UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale - Suport de curs, anul IV, Sem. II -

Lect. univ. dr. Adrian Dan

-2007-

1

Nu toţi sociologii sunt de acord asupra modalităţii de definire a unei probleme ca fiind socială. deducţii şi intuiţii care oferă o explicare sistematică a vieţii sociale. feministă. metode de investigaţie. 1980) ea constă dintr-un sistem de cunoştinţe comun împărtăşite de către sociologi. Explicarea problemelor sociale şi dezvoltarea de programe/ acţiuni/ politici de combatere a acestora au caracterizat sociologia încă de la fundamentarea ei ca disciplină de sine stătătoare in secolul XIX in Europa. şi în a decide cum vor fi utilizate faptele relevate de cercetările lor. În timp ce oamenii în mod general dezvoltă teorii informale asupra comportamentului social. larg acceptate de comunitatea ştiinţifică respectivă. O paradigmă constă în credinţele. etc. Pentru mai multe detalii vezi şi Ion Ungureanu. Sociologii (dar şi asistenţii sociali) joacă un rol central în identificarea unor situaţii sau condiţii particulare ca fiind probleme sociale şi in formularea de politici şi programe publice pentru remedierea/ ameliorarea acestora. sau cum instituţiile politice influenţează creşterea şi dezvoltarea sistemului legislativ. Totalitatea realizărilor dintr-un domeniu disciplinar. Kuhn. propoziţii. şi la începutul secolului XX în SUA. 2 . şi ceea ce oamenii din aceste grupuri fac poate afecta substanţa şi funcţionarea structurilor de la nivelul macro. şi cum o 1 2 Termen introdus de Thomas S. 1990. denumite paradigme1 în cadrul cărora ei dezvoltă diferite teorii explicative. Există o relaţie directă între cele două nivele: activităţile de la nivel macro influenţează indivizii şi grupurile mici în viaţa de zi cu zi a acestora. Analizele sociologice pot fi divizate în două mari categorii – realizate la un nivel macro sau la un nivel micro. 2. Analizele la nivel macro examinează structurile şi activităţile de dimensiuni mari care există în cadrul societăţilor sau chiar dintre o societate şi o alta. şi de asemenea într-un număr de paradigme concurente (de exemplu paradigma funcţionalistă. sociologii pot examina cum economia americană/ europeană influenţează sistemul educaţional. sau o hartă pe care membrii unei discipline/ profesii o urmează în alegerea subiectelor de studiu. valorile asumpţiile şi tehnicile comun împărtăşite de membrii unei comunităţi profesionale. După cum arată Doob (1995:6) o teorie sociologică reprezintă o combinaţie de observaţii. 1993:420) defineşte termenul „paradigmă” drept „1. şi. În contrast. nu toţi sociologii studiază şi explică problemele sociale de o manieră comună.)2 În cadrul unei paradigme pot fi dezvoltate mai multe teorii sociologice. în dezvoltarea de teorii pentru a explica ceea ce au descoperit (empiric). Sociologii folosesc in analizele lor asupra problemelor sociale cadre teoretice şi metodologice extrem de variate. De exemplu. sau chiar asupra a ce putem considera ca fiind o problemă socială. ed. se aşteaptă ca sociologii să desfăşoare cercetări pentru a determina dacă sau nu teoriile lor oferă explicaţii efective/ funcţionale asupra comportamentului social şi să realizeze schimbări în cadrul acestor teorii atunci când rezultatele empirice solicită acest lucru. Zamfir. Natura multi-paradigmatică a sociologiei ne ajută să înţelegem de ce sociologii nu cad întotdeauna de acord în explicarea uneia şi aceleiaşi probleme sociale. de asemenea. care pot avea un grad mai mare sau mai mic de convergenţă. care oferă modelul problemelor de cercetare şi a soluţiilor explorate. uniformă. în deciderea căror metode vor fi utilizate pentru studierea lor.” Deoarece sociologia este o ştiinţă care utilizează mai multe paradigme (Ritzer. Humanitas. dezvoltat pentru a ghida cercetarea între-un anume domeniu specificat. O paradigmă este deci un ghid. care sunt cauzele care stau la baza problemelor sociale particulare. Aceste sunt aspecte care implică analiza unor structuri uriaşe care se regăsesc în întreaga societate americană/ europeană şi care implică milioane de oameni. marxistă. Paradigme ale cunoaşterii societăţii. Dicţionarul de sociologie (C.PERSPECTIVE SOCIOLOGICE ÎN STUDIUL PROBLEMELOR SOCIALE Studiul şi explicarea problemelor sociale şi a cauzelor acestora reprezintă preocuparea de baza pentru cei mai mulţi sociologi din ziua de astăzi. Un set de concepte. Analizele la nivel micro examinează structura şi activităţile grupurilor mici. Structura Revoluţiilor Ştiinţifice. cu un pronunţat caracter normativ. 1962.

In consecinţă. şi cum ar trebui studiat. În timp ce sistemul nostru de valori – şi paradigmele pe care ne sprijinim – ghidează munca noastră de cercetare. dezavantajante şi de a acţiona în vederea punerii în practică a acestor soluţii. Imaginaţia sociologică. sau judecăţi subiective. ceea ce trebuie să recunoaştem este faptul că sociologia . reprezintă evaluări. corpul de cunoştinţe care o compun a fost conturat de circumstanţe şi în condiţii sociale. Sociologul. Punctul de vedere pe care la formulat Mills releva faptul că deşi adesea experimentăm probleme in cadrul situaţiilor individuale de viaţă. ele au in mod frecvent cauze sociale structurale care le fac iremediabile prin angajarea de soluţii individuale. Imaginaţia sociologică. Johnson. Unii autori precum Allan G. Aşa cum argumentează Curran & Renzetti (1994:4). 1975. prin capacitatea ei de a ne ajuta sa stabilim legăturile intre nivelul personal (micro) şi cel politic/ public (macro). noi nu putem impune valorile noastre asupra datelor pe care le obţinem. ar trebui să nu fim surprinşi că “nimic nu merge” atunci când încercăm să rezolvăm problemele sociale. Oamenii tind să gândească – şi sunt încurajaţi de către politicieni. Bucureşti. face ca posesorii ei să înţeleagă experienţele şi dificultăţile individuale într-un context istoric şi structural. Mai degrabă. Sociologia este un produs social. Faptele sunt verificabile în mod empiric: le putem măsura sau observa chiar dacă nu toate faptele sunt detectabile la un moment dat. violenţa şi poluarea mediului sunt in mod tipic văzute ca fiind produse de “oamenii răi” (“bad” people). putem afirma că există o dimensiune obiectivă a problemelor sociale: oamenii în mod cert sunt afectaţi negativ şi suferă în anumite condiţii particulare. Politică. mass-media şi alţi creatori de opinie – că dificultăţile pe care ei le experimentează sunt de natură individuală. de asemenea.precum şi alte discipline în acest caz – nu este complet ne-influenţată de sistemul de valori. Mills a folosit exemple precum şomajul. trebuie totuşi să le raportăm aşa cum ele au rezultat. În ce fel diferă abordarea sociologică asupra problemelor sociale de abordările altor discipline? Unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului XX. Ele în mod cert au locul lor în sociologie în sensul că aproape întotdeauna suntem influenţaţi de propriul sistem de valori în luarea deciziilor asupra a ceea ce considerăm a fi cel mai interesant. divorţul şi viaţa urbană. ed. Imaginaţia sociologică. Wright Mills. Această constatare nu este însă de natură a ne determina să considerăm că acţiunea/ încercarea sociologiei de a explica problemele sociale este caracterizată de un relativism total. rasismul. verificabile – situaţii economice şi sociale particulare precum şi cine este avantajat sau dezavantajat de către acestea. „aceasta reprezintă viziunea umanistă a imaginaţiei sociologice”. În acelaşi timp. sexismul. sociologii şi sociologia au atât o dimensiune obiectivă cât şi una subiectivă. important sau de dorit a fi studiat. războiul. În anii 1980 emergenţa curentelor politice conservatoare şi neo-conservatoare a condus la o reducere drastică a fondurilor destinate programelor sociale (îndeosebi în ţări precum SUA şi Marea Britanie) şi la o explozie in ceea ce priveşte popularitatea individualismului. În acest sens el insistă să punem “socialul” înapoi în ceea ce definim “probleme sociale”. Mai mult decât atât. a argumentat că o înţelegere completă a problemelor sociale şi a remediilor eficiente ale acestora solicită ca fiecare individ – nu doar sociologii – să dezvolte ceea ce el a denumit imaginaţia sociologică. Unele dintre acestea pot fi probleme personale. ne abilitează să putem găsi atât cauzele cât şi soluţiile problemelor sociale în structura socială. probleme private (necazuri individuale/ personale). 3 . o sarcină cel puţin la fel de importantă este aceea de a sugera/ oferi modalităţi de eliminare a situaţiilor nedrepte. Pe scurt. economice şi politice specifice în care trăiesc sociologii. Dacă rezultatele cercetării noastre nu sunt în concordanţă cu valorile noastre fundamentale. dar imaginaţia sociologică ne permite să conectăm „necazurile personale” (private troubles) cu „problemele publice” (public issues). trebuie să facem distincţie între fapte (sociale) şi valori. Noi nu putem schimba faptele (datele empirice obţinute) pentru a le aduce în consonanţă cu propriile noastre valori. Valorile. trebuie în primul rând să fie un critic social şi un activist social. 3 C. individuale. C. Probleme precum sărăcia. aduc un argument extrem de puternic împotriva reducţionismului psihologic în înţelegerea problemelor sociale si subliniază că atâta timp cât noi facem apel la o abordare de tip individualist a vieţii sociale. în contrast.problemă trebuie studiată şi rezolvată. scria el. soluţiile invocate se referă la resocializarea sau sancţionarea acestor indivizi. indiferent de paradigma dominantă în care activează şi teoria pe care o îmbrăţişează. Colecţia Idei Contemporane. Wright Mills3. În timp ce una dintre sarcinile primare ale sociologului este aceea de a evalua în mod critic – pe baza datelor empirice.

prin focalizarea asupra anumitor segmente sociale particulare şi a relaţiilor dintre ele (interacţiunile dintre indivizi. faptul că anumite condiţii sociale nocive există şi afectează negativ o parte semnificativă a populaţiei nu reprezintă în mod necesar un motiv suficient pentru ca acestea să fie considerate probleme sociale (recunoscute). Pentru aceştia întrebările legitime sunt: a) b) Cum se întâmplă ca unele condiţii specifice să fie definite ca probleme sociale în timp ce altele nu sunt/ nu vor fi definite în acelaşi sens? Cine. însă până când ei nu reuşesc să-i convingă pe toţi cei care sunt în poziţia de a controla sau corecta acea condiţie/ situaţie. conştientizarea şi sensibilizarea celor cu putere de decizie a dus la retragerea lui de pe piaţă. Exemplu4. pot să „cunoască” faptul că un anumit factor specific sau o condiţie/ situaţie are sau va avea un efect devastator asupra societăţii sau a unui anumit grup din societate. dintre indivizi şi grupuri. FUNCŢIONALISMUL ŞI CONFLICTUALISMUL În încercarea lor de a înţelege mai bine fenomenele sociale sociologii şi cercetătorii încearcă să găsească patternuri recurente şi diferite relaţii între diferite aspecte. Sociologii. cât ar fi ea de perturbatoare/ insuportabilă. Cum însă nu toţi cad de comun acord asupra cărei modalităţi de analiză este cea mai eficientă. INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC Această paradigmă (perspectivă teoretică) argumentează că nici o condiţie/situaţie socială. Cu alte cuvinte în prim plan nu avem acea condiţie socială (negativă). aceasta nu este considerată a fi o problemă socială. Aceste trei abordări nu sunt exclusive. funcţionalismul şi teoria conflictului. situaţii pentru a unifica. putem considera că aceştia se împart în trei mari categorii de analiză teoretică: interacţionismul simbolic. în orice societate. sau cum ar trebui ea să fie studiată (Widdison & Delaney. liderii etc. ci cum această condiţie/ situaţie este definită şi de către cine este ea definită pentru a determina că aceasta este sau o sa se transforme într-o problemă socială (Widdison & Delaney. dar el poate fi de asemenea şi unul foarte scurt. Mai degrabă problema reală este aceea de a înţelege ce determină ca o condiţie specifică să fie evaluată ca şi problemă socială. 1997:67). Contra-exemplu: războiul din Vietnam şi atitudinea pro-război a autorităţilor americane în ciuda protestelor din ce în ce mai numeroase ale americanilor şi ale evidenţelor că acolo se produc numeroase atrocităţi. Pentru adepţii interacţionismului simbolic. 1997:6). Procesul social prin care o condiţie/ situaţie specifică ’migrează’ de la nivelul de îngrijorare/ preocupare individuală către nivelul de îngrijorare/ preocupare socială poate fi unul foarte lung şi greoi. simplifica şi reuşi să explice realitatea socială (faptele studiate). Oamenii de ştiinţă. nu poate fi considerată în mod inerent sau în mod obiectiv drept o problemă socială până când un număr semnificativ de oameni care deţin putere politică în comunitatea/ societatea respectivă nu cad de comun acord că aceasta contravine interesului public. şi consecinţele fiecăreia în parte. 4 . poate legitima considerarea unei condiţii specifice ca fiind problemă socială? Ce soluţii reies/ sunt găsite şi cum sunt găsite acestea pentru probleme sociale specifice? c) 4 Introducerea pe piaţă a unui medicament care administrat gravidelor provoca malformaţii congenitale la nou-născuţi. dar ele prezintă în mod radical perspective diferite asupra naturii realităţii sociale.EXPLICAŢII TEORETICE: INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC. sau dintre grupuri şi societatea în care ele activează/ funcţionează) încearcă să identifice acele elemente care facilitează sau blochează interacţiunea. dintre grupuri.

riscul crescut al bărbaţilor de a ajunge homeless sau de a comite acte anti-sociale. Datorită acestei interdependenţe.. teoria consensului) este asociat îndeosebi cu numele lui T. sau. efecte care la prima vedere pot să apară ca totalmente nerelaţionate (individuale). Drept urmare se creează o puternică tendinţă de realizare a unei stabilităţi înalte în sistem. Merton6. Tema centrală se referă la semnificaţiile pe care le are problema respectivă pentru toţi cei afectaţi. funcţionaliştii argumentează că dacă un anume tip de comportament sau o instituţie persistă (continuă să existe/ să se manifeste). contribuind la eficientizarea sistemului social. copiii cresc fără tată. 5 . O altă asumpţie importantă este aceea că fiecare parte a sistemului (social) îndeplineşte o funcţie pentru societate. şi drept urmare va genera dispariţia lui. 1968. Conform acestei perspective. schimbarea într-un punct al sistemului poate determina efecte în tot sistemul.K. Modelul care emerge deci dintr-o asemenea perspectivă este acela al unui sistem de părţi interrelaţionate fiecare dintre acestea venind în întâmpinarea unei anumite nevoi a societăţii. lumea în care trăiesc. Social Theory and Social Structure. De multe ori obiectivele formulate şi urmărite (expresie a funcţiilor manifeste) produc rezultate nedorite şi neintenţionate (se generează funcţii latente) şi în fapt acţionează împotriva eforturilor şi capacităţilor grupului în acţiunea de atingere a scopurilor sale. Funcţionaliştii văd aceasta ca fiind necesar deoarece natura interdependentă a societăţii impune cooperarea – fundamentul solidarităţii sociale. De asemenea. Societatea este privită ca un sistem în care orice segment al ei este cumva relaţionat la altul. într-un alt mod. Funcţiile care sunt foarte evidente sunt numite funcţii manifeste. Sprijinul statului pentru mamele singure (AFDC-ul în SUA) care duce la descurajarea închegării unei familii normale. Glencoe. cele mai multe norme/ reguli şi aranjamente sociale pot fi explicate în bună măsură în termeni de utilitate a lor pentru societate. 2nd ed. contribuie la menţinerea unităţii sistemului (la ţinerea părţilor lui împreună). The Social System. sarcina sociologului este aceea de a descoperi de ce 5 6 7 Talcott Parsons. Doar prin definirea unui comportament particular ca fiind o problemă nu este asigurată şi dispariţia lui. Exemplu7. alteori ele rămân nevăzute. Cum însă o serie de probleme cum ar fi sărăcia.IL: Free Press. atunci înseamnă acesta/ aceasta vine în întâmpinarea unei nevoi prezente în cadrul societăţii respective. criminalitatea şi inegalitatea (şi care sunt asociate cu diferite comportamente) există şi persistă în orice societate.d) Ce factori există în cadrul oricărei societăţi care inhibă sau facilitează rezolvarea problemelor sociale? Ca şi o concluzie putem constata că perspectiva interacţionismului simbolic subliniază faptul că problemele sociale nu există în mod independent de felul în care oamenii definesc societatea lor. şi nu la impactul pe care îl are aceasta asupra lor. Pentru eliminarea oricărui tip de comportament cercetătorii/ societatea trebui în primul rând să identifice ce funcţii îndeplineşte acesta şi apoi să determine ca acest comportament să devină disfuncţional. iar schimbarea socială este posibilă numai în anumite condiţii. deci ele îndeplinesc o funcţie. New York: Free Press. iar cele care nu sunt evidente sunt numite funcţii latente. Consensul şi solidaritatea socială (o identitate comună cu grupul) sunt părţi importante ale oricărei societăţi efective. O asumpţie importantă a funcţionalismului o constituie noţiunea de interdependenţă. Uneori utilitatea sau funcţiile aranjamentelor sociale sunt extrem de vizibile. Problemele sociale sunt construite social funcţie de dezbaterile oamenilor dacă sau nu o anumită condiţie socială reprezintă o problemă socială şi decid ce să facă în legătură cu aceasta. Robert King Merton.în orice societate există un set comun de valori şi credinţe general acceptate. Parsons 5 şi R. 1951. O idee adiţională a perspectivei funcţionaliste este aceea că societatea tinde spre consens (basic consensus) . FUNCŢIONALISMUL Funcţionalismul (cunoscut şi sub denumiri precum perspectiva structuralist-funcţionalistă.

Teoreticienii conflictualişti cred că grupurile dominante exercită control nu doar asupra valorilor şi 8 Herbert J. Cu alte cuvinte orice problemă socială particulară reprezintă doar o parte dintr-un „tot” mai mare şi unitar şi funcţional. Herbert J. într-un mod conştient sau inconştient. b) Deoarece săracii sunt nevoiţi să lucreze pentru salarii mici. De exemplu liniile feroviare ale trenurilor de mare viteză sunt localizate în cartierele sărace. ambii examinând în special rolul pe care îl joacă puterea în societate. poliţist. există o serie de „stimulente” care fac ca respectivul comportament să persiste. CONFLICTUALISMUL Perspectiva conflictualistă îşi trage seva îndeosebi din teoria socială dezvoltată de Karl Marx.şi cum persistă. Gans. Sărăcia furnizează o forţă de muncă slab calificată şi deci slab remunerată care este dispusă – sau mai degrabă nu este în postura de a refuza – să realizeze „muncile murdare” la un preţ scăzut. extinzând astfel utilitatea economică a unor asemenea bunuri – cum ar fi pâinea veche de o zi. deci societatea ia acea formă care serveşte cel mai bine interesele grupului de oameni dominant din acea societate (spre deosebire de funcţionalişti care susţin că societatea ia forma care serveşte cel mai bine intereselor ei ca întreg). putem arăta că funcţionaliştii pun accent pe inter-relaţiile dintre variatele părţi ale sistemului şi cred că schimbările realizate într-o parte a sistemului (sub-structură) va avea implicaţii semnificative în alte părţi ale sistemului. 1972. relevate de faptul că încurajarea eradicării sărăciei este neutralizată de o serie de beneficii specifice în folosul non-săracilor. Cu alte cuvinte persistenţa lor indică faptul că probabil ele îndeplinesc o funcţie pentru societate. sau protejează restul societăţii de aceştia – de exemplu profesii precum asistent social. Iată câteva dintre cele 13 funcţii ale sărăciei identificate de Gans: a) Prezenţa sărăciei asigură faptul că „muncile murdare” ale societăţii vor fi realizate. eliminarea lor putând fi realizată tocmai prin transformarea comportamentelor asociate lor în caracteristici disfuncţionale. aceste grupuri fac ca societatea să acţioneze şi să servească propriilor lor interese. fiind singurele care controlează societatea şi folosind acest control. Limitarea şi raritatea acestor resurse face ca ele să fie distribuite inegal în societate. Wright Mills. gardieni. Deoarece multe dintre alternativele funcţionale la diferitele probleme vor fi disfuncţionale pentru membrii înstăriţi şi cu putere din societatea respectivă. f) Condiţiile vitrege în care trăiesc săracii dau naştere în unele situaţii la diferite forme de artă (blues-ul de exemplu). 6 . Aceasta înseamnă că pentru a înţelege o problemă socială. Asumpţiunea de principiu a acestei perspective este aceea că resursele din societate – cum ar fi bunăstarea şi puterea – sunt limitate. fructe şi legume care altfel ar fi aruncate la gunoi. fiind lipsiţi de putere. d) Săracii cumpără o serie de bunuri pe care alţii nu le doresc. pot fi forţaţi să absoarbă costurile generate de creştere şi schimbare (cu referire la societatea americană). e) Săracii. O asumpţie importantă a acestei perspective este cea legată de relaţia dintre putere şi structura socială: grupurile avantajate au mai mult decât o cotă parte/ (participare) la putere. Gans8 arată că de pe urma sărăciei beneficiază o proporţie semnificativă a populaţiei. Această situaţie creează un conflict al intereselor personale sau de grup între diferitele persoane/ grupuri din societate. îmbrăcăminte second-hand. cu alte cuvinte sărăcia are o serie de funcţii pozitive. În sumar. c) Sărăcia creează locuri de muncă pentru o serie de ocupaţii şi profesii care servesc şi „deservesc” pe cei săraci. The Uses of Poverty: The Poor Pay All. automobile şi locuinţe deteriorate. aceasta trebuie plasată într-un context analitic mult mai larg. ei subvenţionează în acest fel o varietate de activităţi economice de care beneficiază cei înstăriţi. O problemă socială este o consecinţă a felului în care părţile unui sistem social sunt puse laolaltă/ interacţionează. Dezvoltări şi contribuţii importante la această perspectivă au avut Ralf Dahrendorf şi C. drept pentru care unele grupuri de oameni deţin mai mult (din aceste resurse) decât alte grupuri.

K. Multe dintre valorile “îndreptăţite” sunt influenţate de putere. R. DEFINIŢII Problemă socială reprezintă o situaţie indezirabilă care este considerată de un segment important al societăţii ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita acţiune colectivă în vederea obţinerii unei ameliorări semnificative şi a unei dezirabilităţi crescute (Doob C. afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de persoane. sunt surse nesociale ale unor probleme care afectează un mare număr de oameni. Un rol important în definirea unor probleme ca fiind sociale îl joacă valorile.H. este cauzată de acţiunea sau inacţiunea oamenilor sau a societăţii. deoarece el nu a fost cauzat de acţiunea/ inacţiunea unor oameni. Percepţia publică a unei anumite situaţii ca fiind indezirabilă presupune un anumit nivel de conştientizare. Este însă foarte important care valori “contează”. Farley (1992). de asemenea. este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăţi. 2.. care sunt tot o expresie a manifestării puterii atunci când se constituie în grupuri de presiune. 1985). Un cataclism natural (de exemplu un uragan) nu poate fi el însuşi considerat o problemă socială. Considerarea şi definirea unei probleme ca fiind socială şi nu de altă natură (privată sau personală/ individuală) depinde de îndeplinirea unui număr relativ mare de condiţii teoretice şi metodologice. perspectiva conflictualistă spune că acest conflict îşi are originea în interiorul societăţii şi de cele mai multe ori conduce la schimbare socială. funcţie de interesele lor (Skolnick & Currie. Lauer (1978) consideră că un rol extrem de important îl joacă şi grupurile protestatare. 1992). Surse precum uraganele. cutremurele. Mai mult. 2. 1995). A. Dacă oamenii nu cunosc nimic despre această problemă ea nu va apărea ca problemă socială. deci va rămâne în stare de latenţă. Doar unele efecte generate de acesta pot fi considerate problemă socială.Farley. Unii oameni au mult mai multă influenţă asupra opiniei publice decât alţi oameni. 7 . O valoare este o credinţă personală despre ceea ce este bun sau rău.. spun conflictualiştii. Există însă autori care deosebesc două feluri de surse ale problemelor sociale: unele de natură nesocială şi altele de origine socială. Pe lângă conştientizarea publică a acesteia trebuie.B. Ca urmare tendinţa de lungă durată a societăţii este una îndreptată spre perpetuarea conflictului şi deci spre schimbare socială. să existe un nivel semnificativ de conştientizare că această condiţie constituie o problemă pentru societate. care joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. După Farley o problemă poate fi considerată ca find socială aceea care este rezultatul/ parte a acţiunii sau inacţiunii oamenilor sau a societăţii. drept sau greşit (J. deoarece societatea este o combinaţie de grupuri cu interese nu doar diferite ci şi conflictuale. ci şi asupra practicilor/ rutinelor şi a organizării societăţii. După James E. epidemiile etc.credinţelor. o problemă socială poate fi definită ca o situaţie caracterizată de următoarele trei elemente: 1. nu este deloc simplu de probat dacă o valoare este “îndreptăţită” sau “neîndreptăţită” şi nu există o modalitate ştiinţifică pentru a dovedi că unele valori sunt “adevărate” iar altele “false”. R. O analiză mai detaliată a celor trei elemente arată că: 1. opoziţia intereselor va determina apariţia/ manifestarea conflictului în societate. Mai devreme sau mai târziu. Merton (1971) definea o problemă socială ca fiind o discrepanţă semnificativă între normele sociale şi realitatea socială de fapt. Pentru că ea este mai degrabă o preferinţă personală decât o ilustrare a realităţii. probleme care ulterior devin/ se transformă în probleme 3.E. şi aceştia sunt cei care definesc în cea mai mare măsură o problemă ca fiind socială. Conştiinţa publică joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială.

sisteme care funcţionează şi ca urmare a perfecţionării capacităţii lor de a formula clar şi în timp util soluţii eficiente la problemele particulare cu care ele se confruntă (C. deci nu sunt manifeste ci sunt într-o stare de latenţă. În calitatea sa de problemă a unui sistem social. Zamfir. cu alte cuvinte.). “Conştientizarea dificultăţii – respectivul aspect de eliminat sau de realizat este pus ca problemă. 4) fluctuaţii ale factorilor naturali externi sau sociali (descoperirea sau epuizarea unor resurse naturale. sau juridică etc.” O asemenea activitate trebuie să se bazeze pe o teorie a problemelor sociale care reprezintă “o parte a teoriei organizării şi funcţionării sistemelor sociale”. 1980).” b. Perspectiva de analiză a unei probleme sociale este următoarea: ”o problemă particulară poate fi de natură tehnică. Trebuie făcută distincţia între probleme sociale şi probleme individuale sau private. dar dacă avem o rată foarte mare a divorţialităţii. comportamentele considerate deviante). Wright Mills (1975) face o distincţie netă între <necazurile personale generate de mediu> şi <conflictele publice ale structurii sociale>. 8 .” Această definiţie include două elemente: a.” În schimb problemele sociale au un caracter mult mai amplu şi sunt de altă natură căpătând forma unor conflicte. în termeni generali o problemă socială este definită drept “un proces social. problemele sociale sunt definite în funcţie de consecinţele lor sociale. sau economică. C. 1975:37). catastrofe naturale. una din cele mai importante fiind angajarea sistemului în a lua decizia de a desfăşura o activitate de soluţionare a respectivei probleme. la modul în care diferite medii se suprapun şi se întrepătrund pentru a forma structura amplă a vieţii sociale şi istorice. “Un obiect – acel aspect. “Conflictele se referă la chestiuni care transcend acele medii locale ale individului şi zona vieţii sale lăuntrice. Poate fi vorba de un aspect negativ […] sau pozitiv. Disoluţia unei familii prin divorţ nu reprezintă o problemă socială. Fiecare dintre cele trei elemente ale definiţiei sunt condiţii necesare pentru prezenţa unei probleme sociale B. “indiferent de sursa lor. Drept urmare. luată în ansamblul ei. cauzele nu mai sunt doar de ordin personal ci au în mare parte origini societale. Larionescu. acceptat de către membrii sistemului social respectiv ca trebuind să fie schimbat. 1977). 3) consecinţe negative ale unui proces social pozitiv (orice proces social complex prezintă şi consecinţe laterale negative). o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat.sociale. Clasele de fenomene care pot deveni obiectul unei asemenea problematizări ar fi: 1) o stare socială învechită (care frânează progresul şi dezvoltarea socială). proces care este problematic. activitatea de soluţionare a problemelor sociale.” (Mills. reprezintă. Cătălin Zamfir defineşte şi analizează problemele sociale din perspectiva funcţionării sistemelor sociale unde un aspect esenţial este deţinut de “activitatea de înfruntare a diferitelor dificultăţi care intervin pe parcursul funcţionării lor – cu alte cuvinte. “Un necaz este o chestiune personală: individul simte că valorile preţuite de el sunt ameninţate. Ele se referă la organizarea a numeroase asemenea medii în instituţiile unei societăţi istorice. o sursă de dificultăţi şi asupra căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil. Trecerea lor din latent în manifest este un proces care trebuie să parcurgă anumite etape şi să îndeplinească anumite condiţii. o caracteristică. 2) procese sociale considerate în sine ca fiind negative (dezorganizarea socială şi individuală. 5) decalaje produse de dezvoltare (nearticularea unor elemente şi nesincronizarea lor în procesele de transformare socială care însoţesc dezvoltarea socială). Un conflict este o problemă publică. situaţie. anumite publicuri consideră că o valoare preţuită de ele este primejduită. 3.” (M. războaie etc. ea va fi totodată o problemă socială” În acest sens.” Unele probleme deşi există nu sunt conştientizate.

4. După Earl Rubington şi Matin Weinberg este considerată ca fiind o problemă socială o anumită situaţie ce este incompatibilă cu valorile unui număr semnificativ de oameni care consideră că este nevoie să acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii.K. deoarece elementele componente ale unei structuri sociale (care defineşte sistemul) se află în relaţie de interdependenţă. sau problema există dar ea este în stare de latenţă şi fie poate să nu devină niciodată manifestă. în multe cazuri. Pentru aceste raţiuni. fie va deveni manifestă la un moment ulterior apariţiei ei. 5. funcţie de particularităţile structurilor sociale soluţiile date acestor probleme sunt diferite (soluţiile având ca scop şi rezultat schimbarea socială). consecinţa neanticipată. C. 9 . 1971 (3rd edition). patologia socială focalizată pe persoane. dezorganizarea socială centrată pe semnificaţia legilor şi a normelor. etichetarea socială care examinează reacţiile sociale. diferite structuri sociale au probleme distincte funcţie de caracteristicile. Merton şi Robert A.pune accent pe roluri ca produse ale valorilor şi intereselor/ scopurilor. diferiţi oameni consideră diferite lucruri şi situaţii ca fiind probleme sociale. Diferiţi oameni au valori diferite şi chiar aceeaşi persoană poate deţine valori conflictuale între ele. acţiunile dezvoltate/ întreprinse pentru rezolvarea unei probleme sociale particulare cu care se confruntă sistemul vor genera apariţia unor noi probleme ce trebuiesc soluţionate şi drept urmare. o problemă socială poate fi. comportamentul deviant care subliniază rolurile. . nedorită şi indirectă a modelelor instituţionalizate ale comportamentului social.situaţia care există şi care este cunoscută de către oameni.ei consideră că este nevoie să (se) acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii.faptul că această situaţie afectează un număr semnificativ de oameni11 şi că . Dacă oamenii nu consideră că trebuie să facă ceva (să acţioneze) pentru schimbarea acelei situaţii atunci nu ne confruntăm cu o problemă socială. conflictul de valori referitor la valori şi interese/ scopuri. Deci elementele constitutive sunt . 3. Şi aici există controverse privind numărul semnificativ de oameni afectaţi. 2. probleme de dezvoltare. Merton & R. care au o mare (putere de) influenţă în economie. 1977). Rubington şi Weinberg (1989) prezintă câteva dezvoltări teoretice asupra naturii problemelor sociale. Acesta este unul din aspectele cele mai controversate în studierea problemelor sociale. În orice caz. După Robert K. Harcourt Brace. Nisbet. Contemporary Social Problems. Nisbet (1971)9 principalele caracteristici ale unei probleme sociale sunt: 1) 2) 3) 4) 5) apariţia unei probleme sociale este indisolubil legată de manifestarea unei neconcordanţe între ceea ce ar trebui să fie oamenii şi ceea ce sunt în realitate (mai precis între situaţia socială existentă şi normele sociale). New York. (C. perspectiva critică . valorile şi scopurile/ interesele lor distincte. 6. .incompatibilitatea cu valorile acelor oameni10. din următoarele 6 perspective: 1. 9 10 11 R. dar atunci când oamenii afectaţi consideră că trebuie să acţioneze pentru a determina schimbarea ei. D. Zamfir. ei discutând despre ea. acest “număr” îi cuprinde atât pe cei care sunt organizaţi în structuri de putere (cei în poziţii de conducere/ decizie.6) 7) apariţia de noi necesităţi (ca urmare a schimbării unor condiţii sociale obiective pot apărea noi necesităţi a căror imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante). soluţiile găsite vor fi dificil de concretizat în politici efective. în afacerile politice şi în societate) cât şi pe ceilalţi oameni din societate care consideră că situaţia respectivă reprezintă o problemă socială.

sau (2) din insuccesul societăţii de a ţine pasul în funcţionarea mecanismelor ei cu schimbarea condiţiilor în lumea în care se află. aceste persoane sunt văzute drept „criminali”. în esenţă. (citat de Rubington & Weinberg. Macmillan. Definiţia după care operează perspectiva patologiei sociale este următoarea: Condiţiile sociale dezirabile şi ordinea socială sunt privite ca fiind sănătoase. 1954. În „accepţiunea blândă” a acestei perspective persoanele care contribuie la apariţia problemelor sociale sunt văzute ca fiind „bolnave” (sick). în „accepţiunea dură” a acesteia. deci sunt rele şi nedorite. Condiţiile patologice din societate pot rezulta din (1) deficit natural al abilităţii indivizilor de a ţine pasul cu schimbarea idealurilor şi a instituţiilor societăţii. McGraw-Hill. dependenţii (cei care au anumite dificultăţi în primirea şi însuşirea educaţiei) sau cei delincvenţi (care resping educaţia). 1975. în timp ce persoanele care se deosebesc/ deviază de la aşteptările morale (statuate de un sistem de valori dominant şi deci larg acceptat) sunt privite ca fiind “bolnave”. pentru perspectiva patologiei sociale. Una dintre cele mai cunoscute analogii de acest tip îi aparţine lui Herbert Spencer care a dezvoltat în scrierile sale (în special în Principles of Sociology) ideea potrivit căreia societatea este (ca) un organism format din oameni. Pentru cei mai mulţi dintre ei ’era clar’ că oamenii din acele clase sociale consideraţi „defectivi. Drept principală şi ultimă cauză a problemelor sociale este insuccesul socializării. Condiţii. Conştientizarea prezenţei problemelor sociale a fost ajutată de apariţia în acea vreme a patru idei-forţă: cea de egalitate. Esenţialmente. această perspectivă este originată în analogia organicistă a societăţii (societatea asemănată cu un organism biologic). în spatele ambelor accepţiuni se află percepţia conform căreia persoana sau situaţia este. New York.). Patologia socială era definită într-o mulţime de texte sociologice timpurii după cum urmează: “Termenul patologie socială poate fi utilizat pentru a denumi condiţiile sociale care rezultă (1) din insuccesul indivizilor de a se adapta prin propriile forţe la viaţa socială – care funcţionează independent de suportul membrilor societăţii.W. la sfârşitul secolului XIX. dependenţi şi delincvenţi” tind să se reproducă prin căsătorii între rude de acelaşi sânge 12 Arnold Green. ideea caracterului pozitiv al naturii umane (omul este bun de la natură) şi posibilitatea modificării condiţiilor sociale. 1989) 10 . Mass Society in Crisis: Social Problems and Social Pathology.” (p. Astfel. Drept urmare. „imorală”. dar uneori asemenea eforturi sunt ineficiente. o problemă socială este o violare a aşteptărilor morale. de umanitarism. dar constant. Gerver. 1964. 1989) 13 Hinckle & Hinckle.1. declin. F. (2) din deficitul de ajustare a structurii sociale. p. iar societatea (ca organism) are o “viaţă” care depăşeşte “viaţa” oricărei părţi componente. Pentru adepţii de mai târziu ai acestei perspective problemele sociale sunt rezultatul valorilor greşit însuşite. cu o complexitatea structurală care creşte pe măsură ce societatea creşte în volum. După 1960. Perspectiva patologiei sociale După Arnold Green12 problemele sociale nu au fost conştientizate înainte de a doua jumătate a secolului XVIII. această perspectivă a fost readusă în câmpul atenţiei de unii sociologi14 care au scris despre “patologia existenţei noastre”. până la dezvoltarea personalităţii sociale. care au promovat o sociologie caracterizată de patru credinţe extrem de răspândite: legea naturii. (citat de Rubington & Weinberg. cei care erau consideraţi din această perspectivă ca fiind devianţi sunt defectivii („cei care nu pot fi educaţi”). progresul. 16) 14 B. În orice caz. Rosenberg. incluzând modurile de a face/crea lucruri şi instituţii. reforma socială şi individualismul13. 1989. Social Problems: Arena of Conflict. Howton (eds. iar după primul Război Mondial a intrat într-un uşor. I.17) Această perspectivă s-a manifestat în câmpul sociologiei în special între 1890-1910. (citat de Rubington & Weinberg. în care părţile sunt interdependente. Primii susţinători ai acestei perspective considerau că unii oamenii sunt defectivi în mod inerent. Societatea are responsabilitatea de a transmite tuturor indivizilor normele morale larg acceptate. New York. Studiul mai sistematic asupra problemelor sociale este asociat cu fondatorii American Social Science Association .

care la un moment dat se poate prăbuşi. de Samuel Smith. b) conflictul cultural. Rubington şi Weinberg prezintă în cadrul acestei perspective câteva texte clasice semnate. Varianta mai recentă a acestei abordări – care tinde să vadă societatea ca fiind bolnavă. industrializare şi a modului de viaţă urban a determinat o creştere considerabilă a amplorii unor probleme sociale. complementară. c) colapsul/ nefuncţionalitatea/ prăbuşirea normelor (breakdown). Cooley. Drept consecinţă. mai degrabă decât membrii ei „non-conformişti” – îşi are originea în viziunea lui Rousseau asupra naturii umane: indivizii sunt buni de la natură. singura soluţie reală la problemele sociale este educaţia morală. 57). În variantele mai vechi ale patologiei sociale. Alţii consideră că soluţia la problemele sociale generate de aceşti indivizi în educarea lor şi îmbunătăţirea „nivelului moralităţii” claselor de jos şi celei de mijloc. Park. componenete care pot fi în antifază” cu cele ale organizării sociale. Znaniecki. Dezorganizarea socială este percepută ca un eşec al manifestării rolurilor. după cum arată Weinberg şi Rubington. Ogburn. adepţii acestei perspective militează pentru eugenie socială – eliminarea indivizilor „defectivi genetic”.(inbreeding). Homans. însă instituţiile lor sunt “rele” şi ca urmare ei văd remedierea instituţiilor „bolnave” prin schimbarea sistemului de valori şi a orientărilor de valoare ale oamenilor. R. ci de asemenea şi modul în care ele sunt interrelaţionate” (p. Cele trei mari tipuri de dezorganizare sunt: a) lipsa normelor. În concluzie. etc. Thomas şi Fl. delincvenţa şi criminalitatea. Vechea perspectivă a patologiei sociale putea explica toate aceste fenomene doar când se manifestau la o scară redusă. Cei mai importanţi teoreticieni care au îmbrăţişat şi dezvoltat această perspectivă sunt C. a devenit cel mai popular mod de a studia problemele sociale. nu există nici un fel de reguli care să spună cum să se acţioneze. ducând la “dezumanizarea” întregii populaţii. mai cuprinzătoare. Noţiunea centrală a acestor întregi conceptualizări este cea de “ROLURI”. Rolurile definesc nu doar diferitele părţi ale societăţii. a organizării sociale. înainte de toate. 2. Noua amploare a fenomenelor i-a determinat pe sociologi să “modeleze” o nouă perspectivă.I. W. Vytautas Kavolis. Carl M. W. G. Perspectiva dezorganizării sociale Această perspectivă a apărut după primul război mondial ca răspuns la apariţia unor noi circumstanţe sociale. Rosenquist. Soluţii.E. Dezorganizarea socială este “faţa umbrită”. Organizarea socială presupune. În cazul lipsei normelor. conform perspectivei patologiei sociale.H. că ea este un întreg. printre alţii. dezorganizarea socială este privită din punct de vedere al “unor componente diferite ale sistemului social. precum sărăcia. alcoolismul. asemenea perturbări sociale conduc la creşterea costului menţinerii unei ordini sociale de drept. Această perspectivă a reieşit din dezvoltarea acestui punct de vedere şi în timp. în care părţile se află într-o relaţie de dependenţă oarecum ordonată. percepute foarte curând ca probleme sociale majore. Aceşti factori au contribuit decisiv la “înrădăcinarea” unor condiţii de viaţă indezirabile. Primii patologişti au tins să se focalizeze pe caracteristicile imorale ale indivizilor. În al doilea rând.C.F. Accelerarea proceselor de migraţie. în timp ce următoarea generaţie de patologişti au tins să se focalizeze pe proprietăţile imorale ale societăţilor şi au văzut apariţia şi dezvoltarea problemelor ca rezultat al unor forţe sociale precum dezvoltarea tehnologică şi creşterea densităţii populaţiei. deci să reglementeze comportamentul oamenilor. Conflictul cultural presupune cel puţin două seturi opuse 11 . Mai târziu. adepţii acestei perspective au luat în considerare mediul social ca determinant important contribuind la patologia socială. ale căror dimensiuni şi consecinţe nu mai puteau fi explicate din perspectiva patologiei sociale. şomajul.

Diferite grupuri având interese diferite se regăsesc în opoziţie. Cauza principală a dezorganizării sociale este considerată a fi schimbarea socială. b) sistemul poate continua să funcţioneze într-o stare de stabilitate crescută. American Sociological Review 6 (June 1941). Ei argumentează că orice problemă socială are o “istorie naturală” care cuprinde trei stadii: conştientizarea. care determină “ieşirea” din sistem a unor părţi componente. O dată cristalizată această opoziţie într-o stare/ situaţie de conflict. Definiţia după care operează perspectiva conflictului de valori este următoarea: ”problemele sociale sunt condiţii sociale ce sunt incompatibile cu valorile unui anumit grup ai cărui membri reuşesc să facă publică o chemare la acţiune” (Rubington & Weinberg. există reguli. Fuller. Pentru actorii sociali. frecvenţa. Pentru sistem.60) Soluţiile la aceste probleme se referă în general la acele acţiuni de aducere a caracteristicilor sistemului social înapoi la starea de echilibru. Într-o asemenea situaţie. Znaniecki The Polish Peasant in Europe and America. Analiza problemelor sociale din perspectiva conflictului de valori a fost pusă cu adevărat în evidenţă de către Richard R. Când două sau mai multe grupuri se află în competiţie şi în modalităţi particulare/ specifice de 15 16 Conceptul îşi are originea într-o măsură foarte mare în opera lui W. însă conformarea la acestea nu aduce recompensele aşteptate. Condiţiile care generează o asemenea stare se regăsesc în schimbările tehnice. fantezişti sau părtinitori. demografice sau culturale generate de schimbarea socială şi care vor determina clătinarea echilibrului prezent (care este însă un echilibru dinamic). Myers şi Richard C. comportamentul deviant. O importantă critică la adresa acestei perspective a fost făcută de Marshall B. care au publicat în 194116 două articole în care arată că întâlnim un conflict de valori în toate fazele celor mai multe probleme sociale. Myers şi Richard C. deoarece nu mai sunt în armonie cu alte părţi ale sistemului social. deoarece dezorganizarea este foarte puternică şi extrem de distructivă. durata şi rezultatul problemelor sociale sunt competiţia şi contactul dintre grupurile sociale. Problemele sociale îşi trag seva din conflictele de valori şi de interese. 12 . “Some Aspects of a Theory of Social Problems”. “The Natural History of a Social Problems”. Fuller. La origini se află însă teoria lui Marx care a văzut întreaga istorie a omenirii în termenii “luptei între clase” (lupta de clasă). Myers şi Richard C. (p. 1989:92). Thomas şi Fl. pot fi considerate ca violând celălalt set de aşteptări/ valori.de reguli în modalităţile de acţiune/ comportament al indivizilor. în sensul că deşi dezorganizarea poate să nu dispară.I. consecinţele pot fi de trei tipuri: a) pot apărea schimbări în sistem. subculturile şi variaţia umană cu dezorganizarea socială. Clinard în Sociology of Deviant Behavior (1957) subliniind faptul că mulţi dintre cei care utilizează conceptul de “dezorganizare socială”15 au tendinţa de a fi confuzi. şi a lui Georg Simmel care a analizat conflictul ca formă a interacţiunii sociale. Condiţiile-suport care influenţează apariţia. Consecinţele stării de dezorganizare se manifestă atât la nivelul sistemului cât şi la nivelul actorilor sociali. În cazul prăbuşirii normelor. dezorganizarea socială determină “dezorganizarea personală” manifestată de exemplu prin stress. Richard R. confundând schimbarea. 1927. putem spune că problema socială şi-a făcut apariţia. Perspectiva conflictului de valori Această perspectivă îşi are originea în teoria conflictului social. American Sociological Review 6 (February 1941). boli mintale. ci chiar poate determina penalizarea/ sancţionarea indivizilor. promovate la începutul secolului XX. sistemul îşi continuă funcţionarea oricum (dar la alţi parametri). alcoolism. fiind de fapt o sinteză a teoriilor americane şi europene asupra conflictului. 3. Fuller. persoanele care acţionează în termenii unui set de aşteptări/ valori. c) sistemul se poate prăbuşi. cum ar fi unele răspunsuri de adaptare care pot aduce părţile distincte ale sistemului înapoi la starea de echilibru. reformarea/ corectarea/ îmbunătăţirea – şi în fiecare din aceste stadii valorile şi interesele diferitelor grupuri se ciocnesc. stabilirea/ determinarea politicii. Richard R.

atunci are loc un schimb de valori. Comportamentul sau situaţiile care se depărtează de la normele larg acceptate de către societate sunt privite ca fiind deviante. deci. Albert Cohen 17 a elaborat o teorie care îmbină cele două teorii ale lui Merton şi Sutherland. Sutherland. reducerea oportunităţilor de contact cu modelele de rol deviante. toate în spiritul procesului democratic. dar nu a putut explica de ce unele persoane din aceste segmente se angajează în asemenea acte de comportament deviant. Perspectiva comportamentului deviant Această perspectivă s-a manifestat dominant în câmpul sociologiei începând cu anii ‘950 şi îşi are originea în special în teoria anomiei sociale dezvoltată de R. Condiţiile favorizante pentru apariţia şi manifestarea unui asemenea comportament sunt lipsa şi blocarea oportunităţilor pozitive. Numeroşi sociologi au arătat că problemele sociale se compun dintr-o condiţie obiectivă şi o definire subiectivă a unei situaţii. Soluţiile propuse de această perspectivă pentru rezolvarea conflictului de valori sunt consensul. competiţiei şi distribuirea bunurilor şi drepturilor. este mai puţin aplecată asupra ratei de participare la acte de comportament deviant. definirea subiectivă reflectă diferite moduri de definire şi evaluare a contactului. 4. 5. un conflict nu poate fi evitat. Teoria lui Merton explică de ce există rate ridicate ale comportamentului deviant în unele segmente ale societăţii mai mult decât în altele. atunci consensul este cel care a eliminat problema. fiind o teorie bazată pe conceptul de interacţiune socială. 17 Albert Cohen. Din punctul de vedere al acestei perspective problemele sociale reprezintă violări ale aşteptărilor şi comportamentelor normative. şi au acordat o mică atenţie celeilalte laturi – definirea subiectivă a unei probleme sociale. Un număr de tipuri de probleme sociale apare sub astfel de condiţii. Teoria lui Sutherland. redistribuirea accesului către oportunităţi. Predispoziţia spre comportamente deviante este rezultatul eşecului socializării primare şi în acelaşi timp al “dobândirii sociale” a acestuia în cadrul aceluiaşi grup primar. şi nu alţii.contact cu un alt grup.) 13 . accesul la forme deviante de satisfacţie. prima lucrare scrisă din perspectiva comportamentului deviant. Tributară întucâtva perspectivei conflictului de valori. atunci grupul ce deţine mai multă putere câştigă/ preia controlul. rezultă din “mixtura volatilă” a unei condiţii obiective şi a unei definiri subiective. stressul. creşterea gradului de socializare în grupurile primare. comit acte deviante.H. Cauzele comportamentului deviant sunt legate de socializarea inadecvată – procesul de socializare fiind văzut ca desfăşurându-se în primul rând în cadrul contextual al relaţiilor primare de grup. Perspectiva etichetării sociale Dacă perspectiva comportamentului deviant pune accentul pe întrebarea de ce oamenii comit acte deviante. Ulterior.K. grupurile în competiţie pot de asemenea să fie în conflict – subiectul fiind modalitatea de rezolvare a problemei. această nouă teorie subliniază că sociologii s-au ocupat mai mult de definirea unei probleme sociale din punctul de vedere al definirii acesteea ca o condiţie obiectivă. Delinquent Boys: The Culture of the Gang (Glencoe. Problema socială. teoria etichetării pune accent pe analiza definirii sociale a devianţei. Merton şi teoria asocierii diferenţiale a lui E. şi modele de rol deviante. Condiţia obiectivă este contactul şi competiţia între diferite grupuri. în timp ce altele nu se angajează. Soluţiile de contracarare a comportamentului deviant se referă în special la resocializare. În 1957 a apărut cartea lui Marshall B. Dacă părţile pot rezolva conflictul în numele unui set de valori semnificative împărtăşite de ambele părţi. Dacă părţile pot negocia. negocierea şi puterea brută (naked power).: Free Press. iar o dată apărută problema. persoanele. III. Clinard “Sociology of Deviant Behavior”. dar poate explica de ce unii oameni. 1955. procesele sau evenimentele ca fiind problematice. sociologii care au îmbrăţişat această perspectivă vor să cunoască cum oamenii definesc situaţiile. Dacă nici consensul nici negocierea nu au loc.

sau mai degrabă atenţia din partea celor care exercită controlul social. precum şi puterea de a o “alipi” persoanei/ situaţiei respective) dar şi la potenţialul câştig de a fi etichetat. Social Pathology: A Systematic Approach to the Sociopathic Behavior. Astfel. deci reacţii sociale la o presupusă cunoaştere a violării unor norme sociale. cât şi în diminuarea şanselor celor etichetaţi de a se reintegra. Consecinţele unei asemenea etichetări se reflectă atât în aşteptările celorlalţi (de exemplu. Cauza principală a manifestării celor mai multe probleme sociale o constituie forma de organizare socială produsă de societatea capitalistă. reforma sau revoluţia – sau cu alte cuvinte. Howard S. Această perspectivă se focalizează asupra condiţiilor prin care comportamentele sau situaţiile sunt definite ca problematice sau deviante. 18 Howard S. văzând problemele sociale ca fiind endemice societăţii capitaliste. Cauza unei probleme sociale se originează îndeosebi în atenţia pe care publicul i-o acordă. în cadrul instituţiilor economice nu există decât două “poziţii” disponibile: cei care deţin sau controlează instituţiile economice şi cei care desfăşoară activităţi în beneficiul primilor. Această perspectivă a fost dezvoltată ca o profundă critică la adresa societăţii şi culturii capitaliste. Drept consecinţă. Condiţiile în care o persoană/ situaţie este etichetată ca fiind problematică sau deviantă. dezvoltarea capitalismului aduce cu sine şi amplificarea problemelor sociale. Becker arată că “grupurile sociale creează devianţă prin stabilirea unor reguli a căror încălcare constituie un act deviant. 1963. cele mai importante sunt considerate dominanţa de clasă şi conflictul. în special prin autoetichetare. 9) 14 . În acelaşi ton.Această perspectivă s-a manifestat în sociologie de la sfârşitul anilor ’50 şi până la inceputul anilor ’70. precum şi prin aplicarea acestor reguli la oameni (în mod individual) şi etichetându-i ca marginali/ întruşi/ devianţi (outsiders)”18. Dintre acestea. Becker. a celor ce nu deţin suficientă putere (a “clasei muncitoare”). Lemert susţine că devianţa este definită în special de către reacţiile sociale. Perspectiva critică Perspectiva critică s-a manifestat în câmpul analizei problemelor sociale începând cu anii ’70. Soluţiile avute în vedere pentru rezolvarea problemelor sociale sunt activismul. şi este determinată în mare parte de reacţia socială. Grupul economic dominant îşi impune propriile interese (deoarece prin controlul economic ei exercită un control considerabil şi asupra legislativului). şi prin dinamica relaţiilor dintre ele pot fi prevăzute tipurile de probleme sociale care vor apărea. New York: Free Press (p. precum şi eliminarea potenţialelor câştiguri rezultate din procesul etichetării ai cel al autoetichetării. Aceste două “clase” sunt într-o relaţie antagonistă. trebuind să aplice o etichetă negativă. ajungându-se la “devianţă secundară”. dar mai ales la elaborarea şi adoptarea unor comportamente deviante ca urmare a reacţiilor celorlalţi (formă de devianţă denumită “devianţă secundară”). Conform acestei abordări. o problemă socială este o situaţie rezultată din exploatarea de către cei ce deţin puterea. Conform teoriei etichetării o problemă socială (sau deviant-socială) este definită de reacţiile sociale la o pretinsă violare a regulilor sau aşteptărilor sociale. conflictul de clasă rezultă din sistemul dominaţiei de clasă care perpetuează inegalitatea socială. intrând astfel în conflict cu grupul dominat. Principalul punct de pornire în dezvoltarea acestei perspective l-a constituit readucerea în atenţia sociologilor a teoriei sociale dezvoltată de Marx. clasa muncitoare trebuie să câştige “lupta de clasă” şi apoi să “producă” a societate egalitară. 6. se aşteaptă ca ea să “continue” violarea normelor sau a comportamentului considerat convenţional). de la o persoană etichetată ca fiind deviantă. se referă în special la relaţiile de putere şi influenţă (cel care etichetează se află în situaţia de a câştiga prin aplicarea unei asemenea etichete. Outsiders: Studies în the Sociology of Deviance. Cei care au scris din această perspectivă au subliniat că economicul şi instituţiile economice reprezintă cel mai important factor de influenţă asupra oamenilor. Drept urmare. Soluţiile oferite de această perspectivă pentru rezolvarea problemelor sociale se referă la revizuirea definirii unei situaţii/ persoane ca fiind deviantă (o mai mare toleranţă şi capacitate de înţelegere a unor situaţii particulare/ speciale). fără clase sociale. iar “piatra de temelie” a acestei perspective a fost pusă îndeosebi odată cu apariţia cărţii lui Edwin Lemert (1951).

State and Crime. 15 . care au încercat să sublinieze punctele forte dar şi slăbiciunile acestei teorii. 1972). Michael Walton şi Jock Young (The New Criminology. William J. O evaluare a acestei perspective a fost realizată de Marshall B. 1975).Această perspectivă a fost dezvoltată de Ian Taylor. Clinard şi Robert F. Alexander Liazos (People First: An Introduction to Social Problems. Richard Quinney (Class. Meier (Sociology of Deviant Behavior. 1977). Chambliss (Theory and Society: Toward a Political Economy of Crime. 1985). 1982) şi alţii.

Zamfir. Dimensiuni ale sărăciei.. Babel. C. Bucureşti. Dubuque. Mills. An Institutional Analysis. Zamfir. New Jersey (second edition).. Luana Miruna... Statul bunăstării. Ştiinţifică. 22. F. Preda Marian (coord. Dicţionar de politici sociale. 2000. Sărăcia in România. 16 . Bucureşti. 11. 6. edition). 2d ed. New York. McGraw-Hill. în ZAMFIR. Zamfir. Pop. Politici sociale. 1977. Bucureşti. Arnold. Social Theory and Social Structure. 1994. Bucureşti. Elena. Teorii ale problemelor sociale: puncte de vedere în sociologia americană contemporană.Nisbet. (3d. în Viitorul Social. Zamfir. Ed. Doob. România în context european. Imaginaţia sociologică.. 16. Social Problems: Arena of Conflict. Strategii ale dezvoltării sociale. C.) 2002. Harcourt Brace.. Howton (eds. Fort Worth. 1978.W. Maria.C. Cătălin. New York.) 1999. 10. Ioan. 1995.A. Social Problems. Bucureşti. Iaşi. Economia politicilor sociale. Cătălin. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară. 20. Diagnoza problemelor sociale comunitare. 17. Elena. 2002.. John E. Wright. Romii in România. 1975. Ed. Bucureşti. Gerver. Robert H. Politica socială românească intre sărăcie si globalizare. Ed. Macmillan. Creative ID. Zamfir. Cătălin. 13. Social Problems and the Quality of Life. Modelul sistemic în sociologie şi antropologia culturală. Mass Society în Crisis: Social Problems and Social Pathology. Ars Docendi. Marian. Bucureşti. 4. Lauer. ed. Zamfir. Ed. Farley. THE STUDY OF SOCIAL PROBLEMS. Alternative.) 1995. Rosenberg. E. Bucureşti.. 1975. 1975. R. Weinberg. 9. 5. (colecţia Sinteze sociologice) 23. 2002. 24. Bucureşti. (coord. Politici sociale in România 1990-1998. B. 12. Politica socială şi tranziţia la economia de piaţă în România. Oxford Univerity Press (fourth edition). I. Ed. 2. Dicţionar de sociologie. Harcourt Brace College Publishers. Bucureşti (vol. 3. Rubington. Preda Marian (coord. 14. (coord. Expert. Preda. Politică.) 2002. R.4/1980. Green. Bucureşti.K. Politică. Zamfir. & M.) 2001. CIDE. Christopher Bates. Bucureşti. Merton. Ed. E. New York. 1964. New York: Free Press. 15. (coord). Six perspectives. Mărginean. 19. ed.S.. C. 21. 1992..) 2002. Expert. Expert. 7. Polirom. Robert King. 1995. Elena.Brown. Bucureşti. Zamfir. Bucureşti. (coord. X din colecţia “Teorie şi metodă în ştiinţele sociale”). (coord. Larionescu. Prentice Hall. Contemporary Social Problems. L. Elena. nr. Zamfir.B L GAI : I I RF BO E 1. 8. Mărginean. Zamfir. 18. Cătălin. ed. Vlăsceanu. Ioan. 1971. Expert. Expert.. ZAMFIR. Cătălin. (coord). Ed. 1989. 1968. AMERICAN SOCIAL PROBLEMS. Expert. IA: W.). Ed. Merton. 1993.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful