UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale - Suport de curs, anul IV, Sem. II -

Lect. univ. dr. Adrian Dan

-2007-

1

denumite paradigme1 în cadrul cărora ei dezvoltă diferite teorii explicative. nu toţi sociologii studiază şi explică problemele sociale de o manieră comună. sociologii pot examina cum economia americană/ europeană influenţează sistemul educaţional. feministă. Humanitas. şi în a decide cum vor fi utilizate faptele relevate de cercetările lor. uniformă. Aceste sunt aspecte care implică analiza unor structuri uriaşe care se regăsesc în întreaga societate americană/ europeană şi care implică milioane de oameni. Un set de concepte. marxistă. se aşteaptă ca sociologii să desfăşoare cercetări pentru a determina dacă sau nu teoriile lor oferă explicaţii efective/ funcţionale asupra comportamentului social şi să realizeze schimbări în cadrul acestor teorii atunci când rezultatele empirice solicită acest lucru. şi. care sunt cauzele care stau la baza problemelor sociale particulare. În contrast.” Deoarece sociologia este o ştiinţă care utilizează mai multe paradigme (Ritzer. care oferă modelul problemelor de cercetare şi a soluţiilor explorate. ed. 1990. metode de investigaţie.PERSPECTIVE SOCIOLOGICE ÎN STUDIUL PROBLEMELOR SOCIALE Studiul şi explicarea problemelor sociale şi a cauzelor acestora reprezintă preocuparea de baza pentru cei mai mulţi sociologi din ziua de astăzi. etc. sau chiar asupra a ce putem considera ca fiind o problemă socială. 1962. şi la începutul secolului XX în SUA. şi cum o 1 2 Termen introdus de Thomas S. În timp ce oamenii în mod general dezvoltă teorii informale asupra comportamentului social. După cum arată Doob (1995:6) o teorie sociologică reprezintă o combinaţie de observaţii. Paradigme ale cunoaşterii societăţii. 2 . 1980) ea constă dintr-un sistem de cunoştinţe comun împărtăşite de către sociologi. Totalitatea realizărilor dintr-un domeniu disciplinar. Sociologii folosesc in analizele lor asupra problemelor sociale cadre teoretice şi metodologice extrem de variate. Nu toţi sociologii sunt de acord asupra modalităţii de definire a unei probleme ca fiind socială. în dezvoltarea de teorii pentru a explica ceea ce au descoperit (empiric). şi ceea ce oamenii din aceste grupuri fac poate afecta substanţa şi funcţionarea structurilor de la nivelul macro. Sociologii (dar şi asistenţii sociali) joacă un rol central în identificarea unor situaţii sau condiţii particulare ca fiind probleme sociale şi in formularea de politici şi programe publice pentru remedierea/ ameliorarea acestora. Structura Revoluţiilor Ştiinţifice. Zamfir. dezvoltat pentru a ghida cercetarea între-un anume domeniu specificat.)2 În cadrul unei paradigme pot fi dezvoltate mai multe teorii sociologice. Analizele la nivel micro examinează structura şi activităţile grupurilor mici. Kuhn. şi de asemenea într-un număr de paradigme concurente (de exemplu paradigma funcţionalistă. sau o hartă pe care membrii unei discipline/ profesii o urmează în alegerea subiectelor de studiu. de asemenea. Există o relaţie directă între cele două nivele: activităţile de la nivel macro influenţează indivizii şi grupurile mici în viaţa de zi cu zi a acestora. valorile asumpţiile şi tehnicile comun împărtăşite de membrii unei comunităţi profesionale. sau cum instituţiile politice influenţează creşterea şi dezvoltarea sistemului legislativ. 2. De exemplu. în deciderea căror metode vor fi utilizate pentru studierea lor. Analizele la nivel macro examinează structurile şi activităţile de dimensiuni mari care există în cadrul societăţilor sau chiar dintre o societate şi o alta. cu un pronunţat caracter normativ. Pentru mai multe detalii vezi şi Ion Ungureanu. Dicţionarul de sociologie (C. O paradigmă constă în credinţele. Natura multi-paradigmatică a sociologiei ne ajută să înţelegem de ce sociologii nu cad întotdeauna de acord în explicarea uneia şi aceleiaşi probleme sociale. deducţii şi intuiţii care oferă o explicare sistematică a vieţii sociale. Explicarea problemelor sociale şi dezvoltarea de programe/ acţiuni/ politici de combatere a acestora au caracterizat sociologia încă de la fundamentarea ei ca disciplină de sine stătătoare in secolul XIX in Europa. larg acceptate de comunitatea ştiinţifică respectivă. care pot avea un grad mai mare sau mai mic de convergenţă. propoziţii. 1993:420) defineşte termenul „paradigmă” drept „1. O paradigmă este deci un ghid. Analizele sociologice pot fi divizate în două mari categorii – realizate la un nivel macro sau la un nivel micro.

Imaginaţia sociologică. aduc un argument extrem de puternic împotriva reducţionismului psihologic în înţelegerea problemelor sociale si subliniază că atâta timp cât noi facem apel la o abordare de tip individualist a vieţii sociale. Sociologul. trebuie totuşi să le raportăm aşa cum ele au rezultat. sau judecăţi subiective. de asemenea. soluţiile invocate se referă la resocializarea sau sancţionarea acestor indivizi. ne abilitează să putem găsi atât cauzele cât şi soluţiile problemelor sociale în structura socială. Valorile. Faptele sunt verificabile în mod empiric: le putem măsura sau observa chiar dacă nu toate faptele sunt detectabile la un moment dat. În ce fel diferă abordarea sociologică asupra problemelor sociale de abordările altor discipline? Unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului XX. 3 C. 1975. Politică. Pe scurt. În anii 1980 emergenţa curentelor politice conservatoare şi neo-conservatoare a condus la o reducere drastică a fondurilor destinate programelor sociale (îndeosebi în ţări precum SUA şi Marea Britanie) şi la o explozie in ceea ce priveşte popularitatea individualismului. Unele dintre acestea pot fi probleme personale. sociologii şi sociologia au atât o dimensiune obiectivă cât şi una subiectivă. Mai degrabă. În acest sens el insistă să punem “socialul” înapoi în ceea ce definim “probleme sociale”. trebuie în primul rând să fie un critic social şi un activist social. Mills a folosit exemple precum şomajul. Imaginaţia sociologică. şi cum ar trebui studiat. Mai mult decât atât. dar imaginaţia sociologică ne permite să conectăm „necazurile personale” (private troubles) cu „problemele publice” (public issues). Colecţia Idei Contemporane. putem afirma că există o dimensiune obiectivă a problemelor sociale: oamenii în mod cert sunt afectaţi negativ şi suferă în anumite condiţii particulare. Wright Mills3. 3 .precum şi alte discipline în acest caz – nu este complet ne-influenţată de sistemul de valori. Dacă rezultatele cercetării noastre nu sunt în concordanţă cu valorile noastre fundamentale. Această constatare nu este însă de natură a ne determina să considerăm că acţiunea/ încercarea sociologiei de a explica problemele sociale este caracterizată de un relativism total. dezavantajante şi de a acţiona în vederea punerii în practică a acestor soluţii. Noi nu putem schimba faptele (datele empirice obţinute) pentru a le aduce în consonanţă cu propriile noastre valori. În acelaşi timp. Probleme precum sărăcia. noi nu putem impune valorile noastre asupra datelor pe care le obţinem. face ca posesorii ei să înţeleagă experienţele şi dificultăţile individuale într-un context istoric şi structural. în contrast. ar trebui să nu fim surprinşi că “nimic nu merge” atunci când încercăm să rezolvăm problemele sociale. reprezintă evaluări. indiferent de paradigma dominantă în care activează şi teoria pe care o îmbrăţişează. ele au in mod frecvent cauze sociale structurale care le fac iremediabile prin angajarea de soluţii individuale. prin capacitatea ei de a ne ajuta sa stabilim legăturile intre nivelul personal (micro) şi cel politic/ public (macro). verificabile – situaţii economice şi sociale particulare precum şi cine este avantajat sau dezavantajat de către acestea. C. In consecinţă. rasismul. ceea ce trebuie să recunoaştem este faptul că sociologia . economice şi politice specifice în care trăiesc sociologii. În timp ce sistemul nostru de valori – şi paradigmele pe care ne sprijinim – ghidează munca noastră de cercetare. Johnson. probleme private (necazuri individuale/ personale). Unii autori precum Allan G. Oamenii tind să gândească – şi sunt încurajaţi de către politicieni. corpul de cunoştinţe care o compun a fost conturat de circumstanţe şi în condiţii sociale. sexismul. Punctul de vedere pe care la formulat Mills releva faptul că deşi adesea experimentăm probleme in cadrul situaţiilor individuale de viaţă. violenţa şi poluarea mediului sunt in mod tipic văzute ca fiind produse de “oamenii răi” (“bad” people). a argumentat că o înţelegere completă a problemelor sociale şi a remediilor eficiente ale acestora solicită ca fiecare individ – nu doar sociologii – să dezvolte ceea ce el a denumit imaginaţia sociologică.problemă trebuie studiată şi rezolvată. Sociologia este un produs social. Aşa cum argumentează Curran & Renzetti (1994:4). divorţul şi viaţa urbană. Wright Mills. important sau de dorit a fi studiat. trebuie să facem distincţie între fapte (sociale) şi valori. individuale. războiul. Imaginaţia sociologică. Bucureşti. În timp ce una dintre sarcinile primare ale sociologului este aceea de a evalua în mod critic – pe baza datelor empirice. „aceasta reprezintă viziunea umanistă a imaginaţiei sociologice”. o sarcină cel puţin la fel de importantă este aceea de a sugera/ oferi modalităţi de eliminare a situaţiilor nedrepte. Ele în mod cert au locul lor în sociologie în sensul că aproape întotdeauna suntem influenţaţi de propriul sistem de valori în luarea deciziilor asupra a ceea ce considerăm a fi cel mai interesant. mass-media şi alţi creatori de opinie – că dificultăţile pe care ei le experimentează sunt de natură individuală. ed. scria el.

simplifica şi reuşi să explice realitatea socială (faptele studiate). INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC Această paradigmă (perspectivă teoretică) argumentează că nici o condiţie/situaţie socială. Contra-exemplu: războiul din Vietnam şi atitudinea pro-război a autorităţilor americane în ciuda protestelor din ce în ce mai numeroase ale americanilor şi ale evidenţelor că acolo se produc numeroase atrocităţi. sau dintre grupuri şi societatea în care ele activează/ funcţionează) încearcă să identifice acele elemente care facilitează sau blochează interacţiunea. funcţionalismul şi teoria conflictului. ci cum această condiţie/ situaţie este definită şi de către cine este ea definită pentru a determina că aceasta este sau o sa se transforme într-o problemă socială (Widdison & Delaney. situaţii pentru a unifica. Procesul social prin care o condiţie/ situaţie specifică ’migrează’ de la nivelul de îngrijorare/ preocupare individuală către nivelul de îngrijorare/ preocupare socială poate fi unul foarte lung şi greoi. Mai degrabă problema reală este aceea de a înţelege ce determină ca o condiţie specifică să fie evaluată ca şi problemă socială. în orice societate.EXPLICAŢII TEORETICE: INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC. dintre indivizi şi grupuri. dar ele prezintă în mod radical perspective diferite asupra naturii realităţii sociale. prin focalizarea asupra anumitor segmente sociale particulare şi a relaţiilor dintre ele (interacţiunile dintre indivizi. Cum însă nu toţi cad de comun acord asupra cărei modalităţi de analiză este cea mai eficientă. Sociologii. nu poate fi considerată în mod inerent sau în mod obiectiv drept o problemă socială până când un număr semnificativ de oameni care deţin putere politică în comunitatea/ societatea respectivă nu cad de comun acord că aceasta contravine interesului public. pot să „cunoască” faptul că un anumit factor specific sau o condiţie/ situaţie are sau va avea un efect devastator asupra societăţii sau a unui anumit grup din societate. sau cum ar trebui ea să fie studiată (Widdison & Delaney. dintre grupuri. 4 . 1997:6). putem considera că aceştia se împart în trei mari categorii de analiză teoretică: interacţionismul simbolic. conştientizarea şi sensibilizarea celor cu putere de decizie a dus la retragerea lui de pe piaţă. Pentru adepţii interacţionismului simbolic. dar el poate fi de asemenea şi unul foarte scurt. aceasta nu este considerată a fi o problemă socială. liderii etc. faptul că anumite condiţii sociale nocive există şi afectează negativ o parte semnificativă a populaţiei nu reprezintă în mod necesar un motiv suficient pentru ca acestea să fie considerate probleme sociale (recunoscute). Cu alte cuvinte în prim plan nu avem acea condiţie socială (negativă). 1997:67). Pentru aceştia întrebările legitime sunt: a) b) Cum se întâmplă ca unele condiţii specifice să fie definite ca probleme sociale în timp ce altele nu sunt/ nu vor fi definite în acelaşi sens? Cine. şi consecinţele fiecăreia în parte. poate legitima considerarea unei condiţii specifice ca fiind problemă socială? Ce soluţii reies/ sunt găsite şi cum sunt găsite acestea pentru probleme sociale specifice? c) 4 Introducerea pe piaţă a unui medicament care administrat gravidelor provoca malformaţii congenitale la nou-născuţi. FUNCŢIONALISMUL ŞI CONFLICTUALISMUL În încercarea lor de a înţelege mai bine fenomenele sociale sociologii şi cercetătorii încearcă să găsească patternuri recurente şi diferite relaţii între diferite aspecte. însă până când ei nu reuşesc să-i convingă pe toţi cei care sunt în poziţia de a controla sau corecta acea condiţie/ situaţie. Aceste trei abordări nu sunt exclusive. cât ar fi ea de perturbatoare/ insuportabilă. Oamenii de ştiinţă. Exemplu4.

sarcina sociologului este aceea de a descoperi de ce 5 6 7 Talcott Parsons. criminalitatea şi inegalitatea (şi care sunt asociate cu diferite comportamente) există şi persistă în orice societate. funcţionaliştii argumentează că dacă un anume tip de comportament sau o instituţie persistă (continuă să existe/ să se manifeste). şi drept urmare va genera dispariţia lui. riscul crescut al bărbaţilor de a ajunge homeless sau de a comite acte anti-sociale. O asumpţie importantă a funcţionalismului o constituie noţiunea de interdependenţă.în orice societate există un set comun de valori şi credinţe general acceptate. schimbarea într-un punct al sistemului poate determina efecte în tot sistemul. Datorită acestei interdependenţe. Uneori utilitatea sau funcţiile aranjamentelor sociale sunt extrem de vizibile. 5 . Societatea este privită ca un sistem în care orice segment al ei este cumva relaţionat la altul. cele mai multe norme/ reguli şi aranjamente sociale pot fi explicate în bună măsură în termeni de utilitate a lor pentru societate. contribuie la menţinerea unităţii sistemului (la ţinerea părţilor lui împreună). copiii cresc fără tată. De multe ori obiectivele formulate şi urmărite (expresie a funcţiilor manifeste) produc rezultate nedorite şi neintenţionate (se generează funcţii latente) şi în fapt acţionează împotriva eforturilor şi capacităţilor grupului în acţiunea de atingere a scopurilor sale.. Problemele sociale sunt construite social funcţie de dezbaterile oamenilor dacă sau nu o anumită condiţie socială reprezintă o problemă socială şi decid ce să facă în legătură cu aceasta. Drept urmare se creează o puternică tendinţă de realizare a unei stabilităţi înalte în sistem. Funcţionaliştii văd aceasta ca fiind necesar deoarece natura interdependentă a societăţii impune cooperarea – fundamentul solidarităţii sociale. teoria consensului) este asociat îndeosebi cu numele lui T.IL: Free Press. 1968. FUNCŢIONALISMUL Funcţionalismul (cunoscut şi sub denumiri precum perspectiva structuralist-funcţionalistă. Conform acestei perspective. Robert King Merton. atunci înseamnă acesta/ aceasta vine în întâmpinarea unei nevoi prezente în cadrul societăţii respective. iar schimbarea socială este posibilă numai în anumite condiţii. efecte care la prima vedere pot să apară ca totalmente nerelaţionate (individuale). Exemplu7. Merton6. iar cele care nu sunt evidente sunt numite funcţii latente. Pentru eliminarea oricărui tip de comportament cercetătorii/ societatea trebui în primul rând să identifice ce funcţii îndeplineşte acesta şi apoi să determine ca acest comportament să devină disfuncţional. lumea în care trăiesc. Doar prin definirea unui comportament particular ca fiind o problemă nu este asigurată şi dispariţia lui. Tema centrală se referă la semnificaţiile pe care le are problema respectivă pentru toţi cei afectaţi. The Social System. De asemenea. Funcţiile care sunt foarte evidente sunt numite funcţii manifeste. Glencoe. 1951. 2nd ed.K. alteori ele rămân nevăzute. O altă asumpţie importantă este aceea că fiecare parte a sistemului (social) îndeplineşte o funcţie pentru societate. contribuind la eficientizarea sistemului social. deci ele îndeplinesc o funcţie. Modelul care emerge deci dintr-o asemenea perspectivă este acela al unui sistem de părţi interrelaţionate fiecare dintre acestea venind în întâmpinarea unei anumite nevoi a societăţii. Consensul şi solidaritatea socială (o identitate comună cu grupul) sunt părţi importante ale oricărei societăţi efective.d) Ce factori există în cadrul oricărei societăţi care inhibă sau facilitează rezolvarea problemelor sociale? Ca şi o concluzie putem constata că perspectiva interacţionismului simbolic subliniază faptul că problemele sociale nu există în mod independent de felul în care oamenii definesc societatea lor. Sprijinul statului pentru mamele singure (AFDC-ul în SUA) care duce la descurajarea închegării unei familii normale. O idee adiţională a perspectivei funcţionaliste este aceea că societatea tinde spre consens (basic consensus) . Cum însă o serie de probleme cum ar fi sărăcia. şi nu la impactul pe care îl are aceasta asupra lor. Social Theory and Social Structure. într-un alt mod. Parsons 5 şi R. New York: Free Press. sau.

fiind singurele care controlează societatea şi folosind acest control. Herbert J. Cu alte cuvinte orice problemă socială particulară reprezintă doar o parte dintr-un „tot” mai mare şi unitar şi funcţional. Gans. d) Săracii cumpără o serie de bunuri pe care alţii nu le doresc. e) Săracii. fructe şi legume care altfel ar fi aruncate la gunoi. De exemplu liniile feroviare ale trenurilor de mare viteză sunt localizate în cartierele sărace. putem arăta că funcţionaliştii pun accent pe inter-relaţiile dintre variatele părţi ale sistemului şi cred că schimbările realizate într-o parte a sistemului (sub-structură) va avea implicaţii semnificative în alte părţi ale sistemului. aceste grupuri fac ca societatea să acţioneze şi să servească propriilor lor interese. eliminarea lor putând fi realizată tocmai prin transformarea comportamentelor asociate lor în caracteristici disfuncţionale. f) Condiţiile vitrege în care trăiesc săracii dau naştere în unele situaţii la diferite forme de artă (blues-ul de exemplu). O problemă socială este o consecinţă a felului în care părţile unui sistem social sunt puse laolaltă/ interacţionează. într-un mod conştient sau inconştient. pot fi forţaţi să absoarbă costurile generate de creştere şi schimbare (cu referire la societatea americană). sau protejează restul societăţii de aceştia – de exemplu profesii precum asistent social. Sărăcia furnizează o forţă de muncă slab calificată şi deci slab remunerată care este dispusă – sau mai degrabă nu este în postura de a refuza – să realizeze „muncile murdare” la un preţ scăzut. Gans8 arată că de pe urma sărăciei beneficiază o proporţie semnificativă a populaţiei. CONFLICTUALISMUL Perspectiva conflictualistă îşi trage seva îndeosebi din teoria socială dezvoltată de Karl Marx. c) Sărăcia creează locuri de muncă pentru o serie de ocupaţii şi profesii care servesc şi „deservesc” pe cei săraci. 6 . O asumpţie importantă a acestei perspective este cea legată de relaţia dintre putere şi structura socială: grupurile avantajate au mai mult decât o cotă parte/ (participare) la putere. The Uses of Poverty: The Poor Pay All. Cu alte cuvinte persistenţa lor indică faptul că probabil ele îndeplinesc o funcţie pentru societate. relevate de faptul că încurajarea eradicării sărăciei este neutralizată de o serie de beneficii specifice în folosul non-săracilor. Wright Mills. 1972. aceasta trebuie plasată într-un context analitic mult mai larg. Aceasta înseamnă că pentru a înţelege o problemă socială. există o serie de „stimulente” care fac ca respectivul comportament să persiste. b) Deoarece săracii sunt nevoiţi să lucreze pentru salarii mici. cu alte cuvinte sărăcia are o serie de funcţii pozitive. fiind lipsiţi de putere. drept pentru care unele grupuri de oameni deţin mai mult (din aceste resurse) decât alte grupuri.şi cum persistă. Această situaţie creează un conflict al intereselor personale sau de grup între diferitele persoane/ grupuri din societate. Deoarece multe dintre alternativele funcţionale la diferitele probleme vor fi disfuncţionale pentru membrii înstăriţi şi cu putere din societatea respectivă. poliţist. deci societatea ia acea formă care serveşte cel mai bine interesele grupului de oameni dominant din acea societate (spre deosebire de funcţionalişti care susţin că societatea ia forma care serveşte cel mai bine intereselor ei ca întreg). îmbrăcăminte second-hand. extinzând astfel utilitatea economică a unor asemenea bunuri – cum ar fi pâinea veche de o zi. gardieni. Limitarea şi raritatea acestor resurse face ca ele să fie distribuite inegal în societate. Iată câteva dintre cele 13 funcţii ale sărăciei identificate de Gans: a) Prezenţa sărăciei asigură faptul că „muncile murdare” ale societăţii vor fi realizate. Dezvoltări şi contribuţii importante la această perspectivă au avut Ralf Dahrendorf şi C. În sumar. Asumpţiunea de principiu a acestei perspective este aceea că resursele din societate – cum ar fi bunăstarea şi puterea – sunt limitate. ambii examinând în special rolul pe care îl joacă puterea în societate. Teoreticienii conflictualişti cred că grupurile dominante exercită control nu doar asupra valorilor şi 8 Herbert J. ei subvenţionează în acest fel o varietate de activităţi economice de care beneficiază cei înstăriţi. automobile şi locuinţe deteriorate.

Mai devreme sau mai târziu. deci va rămâne în stare de latenţă. ci şi asupra practicilor/ rutinelor şi a organizării societăţii. Conştiinţa publică joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. DEFINIŢII Problemă socială reprezintă o situaţie indezirabilă care este considerată de un segment important al societăţii ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita acţiune colectivă în vederea obţinerii unei ameliorări semnificative şi a unei dezirabilităţi crescute (Doob C. perspectiva conflictualistă spune că acest conflict îşi are originea în interiorul societăţii şi de cele mai multe ori conduce la schimbare socială. Considerarea şi definirea unei probleme ca fiind socială şi nu de altă natură (privată sau personală/ individuală) depinde de îndeplinirea unui număr relativ mare de condiţii teoretice şi metodologice.B. Este însă foarte important care valori “contează”.Farley. epidemiile etc. deoarece societatea este o combinaţie de grupuri cu interese nu doar diferite ci şi conflictuale. R. spun conflictualiştii. 2. probleme care ulterior devin/ se transformă în probleme 3. este cauzată de acţiunea sau inacţiunea oamenilor sau a societăţii. opoziţia intereselor va determina apariţia/ manifestarea conflictului în societate.H. 2. Surse precum uraganele. Un rol important în definirea unor probleme ca fiind sociale îl joacă valorile. Unii oameni au mult mai multă influenţă asupra opiniei publice decât alţi oameni. 1992). O valoare este o credinţă personală despre ceea ce este bun sau rău. Un cataclism natural (de exemplu un uragan) nu poate fi el însuşi considerat o problemă socială. Percepţia publică a unei anumite situaţii ca fiind indezirabilă presupune un anumit nivel de conştientizare. După Farley o problemă poate fi considerată ca find socială aceea care este rezultatul/ parte a acţiunii sau inacţiunii oamenilor sau a societăţii. cutremurele. o problemă socială poate fi definită ca o situaţie caracterizată de următoarele trei elemente: 1. O analiză mai detaliată a celor trei elemente arată că: 1. Pentru că ea este mai degrabă o preferinţă personală decât o ilustrare a realităţii. afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de persoane. 1985). Merton (1971) definea o problemă socială ca fiind o discrepanţă semnificativă între normele sociale şi realitatea socială de fapt. Pe lângă conştientizarea publică a acesteia trebuie. funcţie de interesele lor (Skolnick & Currie..credinţelor. să existe un nivel semnificativ de conştientizare că această condiţie constituie o problemă pentru societate.K. Există însă autori care deosebesc două feluri de surse ale problemelor sociale: unele de natură nesocială şi altele de origine socială. 7 . deoarece el nu a fost cauzat de acţiunea/ inacţiunea unor oameni. drept sau greşit (J. Ca urmare tendinţa de lungă durată a societăţii este una îndreptată spre perpetuarea conflictului şi deci spre schimbare socială. Dacă oamenii nu cunosc nimic despre această problemă ea nu va apărea ca problemă socială. este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăţi. Mai mult. Farley (1992). sunt surse nesociale ale unor probleme care afectează un mare număr de oameni. 1995).. nu este deloc simplu de probat dacă o valoare este “îndreptăţită” sau “neîndreptăţită” şi nu există o modalitate ştiinţifică pentru a dovedi că unele valori sunt “adevărate” iar altele “false”. care joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. Lauer (1978) consideră că un rol extrem de important îl joacă şi grupurile protestatare. de asemenea. A. Doar unele efecte generate de acesta pot fi considerate problemă socială.E. R. Multe dintre valorile “îndreptăţite” sunt influenţate de putere. care sunt tot o expresie a manifestării puterii atunci când se constituie în grupuri de presiune. După James E. şi aceştia sunt cei care definesc în cea mai mare măsură o problemă ca fiind socială.

Trecerea lor din latent în manifest este un proces care trebuie să parcurgă anumite etape şi să îndeplinească anumite condiţii. dar dacă avem o rată foarte mare a divorţialităţii. Drept urmare. “indiferent de sursa lor. 3. sau juridică etc. acceptat de către membrii sistemului social respectiv ca trebuind să fie schimbat. 5) decalaje produse de dezvoltare (nearticularea unor elemente şi nesincronizarea lor în procesele de transformare socială care însoţesc dezvoltarea socială). cu alte cuvinte.” O asemenea activitate trebuie să se bazeze pe o teorie a problemelor sociale care reprezintă “o parte a teoriei organizării şi funcţionării sistemelor sociale”. “Conflictele se referă la chestiuni care transcend acele medii locale ale individului şi zona vieţii sale lăuntrice. 1977). 3) consecinţe negative ale unui proces social pozitiv (orice proces social complex prezintă şi consecinţe laterale negative).sociale. 1980). o sursă de dificultăţi şi asupra căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil. cauzele nu mai sunt doar de ordin personal ci au în mare parte origini societale. Un conflict este o problemă publică. Trebuie făcută distincţia între probleme sociale şi probleme individuale sau private. sisteme care funcţionează şi ca urmare a perfecţionării capacităţii lor de a formula clar şi în timp util soluţii eficiente la problemele particulare cu care ele se confruntă (C. deci nu sunt manifeste ci sunt într-o stare de latenţă. anumite publicuri consideră că o valoare preţuită de ele este primejduită. Cătălin Zamfir defineşte şi analizează problemele sociale din perspectiva funcţionării sistemelor sociale unde un aspect esenţial este deţinut de “activitatea de înfruntare a diferitelor dificultăţi care intervin pe parcursul funcţionării lor – cu alte cuvinte. ea va fi totodată o problemă socială” În acest sens.” Această definiţie include două elemente: a. la modul în care diferite medii se suprapun şi se întrepătrund pentru a forma structura amplă a vieţii sociale şi istorice. Larionescu. o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. 8 . luată în ansamblul ei. războaie etc. În calitatea sa de problemă a unui sistem social.” Unele probleme deşi există nu sunt conştientizate. situaţie. Wright Mills (1975) face o distincţie netă între <necazurile personale generate de mediu> şi <conflictele publice ale structurii sociale>. sau economică. “Conştientizarea dificultăţii – respectivul aspect de eliminat sau de realizat este pus ca problemă. 4) fluctuaţii ale factorilor naturali externi sau sociali (descoperirea sau epuizarea unor resurse naturale. Fiecare dintre cele trei elemente ale definiţiei sunt condiţii necesare pentru prezenţa unei probleme sociale B. Ele se referă la organizarea a numeroase asemenea medii în instituţiile unei societăţi istorice.” b.” (M. proces care este problematic. “Un obiect – acel aspect. 2) procese sociale considerate în sine ca fiind negative (dezorganizarea socială şi individuală. “Un necaz este o chestiune personală: individul simte că valorile preţuite de el sunt ameninţate. comportamentele considerate deviante). Disoluţia unei familii prin divorţ nu reprezintă o problemă socială.). una din cele mai importante fiind angajarea sistemului în a lua decizia de a desfăşura o activitate de soluţionare a respectivei probleme. problemele sociale sunt definite în funcţie de consecinţele lor sociale. catastrofe naturale. 1975:37). Perspectiva de analiză a unei probleme sociale este următoarea: ”o problemă particulară poate fi de natură tehnică. C. reprezintă. o caracteristică. Zamfir. Clasele de fenomene care pot deveni obiectul unei asemenea problematizări ar fi: 1) o stare socială învechită (care frânează progresul şi dezvoltarea socială). activitatea de soluţionare a problemelor sociale. Poate fi vorba de un aspect negativ […] sau pozitiv.” (Mills.” În schimb problemele sociale au un caracter mult mai amplu şi sunt de altă natură căpătând forma unor conflicte. în termeni generali o problemă socială este definită drept “un proces social.

Harcourt Brace. acest “număr” îi cuprinde atât pe cei care sunt organizaţi în structuri de putere (cei în poziţii de conducere/ decizie. deoarece elementele componente ale unei structuri sociale (care defineşte sistemul) se află în relaţie de interdependenţă. D. . Pentru aceste raţiuni. consecinţa neanticipată. Acesta este unul din aspectele cele mai controversate în studierea problemelor sociale. fie va deveni manifestă la un moment ulterior apariţiei ei. 9 10 11 R. diferiţi oameni consideră diferite lucruri şi situaţii ca fiind probleme sociale.6) 7) apariţia de noi necesităţi (ca urmare a schimbării unor condiţii sociale obiective pot apărea noi necesităţi a căror imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante). . comportamentul deviant care subliniază rolurile. Nisbet (1971)9 principalele caracteristici ale unei probleme sociale sunt: 1) 2) 3) 4) 5) apariţia unei probleme sociale este indisolubil legată de manifestarea unei neconcordanţe între ceea ce ar trebui să fie oamenii şi ceea ce sunt în realitate (mai precis între situaţia socială existentă şi normele sociale). patologia socială focalizată pe persoane. Dacă oamenii nu consideră că trebuie să facă ceva (să acţioneze) pentru schimbarea acelei situaţii atunci nu ne confruntăm cu o problemă socială. 9 . 4. 6. din următoarele 6 perspective: 1.ei consideră că este nevoie să (se) acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. Nisbet. valorile şi scopurile/ interesele lor distincte. o problemă socială poate fi. nedorită şi indirectă a modelelor instituţionalizate ale comportamentului social. Rubington şi Weinberg (1989) prezintă câteva dezvoltări teoretice asupra naturii problemelor sociale. Şi aici există controverse privind numărul semnificativ de oameni afectaţi. 1971 (3rd edition). acţiunile dezvoltate/ întreprinse pentru rezolvarea unei probleme sociale particulare cu care se confruntă sistemul vor genera apariţia unor noi probleme ce trebuiesc soluţionate şi drept urmare. soluţiile găsite vor fi dificil de concretizat în politici efective. După Earl Rubington şi Matin Weinberg este considerată ca fiind o problemă socială o anumită situaţie ce este incompatibilă cu valorile unui număr semnificativ de oameni care consideră că este nevoie să acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. 3. etichetarea socială care examinează reacţiile sociale. funcţie de particularităţile structurilor sociale soluţiile date acestor probleme sunt diferite (soluţiile având ca scop şi rezultat schimbarea socială). Diferiţi oameni au valori diferite şi chiar aceeaşi persoană poate deţine valori conflictuale între ele. ei discutând despre ea.pune accent pe roluri ca produse ale valorilor şi intereselor/ scopurilor. dezorganizarea socială centrată pe semnificaţia legilor şi a normelor.K. perspectiva critică . diferite structuri sociale au probleme distincte funcţie de caracteristicile. în afacerile politice şi în societate) cât şi pe ceilalţi oameni din societate care consideră că situaţia respectivă reprezintă o problemă socială. probleme de dezvoltare. dar atunci când oamenii afectaţi consideră că trebuie să acţioneze pentru a determina schimbarea ei. care au o mare (putere de) influenţă în economie. 2. (C. Zamfir. C. în multe cazuri. Deci elementele constitutive sunt . sau problema există dar ea este în stare de latenţă şi fie poate să nu devină niciodată manifestă.faptul că această situaţie afectează un număr semnificativ de oameni11 şi că .situaţia care există şi care este cunoscută de către oameni. După Robert K. New York. Merton şi Robert A.incompatibilitatea cu valorile acelor oameni10. conflictul de valori referitor la valori şi interese/ scopuri. Contemporary Social Problems. Merton & R. În orice caz. 5. 1977).

” (p. reforma socială şi individualismul13. deci sunt rele şi nedorite. ideea caracterului pozitiv al naturii umane (omul este bun de la natură) şi posibilitatea modificării condiţiilor sociale. Definiţia după care operează perspectiva patologiei sociale este următoarea: Condiţiile sociale dezirabile şi ordinea socială sunt privite ca fiind sănătoase. 1989. o problemă socială este o violare a aşteptărilor morale. După 1960. Pentru adepţii de mai târziu ai acestei perspective problemele sociale sunt rezultatul valorilor greşit însuşite. I. 16) 14 B. aceste persoane sunt văzute drept „criminali”. dar uneori asemenea eforturi sunt ineficiente. Condiţiile patologice din societate pot rezulta din (1) deficit natural al abilităţii indivizilor de a ţine pasul cu schimbarea idealurilor şi a instituţiilor societăţii. Rosenberg.W. Perspectiva patologiei sociale După Arnold Green12 problemele sociale nu au fost conştientizate înainte de a doua jumătate a secolului XVIII. „imorală”. declin. Astfel. Howton (eds. care au promovat o sociologie caracterizată de patru credinţe extrem de răspândite: legea naturii. Drept principală şi ultimă cauză a problemelor sociale este insuccesul socializării. Primii susţinători ai acestei perspective considerau că unii oamenii sunt defectivi în mod inerent. 1989) 10 . Pentru cei mai mulţi dintre ei ’era clar’ că oamenii din acele clase sociale consideraţi „defectivi. New York. Studiul mai sistematic asupra problemelor sociale este asociat cu fondatorii American Social Science Association . dependenţi şi delincvenţi” tind să se reproducă prin căsătorii între rude de acelaşi sânge 12 Arnold Green. (citat de Rubington & Weinberg. Condiţii. iar societatea (ca organism) are o “viaţă” care depăşeşte “viaţa” oricărei părţi componente. În „accepţiunea blândă” a acestei perspective persoanele care contribuie la apariţia problemelor sociale sunt văzute ca fiind „bolnave” (sick). cei care erau consideraţi din această perspectivă ca fiind devianţi sunt defectivii („cei care nu pot fi educaţi”). iar după primul Război Mondial a intrat într-un uşor. (citat de Rubington & Weinberg. dar constant. Drept urmare. cu o complexitatea structurală care creşte pe măsură ce societatea creşte în volum. 1964. pentru perspectiva patologiei sociale. progresul. Gerver. dependenţii (cei care au anumite dificultăţi în primirea şi însuşirea educaţiei) sau cei delincvenţi (care resping educaţia).1. În orice caz. incluzând modurile de a face/crea lucruri şi instituţii. 1989) 13 Hinckle & Hinckle.). în spatele ambelor accepţiuni se află percepţia conform căreia persoana sau situaţia este. New York. sau (2) din insuccesul societăţii de a ţine pasul în funcţionarea mecanismelor ei cu schimbarea condiţiilor în lumea în care se află. de umanitarism. Macmillan. în timp ce persoanele care se deosebesc/ deviază de la aşteptările morale (statuate de un sistem de valori dominant şi deci larg acceptat) sunt privite ca fiind “bolnave”. această perspectivă este originată în analogia organicistă a societăţii (societatea asemănată cu un organism biologic). Mass Society in Crisis: Social Problems and Social Pathology. F. (2) din deficitul de ajustare a structurii sociale.17) Această perspectivă s-a manifestat în câmpul sociologiei în special între 1890-1910. până la dezvoltarea personalităţii sociale. în esenţă. această perspectivă a fost readusă în câmpul atenţiei de unii sociologi14 care au scris despre “patologia existenţei noastre”. în „accepţiunea dură” a acesteia. (citat de Rubington & Weinberg. la sfârşitul secolului XIX. p. 1954. Social Problems: Arena of Conflict. Societatea are responsabilitatea de a transmite tuturor indivizilor normele morale larg acceptate. Una dintre cele mai cunoscute analogii de acest tip îi aparţine lui Herbert Spencer care a dezvoltat în scrierile sale (în special în Principles of Sociology) ideea potrivit căreia societatea este (ca) un organism format din oameni. Esenţialmente. Conştientizarea prezenţei problemelor sociale a fost ajutată de apariţia în acea vreme a patru idei-forţă: cea de egalitate. în care părţile sunt interdependente. McGraw-Hill. Patologia socială era definită într-o mulţime de texte sociologice timpurii după cum urmează: “Termenul patologie socială poate fi utilizat pentru a denumi condiţiile sociale care rezultă (1) din insuccesul indivizilor de a se adapta prin propriile forţe la viaţa socială – care funcţionează independent de suportul membrilor societăţii. 1975.

industrializare şi a modului de viaţă urban a determinat o creştere considerabilă a amplorii unor probleme sociale. deci să reglementeze comportamentul oamenilor. de Samuel Smith.I. Ogburn. Dezorganizarea socială este percepută ca un eşec al manifestării rolurilor. Rosenquist.E.C. mai cuprinzătoare.(inbreeding). ale căror dimensiuni şi consecinţe nu mai puteau fi explicate din perspectiva patologiei sociale. Aceşti factori au contribuit decisiv la “înrădăcinarea” unor condiţii de viaţă indezirabile. a organizării sociale. Soluţii. adepţii acestei perspective militează pentru eugenie socială – eliminarea indivizilor „defectivi genetic”. componenete care pot fi în antifază” cu cele ale organizării sociale. şomajul. precum sărăcia. În variantele mai vechi ale patologiei sociale. Alţii consideră că soluţia la problemele sociale generate de aceşti indivizi în educarea lor şi îmbunătăţirea „nivelului moralităţii” claselor de jos şi celei de mijloc. În cazul lipsei normelor. Varianta mai recentă a acestei abordări – care tinde să vadă societatea ca fiind bolnavă. Cooley. Accelerarea proceselor de migraţie. ducând la “dezumanizarea” întregii populaţii. alcoolismul. Mai târziu. Carl M. înainte de toate. Perspectiva dezorganizării sociale Această perspectivă a apărut după primul război mondial ca răspuns la apariţia unor noi circumstanţe sociale. Thomas şi Fl. Rolurile definesc nu doar diferitele părţi ale societăţii. Rubington şi Weinberg prezintă în cadrul acestei perspective câteva texte clasice semnate. în timp ce următoarea generaţie de patologişti au tins să se focalizeze pe proprietăţile imorale ale societăţilor şi au văzut apariţia şi dezvoltarea problemelor ca rezultat al unor forţe sociale precum dezvoltarea tehnologică şi creşterea densităţii populaţiei. 2. În al doilea rând.H. Vytautas Kavolis. Noua amploare a fenomenelor i-a determinat pe sociologi să “modeleze” o nouă perspectivă. Homans. Cei mai importanţi teoreticieni care au îmbrăţişat şi dezvoltat această perspectivă sunt C. R. adepţii acestei perspective au luat în considerare mediul social ca determinant important contribuind la patologia socială. b) conflictul cultural. singura soluţie reală la problemele sociale este educaţia morală. nu există nici un fel de reguli care să spună cum să se acţioneze.F. Această perspectivă a reieşit din dezvoltarea acestui punct de vedere şi în timp. ci de asemenea şi modul în care ele sunt interrelaţionate” (p. G. Dezorganizarea socială este “faţa umbrită”. Park. mai degrabă decât membrii ei „non-conformişti” – îşi are originea în viziunea lui Rousseau asupra naturii umane: indivizii sunt buni de la natură. Organizarea socială presupune. Drept consecinţă. printre alţii. percepute foarte curând ca probleme sociale majore. Cele trei mari tipuri de dezorganizare sunt: a) lipsa normelor. complementară. W. a devenit cel mai popular mod de a studia problemele sociale. Primii patologişti au tins să se focalizeze pe caracteristicile imorale ale indivizilor. care la un moment dat se poate prăbuşi. că ea este un întreg. conform perspectivei patologiei sociale. Conflictul cultural presupune cel puţin două seturi opuse 11 . dezorganizarea socială este privită din punct de vedere al “unor componente diferite ale sistemului social. după cum arată Weinberg şi Rubington. 57). însă instituţiile lor sunt “rele” şi ca urmare ei văd remedierea instituţiilor „bolnave” prin schimbarea sistemului de valori şi a orientărilor de valoare ale oamenilor. delincvenţa şi criminalitatea. Vechea perspectivă a patologiei sociale putea explica toate aceste fenomene doar când se manifestau la o scară redusă. W. c) colapsul/ nefuncţionalitatea/ prăbuşirea normelor (breakdown). în care părţile se află într-o relaţie de dependenţă oarecum ordonată. Noţiunea centrală a acestor întregi conceptualizări este cea de “ROLURI”. etc. Znaniecki. asemenea perturbări sociale conduc la creşterea costului menţinerii unei ordini sociale de drept. În concluzie.

(p. reformarea/ corectarea/ îmbunătăţirea – şi în fiecare din aceste stadii valorile şi interesele diferitelor grupuri se ciocnesc. O dată cristalizată această opoziţie într-o stare/ situaţie de conflict. deoarece dezorganizarea este foarte puternică şi extrem de distructivă. cum ar fi unele răspunsuri de adaptare care pot aduce părţile distincte ale sistemului înapoi la starea de echilibru. Myers şi Richard C. ci chiar poate determina penalizarea/ sancţionarea indivizilor. Diferite grupuri având interese diferite se regăsesc în opoziţie. Când două sau mai multe grupuri se află în competiţie şi în modalităţi particulare/ specifice de 15 16 Conceptul îşi are originea într-o măsură foarte mare în opera lui W.I. durata şi rezultatul problemelor sociale sunt competiţia şi contactul dintre grupurile sociale. comportamentul deviant. consecinţele pot fi de trei tipuri: a) pot apărea schimbări în sistem. deoarece nu mai sunt în armonie cu alte părţi ale sistemului social. American Sociological Review 6 (February 1941). 1927. 1989:92). fantezişti sau părtinitori. Perspectiva conflictului de valori Această perspectivă îşi are originea în teoria conflictului social. Într-o asemenea situaţie. Definiţia după care operează perspectiva conflictului de valori este următoarea: ”problemele sociale sunt condiţii sociale ce sunt incompatibile cu valorile unui anumit grup ai cărui membri reuşesc să facă publică o chemare la acţiune” (Rubington & Weinberg. putem spune că problema socială şi-a făcut apariţia. Ei argumentează că orice problemă socială are o “istorie naturală” care cuprinde trei stadii: conştientizarea. Analiza problemelor sociale din perspectiva conflictului de valori a fost pusă cu adevărat în evidenţă de către Richard R. subculturile şi variaţia umană cu dezorganizarea socială. Richard R. însă conformarea la acestea nu aduce recompensele aşteptate. b) sistemul poate continua să funcţioneze într-o stare de stabilitate crescută. dezorganizarea socială determină “dezorganizarea personală” manifestată de exemplu prin stress. Fuller.60) Soluţiile la aceste probleme se referă în general la acele acţiuni de aducere a caracteristicilor sistemului social înapoi la starea de echilibru. Condiţiile-suport care influenţează apariţia. “The Natural History of a Social Problems”. O importantă critică la adresa acestei perspective a fost făcută de Marshall B. demografice sau culturale generate de schimbarea socială şi care vor determina clătinarea echilibrului prezent (care este însă un echilibru dinamic). care determină “ieşirea” din sistem a unor părţi componente. stabilirea/ determinarea politicii. Condiţiile care generează o asemenea stare se regăsesc în schimbările tehnice. Fuller. în sensul că deşi dezorganizarea poate să nu dispară. alcoolism. care au publicat în 194116 două articole în care arată că întâlnim un conflict de valori în toate fazele celor mai multe probleme sociale. confundând schimbarea. frecvenţa. c) sistemul se poate prăbuşi. American Sociological Review 6 (June 1941). boli mintale. persoanele care acţionează în termenii unui set de aşteptări/ valori. Myers şi Richard C. Richard R. În cazul prăbuşirii normelor. La origini se află însă teoria lui Marx care a văzut întreaga istorie a omenirii în termenii “luptei între clase” (lupta de clasă). Consecinţele stării de dezorganizare se manifestă atât la nivelul sistemului cât şi la nivelul actorilor sociali. şi a lui Georg Simmel care a analizat conflictul ca formă a interacţiunii sociale. Pentru sistem. Fuller. Clinard în Sociology of Deviant Behavior (1957) subliniind faptul că mulţi dintre cei care utilizează conceptul de “dezorganizare socială”15 au tendinţa de a fi confuzi. Myers şi Richard C. “Some Aspects of a Theory of Social Problems”. Znaniecki The Polish Peasant in Europe and America. pot fi considerate ca violând celălalt set de aşteptări/ valori. fiind de fapt o sinteză a teoriilor americane şi europene asupra conflictului. Cauza principală a dezorganizării sociale este considerată a fi schimbarea socială. există reguli. 12 . Thomas şi Fl. Pentru actorii sociali. 3. sistemul îşi continuă funcţionarea oricum (dar la alţi parametri). Problemele sociale îşi trag seva din conflictele de valori şi de interese.de reguli în modalităţile de acţiune/ comportament al indivizilor. promovate la începutul secolului XX.

şi au acordat o mică atenţie celeilalte laturi – definirea subiectivă a unei probleme sociale. redistribuirea accesului către oportunităţi. iar o dată apărută problema. Problema socială. grupurile în competiţie pot de asemenea să fie în conflict – subiectul fiind modalitatea de rezolvare a problemei. şi modele de rol deviante. Soluţiile de contracarare a comportamentului deviant se referă în special la resocializare. dar nu a putut explica de ce unele persoane din aceste segmente se angajează în asemenea acte de comportament deviant. Teoria lui Sutherland.K. III. Ulterior. Tributară întucâtva perspectivei conflictului de valori. accesul la forme deviante de satisfacţie. Teoria lui Merton explică de ce există rate ridicate ale comportamentului deviant în unele segmente ale societăţii mai mult decât în altele.H.: Free Press. 4. 1955. Perspectiva comportamentului deviant Această perspectivă s-a manifestat dominant în câmpul sociologiei începând cu anii ‘950 şi îşi are originea în special în teoria anomiei sociale dezvoltată de R. Dacă părţile pot negocia. Din punctul de vedere al acestei perspective problemele sociale reprezintă violări ale aşteptărilor şi comportamentelor normative. dar poate explica de ce unii oameni. stressul. şi nu alţii. sociologii care au îmbrăţişat această perspectivă vor să cunoască cum oamenii definesc situaţiile. reducerea oportunităţilor de contact cu modelele de rol deviante. această nouă teorie subliniază că sociologii s-au ocupat mai mult de definirea unei probleme sociale din punctul de vedere al definirii acesteea ca o condiţie obiectivă. atunci consensul este cel care a eliminat problema. Numeroşi sociologi au arătat că problemele sociale se compun dintr-o condiţie obiectivă şi o definire subiectivă a unei situaţii. Comportamentul sau situaţiile care se depărtează de la normele larg acceptate de către societate sunt privite ca fiind deviante. Clinard “Sociology of Deviant Behavior”. definirea subiectivă reflectă diferite moduri de definire şi evaluare a contactului. prima lucrare scrisă din perspectiva comportamentului deviant. fiind o teorie bazată pe conceptul de interacţiune socială.) 13 . Albert Cohen 17 a elaborat o teorie care îmbină cele două teorii ale lui Merton şi Sutherland. teoria etichetării pune accent pe analiza definirii sociale a devianţei. 5. Condiţiile favorizante pentru apariţia şi manifestarea unui asemenea comportament sunt lipsa şi blocarea oportunităţilor pozitive. Dacă părţile pot rezolva conflictul în numele unui set de valori semnificative împărtăşite de ambele părţi. Predispoziţia spre comportamente deviante este rezultatul eşecului socializării primare şi în acelaşi timp al “dobândirii sociale” a acestuia în cadrul aceluiaşi grup primar. deci. Delinquent Boys: The Culture of the Gang (Glencoe. Cauzele comportamentului deviant sunt legate de socializarea inadecvată – procesul de socializare fiind văzut ca desfăşurându-se în primul rând în cadrul contextual al relaţiilor primare de grup. este mai puţin aplecată asupra ratei de participare la acte de comportament deviant. Sutherland. atunci are loc un schimb de valori. atunci grupul ce deţine mai multă putere câştigă/ preia controlul. Merton şi teoria asocierii diferenţiale a lui E. competiţiei şi distribuirea bunurilor şi drepturilor. Un număr de tipuri de probleme sociale apare sub astfel de condiţii. comit acte deviante. Condiţia obiectivă este contactul şi competiţia între diferite grupuri. în timp ce altele nu se angajează. procesele sau evenimentele ca fiind problematice. negocierea şi puterea brută (naked power). Dacă nici consensul nici negocierea nu au loc. În 1957 a apărut cartea lui Marshall B. toate în spiritul procesului democratic. un conflict nu poate fi evitat. creşterea gradului de socializare în grupurile primare. rezultă din “mixtura volatilă” a unei condiţii obiective şi a unei definiri subiective. 17 Albert Cohen. Soluţiile propuse de această perspectivă pentru rezolvarea conflictului de valori sunt consensul. persoanele.contact cu un alt grup. Perspectiva etichetării sociale Dacă perspectiva comportamentului deviant pune accentul pe întrebarea de ce oamenii comit acte deviante.

conflictul de clasă rezultă din sistemul dominaţiei de clasă care perpetuează inegalitatea socială. Drept urmare. deci reacţii sociale la o presupusă cunoaştere a violării unor norme sociale. dezvoltarea capitalismului aduce cu sine şi amplificarea problemelor sociale. şi este determinată în mare parte de reacţia socială. precum şi eliminarea potenţialelor câştiguri rezultate din procesul etichetării ai cel al autoetichetării. în cadrul instituţiilor economice nu există decât două “poziţii” disponibile: cei care deţin sau controlează instituţiile economice şi cei care desfăşoară activităţi în beneficiul primilor. clasa muncitoare trebuie să câştige “lupta de clasă” şi apoi să “producă” a societate egalitară. se referă în special la relaţiile de putere şi influenţă (cel care etichetează se află în situaţia de a câştiga prin aplicarea unei asemenea etichete. 18 Howard S. În acelaşi ton. Principalul punct de pornire în dezvoltarea acestei perspective l-a constituit readucerea în atenţia sociologilor a teoriei sociale dezvoltată de Marx. Consecinţele unei asemenea etichetări se reflectă atât în aşteptările celorlalţi (de exemplu. iar “piatra de temelie” a acestei perspective a fost pusă îndeosebi odată cu apariţia cărţii lui Edwin Lemert (1951). 1963. Condiţiile în care o persoană/ situaţie este etichetată ca fiind problematică sau deviantă. Soluţiile avute în vedere pentru rezolvarea problemelor sociale sunt activismul. o problemă socială este o situaţie rezultată din exploatarea de către cei ce deţin puterea. Cauza unei probleme sociale se originează îndeosebi în atenţia pe care publicul i-o acordă. se aşteaptă ca ea să “continue” violarea normelor sau a comportamentului considerat convenţional). cât şi în diminuarea şanselor celor etichetaţi de a se reintegra. Cauza principală a manifestării celor mai multe probleme sociale o constituie forma de organizare socială produsă de societatea capitalistă. a celor ce nu deţin suficientă putere (a “clasei muncitoare”). Această perspectivă a fost dezvoltată ca o profundă critică la adresa societăţii şi culturii capitaliste. sau mai degrabă atenţia din partea celor care exercită controlul social. Conform acestei abordări. Becker arată că “grupurile sociale creează devianţă prin stabilirea unor reguli a căror încălcare constituie un act deviant. Aceste două “clase” sunt într-o relaţie antagonistă. 9) 14 . Social Pathology: A Systematic Approach to the Sociopathic Behavior. intrând astfel în conflict cu grupul dominat. Astfel. dar mai ales la elaborarea şi adoptarea unor comportamente deviante ca urmare a reacţiilor celorlalţi (formă de devianţă denumită “devianţă secundară”). Cei care au scris din această perspectivă au subliniat că economicul şi instituţiile economice reprezintă cel mai important factor de influenţă asupra oamenilor. reforma sau revoluţia – sau cu alte cuvinte. Conform teoriei etichetării o problemă socială (sau deviant-socială) este definită de reacţiile sociale la o pretinsă violare a regulilor sau aşteptărilor sociale. cele mai importante sunt considerate dominanţa de clasă şi conflictul. Drept consecinţă. Lemert susţine că devianţa este definită în special de către reacţiile sociale. de la o persoană etichetată ca fiind deviantă. precum şi puterea de a o “alipi” persoanei/ situaţiei respective) dar şi la potenţialul câştig de a fi etichetat. ajungându-se la “devianţă secundară”. Perspectiva critică Perspectiva critică s-a manifestat în câmpul analizei problemelor sociale începând cu anii ’70. în special prin autoetichetare. Becker. 6. Howard S.Această perspectivă s-a manifestat în sociologie de la sfârşitul anilor ’50 şi până la inceputul anilor ’70. Outsiders: Studies în the Sociology of Deviance. trebuind să aplice o etichetă negativă. Grupul economic dominant îşi impune propriile interese (deoarece prin controlul economic ei exercită un control considerabil şi asupra legislativului). Dintre acestea. văzând problemele sociale ca fiind endemice societăţii capitaliste. New York: Free Press (p. fără clase sociale. Această perspectivă se focalizează asupra condiţiilor prin care comportamentele sau situaţiile sunt definite ca problematice sau deviante. precum şi prin aplicarea acestor reguli la oameni (în mod individual) şi etichetându-i ca marginali/ întruşi/ devianţi (outsiders)”18. Soluţiile oferite de această perspectivă pentru rezolvarea problemelor sociale se referă la revizuirea definirii unei situaţii/ persoane ca fiind deviantă (o mai mare toleranţă şi capacitate de înţelegere a unor situaţii particulare/ speciale). şi prin dinamica relaţiilor dintre ele pot fi prevăzute tipurile de probleme sociale care vor apărea.

1982) şi alţii. William J. Chambliss (Theory and Society: Toward a Political Economy of Crime. Meier (Sociology of Deviant Behavior. 15 . Clinard şi Robert F.Această perspectivă a fost dezvoltată de Ian Taylor. 1977). 1972). O evaluare a acestei perspective a fost realizată de Marshall B. Michael Walton şi Jock Young (The New Criminology. 1975). 1985). State and Crime. care au încercat să sublinieze punctele forte dar şi slăbiciunile acestei teorii. Richard Quinney (Class. Alexander Liazos (People First: An Introduction to Social Problems.

Zamfir. Bucureşti. Politică.S. 10. (colecţia Sinteze sociologice) 23. Bucureşti. 1995. Weinberg. C..W. 2000. THE STUDY OF SOCIAL PROBLEMS. edition). Ed. Zamfir. Zamfir. E. Mills. 3. Zamfir. Bucureşti. Statul bunăstării. 1975. Dicţionar de sociologie. Maria. 12. Mărginean. 1995. Contemporary Social Problems. Diagnoza problemelor sociale comunitare. 16 . 6. Green. Ed. (coord). 1964.) 1995. CIDE. Zamfir. Bucureşti. 13. (coord). Pop. 19. John E. Rubington. Ed. Elena. 18. Merton. (coord. Bucureşti. Robert King. 2d ed.Nisbet. Bucureşti. 15.. Bucureşti. 22. Mărginean. Ed. Zamfir.. Macmillan. & M. Elena. IA: W... New York. Bucureşti. Politici sociale in România 1990-1998. Sărăcia in România. 14. 1975. Prentice Hall. în Viitorul Social.. Fort Worth. Ed. Expert. România în context european. Christopher Bates. Politici sociale.) 2002. L. AMERICAN SOCIAL PROBLEMS. Iaşi. 24. Howton (eds. 7. 9. Gerver. Ioan. E. New York. 11.) 2001. B. Cătălin. 2. Romii in România. Cătălin. 1968. Oxford Univerity Press (fourth edition). F. Ars Docendi. Zamfir. 1989. 2002. Cătălin.) 1999. Cătălin. Arnold. Doob. Creative ID. Ioan. Vlăsceanu. 1994. Preda Marian (coord.B L GAI : I I RF BO E 1. Zamfir. Ed. Bucureşti. 1971. Expert. Strategii ale dezvoltării sociale. Bucureşti. Babel. 1978. C. Imaginaţia sociologică. Zamfir.). Larionescu. Polirom. 20. Dubuque. 21. Expert. Marian. (3d. Rosenberg. Harcourt Brace College Publishers. C. Politica socială românească intre sărăcie si globalizare. în ZAMFIR. Expert. X din colecţia “Teorie şi metodă în ştiinţele sociale”). An Institutional Analysis... Economia politicilor sociale. I. New York. Farley.. Ed. (coord.Brown. Merton. Social Problems and the Quality of Life. Social Problems. R.A. 16. 4. Social Problems: Arena of Conflict. Wright. Bucureşti..4/1980. Harcourt Brace. 5. Politică. ed. Ed. Six perspectives. New York: Free Press. R.C.) 2002. 2002. ZAMFIR. (coord. 1975. nr. Expert. Bucureşti. Alternative. ed. ed. Robert H. 17. Cătălin. Preda Marian (coord. Bucureşti. 1992. Elena. Politica socială şi tranziţia la economia de piaţă în România. 8. Ştiinţifică. 1977. Dicţionar de politici sociale. McGraw-Hill. Bucureşti (vol.) 2002. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară. New Jersey (second edition). Preda. Expert.. Luana Miruna. Modelul sistemic în sociologie şi antropologia culturală. Lauer. 1993. Social Theory and Social Structure. Elena. Teorii ale problemelor sociale: puncte de vedere în sociologia americană contemporană. Zamfir.K. (coord. Dimensiuni ale sărăciei. Mass Society în Crisis: Social Problems and Social Pathology.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.