Modulul 3 2020-2021

Modulul 3 – Economie Europeanǎ
3
MODULUL 3: INTEGRAREA ECONOMICĂ EUROPEANĂ
– DELIMITĂRI TEORETICE
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.
Obiective educaţionale:
- cunoaşterea şi înțelegerea conceptelor de integrare şi integrare economică;
- cunoașterea şi înțelegerea celor cinci forme de integrare identificate de Bella
Balassa şi Ali M. El-Agraa, recunoscute de literatura de specialitate ca etape ale
procesului de integrare europeană;
- cunoaşterea şi înțelegerea principalelor teorii care au stat la baza integrării
europene.
Cuvinte cheie:
Integrare, integrare economicǎ, formele integrǎrii, integrare pozitivǎ, integrare
negativǎ, deturnare de comerț, zona de comerţ liber, uniunea vamalǎ, piaţa
comunǎ, uniunea economicǎ, integrarea economicǎ completǎ, integrarea politicǎ
completǎ, federalismul, interguvernamentalismul, guvernanţa pe mai multe niveluri
(multi-level governance), etapele procesului de integrare europeanǎ: piaţa comunǎ
sectorialǎ, uniunea vamalǎ, piaţa internǎ unicǎ, uniunea economicǎ şi monetarǎ,
uniunea politicǎ.
1
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3
A treia Unitate de învǎțare își propune delimitarea principalelor concepte şi teorii

ale integrǎrii europene, precum și a celor cinci forme de integrare identificate de Bella
Balassa şi Ali M. El-Agraa, larg recunoscute de literatura de specialitate ca etape ale
procesului de integrare europeanǎ, a căror cunoaștere și înțelegere condiționează
înțelegerea evoluţiei procesului integrǎrii europene.
3.1. INTEGRAREA ŞI INTEGRAREA ECONOMICĂ –

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Termenul de “integrare” provine, din punct de vedere etimologic, din cuvintele

latineşti integro, integrare, respectiv integratio-integrationis, utilizate cu sensul de a
renova, a restabili, a întregi, a completa79; altfel spus, a pune la un loc mai multe părţi, într-
un tot unitar, elementele constitutive devenind părţi integrante.
După Macmillan English Dictionary, termenul de integrare poate avea la ora
actuală trei semnificaţii:
– procesul de a deveni membru cu drepturi depline într-un grup
ori societate şi de a deveni complet implicat în activităţile acestora;
– procesul prin care se permite oamenilor, indiferent de rasă, să utilizeze un
loc, o instituţie sau organizaţie;
– procesul de combinare cu alte elemente într-o unitate mai largă sau într-un
sistem unic.80
Definiţiile date integrării în sens general diferă de la un autor la altul 81, dar converg
spre asocierea ideii de integrare cu cea de uniune, de formare a unui întreg.
Conform Mihaelei Luțaș, conceptul de integrare în sens general semnifică
“ajustarea reciprocă a elementelor constitutive ale unui sistem, permiţându-i acestuia să
formeze un nou echilibru. Sistemul poate să preia caracteristicile elementelor constitutive
79
Machlup, Fritz, A History of Thought on Economic Integration, Macmillan Press Ltd, 1977, London, p.
10 apud. Luţaş, Mihaela, Integrarea economicǎ europeanǎ, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 40.
80
Macmillan English Dictionary for advanced learnears, International student edition, 2002, p. 746.
81
O prezentare exaustivă a definițiilor integrării și integrării economice se regăseşte în Luţaş, Mihaela ,
Integrarea economicǎ europeanǎ, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 37-54, Coșea, M., Economia
integrǎrii europene, Ed. Tribuna Economică, București, 2004, p. 92-164.
2
sau poate să-şi formuleze propriile caracteristici, complet autonome. Structura nou creată
poate fi considerată drept integrată numai atunci când relaţiile care se stabilesc între
elementele care o compun sunt stabile pe o perioadă îndelungată şi generează efecte
perceptibile la nivelul fiecărei unităţi componente”82.
Termenul de integrare economicǎ a fost utilizat pentru prima dată oficial în
documentaţia Planului Marshall, Programul de Reconstrucţie Europeanǎ, întocmită de trei
economişti americani: Charles P. Kindleberger, Harold Van B. Cleveland şi Ben T. Moore:
“coordonarea programului de reconstrucţie a Europei în vederea creǎrii unei Europe
puternice şi integrate economic”83.
Paradoxal, în literatura economică, așa cum arată Dumitru Miron, a apărut mai întâi
şi s-a bucurat de o largă circulaţie termenul de dezintegrare economicǎ84. Autorul este Eli
F. Heckscher, care, în lucrarea Mercantilismul (1931), defineşte mercantilismul ca un
sistem de uniformizare îndreptat spre “înlăturarea efectelor dezintegrării economice
cauzată de sistemul feudal”. Ulterior, economiştii au preluat termenul şi l-au utilizat în
descrierea dinamicii schimburilor comerciale internaţionale, semnificative în aest sens
fiind titlurile a două lucrări apărute în această perioadă: Wilhelm Ropke, Ludwig Mises,
Decisive Problems of Desintegration of World Economy (1933); Moritz Bonn, The
Crumbling of Empire: The Desintegration of World Economy (1938).
A.M. EI-Agraa definește integrarea economică astfel:
 În sens larg, “o stare de fapt sau un proces care implică amalgamarea unor
economii separate într-o regiune de comerț liber mai largă”85;
 Mai specific, “eliminarea discriminatorie a oricăror impedimente comerciale
între cel puțin 2 națiuni participante și instaurarea unor elemente certe de
cooperare și coordonare între ele”86.
Susan Nello Senior definește integrarea economică astfel: “eliminarea barierelor
din calea liberei circulații a bunurilor și factorior de producție între un grup de țări și
introducerea politicilor comune.”87
Autorii şi definiţiile existente la ora actuală accentuează una sau alta dintre
trăsăturile integrării economice, dar, cu toate acestea, din varietatea definiţiilor existente se
pot delimita o serie de elemente comune:88
82
Luţaş, Mihaela, Integrarea economicǎ europeanǎ, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 40.
83
Apud Miron, Dumitru (coord.), Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafărul, București, 2002, p. 13.
84
Miron, Dumitru (coord.), Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafărul, București, 2002, p. 12.
85
El-Agraa, Ali, The European Union: Economics and Policies, 8th edition, Cambridge University Press,
2007, p. 1.
86
Ibidem.
87
Senior Nello, Susan, The European Union: Economics, Policies and History, 2nd edition, McGraw-Hill
Education, 2009, p. 5.
88
Luţaş, Mihaela, Integrarea economicǎ europeanǎ, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 40-50.
3
 Integrarea economică depinde de acţiunea unor factori precum:

 excluderea discriminărilor,
 distribuirea efectivă a unor competenţe,
 colaborarea în procesele decizionale,
 focalizarea unor aspiraţii legitime etc.
 Integrarea economică înseamnă crearea unor ansambluri economice tot mai vaste
cu scopul:
• Lǎrgirii cadrului diviziunii muncii şi a specializǎrii la nivel local,
sectorial, de ramură, naţional, regional sau global, şi a creşterii
productivităţii;
• Libertǎții de mişcare a factorilor de producţie, a bunurilor
materiale şi serviciilor;
• Tratamentului comercial diferenţiat sau discriminatoriu faţă de
originea sau destinaţia bunurilor, serviciilor şi factorilor de
producţie.
• Integrarea economică poate fi definită, atât ca stare de fapt, la care se
ajunge printr-o succesiune de transformări, cât și ca proces – situaţia în care
componentele naţionale ale unei economii mai mari nu sunt separate prin frontiere
economice, ci funcţionează împreună ca o entitate.
Sintetizând, integrarea economică presupune:
•
un ansamblu de politici economice comune;
• libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi
persoanelor;
• armonizarea legislaţiilor naţionale;
• instituţii comune, asupra cărora ţările participante transferă unele
competenţe de natură economică.
Din categoria conceptelor derivate conceptului de integrare economică, notăm89:
• colaborarea economicǎ – cuprinde raporturile economice dintre state, stabilite în
plan bi- şi multi-lateral, regional şi global, pe toate direcţiile principale ale relaţiilor
economice internaţionale.
• cooperarea economicǎ – este forma primară, preliminară de armonizare a
intereselor şi de ajutor între doi sau mai mulţi participanţi la o acţiune economică;
presupune conjugarea eforturilor mai multor parteneri pentru rezolvarea unor
probleme de interes comun. Spre deosebire de integrare, specificul cooperării este
acela că nu presupune un transfer de competenţe, iar deciziile partenerilor nu leagă
statele între ele decât în limitele stricte ale consimţământului lor, în condiţiile
respectării independenţei şi suveranităţii naţionale.
89
O listă exhaustivă a familiei de concepte derivate şi conexe conceptului de integrare economică se
regăsește în Dobrescu, Emilian M., Integrare economicǎ, ediţia a doua, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 4-5.
4
• federaţie – uniune de state autonome (păstrându-şi în anumite limite

independenţa) într-un stat unitar condus de un guvern central; uniune de
organizaţii constituită în vederea realizării unui scop comun.
• federalizare – unirea unor state, organisme sau entităţi care îşi păstrează
individualitatea lor specifică în cadrul uniunii respective.
• confederaţie – unire sub o singură putere centrală a mai multor state sau teritorii,
care îşi păstrează autonomia administrativă; reunire a unor organizaţii.
În literatura de specialitate există o serie de criterii de clasificare a formelor
integrǎrii economice.
Din punct de vedere al ariei de cuprindere, se vorbeşte despre:
– integrare economicǎ globalǎ, internaţionalǎ sau multinaţionalǎ;
– integrare economicǎ regionalǎ sau sectorialǎ sau parţialǎ.
Cele mai cunoscute clasificări ale formelor integrǎrii economice sunt abordǎrile lui
Tinbergen și Ballasa90.
Abordarea lui Tinbergen (1954) face distincție între:
– integrare negativǎ – înlăturarea barierelor comerciale;
– integrare pozitivǎ – introducerea politicilor comune și constituirea
instituțiilor comune.
Această distincție rămâne clară atâta timp cât intervenția unui stat este limitată la
măsuri luate la graniță, ca de exemplu taxele de import. Multe măsuri interne, însă, pot
avea repercursiuni asupra comerțului, arată Susan Nello Senior. De exemplu, subvențiile
acordate producției interne într-o țară pot constitui bariere pentru firmele străine. Ca
rezultat, într-o economie modernă, cu intervenții ale statului la scară largă, eliminarea
efectivă a barierelor comerciale reclamă politici comune91.
Abordarea lui Balassa (1961)92 se referă la formele integrǎrii ca etape ale
procesului de integrare sau, mai sugestiv, ca trepte pe o scară ascendentă, a cărei
finalitate este uniunea completă – economică, monetară şi politică. Analizând din punct
de vedere al câştigurilor şi pierderilor care incumbă pentru ţările participante la un astfel
de aranjament de înlăturare a barierelor din calea comerţului şi creștrere a mobilităţii
factorilor de producţie, se pot distinge, pornind de la abordarea lui Bela Balassa din
1961, următoarele forme de integrare93, respectiv:
1. Zona de comerţ liber, numită şi zonǎ de liber schimb, reprezintă acea formă a
integrării prin care două sau mai multe ţări convin să înlăture barierele tarifare
şi netarifare în schimburile comerciale dintre ele, pe baza unui acord
prefenţial de comerţ, dar fiecare ţară îşi menţine propriile bariere comerciale
în comerţul
90
91
Ibidem.
92
Balassa, Bela, The Theory of International Integration, Allen and Unwin, London, 1962.
93
5
cu ţările nemembre (terţii). Acest aranjament nu impune şi armonizarea

politicilor lor comerciale faţă de terţe ţări, astfel încât, o ţară neparticipantă
poate să ocolească restricţiile instituite la import, exportând într-una din ţările
participante cu care are, la rândul ei, o înţelegere de comerţ liber (deturnare
de comerţ). Zonele de comerţ liber, caracteristice primei generaţii de acorduri
de integrare – proprii anilor ‘60 – reprezintă etapa preliminară în crearea
uniunilor vamale, deoarece implică libera circulaţie a mărfurilor între statele
membre ale unei zone de comerţ liber.
2. Uniunea vamalǎ este forma de integrare prin care ţările membre înlătură
toate barierele în comerţul dintre ele şi adoptă un tarif vamal comun (TVC)
faţǎ de terţi. Uniunea vamală adaugă – la aranjamentul de comerţ liber instituit
de zona de comerţ liber – o politică comercială comună faţă de statele terţe,
eliminându- se astfel riscul de deturnare de comerţ. Având în vedere că
elementul principal al politicii comerciale a unei ţări este tariful vamal, primul
pas în crearea uniunii vamale îl va constitui stabilirea unui tarif vamal comun
la importurile din terţe ţări, continuând cu armonizarea tuturor celorlalte
măsuri de politică comercială naţională, precum reglementările privind
protecţia sănătăţii şi securităţii, obstacolele administrative în calea comerţului,
restricţiile voluntare la export etc. Uniunea vamală implică libera circulaţie a
mǎrfurilor şi serviciilor între statele membre.
3. Piaţa comunǎ reprezintă o uniune vamală în cadrul căreia liberalizarea mişcării
bunurilor şi a serviciilor este acompaniată de liberalizarea mişcării fluxurilor
de factori între ţările membre. Prin urmare, piaţa comună adaugă la uniunea
vamală libera circulaţie a forţei de muncǎ şi capitalurilor. Prin crearea pieţei
comune se realizează, aşadar, cele patru libertăţi, respectiv libera circulaţie a
bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi forţei de muncă. Din acest motiv, deseori
piaţa comună este descrisă drept o integrare a pieţelor naţionale de produse şi
de factori de producţie ai ţărilor participante.
4. Uniunea economicǎ presupune, în afara realizării unei pieţe comune pentru
libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, existenţa unui anumit grad de
armonizare a politicilor economice naţionale, incluzând politica monetară,
fiscală şi socială, pentru a reduce discriminările ce apar datorită aplicării unor
politici diferenţiate în domeniile menţionate. Uniunea economică adaugă la
piaţa comună armonizarea politicilor economice naţionale ale ţărilor
participante, în măsura necesară pentru funcţionarea corespunzătoare a uniunii
economice.
5. Integrarea economicǎ completǎ reprezintă etapa finală a integrării, în cadrul
căreia economiile naţionale se contopesc, fiind înlocuite de o economie
“unificată”, toate chestiunile relative la politica economicǎ, inclusiv politicile
fiscale şi monetare, sunt preluate de o autoritate supranaţionalǎ, ale cărei
decizii sunt obligatorii pentru statele membre, putându-se păstra, la niveluri
6
inferioare din ierarhia guvernamentală, un grad semnificativ de autonomie.

Integrarea economică completă presupune parcurgerea tuturor etapelor
descrise anterior, spaţiul integrat căpătând trăsături apropiate de cele ale unei
economii naţionale: instituţii comune care guvernează cu ajutorul unei
legislaţii comune, utilizând un buget comun, adresându-se unei pieţe de
producţie şi de desfacere comună; utilizarea unei monede unice şi a unui
sistem bancar omogen, utilizarea politicilor interne şi externe comune.
Integrarea economică totală determină un sistem complex de interdependenţe,
care cuprinde toate sectoarele, ramurile şi activităţile şi în cadrul cărora sunt
eliminate toate restricţiile cu privire la mobilitatea factorilor şi a produselor,
ceea ce conduce la egalizarea preţurilor, productivităţilor şi veniturilor.
Liberalizarea nerestricţionată a mişcării factorilor şi a produselor (integrarea
comercială) trebuie corelată cu existenţa unui sistem legislativ şi instituţional
propriu, care să protejeze drepturile de proprietate şi să urmărească punerea în
aplicare a contractelor, a unui sistem propriu de plăţi, care să faciliteze
desfăşurarea schimburilor în interiorul zonei prin înlocuirea monedelor
naţionale cu una proprie zonei (integrare monetară) şi a unui sistem fiscal care
să evite eventualele distorsiuni ivite în alocarea factorilor ca urmare a diferenţelor
dintre tipurile şi nivelurile de impozitare.
Ali M. EI-Agraa completează abordarea lui Bella Balassa, dar nu mai distinge
între “uniunea economicǎ” şi “integrarea economicǎ completǎ”, pe care le consideră
identice şi le înlocuieşte cu “uniunea economicǎ completǎ”, pe care o defineşte drept o
“piaţă comună” în care se realizează “unificarea completă a politicilor monetare şi
fiscale”, sub controlul unei “autorităţi centrale”94. Ali M. EI-Agraa adaugă însă o a şasea
formulă, superioară, respectiv:
6. “uniunea politicǎ completǎ”, în care țările participante devin, practic, o naţiune
şi în care “autoritatea centrală” menţionată mai sus controlează nu numai
politicile monetare şi fiscale, dar este şi răspunzătoare în faţa unui
parlament95. O astfel de integrare politică completă ar fi reprezentată de
unificarea celor două Germanii, realizată la 3 octombrie 1990, proces care nu
reprezintă însă un exemplu clasic de integrare, ci o excepţie, respectiv o
reunificare statală cu elemente semnificative ale unui proces de integrare, în
care adoptarea şi aplicarea acquis-ului are o dinamică specială şi se realizează a
posteriori faţă de momentul intrării în spaţiul comunitar, iar structura
instituţională se extinde automat asupra teritoriului alipit.
94
El-Agraa, Ali, The European Union: Economics and Policies, 8th edition, Cambridge University Press,
2007, p. 2.
95
Ibidem.
7
Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:
Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să răspunzi la următoarea întrebare:
Care sunt formele/ etapele integrǎrii identificate de Bella Balassa?
Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:

......................................................................................................
......................................................................................................
......................................................................................................
......................................................................................................
Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.
Răspunsul corect este:

Formele integrării identificate de Bela Balassa sunt următoarele: zona de comerț liber, uniunea vamală, p
Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse până acum, pentru a le aprofunda.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să rezolvi următorul test grilă:
Integrarea economică poate fi definită ca un proces care cuprinde:
un ansamblu de politici economice comune;
libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor;
armonizarea legislaţiilor naţionale și instituţii comune asupra cărora ţările participante transferă unele com
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.
Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

...........................................................................................
8
şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Răspunsul corect este: D.
3.2. TEORIILE INTEGRĂRII ECONOMICE EUROPENE
Literatura dedicată integrării europene numeşte “pǎrinți fondatori” acei lideri

vizionari care au inspirat prin teoriile sau acţiunile lor, subordonate ideii unei Europe
pașnicǎ, unitǎ și prosperǎ, construcţia europeană al cărei rezultat este Uniunea
Europeană de astăzi. Părinții fondatori, prezentați în Imaginea nr. 1, au fost un grup de
oameni animați de același ideal – Europa pașnicǎ, unitǎ și prosperǎ – care la sfârşitul
celui de-al doilea război mondial a dat naştere unei mişcări care milita pentru instaurarea
păcii pe continentul european, inspirând proiectul european96.
Imaginea nr. 1: Părinții fondatori ai construcției europene
Sursa: Europa în imagini, [on-line], http://europa.eu/abc/euslides/index_ro.htm, accesat în 08.10.2012.
96
Pentru mai multe detalii, a se vedea website-ul Uniunii Europene, Informaţii generale despre Uniunea
Europeanǎ - Istoria UE: http://europa.eu/about-eu/eu-history/founding-fathers/index_ro.htm.
9
În cadrul grupului pǎrinților fondatori s-au delimitat două orientări diferite:

– federaliştii – reprezentaţi prin comisarul francez al planificării: Jean Monnet şi
italianul Altiero Spinelli;
– interguvernamentaliştii, reprezentaţi prin generalul De Gaulle.
Din perspectiva federali6tilor, suveranitatea naţională şi statul-naţiune constituiau un
sistem fragil, gata oricând de război. Statele-naţiune europene au fost angajate de-a
lungul timpului în războaie pentru dominaţie, războaie care presupuneau invazia altor
naţiuni europene şi al căror cost a crescut treptat până în punctul unde nu mai puteau
exista învingători. Din perspectiva acestora, chiar şi democraţia devenise insuficientă
pentru a preveni războaiele, singura alternativă viabilă era integrarea europeană și
federalizarea treptată a Europei.
Din perspectiva interguvernamentali<tilor, statele-naţiuni sunt cele mai stabile şi
eficiente forme de guvernământ, toată puterea trebuie să rămână în mâinile statelor-
naţiuni şi orice cooperare să fie acceptată în mod unanim de către toţi participanţii.
Din aceste orietări au rezultat 2 maxi-teorii ale integrării europene:
1. Federalismul;
2. Inter-guvernamentalismul.
1. Federalismul face apel la crearea unei uniuni politice cu transferul drepturilor și
obligațiilor suverane ale statelor membre către o autoritate federală supranațională
(modelul SUA – Constituția din 1787). Încercările de a explica procesul integrării
europene, în toată complexitatea lui, au dat naştere mai multor abordări federaliste:
 Funcționalismul
David Mitrany (1966) susține o formǎ de integrare pragmaticǎ, flexibilǎ și
tehnocraticǎ97. Abordarea funcționalistă admite că în lumea modernă, forțele tehnice,
economice și sociale conduc spre interdependență între statele națiuni și gestionarea în
comun a problemelor. Acționând izolat, statele nu pot decide asupra unor probleme ca
protecția mediului, controlul corporațiilor supranaționale, telecomunicațiile, tehnologia
informației etc. Problema care se pune este de a determina nivelul oportun de integrare
(de exemplu, servicii poștale la nivel global, servicii navale la nivel inter-continental
etc.), indiferent de granițele naționale sau politice. Scopul nu este de a crea un super-stat
peste statele membre, de aceea Mitrany se opune federalismului european, considerând că
acesta doar schimbă arena și nivelul conflictelor și nu le înlătură. Integrarea
internațională între state ar dobândi propria dinamică internă, beneficiile obținute ar
atrage loialitatea cetățenilor și ar crea dependențe reciproce, ceea ce ar face imposibil un
război.
97
10
 Neo-funcționalismul
În contrast cu funcționalismul, abordarea neo-funcționalistă dezvoltată de Haas
(1958), Lindberg (1963), aduce în discuție cazul integrării regionale între state vecine. În
centrul abordării neo-funcționaliste stă ideea că procesul de integrare este un proces de
“contaminare” (spill-over), rezultat al acțiunii “functional spill-over” și “political spill-
over”98. “Functional spill-over” – integrarea într-un anumit sector va genera impulsuri
pentru integrarea altor sectoare. De exemplu, integrarea sectorului de apărare va solicita
control democratic, deci va conduce la integrare în sfera politică prin “functional spill-
over”. În această abordare, devine posibilă strategia de integrare pe sectoare. “Political
spill-over” apare atunci când atât actorii supranaționali, cât și cei subnaționali devin
“drivers” ai integrării.
 Federalismul european
Se bazează pe aportul teoretic al lui Jean Monnet la crearea metodei comunitare,
obiectivul reprezentându-l crearea federaţiei europene. Scenariul lui Monnet pornește de
la neo-funcţionalism şi prevede integrarea politică prin care să se ajungă, în cele din
urmă, la o veritabilă federaţie europeanǎ. Integrarea este explicată ca un proces de
“contaminare” (spill-over) care are un caracter politic şi funcţional. Spill-over-ul
funcţional argumentează că interconectarea diferitelor sectoare economice ale economiei
moderne va crea presiuni tehnice pentru extinderea numărului de sectoare transferate la
nivel supranaţional (de la comerţ şi agricultură, la piaţa unică şi politica monetară),
instituţiilor supranaţionale, care vor genera la rândul lor noi dezvoltări instituţionale
(spill-over-ul politic).
Etapele “metodei comunitare”, aşa cum au fost descrise de Jean Monnet, sunt
următoarele:
• “Integrarea va începe în sectoare din zona low politics, însă acestea trebuie să fie
strategice din punct de vedere economic.
• Se va crea o autoritate “înaltă” (tehnocraţi, fără un “balast” al interesului
naţional), care să supravegheze procesul integraţionist.
• Spill-over I: Integrarea unor sectoare specifice ale economiei naţionale va crea
presiuni funcţionale pentru integrarea altor sectoare interdependente, “Înalta
autoritate” va dirija aceste evoluţii.
• Spill-over II: Grupurile naţionale de interese îşi vor transfera loialităţile şi
activitatea de lobby către noul centru.
• Crește complexitatea reglementărilor și necesitatea unor noi dezvoltări
instituționale.
• Integrarea politică ca efect secundar”99.
În concluzie, “metoda Monnet” prevede integrarea europeană ca un proces în
continuă evoluţie, rezultat al unei palete largi de procese convergente. Deşi procesul
porneşte de la
98
Ibidem.
89
99
Gabor, Daniela Veronica, Bălan, Ilinca, Suveranitate naționalǎ și integrare europeanǎ, Ed. Polirom, Iași,
2002, p. 334.
89
integrarea sectoarelor din zona politicilor economice (low politics), acesta va ajunge treptat
şi la politica externă şi de securitate comună (high politics).
Criticile cele mai frecvente aduse “metodei Monnet” sunt legate de faptul că nu
explică modul în care se pot forma identităţile şi cum poate apărea un sentiment al
loialităţii care să susţină o asemenea evoluţie, comportamentul actorilor interesaţi fiind
determinat de interesele proprii, în mare parte definite în termeni economici, sau că
Uniunea Europeană supravieţuieşte doar pentru că reprezintă un răspuns funcţional la
procesul de globalizare100. Helen şi William Wallace arată că există o dispută cu privire
la relaţia dintre globalizare şi europenizare, dispută care aminteşte de “povestea cu oul şi
gǎina”. După părerea celor doi autori, pe de o parte, cele mai comune trasături care
definesc globalizarea se suprapun nu numai cu cele patru “libertăţi de mişcare”
caracteristice pieţei unice europene stipulate de Actul Unic European (1986), dar şi cu
“arenele” politicilor comune, identificate anterior oricăror discuţii despre globalizare, de
Tratatul de la Roma (1957). Pe de altă parte, Uniunea Europeană este o reacţie la
globalizare, politicile economice comune (piaţa unică, politica comercială, moneda
unică, politica mediului sau politica socială etc.) reducând progresiv vulnerabilitatea
Europei Occidentale faţă de fenomenul globalizării101.
2. Inter-guvernamentalismul
Pentru interguvernamentalişti, integrarea europeană nu trebuie să presupună
supranaţionalizarea puterii, respectiv transferul de competenţe politice dinspre statele-
naţiuni spre organisme supranaţionale, ci trebuie să ia forma unei cooperări mai strânse
pentru atingerea unor obiective economice sau politice 102, cooperare realizată strict pe baze
interguvernamentale, astfel încât toată puterea să rămână în mâinile oficialilor ţării şi
orice cooperare ar trebui acceptată în mod unanim de către toţi participanţii.
Argumentele interguvernamentaliştilor sunt: suveranitatea rezidă, în cele din
urmă, în statele-naţiuni, chiar dacă acestea decid să o exercite în comun; contextul
naţional are mai multă importanţă decât actorii şi procesele la nivel european; conştiinţa
naţională va fi întotdeauna esenţială în procesul decizional comunitar103.
Ipotezele de la care pleacă argumentele interguvernamentaliştilor sunt că integrarea
economică nu va atrage după sine integrarea politică, conform schemei
neofuncţionaliste; actorii supranaţionali vor avea mai puţină importanţă decât guvernele
naţionale atunci când se va decide viitorul statelor-naţiuni şi al Europei, pentru că
dominarea high politics şi a
100
Ibidem, p. 335.
101
Wallace, Helen, Wallace, William, Procesul politic în Uniunea Europeanǎ, ediția a patra, Ed. Arc,
Chișinău, 2004, p. 43-70.
102
103
Gabor, Daniela Veronica, Bălan, Ilinca, Suveranitate naționalǎ și integrare europeanǎ, Ed. Polirom, Iași,
2002, p. 335.
90
interesului naţional va prevala; identitatea şi loialitatea naţională nu sunt predispuse la

schimbare104.
Dezbaterea federalism versus interguvernmentalism nu s-a încheiat, practic,
niciodată în Europa. Conform lui Antje Wiener şi Thomas Diez 105, există 3 etape în
evoluţia dezbaterii cu privire la integrarea europeană în a doua jumătate a secolului
XX:
– anii ‘60 – explicarea integrării (dezbaterea
neofuncționalism/supranaţionalism106 versus realism/
interguvernmentalism107
– anii ‘80 – analiza “guvernanţei” (dezbatere interdisciplinară),
– anii ‘90 – constructivismul.
Aceste polemici și dezbateri au determinat naşterea unei serii de abordări
alternative: abordarea instituţionalistă, “guvernanţa pe mai multe niveluri”, “guvernanţa tip
reţea”, abordarea “multiperspectivală”, “reţele de politici publice”, “guvernanţă
necorespunzătoare”, “guvernare pozitivă”, dezbateri despre scopul sau finalitatea
integrării, guvernarea europeană şi implicaţiile normative ale diverselor politici ale UE
care se axează pe întrebarea de bază privind limitarea sau nu a integrării europene,
“constructivism social” etc.108
Dintre toate abordările alternative, “guvernanţa pe mai multe niveluri” este
abordarea care exprimă cel mai bine transformarea statului-naţiune sub impactul
integrării europene109. Statul-naţiune şi-a pierdut autoritatea exclusivă în procesul
decizional, împărţind-o, pe de o parte, cu instituţii internaţionale şi supranaţionale şi, pe
de altă parte, cu actori privaţi, creându-se astfel diferite niveluri de guvernanţǎ.
Construcţia europeană, considerată un prototip al statului post-modern, reprezintă o
formă deosebit de elaborată a acestui sistem de guvernanţă pe mai multe niveluri
(supranaţional, transnaţional, euroregional, naţional, regional, local etc.), al pluralismului
actorilor implicaţi în procesul decizional (actori supranaţionali – Comisia Europeană,
Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene; actori naţionali – Statele membre
UE; actori subnaţionali – autorităţile regionale şi locale; actori privaţi – grupuri de
interese şi de lobby; societatea civilă) şi al competenţelor partajate.
Frecvent, “guvernanţa pe mai multe niveluri” este criticată pentru accentul
predominant asupra componentei “niveluri” (cu referire la relaţiile dintre nivelurile
104
Ibidem, p. 334.
105
Wiener, Antje, Diez, Thomas, European Integration Theory, Oxford University Press, Oxford, 2004.
106
Wincott, Daniel, “Institutional Interaction and European Integration: Towards an Everyday Critique of
Liberal Intergovernmentalism”, Journal of Common Market Studies, 33(4), 1995, p. 597-609.
107
Moravcsik, Andrew, “Liberal Intergovernmentalism and Integration: A Rejoinder”, Journal of Common
Market Studies, 33(4), 1995, pp. 611-628.
108
Nugent, Neill, The Government and Politics of the European Union. Palgrave Macmillan, 2006; Wiener,
Antje, Diez, Thomas, European Integration Theory, Oxford University Press, Oxford, 2004; Sandholtz,
Wayne, Stone Sweet, Alec, European Integration and Supranational Governance, Oxford University Press,
Oxford, 1998.
109
Piattoni, Simona, The theory of multi-level governance, Oxford University Press, Oxford, 2010.
91
teritoriale de guvernare) în defavoarea componentei “guvernanţǎ” (cu referire la

interacţiunea guvernării cu mediul său, la relaţiile dintre sferele publică şi privată) 110. Se
consideră că utilizarea termenului “nivel” implică o ierarhizare, recomandându-se
termenul “locaţie”, care răspunde mai bine procesului de elaborare a politicilor în UE111.
Conform Cărţii Albe a Guvernanţei Europene112, conceptul de “guvernanţǎ
europeanǎ” se referă la regulile, procesele şi comportamentele care afectează modul în
care puterile sunt exercitate la nivel european, în special în ceea ce priveşte deschiderea,
participarea, responsabilitatea, eficienţa şi coerenţa. Pentru analiza noastră prezintă
importanţă deosebită cele cinci principii, deschiderea, participarea, responsabilitatea,
eficienţa şi coerenţa, şi cele cinci niveluri de guvernanţă, global, european, naţional,
regional şi local, precum şi modul în care Cartea Albă descrie descentralizarea
geografică a politicii UE – implicarea actorilor locali şi regionali în procesul de luare a
deciziilor şi în implementarea politicilor comune, utilizarea contractelor tripartite şi
partajarea compeţenţelor şi răspunderilor de tipul UE – State Membre – regiuni,
abordarea sistematică şi proactivă a reţelelor cheie pentru implementarea deciziilor şi
politicilor, crearea cadrului şi susţinerea de către UE a cooperării transnaţionale între
actori regionali şi locali113.
Începând cu anul 2001, dezvoltarea conceptului de “guvernanţǎ europeanǎ” s-a
aflat permanent pe agenda de lucru a Comisiei Europene, în cadrul dezbaterilor cu
privire la Viitorul Europei, Constituţia Europeanǎ, Tratatul de la Lisabona şi Strategia
Europa 2020.
Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să răspunzi la următoarea întrebare:
Caracterizați pe scurt principalele teorii care au stat la baza creǎrii Uniunii Europene de astǎzi.
...........................................................................................
Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă nu, atunci te rog să revii asupra paragrafelo
110
Börzel, Tanja, “What's So Special About Policy Networks? – An Exploration of the Concept and Its
Usefulness in Studying European Governance”, European Integration online Papers (EIoP), 1 (16), 1997,
[online], http://eiop.or.at/eiop/texte/1997-016a.htm.
111
Wallace, Helen, Wallace, William, Procesul politic în Uniunea Europeanǎ, ediția a patra, Ed. Arc,
Chișinău, 2004, p. 43-70.
112
Pentru mai multe detalii a se vedea website-ul EUR-Lex: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2001/com2001_0428en01.pdf.
113
Pentru mai multe detalii a se vedea website-ul Comisiei Europene, Governance:
http://ec.europa.eu/governance/index_en.htm.
92
Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

Principalele teorii care au stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi sunt federalismul și interguver


Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog să rezolvi următorul test grilă:
Metoda comunitară propusă de Jean Monet explică integrarea europeană ca un proces:
care ar trebui să ia forma unei cooperări din ce în ce mai strânse – mai ales o cooperare economică – real
de “contaminare” (spill-over), care are un caracter politic şi funcţional;
un răspuns funcţional la procesul de globalizare.
Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

...........................................................................................
şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect. Dacă ai răspuns corect, te felicit!
Răspunsul corect este: b.
93
Subiecte pentru autoevaluare
Întrebǎri de autoevaluare:
1. Care sunt etapele “metodei comunitare”, aşa cum au fost descrise de Jean Monnet?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Rǎspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
• Integrarea va începe în sectoare din zona low politics, însă acestea trebuie să fie
strategice din punct de vedere economic.
• Se va crea o autoritate “înaltă” (tehnocraţi, fără un “balast” al interesului naţional)
care să supravegheze procesul integraţionist.
• Spill-over I: Integrarea unor sectoare specifice ale economiei naţionale va crea
presiuni funcţionale pentru integrarea altor sectoare interdependente, “Înalta
autoritate” va dirija aceste evoluţii.
• Spill-over II: Grupurile naţionale de interese îşi vor transfera loialităţile şi
activitatea de lobby către noul centru.
2. La ce se referă conceptul de “guvernanţă europeană”, Conform Cărţii Albe a

Guvernanţei Europene?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
...........................................................................................................
.............................................................................................................
Rǎspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Conform Cărţii Albe a Guvernanţei Europene conceptul de “guvernanţǎ europeanǎ” se
referǎ la regulile, procesele şi comportamentele care afecteazǎ modul în care puterile sunt
exercitate la nivel european, în special în ceea ce priveşte deschiderea, participarea,
responsabilitatea, eficienţa şi coerenţa.
94
Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă răspunsurile date
confruntându-le cu materialul teoretic prezentat în acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi,
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activitǎţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.
Teste grilǎ pentru autoevaluare:
1. După Macmillan English Dictionary, termenul “integrare” are următoarele semnificaţii:

a. procesul de a deveni membru cu drepturi depline într-un grup ori societate şi de a
deveni complet implicat în activităţile acestora;
b. procesul prin care se permite oamenilor, indiferent de rasă, să utilizeze un loc, o
instituţie sau organizaţie;
c. procesul de combinare cu alte elemente, într-o unitate mai largă sau într-un
sistem unic.
Rǎspunsul pe care îl consideri corect este: ............................
2. Termenul de integrare economică a fost utilizat pentru prima dată:

a. de Eli F. Heckscher, care, în lucrarea Mercantilismul (1931), defineşte
mercantilismul ca un sistem de uniformizare îndreptat spre înlăturarea efectelor
integrării economice cauzată de sistemul feudal;
b. în documentaţia Planul Marshall – Programul de Reconstrucţie Europeană,
întocmită de trei economişti americani: Charles P. Kindleberger, Harold Van B.
Cleveland şi Ben T. Moore – unde era considerată “coordonarea programului de
reconstrucţie a Europei în vederea creării unei Europe puternice şi integrate
economic”;
c. de Robert Schuman, în Declaraţia din 9 mai 1950.
3. Din punctul de vedere al lui A.M. EI-Agraa, integrarea economicǎ reprezintă:

a. “o stare de fapt sau un proces care implică amalgamarea unor economii separate
într-o regiune de comerț liber mai largă”;
95
b. “eliminarea discriminatorie a oricăror impedimente comerciale între cel puțin

două națiuni participante și instaurarea unor elemente certe de cooperare și
coordonare între ele”;
c. procesul prin care se permite oamenilor, indiferent de rasă, să utilizeze un loc, o
instituţie sau organizaţie;
4. Integrarea economică înseamnă crearea unor ansambluri economice tot mai vaste, care să
permită:
a. lărgirea cadrului diviziunii muncii şi a specializării la nivel local, sectorial, de
ramură, naţional, regional sau global şi creşterea productivităţii;
b. libertatea şi mobilitatea factorilor de producţie, a bunurilor materiale şi serviciilor;
c. tratamentul comercial diferenţiat sau discriminatoriu faţă de originea sau
destinaţia bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie.
5. Integrarea economică presupune:

a. un ansamblu de politici economice comune;
b. libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor;
c. armonizarea legislaţiilor naţionale și crearea de instituţii comune, asupra cărora
ţările participante transferă unele competenţe de natură economică.
6. Spre deosebire de cooperarea economică, integrarea economică:

a. cuprinde raporturile economice dintre state, stabilite în plan bi- şi multi-lateral,
regional şi global, pe toate direcţiile principale ale relaţiilor economice
internaţionale;
b. un presupune un transfer de competenţe, iar deciziile partenerilor nu leagă statele
între ele decât în limitele stricte ale consimţământului lor, în condiţiile respectării
independenţei şi suveranităţii naţionale;
c. presupune un transfer de competențe la nivel supranațional.
7. Noțiunea de federalizare înseamnă:

a. uniune de state autonome într-un stat unitar condus de un guvern central;
b. unirea unor state, organisme sau entităţi care îşi păstrează individualitatea lor
specifică în cadrul uniunii respective;
c. unirea sub o singură putere centrală a mai multor state sau teritorii, care îşi
păstrează autonomia administrativă.
96
8. Conform abordării lui Tinbergen (1954), integrarea negativă reprezintă:

a. introducerea politicilor comune și constituirea instituțiilor comune;
b. înlăturarea barierelor comerciale;
c. integrarea economică completă.
9. Conform abordării lui Balassa (1961), se pot distinge următoarele forme de integrare
economică:
a. zona de comerţ liber, uniunea vamală;
b. piaţa comună;
c. uniunea economică, integrarea economică completă.
Rǎspunsul pe care îl consideri corect este:
............................
10. Efectul de “deturnare de comerţ” apare în cazul:

a. zonei de comerţ liber;
b. uniunii vamale;
c. pieţei comune.
Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă răspunsurile date
confruntându-le cu cele din tabelul următor:
Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

1 D 6 C
2 b 7 b
3 A 8 b
4 D 9 D
5 D 10 a
Subiecte pentru evaluare şi control
97
Întrebǎri de evaluare:
1. Ce se înţelege prin termenul “integrare economicǎ”?

2. Analizaţi comparativ federalismul şi interguvernamentalismul din perspectiva
integrării europene.
3. Ce se înţelege prin “multi-level governance”?
Termen: sfârşitul săptămânii 3.
Teste grilǎ:
1. Conform abordării lui Tinbergen (1954), integrarea negativă reprezintă:

a. introducerea politicilor comune și constituirea instituțiilor comune;
b. înlăturarea barierelor comerciale;
c. integrarea economică completă.
2. Conform abordării lui Balassa (1961), se pot distinge următoarele forme de integrare
economică:
a. zona de comerţ liber, uniunea vamală;
b. piaţa comună;
c. uniunea economică, integrarea economică completă.
............................
3. Efectul de “deturnare de comerţ” apare în cazul:

a. zonei de comerţ liber;
b. uniunii vamale;
c. pieţei comune.
98
11. Piața comună, în abordarea lui Balassa, reprezintă:

a. acea formă a integrării prin care două sau mai multe ţări convin să înlăture
barierele tarifare şi netarifare în schimburile comerciale dintre ele, pe baza unui
acord prefenţial de comerţ, dar fiecare ţară îşi menţine propriile bariere
comerciale în comerţul cu terţii;
b. forma de integrare prin care ţările membre înlătură toate barierele în comerţul
dintre ele şi adoptă un tarif vamal comun faţă de terţi;
c. o uniune vamală, în cadrul căreia liberalizarea mişcării bunurilor şi a serviciilor
este acompaniată de liberalizarea mişcării fluxurilor de factori între ţările membre.
12. Integrarea economică completă, în abordarea lui Balassa:

a. reprezintă etapa finală a integrării, în cadrul căreia economiile naţionale se
contopesc, fiind înlocuite de o economie “unificată”;
b. este o formă de cooperare interguvernamentală;
c. determină un sistem complex de interdependenţe, care cuprinde toate sectoarele,
ramurile şi activităţile şi în cadrul cărora sunt eliminate toate restricţiile cu privire
la mobilitatea factorilor şi a produselor, ceea ce conduce la egalizarea preţurilor,
productivităţilor şi veniturilor.
13. Uniunea politică completă, în abordarea lui Ali M. EI-Agraa, reprezintă:

a. etapa finală a integrării, în cadrul căreia economiile naţionale se contopesc, fiind
înlocuite de o economie “unificată”, toate chestiunile relative la politica
economică, inclusiv politicile fiscale şi monetare, fiind preluate de o autoritate
supranaţională, ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre, putându-
se păstra, la nivele inferioare din ierarhia guvernamentală, un grad semnificativ
de autonomie;
b. o “piaţă comună” în care se realizează “unificarea completă a politicilor monetare
şi fiscale”, sub controlul unei “autorităţi centrale”;
c. o formulă superioară uniunii economice complete, în care țările participante devin
practic o naţiune şi în care autoritatea centrală controlează nu numai politicile
monetare şi fiscale, dar este şi răspunzătoare în faţa unui parlament.
99
14. Cele mai importante teorii care au stat la baza procesului integrării europene sunt:
a. federalismul;
b. interguvernamentalismul;
c. marxism – leninismul.
15. Încercările de a explica procesul integrării europene, în toată complexitatea lui, au dat
naştere mai multor abordări federaliste:
a. funcționalismul;
b. neofuncţionalismul;
c. federalismul european.
16. Funcționalismul lui David Mitrany (1966) susține:

a. crearea unui super-stat peste statele membre;
b. un proces de integrare văzut ca un proces de “contaminare” (spill-over), rezultat
al acțiunii “functional spill-over” și “political spill-over”;
c. o formă de integrare pragmatică, flexibilă și tehnocratică, în cadrul căreia
integrarea internațională între state ar dobândi propria dinamică internă,
beneficiile obținute ar atrage loialitatea cetățenilor și ar crea dependențe
reciproce, ceea ce ar face imposibil un război.
17. Abordarea neo-funcționalistă dezvoltată de Haas (1958) și Lindberg (1963) explică

integrarea europeană ca fiind:
a. o formă de integrare pragmatică, flexibilă și tehnocratică;
b. un proces care nu poate avea caracter politic, deoarece identitatea şi loialitatea
naţională nu sunt foarte predispuse la schimbare, iar suveranitatea rezidă în cele
din urmă în statele naţiune, chiar dacă acestea decid să o exercite în comun;
c. un proces de “contaminare” (spill-over), rezultat al acțiunii “functional spill-
over” și “political spill-over”.
100
18. Federalismul european se bazează pe:

a. abordarea neo-funcționalistă dezvoltată de Haas și Lindberg;
b. funcționalismul lui David Mitrany;
c. aportul teoretic al lui Jean Monnet.
19. “Metoda Monnet” prevede integrarea europeană ca un proces:

a. de integrare pragmatică, flexibilă și tehnocratică;
b. de “contaminare” (spill-over), care are doar caracter funcţional;
c. în continuă evoluţie, rezultat al unei palete largi de procese
convergente.
20. Etapele “metodei comunitare”, aşa cum au fost descrise de Jean Monnet,
sunt următoarele:
a. integrarea va începe în sectoare din zona low politics și se va
crea o autoritate “înaltă” care să supravegheze procesul
integraţionist;
b. spill-over I: integrarea unor sectoare specifice ale economiei
naţionale va crea presiuni funcţionale pentru integrarea altor
sectoare interdependente, “înalta autoritate” va dirija aceste
evoluţii;
c. spill-over II: grupurile naţionale de interese îşi vor transfera
loialităţile şi activitatea de lobby către noul centru.
21. Criticile la adresa “metodei Monnet”, ca metodă comunitară, se referă la

faptul că:
a. nu explică cum se pot forma identităţile şi un sentiment al
loialităţii care să susţină o asemenea evoluţie;
b. consideră statele naţiune cele mai stabile şi eficiente forme de
guvernământ;
c. Uniunea Europeană nu reprezintă un răspuns funcţional la
procesul de globalizare.
22. Inter-guvernamentaliştii, spre deosebire de neofuncţionalişti, susţin că, în

fapt:
a. suveranitatea naţională aparţine în ultimă instanţă statului-
naţiune, chiar dacă acesta alege să o exercite în comun la nivel
101
european;
102
b. actorii supranaţionali vor avea mai puţină importanţă decât

guvernele naţionale atunci când se va decide viitorul statelor-
naţiune şi al Europei;
c. integrarea economică atrage după sine integrarea politică.
............................
23. Construcţia europeană reprezintă o formă deosebit de elaborată a:

a. neofuncţionalismului;
b. inter-guvernamentalismului;
c. guvernanţei pe mai multe niveluri.
24. Conform teoriei guvernanţei pe mai multe niveluri:

a. distincţia naţional/ internaţional îşi pierde din semnificaţie,
autorităţile supranaţionale, naţionale şi subnaţionale (regiuni)
interacţionează constant;
b. statul-naţiune are autoritatea exclusivă în procesul decizional,
împărţind-o, pe de o parte, cu instituţii internaţionale şi
supranaţionale şi, pe de altă parte, cu actori privaţi, iar
suveranitatea statului-naţiune nu poate fi împărţită şi exercitată
în comun la diferite niveluri de guvernanţă;
c. funcţiile guvernării aparţin unor “reţele de negociere” din care
fac parte nu numai guvernele (la nivel naţional, regional sau
local), ci şi actori privaţi (companii transnaţionale, grupuri de
interese) şi societatea civilă (organizaţii nonguvernamentale).
Termen: sfârşitul săptămânii 3.
Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor:

1. Citiți despre viaţa, opera, activitatea şi despre rolul în cadrul
procesului de integrare europeană a “părinților fondatori” ai UE,
urmărind informațiile disponibile la: https://europa.eu/european-
103
union/about-eu/history/founding-fathers_ro#box_4 și la:
http://www.eui.eu/Research/HistoricalArchivesOfEU/Index.aspx.
2. Vizitați site-ul web al UE dedicat guvernanței pe mai multe
niveluri:
http://cor.europa.eu/en/activities/governance/Pages/multilevel-
governance.aspx.
3. Citiți Cartea Albă a Comitetului Regiunilor privind Guvernanţa pe
mai multe niveluri disponibilă la adresa:
http://cor.europa.eu/en/activities/governance/Documents/CoR's%20
White%20Paper%20on%20Multilevel%20Governance/RO.pdf.
Termen: sfârşitul săptămânii 3
Referate:
Tema nr. 3 este:
Federalismul, inter-guvernamentalismul şi guvernanţa multi-nivel.
Referatele recomandate sunt:

1. Federalismul și construcția europeană.
2. Inter-guvernamentalismul și construcția europeană.
3. Guvernanța pe mai multe niveluri în UE.
Sitografie recomandată:
 https://europa.eu/european-union/about-eu/history/founding-
fathers_ro#box_4;
 http://www.eui.eu/Research/HistoricalArchivesOfEU/Index.aspx ;
 http://cor.europa.eu/en/activities/governance/Pages/multilevel-
governance.aspx;
 http://cor.europa.eu/en/activities/governance/Documents/CoR's%20
White%20Paper%20on%20Multilevel%20Governance/RO.pdf.
104
Rezumatul acestui Modul:
 Integrarea economică este definită ca un proces care cuprinde:

 un ansamblu de politici economice comune;
 libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor
şi persoanelor;
 armonizarea legislaţiilor naţionale;
 instituţii comune asupra cărora ţările participante transferă
unele competenţe de natură economică.
 Concepte derivate conceptului de integrare economică:
 colaborarea economicǎ;
 cooperarea economicǎ;
 federaţie;
 confederaţie.
 Formele integrării identificate de Bella Balassa și Ali M. EI-
Agraa sunt:
 zona de comerț liber;
 uniunea vamalǎ;
 piața comunǎ;
 uniunea economicǎ completǎ;
 uniunea politicǎ completǎ.
 Teorii ale integrării europene:
 federalismul;
 interguvernamentalismul;
 multi-level governance.
Bibliografie obligatorie:
1. Dodescu, Anca (coord.), Chirilă, Lavinia, Economie
europeanǎ: manual universitar, Ed. Universității din Oradea,
2014, p. 34-42.
2. Dodescu, Anca (coord.), Borma, Afrodita, Suport pentru studiul
individual la disciplina Economie Europeanǎ, pentru uzul
studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă, Universitatea
105
din Oradea, an universitar 2018-2019, disponibil la:

https://distance.iduoradea.ro/course/view.php?id=5082,
Modulul 3.
Bibliografie disponibilǎ on-line

1. Website-ul Uniunii Europene, Informaţii generale
despre Uniunea Europeanǎ – Istoria UE:
https://europa.eu/european-union/about-eu/history_ro.
2. Website-ul UE dedicat guvernanței pe mai multe
niveluri:
http://cor.europa.eu/en/activities/governance/Pages/mult
ilevel-governance.aspx.
3. Website-ul European University Institute (EUI):
http://www.eui.eu.
4. European University Institute (EUI) - Historical
Archives of the European Union:
http://www.eui.eu/Research/HistoricalArchivesOfEU/In
dex.aspx.
5. Website-ul EUR-Lex: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2001/com2001_0428e
n01.pdf
6. Website-ul Comisiei Europene, Governance:
http://ec.europa.eu/governance/docs/index_en.htm.
Bibliografie suplimentarǎ (facultativǎ)
1. Andrei, Liviu C., Economie Europeanǎ, Ed. Economică,

București, 2009, p. 17-42.
2. Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, Economia integrǎrii
europene, ediția a doua, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 21-
54.
3. Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, The Economics of
European Integration, 3rd edition, McGraw Hill Education,
2009, p. 3-44.
106
4. Bărbulescu, Iordan, Uniunea Europeanǎ: de la național la

federal, Ed. Tritonic, București, 2005, p. 17-66.
5. Bibere, Octav, Uniunea Europeanǎ între real și virtual, Ed.
All Educațional, 1999, București, p. 3-18.
6. Coșea, Mircea, Economia integrǎrii europene, Ed. Tribuna
Economică, București, 2004, p. 92-164.
7. Diaconescu, Mirela, Economie Europeanǎ, Ed. Uranus,
București, 2002, p. 9-60.
8. Dinu, Marin, Socol, Cristian, Mălinaş, Marius, Economie
europeanǎ. O prezentare sinopticǎ, Ed. Economică, Bucureşti,
2004, p. 22-47.
9. Dobrescu, Emilian M., Integrare economicǎ, ediţia a doua,
Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 1-35.
10. El-Agraa, Ali, The European Union: Economics and Policies,
8th edition, Cambridge University Press, 2007, p. 1-17.
11. Gabor, Daniela Veronica, Bălan, Ilinca, Suveranitate
naționalǎ și integrare europeanǎ, Ed. Polirom, 2002, p. 333-
336.
12. Luţaş, Mihaela, Integrarea economicǎ europeanǎ, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999, p. 37-54.
13. Miron, Dumitru (coord.), Economia Uniunii Europene, Ed.
Luceafărul, București, 2002, p.11-118.
14. Miron, Dumitru, Folcuț, Ovidiu, Economia integrǎrii
europene, Ed. Universitară, București, 2008, p. 17-32.
15. Prisecaru, Petre, Guvernanța Uniunii Europene, Ed.
Economică, București, 2005.
16. Senior Nello, Susan, The European Union: Economics, Policies
and History, 2nd edition, McGraw-Hill Education, 2009, p. 1-
16.
17. Wallace, Helen, Wallace, William, Procesul politic în
Uniunea Europeanǎ, ediția a patra, Ed. Arc, Chișinău, 2004,
p. 43-70.
107

Modulul 3 2020-2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modulul 3 2020-2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modulul 3 – Economie Europeanǎ

Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3

A treia Unitate de învǎțare își propune delimitarea principalelor concepte şi teorii

3.1. INTEGRAREA ŞI INTEGRAREA ECONOMICĂ –

Termenul de “integrare” provine, din punct de vedere etimologic, din cuvintele

A.M. EI-Agraa definește integrarea economică astfel:

 Integrarea economică depinde de acţiunea unor factori precum:

• federaţie – uniune de state autonome (păstrându-şi în anumite limite

cu ţările nemembre (terţii). Acest aranjament nu impune şi armonizarea

inferioare din ierarhia guvernamentală, un grad semnificativ de autonomie.

Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 2:

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Răspunsul corect este: D.

3.2. TEORIILE INTEGRĂRII ECONOMICE EUROPENE

Literatura dedicată integrării europene numeşte “pǎrinți fondatori” acei lideri

Imaginea nr. 1: Părinții fondatori ai construcției europene

Sursa: Europa în imagini, [on-line], http://europa.eu/abc/euslides/index_ro.htm, accesat în 08.10.2012.

În cadrul grupului pǎrinților fondatori s-au delimitat două orientări diferite:

interesului naţional va prevala; identitatea şi loialitatea naţională nu sunt predispuse la

teritoriale de guvernare) în defavoarea componentei “guvernanţǎ” (cu referire la

Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 2:

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:

Răspunsul corect este: b.

Subiecte pentru autoevaluare

2. La ce se referă conceptul de “guvernanţă europeană”, Conform Cărţii Albe a

Teste grilǎ pentru autoevaluare:

1. După Macmillan English Dictionary, termenul “integrare” are următoarele semnificaţii:

2. Termenul de integrare economică a fost utilizat pentru prima dată:

3. Din punctul de vedere al lui A.M. EI-Agraa, integrarea economicǎ reprezintă:

b. “eliminarea discriminatorie a oricăror impedimente comerciale între cel puțin

5. Integrarea economică presupune:

6. Spre deosebire de cooperarea economică, integrarea economică:

7. Noțiunea de federalizare înseamnă:

8. Conform abordării lui Tinbergen (1954), integrarea negativă reprezintă:

10. Efectul de “deturnare de comerţ” apare în cazul:

Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

Subiecte pentru evaluare şi control

1. Ce se înţelege prin termenul “integrare economicǎ”?

Termen: sfârşitul săptămânii 3.

1. Conform abordării lui Tinbergen (1954), integrarea negativă reprezintă:

3. Efectul de “deturnare de comerţ” apare în cazul:

11. Piața comună, în abordarea lui Balassa, reprezintă:

12. Integrarea economică completă, în abordarea lui Balassa:

13. Uniunea politică completă, în abordarea lui Ali M. EI-Agraa, reprezintă:

16. Funcționalismul lui David Mitrany (1966) susține:

17. Abordarea neo-funcționalistă dezvoltată de Haas (1958) și Lindberg (1963) explică

18. Federalismul european se bazează pe:

19. “Metoda Monnet” prevede integrarea europeană ca un proces:

21. Criticile la adresa “metodei Monnet”, ca metodă comunitară, se referă la

22. Inter-guvernamentaliştii, spre deosebire de neofuncţionalişti, susţin că, în

b. actorii supranaţionali vor avea mai puţină importanţă decât

23. Construcţia europeană reprezintă o formă deosebit de elaborată a: