Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FUNCŢIONALISMUL
Autor:Cojocaru Codrin
Grupa I
Anul I, Sociologie
Coordonator:Asist.Univ.Drd.Burlacu Mihai
Anul 2010
Cuprins
1.Introducere
2.Funcţionalismul Britanic
3.Context,Funcţie şi Sistem
4.Observaţia Participantă
5.Edward Evans-Pritchard
1.Introducere
Funcţionalismul poate fi considerat in acelasi timp o metodă si o doctrină (Gellner,1987).
Există tendinţa de a aplica adjectivul “funcţionalist” in mod nediferenţit: 1) unui principiu
de metodă guvernând reaşezarea sistematică a faptelor ce urmează sa fie descrise şi
interpretate in context; 2) oricărei explicari a unui fenomen social prin exigenţe de
funcţionare presupuse aparţine intregului din care acesta provine; 3) unei orientări
generale a gândirii,care face utilitate resortul ultim al oricărei societaţi si culturi.Pentru
mai multă claritate,pare preferabil sa se utilizeze calificativul “funcţional” pentru a
desemna o metodă,analiza funcţionala si adjectivul “funcţionalist” sa fie rezervat
caracterizării unor teorii,teoriile funcţionaliste.
Analiza funcţionala consta in tratarea oricărui fapt social din perspectiva relaţiilor pe care
le întreţine,in sincronie,cu alte fapte sociale în interiorul unui ansamblu care este
epistemonologic necesar sa fie privit ca fiind complet structurat.Noţiunea de “funcţie”
trimite doar la ideea interdependenţei relative a faptelor.Legăturile observabile in realitate
nu sunt promovate la rang de raporturi de determinare sau de legi de funcţionare.Funcţia
nu este deci prevăzuta cu un statut explicativ în sensul strict,ci in cel euristic al
termenului.Dirijarea observaţiei etnografice,precum si prezentarea rezultatelor sale în
forma monografică respectă preceptele metodei funcţionale.Se admite că o societate este
formată dintr-un anumit număr de elemente indentificabile,că aceste elemente nu sunt
dispuse la intâmplare,ci urmează o anumita logică a configuraţiilor,că evidenţierea
realaţiilor dintre aceste elemente-relaţii care nu sunt obligatoriu de utilitate reciprocă-
contribuie intr-o oarecare măsura la inţelegerea fiecăruia dintre ele.Codificarea cea mai
riguroasă a unei etnografii funcţionale (functional ethnography) se datoreaza şcolii
antropologice englezeşti din anii ’30-’60 şi indeosebi unuia din cei doi reprezentanţi ai
ei,Branislaw Malinowski. Prin urmare,ea nu a depăşit in intregime schemele de gândire
funcţionaliste.Totuşi,nu orice studiu organizat dupa regulile metodei funcţionale este
funcţionalist.
Introducerea la studiul despre tribul Todas,al lui Rivers (1986),dovedeşte aceeaşi voinţă
si constituie se pare,prima expunere a metodelor de cercetare în antropologie.Acest
demers de pionerat ilustrează cum nu se poate mai bine transformarea profundă a
antropologiei într-o disciplină pozitivă,cu adevărat ştiinţifică,altfel spus,urmărind
stabilirea de legi generale pornind de la observarea faptelor sociale.Realizarea desăvârşită
a acestei transformări va avea loc in Marea Britanie,in cadrul a ceea ce s-a convenit a se
numi şcoala funcţionalistă.
Am insistat îndelung asupra acestei metode de cercetare care a devenit unul din semnele
dinstinctive ale antropologiei sociale.Inainte de a trage o concluzie,se impun câteva
remarci.Modelul de cercetare,aşa cum a fost definit şi practicat de Malinowski,rămâne un
ideal;în practică,nu toţi etnologii l-au aplicat ad litteram :astfel ,unii însoţiţi de soţii,alţii
nu cunoşteau la perfecţie limba locală,în sfârşit,uneori era greu de stat doi ani întregi fixat
pe aceeaşi cercetare.Totuşi,este sigur că toţi etnologii înţeleg să se apropie de acest ideal
cât mai mult posibil.In al doilea rând,observaţia participantă nu înseamnă că etnologul
încearcă să se păstreze o anumită distanţă faţă de realitatea studiată,căci nu trebuie să
uităm că primul său rol este acela de a o face cât mai obiectivă cu putinţă.Există etnologi
care s-au aventurat mult pe drumul “asimilării”,majoritatea,însă,îşi păstrează atât o
anumită distanţă,cât şi personalitatea.Etnologia clasică nu constă în a deveni “indigen”
sută la sută (turning native) :dimpotrivă,ea înţelege să rămână doar o “privire” care
presupune o anumită alteritate,adesea o dezrădăcinare (Laplantine,1996,p.11).
Sir Edward Evans-Prittchard se naşte în 1902.Intre 1962 şi 1939,face şase studii de teren
în Africa,dintre care cele mai remarcabile cuprind 20 de luni în mijlocul tribului Azande
şi 12 luni în mijlocul tribului Nuer,în Sudan.In 1944,se converteşte la catolicism şi,în
1946,devine profesor de antropologie structurală la Universitatea din Oxford,unde va şi
rămâne până la moartea sa,survenită în anul 1973.