UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale - Suport de curs, anul IV, Sem. II -

Lect. univ. dr. Adrian Dan

-2007-

1

Kuhn. care sunt cauzele care stau la baza problemelor sociale particulare. 1980) ea constă dintr-un sistem de cunoştinţe comun împărtăşite de către sociologi. deducţii şi intuiţii care oferă o explicare sistematică a vieţii sociale. Natura multi-paradigmatică a sociologiei ne ajută să înţelegem de ce sociologii nu cad întotdeauna de acord în explicarea uneia şi aceleiaşi probleme sociale. în dezvoltarea de teorii pentru a explica ceea ce au descoperit (empiric). şi de asemenea într-un număr de paradigme concurente (de exemplu paradigma funcţionalistă. 2. 1962. Explicarea problemelor sociale şi dezvoltarea de programe/ acţiuni/ politici de combatere a acestora au caracterizat sociologia încă de la fundamentarea ei ca disciplină de sine stătătoare in secolul XIX in Europa. metode de investigaţie. etc. cu un pronunţat caracter normativ. În timp ce oamenii în mod general dezvoltă teorii informale asupra comportamentului social. şi ceea ce oamenii din aceste grupuri fac poate afecta substanţa şi funcţionarea structurilor de la nivelul macro. 2 . care oferă modelul problemelor de cercetare şi a soluţiilor explorate. uniformă. Humanitas.PERSPECTIVE SOCIOLOGICE ÎN STUDIUL PROBLEMELOR SOCIALE Studiul şi explicarea problemelor sociale şi a cauzelor acestora reprezintă preocuparea de baza pentru cei mai mulţi sociologi din ziua de astăzi. se aşteaptă ca sociologii să desfăşoare cercetări pentru a determina dacă sau nu teoriile lor oferă explicaţii efective/ funcţionale asupra comportamentului social şi să realizeze schimbări în cadrul acestor teorii atunci când rezultatele empirice solicită acest lucru.)2 În cadrul unei paradigme pot fi dezvoltate mai multe teorii sociologice. De exemplu. care pot avea un grad mai mare sau mai mic de convergenţă. feministă.” Deoarece sociologia este o ştiinţă care utilizează mai multe paradigme (Ritzer. O paradigmă este deci un ghid. O paradigmă constă în credinţele. Aceste sunt aspecte care implică analiza unor structuri uriaşe care se regăsesc în întreaga societate americană/ europeană şi care implică milioane de oameni. Un set de concepte. şi în a decide cum vor fi utilizate faptele relevate de cercetările lor. sau cum instituţiile politice influenţează creşterea şi dezvoltarea sistemului legislativ. şi cum o 1 2 Termen introdus de Thomas S. Structura Revoluţiilor Ştiinţifice. sociologii pot examina cum economia americană/ europeană influenţează sistemul educaţional. Sociologii (dar şi asistenţii sociali) joacă un rol central în identificarea unor situaţii sau condiţii particulare ca fiind probleme sociale şi in formularea de politici şi programe publice pentru remedierea/ ameliorarea acestora. Există o relaţie directă între cele două nivele: activităţile de la nivel macro influenţează indivizii şi grupurile mici în viaţa de zi cu zi a acestora. nu toţi sociologii studiază şi explică problemele sociale de o manieră comună. dezvoltat pentru a ghida cercetarea între-un anume domeniu specificat. sau o hartă pe care membrii unei discipline/ profesii o urmează în alegerea subiectelor de studiu. Pentru mai multe detalii vezi şi Ion Ungureanu. ed. Nu toţi sociologii sunt de acord asupra modalităţii de definire a unei probleme ca fiind socială. marxistă. Dicţionarul de sociologie (C. Sociologii folosesc in analizele lor asupra problemelor sociale cadre teoretice şi metodologice extrem de variate. Paradigme ale cunoaşterii societăţii. sau chiar asupra a ce putem considera ca fiind o problemă socială. Analizele la nivel macro examinează structurile şi activităţile de dimensiuni mari care există în cadrul societăţilor sau chiar dintre o societate şi o alta. Analizele sociologice pot fi divizate în două mari categorii – realizate la un nivel macro sau la un nivel micro. propoziţii. de asemenea. Zamfir. 1993:420) defineşte termenul „paradigmă” drept „1. şi. După cum arată Doob (1995:6) o teorie sociologică reprezintă o combinaţie de observaţii. În contrast. larg acceptate de comunitatea ştiinţifică respectivă. 1990. Totalitatea realizărilor dintr-un domeniu disciplinar. în deciderea căror metode vor fi utilizate pentru studierea lor. Analizele la nivel micro examinează structura şi activităţile grupurilor mici. şi la începutul secolului XX în SUA. valorile asumpţiile şi tehnicile comun împărtăşite de membrii unei comunităţi profesionale. denumite paradigme1 în cadrul cărora ei dezvoltă diferite teorii explicative.

Wright Mills3. dar imaginaţia sociologică ne permite să conectăm „necazurile personale” (private troubles) cu „problemele publice” (public issues). ceea ce trebuie să recunoaştem este faptul că sociologia . Imaginaţia sociologică. ele au in mod frecvent cauze sociale structurale care le fac iremediabile prin angajarea de soluţii individuale. Valorile. dezavantajante şi de a acţiona în vederea punerii în practică a acestor soluţii. Această constatare nu este însă de natură a ne determina să considerăm că acţiunea/ încercarea sociologiei de a explica problemele sociale este caracterizată de un relativism total. In consecinţă. individuale. şi cum ar trebui studiat. rasismul. Sociologul. sau judecăţi subiective. În acest sens el insistă să punem “socialul” înapoi în ceea ce definim “probleme sociale”. mass-media şi alţi creatori de opinie – că dificultăţile pe care ei le experimentează sunt de natură individuală. Dacă rezultatele cercetării noastre nu sunt în concordanţă cu valorile noastre fundamentale. economice şi politice specifice în care trăiesc sociologii. trebuie totuşi să le raportăm aşa cum ele au rezultat. ed. Imaginaţia sociologică. În ce fel diferă abordarea sociologică asupra problemelor sociale de abordările altor discipline? Unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului XX. Politică. Noi nu putem schimba faptele (datele empirice obţinute) pentru a le aduce în consonanţă cu propriile noastre valori. ne abilitează să putem găsi atât cauzele cât şi soluţiile problemelor sociale în structura socială. Oamenii tind să gândească – şi sunt încurajaţi de către politicieni. Sociologia este un produs social. în contrast. prin capacitatea ei de a ne ajuta sa stabilim legăturile intre nivelul personal (micro) şi cel politic/ public (macro). indiferent de paradigma dominantă în care activează şi teoria pe care o îmbrăţişează. sexismul. Pe scurt. noi nu putem impune valorile noastre asupra datelor pe care le obţinem.problemă trebuie studiată şi rezolvată. Unii autori precum Allan G.precum şi alte discipline în acest caz – nu este complet ne-influenţată de sistemul de valori. sociologii şi sociologia au atât o dimensiune obiectivă cât şi una subiectivă. războiul. Faptele sunt verificabile în mod empiric: le putem măsura sau observa chiar dacă nu toate faptele sunt detectabile la un moment dat. corpul de cunoştinţe care o compun a fost conturat de circumstanţe şi în condiţii sociale. Wright Mills. scria el. 3 . Aşa cum argumentează Curran & Renzetti (1994:4). aduc un argument extrem de puternic împotriva reducţionismului psihologic în înţelegerea problemelor sociale si subliniază că atâta timp cât noi facem apel la o abordare de tip individualist a vieţii sociale. Johnson. Colecţia Idei Contemporane. Mai mult decât atât. putem afirma că există o dimensiune obiectivă a problemelor sociale: oamenii în mod cert sunt afectaţi negativ şi suferă în anumite condiţii particulare. Mills a folosit exemple precum şomajul. important sau de dorit a fi studiat. Punctul de vedere pe care la formulat Mills releva faptul că deşi adesea experimentăm probleme in cadrul situaţiilor individuale de viaţă. Mai degrabă. violenţa şi poluarea mediului sunt in mod tipic văzute ca fiind produse de “oamenii răi” (“bad” people). reprezintă evaluări. trebuie să facem distincţie între fapte (sociale) şi valori. 1975. trebuie în primul rând să fie un critic social şi un activist social. probleme private (necazuri individuale/ personale). divorţul şi viaţa urbană. În anii 1980 emergenţa curentelor politice conservatoare şi neo-conservatoare a condus la o reducere drastică a fondurilor destinate programelor sociale (îndeosebi în ţări precum SUA şi Marea Britanie) şi la o explozie in ceea ce priveşte popularitatea individualismului. C. de asemenea. o sarcină cel puţin la fel de importantă este aceea de a sugera/ oferi modalităţi de eliminare a situaţiilor nedrepte. În timp ce sistemul nostru de valori – şi paradigmele pe care ne sprijinim – ghidează munca noastră de cercetare. Unele dintre acestea pot fi probleme personale. În acelaşi timp. face ca posesorii ei să înţeleagă experienţele şi dificultăţile individuale într-un context istoric şi structural. În timp ce una dintre sarcinile primare ale sociologului este aceea de a evalua în mod critic – pe baza datelor empirice. ar trebui să nu fim surprinşi că “nimic nu merge” atunci când încercăm să rezolvăm problemele sociale. „aceasta reprezintă viziunea umanistă a imaginaţiei sociologice”. soluţiile invocate se referă la resocializarea sau sancţionarea acestor indivizi. Imaginaţia sociologică. a argumentat că o înţelegere completă a problemelor sociale şi a remediilor eficiente ale acestora solicită ca fiecare individ – nu doar sociologii – să dezvolte ceea ce el a denumit imaginaţia sociologică. 3 C. verificabile – situaţii economice şi sociale particulare precum şi cine este avantajat sau dezavantajat de către acestea. Bucureşti. Probleme precum sărăcia. Ele în mod cert au locul lor în sociologie în sensul că aproape întotdeauna suntem influenţaţi de propriul sistem de valori în luarea deciziilor asupra a ceea ce considerăm a fi cel mai interesant.

dintre indivizi şi grupuri. faptul că anumite condiţii sociale nocive există şi afectează negativ o parte semnificativă a populaţiei nu reprezintă în mod necesar un motiv suficient pentru ca acestea să fie considerate probleme sociale (recunoscute). poate legitima considerarea unei condiţii specifice ca fiind problemă socială? Ce soluţii reies/ sunt găsite şi cum sunt găsite acestea pentru probleme sociale specifice? c) 4 Introducerea pe piaţă a unui medicament care administrat gravidelor provoca malformaţii congenitale la nou-născuţi. funcţionalismul şi teoria conflictului. aceasta nu este considerată a fi o problemă socială. în orice societate. 1997:67). pot să „cunoască” faptul că un anumit factor specific sau o condiţie/ situaţie are sau va avea un efect devastator asupra societăţii sau a unui anumit grup din societate. Procesul social prin care o condiţie/ situaţie specifică ’migrează’ de la nivelul de îngrijorare/ preocupare individuală către nivelul de îngrijorare/ preocupare socială poate fi unul foarte lung şi greoi. dintre grupuri. conştientizarea şi sensibilizarea celor cu putere de decizie a dus la retragerea lui de pe piaţă. Aceste trei abordări nu sunt exclusive. Pentru aceştia întrebările legitime sunt: a) b) Cum se întâmplă ca unele condiţii specifice să fie definite ca probleme sociale în timp ce altele nu sunt/ nu vor fi definite în acelaşi sens? Cine. Pentru adepţii interacţionismului simbolic. simplifica şi reuşi să explice realitatea socială (faptele studiate). situaţii pentru a unifica. Exemplu4. Oamenii de ştiinţă. FUNCŢIONALISMUL ŞI CONFLICTUALISMUL În încercarea lor de a înţelege mai bine fenomenele sociale sociologii şi cercetătorii încearcă să găsească patternuri recurente şi diferite relaţii între diferite aspecte. dar ele prezintă în mod radical perspective diferite asupra naturii realităţii sociale. ci cum această condiţie/ situaţie este definită şi de către cine este ea definită pentru a determina că aceasta este sau o sa se transforme într-o problemă socială (Widdison & Delaney. şi consecinţele fiecăreia în parte. cât ar fi ea de perturbatoare/ insuportabilă. însă până când ei nu reuşesc să-i convingă pe toţi cei care sunt în poziţia de a controla sau corecta acea condiţie/ situaţie. nu poate fi considerată în mod inerent sau în mod obiectiv drept o problemă socială până când un număr semnificativ de oameni care deţin putere politică în comunitatea/ societatea respectivă nu cad de comun acord că aceasta contravine interesului public. INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC Această paradigmă (perspectivă teoretică) argumentează că nici o condiţie/situaţie socială. Mai degrabă problema reală este aceea de a înţelege ce determină ca o condiţie specifică să fie evaluată ca şi problemă socială. Sociologii. putem considera că aceştia se împart în trei mari categorii de analiză teoretică: interacţionismul simbolic. liderii etc. sau cum ar trebui ea să fie studiată (Widdison & Delaney. dar el poate fi de asemenea şi unul foarte scurt.EXPLICAŢII TEORETICE: INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC. prin focalizarea asupra anumitor segmente sociale particulare şi a relaţiilor dintre ele (interacţiunile dintre indivizi. 4 . 1997:6). Contra-exemplu: războiul din Vietnam şi atitudinea pro-război a autorităţilor americane în ciuda protestelor din ce în ce mai numeroase ale americanilor şi ale evidenţelor că acolo se produc numeroase atrocităţi. Cum însă nu toţi cad de comun acord asupra cărei modalităţi de analiză este cea mai eficientă. sau dintre grupuri şi societatea în care ele activează/ funcţionează) încearcă să identifice acele elemente care facilitează sau blochează interacţiunea. Cu alte cuvinte în prim plan nu avem acea condiţie socială (negativă).

K. Consensul şi solidaritatea socială (o identitate comună cu grupul) sunt părţi importante ale oricărei societăţi efective. Sprijinul statului pentru mamele singure (AFDC-ul în SUA) care duce la descurajarea închegării unei familii normale. Exemplu7. O idee adiţională a perspectivei funcţionaliste este aceea că societatea tinde spre consens (basic consensus) .d) Ce factori există în cadrul oricărei societăţi care inhibă sau facilitează rezolvarea problemelor sociale? Ca şi o concluzie putem constata că perspectiva interacţionismului simbolic subliniază faptul că problemele sociale nu există în mod independent de felul în care oamenii definesc societatea lor. Parsons 5 şi R. De multe ori obiectivele formulate şi urmărite (expresie a funcţiilor manifeste) produc rezultate nedorite şi neintenţionate (se generează funcţii latente) şi în fapt acţionează împotriva eforturilor şi capacităţilor grupului în acţiunea de atingere a scopurilor sale. Doar prin definirea unui comportament particular ca fiind o problemă nu este asigurată şi dispariţia lui. Merton6. 5 . sarcina sociologului este aceea de a descoperi de ce 5 6 7 Talcott Parsons. efecte care la prima vedere pot să apară ca totalmente nerelaţionate (individuale). Conform acestei perspective. O altă asumpţie importantă este aceea că fiecare parte a sistemului (social) îndeplineşte o funcţie pentru societate.. criminalitatea şi inegalitatea (şi care sunt asociate cu diferite comportamente) există şi persistă în orice societate.în orice societate există un set comun de valori şi credinţe general acceptate. O asumpţie importantă a funcţionalismului o constituie noţiunea de interdependenţă. 1951. 1968. alteori ele rămân nevăzute. cele mai multe norme/ reguli şi aranjamente sociale pot fi explicate în bună măsură în termeni de utilitate a lor pentru societate.IL: Free Press. Tema centrală se referă la semnificaţiile pe care le are problema respectivă pentru toţi cei afectaţi. schimbarea într-un punct al sistemului poate determina efecte în tot sistemul. Pentru eliminarea oricărui tip de comportament cercetătorii/ societatea trebui în primul rând să identifice ce funcţii îndeplineşte acesta şi apoi să determine ca acest comportament să devină disfuncţional. 2nd ed. atunci înseamnă acesta/ aceasta vine în întâmpinarea unei nevoi prezente în cadrul societăţii respective. şi drept urmare va genera dispariţia lui. copiii cresc fără tată. Funcţionaliştii văd aceasta ca fiind necesar deoarece natura interdependentă a societăţii impune cooperarea – fundamentul solidarităţii sociale. De asemenea. Modelul care emerge deci dintr-o asemenea perspectivă este acela al unui sistem de părţi interrelaţionate fiecare dintre acestea venind în întâmpinarea unei anumite nevoi a societăţii. Problemele sociale sunt construite social funcţie de dezbaterile oamenilor dacă sau nu o anumită condiţie socială reprezintă o problemă socială şi decid ce să facă în legătură cu aceasta. şi nu la impactul pe care îl are aceasta asupra lor. iar schimbarea socială este posibilă numai în anumite condiţii. într-un alt mod. contribuie la menţinerea unităţii sistemului (la ţinerea părţilor lui împreună). Datorită acestei interdependenţe. teoria consensului) este asociat îndeosebi cu numele lui T. Uneori utilitatea sau funcţiile aranjamentelor sociale sunt extrem de vizibile. deci ele îndeplinesc o funcţie. sau. contribuind la eficientizarea sistemului social. FUNCŢIONALISMUL Funcţionalismul (cunoscut şi sub denumiri precum perspectiva structuralist-funcţionalistă. Social Theory and Social Structure. Robert King Merton. riscul crescut al bărbaţilor de a ajunge homeless sau de a comite acte anti-sociale. Glencoe. iar cele care nu sunt evidente sunt numite funcţii latente. Funcţiile care sunt foarte evidente sunt numite funcţii manifeste. Cum însă o serie de probleme cum ar fi sărăcia. lumea în care trăiesc. funcţionaliştii argumentează că dacă un anume tip de comportament sau o instituţie persistă (continuă să existe/ să se manifeste). Drept urmare se creează o puternică tendinţă de realizare a unei stabilităţi înalte în sistem. The Social System. New York: Free Press. Societatea este privită ca un sistem în care orice segment al ei este cumva relaţionat la altul.

Cu alte cuvinte orice problemă socială particulară reprezintă doar o parte dintr-un „tot” mai mare şi unitar şi funcţional. există o serie de „stimulente” care fac ca respectivul comportament să persiste. O problemă socială este o consecinţă a felului în care părţile unui sistem social sunt puse laolaltă/ interacţionează. Sărăcia furnizează o forţă de muncă slab calificată şi deci slab remunerată care este dispusă – sau mai degrabă nu este în postura de a refuza – să realizeze „muncile murdare” la un preţ scăzut. fiind lipsiţi de putere. The Uses of Poverty: The Poor Pay All. e) Săracii. Teoreticienii conflictualişti cred că grupurile dominante exercită control nu doar asupra valorilor şi 8 Herbert J. De exemplu liniile feroviare ale trenurilor de mare viteză sunt localizate în cartierele sărace. într-un mod conştient sau inconştient. Gans. b) Deoarece săracii sunt nevoiţi să lucreze pentru salarii mici. f) Condiţiile vitrege în care trăiesc săracii dau naştere în unele situaţii la diferite forme de artă (blues-ul de exemplu). gardieni. 1972. ambii examinând în special rolul pe care îl joacă puterea în societate. extinzând astfel utilitatea economică a unor asemenea bunuri – cum ar fi pâinea veche de o zi. Aceasta înseamnă că pentru a înţelege o problemă socială. fructe şi legume care altfel ar fi aruncate la gunoi. Gans8 arată că de pe urma sărăciei beneficiază o proporţie semnificativă a populaţiei. cu alte cuvinte sărăcia are o serie de funcţii pozitive. pot fi forţaţi să absoarbă costurile generate de creştere şi schimbare (cu referire la societatea americană). Deoarece multe dintre alternativele funcţionale la diferitele probleme vor fi disfuncţionale pentru membrii înstăriţi şi cu putere din societatea respectivă. c) Sărăcia creează locuri de muncă pentru o serie de ocupaţii şi profesii care servesc şi „deservesc” pe cei săraci. fiind singurele care controlează societatea şi folosind acest control. Dezvoltări şi contribuţii importante la această perspectivă au avut Ralf Dahrendorf şi C. 6 . îmbrăcăminte second-hand. sau protejează restul societăţii de aceştia – de exemplu profesii precum asistent social.şi cum persistă. drept pentru care unele grupuri de oameni deţin mai mult (din aceste resurse) decât alte grupuri. eliminarea lor putând fi realizată tocmai prin transformarea comportamentelor asociate lor în caracteristici disfuncţionale. ei subvenţionează în acest fel o varietate de activităţi economice de care beneficiază cei înstăriţi. Herbert J. poliţist. O asumpţie importantă a acestei perspective este cea legată de relaţia dintre putere şi structura socială: grupurile avantajate au mai mult decât o cotă parte/ (participare) la putere. deci societatea ia acea formă care serveşte cel mai bine interesele grupului de oameni dominant din acea societate (spre deosebire de funcţionalişti care susţin că societatea ia forma care serveşte cel mai bine intereselor ei ca întreg). Iată câteva dintre cele 13 funcţii ale sărăciei identificate de Gans: a) Prezenţa sărăciei asigură faptul că „muncile murdare” ale societăţii vor fi realizate. automobile şi locuinţe deteriorate. relevate de faptul că încurajarea eradicării sărăciei este neutralizată de o serie de beneficii specifice în folosul non-săracilor. Wright Mills. d) Săracii cumpără o serie de bunuri pe care alţii nu le doresc. Asumpţiunea de principiu a acestei perspective este aceea că resursele din societate – cum ar fi bunăstarea şi puterea – sunt limitate. În sumar. Limitarea şi raritatea acestor resurse face ca ele să fie distribuite inegal în societate. aceasta trebuie plasată într-un context analitic mult mai larg. Această situaţie creează un conflict al intereselor personale sau de grup între diferitele persoane/ grupuri din societate. CONFLICTUALISMUL Perspectiva conflictualistă îşi trage seva îndeosebi din teoria socială dezvoltată de Karl Marx. putem arăta că funcţionaliştii pun accent pe inter-relaţiile dintre variatele părţi ale sistemului şi cred că schimbările realizate într-o parte a sistemului (sub-structură) va avea implicaţii semnificative în alte părţi ale sistemului. Cu alte cuvinte persistenţa lor indică faptul că probabil ele îndeplinesc o funcţie pentru societate. aceste grupuri fac ca societatea să acţioneze şi să servească propriilor lor interese.

de asemenea.Farley. funcţie de interesele lor (Skolnick & Currie. epidemiile etc. DEFINIŢII Problemă socială reprezintă o situaţie indezirabilă care este considerată de un segment important al societăţii ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita acţiune colectivă în vederea obţinerii unei ameliorări semnificative şi a unei dezirabilităţi crescute (Doob C. deci va rămâne în stare de latenţă. cutremurele. este cauzată de acţiunea sau inacţiunea oamenilor sau a societăţii. 2. afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de persoane. Merton (1971) definea o problemă socială ca fiind o discrepanţă semnificativă între normele sociale şi realitatea socială de fapt. drept sau greşit (J. Mai mult. să existe un nivel semnificativ de conştientizare că această condiţie constituie o problemă pentru societate. Pe lângă conştientizarea publică a acesteia trebuie. deoarece el nu a fost cauzat de acţiunea/ inacţiunea unor oameni. R. Este însă foarte important care valori “contează”.E.K. 1985). care joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială. 2. Mai devreme sau mai târziu. nu este deloc simplu de probat dacă o valoare este “îndreptăţită” sau “neîndreptăţită” şi nu există o modalitate ştiinţifică pentru a dovedi că unele valori sunt “adevărate” iar altele “false”.credinţelor. 1995). Un cataclism natural (de exemplu un uragan) nu poate fi el însuşi considerat o problemă socială. Ca urmare tendinţa de lungă durată a societăţii este una îndreptată spre perpetuarea conflictului şi deci spre schimbare socială. După Farley o problemă poate fi considerată ca find socială aceea care este rezultatul/ parte a acţiunii sau inacţiunii oamenilor sau a societăţii. o problemă socială poate fi definită ca o situaţie caracterizată de următoarele trei elemente: 1. După James E. Pentru că ea este mai degrabă o preferinţă personală decât o ilustrare a realităţii. Surse precum uraganele. Percepţia publică a unei anumite situaţii ca fiind indezirabilă presupune un anumit nivel de conştientizare.. O valoare este o credinţă personală despre ceea ce este bun sau rău. R.H. Lauer (1978) consideră că un rol extrem de important îl joacă şi grupurile protestatare. sunt surse nesociale ale unor probleme care afectează un mare număr de oameni. Dacă oamenii nu cunosc nimic despre această problemă ea nu va apărea ca problemă socială.. Multe dintre valorile “îndreptăţite” sunt influenţate de putere. este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăţi. care sunt tot o expresie a manifestării puterii atunci când se constituie în grupuri de presiune. O analiză mai detaliată a celor trei elemente arată că: 1. opoziţia intereselor va determina apariţia/ manifestarea conflictului în societate. 1992). Doar unele efecte generate de acesta pot fi considerate problemă socială. Există însă autori care deosebesc două feluri de surse ale problemelor sociale: unele de natură nesocială şi altele de origine socială. ci şi asupra practicilor/ rutinelor şi a organizării societăţii. perspectiva conflictualistă spune că acest conflict îşi are originea în interiorul societăţii şi de cele mai multe ori conduce la schimbare socială. A. spun conflictualiştii. Considerarea şi definirea unei probleme ca fiind socială şi nu de altă natură (privată sau personală/ individuală) depinde de îndeplinirea unui număr relativ mare de condiţii teoretice şi metodologice. 7 . probleme care ulterior devin/ se transformă în probleme 3. deoarece societatea este o combinaţie de grupuri cu interese nu doar diferite ci şi conflictuale. şi aceştia sunt cei care definesc în cea mai mare măsură o problemă ca fiind socială. Un rol important în definirea unor probleme ca fiind sociale îl joacă valorile.B. Farley (1992). Unii oameni au mult mai multă influenţă asupra opiniei publice decât alţi oameni. Conştiinţa publică joacă un rol important în definirea unei probleme ca fiind socială.

în termeni generali o problemă socială este definită drept “un proces social. dar dacă avem o rată foarte mare a divorţialităţii. “Un obiect – acel aspect. 3) consecinţe negative ale unui proces social pozitiv (orice proces social complex prezintă şi consecinţe laterale negative). comportamentele considerate deviante). ea va fi totodată o problemă socială” În acest sens. sau economică. anumite publicuri consideră că o valoare preţuită de ele este primejduită.sociale. 8 . proces care este problematic.” Această definiţie include două elemente: a. Clasele de fenomene care pot deveni obiectul unei asemenea problematizări ar fi: 1) o stare socială învechită (care frânează progresul şi dezvoltarea socială). luată în ansamblul ei. Zamfir.” (M. războaie etc. activitatea de soluţionare a problemelor sociale.” b. Drept urmare. 4) fluctuaţii ale factorilor naturali externi sau sociali (descoperirea sau epuizarea unor resurse naturale. Un conflict este o problemă publică. una din cele mai importante fiind angajarea sistemului în a lua decizia de a desfăşura o activitate de soluţionare a respectivei probleme. Trecerea lor din latent în manifest este un proces care trebuie să parcurgă anumite etape şi să îndeplinească anumite condiţii. 3. 1980).” (Mills. 5) decalaje produse de dezvoltare (nearticularea unor elemente şi nesincronizarea lor în procesele de transformare socială care însoţesc dezvoltarea socială). reprezintă. C. “Conştientizarea dificultăţii – respectivul aspect de eliminat sau de realizat este pus ca problemă. o sursă de dificultăţi şi asupra căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil. sisteme care funcţionează şi ca urmare a perfecţionării capacităţii lor de a formula clar şi în timp util soluţii eficiente la problemele particulare cu care ele se confruntă (C. Ele se referă la organizarea a numeroase asemenea medii în instituţiile unei societăţi istorice. Cătălin Zamfir defineşte şi analizează problemele sociale din perspectiva funcţionării sistemelor sociale unde un aspect esenţial este deţinut de “activitatea de înfruntare a diferitelor dificultăţi care intervin pe parcursul funcţionării lor – cu alte cuvinte.” În schimb problemele sociale au un caracter mult mai amplu şi sunt de altă natură căpătând forma unor conflicte. Wright Mills (1975) face o distincţie netă între <necazurile personale generate de mediu> şi <conflictele publice ale structurii sociale>. acceptat de către membrii sistemului social respectiv ca trebuind să fie schimbat. 1975:37). Fiecare dintre cele trei elemente ale definiţiei sunt condiţii necesare pentru prezenţa unei probleme sociale B. la modul în care diferite medii se suprapun şi se întrepătrund pentru a forma structura amplă a vieţii sociale şi istorice. problemele sociale sunt definite în funcţie de consecinţele lor sociale. Disoluţia unei familii prin divorţ nu reprezintă o problemă socială. catastrofe naturale. sau juridică etc.” O asemenea activitate trebuie să se bazeze pe o teorie a problemelor sociale care reprezintă “o parte a teoriei organizării şi funcţionării sistemelor sociale”. deci nu sunt manifeste ci sunt într-o stare de latenţă.). “indiferent de sursa lor. o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. “Un necaz este o chestiune personală: individul simte că valorile preţuite de el sunt ameninţate. 1977). În calitatea sa de problemă a unui sistem social. Larionescu. cauzele nu mai sunt doar de ordin personal ci au în mare parte origini societale. o caracteristică. 2) procese sociale considerate în sine ca fiind negative (dezorganizarea socială şi individuală. Poate fi vorba de un aspect negativ […] sau pozitiv. situaţie.” Unele probleme deşi există nu sunt conştientizate. “Conflictele se referă la chestiuni care transcend acele medii locale ale individului şi zona vieţii sale lăuntrice. Trebuie făcută distincţia între probleme sociale şi probleme individuale sau private. cu alte cuvinte. Perspectiva de analiză a unei probleme sociale este următoarea: ”o problemă particulară poate fi de natură tehnică.

Acesta este unul din aspectele cele mai controversate în studierea problemelor sociale. Harcourt Brace. Merton & R. consecinţa neanticipată. Dacă oamenii nu consideră că trebuie să facă ceva (să acţioneze) pentru schimbarea acelei situaţii atunci nu ne confruntăm cu o problemă socială. După Earl Rubington şi Matin Weinberg este considerată ca fiind o problemă socială o anumită situaţie ce este incompatibilă cu valorile unui număr semnificativ de oameni care consideră că este nevoie să acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. 9 . . 3. probleme de dezvoltare. Diferiţi oameni au valori diferite şi chiar aceeaşi persoană poate deţine valori conflictuale între ele. patologia socială focalizată pe persoane. o problemă socială poate fi. ei discutând despre ea. dar atunci când oamenii afectaţi consideră că trebuie să acţioneze pentru a determina schimbarea ei. (C. diferite structuri sociale au probleme distincte funcţie de caracteristicile.pune accent pe roluri ca produse ale valorilor şi intereselor/ scopurilor. . acest “număr” îi cuprinde atât pe cei care sunt organizaţi în structuri de putere (cei în poziţii de conducere/ decizie. C. New York. comportamentul deviant care subliniază rolurile. acţiunile dezvoltate/ întreprinse pentru rezolvarea unei probleme sociale particulare cu care se confruntă sistemul vor genera apariţia unor noi probleme ce trebuiesc soluţionate şi drept urmare.K. dezorganizarea socială centrată pe semnificaţia legilor şi a normelor. fie va deveni manifestă la un moment ulterior apariţiei ei. În orice caz. Contemporary Social Problems. Nisbet (1971)9 principalele caracteristici ale unei probleme sociale sunt: 1) 2) 3) 4) 5) apariţia unei probleme sociale este indisolubil legată de manifestarea unei neconcordanţe între ceea ce ar trebui să fie oamenii şi ceea ce sunt în realitate (mai precis între situaţia socială existentă şi normele sociale). diferiţi oameni consideră diferite lucruri şi situaţii ca fiind probleme sociale. Deci elementele constitutive sunt . Nisbet. valorile şi scopurile/ interesele lor distincte.6) 7) apariţia de noi necesităţi (ca urmare a schimbării unor condiţii sociale obiective pot apărea noi necesităţi a căror imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante). Rubington şi Weinberg (1989) prezintă câteva dezvoltări teoretice asupra naturii problemelor sociale. După Robert K. sau problema există dar ea este în stare de latenţă şi fie poate să nu devină niciodată manifestă. soluţiile găsite vor fi dificil de concretizat în politici efective. în afacerile politice şi în societate) cât şi pe ceilalţi oameni din societate care consideră că situaţia respectivă reprezintă o problemă socială. Şi aici există controverse privind numărul semnificativ de oameni afectaţi. 9 10 11 R.situaţia care există şi care este cunoscută de către oameni. din următoarele 6 perspective: 1. 2. în multe cazuri. deoarece elementele componente ale unei structuri sociale (care defineşte sistemul) se află în relaţie de interdependenţă. funcţie de particularităţile structurilor sociale soluţiile date acestor probleme sunt diferite (soluţiile având ca scop şi rezultat schimbarea socială). 4. D. nedorită şi indirectă a modelelor instituţionalizate ale comportamentului social. Zamfir. 5. Pentru aceste raţiuni.incompatibilitatea cu valorile acelor oameni10. Merton şi Robert A. 1977).ei consideră că este nevoie să (se) acţioneze pentru schimbarea acestei situaţii. perspectiva critică .faptul că această situaţie afectează un număr semnificativ de oameni11 şi că . etichetarea socială care examinează reacţiile sociale. conflictul de valori referitor la valori şi interese/ scopuri. 1971 (3rd edition). 6. care au o mare (putere de) influenţă în economie.

deci sunt rele şi nedorite. cei care erau consideraţi din această perspectivă ca fiind devianţi sunt defectivii („cei care nu pot fi educaţi”). incluzând modurile de a face/crea lucruri şi instituţii. această perspectivă a fost readusă în câmpul atenţiei de unii sociologi14 care au scris despre “patologia existenţei noastre”. Howton (eds. la sfârşitul secolului XIX. În orice caz. iar societatea (ca organism) are o “viaţă” care depăşeşte “viaţa” oricărei părţi componente. în timp ce persoanele care se deosebesc/ deviază de la aşteptările morale (statuate de un sistem de valori dominant şi deci larg acceptat) sunt privite ca fiind “bolnave”. progresul. Macmillan. în „accepţiunea dură” a acesteia. p. dependenţii (cei care au anumite dificultăţi în primirea şi însuşirea educaţiei) sau cei delincvenţi (care resping educaţia). (citat de Rubington & Weinberg. Pentru cei mai mulţi dintre ei ’era clar’ că oamenii din acele clase sociale consideraţi „defectivi. Una dintre cele mai cunoscute analogii de acest tip îi aparţine lui Herbert Spencer care a dezvoltat în scrierile sale (în special în Principles of Sociology) ideea potrivit căreia societatea este (ca) un organism format din oameni. sau (2) din insuccesul societăţii de a ţine pasul în funcţionarea mecanismelor ei cu schimbarea condiţiilor în lumea în care se află. dar constant.). o problemă socială este o violare a aşteptărilor morale. Drept urmare. declin. Esenţialmente. După 1960. care au promovat o sociologie caracterizată de patru credinţe extrem de răspândite: legea naturii. această perspectivă este originată în analogia organicistă a societăţii (societatea asemănată cu un organism biologic). până la dezvoltarea personalităţii sociale. Condiţiile patologice din societate pot rezulta din (1) deficit natural al abilităţii indivizilor de a ţine pasul cu schimbarea idealurilor şi a instituţiilor societăţii. I. reforma socială şi individualismul13. Social Problems: Arena of Conflict. în spatele ambelor accepţiuni se află percepţia conform căreia persoana sau situaţia este. 1989) 10 . F. 16) 14 B. Astfel. Societatea are responsabilitatea de a transmite tuturor indivizilor normele morale larg acceptate. Gerver. 1954. pentru perspectiva patologiei sociale. de umanitarism.1. (citat de Rubington & Weinberg. Primii susţinători ai acestei perspective considerau că unii oamenii sunt defectivi în mod inerent. Patologia socială era definită într-o mulţime de texte sociologice timpurii după cum urmează: “Termenul patologie socială poate fi utilizat pentru a denumi condiţiile sociale care rezultă (1) din insuccesul indivizilor de a se adapta prin propriile forţe la viaţa socială – care funcţionează independent de suportul membrilor societăţii. Perspectiva patologiei sociale După Arnold Green12 problemele sociale nu au fost conştientizate înainte de a doua jumătate a secolului XVIII. 1989) 13 Hinckle & Hinckle. în care părţile sunt interdependente. McGraw-Hill. (2) din deficitul de ajustare a structurii sociale. New York. 1964.17) Această perspectivă s-a manifestat în câmpul sociologiei în special între 1890-1910. Mass Society in Crisis: Social Problems and Social Pathology. Conştientizarea prezenţei problemelor sociale a fost ajutată de apariţia în acea vreme a patru idei-forţă: cea de egalitate. dar uneori asemenea eforturi sunt ineficiente. (citat de Rubington & Weinberg.” (p. ideea caracterului pozitiv al naturii umane (omul este bun de la natură) şi posibilitatea modificării condiţiilor sociale. în esenţă. cu o complexitatea structurală care creşte pe măsură ce societatea creşte în volum. iar după primul Război Mondial a intrat într-un uşor. 1975. În „accepţiunea blândă” a acestei perspective persoanele care contribuie la apariţia problemelor sociale sunt văzute ca fiind „bolnave” (sick). Condiţii. Studiul mai sistematic asupra problemelor sociale este asociat cu fondatorii American Social Science Association . Definiţia după care operează perspectiva patologiei sociale este următoarea: Condiţiile sociale dezirabile şi ordinea socială sunt privite ca fiind sănătoase.W. aceste persoane sunt văzute drept „criminali”. 1989. dependenţi şi delincvenţi” tind să se reproducă prin căsătorii între rude de acelaşi sânge 12 Arnold Green. Rosenberg. Pentru adepţii de mai târziu ai acestei perspective problemele sociale sunt rezultatul valorilor greşit însuşite. New York. Drept principală şi ultimă cauză a problemelor sociale este insuccesul socializării. „imorală”.

Thomas şi Fl. Rosenquist. c) colapsul/ nefuncţionalitatea/ prăbuşirea normelor (breakdown). alcoolismul. însă instituţiile lor sunt “rele” şi ca urmare ei văd remedierea instituţiilor „bolnave” prin schimbarea sistemului de valori şi a orientărilor de valoare ale oamenilor. Soluţii. Drept consecinţă. Dezorganizarea socială este percepută ca un eşec al manifestării rolurilor. a organizării sociale. industrializare şi a modului de viaţă urban a determinat o creştere considerabilă a amplorii unor probleme sociale. Accelerarea proceselor de migraţie. a devenit cel mai popular mod de a studia problemele sociale. Znaniecki. W. Alţii consideră că soluţia la problemele sociale generate de aceşti indivizi în educarea lor şi îmbunătăţirea „nivelului moralităţii” claselor de jos şi celei de mijloc. În concluzie. conform perspectivei patologiei sociale. În variantele mai vechi ale patologiei sociale. Rubington şi Weinberg prezintă în cadrul acestei perspective câteva texte clasice semnate. Mai târziu. Homans. În cazul lipsei normelor. R. Cei mai importanţi teoreticieni care au îmbrăţişat şi dezvoltat această perspectivă sunt C. Vechea perspectivă a patologiei sociale putea explica toate aceste fenomene doar când se manifestau la o scară redusă. mai degrabă decât membrii ei „non-conformişti” – îşi are originea în viziunea lui Rousseau asupra naturii umane: indivizii sunt buni de la natură. înainte de toate. nu există nici un fel de reguli care să spună cum să se acţioneze. 57). Cooley. printre alţii. Rolurile definesc nu doar diferitele părţi ale societăţii.I. Varianta mai recentă a acestei abordări – care tinde să vadă societatea ca fiind bolnavă. de Samuel Smith. 2. Dezorganizarea socială este “faţa umbrită”. complementară. adepţii acestei perspective au luat în considerare mediul social ca determinant important contribuind la patologia socială. în timp ce următoarea generaţie de patologişti au tins să se focalizeze pe proprietăţile imorale ale societăţilor şi au văzut apariţia şi dezvoltarea problemelor ca rezultat al unor forţe sociale precum dezvoltarea tehnologică şi creşterea densităţii populaţiei. şomajul. adepţii acestei perspective militează pentru eugenie socială – eliminarea indivizilor „defectivi genetic”. componenete care pot fi în antifază” cu cele ale organizării sociale.F. care la un moment dat se poate prăbuşi. ci de asemenea şi modul în care ele sunt interrelaţionate” (p. Vytautas Kavolis. că ea este un întreg. ducând la “dezumanizarea” întregii populaţii.(inbreeding). W. asemenea perturbări sociale conduc la creşterea costului menţinerii unei ordini sociale de drept. În al doilea rând. Park. etc. Conflictul cultural presupune cel puţin două seturi opuse 11 . b) conflictul cultural. dezorganizarea socială este privită din punct de vedere al “unor componente diferite ale sistemului social. precum sărăcia. percepute foarte curând ca probleme sociale majore. Noţiunea centrală a acestor întregi conceptualizări este cea de “ROLURI”. Aceşti factori au contribuit decisiv la “înrădăcinarea” unor condiţii de viaţă indezirabile. Această perspectivă a reieşit din dezvoltarea acestui punct de vedere şi în timp. Carl M. deci să reglementeze comportamentul oamenilor. Ogburn. delincvenţa şi criminalitatea. Perspectiva dezorganizării sociale Această perspectivă a apărut după primul război mondial ca răspuns la apariţia unor noi circumstanţe sociale. după cum arată Weinberg şi Rubington. Noua amploare a fenomenelor i-a determinat pe sociologi să “modeleze” o nouă perspectivă. G. Primii patologişti au tins să se focalizeze pe caracteristicile imorale ale indivizilor. Organizarea socială presupune. ale căror dimensiuni şi consecinţe nu mai puteau fi explicate din perspectiva patologiei sociale.E. Cele trei mari tipuri de dezorganizare sunt: a) lipsa normelor.C. singura soluţie reală la problemele sociale este educaţia morală.H. mai cuprinzătoare. în care părţile se află într-o relaţie de dependenţă oarecum ordonată.

promovate la începutul secolului XX. c) sistemul se poate prăbuşi. subculturile şi variaţia umană cu dezorganizarea socială. 12 . La origini se află însă teoria lui Marx care a văzut întreaga istorie a omenirii în termenii “luptei între clase” (lupta de clasă). pot fi considerate ca violând celălalt set de aşteptări/ valori. Ei argumentează că orice problemă socială are o “istorie naturală” care cuprinde trei stadii: conştientizarea. O importantă critică la adresa acestei perspective a fost făcută de Marshall B. Diferite grupuri având interese diferite se regăsesc în opoziţie. ci chiar poate determina penalizarea/ sancţionarea indivizilor. Myers şi Richard C. Znaniecki The Polish Peasant in Europe and America. cum ar fi unele răspunsuri de adaptare care pot aduce părţile distincte ale sistemului înapoi la starea de echilibru. dezorganizarea socială determină “dezorganizarea personală” manifestată de exemplu prin stress. 1927.de reguli în modalităţile de acţiune/ comportament al indivizilor. Definiţia după care operează perspectiva conflictului de valori este următoarea: ”problemele sociale sunt condiţii sociale ce sunt incompatibile cu valorile unui anumit grup ai cărui membri reuşesc să facă publică o chemare la acţiune” (Rubington & Weinberg. care determină “ieşirea” din sistem a unor părţi componente. “Some Aspects of a Theory of Social Problems”. există reguli. Richard R. Thomas şi Fl. Pentru actorii sociali. Richard R. Analiza problemelor sociale din perspectiva conflictului de valori a fost pusă cu adevărat în evidenţă de către Richard R. Pentru sistem. Condiţiile-suport care influenţează apariţia. confundând schimbarea. în sensul că deşi dezorganizarea poate să nu dispară. frecvenţa. Fuller. care au publicat în 194116 două articole în care arată că întâlnim un conflict de valori în toate fazele celor mai multe probleme sociale. Într-o asemenea situaţie. sistemul îşi continuă funcţionarea oricum (dar la alţi parametri). O dată cristalizată această opoziţie într-o stare/ situaţie de conflict. consecinţele pot fi de trei tipuri: a) pot apărea schimbări în sistem. Condiţiile care generează o asemenea stare se regăsesc în schimbările tehnice. deoarece nu mai sunt în armonie cu alte părţi ale sistemului social. comportamentul deviant. 1989:92). fantezişti sau părtinitori. American Sociological Review 6 (February 1941). 3. durata şi rezultatul problemelor sociale sunt competiţia şi contactul dintre grupurile sociale. deoarece dezorganizarea este foarte puternică şi extrem de distructivă. alcoolism.60) Soluţiile la aceste probleme se referă în general la acele acţiuni de aducere a caracteristicilor sistemului social înapoi la starea de echilibru. (p. demografice sau culturale generate de schimbarea socială şi care vor determina clătinarea echilibrului prezent (care este însă un echilibru dinamic). “The Natural History of a Social Problems”. În cazul prăbuşirii normelor.I. fiind de fapt o sinteză a teoriilor americane şi europene asupra conflictului. putem spune că problema socială şi-a făcut apariţia. Consecinţele stării de dezorganizare se manifestă atât la nivelul sistemului cât şi la nivelul actorilor sociali. American Sociological Review 6 (June 1941). reformarea/ corectarea/ îmbunătăţirea – şi în fiecare din aceste stadii valorile şi interesele diferitelor grupuri se ciocnesc. Când două sau mai multe grupuri se află în competiţie şi în modalităţi particulare/ specifice de 15 16 Conceptul îşi are originea într-o măsură foarte mare în opera lui W. stabilirea/ determinarea politicii. şi a lui Georg Simmel care a analizat conflictul ca formă a interacţiunii sociale. Problemele sociale îşi trag seva din conflictele de valori şi de interese. însă conformarea la acestea nu aduce recompensele aşteptate. Fuller. persoanele care acţionează în termenii unui set de aşteptări/ valori. Myers şi Richard C. Cauza principală a dezorganizării sociale este considerată a fi schimbarea socială. Myers şi Richard C. b) sistemul poate continua să funcţioneze într-o stare de stabilitate crescută. Fuller. Perspectiva conflictului de valori Această perspectivă îşi are originea în teoria conflictului social. Clinard în Sociology of Deviant Behavior (1957) subliniind faptul că mulţi dintre cei care utilizează conceptul de “dezorganizare socială”15 au tendinţa de a fi confuzi. boli mintale.

şi nu alţii. dar poate explica de ce unii oameni. Comportamentul sau situaţiile care se depărtează de la normele larg acceptate de către societate sunt privite ca fiind deviante. fiind o teorie bazată pe conceptul de interacţiune socială. prima lucrare scrisă din perspectiva comportamentului deviant. Cauzele comportamentului deviant sunt legate de socializarea inadecvată – procesul de socializare fiind văzut ca desfăşurându-se în primul rând în cadrul contextual al relaţiilor primare de grup. şi modele de rol deviante. stressul. Dacă nici consensul nici negocierea nu au loc. Perspectiva etichetării sociale Dacă perspectiva comportamentului deviant pune accentul pe întrebarea de ce oamenii comit acte deviante. 1955. în timp ce altele nu se angajează. Tributară întucâtva perspectivei conflictului de valori. Condiţiile favorizante pentru apariţia şi manifestarea unui asemenea comportament sunt lipsa şi blocarea oportunităţilor pozitive. Soluţiile de contracarare a comportamentului deviant se referă în special la resocializare. Dacă părţile pot negocia. Clinard “Sociology of Deviant Behavior”. Ulterior. Condiţia obiectivă este contactul şi competiţia între diferite grupuri. un conflict nu poate fi evitat. III. dar nu a putut explica de ce unele persoane din aceste segmente se angajează în asemenea acte de comportament deviant. atunci are loc un schimb de valori. toate în spiritul procesului democratic. Numeroşi sociologi au arătat că problemele sociale se compun dintr-o condiţie obiectivă şi o definire subiectivă a unei situaţii. atunci consensul este cel care a eliminat problema. şi au acordat o mică atenţie celeilalte laturi – definirea subiectivă a unei probleme sociale. Dacă părţile pot rezolva conflictul în numele unui set de valori semnificative împărtăşite de ambele părţi. Perspectiva comportamentului deviant Această perspectivă s-a manifestat dominant în câmpul sociologiei începând cu anii ‘950 şi îşi are originea în special în teoria anomiei sociale dezvoltată de R. persoanele. redistribuirea accesului către oportunităţi. atunci grupul ce deţine mai multă putere câştigă/ preia controlul.) 13 . Soluţiile propuse de această perspectivă pentru rezolvarea conflictului de valori sunt consensul. creşterea gradului de socializare în grupurile primare. Delinquent Boys: The Culture of the Gang (Glencoe. Merton şi teoria asocierii diferenţiale a lui E. 17 Albert Cohen. definirea subiectivă reflectă diferite moduri de definire şi evaluare a contactului. este mai puţin aplecată asupra ratei de participare la acte de comportament deviant. Un număr de tipuri de probleme sociale apare sub astfel de condiţii. sociologii care au îmbrăţişat această perspectivă vor să cunoască cum oamenii definesc situaţiile. Predispoziţia spre comportamente deviante este rezultatul eşecului socializării primare şi în acelaşi timp al “dobândirii sociale” a acestuia în cadrul aceluiaşi grup primar. iar o dată apărută problema. competiţiei şi distribuirea bunurilor şi drepturilor. 4. deci. Problema socială. comit acte deviante. grupurile în competiţie pot de asemenea să fie în conflict – subiectul fiind modalitatea de rezolvare a problemei. Teoria lui Sutherland.: Free Press. accesul la forme deviante de satisfacţie. această nouă teorie subliniază că sociologii s-au ocupat mai mult de definirea unei probleme sociale din punctul de vedere al definirii acesteea ca o condiţie obiectivă. reducerea oportunităţilor de contact cu modelele de rol deviante. Din punctul de vedere al acestei perspective problemele sociale reprezintă violări ale aşteptărilor şi comportamentelor normative.H. În 1957 a apărut cartea lui Marshall B. Teoria lui Merton explică de ce există rate ridicate ale comportamentului deviant în unele segmente ale societăţii mai mult decât în altele. Sutherland. procesele sau evenimentele ca fiind problematice. teoria etichetării pune accent pe analiza definirii sociale a devianţei.contact cu un alt grup. negocierea şi puterea brută (naked power).K. rezultă din “mixtura volatilă” a unei condiţii obiective şi a unei definiri subiective. Albert Cohen 17 a elaborat o teorie care îmbină cele două teorii ale lui Merton şi Sutherland. 5.

Becker. Drept urmare. şi prin dinamica relaţiilor dintre ele pot fi prevăzute tipurile de probleme sociale care vor apărea. o problemă socială este o situaţie rezultată din exploatarea de către cei ce deţin puterea. şi este determinată în mare parte de reacţia socială. Condiţiile în care o persoană/ situaţie este etichetată ca fiind problematică sau deviantă. reforma sau revoluţia – sau cu alte cuvinte. Consecinţele unei asemenea etichetări se reflectă atât în aşteptările celorlalţi (de exemplu. cât şi în diminuarea şanselor celor etichetaţi de a se reintegra. clasa muncitoare trebuie să câştige “lupta de clasă” şi apoi să “producă” a societate egalitară. fără clase sociale. Outsiders: Studies în the Sociology of Deviance. Becker arată că “grupurile sociale creează devianţă prin stabilirea unor reguli a căror încălcare constituie un act deviant. precum şi puterea de a o “alipi” persoanei/ situaţiei respective) dar şi la potenţialul câştig de a fi etichetat. Drept consecinţă. precum şi eliminarea potenţialelor câştiguri rezultate din procesul etichetării ai cel al autoetichetării. Dintre acestea. Această perspectivă se focalizează asupra condiţiilor prin care comportamentele sau situaţiile sunt definite ca problematice sau deviante. Conform teoriei etichetării o problemă socială (sau deviant-socială) este definită de reacţiile sociale la o pretinsă violare a regulilor sau aşteptărilor sociale. Astfel. Soluţiile avute în vedere pentru rezolvarea problemelor sociale sunt activismul. trebuind să aplice o etichetă negativă. se referă în special la relaţiile de putere şi influenţă (cel care etichetează se află în situaţia de a câştiga prin aplicarea unei asemenea etichete. deci reacţii sociale la o presupusă cunoaştere a violării unor norme sociale. intrând astfel în conflict cu grupul dominat. 6. Cei care au scris din această perspectivă au subliniat că economicul şi instituţiile economice reprezintă cel mai important factor de influenţă asupra oamenilor. conflictul de clasă rezultă din sistemul dominaţiei de clasă care perpetuează inegalitatea socială. dezvoltarea capitalismului aduce cu sine şi amplificarea problemelor sociale. văzând problemele sociale ca fiind endemice societăţii capitaliste. Principalul punct de pornire în dezvoltarea acestei perspective l-a constituit readucerea în atenţia sociologilor a teoriei sociale dezvoltată de Marx. ajungându-se la “devianţă secundară”. Aceste două “clase” sunt într-o relaţie antagonistă. Cauza principală a manifestării celor mai multe probleme sociale o constituie forma de organizare socială produsă de societatea capitalistă. precum şi prin aplicarea acestor reguli la oameni (în mod individual) şi etichetându-i ca marginali/ întruşi/ devianţi (outsiders)”18. dar mai ales la elaborarea şi adoptarea unor comportamente deviante ca urmare a reacţiilor celorlalţi (formă de devianţă denumită “devianţă secundară”). cele mai importante sunt considerate dominanţa de clasă şi conflictul. 9) 14 . Această perspectivă a fost dezvoltată ca o profundă critică la adresa societăţii şi culturii capitaliste. 1963. iar “piatra de temelie” a acestei perspective a fost pusă îndeosebi odată cu apariţia cărţii lui Edwin Lemert (1951). Howard S. Lemert susţine că devianţa este definită în special de către reacţiile sociale.Această perspectivă s-a manifestat în sociologie de la sfârşitul anilor ’50 şi până la inceputul anilor ’70. Perspectiva critică Perspectiva critică s-a manifestat în câmpul analizei problemelor sociale începând cu anii ’70. de la o persoană etichetată ca fiind deviantă. în cadrul instituţiilor economice nu există decât două “poziţii” disponibile: cei care deţin sau controlează instituţiile economice şi cei care desfăşoară activităţi în beneficiul primilor. Conform acestei abordări. 18 Howard S. se aşteaptă ca ea să “continue” violarea normelor sau a comportamentului considerat convenţional). Soluţiile oferite de această perspectivă pentru rezolvarea problemelor sociale se referă la revizuirea definirii unei situaţii/ persoane ca fiind deviantă (o mai mare toleranţă şi capacitate de înţelegere a unor situaţii particulare/ speciale). a celor ce nu deţin suficientă putere (a “clasei muncitoare”). în special prin autoetichetare. New York: Free Press (p. Grupul economic dominant îşi impune propriile interese (deoarece prin controlul economic ei exercită un control considerabil şi asupra legislativului). Cauza unei probleme sociale se originează îndeosebi în atenţia pe care publicul i-o acordă. În acelaşi ton. Social Pathology: A Systematic Approach to the Sociopathic Behavior. sau mai degrabă atenţia din partea celor care exercită controlul social.

Clinard şi Robert F. O evaluare a acestei perspective a fost realizată de Marshall B. 1975). 1985). William J. Meier (Sociology of Deviant Behavior. Richard Quinney (Class. 15 . 1977). care au încercat să sublinieze punctele forte dar şi slăbiciunile acestei teorii. 1982) şi alţii. Alexander Liazos (People First: An Introduction to Social Problems. 1972). Michael Walton şi Jock Young (The New Criminology. State and Crime. Chambliss (Theory and Society: Toward a Political Economy of Crime.Această perspectivă a fost dezvoltată de Ian Taylor.

Cătălin. Zamfir.) 2002. Modelul sistemic în sociologie şi antropologia culturală. 1975. 17. Zamfir... Diagnoza problemelor sociale comunitare.) 2001. 10. 21.. Mass Society în Crisis: Social Problems and Social Pathology. B. Ed. L. 1964. Preda Marian (coord. Cătălin.) 2002. Bucureşti. 14. Romii in România. Zamfir. Expert. Lauer. Preda. Imaginaţia sociologică. Politică. în Viitorul Social. nr.. 22. E. Social Problems and the Quality of Life. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară. Wright. Polirom. Harcourt Brace. Elena. 4. Politici sociale. în ZAMFIR. Rubington. Six perspectives.). Ed. New York. Zamfir. (coord. New York. Elena. New Jersey (second edition). 9. Strategii ale dezvoltării sociale. 1975. 1968. AMERICAN SOCIAL PROBLEMS. Ed. 20. McGraw-Hill. Mărginean. 16 .C. 5. Bucureşti. Ştiinţifică. 18.B L GAI : I I RF BO E 1. CIDE. 11. Bucureşti. Robert H. 1994. New York: Free Press. Politica socială românească intre sărăcie si globalizare. (coord). Ed. Zamfir.. Bucureşti. Iaşi. 16. Zamfir. Cătălin. 3. Ed. Merton. 1992. Christopher Bates. Maria. 19. 1977. 12. Bucureşti (vol. Expert.4/1980. Dubuque. Dicţionar de sociologie. 7. ed. Harcourt Brace College Publishers.. Ioan. ZAMFIR. Social Problems: Arena of Conflict. 2d ed. Social Problems. Expert. 15. Fort Worth. Bucureşti.K. Green. Farley. Larionescu.S. Teorii ale problemelor sociale: puncte de vedere în sociologia americană contemporană.) 2002. Expert. I. R..W. Weinberg. (coord.. Merton.) 1995. Social Theory and Social Structure. Cătălin. 13. Preda Marian (coord. 1995. F. Bucureşti. 6. John E. Creative ID. Marian. Pop. Cătălin. România în context european. Howton (eds. Bucureşti. R. Bucureşti. Politică. Macmillan. (3d.) 1999. Doob. 2002. Elena.Brown. Ed.A. Mărginean. Dimensiuni ale sărăciei. Oxford Univerity Press (fourth edition). Rosenberg. (coord). Ed. Statul bunăstării. Politica socială şi tranziţia la economia de piaţă în România. Bucureşti. Bucureşti. Economia politicilor sociale. Babel. 1975. (coord. 24. Arnold. 2000. Ars Docendi. Elena. Bucureşti. 1989. X din colecţia “Teorie şi metodă în ştiinţele sociale”). E. An Institutional Analysis. Dicţionar de politici sociale. & M. edition). Ed. 2002. Alternative. (colecţia Sinteze sociologice) 23. Prentice Hall. 1971. Zamfir. Zamfir. C. IA: W. Bucureşti. (coord. ed. 2.. Mills. Zamfir. Vlăsceanu. Bucureşti. 1993. Luana Miruna. New York. 1978. THE STUDY OF SOCIAL PROBLEMS. C.. Robert King. Expert. Politici sociale in România 1990-1998. C. Zamfir. Ioan.. Sărăcia in România. 8. Gerver. 1995. Contemporary Social Problems.Nisbet. Expert. ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful