TEORII ȘI MODELE PRIVIND

DEZVOLTAREA REGIONALĂ
DIN PERSPECTIVA
ECONOMIEI REGIONALE

Agud Roxana-Carmen
 Creșterea economică este un proces complex care vizează sistemul economic în ansamblul
său și în dinamica sa.
Cei mai multi economiști definesc creșterea economică drept o tendință fermă și de lungă
durată de sporire a venitului national, pe total sau pe locuitor, eventual însoțită de transformări
structurale.
De la începuturile sale, ştiinţa regională şi-a concentrat atenţia asupra a doi factori neluaţi în
seamă de teoria economică: distanţa şi zona (regiunea). Importanţa distanţei era redată cu ajutorul
cheltuielilor de transport al căror impact era evident atât asupra preţului de piaţă, cât şi asupra
localizării factorilor de producţie. În acelaşi timp, amplasarea unei zone (regiuni) determina
delimitarea geografică a preţurilor diferitelor produse sau servicii.
Au existat mai multe abordări, teorii şi modele, care au avut în centrul atenţiei localizarea şi
problemele sale specifice. Cu toate că la începuturile lor, analizele regionale aveau un caracter
relativ simplu(analiza unei singure regiuni sau a unui singur sector), odată cu conştientizarea
importanţei practice a domeniului, a crescut şi puterea interpretativă a teoriilor şi modelelor
regionale.
 Evolutia economiei mondiale din anii 1970 -
cresterea ratei somajului, accentuarea inflatiei,
incetinirea ritmului de crestere a
productivitatii, scaderea veniturilor populatiei,
explicate in mare masura si prin aplicarea
preponderenta a
politicilor de stimulare a cererii - a generat o noua
orientare prin accentul pus pe politicile de
stimulare a ofertei.
Modelul neoclasic american, considera ca scaderea
ratei profitului net dupa anii 1960-1970 reprezinta
principala cauza a declinului manifestat in cresterea
capitalului si a productiei, aceasta rata reprezent`nd
forta motrice a procesului de crestere economica.
Acest declin, este considerat ca fiind rezultatul
interactiunii dintre inflatie si structura impozitelor, care
conduce la cresterea accentuata a impozitarii efective
a venitului din capital.
Modelul neoclasic american, considera ca scaderea ratei
profitului net dupa anii 1960-1970 reprezinta principala cauza a
declinului manifestat in cresterea capitalului si a productiei,
aceasta rata reprezentand forta motrice a procesului de
crestere economica. Acest declin, este considerat ca fiind
rezultatul interactiunii dintre inflatie si structura impozitelor,
care conduce la cresterea accentuata a impozitarii efective a
venitului din capital.
 Doua modele fundamentale se disting in articularea politicilor de dezvoltare
economica in tarile ramase in urma: dezvoltarea orientata spre interior si dezvoltarea
orientata spre exterior.

1 Modelul de dezvoltare orientat spre interior  s-a caracterizat prin

aceea ca influentele pietei externe erau oprite la frontiera si prin
care s-a incercat construirea unei structuri economice externe
bazate pe propriile legitati.

Modelul de dezvoltare orientat spre exterior  , esenta acestei politici

2 consta in flexibilitatea de a trece de la o activitate la alta, de la un produs
la altul in cadrul aceleiasi intreprinderi, sau infiintand/desfintand
intreprinderi ca raspuns la semnalele de schimbare ale pietei.
1.Teoria polilor de creştere sau a polilor de dezvoltare

Această teorie al lui François Perroux,

porneşte de la ipotezacă un proces
decreştere nu apare peste tot, ci se
manifestă cu o intensitatevariabilăîn
anumite puncte sau poli. Difuziunea
creşterii se realizează prindiverse
canale cătreanumite terminale
variabile din ansamblul unei economii.
2.Teoria cauzalităţii circulare şi cumulative

● La dezvoltarea acestei teorii au avut

contribuţii însemnate G. Myrdal,R. Prebisch,
F. Hilgertşialţii.Ipoteza de bază în
abordare teoretică este aceea că
mobilitatea reprezintă un factor
perturbator. Mobilitatea factorilor
prezintă o utilitate limitată în timp,
constituind un factor substitutive
alcelorlalţi factori, fără areuşi să
compenseze diferenţele de productivitate
marginal apărute la nivel regional.
3. Teoria ciclurilor lungi

Această teorie ne spune că, spațiul se

repartizează între poli de creştere, poli de
atracție şi regiuni intermediare.
Atractivitatea unei regiuni este dependentă
de capitalul acesteia, de infrastructură, de
stocul de informații.La rândul său, capitalul
depinde de investiții, de starea factorilor
din regiune, în timp ce migrația, ca fenomen
intern, este afectată de nivelul salariilor, de
piața muncii şi atractivitatea regiunii.
 4. Teoria centru-periferie

Această teorie ii aparține lui John Friedmann și are la bază mai multe ipoteze.Astfel,
relațiile existente între zonele centrale şi periferice sunt considerate adevărate
motoare al dezvoltării la nivel regional. De asemenea, efectul principal al rela ției
îl reprezintă apariția unor randamente descrescătoare,dinspre zonele centrale
spre cele periferice. În concluzie, profitul este maipu țin perceput în zona
periferică, în timp ce creşterea din zona centrală estedeterminată de export.
 5. Teoria dezvoltării în etape

Conform lui Walt Whitman Rostow ,tranziția de la subdezvoltare la

dezvoltare se poate descrie printr-o serie detrepte sau etape
pe care toate țările/regiunile trebuie să le traverseze.
Țărileavansate, argumenta el, au trecut etapa ′′decolării′′ către
o creştere autosusținută, în timp ce, țările subdezvoltate, aflate
încă în societatea tradițională sau în etapa precondițiilor,
trebuie să urmeze o serie de paşi,pentru a atinge un nivel de
creştere economică susținută
 6. Teoriile marxiste privind creşterea
regională
În cadrul teoriilor marxiste, schimbările sociale şi dezvoltarea sunt privite în
termeni ai conflictelor inerente între clasa capitalistă şi muncitori.De asemenea,
dezvoltarea neechilibrată reprezintă expresia geografică a contradicțiilor
capitalului; zonele urbane sunt dezvoltate inițial prin acumularea profiturilor.

În acelaşi timp, profiturile sunt instabile din cauza

investițiilor fixe şi creşterii competiției ca urmare a
noilor intrați. Odată cu scăderea profitului, zona este
abandonată complet de către firmele încăutarea altor
locații cu profituri mai mari
 7. Teoria dezvoltării endogene

● Dezvoltarea endogenă are la bază

valorificarea resurselor sau tradițiilor
locale. Susținătorii ideii privind dezvoltarea
endogenă sunt, defapt, promotorii unei
economii regionale flexibile, capabile să
se adapteze mediului exterior. Acest tip
de dezvoltare generează creştere
economică şi productivitate regională
sporită. În condiții de stabilitate
economică, firmelevor promova programe
pe termen lung, fapt ce va conduce la
obținerea deavantaje regionale.
 8. Teoriile instituţionalităţii

Promovate de Marshall (1920), J.S.Mills (1860), T.

Veblen (1890), J.Kenneth, Galbraith (1980), Fagg Foster
(1969), Ronald Harry Coase (1937),Oliver E. Willimson
(1963), aceste teorii au în centrul atenției un system
instituțional care presupune un mecanism de
funcționare bazat pe resurse financiare şi reguli/norme
de acțiune. Înțelegerea acestui mod de funcționarea
determinat renunțarea la abordarea sistemului economic
fără fricțiuni(frictionless) şi a condus la recunoaşterea
importanței costurilor detranzacție.
 Concluzie
● În concluzie, transformările care au loc la
nivel global influenţează modul în care sunt
percepute şi abordate aspectele spaţiale,
influentand specialiştii să creeze teorii
caracterizate printr-un realism crescut
comparativ cu vechile abordări, prezentând
dinamica fenomenelor şi proceselor
regionale şi utilizând pe scară mai largă
modelele şi formulele de natură
matematică, menite să fundamenteze
acţiunile politice cu impact teritorial.
● from the Sun