Disciplina: POLITICI SOCIALE EUROPENE

Masterand: IOANA-COSMINA MECHIȘ (ANTAL-VAIDA)

Specializarea: SPAȚIUL PUBLIC EUROPEAN
Ciclu de studiu: MASTERAT, ANUL II

POLITICI PUBLICE ÎN ROMÂNIA :

STRATEGIA NAȚIONALĂ DE INCLUZIUNE A CETĂȚENILOR ROMÂNI DE ETNIE ROMĂ

 Motivația și metodologia cercetării

Lucrarea „Politici publice în românia : Strategia națională de incluziune a cetățenilor români de

etnie romă” este o lucrare născută din impulsul de a prezenta publicului interesat demersul întreprins
de statul român, și nu numai, pentru integrarea unei anume categorii de cetățeni vulnerabili.
Dimensiunea socială a acestei problematici are implicații adânci în toate sectoarele vieții colective,
sociale și este vital, pentru noi toți, să înțelegem toate aspectele ei.
Rațiunea acestei cercetări derivă din dorința proprie de documentare și catalogare a unor
schimbări impuse țării noastre și condiționate de calitatea de stat-membru UE. Reformele aplicate
sistemului legislativ românesc, coroborat cu problematica socială reală cu care România se confruntă
și apoi rezultatele obținute din acest proces au stat în centrul alcătuirii lucrării și au reprezentat punctul
declanșator în alegerea temei.
Scopul lucrării este unul pur descriptiv, acela de a prezenta schimbările reale, condițiile în
care aceastea au avut loc și incitarea cititorului la a răspunde singur la întrebarea „De ce?”.
Pentru a realiza materialul s-au studiat materiale bibliografice vaste, cu caracter juridic dar
și lucrări din domeniul sociolgiei, pentru a putea înțelege și explica concepte precum incluziune și
integrare, segregare, discriminare. În completarea acestora s-au studiat rapoartele oficiale ale
Comisiei Europene, Băncii Mondiale și Guvernului României privind progresul înregistrat, în formă
statistică sau evocativă.
Este important să menționăm faptul că această lucrare este un studiu teoretic, bazat pe
documentare bibliografică intensă, și care analizează date reale înregistrate de către diferitele
instituții și agenți implicați direct în această problematică.

1. NECESITATEA ADOPTĂRII STRATEGIILOR NAȚIONALE DE INCLUZIUNE SOCIALĂ ÎN

CONTEXTUL ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ

1
 Uniunea Europeană este organismul politico-economic care cuprinde un număr de 27 de state
membre la ora actuală. Această alianță originară în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și a Oțelului
(1951) devine rapid o putere emergentă printre celelalte asociații de mari puteri precum ONU, G7 sau
G20. Prin dezvoltarea unei piețe interne unice și aplicarea unui cadru legal unitar și uniform dezvoltat,
Comisia Europeană a schimbat parcursul tuturor țărilor membre. Deși punctul de pornire în
dezvoltarea politicilor UE a avut la bază considerente strict comerciale state care au aderat la această
formațiune au trecut prin procese de preaderare complexe, adeseori reorganizând atât politicile
referitoare la circulația bunurilor și a mărfurilor, dar și politicile publice care reglementau domenii
precum justiție și ordine socială, dezvoltare regională, afaceri interne sau externe. Apogeul
uniformizării are loc odată cu instaurarea zonei Euro, zonă în care moneda locală specifică este
înlocuită de moneda unică Euro.
Pentru a putea accede la toate avantajele Uniunii Europene și pentru a beneficia de toate
atributele unei țări membre, România, ca și alte state care au aderat a intrat într-un proces de
preaderare în anul 1995 odată cu semnarea cererii de aderare. Urmare a acestei cereri oficiale, în anul
1998, Uniunea Europeană publică, după un îndelungat studiu, primul Raport de Țară preliminar,
pentru a trasa indicații precise iar în anul 1999 se adoptă la Planul de Preaderare și implicit negocierile
privind aplicarea tuturor normelor. Tratatul de aderare prevede că, dacă există deficienţe grave în
transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului în domeniile economic, piaţa internă şi, respectiv,
justiţie şi afaceri interne, pot fi adoptate măsuri de salvgardare într-un termen de până la trei ani de la
data aderării.
Aderarea României a fost insoţită şi de o serie de măsuri de acompaniere specifice, instituite
pentru a preveni sau pentru a remedia deficienţele în domeniile siguranţei alimentelor, fondurilor
agricole, reformei sistemului judiciar şi luptei impotriva corupţiei.
Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare cu
scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului legislativ, administrativ şi judiciar şi de a remedia
deficienţele grave în lupta împotriva corupţiei.
Printre măsurile specifice impuse României, un volum mare de lucrări au cuprins domeniul
social, mai exact domeniul incluziunii și excluziunii sociale. În documentele UE, procesul de
incluziunea socială este definit ca ” procesul care conferă persoanelor confruntate cu riscul sărăciei
și al excluziunii sociale oportunitățile și sursele necesare pentru a putea participa pe deplin la viața
economică, socială și culturală, pentru a se bucura de un standard de viață și bunăstare considerat
normal în societatea în care trăiesc. Incluziunea socială asigură participarea sporită a acestor persoane
la luarea deciziilor care le afectează viața, precum și accesul la drepturile fundamentale” (Raport
comun al Comisiei și Consiliului Europei, 2004).

2
 Mecanismele prin care aceste drepturi fundamentale ale cetățenilor aflati în risc de excluziune
socială se vor a fi implementate au pornit de la o catagrafiere a populației care să ofere imaginea
demografică de ansamblu a românilor. Analizele sociologice au evidențiat o anume categorie de
cetățeni care se confruntă cu segregarea și excluziunea la niveluri îngrijorătoare, declarate
inacceptabile de către Comisia Europeană.
Pârghiile financiare prin care UE vine în ajutorul statului-candidat vin atât sub forma reformelor
structurale și a consultanței specifice, dar și prin asistența economică acordată României de către
Grupul Țărilor Dezvoltate G-24. ”Restructurarea economiei românești, procesul de reforme și de
modernizare structurală a acesteia, deși sunt generate de imperative interne, se înscriu pe
coordonatele criteriilor și exigențelor de admitere în Uniunea Europeană.” (Direcția de Cooperare
Financiară și Asistență Economică, 1998). Cu alte cuvinte, integrarea României, ori a oricărui alt stat
membru, poate fi perceput ca fiind un rezultat al reformei, așadar un proces absolut firesc. Prevederile
sus-menționatului Tratat de Aderare, inclus în Acordul European de Asociere, conțin instrumente de
formatare a cadrelor legislative atât la nivel macroeconomic cât și la nivel microeconomic, având în
vedere comportamenteul viitor al fiecărui cetățean, agent economic ori instituție implicată. Pentru a
fi compatibil deci, cu noile Directive Europene trebuia acționat la nivelul cel mai de jos, la nivelul
fiecărui cetățean, pentru a asigura un efectiv armonizat din punct de vedere normative. Conform
Departamentului pentru Integrare Europeană a Guvernului României ”Proiectul Europei comunitare
este proiectul unei societăți mai omenoase, bazată pe om și pentru om, iar acesta este și proiectul unei
societăți românești însănătoșite.” Pentru a atinge standardele fixate, România anului 2000 avea de
recuperate decalaje semnificative mai ales în domenii precum dezvoltare socio-economică, fapt
pentru care în realizarea noilor programe de guvernare se vor avea în vedere, cu precădere respectarea
unor principia noi, europene precum: principal European al solidarității, cel ai responsabilității
politice, parteneriatul social și civil, principiul autonomiei locale și al descentralizării. Acestea din
urmă vizează îndeosebi fluidizarea proceselor de interacțiune dintre instituții și cetățeni, și drept
urmare, o apropiere între cei responsabili în domeniile de acțiune prevăzutea a fi restructurate și
beneficiarii acestor noi politici publice.

Norme de preaderare în domeniul protecției sociale și drepturilor omului

După cum am menționat anterior, aderarea României la Uniunea Europeană a fost un proces
laborios, început cu mult înaintea semnării tratatului de aderare. Printre condițiile impuse de cei din
Comisia Europeană pentru a ne putea califica la procesul de pre-aderare trebuie să amintim
incluziunea socială a tuturor minorităților, în special a minorității de romi. Având la dispoziție
numeroase studii și cercetări efectuate de Banca Mondială în acest domeniu dar și rapoartele de țară
3
puse la dispoziție Comisiei de către autoritățile române, executivul a primit ca sarcină realizarea și
punerea în aplicare a unor programe naționale de integrare.
Din punct de vedere al cronologiei, aceste programe sunt introduse în România prin programe
structurale, burse și asistență economică și comunitară. Dintre acestea putem aminti faimoasele
programe SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development),
PHARE (Poland and Hungary: Assistance for Restructuring their Economies) dar și altele asemenea.
Toate aceste organisme au avut ca scop final stabilirea unor instituții funcționale garante ale
democrației, existența unei economii de piață stabile și funcționale în parametrii dictați de UE,
asumarea capacității de a face față obligațiilor ce decurg din statutul de membru UE. Pornind de la
programele ce vizau investiții în infrastructura mică sau mare și până la dezvoltarea unor politici de
planificare bugetară, România a trebuit să se adapteze la noile norme.
Conform motto-ului ”Proiectul Europei comunitare este proiectul unei societăți mai
omenoase, bazată pe om și pentru om” România începe să își deschidă porțile pentru tot ceea ce
înseamnă sprijin în îndeplinirea noilor reglementări. Interesant la aceste proceduri de aderare ale
statelor candidate este faptul că deși toate sunt ghidate de imperative interne ele se vor plia pentru a
îndeplini cu mai mult sau mai puțin succes exigențele de admitere în UE.
La baza programelor privind politicile publice sociale impuse țărilor candidate stă, începând
cu anul 2000, Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Acesta este documentul adoptat care
reglementează toate drepturile și libertățile cetățenilor europeni. Printre principiile care stau la temelia
acestei carte sunt respectarea drepturilor democratice ale cetățeanului si dreptul la viață, cu
respectarea tuturor libertăților constituționale.
Normele de preaderare impuse României au fost separate pe următoarele criterii:
- Criterii politice
- Criterii economice
- Consolidarea capacității administrative
- Respectarea obligațiilor aquis-ului
- Coeziune economică și socială
- Participarea la programe comunitare.
În continuare vom detalia acele criterii care ne interesează în mod deosebit, anume coeziunea
economică și socială și consolidarea capacității administrative.
Anterior menționat, programul PHARE este unul dintre cele mai active și de succes programe
implementate la nivelul țării noastre. Aceasta este una dintre campaniile care menține direcția de
acțiune socială, punând accent pe domeniul protecției copilului și asigură asistență activă la
implementarea Strategiilor Naționale de incluziunea a Romilor (denumite în continuare Strategii). Cu
interes preponderent în educația copiilor și creșterea forței de muncă calificate, susține și consolidează
4
investițiile care au ca obiect prevenirea și combaterea discriminării și încurajează eforturile de
dezvoltare a societății civile.
Creșterea capacității administrative este unul din criteriile vitale pentru îndeplinirea oricărui
program de guvernare. Prin capacitate administrativă înțelegem acele instituții care conlucrează
constant pentru implementarea programelor active de guvernare. Ele au rolul de a monitoriza, de a
evalua și a gestiona programele cu finațare UE. Este același instrument prin care se urmărește
realizarea reformei administrației publice atât de necesară dezvoltării României.
Lupta împotriva sărăciei se traduce în termenii PHARE prin acțiuni împotriva marginalizării
și excluderii sociale, în special a cetățenilor romi, care, conform experților UE, reprezintă una dintre
cele mai mari surse de forță de muncă, dacă îndeplinesc condițiile de formare profesională. Cu o
ciclicitate consacrată acest cerc vicios este cel pe care experții în politici publice se străduiesc să îl
întrerupă: sărăcie, analfabetism, șomaj, sărăcie.
La categoria „drepturile și protecția minorităților naționale” statul român se confruntă cu
inegalități sociale la care comunitatea romilor este expusă, adeseori din motive de discriminare
rasială. Din acest motiv, în registrul de pre-aderare unul din elementele-cheie îl reprezintă întărirea
capacității Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Se conturează deci, necesitatea
clară a unor politici publice de calitate superioară.

Cadrul Legal existent în România în domeniul protecției sociale și drepturilor omului

Începând cu anul 2007 România este membru activ al Uniunii Europene, cu drepturi și obligații
depline. Toate aceste atribute derivă din tratatele și legislația adoptate la nivel de uniune de la
înființare și până la momentul vorbirii. Anul 2009 aduce la nivelul legislativ primar al UE o
modificare semnificativă în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale ale omului: Tratatul
de la Lisabona prin care se consacră Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (denumită
în continuare Carta). Acest text adoptat unanim de către Parlamentul European, Consiliul și Comisia
Europeană, vine cu prevederi clare în ceea ce privește atributele fiecărui organ legislativ și nu numai,
pentru a se putea acționa corespunzător în domeniile de protecție socială. Printre drepturile
fundamentale ale omului sunt amintite în Cartă: demnitatea umană, dreptul la viață, dreptul la viață
privată, protecția datelor cu caracter personal, libertatea de exprimare, dreptul la educație, egalitatea
între bărbați și femei, și altele.
Având la bază aceste prevederi legale România adaptează activitatea instituțiilor sale din
domeniul muncii și protecției sociale, a sănătății, a educației astfel încât toate normele legale europene
să fie respectate pe teritoriul țării.

5
 Sub egida Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) funcționează Agențiile Județene
pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) una dintre instituțiile cu responsabilități-cheie în
implementarea Strategiei. În baza unor acte normative privind beneficiile financiare acordate
persoanelor defavorizate au înregistrat și monitorizat evoluția unor categorii de persoane sensibile,
preponderent aparținând etniei rome. Astfel, prin legi precum Legea 277/2011 privind alocația pentru
susținerea familiei (ASF) se catagrafiază acele familii în care nici un membru nu produce venit
financiar cu forme legale pentru a întreține o familie.
Legea 416/2010 este actul normativ care asigură venitul minim garantat (VMG) acelor
familii în care minim un membru adult realizează venituri salariale conform normelor de încadrare
legală dar care este insuficient întreținerii familie, așa cum această este interpretată în sensul legii.
Aceste stimulente financiare vin ca o pârghie a autorităților locale pentru a putea mobiliza forța
de muncă în interesul superior al persoanei și al comunității atunci când consideră necesară această
acțiune. De altfel, stabilirea și darea în plată a acestor beneficii sociale acordată sub formă financiară
sunt printre cele mai populare măsuri adoptate în domeniul justiției sociale, ele reprezentând pentru
mulți cetățeni o metodă de subzistență.

O altă bază legală de mare importanță în este reprezentată prin Legea asistenței sociale, anume
Legea 292/2011 care reglementează toate aspectele legate de organizarea, funcționarea și finanțarea
Sistemului Național de Asistență Socială (SNAS). Principalul obiectiv al acestui sistem este
monitorizarea și evaluarea situațiilor care pot duce la marginalizare și excluziune socială a persoanei,
grupului social, familie ori a comunităților aflate în risc. Este mecanismul care angrenează instituții
publice centrale, locale dar și membri ai societății civile în procesul de luare a deciziilor. Deși aceste
legi sunt ulterioare primei Strategii, cea din 2000 este foarte important să le amintim în această
lucrare, ele fiind primele acte normative care apar ca rezultat al aderării și al implementării
Strategiilor. Ca și act normativ ele existau înainte de momentul adoptării formei republicate din 2011,
respectiv 2010, incă din anul 1992, reprezentând baza sistemului de asistență socială românească.

Un aspect care trebuie menționat este și faptul că în domeniul sănătății publice apar schimbări
care deși minore, nesemnificative din perspectivă numerică, au impact simțitor raportat la perioada
de implementare. Dacă în perioada dinaintea anilor 2000 nu existau documente oficiale care să vină
în sprijinul comunităților de romi, putem afirma cu siguranță că membrii societății civile împreună
cu organismele auropene consacrate au intervenit pentru a ameliora situațiile dezastruoase descoperite
de către cei de la FRA sau Banca Mondială. Cea mai importantă schimbare în acest domeniu este
reglementată de Ordinul 619/2002 a Ministerului Sănătății pentru aprobarea funcționării ocupației de
mediator sanitar și a Normelor tehnice privind organizarea, funcționarea si finanțarea activității
mediatorilor sanitari, care apare ca urmare a aprobării de către Guvernul României a primei Strategii
6
în anul 2001. Această categorie de personal medical auxiliar este primul pas în reglarea situației
cetățenilor romi care nu dețin acte de identitate sau forme legale de muncă, drept urmare nebeneficiind
de nici un fel de asistență medicală din parea statului. Aceștia reprezintă puntea dntre sistemul medical
formal și comunitățile informale, dar totodată devin persoane care cunosc îndeaproape problematica
romă, așa cum se prezintă aceasta în realitate.
La nivelul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) se introduc modificări Legii Educației
Naționale din 2011 care prevede locurile speciale în unitățile de învățământ pentru elevii care provin
din comunități aflate în risc de excluziune socială. Aceeași lege stabilește condițiile de organizare a
claselor de minorități, acolo unde este posibil, pentru a se putea organiza predarea în limba maternă
dar și reprezentarea în Consiliile de Administrare în raport cu numărul de elevi aparținând minorității.
Astfel, în procesul de luare a deciziilor la nivelul unităților școlare au avut acces inclusiv membri
cadre didactice de etnie romă, pentru a interveni cu propuneri realizate din perspectiva celui minoritar.
Pe scurt, se poate afirma că legislația dinaintea perioadei de pre-aderare a suferit modificări
majore în ceea ce privește modul în care cetățenii de etnie romă au fost tratați până la acel moment.
Este evident că schimbările s-au produs gradual, și fiecare noutate a adus cu sine o reorganizare atât
legislativă cât și instituțională, realizate cu scopul de a sprijini grupurile sociale vulnerabile.
Pe scurt implicațiile juridice sunt foarte ample. În plan legislativ se impune evaluarea actelor
normative cu incidență în domeniul incluziunii cetățenilorromâni de etnie romă, demersurile
legislative urmărind cu precădere clarificarea competențelor și responsabilităților structurilor cu
atribuții în materie socială. Acestea sunt demersuri care urmăresc corelarea tuturor domeniilor
subsecvente și asigurarea compatibilității actelor normative cu noile reglementări UE. În contextul
descentralizării impus de noul statut de membru UE se impun completări la Legea Administrației
publice locale nr.215/2001, la Legea Educației Naționale dar și la regulamentele interne de
organizarea și funcționare a celorlalte structuri autoritate publică. Aceste completări, modificări și
clarificări sunt necesare pentru un flux de lucru fără conflicte de interese între diferitele autorități.

2. STUDIU DE CAZ: STRATEGIA NAȚIONALĂ DE INCLUZIUNE A CETĂȚENILOR ROMÂNI

DE ETNIE ROMĂ PENTRU PERIOADA 2000-2006

Procesul de elaborare a Strategiei în conformitate cu Directivele Uniunii Europene

7
 Prin Hotărârea nr. 430 din 2001 s-a aprobat prima Strategie a Guvernului României de
îmbunătățire a situației romilor. Este prima politică publică direcționată către comunitățile de romi.
Ca urmare a modificărilor legislative impuse de aderarea la Uniunea Europeană și alinierea la
programele existente în statele mai dezvoltate, are loc prima modificare legislativă de asemenea
amploare care are drept grup-țintă cetățenii de etnie romă. Documentele-cadru pentru acest program
sunt cele adoptate la nivel global, anume: Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale,
Rezolutia ECRI (Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței) nr. 3, Recomandarea
1.203 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Conventia O.N.U. privind eliminarea tuturor
formelor de discriminare rasială și Programul de guvernare declarat pentru perioada 2000-2004.
Conform textului normativ, legiuitorul a avut în vedere la elaborarea acestei Strategii
„dreptul oricărei minorități, implicit al minorității romilor, de a participa activ la elaborarea,
implementarea și evaluarea politicilor publice referitoare la această minoritate, precum și faptul
că problematica minoritaților trebuie considerată în ansamblul societații românești”(HG
430/2001). În complexitatea ei, această Strategie ca și politică publică vizează toate categoriile de
persoane care pot avea atribuții, într-un sens sau altul, în realizarea obiectivelor propuse.
Cele 7 principii directoare, conform normelor UE, după care aceste schimbări ar trebui să se
producă sunt detaliate chiar de către organul executiv, în textul de lege, astfel:
„1. Principiul consensualității - Strategia de îmbunătățire a situației romilor este rezultatul
unui efort comun al Guvernului și al organizațiilor reprezentative ale comunităților de romi.
Aplicarea programelor și proiectelor din planul de implementare a strategiei se va realiza în
consultare cu reprezentanții organizațiilor de romi.
2. Principiul utilității sociale - Strategia răspunde nevoilor specifice cu care se confrunta
etnicii romi și realizează acel cadru social prin care romii se pot integra funcțional în comunitate și
în societate.
3. Principiul diviziunii sectoriale - Strategia este concepută și aplicabilă pe domenii de
responsabilitate sectorială.
4. Principiul descentralizarii în execuție - Aplicarea strategiei se va realiza prin
responsabilități specifice ale instituțiilor și autorităților publice și prin atragerea organizațiilor
neguvernamentale în implementarea programelor locale desprinse din planul general de măsuri
pentru aplicarea prezentei strategii.
5. Principiul compatibilității legislative - Prevederile strategiei sunt în consonanță cu
Constituția și cu legile României, precum și cu legislația și practica internațională în domeniu.
6. Principiul diferențierii identitare - Strategia vizează edificarea unui sistem instituțional de
dezvoltare comunitară, combaterea discriminării fața de romi, promovarea educației interculturale,
crearea de elite din rândul romilor, în vederea resolidarizării sociale si reconstrucției identitare.
8
 7. Principiul egalității - Protecția cetatenilor români de etnie romă nu trebuie să afecteze
drepturile și libertățile celorlalți cetățeni români.”(HG 430/2001).
Ținând seama de trecutul etnicilor romi care de-a lungul istoriei au consituit obiectul robiei
și al discriminării, sunt urmărite măsuri de promovare socio-culturală pentru a îndepărta
prejudecățile existente în memoria colectivă a populației majoritare. Astfel, măsurile de incluziune
socială promovate prin această Strategie sunt concepute de grupurile de lucru organizate la nivel
central din experți pe problematica socială atât din rândul cercetătorilor români cât și din restul
Europei. Viziunea strategică se vrea a fi aliniată cu politicile europene aflate în vigoare însă
instrumentele de lucru trebuiesc adaptate procesului de transformare trepat. Odată adoptate
modificările legislative imperative se dispune aplicarea măsurilor prevăzute. Deși este evident că
beneficiarii acestei Strategii sunt cetățenii de etnie romă, trebuie clarificat că grupurile-țintă cărora
aceasta se adresează sunt variate: romii, liderii politici, conducerea instituțiilor publice, autoritățile
locale, mass-media și opinia publică. După o scurtă reflecție asupra grupurilor-țintă putem deduce
gradul de complexitate al programului. Datorită faptului că această problematică trebuie abordată
din mai multe perspective viziunea strategică înglobează 6 domenii sectoriale:
1. administrația publică și dezvoltarea comunitară, comunicare și participare civică
2. locuințe
3. sănătate
4. justiție și ordine publică
5. economie, securitate socială
6. protecția copilului,educație, cultură și culte.
Acestor domenii sectoriale li se atribuie direcții de acțiune care implică varii structuri și organisme
responsabile cu implementarea măsurilor și monitorizarea și evaluarea rezultatelor.
În conformitate cu calendarul Planului General European de implementare a Strategiei se vor înființa
structuri noi cu atribuții relevante în ducerea la îndeplinire obiectivelor. Printre aceste structuri nou-
înființate amintim: Grupul de lucru pentru politicile publice pentru romi, comisiile ministeriale
pentru romi, birourile judetene pentru romi, experti locali pentru problemele romilor. Acestea sunt
dispuse atât la nivel central cât și la nivel local iar activitatea lor este, de asemenea, reglementată de
HG 430/2001. Trebuie menționat că la baza tuturor actelor normative adoptate în organele decisive
europene stau principiul non-discriminării, al egalității de șanse și al dreptului la viață și demnitate.
2.2 Direcții de acțiune și domenii de aplicare a noilor reglementări conform normelor
sociologice aplicabile

După cum am menționat anterior, Strategia concepută în anul 2001 este organizată pe 6
domenii sectoriale care acoperă toate aspectele vieții umane:

9
 -administrația publică și dezvoltarea comunitară, comunicare și participare civică
-locuințe
-sănătate
-justiție și ordine publică
-economie, securitate socială
-protecția copilului,educație, cultură și culte.
Prin stabilirea acestor dimensiuni de interes legiutorul a pus în mișcare atât instrumente de lucru din
administrația centrală, cât și locală dar și din societatea civilă si organizații non-profit.
În cele ce urmează vom descrie, succint, direcțiile de acțiune aplicabile fiecărui domeniu
inclus în actul normativ.
Pentru domeniul administrație publică și dezvoltarea comunitară, comunicare și participare
civică au fost prevăzute două direcții de acțiune care să pună în mișcare sistemul național:
a) creșterea capacității instituționale a structurilor de implementare a Strategiei.
Cu alte cuvinte prima măsură este să ofere instituțiilor abilitate o capacitate de lucru mai mare, să
permită aportul de personal nou, instruirea celui existent și oferirea de suport logistic necesar
îndeplinirii obiectivelor.
b) crearea de rețele și consolidarea de parteneriate durabile în scopul elaborării de
măsuri/proiecte/programe pe domeniile sectoriale de îmbunătățire a situației romilor. Constatând
inexistența unei infrastructuri mici de comunicare între instituțiile responsabile în domenii-cheie s-a
reglementat un set de parteneriate și o rețea de comunicare pentru ca toate mecanismele cu atribuții
relevante să poate acționa conform competențelor stabilite prin intermediul Strategiei. Instituțiile care
au atribuții directe pe acest sector fac parte din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice și se organizează atât pe linie ministerială cât și prin prisma Autorităților Publice Locale
(APL).
Domeniul locuințelor a solicitat implicarea nu doar a autorităților publice dar și a anumitor
operatori economici, precum cei responsabili cu furnizarea energiei electrice ori a gazelor naturale.
Direcțiile de acțiune stipulate au fost:
a) îmbunătățirea accesului la o locuință decentă și servicii publice de tip apă,
electricitate, canalizare și sisteme de încălzire;
b) alocare de resurse financiare locale destinate construirii de locuințe pentru grupuri
dezavantajate;
c) elaborarea unei baze de date și a unei strategii care să permită reabilitarea locuințelor
deteriorate în urma calamităților naturale;
d) implementarea strategiei de construcție/reabilitare a locuințelor.

10
 Ministerul direct responsabil de măsurile adoptate în acest sector este MLPDA MinisteruI
Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care sub umbrela lui adăpostește instituții precum
Oficiul Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau Inspectoratul în Construcții. Pe lângă
această linie ierarhică de competență ministerială regăsim Compartimentul de Urbanistică din
Consiliile Județene, care au atribuții directe în implementarea programelor.

Dimensiunea care revine Ministerului Sănătății (MS), deși i s-au atribuit doar trei direcții de
acțiune, este una dintre cele mai complexe și totodată dimensiunea în care rezultatele sunt cele mai
vizibile, din punct de vedere al statisticilor. Pentru a aplica normele europene se decid următoarele
obiective:
a) creșterea resurselor umane necesare îmbunătățirii accesului romilor la serviciile de
sănătate publică
b) creșterea capacității și eficientizarea serviciilor publice de sănătate, astfel încât să fie
capabile să furnizeze servicii și tratament egal persoanelor aparținând minorității
romilor.
c) asigurarea accesului universal la pachetul minim de servicii medicale prevăzut de lege,
inclusiv pentru populația de etnie romă.
Justiția și Ordinea Publică reprezintă sectorul care vizează nu doar personalul aparținând
Ministerului Afacerilor Interne (MAI), mai precis angajați ai Inspectoratelor de Poliție sau
Jandarmerie, dar care deschide și drumul persoanelor de etnie romăspre o carieră în MAI. Mai precis,
pe lângă scopul final de a asigura respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorității rome, o
altă direcție de acțiune a fost introducerea măsurilor afirmative privind minoritatea romă în procesul
de recrutare a personalului din structurile Ministerului Administratiei și Internelor și ale Ministerului
Apărării Naționale.
Economia și securitatea socială au fost asigurate prin măsuri precum creșterea eficienței
măsurilor active destinate includerii romilor pe piata forței de muncă sau reglementarea și promovarea
unor măsuri active pentru beneficiarii de venit minim garantat, prin facilitarea accesului la cursuri de
reconversie profesională. Altfel spus, acesta este sectorul cu măsuri proactive, atât pentru beneficiarii
Strategiei (persoanele rome) dar și pentru potențialii angajatori.
Ultima categorie de măsuri reprezintă poate, temelia întregii schimbări vizate. Domeniul
protecția copilului, educație, cultură și culte este cel în care beneficiarii principali sunt minorii de
etnie romă. Conform principiilor directoare, diferențierea identitară stă la baza dezvoltării armonioase
a comunităților și poate fi elementul care să întrerupă cercul vicios al sărăciei și excluziunii sociale.
Ca direcții de acțiune Guvernul propune:

11
 a) includerea resurselor umane rome, absolvenți ai învățământului de specialitate, inclusiv
a femeilor, în instituțiile de protecție, ocrotire și educare a copilului;
b) creșterea accesului la un învățământ de calitate, preșcolar și școlar
c) continuarea oportunităților de acces în învățământul preuniversitar și universitar pentru
tinerii aparținând minoriății rome;
d) revizuirea curriculei școlare în vederea promovării în mediul școlar a unui climat
favorabil incluziunii sociale a categoriilor defavorizate, inclusiv a romilor.
Pentru o monitorizare relevantă a acestor măsuri s-a stabilit un grafic strict, multianual, care
să permită reglaje în măsurile specifice stabilite la nivelul fiecărui Plan Județean de Acțiune, realizat
în conformitate cu Strategia Națională și care rămâne în sarcina autorităților organizate la nivel de
județ. Astfel, în Strategia în discuție s-a stabilit un Plan de Măsuri specifice pe termen Mediu care
are în vedere perioada 2001-2004 și un Plan General De Măsuri Pentru Aplicarea Strategiei De
Îmbunătățire a Situației Romilor pentru perioada 2006 – 2008.

Raportul de progres la finalul programului de incluziune 2000-2006

După cum am menționat anterior, politica de incluziune socială a Guvernului României și

implicit a Uniunii Europene „ are drept obiectiv general creșterea standardului de viață al populației
și stimularea câștigurilor obținute din muncă prin facilitarea ocupării și promovarea politicilor
publice cu adresabilitate către toate grupurile vulnerabile: romii, persoanele cu dizabilități, femeile,
copiii străzii, tinerii de 18 ani care părăsesc instituțiile de protecție ale statului, persoanele în vârstă,
etc”.( H.G. 18/14.05.2015) .
Conform acestor principii de acțiune trebuie să înțelegem că aceste procese de politică
publică sunt concepute a fi derulate pe perioade întinse de timp, cu evaluarea efectelor pe termen
scurt, mediu și lung, întrucât întregul demers în sine este unul care presupune acțiuni conjugate,
urmate îndeaproape de adoptarea și implimentarea de strategii, politici publice, programe și proiecte
specifice. Toate aceste activități angrenează un număr semnificativ de instituții ale statului, personal
al societății civile și chiar membri ale comunităților vulnerabile. Deși aceste demersuri revin în
sarcina financiară și de responsabilitate a statului, ele implică inclusiv o schimbare de mentalitate a
întregii populații, inclusiv în mentalitatea romilor. Astfel, la finele primului ciclu de monitorizare și
evaluare, anume anul 2006, autoritățile au avut drept scop secundar evaluarea primului ciclu de
măsuri și politici adoptate. Evaluarea aceasta a presupus monitorizarea atentă a fiecărei măsuri
specifice stabilite în planul de acțiune național. Indicatorii de performanță au variat pentru fiecare
direcție de acțiune și implicit pentru fiecare măsură implementată. Toate rezultatele prezentate mai

12
jos sunt extrase din Raportul de țară oficial relizat la finele primului ciclu de Monitorizare și Evaluare
(M&E) de către autorii Preoteasa A., Șerban M., Tarnovschi D.
Astfel, pentru domeniul administrație publică și dezvoltare comunitară s-au folosit indicatori
de performanță cu rezultate corespunzătoare atât cantitative cât și calitative, precum:
- numărul de organizații, institușii și parteneri cetățeni români organizați în grupuri de
acțiune locală (GAL): 30 GAL-uri organizate la nivel național;
- număr de proiecte care abordează aspecte privind persoanele de etnie prin programe
precum LEADER: 15 proiecte;
- număr de campanii de informare: 10 campanii de informare și sprijin metodologic;
- număr de reuniuni organizate: 40 reuniuni organizate cu Birourile Județene pentru Romi
(BJR), inițiere de dialoguri consultative pe termen lung;
- număr de persoane informate cu privire la implicațiile exercitării dreptului la liberă
circulație în cadrul Uniunii Europene: 5000 persoane informate;
Domeniul locuire și infrastructură aduce indicatori cu rezultate mai mult calitative, fiind un
sector complex cu rezultate cantitative greu de obținut. De aceea, în prima fază a strategiei de
incluziune s-a urmărit îndeosebi:
- elaborarea metodologiei de analiză și intervenție cu privire la habitatul insalubru, care are
ca rezultat direct un ghid aprobat prin Ordin al Ministrului și aplicat de autoritățile publice locale.
- elaborarea lucrării „Analiză privind așezările informale din România-evaluarea situației
actuale în vederea formulării unor reglementări și instrumente de intervenție”, o lucrare complexă
care devine baza strategiei naționale în domeniul locuirii. Rezultatul acestui indicator fiind realizarea
efectivă a unui compendiu de reglementări în acest domeniu.
- dezvoltarea unui cadru legislativ cu privire la locuire și mică infrastructură, concretizat într-
un set de legi modificate sau elaborate conform nevoilor indentificate în cadrul grupului-țintă.
- număr de locuințe reabilitate sau nou-construite de care beneficiază persoanele vulnerabile
în baza unui sistem social bine definit.
- număr de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) care aderă și beneficiază de sprijin în
dezvoltarea unei rețele de locuințe sociale.
Sectorul sănătate este unul din sectoarele cu cei mai mulți indicatori cantitativi stabiliți și
atinși. Vom menționa câteva dintre acele criterii care au avut o pondere de realizare de peste 50 %:
- compleanțe la standarde europene, măsură îndeplinită prin formarea unui grup de lucru
interministerial pentru a dezvolta proceduri de lucru bine definite și un plan de monitorizare și
evaluarea a sănătății populației vulnerabile.
- dezvoltarea unei proceduri de lucru pentru a înregistra situația procentuală a persoanelor
rome care dețin calitatea de asigurat, raportat la situația totală a locuitorilor din județ.
13
 - număr de pacienți de etnie identificați timpuriu cu boli de inimă, cancer, hepatită și alte
afecțiuni cronice.
- număr de cazuri de prevenire a sarcinilor nedorite în rândul minorelor etnice, și numărul
ședințelor de planning familial.
- rapoartele naționale privind sănătatea colectivă a grupurilor sociale de romi, cu
identificarea acelor factori de risc primar.

- dezvoltarea rețelei sanitare sociale prin introducerea posturilor de Asistent Medical

Comunitar (AMC) la nivelul UAT-urilor. Acest personal având rol-cheie în interacțiunea cu
populația aflată în risc de segregare și excluziune socială prin campaniile de informare desfășurate și
tratarea afecțiunilor ușoare la fața locului.
La capitolul Justiție și Ordine Publică unul dintre cele mai importante criterii de evaluare îl
reprezintă stabilirea numărului de locuri speciale destinate tinerilor romi ( minim 2%/an raportat la
totalul de locuri disponibile ) care doresc să acceadă la o carieră în instituțiile de ordine publică din
cadrul MAI. Pe lângă acest indicator s-au contorizat numărul de campanii de prevenire a violenței (4
campanii cu ciclicitate anuală), numărul de campanii pentru popularizarea locurilor speciale în cadrul
instituțiilor de formare ale MAI (2 campanii anuale), și numărul efectiv de beneficiari ( 336
beneficiari).
Măsurile din domeniul economie și securitate socială s-a cuantificat prin numărul de cetățeni
de etnie romă care au accesat măsurile active, mai aexact rapoartele arată:
- 70.000 de cetățeni români aparținând etniei rome care beneficiază de cursuri de
formare/reconversie profesională, din care 6800 obțin loucri de muncă pentru o perioadă de minim 2
ani.
- număr de persoane care obțin certificate de competență profesională recunoscute la nivel
UE: 100 persoane.
- număr de persoane care beneficiază de măsura de acordarea a subvențiilor pentru angajator
pentru încadrarea la locul de muncă a unei persoane cu graddeîncadrare scăzut/foare scăzut: 150
persoane.
Domeniul protecția copilului, educație, cultura și culte implică cel mai mare număr de
instituții și organe cu responsabilități directe. Printre indicatorii de bază regăsim următoarele puncte:
- numărul circumscripțiilor școlare cu pondere de elevi romi de minimum 15% din total: 168
circumscirpții la nivel național.
- numărul copiilor de etnie romă cu vârstă ante-preșcolară și preșcolară care în anul precedent
nu au fost incluși pe listele de înscriere, dar care au fost introduși în sistemul de educație timpurie:
5.800 minori.

14
 - numărul de elevi romi beneficiari ai programului „Școală după școală”: 10.000 de elevi, de
toate vârstele, care beneficiază de programul- suport în anul 2 de Strategie (2001) , ajungând până la
40.000 în ultimul an de monitorizare, respectiv 2006.
- numărul de elevi din mediul rural care beneficiază de transport școlar gratuit: 12.000 copii
cărora li se acordă tichetele de transport.
- ponderea persoanelor analfabete din totalul cetățenilor aparținând minorității rome, procent
redus de la 14,8% în anul 2000 la 13,1% în anul 2006 ( deși ca procent nu este diferență semnificativă,
cuantificat reprezintă o alfabetizare de 5000 persoane/ anual ).
- numărul de proiecte realizate în cadrul Programului Național de Cercetare a Comunităților
de Romi (neamuri, meserii, obiceiuri și tradiții): 2 proiecte/ an.
- numărul de volume despre istoria și cultura romilor publicate ( publicarea primei cărți despre
cultura romanes, cu un titraj de 36.000 exemplare vândute), amplasarea de plăci memoriale ( prima
placă comemorativă amplasată în primul locaș de cult penticostal pentru romi, la Săcele, jud. Brașov,
în anul 2003).
Este vital să reamintim că aceste puncte evidențiate sunt doar un pasaj din întreaga Strategie,
cumulul de indicatori și măsuri specifice cu rezultatele cuantificate fiind de o amploare mult prea
mare pentru a o descrie complet în această lucrare. Dimensiunea reală a tuturor acțiunilor întreprinse
prin implicarea autorităților și a societații civile fiind imposibil de curpins într-o singură lucrare scrisă.
În ceea ce privește finanțarea acestor planuri de acțiune pentru implementarea Strategiei
trebuie să menționăm că elementele bugetare sunt concepute în baza planurilor sectoriale, dispuse
pentru fiecare domeniu de acțiune și au surse specifice de finanțare: fonduri UE nerambursabile,
granturi novegiene, programe comunitare, surse bugetare prevăzute în bugetul de stat, surse bugetare
prevăzute în bugetul autorităților locale și surse de finanțare publice sau private atrase de diferitele
organe abilitate să implementeze Strategia.
Contrar unor opinii publice care consideră că finațarea acestei Strategii aduce goluri în
bugetul de stat, trebuie menționat faptul că infuzia de capital folosită pentru integrarea persoanelor
defavorizate a avut ca rezultat direct introducerea lor piața muncii, astfel acoperind un vid de forță de
muncă, și implicit un minus financiar recuperat prin taxele și impozitele aferente unui cetățean
încadrat cu forme de muncă legale.

CONCLUZII

15
 Contextul aderării României la Uniunea Europeană este punctul de cotitură în dezvoltarea și
adoptarea politicilor publice post-comuniste. Procesul laborios de pre-aderare și apoi adaptarea la
reglementările europene sunt etape care pentru statul român au implicat un sistem complex de
instituții și organisme de decizie.
O privire în ansamblu asupra acestui demers relevă nu doar lipsurile administrative de care
România suferă în perioada următoare anilor 1990 dar și nevoia de a prioritiza, de a escalada și de a
rafina un sistem social care are la bază cetățeanul, așa cum este el definit conform Cartei europene.
Un sistem democratic tânăr, care încă se confruntă cu leziunile perioadei comuniste, este pus în fața
schimbării și în decursul a 12 ani dezvoltă un nou sistem de politici publice și un set nou de
reglementări, pentru a se putea alinia la standardele impuse de Uniunea Europeană.
Analizând strict domeniul nostru de interes, aducem în lumină schimbările care s-au produs
pe planul asistenței sociale și comunitare. Coeziunea economică și socială, amintită în primul capitol
al acestei lucrări, este criteriul care stă de fapt la baza reformei structurale în acest domeniu. Perioada
de pre-aderare a dezvăluit nevoia României de a valorifica capacitatea de muncă și de dezvoltare
personală a fiecărui cetățean, îndeosebi a celor care aparțin grupurilor minoritare. Ținând cont de
trecutul zbuciumat al minorității rome, în decursul perioadei comuniste și anterior acesteia, s-a
dezvoltat o Strategie care să vină în sprijinul grupurilor aflate în risc de excluziune socială.
În prima etapă România s-a bucurat de sprijin atât metodologic cât și financiar din partea
grupurilor de țări dezvoltate. Prin instrumente precum asistența metodologică și prin absorbția de
fonduri nerambursabile, statul român începe să pună bazele minime impuse unui stat-candidat la
atributele de stat-membru UE. Amintim aici bine-cunoscutele programe-pilot PHARE și SAPARD,
care s-au bucurat de o mare popularitate din punct de vedere al accesării lor de către organismele
abilitate.
Rezultat direct al acestor infuzii de capital sunt numeroasele ONG-uri, agenții ale statului
sau direcții nou înființate la nivelul sectorului public, care au ca obiect de activitate îmbunătățirea
condițiilor de viață ale uneia sau mai multor categorii de persoane vulnerabile. La nivelul
administrației publice atât centrale cât și locale apar categoriile de personal cu rol proactiv în
implementarea noilor măsuri impuse de UE, dar și a categoriilor de funcționari care să dezvolte, să
monitorizeze și să evalueze stadiul realizării obiectivelor.
Schimbările reale care se produc în urma tuturor acțiunilor întreprinse sunt atent înregistrate
și filtrate astfel încât următoarele Strategii Naționale să se poată plia pe noua realitate. Dacă prima
Strategie produce schimbări lent, vizibile după o perioadă de timp îndelungată, următoarele viziuni
strategice vor aduce, probabil, măsuri care să accelereze ritmul de implementare. Este evident că

16
având o bază solidă, a unui sistem minuțios elaborat pentru perioada 2000-2006, programele care vin
în continuare nu vor face decât să aducă completări și îmbunătățiri. Noile măsuri specifice, noii
indicatori de performanță se vor stabili conform domeniilor sectoriale de acțiune unde nevoia de a
interveni este mai mare, și în raport cu gradul de realizare al obiectivelor inițiale.
Fie că vorbim despre sectorul administrației publice unde nevoia de reformă reprezintă baza
realizării oricărei schimbări, fie că vorbim despre sistemul educațional, unde practicile trebuiesc
aduse la zi cu ceea ce se întâmplă în restul Europei, un lucru este sigur: schimbările trebuie să se
producă iar pentru asta avem nevoie de instrumente legale care să permită progresul vizat. O bază
legală bine definită, cu un sistem de finanțare adecvat sunt principalele pârghii de care toate instituțiile
vor face uz în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.
Un alt aspect care trebuie menționat este faptul că aceste programe de incluziune sunt
dinamice. Ele trebuiesc revizuite gradual iar în funcție de rezultatele obținute pe termen scurt, mediu
sau lung, se va interveni și cu altfel de unelte normative care să permită atingerea obiectivului general,
stabilit prin hotărârile de Guvern, anume incluziunea socială a cetățenilor români de etnie romă.
Luând în considerare cele prezentate în această lucrare, putem concluziona că un cadru UE
pentru incluziunea romilor este un aspect social stringent la nivelul întregii comunități europene.
Acest aspect este reflectat în domeniul de activitate al fiecărei instituții publice, dar și pe agenda
societății civile. Ambele părți implicate jucând un rol determinant în procesul de dezvoltare socială
și contribuind la îmbunătățirea condițiilor de viață ale grupului-țintă. Cu toate că un stil de viață
normal, la standarde europene realizat prin procesul de incluziune revine autorităților publice,
integrarea acestor cetățeni presupun o schimbare semnificativă și în mentalitatea colectivă a
populației majoritare , dar și a celei minoritare.
Acesta este poate, cel mai mare impediment: schimbarea discursului, dialogul activ și
acțiunile ferme, concrete care să producă schimbarea sociologică. Prin integrare și incluziune
înțelegem, de fapt, tratarea oricărui cetățean de etnie romă, ca un cetățean român, ca un cetățean UE
cu drepturi și obligații depline, din toate punctele de vedere.

Bibliografie

17
1. Hotărârea Guvernului României nr. 18/2015 pentru aprobarea Strategiei de incluziune a cetățenilor români
aparținând minorității rome pentru perioada 2015-2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr.252/2001,
București.

2. Hotărârea Guvernului României nr. 430/2001 pentru aprobarea Strategiei de incluziune a cetățenilor români
aparținând minorității rome, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 49/2015, București.

3. Mihăilescu, V., Matei, P. (2014). Condiţia romă şi schimbarea discursului Editura Polirom, Iași.
4. Moisă F., Rostas I.A., Tarnovschi D., Stoian I., Rădulescu D., Andersen T.Ș. (2013), Raportul societății civile
asupra implementării Strategiei Naționale de Integrare a Romilor și a Planului de Acțiune al Deceniului în
ROMÂNIA în 2012.
5. Preoteasa A., Șerban M., Tarnovschi D. (2011) Situația romilor în România. Între incluziune socială și migrație.
Raport de țară-România, Fundația Soros, București.
6. The situation of Roma in 11 EU Member States; Survey Results at a Glance, (2012), publicat de The Fundamental
Rights Agency și The United Nations Development Programme ,p. 26, graficul 17.
7. Zamfir, C. (2014). Raport social: 2014 Evaluarea capacității Agenției Naționale pentru Romi. Institutul de
Cercetare a Calității Vieții, București.
8. ***https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/2109-FRA-Factsheet_ROMA-RO.pdf

18