Teoria modernă a Asistenței Sociale

Toată practica nu este influențată doar de teoriile formale și informale despre ce este
asistența socială, cum ar trebui practicată și cum este lumea clientului, ci și că este afectată
și de faptul că teoria este implicată într-o arena politică. implicarea unor grupuri din cadrul
profesiei. Concurând pentru influența asupra practicii, promovând anumite teorii, bunăstarea
este un produs al organizării sociale moderne, în care democrațiile au înlocuit bisericile în
construirea de ajutor, iar știința a jucat un rol important. Există un domeniu modernist de
cunoaștere care De o importanță deosebită este faptul că, din perspectivă socială,
bunăstarea socială este împărțită în trei domenii principale de discuție, cu teoria practică
localizată în zona relației dintre utilizatori, asistenți sociali și instituții sociale. 
Teoria sistemelor este o abordare reformistă individuală care permite lucrătorilor sociali să ia
în considerare atât dimensiunea socială, cât și cea individuală, precum și interacțiunile dintre
indivizi și societate, pentru a înțelege complexitățile muncii lor.acțiunile lor în ansamblu.

Sistemul este prezentat ca o entitate caracterizată prin granițele/limitele care îl delimitează,

în cadrul acestor limite se stabilește un schimb de energie mai puternic decât în cadrul celor
stabilite între interiorul și exteriorul sistemului. Sistemele închise se caracterizează prin
absența schimburilor cu alte sisteme, în timp ce sistemele deschise stabilesc schimburi cu
alte sisteme, având limite permisive.

Autorul definește câteva concepte importante utilizate în această teorie:

-Intrarea reprezintă energia care intră din exterior prin regiunea limită.
-Fluxul este modul în care energia este utilizată în sisteme.
-Output-ul e definit ca fiind efectul asupra mediului înconjurător al energiei ieșite din granițele
sistemului.
-Starea în care se găsește un sistem se caracterizează prin:
-starea sa stabilă, lucru care se referă la felul în care sistemele folosesc input-urile fără să
se producă schimbări fundamentale în identitatea lor.

-homeostaza reprezintă capacitatea sistemului de a-și păstra natura fundamentală, în ciuda

faptului că input-ul aduce schimbări.

-diferențierea se referă la faptul că, complexitatea sistemului poate crește în timp, în cadrul
său având loc dezvoltarea mai multor componente.

-nonsumativitatea reprezintă ideea conform căreia, întregul e mai mult decât simpla
însumare a părților sale componente.

-reciprocitatea se referă la faptul că dacă se schimbă o parte a sistemului, toate celelalte

părți ale acestuia sunt afectate și suferă modificări.

-Sistemele care sunt capabile să își creeze propria energie pentru a exista sunt caracterizate
de sinergie.

-Sistemele de ajutorare găsite de Pincus și Minahan sunt:

-Sisteme informale/naturale (familie, prieteni, colegi de servici);
-Sisteme formale (asociații comunitare);
-Sisteme sociale (școala, spital).

Forme ale teoriei sistemelor sunt:

-teoria generală a sistemelor
-teoria ecologică a sistemelor

Modelul de viață (al lui Germain și Gitterman) se bazează pe ideea că indivizii depind unii de
alții și de mediu, influențându-se reciproc.

Resursele de care dispune un individ pentru adaptare sunt reprezentate de:

-relațiile
-eficacitatea sau încrederea în capacitatea cuiva de a face față
-competența sau sentimentul că cineva poate primi ajutor de la alții
-conceptul de sine este o evaluare a caracterului cuiva
-stima de sine, stima de sine și orientarea personală se referă la sentimentul că individul
este controlează viața lui și este responsabil pentru acțiunile sale.

Factorii care afectează în mod direct capacitatea de utilizare a resurselor între indivizi sunt
următoarele:puterea coercitivă care ca monopolizator un grup dominant, puterea de
exploatare, habitatul mediul fizic de conviețuire socială, piața de nișă referindu-se la poziția
socială , procesul de viață, timpul istoric și timpul personal sens pentru experiența de viață.

Abordarea ecocritică a ecologiei sociale:

Conceptele ecologice sunt utilizate de autori ca analogii în discuția lor despre conexiunea
dintre indivizi și sens.

Ecofeminismul se referă la faptul că preocuparea femeilor pentru un mediu "durabil și

susținător" este aplicată teoretic de către sistemele politice și sociale. Sistemul ecologic.
Conceptele de bază ale ecologiei sociale ar trebui să fie exprimate prin:
-interconectarea și interdependența
-importanța existenței
-menținerea diversității și a relațiilor comunitare.

Practica ecologiei sociale ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea comunităților unite,

promovarea parteneriatelor active, dezvoltarea capacității individuale și comunitare și
promovarea proceselor de decizie descentralizate și locale, încurajând justiția socială și
ecologică.
Sprijinul socio-ecologic oferă următoarele abordări:
-Analiza cuprinzătoare se referă la evaluarea impactului asupra mediului după participarea
asistenților sociali și a cetățenilor la planificarea și implementarea acțiunilor sociale.
-Utilizarea activă a resurselor naturale, promovarea și conștientizarea unui stil de viață care
respectă resursele de mediu.

Intervenția în criză și practica concentrată pe sarcini reflectă tendința modernă către teorii
concise, concentrate și structurate care abordează probleme specifice, imediate și
acceptabile critic pentru a evita problemele personale și sociale pe termen lung; ceea ce
poate duce la excluziune socială. Teoria sistemelor este prezentată ca având un loc
important în asistența socială. Această abordare presupune un continuum din punct de
vedere atomic spre ansamblu, concentrându-se asupra indivizilor considerați parte a
anumitor sisteme și încorporând alte sisteme, teoria sistemelor Combinând elemente atât de
practică psihologică, cât și de practică socială, asistenții sociali se ocupă de o mai bună
integrare și funcționare a familiilor. și comunitatea în general; este o abordare personală de
reformă. Sunt acoperite punctele de vedere ale umanismului, existențialismului și
spiritualității, exprimându-și importanța prin valorile asistenței sociale, care sunt de natură
umanistă și spirituală. Interacțiunile simbolice și ideile fenomenologice oferă baza înțelegerii
organismelor oameni, mai multă flexibilitate, mai puține decizii și mai puține subiecte
hotărâre. Respectul pentru toți și pentru binele comun este esențial pentru o practică
eficientă și este o valoare de bază a asistenței sociale. Sunt evidențiate aspecte ale tranziției
de la o perspectivă radicală la una critică și aspecte legate de antidiscriminare și sensibilitate
culturală și etnică. Aceste abordări au început cu preocupări legate de rasism și conflicte
etnice, dar au inclus discriminarea față de alte grupuri sociale și forme largi de excluziune
socială. Diferitele aspecte ale acestor abordări impun asistentului social să ajungă la un
acord general asupra modului în care să le pună în practică.

După cum se vede, rădăcinile bunăstării moderne pot fi găsite în democrațiile occidentale.
Astăzi, toate țările civilizate au un sistem de protecție și asistență socială, care trebuie
îmbunătățit continuu și adaptat la cerințele unei societăți care progresează și se dezvoltă
continuu, în multe țări. Deși recent o activitate formală și instituționalizată, ca activitate
informală, asistența este prezentă chiar și în cele mai vechi comunități umane,
experimentând o varietate de manifestări, depinde îndeaproape de psihologia și atitudinile
existente față de persoanele vulnerabile, precum și de localitate Istoria popoarelor antice ne
oferă informații bogate despre modul în care societățile și comunitățile din acele vremuri
tratau oamenii care nu își puteau satisface nevoile de bază la un nivel care a fost considerat
acceptabil. Mijloacele de sprijin sunt diferite, la fel ca și tipurile de persoane considerate a
avea nevoie de asistență. De regulă, orfanii, bolnavii, nevoiașii, bătrânii neputincioși și
bolnavii sunt ajutați, dar există diferențe distincte de la persoană la persoană.

Bibliografie:Malcolm Payne(2011),Teoria modernă a Asistenței Sociale,Editura:Polirom,

Iași,400 pag.