Cuprins

Teorie:Tema1:Omul si contextul social.Procesul de socializare.

Tema2:Sistemul social politic.Institutii si practici democratice in
Romania.
Tema3:Raportul cetatean-stat.Valori fundamentale ale
democratiei.Educatie pentru cetatenie democratica.Drepturile omului.Drepturi si
indatoriri cetatenesti.
Aplicatii:
T1 S1:Explicati integrarea omului in contextul social.
S2:Definiti procesul de socializare.
S3:Descrieti importanta socializarii in dezvoltarea copilului prescolar.
T2 S1:Caracterizati sistemul social din Romania.:
S2:La ce se refera “Principiul separari puterilor in stat.”?
S3:Definiti termini:regim politic,pluralism politic,autoritate publica.
T3 S1:Enumerati 5 obiective ale educatiei pentru cetatenie democratica.
S2: Definiti democratia si identificati valorile fundamentale ale democratiei.
S3: Exemplificati pe scurt principiile democratice
S4:Intocmiti o ierarhie proprie a drepturilor si indatoririlor cetatenesti
S5:Ganditi o activitate prezentata pe scurt,in care prezentati drepturile omului
la gradinita sau scoala primara.
Concluzii:
Tema1
Tema2
Tema3
 Teorie:
T1: Omul si contextul social.Procesul de socializare.

Formarea personalităţii este rezultatul unui proces complex de socializare, în

care interacţionează factori personali , de mediu şi culturali. Socializarea în sens
larg înseamnă a transforma un individ dintr-o fiinţă asocială într-o fiinţă socială,
inculcându-i moduri de gândire, simţire, acţionare. Prin intermediul socializării,
societatea se reproduce în configuraţia atitudinală şi comportamentală a membrilor
săi. Socializarea este modalitatea prin care un organism biologic este transformat
într-o fiinţă socială capabilă să acţioneze împreună cu alţii.

Transferul de cultură de la o generaţie la alta se face prin intermediul

socializării. Individul se naşte într-o anumită cultură pe care o preia, o
interiorizează şi o transmite următoarelor generaţii. Una din consecinţele
socializării este stabilirea normelor de comportament astfel dobândite. Această
interiorizare a normelor şi valorilor permite, de asemenea, însuşirea regulilor
sociale, care prin definiţie sunt exterioare individului, şi creşterea solidarităţii
dintre membrii grupului.

Procesul de socializare a format obiectul a numeroase analize ştiinţifice care au

urmărit să pună în evidenţă factorii determinanţi, agenţii de socializare,
mecanismele prin care aceasta se realizează. Complexitatea domeniului de studiu a
condus la formularea unor teorii diferite ale socializării, dintre care cele mai
importante sunt teoriile învăţării şi teoriile dezvoltării cognitive.

T2:Sistemul social politic.Institutii si practice.

Un sistem politic este un sistem localizat la nivelul sistemului social care

îndeplinește funcții de natură politică și privește guvernarea. Este de regulă
comparat cu sistemul juridic, sistemul economic, sistemul cultural sau alte sisteme
prezente în viața socială.
Există mai multe perspective utile pentru definirea noțiunii de "sistem politic" și
numeroase definiții:
  Un sistem politic este constituit dintr-un set complet de instituții și
organizații politice, precum partidele politice și grupurile de interes
(sindicate, grupuri de lobby, etc.), căruia i se adaugă relațiile dintre aceste
instituții și, nu în ultimul rând, normele ce le guvernează funcționarea
(constituția, legea electorală).
 Un sistem politic este compus din membrii unei organizații sociale (grup)
care sunt la putere.
 Un sistem politic este un sistem instituțional care deține monopolul asupra
utilizării legitime a forței și asupra legiferării (aici sistemul politic este
identificat cu statul).
 Un sistem politic este un sistem, iar în această calitate posedă în mod
obligatoriu două proprietăți: conține un set de componente interdependente
și limite prin raportare la mediul cu care interacționează.
 Un sistem politic este concomitent un subsistem al sistemului social cu un
rol determinat: acela de a produce decizii cu caracter obligatoriu pentru
întreaga societate.
În opinia lui David Easton, unul dintre cei mai importanți autori ce au
contribuit la adaptarea analizei sistemelor pentru utilizarea sa în câmpul
politologiei, funcția determinantă ce distinge sistemul politic de alte sisteme
similare este aceea de a aloca valorile prin intermediul autorității într-o societate
dată. Această abordare se bazează pe înțelegerea relației dintre intrările în sistem
(solicitări dar și sprijin pentru funcționarea sistemului) și ieșiri (politicile publice,
rezultatul interacțiunilor dintre elementele constitutive ale sistemului).

T3:Raportul cetatean-stat.Valori fundamentale ale democratiei.Educatie pentru

cetatenie democratic.Drepturile omului.Drepturi si indatoriri cetatenesti.
“Educația pentru cetățenie democratică” se referă la educaţie, formare,
diseminare, informare, practici şi activităţi care urmăresc să îi pregătească şi să îi
încurajeze pe cursanţi, prin dobândirea de cunoştinţe, capacităţi şi înţelegere şi prin
formarea de atitudini şi comportamente, să îşi exercite şi să apere drepturile lor
democratice şi responsabilităţi în societate, să aprecieze diversitatea şi să joace un
rol activ în viaţa democratică, în vederea promovării şi apărării democraţiei şi a
statului de drept.
“Educaţia pentru drepturile omului” se referă la educaţie, formare, diseminare,
informare, practici şi activităţi care au ca scop, prin formarea la elevi/studenţi a
cunoştinţelor, capacităţilor, atitudinilor şi comportamentelor, să îi pregătească şi să
îi încurajeze să contribuie la construirea şi apărarea unei culturi universale a
drepturilor omului în societate, în vederea promovării şi protejării drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale.
Educaţia pentru cetăţenie democratică şi educaţia pentru drepturile omului sunt
strâns inter-corelate şi se sprijină reciproc. Acestea diferă mai degrabă din punct de
vedere al focus-ului şi al ariei de cuprindere, decât din punct de vedere al
scopurilor şi practicilor. Educaţia pentru cetăţenie democratică se concentrează în
primul rând asupra drepturilor, responsabilităţilor şi participării active, în relaţie cu
dimensiunea civică, politică, socială, economică, juridică şi culturală a societăţii, în
timp ce educaţia pentru drepturile omului are în vedere spectrul mai larg al
drepturilor şi libertăţilor fundamentale în fiecare aspect al vieţii oamenilor.
 Aplicatii:
Tema1
S1:Explicati integrarea omului in contextul social.
Mediul social cuprinde totalitatea conditiilor economice ,politice si culturale
care influenteaza dezvoltarea psihica a omului ,in mod direct prin modificarile
produse nemijlocit prin in psihicul uman sau in mod indirect prin influentele
exercitate asupra actiunii educationale.
Rolul mediului social în devenirea umană este unul fundamental acesta fiind un
factor determinant al dezvoltării psihice. Există o serie de dovezi care susțin acest
argument:
1) în anul 1921 în India au fost descoperite două fetițe Amala și Kabala; în
momentul descoperirii , ele aveau vârsta de un an respectiv 8 ani și jumătate și
trăiau alături de trei lupi adulți și doi pui , având un comportament asemănător cu
cel al familiei adoptive, nu achiziționasera mersul biped si umblau pe coate și
genunchi având pielea îngroșată pe dosul palmelor coatelor și a genunchilor, lăsau
să le atârne limba, lipăiau lichidele, dezgropau mortăciuni, se temeau de
lumină ,ziua stăteau mai multe tolănite iar noaptea se agitau gemând și urlând.Cea
mai mică a murit în același an în care a fost descoperită , iar cealaltă a trăit până la
vârsta de 17 ani , timp în care a reușit să dobândească noi comportamente: după 10
luni întindea mâna atunci când dorea ceva , după 16 luni sa ridicat în mâini , după
șase ani mersul biped , iar din punct de vedere al limbajului , acesta conțina doar
50 de cuvinte.
2)un alt caz asemănător ,petrecut tot în India unde sa descoperit un copil de
aproximativ 9 ani crescut în compania animalelor și care avea un comportament
asemănător cu cel a acestora.Cu toate că specialiștii au încercat timp de 14 ani să îl
umanizeze acest lucru a fost practic imposibil.
S2:Definiti procesul de socializare.
Socializarea este un proces foarte complex, ce presupune multiple
interactiuni între individ, în calitate de socializat si societate, în calitate de
socializator. Din perspective societatii, socializarea este procesul de
patrundere a noi indivizi într-un mod organizat de viata si într-o traditie
culturala stabilita. Din perspectiva individului, socializarea este un proces
prin care animalul uman devine fiinta umana si dobândeste un sine.
Socializarea începe din copilarie, continua de-a lungul vietii oamenilor si consta
în învatarea modului de viata din societate si din grupurile din care face parte
individul. Prin procesul de socializare,societatea exercita o putere considerabila
asupra noilor membri pe care îi învata cum ar trebui sa se comporte. În
formarea comportamentului intervin doua influente puternice:ereditatea si
mediul social. Adeptii influentei „naturale” sustin: comportamentul uman este
produsul ereditatii persoanei, ereditate cu care este înzestrat la nastere si care se
afla în afara controlului uman. Conform acestui punct de vedere multe dintre
caracteristicile, abilitatile si trasaturile de personalitate sunt dictate de
„echipamentul” nostru biologic, de inteligenta înnascuta, de structura
hormonala.
S3:Descrieti importanta socializarii in dezvoltarea copilului prescolar.
În lucrarea cu tema ,, Socializarea copilului preşcolar’’ ,mi-am propus să
relatez că reuşita privind devenirea umană a copilului depinde de o colaborare
dintre mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind familia şi grădiniţa . Interesantă
este şi cunoaşterea potenţialului cognitiv şi socio-afectiv al copiilor, cunoscut fiind
faptul că orice activitate educaţională se întemeiază pe cunoaşterea psihologică a
subiecţilor care fac obiectul unei astfel de intervenţii. Educatoarea are misiunea de
a orienta procesele dezvoltării psiho-fizice a copiilor către un curs ascendent în
scopul valorificării superioare a potenţialului lor nativ şi pentru favorizarea mai
bunei integrări în societate a acestora.
Prin programul său educativ ce cuprinde intentionalităţi clare, prin
solicitarea expresă a copilului de a se exprima si de a acţiona,de a înţelege,de a
gândi,de a percepe,de a simţi ceea ce se impune prin activitatea colectivă,gradiniţa
îi dă preşcolarului posibilitatea unui contact direct cu mediul social. Întreaga
activitate desfaşurată în cadrul grădiniţei are ca scop principal socializarea
preşcolarului.Acest lucru nu permite discontinuităti,astfel încât programul zilnic
trebuie bine conceput în mod ştiintific,bine structurat, încât să permită exercitarea
influenţei educative în:
-relaţionarea cu colegii în activităţile liber-creative;
-participarea activă,dar disciplinată la activităţile frontal-dirijate;
-cooperarea cu grupa şi subordonarea copilului grupei,în jocul liber,în cadrul
activităţilor complementare,sunt tot atâtea momente când se realizează influenţa
educatoarei şi a colectivului în sensul educării sociale.În cadrul grădiniţei trebuie
să-i oferim preşcolarului un motiv intern,generator de conduita socială,constituind
o ambiantă reală în care să manifeste atitudini sociale.
Tema2
S1:Caracterizati sistemul social din Romania.
Odată cu dezvoltarea capitalismului în România şi creşterea din punct de vedere
numeric a proletariatului, s-au acutizat şi revendicările sociale şi economice, între
care asigurarea socială a muncitorilor a ocupat o poziţie prioritară.
Drepturile de asigurări sociale ale muncitorilor au fost, într-o primă fază
acordate prin statutele muncitoreşti sub formă de sprijin mutual între aceştia.
Treptat, s-a conturat ideea instituţionalizării acestor drepturi prin intermediul
legilor care trebuiau să garanteze drepturile de asigurări sociale
 1895 – Legea minelor. Legalizarea primelor norme de asistenţă socială
În 1895, a fost adoptată, legea minelor care a instituit introducerea asigurării
sociale obligatorii pentru minerii şi muncitorii din industria petrolieră, prin
instituţionalizarea dreptului la pensie şi a dreptului la o indemizaţie în cazul
accidentelor de muncă.
Legea a dispus înfiinţarea unei case de ajutor şi a unei case de pensii, ale căror
fonduri erau realizate prin contribuţia egală a patronilor şi muncitorilor.
 1902 – Legea Missir – pentru organizarea meseriilor
Legea Missir pentru organizarea meseriilor a dispus, printre altele, înfiinţarea
unui sistem de asigurări sociale pentru meseriaşi pe baze corporatiste.
După cum se observă, legea a completat procesul de instituţionalizare a
asigurărilor sociale la o nouă categorie socială – meseriaşii.
 1915 – Legea Neniţescu – pentru organizarea meseriilor, creditului şi
asigurărilor muncitoreşti.
Legea a instituit principiul asigurării obligatorii pentru accidente, boli şi
bătrâneţe a tuturor salariaţilor care făceau parte din corporaţii.
Legea a fost apreciată la vremea respectivă ca una dintre cele mai moderne legi
europene în domeniu.
 Perioada interbelică 1920 – 1945
Apariţia primelor sisteme private de securitate socială
Întrucât România a adoptat sistemul comutativ al asigurărilor sociale şi a realizat
un sistem de asigurări sociale obligatorii de stat doar pentru titularii contractelor de
muncă şi meseriaşi, alte categorii socio – profesionale au simţit nevoia să realizeze
sisteme proprii de asigurări sociale.
 Regimul comunist 1945 – 1989
Caracteristici generale ale asigurărilor sociale din perioada comunistă
În cadrul asigurărilor sociale, puterea comunistă din România a continuat
abordarea acestora conform concepţiei comutative care şi aceasta a fost privită în
mod restrictiv.Conform noii ideologii, legiuitorul comunist s-a preocupat să
garanteze drepturile de asigurări sociale ale salariaţilor într-o concepţie
centralizatoare.
  Asigurările sociale după 1989.
Perioada de tranziţie
Odată cu schimbarea regimului politic în România, s-a intrat într-o perioadă de
tranziţie care s-a caracterizat prin foarte multe şovăiri şi nostalgii.
Într-o primă fază, noua putere a fost preocupată mai mult de ameliorarea
legislaţiei de asigurări sociale preexistentă decât de modificarea ei radicală.
De aceea, se poate afirma că în această primă fază a lipsit reforma în cadrul
sistemului de asigurări sociale.
S2:La ce se refera “Principiul separari puterilor in stat.”?
Separarea puterilor în stat, numită adesea doar "separarea (sau și
separația)puterilor", este un termen politic creat și folosit pentru prima
dată degânditorul politic francez al epocii Iluminismului Charles de
Secondat,Baron de Montesquieu, constituind un model de guvernare a
tuturorstatelor democratice de astăzi.
Conform acestui model, puterea statului trebuie divizată în diferite
compartimente cu puteri și responsabilități separate și independente. Cea mai
normală separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește la majoritatea
națiunilor moderne, unde este vorba de puterile legislativă, judiciară și executivă,
cu mențiunea că aceste funcții nu au voie să se afle în aceeași mână. Acest principiu a
fost enunțat încă de către John Locke ("Twotreatises on government", 1690) și
mai ales de către C. de Montesquieu ("Del'esprit des lois", 1748) în lupta împotriva
statului absolutist, principiul acesta devenind baza statului constituțional modern.
Prin separata transmitere a funcțiilor către parlament, guvern, administrație,
precum și către judecători independenți, puterea statală este ținută în echilibru prin
intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărând astfel pe
cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale statului.
 
S3:Definiti termini:
Regim politic: Regimul politic reprezintă raportul politic de dominare a
societăţii, exprimă multitudinea de forme în care acesta se manifestă, reuneşte
ansamblul relaţiilor dintre formele sociale de conştientizare, organizare şi
promovare a scopurilor ei1. Literatura politologică prezintă multiple modalităţi de
concepere şi definire a regimului politic. Astfel, G. Burdeau consideră că regimul
politic depinde de sistemul de guvernare, în vreme ce Raymond Aron remarcă
faptul că fenomenul partidelor devine esenţial deoarece unicitatea sau pluralitatea
acestora este criteriul determinant în constituirea şi structurarea guvernării.
Majoritatea politologilor disting trei tipuri de regim politic:
* liberale: ce corespund societăţii occidentale;
* totalitare: cărora le sunt proprii monopolul unui singur partid, ideologia de stat
unică, intangibilă şi monopolul statului asupra întregii activităţi economice,
sociale, educaţionale şi de cultură, totul este judecat după criterii ideologice şi
politice;
* autoritare: specifice noilor naţiuni, pe cale de a-şi defini structurile politice.
Pluralism politic: Pluralismul este, în sens general, recunoașterea diversității.
Conceptul este utilizat, de multe ori în moduri diferite, într-o gamă largă de
aspecte. În politică, pluralismul este adesea considerat de către adepții democrației
moderne, care urmează să fie în interesul cetățenilor săi, astfel încât și pluralismul
politic este unul dintre cele mai importante caracteristici.
Pluralismul este de asemenea, un termen folosit pentru a desemna un punct de
vedere teoretic de stat și a puterii - care în grade diferite sugerează faptul că
pluralismul este un model adecvat de modul în care puterea este distribuită în
societate. Pentru informații cu privire la teoria politică a pluralismului a se vedea
Pluralismul (teorie politică).
În politica democratică, pluralismul este un principiu director care permite
coexistența pașnică de interese diferite, convingeri și moduri de viață. În acest
context, are conotații normativ absente din utilizarea sa pentru a desemna un punct
de vedere teoretic. Spre deosebire de totalitarism sau particularism, pluralismul
recunoaște diversitatea de interese și consideră că este imperativ ca membrii să se
acomodeze diferențelor prin implicarea în negociere de bună-credință.
Autoritate publica: Puterea publică sau Autoritatea publică este un termen
folosit în științele politice pentru desemnarea întregului ansamblu de putere al
Statului, în toată dimensiunea lui (dimensiune definită de Max Weber drept
monopolul violenței).
În sensul abstract al expresiei, înțelegem acest termen, putere. ca facultatea de a
comanda și de a fi ascultat, și înțelegem termenul public ca pe activitate de Stat.
Puterea publică este capacitatea statului de a obliga pe cineva să efectueze un
anumit act.
Puterea publică este necesară pentru bună funcționare a grupurilor sociale care
vin converg (au confluență) într-un spațiu fizic oarecare. Este nevoie de o ordine și
de stabilirea de reguli care să permită conviețuirea umană, nevoie care se traduce
în actul de exercitare a puterii.
În toată societatea, se conformează grupuri care, într-un fel sau altul crează un
centru de putere, centru care-și iradiază acțiunile în cele mai diverse direcții, cum
ar fi în direcțiile: religie, economie, cultură, sau cum spune Pierre Bourdieu,
Societatea este un adevărat "Stat constelație", mai ales în dimensiunea ei
constrângătoare, ca ceva căreia ii corespunde uzul legitim al violenței (în termenii
lui Max Weber, monopolul violenței).
Într-un sens material al acestei expresii, termenul puterea publică (deși este
folosit de obicei la plural ca: "puterile (autoritățile) publice") înseamnă un
ansamblu de organisme și de instituții ale respectivului Stat.
Constituie o capacitate juridică legitimă care dispune de cele trei puteri ale Statului
pentru ași exercita într-un mod eficient, prin utilizarea constrângerii, acțiuni, și
îndatoriri care ii sunt conferite de Constituția (sau altfel spus, Legea fundamentală)
a respectivului Stat.
Puterea (Autoritatea) se naște ca o necesitate de a asigura coexistența umană,
prin urmare, dacă nu există ordine și autoritate, se auto-distruge posibilitatea de a
coexista și a interacționa într-o societate capabilă să atingă categoria de Stat.
Tema3
S1:Enumerati 5 obiective ale educatiei pentru cetatenie democratica.
Drepturile copilului în context şcolar. Cercetarea a evidenţiat nivelul de
informare şi conştientizare a elevilor în ceea ce priveşte drepturile lor,
sursele de informare cu privire la drepturile lor, reflectarea drepturilor
copilului în practicile educaţionale şi climatul educaţional al şcolii.
Integrarea competenţelor cheie în abordările didactice. Proiectul de
cercetare s-a concentrat pe aplicarea unui program pilot de formare care
să le dea cadrelor didactice posibilitatea de a dezvolta, prin intermediul
metodologiei, competenţele cheie la elevi şi de a analiza modalităţile de
a integra aceste competenţe în demersul didactic.
Cetăţenia şi participarea politică a tinerilor – cercetare întreprinsă în 2011,
care explorează relaţia dintre cetăţenie, educaţie şi dezvoltarea
socială, dintre cetăţenia activă şi implicarea tinerilor în viaţa politică.
Responsabilitatea profesorului în formarea moral-afectivă a tinerilor.
Această lucrare de cercetare a urmărit să identifice provocările şi
dificultăţile actuale cu care se confruntă cadrele didactice şi elevii în ceea
ce priveşte educaţia moral-afectivă în şcoală, să exploreze modul în care
cadrele didactice îşi înţeleg rolul, să identifice domeniile critice ale
formării iniţiale şi continue şi nevoile de ameliorare.
O analiză a programelor şcolare şi a manualelor (utilizate în sistemul
naţional de educaţie, în învăţământul primar şi secundar) – activitatea a
fost coordonată de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, ca parte a unui
proiect privind elaborarea unui nou cadru de referinţă al curriculumului
naţional. Această analiză a cuprins de asemenea programe şcolare şi un
număr de manuale legate de educaţia pentru cetăţenie democratică
S2: Definiti democratia si identificati valorile fundamentale ale democratiei.
De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în
fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în
stat.
În antichitate, orașul-stat Atena a experimentat o formă de democrație directă,
prin care toți cetățenii discutau periodic problemele cetății în agora și luau
împreună decizii.
În ziua de astăzi, termenul este, de cele mai multe ori, folosit cu sensul de
democrație liberală, dar există multe alte varietăți, iar metodele de a guverna pot
diferi. Cu toate că termenul democrație este utilizat, de obicei, în contextul unui
stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor organisme sau entități, cum ar fi
universitățile, sindicatele, companiile publice sau organizațiile civice. Pe plan
politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul
suveranității naționale (națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe
principiul separării puterilor în stat și pe principiul egalității tuturor în fața legii).
Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului.
Democrația modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez,
american, francez)
Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de
către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și
libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii conducătorilor aflați
în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și
stabilește structura, datoria și puterea guvernului
Autoritatea este prezentă în relațiile dintre oameni atât în viața privată, cât și în
viața publică. Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-și impune propria
voință celorlalți. În statul democratic, autoritatea este mult diferită de exercitarea
puterii într-un regim totalitar sau autoritar. Principiile democratiei sunt niste
norme, valori fundamentale cu ajutorul carora functioneaza un stat democratic .
 Libertatea
 Egalitatea
 Responsabilitatea
 Dreptatea
 Proprietatea
 Pluralismul politic
 Separarea puterilor în stat
 Reprezentativitatea
 Principiul suveranitatii natiunii
 Principiul domniei majoritatii si protectiei minoritatii

S3: Exemplificati pe scurt principiile democratice.

Principiile democraţiei Principiile democratice orientează acţiunea politică în
funcţie de anumite valori. Pe baza lor sunt concepute şi puse în practică
mecanismele democratice, precum votul sauorganizarea şi funcţionarea
autorităţilor publice. Astfel de principii sunt:
 Autoritatea
este prezentă în relaţiile dintre oameni atât în viaţa privată, cât şi în viaţa publică.
Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-şi impune propria
voinţăcelorlalţi. În statul democratic autoritatea este mult diferită de exercitarea
puterii într-un regim totalitar sau autoritar.
Libertatea
este capacitatea persoanelor de a acţiona în conformitate cu propria
lor voinţă şi de a alege astfel modul de acţiune propriu. Într-o societate
democraticăl i b e r a l ă ,   l i b e r t a t e a   e s t e   v a l o a r e a   f u n d a m e n t a l ă ,  
d a r   e a   e s t e   a s o c i a t ă   c u responsabilitatea pentru propriile acţiuni şi cu
necesitatea ca libertatea proprie să nufie folosită în dauna libertăţii celorlalţi..
Responsabilitatea
 –fiecare cetăţean răspunde pentru faptele sale şi pentru consecinţeleacestora, iar
cei aflaţi la putere trebuie să dea socoteală celor care i-au ales sau i-au numit
pentru îndeplinirea mandatului lor.
 Dreptatea
-respectarea de către autorităţi şi de către cetăţeni a normelor morale
şi juridice bazate pe drepturile omului şi pe prevederile constituţionale
Pluralismul este, în sens general, recunoașterea diversității. Conceptul este
utilizat, de multe ori în moduri diferite, într-o gamă largă de aspecte. În politică,
pluralismul este adesea considerat de către adepții democrației moderne, care
urmează să fie în interesul cetățenilor săi, astfel încât și pluralismul politic este
unul dintre cele mai importante caracteristici.
Separarea puterilor în stat, numită adesea doar "separația puterilor", este un
termen politic creat și folosit pentru prima dată de gânditorul politic francez al
epocii Iluminismului Charles de Secondat, Baron de Montesquieu[1][2],
constituind un model de guvernare a tuturor statelor democratice de astăzi.
Suveranitatea este dreptul exclusiv de a exercita autoritatea supremă politică
(legislativă, judiciară sau/și executivă) asupra unei regiuni geografice, unui grup de
oameni sau asupra lor înșiși.
S4:Intocmiti o ierarhie proprie a drepturilor si indatoririlor cetatenesti.
Drepturi cetatenesti:
1.Dreptul la viata si la libertate
2. Dreptul la o judecata dreapta
3. Dreptul la intemeiera unei famili
4. Dreptul la proprietate
5. Dreptul la educatie
6. Dreptul la de a participa la viata politica(de a alege,de a fi ales)
7. Dreptul la munca
8. Dreptul la asistenta sociala
9. Dreptul la asociere de intrunire
Indatoriri cetatenesti:
1.Indatorirea de a raspunde pentru faptele pe care le-au desavarsit pitand fi laudati
sau blamati pentru ele
2. Indatorirea de a respecta legile
3. Indatorirea de fidelitate fata de tara
4. Indatorirea de a contribui print axe si impozite la cheltuielile publice.
S5:Ganditi o activitate prezentata pe scurt,in care prezentati drepturile
omului la gradinita sau scoala primara.
 Abordarea bazată pe drepturile omului la şcoală, la care şcoala aspiră, include
următoarele caracteristici pe care le-am putea identifica ca fiind esenţiale pentru
abordarea drepturilor omului bazată pe şcoală în general:
o Recunoaşte drepturile fiecărui copil.
o Vede copilul într-un context larg. Cadrele didactice sunt preocupate de
ceea ce se întâmplă cu copiii înainte de a intra în sistemul şcolar (în ceea ce
priveşte sănătatea, de exemplu) şi după ce ajung acasă.
o Este centrată pe copil, adică se pune accent pe starea de bine psiho-socială
a copilului.
o Este bazată pe egalitatea de gen. Cadrele didactice se axează pe reducerea
constrângerilor legate de egalitatea de gen, eliminarea stereotipurilor de gen
şi promovarea realizărilor atât ale fetelor cât şi ale băieţilor.
o Promovează rezultatele calitative ale învăţării. Elevii sunt încurajaţi să
gândească critic, să pună întrebări, să-şi exprime opiniile şi să stăpânească
competenţe de bază.
o Oferă educaţie bazată pe realitatea specifică vieţii elevilor. Elevii au
identităţi unice şi experienţe anterioare sistemului şcolar, în comunităţile şi
familiile lor, care pot fi avute în vedere de profesori pentru a promova
învăţarea şi dezvoltarea elevilor.
o Acţionează pentru a asigura incluziunea, respectul şi egalitatea
oportunităţilor pentru toţi copiii. Stereotipizarea, excluderea şi discriminarea
nu sunt tolerate.
o Promovează drepturile şi responsabilităţile elevilor în mediul şcolar,
precum şi activismul în cadrul comunităţii, în sens larg.
o Îmbunătăţeşte capacitatea, starea de spirit, angajamentul şi statutul
profesorului prin asigurarea că profesorii au suficientă pregătire,
recunoaştere şi recompensă.
o Se axează pe familie. Cadrele didactice încearcă să colaboreze cu familiile
şi să le consolideze, ajutând copiii, părinţii şi profesorii să stabilească
parteneriate.
Le putem prezenta copiilor aceste dreptur printr-o activitate simpla care
consta in punerea catorva intrebari referitoare la prieteni,familie,ce trebuie ei
sa faca acasa/la gradinita,ce trebuie ei sa nu faca acasa/la gradinita,cum
trebuie sa se comporte,cum trebuie sa vorbeasca,etc.
 Concluzii:

Tema1:Omul si contextul social.Procesul de socializare.

In concluzie omul depinde foarte mult de mediul social si procesul de socializare
deoarece fara acestea omul s-ar comporta ca un animal,incapabil sa isi dezvolte
latura umana,respective capacitatile umane.Iar daca omul ar lipsit de latura si
capacitati umane,el nu numai ca nu s-ar dezvolta,dar ar fi posibil ca fiinta umana sa
dispara.
Tema2:Sistemul social politic.Institutii si practici democratice in Romania.
In concluzie putem spune ca sistemul social politic , cat si institutiile si practicile
democratice in Romania au evoluat odata cu trecerea timpului si in ciuda multor
greutati acestea se mentin si se imbunatatesc cu timpul.
Tema3:Raportul cetatean-stat.Valori fundamentale ale democratiei.Educatie
pentru cetatenie democratica.Drepturile omului.Drepturi si indatoriri cetatenesti.
In concluzie raportul dintre cetatean-stat este unul din ce in ce mai bun,iar toate
legile,drepturile si indatoririle cetatenesti evolueaza in bine , astfel , acestea
incercand sa gaseasca un teritoriu comun pentru cetatean si stat.