INTEGRAREA SI GLOBALIZAREA ECONOMIEI

Anutescu Razvan-Gabriel, a XI-a A

 Economiile țărilor sunt implicate din ce în ce mai mult într-
un proces de intensificare a relațiilor internaționale pentru a
răspunde mai bine necesităților care au devenit mai numeroase
și mai mari. În felul acesta, nenumăratele activități economice,
producția și piața, altădată locale sau zone-nationale, depășesc
tot mai mult spațiile naționale și devin internaționale, expresia
participării unităților economice din diferite țări
1. Integrarea economică
2. Uniunea europeană
3. Globalizarea economiei

INTEGRAREA ECONOMICA
Economiile țărilor s-au implicat în procesul
internaționalizării în două forme fundamentale: integrarea
economică și globalizarea.
1. de integrare economica – ansamblul proceselor prin care
două sau mai multe țări realizează un spațiu economic
comun mai eficient sub anumite aspecte sau în asnamblul
său.
2. de globalizare a economiei – procesul prin care actele
economice, economia devine expresia participării la un
sistem de relații care au loc la scară mondială (globală).
 La un grad ridicat al internaționalizării economiilor, apar
interese economice și politice comune pentru țările antrenate
în acest proces.
Aceste tendințe se desfășoară concomitent, mai mult sau
mai puțin neuniform, și adesea se suprapun astfel încât aceeași
acțiune promovată într-un anumit context reprezintă integrare,
iar în altul, globalizare.
Când dezvoltarea economiilor unor țări din aceeași zonă
geografică și a relațiilor dintre ele a atins un nivel ridicat și un
anumit grad de complexitate, au apărut și interese economice
și politice comune sau convergente, legate de adâncirea
colaborării si cooperării dintre ele pe plan economic, social,
cultural, politic. Într-un asemenea context istoric favorabil s-au
creat numeroase forme de integrare, diferențiale după
intensitatea pe care o au. Astfel, integrarea poate implica
întreaga economie sau numai anumite segmente ale acesteia și
doar sub unele aspecte. În primul caz, se spune că integrarea
este globală, iar în cel de al doilea, că este sectorială sau pe
anumite produse. Asemenea exemple sunt Uniunea Belgiană -
Luxemburgheză, Asociația Europeana a Liberului Schimb, Piața
Comună devenita azi Uniunea Europeană, North American
Trade Agreement, Asociația Latino-Americană de Dezvoltare si
Integrare etc.
Cu cât numărul statelor participante la integrare se
mărește și cu cât intensitatea integrării crește, cu cât
condurează mai mult necesitatea unor structuri organizatorice
și juridice permanente, înzestrate de statele respective cu
autoritatea corespunzătoare ducerii la îndeplinire a colaborării
și cooperării specifice procesului de integrare. Uneori, în
formele foarte avansate de integrare, structurilor de acest gen
li se conferă un caracter supranațional, ca urmare, ele devin
autonome în raport cu statele participante, acestea din urmă
renunțând în mod deliberat la exercitare aunor atribuții ce le
reveneau ca state independete, spre a realiza performanțe
economice superioare celor de până atunci. În această formă
integrarea este interstatală.
Integrarea și structurile sale s-au format într-un context general
complex, însoțit de controverse și dispute pentru că:
1. prin conținutul lor, afecteaza raportul de interese existent
în momentul integrării între agenții economici rezidenți,
modifică perspectivele lor în mod diferit, plasează
cometitorii din fiecare țară pe o nouă grilă de start față de
aceste perspective, aduc cu ele problema renunțării la
anumite atribute ale independenței țărilor, iar în cele din
urmă, aproape la toate.
2. sunt insoțite de renunțări, costuri și avantaje aproape
imposibil de distribuit în mod echitabil pentru toate țările
participante la integrare.
3. orientările și parcticile generatoare de eficiență în spațiul
țărilor integrate au reflexe discriminatorii în relațiile cu
celelalte țări, genereaza avantaje unilaterale.
Integrarea, în general, și cea interstatală, în special, au efect
multiplicator asupra eficienței în spațiul țărilor membre și
asigură totodată cele mai bune condiții pentru stabilitatea și
integralitatea lor, ceea ce face ca acestea să prezinte interes
pentru tot mai multe țări. Perfecționarea pe parcurs,
remedierea unor dificultăți, concilierea unor interese și eforturi,
în măsura în care au loc, pot spori atractivitatea integrării ca
mod de utilizare a economiei contemporane.
 Odată cu interesele economico-politice comune, apar și
structuri organziatorice și juridice permanente proprii
integrări.
 Fenomenul integrării s-a amplificat, fiind însoțit de multe
contraverse și dispute.
 Integrarea are efect multiplicator asupra eficienței
ecnomice.
Integrarea economică dintre state poate lua diferite forme.
După graul de integrare se disting:
a. Zonele de comerț liber, în care taxele vamale și restricțiile
cantitative în cadrul schimbărilor dintre țările membre ale
zonei sunt suprimate, dar politicele externe ale fiecărui
stat față de celelalte țări rămân libere. Asociația
Europeana a Liberului Schimb a fost mult timp o asemenea
zonă
b. Uniunile vamale, care sunt zone de comerț liber ce și-au
armonizat legistlațiile vamale naționale și au adaptat un
 tarif vamal comun față de țările terțe. Comunitatea
Economica Europeana a fost o uniune vamală.
c. Piețele comune, care sunt, de fapt, uniuni vamale care
asigura în interior libera circulație a mărfurilor, a forței de
munca și a capitalurilor considerată a fi o piață comună
deplina pentru că nu asigură în totalitate libertatea de
circulație a capitalurilor, acestea fiind supuse contrariului
autorităților naționale.
d. Uniunile economice, care sunt piețele comune ce
realizează în plus armonizarea politicilor economice
naționale atât pe ansamblu, cât și sectorial. Politica
Agricolă Comuna (PAC) și Noua Politică Agricolă a UE sunt
considerate exemple de politică sectorială armonizată.
Uniunea monetară, adica armonizarea politicilor monetare
și utilizarea unei monede comune, apare ca o condiție a
unei uniuni economice.
e. Integrarea economică totală, care este considerată a avea
cel mai înalt grad caracterizat prin unificarea politicilor
economice de ansamblu, sectoriale și structurale sub
conducerea unor autorități supranaționale.
f. Integrarea politică și socială, care completeaă
integrarea economică totală prin creearea de instituții
comune, care preiau competențele statelor participante,
având atribuții tot mai ample în domeniile sociale și
politice.
 MINIGLOSAR

Internaționalizarea economiei – transformarea într-o

măsură tot mai mare a economiei dintr-un ansamblu de acte
locale sau naționale în acte care exprimă participarea unităților
economice din mai multe țări.
Globalizarea economiei – proces de intensitate sporită prin care
economia ca activitate devine expresia participării factorilor de
producție și de piață la scară mondială.
Integrarea economica globală sau totală - integrare care implică
economiile țărilor participante în ansamblul lor, cu sectoarele și
ramurile pe care le au.
Integrarea ecnomică sectoriala – proces de integrare în care
este antrenat numai unul sau câteva sectoare ale economiilor,
iar uneori numai activităților din care se obțin anumite produse.
Zonă de comerț liber sau liber schimb - formă de integrare
caraterizată prin suprimarea taxelor vamale și a restricțiilor
cantitative în schimburile dintre țările membre, politicile
economice față de celelalte țări.
Uniune vamală - zonă de comerț liber în care țările membre și-
au armanizat legislațiile vamale naționale și au adoptat un tarif
vamal comun faț de tarifele terțe.
Piață comună - uniune vamală care asigură în interior liberă
circulație a bunurilor si serviciilor, a forței de munca și a
capitalurilor.
Uniune economică - piața comuna ce realizeaza în plus
armanizarea politicilor economice naționale atât pe ansamblu,
cât și sectorial, având o monedă comuna (unică).
Integrare economică deplină - integrarea de cel mai înalt grad,
caracterizată prin unificarea politicilor economice de ansamblu,
sectoriale și structurale, sub conducerea unor autorități
supranaționale.
Integrarea politică și socială - formă care completeaza
integrarea economică deplină prin creearea de structuri
comune, care preiau din competențele statelor participante,
având atribuții tot mai ample in domeniile sociale și politice.

UNIUNEA EUROPEANA

Este cea mai avansată formă de integrare. Își are originea

într-o idee lansată după Primul Razboi Mondial, în 1924,
potrivit căreia o Europa divizată generalizează conflicte, idee
care s-a revigorat după Al Doilea Razboi Mondial și a căpătat
contur real.
Are caracter interstatal. De asemenea, are carater deschis,
unele țări sunt în curs de aderare, altele se pregătesc pentru
începerea tratativelor în acest sens, în timp ce un alt grup de
țări au ca obiectiv asocierea și/sau depunerea optiunii de
aderare.
Formarea Uniunii Europene a fost favorizată de:
1. Existența unui mode de viață relativ asemănător, având
bază același tip de civilizație în majoritatea țărilor
europene.
2. Efectele pozitive întrevăzute de inițiatori au fost percepute
și apreciate bine de majoritatea populației țărilor
interesate de realizarea integrării, iar apoi confirmate în
decursul funcționării.
3. Existența unei voințe politice foarte puetrnice dedicate
integrării.
4. Experiența și confirmarea posibilității unei integrări
avansate oferite de existența, încă din 1951, a Comunității
Cărbunelui și Oțelului (CECO), ce urmărea creearea unei
piețe comune pentru cele două produse.
 GLOBALIZAREA ECONOMIEI

Procesul prin care economia ca activitate devine expresia

participării la un sistem de relații între unitățile economice s-a
globalizat, cuprinzând în prezent toate economiile naționale.
Acest proces, denumit globalizarea economiei s-a
accelerat in mod deosebit dupa 1985, odată cu prăbușirea
comunismului, și este adesea perceput ca expresie a
modernizării și viitorului bazat pe tehnologii de vârf, capitaluri
și locuri de muncă bine calificate.
Factorii cei mai importanți care au acționat în favoarea
globalizării sunt:
- Liberalilzarea circulației bunurilor și serviciilor între țări.
- Diminuarea evidentă a costului transporturilor și
telecomunicațiilor, dezvoltarea și modernizarea acestora.
- Libertatea mai amplă a piețelor de capital naționale și
internaționale.
Globalizarea economiei este un termen care relevă o realitate
complexă:
 Intensificarea și diversificarea schimburilor economice
dintre țări, grupuri de țări și unități economice din toate
țările lumii.
 Dezvoltarea fără precedent a investițiilor străine directe.
 Globalizarea piețelor de bunuri și factori de producție.
  Apariția și înmulțirea firmelor, îndeosebi industriale, care
își desfășoară activitatea simultan la scară mondială,
etalează strategii globale de producție pe baza diviziunii
internaționale a muncii, comercializează la standarded și
cu mărci mondiale, își lansează produsele simultan pe mai
multe piețe/
Prin globalizare se captează numeroasele avantaje ce
decurg din diferențele care există între economiile țărilor lumii,
acestea construind de fapt sursa profiturilor.
Se consideră că globalizarea economiei va fi formal
incheiată atunci când bunurile si serviciile capitalului, și munca
vor circula pe deplin liber, iar guvernele si autoritățile locale din
orice țară vor trata în mod egal toate firmele, fără deosebire de
naționalitate sau origine.
Un rol deosebit în procesul globalizării îl au firmele
multinaționale și transnaționale, al căror capital își are originea
în multe țări și care acționeaza concomitent în diferite țări.