PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

Unitate de învăţare Nr. 4

PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1

4 .............................................................................
4.1. Coordonarea şi integrarea politicilor economice naţionale 1
4.2. Globalizarea şi autonomia politicilor economice naţionale 3

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4............................................................... 7

Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 7
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4............................................................................. 8

1
POLITICI ECONOMICE
 PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 4

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 4 sunt:

 Înțelegerea conceptului de integrare economică

 Clasificarea politicilor economice

4.1 Coordonarea şi integrarea politicilor economice naţionale

Integrarea economică poate fi definită drept procesul de

dezvoltare a interdependenţelor dintre state, prin forme şi metode care
asigură, pe de o parte continuitatea şi aprofundarea schimburilor
Integrarea economice, iar pe de altă parte, creşterea gradului de întrepătrundere
economică a economiilor naţionale într-un organism divers în prezentare, dar
unitar şi omogen în funcţionalitatea sa.
Prin integrare economică se înțelege un proces complex
caracteristic etapei contemporane de dezvoltare a societății, care constă,
în esență, în intensificarea interdependențelor între diferite state, proces
condiționat de un ansamblu de factori economici. Tendinţa spre
integrare este rezultatul acţiunii unor factori multipli, de ordin
economic, politic şi social-istoric, în condiţiile adâncirii
interdependenţelor economice dintre state.
În primul rând, printre factorii de ordin general care au determinat
acest proces se numără aplicarea interdependenţelor economice
dintre statele lumii în perioada postbelică, pe fundalul condiţiilor
specifice zonelor geografice şi economiilor naţionale. Ele au impus
căutarea unor soluţii adecvate de colaborare, potrivit realităţilor în
dinamica lor, dintr-o zonă sau alta şi care să permită fiecărei ţări
participarea la acele forme de conlucrare care să impulsioneze progresul
sau economic în aceste condiţii.
În al doilea rând, evoluţia progresului integrării europene
internaţionale se află într-o strânsă legătură cu dezvoltarea puternică a
ştiinţei, tehnicii şi tehnologiilor moderne, care impune transformări
structurale de profunzime şi rapide, trepte şi forme noi ale diviziunii
mondiale a muncii, precum şi modalităţi adecvate de realizare a lor.
Folosirea eficientă a potenţialului material, tehnic, ştiinţific, uman,
financiar al fiecărei ţări impune lărgirea spaţiului activităţii productive,
a schimburilor, a circulaţiei bunurilor materiale, a serviciilor,
rezultatelor cercetării ştiinţifice, persoanelor şi capitalurilor. Are loc o
creştere a gradului de complementaritate a economiilor naţionale, iar
varietatea modalităţilor de realizare a integrării economice este urmarea
unor evaluări mai aproape de realitate a acestei complementarităţi.
În al treilea rând, o seamă de organizaţii economice apărute în
2
POLITICI ECONOMICE
 PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

procesul integrării sunt şi consecinţa preocupării ţărilor în curs de

dezvoltare de a rezolva, pe calea extinderii conlucrării economice,
probleme comune cu care se confruntă şi datorită unor disfuncţii din
economia mondială. Formele pe care le îmbracă organizaţiile
integraţioniste ale acestor state urmăresc nu numai obţinerea unor
resurse deficitare de către participanţi, ci, îndeosebi, mărirea capacităţii
pieţei care se creează în acest mod.
În al patrulea rând, se manifestă şi factori specifici unor grupe de
state şi unor perioade. Astfel, în cazul ţărilor vest-europene şi-au
exercitat influenţa şi mulţi factori de ordin economic şi politic specifici
situaţiei internaţionale de după cel de-al doilea război mondial.
Reconstrucţia economiilor vest-europene s-a făcut în condiţiile divizării
Europei. Procesul integrării europene a permis acestor state să
înfăptuiască obiective de importanţă vitală pentru progresul lor
economic şi să se afle astăzi printre ţările cu nivel ridicat de dezvoltare.
De asemenea, prăbuşirea regimurilor totalitare din centrul şi estul
Europei au determinat apariţia unor noi relaţii între economiile ţărilor
din cele două părţi ale continentului.
În al cincilea rând, tendinţa puternică spre integrare are la bază şi
alte motivaţii, cum ar fi: convergenţa intereselor economice şi
vecinătatea ţărilor, complementaritatea lor economică, presiunile
concurenţiale ce vin din afara zonei geografice respective, tendinţele
hegemoniste intraregionale, comerţul intraregional, efectuarea
preferenţială de către parteneri a investiţiilor din zonă.
Integrarea economică îmbracă forme diferite, care sunt clasificate,
în general, pe baza unui criteriu esenţial: modul cum sunt realizate
relaţiile economice dintre ţările participante şi gradul de întrepătrundere
a economiilor acestora. Pe baza acestui criteriu, formele de realizare
reprezintă şi etape ale adâncirii şi maturizării procesului de integrare.
Este larg acceptată ideea existenţei unui număr de cinci asemenea
forme şi etape.
Mecanismul integrării economice cuprinde: - crearea unui spațiu
economic comun;
- circulația liberă a factorilor de producție atunci când există o piață
comună;
- consumarea resurselor împreună cu eficiența economică şi socială
maximă;
- realizarea unei Uniuni Vamale;
- realizarea unor politici comune în domeniul economic, monetar,
financiar şi social.
Acestea sunt principiile de bază ale fenomenului integrării economice.
Definiția operațională a integrării economice cuprinde:
- un ansamblu de politici comune în toate sectoarele economiei;
- liberul schimb şi libera circulație a persoanelor, serviciilor şi

3
POLITICI ECONOMICE
 PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

capitalurilor;
- armonizarea legislațiilor din țările sau zonele implicate;
- instituții comune asupra cărora țările participante transferă unele
competențe de natură economică.
Procesul integrării economice depinde şi de acțiunea unor factori
precum excluderea discriminărilor, distribuirea efectivă a unor
competențe, colaborarea în procesele decizionale, focalizarea unor
aspirații legitime.

Test de autoevaluare 4.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Care sunt factorii care au condus la integrarea economică?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 7

4.2 Globalizarea şi autonomia politicilor economice naţionale

Globalizarea naşte dispute, reacţii pasionale, temeri şi suspiciuni,

este invocat drept cauză pentru multe din evenimentele şi transformările
lumii contemporane şi este „boala” de care se spune că suferă acest
secol. Păcatul cel mai grav de care este acuzată globalizarea este cel al
nivelării specificului ţărilor, fie el economic, cultural sau religios.
Percepţia generală asupra fenomenului este aceea că favorizează
uniformizarea, omogenizarea, occidentalizarea sau americanizarea
culturilor, existând însă şi în acest domeniu, ca în toate subiectele ce ţin
de acest proces, păreri contradictorii susţinute fiecare de argumente mai
mult sau mai puţin viabile.
Dependenţele şi mai nou interdependenţele economice nu sunt un
lucru nou, însă modul lor spectaculos de a evolua a înregistrat în ultimii
ani a transformat cuvântul globalizare într-un laitmotiv pentru
specialiştii preocupaţi de subiect, dar şi pentru opinia publică.
Proces prin care lumea tinde să devină un spaţiu unic,
globalizarea este fie contestată (de conservatori), promovată cu curaj
(de liberali), ca măsură a prosperităţii universale, păcii şi libertăţii, fie
tratată ca pe un pericol, din unghiul suprateritorialităţii şi dimensiunii
planetare a relaţiilor sociale (de critici). Hiperglobaliştii plasează
globalizarea în domeniul economicului, tratând-o ca proces de
„denaţionalizare“ a economiilor, prin dezvoltarea unei economii fără
graniţe, cu instituirea unor reţele transnaţionale de producţie, comerţ şi
finanţe, mult mai puternice decât statele înseşi. Se consideră chiar că
globalizarea economică creează şi va crea noi forme de organizare
4
POLITICI ECONOMICE
 PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

socială ce vor înlocui în final statele-naţiune tradiţionale. Adepţii

hiperglobalizării, văzute ca fenomen, în primul rând, economic,
preconizează o economie globală tot mai integrată, cu o polarizare
crescândă în plan social, cu instituţii de guvernare globală şi extensie
globală, de fapt o nouă ordine mondială, în care suveranitatea şi
autonomia statală se erodează continuu.
Între cauzele globalizării trebuie să situăm, în primul rând,
progresul tehnic, valoarea globală a informaţiei, caracterul
transfrontalier al economiei, al sistemului educaţional, al relaţiilor
sociale, în ofensiva frontierei democratice care depăşeşte frontierele
politice limitate, sectariste şi, mai ales, totalitare. Politica democratică
este cea care exprimă cel mai bine interesele democratice ale
populaţiilor, ce devin globale, planetare. lobalizarea mai rezultă din
imperativul combaterii ameninţărilor, care ele însele sunt globale.
Nevoia de solidaritate socială este, în acelaşi timp, o cauză ce devine tot
mai mult nevoie de solidaritate socială pentru protecţia mediului, a
fiinţei umane şi a societăţii umane, în ansamblu.
Globalizarea are o sumă apreciabilă de efecte, pozitive şi negative.
Ca elemente pozitive, se evidenţiază: amplificarea şi liberalizarea
comerţului, a investiţiilor şi fluxurilor financiare, extinderea valorilor
democratice, apărarea identităţii individuale, protecţia mediului
înconjurător, dar şi „libera circulaţie” a securităţii. in perspectiva pieţei
libere, globalizarea va genera o prosperitate fără precedent, pe măsură
ce tot mai multe naţiuni vor participa la economia globală, iar fluxurile
tehnologice şi financiare dinspre ţările dezvoltate spre cele mai puţin
dezvoltate vor determina o egalizare a bogăţiei şi o dezvoltare a întregii
lumi.
Dar globalizarea are şi efecte negative, cum sunt: scăderea siguranţei
la toţi indicatorii, globalizarea fenomenelor cronice locale şi regionale,
mondializarea marii criminalităţi organizate (traficul de arme, droguri,
persoane), radicalizarea fanatismelor etnice şi religioase, a terorismului.
În plan cultural, după Jean-Pierre Warnier, globalizarea fragmentează
culturile în „subculturi”: rap, homosexualitate, a vârstei a treia, a fanilor
fotbalului etc., sau culturi de „nişă”, care nu oferă soluţii de integrare
pentru indivizii ce le compun. Aspectele negative sunt multiple şi
pentru că globalizarea este un proces necontrolat, necondus,
neguvernat. Scăpată de sub controlul politic, globalizarea economică
duce, de exemplu, la haos economic şi la devastare ecologică în multe
părţi ale lumii. De notat aici şi influenţa globalizării asupra democraţiei:
aceasta, după Joseph Stiglitz (La grande desillusion, Fayard, 2002),

5
POLITICI ECONOMICE
 PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

pare să înlocuiască dictatura elitelor naţionale cu dictatura finanţei

internaţionale. ngrijorătoare sunt, de exemplu, fenomenele de
fragmentare şi slăbire a coeziunii sociale, de localism, pe întinse arii ale
globului. Practic, prin globalizare, are loc o deteriorare a distribuţiei
veniturilor, se multiplică crizele financiare şi economice, cu mari efecte
asupra vieţii sociale şi politice, inclusiv pericolul dezintegrării statale.
Analiştii procesului de globalizare conchid că progresul intens pe care îl
aduce în diverse domenii este neuniform. Mai mult, globalizarea face ca
structurile economice şi sociale care nu se adaptează rapid să se
tensioneze la extrem, putând cauza conflicte majore.
Economiştii români cred, în acest sens, că marea provocare pentru
omenire, în epoca globalizării, este de a reduce sursele de slăbire a
coeziunii sociale, sentimentul de frustrare al unor grupuri şi comunităţi,
neînţelegerile între civilizaţii. Din perspectivă naţionalistă, globalizarea
creşte inegalitatea economică şi şomajul în cadrul economiilor
industrializate, produce restrângerea şi chiar prăbuşirea programelor
sociale şi a statului bunăstării, în numele competitivităţii internaţionale,
distrugerea culturilor naţionale şi a autonomiei politice naţionale,
migraţia ilegală, criminalitatea etc.
După 11 septembrie 2001, am constatat cu toţii că globalizarea
favorizează apariţia şi proliferarea unor ameninţări şi riscuri asimetrice
ale căror efecte negative sunt resimţite în ţări de pe toate continentele.
Terorismul devine, brusc, o ameninţare globală. Dacă globalismul
anulează, practic, posibilitatea unui război între marile puteri,
terorismul, crima organizată şi proliferarea armelor de distrugere în
masă, extremismul etnic şi religios stau la baza conflictelor armate.
rima organizată transfrontalieră este apreciată ca fenomen rezidual al
procesului de globalizare. Din unitatea tensiunilor globalizante şi
localizante rezultă glocalizarea, termen aparţinând lui Roland
Robertson.
Crima organizată transfrontalieră exprimă foarte bine noul
concept al glocalizării: ea speculează oportunităţile oferite de revoluţia
în domeniul comunicaţiilor, pentru a creşte abilitatea reţelelor proprii, a
prolifera acţiunile acestora şi a le consolida poziţia în diferite state.
Dacă se porneşte de la faptul că civilizaţia industrială, extinsă azi în
întreaga lume, este originară din Europa, atunci ţinta specifică a
europenilor trebuie să fie, cum bine arăta Vaclav Havel, ca Europa
unită să reprezinte un exemplu pentru restul lumii despre modul în care
combate diferitele pericole şi erori ce ne asaltează (din unghiul
globalizării, evident), o realizare autentică a responsabilităţii globale a

6
POLITICI ECONOMICE
 PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

continentului.

Test de autoevaluare 4.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Enumerați cateva avantaje și dezavantaje ale globalizării.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 7

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 4.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 4 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4

La ce se referă integrarea economică?

Ce înțelegeți prin conceptul de globalizare?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 4.1
Factorii generali care au condus la fenomenul de integrare economică
sunt: aplicarea interdependenţelor economice dintre statele lumii în
perioada postbelică, pe fundalul condiţiilor specifice zonelor geografice
şi economiilor naţionale; dezvoltarea puternică a ştiinţei, tehnicii şi
tehnologiilor moderne, care impune transformări structurale de
profunzime şi rapide, trepte şi forme noi ale diviziunii mondiale a
muncii, precum şi modalităţi adecvate de realizare a lor; organizaţiile
economice apărute în procesul integrării sunt şi consecinţa preocupării
ţărilor în curs de dezvoltare de a rezolva, pe calea extinderii
conlucrării economice, probleme comune cu care se confruntă şi
datorită unor disfuncţii din economia mondială; factori specifici unor
grupe de state şi unor perioade; alte motivaţii, cum ar fi: convergenţa
intereselor economice şi vecinătatea ţărilor, complementaritatea lor
economică, presiunile concurenţiale ce vin din afara zonei geografice
respective, tendinţele hegemoniste intraregionale, comerţul
7
POLITICI ECONOMICE
 PUTEREA PUBLICĂ ŞI POLITICA ECONOMICĂ II

intraregional, efectuarea preferenţială de către parteneri a investiţiilor

din zonă.

Răspuns 4.2
Ca elemente pozitive, se evidenţiază: amplificarea şi liberalizarea
comerţului, a investiţiilor şi fluxurilor financiare, extinderea valorilor
democratice, apărarea identităţii individuale, protecţia mediului
înconjurător, dar şi „libera circulaţie” a securităţii. În perspectiva pieţei
libere, globalizarea va genera o prosperitate fără precedent, pe măsură
ce tot mai multe naţiuni vor participa la economia globală, iar fluxurile
tehnologice şi financiare dinspre ţările dezvoltate spre cele mai puţin
dezvoltate vor determina o egalizare a bogăţiei şi o dezvoltare a întregii
lumi.
Dar globalizarea are şi efecte negative, cum sunt: scăderea siguranţei la
toţi indicatorii, globalizarea fenomenelor cronice locale şi regionale,
mondializarea marii criminalităţi organizate (traficul de arme, droguri,
persoane), radicalizarea fanatismelor etnice şi religioase, a terorismului.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4

1. Angelescu C., Socol C. – Politici economice. Politici de creştere

economică. Politici sectoriale, Ed. Economică, Bucureşti 2005
2. Genereux J. -Politici economice, Ed. Institutul european, 1997
3. Bratu I., Ion M. Rolul statului în orientarea şi controlul activității
economico‐sociale ‐ Principalele tendințe pe plan mondial, Centrul de
Informare şi Documentare Economică Bucureşti, 2004
4. Vacarel, I. si colectivul (2007), Finante publice, EDP, Bucuresti
5. Mosteanu, T. si colectivul (2008), Finante publice, Note de curs si
aplicatii pentru seminar.

8
POLITICI ECONOMICE