Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Catedra Economie, Marketing și Turism

Lucrare teoretică / practică nr.___

la disciplina: IE și EE
tema: Concepte cu privere la
integrarea economică internațională

Chişinău, 2017
 PLAN
Introducere........................................................................................................... 3
Subiectul I: Studiul teoretic
1.1.Principalele etape şi forme de integrare economică .................................. 5
1.2 Disfuncţionalităţile pieţei interne a UE se resimt cu precădere in noile
state membre
................................................................................................................. 6
Subiectul II: Studiul analitic
2.1 Opinia statelor membre despre extinderea Uniunii Europene ................. 7
Concluzii ............................................................................................................... 8
Bibliografie ........................................................................................................... 9
 Introducere

Una dintre consecintele amplificarii si adancirii interdependentelor economice este tendinta tot mai
accentuata a economiilor nationale de a conlucra sub diferite forme de integrare. Integrarea economica
internationala a fost impulsionata de preocuparile unor grupe de state de a rezolva, in comun, diferite
probleme cu care se confruntau. In consecinta, in diferitele zone ale planetei, tarile interesate s-au
constituit in organizatii economice subregionale, regionale sau interregionale. Prin integrarea regionala se
urmareste dezvoltarea puternica si adancirea colaborarii economice intre tarile respective, in conditiile
adancirii interdependentelor economice internationale, ale globalizarii economiei.

În literatura economică, procesul de integrare economică internaţională i se dau accepţiuni care

variază în limite destul de largi, de la un autor la altul şi de la un curent de gândire la altul, precum şi în
funcţie de problemele noi, deosebit de dinamice care apar în economia mondială. Se constată însă că un
element comun important al acestor opinii variate este faptul că au în vedere caracterul obiectiv al
adâncirii interdependenţelor economice dintre state în perioada postbelică şi aspectele calitative noi pe
care aceste interdependenţe le dobândesc mereu în economia mondială contemporană. Orice demers
teoretic cu privire la conceptul de integrare nu poate să facă abstracţie de manifestarea, cu o intensitate
deosebită a procesului de globalizare, de mondializare şi regionalizare a vieţii economice şi sociale. În
condiţiile actualei revoluţii ştiinţifice şi tehnologice, ţările trebuie să-şi găsească făgaşuri noi de
dezvoltare atât în cadrul naţional cât şi în cel internaţional. Se împlineşte astfel tot mai strâns rezolvarea
problemelor dezvoltării şi progresului fiecărei economii naţionale, a întăririi interdependenţei naţional-
statale cu înfăptuirea interdependenţelor economice mondiale, a dezvoltării regionale, subregionale şi
continentale.

In literatura de specialitate, notiunii de “integrare economica” i se dau mai multe acceptiuni. In

limba romana, “a integra” inseamna a se introduce intr-un tot, devenind parte componenta, a se ingloba, a
se armoniza intr-un tot. In sensul strict al cuvantului, ea inseamna “unire” a unor parti intr-un intreg.[1]

Din analiza determinarilor privind acest proces, este necesar sa delimitam integrarea care exista in
interiorul unui stat si anume integrarea economica - factor important in crearea pietei interne si
constituirea statelor centralizate - si integrarea economica internationala, care poate fi definita ca fiind
“crearea celei mai de dorit structuri economice mondiale, prin suprimarea obstacolelor artificiale din
calea functionarii optime si prin introducerea deliberata a tuturor elementelor necesare coordonarii si
unificarii”.[2]

Integrarea economică internaţională reprezintă procesul complex de înfăptuire a

interdependenţelor economice dintre economiile naţionale, proces care se concretizează informarea şi
funcţionarea unor organizaţii regionale, subregionale, zonal etc., cu caracter economic al statelor
interesate, urmărindu-se dezvoltarea puternică şi adâncirea colaborării dintre statele respective.
Procesul de integrare economică internaţională are la bază instituţionalizarea activităţii de
colaborare economică a statelor participante. Însă, structura şi mecanismele de funcţionare ale acestor
organizaţii integraţioniste trebuie să fie în conformitate cu interesele ţărilor participante privind atât
desfăşurarea raporturilor reciproce cât şi relaţiile cu celelalte state ale lumii. Înfăptuirea integrării trebuie
să ducă la înlăturarea formelor variate de discriminare care există între economiile naţionale.
 De asemenea organizaţiile cu caracter integraţionist şi-au format prin participarea directă,
nemijlocită a guvernelor ţărilor în cauză. De stat abilitate din fiecare ţară adoptă şi respectiv modifică acte
juridice (tratate, acorduri etc.) privind formarea, direcţiile de evoluţie, competenţele şi funcţiile acestora.
Integrarea economică internaţională poate fi considerată o modalitate calitativ superioară de
colaborare economică a ţărilor, un răspuns la problemele complexe şi variate cu care se confruntă statele
lumii în condiţiile adâncirii interdependenţelor economice internaţionale şi care impun soluţii adecvate de
colaborare economică.
Ca urmare, apariţia şi funcţionarea unor organizaţii economice subregionale sau chiar la scară
continentală, cunoscute sub denumiri variate – asociaţii, uniuni, comunităţi, uniuni vamale, pieţe comune,
zone de liber schimb etc. – sunt rolul preocupărilor comune ale unor state de a rezolva probleme
importante ale dezvoltării economice cu care se confruntă realizând o cooperare tot mai strânsă, facilitată
de apropierea geografică sau alte elemente de ordin economic, social, politic, istoric etc. în consecinţă,
integrarea economică internaţională nu se confundă cu integrarea care are alte semnificaţii sau alte
conţinut. Astfel integrarea economică pe plan internaţional are la bază adâncirea interdependenţelor dintre
ramurile complexului economic naţional-statal, a adânciri legăturilor dintre unităţi din aceeaşi ramură şi
din ramuri diferite, precum şi dintre unităţile administrativ teritoriale ale ţării. Ea îmbracă diverse forme,
cum sunt: integrarea pe orizontală, în care sun cuprinse unităţi ale căror activităţi sunt complementare,
integrarea pe verticală, care cuprinde unităţi din ramuri diferite ale căror activităţi sunt verigi succesive în
circuitul economic naţional; integrarea agroindustrială, care reflectă procesul de intensificare a legăturilor
de conlucrare dintre diferitele unităţi industriale şi agricole, uneori şi de comercializare, reducându-se
verigile intermediare şi sporind eficienţa economică.

[1] Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Academiei, Bucuresti, 1973

[2] Jean Tinbergen - Restructurarea ordinii internationale, Editura Politica, Bucuresti, 1978
 Subiectul I: Studiul teoretic

1.2.Principalele etape şi forme de integrare economică

Integrarea a avut forme specifice în diferite ţări şi regiuni ale lumii în funcţie de nivelul lor de
dezvoltare, fiind un proces obiectiv ireversibil. În general se apreciază că procesul de integrare a parcurs
următoarele etape:
 Prima etapă a procesului a avut o evoluţie triplă: Europa Apuseană, Europa Răsăriteană şi pe
continentul Americii de Nord.
În Europa Occidentală prima organizaţie care a constituit o formă de integrare economică
internaţională a fost Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), care a luat fiinţă în aprilie
1915 pe baza planului Schuman, (pe atunci ministru al Franţei) de către R..F. Germania, Franţa, Italia
Luxemburg, Belgia şi Olanda, tratat care a intrat în vigoare în august 1952. Ţările semnatare ale acestui
tratat îşi propuneau unirea eforturilor, scoaterea din criză a industriei carbonifere şi a celei siderurgice şi
crearea unei „pieţe comune” pentru ramurile respective.
În Europa Răsăriteană, în 1940, a luat fiinţă Consiliul de Ajutor Reciproc (CAER), la care au
participat: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi Uniunea Sovietică. Conform statutului,
CAER-ul era o organizaţie, economică internaţională cu caracter guvernamental care avea ca scop unirea
şi coordonarea eforturilor membrilor săi în vederea accelerării progresului economic şi tehnic, ridicării
nivelului de industrializare al ţărilor cu industrie mai puţin dezvoltată şi creşterii neîntrerupte a
productivităţii muncii.
 A doua etapă a procesului de integrare a început prin semnarea la Roma, în anul 1957 , a
două tratate şi formarea Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunităţii
Economice Europene (CEE), la care au participat aceleaşi şase ţări în cadrul CECO.
Ca o reacţie faţă de constituirea CCE la 4 ianuarie 1960 a fost semnată Convenţia de la
Stockholm prin care a luat fiinţă Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) între Austria,
Danemarca, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia şi Suedia. La AELS au mai aderat ulterior:
Finlanda (1961), Irlanda (1970), Lichetenstein (1937) ultimele două având statut de asociat.
 A treia etapă a început prin semnarea tratatului de la Paris în 1967, un tratat de fuziune a
celor trei comunităţi (CECO, EURATOM şi CEE) având aceleaşi organe de conducere şi un buget
comun. Noul ansamblu integraţionist a luat un buget comun. Noul ansamblu integraţionist a luat
denumire oficială de Comunitatea Europeană, cu un sistem instituţional politic specific. caracterul acestei
etape a integrării economice vest-europene este creşterea considerabilă a numărului de ţări „asociate” la
CEE. Aceste ţări, deşi nu au drepturi depline, au în vedere cooperarea comercială, tehnică şi financiară şi
încheierea acordului comercial cu fiecare ţară membră AELS.
 A patra etapă a integrării economice interstatale este marcată de schimburile profunde e au
avut loc în patru regiuni importante ale lunii.
Marcantă pentru această etapă este de asemenea desfiinţarea CAER, eşecul fiind pus pe seama
necoordonării planurilor naţionale a ţărilor participante, în special în domeniul preţurilor.
 1.2 Disfuncţionalităţile pieţei interne a UE se resimt cu precădere in noile state membre

Piaţa internă europeană sperie companiile româneşti, dar încânta milioane de consumatori.
Dincolo de aceasta imagine superficială se afla un spatiu economic ce şi-a demonstrat doar partţial
eficienţa. Deocamdată, pentru romani, viitori membri ai Uniunii Europene, apropiata aderare şi integrare
a economiei în piaţa comună a adus doar scumpiri. Privind însa dincolo de gardul ce ne desparte de
vechile state membre, este lesne de văzut că pentru ele, a face parte din piaţa internă aduce şi a adus
avantaje palpabile, nu doar promisiuni. Înfiinţata în 1992, consfinţită mai apoi prin Tratatul de la
Maastricht, piaţa internă a Uniunii Europene, definită prin libertatea de mişcare a capitalurilor, serviciilor,
produselor şi persoanelor, se manifestă în viaţa cotidiană a milioanelor de cetăţeni ai statelor membre prin
scăderea preţurilor utilităţilor, produselor şi serviciilor. Spre exemplu, până în anul 1998 - moment al
liberalizarii pieţei, tarifele din domeniul serviciilor de telecomunicaţii au scazut într-un ritm anual de 3%,
pentru că ulterior ritmul ieftinirii să crească la 7% anual. Ultilităţile publice au fost, la rândul lor, ieftinite
pentru consumatorii casnici. Comparativ cu 1996, o familie irlandeză economisea, in 2000, 28% din suma
iniţială de plată, una spaniolă plătea cu 26% mai putin, iar o gospodarie din Grecia, cu 25% mai putin.
Aceasta este jumatatea plină a paharului, de care milioanele de cetateni din statele central şi est-europene,
membre sau viitoare membre ale Uniunii, nu vor beneficia prea curând. Lor le este deocamdată rezervată
jumătatea goală a paharului, pentru ca nici una dintre cele patru libertăţi pe care se bazează piaţa internă
nu funcţionează pe deplin. Comisia Europeană, organismul care face politicile şi are grijă ca acestea sa fie
preluate şi implementate în ţările membre, mentionează in raportul sau asupra pieţei interne ca preţurile în
Uniunea Europeană diferă semnificativ de la tară la tară, ca angajaţii europeni nu pot schimba cu uşurintă
locul de muncă dacă acesta se afla în alta ţară decât cea de origine şi că pieţele naţionale ale statelor
membre se autoprotejează de intruşii mai competitivi prin bariere netarifare dibaci concepute.

Cele patru libertati ale pietei comunitare râman încă un ideal.Cetătenii statelor membre întampina
cele mai mari dificultăţi la recunoasterea calificarilor profesionale în alte tari membre UE decât cea de
origine. Pentru întreprinderi, cea mai mare problemă o reprezintă vânzarea produselor pe pieţele statelor
membre, altele decât cel de origine.Noile state membre nu au implementat legislaţia europeană în
totalitate iar funcţionarea pieţei interne europene depinde de implementarea directivelor CE. Nici statele
foste comuniste nu se grabesc sa facă pe deplin funcţional cadrul legislativ al UE.
 Subiectul II: Studiul analitic
2.1 Opinia statelor membre despre extinderea Uniunii Europene
Ultimul val de extindere a UE a creat, după cum arată cel mai recent Eurobarometru de opinie
publică, un efect de domino: sprijinul pentru integrarea altor state a crescut semnificativ in interiorul
Uniunii. Cetăţenii din Polonia, Lituania şi Slovenia susţin in proporţie de peste 70% aderarea tarilor
candidate.

Opinia vechilor
37% membrii în legătură
cu integrarea de noi
43% state

pro-extindere contra extindere

Opinia publică din vechile membre UE se declară în proporţie de 43% împotriva unei viitoare
lărgiri, faţă de numai 37%, pro-extindere. Austriecii, germanii si finlandezii s-au pronunţat, în mare
majoritate, ca nu doresc alte ţări membre in Uniune.
Dacă ei nu mai vor, în schimb noii cetăţenii UE sunt foarte convinşi ca susţin încă o extindere.
Acum, noua Uniune Europeana a devenit, in procentaj de 53%, prietenoasă cu statele candidate.

Opinia noilor
47% membrii în
legătură cu
53%
integrarea de noi
state

pro- extindere contra extindere

De fapt, toţi indicatorii care ilustrează părerea cetăţenilor despre diferite chestiuni legate de
contextul economic si politic al UE au crescut o data cu valul de integrare din mai 2004. Încrederea în
Parlamentul European si Comisia Europeană au crescut cu trei sau patru procente, la fel şi gradul de
susţinere pentru o constituţie europeană. În ceea ce priveşte ţara noastră, se pare că romanii îşi prevăd un
viitor european idilic: la capitolul "imaginea Uniunii Europene", procentul cetăţenilor care au o percepţie
"total pozitivă" este de 76%, mai ridicat decât in orice alt stat. În schimb, opinia publică din Marea
Britanie, Austria si Finlanda vede cu ochi buni UE numai in proporţie de o treime. Optimismul cetăţenilor
din noile state membre se remarca şi când vine vorba de viitorul economic al tarii lor. Astfel, aceştia
considera intr-o mai mare proporţie decât "veteranii" europeni ca în perioada următoare economia va
merge mai bine. Aceasta datorita oportunităţilor pe care le identifica pe Piaţa Unică. Totuşi, mediul
relativ instabil din care provin îi determină să fie destul de pesimişti în ceea ce priveşte bunăstarea
personală. În schimb, cetăţenii UE-15 au aşteptări mai reduse referitor la performanţele economiei, dar
sunt mai siguri pe bunăstarea proprie in perioada imediat următoare. In acelaşi timp, şomajul rămâne
primul motiv de îngrijorare al cetăţenilor europeni, pe locurile următoare situându-se situaţia economică
şi crimele.

Concluzii

In concluzie, putem spune ca mecanismul integrarii economice cuprinde: crearea unui

spatiu economic comun; circulatia libera a factorilor de productie atunci cand exista o piata
comuna; consumarea resurselor impreuna, cu eficienta economica si sociala axima; realizarea
unei uniuni vamale; realizarea unor politici comune in domeniul economic, monetar, financiar si
social.

Expresia "integrare economica" poate lua sensuri diferite, dupa contextul in care este
utilizata. Ea poate sa exprime si diverse grade de cooperare economica, intr-un numar de
domenii, precum: comertul, mobilitatea fortei de munca si a capitalurilor, platilor, politicii
fiscale si monetare, securitatii sociale si coordonarii planurilor de investitii.

Putem vorbi de:

- integrarea tarilor cu economie de piata - dupa A.H. Robertson, aceasta se refera la un

proces prin care anumite state europene incearca sa depaseasca stadiul "cooperarii", prin
infiintarea de institutii cu caracter supranational, care pot duce, in cele din urma, la federalizarea
lor. Integrarea - continua el - este un proces si un tel, care presupun, totusi, un transfer de
competente de la nivel national, catre instrumente si organisme cu caracter supranational.

- integrarea tarilor cu economie planificata - a rezultat, de regula, din coordonarea

planurilor nationale ale tarilor respective, tarile marginindu-se sa-si coordoneze planurile
nationale, incheind acorduri de cooperare si specializare in productie pentru o gama limitata de
produse. Exemplul cel mai interesant de integrare economica intre tarile cu economie planificata
a fost reprezentat de Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER).

In paralel cu preocuparea din ultima perioada de timp fata de procesele integrationiste din
economia mondiala, au fost create si sunt utilizate o serie de concepte ajutatoare, derivate,
folosite pentru evidentierea teoretica si practica a ideilor concepute in diferite modele de
integrare propuse:

- concepte derivate cu rang mediu de generalitate: Planul Schuman - pace mondiala,

realizari concrete, solidaritatea faptului, fuziunea intereselor esentiale; Strategia Delors -
constructia europeana, marea piata, coeziunea economica si sociala, diferentiere pozitiva, Europa
cu doua viteze, Europa cu geometrie variabila, spatiu economic unic; alti termeni - apropiere,
armonizare, convergenta politicilor, piata interna, piata interioara deschisa, politica comuna,
unificare, uniformizare etc.
 - concepte derivate cu rang inalt de generalitate: cooperare - conjugarea eforturilor mai
multor parteneri pentru rezolvarea unor probleme de interes comun; colaborare; conlucrare; nu
presupune un transfer de competente, iar deliberarile partenerilor nu leaga statele intre ele decat
in limitele stricte ale consimtamantului lor; federalizare - unirea unor organisme sau entitati care
isi pastreaza individualitatea lor specifica in cadrul uniunii repsective.

BIBILOGRAFIE:

V. Răducanu, G. Croitoru şi F. Dumitru - „Politici ale UE”

Stelian Iordache şi Costinel Lazăr – „Curs de economie politică” -
Editura Economică 1999
Niţă Dobrotă – „Economie Politică - Economics” Academia de Studii
Economice Bucureşti 1992
Emilian M. Dobrescu - Integrarea economica, Ed. ALL BECK,
Bucuresti, 2001, pag. 1-12
Gabriela Pascariu - Integrare economica europeana, note de curs
CAPITAL LUMEA ÎN 2005
www.capital.ro
www.tribunaeconomică.ro