Familia ca sistem

Sistemul în general este un ansamblu de elemente aflate într-o ordine nonîntâmplătoare

care funcţionează pe baza unor reguli şi dispune de echilibru. Prin sistem înţelegem nu
numai o sumă a părţilor lui ci şi relaţiile dintre acestea. Raportat la familie aceasta este
văzută ca o sumă a membriilor ei componenţi şi interacţiunea dintre aceştia, aceasta
realizându-se după anumite reguli, având anumite funcţii şi existând permanent tendinţa
menţinerii unui echilibru în interiorul acestuia. Ca şi sistemele în general, familile pot fi
închise(nu relaţionează aproape deloc cu mediul înconjurător)sau deschise(relaţionează
cu mediul înconjurător). Familiile închise funcţionează după regulile şi principiile proprii,
fiind foarte rezistente la schimbare, exemple sunt familiile care au foarte puţini prieteni,
care nu sunt vizitate de rude, vecini, prieteni, îşi educă copii doar după propriile principii
şi sunt reticente la idei sau modalităţi noi de funcţionare. Familiile deschise sunt acele
familii ce au multe relaţii de prietenie, care îşi fac vizite reciproce, şi sunt deschişi pentru
modificarea regulilor şi concepţiilor după modelul altor familii. Pentru a-şi menţine
stabilitatea şi echilibru dinamic, familia foloseşte mecanisme de feedback acestea fiind
pozitive sau negative. Raportat la familie, feedback-ul pozitiv este reprezentat de acţiuni
întreprinse, de exemplu atunci când în funcţie de reacţiile copilului ce merge la grădiniţă
sau la şcoală, părinţii îşi organizează stilul de viaţă(programul zilei de lucru, timpul liber,
timpul dedicat lecţiilor sau activităţi extraşcolare etc.). Feedback-ul negativ reprezintă
mecanisme cum sunt pedepsirea, învinovăţirea, umilirea, cearta, bătaia, folosite pentru
corectarea comportamentelor greşite ale membriilor familiei.

Structura familiei

În concepţia psihiatrului argentinian Salvador Minuchin, structura familială este un set

invizibil de cerinţe funcţionale ce organizează modurile în care membrii familiei
interacţionează. Pentru menţinerea integrităţii şi menţinerea funcţionalităţii unei familii
este nevoie ca structura acesteia să fie flexibilă, să reziste la schimbare până la un anumit
punct dar în acelaşi timp să se adapteze atunci când circumstanţele o cer. Acest lucru se
poate realiza prin intermediul subsistemelor familiale, acestea fiind fie indivizi singuri,
fie diade(exemplu mamă-copil, soţ-soţie) cele mai importante subsisteme familiale sunt:
subsistemul adulţilor, subsistemul paternal şi subsistemul fratriilor.

Subsistemul adulţiilor numit şi marital sau al soţilor, acesta include cei doi soţi. Acest
sistem are rolul principal de a modela intimitatea şi angajamentul. Pentru aceasta este
nevoie de abilităţi cum sunt complementaritatea si acomodarea reciprocă, cu alte cuvinte
aceasta însemnând, ambii soţi simt că pot fi independenţi dar în acelaşi timp şi că sunt
împreună. Acest subsistem poate stimula învăţarea, creativitatea şi creşterea ducând astfel
la acomodarea reciprocă, mai precis la susţinerea aspectelor pozitive ale partenerului şi la
actualizarea aspectelor creative ale acestora, aspecte inactive până atunci. Subsistemul
marital are nevoie de protecţie faţă de cerinţele şi nevoile altor sisteme cum ar fi de
exemplu situaţia cuplurilor cu copii pentru a-şi oferi unul altuia suport emoţional. Pot
apărea dificultăţi de relaţionare între soţi de exemplu, atunci când unul dintre aceştia
insistă în urmărirea propriilor scopuri, lăsând în urmă scopurile diadei ca întreg.
Subsistemul paternal se formează atunci când se naşte primul copil şi cuprinde părinţii
dar şi membrii familiei extinse(de exemplu bunica). Responsabilitatea acestui subsistem
este mare şi constă în a creşte copii a-i ghida, a stabili limite şi a-i disciplina. Acum apar
dificultăţi, pentru că adultul este în acelaşi timp partener pentru celălalt membru al diadei
maritale, dar şi părinte pentru copil însă nu întotdeauna aceste două tipuri de funcţii sunt
eficient îmbinate. Dificultăţiile apărute în subsistem, duc la destabilizarea cuplului
marital prin atragerea unui copil în interiorul acestuia sau la izolarea copilului de către
cuplul marital. Acţiunile exterioare asupra copilului sau modificările în evoluţia acestuia
duc la efecte şi asupra subsistemului paternal chiar şi asupra celui marital.

Subsistemul fratriilor este format din copiii din familie oferindu-le acestora primul grup
social în care cu toţii sunt egali. Sistemul fratriilor învaţă copiii să negocieze, să
coopereze, să cunoască competiţia şi submisivtatea, suportul reciproc şi ataşamentul faţă
de prieteni. Copiii preiau astfel diferite roluri şi poziţii în familie, fiindu-le necesare în
evoluţia lor ulterioară în viaţă.

Funcţiile familiei

Familia are un rol important în societate, îndeplinind mai multe funcţii. Principalele
funcţii ale familiei sunt: economică, de socializare, de solidaritate şi sexual-reproductivă.
Funcţia economică joacă un rol important prin asigurarea resurselor materiale, financiare,
necesare existenţei familiei. O dată îndeplinită corespunzător, funcţia economică dă
libertatea familiei de a se concentra şi a îndeplini şi celelalte funcţii. Această funcţie este
realizată de cei doi soţi prin aducerea veniturilor în urma exercitării unor profesii, prin
procurarea şi producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte prin transmiterea profesiei
şi/sau susţinerea copiilor în alegerea profesiei. Funcţia de socializare este tradusă ca fiind
funcţia de educare în scopul asimilării de către copii, dar şi de ceilalţi membri ai familiei,
a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui
anumit grup social. Rolul funcţiei de socializare este de a integra în societate
persoana(copilul), prin educaţia făcută la toate nivelele cum ar fi: material, fizic,
psihologic, moral şi spiritual. Această funcţie are grade diferite de manifestare, de la o
familie la alta în funcţie de preocuparea într-o mare sau mai mică măsură privind
educarea membriilor săi. Funcţia de solidaritate constă în asigurarea unităţii şi stabilităţii
familiei, implicând manifestarea sentimentelor de afecţiune, de respect, de apartenenţă la
grupul familial, a încrederii membrilor unii în alţii, a dezvoltării intimităţii, a ajutorării şi
susţinerii reciproce de-a lungul timpului. Această funcţie are un grad din ce în ce mai slab
de manifestare în zilele noastre, fapt dovedit prin creşterea ratei divorţurilor, a înmulţirii
relaţiilor de concubinaj, a celibatarilor şi a familiilor monoparentale. Funcţia sexual-
reproductivă contribuie la are în vedere satisfacerea sexuală reciprocă a celor doi soţi şi a
ducerea pe lume a copiilor. Cele două componente ale acestei funcţii sunt tratate diferit în
funcţie de familie punându-se accentul fie pe împlinirea sexuală în unele familii, în timp
ce în alte familii se acordă o importanţă deosebită aducerii pe lume a copiilor. Realizarea
acestei funcţii depinde şi de factori cum ar fi gradul de cultură, avut de cei doi parteneri,
gradul şi tipul de educaţie primit de influenţele religioase, de dorinţa şi caracteristicile
fizice şi psihologice ale celor doi soţi. S-a constatat că în zilele noastre, în societăţile mai
avansate economic, cuplurile şi familiile tind să pună accent din ce în ce mai mult pe
împlinirea afectiv-sexuală în detrimentul celei reproductive.