• O comunitate, în general, este definită ca un

grup în cadrul căruia oamenii împart ceva în

comun.
• Dezvoltarea comunitară reprezintă
schimbarea voluntară realizată în, prin şi
pentru membrii unei comunităţi.

• Scopul unui proces de dezvoltare

comunitara este în primul rând acela de a
crea o cultura a dezvoltarii în rândul
membrilor comunitatii.
 • Definitii
Dezvoltarea comunitara este procesul prin
care indivizii dintr-o anumitã zonã
geograficã sau dintr-o comunitate
delimitata geografic sau de interese îsi
asumã responsabilitatea pentru producerea
unor schimbãri în comunitate, fãrã a
astepta ca guvernul, autoritãtile locale sau
altcineva sã facã acest lucru în locul lor.
(sau)
• Dupa DUNHAM (1970) dezvoltarea comunitara este:
“procesul constient de interactiune sociala si acea tehnica
specifica asistentei sociale care au cel putin unul din
urmatoarele obiective:
• (1) rezolvarea nevoilor de baza si obtinerea si mentinerea
unui echilibru intre nevoile si resursele unei comunitati;
• (2) ajutarea oamenilor de a trata mai eficient problemele si
scopurile lor, prin sprijinirea lor pentru a-si dezvolta,
intari si mentine calitatile de participare, autocontrol si
cooperare;
• (3) obtinerea de schimbari in cadrul relatiilor comunitare
si de grup precum si la nivelul centrelor de decizii
comunitare.
 • Actori specializati
• Facilitatorul are un rol secundar, care ajută dar nu oferă
slutii, lansează, dar nu duce procesele până la capăt.
• Animatorul comunitar este cel care lansează, inspiră însă
nu îşi asumă roluri esenţiale
• Promotorul local este individul care implementează,
aduce resursele în funcţie de un model de acţiune bine
stabilit
• Agentul de dezvoltare comunitară poate exercita
oricare dintre rolurile menţionate mai sus
• Dezvoltarea are mai multe dimensiuni:
dezvoltare economica (locuri de munca,
activitati economice, întreprinzatori);
dezvoltarea infrastructurii (dotari edilitare
corespunzatoare: drumuri de acces, iluminat
public, dispensar modern, scoala, gradinita,
curent electric, sistem de telefonie); oameni
activi si relatii armonioase între ei (o
anumita mentalitate).
• au initiativa în rezolvarea problemelor;
• coopereaza în rezolvarea problemelor locale;
• exista un sentiment de solidaritate al rezidentilor
comunitatii fata de comunitate.

• Comunitate dezvoltata este conturată de:

initiativa, asumarea responsabilitatii, încredere si
optimism, cooperare.
Comunitate nedezvoltată este caracterizată de:
pasivitate, paternalism, apatie, individualism,
conflicte.
 O comunitate dezvoltată
Dezvoltarea unei comunitati este asigurata atunci
când membrii comunitatii:
• au încredere în ei însisi si în ceilalti;
• sunt constienti de forta pe care o pot avea
impreuna;
• au capacitatea de a gândi strategic;
• se simt capabili sa intervină;
• îsi asuma responsabilitatea în rezolvarea
propriilor probleme; (continuare)
• Caracteristicile unei comunităţi dezvoltate
• Conştientizare sistemului de valori comune
• Conştientizarea identităţii comune
• Asigurarea subzistentei membrilor
• Nivelul socializării pe baza valorilor proprii
• Gradul asigurării subzistentei membrilor
• Nivelul utilizării resurselor proprii
• Dezvoltarea propriilor resurse
• Participarea active la formularea, implementarea
si respectarea regulilor comunităţii
• Existenta controlului comunitar
• Comunitatea este solidara cu membri
• Funcţionarea “transferului activ”
 Participarea cetătenilor la dezvoltarea
comunitătii
• Participarea are ca scop principal implicarea câtor
mai multi membri ai comunitatii si mai ales a celor
marginalizati din punct de vedere economic si
social în luarea deciziilor si initierea unor actiuni
care influenteaza conditiile lor de viata.
• Pentru a stimula participarea membrilor
comunitatii se apeleaza de cele mai multe ori la
facilitatori instruiti care sa lucreze în comunitate.
• De ce e important sa participe membrii
comunitatii în proiectele si activitatile unei
organizatii comunitare ?
• Sunt astfel cunoscute nevoile si problemele locale
• Creste capacitatea comunitatilor de a se ocupa de
propriile probleme
• Se identifica, se dezvolta si se mobilizeaza
resursele locale
• Se promoveaza relatii mai solidare între oameni
• Se asigura astfel sustenabilitatea proiectelor
comunitare
Deciziile importante care trebuie luate si la care
membrii comunitatii ar trebui sa participe includ:
• evaluarea nevoilor si potentialului comunitatii de a
raspunde la aceste nevoi precum si a altor
oportunitati;
• prioritizarea problemelor si stabilirea unor scopuri
în functie de ele;
• planificarea actiunilor (planuri de actiune ale
comunitatii, planificarea unor proiecte):
• implementarea actiunilor si proiectelor;
• monitorizarea actiunilor si proiectelor;
• evaluarea rezultatelor.
 Ce sunt organizatiile comunitare?
• Din perspectiva Asociatia Romănâ
Dezvoltare Comunitară, o organizaţie
comunitară este o organizaţie non-profit
înregistrată sau un grup informal constituit
din membrii unei comunităţi care se
asociază pentru a iniţia activităţi ce
răspund la nevoile identificate local de
membrii comunităţii.
• Trăsăturile definitori ale oraganizatiilor
comunitare:
• sunt formate din membrii unei comunităţi
• localizate în comunităţile pe care le servesc
• au o abordare participativă şi consultativă
în planificarea şi derularea activităţilor lor
• sunt implicate în livrarea de servicii sau
activităţi de advocacy pentru comunităţile
lor
 • În România organizaţiile
comunitare descriu grupuri
informale de cetăţeni sau
organizaţii non-profit înregistrate
conform Ordonanţei 26/2000 sau
altor legi speciale ( Legea
129/1998).
 Metodologii de lucru cu OC

Facilitarea comunitară: este procesul de mobilizare a membrilor

unei comunităţi si de sprijinire a acestora pentru a se organiza
în vederea rezolvării problemelor comunitare.
Consultanţa: este o asistenţă punctuală oferită organizaţiei
comunitare, cel mai adesea în sânul comunităţii. Şedinţele de
consultanţa pot dura câteva ore (în medie 3-4 ore).
Finanţarea: permite organizaţiei să-şi testeze şi să-şi
îmbunătăţească abilităţile de management, contribui la creşterea
vizibilităţii organizaţiei în comunitate
Instruirea este esenţială pentru dezvoltarea acestor grupuri.
Având în vedere lipsa de experienţă şi accesul redus la
resurse informaţionale, nevoia de instruire a acestor
grupuri este foarte mare.
Metode culturale. În accepţiunea acestei metode, toţi
oamenii sunt actori (toţi acţionează) şi spectatori (toţi
observă). Adică sunt spect-actori. Teatrul forum este un
mijloc de înţelegere a problemelor comune şi de a încerca
găsirea de soluţii proprii, în loc de a investiga problemele
doar în legătură cu personajele din piesă. De aceea prin
teatrul forum se crează situaţii în care spectatorii să se
poată recunoaşte cu uşurinţă.
Telecentrul: reprezintă un spatiu cu un
personal propriu care informează şi ajută
membrii comunităţii în a-şi rezolva
problemele. TeleCentrele pot oferi servicii
în urmatoarele domenii: infrastructura,
resurse umane, economie, turism,
dezvoltare comunitară, cooperare
transfrontalieră, cultură, sectorul civil,
mediul înconjurător. TeleCentrele pot
sprijini diverse iniţiative locale devenind
intermediari între comunitate, informaţie şi
oportunităţi. (www.telecentru.ro)
 • Provocări si dificultăti ale OC
• Dificultăţile de natură internă se leagă de
caracterul informal, nestructurat, lipsa de
experienţă organizaţională şi lipsa de personal
angajat care fac dificilă mobilizarea şi
administrarea de resurse pentru derularea
activităţilor propuse.
• Dificultăţile de natură externă se referă la mediul
în care activează aceste organizaţii- care de multe
ori sunt comunităţi sărace, cu nevoi multiple şi
resurse minime, cu o experienţă limitată de
asociere şi iniţiativă comunitară.
Valorile dezvoltării comunitare
• Echitate socială
• Patrimoniu local
• Încredere
• Responsabilitate
• Profesionalism
• Civism
• Deschidere
• Voluntariat
• Creativitate
 • Principiile dezvoltării comunitare
• 1. Participarea şi implicarea comunităţii; 2. Potenţarea
comunităţii;
• 3. Valorizarea resurselor locale; 4. Abordarea strategică a
nevoilor locale; 5. Dezvoltare durabilă; 6. Promovarea
voluntariatului;7. Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor
locale; 8. Neapartenenţa politică şi/sau religioasă; 7.
Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor locale; 8.
Neapartenenţa politică şi/sau religioasă;
• 9. Responsabilitatea intervenţiei; 10. Învăţare
permanentă;
• 11. Transparenţa procesului de dezvoltare comunitară;
12. Respectarea diversităţii;
• 13. Promovarea egalităţii şanselor; 14. Promovarea
parteneriatului.
• Comportamentul faţă de comunitate / beneficiari.
Responsabilităţi:
• să acţioneze cu profesionalism;
• să respecte obiceiurile şi tradiţiile locale;
• să respecte particularităţile culturii locale;
• să utilizeze cu precădere resursele locale în scopul
satisfacerii nevoilor comunităţii;
• să aducă la cunoştinţa beneficiarilor scopul intervenţiei sale;
• să fie apolitic în relaţia cu comunitatea;
• să promoveze egalitatea şanselor pentru toţi membrii
comunităţii;
• să păstreze confidenţialitatea.
• Comportamentul faţă de finanţator / angajator.
Responsabilităţi:
• să respecte obligaţiile contractuale
• să promoveze imaginea şi interesele
angajatorului / finanţatorului
• să aducă la cunoştinţă angajatorului /
finanţatorului elementele procesului intervenţiei
• să informeze în timp util angajatorul / finanţatorul
asupra problemelor şi dificultăţilor apărute.
• Comportamentul faţă de alţi practicieni în dezvoltare
comunitară.
• Responsabilităţi:
• împărtăşirea experienţei acumulate colegilor practicieni în
dezvoltare comunitară;
• recunoaşterea şi acceptarea şi altor metode de intervenţie în
dezvoltare comunitară decât cele practicate de el / ea;
• să-şi aducă aportul la îmbunătăţirea practicilor în dezvoltare
comunitară;
• delimitarea faţă de orice acţiune care aduce atingere
domeniului dezvoltare comunitară;
• să se informeze şi să respecte intervenţia altor colegi practicieni
în dezvoltare comunitară.
 • Abilităţi, cunoştinţe, atitudini necesare ale dezvoltatorului
comunitar
• Cunoaşte metode, tehnici si instrumente specifice de
cercetare
• Abilităţi de comunicare
• Abilităţi de conducere a discuţiilor de grup
• Capacitate de analiza si sinteza
• Capacitate de adaptare a limbajului la auditor
• Capacitatea de a interpreta informaţiile
• Transparenţă şi flexibilitate
• Sa fie conştient de rolul / misiunea sa in comunitate si
sa poată sa-l exprime / explice
• Sa fie conştient de limitele intervenţiei sale şi a-si asume
numai lucruri pe care le poate realiza (continuare)
• Sa construiască si sa interpreteze harta relaţiilor in comunitate
• Empatie
• Înţelege si poate lucra cu diversitatea
• Cunoaşte metode/tehnici de mobilizare a unui număr mare si divers
de oameni
• Abilităţi de conducere/planificare si organizare de întâlniri mari
• Recunoaşte si gestionează conflicte si potenţiale conflicte
• Ştie sa recunoască si sa implice grupurile izolate
• Ştie când sa păstreze confidenţialitatea
• Valorizează experienţele anterioare ale grupului/comunităţii
• Ştie cum sa verifice informaţiile obţinute pentru acurateţe si
corectitudine
• Cunoaşte si oferă metode si ocazii de învăţare personala si de grup
(continuare)
• Cunoaşte principii si metode de lucru cu grupuri –
dezvolta eficienta acestora
• Cunoaşte diferite metode/abordări pentru a asigura
transparenta si comunicarea grupului cu
• comunitatea
• Înţelege importanta lucrului in colaborarea si in
parteneriat
• Conştient de dinamica de grup – cunoaşte forme si
structuri de funcţionare
• Are/cunoaşte o varietate de experienţe – alternative pe
care sa le împărtăşească grupului/comunităţii
• Ştie si poate sa îşi păstreze imparţialitatea/neutralitatea
• Cunoştinţe primare de management
• Abordare de la egal la egal
 • B. ELEMENTE CONCEPTUALE ALE STRATEGIEI
DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ
• Capital social. Teoriile capitalului uman au adus un plus
prin identificare a determinanţilor individuali ai
progresului. În principal educaţia a fost văzută de Mincer,
Becker şi discipolii lor drept unul dintre motoarele creşterii.
• „Părinţii fondatori” ai conceptului – Bourdieu, Coleman şi
Putnam – i-au jalonat principalele manifestări: abundenţa
relaţiilor sociale, participarea în asociaţii, încrederea în
oameni, grupuri şi instituţii. Ele contribuie activ la
facilitarea creşterii economice, a unei mai bune organizări
politice şi sociale.
 • Ce este o comunitate ?
• DEX: « 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri
sau fiinte ; posesiune în comun. 2. Grup de oameni
cu interese, credinte sau norme de viata comune ;
totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari
etc.»
• Dctionar de sociologie (Zamfir si
Vlasceanu, 1993): „Entitate socia-umana, ai carei
membri sînt legati împreuna prin locuirea aceluiasi
teritoriu si prin relatii sociale constante si
traditionale (= consolidate în timp).”
• Ferdinand Tönnies (1855-1936) si
opozitia Gemeinschaft-Geselschaft
• Comunitate si societate: “Este comunitate tot ceea ce în
creatiile gîndirii sau ale reprezentarii sociale a oamenilor
este natural sau spontan; societate, tot ceea ce este efectul
artei (în sens de arte-fact, de tehnica sociala, n. n.) Aceasta
este, de exemplu, diferenta dintre troc si comert,
ospitalitate amicala si industrie hoteliera, productia
exersata pentru nevoile unui producator si productia
capitalista.” “Relatia însasi si astfel legatura (sociala) este
conceputa fie ca viata reala si organica – aceasta este fiinta
comunitatii, fie ca o constructie ideala si mecanica – acesta
este conceptul de societate.”
• Pentru Tonnies, modernitatea înseamna
trecerea de la comunitate („forma de
cultura” comuna tuturor societatilor
anterioare, nonmoderne) la societate
(„forma culturala” proprie societatilor
noastre actuale.
• Modernitatea îndeparteaza omul de relatiile
sale „naturale”, proprii „comunitatilor”.
Critica modernitatii trebuie sa aiba deci în
vedere avantajele „comunitatii” originare
pentru a corecta desavantajele „societatii”
actuale.
 • Profilul activităţii de interes
comunitar
Reprezintă o îmbinare de activităţi
constante şi programe punctuale
orientate spre creşterea bunăstării
colective.
• Cerinte ale DC
• Actori
• Contributia
• Resurse
• Contribuţia are câteva principii ce trebuie să fie
respectate sub denumirea de ”principiile
contribuţiei stimulative”:
• Contribuţia universală. Toţi membrii
colectivităţii trebuie să aibă o contribuţie de un fel
sau altul.
• Contribuţie după posibilităţi. Ca oricare altă
contribuţie şi aceasta trebuie să fie progresivă:
contribuţii mai mari la resurse mai mari,
contribuţii mai mici la posibilităţi mai mici.
• Stabilirea democratică a obiectivelor. Obiectivele
comunitare de realizat trebuie stabilite printr-o
procedură democratică.
• Utilizarea transparentă a resurselor. Înalta vizibilitate a
modului în care resursele sunt utilizate, controlul
comunitar permanent al eficienţei utilizării reprezintă o
condiţie esenţială pentru motivarea contribuţiei.
• Îmbinarea contribuţiei obligatorii cu cea voluntară. Este
necesară dezvoltarea modalităţilor de stimulare a
contribuţiilor voluntare, mai ales pentru realizarea
programelor punctuale. Ipostaza de contribuabil este
ipostaza cea mai importantă a actorului comunitar.
• Îmbinarea contribuţiei obligatorii cu cea voluntară. Este
necesară dezvoltarea modalităţilor de stimulare a
contribuţiilor voluntare, mai ales pentru realizarea
programelor punctuale.
 • Resurse comunitare
• Resurse financiare
• . Resurse de muncă
• Resursele naturale
• Resursele de solidaritate
• Resurse de capacităţi
 • Obiectivele DC
• construcţii/ reabilitare a infrastructurii comunitare
– drumuri, poduri, canalizare, alte facilităţi
publice, sisteme de comunicare;
• amenajări teritoriale atât cele necesare producţiei
– îndiguiri, regularizări de ape cât şi cele
referitoare la prevenirea şi eliminarea efectelor
poluării şi a reabilitării ecosistemului.
• realizarea unor obiective de interes public: şcoli,
spitale, locuri de agrement, complexe sportive;
(continuare)
• creşterea securităţii individuale şi colective reprezintă mai
ales în societăţile actuale extrem de vulnerabile, obiectul
frecvent al acţiunilor comunitare;
• forme sistematice de ajutorare şi întrajutorare. Exemplu -
sprijinul pentru tinerii căsătoriţi, pentru persoanele în
nevoie – bătrâni, orfani, copii abandonaţi, mame singure
etc.;
• dezvoltarea de capacităţi productive atât de tip individual
cât şi cooperativ, stimularea dezvoltării de afaceri, a creării
de locuri de muncă este o cale importantă pentru creşterea
şi dezvoltarea bunăstării colective.
• Dimitrie Gusti (1880 - 1955) si proiectul Gusti

• Gusti a rezumat sistemul său sociologic la câteva

enunturi:
* societatea se compune din unităti sociale, adică din
grupări de oameni legati între ei printr-o organizare
activă si o interdependentă sufletească;
* esenta societătii este vointa socială;
* vointa socială depune ca manifestări de viată: o
activitate economică si una spirituală, reglementate de o
a activitate juridică si de o activitate politică;
* vointa socială este condiflionată în manifestærile ei
de o serie de factori sau cadre care pot fi reduse la
patru categorii fundamentale: cosmic, biologic,
psihic si istoric;
* schimbările suferite de societate în decursul
timpului, prin activitæflile ei si sub înrâurirea * *
începuturile de dezvoltare pe care le putem
surprinde în realitatea prezentæ si, deci, le putem
prevedea cu o oarecare precizie, se numesc
tendinte sociale.
 Citate.
• Demnitatea. Demnitatea nu este o atitudine
agresivæ, de tiranie a eului propriu. Dimpotrivă,
este o condiflie etică, pentru a ne apăra
convingerile proprii. De asemenea nu este nici o
exagerare a constiintei de sine, ci o consecintă a
acesteia atunci când ea functionează în conditii
sufletesti satisfăcătoare.
• Eroism. Eroismul este o atitudine morală alcătuită
din aceeasi plămadă ca si sacrificiul de sine.
 • Proiectul Gusti
• A fundamentat metoda monografică, metodă ce presupune abordarea
simultană, multidisciplinară a subiectului pe cadre si manifestări,
folosind echipe de specialisti din domeniul stiinflelor sociale, medici,
ingineri, agronomi, învătători etc. Elemente fundamentale:
• conştientizarea problemelor comunitare cu instrumente ale ştiinţei;
• identificarea obstacolelor sociale şi culturale în calea dezvoltării;
• difuzarea cunoştinţelor tehnice moderne (din agricultură,
construcţiietc);
• acţionarea agenţilor locali ai dezvoltării: învăţători, preoţi,
medici,etc.;
• susţinerea exemplarităţilor
• difuzarea experienţei celor mai buni gospodari, stimularea participării
şcolare, a actiunilor culturale etc.
• C. Proiectul/Strategia de Dezvoltare comunitară – Faze si principii

• 1. Identificarea si diagnoza problemelor sociale

• 2. Stabilirea prioritătilor si adoptarea obiectivelor de dezvoltare
socială
• 3. Identificarea solutiilor alternative si alegerea strategiei
• 4. Elaborarea planului de actiune
• 5. Implementarea
• 6. Monitorizarea
• 7. Evaluarea
• 8. Feedback si corectie
• 1. Identificarea şi diagnoza problemei sociale
• Problema socială reprezintă un factor, un proces, o stare socială
sau naturală care afectează negativ funcţionarea societăţii şi
condiţia umană.
• Diagnoza reprezintă o operaţie premergătoare adoptării unei
soluţii la o problemă, constând în identificarea cauzelor unor
procese negative care constituie substanţa respectivei probleme,
a factorilor care ar putea influenţa pozitiv sau negativ
soluţionarea acesteia.
• Identificarea şi diagnoza problemei sociale, ca prima etapă
presupune delimitarea unui fenomen/proces care, actual sau
potenţial afectează, într-un fel sau altul, viaţa colectivităţii,
devenind o problemă pentru aceasta. (C. Zamfir,2006, p.24)
• Principalii furnizori de informaţii privind
problemele sociale sunt:
• Comunitatea
• Instituţiile specializate în obţinerea şi
furnizarea de date sociale
• Organizaţiile societăţii civile
• Agendele naţionale şi internaţionale
• Mass-media
 • 2. Stabilirea prioritătilor si adoptarea obiectivelor
de dezvoltare socială
• Prioritătile se stabilesc în functie de: urgenta
problemei sau relevanta problemelor pentru valorile
fundamentale ale societăti (echitate, incluzione socială,
coeziune, ect.). În planificarea strategică se folosesc
diferite concepte, uneori în sens ierarhic (cu nivele de
generalitate diferite) alteori, din păcate, pentru a
desemna acelaşi lucru:

• Concepte
Scop (aim, goal, purpose);
Viziunea (the vision);
Misiunea (the mission).
• 3. Identificarea solutiilor alternative si alegerea
strategiei
• Strategia:
• constituie o direcţie globală de acţiune, presupune o
viziune globală şi stabilirea rezultatelor urmărite la nivel
programatic;
• este un document-cadru, care are la bază principii generale
şi include domenii şi direcţii de acţiune prioritare pentru
activitatea unei instituţii sau într-un anumit sector;
• la baza acestor direcţii de acţiune stau obiective majore/
strategice;
• strategia este operaţionalizată şi devine funcţională prin
elaborarea unui plan de acţiune.
 Alegerea solutilor altgernative
depind de:

• C r ite r iu l · O p t iu n ile
1 . fi Ec a c i t a t e a O pu teni a1 O pu teni a2 O pu teni a3 O pu teni a4
2 . F e z a b i l i t a t e a· p o l i t i c· a · ·
i l i tsa t trvaea at ·i a d
3 . F e z a b mini · · ·
4 . fi Ec nti ea · · · ·
5 . hiE tca t e a · · · ·
 • Sursele / factorii / agenţii influenţi în
formularea problemelor şi obiectivelor de
dezvoltare pot fi:
• diagnoza în primă fază a problemelor sociale;
• agenda politică internă;
• agenda internaţională;
• opinia publică /comunitate;
• mass-media;
• modele din trecut;
 • Componentele unei strategii
• Principii
• Domenii/direcţii de acţiune prioritare
• Scopuri/Obiective strategice
• Rezultate preconizate
• Termene de realizare
• Instituţii responsabile
• Indicatori de atingere a obiectivelor/ de măsurare a
rezultatelor
• Proces consultativ
 4. Elaborarea planului de actiune

• Pentru a deveni efectivă, strategia trebuie operationalizată

într-un plan de actiune. Planul de actiune reprezintă pasul
intermediar între strategie – ceea ce se doreste a realiza, si
reaalitatea care se doreste a fi transforamată, specificată
fiind si modalitatea. Planul de actiune este un document
distinct în care pentru fiecare obiectiv si tintă intermediară
se stabilesc: activităti, responsabili, resurse necesare,
termen de realizare, indicatori de performantă.
 • 5. Implementarea
presupune
• 1. Un plan fezabil şi realist
• 2. Resurse necesare
• 3. Mecanisme clare de atingere a
obiectivelor.
 • Concepte asociate

• Mijloace
• Grafic de activităţi
• Rezultate
Monitorizare Activitate continuă de urmărire a procesului de
a: implementare a unei strategii, a unui plan, program
sau proiect în relaţie cu nişte orare stabilite.
Monitorizarea produce informaţii privind derularea
procesului de implementare şi operaţiile specifice
acestuia.

Evaluarea: Activitate periodică de evaluare a relevanţei unei

strategii, plan, program sau proiect, a eficienţei şi
impactului acestuia, atât aşteptat cât şi neaşteptat,
faţă de obiectivele declarate. Evaluarea poate duce
la modificări ale strategiei, planului, programului
sau proiectului tocmai pentru că se concentrează pe
eficienţa globală a acestuia.
 • Monitorizarea şi evaluarea de bună calitate implică cinci
componente
• 1. Obiective clare: elaborare corespunzătoare a strategiei,
planului, programului sau proiectului şi declarare de
obiective clare şi măsurabile.
• 2. Indicatori cheie de performanţă: indicatori folosiţi pentru
a măsura progresul treptat şi succesul global al unui proiect.
Indicatorii cheie, fie calitativi fie cantitativi, ar trebui să fie:
• Actuali – să fie cât mai simplu de cules şi analizat suficient
de repede;
• Adecvaţi capabilităţilor şi resurselor comunităţii/ instituţiei;
• Să folosească seturi de date sau indicatori existente pe plan
local.
• 3. Culegerea datelor: în cadrul unei strategii precum şi a
unui plan, program sau proiect este necesar în general să se
măsoare progresul în termeni de: folosirea input-urilor
interne (financiare, de personal etc.), progresul rezultatelor
şi desfăşurarea procesului.
• 4. Aranjamente instituţionale: depind de oamenii,
procesele şi evenimentele necesare pentru măsurarea
progresului, atât la nivelul strategiei generale, cât şi a
proiectelor/ programelor individuale. Pe de altă parte,
depind de tipurile de instrumente de evaluare necesare (de
exemplu, Plan de îmbunătăţire a activităţii, Raport asupra
lecţiilor învăţate, Raport asupra progresului etc.).
 • Tipuri de monitorizare
• Monitorizarea contextului urmăreşte anticiparea
tendinţelor, oportunităţilor şi riscurilor.
• Monitorizarea de context se concentrează pe
următoarele întrebări:
• Care sunt noile oportunităţi?
• Care sunt noile riscuri?
• Sunt ipotezele încă valide?
• Este încă validă abordarea generală?
• Sunt activităţile programate încă strategice?
• Care sunt activităţile care înainte nu erau viabile, dar în noul
context ar aduce plus de valoare?
• Ce alte activităţi sunt necesare?
 • Monitorizarea ipotezelor
• Periodic, validitatea ipotezelor care definesc logica ce stă
la baza programului/ proiectului trebuie verificată.

• Monitorizarea implementării
• Monitorizarea implementării urmăreşte modul în care
programul/ proiectul se desfăşoară şi produce informaţii
utile pentru management, dar şi pentru informarea tuturor
părţilor interesate.

• Monitorizarea progresului spre rezultate

• Acest tip de monitorizare este orientat spre măsurarea
schimbării produse de activităţile întreprinse.
„Evaluarea obiectivă şi sistematică a unui proiect/program/politică în desfăşurare sau
finalizat(ă), privind designul, implementarea şi rezultatele. Evaluarea ar trebui să
furnizeze informaţie credibilă şi utilă, care să permite încorporarea lecţiilor învăţate în
procesul de luare a deciziilor atât a donorilor cât şi a beneficiarilor.” (OECD, 2002: 21)

„Evaluarea de program reprezintă colectarea cu grijă a informaţiilor despre un program

sau despre anumite aspecte ale unui program pentru a lua deciziile necesare pentru acel
program. Evaluarea de program poate include o varietate de cel puţin 35 de tipuri diferite
de evaluare, cum ar fi evaluarea nevoilor, acreditarea, analiza cost/beneficiu, eficacitatea,
eficienţa, evaluarea formativă, sumativă, bazată pe scopuri, bazată pe proces, bazată pe
rezultate, etc. Tipul de evaluare pe care îl desfăşori pentru a îmbunătăţi programul
depinde de ceea ce vrei să afli despre acel program.” (McNamara, 1998)

Evaluarea este procesul de agregare sistematică şi sintetizare a diferitelor

tipuri şi forme de date pentru a arăta valoarea unui anumit program.
• Pentru a fi utilă în elaborarea programelor
sociale, evaluarea trebuie să fie capabilă să
răspundă la întrebarea contrafactuală: Ce s-
ar fi întâmplat dacă programul respectiv
nu ar fi fost implementat sau dacă ar fi
fost diferit? (Manski şi Garfinkel, 1992:6).
Nu trebuie descrise doar schimbările
identificabile la nivelul grupului ţintă sau al
societăţii mai largi, ci trebuie analizat în ce
măsură acele schimbări se datorează
programului în cauză.
 Tipuri de evaluare
Evaluarea poate fi realizată ex ante, în scopul de a obţine o
prognoză cu privire la modul în care un program va
funcţiona şi va produce efectele dorite, sau ex post, pentru
a furniza informaţii despre eficacitatea sau eficienţa unui
program care a fost deja implementat.
În funcţie de conţinut, evaluarea poate fi de impact
(formativă) sau de proces (sumativă/de rezultat final).
• În funcţie de scopul pe care îl urmăreşte, evaluarea poate fi
statică, atunci când compară un set dat de opţiuni de
program, sau dinamică, atunci când are ca finalitate
îmbunătăţirea deciziilor în legătură cu programe noi, ce
urmează a fi dezvoltate.
• În funcţie de implicarea beneficiarilor în evaluare, evaluarea
poate fi participativă sau non-participativă.
• Un alt criteriu, de această dată metodologic, este răspunsul la
întrebarea „Ce trebuie să înţelegem despre modul în care
funcţionează programele pentru a şti ce realizează ele?”, în
funcţie de care se distinge între evaluarea structurală şi
evaluarea formei reduse („reduced-form evaluation”).
• În funcţie de implicarea beneficiarilor în evaluare, evaluarea
poate fi participativă sau non-participativă. În evaluarea
participativă, beneficiarii intervenţiei sunt în acelaşi timp şi
evaluatorii ei. Beneficiarii şi alţi actori relevanţi sunt implicaţi
atât în procesul de redactare a programului/proiectului, cât şi în
implementare şi evaluare acestuia. Evaluarea participativă nu
este specifică doar intervenţiilor comunitare, însă importanţa ei
este mai mare în acest caz, având în vedere că intervenţiile
comunitare vizează de cele mai multe ori şi participarea
membrilor comunităţii.
 Metode de evaluare
• Metode contitative. În cazul unei opţiuni pentru metode
cantitative, evaluatorul urmăreşte de obicei să evidenţieze
efectele programului, desfăşurând o evaluare de impact.
• Metode calitative
• Evaluarea calitativă nu presupune intervenţia în condiţii
artificiale, ci este mai degrabă naturală. Spre deosebire de
metodele cantitative, în cazul celor calitative, evaluatorul intră
în contact direct cu beneficiarii şi alţi actori relevanţi pentru
intervenţie.
• Metode economice
• Prin metodele economice de evaluare sunt cuantificate în unităţi
monetare atât elementele ce ţin de proces, cât şi cele ce ţin de
efecte.
 • 7. Feedback/corectie

• Manifestă mai multe functii: de corectie a

actiunii, de motivare a performantei, de
îmbunătătire a proiectării actiunii, de
motivare a explorării alternativelor si
reorientare.
 • Una dintre cele mai importante distincţii este între evaluare
formativă şi cea sumativă, prima propunându-şi să crească
calitatea, să îmbunătăţească programul studiat, pe când cea
de-a doua fiind concentrată pe examinarea efectelor
programului. Fiecare dintre aceste două tipuri de evaluare
poate include la rândul ei alte câteva:

Evaluarea formativă: Evaluarea sumativă:

-evaluarea nevoilor
-conceptualizarea structurată
-evaluarea implementării
-evaluarea de proces
-evaluarea rezultatelor
-evaluarea de impact
-analiză cost-beneficiu sau cost eficacitate
-analiză secundară
-meta-analiză
• 8. Cercetătorii ca agenţi exteriori de dezvoltare
comunitară
• Acţiunile cercetătorilor vor viza: creşterea stimei
de sine, crearea unei conştiinţe comune,
conştientizarea că orice om reprezintă o resursă şi
orice experienţă se poate converti într-o expertiză,
transformarea comunităţii într-un actor activ,
dezvoltarea capacităţilor de planificare,
management şi control, responsabilizarea actorilor
comunitari.
 • 9. Institutii de DC
• Comisia Anti-Sărăcie si Promovare a Incluziunii sociale
• European Value Study
• Fondul Roman de Dezvoltare Socială
• Fundatia Natioanlă pentru Dezvoltare socială
• Asociatia Romana de Dezvoltare comunitară
• Fundatia Soros Romania
• Fundatia Parteneriat pentru actiune comunitară si
transformare
• Fundatia CIVITAS
• World Vision Romania
• RuralNet