Cutremurul

Cutremur sau seism sunt termenii folosiți pentru mișcările pământului, ce constau în vibrații generate în zonele
interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibrații rezultă din mișcările plăcilor tectonice, fiind des
cauzate de o activitate vulcanică.
Cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mișcări ale plăcilor tectonice care provoacă daune majore, seism
sau mișcări seismice pentru cele care trec neobservate și mișcări non-seismice pentru cele provocate de om.
Cutremurele puternice pot distruge construcții, clădiri, chiar localități întregi, provoacă alunecări de teren, chiar
catastrofe naturale. Cutremurele submarine pot declanșa formarea de valuri uriașe (de până la 30 de metri înălțime și
atingând viteze neașteptate (800 km/h). Astfel, în Oceanul Pacific fenomenele tsunami (provocate de cutremurele
submarine) au produs pagube materiale foarte mari, cu pierderi de vieți omenești.
Știința care se ocupă cu studiul cutremurelor (mișcărilor seismice) se numește seismologie.
Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:
1. Naturale:
 deplasarea plăcilor tectonice
 erupții vulcanice
 impactul cu meteoriți
2. Antropice ( non-seismice)
 mijloacele de transport(produc minicutremure)
 explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)
 edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)
Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot provoca pagube.
Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșează avalanșe și valuri seismice, produce modificări ale
mediului natural și antropic în funcție de intensitatea și de modul de propagare a undelor, cu pierderi umane și
economice.
Cutremurele în istorie
Între secolul al V-lea î.Hr. și secolul al XIV-lea d.Hr., oamenii considerau că seismele sunt provocate, de regulă, de
curenți de aer aflați în interiorul cavităților Pământului.[1] Exista însă și ideea conform căreia cutremurele apăreau ca
urmare a tensiunilor existente în scoarță între apă și pământ, idee avansată de filosoful grec Thales din Milet, în secolul
al VI-lea î.Hr.[1] Mai târziu, în primul secol al erei noastre, Plinius cel Bătrân vorbea despre seisme ca fiind „furtuni
subpământene”.[1]
Cutremurul de pământ
Prin studiul cutremurelor, la observatoarele seismice răspândite pe glob, cu ajutorul unui aparat de înregistrare a
cutremurului s-a constatat că aceste mișcări ale scoarței pământului au un centru în adâncime de propagare circulară a
undelor seismice. Punctul de la suprafață, (situat deasupra hipocentrului), în care se măsoară intensitatea cutremurului
este numit epicentru. De aceea intensitatea cutremurului este definită nu numai de intensitatea și direcția de propagare
a undelor, ci și de profunzimea hipocentrului (adâncimi măsurate până la 700 km). Intensitatea cutremurului, măsurată
în epicentru, va fi cu atât mai mare cu cât hipocentrul este mai aproape de suprafață. La un cutremur se pot deosebi
mișcări orizontale, verticale și de torsiune. În funcție de cauzele care le produc, se deosebesc: cutremure tectonice,
cutremure vulcanice și cutremure de prăbușire.
Distribuția cutremurelor
Harta seismicității evidențiază teritoriile în care seismele se manifestă puternic și frecvent:
 centura de foc a Pacificului, căreia îi revin circa 80% din cutremurele puternice globale și 90% din toată energia
seismică anuală
 brâul Mediteranean-Himalaian, care cuprinde și munții Carpați cu zona seismogenă Vrancea
Celelalte zone seismice, Oceanul Atlantic, partea interioară a Oceanului Pacific, Riftul Est-African ș.a. au o activitate
seismică mai redusă.
Țara cu cele mai frecvente cutremure este Japonia. Cele mai puternice cutremure din România își au focarul în munții
Vrancei, fiind produse de mișcări ale scoarței terestre.
Există și zone unde cutremurele nu se produc. Aceste zone, numite aseismice sunt următoarele: scutul baltic, canadian,
brazilian, african, australian, platforma rusă, Groenlanda ș.a..
Cutremure cunoscute in Europa:
 464 î.Hr., Cutremur Sparta, 20.000 morți
 1268, Cutremur în Cilicia Turcia, 60.000 de morți
 1356, 18 octombrie, Cutremur la Basel, Elveția, până azi cel mai puternic cutremur Europa centrală
 1456, 5 decembrie, Cutremur distruge orașul Napoli, 30.000 până la 40.000 morți
 1693, 11 ianuarie, Cutremur în Sicilia(Italia), 60.000 de morți
 1755, 1 noiembrie, Marele cutremur din Lisabona
 1756, 18 februarie, Cutremur pe Valea Rinului, Germania cu Epicentru în Düren, Cutremur cel mai puternic din
Germania de gradul VIII apreciat pe Merc alli. Studii geologice ulterioare 6,2 grade Richter.
 1783, 4 februarie, Cutremur în (Calabria) Italia, 50.000 de morți
 1802, 26 octombrie, Cutremur cu magnitudine 8,2, România, zona seismică Vrancea. Unul din cele mai puternice
cutremure din România, resimțit pana în Moscova, Moldova, Bulgaria, Turcia. Vezi și Cutremurul din 1802
(România).
 1908, 28 decembrie, (7,5 grade) Cutremurul distruge Messina (Sicilia) și Reggio Calabria (pe peninsula Italiei)
circa 84.000 morți (70.000 in Messina, 15.000 in Reggio Calabria).
 1915, 13 ianuarie, Cutremur în Avezzano Italia
 1940, 10 noiembrie, Cutremur de gradul 7,4 în România, circa 1.000 de morți (vezi și Cutremurul din 1940)
 1952, 4 noiembrie, Cutremur de gradul 9 în Rusia
 1977, 4 martie, Cutremur de gradul 7,2 în România (vezi și Cutremurul din 1977)
 1978, 3 septembrie, Cutremur de gradul 5,7 în Albstadt, Schwäbische Alb, Germania Pagube în valoare de
milioane de mărci.
 1992, 13 aprilie, Cutremur de gradul 5,9 în Roermond graniță cu Olanda și Germania, 1 mort
 1999, 17 august, Cutremur de gradul 7,4 în nord-vestul Turciei, peste 20.000 de morți
 2004, 27 octombrie, Cutremur de gradul 6 în România
 2006, 8 ianuarie, Cutremur de gradul 6,9 în Grecia , Epicentru circa 200 km sud-vest de Atena
 2007, 21 februarie, Cutremur de gradul 6,2 în Norvegia; este cel mai puternic seism înregistrat vreodată în
această țară
 2008, 16 decembrie, Cutremur de gradul 4,7 în Suedia; Nu s-au înregistrat victime; este cel mai puternic
cutremur din Suedia din ultimii 100 de ani.
 2009, 6 aprilie 2009, cutremur de gradul 6,3 în Italia. Cutremurul este considerat cel mai grav înregistrat în Italia
în ultimii zece ani. După cutremur au fost înregistrate circa 280 de replici, unele cu magnitudinea de moment 6,2
și al căror hipocentru a fost localizat în zona L'Aquila.
 2009, 25 aprilie, Cutremur de gradul 5,02 cu epicentru la 95,80 km adâncime, în zona Vrancea, România. Nu s-au
înregistrat victime; a fost resimțit în puține localități.
 2009, 5 august, Cutremur de gradul 5,5 cu epicentru la 6 km adâncime, în zona Shabla, Bulgaria, Marea Neagră.
 2009, 6 septembrie, Cutremur de gradul 5,2 în Peshkopia, nord-estul Albaniei. Seismul a produs pagube
materiale, dar nu și victime.
 2016, 24 august, Cutremur cu magnitudinea 6,2 pe scara Richter a avut loc în Italia centrală la ora locală 03:36,
în apropiere de Norcia, Provincia Perugia.[3] Seismul a fost urmat de mai multe replici, cea mai puternică fiind
de 5,5. Au fost 308 morți și peste 1.500 de răniți. Vezi și Cutremurul din Italia, august 2016.
 2018, 26 octombrie,Cutremur de gradul 6,8 în Grecia, epicentrul la 43 km față de Zakynthos.
 2018, 28 octombrie,Cutremur de gradul 5,8 în România,epicentrul la 151 km,zona Vrancea.A avut o replică care
a avut intensitatea de 3,2.
Producerea cutremurelor
Undele P și S
În momentul în care se declanșează cutremurul, din epicentru, adică din punctul situat deasupra vetrei
cutremurului, vor porni unde de șoc. Primele valuri care vor porni se numesc unde primare sau unde P. Acestea
sunt valuri longitudinale, care se propagă asemănător cu undele sonore: produc mișcări în sens înainte – înapoi,
în direcția de propagare. Undele primare sunt urmate de undele secundare, sau undele S. Sub efectul acestora,
rocile se vor zgudui perpendicular pe direcția de mers. Al treilea tip de unde, undele de suprafață, provoacă
unduirea solului și accentuează efectul distrugător al undelor secundare.
1. Unda P :
este o undă longitudinală, de compresie
determină mișcarea particulelor solului paralel cu direcția de propagare
unda se deplasează prin compresie-dilatare în direcția de mers
amplitudinea acestei unde este direct proporțională cu magnitudinea (energia cutremurului)
este percepută la suprafață de către oameni ca pe o săltare, un mic șoc în plan vertical
nu este periculoasă pentru structuri (clădiri) deoarece conține (transportă) aproximativ 20% din energia totală a
cutremurului
2. Unda S :
este o undă transversală, de forfecare
determină mișcarea particulelor solului perpendicular (transversal) față de direcția de propagare
deplasarea acestei unde este similară cu înaintarea unui șarpe (mișcări ondulatorii stânga-dreapta față de
direcția de înaintare)
este resimțită la suprafață sub forma unei mișcări de forfecare, de balans în plan orizontal
este periculoasă, deoarece transportă aproximativ 80% din energia totală a cutremurului
determină distrugeri proporționale cu magnitudinea cutremurului și cu durata de oscilație
clădirile cad datorită intrării în rezonanță a frecvenței proprii de oscilație a structurii clădirii cu frecvența undei
incidente, în acest caz efectul distructiv fiind puternic amplificat .
Măsurarea cutremurelor
Amploarea efectelor cutremurelor de pământ poate fi exprimată în două modalități:
 calitativ, prin intermediul intensității seismice, a intensității distrugerilor cauzate de acestea, care diferă de la un
amplasament la altul, fiind dependentă de distanța față de epicentru și de condițiile locale de amplasament;
 cantitativ, prin intermediul magnitudinii, o măsură a energiei eliberate de un cutremur, o valoare unică pentru
un eveniment seismic, având la bază o măsurătoare instrumentată.
O primă scară de apreciere a intensității cutremurelor a fost propusă de Michele de Rossi (Italia, 1874) și Francois
Forel (Elveția, 1881), care au publicat, independent unul față de celălalt, scări de intensitate similare. Rossi și Forel au
colaborat mai târziu și au produs Scara Rossi-Forel în 1883. Scara Rossi-Forel folosea 10 grade de intensitate (I...X),
reprezentând primul grafic de măsurare a intensității folosit la nivel internațional.
Ulterior, pentru aprecierea intensității unui cutremur s-a folosit Scara Mercalli, inventată de vulcanologul și
seismologul italian Giuseppe Mercalli (1902) - o scară care stabilește intensitatea unui cutremur pe baza observațiilor
personale, subiective, din timpul cutremurului. În prezent, în Statele Unite este folosită Scara de intensitate Mercalli
modificată (MM), inventată în 1931 de seismologii americani Harry Wood și Frank Neumann și compusă din 12 nivele de
intensitate.
Scările de intensitate seismică cele mai utilizate astăzi sunt Mercalli modificată (MMI), Rossi-Forel (R-F), Medvedev-
Sponheur-Karnik (MSK-64), Scara Macroseismică Europeană (EMS-98) și scara agenției meteorologice japoneze (JMA). În
România se utilizează scara MSK iar zonarea intensității seismice a României se face conform SR 11100/1 din 1993.
Prima normă seismică din lume referitoare la asigurarea seismică a construcțiilor a intrat în vigoare la 5 iulie 1906, după
cutremurul catastrofal din San Francisco, California (18 aprilie 1906).
În cel de-al doilea caz, o măsură strict cantitativă a cutremurelor a fost introdusă de Kiyoo Wadati în 1931 în
Japonia. Pentru astfel de măsurători sunt utilizate diverse aparate, denumite generic seismometre, destinate măsurării
caracteristicelor cutremurelor, precum accelerometrele. În 1855, Luigi Palmieri din Italia a inventat un seismometru pe
bază de mercur. Azi, pe baza acestor caracteristici precis măsurate, cutremurele sunt evaluate folosind Scara Richter,
dezvoltată în 1935 de Charles Richter în California, SUA, pornind de la scara Wadati. Aceasta este o scală logaritmică,
folosită pentru evaluarea magnitudinii evenimentului seismic. Înregistrarea continuă a acestor mărimi se face folosind
echipamente speciale de înregistrare, precum accelerografele sau/și seismografele. John Milne a fost primul seismolog și
geolog care a inventat primul seismograf modern, seismograful cu pendul orizontal (1880), și a promovat construirea
stațiilor seismologice. Anterior lui, în jurul anului 132, omul de știință chinez Chang Heng a inventat primul seismoscop,
un instrument care înregistra cutremurele, cunoscut sub numele de vasul dragonului.
Cele mai intense cutremure inregistrate:

Nr.crt Magnitudin
Denumire Locul Data Mențiuni
. e

22.05.196 1655 de morți, 3000 de răniți și 2 milioane fără

1. Cutremur în Chile Chile 9,5
0 adăpost

28.03.196
2. Prince William Sund Alaska 9,2
4

26.12.200
3. Cutremur în Oceanul Indian Sumatra 9,1 După noile interpretări a avut intensitatea de 10,1-11.3
4

04.11.195
4. Kamciatka Rusia 9,0
2

5. Cutremurul din Sendai Japonia 11.03.201 9,0

 (2011) 1

27.02.201
6. Oceanul Pacific Chile 8,8
0

31.01.190
7. Cutremur în Ecuador Ecuador 8,8
6

04.02.196
8. Rat Islands Alaska 8,7
5

Nord- 28.03.200
9. Cutremur în Nord-Sumatra 8,6
Sumatra 5

15.08.195
10. Assam Tibet 8,6
0

09.03.195
11. Andreanof Islands Alaska 8,6 După noi aprecieri mai puțin de 13
7

01.02.193
12. Cutremur în Bandasee Indonezia 8,5
8

03.02.192
13. Kamciatka Rusia 8,5
3

11.11.192
14. Chile-Argentina Chile 8,5 După noi aprecieri mai mult de 8,3
2

Insulele 13.10.196
15. Kuril Islands 8,5
Kurile 3

16.12.192
16. Ningxia-Gansu China 7,8 După noi aprecieri mai puțin de 8,6
0