P. 1
Diagnoza Si Solution Area Problemelor Sociale

Diagnoza Si Solution Area Problemelor Sociale

|Views: 524|Likes:

More info:

Published by: Andreea Georgiana Luca on Oct 05, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/20/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale - Suport de curs, anul IV, Sem. II -

Lect. univ. dr. Adrian Dan

-2007-

1

Paradigme ale cunoaşterii societăţii. valorile asumpţiile şi tehnicile comun împărtăşite de membrii unei comunităţi profesionale. O paradigmă este deci un ghid. Humanitas. în deciderea căror metode vor fi utilizate pentru studierea lor. Există o relaţie directă între cele două nivele: activităţile de la nivel macro influenţează indivizii şi grupurile mici în viaţa de zi cu zi a acestora. 1993:420) defineşte termenul „paradigmă” drept „1. 2. se aşteaptă ca sociologii să desfăşoare cercetări pentru a determina dacă sau nu teoriile lor oferă explicaţii efective/ funcţionale asupra comportamentului social şi să realizeze schimbări în cadrul acestor teorii atunci când rezultatele empirice solicită acest lucru.PERSPECTIVE SOCIOLOGICE ÎN STUDIUL PROBLEMELOR SOCIALE Studiul şi explicarea problemelor sociale şi a cauzelor acestora reprezintă preocuparea de baza pentru cei mai mulţi sociologi din ziua de astăzi. şi în a decide cum vor fi utilizate faptele relevate de cercetările lor. sau cum instituţiile politice influenţează creşterea şi dezvoltarea sistemului legislativ. larg acceptate de comunitatea ştiinţifică respectivă. Totalitatea realizărilor dintr-un domeniu disciplinar. nu toţi sociologii studiază şi explică problemele sociale de o manieră comună. care oferă modelul problemelor de cercetare şi a soluţiilor explorate. sociologii pot examina cum economia americană/ europeană influenţează sistemul educaţional. ed. În timp ce oamenii în mod general dezvoltă teorii informale asupra comportamentului social. După cum arată Doob (1995:6) o teorie sociologică reprezintă o combinaţie de observaţii. Analizele la nivel macro examinează structurile şi activităţile de dimensiuni mari care există în cadrul societăţilor sau chiar dintre o societate şi o alta. Pentru mai multe detalii vezi şi Ion Ungureanu. şi. 1962. şi la începutul secolului XX în SUA. feministă. sau chiar asupra a ce putem considera ca fiind o problemă socială. propoziţii. dezvoltat pentru a ghida cercetarea între-un anume domeniu specificat. Dicţionarul de sociologie (C. Natura multi-paradigmatică a sociologiei ne ajută să înţelegem de ce sociologii nu cad întotdeauna de acord în explicarea uneia şi aceleiaşi probleme sociale. denumite paradigme1 în cadrul cărora ei dezvoltă diferite teorii explicative. metode de investigaţie. şi ceea ce oamenii din aceste grupuri fac poate afecta substanţa şi funcţionarea structurilor de la nivelul macro. Kuhn. Explicarea problemelor sociale şi dezvoltarea de programe/ acţiuni/ politici de combatere a acestora au caracterizat sociologia încă de la fundamentarea ei ca disciplină de sine stătătoare in secolul XIX in Europa. În contrast. uniformă. şi cum o 1 2 Termen introdus de Thomas S. în dezvoltarea de teorii pentru a explica ceea ce au descoperit (empiric). Zamfir. Aceste sunt aspecte care implică analiza unor structuri uriaşe care se regăsesc în întreaga societate americană/ europeană şi care implică milioane de oameni. cu un pronunţat caracter normativ. care sunt cauzele care stau la baza problemelor sociale particulare. Analizele sociologice pot fi divizate în două mari categorii – realizate la un nivel macro sau la un nivel micro. Structura Revoluţiilor Ştiinţifice. şi de asemenea într-un număr de paradigme concurente (de exemplu paradigma funcţionalistă. 1990. deducţii şi intuiţii care oferă o explicare sistematică a vieţii sociale. Nu toţi sociologii sunt de acord asupra modalităţii de definire a unei probleme ca fiind socială. care pot avea un grad mai mare sau mai mic de convergenţă. de asemenea. 1980) ea constă dintr-un sistem de cunoştinţe comun împărtăşite de către sociologi. De exemplu.)2 În cadrul unei paradigme pot fi dezvoltate mai multe teorii sociologice. marxistă. etc. Sociologii (dar şi asistenţii sociali) joacă un rol central în identificarea unor situaţii sau condiţii particulare ca fiind probleme sociale şi in formularea de politici şi programe publice pentru remedierea/ ameliorarea acestora.” Deoarece sociologia este o ştiinţă care utilizează mai multe paradigme (Ritzer. Sociologii folosesc in analizele lor asupra problemelor sociale cadre teoretice şi metodologice extrem de variate. Un set de concepte. 2 . sau o hartă pe care membrii unei discipline/ profesii o urmează în alegerea subiectelor de studiu. Analizele la nivel micro examinează structura şi activităţile grupurilor mici. O paradigmă constă în credinţele.

C. dar imaginaţia sociologică ne permite să conectăm „necazurile personale” (private troubles) cu „problemele publice” (public issues). În ce fel diferă abordarea sociologică asupra problemelor sociale de abordările altor discipline? Unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului XX. În acelaşi timp. trebuie să facem distincţie între fapte (sociale) şi valori. 3 C. şi cum ar trebui studiat. ele au in mod frecvent cauze sociale structurale care le fac iremediabile prin angajarea de soluţii individuale. ceea ce trebuie să recunoaştem este faptul că sociologia . reprezintă evaluări. probleme private (necazuri individuale/ personale). „aceasta reprezintă viziunea umanistă a imaginaţiei sociologice”. Politică. mass-media şi alţi creatori de opinie – că dificultăţile pe care ei le experimentează sunt de natură individuală. Aşa cum argumentează Curran & Renzetti (1994:4). corpul de cunoştinţe care o compun a fost conturat de circumstanţe şi în condiţii sociale. o sarcină cel puţin la fel de importantă este aceea de a sugera/ oferi modalităţi de eliminare a situaţiilor nedrepte. In consecinţă. rasismul.problemă trebuie studiată şi rezolvată. Mai mult decât atât. Wright Mills3. Punctul de vedere pe care la formulat Mills releva faptul că deşi adesea experimentăm probleme in cadrul situaţiilor individuale de viaţă. Unele dintre acestea pot fi probleme personale. aduc un argument extrem de puternic împotriva reducţionismului psihologic în înţelegerea problemelor sociale si subliniază că atâta timp cât noi facem apel la o abordare de tip individualist a vieţii sociale. războiul. Bucureşti. ne abilitează să putem găsi atât cauzele cât şi soluţiile problemelor sociale în structura socială. scria el. Valorile. Sociologia este un produs social. În timp ce sistemul nostru de valori – şi paradigmele pe care ne sprijinim – ghidează munca noastră de cercetare. dezavantajante şi de a acţiona în vederea punerii în practică a acestor soluţii. Johnson. Oamenii tind să gândească – şi sunt încurajaţi de către politicieni. divorţul şi viaţa urbană. prin capacitatea ei de a ne ajuta sa stabilim legăturile intre nivelul personal (micro) şi cel politic/ public (macro). putem afirma că există o dimensiune obiectivă a problemelor sociale: oamenii în mod cert sunt afectaţi negativ şi suferă în anumite condiţii particulare. sexismul. Imaginaţia sociologică. ar trebui să nu fim surprinşi că “nimic nu merge” atunci când încercăm să rezolvăm problemele sociale. noi nu putem impune valorile noastre asupra datelor pe care le obţinem. Unii autori precum Allan G. important sau de dorit a fi studiat. Pe scurt. ed. Această constatare nu este însă de natură a ne determina să considerăm că acţiunea/ încercarea sociologiei de a explica problemele sociale este caracterizată de un relativism total. 3 . Ele în mod cert au locul lor în sociologie în sensul că aproape întotdeauna suntem influenţaţi de propriul sistem de valori în luarea deciziilor asupra a ceea ce considerăm a fi cel mai interesant. Faptele sunt verificabile în mod empiric: le putem măsura sau observa chiar dacă nu toate faptele sunt detectabile la un moment dat. Noi nu putem schimba faptele (datele empirice obţinute) pentru a le aduce în consonanţă cu propriile noastre valori. de asemenea. Imaginaţia sociologică. Probleme precum sărăcia. Imaginaţia sociologică. sociologii şi sociologia au atât o dimensiune obiectivă cât şi una subiectivă. în contrast. Wright Mills. În acest sens el insistă să punem “socialul” înapoi în ceea ce definim “probleme sociale”. trebuie în primul rând să fie un critic social şi un activist social. 1975. În anii 1980 emergenţa curentelor politice conservatoare şi neo-conservatoare a condus la o reducere drastică a fondurilor destinate programelor sociale (îndeosebi în ţări precum SUA şi Marea Britanie) şi la o explozie in ceea ce priveşte popularitatea individualismului. violenţa şi poluarea mediului sunt in mod tipic văzute ca fiind produse de “oamenii răi” (“bad” people). soluţiile invocate se referă la resocializarea sau sancţionarea acestor indivizi. face ca posesorii ei să înţeleagă experienţele şi dificultăţile individuale într-un context istoric şi structural. economice şi politice specifice în care trăiesc sociologii. Mills a folosit exemple precum şomajul. Dacă rezultatele cercetării noastre nu sunt în concordanţă cu valorile noastre fundamentale. Sociologul. trebuie totuşi să le raportăm aşa cum ele au rezultat. verificabile – situaţii economice şi sociale particulare precum şi cine este avantajat sau dezavantajat de către acestea.precum şi alte discipline în acest caz – nu este complet ne-influenţată de sistemul de valori. În timp ce una dintre sarcinile primare ale sociologului este aceea de a evalua în mod critic – pe baza datelor empirice. sau judecăţi subiective. Colecţia Idei Contemporane. individuale. Mai degrabă. indiferent de paradigma dominantă în care activează şi teoria pe care o îmbrăţişează. a argumentat că o înţelegere completă a problemelor sociale şi a remediilor eficiente ale acestora solicită ca fiecare individ – nu doar sociologii – să dezvolte ceea ce el a denumit imaginaţia sociologică.

sau dintre grupuri şi societatea în care ele activează/ funcţionează) încearcă să identifice acele elemente care facilitează sau blochează interacţiunea. pot să „cunoască” faptul că un anumit factor specific sau o condiţie/ situaţie are sau va avea un efect devastator asupra societăţii sau a unui anumit grup din societate. conştientizarea şi sensibilizarea celor cu putere de decizie a dus la retragerea lui de pe piaţă. FUNCŢIONALISMUL ŞI CONFLICTUALISMUL În încercarea lor de a înţelege mai bine fenomenele sociale sociologii şi cercetătorii încearcă să găsească patternuri recurente şi diferite relaţii între diferite aspecte. dintre indivizi şi grupuri. Pentru aceştia întrebările legitime sunt: a) b) Cum se întâmplă ca unele condiţii specifice să fie definite ca probleme sociale în timp ce altele nu sunt/ nu vor fi definite în acelaşi sens? Cine. Procesul social prin care o condiţie/ situaţie specifică ’migrează’ de la nivelul de îngrijorare/ preocupare individuală către nivelul de îngrijorare/ preocupare socială poate fi unul foarte lung şi greoi. faptul că anumite condiţii sociale nocive există şi afectează negativ o parte semnificativă a populaţiei nu reprezintă în mod necesar un motiv suficient pentru ca acestea să fie considerate probleme sociale (recunoscute). cât ar fi ea de perturbatoare/ insuportabilă. Contra-exemplu: războiul din Vietnam şi atitudinea pro-război a autorităţilor americane în ciuda protestelor din ce în ce mai numeroase ale americanilor şi ale evidenţelor că acolo se produc numeroase atrocităţi. prin focalizarea asupra anumitor segmente sociale particulare şi a relaţiilor dintre ele (interacţiunile dintre indivizi. sau cum ar trebui ea să fie studiată (Widdison & Delaney. ci cum această condiţie/ situaţie este definită şi de către cine este ea definită pentru a determina că aceasta este sau o sa se transforme într-o problemă socială (Widdison & Delaney. însă până când ei nu reuşesc să-i convingă pe toţi cei care sunt în poziţia de a controla sau corecta acea condiţie/ situaţie. INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC Această paradigmă (perspectivă teoretică) argumentează că nici o condiţie/situaţie socială. Cu alte cuvinte în prim plan nu avem acea condiţie socială (negativă). simplifica şi reuşi să explice realitatea socială (faptele studiate). şi consecinţele fiecăreia în parte. dintre grupuri. Mai degrabă problema reală este aceea de a înţelege ce determină ca o condiţie specifică să fie evaluată ca şi problemă socială. 1997:6). dar ele prezintă în mod radical perspective diferite asupra naturii realităţii sociale. Sociologii. funcţionalismul şi teoria conflictului. Exemplu4. 4 . în orice societate.EXPLICAŢII TEORETICE: INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC. Pentru adepţii interacţionismului simbolic. situaţii pentru a unifica. dar el poate fi de asemenea şi unul foarte scurt. putem considera că aceştia se împart în trei mari categorii de analiză teoretică: interacţionismul simbolic. Oamenii de ştiinţă. 1997:67). Aceste trei abordări nu sunt exclusive. poate legitima considerarea unei condiţii specifice ca fiind problemă socială? Ce soluţii reies/ sunt găsite şi cum sunt găsite acestea pentru probleme sociale specifice? c) 4 Introducerea pe piaţă a unui medicament care administrat gravidelor provoca malformaţii congenitale la nou-născuţi. nu poate fi considerată în mod inerent sau în mod obiectiv drept o problemă socială până când un număr semnificativ de oameni care deţin putere politică în comunitatea/ societatea respectivă nu cad de comun acord că aceasta contravine interesului public. aceasta nu este considerată a fi o problemă socială. liderii etc. Cum însă nu toţi cad de comun acord asupra cărei modalităţi de analiză este cea mai eficientă.

funcţionaliştii argumentează că dacă un anume tip de comportament sau o instituţie persistă (continuă să existe/ să se manifeste). Conform acestei perspective. 2nd ed. 1968. sarcina sociologului este aceea de a descoperi de ce 5 6 7 Talcott Parsons. iar cele care nu sunt evidente sunt numite funcţii latente. atunci înseamnă acesta/ aceasta vine în întâmpinarea unei nevoi prezente în cadrul societăţii respective. contribuie la menţinerea unităţii sistemului (la ţinerea părţilor lui împreună). Doar prin definirea unui comportament particular ca fiind o problemă nu este asigurată şi dispariţia lui. 1951. riscul crescut al bărbaţilor de a ajunge homeless sau de a comite acte anti-sociale. schimbarea într-un punct al sistemului poate determina efecte în tot sistemul. alteori ele rămân nevăzute. De multe ori obiectivele formulate şi urmărite (expresie a funcţiilor manifeste) produc rezultate nedorite şi neintenţionate (se generează funcţii latente) şi în fapt acţionează împotriva eforturilor şi capacităţilor grupului în acţiunea de atingere a scopurilor sale.în orice societate există un set comun de valori şi credinţe general acceptate.. The Social System.K. Funcţionaliştii văd aceasta ca fiind necesar deoarece natura interdependentă a societăţii impune cooperarea – fundamentul solidarităţii sociale. Funcţiile care sunt foarte evidente sunt numite funcţii manifeste. într-un alt mod. Societatea este privită ca un sistem în care orice segment al ei este cumva relaţionat la altul. deci ele îndeplinesc o funcţie. lumea în care trăiesc. copiii cresc fără tată. O asumpţie importantă a funcţionalismului o constituie noţiunea de interdependenţă. Drept urmare se creează o puternică tendinţă de realizare a unei stabilităţi înalte în sistem. cele mai multe norme/ reguli şi aranjamente sociale pot fi explicate în bună măsură în termeni de utilitate a lor pentru societate. sau. criminalitatea şi inegalitatea (şi care sunt asociate cu diferite comportamente) există şi persistă în orice societate. New York: Free Press. Modelul care emerge deci dintr-o asemenea perspectivă este acela al unui sistem de părţi interrelaţionate fiecare dintre acestea venind în întâmpinarea unei anumite nevoi a societăţii. şi drept urmare va genera dispariţia lui. 5 . O altă asumpţie importantă este aceea că fiecare parte a sistemului (social) îndeplineşte o funcţie pentru societate. şi nu la impactul pe care îl are aceasta asupra lor. contribuind la eficientizarea sistemului social. teoria consensului) este asociat îndeosebi cu numele lui T. Glencoe. Tema centrală se referă la semnificaţiile pe care le are problema respectivă pentru toţi cei afectaţi. Merton6. Parsons 5 şi R. Uneori utilitatea sau funcţiile aranjamentelor sociale sunt extrem de vizibile. Problemele sociale sunt construite social funcţie de dezbaterile oamenilor dacă sau nu o anumită condiţie socială reprezintă o problemă socială şi decid ce să facă în legătură cu aceasta. Cum însă o serie de probleme cum ar fi sărăcia. FUNCŢIONALISMUL Funcţionalismul (cunoscut şi sub denumiri precum perspectiva structuralist-funcţionalistă. Exemplu7. Datorită acestei interdependenţe. efecte care la prima vedere pot să apară ca totalmente nerelaţionate (individuale). Sprijinul statului pentru mamele singure (AFDC-ul în SUA) care duce la descurajarea închegării unei familii normale. Robert King Merton. De asemenea.d) Ce factori există în cadrul oricărei societăţi care inhibă sau facilitează rezolvarea problemelor sociale? Ca şi o concluzie putem constata că perspectiva interacţionismului simbolic subliniază faptul că problemele sociale nu există în mod independent de felul în care oamenii definesc societatea lor. O idee adiţională a perspectivei funcţionaliste este aceea că societatea tinde spre consens (basic consensus) . Social Theory and Social Structure. Pentru eliminarea oricărui tip de comportament cercetătorii/ societatea trebui în primul rând să identifice ce funcţii îndeplineşte acesta şi apoi să determine ca acest comportament să devină disfuncţional. Consensul şi solidaritatea socială (o identitate comună cu grupul) sunt părţi importante ale oricărei societăţi efective. iar schimbarea socială este posibilă numai în anumite condiţii.IL: Free Press.

6 . Cu alte cuvinte persistenţa lor indică faptul că probabil ele îndeplinesc o funcţie pentru societate. 1972. automobile şi locuinţe deteriorate. b) Deoarece săracii sunt nevoiţi să lucreze pentru salarii mici. drept pentru care unele grupuri de oameni deţin mai mult (din aceste resurse) decât alte grupuri. Asumpţiunea de principiu a acestei perspective este aceea că resursele din societate – cum ar fi bunăstarea şi puterea – sunt limitate. În sumar. îmbrăcăminte second-hand. într-un mod conştient sau inconştient. The Uses of Poverty: The Poor Pay All. Herbert J. fiind singurele care controlează societatea şi folosind acest control. Gans. Wright Mills. extinzând astfel utilitatea economică a unor asemenea bunuri – cum ar fi pâinea veche de o zi. f) Condiţiile vitrege în care trăiesc săracii dau naştere în unele situaţii la diferite forme de artă (blues-ul de exemplu). Aceasta înseamnă că pentru a înţelege o problemă socială. gardieni. Această situaţie creează un conflict al intereselor personale sau de grup între diferitele persoane/ grupuri din societate. relevate de faptul că încurajarea eradicării sărăciei este neutralizată de o serie de beneficii specifice în folosul non-săracilor. există o serie de „stimulente” care fac ca respectivul comportament să persiste. Deoarece multe dintre alternativele funcţionale la diferitele probleme vor fi disfuncţionale pentru membrii înstăriţi şi cu putere din societatea respectivă. putem arăta că funcţionaliştii pun accent pe inter-relaţiile dintre variatele părţi ale sistemului şi cred că schimbările realizate într-o parte a sistemului (sub-structură) va avea implicaţii semnificative în alte părţi ale sistemului. Gans8 arată că de pe urma sărăciei beneficiază o proporţie semnificativă a populaţiei. Sărăcia furnizează o forţă de muncă slab calificată şi deci slab remunerată care este dispusă – sau mai degrabă nu este în postura de a refuza – să realizeze „muncile murdare” la un preţ scăzut. d) Săracii cumpără o serie de bunuri pe care alţii nu le doresc. cu alte cuvinte sărăcia are o serie de funcţii pozitive. O asumpţie importantă a acestei perspective este cea legată de relaţia dintre putere şi structura socială: grupurile avantajate au mai mult decât o cotă parte/ (participare) la putere. aceste grupuri fac ca societatea să acţioneze şi să servească propriilor lor interese. Limitarea şi raritatea acestor resurse face ca ele să fie distribuite inegal în societate. aceasta trebuie plasată într-un context analitic mult mai larg. ambii examinând în special rolul pe care îl joacă puterea în societate. Cu alte cuvinte orice problemă socială particulară reprezintă doar o parte dintr-un „tot” mai mare şi unitar şi funcţional. sau protejează restul societăţii de aceştia – de exemplu profesii precum asistent social. De exemplu liniile feroviare ale trenurilor de mare viteză sunt localizate în cartierele sărace. pot fi forţaţi să absoarbă costurile generate de creştere şi schimbare (cu referire la societatea americană). Iată câteva dintre cele 13 funcţii ale sărăciei identificate de Gans: a) Prezenţa sărăciei asigură faptul că „muncile murdare” ale societăţii vor fi realizate. deci societatea ia acea formă care serveşte cel mai bine interesele grupului de oameni dominant din acea societate (spre deosebire de funcţionalişti care susţin că societatea ia forma care serveşte cel mai bine intereselor ei ca întreg). eliminarea lor putând fi realizată tocmai prin transformarea comportamentelor asociate lor în caracteristici disfuncţionale. CONFLICTUALISMUL Perspectiva conflictualistă îşi trage seva îndeosebi din teoria socială dezvoltată de Karl Marx. c) Sărăcia creează locuri de muncă pentru o serie de ocupaţii şi profesii care servesc şi „deservesc” pe cei săraci. Teoreticienii conflictualişti cred că grupurile dominante exercită control nu doar asupra valorilor şi 8 Herbert J.şi cum persistă. poliţist. O problemă socială este o consecinţă a felului în care părţile unui sistem social sunt puse laolaltă/ interacţionează. ei subvenţionează în acest fel o varietate de activităţi economice de care beneficiază cei înstăriţi. e) Săracii. Dezvoltări şi contribuţii importante la această perspectivă au avut Ralf Dahrendorf şi C. fiind lipsiţi de putere. fructe şi legume care altfel ar fi aruncate la gunoi.

O analiză mai detaliată a celor trei elemente arată că: 1.H. Considerarea şi definirea unei probleme ca fiind socială şi nu de altă natură (privată sau personală/ individuală) depinde de îndeplinirea unui număr relativ mare de condiţii teoretice şi metodologice. Ca urmare tendinţa de lungă durată a societăţii este una îndreptată spre perpetuarea conflictului şi deci spre schimbare socială. Unii oameni au mult mai multă influenţă asupra opiniei publice decât alţi oameni. Un cataclism natural (de exemplu un uragan) nu poate fi el însuşi considerat o problemă socială. care joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. Multe dintre valorile “îndreptăţite” sunt influenţate de putere. drept sau greşit (J. perspectiva conflictualistă spune că acest conflict îşi are originea în interiorul societăţii şi de cele mai multe ori conduce la schimbare socială.E. este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăţi. A. Mai mult. ci şi asupra practicilor/ rutinelor şi a organizării societăţii. Un rol important în definirea unor probleme ca fiind sociale îl joacă valorile. R. este cauzată de acţiunea sau inacţiunea oamenilor sau a societăţii. Mai devreme sau mai târziu. R. de asemenea. epidemiile etc. Doar unele efecte generate de acesta pot fi considerate problemă socială. Merton (1971) definea o problemă socială ca fiind o discrepanţă semnificativă între normele sociale şi realitatea socială de fapt. probleme care ulterior devin/ se transformă în probleme 3. care sunt tot o expresie a manifestării puterii atunci când se constituie în grupuri de presiune.. funcţie de interesele lor (Skolnick & Currie. Există însă autori care deosebesc două feluri de surse ale problemelor sociale: unele de natură nesocială şi altele de origine socială.. 1985). deoarece societatea este o combinaţie de grupuri cu interese nu doar diferite ci şi conflictuale. DEFINIŢII Problemă socială reprezintă o situaţie indezirabilă care este considerată de un segment important al societăţii ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita acţiune colectivă în vederea obţinerii unei ameliorări semnificative şi a unei dezirabilităţi crescute (Doob C. sunt surse nesociale ale unor probleme care afectează un mare număr de oameni.K. să existe un nivel semnificativ de conştientizare că această condiţie constituie o problemă pentru societate. După Farley o problemă poate fi considerată ca find socială aceea care este rezultatul/ parte a acţiunii sau inacţiunii oamenilor sau a societăţii.credinţelor. După James E. spun conflictualiştii. O valoare este o credinţă personală despre ceea ce este bun sau rău. Lauer (1978) consideră că un rol extrem de important îl joacă şi grupurile protestatare. 2. opoziţia intereselor va determina apariţia/ manifestarea conflictului în societate.B. 7 . Dacă oamenii nu cunosc nimic despre această problemă ea nu va apărea ca problemă socială. cutremurele.Farley. 1992). Conştiinţa publică joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. şi aceştia sunt cei care definesc în cea mai mare măsură o problemă ca fiind socială. Pentru că ea este mai degrabă o preferinţă personală decât o ilustrare a realităţii. deci va rămâne în stare de latenţă. deoarece el nu a fost cauzat de acţiunea/ inacţiunea unor oameni. 1995). afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de persoane. 2. o problemă socială poate fi definită ca o situaţie caracterizată de următoarele trei elemente: 1. Pe lângă conştientizarea publică a acesteia trebuie. Percepţia publică a unei anumite situaţii ca fiind indezirabilă presupune un anumit nivel de conştientizare. Farley (1992). nu este deloc simplu de probat dacă o valoare este “îndreptăţită” sau “neîndreptăţită” şi nu există o modalitate ştiinţifică pentru a dovedi că unele valori sunt “adevărate” iar altele “false”. Surse precum uraganele. Este însă foarte important care valori “contează”.

Trebuie făcută distincţia între probleme sociale şi probleme individuale sau private. Poate fi vorba de un aspect negativ […] sau pozitiv. C.). Un conflict este o problemă publică. 3) consecinţe negative ale unui proces social pozitiv (orice proces social complex prezintă şi consecinţe laterale negative). în termeni generali o problemă socială este definită drept “un proces social. Trecerea lor din latent în manifest este un proces care trebuie să parcurgă anumite etape şi să îndeplinească anumite condiţii.” Această definiţie include două elemente: a. o caracteristică. 1975:37). acceptat de către membrii sistemului social respectiv ca trebuind să fie schimbat. Drept urmare. În calitatea sa de problemă a unui sistem social. Cătălin Zamfir defineşte şi analizează problemele sociale din perspectiva funcţionării sistemelor sociale unde un aspect esenţial este deţinut de “activitatea de înfruntare a diferitelor dificultăţi care intervin pe parcursul funcţionării lor – cu alte cuvinte. sau economică. Disoluţia unei familii prin divorţ nu reprezintă o problemă socială. cauzele nu mai sunt doar de ordin personal ci au în mare parte origini societale. “Un obiect – acel aspect. dar dacă avem o rată foarte mare a divorţialităţii. o sursă de dificultăţi şi asupra căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil. catastrofe naturale. 1977).” (M. problemele sociale sunt definite în funcţie de consecinţele lor sociale. comportamentele considerate deviante). Zamfir. proces care este problematic. ea va fi totodată o problemă socială” În acest sens.” Unele probleme deşi există nu sunt conştientizate. “Conştientizarea dificultăţii – respectivul aspect de eliminat sau de realizat este pus ca problemă. reprezintă. 5) decalaje produse de dezvoltare (nearticularea unor elemente şi nesincronizarea lor în procesele de transformare socială care însoţesc dezvoltarea socială). Larionescu. 3.” b. “indiferent de sursa lor.” În schimb problemele sociale au un caracter mult mai amplu şi sunt de altă natură căpătând forma unor conflicte. cu alte cuvinte. situaţie. 4) fluctuaţii ale factorilor naturali externi sau sociali (descoperirea sau epuizarea unor resurse naturale. Ele se referă la organizarea a numeroase asemenea medii în instituţiile unei societăţi istorice. una din cele mai importante fiind angajarea sistemului în a lua decizia de a desfăşura o activitate de soluţionare a respectivei probleme. 2) procese sociale considerate în sine ca fiind negative (dezorganizarea socială şi individuală. sau juridică etc. deci nu sunt manifeste ci sunt într-o stare de latenţă. luată în ansamblul ei. 1980). Perspectiva de analiză a unei probleme sociale este următoarea: ”o problemă particulară poate fi de natură tehnică. “Un necaz este o chestiune personală: individul simte că valorile preţuite de el sunt ameninţate. activitatea de soluţionare a problemelor sociale. războaie etc.” (Mills. sisteme care funcţionează şi ca urmare a perfecţionării capacităţii lor de a formula clar şi în timp util soluţii eficiente la problemele particulare cu care ele se confruntă (C. “Conflictele se referă la chestiuni care transcend acele medii locale ale individului şi zona vieţii sale lăuntrice. Clasele de fenomene care pot deveni obiectul unei asemenea problematizări ar fi: 1) o stare socială învechită (care frânează progresul şi dezvoltarea socială). 8 . Fiecare dintre cele trei elemente ale definiţiei sunt condiţii necesare pentru prezenţa unei probleme sociale B.” O asemenea activitate trebuie să se bazeze pe o teorie a problemelor sociale care reprezintă “o parte a teoriei organizării şi funcţionării sistemelor sociale”. o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. anumite publicuri consideră că o valoare preţuită de ele este primejduită. la modul în care diferite medii se suprapun şi se întrepătrund pentru a forma structura amplă a vieţii sociale şi istorice. Wright Mills (1975) face o distincţie netă între <necazurile personale generate de mediu> şi <conflictele publice ale structurii sociale>.sociale.

6) 7) apariţia de noi necesităţi (ca urmare a schimbării unor condiţii sociale obiective pot apărea noi necesităţi a căror imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante). etichetarea socială care examinează reacţiile sociale. 6. patologia socială focalizată pe persoane. acţiunile dezvoltate/ întreprinse pentru rezolvarea unei probleme sociale particulare cu care se confruntă sistemul vor genera apariţia unor noi probleme ce trebuiesc soluţionate şi drept urmare. care au o mare (putere de) influenţă în economie. Merton & R. 9 10 11 R. După Robert K. în afacerile politice şi în societate) cât şi pe ceilalţi oameni din societate care consideră că situaţia respectivă reprezintă o problemă socială.K. D. diferite structuri sociale au probleme distincte funcţie de caracteristicile. conflictul de valori referitor la valori şi interese/ scopuri. Diferiţi oameni au valori diferite şi chiar aceeaşi persoană poate deţine valori conflictuale între ele. dar atunci când oamenii afectaţi consideră că trebuie să acţioneze pentru a determina schimbarea ei. (C.ei consideră că este nevoie să (se) acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. dezorganizarea socială centrată pe semnificaţia legilor şi a normelor. New York. o problemă socială poate fi. Contemporary Social Problems. După Earl Rubington şi Matin Weinberg este considerată ca fiind o problemă socială o anumită situaţie ce este incompatibilă cu valorile unui număr semnificativ de oameni care consideră că este nevoie să acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. Zamfir. Merton şi Robert A. valorile şi scopurile/ interesele lor distincte.situaţia care există şi care este cunoscută de către oameni. . 2. Harcourt Brace. Nisbet (1971)9 principalele caracteristici ale unei probleme sociale sunt: 1) 2) 3) 4) 5) apariţia unei probleme sociale este indisolubil legată de manifestarea unei neconcordanţe între ceea ce ar trebui să fie oamenii şi ceea ce sunt în realitate (mai precis între situaţia socială existentă şi normele sociale). sau problema există dar ea este în stare de latenţă şi fie poate să nu devină niciodată manifestă.faptul că această situaţie afectează un număr semnificativ de oameni11 şi că . 5. în multe cazuri. perspectiva critică . 1977). În orice caz. ei discutând despre ea. Dacă oamenii nu consideră că trebuie să facă ceva (să acţioneze) pentru schimbarea acelei situaţii atunci nu ne confruntăm cu o problemă socială. 3. comportamentul deviant care subliniază rolurile. deoarece elementele componente ale unei structuri sociale (care defineşte sistemul) se află în relaţie de interdependenţă. nedorită şi indirectă a modelelor instituţionalizate ale comportamentului social.pune accent pe roluri ca produse ale valorilor şi intereselor/ scopurilor. Şi aici există controverse privind numărul semnificativ de oameni afectaţi. consecinţa neanticipată. C. soluţiile găsite vor fi dificil de concretizat în politici efective. 4. din următoarele 6 perspective: 1. Pentru aceste raţiuni. . funcţie de particularităţile structurilor sociale soluţiile date acestor probleme sunt diferite (soluţiile având ca scop şi rezultat schimbarea socială). probleme de dezvoltare. Nisbet.incompatibilitatea cu valorile acelor oameni10. Rubington şi Weinberg (1989) prezintă câteva dezvoltări teoretice asupra naturii problemelor sociale. Deci elementele constitutive sunt . acest “număr” îi cuprinde atât pe cei care sunt organizaţi în structuri de putere (cei în poziţii de conducere/ decizie. diferiţi oameni consideră diferite lucruri şi situaţii ca fiind probleme sociale. fie va deveni manifestă la un moment ulterior apariţiei ei. 1971 (3rd edition). 9 . Acesta este unul din aspectele cele mai controversate în studierea problemelor sociale.

de umanitarism. Pentru adepţii de mai târziu ai acestei perspective problemele sociale sunt rezultatul valorilor greşit însuşite. p. care au promovat o sociologie caracterizată de patru credinţe extrem de răspândite: legea naturii. sau (2) din insuccesul societăţii de a ţine pasul în funcţionarea mecanismelor ei cu schimbarea condiţiilor în lumea în care se află. dar uneori asemenea eforturi sunt ineficiente. Pentru cei mai mulţi dintre ei ’era clar’ că oamenii din acele clase sociale consideraţi „defectivi. aceste persoane sunt văzute drept „criminali”. Astfel. cu o complexitatea structurală care creşte pe măsură ce societatea creşte în volum. în timp ce persoanele care se deosebesc/ deviază de la aşteptările morale (statuate de un sistem de valori dominant şi deci larg acceptat) sunt privite ca fiind “bolnave”. dependenţii (cei care au anumite dificultăţi în primirea şi însuşirea educaţiei) sau cei delincvenţi (care resping educaţia). ideea caracterului pozitiv al naturii umane (omul este bun de la natură) şi posibilitatea modificării condiţiilor sociale.” (p. Condiţiile patologice din societate pot rezulta din (1) deficit natural al abilităţii indivizilor de a ţine pasul cu schimbarea idealurilor şi a instituţiilor societăţii. Conştientizarea prezenţei problemelor sociale a fost ajutată de apariţia în acea vreme a patru idei-forţă: cea de egalitate. Condiţii. în spatele ambelor accepţiuni se află percepţia conform căreia persoana sau situaţia este. iar societatea (ca organism) are o “viaţă” care depăşeşte “viaţa” oricărei părţi componente. Drept principală şi ultimă cauză a problemelor sociale este insuccesul socializării. declin. 1989) 13 Hinckle & Hinckle. Perspectiva patologiei sociale După Arnold Green12 problemele sociale nu au fost conştientizate înainte de a doua jumătate a secolului XVIII. În „accepţiunea blândă” a acestei perspective persoanele care contribuie la apariţia problemelor sociale sunt văzute ca fiind „bolnave” (sick). cei care erau consideraţi din această perspectivă ca fiind devianţi sunt defectivii („cei care nu pot fi educaţi”).W. iar după primul Război Mondial a intrat într-un uşor. I. dar constant. o problemă socială este o violare a aşteptărilor morale. această perspectivă este originată în analogia organicistă a societăţii (societatea asemănată cu un organism biologic). Una dintre cele mai cunoscute analogii de acest tip îi aparţine lui Herbert Spencer care a dezvoltat în scrierile sale (în special în Principles of Sociology) ideea potrivit căreia societatea este (ca) un organism format din oameni. New York. această perspectivă a fost readusă în câmpul atenţiei de unii sociologi14 care au scris despre “patologia existenţei noastre”. în care părţile sunt interdependente. Mass Society in Crisis: Social Problems and Social Pathology. 1964. „imorală”. În orice caz. 1989. Definiţia după care operează perspectiva patologiei sociale este următoarea: Condiţiile sociale dezirabile şi ordinea socială sunt privite ca fiind sănătoase. 1989) 10 . 16) 14 B. (2) din deficitul de ajustare a structurii sociale. Primii susţinători ai acestei perspective considerau că unii oamenii sunt defectivi în mod inerent. (citat de Rubington & Weinberg. Studiul mai sistematic asupra problemelor sociale este asociat cu fondatorii American Social Science Association . McGraw-Hill. (citat de Rubington & Weinberg. 1975. progresul. New York. până la dezvoltarea personalităţii sociale. incluzând modurile de a face/crea lucruri şi instituţii. în „accepţiunea dură” a acesteia. 1954. După 1960. Rosenberg. (citat de Rubington & Weinberg. Gerver. pentru perspectiva patologiei sociale. la sfârşitul secolului XIX. Societatea are responsabilitatea de a transmite tuturor indivizilor normele morale larg acceptate.17) Această perspectivă s-a manifestat în câmpul sociologiei în special între 1890-1910. Macmillan.1. dependenţi şi delincvenţi” tind să se reproducă prin căsătorii între rude de acelaşi sânge 12 Arnold Green. deci sunt rele şi nedorite. Howton (eds. Patologia socială era definită într-o mulţime de texte sociologice timpurii după cum urmează: “Termenul patologie socială poate fi utilizat pentru a denumi condiţiile sociale care rezultă (1) din insuccesul indivizilor de a se adapta prin propriile forţe la viaţa socială – care funcţionează independent de suportul membrilor societăţii. Esenţialmente. F. reforma socială şi individualismul13. Social Problems: Arena of Conflict. Drept urmare.). în esenţă.

Dezorganizarea socială este “faţa umbrită”. 57). Cele trei mari tipuri de dezorganizare sunt: a) lipsa normelor. în timp ce următoarea generaţie de patologişti au tins să se focalizeze pe proprietăţile imorale ale societăţilor şi au văzut apariţia şi dezvoltarea problemelor ca rezultat al unor forţe sociale precum dezvoltarea tehnologică şi creşterea densităţii populaţiei. Ogburn. Rubington şi Weinberg prezintă în cadrul acestei perspective câteva texte clasice semnate. Noua amploare a fenomenelor i-a determinat pe sociologi să “modeleze” o nouă perspectivă. Vytautas Kavolis. delincvenţa şi criminalitatea. Perspectiva dezorganizării sociale Această perspectivă a apărut după primul război mondial ca răspuns la apariţia unor noi circumstanţe sociale. mai degrabă decât membrii ei „non-conformişti” – îşi are originea în viziunea lui Rousseau asupra naturii umane: indivizii sunt buni de la natură. a devenit cel mai popular mod de a studia problemele sociale. Carl M.(inbreeding). mai cuprinzătoare. În cazul lipsei normelor. Aceşti factori au contribuit decisiv la “înrădăcinarea” unor condiţii de viaţă indezirabile. Mai târziu. ducând la “dezumanizarea” întregii populaţii. Accelerarea proceselor de migraţie.H. dezorganizarea socială este privită din punct de vedere al “unor componente diferite ale sistemului social. după cum arată Weinberg şi Rubington. Primii patologişti au tins să se focalizeze pe caracteristicile imorale ale indivizilor. În concluzie. În al doilea rând. printre alţii. Drept consecinţă. G. Alţii consideră că soluţia la problemele sociale generate de aceşti indivizi în educarea lor şi îmbunătăţirea „nivelului moralităţii” claselor de jos şi celei de mijloc. singura soluţie reală la problemele sociale este educaţia morală. şomajul.I. Park.F. b) conflictul cultural. Organizarea socială presupune. Cooley. care la un moment dat se poate prăbuşi. nu există nici un fel de reguli care să spună cum să se acţioneze. Această perspectivă a reieşit din dezvoltarea acestui punct de vedere şi în timp. deci să reglementeze comportamentul oamenilor. Soluţii. Vechea perspectivă a patologiei sociale putea explica toate aceste fenomene doar când se manifestau la o scară redusă.C. R. c) colapsul/ nefuncţionalitatea/ prăbuşirea normelor (breakdown). conform perspectivei patologiei sociale. componenete care pot fi în antifază” cu cele ale organizării sociale. adepţii acestei perspective au luat în considerare mediul social ca determinant important contribuind la patologia socială. Rolurile definesc nu doar diferitele părţi ale societăţii. a organizării sociale. Rosenquist. alcoolismul. însă instituţiile lor sunt “rele” şi ca urmare ei văd remedierea instituţiilor „bolnave” prin schimbarea sistemului de valori şi a orientărilor de valoare ale oamenilor. Cei mai importanţi teoreticieni care au îmbrăţişat şi dezvoltat această perspectivă sunt C. percepute foarte curând ca probleme sociale majore. industrializare şi a modului de viaţă urban a determinat o creştere considerabilă a amplorii unor probleme sociale. complementară. Thomas şi Fl. 2. Conflictul cultural presupune cel puţin două seturi opuse 11 . Varianta mai recentă a acestei abordări – care tinde să vadă societatea ca fiind bolnavă. ci de asemenea şi modul în care ele sunt interrelaţionate” (p. În variantele mai vechi ale patologiei sociale. ale căror dimensiuni şi consecinţe nu mai puteau fi explicate din perspectiva patologiei sociale. adepţii acestei perspective militează pentru eugenie socială – eliminarea indivizilor „defectivi genetic”. înainte de toate. că ea este un întreg. în care părţile se află într-o relaţie de dependenţă oarecum ordonată. Homans. etc. W.E. Dezorganizarea socială este percepută ca un eşec al manifestării rolurilor. Noţiunea centrală a acestor întregi conceptualizări este cea de “ROLURI”. Znaniecki. de Samuel Smith. W. asemenea perturbări sociale conduc la creşterea costului menţinerii unei ordini sociale de drept. precum sărăcia.

deoarece dezorganizarea este foarte puternică şi extrem de distructivă. sistemul îşi continuă funcţionarea oricum (dar la alţi parametri). 1927. stabilirea/ determinarea politicii. b) sistemul poate continua să funcţioneze într-o stare de stabilitate crescută. şi a lui Georg Simmel care a analizat conflictul ca formă a interacţiunii sociale. c) sistemul se poate prăbuşi. Pentru actorii sociali. boli mintale. Fuller. Definiţia după care operează perspectiva conflictului de valori este următoarea: ”problemele sociale sunt condiţii sociale ce sunt incompatibile cu valorile unui anumit grup ai cărui membri reuşesc să facă publică o chemare la acţiune” (Rubington & Weinberg. Într-o asemenea situaţie. (p. Diferite grupuri având interese diferite se regăsesc în opoziţie. Consecinţele stării de dezorganizare se manifestă atât la nivelul sistemului cât şi la nivelul actorilor sociali. Znaniecki The Polish Peasant in Europe and America. Condiţiile-suport care influenţează apariţia. putem spune că problema socială şi-a făcut apariţia. Myers şi Richard C. Perspectiva conflictului de valori Această perspectivă îşi are originea în teoria conflictului social. American Sociological Review 6 (February 1941). dezorganizarea socială determină “dezorganizarea personală” manifestată de exemplu prin stress. Problemele sociale îşi trag seva din conflictele de valori şi de interese. care determină “ieşirea” din sistem a unor părţi componente. “Some Aspects of a Theory of Social Problems”. persoanele care acţionează în termenii unui set de aşteptări/ valori. Analiza problemelor sociale din perspectiva conflictului de valori a fost pusă cu adevărat în evidenţă de către Richard R. fantezişti sau părtinitori. frecvenţa.60) Soluţiile la aceste probleme se referă în general la acele acţiuni de aducere a caracteristicilor sistemului social înapoi la starea de echilibru. demografice sau culturale generate de schimbarea socială şi care vor determina clătinarea echilibrului prezent (care este însă un echilibru dinamic). alcoolism. pot fi considerate ca violând celălalt set de aşteptări/ valori. ci chiar poate determina penalizarea/ sancţionarea indivizilor. O dată cristalizată această opoziţie într-o stare/ situaţie de conflict. Pentru sistem. Fuller. deoarece nu mai sunt în armonie cu alte părţi ale sistemului social. “The Natural History of a Social Problems”. există reguli. Myers şi Richard C. O importantă critică la adresa acestei perspective a fost făcută de Marshall B. 3. Richard R. în sensul că deşi dezorganizarea poate să nu dispară. Cauza principală a dezorganizării sociale este considerată a fi schimbarea socială. reformarea/ corectarea/ îmbunătăţirea – şi în fiecare din aceste stadii valorile şi interesele diferitelor grupuri se ciocnesc. care au publicat în 194116 două articole în care arată că întâlnim un conflict de valori în toate fazele celor mai multe probleme sociale.de reguli în modalităţile de acţiune/ comportament al indivizilor. durata şi rezultatul problemelor sociale sunt competiţia şi contactul dintre grupurile sociale. Fuller. subculturile şi variaţia umană cu dezorganizarea socială. Thomas şi Fl. Clinard în Sociology of Deviant Behavior (1957) subliniind faptul că mulţi dintre cei care utilizează conceptul de “dezorganizare socială”15 au tendinţa de a fi confuzi. consecinţele pot fi de trei tipuri: a) pot apărea schimbări în sistem. 12 . Când două sau mai multe grupuri se află în competiţie şi în modalităţi particulare/ specifice de 15 16 Conceptul îşi are originea într-o măsură foarte mare în opera lui W. Condiţiile care generează o asemenea stare se regăsesc în schimbările tehnice. însă conformarea la acestea nu aduce recompensele aşteptate.I. cum ar fi unele răspunsuri de adaptare care pot aduce părţile distincte ale sistemului înapoi la starea de echilibru. promovate la începutul secolului XX. comportamentul deviant. confundând schimbarea. Ei argumentează că orice problemă socială are o “istorie naturală” care cuprinde trei stadii: conştientizarea. La origini se află însă teoria lui Marx care a văzut întreaga istorie a omenirii în termenii “luptei între clase” (lupta de clasă). 1989:92). fiind de fapt o sinteză a teoriilor americane şi europene asupra conflictului. Myers şi Richard C. Richard R. În cazul prăbuşirii normelor. American Sociological Review 6 (June 1941).

Un număr de tipuri de probleme sociale apare sub astfel de condiţii. dar poate explica de ce unii oameni. redistribuirea accesului către oportunităţi. creşterea gradului de socializare în grupurile primare. Sutherland. Teoria lui Sutherland. este mai puţin aplecată asupra ratei de participare la acte de comportament deviant. 5.K. Numeroşi sociologi au arătat că problemele sociale se compun dintr-o condiţie obiectivă şi o definire subiectivă a unei situaţii. şi au acordat o mică atenţie celeilalte laturi – definirea subiectivă a unei probleme sociale. În 1957 a apărut cartea lui Marshall B. Condiţia obiectivă este contactul şi competiţia între diferite grupuri. deci. grupurile în competiţie pot de asemenea să fie în conflict – subiectul fiind modalitatea de rezolvare a problemei. în timp ce altele nu se angajează. Albert Cohen 17 a elaborat o teorie care îmbină cele două teorii ale lui Merton şi Sutherland. prima lucrare scrisă din perspectiva comportamentului deviant. stressul. atunci consensul este cel care a eliminat problema.contact cu un alt grup. Clinard “Sociology of Deviant Behavior”. şi nu alţii. accesul la forme deviante de satisfacţie. Din punctul de vedere al acestei perspective problemele sociale reprezintă violări ale aşteptărilor şi comportamentelor normative. Condiţiile favorizante pentru apariţia şi manifestarea unui asemenea comportament sunt lipsa şi blocarea oportunităţilor pozitive. Soluţiile propuse de această perspectivă pentru rezolvarea conflictului de valori sunt consensul. Merton şi teoria asocierii diferenţiale a lui E. Predispoziţia spre comportamente deviante este rezultatul eşecului socializării primare şi în acelaşi timp al “dobândirii sociale” a acestuia în cadrul aceluiaşi grup primar. această nouă teorie subliniază că sociologii s-au ocupat mai mult de definirea unei probleme sociale din punctul de vedere al definirii acesteea ca o condiţie obiectivă. Ulterior. negocierea şi puterea brută (naked power). teoria etichetării pune accent pe analiza definirii sociale a devianţei. Perspectiva etichetării sociale Dacă perspectiva comportamentului deviant pune accentul pe întrebarea de ce oamenii comit acte deviante. Comportamentul sau situaţiile care se depărtează de la normele larg acceptate de către societate sunt privite ca fiind deviante.: Free Press. atunci are loc un schimb de valori.) 13 . definirea subiectivă reflectă diferite moduri de definire şi evaluare a contactului. Delinquent Boys: The Culture of the Gang (Glencoe. persoanele. 1955. 17 Albert Cohen. iar o dată apărută problema. Dacă părţile pot negocia. Perspectiva comportamentului deviant Această perspectivă s-a manifestat dominant în câmpul sociologiei începând cu anii ‘950 şi îşi are originea în special în teoria anomiei sociale dezvoltată de R. Teoria lui Merton explică de ce există rate ridicate ale comportamentului deviant în unele segmente ale societăţii mai mult decât în altele. Problema socială. atunci grupul ce deţine mai multă putere câştigă/ preia controlul. comit acte deviante. reducerea oportunităţilor de contact cu modelele de rol deviante.H. şi modele de rol deviante. Dacă nici consensul nici negocierea nu au loc. Cauzele comportamentului deviant sunt legate de socializarea inadecvată – procesul de socializare fiind văzut ca desfăşurându-se în primul rând în cadrul contextual al relaţiilor primare de grup. Soluţiile de contracarare a comportamentului deviant se referă în special la resocializare. III. sociologii care au îmbrăţişat această perspectivă vor să cunoască cum oamenii definesc situaţiile. un conflict nu poate fi evitat. 4. toate în spiritul procesului democratic. fiind o teorie bazată pe conceptul de interacţiune socială. competiţiei şi distribuirea bunurilor şi drepturilor. procesele sau evenimentele ca fiind problematice. Tributară întucâtva perspectivei conflictului de valori. rezultă din “mixtura volatilă” a unei condiţii obiective şi a unei definiri subiective. Dacă părţile pot rezolva conflictul în numele unui set de valori semnificative împărtăşite de ambele părţi. dar nu a putut explica de ce unele persoane din aceste segmente se angajează în asemenea acte de comportament deviant.

Lemert susţine că devianţa este definită în special de către reacţiile sociale.Această perspectivă s-a manifestat în sociologie de la sfârşitul anilor ’50 şi până la inceputul anilor ’70. precum şi prin aplicarea acestor reguli la oameni (în mod individual) şi etichetându-i ca marginali/ întruşi/ devianţi (outsiders)”18. fără clase sociale. şi este determinată în mare parte de reacţia socială. Condiţiile în care o persoană/ situaţie este etichetată ca fiind problematică sau deviantă. Cei care au scris din această perspectivă au subliniat că economicul şi instituţiile economice reprezintă cel mai important factor de influenţă asupra oamenilor. Soluţiile avute în vedere pentru rezolvarea problemelor sociale sunt activismul. precum şi puterea de a o “alipi” persoanei/ situaţiei respective) dar şi la potenţialul câştig de a fi etichetat. 1963. Grupul economic dominant îşi impune propriile interese (deoarece prin controlul economic ei exercită un control considerabil şi asupra legislativului). Consecinţele unei asemenea etichetări se reflectă atât în aşteptările celorlalţi (de exemplu. dar mai ales la elaborarea şi adoptarea unor comportamente deviante ca urmare a reacţiilor celorlalţi (formă de devianţă denumită “devianţă secundară”). clasa muncitoare trebuie să câştige “lupta de clasă” şi apoi să “producă” a societate egalitară. Cauza unei probleme sociale se originează îndeosebi în atenţia pe care publicul i-o acordă. Această perspectivă a fost dezvoltată ca o profundă critică la adresa societăţii şi culturii capitaliste. cât şi în diminuarea şanselor celor etichetaţi de a se reintegra. în special prin autoetichetare. În acelaşi ton. în cadrul instituţiilor economice nu există decât două “poziţii” disponibile: cei care deţin sau controlează instituţiile economice şi cei care desfăşoară activităţi în beneficiul primilor. Astfel. trebuind să aplice o etichetă negativă. Drept consecinţă. sau mai degrabă atenţia din partea celor care exercită controlul social. 6. se aşteaptă ca ea să “continue” violarea normelor sau a comportamentului considerat convenţional). precum şi eliminarea potenţialelor câştiguri rezultate din procesul etichetării ai cel al autoetichetării. intrând astfel în conflict cu grupul dominat. deci reacţii sociale la o presupusă cunoaştere a violării unor norme sociale. Conform teoriei etichetării o problemă socială (sau deviant-socială) este definită de reacţiile sociale la o pretinsă violare a regulilor sau aşteptărilor sociale. iar “piatra de temelie” a acestei perspective a fost pusă îndeosebi odată cu apariţia cărţii lui Edwin Lemert (1951). New York: Free Press (p. Această perspectivă se focalizează asupra condiţiilor prin care comportamentele sau situaţiile sunt definite ca problematice sau deviante. Perspectiva critică Perspectiva critică s-a manifestat în câmpul analizei problemelor sociale începând cu anii ’70. şi prin dinamica relaţiilor dintre ele pot fi prevăzute tipurile de probleme sociale care vor apărea. Social Pathology: A Systematic Approach to the Sociopathic Behavior. Becker. Aceste două “clase” sunt într-o relaţie antagonistă. Becker arată că “grupurile sociale creează devianţă prin stabilirea unor reguli a căror încălcare constituie un act deviant. ajungându-se la “devianţă secundară”. Conform acestei abordări. Cauza principală a manifestării celor mai multe probleme sociale o constituie forma de organizare socială produsă de societatea capitalistă. 18 Howard S. dezvoltarea capitalismului aduce cu sine şi amplificarea problemelor sociale. Howard S. conflictul de clasă rezultă din sistemul dominaţiei de clasă care perpetuează inegalitatea socială. cele mai importante sunt considerate dominanţa de clasă şi conflictul. văzând problemele sociale ca fiind endemice societăţii capitaliste. Outsiders: Studies în the Sociology of Deviance. o problemă socială este o situaţie rezultată din exploatarea de către cei ce deţin puterea. Soluţiile oferite de această perspectivă pentru rezolvarea problemelor sociale se referă la revizuirea definirii unei situaţii/ persoane ca fiind deviantă (o mai mare toleranţă şi capacitate de înţelegere a unor situaţii particulare/ speciale). 9) 14 . se referă în special la relaţiile de putere şi influenţă (cel care etichetează se află în situaţia de a câştiga prin aplicarea unei asemenea etichete. a celor ce nu deţin suficientă putere (a “clasei muncitoare”). Drept urmare. Principalul punct de pornire în dezvoltarea acestei perspective l-a constituit readucerea în atenţia sociologilor a teoriei sociale dezvoltată de Marx. reforma sau revoluţia – sau cu alte cuvinte. Dintre acestea. de la o persoană etichetată ca fiind deviantă.

O evaluare a acestei perspective a fost realizată de Marshall B. William J. 1975). State and Crime. Chambliss (Theory and Society: Toward a Political Economy of Crime. Richard Quinney (Class. 15 . Meier (Sociology of Deviant Behavior. 1977). Michael Walton şi Jock Young (The New Criminology. Clinard şi Robert F. 1972). care au încercat să sublinieze punctele forte dar şi slăbiciunile acestei teorii. 1982) şi alţii.Această perspectivă a fost dezvoltată de Ian Taylor. Alexander Liazos (People First: An Introduction to Social Problems. 1985).

(coord. Ed. 5. Bucureşti. Social Problems. Mărginean. Social Theory and Social Structure. 1975. Zamfir. B. Preda Marian (coord. Robert H. Arnold. Ed. 1992. Larionescu. (3d. ed. Harcourt Brace. Gerver. Babel. Bucureşti. Politică. Zamfir. C. Bucureşti. Dicţionar de sociologie. Bucureşti. R. 1995. 19. 9. Economia politicilor sociale. Diagnoza problemelor sociale comunitare. Expert.. McGraw-Hill. Dimensiuni ale sărăciei. Merton. Cătălin. Luana Miruna. Politica socială şi tranziţia la economia de piaţă în România. 12. 4. (coord). Maria. 2002. Creative ID. Bucureşti. Marian.A. Weinberg. Strategii ale dezvoltării sociale. Politici sociale. C. 1975. AMERICAN SOCIAL PROBLEMS. 17.. Rosenberg. R. 2000. John E. THE STUDY OF SOCIAL PROBLEMS. Politică. ZAMFIR. Bucureşti. 7. New York: Free Press. Zamfir. Six perspectives.4/1980. Elena. New York. Imaginaţia sociologică. 16. Wright. Dubuque.. Mărginean. în Viitorul Social.. edition). CIDE. E. Fort Worth. Zamfir. Ed.C. Elena. Harcourt Brace College Publishers. Merton. (coord.) 1995. (colecţia Sinteze sociologice) 23.S. Preda Marian (coord. Bucureşti.. Prentice Hall. 1995. nr. 21. F. I. Dicţionar de politici sociale. Expert.) 2002.) 2002. 1975. Mills. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară. 2002. România în context european. 1964. Mass Society în Crisis: Social Problems and Social Pathology. Bucureşti. ed. 20. Ed. Bucureşti (vol.. Elena.B L GAI : I I RF BO E 1. Romii in România. Iaşi. Teorii ale problemelor sociale: puncte de vedere în sociologia americană contemporană. 1971. Howton (eds. Ed. 11. Christopher Bates. L. (coord. Pop. New York. 1968. Alternative. Modelul sistemic în sociologie şi antropologia culturală. 1989. Social Problems and the Quality of Life. 3. 1977. E. Polirom. Ştiinţifică. Ioan. 14. Cătălin. Bucureşti.. Expert. (coord). Ars Docendi.). (coord. 15. Rubington. IA: W. 8.) 2002. 13. 22. Statul bunăstării. Zamfir. 2. Oxford Univerity Press (fourth edition). Farley.. Social Problems: Arena of Conflict. Zamfir. New York. Zamfir. Expert. Bucureşti.) 2001. 1994. Doob.K. 1978. Vlăsceanu. Cătălin. Bucureşti. în ZAMFIR. Lauer. Ed. Preda.. Zamfir. Cătălin. 1993. Robert King. Politici sociale in România 1990-1998. Sărăcia in România. X din colecţia “Teorie şi metodă în ştiinţele sociale”). Green.. 18. Bucureşti. New Jersey (second edition). & M. An Institutional Analysis.. Cătălin. Ioan. Zamfir. 24.W. Bucureşti.) 1999. Ed. C. Elena. Politica socială românească intre sărăcie si globalizare. 6. Macmillan. Contemporary Social Problems. 2d ed.Brown. Expert. Zamfir.Nisbet. 16 . Ed. 10. ed. Expert.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->