SUPORT DE CURS

Sociologie
Filiala Cluj-Napoca a Funda_iei
ÎÎnva_amaâ ntului Preuniversitar
al Coopera_iei Me_te_ugare_ti
“Spiru Haret”
str. Al.V. Voevod, nr.

2014
SOCIOLOGIA CA OBIECT AL ȘTIINȚELOR SOCIALE

1.Nașterea și dezvoltarea științelor sociale

Desș i la mijlocul secolului al XÎX-lea au existat contributșii metodologice ale oamenilor de sș tiintșaă
îân domeniul social, epistemologia sș tiintșelor sociale a apsș rut ca disciplinsș autonomsș îân anii1950, o dataă
cu pozitivismul logic, prin opera lui O. Neurath. Sub influentșa empirismului logic s-a dezbaă tut
posibilitatea folosirii metodei explicative îân sș tiintșele sociale. Aceastsș etapaă a fostmarcataă îân mod
profund de orientarea postempiristaă , propusaă îân studiul Ideea de știință socială decătre P.
Winch(1958).
Dezbaterea care a urmat i-a avut protagonisș ti pe M. Hollis, S. Lukes, C.Taylor, A.
Giddens, J. Elster sș i s-a concentrat asupra temelor legate de metoda comprehensivaă ,de neutralitatea
axiologicaă , de ratșionalitate, relativitate, holism sș i individualitate. ÎÎn Germania,disciplina s-a afirmat îân
anii 1960 prin dezbaterea raă masaă faimoasaă îântre exponentșii sș colii de laFrankfurt (T.W. Adorno sș i J.
Habermas) sș i adeptșii lui Poppper (H. Albert), disputaă reflectataă îân volumul Dialectică și positivism
în sociologie (1969) sș i ulterior prin contributșiile lui Habermassș i N. Luhmann. îân Frantșa au existat
contributșii de mare importantșaă din partea lui M, Foucault sș iG-G. Granger. Un domeniu care a avut o
evolutșie diferitaă este epistemologia economiei, saumetodologia economic. ÎÎn aceastsș sferaă un mare
precursor este L. Robbins cu Eseu asupranaturii și importanței științei economice (1932).
Marea dezvoltare din ultimele decenii sedatoreazsș lui T. Hutchinson, F. Machlup, M. Blaug, K. Boulding,
B. Caldwell, L.A. Boland.

Locul sociologiei în cadrul științelor sociale și raporturile ei cu celelalte științe

socio-umane
Filosofia sș tiintșelor sociale este una dintre epistemologiile speciale, ce are ca obiectsociologia,
antropologia, economia.Specificul unei sș tiintșe, îân general, este dat de urmaă toarele elemente:
 obiectul de cercetare;
 aria tematicaă sș i aparatul conceptual;
 perspectiva de abordare a obiectului de studiu;
 metodele de investigatșie;
 finalitatea cercetaă rii sș tiintșifice.
Sociologia, ca sș tiintșaă socialaă , are drept obiect de studiu societatea omeneascaă . Dupaă cum s-a
araă tat mai sus, specific pentru sociologie este faptul caă ea abordeazaă societatea ca un îântreg, ca
ansamblu integral sș i coerent de elemente componente, ca totalitate a diversitaă tșii sș i simultaneitaă tșii
interactșiunilor care au loc îân interiorul saă u. Sociologia este sș tiintșa ansamblului de fapte,fenomene,
relatșii sș i procese sociale, de unitaă tși sș i grupuri sociale, de contradictșii, misș caă ri sș i luptesociale, a
structurii, organizaă rii, functșionaă rii aă i dinamicii societaă tșii ca îântreg.Delimitarea sociologiei de celelalte
sș tiintșe socio-umane se reflectaă nu numai îân modul deabordare a obiectului de studiu, ci sș i
îân problematica specificaă . Sociologia studiazaă realitateasocialaă dincolo de modul cum se exprimaă ea
îân aspectele particulare.
Finalitatea sociologiei staă îân explicarea sș i îântșelegerea structurii sș i functșionaă rii realitaă tșii sociale. Ea
urmaă resș te cunoasș tereasș tiintșificaă a societaă tșii globale. Sociologia cautaă raă spuns la o chestiune
esentșialaă sș i anume relatșia dintre individ sș i societate sub toate aspectele ei.

Sociologia este știința care abordează societatea ca totalitate, ca întreg,

studiind ansamblul faptelor, fenomenelor, relațiilor și proceselor sociale.
Sociologia se manifestaă ataâ t ca sș tiintșaă a socialului, ca formaă generalaă de existentșaă a vietșiiumane, caâ t sș i
ca sș tiintșaă a societaă tșii globale, a organizaă rii sș i dinamicii sale, a subsistemelor dincare se compune
societatea globalaă sș i a relatșiilor lor ataâ t cu sistemul social-global, caâ t sș i cucelelalte subsisteme ale
acestuia. Din aceastaă perspectivaă se desprind trei paliere ale sociologiei:
 teoria generalaă a socialului.
 teorie a societaă tșii globale
 teorii ale diferitelor subsisteme ale societaă tșii globale.
Un astfel de mod de manifestare arataă caă sociologia permite observarea sș i reflectarea asupravietșii
sociale, descoperirea disfunctșionalitaă tșilor sș i crizelor sociale de la nivelul individului sș icomunitaă tșilor
umane precum sș i a posibilitaă tșilor de a gaă si solutșii la problemele cu care se confruntaă societatea.

Funcțiile sociologiei
Sociologia, ca sș tiintșaă teoreticaă avaâ nd deopotrivaă o finalitate cognitivaă sș i una practicaă are o serie de
functșii:
 Funcția expozitivă sau descriptivă
± se concretizeazaă îântr-o acumulare de date, fapte sș i informatșii suficiente sș i relevante pentru respectiva
realitate. Pentru a fi îândeplinitaă aceastaă functșie, sociologia trebuie saă îândeplineascaă o serie de conditșii:
a) de completitudine ± adicaă de luare îân consideratșie a tuturor datelor sș i faptelor necesare pentru a
testa valoarea de adevaă r a ipotezelor utilizate;
b) evitarea selectaă rii arbitrare, strict subiective datelor sș i faptelor analizate;
c) maximaă obiectivitate fatșaă de fapte (evitarea apropierii de fapte avaâ nd idei preconcepute despre
acestea; datele, faptele, fenomenele trebuie analizate asș a cumse prezintaă ele).
 Funcția explicativă
± permite sociologiei saă îântșeleagaă realitatea socialaă , saă identificemecanismele intime de functșionare sș i
schimbare a realitaă tșii sociale, de producere sș i derulare a faptelor, a fenomenelor sociale, a vietșii sociale
îân general, saă desprindaă determinaă rile multiple ce se manifestaă la nivelul realitaă tșii sociale sș i îândeosebi,
relatșiilecauzale îântre variabilele realitaă tșii sociale. Prin îândeplinirea acestei functșii, sociologia poate
elabora generalizaă ri teoretice de diferite grade, poate dezvolta teorii explicative, poate construi diferite
paradigme.
 Funcția predictivă, prognotică sau previzională
± prin intermediul caă reia sociologia cerceteazaă atent sș i aprofundat realitaă tșile sociale prezente pentru
a identifica directșiile celemai probabile de evolutșie ulterioaraă a societaă tșii. Studiind trecutul
sș i prezentul, sociologia poate identifica sș i proiecta tendintșele probabile de evolutșie ulterioaraă a
societaă tșii.
 Funcția critică
± presupune ca cercetarea sociologicaă saă nu se rezume la descrierea sș i explicarea societaă tșii asș a cum
este la un moment dat sș i la descrierea tendintșelor probabilede evolutșie ulterioaraă , ci saă îâncerce saă
arate cum ar trebui saă fie aceastaă realitate socialaă .Pentru a reusș i acest lucru sociologia trebuie saă
compare realitatea socialaă asș a cum se prezintaă ea la un moment dat, cu un model normativ al realitaă tșii
sociale. ÎÎn esentșaă, o asemenea analizaă comparativaă se reduce la îâncercarea de surprindere a
nemultșumirilor,disfunctșionalitaă tșilor existente la nivelul realitaă tșii investigate, la realizarea a ceea ce
îâmpiedicaă functșionarea sș i dezvoltarea normalaă , fireascaă a societaă tșii îân ansamblul saă u, a unor unitaă tși
sau grupuri sociale specifice (deficientșe de organizare, conducere,structurare, deficientșe predominant
subiective posibil de remediat). Pentru ca analiza saă fie criticaă ea trebuie saă respecte douaă conditșii:
1. saă fie îântemeiataă ± adicaă saă se bazeze pe o cunoasș tere temeinicaă , aprofundataă arealitaă tșii sociale;
2. saă fie constructivaă ± analiza disfunctșionalitaă tșilor saă fie realaă sș i corectaă avaâ nd cascop
perfectșionarea realitaă tșii sociale.Sociologia este o sș tiintșaă criticaă , declarat anti apologeticaă , negarea sau
ignorareadisfunctșionalitaă tșilor este contraproductivaă . Functșia criticaă a sociologiei conferaă
acesteisș tiintșe o certaă utilitate socialaă , dar o poate face, îân acelasș i timp, relativ incomodaă pentruunii
factori aflatși îân posturi de decizie sau de conducere, purtaâ nd responsabilitateamodului de derulare a
vietșii sociale ataâ t la nivel macrosocial caâ t sș i la nivel microsocial.
  Funcția practic – operațională
± prin intermediul caă reia sociologia îâsși propune saă identifice modalitaă tșile prin care se pot îânlaă tura
disfunctșionalitaă tșile, dereglaă rile,neajunsurile constatate îân vederea modelaă rii realitaă tșii sociale la un
nivel caâ t mai apropiatde modelul normativ stabilit. Pentru realizarea acestui deziderat, sociologia
trebuie saă tșinaă cont de urmaă toarele:
x solutșiile propuse trebuie saă fie rezultatul unei analize atente ataâ t a realitaă tșii sociale prezente caâ t sș i
a efectelor posibile ale aplicaă rii acestor solutșii asupra realitaă tșiisociale;
x solutșiile propuse saă fie realiste;
x saă fie oferite un set de solutșii bine fundamentate sș i argumentate realist sș i ratșional,set de solutșii din
care decidentul saă aleagaă varianta optimaă ;
x sociologul saă acorde asistentșaă tehnicaă la implementarea solutșiei alese, saă urmaă reascaă efectele
acesteia

STRUCTURA SOCIALĂ

1.Conceptul de structură socială

Termenul de structura provine de la verbul AÄ struer = a construi”. ÎÎn sș tiintșaă, conceptul
destructuraă desemneazaă paă rtșile componente ale unui obiect, fiintșaă, conceptșie, doctrinaă etc.Structura
socialaă se referaă la modul de alcaă tuire al realitaă tșii sociale, la modul îân careelementele sistemului social
se ordoneazaă sș i se ierarhizeazaă , la relatșiile necesare, esentșiale ce sestabilesc îântre aceste elemente.
Teoriile despre stratificare sunt destinate îân special analizeiierarhiilor sociale ale indivizilor sș i grupurilor.
Ele îâncearcaă saă explice nivelurile existente îândiferite comunitaă tși sociale sș i relatșiile acestora cu
stabilitatea sau schimbarea socialaă . Aproapetoate pornesc de la premisa caă toate societaă tșile cunosc
sisteme variate de stratificare socialaă ( nu existaă societaă tși faă raă ierarhii sociale).
Structura socială reprezintă un ansamblu de interacțiuni umane și sociale
integrate într-un sistem, căruia îi conferă omogenitate și continuitate și-i
determină identitatea și stabilitatea.
Prin lucraă rile unor sociologi precum: Auguste Comte, Karl Marx, Emile Durkheim, ClaudeLevi-
Strauss, Talcott Parsons, Jean Piaget, Anthony Giddens, s-a constituit un curent de investigare a realitaă tșii
sociale din perspectivaă structuralaă denumit structuralismul sociologic. Talcott Parsons, fondatorul
acestui curent, a sustșinut caă sistemul social se distinge prinorganizarea structuralaă sș i functșionalaă ,
structura fiind calea de investigare a modului defunctșionare a societaă tșii. Claude Levi-Strauss a conceput
structura ca un model de fapte reale, carese acceptaă sau se exclud îân interiorul unor unitaă tși sociale, care
alcaă tuiesc laolaltaă un sistem derelatșii numit civilizatșie sau culturaă . Anthony Giddens a analizat
structurile sociale îân relatșie cuactșiunea socialaă . ÎÎn conceptșia sa, cunoasș terea societaă tșii se poate face
prin structurile sale asș a cumse contureazaă acestea îân actșiunile actorilor sociali.Structura socialaă ca
sistem include pe axa orizontalaă forme precum familia, satul, orasș ul,natșiunea, iar pe verticalaă ±
grupaă rile clasice, de stratificare, ocupatșionale, generatșii, sexe, vaâ rste,nivel de instruire sș colaraă etc.
Structura socialaă cuprinde relatșii sociale repetate sș i stabile îântrecomponentșii unui sistem social.
Datoritaă existentșei structurilor sociale, viatșa umanaă sș i socialaă capaă taă caracterul de regularitate sș i
organizare. Orice societate nu poate fiintșa decaâ t dacaă dispunede structuri, adicaă de elemente de
durabilitate, îân temeiul caă rora saă se desfaă sșoare viatșa socialaă .ÎÎnsusș i convietșuirea oamenilor îântr-
un anumit spatșiu sș i îântr-o anumitaă epocaă este determinataă destructuri sociale.
Asș adar, structurile sociale sunt colective de indivizi care acționează
înanumite moduri percepute ca o conviețuire. În raport de relațiile de conviețuire,
oamenii segrupează pe diferite niveluri ale societății, rezultând stratificările de
diferite tipuri.
 Studiul structurilor sociale asiguraă descoperirea elementelor esentșiale pentru
evaluareaoamenilor, a modului lor de viatșaă, a pozitșiei îân ansamblu social a diferitelor colectivitaă tși
umane, acoeziunii interne a unui sistem.

2. Status social
Prin socializare, individul îânvatșaă saă exercite anumite actșiuni sociale, saă interactșioneze cu altșiisș i
ajunge saă ocupe anumite pozitșii îân cadrul societaă tșii. Astfel spus, îân cadrul structurii sociale,indivizii
detșin anumite statusuri sș i joacaă anumite roluri.

Statusul social reprezintaă pozitșia ocupataă de o persoanaă îân societate. ÎÎn mod obisș nuit,
statusul este definit drept poziția sau rangul unui individ în cadrul grupului sau
ale unuigrup în raport cu alte grupuri.
ÎÎn literatura de specialitate se îântaâ lnesc diverse definitși date conceptului de status social.Astfel
Septimiu Chelcea consideraă caă statusul social exprimaă drepturile sș i obligatșiile unei persoane, puterea
de care dispune. Max Webber aprecia caă statusul social este echivalent cu prestigiul social. Robert
Linton a definit statusul social ca fiind o colectșie de drepturi sș i datoriideterminate de locul ocupat de
individ îân societate.Statusul social este, asș adar, treapta pe care se aflaă un individ îântr-o structuraă socialaă
sș ireflectaă tipul de apreciere asupra lui dataă de caă tre ceilaltși membri din structuraă . Fiecare om
esteevaluat îân functșie de pozitșia ocupataă îân cadrul structurii din care face parte. Recunoasș terea status-
ului depinde ataâ t de personalitatea individului, caâ t sș i de normele sș i valorile specifice structuriisociale
din care face parte. (ex. medic/dar sș i membru al celei mai îânalte asociatșii sș tiintșifice dinlumea
medicalaă ).Fiecare individ detșine o multitudine de statusuri sș i trece mereu de la un status la altul.Talcott
Parsons a evidentșiat douaă tipuri de statusuri sociale:

status atribuit sau prescris, care reprezintaă pozitșia, treapta, recunoasș terea dataă de societate, ca
urmare a unor dimensiuni psihosociale (vaâ rstaă , religie, sex, rasaă , mediu familial etc.) sș i

status dobândit, care este pozitșiacaâ sș tigataă de o persoanaă prin îânvaă tșare, prin efort.Atribuirea
statusurilor se face îân raport cu sexul, vaâ rsta, natșionalitatea, rasa, religia sauclasa socialaă . Socializarea
statusurilor prescrise îâncepe foarte timpuriu. ÎÎncaă de la nasș tere, îânmajoritatea societaă tșilor, copiii sunt
socializatși diferentșiat îân raport cu sexul. Prima diferentșieresimbolicaă apare îân culoarea cu care sunt
îâmbraă catși baă ietșii sș i fetele. Ulterior jocurile pe care le practicaă fetele, jucaă riile pe care la folosesc sunt
diferite de cele ale baă ietșilor. ÎÎn mod traditșionalfetele sunt socializate pentru a detșine statusuri de mame,
sotșii, gospodine, îân timp ce baă ietșii suntsocializatși îân raport cu alte asș teptaă ri sociale; ei trebuie saă dea
dovadaă de fortșaă, curaj sș i fermitate.Atribuirea statusurilor îân functșie de sex se face pe baza unor modele
culturale, îân temeiulnormelor sociale dominante. Spre exemplu îân unele societaă tși, pregaă tirea hranei
este o activitateexclusiv femininaă , îân altele predominant masculinaă ; îân unele societaă tși activitatea
agricolaă esteexercitataă predominant de caă tre baă rbatși, îân altele, de caă tre femei; îân unele societaă tși din
Asia deSud-Est sș i din Orientul Apropiat, munca de secretariat este faă cutaă de caă tre baă rbatși, pentru caă
se apreciazaă caă femeile nu pot tșine un secret sș i nu pot lucra îân acelasș i loc cu baă rbatșii.
Realizareastatusurilor specifice de sex este supravegheataă de caă tre societate prin diverse mijloace.
Unindivid care nu-sș i îândeplinesș te atributșiile statusului saă u riscaă saă fie penalizat social sș imarginalizat.
ÎÎn general, societaă tșile (mai ales cele moderne, industrializate) au devenit maitolerante îân raport cu
prescrierea statusurilor de sex.Atribuirea statusurilor îân functșie de vaâ rstaă se face îân societate îân raport
cu categoriile devaâ rstaă (copii, adolescentși, adultși sș i baă traâ ni). Societatea atribuie fiecaă rui individ un
anumit statusîân functșie de vaâ rsta pe care o are. Împortantșa statusurilor de vaâ rstaă s-a achimbat pe
maă suramodernizaă rii societaă tșilor. Societaă tșile moderne sunt mult mai putșin riguroase, comparativ
cu celetraditșionale, îân prestabilirea statusurilor îân functșie de vaâ rstaă . ÎÎn societaă tșile traditșionale exista
o puternicaă diviziune comunitaraă a statusurilor îân functșie de vaâ rstaă . Trecerea de la o vaâ rstaă la altaera
pregaă titaă sș i marcataă prin ceremonii sș i ritualuri. ÎÎn societaă tșile traditșionale, baă traâ nii aveau unstatus cu
prestigiu social ridicat. Ei erau staă paâ nii averii, principalii decidentși sș i judecaă tori. ÎÎnsocietaă tșile moderne,
trecerea de la vaâ rsta de adolescent la cea de adult este mai putșin marcataă sș inu mai constituie obiectul
unui control comunitar. ÎÎn prezent, baă traâ nii sunt marginalizatși social îânmajoritatea societaă tșilor. Dupaă
iesș irea la pensie ei îâsși reduc brusc importantșa statusului social.Societaă tșile moderne au dezvoltat o
formaă de cvasiatribuire de status: meritocratșia - un sistemsocial îân care statusul este prescris îân raport
cu meritul, care este maă surat prin performantșeeducatșionale sș i profesionale.Statusul dobaâ ndit se
contureazaă sș i se obtșine de caă tre individ îân cadrul competitșiei cuceilaltși membri ai societaă tșii care aspiraă
la el (exemplu de statusuri dobaâ ndite: student, director,actor economist etc.).Toate societaă tșile distribuie
un numaă r limitat de status-uri dobaâ ndite. Spre deosebire destatusurile atribuite care sunt caracteristice
pentru îântreaga populatșie dintr-o comunitate (ex. baă rbatși, femei, copii, tineri, adultși, baă traâ ni etc.),
statusurile dobaâ ndite fiintșeazaă îântr-un numaă r stabilit de societate, îân raport cu oportunitaă tșile sale.
Dobaâ ndirea unui status este rezultatul uneialegeri individuale sș i al unei competitșii. Statusul de baă rbat
este ptrescris/atribuit, cel de sotș estedobaâ ndit. Nu totși baă rbatșii ajung sotși. Caă saă toria este rezultatul
unei alegeri individuale. ÎÎnsocietaă tșile traditșionale, majoritatea statusurilor erau prescrise îân raport cu
conditșiile sociale alefamiliei din care se naă sștea copilul. Societaă tșile industriale au redus sfera statusurilor
prescrise sș ioferaă posibilitaă tși mari de mobilitate a statusului descendentșilor fatșaă de cel al paă rintșilor sș i
dedobaâ ndire de statusuri noi prin preformantșe. Dobaâ ndirea unui status se face prin eforturi personale
sș i este îânsotșit de anumite costuri personale, îântrucaâ t obligaă individul la alegeri multiple:carieraă sș colaraă ,
ocupatșionalaă , relatșii cu prietenii, loc de rezidentșaă etc. Dobaâ ndirea unui nou statuseste asociataă cu
schimbaă ri îân raport cu locuintșa, grupul de prieteni, relatșiile sociale, raporturile curudele, inclusiv cu
distantșarea fatșaă de paă rintși.Un tip special de status este status-ul fundamental.

Vârsta, sexul și, în anumite condiții- ocupația, sunt status-uri fundamentale.

ÎÎn virtutea acestui status, societatea, membriiacesteia, asș teaptaă de la noi un anumit
comportament. ÎÎntr-un fel se manifestaă cerintșele legate deactșiunile sș i abilitaă tșile unui copil
(conformarea la regulile sociale, inocentșaă, puritate) sș i îân cu totulalt mod este perceput adultul, judecat,
îân principiu, prin asumarea responsabilitaă tșilor sociale,competentșaă profesionalaă sș i socialaă .Fiecare
individ detșine o multitudine de statusuri care se asociazaă îântre ele sș i formeazaă unansamblu denumit
status global. Statusul global poate fi unitar, coerent, dacaă statusurile care îâlcompun sunt congruente
îântre ele.
Tendintșa generalaă a oricaă rui individ este de a asocia statusurile pe care le detșine, de a evita
orice conflict îântre ele, de ale face congruente. Conflictele sauincongruentșa de status se manifestaă îântre
componentele profesionale, familiale, economice, politice, sociale etc. ale statusului global. Absentșa
congruentșei îântre diferitele statusuri provoacaă la nivelul individului un anumit sentiment de
insecuritate sau de culpabilitate, care se poatecompensa fie printr-un conformism accentuat, fie prin
revoltaă . Înconsistentșa statusurilor pot creaconfuzie. Sotșul sș i sotșia au, de regulaă , vaâ rste apropiate.
Statusul de sotș baă traâ n sș i de proaspaă t tataă sunt considerate statusuri incongruente.

3.Rolul social

Rolul social exprimă totalitatea aăteptărilor care definesc comportamentul

oamenilorexprimate în drepturi ăi responsabilități ca fiind proprii sau improprii
pentru ocupareaunui status.
Statusul este o pozitșie ocupataă de individ îân societate iar rolul social
reprezintaă comportamentul asș teptat de societate de la cel care ocupaă acel status.Rolurile sociale sunt
expresia comportamentului social directșionate pentru îândeplinirea unuiscop bine definit. Rolurile pun
îân evidentșaă toate sarcinile ce-i revin sau pe care sș i le asumaă unindivid din pozitșia socialaă ocupataă . Rolul
este comportamentul real al unei persoane care detșineun status. Rolul îândeplinit de fiecare este unic, el
nu poate fi reprodus sau recreat de altcineva. ÎÎnschimb societatea dispune de un sistem de norme sș i de
mijloace ce obligaă pe membrii saă i saă -sș i adapteze comportamentul la rolurile derivate din status-ul
dobaâ ndit sau atribuit.
Rolurile sunt primele legaă turi îântre structurile institutșionale sș i experientșele personale ale
membrilor uneisocietaă tși. Rolurile sociale pot fi dobaâ ndite sau pot fi atribuite. Fiecare rol are, îân societate
sau îângrup, semnificatșia sa. ÎÎnvaă tșarea rolului implicaă douaă aspecte: dobaâ ndirea capacitaă tșii de a
exercitaîândatoririle sș i de a pretinde privilegiile rolului sș i dobaâ ndirea atitudinilor,
sentimentelor asș teptaă rilor pretinse de rol. Primul aspect se realizeazaă mai usș or, al doilea presupune
reorientaă rimentale sș i atitudinale necesare pentru exercitarea eficientaă a rolului. Personalitatea
influentșeazaă alegerea rolurilor, modul de exercitare al acestora. ÎÎn acelasș i timp, dobaâ ndirea unui rol
producemodificaă ri ale eului, ale personalitaă tșii. O fataă îâsși schimbaă personalitatea dupaă caă saă torie, iar o
sotșiedupaă ce nasș te. Fatșaă de fiecare rol existaă asș teptaă ri din partea celorlaltși. Se deosebesc
trei tipuri deasș teptaă ri: necesare, obligatorii sș i facultative. Asș teptaă rile necesare se impun cu fortșaă
maximaă , iar detșinaă torul unui rol nu se poate sustrage lor. Dacaă individul nu satisface aceste asș teptaă ri,
el estesanctșionat îân mod sever. Un politșist care furaă este sanctșionat mai sever decaâ t alte persoane
carefuraă .
ÎÎn mod asemaă naă tor sunt sanctșionatși: un judecaă tor care ia mitaă , un preot imoral, un
contabilcare fraudeazaă etc. Asș teptaă rile obligatorii se manifestaă la nivelul grupurilor sociale, care
impunanumite reguli de conduitaă , iar gradul de conformare la ele este variabil. Asș teptaă rile
facultativeexprimaă libertatea individului de a le respecta mai mult sau mai putșin.Un rol nu fiintșeazaă
autonom. Fiecare persoanaă îândeplinesș te mai multe roluri. Fiecare statuseste determinat de mai multe
roluri. Totalitatea rolurilor asociate unui status formeazaă un set deroluri. Statusul unui individ
este determinat de contextul social sș i de numaă rul de roluri jucate.De exemplu statusului de student îâi
revin mai multe roluri: rolul de membru al comunitaă tșiiuniversitare; rol de îânvaă tșare sș i pregaă tire; rolul de
coleg; rolul de membru al familiei; rolul de prieten; rolul de cititor al bibliotecii universitare; rolul de
membru al societaă tșilor sș tiintșifice; rolulde membru al consiliului facultaă tșii etc. Rolurile jucate de o
persoanaă se pot combina îântr-unansamblu omogen, persoanele exercitaâ nd faă raă dificultaă tși îântregul set
de roluri. Persoanele carerealizeazaă aceste performantșe sunt putșine. ÎÎn foarte multe cazuri stresurile
de rol caredesemneazaă dificultaă tșile pe care le au oamenii îân exercitarea cerintșelor de rol. Stresul de rol
sedatoreazaă pregaă tiri inadecvate pentru rol, dificultaă tșilor îân tranzitșiile de rol, conflictelor de rol
sș iesș ecurilor de rol.

4. Relații sociale

Fiintșa umanaă intraă îân relatșie cu ceilaltși membri ai societaă tșii din nevoia intrinsecaă
de celaă lalt.Oamenii intraă îân contact unii cu altșii dintr-o necesitate. Orice societate sau grup social nu
este osimplaă sumaă de indivizi, ci constaă îântr-o retșea de legaă turi îântre acesș tia, îân mijloacele materiale
sș isimbolice pe care ei le folosesc îân interactșiunile sș i activitatea lor, precum sș i îân rezultatele
sau produsele materiale sș i spirituale ale activitaă tșii lor sociale. Relatșiile interindividuale pot
fiîântaâ mplaă toare, efemere sau spontane, avaâ nd îân aceastaă situatșie, din punctul de vedere al vietșiisociale
un rol derivat, secundar. ÎÎn toate colectivitaă tșile, grupurile sș i unitaă tșile sociale existaă îânsaă relatșii
fundamentale, ce se caracterizeazaă prin durataă sș i stabilitate, se desfaă sșoaraă dupaă norme sș ireguli
stabilite, sunt consfintșite îân legi, coduri, reguli, obiceiuri sau traditșii. Nu toate relatșiiledintre indivizi sunt
relatșii sociale. Relatșiile interumane prezintaă mai multe forme: contactulspatșial, contactul psihic,
contactul social, interactșiunile sociale
Contactul spatșial are îân vederediversele îâmprejuraă ri îân care indivizii intraă îân contact (locul de
muncaă , locul de studiu, locuintșe,adunaă ri publice etc.). Contactul psihic este o formaă de relatșie de lungaă
durataă îân care indivizii îâsșiobservaă reciproc caracteristicile, aspectul, traă saă turile de caracter, pregaă tirea
intelectualaă , preocupaă rile etc. Contactele sociale se nasc prin intermediul relatșiilor dintre cel putșin doi
oamenicare manifestaă un interes comun pentru un obiect sș i actșioneazaă îâmpreunaă .Contractele
sociale pot fi: trecaă toare sș i durabile; particulare sș i publice; directe sș iindirecte; personale sș i
impersonale; materiale sș i personale. Îndiferent de natura lor, contractelesociale stau la baza relatșiilor
sociale. Absentșa acestor contacte poate duce la marginalizare,îânsingurare, la consecintșe negative
asupra echilibrului psihic al indivizilor.ÎÎn situatșia îân care contactele sociale sunt durabile, îântre indivizi
apare un fenomen nou, eicautaă saă se influentșeze reciproc. ÎÎn acest mod se nasș te interactșiunea socialaă .
Ea genereazaă procesele de adaptare, de acceptare, de socializare, de cooperare, de opozitșie, de conflict
etc.Înteractșiunile sociale se realizeazaă dupaă anumite modele statornicite îân practica vietșii
sociale.Întraâ nd îântr-un grup, individul trebuie saă se conformeze modelelor de interactșiune existente
îângrupul respectiv. Înteractșiunile pot fi directe sau indirecte. Înteractșiunile sociale sunt maidurabile
decaâ t contactele sociale. Pe baza lor apar relatșiile sociale.

Relațiile sociale ± reprezintă un sistem de legături ce cuprinde minimum

doi parteneri(indivizi sau grupuri), un contact, atitudini, interese ăi situații, un
sistem de drepturi ăiobligații pe care partenerii trebuie să le realizeze.
Relatșiile sociale reprezintaă elementuldurabil al legaă turilor sociale care unesc oamenii îân
grupuri. Faă raă relatșii sociale sș i interactșiuni interioare un grup nu poate exista un anumit timp, îân
mod organizat sș i coeziv.
Relatșiile sociale sunt raporturi îântre unitaă tșile sociale (grupuri, institutșii, colectivitaă tși). Relatșiile
sociale prezintaă omare diversitate, fapt care face ca saă existe mai multe criterii de clasificare.Dupaă
natura lor relatșiile sociale sunt: economice, politice, educatșionale, juridice etc.Dupaă tipul partenerilor
relatșiile sociale sunt:
 relatșii interindividuale - reprezintaă relatșiile stabilite îântre doi indivizi. ÎÎn acest caz
relatșiile pot fi: de prietenie, de colaborare, de dusș maă nie, de conflict, de îântrajutorare,
deindiferentșaă;
 relatșii îântre individ sș i grup - îân acest tip de relatșii individul reprezintaă o entitate sș i
grupulcealaltaă entitate îân care sunt incluse valorile, interesele sș i normele grupului; de
regulaă îâncadrul grupurilor mici relatșiile sociale sunt relatșii de cunoasș tere, afective, de
comunicare,de mobilitate; o altaă clasificare a relatșiilor sociale la nivelul grupului mic este
dataă deJean Piaget, conform caă ruia relatșiilor sociale se îâmpart îân relatșii intelectuale,
afective sș i morale;
 relatșii intergrupale sunt acele relatșii care au ca parteneri grupurile luate ca totalitaă tși.Un alt
criteriu de clasificarea a relatșiilor sociale îâl constituie influentșa exercitataă de acesteaasupra
coeziunii sociale. Conform acestui criteriu deosebim:
a) relatșia de cooperare, care poate fi personalaă sau impersonalaă , deliberataă sausimbolicaă . ÎÎn
grupurile mici cooperarea este directaă sș i personalaă . ÎÎn grupurile mariea este impersonalaă sș i simbolicaă ;
b) relatșii de subordonare sș i supraordonare; un grup sau un individ este dominat de ungrup sau
individ sau dominaă , prin diferite mijloace un alt grup sau individ;
c) relatșii de compromis sș i tolerantșaă; presupun existentșa a doi indivizi sau grupuri cuinterese sș i
scopuri diferite, pe care nu sș i le pot impune sș i se acceptaă reciproc;
d) relatșia de marginalitate apare caâ nd indivizii participaă la grupuri cu modelevalorice diferite faă raă a
se identifica îân totalitate cu nici unul dintre ele;
e) relatșii de competitșie; ele apar caâ nd resursele de putere, prestigiu, produse,afectșiune, statusuri etc.
sunt limitate, percepute ca atare; aspectul competitivreiese din obtșinerea unui rezultat pe seama
celorlaltși participantși îân relatșie;
f) relatșii conflictuale; apar caâ nd deosebirea de interese nu admite compromisul.
 Natura activitaă tșii reprezintaă un alt criteriu de clasificare a relatșiilor sociale. Se deosebescdin
perspectiva acestui criteriu relatșii de muncaă , relatșii familiale, relatșii de vecinaă tate, relatșii de petrecere a
timpului liber. Învestigarea acestor relatșii este obiectul de studiu al unor ramuri alesociologiei:
sociologia muncii, sociologia familiei etc.

METODA DE CERCETARE ÎN ȘTIINȚELE SOCIALE

1.Monism sau dualism metodologic
Monismul, sau ”naturalismul metodologic”, afirmaă caă structura explicatșiei este, îân principiu,
identicaă îân sș tiintșele naturale sș i îân sș tiintșele sociale. Dualismul (sau antinaturalismul) metodologic
afirmaă existentșa unei diferentșe de principiu, nu doar de grad, îântre metoda sș tiintșelor natural sș imetoda
sș tiintșelor sociale. Dualismul a fost sustșinut îân formaă radical de autori care, ca Winch sș i Habermas, au
pus accentual pe rolul îântșelegerii. Mai recent, mai ales metodologi ai economiei au propus nu doar un
dualism îântre sș tiintșele natural sș i sociale, ci un pluralism metodologic chiar îâninteriorul sș tiintșelor
sociale.

2.Înțelegere sau explicație

ÎÎn teoretizarea socialului, îântșelegerea constaă îân reconstruirea valorilor sș i a imaginii lumii
”actorilor” sociali. Rolul ei fundamental a fost sustșinut de Weber, de fenomenologul A. Schutz sș i, îân
sfaâ rsș it, de etnometodologie. Aceastaă tezaă este îâmpaă rtaă sșitaă de autori care, ca Winch sș i Habermas, s-au
raportat la filosofia limbajului comun sau la hermeneuticaă . Diferitși autori postempirisș ti au sustșinut
compatibilitatea dintre îântșelegere sș i explicatșie (sociologicaă ), consideraâ ndu-le ca fiind etape succesive.

3.Investigația sociologică
Legitimitatea sociologiei ca sș tiintșaă este legataă de existentșa unor metode, a unui set
demodalitaă tși cu ajutorul caă rora saă se poataă investiga fenomenele sș i faptele soiale. H. Poincareé afirma caă
sociologia este sș tiintșa cu cele mai multe metode sș i cu cele mai putșine rezultate. Desigur caă rezultatele
sunt insuficiente îân raport cu numaă rul mare al problemelor care solicitaă a firezolvate. Pe de altaă parte,
numaă rul mic de rezultate îân raport cu asș teptaă rile sș i nevoile societaă tșii, poate fi explicat sș i prin absentșa
unitaă tșii cercetaă rii sociologice. Numeroasele metode sociologice îântrebuintșate nu beneficiazaă de o
metodologie coordonatoare. Validarea sș tiintșificaă a sociologiei presupune deci ataâ t existentșa metodei
sociologice caâ t sș i a metodologiei cercetaă rii sociologice.Cea de pe urmaă este menitaă saă dirijeze
cercetaă rile sș i saă ofere altora o modalitate de a verificarezultatele.Metodaă vine din grecescul methodos,
semnificaâ nd „cale”, „mijloc”, „mod de expunere”. Orice activitate de cercetare necesitaă utilizarea
anumitor metode. Metoda este „felinarul care lumineazaă calea îân îântuneric”, avertiza Fr. Bacon
subliniind importantșa majoraă pe care o joacaă îânrealizarea unei bune cercetaă ri. Ea îâsși subsumeazaă
tehnici, procedee, instrumente, norme, principii. Cercetarea sociologicaă folosesș te ataâ t metode specifice,
proprii sociologiei caâ t sș i metodeîâmprumutate de la alte sș tiintșe.Conceptul de metodologie are o sferaă de
cuprindere mai largaă decaâ t cel de metodaă . ÎÎn cazul sș tiintșelor socio-umane, el include ansamblul
metodelor folosite îân investigarea socialului sș i areun caracter predominant normativ. Metodologia
reflecteazaă asupra experientșelor trecute decercetare, elaboreazaă strategii de investigare, indicaă ataâ t
eventualele obstacole sș i deficientșe, caâ t sș icaă ile de obtșinere a unor rezultate valide din punct de vedere
sș tiintșific. ÎÎntr-o lucrare de referintșaă, sociologul S. Chelcea preia sș i dezvoltaă clasificarea
etapelor investigatșiei sociologice propuse de R. Mucchielli sș i anume:
1.determinarea obiectului cercetaă rii;
2.preancheta;
3.stabilirea obiectivelor;
4.determinarea universului anchetei;
5.esș antionarea;
6.alegerea tehnicilor de cercetare;
7.pretestarea instrumentelor de cercetare;
8.definitivarea lor;
9.aplicarea îân teren;
10prelucrarea informatșiilor detșinute;
11.analiza rezultatelor;
12.redactarea raportului de cercetare.

Delimitarea obiectului se referaă la decuparea din multitudinea faptelor, fenomenelor sociale a

celor pe care urmeazaă saă le investigaă m îân lumina unei anumite teorii.ÎÎn viziunea lui C. Zamfir, problema
socialaă este ”un proces, o caracteristicaă , o situatșie despre care societatea sau un sistem al ei consideraă
caă trebuie schimbat”. Ea îânsumeazaă urmaă toarele clase de fapte, fenomene, procese sociale :

a.starea socialaă perimataă (tensiunile rasiale, organizarea deficitaraă ) ;

b.procesele sociale considerate îân sine ca negative, îân orice societate: omuciderea,furtul, anomia etc.;
c.consecintșele negative ale unui proces social pozitiv (ex. efectele negative aleindustrializaă rii);
d.fluctuatșiile factorilor externi, naturali sau sociali (raă zboaie, catastrofe naturaleetc.);
e.decalajele produse de dezvoltarea diferentșelor de ritm, tensiuni, contradictșii îântreelemente etc.;
f.aparitșia de noi necesitaă tși (cresș terea aspiratșiilor, necesitatea cresș terii gradului decalificare îân raport cu
tehnologiile utilizate etc.);
g.probleme de dezvoltare (probleme de perspectivaă mai îândepaă rtate).

Etapa a doua, respectiv preancheta, constaă îân analiza detaliataă a ipotezelor posibile îânvederea
selectaă rii celor verificabile. O bunaă anchetaă , precizeazaă W. J. Goode sș i P. K. Hatt (1959) presupune
ipoteze bune, studiul serios al literaturii de specialitate sș i experientșaă îân domeniu.Preancheta are ca scop
sș i estimarea costurilor cercetaă rii, stabilirea termenelor calendaristici, prevederea eventualelor
dificultaă tși ce pot apare îân desfaă sșurarea investigatșiilor (aprobaă ri necesare,accesul îân diferite unitaă tși,
economice, culturale, cazarea operatorilor de interviu etc.).Cea de a treia etapaă are ca scop
determinarea obiectivelor sș i formularea explicitaă aipotezelor cercetaă rii sș i se realizeazaă pornind de la
sinteza datelor obtșinute din preanchetaă . ÎÎncercetarea sociologicaă empiricaă o ipotezaă este validaă dacaă
îândeplinesș te urmaă toarele trei conditșii:este verificabilaă (utilizeazaă concepte sș tiintșifice sș i se bazeazaă pe
observarea faptelor reale), estespecificaă (are un îânalt contșinut informatșional) sș i este îân conformitate cu
contșinutul actual al cunosș tintșelor sș tiintșifice din domeniul respectiv. ÎÎn etapa a patra, se stabilesș te
universul anchetei, se determinaă deci, populatșia care va fiinvestigataă . ÎÎn functșie de caz, universul
anchetei poate fi laă rgit mai mult sau mai putșin.
Esș antionarea este o tehnicaă statistico-metodologicaă , care constaă îân selectarea unei
paă rtși(esș antion) dintr-o populatșie (persoane, organizatșii), îân vederea analizaă rii ei pentru a
facilitaelaborarea de inferentșe despre îântreaga populatșie. O altaă etapaă a investigatșiei sociologice este
alegerea metodelor sș i tehnicilor de culegere adatelor empirice (”unelte”, ”instrumente”) menite saă
dezvaă luie caâ t mai exact faptele sș i fenomenele sociale.
Principalele metode de culegere a datelor empirice sunt: observația,
experimentul, ancheta socială, analiza documentelor sociale.
A. Observația
presupune perceperea sistematicaă a atitudinilor, comportamentelor sș iinteractșiunilor actorilor sociali,
îân momentul manifestaă rii lor, conform unui plan dinainte elaboratsș i cu aportul unor tehnici specifice de
îânregistrare. Roluri ale analistului social:
a)participant total implicat emotșional, îânregistraâ nd post-festum date sș i informatșii;
b)exterior situatșiilor sociale supuse observatșiei culegaâ nd informatșii cu ajutorul unor tehnici speciale;
c)cercetaă tor participant (implicat doar partșial) sș i dispunaâ nd de posibilitaă tși de producere sș i
îânregistrare a datelor.
Gradul de implicare al cercetaă torului interfereazaă cu modul de îânregistrare a datelor,
rezultaâ ndanumite combinatșii ce se concretizeazaă îân urmaă toarele trei tipuri de practicare a
observatșiei:observatșia structurataă , nedistorsionataă sș i participativaă .ÎÎn observatșia structurataă ,
observatorul îâsși asumaă rolul de cercetaă tor sș i folosesș te ca tehnicide îânregistrare a datelor: listele de
control, scalele de evaluare, sistemele de codificare ainteractșiunilor sș i descrierea narativaă . Tipice
observatșiei structurate sunt sistemele de codificare ainteractșiunilor al caă ror scop este de a aduna
informatșii referitoare la contșinutul, frecventșa,orientarea sș i tipologia interactșiunilor, a atitudinilor sș i
comportamentelor asociate relatșiilor interpersonale sș i manifestate îân grupurile îân care se constituie o
retșea de comunicare interactivaă .Observatșia nedistorsionataă constaă îân folosirea aparatelor tehnice
pentru îânregistrareafenomenelor sociale îân desfaă sșurarea lor naturalaă sau îân laborator. Observatorul
este îân afarascenei sociale, aparatele tehnice sunt camuflate evitaâ ndu-se astfelefectele reactive
sistematice saude conformare a subiectșilor la normele dezirabilitaă tșii social.
Observatșia participativaă presupune implicarea observatorului îân activitaă tșile sociale ale
subiectșilor pentru a le îântșelege mecanismele sș i a le supune analizei teoretice ulterioare. Dupaă modul de
îânregistrare a datelor distingem douaă variante de aplicare:
1) implicarea observatorului îân situatșia socialaă respectivaă , paâ naă la identificarea cu actoriisș i
notarea post-festum (s-a folosit îân studiul grupurilor de muncaă sș i al deviantșei);
2) observatorul adoptaă îân grup ataâ t rolul de participant, caâ t sș i cel de cercetaă tor, putaâ ndapela sș i
la alte metode de investigare (chestionare, interviuri formale, teste, analiza documentelor sociale etc.).

B. Experimentul
constaă îân producerea deliberataă a unui fenomen sș i îân analizamanifestaă rilor, directșiei sș i intensitaă tșii
acestei produceri îân conditșii de controlare sș i manipularedirectaă a factorilor generativi. Producerea
fenomenului poate fi repetataă , schimbaâ ndu-se îân modsistematic conditșiile pentru a nota variatșiile
aferente. Experimentul este metoda cea mai precisaă sș i productivaă de analizaă a relatșiilor dintrevariabile,
de testare a ipotezelor. ÎÎn experimentul sociologic, ca observatșie provocataă , seurmaă resș te ca factorii
exteriori, îân afara celor manipulatși de cercetaă tor, saă raă maâ naă constantși pentrua nu influentșa situatșia
experimentalaă . Pentru a-i îândeplini functșia cognitivaă , experimentul sociologic trebuie saă se îântemeieze
peteorie, alfel raă maâ ne o activitate sterilaă .J. St. Mill distinge îântre experimentul natural îân care situatșia
experimentalaă este îânsaă sșiviatșa socialaă sș i cel artificial, îân care situatșia experimentalaă este creataă de
cercetaă or. F. S. Chapin recurge la o altaă clasificare a experimentelor sociologice:
experimentulsociologic proiectat, îân care situatșia experimentalaă este planificataă de cercetaă tor sș i cel
ex postfacto, îân care situatșia experimentalaă oferitaă de schimbaă rile din viatșa socialaă constituie
materialulde analizaă ratșionalaă a legaă turilor dintre variabile.E. Sydenstricker, utilizaâ nd criteriul temporal
delimiteazaă îântre experimente sociologicesuccesive sș i simultane. Clasificarea îântaâ lnitaă cel mai frecvent
este cea care distinge îântreexperimente de laborator sș i experimente de teren. M. Duverger sesiza faptul
caă experimentele de teren desfaă sșurate îân situatșii sociale reale pot fi: pasive, caâ nd altși factori decaâ t
cercetaă torul determinaă introducerea variabilelor independente sau active, caâ nd cercetaă torul are
posibilitatea de a introduce variabileleindependente îân situatșia experimentalaă naturalaă . Nu este
permisaă generalizarea rezultatelor experimentului sociologic decaâ t la populatșii din care au fost
selectșionatși subiectșii experimentuluisociologic. Realizat conform principiilor metodologice
deontologice, experimentul sociologic constituie o metodaă principalaă de cercetare a relatșiilor cauzale îân
sociologie.

C. Ancheta socială.
 Ea constaă îân culegera de date sau informatșii despre entitaă tșile sociale(indivizi, grupuri,
organizatșii, zone socio-geografice, unitaă tși culturale sș i chiar societaă tși) cuprinse îân esș antion îân scopul
identificaă rii de distributșii statistice sș i interrelatșii (asocieri, covariatșii,raporturi functșionale sau cauzale
etc.) îântre indicatorii sau variabilele care corespund unui modelteoretic sș i pentru extrapolarea
concluziilor de la nivelul esș antionului la cel al populatșiei dereferintșaă. Ancheta socialaă îâncorporeazaă
tehnici, procedee sș i instrumente interogative de culegere ainformatșiilor, specifice interviului sș i
chestionarului sociologic.Specific acestei metode este caă actorii sociali sunt cei care furnizeazaă
informatșiile. Realizarea anchetei sociale presupune un demers metodologic riguros pentru caă , pe de o
parte,trebuie suplinitaă lipsa de control (manipulare, asupra variabilelor) sș i pe de altaă parte, pentru caă
îâncadrul acestei metode sunt antrenate sș i cadre ajutaă toare (operatorii de anchetaă ) îân scopul culegerii
unei mari cantitaă tși de informatșii de la populatșia investigataă . Deseori, ancheta nu se multșumesș te cu
utilizarea tehnicilor, procedurilor sș i instrumentelor de lucru interogative pentru culegera informatșiilor
(ca îân cazul sondajului de opinie ), ci îân scopulunei mai bunei cunoasș teri, ele sunt corelate cu alte
metode sș i tehnici de cercetare cum ar fiobservatșia sș tiintșificaă , analiza documentaraă sș i de
contșinut.Împortantșa deosebitaă pe care o are ancheta socialaă îân cercetarea sociologicaă rezidaă îânfaptul
caă deseori ea constituie singura modalitate sș tiintșificaă de investigare a universului subiectival vietșii
sociale (opinii, atitudini, satisfactșii, aspiratșii, convingeri, cunosș tintșe, interese). Procedeulde bazaă al
anchetei pentru culegerea datelor empirice este chestionarea, care constaă îân formulareade caă tre
sociologi (investigatorul social al unor enuntșuri, afirmatșii sau interogatșii la care seasș teaptaă reactșii,
raă spunsuri din partea subiectșilor investigatși.
Caâ nd chestionarea se realizeazaă oralde caă tre operatorii (de interviu), care-sș i noteazaă
raă spunsurile, atunci ancheta se realizeazaă prininterviu.
Caâ nd completarea chestionarului se face îân mod independent sș i îân scris de caă tre
persoanainvestigataă , pe baza unor instructșiuni de completare, avem de a face cu ancheta pe bazaă
dechestionar. Un caz particular al anchetei este sondajul de opinie. El urmaă resș te culegerea
de date princhestionarea oralaă sș i scrisaă cu privire la opiniile sau atitudinile unui esș antion
reprezentativ îânlegaă turaă cu o anumitaă problemaă îân vederea predictșiei cu un anumit grad de
probabilitate acomportamentului populatșiei de referintșaă sau a diverselor categorii de persoane.
Rostul sondajelor este saă îânregistreze opiniile îân vederea anticipaă rii probabile a
comportamentuluicorespunzaă tor. Asș a, de exemplu, prezicerea comportamentului electoral se poate
realiza cuajutorul sondajelor care îânregistreazaă opiniile alegaă torilor despre candidatși.

D. Analiza documentelor sociale

este o sursaă fundamentalaă a cercetaă rii din sș tiintșelesociale sș i, deci, din sociologie. Pentru a nu derapa pe
panta interpretaă rilor sș i explicatșiilor simplificatoare, sociologia nu trebuie saă se cantoneze exclusiv îân
actualitate, nu trebuie saă ignoreexperientșele trecute tot asș a cum nu trebuie saă omitaă proiectșiile
viitoare.
ÎÎn functșie de forma de prezentare (limbaj, contșinut, adresabilitate), documentele pot fi
expresive (personal sș i/sau publice) sș i oficiale. Primele utilizeazaă un limbaj mai diversificat, mai flexibil,
pe caâ nd celelalteîâmbracaă o formaă standardizataă ”birocraticaă ”” incluzaâ nd coduri, indici, cifre statistice
catalogate îândiverse modalitaă tși. Documentele expresive personale includ autobiografiile, biografiile,
istoriileorale etc. Documentele expresive publice (reportaje, articole din ziar, din reviste,
filmedocumentare sș i artistice, contșinutul emisiunilor de radio sș i TV etc.) reprezintaă un domeniu
multmai extins de surse sș i de date sș i informatșii (pentru cercetarea socialaă ) comparativ cu cel
aldocumentelor personale sș i sunt superioare acestora de pe urmaă sub aspectul fidelitaă tșii, validitaă tșiisș i
posibilitaă tșilor de cuantificare. O pondere tot mai mare îân categoria documentelor oficiale tindsaă ocupe
baă ncile de date. Ele reprezintaă îânregistraă ri (pe cartele, benzi magnetice, discuri), aledatelor rezultate
din cercetaă rile psiho-sociale ce faciliteazaă accesul celor interesatși îân cunoasș terealor. Cele mai frecvente
domenii îân care se aplicaă analiza de contșinut sunt studiul campaniilor electorale, campaniilor de presaă ,
stabilirea paternitaă tșii textelor, studiul lizibilitaă tșii îân dezvaă luirea propagandei camuflate etc.

ÎÎn efectuarea propriu-zisaă a analizei de contșinut, principalele probleme le constituiefidelitatea

sș i validitatea.Revenind acum la etapele investigatșiei sociologice propuse de Mucchielli dupaă
culegereadatelor empirice prin metodele mai sus amintite, dupaă alegerea tehnicilor de cercetare,
urmeazaă pretestarea instrumentelor de cercetare care se realizeazaă îân cadrul anchetei pilon.
Pretestarea unui chestionar poate pune sub semnul îântrebaă rii accesibilitatea limbajului folosit.
Este necesaraă îântotdeauna adecvarea terminologiei la standardele culturale ale subiectșilor chestionatși.
Dupaă pretestare are loc definitivarea instrumentelor de cercetare, etapaă premergaă toareaplicaă rii lor ”îân
teren”.
Definitivarea se referaă ataâ t la elementele de contșinut caâ t sș i la cele de prezentare a
instrumentelor (punerea îân paginaă , formatul ghidului de interviu etc.). Cea de a noua etapaă constaă îân
aplicarea îân teren a instrumentelor de cercetare, etapaă importantaă dar nu singura sș i nici cea mai
importantaă îân investigarea fenomenelor sociale. Urmeazaă apoi etapa prelucraă rii datelor, informatșiilor
obtșinute prin aplicarea îân teren a instrumentelor. Pentru a putea fi utilizate informatșiile obtșinute
trebuie clasificare îânseriate, codificate. Operatșia de codificare constaă îân atribuirea fiecaă rei categorii de
informatșii a unuinumaă r sau litere. Cel care realizeazaă codificarea face o analizaă sș i o interpretare a
informatșiilor îânvedera îâncorporaă rii lor îân categorii exclusive. Codificarea informatșiilor obtșinute cu
ajutorulchestionarului sau a interviului constaă îân distribuirea raă spunsurilor îân mai multe categorii sș i
atribuirea unui numaă r de cod fiecaă rei categorii de raă spuns. Dupaă prelucrarea datelor, urmeazaă analiza
rezultatelor cercetaă rii îân vederea confirmaă riisau infirmaă rii ipotezelor avansate. Se evalueazaă din punct
de vedere statistic importantșa fiecaă reivariabile, stabilindu-se dacaă relatșia dintre variabile sau variatșia
variabilei este semnificativaă saunu. Cercetaâ nd, bunaă oaraă , modelul culturii politice îân Romaâ nia, am
avansat ipoteza caă nivelulcunoasș terii politice este influentșat pozitiv de nivelul educatșional. Corelaă m
apoi indicatorii performantșelor cognitive politice cu nivelul educatșional sș i stabilim apoi dacaă
respectiva corelatșieeste statistic semnificativaă sau nu, aplicaâ nd un test de semnificatșie.Analiza
rezultatelor presupune, ataâ t descrierea statisticaă (analiza cantitativaă ) caâ t sș iexplicatșia cauzalaă (analiza
calitativaă ). ÎÎn afara acestei analize primare (cantitative sș i calitative), îân cercetarea sociologicaă se pune
tot mai mult sș i problema analizei secundare. Aceasta de pe urmaă este o tehnicaă modernaă de
prelucrare a datelor arhivate, constaâ nd îân valorificarea datelor deja colectate sș i consemnate dealte
persoane sș i institutșii, îân alte scopuri decaâ t cele ale temei cercetate. Ultima etapaă cu care se finalizeazaă
investigarea socialaă , sustșine M. Mucchielli, constaă îân redactarea raportului de cercetare. Modul îân care
se redacteazaă raportul de cercetare diferaă îânfunctșie de publicul caă ruia i se adreseazaă : îân orice caz, este
necesar ca el saă parcurgaă urmaă torii pasș i:
1.o introducere îân problema studiataă ;
2.un scurt istoric al proiectului de cercetare;
3.un rezumat al cercetaă rilor anterioare;
4.o claraă reformulare a problemei;
5.redactarea completaă a procedeelor utilizate pentru cunoasș terea sș i prelucrareainformatșiilor;
6.prezentarea detaliataă a a rezultatelor;
7.un rezumat cu interpretarea rezultatelor.

GRUPURI SOCIALE
1.Abordarea sociologică a structurii grupale

Caracterul eminamente colectiv al vietșii sociale, îân totalitatea componentelor sș i diversitaă tșiisale
îâsși gaă sesc expresia îân structura grupalaă a societaă tșii. Aceastaă structuraă grupalaă a fost, este sș iva fi o
permanentșaă a vietșii sociale ca rezultat al existentșei, actșiunii sș i interactșiunii umane. Primele referiri la
grup le îântaâ lnim îâncaă din antichitate. Hesiod face primele referiri la relatșiile grupeleatunci caâ nd
vorbesș te de relatșiile de vecinaă tate dintre oameni. Aristotel a evidentșiat un alt plan alstructurilor
grupale sș i anume cel dat de rolul rudeniei îân raporturile sociale sș i umane. Lucretius a abordat relatșiile
dintre oameni din perspectiva de grup. ÎÎn epoca modernaă problematica grupului este abordataă
frecvent, mai ales îân literaturaă , picturaă , teatru, muzicaă . Acest fapt duce la concluzia caă arta, îân general, a
devansat sș tiintșa îân studiul teoretic al grupului. Analize speciale asupra grupului îântaâ lnim îân spatșiul
european pentru prima dataă îân scrierile lui Emile Durkheim sș i Georg Simmel Emile Durkheim, îân
lucrarea sa intitulataă ”Diviziunea muncii sociale”, a cercetat procese sș ifenomene la nivelul grupurilor
mici. A sustșinut caă nasș terea grupurilor este determinataă de „solidaritatea organicaă ” specificaă activitaă tșii
umane. ÎÎn cadrul grupurilor apar relatșii care trebuieinstitutșionalizate pentru a îânlaă tura conflictele
intragrupale ce pot saă aparaă . Relatșiile se clasificaă îân relatșii informale (bazate pe solidaritatea organicaă )
sș i relatșii formale (constituite îân principal deregulile organizaă rii sociale). Potrivit conceptșiei sale, îân
organizarea grupurilor, un rol esentșial îâl joacaă diviziunea muncii mai ales îân distribuirea de roluri.Georg
Simmel a analizat procesul de constituire a grupurilor îân raport de anumite conditșii sș icriterii sș i a ajuns
la concluzia caă oamenii nu pot exista decaâ t grupatși. A evidentșiat deosebiriledintre grupul mic sș i grupul
mare, dintre relatșia îân diadaă sș i triadaă .C. H. Cooley are o contributșie decisivaă la dezvoltarea studiului
sș tiintșific al grupului, el fiindîântemeietorul teoriei despre grupul unic. C. H. Cooley a faă cut o delimitare
claraă îântre grupurilemici denumite grupuri primare sș i celelalte grupuri desemnate a fi grupuri
secundare.
Sociologia ca sș tiintșaă a structurii grupale a societaă tșii îâsși propune analiza sș i clasificareaformelor
sș i tipurilor de colectivitaă tși, identificarea traă saă turilor sș i configuratșiilor stabilite, relativ permanente ale
acestora, tșinaâ nd cont de enorma lor diversitate sș i perpetua lor evolutșie.Teoria sș i cercetarea empiricaă
asupra grupului s-a dezvoltat îân ritm foarte îânalt îân S.U.A., secolul al XX-lea consemnaâ nd suprematșia
absolutaă a sș colii americane îân domeniul psihosociologiei grupului mic. Cauzele care explicaă avansul
american îân acest domeniu al vietșiisociale sunt urmaă toarele: o teoretizare excesivaă
a cercetaă rii sociologice europene de la îânceputulsecolului XX sș i particularitaă tșile modului american de
organizare sș i administrare a vietșii sociale sș i publice. Societatea americanaă a fost sș i este continuu
preocupataă de democratșie, ceea ceîânseamnaă , îân principal, asigurarea libertaă tșii individuale. Democratșia
nu se poate îânfaă ptui de unulsingur ci îân relatșii cu altșii. Aceastaă perspectivaă de îântșelegere a democratșiei
a determinatfocalizarea eforturilor pe individ, pentru a-i asigura posibilitaă tși neîângraă dite de afirmare,
situatșiece a descaă tusș at energiile creatoare ale acestuia. Dezvoltarea industrialaă a
influentșatcomportamentul uman sș i social deoarece organizarea muncii cerea îân mod necesar
activitaă tșile îânechipaă , deci îân grupuri de muncaă . S-a ivit problema punerii de acord îântre principiile
democraticesș i cerintșele activitaă tșii de tip industrial. ÎÎmbinarea cerintșelor democratșiei, de respect
pentruindivid, pentru drepturile sș i libertaă tșile sale cu exigentșele impuse de activitatea industrialaă ,
aîânsemnat, îân fond, realizarea unui echilibru optim îântre trebuintșele individuale sș i nevoia de eficientșaă,
reabilitate sș i calitate a muncii. Patronii au îântșeles, îân primul raâ nd din ratșiuni economice,necesitatea
optimizaă rii conditșiei sociale, materiale sș i psihologice ale lucraă torului. De aceea au cerut cercetaă rii
sociale o investigare psihologicaă sș i socialaă a aspiratșiilor, optșiunilor sș i interesuluilucraă torului.

2.Noțiunea de grup social

Sociologia opereazaă cu douaă acceptșiuni ale termenului de grup social - una genericaă sș i
foartelargaă , aplicabilaă tuturor formelor de grupare umanaă sș i alta specificaă sș i mai riguroasaă
aplicabilaă numai grupurilor umane. ÎÎn aceastaă ordine de idei, îân literatura sociologicaă se îântaâ lnesc
maimulte îântșelesuri ale termenului de „grup”, astfel:
a) considerarea grupului ca reprezentaâ nd orice colectșie fizicaă de oameni ce presupune doar o
apropiere fizicaă (de exemplu: publicul la un spectacol; caă laă torii din mijloacele de transport; numaă rul
cumpaă raă torilor dintr-un magazin);
b) un alt sens consideraă caă grupul este un numaă r de oameni care au anumite caracteristicicomune
(exemplu: gruparea socialaă , categoria socialaă , colectivitaă tșile sociale);
c) grupul considerat ca un numaă r de persoane care au îân comun anumite modele deorganizare, au
consș tiintșa apartenentșei la grup sș i a interactșiunii.Avaâ nd îân vedere diversitatea grupaă rilor umane, se
consideraă de caă tre sociologi caă esentșial pentru definirea grupului social este nu apropierea fizicaă ci
consș tiintșa unei interactșiuni, care poate fi prezentaă chiar atunci caâ nd nu existaă interactșiune personalaă
îântre indivizi. Existaă maimulte definitșii asupra conceptului de grup social, unele dintre ele fiind legate de
anumiteorientaă ri teoretice. ÎÎn general notșiunea de grup social desemneazaă diferite ansambluri de
indiviziconstituite îân anumite contexte situatșionale sș i de timp îântre care existaă unul sau mai multe
tipuride interactșiune.
Definim grupul social ca fiind un ansamblu de mai multe persoane aflate în
relație deinteracțiune ăi dependență reciprocă, mijlocită de o activitate comună ăi
care dezvoltănorme ăi valori comune pentru componenții grupului.
Conditșii pe care trebuie saă le îândeplineascaă un numaă r de persoane pentru a constitui un grup social:

1.existentșa unui numaă r mai mic sau mai mare de persoane ce constituie membrii grupului;
existentșa unei interactșiuni îântre membrii grupului, care nu este obligatoriu de a fi o relatșie directaă ;
interactșiunea poate avea loc sș i printr-un document scris sau al unei comunicaă riverbale;
2.perceperea calitaă tșii de membru, o anumitaă consș tiintșaă de sine, adicaă persoanele din grup saă se vadaă
ele îânsele ca membri ai acestuia; nu orice reuniune de persoane formeazaă un grup(de exemplu
caă laă torii din statșia de metrou); uneori calitatea este atribuitaă , chiar sș i atuncicaâ nd indivizii îânsș isș i nu
exprimaă calitatea de membru al unui grup (de exemplu grupurileetnice, religioase, rasiale);
3.existentșa unei structuri specifice de statusuri sș i roluri sș i a unui anumit nivel de organizare;o ierarhie
internaă , efectiv existentaă , chiar dacaă incomplet consș tientizataă ;
4.existentșa unui set de norme sș i scopuri îâmpaă rtaă sșite de membrii grupului; caracteristic estecaă
normele sș i regulile de comportament sunt acceptate sș i sustșinute de membrii lor;
5.existentșa unor actșiuni comune îân care sunt implicatși, îântr-un fel sau altul totși membriigrupului;
6.existentșa sș i manifestarea unor forme de control sș i presiune a grupului ca îântreg asupramembrilor
saă i, durabilitate îân timp;
7.una dintre cauzele pentru care oamenii se reunesc îân grupuri este un scop a caă rui realizareeste
posibilaă doar avaâ nd conditșia de membru a acelui grup;
8. interdependentșa, adicaă implicarea tuturor persoanelor ce alcaă tuiesc grupul laevenimentele care îâi
afecteazaă .

3. Clasificarea grupurilor
O preocupare constantaă a sociologiei a constituit-o gaă sirea unor modalitaă tși de clasificare
tipologicaă a grupurilor sociale. De-a lungul timpului au fost elaborate mai multe ”scheme clasificatorii”,
avaâ nd la bazaă o diversitate de criterii. Literatura sociologicaă a îânregistrat ca cele mai des utilizate
urmaă toarele proprietaă tși: maă rimea grupului, cantitatea de interactșiune fizicaă dintre membrii grupului,
gradul de intimitate, nivelul de solidaritate, extensiunea formalizaă rii regulilor ce guverneazaă relatșiile
dintre membri, locul controlului activitaă tșilor îân grup etc.

A. Grupul primar

Este un grup format dintr-un numaă r mic de membri, aflatși îântr-orelatșie directaă , coezivaă sș i de lungaă
durataă .
  fiecare membru se simte angajat îân viatșa sș i activitatea grupului, îâi percepe pe ceilaltși camembri
de familie sau prieteni.
 grupul reprezintaă pentru membrii acestuia un scop sș i nu un mijloc îân vederea realizaă riiunor
scopuri.ÎÎn cadrul acestui grup individul traă iesș te sentimentul propriei identitaă tși direct sș i
totodataă îâsși afirmaă specificitatea pe care ceilaltși membri o acceptaă ca atare.Tipuri de grupuri
primare:
a)familie;
b)grupul de joc al copiilor;
c)grupul de vecinaă tate;
d)comunitatea de baă traâ ni.Functșiile grupului primar:

1.
Functșia de socializare reprezintaă o functșie fundamentalaă a grupului primar. Grupurile primare
au rol esentșial îân socializare. Primele procese de socializare copilul le îânvatșaă îânfamilie. ÎÎn cadrul familial
copilul achizitșioneazaă normele sș i valorile prin intermediulcaă rora descifreazaă mecanismele vietșii
sociale. Grupurile primare sunt puntși îântre individsș i societate pentru caă ele transmit sș i oferaă modele
culturale ale societaă tșii dupaă careindividul îâsși organizeazaă propria viatșaă. Orice individ de formeazaă ca
om îântr-un grup primar, de aceea grupurile primare sunt fundamentale pentru individ sș i societate.
ÎÎncadrul acestora oamenii experimenteazaă prietenia, iubirea, securitatea sș i sensul global alexistentșei.

2.
Functșia de control social. Prin intermediul acestei functșii grupurile primare se manifestaă ca
puternice instrumente de control asupra comportamentului individului.Comportamentul individului
trebuie saă se conformeze normelor grupului. ÎÎn acest sensgrupul impune individului un comportament
care saă se conformeze ataâ t la valorile sș inormele sale interne caâ t sș i la cerintșele societaă tșii.

B.Grupul secundar.
Dezvoltarea generalaă a societaă tșii, îândeosebi îân epoca actualaă , estemarcataă de o tendintșaă
accelerataă de trecere spre o societate bazataă , îân principal, pe grupurisecundare, îân care
relatșiile sunt impersonale, contractuale, specializate, orientate spre obiective sș iinterese. Rezultaă caă
grupul secundar este acel grup format din douaă sau mai multe persoaneimplicate îântr-o relatșie
impersonalaă sș i care au un scop practic specific. ÎÎn grupul secundar oamenii coopereazaă pentru
atingerea unui tșel, iar relatșiile interumane se stabilesc pe baza unor regulamente pe care, fie caă le
acceptaă sau nu, trebuie saă le respecte. ÎÎn acest tip de grup, oamenii se reunesc dincolo de diferentșele ce-
i marcheazaă pentru caă nu au altaă cale de îânfaă ptuire aintereselor lor. ÎÎn cadrul grupurilor secundare
individul fiintșeazaă ca realitate socialaă . Grupul primar actșioneazaă pentru insul concret, îân timp ce
grupul secundar activeazaă individul prinstatus-urile sale. De pildaă îân grupul primar potși fi prieten ceea
ce este o conditșie suficientaă îântimp ce îân grupul secundar apartenentșa este dictataă îân special de status-
ul social, de profesiune,de cultura, religie etc. Grupurile secundare au un rol esentșial îân afirmarea socialaă
sș i profesionalaă a individului.Raportul grup secundar/grup primar . Trebuie retșinut caă îân societatea
contemporanaă grupul secundar, desș i a pus îân umbraă grupul primar, nu l-a eliminat sș i nu-l va putea
îânlaă tura. Grupurile primare persistaă sș i vor persista îântr-o lume dominataă de grupul secundar, deoarece
nevoia umanaă de asociere intimaă simpateticaă este o nevoie permanentaă . Omul nu poate traă i bine faă raă
saă apartșinaă unui grup mic de oamenicaă rora realmente saă le pese ce se îântaâ mplaă cu ei. Asș a se explicaă
de ce îân cadrul grupului secundar apar sș i se dezvoltaă relatșii interumane care duc la formarea
grupurilor primare.
C.Grupul de referință
Conceptul sș i teoria aferentaă au fost elaborate de Robert Merton, care l-a definit ca fiindun numaă r de
oameni care interactșioneazaă unii cu altșii, îân conformitate cu modelele stabiliteanterior. Asș adar grupul
de referintșaă reprezintaă o unitate socialaă utilizataă pentru evaluarea,compararea sș i modelarea
atitudinilor, traă irilor sș i actșiunilor individului. Grupul de referintșaă poatefi grupul din care face parte
individul sau unul exterior lui. Grupul de referintșaă este baza din careindividul vede lumina.

Functșiile grupului de referintșaă:

1.
Functșia normativaă ± prin intermediul acestei functșii grupul de referintșaă influentșeazaă
directcriteriile sș i standardele individului. Îndividul îân tendintșa sa fireascaă , pentru o pozitșie mai bunaă
îântr-un grup, îân societate, aderaă la valorile sș i normele grupului de referintșaă. Aceastase face prin
adaptarea stilului de viatșaă, atitudinilor politice, preferintșelor muzicale,alimentatșiei specifice grupului de
referintșaă;

2.
Functșia comparativaă ± conform acestei functșii individul face o evaluare a proprieiactivitaă tși sș i
comportament prin comparatșie cu standardele grupului de referintșaă. ÎÎn acestfel, oamenii judecaă viatșa,
comportamentul, valorile proprii precum saă naă tatea, inteligentșa,
nivelul de trai, pozitșia socialaă etc. Uneori individul consș tientizeazaă caă existaă o diferentșaăîântre ceea ce
reprezintaă grupul de apartenentșaă sș i ceea ce crede el caă ar putea fi, princomparare cu grupul de
referintșaă. ÎÎn aceste situatșii apare sentimentul de deprimarerelativaă care contribuie la alienarea socialaă ;

3.
Functșia asociativaă ± are îân vedere posibilitatea preluaă rii status-ului membrilor grupului
dereferintșaă de caă tre o persoanaă din afaraă lui. ÎÎn îândeplinirea acestei functșii se pornesș te de lateza
conform caă reia un grup poate influentșa comportamentul unui individ din afara sa.

D. Grup intern - grup extern.

ÎÎn orice societate existaă grupuri interne sș i grupuriexterne. Grupul intern este acel tip de grup de
care apartșin membrii saă i sș i cu care se identificaă . Lamembrii acestui tip de grup existaă consș tiintșa de
NOÎ, adicaă ei realizeazaă caă fac parte din acelgrup sș i sunt implicatși îân tot ceea ce se îântaâ mplaă îân grup.
Prin consș tiintșa de NOÎ, membrii grupuluirealizeazaă caă , simultan, existentșa lor se situeazaă sș i îân afara
altor grupuri. Clasificarea grup intern ± grup extern este semnificativaă îân evidentșa granitșelor sociale.
Liniile de demarcatșie îântrestructurile grupale apar acolo unde îâncepe sș i sfaâ rsș esș te interactșiunea socialaă .
Granitșele unui grupîâncadreazaă indivizii îântr-o structuraă de desfaă sșurare a actșiunilor astfel îâncaâ t ei se
simt inclusș i îân ea. Unele granitșe se bazeazaă pe modul de asș ezare spatșialaă : vecinaă tate, comunitate,
natșiune, stat. Altelinii de demarcatșie îâsși au temeiul îân diferentșele sociale sș i culturale: religioase, etnice,
politice,ocupatșionale, lingvistice, rudenie, status-uri socio-economice etc.

E.Grup formal-grup informal

 Grupurile formale sunt constituite, îân mod deliberat, de caă tre societate pentru
îândeplinireaunor sarcini sau atingerea unor obiective. Ceea ce caracterizeazaă , ataâ t structura, caâ t sș i
relatșiiledintre membrii grupurilor formale este faptul caă sunt reglementate oficial, institutșionalizat,
prinacte normative, decizii etc.
Caracteristici:
a)structura, ataâ t pe orizontalaă , caâ t sș i cea ierarhicaă , este determinataă de specificulsarcinii grupului (de
exemplu: formatșii de muncaă , clase de elevi, pluton desoldatși);
b) relatșiile dintre componentșii grupului, conduita membrilor acestuia, sunt precis
reglementate sș i obligatorii, fiind menite saă asigure functșionalitatea optimaă agrupului;
liderul grupului este desemnat sau ales îân conformitate cu anumite reglementaă rilegale sau statutare;
c) nerespectarea regulilor de conduitaă , a raporturilor de lucru, a regulamentelor specifice grupului
atrage sanctșiuni. De subliniat caă îân cadrul grupurilor formale, dincolo de relatșiile formale, obligatorii
dintre membrii acestora pot exista sș i relatșii interpersonale foarte variate, de la relatșii
afective, prietenesș ti, paâ naă la relatșii deschis conflictuale. Grupurile informale apar fie îân cadrul
grupurilor formale (echipaă de muncaă , clasaă deelevi, grupaă de studentși), fie îân afara acestora,
independent de grupurile formale. Grupurileinformale sunt grupuri mici sș i primare, care nu creazaă
institutșii formalizate.
Se constituie îân modspontan bazaâ ndu-se preponderent pe afinitaă tși sș i contacte personale. Ataâ t
structura, caâ t sș i relatșiileinterpersonale, sunt informale îân sensul caă nu sunt oficial reglementate. Liderii
sunt recunoscutșispontan, nu beneficiazaă de un status oficial, caracterul informal nu îânseamnaă lipsa
organizaă rii,dimpotrivaă , uneori grupurile informale au o organizare internaă foarte bine pusaă la punct,
ostructuraă ierarhicaă proprie, anumite norme de conduitaă sș i valori proprii bine conturate.

SOCIALIZAREA
1.Conceptul de socializare
Socializare este un proces foarte complex, ce presupune multiple interactșiuni îântre individ,
îâncalitate de socializat sș i societate, îân calitate de socializator. Din perspectiva societaă tșii,socializarea este
procesul de paă trundere a noi indivizi îântr-un mod organizat de viatșaă sș i îântr-otraditșie culturalaă stabilitaă .
Din perspectiva individului, socializarea este un proces prin careanimalul uman devine fiintșaă
umanaă sș i dobaâ ndesș te un sine. Socializarea îâncepe din copilaă rie,continuaă de-a lungul vietșii oamenilor
sș i constaă îân îânvaă tșarea modului de viatșaă din societatea sș i dingrupurile din care face parte individul. Prin
procesul de socializare, societatea exercitaă o putereconsiderabilaă asupra noilor membri pe care îâi
îânvatșaă cum ar trebui saă se comporte. ÎÎn formareacomportamentului intervin douaă influentșe puternice:
ereditatea sș i mediul social. Adeptșiiinfluentșei AÄ naturale” sustșin: comportamentul uman este produsul
ereditaă tșii persoanei, ereditate cucare este îânzestrat la nasș tere sș i care se aflaă îân afara controlului uman.
Conform acestui punct devedere multe dintre caracteristicile, abilitaă tșile sș i traă saă turile de
personalitate sunt dictate deAÄ echipamentul” nostru biologic, de inteligentșa îânnaă scutaă , de structura
hormonalaă .Cei care sustșin prioritatea mediului social asupra ereditaă tșii arataă caă fiintșa umanaă
esteadaptabilaă sș i flexibilaă , iar comportamentul saă u este determinat de îânvaă tșare sș i de contactele
socialedin cadrul lungului proces de maturizare. Filozoful John Locke sustșine caă fiintșa umanaă se nasș te
”tabula rasa”, faă raă nici o capacitate de îântșelegere sș i cunoasș tere. El afirmaă caă oamenii au putșine limite
biologice impuse, iar comportamentul sș i abilitaă tșile sunt rezultatul îânvaă taș ă rii din cadrul procesului de
socializare. Faă raă a diminua importantșa ereditaă tșii, trebuie precizat caă îân viatșa noastraă sș i, mai ales îân
primii ani deviatșaă, contactul cu ceilaltși membri ai societaă tșii este vital.Înteractșiunea socialaă din aceastaă
perioadaă de viatșaă este esentșialaă pentru dezvoltarea normalaă din punct de vedere biologic, psihic sș i
social. Faă raă socializare, disponibilitatea omului de a folosisș i crea semne sș i simboluri raă maâ ne
nerealizataă . Capacitatea omului de a îânvaă tșa este direct legataă de capacitatea lui pentru limbaj. ÎÎn
calitatea sa de vehicul pentru cunosș tintșe sș i atitudini, limbajuleste factorul cheie îân crearea societaă tșii
umane. El face posibilaă depaă sșirea granitșelor limitate ale biologicului pur, comunicarea ideilor,
interactșiunea simbolicaă de care depinde societatea umanaă . Acest punct de vedere este puternic
sustșinut de studii efectuate asupra copiilor lipsitși de contactul uman. Contactele umane sș i afectșiunea
au rol deosebit îân îânvaă tșarea comportamentului uman. Lipsa acestora face ca un copil saă nu poataă
îânvaă tșa elementele rudimentare ale comportamentuluiuman, dezvoltarea sa fiind îâncetinitaă pentru
totdeauna. Socializarea poate fi definitaă ca un proces de comunicare interactivaă a valorilor, normelor
sș imetodelor de comportament specifice unui grup sau unei societaă tși, desfaă sșurat îân evolutșiaindividului
pe parcursul îântregii sale vietși. Socializarea este realizataă îân modalitaă tși diferite, deoameni diferitși sș i îântr-
o varietate de contexte sociale. Socializarea poate fi deliberataă sauneintentșionataă , formalaă sau
informalaă . Socializarea poate fi faă cutaă îân beneficiul celui ce urmeazaă a fi socializat sau îân beneficiul
socializatorului; deci cele douaă interese pot fi compatibile sauopuse. Ca urmare, socializarea poate
decurge lin, proces îân care credintșele, valorile sș i normelesocietaă tșii sunt internalizate de caă tre individ îân
asș a mod îâncaâ t aderentșa la acestea pare a fi din propria initșiativaă . Dar socializarea poate fi aspraă sau
chiar brutalaă , ca rezultat al coercitșiei sș iconflictului, fiind marcataă de discontinuitaă tși.Fiintșa umanaă
percepe influentșele mediului îân raport cu modul propriu de gaâ ndire sș i deactșiune. Ea are, totodataă
disponibilitatea de a-sș i structura comportamentul conform cerintșelor sociale. Procesul socializaă rii îâl
formeazaă pe individ pentru stimuli sociali sș i îâi dezvoltaă deprinderile sș i consș tiintșa asumaă rii obligatșiilor
sociale. Transmiterea normelor, traditșiilor, valorilor, conceptșiilor sau a modurilor de viatșaă de caă tregrup
sau de caă tre societate urmaă resș te integrarea individului îân structurile cu o conduitaă adecvataă scopurilor
sociale fundamentale, adicaă asigurarea ordinii sș i stabilitaă tșii sociale.Socializarea nu obligaă pe indivizi la o
asimilare mecanicaă a normelor sș i valorilor, ci ea îâideterminaă la o readaptare continuaă îân functșie de
conditșiile specifice de diferentșiere socialaă .Îndividul este pregaă tit astfel ca fiintșaă socialaă cooperantaă sș i
participantaă . Prin socializare omul se ”calificaă saă fie om”. Prin socializare, insul devine consș tient de sine
îânsusș i, devine o persoanaă capabilaă de cunoasș tere.

Așadar, socializarea este procesul prin care individul deprinde, treptat,

prininteracțiune cu alți semeni ăi participare la viața socială, normele, valorile,
gândirea ăicunoătințele unei anumite culturi în care s-a născut.
Socializarea este un proces activ sș i o formaă de AÄ programare culturalaă ” a
individului,materializataă printr-o serie de finalitaă tși de ordin psihic, social sș i cultural.
Finalitatea psihicaă
± constaă îân dezvoltarea, la copil, a traă saă turilor psihice constante prin careel percepe sinele saă u, propria
identitate îân raport cu ceilaltși semeni.
Finalitatea socialaă
± îânseamnaă formarea deprinderilor de exercitare corectaă a status-urilor sș i arolurilor sociale necesare
îân integrarea socialaă , tșinaâ nd cont de faptul caă acestea se schimbaă odataă cu vaâ rsta, conditșia socialaă ,
profesia etc.
Finalitatea culturalaă
± se referaă la asimilarea simbolurilor, a limbajului sș i a valorilor mediuluide viatșaă, a unui model
cultural.ÎÎn urma procesului de socializare, individul tinde saă atingaă , consș tient sau nu, un anumit tip
de personalitate propriu societaă tșii îân care traă iesș te. De-a lungul timpului s-au impus diferite modelede
personalitate: îân Grecia Kalokagathon, model care promova idealul armonizaă rii virtutșilor morale cu
frumusetșea fizicaă ; îân Roma anticaă s-a impus Civis Romanus, ce îânsuma o sintezaă atraă saă turilor civice; îân
lumea modernaă capitalistaă , self-made-man-ul, omul care se realizeazaă singur; iar socialismul a
promovat modelul omului nou.

Tipuri de socializare și agenții socializării

Socializarea îâncepe din primele zile de viatșaă sș i continuaă de-a lungul îântregii existentșe. ÎÎn primii
ani copilul este introdus, prin intermediul limbajului, îân elementele sociale de bazaă :norme, valori,
credintșe etc. Dimensiunile dobaâ ndite initșial sunt completate cu elemente noi, careintervin pe parcursul
diferitelor cicluri de viatșaă. ÎÎnainte de a exercita un anumit rol, individul parcurge o perioadaă de
pregaă tire îân care îânvatșaă comportamentele pretinse de rolul respectiv,drepturile sș i îândatoririle specifice
acestuia.
Desș i este un proces social global, socializarea serealizeazaă îân cadrul unor grupuri, îân medii
sociale diferite. Grupurile sș i mediile sociale seraporteazaă îân mod diferit la cultura societaă tșii globale. Din
acest punct de vedere socializarea poate fi: pozitivaă (conformaă cu valorile, normele sș i asș teptaă rile
sociale dezirabile sș i promovate desocietate) sș i negativaă (adicaă contra asș teptaă rilor, valorilor sș i
normelor sociale generale, dar conformaă cu cele ale unui grup sau ale unei subculturi), concordantaă
(conformaă cu normele sș ivalorile sociale generale) sș i discordantaă (neconformaă cu valorile sș i normele
sociale generale).
Socializarea poate lua diferite forme: socializarea primaraă , socializarea secundaraă ,socializarea
continuaă , socializarea anticipativaă sș i resocializarea.

Socializarea primaraă :
- are loc îân copilaă rie;
- este profund afectivaă ;
- reprezintaă un proces de transformare a copiilor îân adevaă rate fiintșe umane, sociale
prinîânvaă tșarea valorilor de bazaă , prin pregaă tire sș i limbaj;
- cunoasș te o dezvoltare pozitivaă din punct de vedere social sș i psihologic atunci caâ nd copiisunt
crescutși îân familii de caă tre ambii paă rintși.Socializarea secundaraă ;

se manifestaă ca proces de îânvaă tșare a normelor sș i valorilor altor instantșe de socializare(sș coala, grupul
de prieteni, grupul de adultși etc.);
 este orientataă caă tre neutralitate afectivaă .Socializarea continuaă :
 este procesul de transmitere sș i îânsusș ire a unor modele culturale sș i normative de-a
lungulîântregii vietși a unui individ;
 acest tip de socializare reflectaă necesitatea îânvaă taș ă rii permanente de caă tre individ,
inclusiv pe perioada adultaă , a noi norme sș i valori;
 educatșia adultșilor este, îân esentșaă, un act de socializare a adultului.Socializarea
anticipativaă :
 implicaă îânvaă tșarea valorilor, credintșelor sș i comportamentelor unui grup caă ruia
persoana nuîâi apartșine îân prezent, dar la care aderaă ;
 acest tip de socializare permite oamenilor saă facaă schimbaă ri îân atitudinile sș i actșiunile
lor,schimbaă ri ce le vor fi necesare de îândataă ce vor intra îân noul grup; exemplu:
studentșii carese pregaă tesc pentru noua profesie.Resocializarea:
 se referaă la îânvaă tșarea unui nou set de valori, credintșe sș i comportamente care
suntdiferite de cele anterioare.Resocializarea presupune caă o persoanaă trebuie saă se
dezvetșe de ce este vechi sș i saă îânvetșeceea ce este nou. Orice persoanaă care îâsși schimbaă
statutul social sau grupul de apartenentșaăcunoasș te un proces de resocializare. Acest
proces este normal caâ nd individul îâsși schimbaă slujbasau devine paă rinte; dar produce
schimbaă ri dramatice atunci caâ nd este sș omer sau emigrant.

Agenții socializării:
Socializarea este realizataă îântr-o multitudine de forme sș i situatșii, de numerosș i agentși,dintre
care oamenii, grupurile sș i institutșiile sunt cei mai importantși.
 Familia este principalul agent al socializaă rii. Ea este intermediarul îântre societatea globalaă sși
copil, locul îân care se modeleazaă principalele componente ale personalitaă tșii. Desș i familiilerealizeazaă
functșii socializatoare comune, îân realitate existaă numeroase diferentșe îân modul îân carefiecare familie îâsși
socializeazaă copiii. Aceste deosebiri sunt date de tipul de societate (traditșionalaă sau modernaă ), de
categoriile socio-profesionale ale paă rintșilor, de rezidentșaă etc. Familia este ceacare ne oferaă o pozitșie îân
societate, determinaă atribuirea de statusuri precum rasa sș i etnia sș iinfluentșeazaă alte statusuri precum
religia sș i clasa socialaă . ÎÎn familie îânvaă taș ă m saă fim umani. ÎÎnsocializarea realizataă la nivelul familiei,
imitatșia are un rol important, mai ales îân primii ani deviatșaă caâ nd este dominantaă . Ulterior copiii îâncep
un proces de separare de gen, baă ietșii se detasș eazaă de mamaă sș i se apropie de tataă printr-un mecanism
de identificare, iar fetele realizeazaă identificarea faă raă a se detasș a de mamaă . ÎÎn societaă tșile traditșionale
identificarea cu paă rintșii sș iimitarea rolurilor se realizau relativ usș or, mai ales îân mediul rural. Baă iatul
precum sș i fata traă iaualaă turi de paă rintși, îâi ajuta îân muncaă , le continua activitatea. ÎÎn societaă tșile moderne,
identificareanu se poate realiza decaâ t partșial, mai ales îân mediul urban. Locul de domiciliu este separat
delocul de muncaă , iar copiii nu au decaâ t o imagine foarte vagaă a rolului profesional exercitat de paă rintși.
Cercetaă rile de sociologia familiei scot îân evidentșaă faptul caă , îân societaă tșile urbanemoderne,
familia a pierdut din importantșa sa socializatoare traditșionalaă . Mai ales îân situatșiile îâncare ambii paă rintși
îâsși desfaă sșoaraă activitatea îân afara menajului, iar copilul interactșioneazaă cu paă rintșii doar caâ teva ore pe
zi. ÎÎn acest context functșia socializatoare a familiei se exercitaă maidificil sș i mai sumar, o parte din
elementele ei sunt preluate de altși agentși socializatori, îândeosebide caă tre sș coalaă ;
Grupul de prieteni (anturajul) constituie un grup social ai caă rui membri au aceeasș i vaâ rstaă sș i
pozitșii relativ similare. Acesta se manifestaă ca un puternic agent socializator îân perioad a copilaă riei sș i a
adolescentșei. Grupul de prieteni le oferaă copiilor posibilitatea saă se manifesteindependent îân afara
controlului paă rintșilor. ÎÎn grupul de prieteni copii se aflaă pe pozitșii egale. Spontaneitatea, limitataă ori
cenzurataă de adultși sau autocenzurataă , se exprimaă liber îân absentșaadultșilor. Aici copii îânvatșaă saă
interactșioneze ca egali, ca parteneri de cooperare sș i colaborare,îântr-un cadru cooperant, conform
principiului ”primesș ti ceea ce oferi”. Desș i staă paâ nesc mai putșin simbolurile sș i mijloacele de comunicare
comparativ cu adultșii, copiii comunicaă mai usș or decaâ tacesș tia. S-a constatat caă doi copii care vorbesc
limbi diferite sș i au fost socializatși îân culturi diferite stabilesc usș or raporturi, îân timp ce, îân aceiasș i
situatșie, doi adultși s-ar simtși nesiguri sș iincapabili saă interactșioneze.tșcoala este un agent socializator
complex, care oferaă ataâ t informatșii, calificaă ri, caâ t sș i un îântreg climat valoric sș i normativ, formal sș i
informal. Reprezintaă primul contact major al copiluluicu lumea din afara familiei. ÎÎn cadrul sș colii copilul
îânvatșaă despre noi statusuri sș i roluri care nusunt îân familie sș i îân grupul de prieteni din care a faă cut parte
paâ naă atunci. tșcoala accentueazaă efectul socializator al grupului de prieteni sș i reduce influentșa familiei.
Socializarea din perioadasș colii este o socializare dominant participativaă sș i anticipativaă . sș coala
suplinesș te familia îântransmiterea componentelor culturii. Prin intermediul acestui agent de socializare
culturasocietaă tșii respective îâsși pune amprenta sa distinctivaă asupra personalitaă tșii umane. Mijloacele
de comunicare de masaă tind saă devinaă , îân societaă tșile contemporane, unuldintre principalii agentși de
socializare. Mass-media reprezintaă ansamblul organizatșiilor (radio,TV, ÎT, filme, ziare, reviste, afisș e etc.)
care vehiculeazaă informatșii caă tre un numaă r mare deoameni. Efectele socializatoare ale mijloacelor de
comunicare de masaă au faă cut obiectul anumeroase analize, iar concluzia comunaă a fost caă acestea s-
au impus ca un influent agentsocializator pentru copii, cu efecte ataâ t pozitive, caâ t sș i negative, îân functșie
de contșinutulmesajului. Emisiunile TV cu contșinut prosocial
oferaă modele comportamentale conforme cunormele sș i valorile sociale, îânvaă tșaându-i pe copii normele
unui comportament acceptat, îân timp ceemisiunile ce propagaă violentșa induc copiilor comportamente
violente sau accentueazaă predispozitșiile agresive. Violentșa din filme determinaă un comportament
agresiv sau violent maiales la baă ietșii cu vaâ rste cuprinse îântre 8-12 ani. Socializarea nu se limiteazaă doar
la cei patru agentși principali amintitși. Ea se realizeazaă sș i prin intermediul organizatșiilor religioase,
politice, asociatșiilor voluntare, îân mod difuz, deansamblul comunitaă tșii îân care traă iesș te individul.
CONTROLUL SOCIAL șI DEVIANțA

1.
Ce este controlul social? Forme și stiluri de manifestare
ÎÎn fiecare societate, existaă ”o schemaă a vietșii colective”: fiecare individ sș tie cum saă secomporte
îân anumite situatșii, sș tie ce asș teaptaă ceilaltși de la el sș i la ce reactșii se poate asș tepta el dela ceilaltși îân urma
actșiunilor sale. Atunci caâ nd apar comportamente neasș teptate, atipice, care nu se îâncadreazaă îân
modelele recunoscute sș i acceptate social, ele vor fi sanctșionate.

Sancțiunile reprezintă unul din elementele controlului social.

ÎÎn sensul saă u cel mai general, controlulsocial reprezintă ansamblul mijloacelor ăi
mecanismelor socio-culturale carereglementează, orientează, modifică sau
influențează comportamentele indivizilor însocietăți, în vederea conformării lor
la sistemul valoric-normativ ăi menținerii echilibruluisocietății ca sistem.
Am putea spune caă , initșial, teoriile despre controlul social au fost dezvoltate ca raă spunsuri
lainterogatșiile filosofilor secolului XVÎÎ privind posibilitatea convietșuirii oamenilor, a desfaă sșuraă riivietșii
sociale îân conditșiile îân care oamenii au atitudini egoiste unii fatșaă de altșii, sunt, asș a cumsustșinea Hobbes:
”Homo, homini, lupus”. Mai taâ rziu, E. Durkheim a efectuat o analizaă amoralitaă tșii ca actșiune ”a societaă tșii
îân interiorul nostru”, ca fapt social rezultat din interiorizareanormelor. K. Marx indicaă constraâ ngerea
exercitataă de institutșii (mai ales de stat), ca factori decontrol social. G.H. Mead abordeazaă tema
controlului social, explicaâ nd procesul interiorizaă rii normelor prindezvoltarea Eului subiectiv, prin
consș tientizarea asș teptaă rilor pe care altșii le au fatșaă de tine. S. Freud construiesș te supraeul ca autoritate
socialaă interiorizataă , care functșioneazaă ca sș iconsș tiintșaă. Îataă , deci, caă teoriile despre controlul social au
apaă rut îânainte ca notșiunea de controlsocial saă fie inventataă sș i uilizataă îân sociologie.Conceptul de
control social a fost introdus îân sociologie la îânceputul secolului XX de caă tretșcoala americanaă a
”jurisprudentșei sociologice” (E. A. Ross, R. Pound, L. Brandeis, O.W.Holmes) pentru a desemna
paâ rghiile principale prin care societatea îâsși asiguraă - prin diferite mijloace - functșionalitatea sș i
stabilitatea. ÎÎn conceptșia lui E.A. Ross ordinea socialaă nu esteniciodataă spontanaă sau instinctivaă , fiind
asigurataă ataâ t ca efect al presiunilor psihologice directe,al sugestiilor sș i actșiunilor de stimulare de caă tre
diverse fortșe sociale, caâ t sș i ca actșiune dirijataă ainstitutșiilor cu rol de reglare a comportamentelor. ÎÎn
opinia lui Ross, legea reprezintaă cel maispecializat sș i cel mai perfect mecanism de control îân societate,
este fundamentul ordinii sociale.Reprezentantșii sș colii ”jurisprudentșei sociologice” au inclus îân controlul
social nu numaimijloacele sș i regulile indisolubil legate de sanctșionarea comportamentelor indezirabile,
ci sș i pecele care stimuleazaă , promoveazaă conduitele dezirabile social, respectiv: obiceiurile, moravurile,
uzantșele, educatșia, arta, etica etc. Acest fapt l-a determinat pe J. Carbonnier saă considere caă
acestconcept este ”o formaă mai îândulcitaă a constraâ ngerii sociale”.

ÎÎn acelasș i context, Szczepanski sublinia faptul caă fiecare grup, colectivitate, societatedezvoltaă o
serie de maă suri, sugestii, modalitaă tși de convingere, sisteme de persuasiune sș i presiune, interdictșii,
constraâ ngeri, sanctșiuni (ajungaâ nd paâ naă la constraâ ngerea fizicaă ), sisteme sș i modalitaă tșide manifestare a
recunosș tintșei, acordare de premii, distinctșii prin care conduc comportamentulindivizilor sș i grupului
spre modele acceptate de valori sș i de actșionare spre realizarea conformismului membrilor. Acest
sistem îâl vom numi sistemul controlului social. Sociologul polonez, mai sus amintit, a sesizat caă nu toate
comportamentele sș i actșiunile indivizilor suntsupuse îân aceeasș i maă suraă controlului social. Fiecare om
detșine o anumitaă sferaă particularaă , aredreptul la o anumitaă zonaă ”privataă ”, care limiteazaă controlul
social, care poate fi mai mare saumai micaă , îân functșie de:
a) tipul de societate (autoritaraă sau democrataă , traditșionalistaă sau modernaă etc.);
b) coeziunea grupului (cu caâ t aceasta este mai mare, cu ataâ t controlul social ese mai puternic);
 c) caracterul institutșiilor din care individizii fac parte (îântr-o organizatșie paramilitaraă , controlul
social este extrem);
d) pozitșia indivizilor îân grup (îân comparatșie cu un om de raâ nd, de exemplu, presș edintele
tșaăriieste supus la un control social mult mai mare).
Faptele necesare, indispensabile desfaă sșuraă rii vietșii colective, sunt mult mai controlate decaâ t
faptele care nu au decaâ t o importantșaă individualaă . Astfel, societatea este mult mai interesataă demodul
îân care un director de sș coalaă coordoneazaă activitaă tșile educative, decaâ t de modul îân care el îâ sși petrece
sfaâ rsș itul de saă ptaă maâ naă . Cu caâ t o actșiune se referaă mai mult la viatșa grupului, cu caâ t ea constituie o
amenintșare a grupului ca îântreg cu ataâ t mai mare va fi represiunea asupra ei. Dealtfel, rostul controlului
social, asș a cum opineazaă J. Cazeneuve, este ”saă orienteze comportamentul membrilor societaă tșii îântr-un
sens conform cu mentșinerea acestei societaă tși”. El include îân sistemul controlului social ansamblul
proceselor de socializare sș i îândeosebi al presiunilor pe care le suferaă fiecare om din partea altor
membri ai societaă tșii. Din perspectiva altor sociologi, ca de exemplu W.G. Sumner, ”reglarea
comportamentelor membrilor societaă tșii are loc îân cea mai mare maă suraă , prin intermediul asș a numitor
”folkways” (cutume sau traditșii populare) sș i ”mores” (moravuri). Principala conditșie a vietșii sociale
-- subliniazaă autorul citat -- este adaptarea omului la mediu, adaptare ce daă nasș tere la diversegrupuri
de solidaritate, unite prin credintșe, convingeri sș i moravuri comune. ÎÎn calitatea pe care o
au ”folkways” contribuie la solidaritatea socialaă , au un caracter reglativ sș i imperativ
pentrucomportamente. Ele reprezintaă pentru grupul social cam ceea ce reprezintaă deprinderile
pentruindivizi. Ataâ t ”folkways” caâ t sș i ”mores” constituie mijloace informale de control social ce
se perpetueazaă de la o generatșie la alta prin intermediul socializaă rii. R.E. Park sș i E. W. Burgess, îân
lucrarea ”Înroduction to the Science of Sociology” (1921)distingeau existentșa a trei modalitaă tși sau
forme de exercitare a controlului social îân societate:
 formele spontane, elementare de control social (de exemplu, adaptarea individuluispontanaă ,
la comportamentul unei multșimi sub presiunea ei);
 opinia publicaă (ce joacaă rolul de autoritate socialaă neinstitutșionalizataă );
 institutșiile sș i reglementaă rile juridice (care functșioneazaă ca autoritaă tși
imperativeinstitutșionalizate). Conform teoriei functșionalist-structuraliste (T. Parsons),
regulile sociale indicaă individuluinormele sociale permise de societate pentru diferite situatșii,
dupaă care îâsși orienteazaă activitatea sș ialege din alternativele posibile pe aceea pe care o
consideraă cea mai bunaă . Parsons accentueazaă asupra ideii caă supunerea fatșaă de norme nu se
datoreazaă unor factori de control social coercitiv,ci unui comportament natural, firesc, datorat
internalizaă rii valorilor sociale.Înterpretaă rile pe care sociologii le dau astaă zi controlului social
pot fi grupate îân douaă maricategorii:a) interpretaă ri restrictive, care pun accentul pe
caracterul institutșionalizat sș i coercitiv alcontrolului social; b) interpretaă ri normative, care
trateazaă controlul social sistemic, ca ansamblu de actșiuniumane îândreptate caă tre ”definirea
deviantșei sș i stimularea reactșiilor sociale îân prevenirea sș irespingerea ei”. Allan V.
Horowitz remarcaă faptul caă îân functșie de diferite norme utilizate de caă tre
diferitelesubculturi, definitșiile deviantșei nu implicaă îân mod obligatoriu consensul normativ.
Homosexualitatea, de pildaă , sustșine sociologul american, poate fi, pe raâ nd, considerataă ca
indiciual imoralitaă tșii, al bolii sau al unui stil libertin de viatșaă. Variatele stiluri sș i forme de
control socialsunt îâncorporate îân relatșii sociale concrete sș i corespund contextelor sociale îân
care opereazaă (Horowitz).

ÎÎn opinia lui Sorin M. Raă dulescu, principalele criterii de clasificare a formelor de control social sunt :

 dupaă instantșele din care emanaă , controlul social exercitat de institutșii cu caracter statal
(tribunale, îânchisori, spitale de psihiatrie etc.), de diferite grupuri sociale (familie,
 sș coalaă ,grupuri de vecinaă tate, asociatșii, organizatșii etc.) sau de caă tre anumitși indivizi ce au
oanumitaă autoritate îân grup (capul familiei, preotul, sș eful ierarhic etc.);

 dupaă modul îân care este exercitat controlul social, este organizat formal, realizat deinstitutșii
specializate sș i spontan (informal), realizat prin traditșii, obiceiuri, prin opinia publicaă etc.;

 dupaă directșia actșiunii exercitate, controlul social poate fi direct (explicit), îâmbraă caâ ndforma
aprobaă rilor, amenintșaărilor, sanctșiunilor etc. sș i indirect (implicit), realizaâ ndu-se prin zvonuri,
sugestii, manipularea prin intermediul propagandei sau publicitaă tșii etc.;

 dupaă mijloacele utilizate: controlul social stimulativ (pozitiv), efectuat prin

intermediulaprobaă rilor, recompenselor, indicatșiilor, sugestiilor etc. sș i controlul social
coercitiv(negativ) prin tabuu-ri, sanctșiuni punitive, interdictșii etc.;

 dupaă mecanismele de reglare normativaă la care apeleazaă , controlul social are

caracter psihosocial (sugestia, convingerea, persuasiunea, manipularea etc.), caracter
social propriu-zis (institutșii sau organisme cu caracter statal, juridic, politic, adminstrativ etc.)
sș i cultural (obiceiuri, moravuri, conventșii, traditșii etc.);

 dupaă metodele (tipurile de sanctșiuni) adoptate îân rapot cu conduitele deviante, putemvorbi
despre controlul social penal (pedepsele), compensator (plata unor daune),conciliator
(negocieri, îântșelegeri mutuale) sș i terapeutic (resocializare).Pornind de la ultimul criteriu de
clasificare (de la tipurile de sanctșiuni adoptate îân raport cucomportamentul durabil), Horowitz
prefigureazaă existentșa mai multor ”stiluri” de control social:

 penal, al caă rui obiectiv principal constaă îân a ”produce durere sau alte consecintșeneplaă cute
celor care au comis acte blamabile”;

 compensator, care implicaă obligarea violatorilor normei de a compensa victimele pentru

prejudiciile sș i daunele suferite (accentul cade pe reinstaurarea staă rii normale perturbataă de
actul deviant);

 conciliator, care faciliteazaă descoperirea unor solutșii prin negocierea mutualaă îântre paă rtșile
implicate, faă raă antrenarea sanctșiunilor coercitive;

terapeutic, care are ca principal obiectiv modificarea personalitaă tșii indivizilor deviantși prin
manipularea unor sisteme simbolice ce-sș i propun saă -i readucaă la ”normalitate”. Conform acestui ultim
stil, individizii sunt tratatși ca victime ale unei boli, care nu poate fi controlataă de ei îânsș isș i, motiv pentru
care sunt supusș i diagnosticului sș itratamentului medical.

ORGANIZAȚIA DIN PERSPECTIVA SOCIOLOGICĂ.

BIROCRAȚIA1.

Conceptul sociologic de organizație. Natura organizației.

ÎÎntșelegem prin organizatșie, grupuri de oameni care îâsși organizeazaă sș i coordoneazaă
activitateaîân vederea realizaă rii unor finalitaă tși relativ clar formulate ca obiective. ÎÎntreprinderile
economice, partidele politice, institutșiile de cercetare, armata, spitalele sunt exemple de organizatșii.
Putemspune, deci, caă organizatșia este un tip de grup, care este anume creat pentru a duce la bun
sfaâ rsș ito sarcinaă specificaă sș i care are o structuraă formalaă prin care îâncearcaă saă îândeplineascaă
aceasarcinaă . Organizatșia este un grup secundar ce contșine o structuraă formalaă de statute, roluri
sș igrupuri mai mici. Dacaă luaă m criteriul maă rimii, constataă m caă societatea abundaă îân organizatșii de
toatedimensiunile: de la cele mai mari, paâ naă la cele mai mici. Prin ele îânsele, organizatșiile prezintaă o
orientare structuralaă spre realizarea caâ t mai eficientaă afinalitaă tșilor lor (caracteristicaă îântaâ lnitaă
îândeosebi îân cazul îântreprinderilor economice). ÎÎn analizastructurilor organizatșionale putem desprinde
mai multe etape.La îânceputul secolului XX s-a dezvoltat managementul sș tiintșific clasic (Frederick
Taylor,Henri Fayol, Luther Galick, Lyndall Urwick), al caă rui principal obiectiv a fost
identificarea principiilor unei organizaă ri eficiente, ratșionale a organizatșiei. Problemele examinate se
refereaumai ales la diviziunea muncii sș i a responsabilitaă tșilor, organizarea ierarhicaă a
conduceriiactivitaă tșii, modalitaă tșile de realizare a controlului etc. Tot îân aceastaă perioadaă , îân paralel
cuaceastaă misș care, Max Weber elaboreazaă cunoscuta sș i influenta teorie a birocratșiei (1921). El
intentșiona ca, prin respectiva teorie, saă raă spundaă la îântrebarea: care sunt caracteristicile
uneiorganizatșii ratșionale, care saă asigure realizarea scopurilor propuse? Solutșiile pe care el leidentificaă
sunt formularea de reguli generale sș i impersonale, disciplina strictaă îân aplicarearegulilor sș i
procedurilor, sistem ierarhic de diferentșiere a autoritaă tșii cu competentșe strictdelimitate, carieraă îân care
promovarea se bazeazaă pe vechime sș i merit, salariu fix, diferentșiat îânraport cu pozitșia îân organizatșii.
Formularea de reguli generale sș i impersonale sș i aplicarea lor custrictetșe se referaă la faptul caă
organizatșiile trebuie saă îâsși îântemeieze cu seriozitate setul de reguli,norme, regulamente (cele mai multe
scrise) care saă ghideze comportamentul salariatșilor sș i saă constituie baza majoritaă tșii deciziilor
organizatorice. Regulile sș i regulamentele au drept scopinducerea unui element de stabilitate sș i
predictibilitate actșiunilor organizatșiei.
Caracterul impersonal al regulamentelor se referaă la faptul caă organizatșia (birocratșii) trebuiesaă
trateze pe fiecare ”client” al organizatșiei ca pe un ”caz”, nu ca pe o persoanaă . Înteractșiunea cuclientșii
trebuie saă se bazezeze pe setul de norme sș i regulamente ale organizatșiei, pe rolul oficialal birocratului
sș i nu pe sentimentele lui personale.ÎÎn privintșa sistemului ierarhic sș i de promovare, pentru îânceput,
trebuie saă specificaă m faptul caă departamentele, îântr-o organizatșie, nu numai caă au sarcini precise dar
sunt sș i organizate, îântr-unsistem ierarhic de autoritate, îân care fiecare departament este supravegheat
de un departamentsuperior. Aceastaă ierarhie, îân cadrul marilor organizatșii îâmbracaă forma unei
structuri piramidale,autoritatea fiind concentrataă la vaâ rf, îân maâ inile unei elite restraâ nse sș i diluaâ ndu-se
treptat, treptatspre baza piramidei (alcaă tuitaă din cei multși). Fiecare angajat al organizatșiei trebuie saă
aibaă oanumitaă competentșaă tehnicaă pentru a-sș i putea îândeplini sarcinile îân cadrul diviziunii muncii sș i
alsistemului ierarhic de autoritate. Weber subliniazaă caă acest fapt constituie o rupturaă radicalaă
cutrecutul, caâ nd meseriile depindeau îân cea mai mare parte de relatșiile familiale, personale sș i nu
decompetentșa tehnicaă a individului. Organizatșiile consideraă caă eficientșa activitaă tșii,
succesul profesional nu au nici o legaă turaă cu familia de origine, cu relatșiile personale ale indivizilor sș i,
deaceea, coreleazaă promovaă rile lor cu vechimea îân muncaă sș i meritul (competentșele tehnice). Cutoate
caă , îân multe organizatșii, relatșiile joacaă îâncaă un rol important, aprecierea competentșei tehnicecapaă taă tot
mai mult teren îân angajarea sș i promovarea personalului. Folosirea tot mai frecventaă aexamenelor
pentru ocuparea unor posturi sau promovarea îân diferite functșii a salariatșilor constituie o confirmare a
acestui fapt. ÎÎn conceptșia lui Weber, caracteristicile mai sus enuntșatedesemneazaă un mod ratșional de
organizare, considerat de el a fi singura alternativaă pentruatingerea efectivaă a obiectiveilor organizatșiei.
Pentru a numi acest mod ratșional de organizare, ela îântrebuintșat termenul de birocratșie.

Teorii despre birocrație

ÎÎn acceptșiunea curentaă , termenul birocratșie are aproape îân exclusivitate o
îânsemnaă tate peiorativaă sș i semnificaă nu un mod de organizare care saă serveascaă la rezolvarea îân mod
optim,ratșional sș i eficient a problemelor, ci organizarea, îân cadrul caă reia rezolvarea esentșialaă
a problemelor sș i eficientșa intrinsecaă sunt subordonate functșionaă rii aparatului organizatoric, axat
îânspecial pe îândeplinirea sarcinilor de serviciu sș i pe respectarea prescriptșiilor care reglementeazaă
functșionarea lui.
Se vorbesș te, deci, despre birocratșie, atunci caâ nd problemele esentșiale, importante
alecetaă tșenilor sau ale statului nu sunt rezolvate, deoarece prescriptșiile care reglementeazaă
activitateainstitutșiilor de stat obligaă la taă raă gaă nare sș i decizii îân discordantșaă cu nevoile esentșiale.Marele
„Dictșionar Enciclopedic Larousse” a gaă sit pentru ”birocratșie””trei definitșii scurte:

 putere sau influentșaă a administratșiei asupra conducerii afacerilor;

 ansamblu de functșionari;
 putere a membrilor aparatului de stat sau a aparatului administrativ. Spre deosebire de acesta,
”Dictșionarul de Sociologie” coordonat de Caă taă lin Zamfir sș iLazaă r Vlaă sceanu oferaă o definitșie
mult mai complexaă , vaă zaâ nd îân birocratșie un ”mod deorganizare destinat administraă rii pe
scaraă largaă a unor resurse prin intermediul unui corp de persoane specializate, de regulaă
plasate îântr-o structuraă ierarhicaă sș i dispunaâ nd de atributșii, responsabilitaă tși sș i proceduri strict
definite”. Norman Goodman vede îân birocratșie o ”structuraă administrativaă formalaă ,
raă spunzaă toarede planificarea, supravegherea sș i coordonarea muncii diferitelor segmente ale
unei organizatșii”. ÎÎn viziunea lui Jan Szczepanski, birocratșia este ”un anumit tip de organizare
îânacceptșiunea caă reprezintaă o modalitate de conducere a oamenilor sș i caă servesș te
atingeriiscopurilor anumitor grupuri sociale”. Primele referintșe sș i analize asupra fenomenului
birocratșiei, apaă rute îân cursul secolului alXÎX-lea, îân conditșiile unei interventșii crescaâ nde a
statului îân Frantșa, Anglia sș i îândeosebi îânGermania, au inaugurat o linie conceptualaă , îâncaă
prezentaă îân sociologia contemporanaă , care a pusaccent pe implicatșiile negative ale
functșionaă rii birocratșiei:

 exercitarea birocraticaă a puterii de caă tre corpul specializat al oficialitaă tșilor se

opune principiilor sș i practicilor democratice, care implicaă participarea unor largi categorii
de populatșie la procesul deciziei sș i al controlului social, democratșia fiind sinonimaă cu
„resrepublicae”, îân timp ce birocratșia practicaă decizia autoritaraă sș i cultivaă secretul;

 îân toate sistemele bazate pe organisme sș i proceduri birocratice s-a îânregistrat o

tendintșaăconstantaă spre autonomizarea corpului de functșionari publici sș i spre transformarea
sa îântr-o categorie distinctaă , care tinde saă -sș i reproducaă sș i saă -sș i impunaă propriile interese
prinintermediul exercitșiului puterii.

Printre primii care au afirmat aceastaă linie teoreticaă , J.S. Mill a subliniat contradictșia
dintre birocratșie sș i democratșie. Definitaă ca ”guvernare a unor conducaă tori de profesie”, birocratșia
esteconsiderataă o amenintșare la adresa libertaă tșii sș i a formelor reprezentative de guvernare. Un
moment important îân cristalizarea unei teorii critice a fenomenului birocratșiei îâl constituiecontributșiile
marxismului clasic. ÎÎn ”Contributșii la critica filosofiei hegeliene a dreptului” (1843), Marx arataă caă
exponentșii birocratșiei, îân calitate de reprezentantși ai statului, ”nu sunt deputatși aisocietaă tșii civile îânsesș i,
care îâsși apaă raă prin intermediul lor propriul ei interes general, ci delegatși aistatului îânsaă rcinatși saă
administreze statul îâmpotriva societaă tșii civile”. ÎÎn aceastaă lucrare, Marx reusș esș te o descriere extrem de
duraă a birocratșiei:
 promovarea propriilor interese (”scopurile statului se transformaă îân scopuri ale birocratșiei, iar
scopurile birocratșiei îân scopuri ale statului”);
 cultul autoritaă tșii (”autoritatea este principiul sș tiintșei sale”);
 mascheazaă incompetentșa (”vaâ rfurile îâncredintșeazaă cercurilor inferioare grija de a
îântșelegeamaă nuntele, îân timp ce cercurile inferioare socotesc vaâ rfurile capabile saă
îântșeleagaă generalul sș i astfel se îânsș alaă reciproc”);
  spiritul corporatist sș i confiscarea secretului de stat ca proprietate privataă a birocratșiei(”spiritul
general al birocratșiei este secretul, misterul, a caă rui paă strare este asigurataă îâninterior de
organizarea ei ierarhicaă , iar fatșaă de lumea din afaraă de caracterul ei de coruptșieîânchisaă ”);
 carierismul („ vaâ naă toarea dupaă posturi caâ t mai îânalte”);
 supunerea sș i pasivitatea etc. Asș a cum am araă tat mai îânainte, un alt moment important îân
elaborarea teoriei referitoare la birocratșie îâl reprezintaă Max Weber. ÎÎn urma unui amplu studiu
(îâncepaâ nd cu Egiptul antic,monarhia romanaă a lui Diocletșian, Împeriul Bizantin, China, Biserica
catolicaă din secolul alXÎÎÎle apaâ naă la statele moderne), Weber a ajuns la concluzia caă ”acest tip
de putereadministrativaă ratșionalaă apare odataă cu economia baă neascaă . Oriunde au apaă rut
elemente aleeconomiei baă nesș ti, conducerea economicaă a trebuit saă fie organizataă pe baze
ratșionale, care saă asigure eficientșa acestei economii. De aceea, sș i puterea exercitataă asupra
unei asemeneaeconomii nu putea saă se bazeze nici pe traditșie, nici pe îânsusș irile mistice sau
religioase aleconducaă torului, ci trebuie saă existe o administratșie organizataă ratșional”.
Pe baza materialelor istorice, a analizelor cazurilor de putere birocraticaă care au existat îân
epocile mai sus amintite, Weber s-a straă duit saă construiascaă un ”tip ideal” de birocratșie, adicaă
saă prezinte sub formaă de schemaă abstractaă toate traă saă turile care apar îân cazurile de putere birocraticaă
cunoscute din istorie. ÎÎn primul raâ nd, el a sustșinut douaă idei fundamentale cu privire la acest concept.

1.

faă raă a respinge relevantșa conceptului pentru structurile administrative ale imperiilor preindustriale,
Weber l-a curaă tșat de conotatșiile sale peiorative, subliniindindispensabilitatea birocratșiei pentru
ratșionalizarea procedurilor de atingere a obiectivelor îân orice tip de organizatșie specificaă societaă tșii
industriale. Prototip al unei organizatșiiratșionale, ea este suportul major al ratșionalizaă rii lumii moderne;
2.

nu este o putere autonomaă , ci doar un aparat centralizat, competent sș i eficient, dar îân general
subordonat unei puteri publice sau de altaă naturaă . Pentru Weber, „cauza fundamentalaă a extinderii
organizaă rii de tip birocratic rezidaă îân superioritatea sa pur tehnologicaă îân raport cu orice altaă formaă de
organizare. ÎÎntre un mecanism birocratic pe deplin dezvoltat sș i celelalte forme de organizare, existaă un
raport similar cu acela dintre masș inism sș i moduri de productșie manuale. Precizia, rapiditatea,
claritatea, cunoasș terea problemelor, subordonarea strictaă , reducerea costurilor materiale sș i umane -
toate acestea sunt aduse la un nivel optim îântr-o administratșie strict birocraticaă ”.
Schema acestui tip ideal de organizare birocraticaă weberianaă se prezintaă îân felul urmaă tor:

 baza lui îâl constituie îântotdeauna un sistem coerent folosit sistematic, respectat de totșimembrii
colectivitaă tșii;
 procesul administrativ care utilizeazaă acest sistem poate realiza îân mod ratșional
scopurile propuse;
 lucraă torii din acest sistem administrativ ocupaă sș i exercitaă o „functșie”, care prevedeanumite
regulamente care prescriu comportarea „functșionarilor”. Functșionarul respectaă legile îân
exercitșiul functșiunii;
 serviciile sunt organizate îântr-un sistem continuu sș i coerent prin intermediulregulamentelor.
Fiecare serviciu presupune o anumitaă competentșaă, iar munca îân cadrul luieste îâmpaă rtșitaă îân
mod ratșional;
 organizarea internaă a functșiilor este ierarhicaă , fiecare nivel inferior este supus controluluisș i
conducerii de caă tre serviciile superioare;
Functșionarii:
- sunt liberi din punct de vedere personal (îân contrast cu statutul dependent alfunctșionarilor publici din
vechile imperii);
- sunt îâncadratși îântr-o ierarhie de statuturi sș i functșii;
- respectaă competentșele prestabilite, pe de o parte îân functșie de capacitatea de a leexersa, iar pe de alta
îân functșie de îânsaă rcinarea explicitaă din partea autoritaă tșiiierarhice, care îâi recruteazaă sș i supravegheazaă ;
- lucreazaă pe baza unui contract îâncheiat îân urma unei selectșii deschise;
- recrutarea lor se face pe criterii universaliste: diplomaă sau concurs, deci îân functșiede aptitudini
recunoscute public;
- sunt plaă titși cu salarii fixe;
- urmeazaă o carieraă profesionalaă , iar avansarea lor depinde de apreciereasuperiorului;
- functșia nu constituie obiectul unei aproprieri private (spre deosebire de regimurileabsolutiste îân care
era larg raă spaâ ndit sistemul proprietaă tșii asupra functșiilor publice);
- sunt supusș i unei discipline stricte sș i unui control riguros;
- exercitarea functșiei îân cadrul biroului este separataă de satisfacerea unor interese personale ale
functșionarului îân cadrul problemelor pe care le rezolvaă , iar îânrezolvarea lor se orienteazaă dupaă reguli
cu caracter impersonal care corespund competentșei sș i ratșionalitaă tșii îântregului sistem. Aceasta nu este
o descriere a organizaă rii birocratice existente îân realitate, ci numai unmodel ideal, care îân realitate poate
fi realizat cu diferite devieri sș i modificaă ri. Acest ”tip ideal” de birocratșie a fost deseori criticat pentru caă
a îâncercat saă gaă seascaă traă saă turi comune diferitelor organizaă ri birocratice aflate îân tipuri de societate
ataâ t de diferite, îâncaâ t îân caă utarea traă saă turilor comune nu s-au observat diferentșele dintre
ele.Dezvoltarea birocratșiei este vizibilaă îân cea mai mare parte a organizatșiilor moderne.
ÎÎn literatura de specialitate sunt mentșionate trei directșii ale acestei tendintșe:
- cresș terea ascendentșei organizatșiilor de tip birocratic îân sfera puterii publice(aparatul de stat) sș i
extinderea lor îân îântregul sistem institutșional (economic, partide, sindicate, armataă , universitate,
bisericaă etc.);
- procesul latent de autonomizare sș i sustragere a titularilor unor functșii din cadrulorganizatșiilor publice
sau private îân raport cu controlul instantșelor care lefurnizeazaă resursele necesare functșionaă rii sau fatșaă
de cei pe care îâi reprezintaă prindelegatșie;
- impactul birocratșiei asupra îântregului sistem de valori sș i aparitșia mentalitaă tșii birocratice îân sfere
extraorganizatșionale.Altși sociologi contemporani au definit sș i analizat conceptul de birocratșie: R. K.
Merton îân ”Reader in Bureaucracy”, criticaă conceptșia weberianaă despre birocratșie spunaâ nd caă
”acestconcept metodologic de tip ideal” a ridicat multe speculatșii sș i controvere. Nici analiza atentaă a
luiVon Shelting, nici comentariul profund al lui Parsons n-au avut succes îân risipirea cetșii careîânconjura
acest instrument. Termenul ”tip ideal” este nepotrvit îân cadrul acestor entitaă tși, care îânmod sigur nu sunt
ideale chiar îân sensul platonic al cuvaâ ntului. Nici îân sensul cel mai larg alcuvaâ ntului nu se poate spune
nimic ”ideal” despre birocratșie. Mai mult, dacaă ar fi fost ”ideale”, n-ar mai fi fost ”tipuri”, pentru caă acest
termen îâsși derivaă semnificatșia din realitatea empiricaă pecare o reprezintaă . Confuzia profund
metodologicaă asociataă cu notșiunea de ”tip ideal” afecteazaă seriosconceptșia lui Weber despre
birocratșie, ataâ ta timp caâ t birocratșia este una dintre aceste vagi entitaă tși. Ratșionalizare sș i demistificarea
sunt presupuse a fi ”tipul ideal”, dar ele apartșin unei alte categorii de tipuri, celor individuale. Aici se
poate vorbi sș i de originea kantianaă a distinctșiei îântreconceptele ”individualizare” sș i „generalizare”.
Rickert, printre altele, a caă utat saă transformeaceastaă distinctșie îân diferentșa îântre sș tiintșele culturii sș i ale
naturii, cu accent, îân mod deosebit, pestudiul istoric.O altaă linie teoreticaă , nu prea îândepaă rtataă de critica
marxistaă a statului, evidentșiazaă ”functșia politicaă a birocratșiei, relatșia sa cu clasele dominante sș i chiar
tendintșa sa de a se constituiea îânsaă sși îân clasaă dominantaă ”.Michel Crozier îân „Le phenomene
bureaucratique”, 1964, consideraă caă birocratșiaconstituie o „organizatșie ce nu îâsși poate corecta
comportamentul îânvaă tșaând din propriile erori”. Numerosș i critici ai birocratșiei au considerat-o un lantș
indestructibil de reglementaă ri,rutinaă sș i ritualuri care mimeazaă spontaneitatea relatșiilor
interpersonale.
3.

Avantajele ăi dezavantajele birocrației

Avantajele birocratșiei
Cel mai important avantaj este acela al capacitaă tșii de divizare a unor probleme complexe
îân probleme simple, prin specializare. Cunoasș terea specializataă presupune capacitatea deconcentrare
pe segmente îânguste ale unei probleme globale, ceea ce va duce la decizii sș i solutșiicaracterizate prin
precizie, rapiditate sș i eficientșaă maximaă . Acesta reprezintaă superioritatea tehnicaă a birocratșiei. Un alt
avantaj derivaă din sistemul de reguli sș i proceduri formale sș i din caracterul deimpersonalitate sș i
impartșialitate a autoritaă tșii prin care birocratșia promoveazaă un proces obiectiv sș iimpersonal de luare a
deciziei, la nivelul fiecaă rui departament, serviciu sau subunitate. Acestsistem de reguli sș i reglementaă ri
asiguraă o uniformitate a actșiunilor, iar impersonalitatea autoritaă tșiiva asigura eliminarea criteriilor
subiective personale sau emotșionale îân recompensarea sau penalizarea membrilor organizatșiei. ÎÎntr-o
birocratșie, supunerea fatșaă de reguli reprezintaă principalul criteriu de apreciere sș i promovare a
functșionarilor.Putem spune, astfel, caă o birocratșie „oferaă stabilitate, ordine, eficientșaă, uniformitate sș i
simetrie”.

Dezavantajele birocratșiei:
O primaă problemaă majoraă cu care se confruntaă o organizatșie de tip biroratic este legataă
deconsecintșele specializaă rii. Cu toate caă specializarea birocraticaă este menitaă saă asigure
cresș tereaeficientșei organizatșionale, ea poate determina, îân acelasș i timp, sș i o serie de probleme
îânfunctșionarea optimaă a organizatșiei.Specialistul sau expertul joacaă un rol extrem de important îântr-o
structuraă birocraticaă . El poate îâncerca saă monopolizeze informatșiile pe care le detșine ca expert, ceea ce
va conduce, îânunele situatșii, la o dependentșaă inversaă a relatșiei superior-subordonat, respectiv
superiorul va tindesaă fie total dependent de subordonat.O altaă problemaă majoraă pentru o structuraă
democraticaă complexaă se referaă la dificultateastatuaă rii scopurilor organizatșionale clare sș i precise.O
altaă dificultate cu care se confruntaă o birocratșie se referaă la controlul administrativ.Ratșionalitatea
sistemului sș i efectuarea unui control adminstrativ are, strict, ca tendintșaă, o cresș terea birocratșiei.ÎÎn
studiile actuale privind birocratșia regaă sim tot mai des teme privind viitorul acesteia. Are birocratșia
sș anse saă se dezvolte îân viitor sau, dimpotrivaă , ne putem gaâ ndi deja la disparitșia ei?
Toffler (1973) afirma caă „fiecare epocaă daă nasș tere unei forme de organizare potrivitaă cu
ritmulsaă u”. Îar ritmul de schimbare al societaă tșii moderne este ataâ t de accelerat îâncaâ t, pentru
asupravietșui, birocratșiile vor trebui saă gaă seascaă noi forme de organizare.Functșionarea structurilor
birocratice traditșionale s-a dovedit eficientaă îântr-o epocaă îân careexistau conditșii previzibile, stabile,
cunoscute. ÎÎn societatea viitorului îânsaă , caracterizataă prinschimbaă ri sociale sș i tehnologice radicale, este
de asș teptat ca structura socialaă de organizare saă fiecomplet diferitaă .Unii autori afirmaă caă necesitatea
adecvaă rii structurilor organizatșionale la cerintșelesocietaă tșii moderne va conduce la sfaâ rsș itul
democratșiei. Astfel, W. Bennis afirma caă „ metodele sș i procesele sociale angajate de birocratșie pentru a
face fatșaă mediului intern ca sș i celui extern suntcomplet lipsite de legaă tura cu realitaă tșile contemporane”
(Vlaă sceanu Mihaela, „Psihosociologiaorganizatșiilor de masaă sș i conducerii”, Ed. Paideia, Buc. 1993).
ÎÎn consecintșaă, organizatșiile moderne ar trebui structurate îântr-o manieraă complet diferitaă de a
celor traditșionale, astfel îâncaâ t saă poataă raă spunde necesitaă tșilor crescaâ nde de libertate a muncii.Alvin
Toffler, pornind de la constatarea caă epoca modernaă este marcataă de accelerarearitmului vietșii,
respectiv de „o cerintșaă combinataă de mai multaă informatșie cu mai marerapiditate”, prevede ca sș i
Bennis, praă busș irea birocratșei. „Asistaă m - spune el - la nasș terea unuinou sistem organizatșional, care va
intra tot mai mult îân conflict cu birocratșia sș i îân cele din urmaă ova îânlocui. Aceasta este organizatșia
viitorului, pe care eu o numesc ad-hocratșie”. Formularea unui raă spuns la chestiunea extinderii sau
praă busș irii birocratșeii trebuie saă se bazeze pe considerarea unei mari varietaă tși de factori sociali sș i
culturali, tehnici sș i tehnologici.Dacaă prin mecanisme birocratice se asiguraă îân mod pragmatic
functșionarea ratșionalaă sș i eficace aunor sisteme sau organizatșii mari, atunci sunt putșine sperantșe caă
birocratșia va dispaă rea

RELAȚII INTERETNICE, RASIALE șI NAȚIONALE

1. Grupul etnic
Oamenii se deosebesc statistic, ca multșimi, ataâ t din punct de vedere natural, mai ales
princuloarea pielii, ca rase, caâ t sș i din punct de vedere cultural, mai ales prin limba vorbitaă , ca etnii.Aceste
caracteristici reprezintaă elemente obiective de delimitare a raselor sș i etniilor.
Grupul etnic este definit ca o populatșie distinctaă îân cadrul unei societaă tși mai largi a caă reiculturaă
este diferitaă de a sa. Membrii grupului etnic au un semnificativ sentiment al identitaă tșii,datoritaă unor
traă saă turi caracteristice comune de naturaă rasialaă , natșionalaă sș i culturalaă . ÎÎn fiecaresocietate
convietșuiesc persoane apartșinaâ nd diferitelor grupuri etnice, grupuri care pot fimajoritare sau
minoritare. Un grup etnic se particularizeazaă îân special prin diferentșele culturale îânraport cu societatea:
obiceiuri, îâmbraă caă minte, comportamente, religie, limbaă , conceptșie despreviatșaă. Membrii oricaă rui grup
etnic se simt sș i par unitși îântre ei prin traă saă turile caracteristice proprii. Datoritaă acestor traă saă turi
distincte membrii unui grup etnic se deosebesc de membriicelorlalte grupuri etnice. ÎÎntre grupurile
etnice din fiecare societate se stabilesc relatșii prinintermediul caă rora se realizeazaă comunicarea sș i
echilibrul sistemului social. Membrii unui grup etnic au o identitate distinctaă , generataă de un tip
particular de istorie. Structura unui grup etnicinclude persoane din toate grupele de vaâ rstaă sș i de
ambele sexe. Grupul etnic este o realitatesocialaă concretaă care rezultaă din interrelatșiile sș i contactele
umane. Numai prin intermediulrelatșiilor cu persoane care apartșinaâ nd altor grupuri etnice se pune îân
evidentșaă identitatea fiecaă ruigrup etnic.Contactele umane dintre persoane apartșinaâ nd unor grupuri
etnice diferite pune îân evidentșaăraportul dintre grupul intern sș i grupul extern, unde opereazaă
consș tiintșa de Noi sș i consș tiintșa de Ei.
Aceste delimitaă ri evidentșiazaă un proces esentșial sș i anume etnicitatea. Etnicitatea implicaă nu
doar diferentșele culturale, dar presupune ca necesitate existentșa unor contacte umane, prinintermediul
caă rora membrii grupurilor etnice se simt ei îânsș isș i distinctiv cultural unii fatșaă de altșii.Etnicitate
presupune îân mod obligatoriu douaă aspecte: consș tiintșa identitaă tșii culturale sș iinteractșiunea care
demonstreazaă contactul sș i implicit diferentșa culturalaă . Etnicitatea este otraă saă turaă
universalaă .Conceptul de grup etnic a fost utilizat pentru prima dataă îân S.U.A. pentru a desemna, pentru
a defini pe imigrantșii stabilitși îân valuri succesive îân aceastaă tșaraă sș i care se distingeau prinlimbaă ,
culturaă , religie de populatșia autohtonaă . S-a constatat caă la a doua sau a treia generatșie s-audiminuat
deosebirile dintre imigrantși sș i populatșia americanaă . Aceste evolutșii au dus la teza privind constituirea
unei natșiuni americane omogene cultural.
Dar îân pofida amestecului(amalgamului) etnic sș i a presiunii exercitate, nu s-a realizat asimilarea
grupurilor etnice care, îâncontinuare, persistaă sș i se afirmaă distinct îân societatea americanaă .

2.Minorități
Analiza relatșiilor dintre rase sș i etnii din orice societate pune îân evidentșaă ataâ t raporturi
decolaborare sș i cooperare, caâ t sș i raporturi de fortșaă sș i influentșaă. Devine evident faptul caă rasa sauetnia
care dominaă îân societate accede sistematic caă tre pozitșii sociale majore, impunaâ ndu-se astfelca
majoritaraă , iar rasele (etniile) dominate desced continuu spre pozitșii sociale minore, devenindastfel
minoritare.ÎÎn general, minoritaă tșile sunt definite ca acele grupuri sociale care au atitudini
sș icomportamente specifice fatșaă de majoritate. Raportul majoritate/minoritate apare sș i se manifestaă ,de
regulaă , îân cadre statale sș i el presupune delimitaă ri legate de limbaă , rasaă , natșionalitate, religieetc.
Relatșiile dintre majoritate sș i minoritate sunt determinate de doi factori:
1. un prim factor are îân vedere dimensiunea numericaă ;
2. al doilea factor se referaă la raportul de putere sș i influentșa dintre majoritate sș i minoritate.De regulaă ,
majoritatea dominaă numeric sș i detșine paâ rghiile principale de putere sș i influentșa îânsocietate.Se cunosc
situatșii caâ nd grupul etnic, cu un numaă r mai mic de persoane s-a manifestat ca grupmajoritar, ca
majoritate sș i grup dominant, desș i numeric avea statut de minoritate. De exemplu îânAfrica de Sud, o
lungaă perioadaă de timp, populatșia neagraă a fost dominataă de grupul alb. ÎÎn acestcaz sociologii au
discutat despre populatșia neagraă majoritaraă numeric ca despre un grupminoritar. Elocvent îân acest
sens a fost sș i Împeriul Austro-Ungar îân care doar o natșiune sau douaă ,faă raă a fi majoritare au dominat pe
toate celelalte, desș i fiecare era majoritaraă pe teritoriul locuit deacestea. Minoritaă tșile natșionale sunt
identificate pe teritoriul statului unde fiintșeazaă ataâ t îân grupuricompacte caâ t sș i dispersate.Grupul
minoritar este o populatșie cu o consș tiintșaă proprie sș i/sau culturalaă , cu relatșii stabilitenumai îântre
membrii consangvini sș i care fac caă saă torii endogame.

Traă saă turile grupului minoritar (dupaă James W. Vander Zanten):

 un grup minoritar este un grup ai caă ror membri cunosc discriminarea, segregarea,agresiunea
sau perchezitșia din partea oricaă rui grup dominan;
 discriminarea este determinataă de diferentșele de putere dintre cele douaă grupuri;
 minoritatea are o consș tiintșaă proprie de grup caracterizataă printr-o consș tiintșaă asingularitaă tșii;
 minoritatea posedaă o afinitate socialaă sș i psihologicaă cu cei care sunt ca ei;
minoritatea este caracterizataă prin traă saă turi fizice sș i culturale care o disting de grupuldominant;
 îân virtutea acestor traă saă turi minoritarii se reunesc, iar aceasta face posibilaă plasarea lor
îân pozitșii mai putșin dezirabile îân societate;
 o persoanaă care apartșine unei minoritaă tși are o pozitșie atribuitaă (ascriptivaă ), datoritaă caă reianu
poate decide asupra statusului ei. (de exemplu ± un ins nu poate saă aleagaă îântre a fi albsau
negru);
 membrii unei minoritaă tși sunt obligatși saă facaă caă saă torii endogame.
Tipuri de minoritaă tși:
 minoritaă tși sociale;
 minoritaă tși natșionale;
 minoritaă tși rasiale;
 minoritaă tși politice;
 minoritaă tși religioase.

3. Rasa
Rasa constituie o temaă predominant antropologicaă .
Antropologia este sș tiintșa despre om caindivid, grup sș i specie vizaâ nd ataâ t structura caâ t sș i
comportamentul acestor entitaă tși.Din punct de vedere biologic, conceptul de rasaă este utilizat îân sens
sș tiintșific fiindconsiderat o subdiviziune a speciei. Biologii definesc rasa ca fiind un grup de indivizi
(oameni)îânruditși prin intercaă saă torie sș i care se deosebesc de alte grupuri de populatșie prin
frecventșaăanumitor traă saă turi ereditare.Din punct de vedere sociologic, conceptul de rasaă are o acceptșie
prioritar socialaă fiinddefinit ca un grup de indivizi care se particularizeazaă de celelalte grupuri ale
speciei îân principal prin caracteristicile culturale sș i îân secundar prin cele biologice. ÎÎn biologia umanaă
existaă osinguraă specie Homo Sapiens, apaă rutaă cu cel putșin 300 000 de ani îân urmaă sș i care are 3
rase principale (rasa caucazianaă , rasa mongoloidaă sș i rasa negroidaă ) sș i circa 27 de rase secundare.
Rasanu depinde de caracterele civilizatșiei. Nu existaă o rasaă chinezaă , o rasaă japonezaă , o rasaă
americanaă sau o rasaă latinaă . Rasa nu este identicaă cu natșionalitatea sau etnia. Cercetaă rile genetice au
demonstrat caă toate rasele sunt egale din punct de vedere biologicsș i nu au evidentșiat nici o diferentșiere
sensibilaă îân ceea ce privesș te dezvoltarea creierului. Perspectiva biologicaă asupra rasei arataă caă nu
existaă o rasaă puraă pentru caă grupurile umane au cunoscut un puternic amestec îân evolutșia lor
biologicaă . Diferentșierile rasiale se datoreazaă caracteristicilor fizice distincte fiecaă rei rase principale sau
secundare: culoarea paă rului, a irisului,tipul sș i gradul de pilozitate facialaă sș i corporalaă , forma pleoapelor,
ochilor, nasului, buzelor,capului, etc.Perspectiva sociologicaă asupra rasei arataă caă deosebirile, decalajele
culturale dintre popoare nu se datoreazaă caracteristicilor rasiale. Ele sunt determinate de diversitatea
mediilor naturale, geografice, sociale, economice sș i culturale îân care au evoluat diferitele
popoareapartșinaâ nd, nu o dataă , aceleiasș i rase. Trebuie mentșionat una aspect foarte important sș i anume
acela caă îân cadrul dimensiuniisociologiei a conceptului de rasaă îântaâ lnim foarte multe stereotipuri,
prejudecaă tși care nu o dataă aufost AÄ valorificate” ideologic.

4. Discriminarea rasial-etnică
Dominarea, ca relatșie consacrataă , permite rasei dominante saă se raporteze la
rasele/etniiledominate îântr-un mod prestabilit, prin care judecaă tșile concrete de valoare referitoare la
acesteasau la reprezentantșii acestora sunt îânlocuite cu judecaă tși preelaborate. ÎÎn acest fel
perceptșiarealitaă tșii este îânlocuitaă cu imagini sș ablon, deci cu stereotipuri, care sunt ataâ t de fixate sș i
degeneralizate îâncaâ t absolut totși membrii rasei/etniei dominate sunt perceputși ca identici,
inclusivexceptșiile fiind interpretate, prin ratșionalizare, ca dovezi ce confirmaă regula. Termenul de
prejudecataă vine din douaă cuvinte latine , ”prae” îânsemnaă îânainte sș i ”judicum” îânsemnaă judecataă , ceea
ce se poate traduce ca o judecataă îânainte de a cunoasș te faptele,adicaă o judecataă anticipataă , rigidaă ,
emotșionalaă . Prejudecata este definitaă ca un set de credintșe, stereotipuri sș i emotșii puternice
tipicnegative despre un grup de indivizi, care predispun pe un individ saă actșioneze îântr-un anumitmod
fatșaă de acel grup.Prejudecata îânseamnaă cunoasș tere, emotșie sș i predispozitșie la actșiune îân chip
prestabilit.Cunoasș terea (credintșele) specificaă prejudecaă tșii se bazeazaă pe simplitate sș i rigiditate,
pestereotipuri mentale, nesofisticate despre o realitate relativ sș tiutaă .Componenta emotșionalaă
(afectivaă ) specificaă prejudecaă tșii implicaă sentimente sș i traă iri, deregulaă negative sș i intense despre un
grup etnic sș i membrii acestuia. Prejudecata este eminamentenegativaă . Uneori este sș i pozitivaă , caâ nd
îântaâ lnim prejudecaă tși care exprimaă o atitudine pozitivaă fatșaăde grupul etnic.
Prejudecata este o atitudine retrogradaă , poate fi definitaă sș i ca absentșaă a ratșionalitaă tșii. ÎÎn esentșa
ei, prejudecata este o atitudine, o stare mintalaă .
Discriminarea este definitaă ca fiind tratarea inegalaă a unui individ sau a unui grup socialîân
raport cu unele traă saă turi cum ar fi apartenentșa etnicaă , rasialaă , religioasaă , socialaă , etc.ÎÎn mod obisș nuit
discriminarea desemneazaă actșiunile unei majoritaă tși dominante asupraunei minoritaă tși dominate
sș i implicaă un prejudiciu adus minoritaă tșii. ÎÎn viatșa socialaă discriminareaîânseamnaă negarea arbitraraă a
privilegiilor, puterii sș i prestigiului membrilor unui grup minoritar,cu nimic inferior membrilor din
grupurile dominante.Discriminarea poate fi: individualaă - exercitataă de caă tre individ; institutșionalaă -
aceasta semanifestaă prin faptul caă reprezentantșii rasei dominante îâncadreazaă sș i detșin posturile cheie
îâninstitutșiile sociale (guvernamentale, sș colare, sanitare, economice).
ÎÎn acest mod discriminarea paă trunde îân structurile sș i functșionalitatea institutșiilor sș i se
transformaă îân discriminareinstitutșionalaă .Discriminarea este de mai multe tipuri (se manifestaă sub mai
multe forme):
 evitarea pasivaă ;
 verbalizarea negativaă ;
 activaă sș i violentaă .
Atitudinile discriminatorii nu se manifestaă numai din partea grupurilor dominante ci sș i decaă tre
cele dominate. Preferintșa exclusivaă pentru propriu grup este o formaă de discriminare
numitaă autodiscriminare.Prin optica unidirectșionalaă a sterotipurilor sș i prejudecaă tșilor raportate îân mod
prestabilit laviatșa socialaă , realitatea este îâmpaă rtșitaă arbitrar, îântr-o parte pozitivaă apartșinaâ nd de rasa
dominantaă ,sș i o parte negativaă , care include toate rasele dominate. Prin extensie sș i mentalitatea se
dividevaloric îân convingerea superioritaă tșii rasei dominante sș i a inferioritaă tșii raselor dominate,
devenindastfel rasism.Rasismul este un proces de discriminare construit pe un set de credintșe sș i
ideologiiconform caă rora rasele omenesș ti se pot clasifica îân rase superioare sș i rase inferioare pe
bazacaracteristicilor biologice fundamentale diferite cu care sunt îânzestrate. Rasismul este o creatșie
aepocii moderne.Din antichitate sș i paâ naă îân secolul al XVÎ-lea, religia a fost unicul criteriu de
discriminare.Reforma lui Martin Luther (1517) a introdus un nou criteriu de discriminare legaâ nd
sentimentul religios de etnie (protestantismul german). Îluminismul a adus ideea evolutșiei sș i implicit
adezvoltaă rii inegale a etniilor sș i a raselor. Contele de Gobineau (1835 ± 1857), îântr-o lucrare intitulataă
”Essai sur l'ineé galiteé des races humaines”, a sustșinut superioritatea populatșiilor nordiceasupra tuturor
celorlalte populatșii.Rasismul este o ideologie care cautaă saă justifice relatșiile de putere dintre grupurile
rasiale.Acesta proclamaă inegalitatea geneticaă ca fiind ceva îânnaă scut sș i imuabil îântre rase
sș iargumenteazaă necesitatea creaă rii sș i mentșinerii unui sistem de stratificare datorat
diferentșelor rasiale. Rasismul promoveazaă teza necesitaă tșii unei ordini ierarhice îântre rase, culturi sș i
civilizatșii,unele fiind considerate superioare sș i altele inferioare ceea ce ar justifica dominatșia
primelor asupra celorlalte. Doctrina rasistaă proclamaă necesitatea de a se mentșine puritatea etnicaă
prininterzicerea caă saă toriilor mixte sș i a relatșiilor sexuale îântre rase diferite.Rasismul a fost sș i este
generat ataâ t de motive economice (politica colonialaă ,raă zboaiele de agresiune, oprimarea unor grupuri
minoritare, sclavia modernaă ) caâ t sș i de variatșiile culturale sș i caracteristicile fizice specifice diferitelor
popoare sș i etnii.

5. Strategii ale grupurilor dominante față de grupurile minoritare

Grupurile dominante actșioneazaă îân relatșiile cu grupurile minoritare pe baza unor strategii,a
unor politici menite saă impunaă un anumit mod de actșiune fatșaă de problemele specificeminoritaă tșilor.
Tipuri de politici:
 asimilarea;
 pluralismul etnic;
 protectșia legalaă a minoritaă tșilor;
 transferul de populatșie;
 subjugarea;
 exterminarea.
 Asimilarea - se referaă la fuziunea culturalaă îân care douaă grupuri etnice se amestecaă îântr-ataâ t
îâncaâ t devin o entitate.
 Milton G. Gordon a pus îân evidentșaă sș apte dimensiuni ale asimilaă rii:
1. asimilarea culturalaă ;
2. asimilarea structuralaă ;
3. asimilare maritalaă ;
4. asimilarea de identificare;
5. asimilarea receptivaă (absentșa prejudecaă tșii);
6. asimilarea civicaă (absentșa conflictului de valori sș i de puteri);
7. comportament receptiv (absentșa discriminaă rii).
Asimilarea poate fi naturalaă sș i fortșataă .
Asimilarea naturalaă are loc îân relatșiile directe îântregrupurile etnice. Ea apare din nevoia de
consolidarea a vietșii politice, economice sș i sociale sș i serealizeazaă îân principal prin caă saă torii mixte.
Asimilarea fortșataă se face printr-un sistem de maă suriguvernamentale sau politice, care
presupune suprimarea folosirii limbii sș i valorilor culturale aleminoritaă tșii.Pluralismul etnic reprezintaă
politica prin care minoritaă tșile sunt mentșinute la dimensiunilelor istorice sș i culturale.Protectșia legalaă a
minoritaă tșilor reprezintaă o strategie prin care se asiguraă mijloacele politice, juridice sș i materiale de
protejare a lor.Transferul de populatșie constituie o solutșie propusaă pentru solutșionarea unor
puterniceconflicte etnice. Spre exemplu, îân anul 1972 îân urma conflictului intern din Uganda, populatșia
asiaticaă a plecat din tșaraă .
 O situatșie asemaă naă toare s-a îânregistrat îân fosta Îugoslavie, caâ nd, din cauza epuraă rilor etnice
diferite minoritaă tși au fost obligate saă îâsși paă raă seascaă zonele de locuit sș i saă plece îân statele unde etnia
respectivaă era majoritaraă (vezi saâ rbii din Kosovo). Subjugarea minoritaă tșilor este strategia prin care se
urmaă resș te integrarea lor îân societate sș iconducerea lor de caă tre majoritate.
Exterminarea se manifestaă îân societaă tșile îân care culturile raselor sunt incompatibile,conflict
interetnic ataâ t de grav îâncaâ t se apeleazaă la distrugerea fizicaă a unui grup etnic. Spre exemplu: nord-
americanii au ucis mai mult de douaă treimi din populatșia indianaă ; îân anul 1905 îân Împeriul Otoman
au fost ucisș i peste 1,5 milioane de armeni; îântre anii 1939 - 1945, circa 6milioane de evrei, tșigani sș i
slavi au fost ucisș i de caă tre nemtși; îân cei zece ani de raă zboi civil (1990 - 2000) îân fosta Îugoslavie au fost
ucisș i din considerente etnice, dupaă unele surse, peste 400.000de oameni.

2. Criterii de definire a fenomenului devianței

Îdeea caă pentru a îântșelege societatea trebuie saă îântșelegem sș i fenomenele deviantșei care apar
îâninteriorul ei, caâ sș tigaă tot mai multși partizani. Comportamentul deviant, îâncepaâ nd cu deceniul patru,
devine un concept cheie îân sociologie, cu timpul constituindu-se o nouaă ramuraă asociologiei : sociologia
deviantșei. Temele traditșionale ale sociologiei deviantșei, care-i contureazaă de fapt obiectul de studiu
sunt:
 Înfractșionalitatea,
 Problema violentșei;
 Alcoolismul;
 Pornografia;
 Prostitutșia;
 Consumul de droguri;
 Homosexualitatea;
 Lesbianismul;
 Învaliditatea;
 Sinuciderile;
 Tulburaă rile sș i bolile psihice.
Definitșia sociologicaă a deviantșei a fost elaborataă cu precaă dere de doi autori: Sellin sș i Merton.
Cel dintaâ i definea deviantșa ca ansamblul comportamentelor îândreptate contra normelor de
conduitaă sau ale ordinii institutșionale. ÎÎn aceeasș i termeni definesș te sș i Merton fenomenuldeviantșei.
Acesta este ansamblul comportamentelor care amenintșaă echilibrul sistemului saă u, cu alte cuvinte,
ansamblul comportamentelor disfunctșionale. Dictșionarul de sociologie, coordonatde C. Zamfir sș i L.
Vlaă sceanu, precizeazaă caă deviantșa este un act de conduitaă care violeazaă normele scrise sau nescrise ale
societaă tșii sau ale unui grup. Ea se referaă la tipul de comportament care se opune celui conformist,
conventșional sș i include nu numai îâncaă lcaă rile legii (infractșiuni,delicte), ci orice deviere, abatere de la
regulile de convietșuire. Un evantai larg de conduite pot fiincluse îân categoria fenomenelor deviante: de
la conduitele bizare, excentrice, la cele imorale(indecentșa, obscenitatea) sș i paâ naă la cele cu caracter
antisocial.
Putem spune caă , desș i cele maimulte comportamente deviante presupun îâncaă lcarea normelor
juridice, o parte dintre ele nu sunt periculoase pentru societate (sunt „infractșiuni faă raă victime”).
Pentru clarificarea conceptului, o primaă distinctșie se cuvine a fi sesizataă : îântre fenomenul
deviantșei sș i cel al anormalitaă tșii. Pe de o parte, avem de-a face cu un concept sociologic (cel de
deviantșaă), pe de alta, cu unul psihopatologic (cel de anormalitate).
Cel de pe urmaă caracterizeazaă incapacitatea individului(validataă medical) de adaptare la
exigentșele vietșii sociale sș i de exercitare adecvataă a rolurilor sociale.Conform paradigmei „actșionaliste”
(a teoriei actșiunii umane), care pare cea mai potrivitaă pentru abordarea problematicii sociologiei
deviantșei, deviantșa reprezintaă un fenomen normal îânsens durkheimian. Fiind un tip de actșiune
umanaă , ea este sustșinutaă fie de actșionalitate, fie deiratșionalitate sș i depinde de perceptșia membrilor
societaă tșii asupra actșiunii sș i ordinii sociale. ÎÎnacest sens, A.K. Cohen remarca faptul caă „nu poate exista o
societate de sfintși îântrucaâ t procesulde redefinire socialaă opereazaă continuu, pentru a asigura caă toate
pozitșiile pe o scalaă mergaâ nd dea imoralitate la virtute vor fi mereu completate sș i caă îântotdeauna, unele
vor fi mai sacre decaâ taltele”.
ÎÎn legaă turaă cu definitșiile deviantșei, mai îânainte propuse, ar mai fi necesare caâ teva observatșii
clarificatoare.
Deviantșa este o notșiune relativaă din cel putșin douaă motive:a. pentru caă sistemul normativ diferaă
de la o societate la alta sș i ceea ce îântr-o societatereprezintaă o îâncaă lcare a normei, îântr-o alta reprezintaă
dimpotrivaă , un comportament conformist; b. pentru caă „legea reprezintaă un important factor de
schimbare socialaă care poate inducemodificaă ri îân receptarea contextului normativ al unei societaă tși sș i se
poate transforma chiar ea subimpactul unor schimbaă ri sociale”.
Din aceastaă cauzaă , chiar îân saâ nul aceleiasș i societaă tși, anumite conduite considerate la unmoment
dat ca infractșionale, ulterior sunt apreciate fie ca simple abateri morale, care ies de subincidentșa legii, fie
chiar conforme cu sistemul valorico-normativ. Un exemplu concludent pentru primul caz este
urmaă toru: existaă societaă tși musulmane care permit poligamia sau consumul dedroguri, interzicaâ nd
îânsaă consumul de alcool sau carne de porc, fapte ce-sș i pierd valabilitatea îâncelelalte societaă tși sau, mai
mult decaâ t ataâ t, sunt apreciate îân sens contrar. Pentru cel de-al doileacaz, putem gaă si numeroase
exemple chiar sș i îân realitatea romaâ neascaă : dacaă îân epoca dictaturiicomuniste demonstratșiile stradale
îâmpotriva politicii guvernamentale erau incriminate de lege,astaă zi legile permit astfel de actșiuni; dacaă
îân urmaă cu 50 de ani cuplurile consensuale, celibatulerau considerate ca deviante (din punct de vedere
moral), astaă zi existaă o mult mai mare tolerantșaăfatșaă de aceste forme alternative la caă saă torie.
O altaă observatșie care trebuie faă cutaă vis-a-vis de definirea deviantșei este caă nu orice actcare se
abate de la normaă trebuie apreciat ca deviant. Înovatșiile se îânscriu îân acest caz: desș i iesdin tiparele
normei, ar fi absurd saă le apreciem ca deviante. Pe de altaă parte, dacaă este saă luaă m îâncalcul, pe de o
parte, marea diversitate a normelor dintr-o societate sș i pe de altaă parte,creativitatea
conduitelor umane, am putea spune caă orice individ uman, îântr-un anumit momental vietșii sale îâncalcaă
norma devenind deviant.
Toate aceste observatșii constituie argumente ce sustșin caracterul relativ sș i echivoc alnotșiunii de
deviantșaă, ataâ ta vreme caâ t ceea ce este considerat deviant îântr-o societate sau îântr-oepocaă este
dezincriminat îântr-o altaă societate sș i îântr-o altaă epocaă .ÎÎn sociologia deviantșei, se face sș i delimitarea
dintre deviantșa pozitivaă sș i deviantșanegativaă . Prima este echivalentaă cu schimbarea socialaă sș i se referaă
la acele actșiuni deviante care pun sub semnul îântrebaă rii fundamentele ordinii sociale existente,
pecetluind afirmarea unor noitendintșe de organizare socialaă , descoperirea unor noi mijloace de
realizare a scopurilor socialeetc. Nesupunerea civilaă ar putea fi o astfel de formaă de deviantșaă pozitivaă ?
Deviantșa negativaă este echivalentaă cu nerespectarea sistemului axiologic-normativ, ea
seconcretizeazaă îân actșiuni care depaă sșesc limitele socialmente acceptabile de tolerantșaă. Aceastaă
delimitare reliefeazaă faptul caă deviantșa are nu numai un caracter distructiv, ci sș i unul constructiv.Ea se
manifestaă constructiv îân urmaă toarele trei situatșii:
a) caâ nd oferaă o „supapaă de sigurantșaă” membrilor societaă tșii prin prevenirea acumulaă riiexcesive de
tensiuni, nemultșumiri, conflicte care ar putea pune îân pericol ordinea socialaă ;
b) caâ nd mobilizeazaă resursele colectivitaă tșii, contribuind la afirmarea sș i îântaă rirea valorilor sociale
fundamentale (E. Durkheim);
c) caâ nd stimuleazaă schimbarea socialaă prin punerea sub semnul îântrebaă rii a legitimitaă tșiinormelor,
redefinirea sistemului normativ, modificarea rolului mijloacelor de control social.
ÎÎn finalul acestei analize, saă zaă bovim putșin asupra diferentșelor care existaă îântre fenomenulde
deviantșaă sș i cel de anomie. Trebuie spus, îân primul raâ nd, caă deviantșa nu este echivalentaă cuabsentșa
normelor, cu anomia, cu dezorganizarea asocialaă . Termenul de anomie vine din grecesula nomos (faă raă
lege) sș i semnificaă o stare de dereglare a unui sistem sau subsistem social datoritaă dezintegraă rii
normelor ce reglementeazaă comportamentul indivizilor sș i asiguraă ordinea socialaă .
Termenul sociologic de anomie a fost consacrat de E. Durkheim care l-a folosit mai îântaâ iîân lucrarea
sa „La Division du travail social” (1893) pentru a desemna una din cauzele proasteifunctșionaă ri a
diviziunii muncii sș i, mai taâ rziu (1897) îân lucrarea „Le suicide”, pentru a desemnaun anumit tip de
sinucidere îân cadrul celor posibile (sinucideri „egoiste”, „altruiste”, „anomice”sș i „fataliste”).
Anomia este o stare socialaă caracterizataă prin „suspendarea temporaraă a functșionalitaă tșiivechilor
reglementaă ri”, prin tendintșe antinormative cel putșin îân prima ei fazaă , de negare aoricaă rui fel de
normativitate îântrucaâ t este perceputaă coercitivaă îân mod exclusiv.
Revolutșiile, raă sturnaâ nd vechea ordine socialaă , constituie situatșii anomice tipice pentru
caă provoacaă dezorientare normativaă , confuzie îân sistemul reperelor care ar trebui saă
orientezeconduitele.

POLITICA șI STATUL. CULTURA POLITICĂ șI SOCIALIZAREA POLITICĂ

1. Autoritarism, autoritate, putere

Pentru îânceput, saă îâncercaă m saă clarificaă m cele trei concepte, dat fiind caă îân vorbirea curentaă ,de
multe ori, ele se confundaă . Mai mult chiar, sș i îân literatura de specialitate îântaâ lnim situatșii îâncare
notșiunea de autoritate este substituitaă cu cea de putere sș i invers. Vom îâncerca saă demonstraă mcaă cele
trei concepte, desș i sunt indubitabil legate unele de altele, au semnificatșii diferite.
Autoritarismul derivaă din autoriate. Autoritatea este un termen latin foarte vechi sș i nu a
fostniciodataă (cel putșin paâ naă nu demult) un cuvaâ nt peiorativ. De-a lungul secolelor, autoritatea a
fostinvariabil un termen pozitiv, îân timp ce autoritarismul indicaă un exces sș i un abuz de autoritate,
defapt, o autoritate opresivaă , avaâ nd o conotatșie negativaă .
Ca semnificatșie, termenul de autoritate -deducem din analiza conecptualaă a lui Sartori - este
mai aproape de cel de legitimitate decaâ t de cel de putere: „autoritatea explicaă legitimitatea sș iinvers; cele
douaă concepte sunt ataâ t de straâ ns legate, îâncaâ t reprezintaă douaă fatșete ale aceleiasș imonede. Autoritatea
face ca lucrurile saă meargaă îânainte (sau nu) nu prin comandaă , ci prinsolicitaă ri sș i sugestii „juste”. Îataă de
ce asociem autoritatea cu abilitatea de a conduce, care primesș te sprijin spontan.Împortantșa
fenomenului legitimitaă tșii îân procesul de institutșionalizarea puterii a fost sesizataă îâncaă din 1762 de J. J.
Rousseau, îân „Contractul social”. „Cel ce staă paâ nesș te nu este niciodataă destul de puternic penru a raă maâ ne
mereu staă paâ n dacaă nu transformaă fortșa îân drept sș i supunerea îândatorie”.
ÎÎn viziunea lui M. Weber, puterea reprezintaă capacitatea de a atinge scopuri îân ciuda
opozitșieialtora. El distinge îântre dominatșie sș i putere. ÎÎn timp ce puterea este „sș ansa de a face saă triumfe
îâninteriorul unei relatșii sociale propria vointșaă, chiar îân pofida unor rezistentșe”, dominatșiadesemneazaă
„sș ansa de a gaă si persoane ce pot fi convinse, gata saă asculte un ordin cu un contșinutconcret”.
O altaă sursaă a autoritaă tșii o constituie sistemul de legi sș i reguli care investesș te cu puterelegitimaă
o anumitaă pozitșie, statut social. Aceasta s-a dezvoltat odataă cu cresș terea industrializaă riisș i este
compatibilaă cu birocratizarea.Autoritatea ratșional legalaă este puterea justificataă printr-un sistem de
reguli sș i legi acceptatede societate (autoritatea birocraticaă ). Ea este legataă mai mult de un statut decaâ t
de o persoanaă .Caâ t timp persoana ocupaă pozitșia respectivaă are dreptul saă -sș i exercite autoritatea. Dupaă
aceea, nu.Autoritatea charismaticaă este îântemeiataă pe „sanctitatea, eroismul sau caracterul exemplar
alunei persoane sș i pe modelul normativ relevat sau impus de aceastaă persoanaă ”(M. Weber).
Autoritatea charismaicaă derivaă din calitaă tșile personale extraordinare ale conducaă torului,
careeste un sș ef iesș it din comun, dotat cu „charisma”, sau cu un „farmec” faă raă egal sș i care
inspiraă angajament sș i insuflaă ascultare (Ghandi, Hitler, Martin Luther King). Cele mai multe societaă tși
consideraă conducaă torii charismatici periculosș i, deoarece, de multe ori (fiind mai nonconformisș ti)ei pot
submina bazele celorlalte forme de autoritate : traditșia sș i pozitșia.
 Pierderea unui conducaă tor charismatic amenintșaă existentșa grupului dacaă traditșia sș i pozitșia
nu-i sustșin autoritatea. De-a lungul timpului, charisma a reprezentat o fortșaă revolutșionaraă , care
agenerat misș caă ri sociale. Weber sustșine caă supravietșuirea unei misș caă ri charismatice depinde
de”rutinizarea” charismei, transformarea autoritaă tșii charismatice fie îân formaă traditșionalaă
sau birocraticaă , fie îântr-o combinatșie a celor douaă (exemplul charisma lui Îsus Christos).
Fatșaă de puterea politicaă , sociologia sș i-a manifestat interesul îân urmaă toarele caâ teva
directșii principale:
 a considerat statul ca o institutșie politicaă ca oricare alta;
 a acordat o atentșie particularaă aspectelor formale, functșiilor latente sș i disfunctșiilor institutșiilor
prin care se exercitaă puterea politicaă ;
 tinde saă confere o acceptșiune foarte largaă termenului de „politic”.Din ce îân ce mai mult se
consideraă caă universului politic îâi apartșin, faă raă deosebire, toatefenomenele care implicaă relatșii
de putere, autoritate, conducere. Puterea apare, deci, îân institutșiifoarte diferite cum ar fi statul,
organizarea socialaă , patidul politic, sindicatul, biserica, familia.ÎÎn legaă turaă cu bazele sș i
functșionarea puterii, douaă orientaă ri fundamentale au marcatsociologia politicii:
consensualismul sș i conflictualismul. Existaă , ce-i drept, sș i o a treia traditșie,deloc neglijabilaă , care
a subliniat coexistentșa consensualismului sș i a conflictualismului îânmanifestaă rile puterii. Pentru
Tocqueville, exercitarea puterii îântr-un sistem democratic implicaă unechilibru îântre fortșele
conflictului sș i cele ale consensului.

2. Tipuri de regimuri politice : democrație, autoritarism, totalitarism.

Regimul politic se referaă la modul concret îân care functșioneazaă un sistem politic dat,respectiv
structurarea îân actșiunea politicaă propriu-zisaă a relatșiilor dintre guvernantși sș i guvernatși.
El implicaă forma de guvernare (monarhie sau republicaă ), statuarea rolurilor actorilor politici
sș itipul de raă spuns al masei de guvernantși.
Prima tipologie a regimurilor politice a fost realizataă de Aristotel sș i a avut o influentșaădeosebit
de mare asupra gaâ ndirii politice ulterioare. Dupaă numaă rul celor care exercitaă puterea,sustșine marele
filosof, regimurile politice pot fi de trei feluri: regalitate, aristocratșie sș idemocratșie. ÎÎn cadrul regalitaă tșii,
unul singur detșine puterea, puterea este deci personalizataă , faptce se finalizeazaă îân esș uarea ei îân tiranie.
Aristocratșia caracterizeazaă acel tip de regim politic, îân cadrul caă ruia puterea este posedataă de
caâ teva persoane sș i prin acest fapt constituie o oligarhie,devenind asupritorii celorlaltși. ÎÎn cel de-al treilea
tip de regim politic, puterea este posedataă sș iexercitataă de o multșime de oameni.
Astaă zi, desș i nu putem vorbi despre un consens general privind tipologia regimului politic,
ceamai frecvent îântaâ lnitaă este aceea care sustșine existentșa a trei mari tipuri de regimuri
politice:democratșii pluraliste, autoritarim sș i totalitarism. Desș i este o problemaă controversataă , saă
îâncercaă msaă dezvaă luim principalele coordonate ale acestor trei tipuri de regimuri politice. Primele
controverse s-au naă scut îân jurul îântrebaă rii dacaă totalitarismul este sau nu un regim politic. Edgar Hallet
Carr sș i J.L. Talmon confundaă totalitarismul cu gaâ ndirea totalitaraă . Astfel, cel dintaâ i sustșinecaă
totalitarismul este: „o convingere conform caă reia un grup organizat sau o institutșie, fie ea bisericaă ,
guvern sau partid are acces îân mod privilegiat la adevaă r. El este vechi de caâ nd lumea, aexistat
dintotdeauna sș i va exista mereu (cu exceptșia unor mici perioade din epocaindividualismului”).
ÎÎn contrapartidaă , Friederich opineazaă caă totalitarismul este mai mult decaâ t o ideologie, esteun
sistem social. ÎÎn lucrarea intitulataă „Totalitarism”, el a enumerat cinci cerintșe de care depinde existentșa
unui sistem totalitar:
a) o ideologoie oficialaă ;
b) un singur partid de masaă controlat de o oligarhie;
c) monopolul guvernamental al armamentului;
d) monopolul guvernamental asupra mass-media,
 e) un sistem de politșie terorist.Mai taâ rziu, la fel ca sș i Brzezinski, el a adaă ugat pe aceastaă listaă o a
6-a cerintșaă sș i anume oeconomie dirijataă la nivel central, fapt care le demoleazaă argumentatșia, deoarece
nazismul nu s-aîântemeiat pe o economie centralizataă . Astfel, ei sș i-au îântins singuri o capcanaă din care
nu au mai putut iesș i sș i care le-a demolat îântreaga argumentare, deoarece cea de a 6-a caracteristicaă
excludeanazismul din totalitarism, deoarece el nu s-a îântemeiat pe o economie centralizataă . Definit
astfel,conceptul nu putea cuprinde laolaltaă sș i stalinismul sș i nazismul. Aceastaă fisuraă îân
definireatotalitarismului a dat nasș tere unor atacuri virulente îâmpotriva uitlizaă rii lui. Multe voci au
sustșinutcaă notșiunea nu trebuie redefinitaă , ci respinsaă .
Renuntșarea la acest concept, afirmaă respectivii gaâ nditori, este recomandataă din cel putșin din
douaă motive:
1. Pentru caă totalitarismul este unul din instrumentele propagandistice ale raă zboiului
rece,marcat de paă rtinire polemicaă ;
2. Pentru caă regimurile comuniste sunt astaă zi foarte diferite îântre ele sș i îân comparatșie cu
ceeace erau îân anii ”50. G. Sartori nu îâmpaă rtaă sșesș te acest punct de vedere, sesizaâ nd fragila argumentare
pe care se îântemeiazaă : „ÎÎn mare, primul argument dovedesș te mai mult decaâ t oricare altul, natura
extrem de politizataă sș i ideologizataă a dezbaterii. Al doilea are, îân schimb, unele merite. Asș a cum a fost
formulat de Michael Curtis, esentșa lui este caă îân vreme ce conceptul de totalitarism fusese utilinitșial, el
îâsși pierde utilitatea acum, caâ nd nazismul sș i fascismul sunt defuncte, caâ nd îân Rusiacomunismul nu mai
este de facturaă stalinistaă iar lumea comunistaă este extrem de diversificataă ”.
El raă maâ ne la convingerea caă termenul este necesar, eficient sș i relevant. Semantic
vorbind,sustșine marele politolog, reflectaă „îâncarcerarea îântregii societaă tși îânlaă untrul statului”, o
dominantșaă politicaă atotcuprinzaă toare asupra vietșii extrapolitice a omului”, „invazia totalaă a vietșii
private”.
Finer reusș esș te o descriere sugestivaă a totalitarismului. „ÎÎntreaga societate este politizataă ;
dacaă sferele private ale vietșii supravietșuiesc, ele raă maâ n supuse unui guevrn care, oricaâ nd sș i din
oricemotiv, le poate controla, invada sș i cuceri”. Sartori conchide caă tocmai aceasta este distinctșiadintre
totalitarism sș i absolutism, autoritarism sș i celelalte variante ale dictaturii: „Distrugerealiniei de
demarcatșie dintre stat sș i societate sș i politizarea totalaă a societaă tșii.
Aceasta nu se reducedoar la problema unei puteri politice mai mari sau mai reduse. Diferentșa
este calitativaă , nucantitativaă ”.
Dictatura a avut conotatșii diferite de-a lungul timpului. Pentru romani, dictator era
omagistraturaă extraordinaraă , de scurtaă durataă (6 luni), menitaă saă raă spundaă îân mod exclusiv unei
urgentșe militare.ÎÎn sens modern, dictatura reprezintaă o formaă de guvernare a unei singure persoane,
caredetșine îântreaga putere îân stat sș i pe care o exercitaă îân mod arbitrar (Papa Doc, Juan Peron
- Argentina, Sadam Hussein ± Îrak, sunt caâ teva exemple).
Hunta este un tip de dictaturaă sș i anume o dictaturaă militaraă care rezultaă din raă sturnarea
unuiregim cu ajutorul fortșelor militare, care dupaă cucerirea puterii, îâsși pun propriul lor conducaă tor
la putere (gen. Pinochot îân Chile este un exemplu relevant).
ÎÎn afara dictaturii unei persoane, se mai poate vorbi sș i de o dictaturaă exercitataă de un
gruprestraâ ns de persoane (exemplu : dictatura iacobinaă sau dictatura unei hunte militare). N. Goodman
sustșine caă dictatura este o formaă de autoritarism, aceasta de pe urmaă caracterizaâ ndu-se prin
excluderea poporului de la participarea politicaă sș i prin imposibilitateaîânlocuirii din functșie prin
mijloace legale a conducaă torului.
Trecaâ nd îân revistaă principalele polemici iscate de definirea acestui termen, Sartori se
declaraă satisfaă cut de urmaă toarea definitșie: „dictaturaă este o guvernare neconstitutșionalaă , pentru caă
ceicare guverneazaă fie caă falsificaă constitutșia preexistentaă , fie caă rescriu o constitutșie care saă leacorde
puterea de a face, practic, orice doresc. Din acest punct de vedere, structura dictaturilor este sș i poate fi
descrisaă cu usș urintșaă ca opusul structurilor constitutșionale”. Dictatura iese, deci, desub constraâ ngerile
legii. Ea nu este un stat faă raă partide, ci un stat cu un singur partid.
 Politologul american (de origine italianaă ) subliniazaă faptul caă nici unul dintre termeniianalizatși
paâ naă aici nu sunt îân mod indiscutabil perfect opusș i termenului de democratșie. Dupaă paă rerea lui,
singurul termen care ar avea aceastaă calitate este autocratșia. Putem vorbi deci dedihotomia perfect
simetricaă : „democratșie sau autocratșie”.
”Asș adar, vom sustșine teza conform caă reia democratșia este o non-autocratșie, contrariul
perfectal autocratșiei. Aceasta îânseamnaă caă democratșia denotaă un sistem politic caracterizat prin
refuzul puterii personalizate, a puterii asupra cetaă tșenilor, putere care saă apartșinaă cuiva. Puterea nu
este”proprietatea” nimaă nui. Mai specific, democratșia este un sistem bazat pe principiul conformcaă ruia
nimeni nu se poate proclama conducaă tor, nimeni nu poate detșine puterea îân nume personalsș i îân mod
irevocabil. Tocmai pentru caă principiul autocratic este respins, axioma democraticaă este aceea
caă puterea omului asupra altor oameni poate fi acordataă doar de ceilaltși iar aceastanumai sș i numai pe
baza revocabilitaă tșii (pentru caă altfel cei care acordaă puterea vor renuntșaconcomitent la puterea lor).
Asș adar, conducaă torii vor detșine aceastaă functșie ca urmare adesemnaă rii libere, neîângraă dite de
caă tre cei care urmeazaă saă fie condusș i. Cu alte cuvinte, oricaâ nd puterea celorlatși de a desemna pe cineva
este contrafaă cutaă sau anihilataă - pentru caă dezacorduleste zaă daă rnicit ori nu se oferaă alternative -
democratșia este ucisaă chiar caâ nd îâncepe saă functșioneze. Dacaă este sau ar putea fi orice altceva decaâ t
reversul exact al autocratșiei - democratșia nu ar exista.
ÎÎn viziunea lui N. Goodman, principalele coordonate ale unui stat democratic sunt:
1. Participarea poporului la alegerea sș i îândepaă rtarea conducaă torilor;
2. Democratșia poate îâmbraă ca douaă forme: a) reprezentativaă , îân care poporul alege, periodic,
alte persoane care saă -l reprezinte îân procesul de decizie; b) directaă , participativaă , care presupune
implicare directaă a maselor îân procesuldecizional.
3. Dezvoltarea economicaă are drept consecintșe formarea unei populatșii urbane, cultivate
sș isofisticate cu pretentșii politice sș i a unei clase de mijloc, din ce îân ce mai consistente, care seconsideraă
beneficiara sistemului sș i care nu sustșine o schimbare politicaă drasticaă ;
4. Limitarea institutșionalaă a puterii datorataă autonomiei sș i controlului reciproc al celor
trei puteri: executivaă , legislativaă , judecaă toreascaă (principiul separaă rii puterilor);
5. Nu existaă divergentșe majore îân societate care saă provoace convulsii sociale grave;
6. Existaă tolerantșaă fatșaă de o disidentșaă rezonabilaă . Existaă dreptul la opinie iar cei care nu suntîân
consens cu majoritatea, nu sunt stigmatizatși, nu sunt consideratși distructivi;
7. Accesul larg al populatșiei la infromatșii (uneori informatșii „potrivite”).
Democratșia - îâsși îâncheie Sartori analiza conceptualaă ± este un sistem îân care „nimeni nu sealege
pe sine, nici nu se poate investi cu puterea de a conduce sș i, prin urmare, nimeni nu îâsși poatearoga singur
putera neconditșionataă sș i nelimitataă ”.

3. Rolul socializării politice în formarea culturii politice

Cultura politicaă este transmisaă din generatșie îân generatșie, este transformataă de diversș i actoriai
procesului de socializare. Easton sș i Dennis definesc socializarea politicaă ca „un proces princare
persoanele dobaâ ndesc orientaă ri politice sș i patternuri de comportament”.
Majoritatea politologilor, desș i admit caă existaă multe variatșii ale contșinutului procesului
desocializare politicaă de la o persoanaă la alta, de la o culturaă sau subculturaă la alta, sustșin îân acelasș i
timp caă existaă sș i multe similitudini, îân special la nivelul natșiunilor dezvoltate. ÎÎn aceste conditșii,devine
posibilaă - sustșin ei- tratarea îân termeni generali a fenomenului socializaă rii politice.
ÎÎntr-o oarecare opozitșie cu sustșinaă torii acestui punct de vedere, M. Dogan sș i D. Pelllasy
seîântreabaă îân ce maă suraă se poate vorbi de caracterul universal al socializaă rii politice, comparativ
cusocializarea îân general. ÎÎntrebarea este justificataă de existentșa diferentșelor mari de la o tșaraă la
alta privind proportșia de copii, studentși, adultși, care este atinsaă de acest proces. „ÎÎn timp
cedezvoltarea consș tiintșei politice face parte din maturizarea normalaă a unui copil francez
sauamerican, lucrurile stau altfel îân Congo sau Birmania”.
 Unii sociologi sustșin caă socializarea politicaă are un caracter conservator: ea transmite
doar acele reguli care sunt deja testate, care reproduc un sistem de clasaă dat. A. Gramsci îân tezele
saleasupra hegemoniei denuntșaă perpetuarea unei staă ri de dominatșie prin controlul mesajului
cultural.Pe de altaă parte, se constataă caă individzii reactșioneazaă fatșaă de mediul socializaă rii politice, caă ei
nu sunt pasivi sș i nu manifestaă o disponibilitate absolutaă fatșaă de aceasta. Se îânregistreazaă omodificare îân
timp, de la o generatșie la alta, a valorilor, credintșelor sș i atitudinilor politice.”
Cultura politicaă se transmite prin aculturatșie”. Socializarea politicaă trebuie îântșeleasaă , îânsaă ,
nunumai ca un proces de îânvaă tșare a normelor, credintșelor, valorilor politice, ci sș i ca un proces
de perpetuaă schimbare a acestora, a mediului politic. Aceastaă schimbare este rezultatul unor
relatșiicomplexe îântre agentși rivali ai socializaă rii, care transmit mesaje contradictorii unor
receptorirelativ autonomi.Agentșii socializaă rii politice:Psihologii sș i analisș tii socializaă rii politice au
evidentșiat existentșa a douaă principii operatoare,care caracterizeazaă îânvaă tșarea timpurie:
1. Principiu primar: ce se îânvatșaă primul, se îânvatșaă cel mai bine;
2. Principiul structuraă rii: structureazaă îântreaga îânvaă taș ă turaă ulterioaraă .
Aceste douaă principii sunt relevante pentru importantșa pe care o joacaă socializarea
timpurie pentru evolutșia culturalaă sș i politicaă a indivizilor.
Desș i caă ile prin care indivizii dobaâ ndesc valorile, cunosș tintșele politice diferaă de la un individla
altul, majoritatea oamenilor este expusaă la aceleasș i principale influentșe, agentși ai socializaă rii, din
copilaă rie sș i paâ naă la maturitate: familie, sș coalaă , comunitate, semeni, etc.
Este unanim recunoscut faptul caă , îân familie, copiii îânvatșaă un set larg de valori morale,religioase,
politice, economice care îâi ajutaă saă -sș i contureze opiniile. Nu este surprinzaă tor faptul caă majoritatea
oamenilor identificaă amintirile lor politice cu ale familiilor lor. ÎÎn cele mai multecazuri, paă rintșii care sunt
interesatși de politicaă îâsși influentșeazaă copiii saă devinaă mai implicatși sș imai informatși îân domeniul
politicii.
Multși copii, imitaâ ndu-sș i paă rintșii, se identificaă cu partidul dincare acesș tia fac parte sau cu care
simpatizeazaă . Înfluentșa parentalaă asupra identificaă rii cu un partid este mai mare atunci caâ nd ambii
paă rintși se identificaă puternic cu acelasș i partid.Un alt agent al socializaă rii îâl constituie sș coala. ÎÎn
conformitate cu rezultatele unor cercetaă risociologice, influentșa sș colii asupra îânvaă taș ă rii politice este
egalaă sau mai mare decaâ t cea a paă rintșilor. Înstitutșiile educatșionale - afirmaă M. Dogan sș i D. Pelassy, îân
„Cum saă comparaă m natșiunile” - conditșioneazaă îântr-un fel capacitaă tșile morale, politice sș i economice ale
natșiunii.
Predarea directaă , îân sș coalaă , a cunosș tintșelor despre politicaă sș i guvernaă maâ nt - sustșin Almond sș i
Verba - poate determina cresș terea sentimentului competentșei politice a individului, îânsaă
aceastadepinde de contșinutul a ceea ce se predaă . Este beneficaă dezbaterea unor probleme sociale
sș i politice controversate - adicaă participarea formalaă a copilor la viatșa sș colii. ÎÎn societaă tșile democratice,
îân sș coalaă se îânvatșaă, de regulaă , normele comportamentului de grup, luarea deciziei îânmod democratic,
respectarea opiniei celorlatși. Dacaă accentul se pune îân mod exclusiv pe predarea sloganelor natșionale,
a simbolurilor, eroilor sș i saă raă baă torilor natșionale, neglijaâ ndu-se valoriledemocratșiei sș i dezvoltarea
gaâ ndirii critice, educatșia politicaă este îânlocuitaă cu îândoctrinarea.Familia sș i sș coala sunt agentși ai
socializaă rii timpurii a copilului. D. Eston distinge patru faze principale ale procesului de socializare
politicaă a copilului asupra domeniului politic:
 politizarea, respectiv sensibilizarea politicaă a copilului asupra domeniului politic;
 personalizarea, respectiv identificarea sistemului de guvernare cu anumite
autoritaă tși, persoane (de exemplu, sistemul de guvernare este sinonim cu presș edintele sau
cu politșisutl);
 idealizarea, adicaă emiterea de judecaă tși de valoare fatșaă de autoritatea personalizataă (bunaă sau
rea);
 „institutșionalizarea, adicaă trecerea de la perceperea autoritaă tșii personalizate la
percepereaansamblului de autoritaă tși ca sistem”.
 Analizaâ nd socializarea politicaă , G. Almond sș i S. Verba apreciazaă caă experientșele timpurii
alescializaă rii afecteazaă predispozitșiile personalitaă tșii individului sș i, îân consecintșaă, pot afecta sș i atitudinile
politice. Numai caă îântre aceste experientșe timpurii sș i comportamentul politic de maitaâ rziu, intervin
numerosș i altși factori (educatșia, profesia etc.), ce micsș oreazaă efectul celor dintaâ i. O altaă coordonataă care
trebuie luataă îân discutșie îân analiza rolului pe care sș coala sș i familia îâlau îân socializarea politicaă a
individului o constituie nivelul lui educatșional, cu performantșelesș colare sș i intelectuale. Analizele faă cute
îân domeniul sociologiei educatșiei au pus îân evidentșaăfaptul caă , îân mai toate sș colile lumii sunt predate
sloganele natșionale, simbolurile, eroii sș isaă rbaă torile natșionale. Pe laâ ngaă acestea, îân societaă tșile
democratice sș colile pun accentul sș i penormele comportamentului de grup, respectarea diferentșelor de
opinii sș i obiceiuri, participareademocraticaă la luarea deciziilor, arta negocierii conflictelor etc. ÎÎn aceste
tipuri de societaă tși,copiii îânvatșaă de mici despre importantșa egalitaă tșii politice.
Cu caâ t sș colile soliticaă copiilor mai multaă originalitate sș i creativitate decaâ t reproducere
deinformatșii, mai multaă participare la dialog sș i la luarea deciziilor privind viatșa sș colii decaâ tobedientșaă
fatșaă de norme indiscutabile, cu ataâ t este mai mare influentșa lor îân socializarea politicaă democraticaă a
viitorilor cetaă tșeni.Spre deosebire de sș coalaă sș i de familie, autoritatea locului de muncaă este decisivaă
pentru participarea politicaă , pentru formarea competentșelor politice ale individului. Relatșia
dintrecompetentșa la slujbaă sș i competentșa politicaă raă maâ ne puternicaă chiar sș i îân grupurile
educatșionalecombinate. Relatșia este biunivocaă . Pretentșia de a participa la deciziile profesionale se
justificaă demulte ori prin existentșa cadrului politic democratic. Pe de altaă parte, individul cu
competentșe politice va fi mai putșin îânclinat saă accepte absentșa dialogului cu autoritatea la locul de
muncaă .
Ca o concluzie generalaă îân urma analizei faă cute se poate spune caă , experientșele nonpoliticeau un
efect cumulativ asupra participaă rii politice a individului. Probabilitatea ca individul careare sș anse
constante de participare nonpoliticaă saă o generalizeze la participarea politicaă , este mare.
Un alt agent al socializaă rii îâl reprezintaă comunitatea sș i semenii. ÎÎntșelegem prin
comunitate persoanele de toate vaâ rstele, de toate categoriile sociale cu care individul vine îân ontact, cu
careconvietșuiesș te sau îâsși exercitaă profesia. Semenii sunt prieteni, colegi de sș oalaă sau de servicu
caretraă iesc îân interiorul comunitaă tșii sș i care de regulaă sunt de aceeasș i vaâ rstaă .
Comunitaă tșile omogene, cu membrii similari din punct de vedere al etnicitaă tșii, rasei, religiei,status-
ului ocupatșional pot exercita presiuni puternice ataâ t asupra copiilor, caâ t sș i a a adultșilor îânvederea
conformaă rii la atitudinea politicaă dominantaă . De exemplu, dacaă totși vecinii sustșincandidatura unui
partid sș i criticaă candidatura altuia, este destul de dificil saă sustșii o opiniecontraraă faă raă ca ceilaltși saă nu
te marginalizeze.Grupurile „semenilor” sunt folosite de copii sș i adultși, pentru a se proteja de
presiunilecomunitaă tșii. Grupurile de adolescentși, bunaă oaraă îâsși sustșin actele de rezistentșaă, opozitșie
alemembrilor saă i fatșaă de presiunile paă rintșilor.
Dacaă initșial, tinerii îâsși apaă raă doar stilul de viatșaă, vestimentatșia, extravagantșele comportamentale
sș i nu conceptșiile politice, studiile clasice arataă caă , mai taâ rziu, studentșii adoptaă sș i îân viatșa politicaă
atitudini mai liberale - comparativ cu paă rintșii maiconservatori - sș i raă maâ n îân continuare liberali, pentru
caă prietenii le îâmpaă rtaă sșesc opiniile.
 REZUMAT
Sociologie, definitie
Definitie : sociologia este stiinta care studieaza societatea sub toate formele ei de
organizare si manifestare si comportamentul oamenilor in cadrul societatii.
Domeniul sociologiei apare in secolul al XÎX-lea. Fondatorii principali fiind
Auguste Compte, Herbert Spencer, Karl Marx, Max Weber, Gustave Le Bon.

Educatie si socializare
Educatia: ansamblul actiunilor si proceselor sociale prin care societatea transmite
noilor generatii cunostintele, valorile aptitudinile si comportamanetele necesare
integrarii sociale.
Atat socializarea cat si educatia inseamna promovarea a ceea ce societatea
considera important, valoros si util. Socializarea are un inteles mai larg incluzand toate
influentele sociale care influenteaza individul.
Rolul social – un status implica roluri multiple in functie de cei cu care
interactionezi. Tipurile principale de roluri sociale: rolurile asteptate, rolurile
performate. Diferentele dintre acestea pot fi motivate de: incompatibilitati intre
personalitate si cerintele comportamentale si atitudinile impuse de status; lipsa de
experienta sau invatarea insuficienta a rolului.

Institutiile sociale
În limbaj comum prin institutie se intelege o organizatie delimitata in timp si
spatiu: primaria, banca. În sociologie conceptul este mult mai larg. Orice tip de practica
instituita oriunde in societate poate reprezenta o institutie sociala. Exemplu: biserica,
familia, banii, adulterul.
Întregul univers social poate fi reprezentat ca sistem de institutii sociale.
Înstitutiile sociale reprezinta seturi de statusuri si roluri atasate lor, care contribuie la
implinirea unei functii sau nevoi sociale.
Orice organizatie are la baza o institutie dar nu si invers.

Tipuri de educatie
1. Educatie informala – procesul de invatare voluntara sau nu, realizat prin
relatiile si interactiunile noastre cu ceilalti (familie, prieteni, mass-media)
2. Educatie formala – ansamblu proceselor de invatare derulate in cadrul
sistemului de invatamant. Acest tip de educatie este planificat, controlat, exista personal
specializat, obiective clare, precise.
3. Educatia nou-formala se refera la activitatile de invatare derulate intr-un cadru
formal, dar in afara sistemului de invatamant (scoli de vara, cenacluri). Educatia formala
are rolul cel mai important in formarea si pregatirea individului pentru viata in societate
intre 6 si 18 ani. Cei cu nivelul de instruire mai ridicat au sanse mai bune de castig.
Scoala are si functii de socializare, integrare sociala, control social, mediere a prieteniilor,
a casatoriilor.

Status si rol
Statusul este pozitia detinuta de un individ intr-o structura sociala. Ceea ce
asteapta un individ de la ceilalti pe baza pozitiei sale, rolul social este ansamblul
comportamentului realizat de un individ pe baza pozitiei sale (statusului detinut); ceea
ce asteapta ceilalti de la noi.
Orice om detine o multitudine de statusuri pe care le realizeaza si selecteaza
permanent. Alegerea individului poate sa difere de asteptarile persoanelor cu care
interactionam.
În asemenea cazuri, numite conflict de status pot sa apara probleme de
comunicarea si tensiuni. Conflictul de status apare cel mai des in situatiile in care se
suprapun mai multe statusuri, iar alegerea celui central nu este evidenta.

Statusurile pot fi:

 Atribuite (obtinute prin nastere); exemplu: cetatenie, etnie.
 Dobandite (cele pe care nu le obtinem prin nastere). Aceasta tipologie, distinctie,
depinde de modul in care este definit un status in societate. La limita, majoritatea
statusurilor atribuite pot sa fie dobandite.
Indicatorii de status sunt elementele care pot ajuta la aflarea statusului unei
persoane. Obiectele respective au calitatea de indicatoare de status numai intr-un
context social dat. Ele pot sa fie purtate voluntar sau involuntar si indica statusul central
al unei persoane.
Familia ca institutie sociala
Definitie: un grup de oameni care interactioneaza datorita unor legaturi se sange,
alianta prin mariaj si adoptie.
Vorbim despre rude fictive atunci cand ne referim la relatii foarte apropiate,
similare celor de rudenie.
 Functiile familiei:
o de status (cele mai importante statusuri ale unei persoane sunt cele oferite
de familie);
o afective;
o protective;
o economice;
o de socializare;
o reproductive.

 Tipologia familiei
o Extinsa.
o Nucleara (exista cel mult doua generatii); exemplu: familia conjugala,
monoparentala.
 Normele pe baza carora functioneaza familia:
 Norme de casatorie: reglementeaza alegerea partenerilor. Exista doua tipuri de
casatorie: endogama; exogama.
 Norme care reglementeaza numarul partenerilor.

Familia poate fi :
o monogama – desi unii autori prefera termenul de monogamie seriala.
o poligama (cand exista mai mult de doi soti):
o pologamie poliginie – mai multe femei, exemplu musulmani; poliandrie-
mai multi barbati, apare destul de rar in Polinezia, Nepal, Îndia( comunitatile
Nayar, Toda);
o casatorie de grup- societatea Oneida in S.U.A. secolul al XÎC-lea 300
membri. Alte casatorii de grup in anii 60-70 S.U.A. perioada hippie.
 Norme de autoritate – se refera la conducerea si exercitarea puterii in familie.
Familiile pot fi matriarhale, patriarhale, bazate pe exercitarea comuna a puterii.
 Norme privind alegerea partenerului: factorii principali privind alegerea
partenerilor sunt proximitatea si homogamia.
 Norme de locatie: familiile pot fi intemeiate in: neolocatie (casa noua);
patrilocatie (casa barbatului); matrilocatie (casa femeii).

Grupurile si relatiile sociale

Fiecare om apartine simultan unei multitudini de grupuri sociale. Ne formam si
traim in grupuri. Ne comportam diferit in grup, datorita sentimentului de securitate si
presiunii de grup.
Grupul social reprezinta in sociologie orice agregare de doua sau mai multe persoane cu
urmatoarele caracteristici:
· Sentimentul apartanentei la grup (membri se considera si sunt perceputi ca grup).
· Exista interactiuni intre membrii grupului.
· Exista caracteristci comune (exista valori, aspiratii, obisnuinte si interese comune).
· Existenta unor interese comune sau a unui scop comun.
Grupurile nu se confunda cu: multimea (grupare intamplatoare si de scurta durata);
echipa (un tip de grup in care membri au roluri bine definite si exersate in vederea
atingerii unui scop comun constientizat si asumat de toti); categoria sociala
(desemneaza mai multi oameni care au caracteristici similare la nivelul unei populatii).
Clasificarea grupurilor
Grupurile din care facem parte pot fi extrem de diferite cu relatii si interactiuni
mai slabe si mai puternice.
Grupuri primare si secundare. Grupurile primare sunt grupuri mici in care
comunicarile sunt directe, fata in fata. Înfluente foarte puternice asupra individului, mare
incarcatura afectiva.
Grupurile secundare se bazeaza nu atat pe interactiuni afective cat pe interese
comune. Împlicare emotionala scazuta, scopuri precise interactiuni mijlocite.
Grupuri formale si informale. Grupurile formale au o forma prestabilta creata in
general de o structura organizationala. Pozitiile si relatiile sunt independente de
subiectii care le ocupa, relatiile si interactiunile au la baza o ierarhie si reguli clare.
Grupurile informale sau naturale apar in decursul interactiunilor dintre subiecti,
nu au scopuri, reguli si structura interna clara, au la baza simpatia si atractia.
La nivel de grup pot exista 3 tipuri de relatii: atractie, respingere, indiferenta.
Analiza lor permite trasarea unei sociograme adica a unei harti a relatiilor dintre
indivizi, a subgrupurilor si canalelor de comunicare.
Dinamica grupurilor
Este analiza proceselor care au loc in interiorul unui grup. Se considera ca
majoritatea grupurilor trec prin urmatoarele etape de formare:
Formarea
Etapa de inceput, relatiile sunt politicoase, protocolare, preocuparea principala
este de a-i cunoaste pe ceilalti si de a explora propriile sanse de afirmare.
Furtuna
Îndivizii isi negocieaza pozitia in grup, relatiile de autoritate, sferele de
influenta. În aceasta etapa apar tensiuni, subgrupuri, aliante. Daca nu este depasita
aceasta etapa va exista o stare permanenta de neincredere, conflicte interne.
Normarea
Se ratifica normele si ierarhiile negociate in etapa anterioara. Încep sa apara
statusuri si ordine interna.
Functionarea
Etapa de roductivitate maxima in care grupul functioneaza pe baza regulilor
agreate. Aceste etape nu sunt intotdeuna la fel de intense sau pot sa nici nu apara, dar in
orice grup, indivizii simt nevoia de a-si defini pozitita, teritoriul si sfera de influenta. Nu
exista grupuri simetrice, intotdeauna exista pozitii periferice si centrale in grup.
Efecte de grup ce produc reactii contraintuitive
Efectul de asteptare, spectacol, indiferenta. Un comportament de ajutor reclamat
de o anumita situatie apare intr-un interval de timp incert proprotional cu numarul celor
care il pot oferi. În acest caz se vorbeste despre responsabilitatea scazuta, difuza,
anesteziata a indivizilor la nivelul intregului grup. Fiecare asteapta ca altul sa faca ceva.
Efectul pierderii de vreme – oamnii depun un efort individual mai mic, atunci
cand muncesc inpreuna cu alte persoane, iar responsabilitatea, efortul individual nu
poate fi foarte bine cunoscut. Împlicarea individuala este invers proportionala cu
numarul membrilor. Acest lucru este foarte important pentru manegement si explica de
ce activitatile colective in care nu pot fi cunatificate efortul individual sunt ineficiente.
Exista o limita dincolo de care sunt prea multi oameni pentru a mai putea derula
activitatea.
Gandirea de grup (groupethink). Desi grupurile au capacitatea de a genera mai
multe idei decat indivizii izolati (brainstorming).
Totusi intr-un grup ce are coeziune mare si un conducator puternic lucrurile
stau pe dos (efectul de turma). Se cauta acordul, membri au eficienta de a evita critica,
prin urmare eficienta mentala scade, perceptia asupra realitatii este deformata.
Apare iluzia invulnerabilitatii, supraincrederea, subaprecierea adversarului,
apar stereotipuri in aprecierea adversarului, exista tendinta asumarii unor riscuri
exagerate. Oameni foarte bine pregatiti ajung sa faca erori inexplicabile. Acest efect a fost
studiat prima data in urma dezastrului din golful porcilor (pig’s bay). Cel mai mare
dezastru american dupa Pearl Harbor.
În 1961 Kennedy a incercat sa debarce 1400 de imigranti cubanezi bine
antrenati militar pentru ca acestia sa provoace o revolutie populara impotriva lui Fidel
Castro. Acest plan s-a dovedit un esec total in urma caruia S.U.A. au avut pierderi umane,
de armament si de imagine.
Stratificarea sociala
Definitie : ordonarea pe verticala a indivizilor unui grup sau ai unei societati in
functie de resurse si influenta sociala (prestigiu si putere – capacitatea de ati impune
vointa in ciuda rezistentei).
Stratificarea sociala duce la inegalitate sociala. Înegalitatile sociale sunt un
fenomen universal care determina accesul diferit al indivizilor la resurse, pozitii si
influente sociale.
Teorii cu privire la stratificarea sociala
Din moment ce stratificarea sociala este un fenomen social universal, diferiti
sociologi au incercat explicarea lui.
Carl Marx impreuna cu Engels elaboreaza in cadrul marxismului, un model unic
dimensional privind stratificarea sociala. Conform lor, singura cauza pentru care apare
aceasta este proprietatea privata asupra mijloacelor de productie.
Exista doua clase sociale:
- Clasa dominanta, exploatatoare numiti capitalisti adica minoritatea care
detine controlul asupra bunurilor si factorilor de productie.
- Proletarii care detin putine proprietati, clasa dominata, exploatata, cei
care trebuie sa munceasca pentru a trai.
Exista o contradictie fundamentala intre caracterul social al muncii si cel privat al
societatii care duce in mod inevitabil la conflict, la lupta de clasa.
Max Weber considera ca stratificarea sociala este un fenomen cu multiple
dimensiuni. Factorii care conduc la stratificarea sociala sunt:
Economia – oamenii sunt grupati in clase sociale in functie de rolul jucat in
procesul de productie. Clasele sociale identificate de el ( clasa sociala = grupare cu
sanse egale de a avansa in ierarhie): muncitori; mica burghezie ;functionari -
tehnicieni, intelectuali; proprietari si antreprenori.
Factori sociali care se refera la prestigiu si stima sociala si se coreleaza partial cu
factorii economici.
Factorii politici puterea detinuta de un individ in cadrul unui grup sau
organizatii birocratice, influenta pe care acesta o poare exercita in cadrul unei actiuni
colective.
 Teoria functionalista a stratificarii sociale. Functionalismul considera societatea
ca un fel de organism. Ea este compusa din nenumarate elemente care nu au sens de
sine statator, dar care satisfac anumite nevoi.
A explica oricare dintre elemente, inseamna a-i identifica rolul, functia si nevoia
pe care o satisface. Orice fenomen social corespunde unei nevoi, prin urmare toate
indeletnicirile, calificarile si competentele sunt necesare. Totusi ele nu sunt egale ca
efort, grad de calificare, recompense si din aceasta cauza apare stratificarea sociala.
Socializarea
Definitie : este procesul prin care individul uman isi formeaza personalitatea invatand
comportamente, abilitati, informatii care il fac fiinta sociala capabila sa traiasca si sa se
dezvolte in societate.
Socializarea reprezinta asimilarea, adaptarea, interiorizarea regulilor si
modelelor oferite de institutiile si oamenii cu care intra in contact. Factorii care ne
influenteaza comportamentul in societate sunt numiti agenti de socializare. Agentii
principali de socializare: Familia, scoala, grupurile de egali, mass-media.
Factori care influenteaza procesul de socializare:
Factori biologici ( temperament, caracteristci afective).
Mediul fizic (geografie). Lucian Blaga vorbeste despre o structura a
matricei stilistice romaneasca ce cuprinde un orizont spatial infinit, ondulat, un orizont
temporal de inaintare ondulata in timp, impacare cu destinul, dragostea pentru pitoresc,
simtul nuantei al masurii si discretiei, geometrism drept, lineare, varsta adoptiva,
copilaria.
Cultura – profilul cultural al unei societati imprima caracteristici specifice
procesului de socializare.
Experienta de grup.
Experienta personala.
Tipuri de socializare
Exista 6 tipuri majore de procese de socializare clasificate dupa doua criterii:

a. Dupa momentul in care se realizeaza:

- Socializare primara 0-7 ani. Agent principal de socializare - familia. Sunt invatate
limbajul, norme si valori de baza.
- Socializare secundara de la 7 ani pana la adolescenta. Sunt asimilate toate
rolurile sociale, produsele culturale si normele care permit traiul in societate.
- Socializare continua, din adolescenta pana la moarte. Proces indelung dar nu
foarte intens. Se invata roluri precum cele de cetantean, sot , angajat, parinte.

b. Dupa scopul sau:

- Socializare anticipatorie, adica ne pregatim pentru roluri sociale pe care nu le
avem inca.
- Socializare negativa – tipul de socializare in cadrul careia sunt invatate modele
comportamentale, valori, norme opuse celor ale culturii dominante. Acest tip de
socializare tinde sa conduca la comportament deviant, delicventa, izolare.
- Resocializarea – se refera la renuntarea la unele comportamente, norme, valori
si adoptarea altora. Apare intrecerea de la o etapa a vietii la alta. Un caz aparte este acela
a institutiilor de reeducare.
Agenti de socializare:
- Familia – in etapa primara.
- Scoala - in etapa secundara.
- Grupurile de egali (pot fi mult mai importante decat familia din cadrul etapei
secundare).
- Mass-media, persoanele, grupurile, organizatiile care intervin si influenteaza
valorile, compoartamentul convingerilor individului.