UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale - Suport de curs, anul IV, Sem. II -

Lect. univ. dr. Adrian Dan

-2007-

1

Nu toţi sociologii sunt de acord asupra modalităţii de definire a unei probleme ca fiind socială. Humanitas. Kuhn. metode de investigaţie. şi de asemenea într-un număr de paradigme concurente (de exemplu paradigma funcţionalistă. denumite paradigme1 în cadrul cărora ei dezvoltă diferite teorii explicative. O paradigmă este deci un ghid. sau cum instituţiile politice influenţează creşterea şi dezvoltarea sistemului legislativ. feministă. şi în a decide cum vor fi utilizate faptele relevate de cercetările lor. În timp ce oamenii în mod general dezvoltă teorii informale asupra comportamentului social. propoziţii. Paradigme ale cunoaşterii societăţii. şi. sau chiar asupra a ce putem considera ca fiind o problemă socială. care oferă modelul problemelor de cercetare şi a soluţiilor explorate. După cum arată Doob (1995:6) o teorie sociologică reprezintă o combinaţie de observaţii. dezvoltat pentru a ghida cercetarea între-un anume domeniu specificat. şi ceea ce oamenii din aceste grupuri fac poate afecta substanţa şi funcţionarea structurilor de la nivelul macro. sau o hartă pe care membrii unei discipline/ profesii o urmează în alegerea subiectelor de studiu. în dezvoltarea de teorii pentru a explica ceea ce au descoperit (empiric). 2 . care sunt cauzele care stau la baza problemelor sociale particulare. cu un pronunţat caracter normativ. se aşteaptă ca sociologii să desfăşoare cercetări pentru a determina dacă sau nu teoriile lor oferă explicaţii efective/ funcţionale asupra comportamentului social şi să realizeze schimbări în cadrul acestor teorii atunci când rezultatele empirice solicită acest lucru. Structura Revoluţiilor Ştiinţifice. ed. Sociologii folosesc in analizele lor asupra problemelor sociale cadre teoretice şi metodologice extrem de variate. 2. 1962. sociologii pot examina cum economia americană/ europeană influenţează sistemul educaţional. etc. şi cum o 1 2 Termen introdus de Thomas S. uniformă. larg acceptate de comunitatea ştiinţifică respectivă. Dicţionarul de sociologie (C. Analizele sociologice pot fi divizate în două mari categorii – realizate la un nivel macro sau la un nivel micro. Zamfir. şi la începutul secolului XX în SUA.)2 În cadrul unei paradigme pot fi dezvoltate mai multe teorii sociologice. de asemenea. Aceste sunt aspecte care implică analiza unor structuri uriaşe care se regăsesc în întreaga societate americană/ europeană şi care implică milioane de oameni.PERSPECTIVE SOCIOLOGICE ÎN STUDIUL PROBLEMELOR SOCIALE Studiul şi explicarea problemelor sociale şi a cauzelor acestora reprezintă preocuparea de baza pentru cei mai mulţi sociologi din ziua de astăzi. care pot avea un grad mai mare sau mai mic de convergenţă. nu toţi sociologii studiază şi explică problemele sociale de o manieră comună. Explicarea problemelor sociale şi dezvoltarea de programe/ acţiuni/ politici de combatere a acestora au caracterizat sociologia încă de la fundamentarea ei ca disciplină de sine stătătoare in secolul XIX in Europa.” Deoarece sociologia este o ştiinţă care utilizează mai multe paradigme (Ritzer. Sociologii (dar şi asistenţii sociali) joacă un rol central în identificarea unor situaţii sau condiţii particulare ca fiind probleme sociale şi in formularea de politici şi programe publice pentru remedierea/ ameliorarea acestora. Analizele la nivel macro examinează structurile şi activităţile de dimensiuni mari care există în cadrul societăţilor sau chiar dintre o societate şi o alta. Pentru mai multe detalii vezi şi Ion Ungureanu. în deciderea căror metode vor fi utilizate pentru studierea lor. 1993:420) defineşte termenul „paradigmă” drept „1. Un set de concepte. De exemplu. deducţii şi intuiţii care oferă o explicare sistematică a vieţii sociale. 1990. marxistă. Totalitatea realizărilor dintr-un domeniu disciplinar. O paradigmă constă în credinţele. Natura multi-paradigmatică a sociologiei ne ajută să înţelegem de ce sociologii nu cad întotdeauna de acord în explicarea uneia şi aceleiaşi probleme sociale. În contrast. Există o relaţie directă între cele două nivele: activităţile de la nivel macro influenţează indivizii şi grupurile mici în viaţa de zi cu zi a acestora. Analizele la nivel micro examinează structura şi activităţile grupurilor mici. 1980) ea constă dintr-un sistem de cunoştinţe comun împărtăşite de către sociologi. valorile asumpţiile şi tehnicile comun împărtăşite de membrii unei comunităţi profesionale.

Ele în mod cert au locul lor în sociologie în sensul că aproape întotdeauna suntem influenţaţi de propriul sistem de valori în luarea deciziilor asupra a ceea ce considerăm a fi cel mai interesant. ne abilitează să putem găsi atât cauzele cât şi soluţiile problemelor sociale în structura socială. corpul de cunoştinţe care o compun a fost conturat de circumstanţe şi în condiţii sociale. Probleme precum sărăcia. „aceasta reprezintă viziunea umanistă a imaginaţiei sociologice”. Wright Mills. sexismul. în contrast. În ce fel diferă abordarea sociologică asupra problemelor sociale de abordările altor discipline? Unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului XX. Unele dintre acestea pot fi probleme personale. Această constatare nu este însă de natură a ne determina să considerăm că acţiunea/ încercarea sociologiei de a explica problemele sociale este caracterizată de un relativism total. Imaginaţia sociologică. Politică. economice şi politice specifice în care trăiesc sociologii. rasismul. important sau de dorit a fi studiat. Unii autori precum Allan G. războiul. dezavantajante şi de a acţiona în vederea punerii în practică a acestor soluţii. Mai mult decât atât. soluţiile invocate se referă la resocializarea sau sancţionarea acestor indivizi. Sociologul. de asemenea. Faptele sunt verificabile în mod empiric: le putem măsura sau observa chiar dacă nu toate faptele sunt detectabile la un moment dat. În acest sens el insistă să punem “socialul” înapoi în ceea ce definim “probleme sociale”. violenţa şi poluarea mediului sunt in mod tipic văzute ca fiind produse de “oamenii răi” (“bad” people). prin capacitatea ei de a ne ajuta sa stabilim legăturile intre nivelul personal (micro) şi cel politic/ public (macro). Imaginaţia sociologică. In consecinţă. În timp ce una dintre sarcinile primare ale sociologului este aceea de a evalua în mod critic – pe baza datelor empirice. Pe scurt. În anii 1980 emergenţa curentelor politice conservatoare şi neo-conservatoare a condus la o reducere drastică a fondurilor destinate programelor sociale (îndeosebi în ţări precum SUA şi Marea Britanie) şi la o explozie in ceea ce priveşte popularitatea individualismului. dar imaginaţia sociologică ne permite să conectăm „necazurile personale” (private troubles) cu „problemele publice” (public issues). 3 . ar trebui să nu fim surprinşi că “nimic nu merge” atunci când încercăm să rezolvăm problemele sociale. Bucureşti. Colecţia Idei Contemporane.precum şi alte discipline în acest caz – nu este complet ne-influenţată de sistemul de valori. indiferent de paradigma dominantă în care activează şi teoria pe care o îmbrăţişează. trebuie totuşi să le raportăm aşa cum ele au rezultat. a argumentat că o înţelegere completă a problemelor sociale şi a remediilor eficiente ale acestora solicită ca fiecare individ – nu doar sociologii – să dezvolte ceea ce el a denumit imaginaţia sociologică. putem afirma că există o dimensiune obiectivă a problemelor sociale: oamenii în mod cert sunt afectaţi negativ şi suferă în anumite condiţii particulare. Mills a folosit exemple precum şomajul. ceea ce trebuie să recunoaştem este faptul că sociologia . trebuie să facem distincţie între fapte (sociale) şi valori. noi nu putem impune valorile noastre asupra datelor pe care le obţinem. sau judecăţi subiective. Sociologia este un produs social. Mai degrabă. În timp ce sistemul nostru de valori – şi paradigmele pe care ne sprijinim – ghidează munca noastră de cercetare. C. trebuie în primul rând să fie un critic social şi un activist social. Noi nu putem schimba faptele (datele empirice obţinute) pentru a le aduce în consonanţă cu propriile noastre valori. probleme private (necazuri individuale/ personale). scria el. Imaginaţia sociologică. sociologii şi sociologia au atât o dimensiune obiectivă cât şi una subiectivă. reprezintă evaluări. Oamenii tind să gândească – şi sunt încurajaţi de către politicieni. şi cum ar trebui studiat. aduc un argument extrem de puternic împotriva reducţionismului psihologic în înţelegerea problemelor sociale si subliniază că atâta timp cât noi facem apel la o abordare de tip individualist a vieţii sociale. 3 C. divorţul şi viaţa urbană. individuale. Johnson. o sarcină cel puţin la fel de importantă este aceea de a sugera/ oferi modalităţi de eliminare a situaţiilor nedrepte. Valorile. Dacă rezultatele cercetării noastre nu sunt în concordanţă cu valorile noastre fundamentale. Wright Mills3. mass-media şi alţi creatori de opinie – că dificultăţile pe care ei le experimentează sunt de natură individuală. ele au in mod frecvent cauze sociale structurale care le fac iremediabile prin angajarea de soluţii individuale. verificabile – situaţii economice şi sociale particulare precum şi cine este avantajat sau dezavantajat de către acestea. Aşa cum argumentează Curran & Renzetti (1994:4). face ca posesorii ei să înţeleagă experienţele şi dificultăţile individuale într-un context istoric şi structural.problemă trebuie studiată şi rezolvată. ed. În acelaşi timp. Punctul de vedere pe care la formulat Mills releva faptul că deşi adesea experimentăm probleme in cadrul situaţiilor individuale de viaţă. 1975.

sau cum ar trebui ea să fie studiată (Widdison & Delaney. simplifica şi reuşi să explice realitatea socială (faptele studiate). Pentru aceştia întrebările legitime sunt: a) b) Cum se întâmplă ca unele condiţii specifice să fie definite ca probleme sociale în timp ce altele nu sunt/ nu vor fi definite în acelaşi sens? Cine. Exemplu4. funcţionalismul şi teoria conflictului. Sociologii. situaţii pentru a unifica. ci cum această condiţie/ situaţie este definită şi de către cine este ea definită pentru a determina că aceasta este sau o sa se transforme într-o problemă socială (Widdison & Delaney. şi consecinţele fiecăreia în parte. Contra-exemplu: războiul din Vietnam şi atitudinea pro-război a autorităţilor americane în ciuda protestelor din ce în ce mai numeroase ale americanilor şi ale evidenţelor că acolo se produc numeroase atrocităţi. însă până când ei nu reuşesc să-i convingă pe toţi cei care sunt în poziţia de a controla sau corecta acea condiţie/ situaţie. Aceste trei abordări nu sunt exclusive. sau dintre grupuri şi societatea în care ele activează/ funcţionează) încearcă să identifice acele elemente care facilitează sau blochează interacţiunea. faptul că anumite condiţii sociale nocive există şi afectează negativ o parte semnificativă a populaţiei nu reprezintă în mod necesar un motiv suficient pentru ca acestea să fie considerate probleme sociale (recunoscute). poate legitima considerarea unei condiţii specifice ca fiind problemă socială? Ce soluţii reies/ sunt găsite şi cum sunt găsite acestea pentru probleme sociale specifice? c) 4 Introducerea pe piaţă a unui medicament care administrat gravidelor provoca malformaţii congenitale la nou-născuţi. aceasta nu este considerată a fi o problemă socială. dintre indivizi şi grupuri. pot să „cunoască” faptul că un anumit factor specific sau o condiţie/ situaţie are sau va avea un efect devastator asupra societăţii sau a unui anumit grup din societate. în orice societate. Cum însă nu toţi cad de comun acord asupra cărei modalităţi de analiză este cea mai eficientă. cât ar fi ea de perturbatoare/ insuportabilă.EXPLICAŢII TEORETICE: INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC. Procesul social prin care o condiţie/ situaţie specifică ’migrează’ de la nivelul de îngrijorare/ preocupare individuală către nivelul de îngrijorare/ preocupare socială poate fi unul foarte lung şi greoi. Oamenii de ştiinţă. 1997:6). dar el poate fi de asemenea şi unul foarte scurt. 1997:67). 4 . Cu alte cuvinte în prim plan nu avem acea condiţie socială (negativă). prin focalizarea asupra anumitor segmente sociale particulare şi a relaţiilor dintre ele (interacţiunile dintre indivizi. Pentru adepţii interacţionismului simbolic. conştientizarea şi sensibilizarea celor cu putere de decizie a dus la retragerea lui de pe piaţă. putem considera că aceştia se împart în trei mari categorii de analiză teoretică: interacţionismul simbolic. liderii etc. dar ele prezintă în mod radical perspective diferite asupra naturii realităţii sociale. INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC Această paradigmă (perspectivă teoretică) argumentează că nici o condiţie/situaţie socială. Mai degrabă problema reală este aceea de a înţelege ce determină ca o condiţie specifică să fie evaluată ca şi problemă socială. nu poate fi considerată în mod inerent sau în mod obiectiv drept o problemă socială până când un număr semnificativ de oameni care deţin putere politică în comunitatea/ societatea respectivă nu cad de comun acord că aceasta contravine interesului public. FUNCŢIONALISMUL ŞI CONFLICTUALISMUL În încercarea lor de a înţelege mai bine fenomenele sociale sociologii şi cercetătorii încearcă să găsească patternuri recurente şi diferite relaţii între diferite aspecte. dintre grupuri.

riscul crescut al bărbaţilor de a ajunge homeless sau de a comite acte anti-sociale. O idee adiţională a perspectivei funcţionaliste este aceea că societatea tinde spre consens (basic consensus) .. Conform acestei perspective. Problemele sociale sunt construite social funcţie de dezbaterile oamenilor dacă sau nu o anumită condiţie socială reprezintă o problemă socială şi decid ce să facă în legătură cu aceasta. Funcţiile care sunt foarte evidente sunt numite funcţii manifeste. Modelul care emerge deci dintr-o asemenea perspectivă este acela al unui sistem de părţi interrelaţionate fiecare dintre acestea venind în întâmpinarea unei anumite nevoi a societăţii. Sprijinul statului pentru mamele singure (AFDC-ul în SUA) care duce la descurajarea închegării unei familii normale. New York: Free Press.în orice societate există un set comun de valori şi credinţe general acceptate. 5 . şi nu la impactul pe care îl are aceasta asupra lor. Exemplu7. şi drept urmare va genera dispariţia lui. sau. Funcţionaliştii văd aceasta ca fiind necesar deoarece natura interdependentă a societăţii impune cooperarea – fundamentul solidarităţii sociale. Tema centrală se referă la semnificaţiile pe care le are problema respectivă pentru toţi cei afectaţi. iar schimbarea socială este posibilă numai în anumite condiţii. Societatea este privită ca un sistem în care orice segment al ei este cumva relaţionat la altul. contribuind la eficientizarea sistemului social. deci ele îndeplinesc o funcţie. De asemenea. O altă asumpţie importantă este aceea că fiecare parte a sistemului (social) îndeplineşte o funcţie pentru societate.d) Ce factori există în cadrul oricărei societăţi care inhibă sau facilitează rezolvarea problemelor sociale? Ca şi o concluzie putem constata că perspectiva interacţionismului simbolic subliniază faptul că problemele sociale nu există în mod independent de felul în care oamenii definesc societatea lor. teoria consensului) este asociat îndeosebi cu numele lui T. iar cele care nu sunt evidente sunt numite funcţii latente. cele mai multe norme/ reguli şi aranjamente sociale pot fi explicate în bună măsură în termeni de utilitate a lor pentru societate. criminalitatea şi inegalitatea (şi care sunt asociate cu diferite comportamente) există şi persistă în orice societate.K. copiii cresc fără tată. Cum însă o serie de probleme cum ar fi sărăcia. 2nd ed. Merton6. Drept urmare se creează o puternică tendinţă de realizare a unei stabilităţi înalte în sistem. alteori ele rămân nevăzute. FUNCŢIONALISMUL Funcţionalismul (cunoscut şi sub denumiri precum perspectiva structuralist-funcţionalistă. efecte care la prima vedere pot să apară ca totalmente nerelaţionate (individuale). Glencoe. schimbarea într-un punct al sistemului poate determina efecte în tot sistemul. 1968. De multe ori obiectivele formulate şi urmărite (expresie a funcţiilor manifeste) produc rezultate nedorite şi neintenţionate (se generează funcţii latente) şi în fapt acţionează împotriva eforturilor şi capacităţilor grupului în acţiunea de atingere a scopurilor sale. 1951. Doar prin definirea unui comportament particular ca fiind o problemă nu este asigurată şi dispariţia lui. Consensul şi solidaritatea socială (o identitate comună cu grupul) sunt părţi importante ale oricărei societăţi efective. Datorită acestei interdependenţe. Parsons 5 şi R. The Social System. atunci înseamnă acesta/ aceasta vine în întâmpinarea unei nevoi prezente în cadrul societăţii respective. contribuie la menţinerea unităţii sistemului (la ţinerea părţilor lui împreună). O asumpţie importantă a funcţionalismului o constituie noţiunea de interdependenţă. lumea în care trăiesc. sarcina sociologului este aceea de a descoperi de ce 5 6 7 Talcott Parsons.IL: Free Press. Uneori utilitatea sau funcţiile aranjamentelor sociale sunt extrem de vizibile. într-un alt mod. Robert King Merton. Pentru eliminarea oricărui tip de comportament cercetătorii/ societatea trebui în primul rând să identifice ce funcţii îndeplineşte acesta şi apoi să determine ca acest comportament să devină disfuncţional. Social Theory and Social Structure. funcţionaliştii argumentează că dacă un anume tip de comportament sau o instituţie persistă (continuă să existe/ să se manifeste).

aceste grupuri fac ca societatea să acţioneze şi să servească propriilor lor interese. gardieni. relevate de faptul că încurajarea eradicării sărăciei este neutralizată de o serie de beneficii specifice în folosul non-săracilor. fiind singurele care controlează societatea şi folosind acest control. Deoarece multe dintre alternativele funcţionale la diferitele probleme vor fi disfuncţionale pentru membrii înstăriţi şi cu putere din societatea respectivă. O problemă socială este o consecinţă a felului în care părţile unui sistem social sunt puse laolaltă/ interacţionează.şi cum persistă. Herbert J. extinzând astfel utilitatea economică a unor asemenea bunuri – cum ar fi pâinea veche de o zi. Limitarea şi raritatea acestor resurse face ca ele să fie distribuite inegal în societate. Gans8 arată că de pe urma sărăciei beneficiază o proporţie semnificativă a populaţiei. Teoreticienii conflictualişti cred că grupurile dominante exercită control nu doar asupra valorilor şi 8 Herbert J. ambii examinând în special rolul pe care îl joacă puterea în societate. CONFLICTUALISMUL Perspectiva conflictualistă îşi trage seva îndeosebi din teoria socială dezvoltată de Karl Marx. Dezvoltări şi contribuţii importante la această perspectivă au avut Ralf Dahrendorf şi C. aceasta trebuie plasată într-un context analitic mult mai larg. 1972. drept pentru care unele grupuri de oameni deţin mai mult (din aceste resurse) decât alte grupuri. f) Condiţiile vitrege în care trăiesc săracii dau naştere în unele situaţii la diferite forme de artă (blues-ul de exemplu). Asumpţiunea de principiu a acestei perspective este aceea că resursele din societate – cum ar fi bunăstarea şi puterea – sunt limitate. fiind lipsiţi de putere. sau protejează restul societăţii de aceştia – de exemplu profesii precum asistent social. există o serie de „stimulente” care fac ca respectivul comportament să persiste. fructe şi legume care altfel ar fi aruncate la gunoi. îmbrăcăminte second-hand. într-un mod conştient sau inconştient. ei subvenţionează în acest fel o varietate de activităţi economice de care beneficiază cei înstăriţi. poliţist. 6 . O asumpţie importantă a acestei perspective este cea legată de relaţia dintre putere şi structura socială: grupurile avantajate au mai mult decât o cotă parte/ (participare) la putere. De exemplu liniile feroviare ale trenurilor de mare viteză sunt localizate în cartierele sărace. Aceasta înseamnă că pentru a înţelege o problemă socială. Sărăcia furnizează o forţă de muncă slab calificată şi deci slab remunerată care este dispusă – sau mai degrabă nu este în postura de a refuza – să realizeze „muncile murdare” la un preţ scăzut. d) Săracii cumpără o serie de bunuri pe care alţii nu le doresc. cu alte cuvinte sărăcia are o serie de funcţii pozitive. automobile şi locuinţe deteriorate. Cu alte cuvinte persistenţa lor indică faptul că probabil ele îndeplinesc o funcţie pentru societate. Cu alte cuvinte orice problemă socială particulară reprezintă doar o parte dintr-un „tot” mai mare şi unitar şi funcţional. b) Deoarece săracii sunt nevoiţi să lucreze pentru salarii mici. putem arăta că funcţionaliştii pun accent pe inter-relaţiile dintre variatele părţi ale sistemului şi cred că schimbările realizate într-o parte a sistemului (sub-structură) va avea implicaţii semnificative în alte părţi ale sistemului. The Uses of Poverty: The Poor Pay All. Gans. Iată câteva dintre cele 13 funcţii ale sărăciei identificate de Gans: a) Prezenţa sărăciei asigură faptul că „muncile murdare” ale societăţii vor fi realizate. deci societatea ia acea formă care serveşte cel mai bine interesele grupului de oameni dominant din acea societate (spre deosebire de funcţionalişti care susţin că societatea ia forma care serveşte cel mai bine intereselor ei ca întreg). În sumar. eliminarea lor putând fi realizată tocmai prin transformarea comportamentelor asociate lor în caracteristici disfuncţionale. e) Săracii. pot fi forţaţi să absoarbă costurile generate de creştere şi schimbare (cu referire la societatea americană). c) Sărăcia creează locuri de muncă pentru o serie de ocupaţii şi profesii care servesc şi „deservesc” pe cei săraci. Wright Mills. Această situaţie creează un conflict al intereselor personale sau de grup între diferitele persoane/ grupuri din societate.

Pe lângă conştientizarea publică a acesteia trebuie. Mai devreme sau mai târziu. sunt surse nesociale ale unor probleme care afectează un mare număr de oameni. 1992). drept sau greşit (J. După James E. 2. perspectiva conflictualistă spune că acest conflict îşi are originea în interiorul societăţii şi de cele mai multe ori conduce la schimbare socială. 7 . Doar unele efecte generate de acesta pot fi considerate problemă socială.. Surse precum uraganele. o problemă socială poate fi definită ca o situaţie caracterizată de următoarele trei elemente: 1. epidemiile etc. funcţie de interesele lor (Skolnick & Currie. Un cataclism natural (de exemplu un uragan) nu poate fi el însuşi considerat o problemă socială. deoarece societatea este o combinaţie de grupuri cu interese nu doar diferite ci şi conflictuale. După Farley o problemă poate fi considerată ca find socială aceea care este rezultatul/ parte a acţiunii sau inacţiunii oamenilor sau a societăţii. Merton (1971) definea o problemă socială ca fiind o discrepanţă semnificativă între normele sociale şi realitatea socială de fapt. Este însă foarte important care valori “contează”. să existe un nivel semnificativ de conştientizare că această condiţie constituie o problemă pentru societate. 1995). deoarece el nu a fost cauzat de acţiunea/ inacţiunea unor oameni. spun conflictualiştii.B. care sunt tot o expresie a manifestării puterii atunci când se constituie în grupuri de presiune. Există însă autori care deosebesc două feluri de surse ale problemelor sociale: unele de natură nesocială şi altele de origine socială. R. opoziţia intereselor va determina apariţia/ manifestarea conflictului în societate. de asemenea.E. care joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. probleme care ulterior devin/ se transformă în probleme 3. şi aceştia sunt cei care definesc în cea mai mare măsură o problemă ca fiind socială. nu este deloc simplu de probat dacă o valoare este “îndreptăţită” sau “neîndreptăţită” şi nu există o modalitate ştiinţifică pentru a dovedi că unele valori sunt “adevărate” iar altele “false”. cutremurele. este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăţi. Mai mult. O valoare este o credinţă personală despre ceea ce este bun sau rău. Considerarea şi definirea unei probleme ca fiind socială şi nu de altă natură (privată sau personală/ individuală) depinde de îndeplinirea unui număr relativ mare de condiţii teoretice şi metodologice. 1985). ci şi asupra practicilor/ rutinelor şi a organizării societăţii. deci va rămâne în stare de latenţă. Ca urmare tendinţa de lungă durată a societăţii este una îndreptată spre perpetuarea conflictului şi deci spre schimbare socială. Dacă oamenii nu cunosc nimic despre această problemă ea nu va apărea ca problemă socială. DEFINIŢII Problemă socială reprezintă o situaţie indezirabilă care este considerată de un segment important al societăţii ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita acţiune colectivă în vederea obţinerii unei ameliorări semnificative şi a unei dezirabilităţi crescute (Doob C. Multe dintre valorile “îndreptăţite” sunt influenţate de putere. Lauer (1978) consideră că un rol extrem de important îl joacă şi grupurile protestatare. Conştiinţa publică joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. A. Unii oameni au mult mai multă influenţă asupra opiniei publice decât alţi oameni.K. R. afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de persoane.Farley. Farley (1992). este cauzată de acţiunea sau inacţiunea oamenilor sau a societăţii.H. O analiză mai detaliată a celor trei elemente arată că: 1. Percepţia publică a unei anumite situaţii ca fiind indezirabilă presupune un anumit nivel de conştientizare. Pentru că ea este mai degrabă o preferinţă personală decât o ilustrare a realităţii. 2..credinţelor. Un rol important în definirea unor probleme ca fiind sociale îl joacă valorile.

sociale. Disoluţia unei familii prin divorţ nu reprezintă o problemă socială. Wright Mills (1975) face o distincţie netă între <necazurile personale generate de mediu> şi <conflictele publice ale structurii sociale>.” Unele probleme deşi există nu sunt conştientizate. Ele se referă la organizarea a numeroase asemenea medii în instituţiile unei societăţi istorice. “Un necaz este o chestiune personală: individul simte că valorile preţuite de el sunt ameninţate. una din cele mai importante fiind angajarea sistemului în a lua decizia de a desfăşura o activitate de soluţionare a respectivei probleme. situaţie. Poate fi vorba de un aspect negativ […] sau pozitiv. comportamentele considerate deviante). Zamfir. 1980).” (M. Perspectiva de analiză a unei probleme sociale este următoarea: ”o problemă particulară poate fi de natură tehnică. problemele sociale sunt definite în funcţie de consecinţele lor sociale. “Conflictele se referă la chestiuni care transcend acele medii locale ale individului şi zona vieţii sale lăuntrice.” b. Clasele de fenomene care pot deveni obiectul unei asemenea problematizări ar fi: 1) o stare socială învechită (care frânează progresul şi dezvoltarea socială). activitatea de soluţionare a problemelor sociale. cu alte cuvinte. “Un obiect – acel aspect.).” O asemenea activitate trebuie să se bazeze pe o teorie a problemelor sociale care reprezintă “o parte a teoriei organizării şi funcţionării sistemelor sociale”. C. sisteme care funcţionează şi ca urmare a perfecţionării capacităţii lor de a formula clar şi în timp util soluţii eficiente la problemele particulare cu care ele se confruntă (C. 1975:37). deci nu sunt manifeste ci sunt într-o stare de latenţă. dar dacă avem o rată foarte mare a divorţialităţii. 4) fluctuaţii ale factorilor naturali externi sau sociali (descoperirea sau epuizarea unor resurse naturale. la modul în care diferite medii se suprapun şi se întrepătrund pentru a forma structura amplă a vieţii sociale şi istorice. “indiferent de sursa lor. o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. 8 . “Conştientizarea dificultăţii – respectivul aspect de eliminat sau de realizat este pus ca problemă. sau juridică etc. în termeni generali o problemă socială este definită drept “un proces social. 3. ea va fi totodată o problemă socială” În acest sens. Fiecare dintre cele trei elemente ale definiţiei sunt condiţii necesare pentru prezenţa unei probleme sociale B. cauzele nu mai sunt doar de ordin personal ci au în mare parte origini societale.” Această definiţie include două elemente: a. Un conflict este o problemă publică. 2) procese sociale considerate în sine ca fiind negative (dezorganizarea socială şi individuală. 3) consecinţe negative ale unui proces social pozitiv (orice proces social complex prezintă şi consecinţe laterale negative). luată în ansamblul ei. Trebuie făcută distincţia între probleme sociale şi probleme individuale sau private. Drept urmare. acceptat de către membrii sistemului social respectiv ca trebuind să fie schimbat.” În schimb problemele sociale au un caracter mult mai amplu şi sunt de altă natură căpătând forma unor conflicte. proces care este problematic. Trecerea lor din latent în manifest este un proces care trebuie să parcurgă anumite etape şi să îndeplinească anumite condiţii. 1977). sau economică. o caracteristică. catastrofe naturale. 5) decalaje produse de dezvoltare (nearticularea unor elemente şi nesincronizarea lor în procesele de transformare socială care însoţesc dezvoltarea socială).” (Mills. Cătălin Zamfir defineşte şi analizează problemele sociale din perspectiva funcţionării sistemelor sociale unde un aspect esenţial este deţinut de “activitatea de înfruntare a diferitelor dificultăţi care intervin pe parcursul funcţionării lor – cu alte cuvinte. În calitatea sa de problemă a unui sistem social. reprezintă. anumite publicuri consideră că o valoare preţuită de ele este primejduită. războaie etc. Larionescu. o sursă de dificultăţi şi asupra căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil.

faptul că această situaţie afectează un număr semnificativ de oameni11 şi că . soluţiile găsite vor fi dificil de concretizat în politici efective. o problemă socială poate fi. După Robert K. etichetarea socială care examinează reacţiile sociale. sau problema există dar ea este în stare de latenţă şi fie poate să nu devină niciodată manifestă. în multe cazuri. Merton & R. 1977). D. După Earl Rubington şi Matin Weinberg este considerată ca fiind o problemă socială o anumită situaţie ce este incompatibilă cu valorile unui număr semnificativ de oameni care consideră că este nevoie să acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. Diferiţi oameni au valori diferite şi chiar aceeaşi persoană poate deţine valori conflictuale între ele. Acesta este unul din aspectele cele mai controversate în studierea problemelor sociale. Contemporary Social Problems. diferiţi oameni consideră diferite lucruri şi situaţii ca fiind probleme sociale. Dacă oamenii nu consideră că trebuie să facă ceva (să acţioneze) pentru schimbarea acelei situaţii atunci nu ne confruntăm cu o problemă socială. 3. fie va deveni manifestă la un moment ulterior apariţiei ei. Şi aici există controverse privind numărul semnificativ de oameni afectaţi. Merton şi Robert A. Zamfir. 6. În orice caz. consecinţa neanticipată. acţiunile dezvoltate/ întreprinse pentru rezolvarea unei probleme sociale particulare cu care se confruntă sistemul vor genera apariţia unor noi probleme ce trebuiesc soluţionate şi drept urmare. 1971 (3rd edition). care au o mare (putere de) influenţă în economie. conflictul de valori referitor la valori şi interese/ scopuri. ei discutând despre ea. 5. nedorită şi indirectă a modelelor instituţionalizate ale comportamentului social. . perspectiva critică . deoarece elementele componente ale unei structuri sociale (care defineşte sistemul) se află în relaţie de interdependenţă.situaţia care există şi care este cunoscută de către oameni. Harcourt Brace. dar atunci când oamenii afectaţi consideră că trebuie să acţioneze pentru a determina schimbarea ei. Nisbet (1971)9 principalele caracteristici ale unei probleme sociale sunt: 1) 2) 3) 4) 5) apariţia unei probleme sociale este indisolubil legată de manifestarea unei neconcordanţe între ceea ce ar trebui să fie oamenii şi ceea ce sunt în realitate (mai precis între situaţia socială existentă şi normele sociale). din următoarele 6 perspective: 1. funcţie de particularităţile structurilor sociale soluţiile date acestor probleme sunt diferite (soluţiile având ca scop şi rezultat schimbarea socială).pune accent pe roluri ca produse ale valorilor şi intereselor/ scopurilor. Nisbet. acest “număr” îi cuprinde atât pe cei care sunt organizaţi în structuri de putere (cei în poziţii de conducere/ decizie. diferite structuri sociale au probleme distincte funcţie de caracteristicile. 9 . 2. comportamentul deviant care subliniază rolurile. patologia socială focalizată pe persoane. probleme de dezvoltare. (C. 4. Rubington şi Weinberg (1989) prezintă câteva dezvoltări teoretice asupra naturii problemelor sociale. dezorganizarea socială centrată pe semnificaţia legilor şi a normelor. în afacerile politice şi în societate) cât şi pe ceilalţi oameni din societate care consideră că situaţia respectivă reprezintă o problemă socială. Deci elementele constitutive sunt .incompatibilitatea cu valorile acelor oameni10. New York. C.6) 7) apariţia de noi necesităţi (ca urmare a schimbării unor condiţii sociale obiective pot apărea noi necesităţi a căror imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante). 9 10 11 R.ei consideră că este nevoie să (se) acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii.K. valorile şi scopurile/ interesele lor distincte. . Pentru aceste raţiuni.

pentru perspectiva patologiei sociale. dependenţi şi delincvenţi” tind să se reproducă prin căsătorii între rude de acelaşi sânge 12 Arnold Green. Conştientizarea prezenţei problemelor sociale a fost ajutată de apariţia în acea vreme a patru idei-forţă: cea de egalitate. ideea caracterului pozitiv al naturii umane (omul este bun de la natură) şi posibilitatea modificării condiţiilor sociale. Drept principală şi ultimă cauză a problemelor sociale este insuccesul socializării. „imorală”. Societatea are responsabilitatea de a transmite tuturor indivizilor normele morale larg acceptate. În orice caz. New York. Una dintre cele mai cunoscute analogii de acest tip îi aparţine lui Herbert Spencer care a dezvoltat în scrierile sale (în special în Principles of Sociology) ideea potrivit căreia societatea este (ca) un organism format din oameni. Howton (eds. dependenţii (cei care au anumite dificultăţi în primirea şi însuşirea educaţiei) sau cei delincvenţi (care resping educaţia). I. (citat de Rubington & Weinberg. până la dezvoltarea personalităţii sociale. în care părţile sunt interdependente. McGraw-Hill.1. 1964. Social Problems: Arena of Conflict. care au promovat o sociologie caracterizată de patru credinţe extrem de răspândite: legea naturii. aceste persoane sunt văzute drept „criminali”. Condiţiile patologice din societate pot rezulta din (1) deficit natural al abilităţii indivizilor de a ţine pasul cu schimbarea idealurilor şi a instituţiilor societăţii. New York. p. dar uneori asemenea eforturi sunt ineficiente. 1975. la sfârşitul secolului XIX. o problemă socială este o violare a aşteptărilor morale. în timp ce persoanele care se deosebesc/ deviază de la aşteptările morale (statuate de un sistem de valori dominant şi deci larg acceptat) sunt privite ca fiind “bolnave”. F. Perspectiva patologiei sociale După Arnold Green12 problemele sociale nu au fost conştientizate înainte de a doua jumătate a secolului XVIII. această perspectivă a fost readusă în câmpul atenţiei de unii sociologi14 care au scris despre “patologia existenţei noastre”. Pentru cei mai mulţi dintre ei ’era clar’ că oamenii din acele clase sociale consideraţi „defectivi. În „accepţiunea blândă” a acestei perspective persoanele care contribuie la apariţia problemelor sociale sunt văzute ca fiind „bolnave” (sick). această perspectivă este originată în analogia organicistă a societăţii (societatea asemănată cu un organism biologic). 1954. Condiţii. declin. (citat de Rubington & Weinberg. iar după primul Război Mondial a intrat într-un uşor. incluzând modurile de a face/crea lucruri şi instituţii. Astfel. cei care erau consideraţi din această perspectivă ca fiind devianţi sunt defectivii („cei care nu pot fi educaţi”).). Patologia socială era definită într-o mulţime de texte sociologice timpurii după cum urmează: “Termenul patologie socială poate fi utilizat pentru a denumi condiţiile sociale care rezultă (1) din insuccesul indivizilor de a se adapta prin propriile forţe la viaţa socială – care funcţionează independent de suportul membrilor societăţii.” (p. Mass Society in Crisis: Social Problems and Social Pathology. în „accepţiunea dură” a acesteia. de umanitarism. După 1960. progresul. Studiul mai sistematic asupra problemelor sociale este asociat cu fondatorii American Social Science Association . Esenţialmente. (citat de Rubington & Weinberg. (2) din deficitul de ajustare a structurii sociale. în esenţă. iar societatea (ca organism) are o “viaţă” care depăşeşte “viaţa” oricărei părţi componente. Macmillan. 1989) 13 Hinckle & Hinckle. Primii susţinători ai acestei perspective considerau că unii oamenii sunt defectivi în mod inerent. reforma socială şi individualismul13. dar constant. Pentru adepţii de mai târziu ai acestei perspective problemele sociale sunt rezultatul valorilor greşit însuşite. în spatele ambelor accepţiuni se află percepţia conform căreia persoana sau situaţia este. Definiţia după care operează perspectiva patologiei sociale este următoarea: Condiţiile sociale dezirabile şi ordinea socială sunt privite ca fiind sănătoase. 16) 14 B. Rosenberg. cu o complexitatea structurală care creşte pe măsură ce societatea creşte în volum.17) Această perspectivă s-a manifestat în câmpul sociologiei în special între 1890-1910. 1989.W. 1989) 10 . Drept urmare. sau (2) din insuccesul societăţii de a ţine pasul în funcţionarea mecanismelor ei cu schimbarea condiţiilor în lumea în care se află. Gerver. deci sunt rele şi nedorite.

R. a organizării sociale. Noua amploare a fenomenelor i-a determinat pe sociologi să “modeleze” o nouă perspectivă. Drept consecinţă. Rubington şi Weinberg prezintă în cadrul acestei perspective câteva texte clasice semnate. Rosenquist. În cazul lipsei normelor. b) conflictul cultural. complementară.I.E. Cele trei mari tipuri de dezorganizare sunt: a) lipsa normelor. precum sărăcia. Ogburn. dezorganizarea socială este privită din punct de vedere al “unor componente diferite ale sistemului social.(inbreeding). şomajul. Alţii consideră că soluţia la problemele sociale generate de aceşti indivizi în educarea lor şi îmbunătăţirea „nivelului moralităţii” claselor de jos şi celei de mijloc. mai degrabă decât membrii ei „non-conformişti” – îşi are originea în viziunea lui Rousseau asupra naturii umane: indivizii sunt buni de la natură. W. Dezorganizarea socială este percepută ca un eşec al manifestării rolurilor. Cooley. W. Mai târziu. În concluzie. însă instituţiile lor sunt “rele” şi ca urmare ei văd remedierea instituţiilor „bolnave” prin schimbarea sistemului de valori şi a orientărilor de valoare ale oamenilor. Carl M. Această perspectivă a reieşit din dezvoltarea acestui punct de vedere şi în timp. asemenea perturbări sociale conduc la creşterea costului menţinerii unei ordini sociale de drept. În variantele mai vechi ale patologiei sociale. 2. industrializare şi a modului de viaţă urban a determinat o creştere considerabilă a amplorii unor probleme sociale. printre alţii. Accelerarea proceselor de migraţie. nu există nici un fel de reguli care să spună cum să se acţioneze. în timp ce următoarea generaţie de patologişti au tins să se focalizeze pe proprietăţile imorale ale societăţilor şi au văzut apariţia şi dezvoltarea problemelor ca rezultat al unor forţe sociale precum dezvoltarea tehnologică şi creşterea densităţii populaţiei. percepute foarte curând ca probleme sociale majore. deci să reglementeze comportamentul oamenilor.H. Organizarea socială presupune.F. Noţiunea centrală a acestor întregi conceptualizări este cea de “ROLURI”. Thomas şi Fl. etc. ale căror dimensiuni şi consecinţe nu mai puteau fi explicate din perspectiva patologiei sociale. Aceşti factori au contribuit decisiv la “înrădăcinarea” unor condiţii de viaţă indezirabile. În al doilea rând. adepţii acestei perspective militează pentru eugenie socială – eliminarea indivizilor „defectivi genetic”. delincvenţa şi criminalitatea. G. Soluţii. Conflictul cultural presupune cel puţin două seturi opuse 11 . că ea este un întreg. Vechea perspectivă a patologiei sociale putea explica toate aceste fenomene doar când se manifestau la o scară redusă. Varianta mai recentă a acestei abordări – care tinde să vadă societatea ca fiind bolnavă. mai cuprinzătoare.C. Vytautas Kavolis. Znaniecki. alcoolismul. ci de asemenea şi modul în care ele sunt interrelaţionate” (p. Dezorganizarea socială este “faţa umbrită”. adepţii acestei perspective au luat în considerare mediul social ca determinant important contribuind la patologia socială. singura soluţie reală la problemele sociale este educaţia morală. a devenit cel mai popular mod de a studia problemele sociale. 57). Perspectiva dezorganizării sociale Această perspectivă a apărut după primul război mondial ca răspuns la apariţia unor noi circumstanţe sociale. Park. Homans. c) colapsul/ nefuncţionalitatea/ prăbuşirea normelor (breakdown). de Samuel Smith. Rolurile definesc nu doar diferitele părţi ale societăţii. înainte de toate. Cei mai importanţi teoreticieni care au îmbrăţişat şi dezvoltat această perspectivă sunt C. conform perspectivei patologiei sociale. după cum arată Weinberg şi Rubington. ducând la “dezumanizarea” întregii populaţii. care la un moment dat se poate prăbuşi. Primii patologişti au tins să se focalizeze pe caracteristicile imorale ale indivizilor. în care părţile se află într-o relaţie de dependenţă oarecum ordonată. componenete care pot fi în antifază” cu cele ale organizării sociale.

Când două sau mai multe grupuri se află în competiţie şi în modalităţi particulare/ specifice de 15 16 Conceptul îşi are originea într-o măsură foarte mare în opera lui W. Perspectiva conflictului de valori Această perspectivă îşi are originea în teoria conflictului social. Myers şi Richard C. Diferite grupuri având interese diferite se regăsesc în opoziţie. Cauza principală a dezorganizării sociale este considerată a fi schimbarea socială. Fuller. O importantă critică la adresa acestei perspective a fost făcută de Marshall B. 1989:92). frecvenţa. Condiţiile care generează o asemenea stare se regăsesc în schimbările tehnice. alcoolism. reformarea/ corectarea/ îmbunătăţirea – şi în fiecare din aceste stadii valorile şi interesele diferitelor grupuri se ciocnesc. 1927.de reguli în modalităţile de acţiune/ comportament al indivizilor. Richard R. sistemul îşi continuă funcţionarea oricum (dar la alţi parametri). Pentru sistem. consecinţele pot fi de trei tipuri: a) pot apărea schimbări în sistem.60) Soluţiile la aceste probleme se referă în general la acele acţiuni de aducere a caracteristicilor sistemului social înapoi la starea de echilibru. stabilirea/ determinarea politicii. boli mintale. Condiţiile-suport care influenţează apariţia. Analiza problemelor sociale din perspectiva conflictului de valori a fost pusă cu adevărat în evidenţă de către Richard R. şi a lui Georg Simmel care a analizat conflictul ca formă a interacţiunii sociale. pot fi considerate ca violând celălalt set de aşteptări/ valori. 3. American Sociological Review 6 (June 1941). Znaniecki The Polish Peasant in Europe and America. O dată cristalizată această opoziţie într-o stare/ situaţie de conflict. Problemele sociale îşi trag seva din conflictele de valori şi de interese. Thomas şi Fl. în sensul că deşi dezorganizarea poate să nu dispară. promovate la începutul secolului XX. American Sociological Review 6 (February 1941). Clinard în Sociology of Deviant Behavior (1957) subliniind faptul că mulţi dintre cei care utilizează conceptul de “dezorganizare socială”15 au tendinţa de a fi confuzi. Richard R. ci chiar poate determina penalizarea/ sancţionarea indivizilor. însă conformarea la acestea nu aduce recompensele aşteptate. subculturile şi variaţia umană cu dezorganizarea socială. comportamentul deviant. “Some Aspects of a Theory of Social Problems”. Myers şi Richard C. confundând schimbarea.I. Fuller. deoarece dezorganizarea este foarte puternică şi extrem de distructivă. Ei argumentează că orice problemă socială are o “istorie naturală” care cuprinde trei stadii: conştientizarea. “The Natural History of a Social Problems”. b) sistemul poate continua să funcţioneze într-o stare de stabilitate crescută. deoarece nu mai sunt în armonie cu alte părţi ale sistemului social. dezorganizarea socială determină “dezorganizarea personală” manifestată de exemplu prin stress. Într-o asemenea situaţie. care au publicat în 194116 două articole în care arată că întâlnim un conflict de valori în toate fazele celor mai multe probleme sociale. există reguli. demografice sau culturale generate de schimbarea socială şi care vor determina clătinarea echilibrului prezent (care este însă un echilibru dinamic). Consecinţele stării de dezorganizare se manifestă atât la nivelul sistemului cât şi la nivelul actorilor sociali. Pentru actorii sociali. 12 . În cazul prăbuşirii normelor. cum ar fi unele răspunsuri de adaptare care pot aduce părţile distincte ale sistemului înapoi la starea de echilibru. putem spune că problema socială şi-a făcut apariţia. persoanele care acţionează în termenii unui set de aşteptări/ valori. Definiţia după care operează perspectiva conflictului de valori este următoarea: ”problemele sociale sunt condiţii sociale ce sunt incompatibile cu valorile unui anumit grup ai cărui membri reuşesc să facă publică o chemare la acţiune” (Rubington & Weinberg. Myers şi Richard C. (p. La origini se află însă teoria lui Marx care a văzut întreaga istorie a omenirii în termenii “luptei între clase” (lupta de clasă). durata şi rezultatul problemelor sociale sunt competiţia şi contactul dintre grupurile sociale. Fuller. fantezişti sau părtinitori. c) sistemul se poate prăbuşi. care determină “ieşirea” din sistem a unor părţi componente. fiind de fapt o sinteză a teoriilor americane şi europene asupra conflictului.

Problema socială. deci. Dacă părţile pot rezolva conflictul în numele unui set de valori semnificative împărtăşite de ambele părţi. 17 Albert Cohen. III. grupurile în competiţie pot de asemenea să fie în conflict – subiectul fiind modalitatea de rezolvare a problemei. Tributară întucâtva perspectivei conflictului de valori. prima lucrare scrisă din perspectiva comportamentului deviant. În 1957 a apărut cartea lui Marshall B. şi nu alţii. 5.H. accesul la forme deviante de satisfacţie. dar nu a putut explica de ce unele persoane din aceste segmente se angajează în asemenea acte de comportament deviant. Ulterior.K. definirea subiectivă reflectă diferite moduri de definire şi evaluare a contactului. Delinquent Boys: The Culture of the Gang (Glencoe. Clinard “Sociology of Deviant Behavior”.contact cu un alt grup. procesele sau evenimentele ca fiind problematice. Albert Cohen 17 a elaborat o teorie care îmbină cele două teorii ale lui Merton şi Sutherland.: Free Press. dar poate explica de ce unii oameni. 1955. Teoria lui Sutherland. atunci grupul ce deţine mai multă putere câştigă/ preia controlul. Soluţiile propuse de această perspectivă pentru rezolvarea conflictului de valori sunt consensul. Teoria lui Merton explică de ce există rate ridicate ale comportamentului deviant în unele segmente ale societăţii mai mult decât în altele. Perspectiva etichetării sociale Dacă perspectiva comportamentului deviant pune accentul pe întrebarea de ce oamenii comit acte deviante. atunci are loc un schimb de valori. Cauzele comportamentului deviant sunt legate de socializarea inadecvată – procesul de socializare fiind văzut ca desfăşurându-se în primul rând în cadrul contextual al relaţiilor primare de grup. persoanele. Numeroşi sociologi au arătat că problemele sociale se compun dintr-o condiţie obiectivă şi o definire subiectivă a unei situaţii. Merton şi teoria asocierii diferenţiale a lui E. Soluţiile de contracarare a comportamentului deviant se referă în special la resocializare. Condiţiile favorizante pentru apariţia şi manifestarea unui asemenea comportament sunt lipsa şi blocarea oportunităţilor pozitive. rezultă din “mixtura volatilă” a unei condiţii obiective şi a unei definiri subiective. toate în spiritul procesului democratic. 4. iar o dată apărută problema. un conflict nu poate fi evitat. fiind o teorie bazată pe conceptul de interacţiune socială. această nouă teorie subliniază că sociologii s-au ocupat mai mult de definirea unei probleme sociale din punctul de vedere al definirii acesteea ca o condiţie obiectivă. Sutherland. Predispoziţia spre comportamente deviante este rezultatul eşecului socializării primare şi în acelaşi timp al “dobândirii sociale” a acestuia în cadrul aceluiaşi grup primar. reducerea oportunităţilor de contact cu modelele de rol deviante. Dacă părţile pot negocia. redistribuirea accesului către oportunităţi. creşterea gradului de socializare în grupurile primare. Perspectiva comportamentului deviant Această perspectivă s-a manifestat dominant în câmpul sociologiei începând cu anii ‘950 şi îşi are originea în special în teoria anomiei sociale dezvoltată de R. în timp ce altele nu se angajează. comit acte deviante. şi modele de rol deviante. stressul.) 13 . Din punctul de vedere al acestei perspective problemele sociale reprezintă violări ale aşteptărilor şi comportamentelor normative. Dacă nici consensul nici negocierea nu au loc. şi au acordat o mică atenţie celeilalte laturi – definirea subiectivă a unei probleme sociale. Un număr de tipuri de probleme sociale apare sub astfel de condiţii. Condiţia obiectivă este contactul şi competiţia între diferite grupuri. negocierea şi puterea brută (naked power). sociologii care au îmbrăţişat această perspectivă vor să cunoască cum oamenii definesc situaţiile. teoria etichetării pune accent pe analiza definirii sociale a devianţei. competiţiei şi distribuirea bunurilor şi drepturilor. Comportamentul sau situaţiile care se depărtează de la normele larg acceptate de către societate sunt privite ca fiind deviante. atunci consensul este cel care a eliminat problema. este mai puţin aplecată asupra ratei de participare la acte de comportament deviant.

Lemert susţine că devianţa este definită în special de către reacţiile sociale. Outsiders: Studies în the Sociology of Deviance. Condiţiile în care o persoană/ situaţie este etichetată ca fiind problematică sau deviantă. şi prin dinamica relaţiilor dintre ele pot fi prevăzute tipurile de probleme sociale care vor apărea. Conform acestei abordări. ajungându-se la “devianţă secundară”. Cauza principală a manifestării celor mai multe probleme sociale o constituie forma de organizare socială produsă de societatea capitalistă. Această perspectivă a fost dezvoltată ca o profundă critică la adresa societăţii şi culturii capitaliste. Howard S. Această perspectivă se focalizează asupra condiţiilor prin care comportamentele sau situaţiile sunt definite ca problematice sau deviante. precum şi puterea de a o “alipi” persoanei/ situaţiei respective) dar şi la potenţialul câştig de a fi etichetat. a celor ce nu deţin suficientă putere (a “clasei muncitoare”). Social Pathology: A Systematic Approach to the Sociopathic Behavior. cât şi în diminuarea şanselor celor etichetaţi de a se reintegra. văzând problemele sociale ca fiind endemice societăţii capitaliste. conflictul de clasă rezultă din sistemul dominaţiei de clasă care perpetuează inegalitatea socială. Drept urmare. se aşteaptă ca ea să “continue” violarea normelor sau a comportamentului considerat convenţional). în special prin autoetichetare. Drept consecinţă. Astfel. intrând astfel în conflict cu grupul dominat. 1963. clasa muncitoare trebuie să câştige “lupta de clasă” şi apoi să “producă” a societate egalitară. precum şi eliminarea potenţialelor câştiguri rezultate din procesul etichetării ai cel al autoetichetării. se referă în special la relaţiile de putere şi influenţă (cel care etichetează se află în situaţia de a câştiga prin aplicarea unei asemenea etichete. New York: Free Press (p. în cadrul instituţiilor economice nu există decât două “poziţii” disponibile: cei care deţin sau controlează instituţiile economice şi cei care desfăşoară activităţi în beneficiul primilor. Becker arată că “grupurile sociale creează devianţă prin stabilirea unor reguli a căror încălcare constituie un act deviant. 6. sau mai degrabă atenţia din partea celor care exercită controlul social. 9) 14 . fără clase sociale. precum şi prin aplicarea acestor reguli la oameni (în mod individual) şi etichetându-i ca marginali/ întruşi/ devianţi (outsiders)”18. reforma sau revoluţia – sau cu alte cuvinte. Conform teoriei etichetării o problemă socială (sau deviant-socială) este definită de reacţiile sociale la o pretinsă violare a regulilor sau aşteptărilor sociale. Dintre acestea. Aceste două “clase” sunt într-o relaţie antagonistă. dezvoltarea capitalismului aduce cu sine şi amplificarea problemelor sociale. trebuind să aplice o etichetă negativă. iar “piatra de temelie” a acestei perspective a fost pusă îndeosebi odată cu apariţia cărţii lui Edwin Lemert (1951). Consecinţele unei asemenea etichetări se reflectă atât în aşteptările celorlalţi (de exemplu. Soluţiile oferite de această perspectivă pentru rezolvarea problemelor sociale se referă la revizuirea definirii unei situaţii/ persoane ca fiind deviantă (o mai mare toleranţă şi capacitate de înţelegere a unor situaţii particulare/ speciale). Becker. deci reacţii sociale la o presupusă cunoaştere a violării unor norme sociale. o problemă socială este o situaţie rezultată din exploatarea de către cei ce deţin puterea. de la o persoană etichetată ca fiind deviantă. Cei care au scris din această perspectivă au subliniat că economicul şi instituţiile economice reprezintă cel mai important factor de influenţă asupra oamenilor. şi este determinată în mare parte de reacţia socială. Soluţiile avute în vedere pentru rezolvarea problemelor sociale sunt activismul. Cauza unei probleme sociale se originează îndeosebi în atenţia pe care publicul i-o acordă. Grupul economic dominant îşi impune propriile interese (deoarece prin controlul economic ei exercită un control considerabil şi asupra legislativului). Perspectiva critică Perspectiva critică s-a manifestat în câmpul analizei problemelor sociale începând cu anii ’70. 18 Howard S. Principalul punct de pornire în dezvoltarea acestei perspective l-a constituit readucerea în atenţia sociologilor a teoriei sociale dezvoltată de Marx. cele mai importante sunt considerate dominanţa de clasă şi conflictul. dar mai ales la elaborarea şi adoptarea unor comportamente deviante ca urmare a reacţiilor celorlalţi (formă de devianţă denumită “devianţă secundară”).Această perspectivă s-a manifestat în sociologie de la sfârşitul anilor ’50 şi până la inceputul anilor ’70. În acelaşi ton.

15 . Clinard şi Robert F. 1977). 1975).Această perspectivă a fost dezvoltată de Ian Taylor. O evaluare a acestei perspective a fost realizată de Marshall B. Chambliss (Theory and Society: Toward a Political Economy of Crime. Michael Walton şi Jock Young (The New Criminology. 1982) şi alţii. 1985). William J. Richard Quinney (Class. care au încercat să sublinieze punctele forte dar şi slăbiciunile acestei teorii. State and Crime. 1972). Alexander Liazos (People First: An Introduction to Social Problems. Meier (Sociology of Deviant Behavior.

în ZAMFIR. Preda Marian (coord. New York. Rubington. Economia politicilor sociale. 13. Harcourt Brace. Babel. ed. Larionescu.. Robert King. Creative ID. Dimensiuni ale sărăciei. X din colecţia “Teorie şi metodă în ştiinţele sociale”). 1964. Ed. E. Preda. New York: Free Press. Howton (eds.Brown.. 24. CIDE. Zamfir. Sărăcia in România. Weinberg. Christopher Bates.B L GAI : I I RF BO E 1. ed.) 1999. 1992. Expert. 2d ed. 9. Merton. Expert. Contemporary Social Problems. Gerver. România în context european. & M. New Jersey (second edition).) 2002.C. Wright. (colecţia Sinteze sociologice) 23. Harcourt Brace College Publishers. Iaşi. Bucureşti. Fort Worth. 18. Lauer. (coord. Social Problems: Arena of Conflict. Zamfir. Bucureşti. Ioan. Social Theory and Social Structure. Dicţionar de sociologie. Pop. Bucureşti.. Zamfir. Bucureşti. Elena. Ed.. 2. Politici sociale in România 1990-1998. Politica socială şi tranziţia la economia de piaţă în România.) 1995. Elena. 1971. C. Rosenberg. (coord).4/1980. 1975. I. 15. Politică. New York. L. Ştiinţifică. (coord. în Viitorul Social. Cătălin. 2002. Modelul sistemic în sociologie şi antropologia culturală. (coord. 1975. Zamfir. (3d. Dicţionar de politici sociale. 7. Marian. 16 . 14. 12.. Cătălin. 1995.. 11. IA: W. Teorii ale problemelor sociale: puncte de vedere în sociologia americană contemporană. Statul bunăstării. nr. Green. Elena.Nisbet. 1968.. F. Macmillan. ZAMFIR. Expert. (coord). Zamfir. Robert H. 1978. 22. Polirom. Dubuque. 2000. B. Bucureşti. Diagnoza problemelor sociale comunitare. Zamfir. 1989. ed. Cătălin. THE STUDY OF SOCIAL PROBLEMS. 20. Social Problems and the Quality of Life. E. Bucureşti. 5. Bucureşti. Bucureşti. Expert. Zamfir. 6. 1995. Luana Miruna. Ed. Bucureşti. 1993. 3. Ed. 16. R. Bucureşti. C. Preda Marian (coord. 1975. An Institutional Analysis. Zamfir. John E. Strategii ale dezvoltării sociale.. Politică.). Cătălin. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară. Mărginean.) 2002. Ioan. Imaginaţia sociologică. Arnold. Merton. edition). Bucureşti. 8. 17.A.W. Bucureşti. Prentice Hall. Maria. Ed. Ed. 2002. Cătălin. Six perspectives..K. Politici sociale. Doob. Farley. Mass Society în Crisis: Social Problems and Social Pathology.) 2001. 1977..S. Romii in România. Elena. Vlăsceanu. C. Expert. Expert. Zamfir. R. Social Problems. Ed. (coord. McGraw-Hill. 19.) 2002. Bucureşti (vol.. Bucureşti. Politica socială românească intre sărăcie si globalizare. Mărginean. New York. AMERICAN SOCIAL PROBLEMS. 1994. 10. Ars Docendi. Ed. Zamfir. 4. Mills. 21. Alternative. Oxford Univerity Press (fourth edition).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful

Master Your Semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master Your Semester with a Special Offer from Scribd & The New York Times

Cancel anytime.