Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice

Specializarea Asistenta Sociala

Anul 1

Grupa 5

Analiză de reţea pentru fenomenul copii străzii

Nume student:Patea Aida-Gabriela

Nume profesor coordonator:Lect.Dr. Carmen Palaghia

Teoria acțiunii sociale și analiza de rețea

Analiza de reţea (sau „metoda reţelelor“) se plasează între cantitativ şi calitativ, constituind o
formă operaţională de sinteză, „cooperare“ sau conciliere a macro-socialului cu micro-socialul, a
structurilor cu micro-structurile, a organigramelor şi elementelor formale cu sociogramele şi
manifestările informale ale realităţilor sociale.
Experimentată şi dezvoltată prin excelenţă în sociologie şi întâlnită – de asemenea - în alte
ştiinţe fundamentale (biologie, etnologie, psihologie, chimie, economie etc.) „analiza de reţea“
pare a fi o metodă dominantă şi, în orice caz, indispensabilă în asistenţa socială, adică în
activităţile de intervenţie şi sprijin a populaţiilor marginalizate, dependente sau vulnerabile“.
încercăm, în acest sens, elaborarea unei reprezentări a unuia dintre fenomenele relativ noi, dar
deosebit de violente în societatea noastră „în perpetuă tranziţie“ - copiii străzii şi, totodată, a unor
direcţii de rezolvare sau soluţii.
Experienţa arată că fenomenul „Copiii străzii“ a apărut şi s-a extins în condiţiile dereglării
mecareismului social, ale disfuncţiilor sociale din sistemul reţelelor interumane „din imediata
apropiere“ a familiilor acestor copii (destrămarea „grupurilor familiale“, constituirea bandelor de
cartier, dezorganizarea instituţiilor de profil destinate copiilor, extinderea parazitismului social,
practica exploatării copiilor de către adulţi etc.)

Influenţi şi cauzalitate în analiza de reţele

Structura„Copiilor străzii“ este, în acest sens, semnificativă:

 copii abandonaţi de părinţi;
 copii „fugiţi de acasă“ (din motive, adesea, subiective sau ambivalenţe);
 copii trimişi de părinţi „în stradă“ fie pentru a fura, fie la cerşit;
 copii „căzuţi“ în capcarea bandelor de cartier;
 copii fugiţi din instituţiile de profil“ (din motive, de asemenea, parţial
subiective sau contradictorii);
 copii „cu responsabilităţi familiale“ (care îşi întreţin fraţii şi, uneori,
părinţii...);
  „copii-business“ (afacere) trimişi de infractori adulţi la cerşit sau la furat, în
folosul acestora din urmă etc.
Pentru a rezolva asemenea cazuri concrete sau pentru a elabora
proiecte de intervenţie socială în vederea diminuării fenomenului se impune a
utiliza - în mod necesar - analiza de reţea, identificând în primul rând:
I. reţeaua de origine din care a făcut sau face parte copilul (familie,
vecinătate, grup de prieteni etc.);
II. reţelele de influenţă asupra copiilor respectivi (bande de cartier,
adulţi infractori, rude dependente sau familii carenţate etc.);
reţele beneficiare;
III. reţele de ajutor şi intervenţie (atât în zona informală cât şi în zona formală etc.).
Un asemenea demers — foarte general la acest nivel al analizei — trebuie
extins şi fundamentat în baza unei teorii adecvate. Lipsa teoriei face imposibilă
o practică eficientă, atât în sociologie, cât şi în orice alt domeniu al realităţii.
Vom apela, în acest sens, la unele forme teoretice recomandate de Robert
Merton.

Elemente pentru o teorie a rețelelor sociale

În primul rând considerăm necesar să identificăm unele principii direcoare fundamentale în

practica metodei rețelelor. Analiza de rețea derivă din structurarea obiectivă a fenomenelor
și elementelor și din unitatea cantitativ-calitativ a realității. Orice individ muncește sau
acționează, într-o formă sau alta, într-un sistem-rețea, adică în interdependență cu alți
indivizi ,aflați ei înșiș în sisteme de relații socio-economice, politice, culturale sau afective, adica
în rețele specifice ale vieții sociale. Fiecare dintre noi face parte dintr-o structură socială, dintr-un
mediu social specific și prin acesta, dintr-o rețea de raporturi sociale diferite. Interdependența
macro și micro-structurilor sau a diferitelor grupuri sau rețele constituie astfel altă idee directoare
a acestei metode.
Rețelele sociale obiective determină constituirea unor rețele subiective în viața socială, rețele
de opinii,
atitudini, conduite, mentalități, credințe sau percepții ale fenomenelor din lumea înconjurătoare.
În perspectivă cantitativă,analiza de rețea semnifică atât rolul măsurării empirice,cât și rolul
complementarității datelor și analizelor calitative.
În perspectiva caliativă, metoda la care ne referim vizează, dimpotrivă, rolul interpretării
teoretice a informațiilor într-o concepție specifică. Raporturile interpersonale informale joacă un
rol principal în diversificarea și constituirea unor noi configurații în rețea a relațiilor sociale în
ansamblul lor. De aceea, realizarea analizelor de rețea presupune cunoașterea și înțelegerea
diferitelor caracteristiciale elementelor implicate între care:
 -statutul și rolul actorilor implicați
 -diversitatea pozițiilor sociale și a rolurilor ficărui actor și sau subiect implicat în rețea,
orice individ îndeplinește în același timp mai multe funcții sociale si este, astfel, implicat
în mai multe rețele interumane, adesea în situații contradictorii sau ambivalențe.
Structura sau textura rețelei se exprimă prin densitatea și conectivitatea relațiilor și prin
tangibilitatea
actorilor, iar calitatea rețelei se exprimă prin intensitatea ,reciprocitatea și durabilitatea relațiilor
implicate.
Imaginea de rețea este generată de o diversitate de forme de reflectare a relațiilor
interindividuale, sociograme, organigrame, clinici sociale prin diferite alegeri-în stea, cerc, masa
rotundă, mai mute figuri imaginare care vizează variate activități umane - economice, culturale,
educative, de ajutor sau alte forme de viață socială-jocuri de societate, dezbateri pe probleme
comune, manifestări de adaptare, coeziune sau participarea la viața socială.
Raporturile de rudenie și rolurile familiale constituie, și în acest caz, un model pilot pentru
dezvoltarea unei teorii și pentru elaborarea unei metode moderne de investigare și cunoaștere.
Influeneța teoriei mulțimilor și a modelelor algebrice, pe de o parte și a scalării
multidimensionale a relațiilor interindividuale, pe de altă
parte, a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea teoriei și a metodei rețelelor.

Semnificația sau valoarea unei informații care circulă în rețea este invers proporțională cu forța
sau apropierea relațiilor-cauză.

Rețelele de intervenție în funcție de ,,lansarea cererii” de ajutor.

 Rețeaua de ajutor acționează în diferite forme la cererile lansate de clienți sau de
reprezentanții formali sau informali ai acestora. În primul rând, clientul lansează cererea și invită
asistentul social să se deplaseze în primul ,,loc de intervenție” numit ,,zonă de ancorare” sau
fixare. În al doilea rând, asistentul social primește cererea clientului și-l invită pe acesta să se
deplaseze ,,în spațiul rețelei” pentru a vedea el însuși și a înțelege (cu ajutorul profesionaliștilor)
ce se poate face și care ar putea fi rolul lui în sânul rețelei de intervenție și ajutor. Clientul își
asumă el însuși parțial responsabilitatea situației în care se află și participarea ,,în rețea” la
rezolvarea problemei.
În cazul în care mai mulți clienți asemănători lansează cererea de ajutor către rețeaua de
intervenție. În acest caz, situațiile și rețelele specifice fiecărui client sunt raportate unele la altele
și la ,,ansamblul lor” încercându-se elaborarea unor soluții comune, prin implicarea ,,rețelei
globale” sau a unor soluții individuale, prin implicare propriilor rețele specifice.
Acţiunile sociale individualizate sau focalizate pe un client-individ
presupun primul tip de relaţie (unu la unu). In practică sunt mai frecvente
celelalte tipuri datorită eficienţei muncii în echipă asupra unor clienţi-
colectivi (familii, microgrupuri de prieteni, de vecini etc.).

Forme de interventie
 Intervenţia mediului de origine ca actor social asupra mediului social însuşi —
în calitate de client. Este vorba, în acest caz, de o colectivizare a cererii de ajutor,
pornind de la ideea că „alte persoane trăiesc aceeaşi problemă“ şi că reţeaua
socială refuză uneori să ia în calcul şi să sprijine nevoile exprimate de client.
Mediul însuşi trebuie să descopere în interior resurse de rezolvare a problemei şi
de recâştigare a independenţei iniţiale.
 Intervenţia structurală care conduce spre o perspectivă integrală de tipul
ecologjei umane - ştiinţă de sinteză - în spiritul căreia clientul serviciilor de
asistenţă socială are în aval o serie întreagă de factori-cauzali, de context
economic, familial,afectiv, fizic şi deci ecologic, iar în amonte o altă serie, de
această dată de actori sociali, condiţii de mediu şi context favorabile unei terapii,
„vindecări“, recuperări şi, în final, unei reinserţii sociale şi unei reveniri la statutul
persoanei independente, egale cu celelalte persoane. Rezolvarea problemei poate
avea loc, potrivit acestei metode, numai în cazul social, economic şi politic
propriu şi printr-o apreciere a asistentului social de către client.
Bibliografie :”MIFTODE, V. (2010). Tratat de Asistenţă Socială. Protecția

populațiilor specifice și automarginalizate, Editura Lumen, Iaşi.”