Sunteți pe pagina 1din 13

TEORIA ÎNGRIJIRII

 Ocupă, în sistemul “teoriilor specifice”, locul principal, în imediata


apropiere a obiectivului fundamental al sistemului de asistenţă
socială.
 Jim Black asupra conţinutului asistenţei sociale şi asupra
caracteristicilor muncii “lucrătorului social”:
 Asistentul social este o persoană care încearcă să ajute pe cineva care are
o problemă şi nu se poate ajuta singur;
 Serviciul de asistenţă socială acordă un prim ajutor şi aduce mai ales
uşurare şi alinare clienţilor în problemele lor, fără a reuşi întotdeauna să le
şi rezolve;
 Asistentul social încearcă să ajute clientul să facă faţă cât mai bine
problemei pe care o are şi să-l scoată cât mai repede în afara acestora;
 Asistentul social este – în termeni foarte simpli – cel care ajută pe
“ceilalţi”, suportând mediul în care se află şi încercând sa-l schimbe.
Teoria îngrijirii vizează:

Mediul social degradat


 Individul în situaţia
sau în curs de degradare,
de risc
grupul-problemă,
(familia din care
comunitatea sau
face parte)
colectivitatea umană
marginalizată

 Ambele presupun implicarea asistentului social în programe şi


acţiuni practice, folosind ansamblul abilităţilor, deprinderilor şi
aptitudinilor de care dispune
 Munca asistentului social trebuie să se înscrie armonios,
organic, în sistemul îngrijirii din perspectiva diferiţilor
actori:
 a clientului (participare la îngrijire, auto-îngrijire);
 a familiei (sau a grupului primar din care face parte);
 a agenţiei specializate în domeniu;
 a asistentului social propriu-zis, care monitorizează
permanent ansamblul activităţilor de îngrijire;
 a comunităţii şi a factorilor instituţionali locali,
responsabili de funcţionarea normală a societăţii “locale”;
 a societăţii globale.
 Asistenţii sociali sunt indispensabili în mediile sociale anomice,
în care disfuncţiile s-au cronicizat, devianţa de la normalitate a
căpătat caracter epidemic şi în care oamenii vulnerabili sunt
copleşiţi de ofensiva răului, violenţei, a faptelor degradante.
 Îngrijirea umană presupune, desigur, o intervenţie calificată şi
sistemică, adică implicarea unei serii întregi de profesionişti
(sociologi, psihologi, medici, jurişti, etc.) organizaţi în echipe al
căror mediator şi dirijor este asistentul social.
 Obiectivul fundamental al îngrijirii îl constituie asigurarea pe
termen lung a independenţei clienţilor faţă de ofertele de ajutor
ale celorlalţi.
 În calitatea lor de agenţi ai controlului social, asistenţii sociali
trebuie să asigure o îngrijire specifică indivizilor defavorizaţi
atât direct, cât şi prin menţinerea stabilităţii, a unui climat
comunitar favorabil dezvoltării normale şi prosperităţii fiecărui
cetăţean sau grup uman.
 Martin Davies – un program de instruire, de
cercetare şi profesionalizare experimentală
poate fi elaborat sub presiunea problemelor din
următoarele arii sociale:
 Grupul şi mediul familial;

 Copii – problemă (creşterea şi îngrijirea lor)

 Problematica bătrânilor (vârsta a treia, “a patra”,


etc.)
A. Asistenţa socială a familiei
 Asistenţa socială a familiei şi asigurarea îngrijirii membrilor grupului
familial care au nevoie de ea, constituie atât forma cea mai veche,
tradiţională a serviciului social, cât şi cea mai importantă activitate în
acest domeniu.
 Dificultăţile care stau în calea muncii asistentului social cu familia
problemă sau cu diferiţi membrii ai acesteia, pot fi numeroase şi adesea
insurmontabile – rezistenţa familiei la schimbare, ambivalenţa opiniilor
şi comportamentelor în interiorul familiei, refuzul părinţilor de a
accepta contactul cu proprii copii şi interviurile cu asistenţi sociali etc.
 Chiar dacă nu trec prin crize acute, familiile cu membrii handicapaţi se
află sub presiunea unei ameninţări pe termen lung şi a unor probleme
gospodăreşti – manageriale cronice (cineva din familie trebuie să se
ocupe permanent de persoana cu handicap, aceasta din urmă vrea să fie
ascultată, să fie ajutată).
B. Creşterea şi îngrijirea copiilor în familia
de origine

 Creşterea şi îngrijirea copiilor în familia de origine (de


preferinţă) sau în afara acesteia (în familii-substitut sau în
diferite instituţii publice) constituie obiectivul principal
din lista de priorităţi a sistemului de asistenţă socială.

 Asigurarea creşterii normale a copiilor constituie prima


etapă strategică a sistemului de îngrijire umană, domeniu
complex, diversificat şi nuanţat, datorită multiplelor
cazuri concrete de copii şi, în general, de indivizi care au
nevoie de ajutor, de protecţie şi de îngrijire.
 Selecţia familiilor – substitut sau recrutarea părinţilor – foster
pentru plasamentul copiilor – problemă poate cuprinde:
a) mediatizarea obiectivelor urmărite printr-o publicitate adecvată şi
chiar prin tehnici de marketing;
b) pregătirea părinţilor – foster care să suplinească, pe cât posibil ,
lipsa adevăraţilor părinţi, pregătire care trebuie să cuprindă:
 cunoştinţele de bază de care au nevoie părinţii – foster;
 situaţiile care pot apărea pe parcursul creşterii, despre care
familia substitut trebuie să ia cunoştinţă;
 formele de dezvoltare a auto – conştientizării participanţilor la
noua lor activitate privind responsabilităţile pe care şi le
asumă, eventualele riscuri şi tehnicile de rezolvare;
 principiile unei bune îngrijiri practice a copiilor;
 munca în grup şi cooperarea cu alţi părinţi – foster
 mijloacele de stimulare a autoeducaţiei permanente etc.
a) Sprijinirea de către stat şi de către agenţii private a “familiilor -
foster” pe toată durata plasamentului de care beneficiază un copil,
pentru ca exigenţele creşterii şi ale îngrijirii acestuia să fie realizate
în condiţii optime.
Paradigma teoriei “îngrijirii umane”
Copilul problemă

Familia
Instituţii
substitut

Întreţinere Asistentul social Întreţinere


şi
Teoria îngrijirii
Creştere Creştere

“transfer” oportun
Familia
de origine

Societatea globală
C. Îngrijirea persoanelor în vârstă
 Vârstnicii constituie cel mai numeros grup social care are nevoie
de protecţia celorlalţi, în primul rând de protecţia grupului
familial din care fac parte, a comunităţii şi vecinătăţii umane şi,
în ultimă instanţă de protecţia ansamblului social.
 Ajutorul social, în acest caz, poate consta, de pildă, în:
1. Servicii zilnice adecvate noilor persoane în vârstă (pe care
ceilalţi membrii ai familiei nu le pot face);
2. Sprijin financiar şi alimentar;
3. Consultaţii juridice şi sfaturi medicale necesare;
4. Integrarea în activităţi de grup, reinserţie socială, etc.;
5. Ocrotirea specială pentru vârstnicii aflaţi într-o stare de
dependenţă accentuată care împovărează familia.
D. Teoria îngrijirii – nucleu al asistenţei
sociale
 Teoria îngrijirii reprezintă pentru asistentul social nucleul statusului său în
societate, oferindu-i astfel câmpul de acţiune cel mai reprezentativ şi
centrat pe problemele şi exigenţele fundamentale ale profesiei.

 Concluziile unor analize – în acest caz privind teoria îngrijirii – pot fi cel
mai bine prezentate în sinteze conceptual – paradigmatice, a căror funcţie
este de a esenţializa problematica vizată şi, în plan practic, acţional, de a
orienta (sau, mai exact, de a ghida) elaborarea viitoarelor programe sociale,
atât de cunoaştere şi diagnostic, cât şi de acţiune, intervenţie şi schimbare
socială
PERSPECTIVA SISTEMICĂ
a protecţiei şi îngrijirii umane
(sisteme şi subsisteme “participante”)

SISTEMUL FAMILIAL SISTEMUL COMUNITAR


context formativ Context socio-cultural
de origine de origine
SISTEMUL
MACRO-
SOCIAL
CALITATE VIEŢII POLITICI SOCIALE
Context socio - Context practic
ecologic acţional
-Familii-problemă PROBLEME PROGRAME
- Prevenţie şi diagnoză
SOCIALE SOCIALE
-Dependenţa de alcool - Îngrijire şi ajutor
sau drog
-Bătrânii-problemă. - Terapie şi schimbare
Etc. PRACTICA
-Copii-problemă asistenţei sociale

MODELE TEHNICI STRATEGII


de ajutor de acţiune de îngrijire
Paradigma “perspectivei sistemice a AS (I)”
SPAŢIUL SOCIAL
(Starea ecologico ambientală)
INTERVENŢIA SOCIALĂ
Programe, acţiuni

CLIENTUL COOPERARE ASISTENTUL SOCIAL


Participare
Mediul
Caracte- Abili- Caracte- Abili- Nivel de
afectiv
ristci tăţi ristci tăţi calificare
primar
INSTITUŢIE
Agenţi sociali
Actori sociali DECIZII
DECIZII
Programe
Activităţi
de acţiune
ÎNGRIJIRE
şi
SCHIMBARE SOCIALĂ

Paradigma “perspectivei sistemice a AS (II)”

S-ar putea să vă placă și