Sunteți pe pagina 1din 3

Concurena neloial

2016

Definiie
Conform dicionarului juridic: infraciune prevzut de C.P. la art. 301 ce const n
fabricarea ori punerea n circulaie a produselor care poart denumiri de origine ori
indicaii de provenien false, precum i aplicarea pe produsele puse n circulaie, de
meniuni false privind brevetele de invenii, ori folosirea unor nume comerciale sau a
denumirilor organizaiilor de comer ori industriale, n scopul de a induce n eroare pe
beneficiari.

Conform Legii 11/1991 cu modificrile i completrile aduse prin legea 298/2001 de la art. 2
constituie concuren neloial, n sensul prezentei legi, orice act sau fapt contrar uzanelor cinstite n
activitatea industrial i de comercializare a produselor, de execuie a lucrrilor, precum i de efectuare a
prestrilor de servicii.
Prin concuren neloial mai nelegem svrirea n domeniile deschise
competiiei economice, a unor fapte contrare legii sau uzanelor cinstite ale activitii
comerciale, n scopul captrii clientelei unor rivali de pe piaa relevant, producndu-se
astfel prejudicii materiale i/sau morale, prezente sau eventuale. Concurena neloial nu
trebuie confundat cu activitile pe care le poate desfura titularul unui drept de
proprietate industrial, cu practicile monopoliste, sau cu anumite msuri ce se iau pentru
protecia consumatorului.
n practica judiciar uneori se face confuzie ntre concurena onest i cea neloial.
Pentru a-i acapara clientela un comerciant are dreptul s uzeze de toate practicile oneste
pentru a obine acest lucru, inclusiv practicarea unor preuri mai mici dect un alt agent
comercial concurent cu acelai profil de activitate.

Trsturi generale ale actelor de concuren neloial; tipuri de acte de concuren neloial
Caracteristicile concurenei neloiale deriv din faptul c utilizeaz mijloace i aciuni contrare
(opuse) uzanelor (comerciale) legale.
Principalele aciuni care pot distorsiona concurena sunt:
a) subvenionarea de ctre stat a unor domenii de activitate economic ineficiente;
b) stabilirea preurilor prin nelegeri ntre productori (furnizori) i cumprtori (beneficiari);
c) crearea de organizaii care mpart piaa ntre participani astfel nct s nu se concureze unii pe
alii;
d) abuzul de poziie dominant, determinant sau exclusiv deinut de un comerciant pe pia
(indiferent dac este vnztor sau cumprtor);
e) realizarea de fuziuni care prin natura lor, limiteaz sau distorsioneaz concurena;
f) recurgerea la mijloace ilicite pentru a obine avantaje n relaiile de pia n calitatea de
cumprtor sau vnztor.

2016

2016

S-ar putea să vă placă și