Metoda monografică

Caracteristicile de bază a metodei

Metoda monografică reprezintă un studiu multilateral şi intensiv al unor unităţi sociale
care se bazează în deosebi pe metodele observaţiei directe şi indirecte a realităţii sociale
care şi pe alte metode de cercetare. Astfel monografia se aseamănă în unele privinţe cu
ancheta sociologică şi poate fi definită ca o anchetă aprofundată asupra unui obiect foarte
redus sau ca un studiu descriptiv a unui fenomen restrîns. Metoda anchetei se aplică de
obicei asupra unor ansambluri sociale mai vaste, iar metoda monografică îşi fixează drept
obiect de studiu un domeniu al realităţii mai restrîns (un sat, oraş, o instutuţie).
În cazul metodei monografice o dată ales obiectul cercetării,se aplică asupra acestuia
astfel încît să-l supună observaţiei directe în toată multitudinea aspectelor sale sub toate
manifestările în care se înfăţişează succesiv. Deci metoda monografică presupune
observarea directă a unei unităţi social-teritoriale sau a unui sistem social de alt tip fără a
recurge la eşantionare dar propunîndu-şi să studieze eshaustiv obiectul într-o persepctivă
sintetico-totalizatoare fără să manipuleze variabilele.
În opinia lui Gusti, studiul sociologic direct al unei unităţi sociale restrînse cum este un
sat, un oraş etc. se numeşte monografie sociologică. Savantul român dă preferinţă
termenului de monografie sociologică şi nu de metodă monografică avînd în vedere
descrierea unui singur fapt prin mai multe metode ceea ce corespunde specificului
sociologiei ca ştiinţă care studiază fenomenele sociale ca totalitate în ansamblul integral.
Ideea fundamentală a acestui tip de cercetare este încadrată într-o doctrină prin care
realitatea socială este interpretată ca un ansamblu de manifestări (economice, spirituale,
etico-juridice şi politice), care se realizează sub influenţa unor cadre sau condiţii
(naturale, biologice, psihologice şi istorice), în interiorul unor unităţi sociale concrete
(familii, sate, oraşe etc.). Între aceste cadre şi manifestări există anumite interacîiuni şi
interdependenţe, de aceea toate au aceiaşi însemnătate în descrierea şi înţelegerea vieţii
sociale. Deci pentru a studia realitatea socială în toată complexitatea ei este nevoie de
echipe pluri şi interdisciplinare, cu specialişti din diferite domenii: economişti, medici,
etnografi, demografi, psihologi etc. care să comunice între ei, să îi compare şi să-îi
completeze punctul de vedere asupra aceleiaşi probleme.
Trăsăturile de bază ale metodei monografice:
1. prezintă un studiu asupra singularului şi a particularului, al unei unităţi sociale
restrînse (familii, localităţi, grupuri sociale fără a se recurge la eşantionare;
2. este un mijloc de cercetare directă pentru că se întemeiază pe observaţia personală
a observatorului la faţa locului;
3. foloseşte observaţia directă a realităţii ca metodă de bază care promovează ideea
principală, îmbină intuiţia cu trăirea şi înţelegerea, cu măsurarea, statistica şi
reconstituirea trecutului;
4. presupune formarea de echipe complexe, multidisciplinare care să cerceteze
aspectele vieţii sociale corespunzător diverselor cadre şi manifestări ale socialului
şi care să includă specialişti în asemenea domeniu;
5. nu se poate aplică în laborator ci doar în teren, deoarece nu presupune
manipularea variabilelor ci doar surprinderea lor pentru a le studia.
Monografia sociologică adună un mare volum de informaţie direct, nemijlocit pe teren de
care specialiştii au nevoie pentru a face studii: profunde şi obiective pentru a stabili tipuri
de societăţi, legi sau legităţi sociale. În concepţia lui Gusti monografia este o metodă
sintetică în care se îmbină observaţia, intuiţia, înţelegerea, măsurarea, experimentul şi
statistica.
Marea diversitate de monografie decurge din posibilitatea aplicării metodei
asupra mai multor obiecte:
• Instituţii sociale
 Monografii de familie
 Monografii şcolare etc.
• Mari colectivităţi teritoriale
 Monografii de sate
 Monografii urbane etc.
• Categorii profesionale
 Monogarfii de meresii sau profesiuni
• Sisteme şi subsisteme sociale
 Monografii de ranguri ale industriei;
 Monografii de întreprinderi;
 Monografii industrale etc.
• Procese sociale
 Monografii ale procesului de urbanizare;
 Migraţie;
 Mobilitatea socială
De rînd cu multitudinea de avantaje descrise,metoda are o serie de limite sau
dezavantaje :
• Caracterul descriptiv, orientarea spre sociografiere, precum şi unele tendinţe de
etnografiste pentru explicaţiile sociologice profunde;
• Atribuie anumitor specialişti diverse sectoare ale cercetării în lipsa coordonării
activităţii lor, apare pericolul fragmentării studiului pe mai multe părţi oarecum
independente unele de altele;
• Se limitează de a furniza date care servesc mai mult pentru reforma socială decît
pentru ştiinţă;
• Prin pasiunea cu care se insistă pentru reconstituirea relaţiilor dintre elementele
care aparţin aceleiaşi unităţi concrete permite analiza fenomenelor locale, dar u
asigură pe deplin posibilitatea studierii întregului prin fiecare din părţile sale.