UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale - Suport de curs, anul IV, Sem. II -

Lect. univ. dr. Adrian Dan

-2007-

1

1990.PERSPECTIVE SOCIOLOGICE ÎN STUDIUL PROBLEMELOR SOCIALE Studiul şi explicarea problemelor sociale şi a cauzelor acestora reprezintă preocuparea de baza pentru cei mai mulţi sociologi din ziua de astăzi. Structura Revoluţiilor Ştiinţifice. sau chiar asupra a ce putem considera ca fiind o problemă socială. Totalitatea realizărilor dintr-un domeniu disciplinar. se aşteaptă ca sociologii să desfăşoare cercetări pentru a determina dacă sau nu teoriile lor oferă explicaţii efective/ funcţionale asupra comportamentului social şi să realizeze schimbări în cadrul acestor teorii atunci când rezultatele empirice solicită acest lucru. metode de investigaţie. 2 . cu un pronunţat caracter normativ. Sociologii (dar şi asistenţii sociali) joacă un rol central în identificarea unor situaţii sau condiţii particulare ca fiind probleme sociale şi in formularea de politici şi programe publice pentru remedierea/ ameliorarea acestora. dezvoltat pentru a ghida cercetarea între-un anume domeniu specificat. Nu toţi sociologii sunt de acord asupra modalităţii de definire a unei probleme ca fiind socială. Aceste sunt aspecte care implică analiza unor structuri uriaşe care se regăsesc în întreaga societate americană/ europeană şi care implică milioane de oameni. Humanitas. O paradigmă constă în credinţele. de asemenea. Paradigme ale cunoaşterii societăţii. deducţii şi intuiţii care oferă o explicare sistematică a vieţii sociale. în deciderea căror metode vor fi utilizate pentru studierea lor. Analizele la nivel macro examinează structurile şi activităţile de dimensiuni mari care există în cadrul societăţilor sau chiar dintre o societate şi o alta. şi. Kuhn. Analizele la nivel micro examinează structura şi activităţile grupurilor mici. care pot avea un grad mai mare sau mai mic de convergenţă. 2. În timp ce oamenii în mod general dezvoltă teorii informale asupra comportamentului social. sau o hartă pe care membrii unei discipline/ profesii o urmează în alegerea subiectelor de studiu. De exemplu. Sociologii folosesc in analizele lor asupra problemelor sociale cadre teoretice şi metodologice extrem de variate. care oferă modelul problemelor de cercetare şi a soluţiilor explorate. propoziţii. uniformă. şi la începutul secolului XX în SUA. 1962. care sunt cauzele care stau la baza problemelor sociale particulare. Zamfir. în dezvoltarea de teorii pentru a explica ceea ce au descoperit (empiric). ed. În contrast. Un set de concepte. şi ceea ce oamenii din aceste grupuri fac poate afecta substanţa şi funcţionarea structurilor de la nivelul macro. şi de asemenea într-un număr de paradigme concurente (de exemplu paradigma funcţionalistă. sau cum instituţiile politice influenţează creşterea şi dezvoltarea sistemului legislativ. Dicţionarul de sociologie (C. şi cum o 1 2 Termen introdus de Thomas S.)2 În cadrul unei paradigme pot fi dezvoltate mai multe teorii sociologice. O paradigmă este deci un ghid. Analizele sociologice pot fi divizate în două mari categorii – realizate la un nivel macro sau la un nivel micro. Explicarea problemelor sociale şi dezvoltarea de programe/ acţiuni/ politici de combatere a acestora au caracterizat sociologia încă de la fundamentarea ei ca disciplină de sine stătătoare in secolul XIX in Europa. Natura multi-paradigmatică a sociologiei ne ajută să înţelegem de ce sociologii nu cad întotdeauna de acord în explicarea uneia şi aceleiaşi probleme sociale. 1980) ea constă dintr-un sistem de cunoştinţe comun împărtăşite de către sociologi.” Deoarece sociologia este o ştiinţă care utilizează mai multe paradigme (Ritzer. Pentru mai multe detalii vezi şi Ion Ungureanu. nu toţi sociologii studiază şi explică problemele sociale de o manieră comună. valorile asumpţiile şi tehnicile comun împărtăşite de membrii unei comunităţi profesionale. etc. marxistă. 1993:420) defineşte termenul „paradigmă” drept „1. denumite paradigme1 în cadrul cărora ei dezvoltă diferite teorii explicative. După cum arată Doob (1995:6) o teorie sociologică reprezintă o combinaţie de observaţii. sociologii pot examina cum economia americană/ europeană influenţează sistemul educaţional. larg acceptate de comunitatea ştiinţifică respectivă. Există o relaţie directă între cele două nivele: activităţile de la nivel macro influenţează indivizii şi grupurile mici în viaţa de zi cu zi a acestora. feministă. şi în a decide cum vor fi utilizate faptele relevate de cercetările lor.

aduc un argument extrem de puternic împotriva reducţionismului psihologic în înţelegerea problemelor sociale si subliniază că atâta timp cât noi facem apel la o abordare de tip individualist a vieţii sociale. În timp ce sistemul nostru de valori – şi paradigmele pe care ne sprijinim – ghidează munca noastră de cercetare. mass-media şi alţi creatori de opinie – că dificultăţile pe care ei le experimentează sunt de natură individuală. În timp ce una dintre sarcinile primare ale sociologului este aceea de a evalua în mod critic – pe baza datelor empirice. „aceasta reprezintă viziunea umanistă a imaginaţiei sociologice”. Bucureşti. verificabile – situaţii economice şi sociale particulare precum şi cine este avantajat sau dezavantajat de către acestea. economice şi politice specifice în care trăiesc sociologii. Valorile. trebuie să facem distincţie între fapte (sociale) şi valori. de asemenea. trebuie totuşi să le raportăm aşa cum ele au rezultat. Oamenii tind să gândească – şi sunt încurajaţi de către politicieni. Sociologia este un produs social. Unii autori precum Allan G. Politică. noi nu putem impune valorile noastre asupra datelor pe care le obţinem.problemă trebuie studiată şi rezolvată. sociologii şi sociologia au atât o dimensiune obiectivă cât şi una subiectivă. a argumentat că o înţelegere completă a problemelor sociale şi a remediilor eficiente ale acestora solicită ca fiecare individ – nu doar sociologii – să dezvolte ceea ce el a denumit imaginaţia sociologică. face ca posesorii ei să înţeleagă experienţele şi dificultăţile individuale într-un context istoric şi structural. Noi nu putem schimba faptele (datele empirice obţinute) pentru a le aduce în consonanţă cu propriile noastre valori. important sau de dorit a fi studiat. probleme private (necazuri individuale/ personale). ne abilitează să putem găsi atât cauzele cât şi soluţiile problemelor sociale în structura socială. Aşa cum argumentează Curran & Renzetti (1994:4). 1975. Pe scurt. Sociologul. In consecinţă. Mai degrabă. individuale. Faptele sunt verificabile în mod empiric: le putem măsura sau observa chiar dacă nu toate faptele sunt detectabile la un moment dat. sau judecăţi subiective. soluţiile invocate se referă la resocializarea sau sancţionarea acestor indivizi. În ce fel diferă abordarea sociologică asupra problemelor sociale de abordările altor discipline? Unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului XX. Colecţia Idei Contemporane. reprezintă evaluări. C. dezavantajante şi de a acţiona în vederea punerii în practică a acestor soluţii. ed. trebuie în primul rând să fie un critic social şi un activist social. În anii 1980 emergenţa curentelor politice conservatoare şi neo-conservatoare a condus la o reducere drastică a fondurilor destinate programelor sociale (îndeosebi în ţări precum SUA şi Marea Britanie) şi la o explozie in ceea ce priveşte popularitatea individualismului. războiul. scria el. Unele dintre acestea pot fi probleme personale. Această constatare nu este însă de natură a ne determina să considerăm că acţiunea/ încercarea sociologiei de a explica problemele sociale este caracterizată de un relativism total.precum şi alte discipline în acest caz – nu este complet ne-influenţată de sistemul de valori. 3 C. divorţul şi viaţa urbană. violenţa şi poluarea mediului sunt in mod tipic văzute ca fiind produse de “oamenii răi” (“bad” people). Johnson. corpul de cunoştinţe care o compun a fost conturat de circumstanţe şi în condiţii sociale. Wright Mills. ar trebui să nu fim surprinşi că “nimic nu merge” atunci când încercăm să rezolvăm problemele sociale. Dacă rezultatele cercetării noastre nu sunt în concordanţă cu valorile noastre fundamentale. în contrast. ceea ce trebuie să recunoaştem este faptul că sociologia . rasismul. Probleme precum sărăcia. Wright Mills3. sexismul. dar imaginaţia sociologică ne permite să conectăm „necazurile personale” (private troubles) cu „problemele publice” (public issues). Imaginaţia sociologică. Imaginaţia sociologică. o sarcină cel puţin la fel de importantă este aceea de a sugera/ oferi modalităţi de eliminare a situaţiilor nedrepte. Imaginaţia sociologică. Mai mult decât atât. indiferent de paradigma dominantă în care activează şi teoria pe care o îmbrăţişează. Mills a folosit exemple precum şomajul. 3 . prin capacitatea ei de a ne ajuta sa stabilim legăturile intre nivelul personal (micro) şi cel politic/ public (macro). Punctul de vedere pe care la formulat Mills releva faptul că deşi adesea experimentăm probleme in cadrul situaţiilor individuale de viaţă. putem afirma că există o dimensiune obiectivă a problemelor sociale: oamenii în mod cert sunt afectaţi negativ şi suferă în anumite condiţii particulare. ele au in mod frecvent cauze sociale structurale care le fac iremediabile prin angajarea de soluţii individuale. În acest sens el insistă să punem “socialul” înapoi în ceea ce definim “probleme sociale”. Ele în mod cert au locul lor în sociologie în sensul că aproape întotdeauna suntem influenţaţi de propriul sistem de valori în luarea deciziilor asupra a ceea ce considerăm a fi cel mai interesant. În acelaşi timp. şi cum ar trebui studiat.

1997:67). conştientizarea şi sensibilizarea celor cu putere de decizie a dus la retragerea lui de pe piaţă. Mai degrabă problema reală este aceea de a înţelege ce determină ca o condiţie specifică să fie evaluată ca şi problemă socială. dintre indivizi şi grupuri. poate legitima considerarea unei condiţii specifice ca fiind problemă socială? Ce soluţii reies/ sunt găsite şi cum sunt găsite acestea pentru probleme sociale specifice? c) 4 Introducerea pe piaţă a unui medicament care administrat gravidelor provoca malformaţii congenitale la nou-născuţi. însă până când ei nu reuşesc să-i convingă pe toţi cei care sunt în poziţia de a controla sau corecta acea condiţie/ situaţie. în orice societate. funcţionalismul şi teoria conflictului. dintre grupuri. situaţii pentru a unifica. Exemplu4.EXPLICAŢII TEORETICE: INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC. putem considera că aceştia se împart în trei mari categorii de analiză teoretică: interacţionismul simbolic. 4 . faptul că anumite condiţii sociale nocive există şi afectează negativ o parte semnificativă a populaţiei nu reprezintă în mod necesar un motiv suficient pentru ca acestea să fie considerate probleme sociale (recunoscute). şi consecinţele fiecăreia în parte. nu poate fi considerată în mod inerent sau în mod obiectiv drept o problemă socială până când un număr semnificativ de oameni care deţin putere politică în comunitatea/ societatea respectivă nu cad de comun acord că aceasta contravine interesului public. ci cum această condiţie/ situaţie este definită şi de către cine este ea definită pentru a determina că aceasta este sau o sa se transforme într-o problemă socială (Widdison & Delaney. Pentru adepţii interacţionismului simbolic. Aceste trei abordări nu sunt exclusive. sau cum ar trebui ea să fie studiată (Widdison & Delaney. dar el poate fi de asemenea şi unul foarte scurt. Oamenii de ştiinţă. FUNCŢIONALISMUL ŞI CONFLICTUALISMUL În încercarea lor de a înţelege mai bine fenomenele sociale sociologii şi cercetătorii încearcă să găsească patternuri recurente şi diferite relaţii între diferite aspecte. aceasta nu este considerată a fi o problemă socială. Procesul social prin care o condiţie/ situaţie specifică ’migrează’ de la nivelul de îngrijorare/ preocupare individuală către nivelul de îngrijorare/ preocupare socială poate fi unul foarte lung şi greoi. Cum însă nu toţi cad de comun acord asupra cărei modalităţi de analiză este cea mai eficientă. sau dintre grupuri şi societatea în care ele activează/ funcţionează) încearcă să identifice acele elemente care facilitează sau blochează interacţiunea. liderii etc. cât ar fi ea de perturbatoare/ insuportabilă. Cu alte cuvinte în prim plan nu avem acea condiţie socială (negativă). Sociologii. Pentru aceştia întrebările legitime sunt: a) b) Cum se întâmplă ca unele condiţii specifice să fie definite ca probleme sociale în timp ce altele nu sunt/ nu vor fi definite în acelaşi sens? Cine. pot să „cunoască” faptul că un anumit factor specific sau o condiţie/ situaţie are sau va avea un efect devastator asupra societăţii sau a unui anumit grup din societate. Contra-exemplu: războiul din Vietnam şi atitudinea pro-război a autorităţilor americane în ciuda protestelor din ce în ce mai numeroase ale americanilor şi ale evidenţelor că acolo se produc numeroase atrocităţi. prin focalizarea asupra anumitor segmente sociale particulare şi a relaţiilor dintre ele (interacţiunile dintre indivizi. 1997:6). simplifica şi reuşi să explice realitatea socială (faptele studiate). dar ele prezintă în mod radical perspective diferite asupra naturii realităţii sociale. INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC Această paradigmă (perspectivă teoretică) argumentează că nici o condiţie/situaţie socială.

alteori ele rămân nevăzute. şi nu la impactul pe care îl are aceasta asupra lor. iar cele care nu sunt evidente sunt numite funcţii latente. Conform acestei perspective. O asumpţie importantă a funcţionalismului o constituie noţiunea de interdependenţă. Cum însă o serie de probleme cum ar fi sărăcia. Tema centrală se referă la semnificaţiile pe care le are problema respectivă pentru toţi cei afectaţi. lumea în care trăiesc. The Social System. teoria consensului) este asociat îndeosebi cu numele lui T.d) Ce factori există în cadrul oricărei societăţi care inhibă sau facilitează rezolvarea problemelor sociale? Ca şi o concluzie putem constata că perspectiva interacţionismului simbolic subliniază faptul că problemele sociale nu există în mod independent de felul în care oamenii definesc societatea lor. într-un alt mod. Drept urmare se creează o puternică tendinţă de realizare a unei stabilităţi înalte în sistem. Pentru eliminarea oricărui tip de comportament cercetătorii/ societatea trebui în primul rând să identifice ce funcţii îndeplineşte acesta şi apoi să determine ca acest comportament să devină disfuncţional.K. contribuind la eficientizarea sistemului social. deci ele îndeplinesc o funcţie. Societatea este privită ca un sistem în care orice segment al ei este cumva relaţionat la altul. Parsons 5 şi R. 1968. Consensul şi solidaritatea socială (o identitate comună cu grupul) sunt părţi importante ale oricărei societăţi efective. Exemplu7. De asemenea. sau. sarcina sociologului este aceea de a descoperi de ce 5 6 7 Talcott Parsons. Datorită acestei interdependenţe. schimbarea într-un punct al sistemului poate determina efecte în tot sistemul. 5 . New York: Free Press. criminalitatea şi inegalitatea (şi care sunt asociate cu diferite comportamente) există şi persistă în orice societate. Merton6. Social Theory and Social Structure. iar schimbarea socială este posibilă numai în anumite condiţii. şi drept urmare va genera dispariţia lui. contribuie la menţinerea unităţii sistemului (la ţinerea părţilor lui împreună). copiii cresc fără tată. 1951. Sprijinul statului pentru mamele singure (AFDC-ul în SUA) care duce la descurajarea închegării unei familii normale. funcţionaliştii argumentează că dacă un anume tip de comportament sau o instituţie persistă (continuă să existe/ să se manifeste).în orice societate există un set comun de valori şi credinţe general acceptate. FUNCŢIONALISMUL Funcţionalismul (cunoscut şi sub denumiri precum perspectiva structuralist-funcţionalistă.. O altă asumpţie importantă este aceea că fiecare parte a sistemului (social) îndeplineşte o funcţie pentru societate. atunci înseamnă acesta/ aceasta vine în întâmpinarea unei nevoi prezente în cadrul societăţii respective. Modelul care emerge deci dintr-o asemenea perspectivă este acela al unui sistem de părţi interrelaţionate fiecare dintre acestea venind în întâmpinarea unei anumite nevoi a societăţii. efecte care la prima vedere pot să apară ca totalmente nerelaţionate (individuale). cele mai multe norme/ reguli şi aranjamente sociale pot fi explicate în bună măsură în termeni de utilitate a lor pentru societate. Robert King Merton. De multe ori obiectivele formulate şi urmărite (expresie a funcţiilor manifeste) produc rezultate nedorite şi neintenţionate (se generează funcţii latente) şi în fapt acţionează împotriva eforturilor şi capacităţilor grupului în acţiunea de atingere a scopurilor sale. Funcţionaliştii văd aceasta ca fiind necesar deoarece natura interdependentă a societăţii impune cooperarea – fundamentul solidarităţii sociale.IL: Free Press. O idee adiţională a perspectivei funcţionaliste este aceea că societatea tinde spre consens (basic consensus) . Problemele sociale sunt construite social funcţie de dezbaterile oamenilor dacă sau nu o anumită condiţie socială reprezintă o problemă socială şi decid ce să facă în legătură cu aceasta. Glencoe. Uneori utilitatea sau funcţiile aranjamentelor sociale sunt extrem de vizibile. 2nd ed. riscul crescut al bărbaţilor de a ajunge homeless sau de a comite acte anti-sociale. Doar prin definirea unui comportament particular ca fiind o problemă nu este asigurată şi dispariţia lui. Funcţiile care sunt foarte evidente sunt numite funcţii manifeste.

Gans. pot fi forţaţi să absoarbă costurile generate de creştere şi schimbare (cu referire la societatea americană). Aceasta înseamnă că pentru a înţelege o problemă socială. f) Condiţiile vitrege în care trăiesc săracii dau naştere în unele situaţii la diferite forme de artă (blues-ul de exemplu). extinzând astfel utilitatea economică a unor asemenea bunuri – cum ar fi pâinea veche de o zi. Dezvoltări şi contribuţii importante la această perspectivă au avut Ralf Dahrendorf şi C. De exemplu liniile feroviare ale trenurilor de mare viteză sunt localizate în cartierele sărace. e) Săracii. Teoreticienii conflictualişti cred că grupurile dominante exercită control nu doar asupra valorilor şi 8 Herbert J.şi cum persistă. fiind lipsiţi de putere. CONFLICTUALISMUL Perspectiva conflictualistă îşi trage seva îndeosebi din teoria socială dezvoltată de Karl Marx. Asumpţiunea de principiu a acestei perspective este aceea că resursele din societate – cum ar fi bunăstarea şi puterea – sunt limitate. eliminarea lor putând fi realizată tocmai prin transformarea comportamentelor asociate lor în caracteristici disfuncţionale. fiind singurele care controlează societatea şi folosind acest control. Limitarea şi raritatea acestor resurse face ca ele să fie distribuite inegal în societate. Sărăcia furnizează o forţă de muncă slab calificată şi deci slab remunerată care este dispusă – sau mai degrabă nu este în postura de a refuza – să realizeze „muncile murdare” la un preţ scăzut. Herbert J. Gans8 arată că de pe urma sărăciei beneficiază o proporţie semnificativă a populaţiei. The Uses of Poverty: The Poor Pay All. relevate de faptul că încurajarea eradicării sărăciei este neutralizată de o serie de beneficii specifice în folosul non-săracilor. sau protejează restul societăţii de aceştia – de exemplu profesii precum asistent social. ambii examinând în special rolul pe care îl joacă puterea în societate. cu alte cuvinte sărăcia are o serie de funcţii pozitive. ei subvenţionează în acest fel o varietate de activităţi economice de care beneficiază cei înstăriţi. b) Deoarece săracii sunt nevoiţi să lucreze pentru salarii mici. d) Săracii cumpără o serie de bunuri pe care alţii nu le doresc. Iată câteva dintre cele 13 funcţii ale sărăciei identificate de Gans: a) Prezenţa sărăciei asigură faptul că „muncile murdare” ale societăţii vor fi realizate. deci societatea ia acea formă care serveşte cel mai bine interesele grupului de oameni dominant din acea societate (spre deosebire de funcţionalişti care susţin că societatea ia forma care serveşte cel mai bine intereselor ei ca întreg). aceasta trebuie plasată într-un context analitic mult mai larg. fructe şi legume care altfel ar fi aruncate la gunoi. O asumpţie importantă a acestei perspective este cea legată de relaţia dintre putere şi structura socială: grupurile avantajate au mai mult decât o cotă parte/ (participare) la putere. drept pentru care unele grupuri de oameni deţin mai mult (din aceste resurse) decât alte grupuri. Cu alte cuvinte persistenţa lor indică faptul că probabil ele îndeplinesc o funcţie pentru societate. 6 . există o serie de „stimulente” care fac ca respectivul comportament să persiste. O problemă socială este o consecinţă a felului în care părţile unui sistem social sunt puse laolaltă/ interacţionează. într-un mod conştient sau inconştient. îmbrăcăminte second-hand. poliţist. În sumar. gardieni. c) Sărăcia creează locuri de muncă pentru o serie de ocupaţii şi profesii care servesc şi „deservesc” pe cei săraci. Această situaţie creează un conflict al intereselor personale sau de grup între diferitele persoane/ grupuri din societate. putem arăta că funcţionaliştii pun accent pe inter-relaţiile dintre variatele părţi ale sistemului şi cred că schimbările realizate într-o parte a sistemului (sub-structură) va avea implicaţii semnificative în alte părţi ale sistemului. Wright Mills. automobile şi locuinţe deteriorate. Deoarece multe dintre alternativele funcţionale la diferitele probleme vor fi disfuncţionale pentru membrii înstăriţi şi cu putere din societatea respectivă. 1972. aceste grupuri fac ca societatea să acţioneze şi să servească propriilor lor interese. Cu alte cuvinte orice problemă socială particulară reprezintă doar o parte dintr-un „tot” mai mare şi unitar şi funcţional.

Un rol important în definirea unor probleme ca fiind sociale îl joacă valorile.H. şi aceştia sunt cei care definesc în cea mai mare măsură o problemă ca fiind socială. Unii oameni au mult mai multă influenţă asupra opiniei publice decât alţi oameni. Există însă autori care deosebesc două feluri de surse ale problemelor sociale: unele de natură nesocială şi altele de origine socială. O valoare este o credinţă personală despre ceea ce este bun sau rău. Este însă foarte important care valori “contează”. R. 1995). Farley (1992). Mai mult. Percepţia publică a unei anumite situaţii ca fiind indezirabilă presupune un anumit nivel de conştientizare. Dacă oamenii nu cunosc nimic despre această problemă ea nu va apărea ca problemă socială. Doar unele efecte generate de acesta pot fi considerate problemă socială.. 1992). 1985). probleme care ulterior devin/ se transformă în probleme 3. drept sau greşit (J. R. Multe dintre valorile “îndreptăţite” sunt influenţate de putere.E.B. 2. După James E. care joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. care sunt tot o expresie a manifestării puterii atunci când se constituie în grupuri de presiune. Pe lângă conştientizarea publică a acesteia trebuie. cutremurele. 7 .K. funcţie de interesele lor (Skolnick & Currie. 2. Ca urmare tendinţa de lungă durată a societăţii este una îndreptată spre perpetuarea conflictului şi deci spre schimbare socială. este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăţi. opoziţia intereselor va determina apariţia/ manifestarea conflictului în societate. sunt surse nesociale ale unor probleme care afectează un mare număr de oameni. Lauer (1978) consideră că un rol extrem de important îl joacă şi grupurile protestatare. Merton (1971) definea o problemă socială ca fiind o discrepanţă semnificativă între normele sociale şi realitatea socială de fapt. Un cataclism natural (de exemplu un uragan) nu poate fi el însuşi considerat o problemă socială. spun conflictualiştii. După Farley o problemă poate fi considerată ca find socială aceea care este rezultatul/ parte a acţiunii sau inacţiunii oamenilor sau a societăţii. Surse precum uraganele. A.Farley.credinţelor. Considerarea şi definirea unei probleme ca fiind socială şi nu de altă natură (privată sau personală/ individuală) depinde de îndeplinirea unui număr relativ mare de condiţii teoretice şi metodologice. de asemenea. deoarece el nu a fost cauzat de acţiunea/ inacţiunea unor oameni. nu este deloc simplu de probat dacă o valoare este “îndreptăţită” sau “neîndreptăţită” şi nu există o modalitate ştiinţifică pentru a dovedi că unele valori sunt “adevărate” iar altele “false”. Pentru că ea este mai degrabă o preferinţă personală decât o ilustrare a realităţii. este cauzată de acţiunea sau inacţiunea oamenilor sau a societăţii. Mai devreme sau mai târziu. ci şi asupra practicilor/ rutinelor şi a organizării societăţii. Conştiinţa publică joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. deoarece societatea este o combinaţie de grupuri cu interese nu doar diferite ci şi conflictuale. deci va rămâne în stare de latenţă. o problemă socială poate fi definită ca o situaţie caracterizată de următoarele trei elemente: 1. să existe un nivel semnificativ de conştientizare că această condiţie constituie o problemă pentru societate. perspectiva conflictualistă spune că acest conflict îşi are originea în interiorul societăţii şi de cele mai multe ori conduce la schimbare socială. epidemiile etc. DEFINIŢII Problemă socială reprezintă o situaţie indezirabilă care este considerată de un segment important al societăţii ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita acţiune colectivă în vederea obţinerii unei ameliorări semnificative şi a unei dezirabilităţi crescute (Doob C. O analiză mai detaliată a celor trei elemente arată că: 1. afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de persoane..

Drept urmare. Trecerea lor din latent în manifest este un proces care trebuie să parcurgă anumite etape şi să îndeplinească anumite condiţii.” b. sau juridică etc.sociale. Cătălin Zamfir defineşte şi analizează problemele sociale din perspectiva funcţionării sistemelor sociale unde un aspect esenţial este deţinut de “activitatea de înfruntare a diferitelor dificultăţi care intervin pe parcursul funcţionării lor – cu alte cuvinte. sau economică.” În schimb problemele sociale au un caracter mult mai amplu şi sunt de altă natură căpătând forma unor conflicte. una din cele mai importante fiind angajarea sistemului în a lua decizia de a desfăşura o activitate de soluţionare a respectivei probleme. Zamfir. problemele sociale sunt definite în funcţie de consecinţele lor sociale.” O asemenea activitate trebuie să se bazeze pe o teorie a problemelor sociale care reprezintă “o parte a teoriei organizării şi funcţionării sistemelor sociale”. Ele se referă la organizarea a numeroase asemenea medii în instituţiile unei societăţi istorice. cu alte cuvinte. dar dacă avem o rată foarte mare a divorţialităţii. o sursă de dificultăţi şi asupra căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil. luată în ansamblul ei. situaţie.). Disoluţia unei familii prin divorţ nu reprezintă o problemă socială. proces care este problematic. o caracteristică. activitatea de soluţionare a problemelor sociale. “Un necaz este o chestiune personală: individul simte că valorile preţuite de el sunt ameninţate. catastrofe naturale. cauzele nu mai sunt doar de ordin personal ci au în mare parte origini societale. 3) consecinţe negative ale unui proces social pozitiv (orice proces social complex prezintă şi consecinţe laterale negative). C. 1975:37). “Conştientizarea dificultăţii – respectivul aspect de eliminat sau de realizat este pus ca problemă. În calitatea sa de problemă a unui sistem social. Poate fi vorba de un aspect negativ […] sau pozitiv. în termeni generali o problemă socială este definită drept “un proces social. comportamentele considerate deviante). la modul în care diferite medii se suprapun şi se întrepătrund pentru a forma structura amplă a vieţii sociale şi istorice. Clasele de fenomene care pot deveni obiectul unei asemenea problematizări ar fi: 1) o stare socială învechită (care frânează progresul şi dezvoltarea socială). 1980). anumite publicuri consideră că o valoare preţuită de ele este primejduită. 8 . “Conflictele se referă la chestiuni care transcend acele medii locale ale individului şi zona vieţii sale lăuntrice. ea va fi totodată o problemă socială” În acest sens. 5) decalaje produse de dezvoltare (nearticularea unor elemente şi nesincronizarea lor în procesele de transformare socială care însoţesc dezvoltarea socială). “Un obiect – acel aspect. războaie etc. “indiferent de sursa lor. 3.” Unele probleme deşi există nu sunt conştientizate. 1977). Larionescu.” (Mills. Trebuie făcută distincţia între probleme sociale şi probleme individuale sau private. 4) fluctuaţii ale factorilor naturali externi sau sociali (descoperirea sau epuizarea unor resurse naturale. Wright Mills (1975) face o distincţie netă între <necazurile personale generate de mediu> şi <conflictele publice ale structurii sociale>. reprezintă. deci nu sunt manifeste ci sunt într-o stare de latenţă. sisteme care funcţionează şi ca urmare a perfecţionării capacităţii lor de a formula clar şi în timp util soluţii eficiente la problemele particulare cu care ele se confruntă (C.” Această definiţie include două elemente: a. o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. Perspectiva de analiză a unei probleme sociale este următoarea: ”o problemă particulară poate fi de natură tehnică. Fiecare dintre cele trei elemente ale definiţiei sunt condiţii necesare pentru prezenţa unei probleme sociale B. acceptat de către membrii sistemului social respectiv ca trebuind să fie schimbat. Un conflict este o problemă publică.” (M. 2) procese sociale considerate în sine ca fiind negative (dezorganizarea socială şi individuală.

K. 9 . perspectiva critică . fie va deveni manifestă la un moment ulterior apariţiei ei. 5. Rubington şi Weinberg (1989) prezintă câteva dezvoltări teoretice asupra naturii problemelor sociale.6) 7) apariţia de noi necesităţi (ca urmare a schimbării unor condiţii sociale obiective pot apărea noi necesităţi a căror imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante).ei consideră că este nevoie să (se) acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. o problemă socială poate fi. .pune accent pe roluri ca produse ale valorilor şi intereselor/ scopurilor. (C. acest “număr” îi cuprinde atât pe cei care sunt organizaţi în structuri de putere (cei în poziţii de conducere/ decizie. funcţie de particularităţile structurilor sociale soluţiile date acestor probleme sunt diferite (soluţiile având ca scop şi rezultat schimbarea socială). 9 10 11 R. 3. care au o mare (putere de) influenţă în economie. deoarece elementele componente ale unei structuri sociale (care defineşte sistemul) se află în relaţie de interdependenţă. din următoarele 6 perspective: 1. Acesta este unul din aspectele cele mai controversate în studierea problemelor sociale. Şi aici există controverse privind numărul semnificativ de oameni afectaţi. dar atunci când oamenii afectaţi consideră că trebuie să acţioneze pentru a determina schimbarea ei. 1971 (3rd edition). Nisbet (1971)9 principalele caracteristici ale unei probleme sociale sunt: 1) 2) 3) 4) 5) apariţia unei probleme sociale este indisolubil legată de manifestarea unei neconcordanţe între ceea ce ar trebui să fie oamenii şi ceea ce sunt în realitate (mai precis între situaţia socială existentă şi normele sociale). diferite structuri sociale au probleme distincte funcţie de caracteristicile. 1977). nedorită şi indirectă a modelelor instituţionalizate ale comportamentului social. sau problema există dar ea este în stare de latenţă şi fie poate să nu devină niciodată manifestă. patologia socială focalizată pe persoane. Zamfir. acţiunile dezvoltate/ întreprinse pentru rezolvarea unei probleme sociale particulare cu care se confruntă sistemul vor genera apariţia unor noi probleme ce trebuiesc soluţionate şi drept urmare. După Earl Rubington şi Matin Weinberg este considerată ca fiind o problemă socială o anumită situaţie ce este incompatibilă cu valorile unui număr semnificativ de oameni care consideră că este nevoie să acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. 4. 6.incompatibilitatea cu valorile acelor oameni10. comportamentul deviant care subliniază rolurile. valorile şi scopurile/ interesele lor distincte. 2. în afacerile politice şi în societate) cât şi pe ceilalţi oameni din societate care consideră că situaţia respectivă reprezintă o problemă socială. Contemporary Social Problems. Deci elementele constitutive sunt . soluţiile găsite vor fi dificil de concretizat în politici efective. probleme de dezvoltare. După Robert K. etichetarea socială care examinează reacţiile sociale. ei discutând despre ea. Nisbet. conflictul de valori referitor la valori şi interese/ scopuri.situaţia care există şi care este cunoscută de către oameni. . Merton şi Robert A. În orice caz. Pentru aceste raţiuni. dezorganizarea socială centrată pe semnificaţia legilor şi a normelor. Merton & R. C. în multe cazuri. Harcourt Brace. D. Diferiţi oameni au valori diferite şi chiar aceeaşi persoană poate deţine valori conflictuale între ele. New York.faptul că această situaţie afectează un număr semnificativ de oameni11 şi că . consecinţa neanticipată. diferiţi oameni consideră diferite lucruri şi situaţii ca fiind probleme sociale. Dacă oamenii nu consideră că trebuie să facă ceva (să acţioneze) pentru schimbarea acelei situaţii atunci nu ne confruntăm cu o problemă socială.

Mass Society in Crisis: Social Problems and Social Pathology. Una dintre cele mai cunoscute analogii de acest tip îi aparţine lui Herbert Spencer care a dezvoltat în scrierile sale (în special în Principles of Sociology) ideea potrivit căreia societatea este (ca) un organism format din oameni. cei care erau consideraţi din această perspectivă ca fiind devianţi sunt defectivii („cei care nu pot fi educaţi”). Esenţialmente. Condiţiile patologice din societate pot rezulta din (1) deficit natural al abilităţii indivizilor de a ţine pasul cu schimbarea idealurilor şi a instituţiilor societăţii. până la dezvoltarea personalităţii sociale. în esenţă. dar uneori asemenea eforturi sunt ineficiente. 16) 14 B. (2) din deficitul de ajustare a structurii sociale. Rosenberg. Condiţii. 1989. Social Problems: Arena of Conflict. Gerver. dependenţi şi delincvenţi” tind să se reproducă prin căsătorii între rude de acelaşi sânge 12 Arnold Green. reforma socială şi individualismul13. ideea caracterului pozitiv al naturii umane (omul este bun de la natură) şi posibilitatea modificării condiţiilor sociale. McGraw-Hill. această perspectivă este originată în analogia organicistă a societăţii (societatea asemănată cu un organism biologic). După 1960. Pentru cei mai mulţi dintre ei ’era clar’ că oamenii din acele clase sociale consideraţi „defectivi. la sfârşitul secolului XIX. o problemă socială este o violare a aşteptărilor morale. În „accepţiunea blândă” a acestei perspective persoanele care contribuie la apariţia problemelor sociale sunt văzute ca fiind „bolnave” (sick). Drept urmare. dependenţii (cei care au anumite dificultăţi în primirea şi însuşirea educaţiei) sau cei delincvenţi (care resping educaţia). Howton (eds. Societatea are responsabilitatea de a transmite tuturor indivizilor normele morale larg acceptate. 1989) 13 Hinckle & Hinckle. F.W. (citat de Rubington & Weinberg. 1989) 10 . aceste persoane sunt văzute drept „criminali”. deci sunt rele şi nedorite. Drept principală şi ultimă cauză a problemelor sociale este insuccesul socializării. „imorală”. în timp ce persoanele care se deosebesc/ deviază de la aşteptările morale (statuate de un sistem de valori dominant şi deci larg acceptat) sunt privite ca fiind “bolnave”.1. declin. sau (2) din insuccesul societăţii de a ţine pasul în funcţionarea mecanismelor ei cu schimbarea condiţiilor în lumea în care se află.). iar după primul Război Mondial a intrat într-un uşor. (citat de Rubington & Weinberg. pentru perspectiva patologiei sociale. progresul. 1954. (citat de Rubington & Weinberg. dar constant. Perspectiva patologiei sociale După Arnold Green12 problemele sociale nu au fost conştientizate înainte de a doua jumătate a secolului XVIII. cu o complexitatea structurală care creşte pe măsură ce societatea creşte în volum. p. Primii susţinători ai acestei perspective considerau că unii oamenii sunt defectivi în mod inerent. Definiţia după care operează perspectiva patologiei sociale este următoarea: Condiţiile sociale dezirabile şi ordinea socială sunt privite ca fiind sănătoase. în „accepţiunea dură” a acesteia. de umanitarism. New York. în spatele ambelor accepţiuni se află percepţia conform căreia persoana sau situaţia este. iar societatea (ca organism) are o “viaţă” care depăşeşte “viaţa” oricărei părţi componente. I. această perspectivă a fost readusă în câmpul atenţiei de unii sociologi14 care au scris despre “patologia existenţei noastre”. incluzând modurile de a face/crea lucruri şi instituţii. Pentru adepţii de mai târziu ai acestei perspective problemele sociale sunt rezultatul valorilor greşit însuşite. 1964.17) Această perspectivă s-a manifestat în câmpul sociologiei în special între 1890-1910. Macmillan. 1975. Studiul mai sistematic asupra problemelor sociale este asociat cu fondatorii American Social Science Association . în care părţile sunt interdependente. În orice caz. New York. care au promovat o sociologie caracterizată de patru credinţe extrem de răspândite: legea naturii. Astfel. Conştientizarea prezenţei problemelor sociale a fost ajutată de apariţia în acea vreme a patru idei-forţă: cea de egalitate. Patologia socială era definită într-o mulţime de texte sociologice timpurii după cum urmează: “Termenul patologie socială poate fi utilizat pentru a denumi condiţiile sociale care rezultă (1) din insuccesul indivizilor de a se adapta prin propriile forţe la viaţa socială – care funcţionează independent de suportul membrilor societăţii.” (p.

Perspectiva dezorganizării sociale Această perspectivă a apărut după primul război mondial ca răspuns la apariţia unor noi circumstanţe sociale. deci să reglementeze comportamentul oamenilor. Rolurile definesc nu doar diferitele părţi ale societăţii. înainte de toate. Aceşti factori au contribuit decisiv la “înrădăcinarea” unor condiţii de viaţă indezirabile. a organizării sociale. Conflictul cultural presupune cel puţin două seturi opuse 11 . componenete care pot fi în antifază” cu cele ale organizării sociale. Vechea perspectivă a patologiei sociale putea explica toate aceste fenomene doar când se manifestau la o scară redusă. W. În variantele mai vechi ale patologiei sociale. Homans. Noţiunea centrală a acestor întregi conceptualizări este cea de “ROLURI”. mai degrabă decât membrii ei „non-conformişti” – îşi are originea în viziunea lui Rousseau asupra naturii umane: indivizii sunt buni de la natură. Ogburn. că ea este un întreg. Această perspectivă a reieşit din dezvoltarea acestui punct de vedere şi în timp. b) conflictul cultural. ducând la “dezumanizarea” întregii populaţii. Cele trei mari tipuri de dezorganizare sunt: a) lipsa normelor.I. complementară. W. Cooley. după cum arată Weinberg şi Rubington. Alţii consideră că soluţia la problemele sociale generate de aceşti indivizi în educarea lor şi îmbunătăţirea „nivelului moralităţii” claselor de jos şi celei de mijloc. Rubington şi Weinberg prezintă în cadrul acestei perspective câteva texte clasice semnate.E.(inbreeding). 57). ci de asemenea şi modul în care ele sunt interrelaţionate” (p. industrializare şi a modului de viaţă urban a determinat o creştere considerabilă a amplorii unor probleme sociale. delincvenţa şi criminalitatea. Carl M. adepţii acestei perspective au luat în considerare mediul social ca determinant important contribuind la patologia socială. Organizarea socială presupune. şomajul. În al doilea rând. mai cuprinzătoare. Dezorganizarea socială este percepută ca un eşec al manifestării rolurilor. Accelerarea proceselor de migraţie. În concluzie. a devenit cel mai popular mod de a studia problemele sociale. Vytautas Kavolis. În cazul lipsei normelor. printre alţii. conform perspectivei patologiei sociale. precum sărăcia. G.F. Znaniecki. R.H. Primii patologişti au tins să se focalizeze pe caracteristicile imorale ale indivizilor. Thomas şi Fl. Varianta mai recentă a acestei abordări – care tinde să vadă societatea ca fiind bolnavă. 2. adepţii acestei perspective militează pentru eugenie socială – eliminarea indivizilor „defectivi genetic”. Mai târziu. alcoolismul. Noua amploare a fenomenelor i-a determinat pe sociologi să “modeleze” o nouă perspectivă. Cei mai importanţi teoreticieni care au îmbrăţişat şi dezvoltat această perspectivă sunt C. Dezorganizarea socială este “faţa umbrită”.C. însă instituţiile lor sunt “rele” şi ca urmare ei văd remedierea instituţiilor „bolnave” prin schimbarea sistemului de valori şi a orientărilor de valoare ale oamenilor. nu există nici un fel de reguli care să spună cum să se acţioneze. Soluţii. Rosenquist. dezorganizarea socială este privită din punct de vedere al “unor componente diferite ale sistemului social. percepute foarte curând ca probleme sociale majore. etc. Drept consecinţă. în care părţile se află într-o relaţie de dependenţă oarecum ordonată. Park. de Samuel Smith. ale căror dimensiuni şi consecinţe nu mai puteau fi explicate din perspectiva patologiei sociale. singura soluţie reală la problemele sociale este educaţia morală. asemenea perturbări sociale conduc la creşterea costului menţinerii unei ordini sociale de drept. în timp ce următoarea generaţie de patologişti au tins să se focalizeze pe proprietăţile imorale ale societăţilor şi au văzut apariţia şi dezvoltarea problemelor ca rezultat al unor forţe sociale precum dezvoltarea tehnologică şi creşterea densităţii populaţiei. care la un moment dat se poate prăbuşi. c) colapsul/ nefuncţionalitatea/ prăbuşirea normelor (breakdown).

subculturile şi variaţia umană cu dezorganizarea socială. Perspectiva conflictului de valori Această perspectivă îşi are originea în teoria conflictului social. Fuller. “Some Aspects of a Theory of Social Problems”. Ei argumentează că orice problemă socială are o “istorie naturală” care cuprinde trei stadii: conştientizarea. Myers şi Richard C. Condiţiile care generează o asemenea stare se regăsesc în schimbările tehnice. în sensul că deşi dezorganizarea poate să nu dispară. 1927. Richard R. “The Natural History of a Social Problems”. Condiţiile-suport care influenţează apariţia. putem spune că problema socială şi-a făcut apariţia. boli mintale. În cazul prăbuşirii normelor. Myers şi Richard C. La origini se află însă teoria lui Marx care a văzut întreaga istorie a omenirii în termenii “luptei între clase” (lupta de clasă). 1989:92). Pentru actorii sociali. Fuller. persoanele care acţionează în termenii unui set de aşteptări/ valori. sistemul îşi continuă funcţionarea oricum (dar la alţi parametri). O dată cristalizată această opoziţie într-o stare/ situaţie de conflict. Myers şi Richard C. Diferite grupuri având interese diferite se regăsesc în opoziţie. fantezişti sau părtinitori. însă conformarea la acestea nu aduce recompensele aşteptate. demografice sau culturale generate de schimbarea socială şi care vor determina clătinarea echilibrului prezent (care este însă un echilibru dinamic). consecinţele pot fi de trei tipuri: a) pot apărea schimbări în sistem. cum ar fi unele răspunsuri de adaptare care pot aduce părţile distincte ale sistemului înapoi la starea de echilibru. deoarece nu mai sunt în armonie cu alte părţi ale sistemului social.I. c) sistemul se poate prăbuşi. reformarea/ corectarea/ îmbunătăţirea – şi în fiecare din aceste stadii valorile şi interesele diferitelor grupuri se ciocnesc. Într-o asemenea situaţie.de reguli în modalităţile de acţiune/ comportament al indivizilor. Richard R. Thomas şi Fl. comportamentul deviant. Znaniecki The Polish Peasant in Europe and America. (p. deoarece dezorganizarea este foarte puternică şi extrem de distructivă. dezorganizarea socială determină “dezorganizarea personală” manifestată de exemplu prin stress. ci chiar poate determina penalizarea/ sancţionarea indivizilor. care au publicat în 194116 două articole în care arată că întâlnim un conflict de valori în toate fazele celor mai multe probleme sociale. American Sociological Review 6 (February 1941). Fuller. frecvenţa. b) sistemul poate continua să funcţioneze într-o stare de stabilitate crescută. există reguli. Definiţia după care operează perspectiva conflictului de valori este următoarea: ”problemele sociale sunt condiţii sociale ce sunt incompatibile cu valorile unui anumit grup ai cărui membri reuşesc să facă publică o chemare la acţiune” (Rubington & Weinberg. American Sociological Review 6 (June 1941). care determină “ieşirea” din sistem a unor părţi componente. şi a lui Georg Simmel care a analizat conflictul ca formă a interacţiunii sociale. fiind de fapt o sinteză a teoriilor americane şi europene asupra conflictului. O importantă critică la adresa acestei perspective a fost făcută de Marshall B. 12 . Consecinţele stării de dezorganizare se manifestă atât la nivelul sistemului cât şi la nivelul actorilor sociali. Pentru sistem.60) Soluţiile la aceste probleme se referă în general la acele acţiuni de aducere a caracteristicilor sistemului social înapoi la starea de echilibru. confundând schimbarea. Cauza principală a dezorganizării sociale este considerată a fi schimbarea socială. pot fi considerate ca violând celălalt set de aşteptări/ valori. promovate la începutul secolului XX. Problemele sociale îşi trag seva din conflictele de valori şi de interese. Clinard în Sociology of Deviant Behavior (1957) subliniind faptul că mulţi dintre cei care utilizează conceptul de “dezorganizare socială”15 au tendinţa de a fi confuzi. durata şi rezultatul problemelor sociale sunt competiţia şi contactul dintre grupurile sociale. 3. stabilirea/ determinarea politicii. alcoolism. Când două sau mai multe grupuri se află în competiţie şi în modalităţi particulare/ specifice de 15 16 Conceptul îşi are originea într-o măsură foarte mare în opera lui W. Analiza problemelor sociale din perspectiva conflictului de valori a fost pusă cu adevărat în evidenţă de către Richard R.

Perspectiva etichetării sociale Dacă perspectiva comportamentului deviant pune accentul pe întrebarea de ce oamenii comit acte deviante. sociologii care au îmbrăţişat această perspectivă vor să cunoască cum oamenii definesc situaţiile. reducerea oportunităţilor de contact cu modelele de rol deviante. III. Sutherland. dar nu a putut explica de ce unele persoane din aceste segmente se angajează în asemenea acte de comportament deviant. dar poate explica de ce unii oameni. Teoria lui Sutherland. prima lucrare scrisă din perspectiva comportamentului deviant. definirea subiectivă reflectă diferite moduri de definire şi evaluare a contactului. Un număr de tipuri de probleme sociale apare sub astfel de condiţii. negocierea şi puterea brută (naked power). Merton şi teoria asocierii diferenţiale a lui E.K. şi au acordat o mică atenţie celeilalte laturi – definirea subiectivă a unei probleme sociale. procesele sau evenimentele ca fiind problematice. Clinard “Sociology of Deviant Behavior”. persoanele. creşterea gradului de socializare în grupurile primare. Predispoziţia spre comportamente deviante este rezultatul eşecului socializării primare şi în acelaşi timp al “dobândirii sociale” a acestuia în cadrul aceluiaşi grup primar. fiind o teorie bazată pe conceptul de interacţiune socială. această nouă teorie subliniază că sociologii s-au ocupat mai mult de definirea unei probleme sociale din punctul de vedere al definirii acesteea ca o condiţie obiectivă. toate în spiritul procesului democratic. Din punctul de vedere al acestei perspective problemele sociale reprezintă violări ale aşteptărilor şi comportamentelor normative. Problema socială.H.) 13 . Cauzele comportamentului deviant sunt legate de socializarea inadecvată – procesul de socializare fiind văzut ca desfăşurându-se în primul rând în cadrul contextual al relaţiilor primare de grup. Ulterior. Tributară întucâtva perspectivei conflictului de valori. 17 Albert Cohen. comit acte deviante. competiţiei şi distribuirea bunurilor şi drepturilor. atunci are loc un schimb de valori.contact cu un alt grup. atunci consensul este cel care a eliminat problema. grupurile în competiţie pot de asemenea să fie în conflict – subiectul fiind modalitatea de rezolvare a problemei. 4. accesul la forme deviante de satisfacţie. 1955. Dacă nici consensul nici negocierea nu au loc. şi modele de rol deviante. Comportamentul sau situaţiile care se depărtează de la normele larg acceptate de către societate sunt privite ca fiind deviante. Numeroşi sociologi au arătat că problemele sociale se compun dintr-o condiţie obiectivă şi o definire subiectivă a unei situaţii. Delinquent Boys: The Culture of the Gang (Glencoe. deci. iar o dată apărută problema. Soluţiile propuse de această perspectivă pentru rezolvarea conflictului de valori sunt consensul. În 1957 a apărut cartea lui Marshall B. 5.: Free Press. teoria etichetării pune accent pe analiza definirii sociale a devianţei. rezultă din “mixtura volatilă” a unei condiţii obiective şi a unei definiri subiective. este mai puţin aplecată asupra ratei de participare la acte de comportament deviant. Teoria lui Merton explică de ce există rate ridicate ale comportamentului deviant în unele segmente ale societăţii mai mult decât în altele. un conflict nu poate fi evitat. Dacă părţile pot negocia. şi nu alţii. atunci grupul ce deţine mai multă putere câştigă/ preia controlul. Albert Cohen 17 a elaborat o teorie care îmbină cele două teorii ale lui Merton şi Sutherland. stressul. Dacă părţile pot rezolva conflictul în numele unui set de valori semnificative împărtăşite de ambele părţi. în timp ce altele nu se angajează. Condiţiile favorizante pentru apariţia şi manifestarea unui asemenea comportament sunt lipsa şi blocarea oportunităţilor pozitive. Condiţia obiectivă este contactul şi competiţia între diferite grupuri. Perspectiva comportamentului deviant Această perspectivă s-a manifestat dominant în câmpul sociologiei începând cu anii ‘950 şi îşi are originea în special în teoria anomiei sociale dezvoltată de R. Soluţiile de contracarare a comportamentului deviant se referă în special la resocializare. redistribuirea accesului către oportunităţi.

dezvoltarea capitalismului aduce cu sine şi amplificarea problemelor sociale. Principalul punct de pornire în dezvoltarea acestei perspective l-a constituit readucerea în atenţia sociologilor a teoriei sociale dezvoltată de Marx. În acelaşi ton. clasa muncitoare trebuie să câştige “lupta de clasă” şi apoi să “producă” a societate egalitară. precum şi puterea de a o “alipi” persoanei/ situaţiei respective) dar şi la potenţialul câştig de a fi etichetat. Drept urmare. Cauza unei probleme sociale se originează îndeosebi în atenţia pe care publicul i-o acordă. 9) 14 . conflictul de clasă rezultă din sistemul dominaţiei de clasă care perpetuează inegalitatea socială. ajungându-se la “devianţă secundară”. Social Pathology: A Systematic Approach to the Sociopathic Behavior. Becker arată că “grupurile sociale creează devianţă prin stabilirea unor reguli a căror încălcare constituie un act deviant. Cauza principală a manifestării celor mai multe probleme sociale o constituie forma de organizare socială produsă de societatea capitalistă. văzând problemele sociale ca fiind endemice societăţii capitaliste. reforma sau revoluţia – sau cu alte cuvinte. Conform acestei abordări.Această perspectivă s-a manifestat în sociologie de la sfârşitul anilor ’50 şi până la inceputul anilor ’70. New York: Free Press (p. Outsiders: Studies în the Sociology of Deviance. dar mai ales la elaborarea şi adoptarea unor comportamente deviante ca urmare a reacţiilor celorlalţi (formă de devianţă denumită “devianţă secundară”). Drept consecinţă. 1963. a celor ce nu deţin suficientă putere (a “clasei muncitoare”). Aceste două “clase” sunt într-o relaţie antagonistă. şi prin dinamica relaţiilor dintre ele pot fi prevăzute tipurile de probleme sociale care vor apărea. cele mai importante sunt considerate dominanţa de clasă şi conflictul. Astfel. intrând astfel în conflict cu grupul dominat. de la o persoană etichetată ca fiind deviantă. se aşteaptă ca ea să “continue” violarea normelor sau a comportamentului considerat convenţional). Becker. cât şi în diminuarea şanselor celor etichetaţi de a se reintegra. Soluţiile oferite de această perspectivă pentru rezolvarea problemelor sociale se referă la revizuirea definirii unei situaţii/ persoane ca fiind deviantă (o mai mare toleranţă şi capacitate de înţelegere a unor situaţii particulare/ speciale). Această perspectivă se focalizează asupra condiţiilor prin care comportamentele sau situaţiile sunt definite ca problematice sau deviante. Condiţiile în care o persoană/ situaţie este etichetată ca fiind problematică sau deviantă. în cadrul instituţiilor economice nu există decât două “poziţii” disponibile: cei care deţin sau controlează instituţiile economice şi cei care desfăşoară activităţi în beneficiul primilor. Conform teoriei etichetării o problemă socială (sau deviant-socială) este definită de reacţiile sociale la o pretinsă violare a regulilor sau aşteptărilor sociale. 18 Howard S. Cei care au scris din această perspectivă au subliniat că economicul şi instituţiile economice reprezintă cel mai important factor de influenţă asupra oamenilor. fără clase sociale. şi este determinată în mare parte de reacţia socială. Dintre acestea. sau mai degrabă atenţia din partea celor care exercită controlul social. Perspectiva critică Perspectiva critică s-a manifestat în câmpul analizei problemelor sociale începând cu anii ’70. o problemă socială este o situaţie rezultată din exploatarea de către cei ce deţin puterea. Consecinţele unei asemenea etichetări se reflectă atât în aşteptările celorlalţi (de exemplu. Grupul economic dominant îşi impune propriile interese (deoarece prin controlul economic ei exercită un control considerabil şi asupra legislativului). precum şi eliminarea potenţialelor câştiguri rezultate din procesul etichetării ai cel al autoetichetării. în special prin autoetichetare. se referă în special la relaţiile de putere şi influenţă (cel care etichetează se află în situaţia de a câştiga prin aplicarea unei asemenea etichete. Howard S. Această perspectivă a fost dezvoltată ca o profundă critică la adresa societăţii şi culturii capitaliste. trebuind să aplice o etichetă negativă. deci reacţii sociale la o presupusă cunoaştere a violării unor norme sociale. iar “piatra de temelie” a acestei perspective a fost pusă îndeosebi odată cu apariţia cărţii lui Edwin Lemert (1951). 6. Soluţiile avute în vedere pentru rezolvarea problemelor sociale sunt activismul. precum şi prin aplicarea acestor reguli la oameni (în mod individual) şi etichetându-i ca marginali/ întruşi/ devianţi (outsiders)”18. Lemert susţine că devianţa este definită în special de către reacţiile sociale.

Meier (Sociology of Deviant Behavior. Clinard şi Robert F. Richard Quinney (Class. 1975). Chambliss (Theory and Society: Toward a Political Economy of Crime. 1982) şi alţii. 1977). State and Crime. Michael Walton şi Jock Young (The New Criminology. 15 . 1972). 1985). O evaluare a acestei perspective a fost realizată de Marshall B. William J. Alexander Liazos (People First: An Introduction to Social Problems.Această perspectivă a fost dezvoltată de Ian Taylor. care au încercat să sublinieze punctele forte dar şi slăbiciunile acestei teorii.

Prentice Hall. 1968. Robert H.) 2001. Ed. Zamfir. 1978.. X din colecţia “Teorie şi metodă în ştiinţele sociale”). Bucureşti. Cătălin.) 1999. (coord). Weinberg. John E. 2d ed. Ed. Expert. Macmillan. 16 .. Rosenberg. IA: W. Fort Worth. Six perspectives. edition). Politici sociale in România 1990-1998. Bucureşti. 2.. 5. Ioan. C. Bucureşti. Ed. Cătălin.) 2002. Social Problems: Arena of Conflict. 1964. 19. R. Ioan. ed. Sărăcia in România. Bucureşti.) 2002. 18. Harcourt Brace College Publishers. Cătălin. 1995. Preda Marian (coord.. 1994. Babel. Dimensiuni ale sărăciei. Dubuque. Zamfir. R.K. 1995. 3. Merton. Vlăsceanu. Cătălin.). Christopher Bates.. Farley. E.4/1980. Robert King. 8. Bucureşti. Zamfir. Romii in România. (coord. Mills.W. 17. New York: Free Press. Polirom. 1975. 20.A. Doob. Ed. 2000. Elena. 6. Bucureşti. (coord. Merton. B. Diagnoza problemelor sociale comunitare.. Dicţionar de politici sociale. 1975. Rubington.. Expert. THE STUDY OF SOCIAL PROBLEMS. New York. 2002. Zamfir. CIDE.. Oxford Univerity Press (fourth edition). Preda. McGraw-Hill. în ZAMFIR. ZAMFIR. Larionescu. Zamfir. 15. Expert. Strategii ale dezvoltării sociale.Brown. 11. România în context european. 9. Bucureşti. Imaginaţia sociologică. New York. Bucureşti. Ars Docendi. Creative ID. 4. 7. Social Problems and the Quality of Life.C. Contemporary Social Problems. Expert. Harcourt Brace. Ed. Zamfir. New Jersey (second edition). (coord). Alternative. Mărginean. ed.B L GAI : I I RF BO E 1. An Institutional Analysis. Expert. Economia politicilor sociale.. L. 22. Elena. AMERICAN SOCIAL PROBLEMS. Bucureşti. I. Zamfir.) 2002. 10. Wright. E. Bucureşti.. 1975. (colecţia Sinteze sociologice) 23. în Viitorul Social. Arnold. Bucureşti. Elena. Luana Miruna. 1992. 24. 1977. Ed. 1989. (coord. Howton (eds. Politică. Ştiinţifică. Cătălin. 14. Social Problems. Bucureşti (vol. Zamfir. Politica socială românească intre sărăcie si globalizare. 12. F. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară. Elena..S. ed. Lauer. Politica socială şi tranziţia la economia de piaţă în România. Social Theory and Social Structure. Bucureşti. Expert.) 1995. 21. 2002. Teorii ale problemelor sociale: puncte de vedere în sociologia americană contemporană. C. Gerver. Ed. Dicţionar de sociologie. Politici sociale. Mass Society în Crisis: Social Problems and Social Pathology. Pop. Green. Marian.Nisbet. C. Statul bunăstării. (coord. 1993. (3d. Bucureşti. New York. Mărginean. 16. Modelul sistemic în sociologie şi antropologia culturală. Ed. Politică. Zamfir. & M. Zamfir. Iaşi. Preda Marian (coord. nr. 13. 1971. Maria.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful

Master Your Semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master Your Semester with a Special Offer from Scribd & The New York Times

Cancel anytime.