Politici ŞI strategii pentru dezvoltare ruralĂ integratĂ

Curs pentru master

Prof.univ dr. Florin Mărăcineanu

Prof.univ dr.Elena Constantin

Bucureşti, 2023

Cuprins

1
Capitolul I Integrarea, concept fundamental al politicilor şi strategiilor 3
rurale
Capitolul II Bazele social-economice ale dezvoltării rurale a României 14
Capitolul III Strategia dezvoltării agriculturii şi a spaţiului rural românesc 28
Capitolul IV Politici si strategii pentru zonele defavorizate 39
Capitolul V Politica agricolă comună după 2020 49
Capitolul VI Politica și strategia demografică în România 58
Capitolul VII Strategia planificării şi amenajării teritoriale a României 67
Capitolul VIII Planul național de redresare și reziliență al României 85

Capitolul I

2
 Integrarea, concept fundamental al politicilor şi strategiilor rurale

România se confruntă cu unele provocări în atingerea potenţialului economic şi social al

spaţiului rural caracterizat prin deficienţe structurale persistente, nivel scăzut al activităţii
antreprenoriale şi al valorii adăugate, cu activităţi care necesită un aport intensiv al forţei de
muncă, în special în agricultură, orientare modestă către export, investiţii scăzute şi insuficient
bazate pe cerere în sectorul de cercetare-dezvoltare, acces la servicii şi infrastructură cu mult
sub nivelul zonelor urbane,discrepanţe regionale din ce în ce mai mari,o pondere mare a
populaţiei aflată în risc de sărăcie şi excluziune socială şi o serie de riscuri ambientale
provocate de om, agravate de schimbările climatice.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 reprezintă o oportunitate
reală pentru a aborda punctele slabe, pe baza consolidării punctelor tari ale spaţiului rural şi a
progresului realizat prin PNDR 2007-2013.

1.1.Definirea termenilor specifici

Etimologic, integrarea înseamnă acţiunea de formare a unui întreg prin unirea părţilor
componente ceea ce arată nivelul de unitate al sistemului.Integrarea este procesul de combinarea
unor părţi într-un întreg dar poate fi definită şi ca un proces de formare a unei uniuni care
constituie un întreg, rezultat din asocierea unor părţi sau a unor personae(3).
Noţiunea integrare derivă din limba latină în care cuvintele integro, integrare,integratio-
integrationis, au sensul de a renova, a restabili, a întregi, a completa adică a pune la un loc mai
multe părţi într-un tot unitar, elementele constitutive devenind părţi integrante ale întregului.
Conform Macmillan English Dictionary, termenul de integrare poate avea următoarele
semnificaţii: procesul de a deveni membru cu drepturi depline într-un grup ori societate şi de a
devein complet implicat în activităţile acestora; procesul prin care se permite oamenilor indiferent
de rasă să utilizeze un loc, o instituţie sau organizaţie; procesul de combinare cu alte elemente într-
o unitate mai largă sau într-un sistem unic (8).
O altă abordare consideră că noţiunea de integrare reprezintă fuziunea unor unităţi
economice în grupuri sau unităţi mai mari, integrarea fiind un mijloc pentru atingerea unui scop.
Integrarea poate fi realizata la nivelul întreprinderilor, regiunilor economice, a naţiunilor, a
continentelor, fiecare nivel având obiective şi forme de manifestare diferite (7).
Integrarea reprezintă în sens general, ajustarea reciproca a elementelor constitutive ale unui
sistem,pemriţându-i acestuia să formeze un nou echilibru sau combinarea părţilor dintr-un întreg
în procesul de atingere a stadiului de uniune, iar uniunea este un rezultat din combinarea unor părţi
sau a unor membri. In sens economic, termenul integrare reprezintă legăturile stabilite in cadrul
3
unei activităţi economice între diferitele compartimente ale unei firme sau între firme diferite care
participă, în cadrul unui flux tehnologic, la obţinerea unui produs(2).Integrarea economică
consitue un proces care cuprinde(3) :
-un ansamblu de politici economice comune;
- libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi a persoanelor;
-armonizarea legislaţiilor naţionale;
-existenţa unor instituţii comune asupra cărora ţările participante transferă unele
competenţe de natură economică.
Integrarea economica defineşte constituirea de către două sau mai multe ţării,a
unui spaţiu economic comun care asigură atât dezvoltarea schimburilor reciproce cât şi
interdependenţe economice şi intrepătrunderea economiilor naţionale.
Procesul de integrare economică are la bază acorduri,înţelegeri între ţările participante şi
presupune constituirea unor organizaţii economicecorespunzătoare.
Principalii factori care au stat la baza procesului de integrare economică sunt:
-crearea unor condiţii care să stimuleze schimburile economice între diferite ţări;
-progresul tehnico-stiintific contemporan,care necesită resurse financiare din ce în ce mai mari;
-posibilităţile restrânse ale pieţelor naţionale;
-creşterea concurenţei pe piaţa mondiala.
Factorii care au favorizat procesul de integrare economica sunt: apropierea geografică a
tarilor respective, existenţa unor interese economice şi politice comune, apropierea nivelurilor
de dezvoltare economico-sociala.

Procesul de integrare economica are caracter complex fiind însoţit de controverse şi

dispute.Prin conţinutul său, acest proces modifica raportul de interese între agenţii economici
rezidenţi şi perspectivele acestora, pun problema renunţării la atribute ale independenţei ţărilor
membre, implică avantaje şi costuri inegale pentru ţările participante(7).

Integrarea europeană reprezintă un proces prin care ţările membre ale Uniunii Europene
înţeleg să-şi transfere în mod progresiv, de la nivel naţional la nivel supranaţional, o serie de
competenţe care ţin de suveranitatea naţională, acceptând să le exercite în comun şi cooperând
în domeniile respective de activitate în scopul atingerii unor obiective de natură politică,
economică, socială şi culturală care urmăresc progresul şi dezvoltarea acestor state. Este o
concepţie nouă asupra suveranităţii care permite funcţionarea mecanismelor Uniunii Europene.
UE este astăzi un ansamblu specific, fondat pe o repartiţie de competenţe suverane între ea
însăşi şi statele sale membre, competenţele comunitare fiind exercitate în comun (5).

4
 Conceptul de strategie are o istorie îndelungată fiind abordat frecvent în literatura de
specialitate. Astfel (1) se arată că strategia constă în determinarea pe termen lung a scopurilor
şi a obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de acţiune şi alocarea resurselor
necesare pentru a le atinge. Aceasta definiţie arată problemele la care trebuie să răspundă
strategia:
•încotro se doreşte să se avanseze;
•prin ce parametrii se pot exprima scopurile organizaţiei;
•ce politici particulare vor implica aceste scopuri;
•ce mijloace umane şi financiare vor trebui angajate (4).
Unele definiţii consideră că termenul strategie are mai multe înţelesuri: ramură a ştiinţei
(artei) militare care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu şi a acţiunilor
militare de mare amploare, comportament al omului sau al maşinii cu ocazia unui joc sau a unui
conflict, arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o
luptă sau într-o activitate.
Politica este ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat şi reprezintă sfera de activitate
social-istorică care însumează relaţiile, orientările şi manifestările dintre diversele categorii şi
grupuri sociale, între partidele politice, între naţiuni etc. în vederea emancipării conceptelor
proprii, în lupta pentru putere sau supremaţie ideologică, etc. Deşi termenul este folosit în
general în legătură cu actul de guvernare, el poate fi identificat în toate interacţiunile grupurilor
umane.
Politica poate semnifica şi orientarea, activitatea şi acţiunea unui partid (sau a unor
grupări), exercitată în domeniul guvernării problemelor interne sau externe. Sub acest sens, ea
poate fi asimilată ideologiei partidului.(9). Preocupările privind definirea noţiunii de politică
sunt numeroase. Dintre acestea prezentăm doar cîteva (6)

- Politica este suma mijloacelor necesare pentru a accede la putere, pentru a rămâne la
putere şi pentru a utiliza puterea în modul cel mai folositor.(Machiavelli, în jurul anului 1515)
- Politica reprezintă distribuţia autoritară, de către cei care guvernează sau stăpânesc, a
valorilor materiale şi imateriale în societate. (David Easton, 1954/1964)
- Politica reprezintă ştiinţa despre scopurile statului şi despre mijloacele cele mai adecvate
(instituţii, forme, activităţi)de realizare a acestor scopuri.(Brockhaus, 1903)
- Prin politică înţelegem arta de a ordona şi de a realiza conducerea grupurilor de oameni.
(Arnold Bergstraesser, 1961).
- Politica reprezintă mijlocul de conducere a comunităţilor pe baza deţinerii puterii.(Werner
Wilkens, 1975).

5
 1.2.Caracteristicile procesului de integrare

Pe plan economic, integrarea este considerată ca fiind cea mai potrivită strategie prin care
se pot înlătura obstacolele artificiale,pentru asigurarea unei cooperări optime, inclusiv prin
elemente de coordonare şi unificare.
Aplicarea unei astfel de strategii implică următoarele direcţii de acţiune:

- o anumită delegare de autoritate de la unităţile locale-zonale către unităţile naţionale-

internaţionale de decizie;
- creşterea gradului de interacţiune din partea unităţilor naţionale-zonale;
- eliminarea-înlăturarea unor atitutidini negative din partea unor lideri politici faţă de
instituţiile internaţionale de decizie.

Conceptul de integrare prezintă două componente:

- integrare negativă care constă în desfiinţarea obstacolelor privind includerea unei

anumite politici în ansamblul politicii generale;
- integrare pozitivă care constă în intervenţii privind coordonarea şi armonizarea
politicilor cu scopul de a îmbunătăţii procesul de dezvoltare generală.

Integrarea economică apare ca un process declanşat prin integrare negativă care se

reglează prin integrare pozitivă şi se poate analiza atât ca proces cât şi ca stare.
Ca proces, integrarea se caracterizează prin aceea că este politică în susţinerea căreia nu
există solidaritate deplină ceeace impune preocupări continue de coordonare , prin utilizarea
unor instrumente adecvate astfel ca dinamismul vieţii economice să fie permanent în sens de
integrare. Aceasta necesită aplicarea unor măsuri precizate prin strategii, care să elimine
discriminările economice între diverse regiuni.
Considerată ca o stare, integrarea presupune lipsa oricăror discriminări privind evoluţia
economiilor.
Find inclusă în noţiunea de politică integrarea urmăreşte dirijarea şi administrarea
unităţilor sociale, economice şi politice în special acolo unde sunt dezacorduri, folosind
procedee adecvate, definite prin strategii specifice.

1.3.Mecanismele integrării

6
 Realizarea integrării la diverse nivele şi sectoare de activitate se face prin următoarele
mecanisme:
-integrarea prin piaţă, bazat pe jocul liber al legilor de piaţă, mecanism considerat ca fiind
insuficient pentru asigurarea unei dezvoltări pe termen lung;
-integrarea prin investiţii, care constă în crearea de spaţii de producţie care depăşesc
limitele naţionale;
-integrarea instituţională care constă în intervenţii publice acolo unde legile pieţei oferă
posibilitatea unei dezvoltări autonome;
.integrare prin realizarea zonei de liber schimb prin eliminarea taxelor vamale şi a
restircţiilor cantitative privind comerţul;
-integrare prin realizarea uniunii vamale, prin constituirea unui tarif vamal comun faţă de
ţările terţe;
-integrare prin organizarea pieţei commune, prin eliminarea restricţiilor de deplasare a
mărfurilor, a capitalului şi a persoanelor.
Pin aceste mecanisme se produce o integrare totală în care diversele economii formează
o nouă entitate economică mai echilibrată şi sunt create premizele pentru integrare teritorială
care constă în fuziunea progresivă a economiilor naţionale şi regionale pe toate planurile.
Aplicarea conceptului de integrare în dezvoltare spaţiului rural are o importanţă deosebită
datorită rolului pe care îl are acest sapţiu în viaţa socială şi economică o oricărei zone geografice.
Din acest punct de vedere trebuie precizat că peste 85 % din suprafaţa Europei oconstituie
spaţiul rural în care îşi dsfăşoară activitate cca. 2/3 din populaţie. În România, după redefinirea
spaţiului rural de către Consiliul Europei, 99,2 % constituie spaţiu rural în care trăieşte 97 % din
populaţia ţării.
Conform definiţiei europene, spaţiul rural este format din totalitatea satelor şi a oraşelor
mici în care majoritate terenului este folosit pentru agricultură, silvicultură, acvacultură sau
pescuit ca şi pentru activităţile sociale şi economice ale locuitorilor, inclusiv spaţii pentru
rezervaţii şi recreere.
Politicile şi strategiile rurale trebuie să fie astfel concepute şi aplicate încât să determine
creşterea coerenţei între evoluţia economică, coeziunea socială şi protecţia mediului, chiar dacă
anumite obiective au un caracter şi conţinut contradictoriu.
De exemplu,creşterea economică determină creşterea consumului de resurse ceeace
contribuie la degradarea mediului, iar procesele economice determină producerea de noxe şi
deşeuri care alterează mediul în timp ce redistribuirea veniturilor limitează potenţialul economic.
Concilierea între aceste secvenţe ale dezvoltării este posibilă numai prin integrarea
obiectivelor evoluţiei fiecărui sector de activitate în politica generală de dezvoltare care să
asigure un echilibru între resurse şi necesităţile de dezvoltare.

7
 Planul Naţional de Dezvoltare Rurală susţine creşterea competitivităţii în sectoarele
agricol şi forestier, îmbunătăţirea calităţii mediului şi a spaţiului rural, diversificarea economiei
rurale şi sprpijinirea iniţiativelor locale, prin implementarea obiectivelor prevăzute în cele trei
axe. Pentru obiectivul îmbunătăţirea calităţii mediului în zonele rurale s-a propus o abordate
integrată prin combinarea următoarelor măsuri:
-servicii de bază pentru economia şi populaţia rurală;
-renovarea şi dezvoltarea satelor;
-conservarea şi punerea în valoare a moştenirii rurale.
Unirea acestor trei măsuri în una singură oferă posibilitatea ca printr-o singură aplicaţie să
fie rezolvate mai multe probleme şi deficienţe existente în spaţiul rural. O astfel de abordare
poate determina un ritm de evoluţie mai ridicat precum şi o mai bună utilizare a mijloacelor
financiare care să susţină obiectivele strategice pentru spaţiul rural.

1.4.Strategia UE pentru dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv al UE începând din anul 1997, o dată cu

elaborarea Tratatului de la Maastricht, strategia de implementare a cestui obiectiv fiind supusă
mai multor îmbunătăţiri şi modernizări în perioada 1997 – 2006, pentru a corecta anumite
tendinţe de dezvoltare care s-au dovedit nedurabile şi care ar afecta negativ mediul social-
economic. În anul 2006, Comisia Europeană a prezentat Consiliului Strategia reânnoită de
dezvoltare durabilă pentru o Europă extinsă. De altfel, o astfel de strategie trebuie adaptată
permanent la realităţile dezvoltării societăţii care evoluează într-un ritm alert, schimbându-şi pe
termen scurt opţiunile şi sensul de evoluţie.

Obiectivul general al strategiei este îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru

genereţiile curente şi viitoare prin crearea unor comunităţi durabile, capabile să gestioneze şi
să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul de inovare tehnologocă,
ecologică şi socială pentru asigurarea prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale.
Aplicarea cu succes a acestei strategii impune o conlucrare strânsă a societăţii civile, a
partenerilor sociali şi a cetăţenilor.

Obiectivele cheie ale Strategiei sunt:

-protecţia mediului prin măsuri care să permită disocierea creşterii economice de
impactul negativ asupra mediului;
-echitatea şi coeziunea socială prin respectarea drepturilor fundamentale, a diversităţii
culturale, a egalităţii de şanse, şi combaterea discriminărilor de orice fel;

8
 -prospertitatea economică, prin promovarea cunoaşterii, inovării şi competitivităţii,
pentru asigurarea unor standarde de viaţă ridicate şi a unor locuri de muncă suficiente şi
bine plătite;
-îndeplinirea responsabilităţilor internaţionale ale UE prin promovarea instituţiilor
democratice, în slujba păcii, securităţii şi libertăţii, a principiilor şi practicilor dezvoltării
durabile pretutindeni în lume.
Integrarea componentelor dezvoltării durabile incluse în Strategie presupune aplicarea
următoarelor principii directoare:
-promovarea şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului;
-solidaritatea în interiorul generaţiilor şi între generaţii
-cultivarea unei societăţi deschise şi democratice;
-informarea şi implicarea activă a cetăţenilor în procesul decizional;
-implicarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali;
-coerenţa politicilor şi calitatea guvernării la nivel local, regional, naţional şi global;
-integrarea politicilor economice, sociale şi de mediu prin evaluări de impact şi
consultarea factorilor interesaţi;
-utilizarea cunoştinţelor moderne pentru asigurarea eficienţei economice şi
investiţionale;
- aplicarea principiului preemţiunii în cazul informaţiilor ştiinţifice incerte;
-aplicarea principiului poluatorul plăteşte.
Transpunerea acestor obiective şi principii în activitatea globală a României se face
prin Planul naţional de dezvoltare care se fundamentează pe analiza potenţialului natural şi
social economic.

1.5. Strategia Europa 2020

Europa 2020 este strategia pe zece ani prin care Uniunea Europeană își propune să
sprijine creșterea economică și ocuparea forței de muncă, lansată în 2010. Strategia își propune
să elimine deficiențele modelului nostru de dezvoltare și să creeze condiții favorabile pentru o
creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii (10).
Europa 2020 propune trei priorități care se susțin reciproc:
– creștere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;
– creștere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al
utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive;
– creștere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței
de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială.

9
UE trebuie să definească direcția în care vrea să evolueze până în anul 2020.
În acest scop, Comisia propune următoarele obiective principale pentru UE:
– 75% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;
– 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D);
– obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o reducere a
emisiilor majorată la 30%, dacă există condiții favorabile în acest sens);
– rata abandonului școlar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% și cel puțin 40% din
generația tânără ar trebui să aibă studii superioare;
– numărul persoanelor amenințate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.
Aceste obiective sunt interconectate și sunt cruciale pentru reușita noastră generală.
Pentru a garanta că fiecare stat membru adaptează strategia Europa 2020 la situația sa specifică,
Comisia propune ca aceste obiective ale UE să fie transpuse în obiective și traiectorii naționale.
Obiectivele sunt reprezentative pentru cele trei priorități- o creștere inteligentă, durabilă
și favorabilă incluziunii - dar nu sunt exhaustive: pentru a sprijini realizarea acestora, va fi
necesară întreprinderea unei game largi de acțiuni la nivelul național, al UE și internațional.
Comisia prezintă șapte inițiative emblematice pentru a stimula realizarea de progrese în
cadrul fiecărei teme prioritare:
– „O Uniune a inovării” pentru a îmbunătăți condițiile-cadru și accesul la finanțările pentru
cercetare și inovare, astfel încât să se garanteze posibilitatea transformării ideilor inovatoare în
produse și servicii care creează creștere și locuri de muncă;
– „Tineretul în mișcare” pentru a consolida performanța sistemelor de educație și pentru a
facilita intrarea tinerilor pe piața muncii;
– „O agendă digitală pentru Europa” pentru a accelera dezvoltarea serviciilor de internet de
mare viteză și pentru a valorifica beneficiile pe care le oferă o piață digitală unică gospodăriilor
și întreprinderilor;
– „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pentru a permite
decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijini trecerea la o
economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a crește utilizarea surselor regenerabile de
energie, pentru a moderniza sectorul transporturilor și a promova eficiența energetică;
– „O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru a îmbunătăți mediul de afaceri, în
special pentru IMM-uri, și a sprijini dezvoltarea unei baze industriale solide și durabile în
măsură să facă față concurenței la nivel mondial;
– „O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” pentru a moderniza piețele muncii
și a oferi mai multă autonomie cetățenilor, prin dezvoltarea competențelor acestora pe tot

10
parcursul vieții în vederea creșterii ratei de participare pe piața muncii și a unei mai bune
corelări a cererii și a ofertei în materie de forță de muncă, inclusiv prin mobilitatea
profesională;
– „Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru a garanta coeziunea socială și
teritorială, astfel încât beneficiile creșterii și locurile de muncă să fie distribuite echitabil, iar
persoanelor care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială să li se acorde posibilitatea de a
duce o viață demnă și de a juca un rol activ în societate.
Aceste șapte inițiative emblematice vor angaja atât UE, cât și statele membre.
Instrumentele UE, în special piața unică, ajutoarele financiare și instrumentele de politică
externă, vor fi mobilizate pentru eliminarea blocajelor și îndeplinirea obiectivelor strategiei
Europa 2020. Ca prioritate imediată, Comisia identifică măsurile care trebuie luate pentru a
defini o strategie credibilă de ieșire din criză, pentru a continua reforma sistemului financiar,
pentru a asigura consolidarea bugetară pentru o creștere pe termen lung și pentru a întări
coordonarea în cadrul Uniunii economice și monetare.
Pentru a se obține rezultate va fi nevoie de o guvernanță economică mai puternică.
Strategia Europa 2020 se va sprijini pe doi piloni: abordarea tematică prezentată anterior, care
combină prioritățile și principalele obiective, și întocmirea unor rapoarte de țară, permițând
statelor membre să își dezvolte propriile strategii de reîntoarcere la o creștere economică
durabilă și la sustenabilitatea finanțelor publice. La nivelul UE se vor adopta orientări
integrate care să cuprindă domeniul de aplicare al priorităților și obiectivelor UE. Fiecărui stat
membru i se vor adresa recomandări specifice. În cazul unui răspuns necorespunzător, se pot
emite avertismente politice.
Prezentarea de rapoarte privind îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020 și
evaluarea Pactului de stabilitate și creștere se vor efectua simultan, făcându-se însă în
continuare distincția între aceste instrumente și menținând integritatea Pactului.
Consiliul European se va implica total în noua strategie și va fi punctul focal al acesteia.
Comisia va monitoriza progresele înregistrate în vederea îndeplinirii obiectivelor, va
facilita schimburile politice și va prezenta propunerile necesare orientării acțiunii și promovării
inițiativelor emblematice ale UE.

1.6. Orientări noi în Politica Agricolă Comună

Politica Agricolă Comună (PAC) este una dintre primele politici comunitare, creată cu
obiectivul asigurării necesarului de alimente în cadrul Comunităţii. PAC reprezintă un set de

11
 reguli şi mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea produselor
agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o atenţie crescândă dezvoltării rurale (11).
PAC este constituită din doi piloni:
-organizaţiile comune de piaţă (măsurile comune de reglementare a funcţionării
pieţelor produselor agricole);
-dezvoltare rurală - măsurile structurale care vizează dezvoltarea echilibrată a zonelor
rurale.
PAC s-a dezvoltat pe baza principiilor pieţei unice (circulaţia fără restricţii a produselor
agricole în interiorul UE), preferinţei comunitare (favorizarea consumului produselor originare
din Uniunea Europeană) şi solidarităţii financiare (măsurile comune sunt finanţate dintr-un
buget comun).
În ultima perioadă, PAC a trecut printr-un amplu proces de reformă, iniţiat de Comisia
Europeană pe 12 octombrie 2011 şi care a fost finalizat în noiembrie 2013, cu aportul statelor
membre şi al Parlamentului European. Reforma s-a concretizat într-un set de regulamente care
stabilesc cadrul legislativ pentru perioada 2014-2020. Actele de bază constau în patru
regulamente ale Consiliului şi ale Parlamentului European privind:
-plăţile directe;
- organizarea comună a pieţelor (OCP) unică;
-dezvoltarea rurală ;
-un regulament orizontal privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea PAC.
Politica agricolă a UE, în perspectiva anului 2020 va răspunde provocărilor viitoare cu
care se vor confrunta agricultura şi zonele rurale şi să îndeplinească obiectivele stabilite pentru
PAC, şi anume:
 producţia alimentară fiabilă;
 gestionarea durabilă a resurselor naturale şi politicile climatice;
 dezvoltarea teritorială echilibrată.

Bibliografie

1.Chandler A.D -Strategies et Siritciure de l'entreprise, Editions d'Organisation,Paris,1989

2.Danaila Mirela. Conceptul integrare: fundamente teoretice ale economiei europene,2010
3-Dodescu Anca Otilia. Conceptul de integrare – o abordare economică
exhaustivă.Universitatea din Oradea, Facultatea de StiinţeEconomice
12
4.Jaliu D. Management strategic. Note de curs. Şcoala Naţională de Studii
Politice şiAdministrative.Facultatea de Administraţie Publică. Departamentul
pentru învăţământ la distanţă
5.Jinga Ion, Popescu Andrei. Integrarea europeană. Dicţionar de termeni
comunitari.Lucrare elaborată sub egida Consiliului Legislativ. Editura Lumina
Lex.Bucureşti 2000
6.Müller Ragnar. Schumann .Manualul Online Web 2.0 / Social Web: Politica
D@daloswww.dadalos.org › Pagina de start în limba română › Web 2.0)
7.Regul R, L'integration economiques, College d'Europe, Bruges, 1988
Integrarea economica-prezentarea generala. Capitolul IV Cuprins
econb.ro/site/Integrarea%20economica.htm.
8.Macmillan English Dictionary for advanced learnears, International student
edition, 20
9.https://ro.wikipedia.org/wiki/ Politicăwikipedia
10.Europa 2020 O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și
favorabilă incluziunii. Comunicare a comisiei. Comisia europeană Bruxelles,
3.3.2010 COM(2010) 2020 final.

13
Prof.univ.dr. Florin Mărăcineanu
Prof.univ.dr. Elena Constatin

Capitolul II
Bazele social-economice ale dezvoltarii rurale a României
Material elaborat pe baza lucrarii: Analiza socio-economica în perspectiva dezvoltarii 2014-2020. Autoritatea
de management pentru PNDR. Draft III, iulie 2012

Conform definiţiei din legislaţia naţională, zonele rurale din România acoperă
87,1% din teritoriul ţării, cuprinzând 45.51 % (https://tradingeconomics.com/romania/) din
populaţie (Sursa: Recensamântul populaţiei -rezultate preliminare – INS 2011).
Metodologia OCDE pentru noţiunea de ruralitate conduce la cifre diferite, însă
permite comparaţii cu alte state membre. Astfel se constată că teritoriul României este
59,8% rural, 39,4% intermediar, care însumate dau 99,2 % si doar 0,8% urban.(Eurostat
2012)
Din punct de vedere al distribuţiei în teritoriu, ponderea populaţiei rurale din
România reflectă incidenţa mai mare aacesteia faţa de alte ţări din UE, unde aşezările
rurale sunt mai puţin populate şi lascară mai redusă, ca alternativă faţă de concentrările
urbane. Multe dintre aceste comunităţi rurale contribuie, într-o mică masură, la cresterea
economică, însă îşi pastreazăstructurasocialăşi modul tradiţional de viaţă. In raport cu
datele Eurostat din anul 2012, 45,5% din populaţie locuieşteîn zona rurală, 43,9% în
regiuni intermediare care însumate dau 89,4 % şi 10,6% în zona urbană.

2.1.Caracterizarea generala a spaţiului rural

România se bucură de un potenţial de dezvoltare important, deşi insuficient

exploatat iar zonele rurale dispun de un potenţial de creştere substanţial având un rol
social vital (Analiza socio-economica în perspectiva dezvoltarii 2014-2020. Autoritatea de management pentru
PNDR. Draft III, iulie 2012).
Cu o suprafaţă totala de 238 mii km2 şi o populaţie de 19 038 098 locuitori,
România, este ca mărime, cel de-al doilea nou stat-membru al Uniunii Europene, după
Polonia.

14
 România reprezintă 6% din suprafaţa totală a Uniunii Europene si 4% din
populaţia acesteia fiind unul din statele europene cu o bună înzestrare în ceea ce priveste
resursele de teren, apă şi resurse umane. Cu toate acestea, pâna în prezent, aceste avantaje
au avut doar o influenţa limitată în ceea ce priveşte generarea unei dezvoltări
semnificative şi restructurări în agriculturăşi în zonele rurale.

2.1.1. Populaţia rurală

Există diferenţe semnificative din punct de vedere al densităţii populaţiei, pe tot
teritoriul României. Majoritatea comunelor cu mai puţin de 50 locuitori/km 2sunt grupate
în partea de vest a ţării şi a Deltei Dunării, comparativ cu zonele din est si din sud. Astfel,
densitatea medie a populaţiei este de 79,88 locuitori/km2 la nivel naţional şi de 43,31
locuitori/km2 în zonele rurale. ( Sursa INS 2011)
Populaţia rezidentă a României( fig.nr. 2.1. ) la 1 ianuarie 2022 a fost de 19 038
098 locuitori, în scădere cu 163,6 mii persoane față de 1 ianuarie 2021 . Această situaţie
se datorează valorilor negative ale sporului natural şi migraţiei externe. Schimbările care
au avut loc în dinamica populaţiei rezidente sunt rezultatul direct al tendinţelor
înregistrate la nivelul fenomenelor demografice: natalitatea, mortalitatea şi migraţia
internă şi externă (http//inse.ro Comunicat. Populatia rezidenta si migratia international
Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2023 şi migraţia internaţională în anul 2022 30/08/2023)
Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul
persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 156 mii persoane); aceasta
valoare se ajustează cu numărul naşterilor şi deceselor care au fost declarate tardiv la
oficiile de stare civilă.
Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (54,0%, respectiv
51,1%).
Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la
123,6 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de
65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 709 mii persoane (3 708 mii
față de 2 999 mii persoane), în creștere faţă de 678 mii persoane la 1 ianuarie 2021.
Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 54,0 la 54,4 persoane tinere și
vârstnice la 100 persoane adulte.
Raportul de dependenţă demografică este raportul dintre numărul persoanelor de
vârstă sub 15 ani şi de peste 64 ani şi populaţia în vârstă de muncă (15-64 ani) exprimat
la 100 de persoane

15
 Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 16 100
persoane). La 1 ianuarie 2022, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10 281 mii
persoane, în scădere cu 0,1% față 1 ianuarie 2021. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2022
a fost de 9 728 mii persoane, în scădere cu 0,9% față de aceeași dată a anului precedent.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2021
remarcându-se creșterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de
îmbătrânire demografică a crescut de la 122,4 (la 1 ianuarie 2021) la 123,6 persoane
vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2022) ( http//inse.ro Comunicat. Populatia
rezidenta si migratia international Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2023 şi migraţia
internaţională în anul 2022 30/08/2023).
Indicele de îmbătrânire demografică a populaţiei reprezintă numărul persoanelor
vârstnice (de 65 ani şi peste) care revine la 100 de persoane tinere (sub 15 ani).
Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populație a stagnat la 15,8%, în timp ce
ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,2
puncte procentuale (de la 19,3% în 2021 la 19,5% la 1 ianuarie 2022). Astfel, raportul de
dependenţă demografică a crescut de la 54,0 (la 1 ianuarie 2021) la 54,4 persoane tinere
și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2022).
România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea
de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaționale în
anul 2021 Fig.nr. 2,2) a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților
cu puțin peste 16 mii persoane.
În cursul anului 2021, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile
(50,2%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,7%).

16
 Fig.nr.2.1. Populaţia rezidentă pe sexe şi vârste,
la 1 ianuarie 2022
Fig.nr.2.2.Migraţia internaţională temporară de
lungă durată pe sexe şi grupe de vârstă,
în anul 2021
Sursa : (http//inse.ro Comunicat. Populatia rezidenta si migratia international Populaţia rezidentă la 1
ianuarie 2023 şi migraţia internaţională în anul 2022 30/08/2023)

Diminuarea populaţiei rezidente a influenţat valorile ratei natalităţii şi ratei

mortalităţii; astfel, rata natalităţii a fost, în 2015, de 10,0 născuţi-vii la 1000 de locuitori.
Factorii de scădere ai natalităţii sunt multipli, printre aceştia numărându-se:
emanciparea femeii şi participarea în creştere a acesteia la activităţi economice în afara
gospodăriei, creşterea duratei şi nivelului educaţiei, slăbirea influenţei normelor culturale,
mobilitate socială în creştere, costul ridicat al creşterii unui copil, reducerea funcţiei
economice a copilului şi îndeosebi a rolului său în securitatea economică a persoanelor
vârstnice, apariţia mijloacelor contraceptive moderne, alţi factori
(Proiectarea populaţiei României în profil teritorial la orizontul anulu 2060, Institutul
Naţional de Statistică, ISBN 978 – 606 – 8590 – 12 – 7 Editura Institutului Naţional de
Statistică,Coordonatorul publicaţiei: Elena Mihaela IAGĂR)
Ocuparea forţei de muncă. Rezervele forţei de munca din zonele rurale ale
României se micşoreaza, iar în structura lor calitativa intervin modificari, atât din punctul
de vedere al vârstei, cât şi al educaţiei. Astfel rata de ocupare în mediul urban este de
58,2% iar în rural este de 58,8%. ( Sursa INS 2011).

17
 Şomajul
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,91% la finalul lunii iunie
2023, mai mare decât aceea din luna mai cu 0,03%, potrivit Agenţiei Naţionale pentru
Ocuparea Forţei de Muncă (https://www.euronews.ro/articole/anofm).
Numărul total de şomeri la finalul lunii iunie 2023 a fost de 228.158 de persoane,
mai mare cu 2.216 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare. Totodată,
dintre aceștia, 37.066 au fost şomeri indemnizaţi şi 191.092, neindemnizaţi. Numărul
şomeril...
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a
înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (87,9%). Pe măsură ce scade
nivelul de educaţie, scade şi gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 67,5% dintre
persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 42,5% dintre cele cu nivel scăzut de
educaţie.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 68,8% la o distanţă de
1,2 % faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. Au fost
înregistrate valori mai mari pentru populaţia de sex masculin (77,3% faţă de numai
60,2% pentru populaţia de sex feminin) şi pentru persoanele din mediul urban (69,2%
faţă de 68,4% pentru persoanele din mediul rural).
În anul 2017, gradul de participare la procesul educaţional sau de instruire al
persoanelor de 25-64 ani era de 1,1%. Rata de părăsire timpurie a sistemului educaţional
de către tinerii în vârstă de 18-24 ani a fost în anul 2017 de 18,1%. (proporţia populaţiei
de 18-24 ani cu nivel scăzut de educaţie, care nu urmează nici o formă de instruire,
formală sau non-formală)( Analiza socio-economica în perspectiva dezvoltarii 2014-2020. Autoritatea de
management pentru PNDR. Draft III, iulie 2012)
Rata tinerilor neocupaţi care nu urmează nicio formă de educaţie sau de instruire
(calculată pentru grupa de vârstă 15-24 ani) a fost în anul 2017 de 15,2%, mai mare în
cazul femeilor (18,4% faţă de 12,1% în cel al bărbaţilor) şi în cazul celor rezidenţi în
mediul rural (18,0% faţă de 12,0% pentru tinerii din mediul urban).
(Forţa de muncă în România ocupare şi şomaj în anul 2017.INS 2018, coordonator: Elena
Mihaela IAGĂR)
Cele mai mari probleme, precizează INS, se regăsesc în rândul bărbaților și a
tinerilor cu vârste cuprinse între 15-24 ani. Pe de altă parte, rata de ocupare a populaţiei
în vârstă de muncă,cu vârste cuprinse între 15-64 ani, a fost, în trimestrul II al anului
2022, de 63,5%, în creștere față de trimestrul I 2022 cu 1,1 puncte procentuale.

18
 Sărăcia în zonele rurale

În anul 2017, rata sărăciei relative în România, estimată pe baza veniturilor totale
disponibile, exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii ale gospodăriei, a fost
de 23,6%. In valori absolute, numarul săracilor corespunzator acestei rate a fost de
aproximativ 4,65 milioane de persoane
In perioada 2014-2017, rata saraciei s-a mentinut la valori ridicate pânăîn anul
2016 (între 25,1%-25,4%), în ultimul an însă a scazut la 23,6%.
Sărăcia absolută se determină în funcţie de numărul gospodăriilor care nu îşi pot
satisface nevoile de bază (alimentare, de servicii şi de bunuri nealimentare) pe baza
identificării unui minim necesar de consum pe adult echivalent.Metoda foloseşte ca
indicator de bunăstare cheltuielile de consum (şi nu veniturile), care aproximează mai
bine nivelul de trai al gospodăriei.( Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea
sărăciei pentru perioada 2015-2020. www.fonduri-structurale.ro/descarca-document/179)
Sărăcia relativă se calculează ca reprezentând 60% din media venitului disponibil
pe adult echivalent.
În perioada 2012-2015, rata sărăciei, a evoluat ascendent, de la valoarea 22,9%, la
25,4%. In valori absolute, numărul săracilor corespunzător acestei rate a fost de 5050 mii
persoane.(2016,Dimensiuni ale incluziunii sociale în Romania in anul2015,Institutul Naţional de
Statistică Coordonatorul publicaţiei: Elena Mihaela IAGĂRISSN: 2066-933X ISSN-L: 1844-976X).
Rata sărăciei relative a fost în anul 2020 de 23,4%. În valori absolute,
numărul săracilor corespunzător acestei rate a fost de 4,5 milioane de persoane.
În anul 2020, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-
Est (35,6%), Sud-Vest Oltenia (32,7%) ṣi Sud-Est (32,6%), iar cea mai mică în
Bucureṣti-Ilfov (2,4%). (https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-25210800-ins-
saracia)
Rata sărăciei relative a fost, în anul 2020, de 23,4%, în valori absolute,
numărul săracilor corespunzător acestei rate fiind de 4,524 milioane persoane,
conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (IN).

2.1.2. Valorificarea resurselor agricole

În economia rurala este dominantă agricultura în cele mai multe zone care este
susţinută de resursele natural de sol, de apă precum si de resursele genetice, acestea fiind
puse în valoare de forţa de muncă prin intermediul tehnologiilor specifice.
Utilizarea terenurilor.
19
 Având o suprafaţa agricola utilizata de 13,3 milioane ha (reprezentând 55,8 % din
teritoriul României) în anul 2010, România dispune de resurse agricole importante în
Europa Centralaşi de Est. Deși zone semnificative din suprafaţa agricolă utilizată sunt
clasificate ca fiind zone defavorizate, condiţiile pedologice sunt deosebit de favorabile
activităţilor agricole de producţie în regiunile de sud și de vest ale ţării. Cea mai mare
parte asuprafeţei agricole utilizate este arabilă (8,3 milioane ha), urmată de păşuni şi
fâneţe (4,5 milioane ha), culturi permanente (0,3 mil. ha) şi grădini familiare (0,2 mil.
ha). (Sursa: INS,RGA 2010).

In 2021, suprafața cultivată la nivel național a crescut cu aproximativ 1.000 de

hectare, comparativ cu 2020 și a ajuns la 8,263 milioane de hectare arata cifrele
INS.
Județele care au detțnut cele mai importante ponderi in suprafața totală cultivate au
fost: Dolj (5,9%, respectiv 484.101 ha), Constanța (5,4% – 445.674 ha), Galați (5,1% –
419.770 ha), Calarasi (4,9% – 403.411 ha) si Teleorman (4,7% – 385.822 ha). La polul
opus, cele mai mici suprafețe cultivate s-au inregistrat in județele: Bistrita-Nasaud –
49.787 ha, Hunedoara – 50.191 ha, Harghita – 55.224 ha si Maramures 56.370ha .
(https://www.stiriagricole.ro/ins).

În ceea ce priveşte modul de folosinţ şi evoluţia sa (de la Recensamântul General

Agricol 2002 la cel din 2010), pe fondul unei reduceri constante a întregii suprafeţe
agricole utilizate, se înregistreaza o uşoară tendinţă de diminuare a ponderii terenului
arabil şi a culturilor permanente în total suprafaţă agricolă utilizată, concomitent cu o
uşoara creştere a ponderii paşunilor şi fâneţelor, precum şi a gradinilor familiale.
Suprafaţa agricolă neutilizată, înregistrata la Recensamântul General Agricol 2010,
inclusiv cea a unitaţilor care nu au îndeplinit condiţiile de a putea fi considerate
exploataţii agricole, a fost de 896 mii ha, iar suprafaţa agricola în repaus a fost de 953 mii
ha adica 1 849 000ha (sursa INS,Recensamântul General Agricol 2010).
Forţa de muncă din agricultura ramâne mult supradimensionată în comparaţie cu
alte state ale UE. Rata de ocupare în activitaţi agricole, forestiere si piscicole ramâne la
un nivel ridicat- 28,6%, în 2011) comparativ cu media europeana (4,7%), iar evoluţia sa
în ultimii ani (începând cu 2005 – 31,6%) nu a înregistrat evoluţii spectaculoase.
O parte însemnataa populaţiei ocupate în agricultura este foarte vulnerabilă social,
fiind în acelaşi timp vârstnică şi cu un nivel de educaţie foarte scazut, ceea ce face ca în

20
unele zone rurale din România să se instaleze adevărate zone de săracie, pe fondul
capacităţii limitate a comunităţilor rurale de a atrage investiţii.
In anul 2005, în UE-27, o cincime dintre fermieri aveau pregatire în domeniul
agricol, în timp ce în România ponderea acestoraa fost de 2,7 ori mai mica (7,4%)
(sursaStudiul Comisiei Naţionale de Prognoza ”Consolidarea exploataţiilor agricole”,
2012). Datele RGA 2010 arata înrăutaţirea situaţiei şi accentuarea discrepanţei faţa de
media europeana (29,4%).
Astfel, doar 2,5 % fermieri (şefi de exploataţii), aveau educaţie de bază sau
completă în domeniul agricol, în timp ce majoritatea deţineau doar experienţa practică
agricolă. La nivel regional, ponderea cea mai ridicată fermierilor cu pregatire în
domeniul agricol se înregistra în regiunea Centru (3,9%), iar cea mai scazută pondere
(exceptând regiunea Bucureşti Ilfov) a fost înregistrata în regiunea Sud-Vest Oltenia fiind
de 1,9%.
Situaţia din România arată faptul ca persistă fenomenul îmbatrânirii populaţiei din
mediul rural, fapt relevat, inclusiv, de ponderea scăzutaă a tinerilor în rândul capilor
(şefilor) de exploataţii. Datele RGA arată că în anul 2010 ponderea tinerilor capi de
exploataţii agricole a înregistrat o creştere de aprox 4 % ,de la 7,84% la 11,71%.
(sursaINS , RGA 2010 şi Ancheta structurala în agricultura 2005) fapt determinat şi de
politicile din domeniul dezvoltarii rurale aplicate în actuala perioada de programare.
Fenomenul îmbatrânirii se reflectă fide şi în datele APIA referitoare la beneficiarii
de plaţi directe pe suprafaţă şi vârsta acestora. Astfel, la nivelul anului 2011, numarul
fermierilor (capi de exploataţii) cu vârsta de 60 ani şi peste, reprezenta peste jumatate din
numarul fermierilor înregistraţi laAPIA (51,88%) şi lucrau aproximativ 2,62 mil haSAU
(mediasuprafeţei deţinute 4,66 ha). Ponderea înca ridicataatrage atenţiaasupra necesitaţii
de continuare a reînnoirii generaţiilor în agricultura.
Caracteristicile producţiei agricole. În mod tradiţional, România este un mare
producator de cereale şi plante oleaginoase, aceste culturi ocupând suprafeţele cele mai
însemnate (de 60%, respectiv 17%) din cele 8,3milioane ha teren arabil ale ţarii. De
altfel, cu suprafaţa agricola utilizată pe care o deţine (13,3 milione ha) şi cu o populaţie
de 19 milioane, România se situeaza, la nivelul Uniunii Europene, pe unul dintre primele
locuri în ceea ce priveşte terenul agricol ce revine pe cap de locuitor (0,41 ha).
În cadrul structurii producţiei agricole, sectorul producţiei vegetale este
predominant, deţinând, în anul 2010, o pondere de 67,5 din totalul producţiei, faţa de
31,6% cât reprezinta sectorul producţiei animale şi 0,9% serviciile agricole.

21
 Definind fermele mici ca având o suprafaţă sub 5 ha, acestea reprezentau, în 2010,
90% din totalul exploataţiilor româneşti şi lucrau 29,7% din suprafaţa agricolă utilizată.
Fermele de subzistenţă cu dimensiuni de sub două hectare reprezentând 71% din totalul
exploataţiilor şi lucrau 13% din SAU iar exploataţiile de sub un hectar ocupau 4,5% din
suprafaţa agricolă utilizată. În 2007, ponderea fermelor mici era tot de 90% iar fermele
foarte mici, cu dimensiuni sub două hectare, reprezentau 65%.Aceasta arată persistenţei
fenomenului agriculturii de subzistenţă şi semisubzistenţă, ale cărui rădăcini se află în
modul în care s-a pus în practică reforma agrară postdecembristă, dar şi în structura
demografică din ruralul românesc.
Spre deosebire de majoritatea ţărilor din UE, agricultura a fost si continuă să fie un
sector de primă importanţă în România, atât prin contribuţia sa în economie, cât si ca
pondere a populaţiei ocupate. Performanţele sectorului agricol românesc ramân relativ
modeste, în contrast cu potenţialul natural. (Sursa: Studiul Naţional de Prognoza
”Consolidarea exploataţiilor agricole”, 2012).
Produsele tradiţionale. Aceasta categorie de produse este foarte importanta
pentru Româniasi constituie o oportunitate de crestere economica, în special în zonele
rurale izolate sau defavorizate, dacasunt abordate prin masuri strategice integrate.
Potrivit Ordinului MADR Nr. 724 din 29 iulie 2013 privind atestarea produselor
tradiţionale, prin produs tradiţional se înţelege un produs alimentar fabricat pe teritoriul
naţional şi pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziţia lui
aditivi alimentari, care prezintă o reţetă tradiţională, un mod de producţie şi/sau de
prelucrare şi un procedeu tehnologic tradiţional şi care se distinge de alte produse
similare aparţinând aceleiaşi categorii.
Conform Registrului de atestare a produselor tradiţionale în luna august 2023 erau
atestate 759 din care, băuturi, 35; carne şi produse din carne, 309; lapte şi produse
din lapte, 140; legume-fructe, 120; pâine, produse de panificație și patiserie, 118;
pește, 30; altele: 7 (https://www.mangalianews.ro/2022/04/25)
Conform regulamentului (CE) nr. 510 al Consiliului din 20 martie 2006, produsele
traditionale pot dobândi protecţie la nivel comunitar ca Denumire de Origine Protejata
(DOP), Indicaţie Geografică Protejată (IGP) şi Specialitate Tradiţională Garantată (STG).
Aceasta recunoaştere la nivelul Uniunii Europene pe cele 3 semne de calitate,
DOP, IGP şi STG este un alt sistem de atestare care asigură protecţia denumirii
produselor agricole la nivel european.

22
 Desi exista o diversitate de produse alimentare înregistrate la M.A.D.R.,
deocamdata în România există puţine produse recunoscute şi protejate la nivel comunitar:
Magiunul de prune de Topoloveni, salamul de Sibiu, brânza de Ibăneşti, Novacul afumat,
caşcavalul de Săveni, cârnaţii de Pleşcoi etc.
Alaăuri de produsele ecologice si produsele cu denumiri de origine, produsele
tradiţionale sunt produse cu un înalt nivel de valorizare şi cu o piaţa în crestere. Produsele
tradiţionale trebuie susţinute în continuare, acest lucru fiind una dintre solu ţiile de
creştere a competitivitaţii sectorului agricol.
Irigaţii şi amenajari de îmbunătăţiri funciare. Suprafaţa amenajata pentru
irigaţii, a reprezentat în 2012 aproximativ 24% din SAU, în timp ce suprafaţa irigată a
fost mai mica de 1,3%. Din cele 3,1 milioane hectare amenajate cu infrastructura de
irigaţii, doar 50% sunt considerate viabile. Suprafaţa amenajată pentru desecari este
aproape egală cu aceea amenajată pentru irigaţii, iar combaterea eroziunii solului se face
pe circa 15% din suprafaţa agricolă.
În anul 2022 a fost pregătită pentru irigații de către ANIF o suprafață de 1 336 963
ha.

Certificarea DOP, ca Certificarea

Certificarea STG, Specialitate
Denumire de Origine IGP,Indicaţie
Tradiţionala Garantată, arată că
Protejata, arată că produsul GeograficaProtejată,
garantează doar reţeta produsul respectiv a fost
provine dintr-o regiune
traditională de realizat dupa o reţetă
restrânsă cu o anumită
preparare, materia traditională a ţării respective.
tradiţie în prepararea
prima şi mâna de lucru Atât mâna de lucru cât şi
produsului , iar mâna de
putând proveni din ingredientele pot proveni dintr-
lucru şi ingredientele sunt de afara regiunii de o zon mult mai mare.
provenienţă locală, strict origine a produsului.

controlate.

Nonperformanţa producţiei agricole anuale este generată, în primul rând, de

dependenţa înca (prea) ridicata de condiţiile meteorologice anuale, deoarece sistemele de
irigaţii sunt, în mare parte, degradate si nefuncţionale, echiparea precarăa fermelor cu

23
instalaţii de irigare si costul ridicat al apei pentru irigat, dar si datorită folosirii unor
tehnologii agricole învechite, cu consum redus din categoria inputurilor care susţin
performanţa (îngrasaminte, substanţe de protecţia culturilor) si cu echipamente tehnice
depășite din punct de vedere al consumului de energie si al productivităţii. Seceta, cu
frecvenţă din ce în ce mai mare, afectează producţia agricola mai cu seama în Câmpia
Româna, Dobrogea și Moldova, zone unde se găsesc și cele mai întinse sisteme de
irigaţii, construite în perioada 1960 - 1990, dar nefuncţionale sau neutilizate de circa 20
de ani.
Legea nr.269/2016 și Hotărârea de Guvern nr. 793/2016 au lansat Programul
naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii care prevede reabilitarea
infrastructurii principale de irigaţii în vederea creşterii suprafeţei irigate din suprafaţa
viabilă şi marginal viabilă economic pentru irigaţii la 70% în anul 2020 şi 90% la orizont
2030. In acest scop se va reabilita infrastructura principală de irigaţie din 86 de amenajări
viabile aparţinând domeniului public al statului, în suprafaţă de aproximativ 1,8 mil. ha,
până la sfârşitul anului 2020. Obiectivul specific al Programului îl reprezintă creşterea
randamentului staţiilor de bază (fixe şi plutitoare) şi repompare, eliminarea pierderilor de
apă prin infiltraţie din canalele de irigaţii aparţinând domeniului public al statului şi
eliminarea degradărilor apărute la construcţiile hidrotehnice de pe acestea. Restabilirea
capacităţilor existente de irigaţii reprezintă o măsură de bază pentru dezvoltarea
sectorului agricol în România. Reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii va
conduce la creşterea randamentelor de funcţionare ale amenajărilor de irigaţii cu
reflectare directă în reducerea tarifului/1000 m 3 apă pompată, ceea ce va crea posibilităţi
mai mari fermierilor pentru utilizarea apei pentru irigaţii.
România prezinta discrepanţe semnificative faţa de UE-27 si în materie de
productivitate asectorului agricol: chiar si în anii agricoli favorabili, nivelul
productivităţii se situează sub 50% din media UE-27, situaţie care arată potenţialul
economic nevalorificat al agriculturii si zonelor rurale românesti şi care poate fi
explicatăatât prin structura internaa fermelor românesti (dimensiune redusa), utilizarea
necorespunzatoare sau defectuoasăa factorilor de producţie, inclusiv a capitalului uman,
dar si prin cadrul instituţional si infrastructura deficitară existentă. În special, lipsa
infrastructurii de marketing/de valorificare a produselor agricole reprezinta un aspect
critic pentru fermele mici.
Pe total agricultura, specificul structural al exploataţiilor din România
(polarizarea), perpetuează o situaţie specială între ţarile UE, şi anume un număr important
de exploataţii (31,1% din total exploataţii agricole) nu utilizează tractorul şi 91,1%

24
exploataţii care nu deţin un tractor. La acestă situaţie s-a ajuns şi datorită faptului ca
retrocedarea terenurilor a avut ca efect secundar dependenţa micilor agricultori de
serviciile mecanizate ale deţinatorilor de tractoare, situaţie mai puţin întâlnita în alte ţari
UE(sursaStudiul CNP ”Consolidarea exploataţiilor agricole” 2012).
România are nevoie de o agricultura plurifuncţionala, competitiva dar si
complementaraă cu agricultura din celelalte ţari din Uniunea Europeana precum si de decizii
majore în ceea cepriveste susţinerea diferitelor sisteme concurenţiale de agricultura, printre
cele mai importante fiind:
-producţia de alimente și producţia de biocombustibil;
-agricultura convenţională și agricultura biotehnologica;
-agricultura intensivă și agricultura organică;
-agricultura modernă și agricultura tradiţională;
- agricultura familială și agricultura latifundiară.
Este important pentru agricultura româneasca, ca în fiecare caz enumerat anterior,
saăsedetermine punctul de echilibru, nivelul optim care transforma concurenţa în
complementaritateinterna.
Noua filozofie a dezvoltării spaţiului rural se bazeaza pe conceptul de dezvoltare
rurală durabilă, care presupune îmbinarea armonioasa între componenta economiei
agricole (şi forestieră) şi componenta economiei rurale neagricole, fundamentata
peurmatoarele principii:
- conciliereadintre economia rurala si mediul înconjurator (echilibrul economie -
ecologie);
- programele de dezvoltare durabila, trebuie sa cuprinda un orizont de timp
mediu si lung;
- naturalizarea spaţiului rural, prin pastrarea mediului natural cât mai intact;
- mediul antropizat, creat de om, sa fie cât mai apropiat de mediul natural;
- folosirea în activitatea economica rurala a resurselor naturale locale, cu prioritate
aresurselor regenerabile;
- diversificarea, prin pluriactivitate, a structurii economiei agricole, prin extinderea

2.2. Analiza SWOT pentru starea agriculturii românreti

PUNCTE TARI
1. Suprafaţa agricolă şi forestieră semnificativă şi condiţii pedoclimatice favorabile care
permit şi diversificarea culturilor
2. Procent mare din SAU detinută de fermele de peste 100 ha

25
3. Traditie indelungata in activitatea de cercetare – dezvoltare in domeniul agricol
4. Dinamică pozitiva a agriculturii ecologice în România.
5. Existenţa unei game variate de produse alimentare tradiţionale, atestate la nivel
naţional.
6. Disponibilitatea forţei de muncă din mediul rural.
7. Ponderea mare a terenurilor agricole şi forestiere generatoare de servicii ecosistemice
caracterizate printr-o mare diversitate biologică.
8. Utilizarea pe suprafeţe întinse de teren agricol a practicilor agricole tradiţionale
extensive.
9. Moştenire rurală bogată
10. Existenta GAL
11. Număr de unităţi de procesare modernizate şi aduse la nivelul standardelor europene
în creştere.
12. Creşterea capacităţii de cazare în structurile de primire turistică din mediul rural

PUNCTE SLABE

1.Trend demografic negativ

2. Numărul mare de exploataţii agricole de mici dimensiuni, fărâmiţarea excesivă şi
suprafaţa medie mică a terenurilor agricole şi forestiere.
3. Sistem de irigaţii neadaptat la cerinţele agriculturii românesti.
4. Un sistem de colectare, depozitare şi valorificare a produselor agricole insuficient
dezvoltat şi acces limitat şi neorganizat al fermierilor mici pe piaţă.
5. Nivelul scazut al educaţiei şi formării profesionale în agricultură si silvicultură cauzat şi
de scăderea numărului de unităţi şcolare (licee) cu profil agricol.
6. Interes scăzut al sistemului bancar în a finanţa sectorul agricol şi alte
activitati economice din mediul rural.
7. Nivel scăzut al productivităţii muncii în agricultură.
8. Pondere ridicată a agricultorilor vârstnici.
9. Sistem de consultanţă insuficient dezvoltat şi neadaptat la cerinţele pieţei şi care nu

OPORTUNITĂŢI

1. Potenţialul ridicat al pieţei interne pentru produse tradiţionale şi ecologice.

2. Capacitatea de absorbţie a pieţei comune pentru produsele agro-alimentare de nişă.
3. Accesul la programe de pregătire profesională, de calificare şi de dezvoltare
antreprenorială.

26
4. Susţinerea la nivelul UE a instrumentelor de gestionare a riscurilor şi a instrumentelor
în agricultură (asigurarea culturilor, a animalelor şi a plantelor, înfiinţarea fondurilor
mutuale, stabilizarea veniturilor)
5.Crearea reţelei europene pentru inovare si posibilitatea constituirii grupurilor
operationale pentru inovare.
6. Existenţa programelor interregionale de cooperare teritorială europeană care vor oferi
oportunitatea de a forma parteneriate cu alte entităţi din Statele Membre ale UE.
7. Rolul tot mai mare pe care-l capătă consultanţa agricolă în cadrul Noii Politici
Agricole ce promovează o agricultură bazată pe cunoaştere. În România în 2012 existau
2861 UAT comune, şi 320 UAT municipii şi oraşe
8. Posibilitatea redusăde a dezvolta reţele locale de desfacere şi lanţuri alimentare scurte.
9. Diversitatea tipurilor de turism ce pot fi practicate.
10. Implementarea subprogramelor tematice.
11. Potenţial genetic autohton ridicat ( vegetal, zootehnic).
12. Potenţial de atragere a investiţiilor străine în sectoarele agricol, al produselor
alimentare şi forestier.
13. Valorificarea şi conservarea resurselor locale (agricultură, silvicultură, patrimoniul
cultural, patrimoniu natural).
14. Dezvoltarea infrastructurii şi a serviicilor de bază premiză pentru creşterea
atractivităţii locale.
15. Introducerea de abordări inovative în mediul rural prin axa LEADER.
16. O gamă largă de surse de energie regenerabilă din agricultură şi silvicultură
neutilizate la potenţial (resturi vegetale, culturi energetice, lemn)
17. Posibilitatea compensării din fonduri europene a serviciilor de mediu şi sociale
oferite de ecosistemele agricole si forestiere.

AMENINŢĂRI

1. Scăderea numărului de cercetători pe fondul lipsei de atractivitate a sectorului, a

condiţiilor demotivante de salarizare.
2. Efectele schimbărilor climatice.
3. Tendinţe de intensivizare în agricultură, în special în zonele cu potenţial agricol, ceea
ce presupune creşterea inputurilor chimice.
4. Competiţia producătorilor externi.
5. Scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor.
6. Alterarea şi pierderea patrimoniului şi a tradiţiilor rurale.
7. Prelungirea crizei economico-financiare.

27
Prof. Florin Măracineanu
Prof. Elena Constantin
Capitolul III

Strategia dezvoltării agriculturii şi a spaţiului rural românesc

Material elaborat pe baza Raportului Comisiei prezidențiale privind strategia agricolă a României până
în 2030 – UPDATE

Prioritatea modernizării agriculturii şi a economiei rurale conform Cadrului naţional

strategic, trebuie să se fundamenteze pe funcţiile economice şi sociale vitale ale
sistemului agroalimentar:
-asigurarea alimentaţiei echilibrate și a securităţii alimentare a populaţiei, a necesarului
de materii prime pentru activităţile neagricole şi a unui export activ şi profitabil de
produse agroalimentare;
-asigurarea unui standard de viaţă decent familiilor de agricultori ;
-protejarea mediului înconjurător;
-economia rurală, în general, şi agricultura, în special, reprezintă o imensă piaţă pentru
ramurile din amonte şi aval de aceasta, contribuind direct la dezvoltarea unor ramuri
neagricole, precum şi a sectoarelor conexe agriculturii (şi silviculturii);
-sporirea capitalului peisagistic al spaţiului rural.

3.1.Cadrul naţional strategic pentru dezvoltarea durabilă a

spaţiului rural românesc
Strategia pentru dezvoltarea durabilă a spațiului rural românesc urmărește
elaborarea și implementarea unor politici agroalimentare adecvate pentru consumatori,
fermieri și procesatori, susținerea creșterii competitivității agroalimentare, în condiții de
siguranță alimentară și protecția mediului înconjurător.
Priorităţile Cadrului naţional strategic s-au elaborate pornind de la funcţiile spaţiului
rural şi ale agriculturii, care trebuie să se dezvolte continuu, conform prevederilor PAC:
28
-obţinerea producţiei agricole viabile pentru securitatea alimentară naţională;
- dublarea randamentelor agricole;
- dublarea valorii producţiei vegetale şi animale
- triplarea valorii producţiei agroalimentare procesate;
-asigurarea integrală a necesarul intern de produse alimentare de calitate îmbunătăţită şi a
unui excedent faţă de consumul alimentar intern, disponibil pentru export;
-asigurarea echilibrului ecologic durabil pe termen lung al spaţiului rural prin investiţii
publice, public-private sau private în lucrări de infrastructură de protecţie şi echipare a
teritoriului (sisteme de irigaţii, perdele de protecţie, sisteme hidro-ameliorative de
protecţie, împădurirea terenurilor degradate şi defrişate etc.);
-conservarea şi protejarea resurselor naturale regenerabile (solul, aerul,
apa,biodiversitatea) şi utilizarea durabilă a resurselor naturale agricole, în primul rând a
solului, conservarea biodiversităşii, aplicarea politicilor de atenuare a efectelor
schimbărilor climatice;
-compatibilizarea sistemului naţional de învăţământ şi cercetare ştiinţifică cu cel
european, asigurarea unui parteneriat durabil al acestuia cu sistemul agroalimentar
românesc;
-dezvoltarea teritorială echilibrată a economiei rurale agricole, extinderea IMM-urilor
rurale şi creşterea gradului de ocupare prin susţinerea cu preponderenţă a populaţiei
rurale active;
-echilibrarea balanţei alimentare (şi de plăţi) româneşti şi creşterea exporturilor
agroalimentare româneşti;
-restrângerea zonelor rurale defavorizate şi a sărăciei rurale severe.
România are o singură şansă pentru dezvoltarea agriculturii: alocarea masivă, dar
raţională, de capital investiţional în infrastructura rurală, echiparea teritoriului agricol
(irigații, perdele de protecţie a câmpului pe circa 3 mil. ha în zonele cele mai aride),
modernizarea exploataţiilor agricole, extinderea întreprinderilor de stocare-procesare a
produselor agroalimentare (nu numai cereale) precum şi sporirea capitalului de exploatare
atât din surse proprii cât şi din credite bancare avantajoase acordate fermelor agricole, prin
care să se susţină nivelele de producţie propuse pentru orizontul 2030.
Se estimează că România are un potenţial alimentar, la orizontul 2030, pentru
38,5 mil. persoane, respectiv un disponibil pentru export şi consum nealimentar de
materii prime agricole de circa 49-50 mld. euro.
Cele mai importante trei priorități care trebuie urmărite sunt:

29
 -consolidarea terenurilor, a fermelor şi eliminarea constrângerilor de pe piaţa
terenurilor;
- creșterea valorificării potenţialului agricol al ţării;
- reducerea sărăciei rurale.
În vederea îmbunătăţirii competitivităţii, trebuie avut în vedere:
- produsele cu specific regional;
- îmbunătăţirea lanţului agro-alimentar – în principal prin dezvoltarea formelor
asociative (asociaţii şi organizaţii de piaţă) şi intensificarea producției, acordând o atenţie
deosebită zootehniei.
- Principalele constrângeri în dezvoltarea spațiului rural sunt:
- acces insuficient la finanţare;
- fragmentarea terenurilor;
- populaţia îmbătrânită;
- lipsa de competenţe.
- Principalii factori determinanți sărăcia rurală sunt:
- lipsa oportunităţilor de angajare;
- acces redus la credite pentru dezvoltarea de activităţi productive;
- îmbătrânirea populaţiei rurale.
- Îmbunătăţirea cadrului instituţional şi de politici trebuie să urmărească:
- sprijinirea cooperării dintre fermieri;
- îmbunătăţirea eficienţei administraţiei Agricole;
- modernizarea sistemului de cercetare-educație precum şi a serviciilor de consultanta din
mediul rural.
Cele mai importante trei priorități care trebuie urmărite sunt:
- consolidarea terenurilor, a fermelor şi eliminarea constrângerilor de pe piaţa
terenurilor);
- creșterea valorificării potenţialului agricol al ţării ;
- reducerea sărăciei rurale

3.2. Politica de dezvoltare a infrastructurii agricole şi rurale

Dezvoltarea economică şi socială durabilă a spaţiului rural este indispensabil legată

de îmbunătăţirea infrastructurii rurale existente şi a serviciilor de bază.
Pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, un factor determinant îl constituie
modernizarea şi extinderea infrastructurii fizice rurale de bază care influenţează în

30
mod direct dezvoltarea activităţilor sociale, culturale şi economice şi, implicit, crearea de
oportunităţi ocupaţionale.
Se propune elaborarea unui plan de amenajare a zonelor rurale (nivel de
comună/microregiune) pentru identificarea necesităţilor şi prioritizarea obiectivelor de
investiţii (viabilitatea în timp a comunităţii/zonei), în vederea continuării programelor de
dezvoltare şi modernizare a infrastructurii rurale (drumuri, apă, canalizare etc.), asigurând
astfel o utilizare optimă a fondurilor. De asemenea, se propune dezvoltarea serviciilor
pentru populaţia rurală, în principal cele care deservesc comunităţile rurale (întreţinerea
căilor rutiere, colectarea deşeurilor menajere etc.)
Infrastructura agricolă (reţeaua de drumuri de acces la exploataţiile agricole,
sistemele de îmbunătăţiri funciare şi irigaţii, sistemele de prevenire a inundaţiilor etc.) nu
mai este adaptată noilor structuri de exploatare existente. În ultimii ani nu s-au efectuat
investiţii în reabilitarea/modernizarea sistemelor de irigaţii predate organizaţiilor
utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI) , ci numai cheltuieli pentru întreţinerea şi
reparaţia anuală a unor amenajări care
s-au înregistrat cu cereri de apă din partea fermierilor.
În anul 2016 s-a aprobal Programul Naţional de Reabilitare a infrastructurii
principale de irigaţii al cărui obiectiv general urmărește reabilitarea infrastructurii
principale de irigații pentru creșterea suprafeţei funcţionale din suprafața viabilă şi
marginal viabilă economic pentru irigaţii la 90%, la orizontul 2030.
Obiectivul specific al Programului constă în reabilitarea infrastructurii principale
de irigaţii din 86 de amenajări viabile aparţinând domeniului public al statului, în
suprafaţă de aproximativ 1,8 mil. ha.
Restabilirea capacităţilor existente de irigaţii reprezintă o măsură de bază pentru
dezvoltarea sectorului agricol în România care va determina
creşterea randamentului de funcţionare a amenajărilor de irigaţii cu efect direct în
reducere tarifului/1000 m3 apă pompată, ceea ce va crea posibilităţi mai mari fermierilor
pentru utilizarea apei pentru irigaţii.
Tot din fonduri comunitare se pot finanţa o serie de acţiuni de protecţie pentru
inundaţii (refacerea sistemului de diguri şi regularizări, corectarea şi amenajare a albiilor
pâraielor; construirea şi refacerea bazinelor de acumulare, a structurilor de reținere a
scurgerilor de apă etc.) şi protecția contra înzăpezirii localităţilor rurale (împăduriri,
perdele de protecţie), achiziţii de utilaje de dezăpezire.
Submăsura 4.3 - Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea
infrastructurii agricole și silvice
31
(https://portal.afir.info/informatii_generale_pndr_investitii_prin_pndr_sm_4_3_)
Scopul acestor investiții este îmbunătățirea performanței economice a fermelor
şi susținerea modernizării lor, pentru creşterea orientării către piaţă şi diversificarea
producției agricole, îmbunătăţirea performanţei economice a pădurilor și eficientizarea
utilizării apei în agricultură.
Obiectivele submăsurii 4.3
În irigații:
Modernizarea infrastructurii de irigații. Beneficiari sunt organizațiile/ federațiile
ale utilizatorilor de apă, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole în
conformitate cu legislația în vigoare.
În sectorul agricol:
Scopul acestor investiții este:
- creșterea competitivităţii sectorului agricol prin îmbunătăţirea accesibilităţii
exploataţiilor agricole;
-modernizarea şi adaptarea căilor de acces;
- asigurarea unei bune aprovizionare şi un acces mai facil către consumatori şi pieţele de
desfacere.
Beneficiari: Unități Administrativ Teritoriale şi/ sau Asociații ale acestora constituite
conform legislației naționale în vigoare
În sectorul silvic:
Scopul acestor investiții este înființarea, extinderea și modernizarea căilor de
acces în cadrul fondului forestier.
Beneficiariii sunt:
persoane juridice de drept privat/alte forme de organizare proprietari de pădure și/ sau
asociațiile acestora conform legislației în vigoare;
Unități Administrativ Teritoriale și/ sau Asociații ale acestora, proprietari de pădure;
dministratorul fondului forestier proprietate publică a statului conform legislației în
vigoare.

3.3. Politica funciară

Fragmentarea proprietăţii şi a terenurilor sunt cauzele unei productivităţi scăzute,

în condiţiile în care consolidarea proprietăţii asupra terenurilor este afectată de
problemele de înregistrare a terenurilor.
Transferul terenurilor, fie prin vânzare sau arendă este complicat de absenţa unui
sistem de cadastru funcţional şi a unor titluri sigure asupra terenurilor, respectiv de
problemele de identificare a parcelelor (care în anumite zone din România nu sunt

32
armonizate cu cadastrul), rezultatul fiind neclarităţi în ceea ce priveşte hotarele
terenurilor. De asemenea, costurile administrative asociate cu emiterea titlurilor de
proprietate sunt mari. Proprietăţile nesigure fac dificilă accesarea creditelor bancare.
Creşterea productivităţii este o provocare majoră întrucât majoritatea terenurilor se
afla in ferme de subzistenţă proprietatea fermierilor în vârstă, iar forţa de muncă în exces
rămâne la fermă din cauza lipsei unor calificări adecvate, a lipsei oportunităţilor de
angajare la ţară şi a unei protecţii sociale neadecvată.
Având în vedere numărul mare al exploataţiilor de subzistenţă şi faptul că o comas are a
terenurilor agricole are şi importane aspecte sociale, acest proces se anunţă de lungă
durată.
Pot exista cel puţin cinci direcţii distincte de acţiune, care nu se exclud, şi toate
urmăresc direct sau indirect acelaşi obiectiv: creşterea dimensiunilor fizice ale solelor
(mici) cultivate. Acestea direcţii sunt:
-stoparea fărâmiţării proprietăţilor mici prin introducerea dimensiunii minime
comerciale;
-creşterea dimensiunii fizice a proprietăţilor;
-stimularea asocierilor, arendare, concesionare a terenurilor agricole.
-măsuri tehnice
-concesionarea terenurilor restructurate de stat prin ADS eventual către fermierii mijlocii
şi mici.
O formă de exploatare a terenurilor agricole o constituie arenda. Prin arendare se
înțelege contractul incheiat între un proprietar de bunuri agricole și arendaș, cu privire la
exploatarea bunurilor agricole respective, pe o durată determinată și la un preț stabilit de
ambele părți.
Bunurile agricole pot fi arendate sunt: terenuri cu destinatie agricola (terenuri
arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, arbustii fructiferi, plantatiil de hamei și
duzi), pășunile împădurite, terenurile ocupate cu construcții și instalatii agrozootehnice,
amenajări piscicole si de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice, platformele și
spatiile de depozitare care servesc nevoilor productiei agricole și terenurile neproductive
care pot fi amenajate și folosite pentru productia agricolă, precum si animalele,
construcțiile de orice fel, mașinile, utilajele și alte asemenea bunuri destinate exploatșrii
agricole.
Arendarea se face prin contract scris incheiat intre proprietarul bunului agricol și
arendași. Acesta trebuie să fie cetățean român cu domiciliul in România și să prezinte
garanțiile solicitate de arendator.
33
 Principalele modificări aduse legii arendei (Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil) în anul 2023 vin în sprijinul arendașului, asigurându-i un cadru legislativ stabil în
vederea dezvoltării, accesării de fonduri europene, credite bancare și investiții pe termen
lung. Una din modificări prevede ca durata contractului de arendare să nu fie mai mică
de 7 ani ceeace asigură arendașului siguranță și stabilitate în scopul efectuării
cheltuielilor aferente cultivării și recoltării terenului
(https://www.juridice.ro/690692/principalele-modificari-in-legea-arendei.html).

3.4. Strategii ale industriei alimentare

Starea securității alimentare a României, reflectată în Indicele global al securității

alimentare rezultat din punctajul acordat pentru cele patru dimensiuni ale acestuia
(accesibilitate, 85,1 puncte, calificativul foarte bine; disponibilitate, 60,6 puncte,
calificativul moderat); calitate și siguranță, 77,9 puncte, calificativul bine; sustenabilitate
și adaptare, 47,1 puncte, calificativul slab).
În anul 2022 a rezultat calificativul global moderat (cu un scor de 68,8 din 100 de
puncte) (https://www.google.com/search?client=firefox-b-d&q= strategia+
industriei+alimentare#ip=1)
Punctajele pe indicatori arată punctele slabe pentru securitatea alimentară:
volatilitatea producției agricole și absența unei strategii privind securitatea alimentară în
sensul că politicile pentru combaterea efectelor climatice asupra resurselor naturale nu
sunt suficient de coordonate și consistente.
Analiza securității alimentare a României pe baza indicatorilor determinați de
FAO arată că procentul populației din România aflată în insecuritate alimentară severă a
fost în perioada 2018-2020 de 3,4%, iar al populației aflate în insecuritate severă și
moderată de aproape 14% valori aproape duble față de media zonei țărilor dezvoltate
(America de Nord și Europa) și aproape de trei ori mai mari față de unele țări europene
(Franța și Polonia).
În aceste condiții prioritatea strategică agroalimentară a României este
creşterea gradului şi a calităţii procesării materiilor prime agricole şi a exportului
de produse alimentare procesate.
Producţia de materie primă pentru industria alimentară
Consolidarea poziţiei producătorilor agricoli în lanţul agroalimentar este
influenţată pozitiv de:
-încurajarea asocierilor producătorilor, care permite creşterea capacităţii

34
de a furniza unităţilor de procesare din industria alimentară cantităţi mari de produse şi
creşterea calităţii materiilor prime agricole;
-plata corespunzătoare şi la timp a producătorilor agricoli - furnizori de materie
primă;
-instituţionalizarea sistemelor de contracte şi respectarea contractelor;
-eliminarea intermediarilor dintre producătorii de materii prime agricole şi
procesatori.

La nivelul industriei de procesare:

-creşterea gradului de prelucrare, deci a valorii adăugate prin diversificarea gamei
sortimentale;
-implementarea standardelor de management a calităţii;
-obţinerea de certificări sectoriale şi internaţionale necesare pentru atestarea
calităţii produselor oferite (inclusiv prin programele cu cofinanţare bugetară);
-oferta de export să fie conformă cu standardele de calitate ale pieţei externe de
destinaţie (minimum standarde UE);
-stimularea conformării la standardele de mediu.
Marketing şi acces pe pieţele externe:
-reorientarea mai intensă a exporturilor de produse agroalimentare către ţările din afara
UE;
-extinderea evenimentelor de promovare a cunoaşterii produselor româneşti în
afara UE;
-extinderea evenimentelor de promovare a cunoaşterii produselor româneşti în UE prin
valorificarea posibilităţilor de finanţare din fonduri europene dar şi naţionale;
-dezvoltarea brandurilor naţionale şi de sector;
-creşterea numărului de produse exportate sub brand propriu:
- pieţele externe nu cunosc produsele româneşti pentru că de multe ori acestea se exportă
vrac (şi ajung să fie reexportate ca provenind din alte ţări) şi nu în ambalaje
individualizate şi nici etichetate corespunzător, astfel încât să fie atestată provenienţa din
România;
-susţinerea prin programe de promovarea exporturilor a producătorilor asociaţi care
exportă produse cu indicaţii geografice şi denumiri de origine;
-este necesară o susţinere din partea birourilor economice din ambasadele
României, care să faciliteze stabilirea de relaţii comerciale cu importatori din
ţările respective;
35
-o selecţie riguroasă a societăţilor care beneficiază de sprijin şi promovare la
expoziţii şi târguri internaţionale cu finanţare europeană şi bugetară;
-se simte lipsa unor reţele de furnizare a informaţiei de interes pentru exportatori
pe categorii de produse (legate de standardele de calitate impuse de diferite pieţe externe,
de barierele tarifare şi mai ales netarifare).

3.5. Susţinerea exploataţiilor agricole

În ceea ce priveşte sprijinul posibil de acordat prin Politica Agricolă Comună
România poate utiliza următoarele măsuri:
-schema simplificată pentru micii fermieri. În urma evaluărilor făcute, în ţara noastră
se poate introduce o plată forfetară pe fermă, de circa 500 de euro, În principal pentru
fermele cuprinse între 1 şi 3 ha. În această categorie sunt incluse circa 650 de mii de
ferme, iar suprafaţa exploatată de ele este de 1198 mii ha;
-plata suplimentară de 25% din plata de bază (pentru România, aceasta ar însemna
circa 34 euro/ha în plus) în primii 5 ani pentru tinerii fermieri (cei care nu au împlinit
40 de ani) care îşi încep activitatea, pentru ferme de maximum 25 ha, (sursa de finanţare:
Pilonul 1);
-plăţi cuplate cu producţia pentru o serie de produse şi pentru anumite tipuri de
activităţi agricole dificile dar care sunt deosebit de importante din motive
economice şi/sau sociale;
-măsuri pentru dezvoltarea fermelor şi afacerilor (sursa de finanţare: Pilonul 2):
- pentru instalarea tinerilor fermieri;
- dezvoltarea fermelor mici;
- dezvoltarea de activităţi non-agricole în mediul rural;
- plăţi anuale acordate fermierilor care participă la „schema pentru micii
fermieri” şi care îşi transferă definitiv exploataţia şi drepturile de plată corespunzătoare
altui fermier;
-accesarea de proiecte pentru investiţii în active fizice (sursa de finanţare: Pilonul 2);
-servicii de consiliere (sursa de finanţare: Pilonul 2);
-sprijin pentru scheme de calitate pentru produse agricole şi alimentare (sursa de
finanţare: Pilonul 2);
-sprijin pentru cooperare şi pentru înfiinţarea de grupuri de producători (sursa de
finanţare : Pilonul 2);
36
-sprijin pentru agricultura ecologică (sursa de finanţare: Pilonul 2);
-sprijin pentru bunăstarea animalelor: porci, păsări , bovine pentru carne (sursa de
finanţare: Pilonul 2);
-sprijin pentru asigurarea culturilor şi a animalelor (sursa de finanţare: Pilonul 2);
-sprijin pentru înfiinţarea de fonduri mutuale (sursa de finanţare: Pilonul 2);
-sprijin prin instrumentul de stabilizare a veniturilor (sursa finanţare: Pilonul 2);
-sprijin pentru fermierii din zonele care se confruntă cu constrângeri naturale (sursa
de finanţare: Pilonul 2);
Cele mai recente estimări relevă faptul că aplicarea unor măsuri în mod coordonat
şi integrat ar putea stimula comasarea terenurilor. Acestea ar putea fi:
-măsurile pentru dezvoltarea fermelor şi a afacerilor :
- pentru instalarea tinerilor fermieri ce au posibilitatea de a accesa prin proiecte un sprijin
de 70 000 Euro/exploataţie;
- dezvoltarea fermelor mici prin accesarea de proiecte de până la 15 000 euro/fermă mică
(o altă abordare a măsurii actuale de sprijin pentru fermele de semisubzistenţă);
- dezvoltarea de activităţi non-agricole în mediul rural;
- plăţi anuale acordate fermierilor care participă la „schema pentru micii fermieri” şi care
îşi transferă definitiv exploataţia şi drepturile de plată corespunzătoare altui fermier.
Sprijinul se plăteşte începând cu data transferului şi până în 2020 este de 120% din plata
pe care ar fi primit-o în cadrul schemei pentru ferme mici din pilonul 1, pentru România
ar fi de 600 euro/fermă.
-accesarea de proiecte pentru investiţii în active fizice (tinerii fermieri putând primi o
subvenţie suplimentară de până la 20% faţă de ceilalţi solicitanţi);
-servicii de consiliere (1500 Euro/consiliere/fermă);
-sprijin pentru scheme de calitate pentru produse agricole şi alimentare (3000
Euro/exploataţie /an);
-sprijin pentru cooperare şi pentru înfiinţarea de grupuri de producători;
-sprijin pentru agricultura ecologică;
-sprijin pentru bunăstarea animalelor: porci, păsări , bovine pentru carne ;
-sprijin pentru fermierii din zonele care se confruntă cu constrângeri naturale;
-Măsuri pentru gestionarea riscurilor:
- sprijin pentru asigurarea culturilor şi a animalelor (65% sprijin din prima de
asigurare pentru contractele de asigurări care acoperă pierderile cauzate de un
fenomen meteorologic nefavorabil, de o boală a animalelor sau a plantelor sau de
infestarea parazitară);
37
- sprijin pentru înfiinţarea de fonduri mutuale pentru bolile animalelor şi ale
plantelor şi pentru incidentele de mediu (65% sprijin din costurile eligibile ale
funcţionării fondului mutual )
- sprijin prin instrumentul de stabilizare a veniturilor, acest sprijin poate fi
acordat numai în cazul în care scăderea venitului fermierului depăşeşte 30 % din
venitul mediu anual al acestuia ( se acordă sprijin în valoare de 65% din costurile
eligibile pentru funcţionarea fondului mutual).
Pe piaţa muncii din zona rurală se observă diferenţe regionale. Agricultura ca
principala activitate ocupatională a scăzut în importanţă în nord-vestul si centrul ţării.
Forţa de muncă rurală din aceste regiuni s-a orientat din ce în ce mai mult către sectorul
industriei şi cel al serviciilor. În restul regiunilor ponderea agriculturii în totalul gradului
de ocupare s-a menţinut sau chiar a crescut. La rândul său, şomajul rural înregistrează
nivelele cele mai ridicate în sudul ţării şi cele mai scăzute în vestul şi sud-vestul ţării.
Economia rurală este încă slab diversificată şi dependentă de activităţile agricole,
ceea ce are drept consecinţă venituri reduse pentru întreprinzătorii din mediul
rural.Veniturile rurale sunt relativ scăzute, iar discrepanta fatţă de zonele urbane se
măreste din ce în ce mai mult.

38
Prof. Florin Mărăcineanu
Prof. Elena Constantin

Capitolul IV

Politici si strategii pentru zonele defavorizate

Zona montană, prin limitarea posibilităţilor de utilizare a terenurilor agricole, din cauza
altitudinii şi a condiţiilor de climă, a pantelor, a substratului geologic şi a costurilor ridicate
ale lucrărilor acestuia, a condiţiilor de trai, a infrastructurii, a mediului de afaceri, a
accesului la învăţământ şi a serviciilor medicale, este considerată defavorizată (Legea nr.
197/2018, a muntelui. Monitorul Oficial nr. 659 din 30 iulie
2018)https://legeaz.net/monitorul-oficial-659-2018/lege-muntelui-197-2018.
Pentru elaborarea şi aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul
dezvoltării şi protecţiei zonei montane, zone marcate de specificitate, fragile ecologic şi
defavorizate economico-social din cauze naturale, cu o gestiune specifică, funcţionează
Agenţia Naţională a Zonei Montane.
Principalele resurse ale zonei montane a României sunt reprezentate de fondul
forestier şi de biodiversitate, de flora furajeră a pajiştilor naturale, de ape minerale, de
peisaje şi de factorul antropic autohton, purtător de tradiţii economice si culturale.
Exploatarea neraţionala a resurselor forestiere genereaza catastrofe naturale
(inundaţii, alunecari de terenuri), iar absenţa sau discontinuitatea folosirii îngraşămintelor
organice, produse de animale rumegatoare, provoacă degradarea calitativă a paşunilor şi
fâneţelor naturale, cu consecinţe economico-sociale irecuperabile, pentru populaţie şi
societate.

39
 Agricultura reprezintă principala activitate economică din zona rurală a Carpa ților
românești. Conform unui studiu elaborat de Comisia Europeană, în zona montană se
regăsește 19,7% din suprafața agricolă utilizată, 18,5% din forța de muncă direct implicată
în agricultură, 17,6% din numărul total al fermelor și 19,5% din numărul animalelor.
Conform aceluiași studiu, dimensiunea medie a fermei este de 3,9 ha (a treia cea mai
mică dintre țările montane), iar dimensiunea economică a fermei raportată la un ha este de
253 Euro, iar raportată la unitatea de muncă anuală este de 1631 Euro (cea mai mică din
țările montane), rezultând de aici slaba productivitate a fermelor montane românești și
veniturile mici ale fermierilor. Agricultura este practicată în mare parte (peste 65%) în
ferme mici și foarte mici (sub 2 ha), principala activitate fiind creșterea animalelor (vaci,
oi, capre).

4.1.1. Zona montană defavorizată (ZM)

Zona Montană Defavorizată, în baza Regulamentului (CE) 1257/1999, ocupă o

suprafaţă totală decirca 71.340 km2, ceea ce reprezintă 29,93% din suprafaţa totală a
României, iar ponderea ZMD din suprafaţa agricolă utilizată în România este de 20,14
% , suprafaţă agricolă utilizată a ZMD fiind de cca. 2.802.000 ha.
În Zona Montană Defavorizată trăiesc aproximativ 2.400.000 locuitori, cca.11% din
populaţia totală a României. Zona montană defavorizată se suprapune

40
 În cea mai mare parte arealul carpatic are o altitudinea medie de 1.136 m,
altitudinile maxime depăşind 2.500 m. Temperaturile medii anuale ale zonei montane au
valori de 6°C la circa 1.000 m altitudine şi mai puţin de -2°C la altitudini de peste 2.000 m.

Delimitarea Zonei montane defavorizate. Sunt considerate ca aparţinând zonei

montane defavorizate:

- Unităţile administrativ-teritoriale (UAT) de bază (comune sau oraşe) situate la altitudini

medii mai mari sau egale cu 600 de metri, limitele acestora fiind acelea ale blocurilor
fizice (identificate in Sistemul Integrat de Administrare şi Control) ce aparţin de aceste
UAT;

- Unităţile administrativ-teritoriale de bază situate la altitudini medii între 400 – 600 metri
şi care au o pantă medie egală sau mai mare de 15%, limitele acestora fiind acelea ale
blocurilor fizice (identificate în Sistemul Integrat de Administrare şi Control) ce aparţin de
aceste UAT.

4.1.2. Zona semnificativ defavorizată (ZSD)

Zona semnificativ defavorizată este reprezentată de cele 24 UAT care acoperă în

totalitate sau parţial Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” având o suprafaţa de circa 5.898
41
km2, ceea ce reprezintă 2,47 % din suprafaţa totală a României. Din suprafaţa totală a ZSD,
doar cca. 195.100 ha reprezintă teren agricol, restul de suprafaţă fiind în principal luciu de
apă (circa 65%), astfel că ponderea de SAU din ZSD din România este de 1,40 %.

Pe acest teritoriu trăiesc aproximativ 170.000 locuitori – circa 0,78 % din populaţia
totală a României. Densitatea populaţiei este de sub 29 locuitori/km 2, ceea ce înseamnă
31,5% din media densităţii populaţiei la nivel naţional (91 loc./km2). Întreaga suprafaţă
desemnată este considerată şi IBA (Important Birds Areas).

Nota de bonitare medie a ZSD este 16, reprezentând 46% din valoarea medie
ponderată a notelor de bonitare la nivel naţional. În această zonă productivitatea agricolă
este limitată (producţie medie de porumb este de 39% din producţia medie naţională) în
special datorită calităţii reduse a solului (domină solurile tinere, nisipoase), climatului
nefavorabil (temperaturi ridicate şi precipitaţii scăzute) şi de umiditate a solului
(predomină solurile nisipoase, cu drenaj rapid).

Delimitarea Zonei semnificativ defavorizate. Pentru desemnarea zonei

semnificativ defavorizate s-au luat în studiu unităţile administrativ teritoriale care se
suprapun în totalitate sau parţial cu Rezervaţia Biosferei “Delta Dunarii”. În această zonă
nota de bonitare medie nu este mai mare de 16 - reprezentând 46 % din valoarea medie
ponderată (35) a notelor de bonitare a terenurilor agricole din România. Limitele acestor
unităţi administrativ - teritoriale sunt acelea ale blocurilor fizice ce aparţin de aceste UAT.

De asemenea, pentru a răspunde cerinţelor Art. 19 din Regulamentul (CE)

1257/1999 au fost calculate densitatea populaţiei şi nivelul de dependenţă a populaţiei faţă
de activităţile agricole din zona semnificativ defavorizată. Rezultatele indică faptul că
densitatea populaţiei are o valoare de 28,7 locuitori/km 2 – ceea ce înseamnă 31,5% din
media densităţii populaţiei României, şi că cca. 40 % din populaţie este dependentă de
activităţile agricole.

4.2. Zone defavorizate de condiţii naturale specifice (ZDS)

Zonele defavorizate de condiţii naturale specifice formează suprafeţe continue din

cel puţin 3 UAT. Numărul total de UAT este de 293. Acestea sunt caracterizate de
productivitate agricolă scăzută şi de specificităţi legate de sol, climă, biodiversitate, relief
etc.

42
 Suprafaţa ocupată de ZDS este de circa 23.507 km 2, ceea ce reprezintă 9,87 % din
suprafaţa totală a României. Din suprafaţa totală a ZDS, suprafaţa agricolă reprezintă circa
1.803.000 ha, ponderea SAU din ZDS/ SAU din România fiind de 12,94%.

Pe acest teritoriu trăiesc aproximativ 1.750.000 locuitori – circa 8,06 % din

populaţia totală a României. În această zonă productivitatea agricolă este limitată
(producţie medie de porumb pentru toate ZDS este în medie de 61% faţă de producţia
medie naţională, în condiţiile în care în cele mai productive areale desemnate producţia
medie de porumb este în medie de 68% din media naţională).

Delimitarea Zonelor defavorizate de condiţii naturale specifice. Zonele

defavorizate de condiţii natural specifice - ZDS (Art. 20 al Regulamentului (CE)
1257/1999) sunt alcătuite din acele unităţi administrativ-teritoriale care formează suprafeţe
continue compuse din cel puţin 3 UAT şi care au o notă de bonitare a terenurilor agricole
de până la valoarea de 28 (80% din valoarea medie naţională). De asemenea, UAT din
aceste zone nu trebuie să aibe în mod individual note de bonitare mai mari de valoarea 30.
Limitele zonelor defavorizate de condiţii naturale specifice sunt acelea ale blocurilor fizice
ce aparţin de UAT incluse în aceste zone.

Caracteristicile naturale, pe zone geografice, ale ZDS sunt următoarele:

- arealele din Podişul Moldovei şi din Subcarpaţii Moldovei (din estul României) sunt
caracterizate de un climat continental cu nuanţe excesive (variaţii mari de temperaturi între
vară şi iarnă, precipitaţii scăzute mai ales în timpul verii) şi de soluri fie argiloase (greu de
lucrat), fie nisipoase (cu drenaj rapid).;

- arealele din Subcarpaţii Curburii şi din estul Subcarpaţilor Getici (partea central estică a
ţării) prezintă pante ridicate şi roci friabile, predispuse la eroziunea solului, motiv pentru
care suprafeţe importante sunt ocupate de soluri erodate (erodisoluri).

- arealele din Podişul Dobrogei (SE extrem al ţării) sunt dominate de roci calcaroase -
sensibile la utilizarea fertilizanţilor şi se caracterizează prin precipitaţii scăzute şi
temperaturi ridicate pe timpul verii ce amplifică deficitul de apă din sol şi procesul de
evapo – transpiraţie de la nivelul plantelor;

- arealele de la intrarea Dunării în Câmpia Română şi cele de la ieşirea acestora din

Câmpia Română (SV şi SE ţării), din stânga Dunării, incluzund şi stânga râurilor Jiu,
Motru, dar şi Ialomiţa şi Călmăţui prezintă vaste suprafeţe nisipoase, conducând astfel

43
rapid la apariţia secetei edafice şi afectând astfel recoltele.. Aceste zone sunt însă deosebit
de importante datorită vegetaţiei ierboase sclerofile, tipic stepică;

- arealele din vestul Munţilor Banatului (SV ţării) nu sunt destul de înalte pentru a face
parte din zona montană dar caracteristicile montane date de rocile dure ce suportă un strat
subţire de sol şi prezenţa pantelor se constituie în factori restrictivi pentru agricultură;

- arealele din partea vestică a Podişului Transilvania (centrul României) prezintă o

fertilitate mai scăzută a solului, aceste terenuri fiind pretabile numai utilizării agricole
extensive;

- arealul din Depresiunea Maramureşului (nordul României) prezintă un grad ridicat de

gleizare şi procese de eroziune a solului care afectează potenţialul productiv al solului.

În aceste zone, sprijinul financiar condiţionat de respectarea Bunelor Condiţii Agricole şi

de Mediu are şi rolul de a contribui la conservarea specificului de mediu.

Zoneie vulnerabile (VN) sunt definite în funcţie de riscurile naturale (orice fenomen
atmosferic, hidrologic, seismic, vulcanic, precum şi incendiile, alunecările şi surpările de
teren, avalanşele, incendiile forestiere, cutremurele de pământ şi erupţiile vulcanice), care
din cauza locaţiei, a gravităţii şi a frecvenţei, pot afecta grav societatea. (In conformitate cu
Glosarul international al termenilor de bază, specific managementului dezastrelor, editat de
Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA) - Geneva 1992, 1993, 1996, sub egida O.N.U.
si adoptat in legislatia tarilor membre U.E).

Caracteristica distructivă a unui fenomen natural generator de pagube reprezintă

acea mărime specifică a fenomenului care prin interacţiune cu structurile construcţiilor le
produce acestora daune. De exemplu, inundaţiile au două caracteristici distructive:
înălţimea coloanei de apa şi câmpul de viteze; alunecările de teren lente au câmpul de
deplasari diferenţiate. Caracteristica distructivă a unei alunecari de teren reprezinta acea
marime specifică a fenomenului care prin interacţiune cu structurile constructiilor le
produce acestora daune: câmpul de deplasari diferenţiate pentru alunecarile lente, deplasări
de subsidenţă pentru dezvoltarile retrogresive, energia cinetică a masei alunecatoare pentru
alunecarile rapide.

4.3. Obiective politice specifice pentru zona montană

LEGE Nr. 347 din 14 iulie 2004 *** Republicată Legea muntelui

44
 Politica montană are ca scop valorificarea durabilă a resurselor muntelui şi
contribuie menţinerea utilizării agricole a terenurilor la conservarea spaţiului rural, precum
şi la salvgardarea şi promovarea metodelor de exploatare durabilă prin măsuri de
conservare a peisajului şi a biodiversităţii şi de dezvoltare a activităţilor economice
specifice acestei zone.
În concordanţă cu orientările strategice comunitare pentru politica de dezvoltare
rurală şi conformitate cu principiile stabilite prin Regulamentul Consiliului (CE) nr.
1.698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol
pentru Dezvoltare Rurală, obiectivele specifice ale acestei politici vizează:
-valorificarea optimă a resurselor agricole, piscicole, forestiere, energetice, industriale,
artizanale, turistice şi culturale specifice, existente pe teritoriul unei localităţi sau pe un
anumit ce se constituie ca o entitate naturală în zona montană;
-diversificarea activităţilor economice şi de producţie din zona montană, fără deteriorarea
echilibrului ecologic sau degradarea mediului natural;
-integrarea activităţilor lucrative la nivel de producător sau prin asocierea producătorilor
pentru aplicarea unei politici montane competitive;
-recunoaşterea existenţei obiective a condiţiilor naturale speciale şi a dreptului
comunităţilor din zona montană la o dezvoltare specifică;
-dezvoltarea şi ridicarea calităţii vieţii din zona montană;
-asigurarea unui management performant la nivelul cerinţelor Uniunii Europene şi al
convenţiilor la care România este parte, a reţelei ecologice a ariilor naturale protejate prin
protecţia şi conservarea ariilor naturale protejate, a florei şi faunei sălbatice şi utilizarea
durabilă a resurselor naturale disponibile în limitele potenţialului biologic natural de
regenerare acestora.
- politica montană trebuie corelată cu documentaţiile de planificare teritorială relevante.

4.4. Obiective strategice generale pentru zona montană

Actualele linii strategice sunt în acord cu cele trei priorităţi interconectate ale
Strategiei Europa 2020 care definesc viziunea comunitară asupra economiei sociale
de piaţă pentru secolul XXI:
a) creşterea inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;
b) creşterea sustenabilă: promovarea unei economii mai ecologice şi mai
competitive, care să utilizeze mai eficient resursele;

45
 c) creşterea inclusivă: promovarea unei economii cu grad înalt de ocupare, care să
genereze coeziune socială şi teritorială.
“Convenţia Carpatică” (Convenţia cadru pentru protecţia și dezvoltarea
durabilă a Carpaţilor), adoptată în anul 2003 şi ratificată de România în anul 2006,
prevede un număr de 13 măsuri pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a zonei
Carpaţilor.
Obiective generale și specifice
Obiectiv general 1: Creșterea competitivităţii economice
Obiective specifice:
a) Creșterea veniturilor fermierilor
b) Sporirea gradului de informare al fermierilor în vederea dezvoltării de activităţi
specifice
c) Organizarea fermierilor în asociaţii pentru valorificarea produselor
agroalimentare
Obiectiv general 2: Creșterea atractivităţii Carpaţilor și stabilizarea populaţiei
montane
Obiective specifice:
a) Menţinerea tinerilor în zonele montane
b) Încurajarea diversificării activităţilor economice în zona montană
c) Revitalizarea turismului montan prin modernizarea infrastructurii specifice în
vederea dezvoltării și promovării potenţialului natural și cultural din zona montană
d) Modernizarea infrastructurii de transport și pentru serviciile de bază
Obiectiv general 3: Îmbunătăţirea caracteristicilor de mediu în zona de munte
Obiective specifice:
a) Gestionarea durabilă a resurselor forestiere
b) Conservarea biodiversităţii, prin elaborarea/ implementarea planurilor
/măsurilor de management ale ariilor naturale protejate
c) Implementarea managementului durabil al deșeurilor
Obiectiv general 4: Conservarea și valorificarea resurselor culturale
Obiective specifice:
a) Protejarea, promovarea și menţinerea vie a patrimoniului imaterial și a creaţiei
contemporane
b) Promovarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional.
Evoluția zonei montane din Romania trebuie să se ghideze în primul rând după
principiul fundamental al dezvoltării durabile.

46
 Dezvoltarea durabilă a zonei montane presupune creșterea rațională a
atractivității și dezvoltarea economico-socială în contextul asigurării bunăstării
populației fără a pune în pericol existența generațiile viitoare.
Factorul principal al dezvoltării durabile a zonei montane din România îl
reprezintă elementul uman, omul fiind cel care a creat și menținut zona montană așa
cum se prezintă ea astăzi. În elaborarea tuturor politicilor și strategiilor care vizează
zona montană trebuie aplicate următoarele principii fundamentale:
- principiul dezvoltării durabile
- principiile precauției și prevenirii
- parteneriatul, participarea publicului și implicarea factorilor interesați
- abordare integrată a problemelor
-menținerea echilibrului ecologic al ecosistemelor, conservarea
biodiversității și a habitatelor naturale.

Dezvoltarea economică și socială în zona montană este susținută prin

următoarele măsuri, conform cu Legea nr. 197/2018, a muntelui

-sprijin financiar pentru crescătorii de animale pentru stimularea creşterii

efectivelor în vederea păstrării atributelor ecologice ale pajiştilor montane care constituie
o prioritate strategică.
-plată diferenţiată pentru crescătorii de animale, în funcţie de severitatea
handicapurilor naturale şi de gradientica altitudinală, în vederea menţinerii fermierilor în
zonele înalte de munte, a creşterii efectivelor de animale, precum şi a păstrării şi
ameliorării productivităţii pajiştilor.
-se acordă,subvenţii pentru investiţii de capital, credite bancare, bonificaţii la
dobânzile bancare, credite bancare preferenţiale, dobânzi reduse, pentru dezvoltarea
fermelor şi/sau a exploataţiilor agricole din zona montană.
-sprijinirea financiară şi materială pentru constituirea şi dezvoltarea formelor
asociative a producătorilor şi procesatorilor agricoli, în vederea comercializării
produselor cu impact semnificativ din punct de vedere economic, social şi de mediu;
-sprijinirea financiară şi materială a asociaţiilor de producători pentru a avea acces
pe pieţe, în vederea promovării şi desfacerii produselor montane, pentru valorificarea
superioară a acestora, în interesul prioritar al producătorilor agricoli;

47
 -sprijinirea investiţiilor integrate în scopul dezvoltării, modernizării şi
rentabilizării exploataţiilor agricole;
- sprijinirea agricultorilor care practică transhumanţa;
-sprijinirea producătorilor pentru îmbunătăţirea producţiei şi a caracteristicilor
nutriţionale ale furajelor prin adoptarea de practici agricole compatibile cu zona montană
şi care au un impact redus asupra mediului, animalelor şi apelor uzate;
-facilitarea şi consolidarea practicilor pe păşunile montane în scopul utilizării
directe a florei montane prin păşunatul animalelor care protejează peisajul montan;
-încurajarea producţiei de lapte pentru a permite fermierilor din această zonă să
obţină venituri adecvate, destinate să le asigure acestora un trai decent şi să diminueze
procesul de migrare a populaţiei;
-înfiinţarea de centre de colectare, depozitare, puncte de sacrificare şi a unor unităţi
de procesare a materiilor prime: lapte, carne, fructe, lână, piei de animale, lemn;
- sprijinirea producătorilor şi/sau procesatorilor de produse agroalimentare din
zona montană în vederea promovării produselor obţinute, certificate ca: „produs montan",
„produs tradiţional”, „produs ecologic”, precum şi a celor certificate la nivel european;
-familiile tinere de agricultori de munte, care îşi întemeiază gospodării şi cresc
animale în echivalent a 5 unităţi vită mare, sunt scutite de impozitul agricol şi impozitul
pe venitul realizat din agricultură timp de 5 ani de la înfiinţare şi de 50% din venituri, în
următorii ani, pe durata existenţei titularului.
-specialiştii agricoli, medicii, profesorii care se stabilesc în zona montană şi
se obligă să desfăşoare activitatea pe o perioadă de minimum 5 ani în zona montană vor
primi o primă de instalare şi sprijin financiar pentru cumpărare şi construire de locuinţe.
-sprijin pentru activităţile nonagricole: turism montan, agroturism şi ecoturism,
prin serviciile specifice; activităţi de artizanat şi alte activităţi tradiţionale specifice zonei
montane; servicii din domeniile: medical, social, sanitar-veterinar, consultanţă, comerţul
produselor agroalimentare şi nealimentare, contabilitate, transport, tehnologia
informaţiei, comunicaţii, energie şi alte servicii destinate populaţiei.
.
Tabel nr 1

Masive muntoase pe grupe de munţi şi judeţele aferente

CARPAŢII ORIENTALI Judeţ CARPAŢII Judeţ CARPAŢII Judeţ

MERIDIONALI OCCIDENTALI
1. Grupa Nordică Maramureş 4. Grupa Bucegi Prahova 8. Munţii Banatului şi Caraş-

48
 Bistriţa- Poiana Ruscă Severin
Năsăud (M. Bucegi, Leaota,
(M. Oaş, Gutâi, Ţibleş, Suceava Satu Piatra Craiului) Braşov (M. Semenic, Almăjului, Hunedoara
Bârgău, Maramureşului, Mare Aninei, Locvei,
Rodnei, Suhard) Argeş Dognecea) Timiş

Dâmbovița
2. Grupa Centrală Suceava 5. Grupa Făgăraş Argeş 9. Munţii Apuseni Bihor

(M. Călimani, Gurghiu, Harghita (M. Făgăraş, Cozia, Vâlcea (M. Bihor, Vlădeasa, M Cluj
Harghita, Bistriţei, Rarău, Frunţii, Ghițu, Gilău, Muntele Mare,
Giumalău, Giurgeu, Bistriţa- Iezer-Păpuşa) Dâmbovița Trascău, Găina, Alba
Hășmașul Mare, Ceahlău, Metaliferi, M. Crisurilor,
Tarcău, Ciuc, Nemira, Năsăud Zărand, Codru Moma, Arad
Stânişoarei, Goşmanu, Pădurea Craiului, Plopiş,
Berzunţ) Meseş)
Neamţ Hunedoara

Bacău Sălaj

Covasna

Mureş
3. Grupa Sudică Buzău 6. Grupa Parâng Alba

(M. Vrancei, Buzăului, Braşov (M. Şureanu, Hunedoara

Ciucaş, Baiului, Breţcu, Parâng, Cindrel,
Întorsura Buzăului, Piatra Prahova Lotrului, Lătoriţei, Sibiu
Mare, Postăvaru, Persani, Căpăţânii)
Baraolt, Bodoc) Vrancea Vâlcea

Covasna
7. Grupa Retezat Hunedoara
Godeanu
Gorj
(M. Retezat,
Godeanu, Ţarcu, Mehedinţi
Muntele Mic.
Cernei, Mehedinţi, Caraş-
Vâlcan) Severin

Detalii: https://legeaz.net/monitorul-oficial-659-2018/lege-muntelui-197-2018

Prof. Florin Mărăcineanu

Prof. Elena Constantin

49
 Capitolul V

Politica agricolă comună după 2020

Politica agricolă comună (PAC) a fost creată pentru produsele alimentare, pentru
mediu și pentru zonele rurale din Uniunea Europeană fiind un parteneriat între societate
și agricultură, care asigură o aprovizionare stabilă cu alimente, protejează veniturile
fermierilor și mediul și menține vitalitatea zonelor
rurale(https://agriculture.ec.europa.eu/common-agricultural-policy_ro).

Pe 2 decembrie 2021 a fost adoptat oficial acordul privind reforma politicii

agricole comune (PAC). Noile norme, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023,
pregătesc terenul pentru o PAC mai echitabilă, mai ecologică și bazată mai mult pe
performanță.
Ele caută să asigure un viitor durabil pentru fermierii europeni, să ofere un sprijin
mai bine direcționat fermelor mai mici și să le acorde țărilor din UE o mai mare
flexibilitate pentru adaptarea măsurilor la condițiile locale.
Agricultura și zonele rurale sunt esențiale pentru Pactul verde european, PAC
2023-2027 fiind un instrument de bază pentru atingerea obiectivelor ambițioase ale
Strategiei „De la fermă la consumator” și ale Strategiei privind biodiversitatea
(https://agriculture.ec.europa.eu/common-agricultural-policy/cap-overview /cap-2023-27_ro)

Pe baza a zece obiective clare, PAC va continua să asigure accesul la alimente de

calitate superioară și un sprijin puternic pentru modelul european de agricultură, care este unic
(fig.nr.5.1,):
-să asigure fermierilor un venit echitabil;
-să amelioreze competitivitatea;
-să restabilească echilibrul de putere în lanțul alimentar;
-să combată schimbările climatice;
-să protejeze mediul;
-să conserve peisajele și biodiversitatea;
-să sprijine reînnoirea generațională;
-să ajute la dinamizarea zonelor rurale;
-să protejeze calitatea alimentelor și sănătatea.

50
 Fig.nr.5. 1. Noile obiective ale Politicii Agricole Comune

Obiectiv: sprijinirea veniturilor viabile ale fermelor și a rezilienței sectorului

agricol în întreaga UE, pentru a spori diversitatea agricolă și securitatea alimentară
pe termen lung, precum și pentru a asigura durabilitatea economică a producției
agricole.
În 2017, agricultorii câștigau în medie puțin sub jumătate din ceea ce se putea
câștiga în alte profesii – cu zece ani în urmă, ponderea era de o tremie
(https://agriculture.ec.europa.eu/common-agricultural-policy/cap-overview /cap-2023-27_ro).
Obiectiv: consolidarea orientării către piață și sporirea competitivității
fermelor, atât pe termen scurt cât și pe termen lung, inclusiv creșterea concentrării
pe cerctare, tehnologie și digitalizare.
Cererea de alimente și de materii prime este în creștere, reflectând schimbările
demografice și modificarea venitului disponibil. Aceasta înseamnă presiuni asupra bazei
de resurse agricole din UE.
Obiectiv: ameliorarea poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric.
Agricultura este caracterizată de o pondere constantă și redusă a valorii adăugate
în lanțul valoric, din cauza costurilor de producție ridicate, a variațiilor producției și a
integrării de noi servicii.

51
 Obiectiv: contribuirea la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la
acestea, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin
îmbunătățirea sechestrării carbonului, precum și prin promovarea energiei
durabile.
Obiectiv: promovarea dezvoltării durabile și a gestionării eficiente a resurselor
naturale, cum ar fi apa, solul și aerul, inclusiv prin reducerea dependenței de produse
chimice.
Solurile agricole din UE conțin echivalentul a 51 miliarde de tone de CO 2, adică
mult mai mult decât gazele cu efect de seră emise anual de țările din UE.
Obiectiv: contribuirea la stoparea și inversarea tendinței de pierdere a
biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor
și a peisajelor.
Tema biodiversității în cadrul UE, pune un accent deosebit pe legăturile sale cu
peisajele agricole și elementele de peisaj. Concentrându-se pe acest aspect, PAC prezintă
câteva dintre modificările necesare în sectorul agricol, explică instrumentele relevante ale
PAC disponibile în prezent și arată direcția în care ar trebui să se dezvolte PAC în viitor.
Obiectiv: atragerea și susținerea tinerilor fermieri și a noilor fermieri și
facilitarea dezvoltării întreprinderilor durabile din zonele rurale.
Un sector agricol dinamic are nevoie de fermieri tineri, calificați și inovatori
pentru a răspunde cerințelor societale, de la alimente de calitate până la bunurile
publice de mediu.
Obiectiv: promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a
egalității de gen (inclusiv participarea femeilor la agricultură), a incluziunii sociale
și a dezvoltării locale în zonele rurale, precum și a bioeconomiei circulare și a
silviculturii sustenabile.
Se evidențiază rolul PAC în economia rurală și modul în care sprijinul pentru
venit și cheltuielile pentru dezvoltarea rurală contribuie la menținerea nivelului ratelor de
ocupare a forței de muncă și a nivelului de trai.
Obiectiv: răspunsul la cerințele societății în materie de alimentație și sănătate.
Îmbunătățirea răspunsului dat de agricultura UE exigențelor sociale referitoare la hrană și
la sănătate, inclusiv la alimentele de înaltă calitate, sigure și hrănitoare produse într-un
mod durabil, reducerea deșeurilor alimentare, precum și îmbunătățirea bunăstării
animalelor și combaterea rezistenței la antimicrobiene.
Obiectiv: Modernizarea agriculturii și a zonelor rurale prin îmbunătățirea
accesului fermierilor la cercetare, inovare, schimb de cunoștințe și formare și prin
52
încurajarea adoptării informațiilor și practicilor noi ameliorate.
(https://agriculture.ec.europa.eu/common-agricultural-policy/cap-overview /cap-2023-27_ro)

5.1.Aspecte esențiale privind mediul și clima

Aceste propuneri prevăd un angajament explicit de a progresa în ceea ce privește mediul
și clima:
1.O abordare specifică, bazată pe necesități în ceea ce privește atingerea obiectivelor de
mediu și de climă prin intermediul PAC în ansamblul său, într-o manieră coerentă cu
alte politici ale UE:
-Trei dintre cele zece obiective ale PAC se referă la mediu și la climă;
- Evaluarea necesităților, stabilirea țintelor și monitorizarea performanțelor pentru
acoperirea ambilor piloni ai PAC (plățile directe acordate fermierilor și sprijinul pentru
dezvoltarea rurală) într-un plan unic pentru fiecare stat membru, pentru o mai bună
coerență;
- O nouă corelare cu alte documente legislative ale UE privind mediul și clima.

2. Un sistem îmbunătățit de condiții (condiționalitate) pe care trebuie să le îndeplinească

fermierii care primesc plăți legate de suprafață și de animale, în temeiul PAC:
• Statele membre trebuie să planifice implementarea obiectivelor generale ale PAC și cu
evaluarea națională a necesităților, cu aprobarea Comisiei;
• Un număr mic de standarde noi, standarde existente consolidate.
3. Un set complementar de instrumente (voluntare) oferite fermierilor pentru a-i ajuta să atingă
obiectivele PAC în materie de mediu și de climă:
• O nouă sursă de finanțare pentru mediu și climă (eco-scheme) din bugetul PAC pentru plăți
directe; scheme obligatorii pentru statele membre (dar care sunt concepute de acestea) și
voluntare pentru fermieri;
• Continuarea sprijinului din bugetul de dezvoltare rurală al PAC pentru angajamente în
materie de mediu și climă, investiții, consolidarea de cunoștințe, inovare și cooperare. O gamă
variată de posibilități de sprijin, cel puțin 30 % din bugetul de dezvoltare rurală al PAC fiind
destinat activităților cu impact pozitiv direct mare pentru mediu și climă.
Conform propunerilor Comisiei, grija sporită față de mediu și climă va reprezenta o
componentă esențială a PAC. Trei dintre cele zece obiective specifice ale politicii vor viza
mediul și clima. Aceste obiective vor fi următoarele:
• contribuția la energia durabilă, precum și la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea
la acestea;

53
• promovarea dezvoltării durabile și a gestionării eficiente a resurselor naturale precum apa,
solul și aerul;
• contribuția la protejarea biodiversității, îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și conservarea
habitatelor și a peisajelor.
Pentru a atinge aceste obiective ale PAC fiecare stat membru va elabora un Plan
strategic PAC în care va analiza situația de pe teritoriul său din punctul de vedere al punctelor
tari, al punctelor slabe, al oportunităților și al amenințărilor (SWOT), precum și necesitățile
aferente privind aceste obiective. Planul va stabili ținte cuantificate, în funcție de obiective și
va concepe tipurile de acțiuni pentru atingerea lor, pe baza unei palete predefinite la nivelul
UE.
Condiționalitatea este un sistem de corelare între plățile din cadrul PAC legate de
suprafață și de animale (din pilonul I sau pilonul II) și o serie de obligații. Atunci când
beneficiarii acestor plăți (mai ales fermieri, dar uneori și alți gestionari de terenuri) nu își
îndeplinesc obligațiile, plățile pot fi reduse. Aceste obligații rezultă fie din legislația privind
PAC (în cazul standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu – GAEC) sau din
directive și regulamente care nu sunt legate de PAC (în cazul cerințelor legale în materie de
gestionare – SMR2.

5.2.Principalele propuneri pentru noua PAC

1.Sprijin mai bine direcționat, pentru mai multă echitate.

Pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea, sprijinul pentru venit va rămâne o

parte esențială a PAC. În cadrul acestuia, plățile de bază vor depinde în continuare de
suprafața fermei, în hectare. Viitoarea PAC vrea însă să prioritizeze fermele mici și
mijlocii și să încurajeze tinerii să devină fermieri.De aceea, Comisia propune ca:
 sprijinul pe hectar să fie mai mare pentru fermele mici și mijlocii;
 proporția de plăți directe primite de o fermă dincolo de suma de 60 000 EUR să fie
redusă, iar plățile să fie limitate la 100 000 EUR/fermă, pentru o distribuție mai
echitabilă a plăților;
 minimum 2 % din plățile directe alocate fiecărei țări din UE să fie rezervate
pentru tinerii fermieri, fonduri care ar urma să fie însoțite de sprijin financiar din
cadrul măsurilor pentru dezvoltare rurală și a celor care facilitează accesul la
terenuri și transferul de terenuri;
 țările UE să trebuie să se asigure că nu primesc sprijin decât fermierii veritabili.

54
 2.Preocupări mai susținute pentru protecția mediului și combaterea
schimbărilor climatice

Fermierii joacă un rol-cheie în combaterea schimbărilor climatice, protejarea mediului și

conservarea peisajelor și a biodiversității Printre cerințele obligatorii în această direcție se
numără:
 conservarea solurilor bogate în carbon, prin protejarea zonelor umede și a turbăriilor;
 utilizarea unui instrument obligatoriu pentru gestionarea nutrienților, menit să
amelioreze calitatea apei și să reducă nivelurile de amoniac și de protoxid de azot;
 rotația culturilor, în locul diversificării acestora;

 preocupări mai susținute în materie ecologică – planurile PAC sunt aliniate cu

legislația în domeniul mediului și al climei.;
 contribuția la obiectivele Pactului verde – planurile strategice PAC naționale
contribuie la obiectivele Pactului verde (recomandările PAC) și stabilesc
așteptările legate de această contribuție;
 condiționalitate sporită – plățile către beneficiarii PAC sunt condiționate de
respectarea unui set mai solid de cerințe obligatorii. De exemplu, în cadrul fiecărei
ferme, cel puțin 3 % din terenul arabil trebuie să fie dedicat biodiversității și
elementelor neproductive, cu posibilitatea de a primi sprijin prin intermediul
programelor ecologice pentru a atinge 7 %. Zonele umede și turbăriile sunt, de
asemenea, protejate.
 programele ecologice – cel puțin 25 % din bugetul pentru plăți directe se alocă
programelor ecologice, oferind stimulente mai puternice pentru practicile și
abordările agricole care respectă clima și mediul (ex. agricultura ecologică,
agroecologia, agricultura carbonului etc.), precum și pentru îmbunătățirea
bunăstării animalelor;
 dezvoltarea rurală – cel puțin 35 % din fonduri se alocă pentru măsuri de
sprijinire a climei, a biodiversității, a mediului și a bunăstării animalelor;
 programele operaționale – în sectorul fructelor și legumelor, programele
operaționale alocă cel puțin 15 % din cheltuielile lor pentru mediu;
 clima și biodiversitatea – 40 % din bugetul PAC trebuie să fie relevant pentru
climă și să sprijine ferm angajamentul general de a aloca 10 % din bugetul UE
pentru atingerea obiectivelor în materie de biodiversitate până la sfârșitul cadrului
financiar multianual (CFM) al UE.

55
 5.3. Fermierii europeni, în centrul societății

Fermierii sunt inima comunităților rurale. Ei dau întregii Europe bunuri publice vitale.
Viitoarea PAC propune stimularea zonelor rurale prin măsuri care:
 să ajute tinerii să devină fermieri, prin îndrumare oferită de fermieri mai experimentați,
prin îmbunătățirea transferului de cunoștințe de la o generație la alta și prin dezvoltarea
unor planuri de succesiune
 să încurajeze statele membre să facă mai mult la nivel național, prin norme mai
flexibile privind impozitarea și moștenirea, pentru a îmbunătăți accesul tinerilor fermieri
la terenuri
 să le impună fermierilor cerințe mai stricte de siguranță și calitate a alimentelor, de
exemplu prin acordarea sprijinului financiar doar dacă aceștia respectă normele de
reducere a utilizării pesticidelor sau antibioticelor.

5.4. Eco scheme

Eco-schemele sunt scheme de plată pentru grija față de mediu și climă, care vor fi
finanțate din bugetele pentru plăți directe ale statelor membre (în cadrul pilonului I al PAC).
Statele membre trebuie să pună la dispoziție unul sau mai multe eco-scheme (ele ar putea
aplica mai multe, dacă doresc), însă fermierii vor avea libertatea de a participa sau nu la
acestea.
Statele membre vor stabili conținutul propriilor eco-scheme și câți bani le vor aloca.
Cerințele prevăzute într-o anumită schemă trebuie să le depășească pe cele ale condiționalității,
iar schemele nu trebuie să plătească pentru angajamente, dacă acestea sunt plătite din alte
intervenții ale PAC. Chiar dacă eco-schemele au trăsături comune cu sprijinul pentru
„angajamentele de agromediu și climă” disponibil prin pilonul II al PAC (a se vedea secțiunea
5 de mai jos), există diferențe semnificative între cele două. În special, eco-schemele oferă
posibilitatea de a acorda plăți directe ca stimulent pentru ca fermierii să adopte practici
benefice pentru mediu și climă (care nu se limitează la costurile suportate sau la veniturile
pierdute ca urmare a adoptării acestor practici).
Eco-schemele oferă o nouă posibilitate de a cheltui o parte din bugetul plăților directe
pentru grija față de mediu și climă, sprijinind astfel tranziția către o agricultură mai durabilă.
Faptul că schemele pot implica angajamente anuale („corespunzând unui an”), mai degrabă
decât multianuale, le-ar putea face deosebit de atractive pentru fermieri, la fel ca posibilitatea
de a stabili prime ce nu trebuie să se bazeze pe costurile suplimentare și pe pierderile de
venituri ce rezultă din angajamentele în cauză. Întrucât statele membre vor avea și libertatea de
56
a stabili conținutul și bugetul schemelor (în cadrul planului lor PAC), ele se pot asigura că
schemele corespund în mod adecvat nevoilor specifice ale fermierilor și ale teritoriilor lor și că
acestea completează celelalte elemente de mediu ale PAC (condiționalitatea și sprijinul în
cadrul pilonului II).
Toate programele ecologice trebuie să îndeplinească normele privind sprijinul pentru
agricultură care denaturează cât mai puțin comerțul (din categoria „cutie verde”), după cum s-a
stabilit în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

5.5. Instrumente pentru susținerea dezvoltării rurale

Al doilea pilon al PAC – sprijinul pentru dezvoltarea rurală – va oferi în continuare o

gamă variată de instrumente care pot fi benefice pentru mediu și climă. Unele dintre acestea
vor lua în continuare forma plăților pe hectar (ocazional, pe animal).
O categorie importantă este reprezentată de plățile pentru angajamentele în materie de
mediu, de climă și alte angajamente în materie de gestionare – care includ actualele
angajamente de agromediu și climă”(și trecerea la agricultura ecologică sau menținerea
acesteia). Aceste plăți compensează fermierii și alți gestionari de terenuri dacă se angajează în
mod voluntar să aplice, timp de mai mulți ani, practici (decise de statul membru) benefice
pentru mediu și climă.
Alte tipuri de plăți pe hectar contribuie la menținerea agriculturii în zonele în care
aceasta se confruntă cu dificultăți deosebite din cauza constrângerilor naturale (de exemplu, în
zonele muntoase) sau ca urmare a unor norme specifice (de exemplu, în zonele importante
pentru fauna sălbatică din cadrul rețelei Natura 2000). Multe alte tipuri de plăți vor fi oferite în
continuare în cadrul pilonului II al PAC, acestea putând sprijini grija față de mediu și climă.
Printre acestea se numără sprijinul pentru:
-consolidarea cunoștințelor în ceea ce privește limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
- investiții în echipamente mai eficiente din punctul de vedere al consumului de apă și de
energie;
- proiecte pentru adaptarea tehnicilor agriculturii de precizie la zonele unde nu sunt aplicate în
prezent;
-cooperare între ferme, astfel încât acestea să furnizeze împreună deșeuri pentru producția
durabilă de energie.
Multe dintre posibilitățile vizate vor rămâne deschise nu numai pentru fermieri, ci și
pentru sectorul forestier și pentru alte afaceri rurale, precum și pentru comunitățile și
asociațiile locale.
57
 Pentru perioada 2021-2027, UE va aloca politicii agricole comune fonduri în valoare de
387 de miliarde EUR prin două fonduri diferite: Fondul european de garantare agricolă
(FEGA), care a fost stabilit la 291,1 miliarde EUR (în prețuri curente); și Fondul european
agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), care se va ridica la 95,5 miliarde EUR.
Bugetul FEADR include 8 miliarde EUR din instrumentul NextGenerationEU. Aceste
fonduri vor ajuta zonele rurale să facă schimbările structurale necesare pentru atingerea
obiectivelor Pactului verde european și ale tranziției digitale.
Pentru a putea adapta mai bine politica la prioritățile propriilor sectoare agricole, țările
UE au posibilitatea de a transfera 25 % din alocările lor din cadrul PAC către sprijinul pentru
venit și către dezvoltarea rurală. Țările UE pot aplica mecanisme de flexibilitate suplimentare
pentru anumite scopuri, cum ar fi sprijinirea obiectivelor legate de mediu și de climă și
susținerea tinerilor fermieri. Aceeași flexibilitate este posibilă în țările cu plăți directe sub
medie.
Ca parte a angajamentului său de a sprijini cercetarea și inovarea în agricultură, Comisia
a propus alocarea a 10 miliarde EUR din programul Orizont Europa pentru proiecte legate de
alimentație, agricultură, dezvoltare rurală și bioeconomie
(https://agriculture.ec.europa.eu/common-agricultural-policy/cap-overview/cap-2023-
27_ro#strongbudget).

Prof.univ.dr. Florin Mărăcineanu

Prof.univ.dr.Elena Constantin

Curs VI

Politica și strategia demografică în România

58
 Politica demografică constituie un sistem de măsuri care urmărește să
influenţaeze variabilele demografice în direcția stabilită de autorități, conform cu
obiectivele privind dezvoltarea societății, cu respectarea drepturilor fundamentale ale
omului.
Obiectivele politicii demografice care determină dinamica populației sunt:
natalitatea, morbiditatea, mortalitatea, structura și distribuţia populaţiei, migraţia internă
și migraţia internaţională. Dinamica demografică este însă influențată și de alte politici
sectoriale ( politica economică, politicile sociale, de mediu, teritoriale etc) care au efecte
directe asupra stării populației ( Trebici V, 1994- Este necesară o politică demografică în
România?Revista ce cercetări sociale 2/1994 ).Politica populaţiei trebuie să ţină seama de
legile naturale ca şi de respectul pentru viaţa privată a oamenilor.
Deoarece elementele demografice sunt interdependente cu toate elementele care
determină evoluția social eeconomică, politica demografică trebuie considerată ca parte a
politicii social-economice.
Demografia afectează bunăstarea socială și individuală, condițiile de viață, statutul
economic, nivelul educațional, identitatea culturală, piața muncii și participarea și
comportamentul politic. Fertilitatea, mortalitatea și migrația, elemente definitorii ale
demografiei, au un impact puternic și de lungă durată asupra fiecărei societăți.

6.1.Conferințe mondiale privind populaţia

Orientările tendinţelor demografice sunt strâns legate de evoluţia socială. Ele nu

se pot realiza decât prin crearea unui om nou. Acest proces nu e o noutate, el stă la baza
tuturor creaţiilor istorice cum sunt şi preocupările Organizaţiei Naţiunilor Unite,
exprimate și prin organizarea unor conferințe mondiale ale populaţiei.
Conferința Mondială a Populației este cea mai mare conferință științifică
internațională despre populație și demografie din lume. Aceasta reunește cercetători,
factori de decizie și practicieni dintr-o gamă largă de discipline și din întreaga lume,
pentru a prezenta și discuta cele mai recente cercetări pe o gamă largă de probleme
contemporane ale populației.
Prima Conferință Mondială a Populației a avut loc în 1927 la Geneva, la care au
participat douăzeci și șapte de țări și s-a finalizat cu formarea Uniunii Internaționale
pentru Studiul Științific al Populației, organism care a susținut Secretariatul Națiunilor
Unite pentru organizarea Conferinței mondiale a populației din anul 1954. Aceasta a
fost prima conferință mondială privind populația organizată de Națiunile Unite și a avut

59
loc la Roma în 1954. Conferința a avut drept scop schimbul de informații științifice
despre variabilele populației, determinanții acestora și consecințele acestora
(http://iussp.org/en/2021-international-population-conference-ipc2021)

În 1974 s-a organizat la Bucureşti Congresul mondial al populaţiei sub egida

Naţiunilor Unite, care a reunit pentru prima dată reprezentanţi ai numeroase guverne. La
originea organizării conferinţei a stat neliniştea ţărilor dezvoltate faţă de creşterea
demografică rapidă constatată în ţările lumii a treia şi intenţiile pe care le aveau aceste
guverne de a determina şi alte ţări să ia măsuri de corectare a acestui proces. La Congres
s-a reafirmat nu numai caracterul politic al problemei populaţiei ci şi redefinirea acestei
probleme în contextul scopurilor politice şi economice ale naţiunilor participante.
A rezultat că populaţia şi dezvoltarea sunt în interrelaţie şi că politicile
demografice sunt elemente constitutive ale politicii de dezvoltare social-economică.
Creşterea populaţiei, distribuţia demografică şi structura pe vârste care nu sunt în armonie
cu dezvoltarea pot, în anumite etape, creea dificultăţi pentru realizarea unei dezvoltări
continue.
Politicile de influenţare a tendinţelor demografice trebuie să fie integrate în
politicile social-economice. Politicile se referă la mortalitate şi morbiditate, la
reproducere şi la constituirea familiei, se referă la statutul femeii, la distribuţia populaţiei
şi la migraţiile interne, la migraţiile internaţionale şi structura demografică.
Planul de acţiune mondială elaborat la Bucureşti este un compromis între
intervenţia directă asupra creşterii populaţiei prin controlul naşteilor şi lărgirea câmpului
de acţiune a tuturor problemelor ale populaţiei în cadrul social economic al dezvoltării.

Planul mondial de acţiune în domeniul populaţiei adoptat la Conferinţa mondială a

populaţiei de la Bucureşti, arată că obiectivele politicii demografice naţionale trbuie să se
refere la: creşterea (dinamica) populaţiei; morbiditate şi mortalitate; procreare, formarea
familiilor şi condiţia femeii; repartiţia populaţiei şi migraţia internă; migraţia
internaţională; structura populaţiei ((Trebici V, 1994- Este necesară o politică demografică în
România?Revista ce cercetări sociale 2/1994 ).
Conferinţa Internaţională pentru populaţie şi dezvoltare de la Cairo (1994) a
adoptat Programul de acţiune privind populaţia şi dezvoltarea al cărui conținut ține
seama de evoluţiile din perioada 1974- 1994 prin evidențierea influenței reciproce dintre
populaţie, creşterea economică şi dezvoltarea durabilă, stabilindu-se următoarele
domenii:

60
 -egalitatea între sexe şi emanciparea femeilor;
- familia, rolurile, compoziţia şi structura sa;
- creşterea şi structura populaţiei;
-drepturile din domeniul reproducerii şi planificarea familială;
-sănătatea şi mortalitatea;
-repartiţia populaţiei, urbanizarea şi migraţiile interne;
- migraţiile internaţionale.

A 29-a Conferință Internațională a Populației (IPC2021) urma să aibă loc la

Hyderabad, India, în perioada 5-10 decembrie 2021 dar pandemia de COVID 19, a
impus ca aceasta să se desfășoare on-line.

6.2. Demografia şi dezvoltarea economică

Demografia este o ştiinţă care studiază variaţiile efective ale populaţiei umane. Pe
un spaţiu dat sunt trei fenomene care pot modifica efectivul populaţiei: natalitatea,
mortalitatea, mobilitatea spaţială .
În sistemul de interacţiuni societate-econommie-mediu înconjurător, al societăţii
tradiţionale sfera economică este amplasată în centrul sferei sociale şi se află, mai mult
sau mai puţin în conflict cu sfera ecologică.

În societatea contemporană sfera economică este mult mai independentă de sfera

socială şi se integrează din ce în ce mai mult în sistemul economic şi comercial mondial.
Problemele economice sunt în divergenţă puternică cu problemele de mediu.
Conferinţa mondială a populaţiei de la Bucureşti (1974) a conştientizat că
probelmele demografice şi cele ale dezvoltării sunt indisolubil legate şi că ameliorarea
calităţii impune o acţiune concertată vizând toate aspectele principale ale realităţii sociale
şi economice. Rezultă că o politică demografică poate avea succes doar dacă se
integrează în dezvoltarea social-economică.
Problema creşterii demografice în ţările din sud prin programe de planificare
familială a fost prezentă la toate conferinţele mondiale ale populaţiei începând din 1974
de la Bucureşti. Iniţial creşterea demografică a ţărilor din lumea a treia a apărut ca o
ameninţare pentru ţările occidentale care se temeau de invazia teritoriilor lor de către
locuitorii ţărilor foarte populate şi în acelaşi timp cele mai sărace de pe planetă.
Expresia “integrarea populaţiei şi a dezvoltării”, apărută prima dată în 1974 la Bucureşti a

61
început să fie susţinută de Naţiunile Unite care şi-a făcut din aceasta un obiectiv major
până la declanşarea preocupărilor privind mediul şi dezvoltarea durabilă.
Pentru ţările dezvoltate, occidentale, creşterea demografică apare ca un factor
principal al blocajului economic. Chiar dacă motivaţiile au căpătat o tentă mai socială
(lupta contra sărăciei, asigurarea pentru toţi de condiţii de viaţă decentă) sau mai
ecologică (protejarea mediului şi prezervarea patrimoniului pentru generaţiile viitoare)
mijloacele preconizate sunt aceleaşi şi resursele disponibile sunt consacrate cu prioritate
luptei contra fecundităţii ridicate, trecând prin controlul naşterilor la planificarea
familială, apoi la protecţia mamei şi copilului şi la ingineria genetică. Aceste programe de
planificare familială sunt mai puţin costisitoare şi imediat eficace faţă de programele de
educaţie. Mijloacele de contracepţie costă mult mai puţin decât a construi şcoli şi a forma
profesori.
Dacă perspectiva unei suprapopulări mondiale nelinişteşte agenţiile internaţionale
şi opinia publică, unii experţi, apreciează că o creştere puternică a populaţiei este o
dovadă de dinamism şi dezvoltare.
Mult timp s-a crezut că, creşterea demografică şi creşterea economică sunt
indisolubil legate, dar se constată că unele naţiuni continuă să se îmbogăţească deşi sunt
în faza de declin demografic iar altele stagnează pe plan economic deşi cunosc o
veritabilă explozie demografică.
O explicaţie posibilă o constituie existenţa economiei subterane prin care se
definesc activităţi economice foarte diverse care nu sunt reflectate în evidenţele financiar-
contabile la nivel naţional, fie că ele sunt ilegale fie că nu interesează.
Se poate diferenţia o economie subterană producătoare de mărfuri sau ocultă şi o
economie subterană care nu produce mărfuri sau economie autonomă. Economia
subterană producătoare de mărfuri (ocultă)cuprinde:
- activităţi ilegale sau nedeclarate: producţia întreprinderilor clandestine,
minimizarea producţiei întreprinderilor legale, salarii nedeclarate etc;
- activităţi cu caracter de delict: furt, proxenetism şi prostituţie, jocuri de noroc,
escrocherii, corupţie, trafic de stupefiante, producere de monedă falsă etc;
- activităţi frauduloase: fraude fiscale, munca la negru, trafic de mână de lucru.

Activităţile subterane neproducătoare de mărfuri (economie autonomă) cuprind:

- munci gospodăreşti (domestice): autoconsum, creşterea copiilor, bucătărie,
menaj, grădinărit etc;
- servicii între vecini;
62
 - activităţi în cadru asociativ.
Unii economişti apreciează că economia subterană reprezintă 2/3 din economia
oficială. Deci o bună parte a creativităţii, ingeniozităţii şi inventivităţii populaţiei se
concentraază în sectoare periferice care sunt puţine sau integrate în economia oficială.
Trebuie ţinut seama şi de mişcările financiare care au într-o anumită măsură
caracter speculativ fără să intervină în suportul activităţilor. Mai mult în ultimii ani
mondializarea şi crearea de reţele planetare de comunicaţii favorizează operaţiile
frauduloase de la un continent la altul.
Nici moralitatea populaţiei nu a crescut deoarece contrabanda de ieri a făcut loc
modernului trafic de droguri, de arme, de organe şi de tot felul de bunuri al căror comerţ e
prohibit.

6.3.Studiu privind populaţia României

Ca suprafaţă România deţine o pondere de 5,2% din suprafaţa UE – 27, dar cu o

valoare mai redusă în ceea ce priveşte densitatea populaţiei, 80,69 loc./km2 faţă de 107,7
loc./km2 – media UE – 27.
La 1 ianuarie 2020, populaţia rezidentă a României era de 19,31 milioane
persoane, conform Institutului Naţional de Statistică (INS) iar la 1 ianuarie 2023 era de
19 051 562 persoane (Dancu Ionel, 2020, Evoluția populației din România:
Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze). Populaţia urbană,
precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (52,1%, respectiv 51,4%).
Populaţia rezidentă reprezintă totalitatea persoanelor cu cetăţenie română, străină şi
fără cetăţenie, care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul României. Reşedinţa obişnuită
reprezintă locul în care o persoană îşi petrece în mod obişnuit perioada zilnică de odihnă,
fără a ţine seama de absenţele temporare .
Conform worldometers.info, în data de 1 iulie 2020, România avea o densitate a
populației de 80,69 de locuitori / km².
Între caracteristicile demografice ale României, creșterea ponderii persoanelor în
vârstă este evidentă. Fenomenul de îmbătrânire demografică) continuă să se accentueze
(ridicându-se la 122,0 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre
populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 677 mii
persoane (3 762 mii față de 3085 mii persoane), în creștere faţă de 617 mii persoane la 1
ianuarie 2022.

63
 Raportul de dependenţă demografică) a crescut de la 55,5 la 56,1 persoane tinere și
vârstnice la 100 persoane adulte (INS, Comunicat de presă nr.215/30 august 2023). Raportul
de dependenţă demografică este raportul dintre numărul persoanelor de vârstă
"dependentă" (persoane sub 15 ani şi de peste 64 ani) şi populaţia în vârstă de muncă (15-
64 ani) exprimat la 100 de persoane .
Emigrația în România. România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de
emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul
migraţiei internaționale în anul 2021 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind
numărul imigranților cu puțin peste 16 mii persoane. În cursul anului 2021, bărbaţii au
emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,2%). Şi în rândul imigranţilor,
bărbaţii au fost majoritari (54,7%).(Dancu Ionel, 2020, Evoluția populației din România:
Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze)

6.4. Gradul de utilizare a forţei de muncă

Starea economică a unui Stat se exprimă prin indicatori macro economici dar se
reflectă în capacitatea de utilizare a forţei de muncă. Din acest punct de vedere populaţia
inactivă reprezintă o rezervă certă pentru creştere economic dacă se aplică programe de
dezvoltare realiste.
Populatia inactiva din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care n-
au lucrat nici cel puţin o oră şi nici nu erau şomeri în perioada de referinţă, aflându-se in
una din urmatoarele situaţii:
- elevi sau studenţi;
- pensionari (de toate categoriile);
- casnice (care desfaşoară numai activităţi casnice în gospodarie);
- persoane întreţinute de alte persoane ori de stat sau care se întreţin din alte venituri
(chirii, dobânzi, rente etc.).
Sunt incluse de asemenea persoanele absente de la domiciliu pentru un an şi
peste, plecate in străinatate din diferite motive (la lucru, studii, interes de afaceri,
spitalizare etc.).
Incepând cu 1 martie 2002 a intrat in vigoare Legea nr. 76/2002 privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj si stimularea ocupării forţei de muncă. In sensul prevederilor
noii legi, şomer înregistrat este persoana care indeplineşte cumulativ urmatoarele
condiţii:
a) este in căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minim 16 ani si până la indeplinirea

64
condiţiilor de pensionare;
b) starea de sănatate si capacităţile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau nu realizează venituri din activităţi
autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinţă
al asigurărilor pentru şomaj si stimulării ocupării forţei de munca, în vigoare;
d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat urmatoare dacă s-ar găsi un loc
de munca;
e) este înregistrată la Agentia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Asimilaţii şomerilor sunt:
- absolvenţii instituţiilor de învaţămant si absolventii scolilor speciale pentru persoane cu
handicap, în varstă de minim 16 ani, care, într-o perioada de 60 de zile de la absolvire, nu
au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
- persoanele care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrate în muncă şi
care, într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării lor la vatră nu s-au putut încadra în
muncă.

6.5. Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe

Formarea profesională continuă a forţei de muncă constituie un obiectiv esenţial

pentru startegiile economice privind dezvoltarea durabilă şi necesită preocupări susţinute
atât din partea organismelor de stat cât şi din partea agenţilor economici.
Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol, silvic şi alimentar, utilizarea
durabilă a terenurilor agricole şi protecţia mediului necesită acţiuni de formare,
informare şi difuzare de cunoştinţe inovative adresate persoanelor adulte care activează în
sectoarele menţionate.
Obiectivele specifice. Dobândirea de informaţii şi cunoştinţe relevante care să
permită gospodărirea durabilă a terenurilor agricole şi forestiere, creşterea calităţii
managementului la nivel de fermă, restructurarea şi modernizarea în sectoarele de
procesare şi comercializare pentru produsele agricole şi forestiere, contribuind astfel la
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi reducerea şomajului în zonele rurale.
Îmbunătăţirea şi dezvoltarea competenţelor necesare pentru persoanele care sunt
sau vor fi implicate în activităţi forestiere pentru practicarea unui management durabil al
pădurilor în vederea creşterii suprafeţelor forestiere, prelucrării lemnului şi valorificării
eficiente a produselor pădurii.
Obiectivele operaţionale urmăresc realizarea unor acţiuni care vor contribui la:

65
a) îmbunătăţirea cunoştinţelor tehnice şi economice generale, specifice pentru
agricultură, silvicultură şi industria alimentară;
b) pregătire generală pentru managementul şi administrarea fermelor;
c) respectarea condiţiilor de eco-condiţionalitate şi a Standardelor Pieţei Agricole
Comune, diversificarea sau restructurarea producţiei fermelor (introducerea de noi
produse şi sisteme de procesare) ;
d) conştientizarea fermierilor privind probleme generale de mediu în sectoarele agricol,
forestier şi al industriei alimentare în scopul îmbunătăţirii protecţiei mediului;
e) educarea şi conştientizarea proprietarilor de păduri (dobândirea conştiinţei forestiere)
în vederea asigurării gospodăririi durabile a pădurilor coroborat cu valorificarea
superioară a resurselor forestiere şi creşterea procentului de păduri la nivel naţional, ce
reprezintă obiective principale ale politicii naţionale forestiere;
f) informări privind introducerea de noi tehnologii informaţionale şi de comunicare (IT).
Furnizarea acţiunilor de formare profesională precum şi a acţiunilor de informare şi
difuzare a cunoştinţelor se va realiza pentru fiecare fermier, pe baza acceptului acestuia
fără discriminare pe criterii de vârsta, sex, rasă, origine etnică, apartenenţă politică sau
religioasă etc.
Măsura sprijină programele de formare profesională de scurtă durată (iniţiere,
perfecţionare şi specializare), cu perioade diferenţiate de pregătire, în funcţie de tematica
cursului, grupul ţintă şi nivelul existent de pregătire al solicitanţilor de formare
profesională în vederea îmbunătăţirii şi perfecţionării cunoştinţelor privind competenţele
managerial şi tehnice în domeniul agricol, forestier şi agro-alimentar, introducerea de noi
tehnologii şi inovaţii, protecţia mediului şi agricultură ecologică, cunoaşterea şi
respectarea condiţiilor de eco-condiţionalitate .

6.6 .Prognoza demografică în România

Proiectarea populaţiei rezidente oferă informaţii utile asupra viitoarei evoluţii a

numărului şi structurii pe vârste a populaţiei.
Evoluţia fenomenelor demografice din perioada 2012-2015 a constituit baza
scenariilor de proiectare a populaţiei rezidente a fiecărui judeţ. S-a realizat o anticipare a
nivelului fertilităţii, speranţei de viaţă la naştere şi a soldului migratoriu pe termen lung
(pentru cel puţin 12 luni) (Sursa:Proiectarea populației României în profil teritorial la nivelul
anului 2060. Institutul Național de Statistică, 2017). Proiectarea populaţiei rezidente oferă
informaţii utile asupra viitoarei evoluţii a numărului şi structurii pe vârste a populaţiei.

66
 Scenariile de proiectare a populaţiei rezidente se prezintă în cinci variante, care se
consideră că s-ar putea produce în perspectivă.
Varianta constantă se bazează pe ipoteza că până în anul 2060 se vor păstra
constante valorile principalelor fenomene demografice înregistrate în anul 2015.
Variantele optimistă şi pesimistă prezintă limitatele superioare şi inferioare cu cea
mai mare probabilitate de realizare.
În varianta medie s-au luat în calcul valorile medii ale principalelor fenomene
demografice din perioada 2012-2015.

Tabel nr.6.1.

Prognoza demografică în România

Variante de Populaţia rezidentă în anul Diferenţe între anii 2060
proiectare (mii persoane) şi 2015
2015 2030 2060 mii persoane %
Varianta 9819,7 17326,2 11032,5 -8787,2 -44,3
constantă
Varianta 19819,7 17733,3 12539,9 -7279,8 -36,7
pesimistă
Varianta 19819,7 17892,5 13784,4 -6035,3 -30,5
medie
Varianta 19819,7 18117,7 15390,6 -4429,1 -22,3
intermediară
Varianta 19819,7 18180,8 16259,5 -3560,2 -18,0
optimistă
Sursa: Proiectarea populației României în profil teritorial la nivelul anului 2060. Institutul Național de
Statistică, 2017

Prof. Florin Mărăcineanu

Prof. Elena Constantin

Capitolul VII

Strategia planificării şi amenajării teritoriale a României

67
 Deşi constituie o practică veche, conceptul modern de amenajarea teritoriului a apărut în
perioada interbelică, în unele ţări europene /Uniunea Sovietică,Italia, Marea Britanie/ în care
diferenţierea nivelului de dezvoltare între diverse regiuni a impus reducerea disparităţilor
regionale (5) şi reconversia zonelor industrial aflate în declin.
Scopul de bază al amenajãrii teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului
teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local
pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţãrii, urmărindu-se creşterea
coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea. Amenajarea teritoriului
reprezintă, deci, expresia spaţială a politicilor economice, sociale, culturale şi ecologice ale
societăţii.

7.1.Terminologie specifică

Dezvoltarea teritorială este procesul de transformare a geografiei teritoriilor locuite

(elemente fizice: infrastructura, peisaj, oraşe, dar şi structura teritorială şi distribuţia geografică a
populaţiei şi activităţilor umane). Dezvoltarea teritorială este un concept folosit şi ca obiectiv al
politicilor publice: nu se urmareşte numai creşterea economică in regiunile respective, ci şi
durabilitatea, cu aspectele sale economice, sociale, de mediu şi culturale. În actualul context
european caracterizat de rate de creştere scăzute şi dezechilibre regionale accentuate, dezvoltarea
teritorială a devenit o prioritate generală în vederea îmbunătăţirii serviciilor şi a gradului de
ocupare în vederea reducerii dezechilibrelor teritoriale(8).

Planificare spaţială cuprinde complexul de activităţi desfăşurate cu scopul de a

anticipa şi a face pregătiri şi provizii pentru viitor. În centrul planificării urbane şi regionale se
află planificarea spaţială, fizică sau de utilizare a terenurilor. Aceasta implică pregătiri pentru
viitoarea utilizare a terenurilor, de către locuitori şi întărirea acestor pregătiri prin reglementarea şi
promovarea schimbărilor referitoare la utilizarea terenurilor şi clădirilor (9).
Dezvoltare spaţială se referă la evoluţia teritoriilor sub toate aspectele
(economic, social, de mediu, fizic). Printre acţiunile necesare pentru pregătirea politicilor de
dezvoltare spaţială se numără: observarea dezvoltării spaţiale, realizarea de analize ale tendinţelor
de dezvoltare spaţială şi de studii de prognoză privind dezvoltarea spaţială etc. (10).
Planificare strategică teritorială se referă la activitatăţile la nivel de stat cu
scopul planificării, organizării şi dezvoltării teritoriului naţional. Prin compararea şi armonizarea
cerinţelor spaţiale concurente se pun în evidenţă principiile şi obiectivele dezvoltării durabile

68
echilibrate a teritoriului (11). Planificarea teritorială vizează organizarea optimă a unui teritoriu
prin prisma structurii sale fizice - utilizarea terenurilor, comunicaţii, utilităţi (12 ).
Planificare urbană constă în identificarea scopurilor concrete ale oraşului, de
determinare a resurselor disponibile pentru atingerea acestor scopuri precum şi de evidenţierea
constrângerilor care le blochează realizarea.
Amenajarea teritoriului este o activitate globală, funcţională, prospectivă,
democratică care are ca scop de bază armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor
economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea
echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei
relaţiilor economice şi sociale dintre acestea şi care se exercită pe întregul teritoriu al României,
pe baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi
judeţean (Legea 350/ 2001)(15).. Amenajarea teritoriului este considerată o abordare
interdisciplinară îndreptată spre o dezvoltare regională echilibrată şi spre o organizare fizică a
spaţiului realizată conform unei strategii globale. (Carta de la Torremolinos, 1983).
Conceptul de amenajare a teritoriului ( planificare spaţiala / regională ) a fost definit
în anul 1960 de Adunarea Parlamentară şi Conferinţa Autorităţilor Locale şi Regionale ale
Consiliului Europei drept expresie geografică a politicilor economice, sociale, culturale şi
ecologice ale societăţii (14)
Amenajarea teritoriului constituie unicul mod de corelare a elementelor spaţiale cu
dezvoltarea preconizată, asigurând o soluţie globală de optimizare a folosirii spaţiului în funcţie de
cerinţele prezente şi viitoare ale comunităţii. Amenajarea teritoriului abordează în mod complex
problemele cu caracter general şi poate aprofunda una sau mai multe probleme specifice
dezvoltării unui anumit teritoriu.(3).

Se apreciază că factorii naturali şi degradările antropice împreună cu diminuarea

rolului ecosistemelor determină pierderea caracterului durabil al resurselor agricole principale,
apa şi solul, având ca efect principal declinul producţiei agricole şi al siguranţei alimentare a
populaţiei (4).

7.2. Amenajarea durabilă a teritoriului

Amenajarea teritoriului a devenit o politică pentru că se manifestă prin intermediul unor

pârghii politice în primul rând, dar este şi o necesitate cauzată de evoluţiile economice deoarece
economia, în dinamica sa are şi consecinţe asupra teritoriului.Importanţa deosebită a acestei
probleme a determinat preocupări la cele mai înalte niveluri pentru a susţine o dezvoltare

69
 echilibrată, favorabilă proceselor complexe de dezvoltare, preocupări finalizate prin documente
care prefigurează modul de evoluţie al societăţii în ansamblul ei (6).

7.2.1. Amenajarea durabilă a teritoriului în viziunea Conferinţei la nvel înalt de la

Rio,1992

Agenda 21, document elaborat la Conferinţa la nivel înalt de la Rio, constituie planul de
acţiune al omenirii prin aplicarea căreia dezvoltarea pe termen lung a societăţii este posibilă
dacă se vor aplica principiile dezvoltării durabile pentru fiecare domeniu de activitate . Pentru
amenajarea teritoriului, Agenda 21 arată care sunt problemele care trebuie rezolvate pe parcursul
a trei capitole, prezentate succint mai jos (1).
Populaţia şi durabilitatea reprezintă o grupare de fenomene şi procese contradictorii care
trebuie armonizate. Creşterea populaţiei şi a producţiei combinată cu existenţa unor modele de
producţie neadecvate determină creşterea presiunii, asupra aerului, pământului, apei, energiei ca
şi asupra altor resurse esenţiale.Strategiile de dezvoltare trebuie să ţină seama de îmbinarea
creşterii populaţiei cu sănătatea ecosistemelor, tehnologia şi accesul la resurse (3).
Dezvoltarea durabilă a aşezărilor omeneşti. Urbanizarea societăţii este parte integrantă a
proceselor de dezvoltare, oraşele determinând cca. 60% din produsul intern brut naţional.
Creşterea ponderii populaţiei urbane determină efecte importante asupra mediului ambiant prin
procesele de poluare (aer, apă, sol) pe care le generează.
Gospodărirea durabilă a terenurilor. Suprafaţa planetei este afectată de diferite procese şi
cauze care degradează terenurile. Sporirea continuă a cerinţelor umane pentru noi terenuri şi
pentru resursele naturale pe care le includ determină competiţii şi conflicte. O gospodărire durabilă
a terenurilor, înseamnă rezolvarea acestor conflicte şi folosirea unor căi eficiente, raţionale în
folosirea terenurilor şi exploatarea resurselor lor naturale.
Autorităţile trebuie să ţină seama de necesităţile sociale, demografice, economice şi de
mediu, de legile dezvoltării, să acorde stimulente pentru încurajarea folosirii durabile a resurselor
de teren (2).
7.2.2. Amenajarea teritoriului in context European

Politica actuală a UE este de promovare a coeziunii teritoriale, dar Europa suferă de

disparităţi majore între regiuni, ceea ce afectează major obiectivele de dezvoltare la nivel
european. Zona numită „Pentagon”, definită de poligonul creat prin unirea în linie dreaptă a
metropolelor Londra, Paris, Milano, München şi Hamburg, rămâne cea mai concentrată la nivel
european din punct de vedere al capitalului uman şi economic, iar tendinţa curentă este de creştere
a acestei concentrări (7).
70
 Discrepanţa dintre regiuni se datorează în mare parte unor cauze de ordin istoric, cele mai
dezvoltate şi competitive teritorii fiind cele cu metropole de nivel european şi mondial, făcând
parte din aria care se întinde din sudul Angliei până în nordul Italiei, cuprinzând Benelux, estul
Franţei, vestul Germaniei şi Elveţia, în care de-a lungul timpului comerţul şi fluxurile de idei au
cunoscut o dezvoltare mai mare. Cele mai puţin dezvoltate teritorii sunt situate în estul fostului
bloc comunist, PIB/ locuitor fiind cu până la 50% mai mic decât media UE. La nivel european,
zonele periferice cu dificultăţi datorate poziţiei şi caracteristicilor geografice nefavorabile devin
tot mai puţin atractive pentru investiţii. Migraţia continuă din sud-estul Europei către vestul şi
nordul Europei creează de asemenea disparităţi teritoriale marcante.
Prima Conferinta Europeana a Ministrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului
(CEMAT) a avut loc in 1970 la Bonn – Germania. Din 1970, CEMAT s-a reunit in 12 sesiuni și a
adoptat documente fundamentale pentru amenajarea teritoriului european. Dupa 1991, România a
participat constant la Sesiunile CEMAT prin reprezentanti ai ministerului responsabil cu
amenajarea teritoriului.
Principalele documente europene in vigoare care sintetizează experienţa privind
amenajarea teritoriului şi la care România îşi aliniază politicile sale sunt:

 Carta europeana a amenajarii teritoriului – document al Consiliului Europei, adoptat de cea

de a 6-a Conferinta Europeana a Ministrilor Responsabili cu Amenajarea
Teritoriului (CEMAT), care a avut loc la Torremolinos, Spania (mai 1983)
 Schema de Dezvoltare a Spatiului Comunitar (SDEC) – Dezvoltarea spatiala echilibrata si
durabila a teritoriului Uniunii Europene - document al Uniunii Europene, adoptata la
Consiliul Informal al Ministrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului din tarile Uniunii
Europene – Potsdam, Germania (mai 1999)
 Principii directoare pentru o dezvoltare teritoriala durabila a continentului european –
document al Consiliului Europei, adoptat la Conferinta Europeana a Ministrilor
Responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT) – Hanovra, Germania (septembrie
2000)
 Agenda Teritoriala Europeana - document al COMISIEI EUROPENE (mai 2007

7.2.3. Carta europeană a amenajării teritoriului

Omul şi bunăstarea sa, ca şi interacţiunea lui cu mediul înconjurător constituie preocuparea

centrală a amenajării teritorial/spaţiale, care are ca scop de a crea fiecărui individ un mediu şi o

71
calitate a vieţii care să conducă la dezvoltarea personalităţii acestuia în spaţii proiectate la scară
umană (16).
Amenajarea teritorial/spaţială trebuie să fie democratică ,cuprinzătoare funcţională şi
orientată pe termen lung:
-Democratică – trebuie condusă într-un mod care să asigure participarea locuitorilor;
-Cuprinzătoare – trebuie să asigure coordonarea diferitelor politici sectoriale şi să le integreze
într-o abordare globală;
-Funcţională – trebuie să ţină cont de conştiinţa regională bazată pe valori, cultură şi interese
comune care uneori depăşesc hotarele administrative şi teritoriale,ţinând în acelaşi timp cont de
înţelegerile instituţionale;
-Orientată pe termen lung – trebuie să analizeze şi să ia în considerare tendinţele pe termen lung
şi evoluţia fenomenelor şi intervenţiilor din domeniul social,cultural, ecologic şi al mediului.
Amenajarea teritorial/spaţială trebuie să ia în considerare existenţa unei multitudini de
factori de decizie individuali şi instituţionali care influenţează organizarea spaţiului, lipsa de
certitudine a tuturor studiilor de prognoză, presiunile pieţei, caracteristicile specifice ale sistemelor
administrative şi condiţiile socio-economice şi de mediu diferite.

7.2.3.1. Obiectivele fundamentale

Amenajarea teritorial/spaţială caută în acelaşi timp să găsească şi să realizeze:
-Dezvoltarea socio-economică echilibrată a regiunilor luând în consideraţie procesele
economice care afectează întreaga Europă, caracteristicile regionale specifice şi rolul important al
axelor de dezvoltare şi al reţelelor de comunicaţii, ea trebuie să controleze creşterea regiunilor
care sunt aglomerate sau se dezvoltă prea repede, să încurajeze dezvoltarea regiunilor rămase în
urmă, şi să menţină sau să adapteze infrastructurile care sunt esenţiale pentru stimularea redresării
economice a regiunilor în declin sau a celor ce se confruntă cu probleme grave cu privire la
locurile de muncă, şi mai ales la migrarea forţei de muncă la nivel european. Zonele periferice
care au cerinţe deosebite şi un potenţial structural pentru reechilibrare socio-economică trebuie să
fie legate mai strâns de centrele industriale şi economice ale Europei.
- Îmbunătăţirea calităţii vieţii
Încurajează îmbunătăţirea calităţii vieţii de zi cu zi, din punct de vedere al
locuinţelor, muncii, culturii, recreerii sau al relaţiilor din cadrul comunităţilor umane,
şi la mărirea bunăstării fiecărui individ prin crearea de locuri de muncă şi furnizarea
de facilităţi economice, sociale şi culturale pe măsura aspiraţiilor diferitelor segmente
ale populaţiei şi care să fie amplasate în locuri în care pot fi folosite în mod optim.
-Gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului.

72
 Prin promovarea strategiilor care să micşoreze conflictele dintre cererea sporită deresurse
naturale şi necesitatea de a le conserva, ea caută să asigure gestionarea
responsabilă a mediului, a resurselor solului, subsolului, de aer, apă şi energie, a
faunei şi a florei, acordând o atenţie deosebită zonelor cu o mare frumuseţe naturală şi
patrimoniului cultural şi arhitectural.
-Folosirea raţională a terenului. În urmărirea obiectivelor definite mai sus, ea se
preocupă în mod deosebit de amplasarea, organizarea şi dezvoltarea marilor complexe urbane şi
industriale, infrastructurilor majore, şi de protejarea terenurilor agricole şi împădurite. Orice
politică de amenajare regional/spaţială trebuie să fie neapărat însoţită de o politică de folosire a
terenului în vederea realizării obiectivelor de interes public.

7.2.3.2. Obiective specifice

Toate principiile stabilite în Cartă au fost deja dezvoltate în cadrul Conferinţei Europene a
Miniştrilor responsabili cu Amenajarea Teritoriului în următoarele domenii:
1. Zonele rurale cu agricultura ca funcţiune de bază au un rol important. Este
esenţială crearea unor condiţii de viaţă acceptabile la ţară, în privinţa tuturor aspectelor
economice, sociale, culturale şi ecologice precum şi a infrastructurilor şi dotărilor, făcând
diferenţa între regiunile rurale sub-dezvoltate şi periferice şi cele aflate în vecinătatea marilor
aglomeraţii .În aceste zone dezvoltarea cadrului urban, a structurilor sociale şi economice şi
atransportului trebuie să ţină cont, în toate sferele, de funcţiunile lor specifice şi înspecial de
conservarea şi gestionarea peisajului natural.
2. Zonele urbane contribuie substanţial la dezvoltarea Europei şi prezintă de obicei
probleme de controlare a creşterii. O structură urbană echilibrată necesită implementarea
sistematică a planurilor de folosinţă a terenurilor şi aplicarea liniilor directoare pentru dezvoltarea
activităţilor economice în beneficiul condiţiilor de viaţă ale orăşenilor.
O atenţie deosebită trebuie acordată îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă,
promovăriitransportului public şi tuturor măsurilor care să împiedice o deplasare prea pronunţată a
locuitorilor dinspre centrele oraşelor spre periferii.
Reabilitarea patrimoniului arhitectural, a monumentelor şi siturilor trebuie să fie
parteintegrantă a unei politici globale de amenajare a oraşelor şi satelor.
3. Zonele de frontieră, mai mult decât altele, necesită o politică de coordonare între state.
Scopul acestei politici este de a deschide frontierele şi de a institui cooperarea şi consultările
transfrontaliere şi folosirea comună a dotărilor de infrastructură.
În zonele de frontieră nu va fi realizat nici un proiect care poate avea consecinţe
dăunătoare pentru mediul din ţările învecinate fără o consultare prealabilă a acestor
73
State.
4. Zonele montane; având în vedere importanţa acestor zone datorată funcţiunilor pe care
le îndeplinesc şi a valorii lor trebuie să li se acorde o importanţă deosebită şi adecvată conservării
şi dezvoltării.
5. Regiunile cu deficienţe de structură în care condiţiile de viaţă şi muncă au
progresat puţin, mai ales din motive istorice sau care au rămas în urmă datorită schimbărilor bazei
lor economice, necesită o asistenţă specială pentru ştergerea diferenţelor care există între condiţiile
de viaţă şi muncă din diferite State.
6. Regiunile în declin; este necesar să se dezvolte politici specifice în favoarea
regiunilor în care activitatea economică a fost puternic încetinită de restructurarea
industrială şi de îmbătrânirea infrastructurii şi a echipamentului industrial, care este în
cele mai multe cazuri monostructurat.
7. Zonele de coastă şi insulare; dezvoltarea turismului de masă şi a transportului înEuropa
şi industrializarea zonelor de coastă, a insulelor şi a mării necesită măsurispecifice care să asigure
acestor regiuni o dezvoltare echilibrată şi o urbanizare coordonată, având în vedere cerinţele de
conservare a mediului şi caracteristicile regionale.

7.2.4. Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020

Reuniunea ministerială informală a miniştrilor responsabili cu amenajarea teritoriului şi cu
dezvoltarea teritorială desfăşurată pe 19 mai 2011, la Gödöllő,în Ungaria a elaborat rezoluţia
intitulată Spre o Europă inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, compusă din regiuni
diverse care reprezintăAgenda teritorială a Uniunii Europene 2020 (AT2020).
Politica de coeziune este un cadru esenţial prin intermediul căruia UE poate aborda provocările în
materie de dezvoltare teritorială şi poate contribui la valorificarea potenţialului teritorial la nivel
local, regional, naţional şi transnaţional (1).
Se consideră că termenul de coeziunea teritorială reprezintă un set de principii pentru
dezvoltarea teritorială armonioasă, echilibrată, eficientă şi durabilă.
Obiectivele politice si opţiunile pentru teritoriul european. Diferitele niveluri spaţiale
(european, naţional, regional, local) în care sunt implicaţiactorii dezvoltării spaţiale trebuie sa
suporte aplicarea următoarelor obiective şi opţiuni politice:
-punerea la punct a unui sistem urban policentric şi echilibrat;
-promovarea schemelor de transport şi telecomunicaţii integrate favorizând un acces
echivalent la infrastructuri şi la cunoştinţe pe întreg teritoriul UE;
-dezvoltareaşi prezervarea naturii şi patrimoniului cultural;
-dezvoltarea spaţiala policentricăşi relaţia nouă oraş/sat.

74
 Inima Europei, delimitată de metropolele Londra, Paris, Milan, Munchen şi Hamburg, este
considerata a fi singura zona dinamica integrată în economia mondiala. Realităţile teritoriale
actuale arata o tendinţă de concentrare a funcţiilor globale performante continue în inima Europei
şi în câteva metropole importante.
Dezvoltarea policentrica va permite evitarea unei concentrări excesive de populaţie, putere
economică, politică, financiară în zonele dinamice. Favorizate vor fi structurile urbane
descentralizate relativ cu scopul de a valorifica potenţialul tuturor regiunilor europene şi implicit
de a reduce disparităţile regionale.

7.2.5. Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul

Gestionarea spaţială a teritoriului urmăreşte să asigure indivizilor şi colectivităţilor dreptul
de folosire echitabilă şi responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului, condiţii de
locuire adecvate, calitatea arhitecturii, protejarea identităţii arhitecturale, urbanistice si culturale a
localităţilor urbane si rurale, condiţii de muncă, de servicii şi de transport ce răspund diversităţii
nevoilor si resurselor populaţiei, reducerea consumurilor de energie, asigurarea protecţiei
peisajelor naturale si construite, conservarea biodiversităţii si crearea de continuităţi ecologice,
securitatea si salubritatea publică, raţionalizarea cererii de deplasări (15).
Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care
constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general care contribuie la
dezvoltareaspaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului naturalşi construit, la îmbunătăţirea
condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale, precum şi la asigurarea coeziunii teritoriale la
nivel regional, naţional şi european.
Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului
teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local
pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea
coeziunii si eficienţei relaţiilor economice si sociale dintre acestea.
Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:
-dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
-îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;
-gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a peisajului, componentă de bază a
patrimoniului natural şi cultural şi a resurselor naturale;
-utilizarea raţională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităţilor
şi conservarea terenurilor agricole fertile;
- conservarea şi dezvoltarea diversităţii culturale.
75
 7.3 Perspective şi obiective strategice în dezvoltarea teritorială a României

Fiind cea mai mare ţară din sud-estul Europei, România beneficiază de o serie de
avantaje importante în ceea ce priveşte viitorul integrării europene. Pe lângă faptul că România
este o piaţă importantă (a doua piaţă de consum din Europa Centrală şi de Est), ţara noastră
beneficiază de o poziţie geografică strategică, care îi crează premisele pentru a deveni una din
cele mai atrăgătoare teritorii atât pentru investitorii care încearcă să intre pe piaţa europeană, cât
şi pentru companiile din UE care au nevoie de o poartă de acces convenabilă către pieţele din
Asia şi Orientul Mijlociu
.
7.3.1 Perspective privind dezvoltarea teritorială

La nivel european activitatea economică şi populaţia continuă să fie concentrate

în zona central-europeană numită adesea Pentagon (poligon format prin unirea metropolelor
Londra – Paris – Milano – Munchen – Hamburg). În acelaşi timp, zonele ultra periferice care au
handicapuri naturale şi caracteristici geografice nefavorabile, devin tot mai puţin atractive
pentru activităţile economice şi pentru populaţie.
Infrastructura insuficient dezvoltată a României, incapabilă să preia eficient
fluxurile de mărfuri şi oameni din vestul europei, crează bariere importante care adâncesc şi mai
mult problemele sociale contribuind la scăderea atractivităţi teritoriului naţional pentru
investitori.
Accesibilitatea României către zona dezvoltată din centrul Europei este destul de
scăzută, din cauza distanţei fizice ridicate, dar şi a barierelor geografice (Munţii Carpaţi) şi
infrastructurii mai slab dezvoltate (lipsa autostrăzilor sau a reţelelor feroviare de mare viteză).
Direcţiile principale de acţiune care constituie repere în procesul de configurare a
perspectivei de dezvoltare sunt (7):
a. Pe plan european:
-intensificarea relaţiilor cu Occidentul european;
-constituirea unei zone de creştere integrată sud-europeană.
b. Pe plan naţional:
-Sprijinirea dezvoltării cu prioritate a zonelor urbane cu potenţial economic şi
conectarea acestora cu restul teritoriului;
-Asigurarea unei echipări complete a teritoriului cu infrastructură de bază, precum şi a
accesului tuturor cetăţenilor la serviciile de interes general
76
 Fundamentarea perspective este orientată în jurul a patru principii cheie,:
- Concentrarea: sprijinirea dezvoltări zonelor urbane cu o densitate mare de locuitori;
-Conectarea teritoriilor: depăşirea factorului distanţă;
- Cooperarea: depăşirea factorului de divizare;
-Coordonarea: eficientizarea proceselor de planificare.
Strategia de Dezvoltare Teritorială promovează:
- Asigurarea unei echipări adecvate a teritoriului capabilă să consolideze rolul
României ca element regional economic important în zona de sud-est a Europei;
- Creşterea calităţii vieţii locuitorilor României prin asigurarea unor spaţi de calitate;
- Creştrea atractivităţii zonelor rurale şi valorificarea potenţialului unic şi specific de
dezvoltare;
- Protejarea patrimoniului natural şi cultural şi valorificarea identităţii teritoriale;
- Consolidarea rolului zonelor urbane funcţionale ca centre de dezvoltare la nivelul
teritoriului şi conectarea acestora cu zonele de performanţă economică europene şi implicit cu
zonele transfrontaliere;
- Conectarea României la reţeaua de transport trans-europeană şi dezvoltarea de
noduri logistice şi terminale multinodale;
- Asigurarea unui cadru de cooperare şi coordonare a strategiilor şi politicilor
sectoriale ancorat în dinamicile teritoriale naţionale.

7.3.2. Concepția de dezvoltare a teritoriului naţional

În raport cu concepția asumată au fost realizate trei scenarii de dezvoltare asociate

unor modele de configurare a teritoriului naţional, care transpun modalitatea de structurare a
obiectivelor şi măsurilor teritoriale.
Scenariul România Policentrică urmăreşte dezvoltarea teritoriului naţional la
nivelul unor nuclee de concentrare a resurselor umane, materiale, tehnologice şi de capitaluri
(oraşe mari/ medii), în perspectiva anului 2035 şi conectarea eficientă a acestor zone de
dezvoltare cu teritoriile europene.
România policentrică 2035 înglobează principiile cooperării, concentrării şi
conectivităţii, structurându-şi eforturile în jurul a patru piloni de acţiune:
-Accesibilitate şi mobilitate,
-Zone funcţionale urbane,
- Resurse naturale şi culturale,
-Cooperare teritorială.
77
 Fiecare pilon este construit în armonie cu obiectivele Strategiei Europa 2020, respectiv
creşterea inteligentă, durabilă şi incluzivă, cu obiectivul de coeziunea teritorială, precum şi în
corelare cu Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării.
În anul 2035 zonele urbane funcţionale sunt motoare de dezvoltare a teritoriului naţional,
bine conectate în reţeaua de localităţi de la nivel naţional şi european.
Zonelele rurale sunt puternic conectate la motoarele economice ale teritoriului
naţional, devenind adevăraţi poli de dezvoltare durabilă a teritoriului caracterizaţi prin condiţii
atractive de viaţă şi servicii sociale accesibile. Există o infrastructură conectivă bine dezvoltată
care leagă oraşele mici şi localităţile rurale la principalele zone urbane, acestea din urmă
generând bunăstare în teritoriile învecinate.

7.3.3. Direcţii de dezvoltare teritorială

Realizarea prevedrilor cuprinse în Strategia de dezvoltare teritorială a României 2035 se

diferenţiază pe niveluri de aplicare astfel:
La nivel local:
-Îmbunătăţirea infrastructurii care conectează oraşele şi zonele înconjurătoare acestora,
în vederea extinderii masei lor economice;
- Asigurarea unor instituţii publice performante în zonele mai slab dezvoltate (în special
în domeniile educaţie, sănătate, infrastructura de bază pentru serviciile publice etc.), pentru a
promova mobilitatea oamenilor şi pentru a contribui la creşterea standardului de viaţă;
-Promovarea investiţiilor în calitatea vieţii în zonele cu potenţial ridicat de creştere,
pentru a spori capacitatea de a atrage şi păstra capitalul uman necesar;
-Valorificarea potenţialului propriu a spaţiului rural;
-Proiectarea şi implementarea unor măsuri care să vizeze grupurile marginalizate şi
minoritare, în vederea susţinerii participării acestora la procesele de dezvoltare, ca părţi
active ale economiei.
La nivel regional şi internaţional:
- Îmbunătăţirea legăturilor dintre zonele cu potenţial ridicat şi cele deficitare, pentru a
permite o concentrare eficientă a resurselor şi a efectelor de contagiune pozitivă (de la zonele
dezvoltate către cele cu carenţe);
-Reducerea distanţei faţă de pieţele importante din UE şi din alte zone, prin
îmbunătăţirea infrastructurii şi încurajarea fluxurilor transfrontaliere de oameni, capital şi
idei.

78
 7.3.4 Obiective strategice

Strategia de dezvoltare teritorială a României este documentul strategic care orientează

procesele de dezvoltare de la nivelul teritoriului în conformitate cu dinamicile teritoriale,
tendinţele pentru orizontul de timp 2035 şi ţintele europene de dezvoltare cu relevanţă
teritorială. Având ca reper situaţia teritoriului naţional şi oportunităţile de dezvoltare, SDTR
propune o serie de obiective de dezvoltare cu relevanţă pentru diferite zone de la nivelul
teritoriului naţional, cu o sferă de impact diferită în funcţie de specificul şi caracteristicile
socio-economice, funcţionale şi strategi ce ale teritoriului.
Astfel, Strategia de dezvoltare teritorială a României conţine 5 obiective generale de o
importanţă deosebită pentru teritoriul nationa care formează cadrul strategic de obiective al
Strategiei de dezvoltare teritorială a României.

Obiective generale
Obiective generale:
O.1. Asigurarea unei integrări funcţionale a teritoriului naţional prin sprijinirea
interconectării eficiente a reţelelor de transporturi şi broadband;
O.2. Creşterea calităţii vieţii prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitară şi a
serviciilor publice în vederea asigurării unor spaţii urbane şi rurale de calitate,;
O.3. Dezvoltarea unei reţele de localităţi competitive şi coezive prin sprijinirea
specializării teritoriale şi formarea zonelor funcţionale urbane;
O.4. Protejarea patrimoniului natural şi construit şi valorificarea elementelor de
identitate teritorială;
O.5. Creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a proceselor de dezvoltare
teritorială.

Obiective specifice

O.1 Asigurarea unei integrări funcţionale a teritoriului naţional în prin sprijinirea

interconectării eficiente a reţelelor de transporturi şi broadband
O1.1 Dezvoltarea unei reţele de transport eficientă şi diversificată capabilă să asigure
gestionarea fluxurilor de oameni şi mărfuri generate de schimburile economice între teritoriul
naţional şi pieţele din spaţiul european.

79
 Una din cauzele principale ale unei conectări insuficiente ale teritoriului naţional la
spaţiul european este dată de barierele naturale. Arcul Carpatic constituie o cauză în conturarea
acestor disparităţi, datorate dificultăţilor de traversare şi a limitelor de conectivitate a reţelelor de
transport trans-carpatice. Lipsa de alternative la căile frecvent utilizate (Valea Oltului, Valea
Prahovei şi Pasul Oituz) conduce la legături slabe în reţelele de transporturi, legături care, dacă
sunt întrerupte, pot cauza întârzieri majore sau chiar blocaje şi inaccesibilităţi.
O1.2 Dezvoltarea şi extinderea infrastructurii portuare şi aeroportuare, precum şi
a legăturii acestora cu centrele urbane naţionale în scopul consolidării poziţiei României de nod
logistic regional.
Datele arată că o mare parte din importurile şi exporturile naţionale sunt reprezentate
de bunuri intermediare, ceea ce înseamnă că acele costuri de transport sunt mai importante ca
oricând, în fiecare etapă a lanţului valoric. Având în vedere ponderea partenerilor din UE la
fluxurile comerciale ale României, infrastructura de conectare la furnizorii, distribuitorii şi
consumatorii din Europa de Vest – şi din zone mai îndepărtate – devine foarte important în
vederea reducerii costurilor de transport şi creşterii competitivităţii companiilor cu sediul în
România.
O1.3 Consolidarea infrastructurii de transport a energiei şi conectarea acesteia la
proiectele pan-europene cu impact regional şi naţional.
România beneficiază de o infrastructură strategică şi diversificată de reţele naţionale
de transport (pentru energie strategică, gaze, ţiţei şi produse petroliere), de capacităţi de rafinare,
dar şi de transport şi capacităţi portuare importante la Marea Neagră.
O.2 Creşterea calităţii vieţii prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitară şi
serviciilor publice în vederea asigurării unor spaţii urbane şi rurale de calitate.
În plan national, un obiectiv principal urmărit de Strategia de dezvoltare teritorială a
României constă în dezvoltarea unei reţele de localităţi complet echipată cu infrastructură tehnico-
edilitară şi interconectată în scopul asigurării unor spaţii urbane şi rurale de calitate.
O2.1 Asigurarea unei echipări complete cu infrastructură de utilităţi publice a
localităţilor urbane şi rurale.
O2.2 Asigurarea unei accesibilităţi crescute la nivelul teritoriului şi a unei
conectivităţi eficiente între oraşele mari şi zona urbană funcţională.
Analizele privind dezvoltarea şi demografia indică faptul că există mai multe zone
de la nivelul teritoriului ce necesită o conectivitate crescută pentru a susţine procesele de
dezvoltare.

80
 O2.3 Creşterea atractivităţii spaţiilor urbane şi rurale prin îmbunătăţirea funcţiilor
rezidenţiale, dezvoltarea unor spaţii publice de calitate şi a unor servicii de transport adaptate
nevoilor şi specificului local.
Un spaţiu, fie el rural sau urban, este cu atât mai atractiv cu cât oferă mai multe
oportunităţi pentru oameni prin asigurarea unor zone de locuit de calitate, un mediu sănătos,
peisaje urbane şi rurale unice şi servicii sociale la nivel optim.
O2.4 Furnizarea unor servicii sociale de calitate prin asigurarea unei diversificări a
acestor servicii la nivelul teritoriului şi îmbunătăţirea gradului de acces a a populaţiei.
Unul din obiectivele majore stabilite de UE 2020 prevede creşterea gradului de
incluziune prin crearea unor oraşe puternice care să genereze locuri de muncă şi să contribuie la
reducerea decalajelor în dezvoltare.
O.3 Dezvoltarea unei reţele de localităţi competitive şi coezive prin sprijinirea
specializării teritoriale şi formarea zonelor funcţionale urbane
Localităţile din România dispun de o varietate de resurse strategice şi antropice care
pun în valoare potenţialul acestora de dezvoltare. De la peisaje rurale unice, la patrimoniu urabn
cu identitite arhitecturală deosebită sau resurse ale solului şi subsolului care conturează
elementele de avantaj al teritoriului naţional.
O3.1 Dezvoltarea unor centre urbane specializate şi inteligente cu vocaţie de poli
internaţionali şi racordarea lor eficientă la reţeaua urbană europeană
Tendinţele de dezvoltare urbană la nivel global evidenţiează faptul că dezvoltarea se
realizează în principal prin intermediul marilor centre urbane. Acest lucru se datorează în mare
parte concentrării de resurse umane înalt calificate, de centre universitare, precum şi unor servicii
financiare şi logistice de calitate.
O3.2 Încurajarea dezvoltării zonelor urbane funcţionale în jurul oraşelor cu rol polarizator
la nivelul teritoriului
Modelul de dezvoltare promovat de SDTR pleacă de la argumentul conform căruia
localităţile nu se dezvoltă izolat, ci printr-o interacţiune puternică, în special în cazul acelor oraşe
care au o funcţie polarizatoare al nivelul teritoriului pentru localităţile din proximitate. Acest rol
polarizator este pus în evidenţă atât de fluxurile intense de navetişti, precum şi de numărul mare
de firme care îşi desfăşoară activitatea în zonă.
O3.3 Consolidarea rolului localităţilor rurale cu potential de polarizare în scopul
asigurării unei accesibilităţi crescute a populaţiei rurale la servicii de interes general.
Spaţiul rural prezintă disparităţi profunde în special din cauza accesului populaţiei
din mediul rural la servicii de interes general.

81
 O4. Protejarea patrimoniului natural şi construit şi valorificarea elementelor de
identitate teritorială
Protejarea patrimoniului natural şi construit şi valorificarea elementelor de unicitate
şi identitate reprezintă condiţii esenţiale pentru realizarea unei dezvoltări durabile a teritoriului
naţional.
La nivel internaţional au fost declarate: trei Rezervaţii ale Biosferei (Delta Dunării,
Retezat, Pietrosul Rodnei) şi opt Situri Ramsar (Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei, Lunca
Mureşului, Complexul Piscicol Dumbrăviţa, Lacul Techirghiol, Parcul Natural Porţile de Fier,
Tinovul Poiana Stampei, Parcul Natural Comana). Ca parte a siturilor NATURA 2000, în anul
2007, în România au fost desemnate 273 situri de importanţă comunitară şi 108 arii de protecţie
avifaunistică.
Ca zone de protecţie şi de interes special, Delta Dunării este cea mai extinsă zonă
umedă din Europa cu o suprafaţă de 5.050 kmp (din care 4.340 pe teritoriul României) şi este o
rezervaţie a biosferei de interes mondial, beneficiând de atenţie şi monitorizare trateg din partea
UNESCO. România are un patrimoniu cultural-istoric şi etno-folcloric de mare valoare şi
atractivitate turistică. În total există 29.540 de obiective de patrimoniu, înscrise în Lista
monumentelor istorice a MCPN şi 8 situri înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
O.5 Creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a proceselor de dezvoltare
teritorială
Strategia de dezvoltare teritorială a României pune un accent deosebit în procesul de
planificare pe spaţii coerente de dezvoltare caracterizate de interacţiuni puternice bazate pe
schimburi socio-economice, precum axe de dezvoltare, zone urbane funcţionale şi sisteme
urbane, fapt ce presupune diversificarea formelor de guvernanţă şi consolidarea structurilor de
cooperare de la nivelul teritoriului.

7.3.5. Măsuri teritoriale pentru zonele rurale

În Strategia de dezvoltare teritorială a României, se disting două dimensiuni

importante:
-Dimensiunea de planificare a dezvoltării teritoriului care reprezintă un set de
strategii şi reguli de gestiune a spaţiului naţional împreună cu investiţiile care structurează şi
configurează acest spaţiu;
-Dimensiunea teritorială a politicilor sectoriale care asigură integrarea în profil a
politicilor sectoriale şi corelarea obiectivelor de dezvoltare ale diferitelor domenii de politică.

82
 Având în vedere specificul profesional al facultăţii noastre, în această lucrare se vor
aborda peoblemele specifice spaţiului rural.
Pentru zonele rurale au fost stabilite următoarele măsuri teritoriale şi proiecte
strategice:
a) Măsură – Conectarea localităţilor rurale greu accesibile sau la reţeaua de
aşezări şi infrastructura majoră de transport.
Infrastructura precară nu impiedică doar accesul pe piaţă a produselor autohtone, ci
descurajează şi investitorii interesaţi de agricultură. Se evidenţiează necesitatea adoptării
următoarelor acţiuni strategice:
-Reabilitarea şi modernizarea drumurilor principale de acces către centrele urbane din
apropiere;
-Modernizarea drumurilor care fac legătura între localităţile rurale şi reţeaua de transport
de categorie superioară (DN, DJ);
-Modernizarea drumurilor care fac legătura între reşedinţe de comună de localităţile
trategic;
- Stimularea transportatorilor de a asigura conexiunile centrelor urbane cu zonele rurale
polarizate.
b) Măsură - Extinderea accesului la internet în bandă largă
Zonele rurale prezintă o accesibilitate mai scăzută la servicii, în special în cazul
zonelor profund rurale. O măsură de compensare a acestui dezavantaj o reprezintă asigurarea
unui acces echitabil la Internet în bandă largă pe teritoriul ţării, astfel încât cel puţin o parte din
servicii să poată fi accesate de toată populaţia ţării – având în vedere potenţialul de extindere a
serviciilor furnizate la distanţă de tip tele-medicină, tele-educaţie sau e-administraţie.
c) Măsură – Echiparea localităţilor rurale cu infrastructură tehnico-edilitară.
Studiile de fundamentare demonstrează existenţa unei discrepanţe majore în ceea ce
priveşte accesibilitatea la reţele edilitare (alimentare cu apă, canalizare / epurare a apelor uzate,
furnizare gaze) între localităţile rurale şi cele din mediul urban. Managementul defectuos al
deşeurilor menajere şi accesul redus la serviciile de salubritate reprezintă de asemenea o
problemă în mediul rural.
d) Măsură - creşterea competitivităţii spaţiilor rurale şi crearea locurilor de
muncă
Populaţia din mediul rural se confruntă cu o calitate scăzută a vieţii, din cauza lipsei
surselor de venituri şi a ponderii crescute a agriculturii de subzistenţă. Dependenţa faţă de
agricultura de subzistenţă reprezintă un punct slab al populaţiei apte de muncă din România,
activităţile independente fiind mai degrabă asimilate cu subzistenţa în agricultură decât cu
83
antreprenoriatul. e) Măsură - asigurarea accesului echitabil în zone rurale la
serviciile de interes general
Accesul populaţiei din mediul rural la serviciile de interes general este deficitar,
după cum rezultă din studiile de fundamentare şi din valorile indicatorilor relevanţi. Dacă în
zonele rurale din apropierea aglomeraţiilor urbane creşterea accesibilităţii se poate asigura prin
dezvoltarea infrastructurii de transport şi prin crearea unor sisteme integrate de transport în
comun la nivel metropolitan, pentru zonele rurale periferice sunt necesare soluţii alternative.
f) Măsură - dezvoltarea unor spaţii rurale şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.
Pentru a determina creşterea demografică şi a dinamiza viaţa rurală este necesar ca
populaţia să considere localităţile rurale ca un element strategic. Mediul rural trebuie să ofere şi
spaţii publice de calitate pentru recreere sau de tipul târgurilor (care devin totodată locuri de
socializare şi stimulatori ai dezvoltării economice). Aceste spaţii publice sunt esenţiale pentru
menţinerea populaţiei locale, mai cu seamă a populaţiei tinere.
g) Măsură - valorificarea potenţialului local al zonelor rurale prin includerea
acestora în circuitele turistice
Din punct de vedere al patrimoniului cultural, spatial rural pune în evidenţă o
varietate de caracteristici specifice de valoare legate de identitatea acestor spaţii. Astfel,
conservarea acestor valori de patrimoniu şi punerea lor în valoare în circuitele touristice
reprezintă o prioritate pentru zonele rurale.
h) Măsură - Consolidarea cooperării administrativă între autorităţile publice
locale în vederea realizării unor atribuţii pentru care nu mai au resurse (planificare
teritorială, politici sectoriale etc)
În bună parte, administraţiile din comunele româneşti nu sunt bine pregătite pentru
misiunea pe care o au. Resursele umane sunt slab calificate. Resursele financiare de care dispun
sunt restrânse, la aceasta contribuind dimensiunile comunelor (sub 1.000 locuitori) iar
problemele sunt aproape la fel de complexe ca in cazul oraselor. Anumite probleme trebuie
abordate la o scara mai mica, prin cooperarea si punerea in comun a resurselor mai multor unitati
teritoriale, cu efecte net superioare fata de incercările de solutionare disparate.
i) Măsură - întărirea rolului localităţilor cu rol de polarizare rurală şi
revitalizarea ariilor rurale).
Acţiunile strategice care contribuie la implementarea acestei măsuri constau în
stimularea dinamicii iniţiativelor rurale, creşterea capacităţii economice a teritoriilor rurale,
precum şi în încurajarea inovării prin susţinerea polilor de excelenţă rurală, în special în ceea ce
priveşte promovarea resurselor turistice (staţiunile turistice şi balneoclimaterice şi cele cu

84
potenţial),creşterea producţiei agricole, artizanale, diversificarea ofertei de servicii pentru a
răspunde nevoilor populaţiei.

BIBLIOGRAFIE

1 Constantin Elena, 2014, , Dezvoltare durabilă în spaţiul rural românesc.Editura USAMV

Bucureşti
2 Dogaru Neculai, 2013, Studii şi cercetări pentru amenajarea durabilă a bazinului hidrografic
al Crişurilor. Teză de doctotar USAMV Bucureşti
3 Gliogor Viorel, 2011, Amenajareateritoriului. Note de curs. Cluj Napoca, 2011)
4 Hera Cristian, 2013, Agricultura, domeniu strategic pentru securitatea şi siguranţa alimentară
Editura Academiei Române, Bucureşti
5 Iaţu Corneliu 2008, Planificare si amenajare teritoriala
6 Mannion J. 1996, Le developpment rural base sur les strategies locales “ascendantes”. Leader II
magazine, nr.12/1996
7 Strategia de dezvoltare teritorială a româniei
România policentrică 2035 .Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse
egale pentru oameni .Versiunea 2 . www.sdtr.ro
8 Planul de Amenajare a Teritoriului National
ww.mdrt.ro/.../amenajarea-teritoriului/amenajarea-teritoriului...national/...
9 HS, Integrare instituţională pentru dezvoltare trategi, 2001
10 www.inforegio.ro
11 Oficiul federal pentru construcţii și planificare spaţială Germania – Raportul planificării
spaţiale, 2000
12 Metodologie-cadru privind elaborarea documentelor de planificare trategic teritorială la
nivel naţional, CCPEC – UAUIM, Universitatea Bucureşti, 2009
13 http://www.coe.int/
14 Recomandarea Nr. (84) 2 a Comitetului Ministrilor Statelor Membre, privind
Carta Europeana a Amenajării Teritoriului
15 ,LEGE nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.Forma
sintetică la data 12-aug 2013
16 Cadrul National Strategic Rural pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar şi a
spaţiului rural în perioada 2012-2010-2030. Comisia Prezidenţială Pentru Politici Publice De
Dezvoltare A Agriculturii
17 2014, Codul îmbunătăţirilor funciare

85
Prof. Florin Mărăcineanu
Prof. Elena Constantin

Capitolul VIII

Planul național de redresare și reziliență al României

Planul național de redresare și reziliență al României (PNRR) este concepu așa încât să
asigure un echilibru optim între prioritățile Uniunii Europene și necesitățile de dezvoltare
aleRomâniei, în contextul recuperării după criza COVID-19 care a afectat semnificativ țara,
așacum a afectat întreaga Uniune Europeană și întreaga lume.

Obiectivul general al PNRR al României este dezvoltarea României prin realizarea

unor programe și proiecte esențiale, care să sprijinereziliența, nivelul de pregătire pentrusituații
de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore șiinvestiții
cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Obiectivul specific al PNRR este de a atrage fondurile puse la dispoziție de Uniunea
Europeană prin NextGenerationEU în vederea atingerii jaloanelor și a țintelor în materie de
reforme și investiții.

8.1 Principiile de implementare ale PNRR

Distribuirea echitabilă geografică a fondurilor. Investițiile propuse în PNRR se bazează

86
 pe faptul că în recuperarea decalajelor și modernizarea României nimeni nu va fi lăsat în urmă
pe drumul redresării economice și sociale. În procedurile alocărilor directe sau cele
competitive se va ține cont de alocarea echilibrată a resurselor, astfel încât să conducă la
valorificarea
specificului local sau regional în interesul cetățenilor și la diminuarea polarizării dezvoltării
teritoriale.

Descentralizarea. Conceperea PNRR s-a bazat pe capacitarea autorităților centrale și

localede a-și asuma reforme ambițioase pentru facilitarea tranziției verde și digitală și care să
conducă la un nivel ridicat de reziliență. În spiritul acestui principiu, implementarea PNRR va
urmări apropierea de cetățeni și de beneficiari, oferind, astfel, un răspuns la provocările
subsidiare ale
comunităților.
Rolul autorităților locale. PNRR a fost elaborat printr-un proces participativ la care
auparticipat autoritățile de la nivel local și regional, precum și structurile asociative ale
acestora.Implementarea PNRR se va baza pe implicarea autorităților locale.

8.2. Structura PNRR

PNRR al României este structurat pe 15 componente care acoperă toți cei 6 piloni:

I. Tranziția verde
C1. Managementul apei
C2. Păduri și protecția biodiversității
C3. Managementul deșeurilor
C4. Transport sustenabil
C5. Valul renovării
C6. Energie
II. Transformare digitală
C7. Transformare digitală
III. Creștere inteligentă,sustenabilă și favorabilă incluziunii
C8. Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii
C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare,dezvoltare și inovare
C10. Fondul local teritorial
C11. Turism și cultură
IV. Coeziune socială și teritorială
C10. Fondul local
C11. Turism și cultură

87
V. Sănătate, precum și reziliență economică, socială și instituțională
C12. Sănătate
C13. Reforme sociale
C14. Bună guvernanță
VI. Politici pentru noua generație
C15. Educație

8.3. Pilonul I, Tranziția verde

Pilonul trebuie să includă reforme și investiții în tehnologii și capacități verzi, inclusiv în

biodiversitate, eficiență energetică, renovarea clădirilor și economia circulară, contribuind în
același timp la obiectivele Uniunii privind clima, promovând creșterea sustenabilă, creând
locuri de muncă și menținând securitatea energetică.
Schimbările climatice și degradarea mediului reprezintă două dintre cele mai grave
amenințări ale lumii, iar Agenda 2030 pentru dezvoltarea durabilă promovează echilibrul între
cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economică, socială şi de mediu. Agenda 2030
este corelată cu Pactul Verde european (European Green Deal) care va defini strategia de
dezvoltare
a UE ca primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Astfel, Pactul
Verde European transformă provocările climatice și de mediu în oportunități, prin demersul de
reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră la zero până în 2050, prin reducerea poluării
și restaurarea biodiversității.
Aceste provocări necesită politici coerente pentru a asigura o dezvoltare durabilă atât la
niveleuropean cât și în țara noastră.
Un domeniu cu impact asupra degradării mediului este legat de conectarea la sistemul
dealimentare cu apă potabilă în corelare cu colectarea apelor uzate și tratarea acestora.
Provocări: în Raportul de țară (2020), se arată că politica României în domeniul apei și a
apei uzate prezintă în continuare deficiențe, în special în ceea ce privește accesul în zonele
rurale, precum și cantitatea și calitatea apei potabile. Totodată, raportul menționat evidențiază
că acțiunile legate de colectarea apelor uzate și conectarea la infrastructura publică de
canalizare
nu sunt încă finalizate, iar diferența până la atingerea obiectivului fixat privind
colectarea apelor uzate generate de aglomerările cu peste 2.000 de locuitori echivalenți
este de 26%.
Componenta C1. - Managementul apei - PNRR propune 2 reforme și 7 tipuri

88
principale de investiții. Alocare totală: 1.462 mil. euro.
Reformele:
R1. Consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul durabil al
sectorului de apă și apă uzată și pentru accelerarea accesului populației la
servicii de calitate conform directivelor europene
R2. Reconfigurarea actualului mecanism economic al Administrației Naționale
Apele Române (ANAR) în vederea asigurării modernizării și întreținerii sistemului
național de gospodărire a apelor, precum și a implementării corespunzătoare a
Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind inundațiile
Ca urmare a investițiilor, se vor realiza, printre altele:
-1600 km de rețele de apă în localități cu peste 2000 locuitori.
-2500 km de rețele de canalizare în localități cu peste 2000locuitori și 400 de km de
rețele de canalizare în cele cu mai puțin de 2000 de locuitori.
- 12.900 de sisteme individuale sau alte sisteme operaționale în aglomerările mai mici
de 2000 de l.e. care împiedică atingerea unei stări bune a corpurilor de apă.
- conectarea a 88.400 de gospodării la rețele de apă și canalizare prin Programul
național Prima conectare la apă și canalizare.
-cel puțin 510 km de linii de apărare împo riva inundațiilor vor fi
reabilitate în conformitate cu Directiva privind inundațiile și cu Strategia națională pentru
gestionarea riscului de inundații.
-25 de baraje existente, pentru care studiile de fezabilitate revizuite au concluzionat
că nu există alternative fezabile pentru a reduce riscurile de inundații, vor fi reabilitate.
- 20 de poldere de prevenire a inundațiilor reabilitate sau nou realizat pe liniile de
apărare existente împotriva inundațiilor.
-Realizarea cadastrului apelor.

Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității cuprinde

2 reforme și 5 tipuri principale de investiții cu un buget propusde 1.173 mil. euro.
Reformele:
R1. Reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul
forestier prin dezvoltarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației
subsecvente.
R2. Reforma sistemului de management al ariilor naturale protejate în vederea
89
implementării coerente și eficace a Strategiei Europene privind biodiversitatea
Reformele și investițiile vor aduce rezultate importante, între care împăduriri, prin care se
vor planta peste 56.700 de hectare de pădure, cel puțin 90 de pepiniere operaționale noi și
renovate , precum și cel puțin 3 150 000 m2 suprafețe noi de păduri urbane,în conformitate cu
cerințele legale stabilite în Strategia Națională Forestieră 2020 – 2030.

Componenta C3 - Managementul deșeurilor. Principala provocare a României

este atingerea țintelor de pregătire pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale
(11% grad de reciclare în 2019, potrivit ultimelor date disponibile, față de ținta de 55%
prevăzută pentru anul 2025 în pachetul economiei circulare - PEC). O altă provocare este
reducerea la 10% a cantității de deșeuri municipale
eliminate prin depozitare până în anul 2035.
Reforme: R1. Îmbunătățirea guvernanței în domeniul gestionării deșeurilor în
vederea accelerării tranziției către economia circulară.
Măsurile includ modificări legislative pentru o practică unitară de gestionare a
deșeurilor, dezvoltarea capacității de monitorizare și control a Gărzii de Mediu, respectiv
achiziționarea de echipamente și operaționalizarea acestora pentru 43 de comisariate ale
Gărzii Naționale de Mediu.

Componenta C4 – Transport durabil.

Conform celui mai recent raport privind stadiul infrastructurii de transport la
nivelul Uniunii Europene (European Transport and Infrastructure ScoreBoard 2019),
România se situează submedia europeană în toate aspectele legate de investiții și
infrastructură. În ceea ce privește calitatea drumurilor, România ocupă ultimul loc (cu un
scor de 2,96).
Investițiile propuse vizează respectarea și includerea următoarelor tipuri de
intervenții, integrate:
- investiții în infrastructura de transport afectată;
- investiții în infrastructura necesară pentru asigurarea protecției mediului, reducerii
emisiilor de carbon, siguranței și eficienței serviciilor de transport.
- Investițiile și acțiunile sunt corelate cu Pactul Verde European, Politicile climatice ale

90
Uniunii Europene, Planul Uniunii Europene privind obiectivele climatice pentru 2030 ,
Strategia Europeană de Mobilitate Durabilă și Inteligentă.

Componenta C5 - Valul Renovării

Se propun investiții cu scopul de renovare a clădirilor publice, rezidențiale și
de patrimoniu. Bugetul total propus este 2.200 mil.
Reforme:
R1. Realizarea unui cadru normativ simplificat și actualizat care să sprijine
implementarea investițiilor în tranziția spre clădiri verzi și reziliente.
R2. Cadru strategic, normativ și procedural care să sprijine reziliența seismică a
fondului construit.
Componenta C6 - Energie cu 6 reforme și 6 tipuri principale de investiții.
Bugetul total propus este de 1.620 mil. eur.
Reformele
R1. Reforma pieței de energie electrică, prin înlocuirea cărbunelui din mixul energetic și
susținerea unui cadru legislativ și de reglementare stimulativ pentru investițiile private în
producția de electricitate din surse regenerabile.
R2. Îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor de stat din sectorul
energetic.
R3. Bugetarea verde.
R4. Dezvoltarea unui cadru legislativ și de reglementare favorabil tehnologiilor
viitorului, în special hidrogen și soluții de stocare.
R5. Reducerea intensității energetice a economiei prin dezvoltarea unui mecanism
sustenabil de stimulare a eficienței energetice în industrie şi de creștere a rezilienței.
R6. Creșterea competitivității și decarbonizarea sectorului de încălzire -răcire.
8.4. Pilonul II, Transformare digitală
Serviciile publice digitale din România rămân sub media Uniunii Europene, în
parte din cauza coordonării reduse între instituțiile statului pentru o abordare integrată.
Capacitățile existente nu sunt suficiente pentru asigurarea unui nivel ridicat de securitate
a rețelelor și de gestionare adecvată a riscurilor cibernetice.
Alte provocări majore pentru România se referă la acoperirea cu bandă largă a
91
zonelor rurale (zone albe) și abilitățile digitale ale multor categorii de cetățeni.
Acoperirea de bandă largă fixă a gospodăriilor s-a menținut la aproximativ 87%, sub
nivelul din majoritatea statelor membre.
Utilizarea benzii largi a stagnat la nivelul de 66% din gospodării, un nivel cu mult sub
mediaUE, de 77%.
Componenta C7 – Transformare digitală propune 4 reforme și 19 investiții iar bugetul
total alocat este de 1.884,96 mil. euro.
Reformele:
R1. Dezvoltarea unui cadru unitar pentru definirea arhitecturii unui sistem de tip
cloud guvernamental.
R2. Tranziția către atingerea obiectivelor de conectivitate UE 2025 și stimularea
investițiilor private pentru dezvoltarea rețelelor de foarte mare capacitate.
R3. Asigurarea securității cibernetice a entităților publice și private care dețin
infrastructuri cu valențe critice.
R4. Creșterea competențelor digitale pentru exercitarea funcției publice și educație
digitală pe parcursul vieții pentru cetățeni.
8.5.Pilonul III, Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii
asupra economiei
Provocările principale ale României în context larg macroeconomic sunt legate de
sistemul deadministrare fiscală, mai ales capacitatea acestuia de a gestiona relația cu
contribuabilii, de sistemul de pensii, care este strâns legat de problematica resurselor
bugetare și de cea a forței de muncă, de relația cu mediul de afaceri și sprijinul care
poate veni dinspre resursele publice pe baza fondurilor europene.
România se confruntă cu provocări majore în privința administrării taxelor și
impozitelor. Raportul de țară al CE 2020 menționează că ratele inegalității veniturilor și
ale sărăciei rămân printre cele mai ridicate din UE iar nivelul relativ scăzut al
veniturilor fiscale limiteazăcapacitatea României de a soluționa aceste probleme, fie
prin redistribuire, fie prin furnizarea de bunuri și servicii publice O provocare majoră o
reprezintă nivelul ridicat al deficitului de TVA, ce reprezintă o pierdere de venituri din
cauza evaziunii, a fraudei, a insolvențelor, a falimentelor, a erorilor administrative sau a
optimizării fiscale legale, fiind unul dintre cele mairidicate din UE.
92
 Componenta C8 - Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii include 6
reforme și 10 investiții iar bugetul total propus este de 456,93 mil. euro.
Măsuri de reformă:
R1. Reforma Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) prin digitalizare.
R2. Modernizarea sistemului vamal și implementarea vămii electronice
R3.Îmbunătățirea mecanismului de programare bugetară.
R4. Revizuirea cadrului fiscal.
R5. Crearea și operaționalizarea Băncii Naționale de Dezvoltare
R6. Reforma sistemului public de pensii.
Componenta C9 - Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare
propune 5 reforme și 10 tipuri principale de investiții, cu un buget total de 2.558,63 mil.
Euro.
Reformele:
R1. Transparentizare legislativă, debirocratizare și simplificare procedurală
destinate mediului de afaceri.
R2. Eficientizarea guvernanței în domeniul cercetării, dezvoltării șiinovării.
R3. Reforma carierei de cercetător.
R4. Consolidarea cooperării dintre mediul de afaceri și cel de cercetare
R5. Sprijin pentru integrarea organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din
România în Spațiul european de cercetare.
8.6. Pilonul IV, Coeziune socială și teritorială
Reformele și investițiile din acest pilon ar trebui să contribuie la combaterea sărăciei
și a șomajului pentru ca economiile statelor membre să se redreseze, fără a lăsa pe
nimeni în urmă.
Reformele și investițiile respective ar trebui să conducă la crearea de locuri de muncă
stabile și de înaltă calitate, la incluziunea și integrarea grupurilor defavorizate și să
permităconsolidarea dialogului social, a infrastructurii și a serviciilor, precum și a
sistemelor deprotecție și bunăstare socială.
Componenta C10 -Fondul local, cu 5 reforme principale și 6 tipuri principale de
investiții, cu un buget total de 2,1 miliarde euro.

93
Reforme:
R1. Crearea cadrului pentru mobilitate urbană durabilă/
R2. Crearea cadrului de politică pentru o transformare urbană durabilă/
R3: Crearea unui cadru de politică pentru o transformare rurală durabilă: instituirea
de consorții administrative în zonele rurale funcționale/
R4: Îmbunătățirea calității locuirii.
R5: Dezvoltarea sistemului de planificare –Codul amenajării teritoriului,
urbanismului și construcțiilor.
Componenta C.11 - Turism și cultură,
PNRR propune 3 reforme și 7 investiții pentru a răspunde provocărilor și a
propulsa turismul de destinație, cu un buget total alocat de 449,01 mil. euro. De
asemenea, se vor finanța investiții care să stimuleze accesul la cultură în zonele
defavorizate și conținutul digital pentru producătorii de audiovizual.
Reforme:
R1. Operaționalizarea organizațiilor de management al destinației (OMD-uri)
R2. Crearea cadrului pentru operaționalizarea traseelor cicloturistice la nivel național.
R3. Reformarea sistemului de finanțare a sectorului cultural.
Componenta C12 – Sănătate. propune 3 reforme și 2 tipuri principale de investiții
cu un buget total de 2.450,01 mil. euro.
Reforme:
R1. Dezvoltarea capacității pentru gestionarea fondurilor publice din sănătate.
R2. Dezvoltarea capacității de investiții în infrastructura sanitară.
R3. Dezvoltarea capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și
managementul resurselor umane din sănătate.
Componenta C13, reforme în domeniul social.
Sunt necesare intervenții pentru grupurile vulnerabile, precum copii și
persoane cu dizabilități prin 7 reforme și 4 investiții principale pe acest domeniu, cu un
buget total de 196,74 mil. euro.

94
 Reforme:
R1. Crearea unui nou cadru legal pentru a preveni separarea copiilor de familie.
R2. Reforma sistemului de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități.
R3. Implementarea venitului minim de incluziune (VMI).
R4. Introducerea tichetelor de muncă și formalizarea muncii pentru lucrătorii casnici.
R5. Asigurarea cadrului legal pentru stabilirea salariului minim.
R6. Îmbunătățirea legislației privind economia socială.
R7. Reforma serviciilor de îngrijire de lungă durată pentru persoanele vârstnice.
Componentei C14, Buna guvernanță. Sunt 9 reforme și 4 tipuri de investiții
majore pe aceste sectoare, care vor răspunde provocărilor. Bugetul total propus 165,6
mil. euro.
Reforme:
R1. Îmbunătățirea predictibilității și a eficienței proceselor decizionale prin întărirea
capacității de coordonare a politicilor și analiză de impact la nivelul Guvernului și al
ministerelor coordonatoare, precum și prin consolidarea instrumentelor în vederea
creșterii calității consultărilor publice la toate palierele administrației/
R2. Întărirea coordonării la Centrul Guvernului printr-o abordare integrată și coerentă a
inițiativelor în domeniul schimbărilor climatice și a dezvoltării durabile/
R3. Management performant al resurselor umane în sectorul public/
R4. Dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public/
R5. Garantarea independenței justiției, creșterea calității și eficienței acesteia
R6. Intensificarea luptei împotriva corupției/
R7. Evaluarea și actualizarea legislației privind cadrul de integritate/
R8. Reformarea sistemului național de achiziții publice/
R9. Îmbunătățirea cadrului procedural de implementare a principiilor
8.7 Pilonul V, Sănătate, precum și reziliență economică, socială și instituțională
C12. Sănătate
C13. Reforme sociale
C14. Bună guvernanță
Componenta C12 - Sănătate propune 3 reforme și 2 tipuri principale de investiții
Reforme:
R1. Dezvoltarea capacității pentru gestionarea fondurilor publice din sănătate

95
R2. Dezvoltarea capacității de investiții în infrastructura sanitară
R3. Dezvoltarea capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și managementul
resurselor umane din sănătate

Componenta C14, Buna guvernanță., cuprinde 9 reforme și 4 tipuri de investiții

majore care vor răspunde provocărilor. Bugetul total propus: 165,6 mil. euro.

Componenta C13, reforme în domeniul social. În special sunt necesare intervenții

pentru grupurile vulnerabile, precum copii și persoane cu dizabilități. Sunt 7 reforme și 4
investiții principale pe acest domeniu, cu un buget total de 196,74 mil. euro.

8.8.Pilonul VI, Politici pentru generația următoare, copii și tineret, cum ar fi educația
și competențele
Sistemul de educație din România se confruntă cu numeroase dificultăți legate de
calitate, echitate și infrastructură. Acestea limitează capacitatea României de a construi o
economie modernă, bazată pe cunoaștere, precum și capacitatea de a facilita mobilitatea
socială.
România și-a ratat ambele ținte asumate în cadrul strategiei Europa 2020, atât
pentru părăsire timpurie a școlii (15,3% în 2019 vs. 11,3% țintă asumată4) cât și pentru
accesul la învățământul terțiar (25,8% în 2019 vs. 26,7% ținta asumată). Testele PISA,
care măsoară abilitățile în matematică, citire și științe ale copiilor de 15 ani plasează
România pe ultimele poziții din Uniunea Europeană, alături de Bulgaria și Cipru5. Peste
40% din copiii de 15 ani suferă de pe urma analfabetismului funcțional, conform acestor
rezultate, aspect care pune probleme socialeși economice pe termen lung.
Componenta C15 – Educație.
Sunt prevăzute 7 reforme și 18 investiții cu un buget total propus de 3.605,97
mil.euro.
Reformele:
R1. Elaborarea și adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea
proiectului„România Educată.”
R2. Dezvoltarea unui sistem de servicii de educație timpurie unitar, incluziv și de
calitate.
R3. Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea

96
părăsirii timpurii a școlii.
R4. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educație
R6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de
proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar
R7. Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea
managementului
8.9. Concepția și implementarea PNRR

Se bazează pe următoarele trei principii:

1. Distribuirea echitabilă a fondurilor din punct de vedere geografic. Investițiile
propuse în PNRR se bazează pe faptul că pentru recuperarea decalajelor și
modernizarea României nimeni nu va fi lăsat în urmă. În procedurile alocărilor
directe sau în cele competitive se va ține cont de alocarea echilibrată a resurselor,
astfel încât să conducă la valorificarea specificului local sau regional în interesul
cetățenilor și la diminuarea polarizării dezvoltării teritoriale.
2. Descentralizarea. Conceperea PNRR s-a bazat pe capacitarea autorităților
centrale și locale de a își asuma reformele pentru facilitarea tranziției verde și
digitale și care să conducă la un nivel ridicat de reziliență. În spiritul acestui
principiu, implementarea PNRR va urmări apropierea de cetățeni și de beneficiari,
oferind astfel un răspuns la provocările subsidiare ale comunităților.
Planul evidențiază cele două probleme ale României: o țară care necesită
investiții pentru recuperarea decalajelor economico-sociale și o țară care trebuie să
țină pasul cu avangarda din Uniunea Europeană,prin reformele și investițiile ce
contribuie la schimbările climatice și tranziția digitală.
3. Rolul autorităților locale. PNRR a fost elaborat printr-un amplu proces
participativ la care au participat inclusiv autoritățile de la nivel local și regional.
Implementarea PNRR se va baza pe implicarea autorităților locale, inclusiv ale
sectoarelor Municipiului București.

97
98