TEORIA REŢELELOR

 Orice intervenţie socială ia forma unei acţiuni în reţea, cea

mai simplă reprezentare a acesteia este cea triunghiulara,
astfel:
I II

Asistentul Cadrul
social intervenţiei

III

Clientul sau
Beneficiarul acţiunii
 Între aceste trei părţi există raporturi de
intercondiţionare şi interdependenţă, constituind
trei sisteme de elemente:
1. Sistemul asistent social: “fie că lucrează individual, fie în
colectiv, el se implică în activitate cu corpul, cu sufletul şi
spiritul, cu sensibilitatea, intuiţia, valorile, experienţele şi
cunoştinţele, cu tot ceea ce înglobează” personalitatea sa;

2. Contextul social (inclusiv politic, economic, normativ,

cultural, afectiv etc.) al intervenţiei;

3. Sistemul client – beneficiarul intervenţiei, persoana care a

lansat cererea de ajutor (în plan individual) sau grupurile
vulnerabile, marginalizate şi dependente (în plan
general).
Modelul (metoda) intervenţiei în reţea trebuie construit şi
aplicat în virtutea celor trei întrebări fondatoare şi a celor
trei unghiuri de analiză:
 la ce ne gândim? (evaluarea, reflecţia);
 ce trebuie să facem? (acţiunea);

 cum trebuie să fim? (fiinţa, sufletul).

Proiect
de acţiune

depinde
de

Forme de Modul sau

gândire arta de a trăi
 Analiza de reţea (metoda reţelelor) se plasează între
cantitativ şi calitativ, constituind o formă operaţională de
sinteză, “cooperare” sau conciliere a macro-socialului cu
micro-socialul, a structurilor cu micro-structurile, a
organigramelor şi elementelor formale cu sociogramele şi
manifestările informale ale vieţii sociale.

 Analiza de reţea este o metodă indispensabilă în asistenţa

socială, adică în activităţile de intervenţie şi sprijin a
populaţiilor marginalizate, dependente sau vulnerabile.
Interdependenţa segmentelor sociale
şi “analiza de reţea” a unui
fenomen social concret:
 Fenomenul “copiii străzii”

 Fenomenul a apărut şi s-a extins în condiţiile dereglării

mecanismului social, ale disfuncţiilor sociale din sistemul
reţelelor interumane “din imediata apropiere” a familiilor
acestor copii;
Structura “copiilor străzii”:
a) Copii abandonaţi de părinţi;
b) Copii “fugiţi de acasă”;
c) Copii trimişi de părinţi “în stradă”, fie pentru a fura, fie la
cerşit;
d) Copii “căzuţi ” în capcana bandelor de cartier;
e) Copii “fugiţi din instituţiile de profil” (din motive, de
asemenea, parţial subiective sau contradictorii)
f) Copii “cu responsabilităţi familiale” (care îşi întreţin fraţii şi uneori
părinţii …);
g) Copii – business (afacere) trimişi de infractori adulţi la cerşit sau la
furat, în folosul acestora din urmă.

Utilizarea “analizei de reţea” în elaborarea proiectelor de intervenţie

socială, prin identificarea:

I. reţelei de origine din care a făcut sau face parte copilul (familie,
vecinătate, grup de prieteni, etc.);
II. reţelelor de influenţă asupra copiilor respectivi (bande de cartier,
adulţi infractori etc.);
III. reţelelor beneficiare;
IV. reţelelor de ajutor şi intervenţie (atât în zona informală cât şi în zona
formală).
A. Elemente pentru o teorie a reţelelor sociale

Principii directoare în practica metodei reţelelor:

1. Analiza de reţea derivă din structurarea obiectivă a
fenomenelor şi elementelor din unitatea calitativ – cantitativ a
realităţii;
2. Orice individ munceşte sau acţionează într-un sistem – reţea ,
adică în interdependenţă cu alţi indivizi, aflaţi ei înşişi în
sisteme de relaţii socio-economice, politice, culturale sau
afective;
3. Reţelele sociale obiective determină constituirea unor reţele
subiective în viaţa socială: reţele de opinii, atitudini, conduite,
mentalităţi, credinţe sau percepţii ale fenomenelor din lumea
înconjurătoare
4. În perspectivă cantitativă, analiza de reţea semnifică atât rolul
măsurării empirice, cât şi rolul complementarităţii datelor şi
analizelor calitative;
5. În perspectivă calitativă, metoda la care ne referim vizează,
dimpotrivă, rolul interpretării teoretice a informaţiilor într-o
concepţie specifică (teoria sistemică, structurală sau teoria actuală
a reţelelor) şi complementaritatea analizelor cantitative;
6. Raporturile interpersonale informale joacă un rol principal în
diversificarea şi în construirea unor noi configuraţii în reţea a
raporturilor sociale în ansamblul lor. Analiza de reţea presupune
cunoaşterea şi înţelegerea diferitelor caracteristici ale elementelor
implicate:
a) statutul şi rolul actorilor implicaţi
b) diversitatea poziţiilor sociale şi a rolurilor fiecărui actor sau
subiect implicat în reţea
 c. dubla perspectivă a analizei actorilor în reţea: structurală şi
funcţională
d. trăsăturile de individualizare şi definire a reţelelor sociale
e. dimensiunea structurală a reţelei studiate: familie, grup
familial, grupuri de familii înrudite, sisteme de rudenie, etc.
7. Imaginea de reţea este generată de o diversitate de forme de
reflectare a relaţiilor interindividuale: sociograme, organigrame,
“clici sociale” prin diferite alegeri – “în stea”, ”în cerc”, “masă
rotundă”, multe alte figuri care vizează variate activităţi umane;
8. Spre deosebire de constrângerile unui sistem, în reţea, jocul
libertăţii ocupă un spaţiu diferit, iar dimensiunea simbolică a
alegerilor are o greutate determinată în elaborarea discursului
cultural însuşi;
9. Raporturile de rudenie şi “rolurile familiale” constituie un model
pivot pentru dezvoltarea unei teorii şi elaborarea unei metode
moderne de investigare şi cunoaştere;
10. Semnificaţia,forţa sau valoarea unei informaţii care circulă în reţea
este invers proporţională cu forţa sau apropierea relaţiilor cauză;
11. Modificarea naturii relaţiilor umane generează o nouă reţea, cu
noi actori sau cu noi “puncte nodale” relaţionale;
12. Teoria problemei vizează, de asemenea, şi alte aspecte care
necesită precizări, delimitări şi exemplificări, între care:
configuraţia şi limitele reţelei, tipologia şi formele reţelelor,
“lansarea cererii” şi specificul reţelei, procesele care au loc în
reţea, dinamica internă şi raporturile dintre diferitele reţele,
efectele transformărilor de reţea, feed-back-ul, “cultura de reţea”
etc.
 B. Limitele reţelei sau ale configuraţiei
“sistemului de reţele”
 Definirea limitelor reţelei depinde de obiectivele urmărite, de
experienţa sociologului analist.
 Delimitarea se impune a fi corelată cu definirea reţelei: “prin reţea
înţelegem sistemul de relaţii specifice unui grup de persoane,
elemente sau evenimente, privite la un moment dat şi intr-un
anumit context”
 Delimitarea zonei sociale vizate într-o analiză de reţea, este, în
unele cazuri simplă, reţeaua dovedindu-se subiectiv şi conştient
stabilită sau recunoscută de membrii spaţiului uman respectiv.
 În cazuri complexe (comunităţi, zone urbane etc.) se poate aplica
“tehnica bulgărelui de zăpadă”, cu mai multe faze şi zone de
interacţiune;
 Pentru reuşita analizei de reţea, se impune ca întreaga zonă socială
avută în vedere să fie inclusă în investigaţie.
 C. Tipologia şi formele reţelelor sociale

a) primare (informale, neoficiale);

I. reţele b) secundare (formale, oficiale);
c) secundare – informale.

a) de autoritate şi putere;
II. reţele b) de prietenie şi cooperare (sau ajutor).

III. reţele a) de rudenie, familiale;

b) de muncă, colegialitate.

IV. reţele a) tranzacţionale – comunicare;

b) reciprocitate – proximitate.
 Reţeaua primară
 “Unitatea de viaţă socială ce grupează persoane care se cunosc şi
care sunt unite prin legături de rudenie, prietenie, vecinătate sau
muncă”;
 Marie - Chantal Guedon: “un ansamblu natural de indivizi în
interacţiune”, care posedă anumite caracteristici particulare:
a. forma reţelei este de entitate colectivă şi nu de înlănţuire de
relaţii focalizate pe un individ;
b. relaţiile dintre actorii reţelei primare sunt, în esenţă, de natură
afectivă, şi doar în plan secund sunt considerate ca relaţii
funcţionale;
c. reţeaua primară are un caracter dinamic, se modifică în
funcţie de dinamica raporturilor interpersonale;
d. relaţiile “interne” ale reţelei se caracterizează prin
reciprocitate;
e. în cadrul acestui tip de reţea nu sunt practicate “schimburi
băneşti”, monetare
 Reţeaua secundară

 Formă de reprezentare a “instituţiilor sociale care au o existenţă

oficială, sunt structurate într-un mod precis, îndeplinesc funcţii
specifice şi oferă servicii particulare”.
 Caracteristici:
a. nu apare în mod natural;
b. membrii reţelei îşi stabilesc relaţiile în funcţie de serviciile
pe care le furnizează sau pe care le primesc;
c. rolurile persoanelor implicate în reţea determină natura
relaţiilor manifestate între ele;
d. factorii normativi (juridici) şi cei economici (financiari-
monetari) joacă un rol mai important în acest domeniu decât
relaţiile de reciprocitate
 Reţele secundare informale

a) nu sunt preocupate atât de aspecte financiare, cât de realizarea unor

servicii necesare comunităţii;
b) Cu un minimum de efort sau organizare, aceste reţele vizează şi
ating un maximum de eficacitate;
c) Sunt construite de către membrii înşişi ai comunităţii, care îşi
identifică problemele şi îşi elaborează liber, fără nici o
constrângere, strategii sau proiecte de acţiune şi ajutor reciproc:
d) Au o existenţă efemeră, fiind – de la origine – destinate să
răspundă unor nevoi concrete, specifice, existente într+un spaţiu şi
într-un timp date.
 D. Reţelele de intervenţie în funcţie de
“lansarea cererii” de ajutor
Reţeaua de ajutor acţionează în diferite forme forme la cererile lansate de clienţi
sau de reprezentanţii formali sau informali ai acestora, astfel:
a)clientul lansează cererea şi invită asistentul social să se deplaseze

în primul “loc de intervenţie” zonă de ancorare sau fixare.

b)asistentul social primeşte cererea clientului şi+l invită să se

deplaseze în spaţiul reţelei, pentru a vedea el însuşi şi a înţelege ce

se poate face şi care ar putea fi rolul lui în sânul reţelei de
intervenţie şi ajutor.
c)mai mulţi clienţi asemănători lansează cererea de ajutor către

reţeaua de intervenţie.
d) cererea de intervenţie este lansată de o colectivitate “mai largă”,
reprezentând o zonă urbană, un cartier periferic degradat sau
marginalizat, spaţii sociale care aspiră la o integrare firească într-
un sistem de reţele de cooperare şi mai ales de sprijin.

e) cererea de ajutor este lansată de un serviciu public sau de o reţea

secundară care nu este specializată în problema sau domeniul
vizate de clienţi
 Reţele şi “cereri de ajutor” social

I III
Serviciul de evidenţă mediere Reţea beneficiară
a şomerilor (locuri de muncă)

II
Agenţie reţea
specializată

Cererea de ajutor

1 2
De la un client De la mai mulţi clienţi

3 4
De la o colectivitate De la un serviciu social
Momente – etape pe care reţeaua de intervenţie le parcurge în cazul cererii de ajutor:
I. – relaţia client asistent social
(un subiect) (un actor social)
II. – relaţia client medic
(un subiect) psiholog
asistent social
educator
manager agenţie, etc.
(mai mulţi actori sociali)
III. – relaţia familie mamă
(subiect colectiv) tată
copil – problemă asistent social frate (actor social)
bunică
IV. – relaţia mai mulţi subiecţi mai mulţi actori sociali
(grup de muncă, vecinătate) (profesionişti, lideri politici, etc.)
V. – relaţia mai mulţi subiecţi mai mulţi actori
şi mai mulţi actori şi mai mulţi subiecţi
 E. Forme de intervenţie
a) Intervenţia mediului de origine ca actor social asupra mediului
social însuşi – în calitate de client. Este vorba de o colectivizare a
cererii de ajutor pornind de la ideea că “alte persoane trăiesc
aceeaşi problemă” şi că reţeaua socială refuză uneori să ia în calcul
şi să sprijine nevoile exprimate de client.
b) Intervenţia structurală – clientul serviciilor de asistenţă socială are
în aval o serie de factori – cauzali, de context economic, familial,
afectiv, fizic, deci ecologic, iar în amonte, o altă serie, de actori
sociali, condiţii de mediu şi context favorabile unei terapii,
recuperări, reinserţii sociale şi reveniri la statutul persoanei
independente.
c) Dezvoltarea socială locală şi revitalizarea funcţiilor civice ale
locuitorilor şi ale unităţilor publice sau private din incinta “tramei
comunitare”, inclusiv reactivarea sau dinamizarea democraţiei
locale, a potenţialităţilor latente ale teritoriului şi populaţiei.
d) Planul serviciilor individualizate, metodă care urmăreşte a reda
clientului – consumator de servicii – independenţa şi “capacitatea
proprie de decizie” şi a determina pe asistentul social să coopereze cu
clientul, să împartă responsabilităţile sau să-i cedeze întreaga acţiune.
e) Identificarea şi organizarea resurselor locale. Forme ale acestei
metode:
o Masa de tratative – în jurul căreia se adună asistenţi sociali şi alţi
profesionişti pentru a-şi cunoaşte problemele pe care le au de
rezolvat;
o Centrarea pe problemă a “reţelelor secundare”, în cazul în care
anumiţi factori educativi, culturali şi administrativi nu pot stăpâni sau
rezolva anumite fenomene negative prin forţe proprii;
o Reţele de voluntariat în munca socială, ataşate la o structură oficială.
o Reţele de “familii de primire”, mai ales cele vizând plasarea copiilor
abandonaţi sau instituţionalizaţi.
f) Întreprinderea sau reţele organizaţionale - în mediul industrial
întâlnim în forma cea mai clară, dar şi violentă, modul de manifestare
a raporturilor formale şi informale pe de o parte şi reţelelor primare
şi secundare pe de altă parte.
F. Comunitatea umană – intervenţie şi reţele
sociale

 Studiul reţelelor sociale se află în centrul cunoaşterii

relaţiilor dintre indivizi şi societate, dintre aspectul clinic
şi cel comunitar.
 Tipuri de intervenţii derivate din teoria reţelelor:
I.Analiza reţelelor (network analysis) – descrie
reţele mai ales din punct de vedere structural şi
interacţional;

II.Ajutorul social (social support) – descrie

reţele mai ales din punct de vedere funcţional
 Natura legăturilor şi efectelor reţelelor

Caracteristici

I II
Structurale Interacţionale

Reţele
A B C D
Talia Densitatea Natura Intensitatea

Accesul la Conţinutul
reţea Legături

“Tari” “Slabe”

Efecte posibile