CODURILE DE BUNA PRACTICA - GUVERNANTA

CORPORATIVA
In practica internationala, cele mai multe solutii de implementare a politicii si
principiilor guvernantei corporative au luat forma codurilor de buna practica si ele apar ca
reglementari sau indrumatoare, indiferent de format si de tara, si reprezinta o modalitate de
organizare si de conducere a organizatiilor si a serviciilor publice.
In Uniunea Europeana au fost adoptate peste 35 de coduri, respectiv aproape fiecare
tara are cel putin un cod de guvernanta corporativa.
Marea Britanie detine cel mai mare numar de coduri de guvernanta corporativa,
aproximativ o treime din totalul codurilor emise de tarile membre ale Uniunii Europene si a
acceptat si coduri internationale si paneuropene.
Majoritatea acestor coduri au fost emise dupa 1997, respectiv dupa scandalurile financiare
si cazurile de faliment ale unor companii britanice cotate pe piata de capital.
In Romania exista un Cod al guvernantei corporative realizat de Initiativa privind
Guvernanta Corporativa pe Democratia Economica din Romania[1].
La inceputul anilor `90, in SUA existau mai multe legi pentru companiile cotate la bursa,
precum Legea Sarbanes-Oxley, care contin reguli detaliate pentru conducerea adecvata a
companiilor.
In domeniul guvernantei corporative, in ultimele decenii, cea mai mare contributie
privind dezvoltarea acesteia o are Marea Britanie, prin elaborarea unor rapoarte si coduri
etice.

Onoarea de a fi elaborat primul Cod de Conducere Corporativa, in 1992, care contine

19 recomandari, ii revine lui SIR ADRIAN CADBURY, presedintele companiei Cadbury, care
s-a aflat la baza Codului Bursei Londoneze.
Codul Cadbury stabilea pentru prima oara regulile de baza ale administrarii unei
companii pentru a se obtine cresterea eficientei, concomitent cu un comportament
nediscriminatoriu fata de actionari.
In timp, aproape toate companiile transnationale si-au definit propriile coduri de bune
practici, devenind din ce in ce mai transparente fata de actionari, in mare parte datorita
cresterii activismului acestora, dar si pentru ca, fiind listate la bursa, erau interesate sa aiba o
imagine buna fata de furnizorii de fonduri.
RAPORTUL CADBURY a fost elaborat in scopul prevenirii unor scandaluri financiare
similare si al recastigarii increderii publicului si investitorilor in practicile de guvernare ale
companiilor.

Seria de rapoarte inceputa de Sir Adrian Cadbury, in anul 1992, admitea nevoia
constituirii unor comitete de audit, utilizarea pe scara larga a directorilor executivi
independenti (directori nonexecutivi), care nu au responsabilitate manageriala in cadrul
organizatiei.
CODUL CADBURY, structurat pe 19 recomandari principale[2], se prezinta astfel:
1.

Consiliul de administratie ar trebui sa se reuneasca in mod regulat, sa

detina controlul eficace si total asupra companiei si sa monitorizeze
managementul executiv.

2.

Ar trebui sa existe o segregare a responsabilitatilor conducerii care sa fie

acceptata in intreaga organizatie pentru a se asigura echilibrul puterii si
autoritatea, astfel incat niciun individ sa nu aiba puterea absoluta de decizie.

3.

Consiliul de administratie ar trebui sa includa directori nonexecutivi in

masura in care perspectivele acestora sa poata fi luate in considerare.

4.

Consiliul de administratie ar trebui sa aiba un program formal, ce

trebuie sa cuprinda problemele semnificative ce necesita decizia consiliului de
administratie, astfel incat conducerea si controlul companiei sa fie bine
stabilite.

5.

Ar trebui sa existe o procedura aprobata pentru directori, in

promovarea sarcinilor specifice, astfel incat sa poata primi consiliere
profesionala independenta, daca este cazul, servicii suportate de companie.

6.

Toti directorii ar trebui sa aiba acces la consilierea si serviciile

secretariatului companiei, care este responsabil in fata consiliului de
administratie pentru asigurarea procedurilor ce trebuie urmate de catre acesta,
precum si pentru regulile si reglementarile ce trebuie aplicate.

7.

Directorii nonexecutivi ar trebui sa aduca o judecata independenta in

ceea ce priveste problemele de strategie, performanta, resurse, inclusiv a
numirilor-cheie si a standardelor de conduita.

8.

Majoritatea directorilor nonexecutivi ar trebui sa fie independenti fata de

management si fara obligatii fata de o respectiva companie, ceea ce ar putea sa
interfereze, din punct de vedere material, cu exercitiul judecatei independente,
fara a pune la socoteala comisioanele si actiunile acestora.

9.

Directorii nonexecutivi ar trebui sa fie numiti in functie, in termeni

2

specifici, si renumirea acestora nu ar trebui sa se faca automat.

10.

Directorii nonexecutivi ar trebui sa fie selectati in urma unui proces

formal si atat acest proces, precum si numirea acestora ar trebui sa reprezinte
o preocupare a intregului consiliu de administratie.

11.

Contractele de servicii ale directorilor nu ar trebui sa depaseasca o

perioada de trei ani fara aprobarea actionarilor.

12.

Ar trebui sa fie dezvaluite toate informatiile relevante referitoare la

remuneratia directorilor, a presedintelui consiliului de administratie, precum si a
celor mai bine platiti directori din Marea Britanie.

13.

Remuneratia directorilor executivi ar trebui sa fie supusa recomandarilor

comitetului de remuneratie, care ar trebui sa fie alcatuit, cel putin ca majoritate, din
directori nonexecutivi.

14.

Tine de datoria consiliului de administratie sa prezinte o evaluare

echilibrata si inteligibila a pozitiei companiei.

15.

Consiliul de administratie trebuie sa se asigure ca este mentinuta o

relatie obiectiva si profesionala cu auditorii.

16.

Consiliul de administratie ar trebui sa stabileasca un comitet de audit

alcatuit din cel putin trei directori non-executivi cu termeni de referinta scrisi,
care sa descrie clar autoritatea si sarcinile acestui comitet.

17.

Directorii ar trebui sa-si explice propriile responsabilitati in pregatirea

conturilor alaturi de o declaratie a auditorilor, ce prezinta raportarea
responsabilitatilor.

18.

Directorii ar trebui sa raporteze asupra eficacitatii sistemului de control

intern al companiei.

19.

Directorii ar trebui sa raporteze faptul ca propria companie reprezinta o

preocupare continua, impreuna cu presupunerile sustinute sau calificarile ce
sunt necesare.

Raportul Cadbury nu recomanda schimbarea consiliului unitar de administratie, care se

practica pe scara larga in Marea Britanie si Irlanda de Nord, si nici nu era in favoarea
obligativitatii conformarii,totusi a fost primit cu ingrijorare de companiile listate la bursa.
Raportul Cadbury socotea necesar ca aceste companii sa-si declare gradul de conformare,
fara sanctiuni, singura sanctiune fiind dezaprobarea si posibilitatea retragerii investitorilor si
actionarilor.
Raportul Cadbury din 1992, unul dintre cele mai cunoscute si acceptate documente pe plan
international, descrie Guvernanta Corporativa astfel:
Economia unei tari depinde de modul de conducere si eficienta companiilor sale. Astfel,
eficacitatea cu care consiliile lor de administratie isi indeplinesc responsabilitatile determina
pozitia competitiva a Marii Britanii. Aceste consilii trebuie sa fie libere sa-si conduca, in mod
pozitiv, companiile, dar sa-si exercite aceasta libertate intr-un cadru de responsabilitate eficace.
Aceasta reprezinta esenta oricarui sistem de guvernanta corporativa. (Paragraf 1.1.)[3]
In lume se constata un proces de globalizare, iar guvernanta corporativa este unul dintre
factorii acestui fenomen de generalizare a bunelor practici, asa cum s-a observat in
domeniul Standardelor Internationale de Contabilitate.
In acest sens, reglementarile Uniunii Europene au stabilit ca acele companii din tarile
membre, care erau cotate la bursa, sa adopte Standardele Internationale de Contabilitate, pana
in 2005, si in acest fel Europa va deveni o singura piata echitabila.

In 1993 s-a publicat RAPORTUL PAUL RUTTEMAN, care a luat in considerare modul de
implementare a recomandarilor Cadbury. Concluzia a fost ca orice companie listata la bursa
trebuie sa raporteze asupra controlului intern financiar.

In 1994 apar STANDARDELE VIETII PUBLICE ALE LORDULUI NOLAN, care

reitereazanecesitatea asigurarii dezvoltarii unei etici in sectorul public, ca urmare a acuzatiilor
de abuz in serviciu si mita, caracteristici ale anilor `90 in Marea Britanie si sunt inaintate
parlamentului prin Raportul lordului NEILL si Raportul lordului WICK.
PRINCIPIILE NOLAN[4] reprezinta un set de standarde care se refera la oamenii din
viata publica, inalti functionari publici, functionarii publici sau persoane care lucreaza in
sectorul public, pe care le prezentam in continuare:
P1. Altruismul - Detinatorii de posturi publice ar trebui sa ia decizii doar in termenii
interesului public. Nu ar trebui sa ia decizii in vederea unor castiguri financiare sau a altor
beneficii materiale pentru ei insisi, pentru familia lor sau pentru prietenii lor.
P2. Integritatea - Detinatorii de posturi publice nu ar trebui sa se indatoreze din punct
de vedere financiar sau sa aiba alte asemenea obligatii fata de indivizi sau organizatii din
exterior care i-ar putea influenta in indeplinirea sarcinilor de serviciu.
P3. Obiectivitatea - In indeplinirea unor actiuni publice, inclusiv intalniri publice,
acordarea contractelor sau recomandarea unor indivizi pentru recompensare sau alte
beneficii, detinatorii de posturi publice ar trebui sa se bazeze doar pe meritul acelei/acelor
persoane.
4

P4. Responsabilitatea - Detinatorii de posturi publice sunt responsabili pentru deciziile

si actiunile lor in fata publicului si trebuie sa se supuna pentru examinare in fata oricarui fel
de scrutin corespunzator pentru postul detinut.
P5. Sinceritatea - Detinatorii de posturi publice ar trebui sa fie pe cat posibil sinceri in
ceea ce priveste deciziile si actiunile pe care le intreprind. Ar trebui sa ofere motive pentru ceea
ce intreprind si sa restrictioneze informatiile doar atunci cand interesul general al publicului o
cere in mod clar.
P6. Onestitatea - Detinatorii de posturi publice au datoria sa declare orice interese
private ce au legatura cu interesele publice si sa intreprinda pasii necesari rezolvarii oricaror
conflicte ce ar putea aparea, astfel incat sa se protejeze, in orice moment, interesele
publicului.
P7. Conducerea (conduita) - Detinatorii de posturi publice ar trebuie sa promoveze si
sa sustina aceste principii prin conduita lor si prin exemple.
Codul Nolan cuprinde sapte principii solide care sa poata fi utilizate ca baza pentru
dezvoltarea unor seturi mai dezvoltate de coduri pentru organizatiile din sectorul public.
Codurile, declaratiile, principiile sunt o recunoastere a faptului ca sustin valoarea
corporativa a unei organizatii si reprezinta un bun inceput in asigurarea
atingerii standardelor de etica corporativa. Pentru aceasta este necesara o intelegere
aprofundata a modului de implementare a standardelor corespunzatoare de etica corporativa,
astfel incat principiile acestora sa fie cunoscute in intreaga organizatie, dar si de terti,
parteneri ai acestora.
Implementarea standardelor de etici corporative contribuie, pe termen lung, la
schimbarea culturilor si a atitudinii atat a companiei/organizatiei, cat si a
actionarilor/mandatarilor din conducere, ceea ce asigura reputatia afacerii.

In 1995, Marea Britanie s-a confruntat cu probleme legate de plata unor comisioane
substantiale pentru inalti demnitari de catre grupurile de interese. Confederatia Industriei din
Marea Britanie emite RAPORTUL RICHARD GREENBURY, care s-a constituit intr-un cod de
buna practica pentru stabilirea si dezvaluirea salariilor directorilor. Astfel, Codul GREENBURY
stabilea necesitatea unui comitet de remuneratie alcatuit din directorii
nonexecutivi pentru stabilirea remuneratiei directorilor executivi si care sa raspunda in fata
actionarilor printr-un raport anual. Comitetul de remuneratie ar trebui sa evite remunerarea
performantelor slabe, nejustificate si sa stabileasca un mecanism de sanctionare a acestora.

Tot in 1995, comitetul fondat de Bursa de Actiuni din Londra, Confederatia Industriei
din Marea Britanie, Institutul Directorilor, Asociatia Nationala a Fondurilor de Pensii si de
catre Asociatia Companiilor de Asigurari din Marea Britanie a elaborat RAPORTUL
RONNIE HAMPEL.
COMITETUL HAMPEL a fost primul succesor al Raportului Cadbury si a avut ca
obiective amendarea si imbunatatirea acestuia, structura consiliilor de conducere, rolul
directorilor nonexecutivi si rolul actionarilor privind implementarea guvernantei corporative.

Raportul Hampel decidea ca directorii trebuie sa verifice eficacitatea controlului intern,

dar nu trebuie sa raporteze despre aceasta. In acelasi timp, a fost sustinuta ideea
implementarii auditului intern, care nu era obligatorie. Totusi, necesitatea functiei de audit
intern se recomanda sa fie verificata anual.

In anul 1998 se publica CODUL COMBINAT pe baza recomandarilor furnizate de

Raportul Cadbury, precum si a celorlalte observatii privind guvernanta corporativa. Codul
Combinat a devenit o cerinta obligatorie pentru companiile cotate la bursa de actiuni si, de
fapt, reprezenta o combinatie simpla a codurilor anterioare, asa cum rezulta in cele ce
urmeaza:

CODUL COMBINAT[5]
COMPANIILE
A. Directorii
A.1. Consiliul de administratie - fiecare companie ar trebui condusa de un consiliu de
administratie eficient, care este colectiv responsabil de succesul companiei.
A.2. Presedintele si directorul executiv - ar trebui sa fie o separare clara a
responsabilitatilor de la varful companiei, intre conducerea consiliului de administratie si
responsabilitatea executiva a conducerii afacerilor companiei. Nu ar trebui sa existe o
singura persoana cu drept majoritar de decizie.
A.3. Stabilitatea consiliului de administratie si independenta - consiliul de
administratie ar trebui sa includa o stabilitate intre directorii executivi si directorii
nonexecutivi (in particular, directori non-executivi independenti), astfel incat nici o persoana
sau grup restrans de persoane sa domine puterea de decizie a consiliului.
A.4. Numirea in consiliul de administratie - ar trebui sa existe o procedura formala,
riguroasa si transparenta pentru numirea noilor directori in consiliu.
A.5. Informarea si dezvoltarea profesionala consiliului de administratie ar trebui sa i
se furnizeze, periodic, informatii intr-o forma si o calitate adecvata, pentru a imbunatati
luarea deciziilor. Toti directorii ar trebui sa primeasca oferte de numire in consiliul de
administratie pentru a-si actualiza si reimprospata, in mod regulat, cunostintele si
capacitatile profesionale.
A.6. Evaluarea performantei - consiliul de administratie ar trebui sa initieze o evaluare
anuala, formala si riguroasa, a performantelor proprii, precum si pe cele ale comitetelor si
directorilor.
A.7. Realegerea - toti directorii ar trebui inscrisi pentru realegere la intervale regulate,
pentru continuarea performantelor satisfacatoare. Consiliul de administratie ar trebui sa
asigure o reimprospatare planificata si progresiva a acestuia.
B. Remuneratia
B.1. Nivelul si realizarea remuneratiei - nivelurile de remuneratie ar trebui sa fie
suficiente pentru atragerea, retinerea si motivarea calitatii conducerii, dar o companie ar
trebui sa evite platirea a mai mult decat este necesar. Remuneratia directorilor executivi ar
trebui astfel structurata incat un procent semnificativ din aceasta sa fie legat de performanta
individuala si corporativa.
B.2. Procedura - ar trebui sa existe o procedura formala si transparenta pentru
dezvoltarea politicii de remunerare a directorilor executivi si pentru fixarea pachetelor de
remuneratie ale directorului. Nici un director nu ar trebui sa-si stabileasca singur
remuneratia.
7

C. Contabilitatea si auditul
C.1. Raportarea financiara - consiliului de administratie ar trebui sa i se prezinte o
evaluare echilibrata si usor de inteles a pozitiei companiei si a perspectivelor sale.
C.2. Controlul intern - consiliul de administratie ar trebui sa sustina un sistem integru
de control intern pentru asigurarea investitiilor si bunurilor companiei.
C.3. Comitetele de audit si auditorii - consiliul de administratie ar trebui sa stabileasca
aranjamente formale si transparente pentru aplicarea principiilor de control, raportarea
financiara si mentinerea unei relatii apropiate cu auditorii companiei.
D. Relatiile cu actionarii
D.1. Dialogul cu actionarii institutionali - ar trebui sa existe un dialog cu actionarii
bazat pe intelegerea comuna a obiectivelor. Consiliul detine responsabilitatea asigurarii unui
dialog satisfacator cu actionarii.
D.2. Utilizarea constructiva a adunarilor generale ale membrilor - consiliul de
administratie ar trebui sa utilizeze adunarea generala a membrilor in vederea comunicarii cu
investitorii si sa-i incurajeze sa participe la actiunile companiei care le afecteaza interesele.
E. Actionarii institutionali
E.1. Dialogul cu companiile - actionarii institutionali ar trebui sa intre in dialog cu
companiile pe baza intelegerii comune a obiectivelor.
E.2. Evaluarea informatiilor oferite de conducere - la evaluarea aranjamentelor
conducerii companiei, mai ales in privinta celor legate de structura consiliului de
administratie si compozitia acestuia, actionarii institutionali ar trebui sa cantareasca toti
factorii relevanti adusi in atentia lor.
E.3. Votul actionarilor - actionarii institutionali au responsabilitatea de a se folosi de
dreptul de vot.
In teorie, Codul Combinat este voluntar, dar este acceptat de majoritatea companiilor
datorita presiunii exercitate de investitori asupra celor care nu se conformeaza.
In acest moment a devenit clar ca implementarea principiilor guvernantei corporative
avea o conotatie relevanta pentru companiile si organizatiile ce nu erau cotate la bursa.
Unele companii pot fi criticate de investitori pentru neconformare, in timp ce alte
companii pot da explicatii corecte asupra ariilor si circumstantelor neconformarii.
Principiul conformeaza-te sau explica, recomandat de Codul Combinat, este
acceptat in practica de companii din dorinta de a face parte din acest club select al celor ce
sunt adeptii transparentei si respectarii codurilor si pentru a nu mai fi nevoite sa explice de
ce nu se conformeaza.

In Marea Britanie, in sectorul public, au fost adoptate elemente aplicabile Codului

Combinat, iar versiuni ale cerintelor conducerii corporative sunt obligatorii pentru
organizatiile din sectorul public, atat centrale, cat si locale.

La nivel comunitar, Forumul European pentru Guvernare Corporativa

(FEGC) examineaza cele mai bune practici pentru statele membre.
In acest sens, FEGC a lansat o declaratie publica, in care precizeaza ca principiul
aplica sau explica obliga companiile sa justifice orice deviere de la codurile de guvernanta
corporativa.Comisarul pentru politica interna Charlie McCreevy a declarat, cu ocazia
lansarii principiului aplica sau explica ca acesta este un element central al tipului de
guvernare corporativa european[6].

In 1999, activitatea de dezvoltare a guvernantei corporative a fost continuata prin

RAPORTUL NIGEL TURNBULL, sprijinit de echipa fondata de Institutul Contabililor
Autorizati din Marea Britanie siBursa de Actiuni din Londra.
RAPORTUL TURNBULL se concentreaza pe dispozitiile Codului Combinat referitoare
la controlul intern. Saltul urias l-a reprezentat faptul ca a confirmat necesitatea raportarii
eficacitatii controlului intern pentru intreaga organizatie, prin emiterea declaratiilor de
control intern, nu numai a celor de control financiar intern. De asemenea, un element
important a fost reprezentat de faptul ca acest raport a facut legatura cu Cadrul de control
COSO si sustinea necesitatea evaluarii riscurilor ca un prim pas pentru un bun control
intern.
Raportul Turnbull a constituit baza pentru dezvoltarea rapida a managementului
riscurilor in intreaga organizatie - ERM, care trebuia incorporat in managementul general si
in procesele de guvernanta ale companiei.
In 1999, Institutul Contabililor Autorizati (ICA) din Marea Britanie si Tara Galilor a
publicat Controlul intern: Ghidul Codului Combinat pentru directori - cunoscut, mai ales,
ca Raportul Turnbull, care sustinea ca raportarile anuale sa contina o declaratie asupra
modului in care s-au aplicat principiile conducerii corporative.
Lista de reguli cuprindea, printre altele, urmatoarele:

conformarea cu Codul Combinat;

alegerea directorilor de catre actionari la intervale nu mai mari de trei ani;

revizuirea anuala a sistemelor de control intern;

stabilirea unui comitet de audit constituit din cel putin trei directori
nonexecutivi.

In anii 2001-2002[7], scandalurile financiare ale companiilor din SUA au condus la

votarea LEGII SARBANES-OXLEY, numita astfel dupa numele celor doi senatori care au
sponsorizat proiectul de lege.
9

Abordarea adoptata de aceasta lege pentru reglementarea companiilor este diferita fata de
principiile si stipulatiile din Marea Britanie, desi utilizeaza acelasi principiu: conformeaza-te sau
explica. In Marea Britanie, neconformarea fata de acest principiu poate fi explicata intr-un numar
relativ de situatii.
Legea Sarbanes-Oxley a adoptat principiul cu scopul de a imbunatati calitatea si
transparenta raportarilor financiare si interpretarea lor de catre profesionisti.
Din aceste considerente, penalitatile pentru neconformare sunt severe, incluzand
amenzi de pana la zece milioane USD, restituirea bonusurilor si sanctiuni penale de pana la
25 de ani de inchisoare. Directorii care, in cunostinta de cauza, certificau informatii financiare
false puteau, astfel, sa fie condamnati cu inchisoarea de pana la 25 de ani.
Schimbarile-cheie in guvernanta corporativa din SUA accentuau responsabilitatea
individuala si corporativa pentru rezultatele financiare ale organizatiei, dar si pentru calitatea de
membru si responsabilitatea comitetului de audit.

SUA au asigurat pionieratul[8] in stabilirea standardelor pentru reglementarea

companiilor inregistrate. In prezent, faimoasa Lege Sarbanes-Oxley, din 2002, stabileste
limitele pentru noile reguli emise de Comisia Instrumentelor Financiare Transferabile si a
Valorilor Mobiliare - SEC[9].
Companiile inregistrate trebuie sa se conformeze la nenumarate dispozitii privind
independenta directorilor, comitetele de audit, comitetele de guvernanta/numire, comitetele de
compensatii, coduri de conduita in afaceri si diferite informatii referitoare la consiliul de
administratie si la directorii companiei.
In mod special, companiilor cotate la Bursa de Actiuni din New York li se impune sa
aiba o functie de audit intern, iar comitetul de audit trebuie sa asigure o supraveghere a
auditului intern si sa se intalneasca, separat, cu auditorii interni.
Directorii executivi si directorii de finante trebuie sa raspunda la un nou set de reguli,
inclusiv sa certifice ca:

declaratiile financiare si alte informatii de natura financiara din rapoartele ce se

refera la conditia si rezultatele companiei sunt prezentate in mod corect din toate
punctele de vedere;

trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru conceptul si mentinerea controlului,

precum si evaluarea eficacitatii acestuia, prezentarea detaliilor actiunilor de
corectare pe care le-au intreprins;

trebuie sa aduca la cunostinta comitetului de audit si a auditorilor externi a

tuturor deficientelor semnificative in conceptul operatiunilor controalelor interne
financiare si a actelor frauduloase.

In plus, rigorile Sectiunii 404 declara ca o companie trebuie sa raporteze asupra

controalelor interne si sa furnizeze o declaratie in patru puncte:

10

declaratie referitoare la responsabilitatile managementului in stabilirea si mentinerea

unui control intern adecvat asupra raportarii financiare;

o declaratie ce identifica modelul utilizat de management in evaluarea eficacitatii

controlului intern al companiei asupra raportarii financiare;

evaluarea managementului si o declaratie referitoare la aceasta tema, ce cuprinde

eficacitatea controlului intern al companiei asupra raportarii financiare de la
sfarsitul anului financiar;

o declaratie care sa ateste ca auditorii au emis un raport de atestare a evaluarii

managementului.

Auditorii externi trebuie sa emita un raport de evaluare a managementului privind

controlul intern si procedurile de lucru pentru raportarea financiara utilizand, in acest scop,
standardele stabilite de Consiliul de Supraveghere a Companiilor Publice.
Experienta SUA a furnizat o legatura puternica intre dezvaluirea informatiilor
referitoare la guvernanta, la managementul riscurilor si la controlul intern, in baza
prevederilor Sectiunii 404, de catre SEC, in calitate de organism autoritar ale carei constatari
sunt transmise pentru comentariile publice. Intre timp, orice investigatie asupra unei
companii inregistrate va fi inceputa cu examinarea proceselor managementului riscurilor ce se
utilizeaza si, de asemenea, a sistemului de control intern practicat de catre companie.
Legea Sarbanes-Oxley printre altele, mai prevede[10]:
- Sectiunea 302 precizeaza necesitatea ca directorii sa certifice declaratiile financiare si
informatiile acordate auditorilor externi, ca fiind complete si corecte, si sa aiba
responsabilitatea in mentinerea si evaluarea controlului intern.
In plus, Comisia Instrumentelor Financiare Transferabile si a Valorilor Mobiliare SEC a extins acest cadru asupra tuturor dezvaluirilor de informatii, astfel incat sa includa si
date nonfinanciare.
Legea Sarbanes-Oxley, ca si prevederile Codului Combinat, solicita ca un comitet de
audit sa fie format numai din directorii nonexecutivi independenti, caruia i se cere sa
organizeze un sistem/comitet pentru receptionarea comentariilor si informatiilor de la
potentiale semnale de alarma, care apar in organizatie, si sa se asigure ca subiectele
ridicate sunt investigate si rezolvate adecvat.
Raportul anual trebuie sa dezvaluie orice slabiciune materiala identificata de managementul
organizatiei, care nu poate concluziona ca sistemul de control intern asupra raportarii financiare
este functional, daca exista probleme care sunt neconforme/gresite ori nu au fost abordate.
Raportul este subiect al auditului extern.
Evaluarea controlului intern trebuie sa fie in conformitate cu un cadru recunoscut, cum
ar fi Modelul COSO, utilizat de majoritatea companiilor din SUA.
In acelasi timp, conformitatea cu Legea Sarbanes-Oxley este obligatorie si pentru
companiile britanice cotate la bursa din SUA, iar unele companii americane au decis folosirea
11

Codului Combinat al Marii Britanii ca baza pentru strategia de abordare a managementului

riscurilor. Noul cadru COSO-ERM, poate aduce abordarile Marii Britanii si ale SUA mai
aproape una de alta.
Sarbanes-Oxley ACT, versiunea americana a guvernantei corporative, este din ce in ce
mai des folosita ca fundament al guvernantei, deoarece reprezinta o abordare mai apropiata
de cadrul legislativ si orientata pe controlul intern, spre deosebire de celelalte modele ale
guvernantei utilizate in lume, flexibile si vaste.

In SUA este relevanta cresterea recomandarilor conducerii guvernamentale pentru

organizatiile din afara SUA[11], care nu sunt cotate la bursa americana, din cauza utilizarii, la
scara tot mai larga, a LEGII SARBANES-OXLEY care are cele mai mari cerinte si care este
considerata un punct de reper pentru celelalte coduri.
Marea Britanie, ca raspuns, a elaborat CODUL COMBINAT REVIZUIT, in 2003, cu
principii si clauze mult mai dure referitoare la guvernanta corporativa si actualizat cu
RAPORTUL HIGGS, despre directorii non-executivi si RAPORTUL SMITH, despre
comitetele de audit. Din nou, desi Codul Combinat Revizuit intentioneaza doar sa
reglementeze companiile cotate la bursa londoneza,principiile si clauzele sale sunt deja
adoptate la o scara mai larga de catre organizatiile din sectorul public si alte companii care
realizeaza profit.
Andrew Chambers, membru al board-ului conducerii IIA[12] din SUA, unul dintre cei
mai reprezentativi teoreticieni ai auditului intern, primul autor al unui manual de audit intern, a
propus zece principii care trebuie urmate pentru asigurarea implementarii guvernantei
corporative:
P 1. Controlul factorilor interesati asupra organizatiei.
P 2. Completitudinea si fiabilitatea rapoartelor prezentate publicului.
P 3. Evitarea concentrarii excesive a puterii la varful organizatiei.
P 4. Componenta echilibrata a consiliului.
P 5. Un consiliu director foarte implicat.
P 6. Independenta puternica la nivelul consiliului director.
P 7. Monitorizarea cu eficacitate a activitatilor de catre consiliul director.
P 8. Evaluarea permanenta a competentei si angajamentului salariatilor.
P 9. Evaluarea riscurilor si instrumentelor de control intern utilizate.
P 10. Prezenta puternica a auditului intern in organizatie.

12

 Initiativele europene[13] includ aparitia in Franta, in 1998, a RAPORTUL VIENOT

care, printre altele, sugereaza examinarea conducerii corporative la nivel
international pentru elaborarea unui ghid de guvernanta corporativa la nivel european.

De asemenea, RAPORTUL WINTER, cunoscut ca Raport final al Grupului asupra

cadrului modern pentru LEGEA COMPANIEI IN EUROPA, a fost prezentat COMISIEI UNIUNII
EUROPENE in 2002 si contine recomandari pentru o reglementare moderna a cadrului legislativ
privind companiile europene. In acelasi timp, Raportul WINTER aborda un numar de probleme
legate de guvernanta corporativa, precum rolul directorilor nonexecutivi si al directorilor, remuneratia
managerilor, responsabilitatea managerului pentru declaratiile financiare si practicile de audit,
acceptand sintagma utilizata de britanici, respectiv conformeaza-te sau explica.

Concluziile Raportului Jaap Winter si ale Comisiei UE, publicate in iunie 2003, in
lucrareaRaportarea financiara si aspectele de audit ale conducerii corporative[14], referitoare
la Legea companiei si a conducerii corporative, sustineau ca nu este necesar un cod al
conducerii corporative european separat ci o abordare bazata pe principiile Legii SarbanesOxley.
Comisia UE recomanda o echilibrare a puterii, astfel incat o singura persoana sau grup
de persoane sa nu aiba controlul total al companiei. De aceea, cel putin pentru companiile
cotate la bursa, intr-un consiliu de directori unitar, rolul de presedinte si director executiv sa
fie detinut de persoane diferite, care sa fie echilibrat printr-un element nonexecutiv
independent. De asemenea, intr-o structura duala, consiliul de administratie ar trebui sa
aiba si alti membri in afara directorilor executivi si atributiile comitetului de audit sa fie
asigurate de consiliul de conducere sau de directori nonexecutivi.
Alte recomandari includeau faptul ca directorii nonexecutivi ar trebui sa fie
independenti, iar companiilor ar trebui sa li se ceara o declaratie clara despre guvernanta
corporativa in rapoartele anuale. In acelasi timp, auditorii externi ar trebui sa realizeze
rapoarte detaliate si sa ofere o reprezentare asupra politicilor contabile. De asemenea, se
recomandau controale stricte asupra modului de utilizare a auditorilor externi pentru
serviciile oferite.
Comisia UE in prezent se afla in faza de a lua o hotarare in acest domeniu si discutiile sunt
orientate spre o adaptare a Legii companiilor in Europa.

Bursa de Actiuni din Toronto[15] crede ca o buna dezvaluire a informatiilor ofera

investitorilor o intelegere substantiala asupra modului in care sunt luate deciziile care le pot
afecta investitiile. In acest context, guvernanta canadiana vine cu 14 principii referitoare la:
P1. Caracterul de proprietate al unei companii include procesul de planificare
strategica, administrarea principalelor riscuri, planificarea succesiunii, politicile de
comunicare, integritatea controlului intern.
P2. Independenta consiliului de administratie majoritatea directorilor ar trebui sa
fie independenti.
P3. Directori individuali din exterior conceptul de director din exterior este explicat.
13

P4. Comitetul de numire nominalizarea si evaluarea directorilor.

P5. Evaluarea eficacitatii consiliului de administratie in mod normal, aceasta
evaluare este efectuata de comitetul de numire.
P6. Orientarea si educarea directorilor pentru directorii noi din cadrul consiliului de
administratie.
P7. Marimea efectiva a consiliului de administratie marimea adoptata ar trebui sa
asigure o competenta de decizie eficienta.
P8. Compensarea directorilor compensatiile ar trebui sa reflecte responsabilitatile si
riscurile specifice postului de director.
P9. Comitetul directorilor din exterior in mod normal ar trebui sa fie alcatuite din
directorii din exterior.
P10. Abordarea fata de guvernanta corporativa fiecare consiliu de directori este
responsabil pentru dezvoltarea unei abordari dupa ce au fost luate in considerare aceste
principii.
P11. Descrierea pozitiei obiectivele corporative pentru presedintele consiliului de
administratie ar trebui, de asemenea, sa fie dezvoltate.
P12. Independenta consiliului de administratie structurile consiliului de administratie si
ale aranjamentelor conducerii ar trebui sa promoveze independenta.
P13. Comitetul de audit alcatuit doar din directori din exterior si insarcinat cu
supravegherea controlului intern si cu mentinerea legaturii cu auditul intern si auditul extern.
P14. Consilierea externa ar trebui sa fie angajata atunci cand este cazul.

In Australia, Bursa de Actiuni[16] a emis un ghid prin intermediul Consiliului de

Guvernanta Corporativa, in 2003, pentru a mentine o piata eficace, informata si pentru a pastra
increderea investitorilor. Ghidul se bazeaza pe urmatoarele zece principii:
P1. Stabilirea unei fundatii solide pentru management si pentru supravegherea
acestuia.
P2. Structura consiliului de administratie pentru crearea valorii.
P3. Promovarea competentei de decizie atat responsabila, cat si etica.
P4. Asigurarea integritatii in raportarea financiara.
P5. Dezvaluirea informatiilor cu promptitudine si intr-un mod echilibrat.
P6. Respectarea drepturilor actionarilor.

14

P7. Recunoasterea si administrarea riscurilor.

P8. Incurajarea imbunatatirii performantei.
P9. Remunerarea in mod corect si responsabil.
P10. Recunoasterea intereselor legitime ale actionarilor.
Din documentare rezulta ca procesul de perfectionare a practicilor corporative continua si tot mai
multe firme/companii si chiar tari sunt interesate de cunoasterea si implementarea acestor principii din
dorinta de a se constitui in parteneri de incredere pentru tarile cu traditie in domeniu, ceea ce, in timp, va
conduce la o aliniere a culturilor din diferite tari in domeniul guvernantei corporative.

Principiile guvernantei corporative elaborate de OECD

In octombrie 1998, ministerele de finante ale tarilor membre ale G7 au lansat un apel privind
transparenta, calitatea, coerenta si comparabilitatea informatiilor referitoare la pietele de capital. In
particular, ele au facut apel la OECD ca, in colaborare cu organismele internationale de
reglementare, sa finalizeze pana in luna mai 1999 elaborarea unui cod de principii pentru o
administrare sanatoasa a firmelor.
In dorinta de a introduce in afaceri cea mai buna practica, tarile membre ale OECD
state cu economii de piata puternic dezvoltate - au elaborat si implementat conceptia de
guvernanta corporativa a societatilor pe actiuni. Aceasta conceptie stabileste totalitatea
principiilor, regulilor si normelor prin care se asigura administrarea si gestionarea de catre
manageri a companiilor in interesul investitorilor, respectiv al actionarilor firmei.
In 1999, OECD a publicat Principiile guvernantei corporative[17], care cuprind
principii referitoare la problemele in care administratorii au un rol-cheie in ceea ce priveste
drepturile actionarilor, tratamentul echitabil al actionarilor, rolul actionarilor in guvernanta
corporativa, oferirea de informatii si transparenta lor, responsabilitatea consiliului de
conducere, iar investitorii, angajatii, creditorii si furnizorii sunt considerati un parteneriat
pentru crearea bunastarii.
Guvernanta corporativa este conceptul care a afectat cele mai multe dintre tarile dezvoltate
sau in curs de dezvoltare. Din aceste considerente, OECD a pregatit un set general de principii
ale guvernantei corporative care incearca sa completeze sarcinile consiliului de administratie cu
elementele presante pentru democratiile care iau nastere si in care conceptul de companii
inregistrate poate fi slab dezvoltat.
Principiile globale[18] ale guvernantei corporative elaborate de OECD sunt
urmatoarele:
P
1.

Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa promoveze transparenta si

eficienta pietelor, concordanta cu regulile si legile, precum si cu segregarea
responsabilitatilor intre diferitele conduceri, reglementari si autoritati.

15

Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa protejeze si sa faciliteze

exercitiul drepturilor actionarilor;

Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa asigure tratamentul echitabil

al tuturor actionarilor, inclusiv al minoritatii si al actionarilor straini. Toti
actionarii ar trebui sa aiba oportunitatea sa obtina despagubiri efective pentru
incalcarea drepturilor lor.

Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa recunoasca drepturile

actionarilor stabilite prin lege sau prin angajamente aprobate si sa incurajeze
cooperarea intre organizatii si actionari in crearea valorii, a locurilor de munca si
a sustinerii intreprinderilor sanatoase din punct de vedere financiar.

Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa asigure o dezvaluire a

informatiilor prompta si fiabila, referitoare la toate problemele materiale ce
privesc corporatia, inclusiv situatia financiara, performanta, proprietatea si
conducerea companiei.

Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa asigure indrumarea

strategica a companiei, o monitorizare eficace a managementului de catre
consiliul de administratie, precum si responsabilitatea consiliului de
administratie in fata actionarilor si fata de companie.

2.

3.

4.

5.

6.

Principiile OECD sunt recunoscute de catre Forumul pentru Stabilitate Financiara ca

fiind unul dintre cele 12 standarde de baza pentru sisteme financiare solide. Ele reprezinta o
componenta importanta a Colectiei de Standarde si Coduri, realizata de BANCA MONDIALA
SI FONDUL MONETAR INTERNATIONAL. Aceste principii au fost adoptate de Organizatia
Internationala a Comisiilor Valorilor Mobiliare, precum si de catre organismele sectorului
privat, cum este, de exemplu,Reteaua Internationala pentru Administrarea Corporatiilor.
Principiile OECD au servit, de asemenea, ca punct de referinta la realizarea unui mare numar
de coduri nationale privind guvernanta corporativa[19].
In concluzie, in cadrul conceptelor de guvernanta corporativa, un loc central il ocupa
transparenta informatiilor financiar-contabile, deoarece se afla la baza intregului proces
decizional. Din aceste considerente, informatia financiar-contabila trebuie sa atinga o
anumita calitate si sa contribuie la administrarea eficienta a organizatiei si la cresterea
valorii de piata a acesteia.
In administrarea unei companii, actorul principal este managerul general. El joaca rolul
important in crearea de valoare si in asigurarea performantei companiei.
Calitatea informatiilor cuprinse in raportarile financiare a crescut in toate tarile, de la
o perioada la alta, ca urmare a presiunilor interne si externe, realizate de organismele
16

internationale de reglementare si care in buna masura sunt in concordanta cu principiile

OECD.
In administrarea organizatiilor, realitatile recente confirma faptul ca in tarile din Europa de
Sud-Est,inclusiv in Romania, s-au facut progrese substantiale care au contribuit la imbunatatirea
cadrului juridic si de reglementare impotriva abuzurilor.
In continuare, prezentam in sinteza evolutia implementarii principiilor guvernantei
corporative, in tabelul din figura 1.3 Evolutia codurilor de buna practica.
N
r. crt.
1

Codurile de buna practica

CODUL ADRIAN CADBURY

(Marea Britanie, 1992)

Contributia

- stabileste pentru prima oara reguli de b

pentru administrarea companiilor;

- stabileste nevoia constituirii unor comit

audit;
- utilizarea pe scara larga a directorilor
nonexecutivi;

- socoteste necesar sa-si declare gradul d

conformare, fara sanctiuni, singura sanctiune fi
dezaprobarea si posibilitatea retragerii investito
actionarilor.
2

RAPORTUL PAUL RUTTEMAN

(Marea Britanie 1993)

- recomanda ca orice companie listata la

raporteze asupra controlului financiar intern.

Standardele vietii publice ale

lordului NOLAN

- considera necesara asigurarea dezvolta

etici in sectorul public.

Codul RICHARD GREENBURY

(Marea Britanie, 1995)

- necesitatea constituirii unui comitet de

remuneratie alcatuit din directorii nonexecutivi
stabilirea salariilor directorilor executivi.

Raportul RONNIE HAMPEL

(Marea Britanie 1995)

- directorii trebuie sa verifice eficacitatea

controlului intern, fara sa raporteze asupra
rezultatelor;

- sustine ideea implementarii auditului in

dar care nu este obligatorie;

17

N
r. crt.

Codurile de buna practica

Contributia

- totusi, recomanda verificarea functiei d

intern, anual.
6

CODUL COMBINAT

- reprezinta o combinatie a celorlalte cod

anterioare;

(Marea Britanie 1998)

- desi voluntar, a devenit o cerinta obliga

pentru companiile cotate;

- Principiul codului: conformeaza-te sau

explica.
7

CHARLIE Mc CREEVY

- lanseaza principiul aplica sau explica

care obliga companiile sa justifice orice deviere
Codurile guvernantei corporative;

- Principiul aplica sau explica este un e

central al tipului de Guvernanta Corporativa eu
8

RAPORTUL NIGEL TURNBULL

(Marea Britanie 1999)

- conformarea cu codul combinat;

- alegerea directorilor de catre actionari
intervale nu mai mari de trei ani;

- revizuirea anuala a sistemelor de contro

- confirma necesitatea raportarii eficacit

controlului intern pentru intreaga organizatie, p
emiterea declaratiilor de control intern, nu num
celor de control financiar intern;

- prezinta legatura cu Codul de control C

sustine necesitatea evaluarii riscurilor ca un pri
pentru un bun sistem de control intern;

- raportarile anuale sa contina o declarat

asupra modului in care s-au aplicat principiile
guvernantei corporative.
9

LEGEA SARBANES-OXLEY

18

- adoptarea transanta a principiului

conformeaza-te sau explica, preluata din prac

N
r. crt.

Codurile de buna practica

(SUA, 2001 - 2002)

Contributia

Marea Britanie;

- penalitatile pentru neconformare sunt s

respectiv amenzi pana la zece mil. USD, restitui
bonusurilor primite si sanctiuni penale de pana
de inchisoare;

- alte nenumarate dispozitii obligatorii p

independenta directorilor, comitetele de audit,
comitetele de numire, codurile guvernantei
corporative si declaratii ale directorilor;

- comitetul de audit sa fie constituit num

directori nonexecutivi;

- evaluarea controlului intern in conform

cadrul recunoscut de modelul COSO;

- strategia de abordare a managementulu

riscurilor in baza noului cadru COSO-ERM, re
la nivelul intregii organizatii;

- directorii, din sase in sase luni trebuie s

reinnoiasca declaratia privind raspunderea cu p
organizarea controlului intern in cadrul organiz
1

ANDREW CHAMBERS
(membru al board-ului IIA)

- elaboreaza primul Manual de audit inte

propune zece principii de asigurare a implemen
guvernantei corporative.

CODULCOMBINAT REVIZUIT
(Marea Britanie 2003)

- introduce principii si clauze dure cu pri

implementarea guvernantei corporative.

RAPORTUL HIGGS (Marea

Britanie 2004)

- utilizarea pe scara larga a directorilor n

executivi.

RAPORTUL SMITH (Marea

Britanie 2005)

- recomanda implementarea Comitetelor

3
1

RAPORTUL VIENOT (Franta,

19

- sugereaza examinarea conducerii corpo

Codurile de buna practica

r. crt.
4

1
5

Contributia

1998)

nivel international si elaborarea unui Ghid de

Guvernanta Corporativa pentru Europa.

RAPORTUL JAAP WINTER

(Franta, 2002 2005)

- elaboreaza raportul final pentru LEGE

COMPANIEI IN EUROPA;

- contine recomandari pentru o reglemen

moderna a cadrului legislativ privind companiil
europene;

- abordeaza probleme privind rolul direc

nonexecutivi, comitetul de remuneratie, declara
control intern;

- utilizeaza sintagma britanica conform

sau explica.
1

COMISIA UE, 2002

- considera ca nu este necesar un Cod al

Guvernantei corporative european, ci o abordar
pe principiile Legii Sarbanes-Oxley

OECD, 2003

- elaboreaza un Cod de principii pentru

administrarea sanatoasa a firmelor

- elaboreaza principiile Guvernantei corp

care completeaza sarcinile consiliilor de admini
drepturile si tratamentul echitabil al actionarilo
transparenta informatiilor financiar contabile;

- OECD impreuna cu Banca Mondiala si

Monetar International au elaborat 12 standarde
pentru sisteme financiare solide, care au stat la
elaborarii unui numar mare de coduri nationale
guvernanta corporativa
Figura 1.3. Evolutia codurilor de buna practica

Epopeea aparitiei Codurilor etice de buna practica continua si se asteapta si in viitor

alte asemenea coduri, atat in Marea Britanie cat si in alte tari, si in acelasi timp, adoptarea
acestora de cat mai multe companii/organizatii, pentru implementarea guvernantei
corporative.
20

Dezbaterile referitoare la guvernanta corporativa raman aprinse, iar tendinta de aparitie si a

altor coduri de buna practica continua[20]. Noile coduri care apar au avantajul informatiilor
recente din domeniile in care problemele cu care s-au confruntat au o solutionare in practica, insa
de indata ce exista, ele sunt depasite de noi versiuni care vin cu detalii tot mai comprehensive.
Practic, in prezent, se constata o reunire a codurilor printr-o intelegere comuna a
modului in care ar trebui condusa viata corporativa, de productie, comerciala si publica.
Imensa presiune inerenta a grupurilor de mediu si a organizatiilor pentru globalizare au
in vedere conduita marilor corporatii, iar oamenii incep sa stabileasca ce este acceptabil sau
nu in conduita corporativa a acestora.
Problema abordarii formalizate a aspectelor guvernantei corporative a intrat in atentia
generala la sfarsitul secolului XX. Conflictele de interese in activitatea unor companii mari,
transnationale, au ajuns in discutia publica si au impulsionat elaborarea si punerea in practica a
codurilor de administrare corporativa.
Codurile de buna practica pot fi emise atat de entitati guvernamentale sau
cvasiguvernamentale, cat si de bursele de valori mobiliare, comisiile de valori mobiliare, asociatiile
oamenilor de afaceri, asociatiile de protectie a drepturilor actionarilor etc.
Dupa Codul Cadbury in Marea Britanie, au aparut codurile General Motors Board of
Directors Guidelines in SUA si Dey Raport in Canada. Ulterior, acestea au
reprezentat modele pentru celelalte companii nationale/internationale, fiind recomandate
corporatiilor chiar de organele de reglementare..
Tarile UE in scopul protejarii intereselor investitorilor si actionarilor au elaborat o serie de
coduri de administrare corporativa la nivel national sau international.
Un specific pentru Europa se constituie faptul ca obiectivele elaborarii acestor coduri de
buna practica l-a reprezentat dezvaluirea informatiilor necesare investitorilor pentru evaluarea
justa a performantelor si practicilor de administrare a companiilor si in prescrierea unui
comportament corporativ.
In prezent, in tarile membre ale UE sunt inregistrate 35 de coduri de buna practica,
majoritatea fiind emise dupa 1997[21].
In continuare, prezentam codurile de administrare corporativa emise in Europa, care
contin specificatii privind organul emitent, tipurile de companii la care se refera si obiectivele
acestora, asa cum rezulta din tabelul din figura 1.4 Coduri de administrare corporativa in
tarile Uniunii Europene.

Organul
emitent

Organiz
atiile

Denumirea
codului, anul
emiterii

La ce
companii se refera

Recomandar
Companiile
ile Comisiei de
listate.
21

Obiective

Ridicarea calitatii
guvernarii

Organul
emitent

guverna
mentale si
cvasiguvernamentale

Denumirea
codului, anul
emiterii

Obiective

Finante si
Banci a Belgiei
(1998)
Recomandar
ile Comisiei Pietei
Valorilor Mobiliare
a Portugaliei (1999)

Ghidul
Ministerului
Industriei si
Comertului din
Finlanda (2000)
Comisiil
e burselor

La ce
companii se refera

Raportul
Cadbury (1992),
(UK)

de valori

Companiile
listate.
Pot servi
drept model si
pentru alte
companii
Companiile

Cresterea
performantelor
companiilor,
competitivitatii si accesului
la capital

Companiile

Ridicarea calitatii
guvernarii

listate

listate.
Poate servi
drept model si
pentru alte
companii

si
asociatiil

Cresterea
performantelor
companiilor,
competitivitatii si accesului
la capital

consiliilor de
supraveghere, inclusiv prin
stipularea unor cerinte
riguroase fata de
informatiile supuse
dezvaluirii.

business
ului
Raportul
Peters (1997),
(Olanda)

Companiile
listate

Ridicarea calitatii
guvernarii
consiliilor de
supraveghere

Raportul
Hampel (1998),
(UK)

Companiile
listate

Ridicarea calitatii
guvernarii
consiliilor, inclusiv

22

Organul
emitent

Denumirea
codului, anul
emiterii

La ce
companii se refera

Obiective

prin stipularea
unor cerinte
riguroase fata de
informatiile supuse
dezvaluirii
Asociatii
le

Raportul
Vienot (1999),
(Franta)

Companiile
listate

businessului

Ridicarea calitatii
guvernarii
consiliilor de supraveghere

Federatia
industriei (2001),
(Grecia)

Companiile listate

Camera de
Comert,
Confederatia
Industriei si a
Patronatului
(1997), (Finlanda)

Companiile listate

Ridicarea calitatii
guvernarii consiliilor de
supraveghere

Raportul
Greenbury (1995),
(UK)

Companiile listate

Ridicarea calitatii
guvernarii consiliilor,
inclusiv prin stipularea
unor cerinte riguroase fata
de informatiile supuse
dezvaluirii

Codul de initiativa
din Berlin (2000)

Companiile listate

Poate servi drept

model si pentru
alte companii

Poate servi drept

model si pentru
alte companii

Poate servi drept

model si pentru
23

Ridicarea calitatii
guvernarii consiliilor,
inclusiv prin stipularea
unor cerinte riguroase fata
de informatiile supuse
dezvaluirii

Ridicarea calitatii
guvernarii consiliilor de
supraveghere

Organul
emitent

Denumirea
codului, anul
emiterii

La ce
companii se refera

Obiective

alte companii

Asociatiile
investitorilor

Regulamentele
germane Panel
(2000)

Companiile listate

Ridicarea calitatii
guvernarii consiliilor de
supraveghere si dezvaluirea
informatiilor pentru
actionari

Codul Institutului
Secretarilor si
Administratorilor
(1991), (UK)

Companiile listate

Ridicarea calitatii
guvernarii consiliilor de
supraveghere si dezvaluirea
informatiilor pentru
actionari

Comitetul
Actionarilor
Institutionali
(1991), (UK)

Companiile listate

Ridicarea calitatii guvernarii

consiliilor de supraveghere si
dezvaluirea informatiilor
pentru actionari

Recomandarile
VEB (1997),
(Olanda)

Companiile listate

Ridicarea calitatii guvernarii

consiliilor de supraveghere si
dezvaluirea informatiilor
pentru actionari

Ghidul Asociatiei
Companiile listate
Actionarilor (2000),
(Danemarca)

Ridicarea calitatii guvernarii

consiliilor de supraveghere si
dezvaluirea informatiilor
pentru actionari

Poate servi drept

model si pentru
alte companii

Figura 1.4. Coduri de administrare corporativa in tarile uniunii europene

Din analiza acestui tabel se observa ca printre subiectele recomandate de aceste coduri
estecrearea comitetelor de audit la nivelul firmelor (Hampel din Marea Britanie, codurile
similare emise in Franta si Olanda), formate din directori independenti, care sa
fie responsabili de raportarea financiara a firmei si de monitorizarea auditul intern si
auditului extern al acesteia. De altfel, comitetele de audit au devenit o trasatura comuna a
firmelor europene, fapt care reflecta tendinta de perfectionare a structurii de administrare a
companiilor.
24

In unele tari ale UE, o componenta a codului de administrare corporativa o

reprezinta codul etic, a carui implementare se realizeaza in aceeasi maniera ca si a celorlalte
elemente corporative. Codul etic se adopta pe baza normelor de conduita corporativa,
trebuie sa fie acceptat in unanimitate de Consiliul de administratie al companiei si sa
cuprinda reguli deontologice si etice, atat pentru membrii consiliului si executivului, cat si
pentru actionarii si angajatii societatii.

[1] www.ccir.ro.
[2] K.H.

Spencer Pickett - The Internal Auditing Handbook, Second Edition, John Wiley &
Sons, III, River Street, Hoboken, NY 07030, USA, 2006, pp. 21-22.

[3] Ibidem, p. 21.

[4] Ibidem, p. 15.
[5] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din
Marea Britanie si Irlanda, 2002, pp. 11-12.

[6] www.europa.int, Ester Sorana, Forumul European pentru Guvernare Corporativa FEGC.
[7] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din
Marea Britanie si Irlanda, 2002, prelucrare si adaptare de la p. 8.

[8] K.H.

Spencer Pickett -The Internal Auditing Handbook, Second Edition, John Wiley &
Sons, III, River Street, Hoboken, NY 07030, USA, 2006, adaptare de la p. 27.

[9] Sinonim ca structura si activitate cu CNVM Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

[10] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din
Marea Britanie si Irlanda, 2002, prelucrare si adaptare de la p. 9.

[11] Ibidem, adaptare de la p. 9.

[12] Institute of Internal Auditors Institutul Auditorilor Interni.
[13] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din
Marea Britanie si Irlanda, 2002, adaptare de la p. 9.

[14] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni

din Marea Britanie si Irlanda, 2002, p. 9.

[15] Guvernanta corporativa, Ghid pentru dezvaluirea informatiilor

Bursa din Toronto, 2004.

[16] Ibidem., pag. 26.

[17] Principles of Corporate Governance, Editie revizuita, OECD, 2004.

25

[18] K.H.Spencer

Pickett - The Internal Auditing Handbook, Second Edition, John Wiley &
Sons, III, River Street, Hoboken, NY 07030, USA, 2006, pp. 25-26.

[19] Cartea Alba

a administrarii corporatiilor in sud-estul Europei, Pactul de stabilitate,

Acordul Europei de Sud-Est pentru reforma, investitii, integritate si crestere economica.

[20] A

se observa, in prezent, disputa din mass-media privind comportamentul marilor lanturi

comerciale (Carrefour, Billa, Metro, Kaufland s.a.) care au un comportament de monopol cu
producatorii si influenteaza evident, prin tehnici de marketing, cerintele de consum ale
populatiei. Din aceste considerente, organizatii profesionale ale producatorilor au propus
constituirea unor coduri de buna practica in domeniu pentru a limita forta marilor lanturi
comerciale si care sa fie respectate de acestea, deoarece procesele in instanta costa si dureaza
mult. In Romania, acestea au reusit sa apara in centrul oraselor si nu la periferie, cum este in
Occident si au distrus, in acest fel, reteaua de cartier a micilor comercianti.
[21] Svetlana

Pinzari, Ianina Spinei, Administrarea corporativa premisa a transparentei si

prevenirii coruptiei, TRANSPARENCY INTERNATIONAL, Moldova, Chisinau, 2004, p. 13.

26