..

MTC - CRUS 1 Abordarea - Cantitativa - Calitatva - focus-group -Studiul de caz - ancheta pe baza de observatie participativa - ancheta pe baza de interviu povestirea vietii - interviu narat - interviu biografic - interviu comprehensiv Nr. Crt. 1 2 3 4 Dimensiuni Cantitativ Calitativ Fenomenologicacomprehensiva, itiografica(descriptiva) Microsocial, local, contextual, concretnatural Procesuala si construita social de autor Pct. de vedere al subiectului, lumea intelesurilor si interpretarilor cotidiene Apropiata (din interior)

Orientarea generala Positivist-explicativa, epistemologica nomotetica Nivelul relatiilor vizate Natura realitatii vizate Preponderant macrosocial, global, formal Static si exterioara actorului social

Relevanta punctelor Pct. de vedere al de vedere in cercetatorului (abordare explicarea si etica) intelegerea realitatii Relatia dintre cercetator si subiect Relatia dintre teorie (concept, ipoteze) si cercetarea empirica Selectia unitatilor de cercetat efectiv din populatia vizata Timpul afectat culegerii datelor Metode principale Distanta (din exterior)

5 6 7 8 9

De verificare a teoriei De emergenta a teoriei prin cercetare empirica pe parcursul cercetarii Preponderant prin Intreaga populatie sau esantionare statistica esantionare teoretica Perioada lunga si continua Observatia participativa, interviul intensiv, biografiile si autobiografiile, analiza calitativa a documentelor

10 11

Perioada scurta, episodica Exprimentul, ancheta cu chestionar standardizata, analiza cantitativa a documentelor, observatia sistemica din exterior Natura datelor Date tari, valide, de obtinute mare fidelitate Stilul raportului de Cifre, tabele, grafice, cercetare (textului comentarii in limbaj elaborat) natural Preponderenta Sociologie,

12

Complexe bazate pe adanciri Limbaj natural, metafora cu putine date statistice si reprezentari grafice demografie, Antropologia culturala,

disciplinelor umane

socio- psihologie sociala

etnologia, istoria

MTC Curs 2 Daniel Bertaux Potrivit unui autor caD.B., obiectul de cercetare al unei anchete calitative consta in a) Lumile sociale b) Categoriile de situatii c) Traiectoriile sociale O lume sociala se construieste in jurul unui tip de activitate specifica. Posta, Politia, invatamantul primar, jurnalismul, televiziunea, una sau alta dintre lumile artei (literatura, pictura) constituie tot atatea exemple lumi sociale centrate pe o activitate profesionala. Dar aceste lumi sociale se dezvolta in aceeasi masura si in jurul unor activitati non-profit, fie ca sunt culturale, sportive, asociative sau de alta natura. In sanul macrocosmosului constituit de societatea globala, lumile sociale constituie mezocosmosuri care la randul lor sunt constituite din numroase microcosmosuri: oficii postale, scoli primare, etc. ipoteza centrala este ca logicile care guverneaza ansamblul unei lumi sociale sau mezocosmos sunt in egala masura active si in fiecare microcosmos care il compune. Aprofundand un singur microcosmos, sau mai bine cateva dintre ele, ajungem sa identificam logicile de actiune, mecanismele sociale si procesele de productie si reproductie ale mezocosmosului insusi. Bineinteles, functionarea unei aceleiasi lumi sociale poate presupune o varietate mai mica sau mai mare de tipuri de microcosmos. Studiind unul singur e posibil sa generalizam aluziv caracteristicile sale la intreaga lume sociala. Pentru a evita aceasta eroare, trebuie diversificate terenurile de observatie si comparate intre ele. Totusi nu este indispensabil ca aceasta munca comparative sa fie facuta de acelasi cercetator. Cercetarea este o intreprindere colectiva si functioneaza dupa un principiu cumulativ conform caruia fiecare ancheta isi aduce propria contributie. In acelasi timp lumile sociale, si in particular cele centrate pe o activitate profesionala, constituie spatii in care actorii sociali evolueaza de-a lungul carierei profesionale. Din microcosmosurile alese pentru cercetare se pot cauta marturii care descriu din interior mai multe microcosmosuri prin care subiectul a evoluat de-a lungul carierei, precum si logicile de trecere de la unul la altul. Categoriile de situatii reprezinta al doilea tip de obiect social specific abordarii calitative. (ex. De categorii: mamele care isi cresc singure copiii, tatii divortati, agricultorii celibatari, toxicomanii, persoanele suferinde de o boala cronica, etc. reprezinta categorii de situatii specifice. Fenomenul de situatie particulara nu implica in mod necesar formarea unei lumi sociale: mamele care isi cresc singure copiii nu au activitati in activitati in comun, cu atat mai putin soferii de lunga durata sau bolnavii cronici. Situatia lor in sine este comuna. Aceasta situatie este asociata in masura in care cuprinde constrangeri si logici de actiune care au in buna parte puncte comune, sau este prezenta in schemele colective de reprezentare si gandire, sau sunt eventual gestionate de aceeasi institutie. Apelul la povestirea vietii in studiul acestor situatii este foarte eficace fiindca aceasta tehnica de culegere a datelor empirice faciliteaza reconstructia traiectoriilor subiectului, ceea ce ne permite sa surprindem mecanismele si procesele prin care subiectul a ajuns in aceasta situatie particulara, precum si modul in care acesta o gestioneaza. Traiectoriile sociale. Extraordinara varietate a parcursurilor vietii, contingenta puternica a articularii diverselor tipuri de mecanism in procesul formarii fiecarui parcurs, fac

ca studiul global al fenomenelor de mobilitate sociala prin intermediul povestirii vietii sa fie dificil practicabil. Mai curand istoriile familiilor se dovedesc din aceasta perspectiva mai operationale. Pntru a putea generaliza rezultatele unui studiu asupra formarii traiectoriilor biogfrafice trebuie sa reducem campul de cercetare la un timp particular de parcurs biografic sau de context. Tehnicile anchetei calitative. Contrar demersului ipotetico-deductiv care emite ipoteze in functie de teoriile existente si apoi concepe o ancheta empirica cu rolul de a le verifica, abordarea calitativa consta in investigarea unui fragment de realitate socio-istorica despre care se stiu destul de putine lucruri apriori. Ceea ce cercetatorul crede ca stie dinainte se dovedeste adesea a nu fi decat stereotipuri, prejudecati si alte reprezentari colective. Una dintre virtutile metodelor calitative este ca aduc in sptiul public elemente ale cunoasterii obiective fondate critic pe observatii concrete. Tehnicile lor de observatie nu cauta sa verifice ipoteze stabilite apriori, ci, mai curand, cauta sa inteleaga functionarea interna a obiectivului de studiu si sa elaboreze un model teoretic al acestei functionari sub forma unui compromis de ipoteze cu grad inalt de plauzibilitate. Cercetatorul merge in teren constient de propria sa ignorant si ca un etnolog el se adreseaza celui care exercita o activitate pentru a afla cum merge treaba. Aceste peroane, pe care le numim agenti (actori), membri ai lumii sociale care traiesc in situatia sociala studiata, capata statutul de informatori, adica un statut diferit de cel al intervievatilor intr-o ancheta cu privire la opinii, atitudini sau reprezentari care utilizeaza interviurile semi-directive sau chestionarele. In cazul nostru accentul este pus nu pe interioritatea subiectilor, ci pe ceea ce este exterior, insa un exterior personalizat: contextele sociale in care, prin experienta, au acumulat o cunoastere practica. Din aceasta perspective povestirea vietii poate constitui un instrument remarcabil de culegere a practicilor cu conditia de a o orienta catre descrierea experientelor traite personal si a contextelor in sanul carora ele se inscriu. Aceasta inseamna a orienta povestirile vietii catre ceea ce D. Bertoux numeste povestiri ale practicilor. Acestea prezinta o afinitate profunda cu actiunea in situatii care constituie, potrivit lui A. Cockauff, centrul de gravitatie al noilor sociologii (sociologii alternative). Semnalam afinitatea dintre proiectul scientist de a face din sociologie o stiinta ca toate celelalte (adica asa cum sunt stiintele naturii), si recursul la anchete cantitative, acestea deschizand calea teoretizarii in termini de relatii intre variabile si prezentand imaginea relatiilor intre marimile fizice a caror descoperire constituie nucleul fizicii newtoniene. Exista in aceeasi masura o afinitate profunda intre observatia directa asa cum este practicata de Goffmann si teoriile scolii inteactioniste care tind sa conceapa orice fenomen social in terminii inteactiunii fata in fata.

MTC-Curs 3 Metodele calitative nu pledeaza exclusiv pentru recursul la povestirea vietii, ci pentru articularea lor cu alte forme de observatie si alte surse documentare. Anumite tehnici, cum ar fi observatia directa a practicilor si interactiunilor in situatii, recursul la informatori centrali, conversatiile informale, etc., au fost deja indelung experimentate in traditia etnografica, apoi prin scoala de la Chicago. Functionarea insasi a societatii contemporane produce numeroase surse de documentare, fie ele statistice sau de alta natura. Povestirea vietii, in calitate de marturie asupra experientei traite, aduce intre altele dimensiunea diacronica, adica a articularii concrete in timp a diferitilor factori cu mecanisme foarte diverse. Statutul si functiile datelor empirice In ancheta cantitativa datele teoretice au dubla functie: X cea de a furniza descrieri statistice fiabile ale fenomenelor colective constituite prin agregarea comportamentelor, atitudinilor si opiniilor individuale, si X aceea mai dificila de a verifica ipoteze. In ancheta calitativa, datele empirice indeplinesc cu totul alte functii care privesc in primul rand modul cum functioneaza o lume sociala sau o situatie sociala. Aceasta functie descriptiva este esentiala si conduce spre ceea ce etnologil American Clifford Geertz numeste thick description, o descriere in profunzime a obiectului social care tine cont de configuratiile interne ale raporturilor sociale, raporturile cu puterea, tensiunile, procesele de reproductive permanenta si dinamicile transformarii. Obiectivul unei anchete calitative este de a elabora in mod progresiv un corpus de ipoteze plauzibil, un modul teoretic fondat pe observatie, bogat in descrierea mecanismelor sociale si in interpretari (mai curand decat explictii) ale fenomenelor observate. Descrierile statistice produse prin anchete cantitative sunt in general considerate ca fiind obiective. In contrast, povestirea vietii, in mod evident de natura subiectiva, par sa sufere de un deficit de obiectivitate. Totusi, inainte de a fi codificate si gtransformate in cifre, datele anchetei prin chestionar sunt constituite din raspunsuri la intrebari standardizate, iar aceste raspunsuri sunt deasemenea subiective. Se stie ca ele depend in buna parte de formularea precisa a intrebarilor, de ordinea lor, de caracteristicile operatorului de teren, ca si impresia pe care subiectul doreste sa o faca operatorului. Transformarea in cifre prin codaj a acestor raspunsuri nu confera un character mai obiectiv, dimpotriva, operatia codificarii presupune alegeri teoretice care pot introduce distorsiuni suplimentare. Pe de alta parte, cand un subiect, raspunzand la un numar de chestionare, da data nasterii, locul de rezidenta, nivelul diplomei, profesia, confesiunea si preferintele politice, se acorda incredere raspunsurilor sale. De ce am retrage aceasta incredere acordata subiectuluii atunci cand aceleasi informatii sunt oferite intr-un interviu de profunzime, fata in fata, unde este mai dificil de mintit? O ancheta privind compararea informatiilor culese pe de o parte prin chestionare sip e de alta prin interviuri de tip povestirea vietii a demonstrate lipsa de fundament a unei astfel de presupozitii. Aceasta ancheta a constat in reinterviecarea prin interviuri restructurate a 50 de personae care raspunsesera cateva luni mai devreme la un chestionar biographic aplicat Institutul National de Cercetari din Franta. Chestionarul viza reconstituirea

cu exactitate a traiectoriilor profesionale si familial punand accent pe situatii de criza: pierderea locului de munca, divort, boala, etc. comparand rezultatele obtinute prin chestionar cu cele obtinute prin interviuri biografice s-a ajuns la concluzia ca datele din interviuri sunt nu doar mai bogate ci si mai fiabile decat cele reperate cu ajutorul chestionarului. Gratie caracterului deschis al celui de-al doilea interviu, a posibilitatii de a se explica pe larg, subiectii au putut nuanta, preciza, comenta descrierile situatiilor, evvenimentelor si actiunilor care au caracterizat parcursul lor biografic. Oferind informatii factual asupra evenimentelor care au jalonat traiectoria lor, subiectii au avut si posibilitatea de a relief aceasta traiectorieprecizand evenimente majore care au avut repercursiuni asupra lor. Ei au putut explica deasemenea ratiunile pentru care si-au schimbat profesia, locul de rezidenta sau situatia familial. De aici rezulta nu numai logica domeniilor de existenta (viata familial, profesionala, rezidenta), ci si interactiunea dintre ele: X profesia sau rezidenta pot fi schimbate din ratiuni familial, X rezidenta din ratiuni familial sau invers. Mai mult, parcursul biografic al unui individ interactioneaza constant cu cel al sotului/sotiei. Un chestionar nu permite sesizarea acestor interferente, in timp ce povestirea vietii ofera loc pentru descrierea lui. Astfel idea de date obiective este relativizta. Acest termen risca sa ne induca in eroare: chiar observatia directa a comportamentelor, draga interactionistilor, nu ofera decat date factuale (cutare persoana a facut asta, a spus asta unei alteia in cutare context), insa numai intelegerea logicii sa logicilor din spatele actiunii observate ne poate face sa sesizam sensurile subiective, sensul inter-subiectiv, sis a ne apropiem astfel de sensul lor obiectiv(construit social). Metafora jocului poate fi aici clarificatoare: oricine poate observa doi jucatori de sah sis a le inregistreze minutios mutarile successive, dar trebuie sa stii regulile acestui joc si mai ales subtiltatile pentru a sesiza sensul fiecarei situatii, intentiile jucatorului si pentru a aprecia fiecare miscare. Reformuland, opozitia clasica subiectiv-obiectiv, vom putea intelege mai bine ca povestirile vietii pot aduce deopotriva o mare bogatie de informatii factuale exacte si descrieri fiabile ale inlantuirii situatiilor, interactiunilor si actiunilor. Recursul la povestirea vietii in perspective calitativa propune trecerea de la particular la general prin punerea in relatie a cazurilor particulare, cazuri care contin date factuale plasate in ordinea lor diacronica, indici descriptivi sau explicativi propusi de catre subiecti, prin descoperirea recurentelor, de la un parcurs al vietii la altul si prin conceptualizare si elaborarea de ipoteze pornind de la aceste recurente. Din aceasta perspectiva functia datelor empirice nu este de a verifica ipoteze elaborate anterior, ci de a contribui la constructia unui corpus de ipoteze cat mai plauzibile. Probleme ale esantionarii calitative Pentru a descoperi ceea ce este general, generic, in fiecare caz particular trebuie sa dispunem nu doar de un caz singular, ci de o serie de cazuri, construite astfel incat sa faca posibila compararea lor, adica punerea in evident deopotriva a asemanarilor si diferentelor. Aceasta este pe scurt problema construirii esantionului teoretic. Trei principia ale esantionarii calitative: 1. Varietatea pozitiilor, 2. Diferentialitatea, 3. Exigent variatiei. Varietatea pozitiilor: in ancheta calitativa notiunea de esantion statistic reprezentativ nu are nici un sens. Ea este inlocuita prin aceea de constructive progresiva a esantionului.

Tinand cont de omniprezenta raportului de putere din societate, lumile sociale pot fi intelese cercetand produsele activitatilor regulate si interactiunile anumitor categorii d actori sociali unii in raport cu altii in pozitii diferite. Aceste pozitii sociale sunt caracterizate de statusuri informalizate sau informale, de roluri, interese, resurse ale actiunii, relatii intersubiective de alianta si opozitie, marje de manevra, toate caracteristicile variind considerabil dupa tipurile de pozitie ocupata. Trebuie sa intelegem ca actorii sociali sunt nu numai posesori de experienta diferita a raporturilor sociale in functie de pozitia lor structural si de parcursul vietii pana in acel moment, ci si de viziuni diferite asupra aceleiasi realitati sociale. (De exemplu, punctele de vedere diferite ale patronului , cadrelor si muncitorilor asupra aceleiasi intreprinderi.) Acest fenomen de perceptii multiple asupra aceleiasi realitati este fundamental: perceptia pe care un actor o elaboreaza intr-o situatie data constituie pentru el insusi realitatea acestei situatii, si in functie de aceasta perceptive, si nu a realitatii obiective pe care incearca sa o cunoasca sociologul, actorul social va trece la actiune. Chiar si perceptiile cele mai indepartate de realitate sunt reale in consecintele lor dupa faimoasa formula a lui Thomas. In functie de fenomenul de variabilitate a pozitiilor si si a punctelor de vedere associate, se porneste constructia progresiva a esantionului, luand in considerare diferite categorii de actori sociali si de subcategorii care nu apar pertinente in cursul anchetei. De exemplu, pentru cercetarea unei intreprinderi ne intereseaza punctual de vedere al muncitorilor, cadrelor si conducerii. Dintre muncitori putem allege sindicalisti sau nesindicalisti. Dintre sindicalisti ii putem allege pe cei active sau pe cei pasivi. Nici o categorie de actori nu monopolizeaza cunoasterea obiectiva, ci fiecare viziune si punct de vedere contine partea sa de adevar.

MTC-curs 4 Diferentialitatea Mergand si mai departe, putem mentiona si fenomenul de diferentialitate: persone cu acelasi statut institutional isi pot indeplini rolurile si exersa propria activitate in maniere foarte diferite pentru ca nu au aceeasi structura de personalitate, sau, pentru a relua un concept dezvoltat de P. Bordieux, nu au acelasi habitus (acelasi ansamblu de scheme de perceptie, acoperire si actiune). Capitalul de experienta biografica diferentiaza adesea foarte mult persoane ocupand pozitii institutionale similare. Mai mult decat atat, studiile arata ca diferentialitatea rezultatului din capitalurile de experioenta biografice specific nu se repercuteaza doar in diferentierea conduitelor la pozitii sociale egale ci uneori actioneaza si asupra repartitiei persoanelor in aceste pozitii. De plida, in selectiile de personal evaluatorii adesea puncteaza chestiuni din afara competentei profesionale, chetsiuni care tin de experienta biografica. Dintre doi candidati vu aceeasi competenta poate fi preferat cel casatorit sau cel care la ultimul loc de munca a avut salariul cel mai mic. Pentru a intelege acest fenomen si consecintele sale morale trebuie cautat ceea ce in functie de parcursul biografic specific si de totalizarile subiective parcursului, ii face pe indivizi sa fie posesori de conduita diferita. De aici decurge importanta istoriilor vietii. Exigenta variatiilor In perspectiva calitativa este extrem de important sa acoperim cat mai bine varietatea marturiilor posibile. Miza nu este doar descriptiva, ci priveste in egala masura si validitatea modelului teoretic. Sa presupunem ca cercetatorul, gratie observatiei recurentelor, ajunge la o prima formulare a modelului. El trebuie sa caute in continuare cazuri foarte diferite de cele cu care a lucrat pana in acest moment swi sa se asigure ca modelul rezista la confruntarea cu noile cazuri. Daca nu rezista, el este nevoit sa sa-si modifice modelul tinand cont de noile informatii. O buna ilustrare a acestui proces este cercetarea lui Lindesmith in 1949 asupra toxicomanilor. Ipoteza sa initiala era ca toxicodependenta se creaza in urma experientei euforice., ipoteza confirmata de catre toti toxicomanii intalniti. Dar Lindesmith a tinut sa intalneasca si persoane care in cursul unei spitalizari primisera cate o doza de morfina pentru temperarea durerilor. Aceste persoane traisera experienta unei ciudate stari de beautitudine fara a deveni totusi toxicomani. Astfel, ipoteza initiala a fost reformulata: intre injectare si experienta consecintelor pentru a intelege aparitia toxicodependentei trebuie sa fie introdus cl putin un termen mediu, anume constiinta raportului cauza-efect. Pacientii nu cunosteau cauza subitei lor euforii astfel incat nu aveau cum sa devina dependenti de ceea ce nu stiau ca exista. Astfel a fost descoperit principiul metodologic al cercetarii cazului, acela care forteaza cercetatorul sa-si reconsidere propria teorie. Ca principiu el are valoare universala: obiectul unei anchete calitative este de a construi progresiv un corp de ipoteze cu grad inalt de plauzibilitate, adica un model care descrie cum se intampla lucrurile, iar acest model nu poate fi considerat stabilizat (cristalizat) decat daca cercetatorul i-a dat toate sansele reale de a se stabiliza. Statutul ipotezelor Un alt aspect care diferentiaza in mod radical ancheta calitativa de demersul ipotetico-deductiv este statutul ipotezelor. In cazul primeia nu este vorba de a verifica, ci de

a elabora ipoteze plecand de la observatii si de la reflexia focalizata asupra recurentelor. In ancheta de teren cercetatorul este atent inainte de toate sa-si deschida urechile, ochii, inteligenta si intreaga sensibilitate catre ceea ce I se spune sau I se arata. El se afla acolo nu pentru a verifica ipoteze emise apriori, ci pentru a le construi nu numai si nu in principal sub forma relatiilor intre variabile, ci sub forma ipotezelor asupra configuratiilor de raporuri, asupra mecanismelor sociale, proceselor recurente, jocurilor sociale si mizelor lor. Pe scurt, asupra tuturor elementelor care ne permit sa ne imaginam si sa intelegem cum functioneaza o lume sau o situatie sociala. Sarcina sa in calitate de sociolog consta in a discerne in teren chiar sau sau analizand materialele culese prezenta unor asemenea elemente , sa le identifice contururile, sa le numeasca cautand o denumire adecvata, sugestiva si pertinenta, sa regaseasca diversele forme sub care ele apar si sa le asigure prin asta ca nu sunt doar produse ale imaginatiei sale, sa construiasca cu titlul de ipoteza o reprezentare discursiva cu ajutorul vocabularului sociologic existent sau, daca este nevoie, sa amendeze sau sa imbogateasca acest vocabular. Pas cu pas, printr-un du-te-vino continuu intre observatiile si teoretizarile partiale sa inchege o viziune coerenta formulata in termeni sociologici a obiectului sau de studiu. Pentru ca ipotezele construite in aceasta maniera corespund observatiilor concrete de teren, ele poarta deja in sine o anume garantie ca nu sunt speculatii gratuite. Vom spune deci ca modelul teoretic astfel construit are statutul unei interpretari plauzibile mai curand decat o explicatie in sens strict. Cercetatori diferiti investigand lumi sociale similare pot dezvolta interpretari sensibil diferite chiar daca nu contradictorii. Ei pot fi sensibili la aspecte diferite ale procesului socio-istoric pe care le cuprind in modelul elaborat de e. confruntarea interpretarilor alternative fondate pe observatii conduce la dezvoltarea cunoasterii in stiintele sociale. Comparatia constituie, asa cum a aratat si Max Weber prin intreaga sa opera, un mijloc eficace de consolare a unei interpretari si de sporire a gadului de generalizare. E suficient sa schimbam terenul de testare pentru a pune la incercare o interpretare construita initial pe un teren specific. Intrebarea uzuala daca ati verificat ipotezele capata in ancheta calitativa o semnificatie specifica. Este o tautologie sa spunem ca ipotezele au fost verificate din moment ce ele se acorda efectiv cu cazurile concrete de la care a pornit constructia lor. Trebuie, bininteles, ca toate ipotezele retinute sa fie concordante intre ele. In acelasi timp cautarea sistemica a coerentei poate constitui o capcana speculativa in masura in care ea intervine prea devreme in procesul cercetarii si ne impiedica sa fim sensibili la numeroasele semnale pe care le primim in mod necesar pe timpul muncii de teren. Adesea semnalele contradictorii constituie pistele cele mai interesante. Dandu-le atentie si urmarindu-le cu prudenta ele ne pot conduce la problematizarea reprezentarilor spontane ale cercetatorului.

Modelul de analiza calitativa prin teoretizare concreta Modelul inspirat din teoria ancorata empiric a lui Glaser si Strauss contine 6 etape: CODIFICAREA, CATEGORIZAREA, PUNEREA IN RELATIE, INTEGRAREA, MODELIZAREA, TEORETIZAREA Fata de metoda aplicata in abordarea teoriei ancorate, metoda de fata prezinta 3 deosebiri: a) aici este considerata ca metoda de analiza a datelor si nu o strategie generala de cercetare, b) obiectivul prioritar nu este teoria finala ci cum putem produce o teorie, care e procesul de teoretizare, c) este detaliata in operatii succesive de constructie a teoriei si nu in codari multiple. Analiza calitativa, prin teoretizare concreta, urmareste in maniera inductiva o teoretizare cu privire la un fenomen social, cultural sau psihologic, recurgand la conceptualizarea si relationarea progresive si valide a datelor empirice calitative. Rezultatele nu vor fi sub forma relatiilor statistice dintre variabile, ci o constructie teoretica ce incearca sa dea un nou sens unor fenomene, sa insereze evenimentele in contexte explicative, sa relationeze intr-o schema cuprinzatoare actori sociali, interactiuni si procese care au loc intr-o situatie educativa, organizationala, etc. In linii mari, metoda se bazeaza pe principiul comparatiei constante si consta intr-o analiza a primului interviu, dupa care categoriile si ipotezele generate in urma acestei analize sunt supuse probei celui de-al 2-lea interviu care e considerat ca o manifestare empirica noua a fenomenului s.a.m.d. 1. Codificarea Dupa ce primul interviu a fost transcris, se trece la analiza propriu-zisa care se va desfasura in paralel cu culegerea datelor. Dupa lectura repetata a interviului si a notelor din teren, se incearca desprinderea esentialului din marturiile provenite sau din situatia de observatie fara a se proceda la conceptualizarea lui. Codificarea are drept scop marcarea cu ajutorul cuvintelor sau expresiilor care vor fi notate pe margine a ceea ce este esential in materialul empiric. E o prima incercare a cercetatorului de a transforma datele brute (fapte observate, interviuri) intr-o prima formulare semnificativa a cat mai apropiat de limbajul natural al subiectilor. Cuvintele sau expresiile notate pe margine, imprumutate din vocabularul subiectilor contureaza primele semnificatii foarte apropiate de simtul comun. Abia categorizarea va trece la un grad de abstractizare mai inalt incercand sa articuleze experienta de viata a subiectilor, cu experienta si sensibilitatea teoretice ale cercetatorului. Codificarea nu asigura ca orice teoretizare ulterioara e ancorata cu adevarat in realitatea subiectilor. Codurile vor fi ulterior transformate caci analiza calitativa nu e o simpla clasificare a codurilor, ci e un demers interogativ asupra realitatii. Codurile la randul lor reprezinta raspuns la intrebarile: despre ce este vorba aici?, ce avem aici? Codificarea trebuie pastrata in aceeasi forma din momentul in care am stabilit-o pana la sfarsitul cercetarii pentru a putea fi siguri ca pastram primul sens al fnomenelor. 2. Categorizarea O categorie este un cuvant sau o expresie care desemneaza la un nivel conceptual mai ridicat un fenomen social, cultural sau psihologic, asa cum este el identificat intr-un corpus de date. Categorizarea este instrumentul esential al cercetatorului in analiza calitativa de teoretizare. Pornind de la categorii, pe care le punem in relatie, le subdivizeaza sau le uneste sub un concept mai larg, cercetatorul incepe procesul de teoretizare.

Categoria nu trebuie confundata cu codul. De exemplu, sintagma directive stricte pentru angajati notata pe marginea interviului este un cod, in timp ce sintagma socializare organizationala este o categorie. Prima expresie este mai apropiata de marturia din interviu, in timp ce a 2-a este mai abstracta, mai cuprinzatoare, mai aproape de teorie. La fel ca si la codat, categoriile se inscriu pe marginea interviului cu alta culoare. Categorizarea permite atribuirea unui sens mai general de elemente brute ale corpusului de date sau e elemente deja codificate. Ea raspunde la intrebarea: Ce fenomen mai general exista in spatele ansamblului de elemente pe care il studiez aici?. Constructia categoriilor este punctul de plecare al procesului de rafinare teoretica si adecvare empirica constanta. Ea face apel la ansamblul cunostintelor cercetatorului, la paradigme de referinta, chiar daca ea se face fara o grija teoretica si conceptuala apriori. Chiar raportandu-se la teorii si concepte in a 2-a faza, cercetarea calitativa se diferentiaza de cea cantitativa prin aceea ca da o posibilitate concreta de a modifica teoriile si conceptele, nu numai de a le verofica. Constructia oricarei categorii presupune urmatoarele puncte: X sa fie definita cu concizie, justete si adecvare, X sa i se identifice proprietatile, adica trasaturile distinctive care o compun, X sa I se specifice conditiile de existenta, adica ceea ce trebuie sa fie obligatoriu prezent pentru ca ea sa existe si sa se manifeste, X sa I se identifice diversele forme, adica variabilitatea fenomenelor care sunt subsumate categoriei. Astfel analiza devine complexa, bogata, plina de nuante, noile interviuri capatand rolul de a valida ipotezele. 3. Punerea in relatie in aceasta etapa procedam la punerea in relatie a categoiilor stabilite anterior. Intrebarile pe care ni le punem in acest moment sunt urmatoarele: ceea ce am aici poate fi pus in legatura cu ceea ce am dincolo?, cum se realizeaza si cum poate fi pusa in evidenta aceasta legatra?. Punerea in relatie este operatiunea cea mai dificila si mai complexa din procesul de analiza. Tinand cont ca am stabilit mai multe categorii si ca fiecare categorie are mai multe proprietati, ia diverse form si raspunde la conditii de existenta particulare, punerea in relatie se poate face la oricare dintre aceste nivele, chiar si intre nivele diferite. Sa consideram urmatoarea situatie concreta de cercetare: urma obseratiilor de teren si a povestirii vietii focalizate pe viata cotidiana intr-o organizatie, apar cateva recurente interesante pe care incercam sa le integram intr-un model. Mai precis, ne apare de mai multe ori o situatie de asociere informala dintre un cadru superior, cu o functie importanta si cate un nou venit in organizatie, cu functi modesta. Unii dintre noii veniti resimt aceasta asociere care li se propune indirect ca fiind tiranica si dezechilibrata in favoare sefului, in timp ce altii o considera relativ normala, neproblematica si incearca sa profite la maximum de ea. In cazul celor dintai, se observa o crestere in timp a acestui sentiment de asimetrie a relatiei. Totodata gasim o alta recurenta privind eforturile organizatiei de integrare a membrilor, de formare a unui climat de incredere profesionala si de atenuare a raporturilor ierarhice care se concretizeaza in descentralizarea deciziei, organizarea unor momente de petrecere a timpului liber in comun, etc. Intrebarea este ce legatura putem stabili intre aceste elemente recurente? Vom denumi fenomenul de asociere dintre cadrul superior si cel modest printr-o categorie cu numele de alianta strategica provenind de la intentia cadrului superior cand propune acest lucru. Din reactiile modestilor vedem ca aceasta alianta care li se propune poate fi acceptata si impartasita de unii, in timp ce altii mai degraba o suporta din ratiuni usor de inteles.

Asadar categoria alianta strategica are doua forme: a) a.s. Ipartita, b) a.s. Suportata. Cea mai problematica este cea de-a doua, asa ca vom incerca sa-i sintetizam proprietatile: 1. este initiata de angajatul cu pozitie inalta sau de responsabilul de personal, niciodata de noul venit aflat in pozitia organizationala modesta. 2. se caracterizeaza printr-o relatie asimetrica pronuntata. 3. este raportata cu greu la cel cu pozitia modesta. 4. este mentinuta de micul slujbas din motive de supravietuire organizationala. Dintre toate aceste 4 proprietati vedem ca cea care se schimba in timp este a 3-a, gradul de suportabilitate, in sensul ca unii dintre subiecti se plang ca devine tot mai greu de tolerat, mai ales in conditiile in care organizatia promoveaza, pe de alta parte, o relaxare a raporturilor ierarhice. Ceea ce face alianta strategica insuportabila este constiinta relatiei asimetrice, constiinta care se acutizeaza in timp. In consecinta, a doua proprietate a categoriei alianta strategica are o diviziune importanta, anume constiinta relatiei asimetrice. Daca am urmarit categoria a.s. Cum se divide in forme, proprietati si dimensiuni, sa vedem si care este conceptul mai amplu care ar cuprinde-o. Indiferent daca ea este impartasita sau doar suportata, alianta strategica este o strategie de insotire a individului in organizatie. Pe de alta parte o alta recurenta se refera la efortul organizatiei de integrare a membrilor iar pe acestea le putem regrupa in concepte de practici de socializare organizationala. Sa remarcam faptul ca initial prima recurenta am incadrat-o intr-o categorie in timp ce pe a 2-a intr-un concept. Nu e nici o problema chiar daca prima relationare o facem mental intre doua nivele diferite. Dupa aceea categoriei ii gasim conceptul care o cuprinde iar conceptului ii gasim categoriile care ii corespund astfel incat sa putem relationa nivele de acelasi rang. Tensiunea tot mai mare a celor cu pozitie modesta care suporta alianta strategica ne indica in cele din urma o tensiune intre practica aliantelor strategice pe care le adopta unii functionari superiori si practicile de socializare organizationala. Unii dintre cei cu pozitie modesta sunt sfasiati intre cele doua parti divergente traind puternice conflicte interioare. Alianta strategica propune o relatie asimetrica puternica bazata pe incredere interpersonala in timp ce practicile de sociaizare organizationala le propune atom.(?) relatiilor asimetrice si dezvotarea increderii profesionale. Asadar relatia intre cele doua corpusuri de date din care emerg recurentele este una de tensiune, de contradictie. Asta inseamna ca organizatia are serioase probleme interne si ca pe viitor unii dintre functionarii modesti fie vor adopta un comportament duplicit, fie vor parasi organizatia, fie vor contesta din interior declansand o criza mai mica sau mai mare. Sa incercam sa reprezentam grafic intregul rationament de pana acum si sa .

4. Integrarea Intrebarile pe care ni le punem in aceasta etapa sunt urmatoarele: Care este problma principala?, care este fenomenul p care il analizam?, care este obiectul meu de studiu?. Fara indoiala, la analiza lucrurile se complica tot mai mult si devin tot mai interesante. Trebuie sa invatam sa ne oprim, ne delimitam obiectul de studiu, altfel riscam sa studiem nu un fenomene ci un intreg camp al relatiei sociale. Integrarea permite controlarea obiectului definitiv al raportului de ancheta si da in buna masura titlul documentului redactat la final. Dat fiind faptul ca fenomenul e descoperit pe parcurs si nu dat, ca teoretizarea este emergenta, sarcina sociologului in constructia obiectului este mult mai dificila aici decat in cazul cercetarilor cantitative. 5. Modelizarea intrebarile pe care ni le punem in acest moment sunt urmatoarele: care sunt proprietatile fenomenului studiat?, care sunt antecedentele fenomenului, adica ce precedace cauzeaza fenomenul?, care sunt consecintele fenomenului?, care sunt procesele ce se desfasoara in cadrul fenomenului?. Asadar modelizarea consta in reproducerea cat mai fidela a organizarii relatiilor structurale si functionale ce caracterizeaza fenomenul pe care noi l-am delimitat din operatia de integrare. Modelul ne ofera in cele din urma o reprezentare a unui fenomen specfic cu scopul de a-i usura intelegerea. Nu e o simplificare a realitatii, ci o reducere a obiectului de studiu la caracteristicile sale esentiale. Pentru ca reducerea sa nu fie o deformare a realitatii, selectia elem. trebuie facuta cu prudenta si dupa reguli stiintifice. A construi un model inseamna a extrage elementele cele mai semnificative legate de o problema si a gasi legaturile sau relatiile dintre ele. De asemenea modelul este si o reprezentare schematica sistematica si constient simplificata a unei parti a realului realizat prin semne, simboluri, forme geometrice si cuvinte. Cum in cercetarea calitativa obiectele de studiu sunt complexe si dinamice, modelizarea e o forma de a le face inteligibile si reprezentabile, operand o selectie din multitudinea de elementele si relatii ale realului. Modelul obtinut nu este o teori propriu-zisa. El se poate inscrie intr-o teorie mai larga sau poate sta la baza unei teorii, dar el nu este o teorie propriu-zisa. Daca o teorie este o explicatie sistemtica a unui ansamblu de fapte si legi, modelul descrie si pune in forma repreentabila un fenomen. 6. Teoretizarea Teoretozarea are loc practic pe tot parcursul cercetarii, dar in aceasta etapa procedam la o consolidare a teoretizarii a modelului. In acest scop verificam esantionarea teoretica, adica verificam daca am luat in calcul toate punctele de vedere pertinente in problema noastra, utilizam inductia analitica, adica cautam cazuri care fac parte din universul cercetarii si car ne-ar putea contamina modelul si in final facem verificarea implicatiilor teoretice. Prin acestea verificam de fapt stabilitatea modulului si ajung la un grad de abstractizare mai inalt.

GENERALIZAREA REZULTATELOR Ceea ce da valoare de generalitate datelor culese prin chestionar este numarul si mai ales principiul esantionului statistic reprezentativ. El permite generalizarea si la cateva milioane de indivizi a configuratiilor statistice (distributii si corelatii intre variabile observate pe cateva mii sau sute de subiecti). Fara indoiala aceasta facilitate aduce cu sine si niste limite cum ar fi, de exemplu, standardizarea intrebarii. Probabilitatea este ca acest tip de rationament statistic tinde sa se impuna ca raspuns unic si excusiv la chestiunea generalizarii datelor in stiintele sociale. Cum putem spera sa generalizam datele unei anchete calitative la intregu unei societati? Ceea ce a fost observat la un birou de posta, sectie de politie, atelier sau alt microcosmos poate fi considerat drept caracteristic pentru toate microcosmosurile de acelasi tip dintr-un anumit teritoriu? Observatiole asupra catorva zeci de cazuri de divort, a traiectoriior catorva zeci de delincventi, diabetici sau persoane cu handicap este suficienta pentru a construi un model generalizabil la toate persoanele care se gasesc in aceeasi situatie? Posibilitatea unui raspuns pozitiv la aceasta intrebare creste cand microcosmosul studiat (birou de posta, sectie de politie, atelier) reprezinta o institutie nationala care impune peste tot aceleasi reguli de functionare. Posibilitatea generalizarilor ipotezelor obtinute intr-o lume sociala consta in descoperirea mecanismelor generice, a configuratiei specifice de raporturi sociale care definesc situatiile, a logicilor de actiune care se dezvolta ca raspuns la aceste situatii, a a proceselor sociale specifice. Descoperirea generalului in sanul formelor articulare este cheia unei astfel de operatiuni, iar aceasta trece prin cercetarea recurentelor si prin ceea ce se numeste saturarea progresiva a modeului teoretic. In anchetele calitative, pe o categorie de situatii, calea spre generalizare urmeaza o ogica asemanatoare. Este vorba de a multiplica studiile de caz individuale marind cat de mult posibil caracteristicile cazurilor observate. Totusi, pentru a ne concentra atentia asupra proceselor sociale situate in spatele cazurilor particulare, vom proceda la discernerea recurenteor, de la care vom putea incepe sa elaboram ipoteze asupra proceselor sau tipurilor de procese prin care persoanele ajung in situatia studiata, asupra caracteristicilor structurale ale acestor situatii, asupra ogicilor de actiune care se dezvolta raspuns la situatii. TRATAMENTUL MATERIALULUI EMPIRIC I. Transcrierea integrala si necomentata a materialului brut cules a) Reguli de transcriere Povestirea vietii recoltata prin interviuri nondirective repetate poate fi considerata drept un document personal cu caracter intimist pe care cea mai mica interventie o denatureaza. Eric Dampirre intelege prin document personal orice document care exprima in mod spontan felul in care un individ descrie situatia sociale la care participa el insusi si experientele pe care le traieste, o autobiografie, o scrisoare, un interviu nedirojat si fidel transcris, toate reprezinta documente personale. povestirea vietii, material calitativ personalizat, acopera sau poate acoperi acest aspect al libertatii de expresie si spontaneitatii care caracterizeaza, de regula, jurnalul intim.

Ca pentru orice document personal, in particular jurnalele intime, corespondenta, caiete, transcrierea in stare bruta a interviurilor se justifica. Este important sa fie pastrate si greselile ortografie/pronuntie sau inadvententele de stil. Oricum, indiferent cum vom prelua ulterior textul povestirii vietii, o prima forma fdela, originala, este indispensabila. Nu trebuie sa credem ca textul odata inregistrat nu mai priveste cercetatorul si ca trebuie dat unei alte persoane sa transcrie. Dimpotriva, transcrierea atenta poate oferi sugestii pentru depistarea unor noi ipoteze, observarea unor recurente sau a contradictiilor. Transcrierea se face pe o singura parte a foii, lasand suficient spatiu in stanga pentru indosariere si in dreapta pentru a face ulterior notatii si eventual pentru a indica gesturi daca acest lucru nu se face in corpul textului, intre parantezecu alta culoare sau cu alte caractere. Dactilogramele trebuie sa fie numerotate pentru a fi usor de identificat si pe prima pagina, sus, trebuie indicate numele sau codul operatorului, numele sau codul intervievatului, data ocul intervievarii, lungimea interviului in minute. La sfarsitul dactilogramei trebuie atasata fisa subiectului si un scurt rezumat al principalelor teme abordate de catre subiect. Prin reascultarea interviului ne asiguram ca documentul scris reproduce extrem de fidel documentului vorbit. Textul astfel realizat reproduce intocmai discursul inregistrat cu repetitiile sale, eventualele gresei de limbaj, pauze de vorbire, taceri prelungite, etc. interventiile sau intrebarile intervievatorului sunt notate cu scrupulozitate, exact la locul si momentul cand au avut loc. Examinand un document astfel constituit, el se prezinta din punct de vedere a lecturii extrem de dificil, insa pentru fonologi, dialectologi, lingvisti si specialisti in literatura orala, el reprezinta un document foarte reevant pe care il pot completa cu semne privitoare la intonatii, turnura frazei, etc. printr-o reascultare a casetei. O baza de date viabile se constituie transcriind integral povestirile vietii, repertoliindule, si pastrand inregistrarile. Restituirea integrala si necomentata a unui material brut cules poate fi facuta cu scopul de a constitui o arhiva de documente sau poate reprezenta o prima etapa a analizei. In practica, aceasta forma princeps a documentarii se face in 2 etape: in prima faza se procedeaza la transcrierea textului ora, iar in a doua faza, reascultand caseta, se confrunta cu originalul si se completeaza eventualele lacune. Unii autori recomanda ca forma finala sa fie data spre lectura subiectului pentru a verifica corectitudinea tuturor informatiilor. b) Observarea nonverbalului gesturile nu trebuie sa uitam ca textul este recoltat printr-o anumita situatie de interviu si nu trebuie sa-l rupem de aceasta situatie, ca naratorul se exprima prin cuvinte, dar se exprima si printr-un ansamblu de interventii expresive pe langa sau dincolo de cuvinte. Numeroase cercetari asupra comunicarii nonverbale ne pot servi drept cadru de referinta in incercarea de a retine ansamblul de elemente semnificative in culegerea povestirilor vietii. Este necesar ca intervievatorul sa observe cu acuitate comportamentele care, desi nu apartin discursului, au propria lor importanta. Ervin Goffman, in punerea in seama a vietii cotidiene, a studiat in mod particular gesturile voluntarilor care servesc sa comunice celorlalti imaginea pe care ne dorim ca ei s-o aiba despre noi. Gesturile, spune Goffman, sunt adesea utilizate pentru a demonstra onorabilitatea persoanei.

In povestirile vietii, mai ales in interviurile repetate, se noteaza frecvent progresia gestuala in acest sens. Studiul comportamentelor motorii asociate limbajului poarta numele de kinezie.

Istorie-povestire term istorie- accent pe dimensiunea temporala, desemneaza realitatea istoricasi discursul narativ vizavi de aceasta realitate. Etimologic ist=cercetare, cautare a sensului pornind de la fapte temporale->def generica de istorie a vietii. Ambii termeni =polisemantici si trimit in acelasi timp la cuvinte vorbite (povestire orala) si la cele scrise, evocand un registru fictional, mitic sau unul al producerii stiintifice a istoriei. Povestirea are mai curand conotatia de oral, cu privire la naratiune, term istore =ne face sa ne gandimla o actiune de cunoastere stiintifica (mai ales in societatea actuala). Istorie-trecut (le Grand) trecut=considerat un dat infinit, un material opac, insa foarte real, un fel de magma in care orice tentativa de clarificare echivaleaza cu gasirea unr puncte de reper intr-un teritoriu enorm, istoria=procedeu de cunoastere a acestui trecut care se prezinta sub forma unei povestiri(sau a unei succesiuni) orale a unei povestiri scrise a unei productii teatrale sau cinematografice, etc. scopul redact unei istorii poate fi stiintific, dar si estetic, simbolic, comprehensiv, educativ, etc. alex laine- ist vietii=o povestire a vitii analizata (pov vietii+analiza faptelor povestite). Daca analiza faptelor pres analiza documentelor pt stabilirea corectituddinii, de4f seamana c a lui Bertaux, daca pres confruntarea datelor cu ajutorul contrabiografiilor-echiv cu etnografia lui Poirier et alii. G. Pineau si Jean-\louis le Grand: Rezumatul biografic: - utilizat in ancheta pe baza de chestionar, aplicat nui nr msare de oameni selectati pe criterii statistice. Ii regasim si in anumite practici administrative(prin constr unor fise, dosare, cazuri,etc) I aceste date pot fi analizate statistic favand in prealabil o critica a documentelor analizate. Povestirea practicilor:-focalizeaza un fragment din viata unui anumit nr de indivizi corespunzand unei practici sociale. (de ex rasp consemnului:va rog sa-mi pov cum ati ajuns brutar) Interviul prebiografic: -solicita o multitudine de elemente cu privire la diferite etape ale unei vieti. Natratorul povesteste viata, cercetatorul reorganizeaza in urma unei lecturi, sub forma scrisa, informatiile primite in fct de scopul studiului. Istoria aprofundata a voetii: -naratarul nu se multumeste sa fie doar ascultator atent, ci si stabileste o relatie profunda cu naratorulcare devine partener de reflectie si analiza in diferite faze ale elab povestirii, txtul final fiind semnat de amandoi. Autobiografia: povestirea in scris a unei parti sau a vietii in integralitatea ei de catre persoana insasi(povestirea orala a vietii). Marturia: impartasirea experientei personale in cadrul unei dezbateri filosofice, culturale,e ducative, etc. Istoria vietii in grup: priveste cel mai adesea un grup de formare in care fiecare persoana isi povesteste viata in prezenta celorlalti. Povestirile pot fi redactate apoi sub forma unor texte individuale sau a unui text colectiv. Istoria vietii de grup: biografii incruicisate ale persoanelor care au apartinut aceluiasi grup sau aceleiasi colectivitati Istoria familiei: caz particular al tipului precedent: o monorafie realata in urma inregistrarii povestirilor membrilor familiei, a observatiei participative si/sau a intretinerii de relatii de lunga durata cu familia respectiva.

Istoria vietii colctive: povestirile vizeaza o experienta traita in comun intr-o situatie data: intreprndere, sat, partid, etc. Biografia=o scriere care are ca obiect istoria vietilor particulare. Bios=viata, graphein=a scrie. Astfel transformam oralul in scris si ceea ce este scris de o persoana drept cuvintele altuia, de fapt avem de-a face cu transcrierea unui discurs oral (discurs=coproductie). Fol suf 'grafie doar pt ceea ce este scris de autor. Bertaux: Povestire a vietii ori de cate ori un individ povesteste unei alte persoane un episod oarecare din experienta sa traita. Pov vietii-o forma narativa. Deriva din interviul narativ in care cercet cere subiectului sa pov o parte sau intreaga experienta traita. Pov integralamaximalista(dupa modelul autobiografiei, de la nastere pana in mom povestirii). Pov partiala sau focalizata-viziune minimalista(o parte a experientei traite, pov vietii). Autobiografie=forma scrisa si autoreflexiva, redactata in singuratate de subiectul care isi priveste retrospectiv viata in totalitate. Se opune povestirii etnosociologice a vietii(forma orala, spontana, dialogica, sub este invitat de cercetator sa-si pov experienta trecand-o printr-un filtru. Intrebarea inaugurala=i filtru care precentreaza interviul facandu-l sa fie ne-total. Mtafor tabloului. iluzie biografica-ex o realitate independenta de discurs, pov vietii const o descriere apropiata acesteia. Autobiografie directa/indirecta. Cele directe-spontane(elaborate sub impulsul interior al subiectului) sau provocate (la solicitarea cercetatorului, bazata pe un ghid elaborat de ercetatoraide-memoire. Rol de cadru de referinta. Devine inteviu semi-direcitv) Psihobiografie-[jean poirier, clavier valadon, paul raybaut] povestire a vietii unica, rwcoltata in vederea unei analize eminamente psihologica, centrata pe persoana, nu urmareste cultura grupului. Etnobiografia-popv a vietii ccompletata cu alte informatii (propriile reflectii asupra vietii, interviuri de grup, contra-biografii, etc) si prelucrata , e destinata unui eveniment sau unui grup. Ca documente, psihobiografia se apropie de pov vietii, etnobiografia-de istoria vietii.