Copiii străzii propriu-ziși - copiii care și-au pierdut orice legătură cu familia ( orfani, semi-orfani, abandonați). Acești copii nu au locuință, trăiesc permanent în stradă, căutând sa-și asigure supraviețuirea prin orice mijloace.

  • 4. Sezonierii străzii – copiii care practică “muncile “ străzii în special vara, în zilele de piață, duminică și în zilele religioase, fiind obligați de părinți sau din propria dorință.

  • 5. Copiii aflați în stradă împreună cu familia. Unii dintre părinți, care au decis să câștige pentru existență prin activități ce nu se înscriu în perimetrul legii, aleg să-și folosească copiii drept mijloc pentru a cerși sau să-i determine pe copii să cerșească, să îndeplinească alte munci de stradă.

În viziunea opiniei publice, mediată de presă, copiii străzii sunt definiți drept: “copii ai nimănui“; “copii la răscruce“; “vai de capul lor“; “cei care fură, cerșesc, vagabondează“ .

Cauzele apariției fenomenului “copiii străzii“ Rădăcinile fenomenului trebuie căutate în decalajul format, încă în perioada sovietică, între capacitățile sistemului de protecție socială de a răspunde necesităților imediate de sprijin a copilului.

Sistemul de protecție socială, aliniat politicilor industrializării și dezvoltării extensive, care cereau un volum tot mai mare de forță de muncă, a determinat o creștere esențială a natalității și un spor esențial al numărului populației urbane. Aceste transformări demografice au fost însoțite și de apariția unei categorii imense de copii nedoriți, dar “utili“

Criza economică în care a intrat Republica Moldova după inițierea tranziției la economia de piață, a fost însoțită de scăderea veniturilor reale ale populației. În aceste condiții, copiii de multe ori nu beneficiază nici de cele mai elementare condiții de viață decentă și sunt tot mai mulți supuși unor factori de natură să deformeze și să mutileze personalitatea lor.

În defavoarea copilului, un factor de risc, abandonarea temporară sau definitivă de către părinți migrați în căutarea de câștiguri a fost generat de noile realități. Din cauza numărului ascendent de emigranți, populaţia economic activă se reduce corespunzător. Fiind de cele mai multe ori lăsați în grija buneilor, rudelor sau chiar a vecinilor, simplilor cunoscuți, ei sunt lipsiți de resurse, prost alimentați, uneori neșcolarizați sau chiar aruncați în stradă.

Sistemul actual de protecţie socială în Moldova cuprinde în total 15 tipuri de beneficii și servicii pentru diferite categorii de populaţie, dar numai o alocaţie este, de fapt, orientată spre săraci. Un studiu realizat de Expert-grup și UNICEF a relevat că în 2005 doar 8% din cei mai săraci oameni din ţară au primit aceste beneficii. Deci, sistemul ar trebui revizuit și reformat astfel încât copiii vulnerabili să devină primii beneficiari.

În ultimele decenii, familiile au suportat transformări profunde sub aspect valoric. În situația în care statul își retrage sprijinul iar condițiile de viață devin mai dure, crește proporția familiilor dezmembrate, monoparentale, familiilor supuse diferitelor forme de risc.

Numărul de copii în familie reprezintă un determinat foarte important al gradului de sărăcie: cu cât sunt mai mulți copii, cu atât familia este mai săracă. Riscul abandonării copiilor ține în mare măsură de calitatea condițiilor de viață.

Sursa problemelor din acest domeniu este nu numai lipsa de mijloace financiare și suport din partea instituțiilor statului, ci și incapacitatea persoanelor aparte, a familiilor și a comunităților de a găsi soluții pentru propriile probleme, de a identifica resurse și de a folosi eficient resursele disponibile. În plus, serviciile sociale și lucrătorii sociali puși în serviciul familiei sunt aproape inexistenți.

Riscurile vieții copiilor în stradă Relația cu școala Principalele cauze ale abandonului scolar in randul copiilor strazii sunt:

Saracia: aceasta este prezenta la majoritatea famililor din care provin copii strazii. Datorita acestei situatii financiare precare parintii nu au posibilitatea de a-si trimite copii la scoala, acestia considerand scoala un “lux” pe care nu si-l pot permite. O alta cauza a abandonului scolar il reprezinta lipsa de preocupare si de implicare a

parintilor in educatia copiilor.

O cauza importanta a abandonului scolar o reprezinta si scoala. Deoarece acesti copii erau considerati de catre profesori, invatatori sau colegi ca fiind “copii problema”, si fiind astfel etichetati au fost de multe ori izolati, pedepsiti, exmatriculați.

Un aspect important al vieții în stradă este cel care ține de adaptabilitate, de capacitatea de a supraviețui în condițiile impuse de stradă.

A stabili o relație cu copiii străzii nu este deloc ușor.

Însa, principalul mecanism de supraviețuire pe care acești copii îl adoptă în mediul stradal este agresivitatea, definită ca un comportament verbal sau acțional ofensiv orientat

spre umilirea, minimalizarea sau suprimarea fizică a celorlalți membri ai grupului sau contra propriei persoane (autoagresivitate). Circumstanțele manifestării agresivitații în mediul străzii sunt urmatoarele:

1)

Lupta pentru teritoriu care se manifestă sub doua forme:

  • - intragrupal (membrii grupului trebuie să respecte spațiul stabilit de ceilalți. De

exemplu, în canalele în care trăiesc există o delimitare clară a spațiului fiecărui membru al

grupului, încălcarea normelor generează manifestări agresive din partea celui care se simte „agresat”).

  • - intergrupal (respectarea teritoriului unui grup de către celelalte grupuri). În ciuda

conflictelor intragrupale inerente, un grup devine extrem de solidar în situațiile în care ii este amenințat teritoriul. 2) Obținerea unei „poziții” în ierarhia grupului: Poziția de lider informal în cadrul grupurilor de copii se obține și se pastrează prin exercitarea forței fizice. Liderul este de obicei mai mare ca vârstă și mai dezvoltat din punct de vedere fizic. După „încoronarea” sa ca lider al grupului, acesta folosește în continuare violența pentru impunerea și realizarea propriilor scopuri/obiective, ceilalți copii devenind simple instrumente . [4.:89]. Obiectivul principal al copiilor ce au ales strada drept mediu și mod de existență este

știgul

Cea mai accesibilă și solicitată de către copii modalitatea de câștig este cerșitul. Pe locul doi se plasează muncile necalificate, în totalitatea lor (spălatul mașinilor, căratul

bagajelor, vânzarea ziarelor, paza mașinilor). Urmează apoi furturile.

Contactând cu semenii mai experimentați, copii probează efectele drogurilor, începând cu inhalarea substanțelor toxice. Mult mai răspândite în rândurile lor sunt consumul de alcool și fumatul.

Portretul psiho- somatic al copiilor străzii e determinat de factori particulari de ordin ereditar, congenital, ce țin de istoria vieții și

dezvoltării individului în propria familie, comunitate.

Condițiile de viață în stradă și experiența anterioară din familii, în majoritatea disfuncționale, prezentând violența și neglijarea emoțională, au determinat comportamentul copiilor străzii. Atât la acești copii, cât și la cei neangajați în grupuri permanente, poate fi identificată cu

ușurință reacția de protest, impulsionată de sentimentul acut al inegalității șanselor.

Măsuri de protecție Actualul sistem de asistență socială a copiilor din Republica Moldova Serviciile sociale, de care beneficiază copiii din Republica Moldova, sunt prestate de

organizații și instituții guvernamentale, neguvernamentale și religioase atât locale cât și internaționale. Convenţia Internaţionala cu privire la drepturile copilului, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Organizaţia Internaţională a Muncii. Filiala din Moldova a Organizaţiei Internaţionale neguvernamentale „EveryChild", Centrului de Resocializare şi Reintegrare a copiilor străzii şi a altor copii aflaţi în dificultate „Așchiuță" Organizaţia „Ai Bi"

II. Studierea serviciilor sociale destinate combaterii fenomenului „ copiii străzii“ 2.1 Metodologia cercetării Reieşind din importanţa şi actualitatea fenomenului „ copiii străzii“ am inițiat un studiu cu scopul evidențierea serviciilor sociale destinate copiilor străzii și determinarea modalităților de soluționare socioprofesională a acestora.

Ipoteza cercetării: Prestarea serviciilor sociale în orientarea socioprofesională a copiilor străzii va facilita procesul de integrare ulterioară în societate. Cercetarea noastră a decurs în cadrul Centrului de Plasament Temporar al Minorilor al C. G. P. mun. Chișinău al MAI, str. Lev Tolstoi 39, telefon: 25-55-52; 27-40-18, Fax: 022-

27-16-05.

Subiecţii cercetării au fost:

copiii din Centru de plasament –20 copii cu vârsta cuprinsă între 11 și18 ani (9 fete şi 11 băieţi); specialiștii din Centrul de Plasament - 7 persoane; Cercetarea empirică a durat din septembrie 2014– februarie 2015, fiind structurată în câteva etape de bază:

1. Aplicarea chestionarului destinat copiilor străzii cu scopul de-a determina nevoile și problemele cu care se confruntă în stradă (anexa nr.1); 2. Aplicarea interviului destinat lucrătorilor centrului de plasament temporar al minorilor cu scopul determinării serviciilor sociale în orientarea socioprofesională a copiilor străzii ( anexa nr.2); 3. Selectarea a două studii de caz care au fost supuse intervenției pentru depășirea problemelor de integrare socioprofesională. ( anexa nr.3); 4. Interpretarea și analiza rezultatelor obținute; 5. Elaborarea concluziilor.

Analiza şi interpretarea datelor. Vârsta copiilor (nu e pe trezentare)

Analiza şi interpretarea datelor. Vârsta copiilor (nu e pe trezentare) Cât timp au petrecut ace ș

Cât timp au petrecut acești copii în stradă: (1)

Analiza şi interpretarea datelor. Vârsta copiilor (nu e pe trezentare) Cât timp au petrecut ace ș

știgul lor: (2)

Analiza şi interpretarea datelor. Vârsta copiilor (nu e pe trezentare) Cât timp au petrecut ace ș
(3) Întreba ț i despre posibilitatea de-a sta într-un centru de plasament sau o altă institu

(3)

(3) Întreba ț i despre posibilitatea de-a sta într-un centru de plasament sau o altă institu

Întrebați despre posibilitatea de-a sta într-un centru de plasament sau o altă instituție o persoană a răspuns afirmativ, 7 persoane au o părere bună însă nu doresc să trăiască in astfel de locuri pe când 8 copii au o părere proastă despre asemenea instituții. (4)

(3) Întreba ț i despre posibilitatea de-a sta într-un centru de plasament sau o altă institu

Dintre copii care au participat la chestionare 11 din ei afirmă că le place în stradă și 9 copiii susțin că nu le place strada. (5)

Am elaborat un interviu semiliber destinat lucrătorilor centrului de plasament temporar al minorilor cu scopul determinării

Am elaborat un interviu semiliber destinat lucrătorilor centrului de plasament

temporar

al

minorilor

cu

scopul determinării serviciilor sociale în orientarea

socioprofesională

a

copiilor

străzii.

(6)

Majoritatea copiilor se confruntă cu probleme de vulnerabilitate socială care se clasează la un nivel cu analfabetismul susținut de 7 specialiști intervievați urmat in ordine descrescătoare de sărăcie, discriminare, abuz, marginalizare socială.

Studiu de caz nr.1 (nu e pe prezentare)

1.Agenția

Centrul de Plasament Temporar al Minorilor al C.G.P mun. Chişinău al M.A.I, str. Lev Tolstoi 39, Republica Moldova şi se află în zona centrală a oraşului Chişinău. Scopul Centrului este sprijinirea copiilor aflați în situații de risc, dezinstituționalizarea și promovarea modelului familial de îngrijire individualizată, asigurarea unei îngrijiri individualizate, asigurarea protecției copilului pe perioade determinate, până în momentul integrării acestuia în familia biologică sau modelele alternative a acestuia.

În Centru sunt plasaţi copii de la 3 pînă la 18 ani,care:

copii ai străzii care au familie,dar din diferite motive sunt nevoiţi să se afle în stradă.

copii fugari din familie sau instituţii rezidenţiale;

copii care se află;

copii expuşi riscului de abandon;

  • 2. Clientul

Anonimatul numelui-G.I. băiat Data, luna și anul nașterii : 13. 11. 1999 Originea etnică :moldovean Domiciliu : fără loc stabil de trai

  • 3. Referirea clientului

Când a ajuns clientul la centrul dat : 25. 09. 2014 Din care cauză a ajuns la centru : practică cerşitul în or. Chişinău şi vagabondaj

  • 4. Familia

Nr. membrilor familiei: nu are fraţi

Tata Numele/Prenumele: G. V.; Data şi anul naşterii: 20.09. 1974; Domiciliat actualmente: sec. Botanica a or. Chişinău pe strada Munceşti ; Starea civilă: soţia locuieşte în concubinaj cu altcineva ; Nivelul de studiu:mediu; Profesia:şomer; Starea de sănătate:rea, este alcoolic, cu o viaţă dezorganizată; Mama Numele/Prenumele: G.S. ; Data şi anul naşterii: 09. 07. 1975; Domiciliată actualmente: or. Chişinău, str. Munceşti, 356, însă locuieşte intr-o casă improvizată în sect. Centru, regiunea străzii Calea Basarabiei 17/1; Nivelul de studiu:mediu Profesia: nu este angajată în câmpul muncii; Starea de sănătate: face abuz de alcool;

  • 5. Evaluarea

Minorul G. I. este plasat în C.P. T. M. de 11 ori pentru practicarea modului de viaţă stradal.

În urma convorbirilor individuale efectuate cu copilul, discuţiile cu mama copilului, vizitelor la domiciliu am aflat că este dintr-o familie complet dezorganizată. I. a fost şcolarizat, dar este analfabet. În urma discuţiilor efectuate cu minorul şi observărilor s-au stabilit că copilul este frustrat pe plan emoțional. Serviciul asistenţă socială este de acord de a include minorul în lista copiilor cu statut de rezident, până se va hotărî soarta sa de mai departe.

  • 6. Plan de intervenție

  • 1. Intervenţia asistentului social, responsabil de cazul copilului, consiliere socială primară;

  • 2. Consultaţie medicală, acordată serviciilor de asistenţă medicală;

  • 3. Consultaţie psihologică şi efectuarea examenului psihologic, elaborarea planului de intervenţie şi recomandări în urma examenului psihologic;

  • 4. Anunţarea Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului sec. Botanica, DMPDC, în scopul anunţării şi implicării în soluţionarea cazului minorului;

  • 5. Obţinerea actelor de identitate;

  • 6. Efectuarea vizitelor la domiciliu temporar al copilului, în scopul identificării cauzelor care au dus la situaţia de risc, a factorilor de risc existenţi, discuţii cu rudele şi evaluarea posibilităţilor de şcolarizare;

  • 7. Evaluarea de caz în urma vizitelor în teren;

  • 8. Susţinerea educaţională din partea educatorilor, oferindu-i cunoştinţe generale;

  • 9. Reintegrarea în societate;

10.Monitorizarea cazului.

  • 7. Desfășurarea în timp a intervenției

Minorul

sus

numit

a

fost

plasat

în

Centru

de

repetate

ori

pentru

practicare

vagabondajului iar ultima oară ca copil rămas fără îngrijirea părintească.

Deoarece copilul a fost în situaţii de risc, serviciile din cadrul Centrului efectuând

evaluări de caz au hotărât să includă copilul în lista copiilor cu statut de rezident cu regim liber de întreținere, având scopul de al integra în societate. Astfel, la data de 10.11. 2014 conform ord. nr.22 s-a hotărât statut de rezident. Pe parcursul perioadei rezidenţiale pentru soluţionarea cazului s-a conlucrat cu familia, DPD sec. Centru şi DPDC sec. Botanica. Astfel, la data de 12.02. 2015 minorul a fost însoţit la gimnaziul internat nr. 2 or. Chişinău şi a fost şcolarizat în cl 1.

8.Concluzii.

Rezultatul activităţii muncii depuse în vederea soluţionării cazului: minorul este şcolarizat iar scopul a fost atins pe măsura posibilităţilor. Mama este mulţumită că copilul a revenit în familie şi că nu o să mai hoinărească pe stradă. Vorbind despre satisfacerea proprie este pe deplin pozitivă,după o muncă atât de grea.

Concluzii:

În condițiile crizei traversate de Republica Moldova, ia amploare un fenomen necunoscut până acum – copii străzii. Puținele proiecte adresate copiilor străzii( plasament, alimentare, asistență medicală, distribuire de îmbrăcăminte) au un caracter sporadic, dispersat și nu acoperă fenomenul, nu abordează toate aspectele acestuia și nu pot constitui, în totalitatea lor, o soluție viabilă. Nu există centre de informare și documentare în problemele copiilor aflați în dificultate, în situații de risc, suficiente echipe de voluntari antrenați în această activitate. Copiii străzii în marea lor parte sunt dominați de valori pozitive, nu își doresc un viitor în stradă și pot fi resocializați. Încălcarea prevederilor Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, ratificată în Republica Moldova, cu privire la protecția specială adresată copiilor aflați în situații deosebit de dificile, nu constituie o preocupare primară a structurilor guvernamentale și a opiniei publice. Responsabilitățile pentru protecția copilului sunt fragmentate între diferite ministere în baza unor criterii neclare,ceea ce conduce în realitate la eschivarea de la responsabilitatea pentru soarta copilului în complexitatea ei.