Politica fiscală în Uniunea

Europeană: Prezent și Perspective

Iași,2018
Cuprins

Capitolul 1. Considerații generale privind politica fiscală în cadrul UE................................3

1.1 Noțiunea de politică fiscală și sistemul fiscal în UE............................................................3
1.2 Obiectivele urmărite în derularea politicii fiscale europene................................................4
1.3 Instituții Europene cu atribuții de politică fiscală................................................................6
1.4. Probleme cu care se confruntă politica fiscală europeană..................................................7
Capitolul 2. Armonizarea fiscală............................................................................................9
2.1 Armonizarea impozitelor indirecte......................................................................................9
2.2 Coordonarea impozitelor directe........................................................................................10
Capitolul 3. Perspective privind politica fiscală în UE........................................................12
Concluzii...............................................................................................................................14
Bibliografie...........................................................................................................................15

2
 Capitolul 1. Considerații generale privind politica fiscală în
cadrul UE

1.1 Noțiunea de politică fiscală și sistemul fiscal în UE

Sistemul, conform Wikipedia, este conturat ca fiind un ansamblu de instituții atât

abstracte cât și reale, ce are în componența sa, cuprinzând o colectivitate de componente, ce
interacționează și servesc un întreg unui obiectiv comun. De asemenea, în dicționarul
economic-financiar, sistemul financiar este privit tot ca un ansamblu, un întreg de principii și
cerințe ce face referire atât la perceperea, dimensionarea și așezarea impozitelor, cât și la
obiectivele urmărite de fiscalitate. Pornind de la aceasta, anumiți autori, nu numai că
accentuează doar asupra unei singure funcții, adică cea de colectare a resurselor bugetare,
semnificând absolut toate contribuțiile, taxele, impozitele și veniturile publice venite din
partea persoanelor fizice sau din partea societăților ce hrănesc bugetul public, ci și au părerea
că acestea sunt menite să faciliteze modul în care este întemeiat și funcționarea unui sistem
fiscal.
Remarc o altă definiție, într-o formă mai amplă, mai complexă a sistemului fiscal,
dată de Ana-Maria Tatoiu, specificând că ”un ansamblu de elemente, concepte, procese,
principii, metode, instituții, instrumente, care privesc impozitele și taxele, aflate într-o relație
complexă de interdependență și interacțiune, care funcționează în mod organizat, într-un
cadru legiferat, în vederea atingerii obiectivelor stabilite de factorii de decizie publică”1.
Politica financiară are ca componentă principală politica fiscală, cu ajutorul căreia se
fixează proveniența și volumul de resurse bugetare, obiectivele prevăzute, mijloacele de
obținere ale obiectivelor, moduri de prelevare care se folosesc.
Între cheltuielile bugetare și impozitele există o legătură puternică, care prevede că
politica fiscală este definită ca un proces ce indică manipularea cheltuielilor publice și
impozitele, menționând că acestea aveau 3 efecte majore. În prim plan, influențează generala
distribuție a bunului național între investiții și consumul public. În al doilea plan, guvernul
reușește să influențeze prețul produselor și producția efectuate în diverse domenii de
activitate cu ajutorul stimulentelor indirecte și al cheltuielilor directe. În ultimul plan, politica
bugetară are putere de influențare și asupra activităților macroeconomice, cum ar fi fluctuația
șomajului, producției agregate și a prețurilor.
Având definițiile anterioare, menționez că acestea la treapta Uniunii Europene sunt
eronate, deoarece Uniunea Europeană nu se poate privită ca și celelalte state. Bineînțeles, în
lecturile de specialitate, nu se regăsește o anumită definiție a acestor termeni, dar, totuși sunt
două opinii cu ajutorului căruia putem privi Uniunea Europeană.
În prima parte se consideră că Comunitatea Europeană este așezată ca o confederație
ori o uniune de state, și că Comunitatea reprezintă o organizație supranațională,
concluzionând că obiectivele politicii fiscale, nu sunt la fel cu cea a unui stat. Prin urmare,

1
Tatoiu Ana-Maria, Armonizarea sistemelor fiscale în contextul integrării în Uniunea Europeană, Editura, Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008.

3
UE este privită ca o confederație, definindu-se această politică fiscală ca fiind un sistem de
politici naționale fiscale, coordonate între ele într-un cadru specific, numit UE, urmărind
obținerea compatibilitatea impozitelor ale statelor membre, asigurând o bună funcționare a
pieței comune.
Pentru efectuarea unei Uniuni Economice și a unei integrări depline, entitățile
europene au realizat o serie de norme juridice ce completează normele deja existente, în așa
fel asigurându-se de concretizarea prevederilor din Tratatul Comunității Europene și
alcătuiesc cunoscutul ”drept fiscal comunitar”. Prin urmare, nu se poate vorbi despre sistemul
fiscal al Uniunii fără să precizăm de dreptul fiscal comunitar, prin care deducem ca fiind un
sistem a normelor juridice create de instituțiile UE ce urmăresc asigurarea controlului
comunitar cu privire la fiscalitatea națională a statelor membre, de a se realiza politica de
armonizare la treapta unde sunt incluse toate țările comunitare și de a se aplica mecanismele
legate de toate aspectele.
În a doua parte se referă la curentul actual, axându-se despre una dintre abordările
sistemului fiscal comunitar din punctul de vedere a federalismului fiscal, distingând UE ca o
federație, apreciindu-se politica fiscală a unui stat federal, având la bază trei trepte de
organisme administrative: locale, federale și statale. În această circumstanță, definiția este
asemănătoare cu cea a politicii fiscale, cum că este un sistem al reglementărilor făcând
referire la taxe, perceperea impozitelor ale Comunității Europene , menționând faptul că UE
nu are abilitatea de crearea impozitelor, ocupându-se de asta statele membre, iar termenii de
”stabilire” și ”percepere” au ca scop identificarea și alimentarea de resurse financiare
existente la îndemâna Comunității Europene, inclusiv impozite indirecte ( taxe vamale,
accize, impozite agricole , părți din TVA )
Deși susțin această noțiune a sistemului federal fiscal, mă încântă că UE are în prezent
un sistemul fiscal oarecum asemănător cu un grup de sisteme fiscale naționale, față de un
sistem federal unic . Cred că în prezent, această politică fiscală trebuie să pună accentul pe
soluționarea celor două probleme, semnificative, mai exact problemele fiscale existente în
momentul actual între țările membre și problemele comunitare specifice. În primele probleme
se regăsesc dificultățile apărute în urma dublei impozitări, folosirea nediscriminatorii la
nivelul statelor din UE a impozitelor dar și a evaziunii fiscale, în următoarele probleme se
referă la faptul că în interiorul UE, această politică fiscală necesită deținerea de relații
interstatale exercitând pe piața unică, având circulația liberă deplină.

1.2 Obiectivele urmărite în derularea politicii fiscale europene

Când vine vorba de o uniune de state, cum ar fi UE, politica fiscală este din ce în ce
mai importantă, care doresc să se dezvolte și să acționeze împreună, ca un întreg unitar,
deoarece, în asemenea condiții dacă un stat adoptă o decizie vor exista consecințe inclusiv și
celorlalte țări, tocmai de aceea sistemul fiscal trebuie să fie într-o formă cât mai simplă și
neutră .
Obiectivul propus a Uniunii Europene principal, chiar de la înființarea acesteia a fost
să elimine barierele aflate în drumul liberei circulației a serviciilor și a bunurilor, a

4
persoanelor și a capitalurilor pentru o optimă fucționare a pieței unice. Obsevând existența
numeroaselor diferențieri în majoritatea domeniilor de acțiuni publice, măsuri ce au fost puse
în funcțiune în domeniile fiscale au fost întemeiate pe principiul subsudiarității, fapt căruia
fiscalitatea nu se include în suprafața de competență a comunității, în politicile de alocarea
unor fonduri și în materia fiscală, având fiecare stat unanimitate de decizie. Deși, fiscalitatea
din UE, fără considerație nu se poate trata, pentru simplul fapt că țările membre au
capacitatea de a înfrâna mobilitatea produselor, bunurilor, a persoanelor și a capitalurilor și
de asemenea alocarea de abateri economice necompatibile pentru formarea unui cadru
economic reunit.
Prin urmare, prin intermediul Tratatului de la Roma, s-a făcut un set de prevederi cu
referire la problemele fiscale, consemnate în șapte articole, unde se interzic discriminările
fiscale, interzic susținerea exporturilor, elimină din interiorul comunității problema cu dubla
impozitare, legiferează inconvenientele vamale. Politica fiscală, ulterior s-a dezvoltat, în
urma necesității, nevoii de adaptare conform evoluției Comunității care a devenit o Uniune
Economică Monetară din Uniune Vamală.
În momentul actual, cu ajutorul sistemelor fiscale ale țărilor membre din UE, își
încearcă norocul prin înlăturarea divergențelor de justiție sociale împreună cu principiile
foarte cunoscute de eficiența economică în privința globalizării. Cu toate acestea, nu este
suficient pentru efectuarea unei Uniuni și integrări depline, încercând efectuarea unui
echilibru semnificativ între principiul intervenției comunitate și cel al subsidiarității, entitățile
europene au realizat o serie de norme ce alcătuiesc dreptul comunitar fiscal.
Ansamblul de norme juridice au în principal îndeplinirea a trei obiective: îndeplinirea
normelor după care se efectuează litigiile cu privire la problemele fiscale, asigură efectuarea
controlului comunitar statelor membre asupra fiscalității naționale sau cele în curs de aderare,
soluționarea problemelor din UE privind amortizarea politicii fiscale.
Asupra legilor naționale, controlul comunitar își face simțită prezența permanent, și
are rolul de a asigura constrângerea unor reguli comunitare, unde statele naționale fiscale sunt
forțate să le respecte, în urma funcționării principiului prevalenței normelor comunitare,
punându-se-n raport cu normele naționale.
Accentuând gradul de dificultate a îndeplinirii acestui obiectiv, Comisia Europeană a
înființat în 1962 raportul numit Neumark, unde efectuarea pieței unice semnifica fixarea unor
reguli proprii de fiscalitate unui cadru bine conturat și unificat. Autorii precizează în acest
raport că este neapărat necesar formarea unui sistem fiscal comunitar, dar este necesar
armonizarea tuturor sistemelor naționale, acordându-se existența unor trăsături definitorii dar
nu anunță un posibil pericol la efectuarea obiectivelor comunitare. În consecință, procesul de
armonizare nu reprezintă un banal exercițiu de așezare a practicilor fiscale, iar armonizarea
nu reprezintă nici uniformizare.
Definirea obiectivelor generale ale politicii de impozitare, s-a făcut laolaltă cu formarea
pieței unice și totodată cu finalizarea UEM. Obiectivele generale de impozitare sunt legate cu
obiectivele generale comunitare, de exemplu cum ar fi cel fixat de Consiliul European din
Lisabona care prevedea facptul că economia UE să fie una sau cea mai competitivă din
întreaga lume până în 2010. În consecință, odată cu punerea în funcțiune a unei politici
fiscale , Uniunea Europeană are dorința de îndeplinire a unor obiective, cum ar fi:

5
 - Avertizarea diferențelor dintre cotele indirecte de impozitarea și sistemele nașionale
fiscale ce ar putea determina o distorsiune a concuremței aflată pe piața interioară a
comunității, iar acest obiectiv să fie pe un termen lung;
- În legătură cu impozitele indirecte, scopul obiectivului este a elimina în totalitate lipsa
de claritate care ar putea oarecum determina apariția unei evaziuni fiscale, sau ar
putea evita dubla impunere. Aceste obiective sunt posibile prin finalizarea de
acorduri bilaterale între țările membre.
- Obiectiv cu scopul de a elimina chiar și concurența fiscală, ce este înființată de
așezarea sediilor agenților economici unde sistemul fiscal este familiar.
- Ca un ultim obiectiv, ar fi limitarea guvernelor din UE de a-și putea finanța
cheltuielile publice realizate prin împrumuturi sau finanțarea deficiențelor bugetare,
deoarece creșterile de cheltuieli ar putea atrage după ele și majorarea impozitelor.
În ciuda faptului că toate obiectivele au fost aprobate de țările din UE, armonizarea a
demonstrat că este un proces agale, datorită problemelor complexe din domeniu, iar faptul
că din Tratatul Comunității Europene, articolele cer unanimitate pentru orice fel de
modificare.

1.3 Instituții Europene cu atribuții de politică fiscală

Odată cu înființarea UE, necesita și înființarea unor instituții care să aibă rolul de a
supraveghe și de a reglementa activitatea derulată la nivelul comunității. Așadar, instituțiile
înființate prin tratatele fundamentale îndeplinesc rolul de exercitarea unor competențe chiar și
asupra unor obiective comunitare vizând politica fiscală. Aceste entități rolează diferit vis-a-
vis de cele obișnuite internaționale. Caracteristicile reflectă într-o considerabilă măsură chier
și pe cele ce aparțin membrelor țări, cu organe legislative, evidențiind într-o anumită adunare,
un executiv ce are rolul de a pune în balanță puterile deținute din aleasa adunare și a unui
sistem judiciar care este în măsură să rezolve cazurile apărute în drepturile comunitare. De
altfel, un alt scop urmărit este că entitățile trebuie să-și deruleze activitățile independent față
de autoritățile țărilor membre.
După articolul 7 al Tratatului CE, găsim entitățile care desfășoară misiuni încredințate
Comunității, ce țin de politica fiscală, sunt: Parlamentul European, Consiliul European,
Comisia Europeană, Curtea de Justiție Europeană și Curtea de Conturi, astfel:
PE, deține 3 funcții principale și anume: deține puterea legislativă deoarece orice lege
este nulă în cazul în care nu este consultată cu acesta, realizează procesul bugetar având
posibilitatea să voteze la bugetul Uniunii și asupra entităților comunitare poate înainta
controlul politic democratic asupra executivului.
Consiliul European se ocupă de coordonarea politicilor economice generale a statelor
membre , dar totodată dispune și de puterea de decizie , astfel prin actele care le adoptă ,
conferă Comisiei atribuții de executare a normelor stabilite de Consiliu .
Organul executiv comunitar cu atribuții importante este Comisia Europeană , aceasta
asigură atât funcționarea cât și dezvoltarea pieței comune. Totodată dispune de putea de a lua
decizii proprii și de a participa la procesul de formare a actelor Consiliului și Parlamentului
6
European . Rolul său este de a supraveghea în aplicarea dispozițiilor tratatului Comunității ,
dar poate și să formuleze recomandări sau avize , în materiile care fac referire la tratat.
Curtea de Justiție în cadrul problemelor de politică fiscală are rolul de a asigura faptul
că legea se aplică conform tratatelor pe întregul teritoriu al Comunității, aceste atribuții i-au
fost atribuite prin Tratatul de la Nisa , așadar Curtea de Justiție este instituție de drept juridic ,
aceasta se pronunță asupra legalității actelor adoptate de către Parlament , Comisie , BCE sau
Consiliu

1.4. Probleme cu care se confruntă politica fiscală europeană

Dacă ținem cont de importanța pe care o are politica fiscală asupra economiei unei
țări, aceasta este folosită ca instrument financiar de reglare , care țin să menționez că are
influență asupra modului de economisire , investiții , muncă dar și consum. Din cauza
importanței acordate , în cadrul Uniunii Europene , se încearcă armonizarea și eliminarea
posibilelor diferențe dintre sistemele fiscale ale statelor membre , care odată cu introducerea
Euro sunt mai vizibile și periclitează piața unică și nu deranjează în nici un fel alocarea
eficientă a resurselor. În acest sens , atât taxele cât și impozitele sau contribuțiile fiecărui stat
primesc alte scopuri decât cele deținute până în acest moment .Astfel coordonarea politicilor
fiscale naționale poate conduce la obținerea echilibrului între sistemele fiscale diferite , iar de
aici poate conduce la o stabilitate a nivelului Uniunii Europene.
Fenomenul de globalizare economică și de dezvoltare economică , este o problemă
importantă cu care se confruntă politica fiscală în statele membre UE.
Evoluția economiei mondiale în ultimele decenii a determinat creșterea volumului dar
și numărului de sortimente de mărfuri din schimburile comerciale. Evoluția aceasta a fost
determinată de diferiți factori precum cei demografici , tehnici , dar și a tendinței
îmbunătățirii condițiilor de trai și a intensificării exporturilor. Datorită acestor factori ,
politica fiscală națională devine mai dificil de aplicat , însă soluția acestei probleme ar putea
fi apropiata coordonare la nivel comunitar. După această problemă , ca și consecință a
diferențelor privind impozitarea între statele membre apare și evaziunea fiscală.
Ca o provocare pentru actualele sisteme fiscale , este constituită de dezvoltarea
comerțului electronic , fiind unul din subiectele analizate în cadrul rapoartelor Comisiei
Europene. Pentru a nu afecta în vreun fel competiția , tranzacțiile derulate prin intermediul
internetului trebuie supuse regulilor tranziționale , însă aceste reguli fiscale nu trebuie să fie o
piedică pentru dezvoltarea afacerilor de pe internet.
Pentru politica fiscală din statele UE o altă problemă este reprezentată de un obiectiv
al ei , și anume creșterea eficienței administrației fiscale. Se știe faptul că pentru a avea loc o
politică fiscală eficientă trebuie să se acorde o atenție sporită , eficientizării administrațiilor
fiscale din cadrul statelor membre . În același timp cu extinderea UE , țările care își doreau să
fie membre , au fost chemate să pună în aplicare întregul set de legi al UE , iar în același timp
să se abțină să introducă orice măsură care contravine acestor legi. Țările care candidează în
momentul actual își continuă efortul de a se adapta la legile UE , astfel având datoria de a
avea politica fiscală compatibilă cu regulile fiscale care au fost stabilite de Comunitate.

7
 În analiza fiscalități , un alt aspect de care trebuie ținut cont este reprezentat de
referințele demografice din cadrul Comunității. Sunt constatate tendințe rău prevestitoare ,
cum ar fi creșterea vârstei populației și timpul de muncă care au creat noi discuții referitoare
la modul de finanțare a pensiilor. UE este obligată sa acorde o atenție deosebită , globalizării
și dezvoltării instrumentelor financiare. La nivelul UE este considerat că folosirea cu grija a
instrumentelor fiscale , poate să ajute la asigurarea atât a eficienței pieței interne cât și a
cerințelor cu privire la solidaritatea națională .

8
 Capitolul 2. Armonizarea fiscală

2.1 Armonizarea impozitelor indirecte

Comunitatea Europeană este obligată să ducă la bun sfârșit permanent un număr mare
de modificări, de producerea de asigurare a funcționării pieții interne din UE și continuarea
existenței UEM. De aceea se alătură chiar și problemele ce țin atât de extinderea uniunii cât și
de globalizarea economică. În acest sens Comisia Europeană a asimilat o serie de legi cu baza
fiscalității, dar anterior acestea erau făcute numai pentru TVA și accize. În consecință, s-a
remarcat lipsa de orientare atât a impozitelor directe în același timp cu dezvoltarea
tehnologiilor noi apărute, cât și globalizarea a avut nevoie de o revizuire privind politica
fiscală a UE.
Din punct de vedere a impozitelor indirecte, în cadrul Comunității, armonizarea a fost
mereu fiind importantă. Tratatul CE deducea o necesitate acesteia, fiindcă pot declanșa un
pericol imediat în libera circulație a produselor și serviciilor. După mențiunile anterioare,
impozitele indirecte reprezintă un mijloc de distorsiune a concurenței, de aceea, CE i-a oferit
o importanță mare creându-i numeroase și diverse directive pentru a putea fi aprobate. În
momentul actual studiile efectuate de CE, onorează că strategia din prezent este axată asupra
TVA-ului, în principal, asupra accizelor și asupra impozitelor adresate pentru protecția
mediului este corect întemeiată. Cred că, această activitate a Comisiei a fost creată cu mult
interes mai ales asupra TVA-ului.
Pocesul de evoluție a TVA-ului a fost bine analizată de diverși autori. Prin urmare,
doresc să vă prezint câteva repere pentru actuala legislație. Se presupune că din 1957, în
Tratatul de la Roma, cotele de procentaj ale taxei bifurcă disfuncționalități, și c-ar necesita
armonizare. Această operațiune ar fi în avantajul agenților independenți, deoarece aceștia nu
ar achita taxele pe valoarea adăugată la administrația fiscală, ci plata se face direct
creditorului în momentul de achiziționare a produselor. Se conturează faptul că, odată cu
înființarea BENELUX, deși utilizau diverse impozite, a fost remarcată ca și un succes în
materia fiscală. Sistemul de TVA comun, în 1970 a introdus ca obiective fundamentarea unor
reguli necesare pentru fixarea unei piețe interne având ca trăsătură o competiție sănătoasă,
unde se impozita importurile iar exporturile erau scutite de impozit, acestea având loc în
cadrul comunitar, dar s-a anulat. Folosirea Tva-ului pe consum, unde principiul destinației,
modul de micșorare indirectă a întemeiat în 1970 chiar de pe 1 ianuarie, o regulă în legătură
cu aderarea la unica piață europeană. Unul dintre avantajele acestui sistem, putem enunța un
avantaj de ordin bugetar economic, fapt ce definește o sursă de finanțare pentru bugetul
comunității.
În 1977, cu ajutorul Directivei a șasea, așează pilonii armonizării TVA-ului în statele
comunității, urmând ca legislația să fie schimbată. Potrivit legislației, țările membre aplică
cotele următoare de TVA: Una ori două taxe reduse și una normală. Taxa normală necesită să
fie de cel puțin 15%, fată de cele reduse care nu au voi să fie mai mici de 5%. TVA se

9
impune asupra serviciilor, consumului de bunuri, această taxă fiind percepută în statul în care
se face consumul.
În țările din UE în 2001, entitățile ce dețin sediul acolo în cele 15 state, odată cu
fundamentarea lor primesc automat și un număr de înregistrare a TVA-ului, care, mai târziu
este folosit pentru a putea înregistra deducerea de TVA. Așadar, așa s-a întemeiat ca firmele
ce nu-și are sediul în UE, dar derulează activități în, cadrul Uniunii, primesc numărul de
înregistrare Tva , pentru a putea plăti statului în urma declarației, fapt ce facilitează procesul
și astfel nu mai apelează la anumiți reprezentanți fiscali. De asemenea, a fost introdus și un
sistem, numit VIES-Watt Information Exchange System, ce emană o tărie profundă de
siguranță, ce permite verificarea de către indivizii implicați pentru, numărul de înregistrare a
TVA-ului.
Sistemul Tva al UE, este bazat pe trei importante caracteristici și anume că nu e
discriminatoriu, urmărește cu seriozitate stabilitatea și are definirea exactă și clară a
conceptelor.
După cele spuse, se remarcă că în domeniul TVA-ului, CE a susținut pe o perioadă
foarte mare de timp, depunând o activitate profundă, încercând mereu și mereu să reușească
să aducă îmbunătățiri în acest sistem. Inevitabil, există carențe încă, dar în cea mai adecvată
măsură au fost clarificate toate aspectele de fond, astfel, urmează ca o viitoare armonizare să
prospere la perfecțiunea sistemului creat și fundamentat deja.
În UE, fundamentalele obiective sunt potrivite cu toate obiectivele a oricărui stat
membru. Politica comună comercială este întemeiată având la temelie cele patru libertăți
specifice pieței comune, și anume: libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și a
capitalurilor.

2.2 Coordonarea impozitelor directe

După discuția anterioară cu privire la impozitele directe din UE, acestea au fost
etichetate de o imporanță secundară, nefiind făcute planuri de coordonare sau de armonizare
ințiale. Problemele ce ai ieșit la suprafață în cazul acestor impozite au fost cauzate de dubla
impunere. Armonizările impozitelor directe nu au fost considerate a fi utile, lăsând asta la
aprecierea fiecărui stat în parte. Putem observa că în legătură cu aceste impozite, majoritatea
prevederilor sunt lăsate la voia fiecărui stat, subliniind atributul suveranității.
Aquis-ul comunitar, în acest domeniu, a fiscalității are ca scop important impozitul pe
profit și de asemena impozitul asupra capitalului, iar ca pe un plan secundar putem atașa
impozitul asupra veniturilor persoanelor fizice.
Obiectivele fixate cu referire la impozitele directe, se enumeră:
- Formarea unui sistem de impozitare comun care fie adoptat creditorilor, censionarilor
de active, transfer de acțiuni între entități din state membre diferite.

10
 - Formarea unui sistem de impozitare comun privind profiturile întreprinderilor care
derulează operațiuni în mai multe țări, în același timp, atât între filiale și societatea
mamă.
- Fundamentarea unui sistem de impozitare comun utilizabil pentru achitarea
dobânzilor și chiar a dividendelor dintre asociatele persoane

Din domeniul impozitării directe, prima directivă a Directiva nr 90/434/CEE

referindu-se ca la un sistem de impozitare coordonat aplicat creditorilor, divizărilor,
cunoscută ca și Directivă privind fuziunile. Așa cum îi sugerează chiar și numele, directiva i-
a naștere din dorința a face o asigurare echității ce semnifică fuziunile. Aceste prevederi, în
România, au fost implementate, prin Legea nr 571, ca și o pregătire de aderare în anul 2003.
În același domeniu, ca o altă directivă, e Directiva 90/435/CEE ce se referă la un
sistem de impozitare comun adoptat între societăților mamă și filialele ei. Mai este cunoscută
ca și Directiva privind filialele, ce a supotat schimbări în anul 2003. Această directivă este
adoptată de către fiecare stat în parte, când profiturile primite de la întreprinderile din statul
actual, provenite din alte state dar tot de la filialele lor, de asemenea, chiar și repartizarea
profiturilor de la întreprinderile din statul respectiv spre întreprinderile din alte state, fiecare
cu filialele lor.
Așadar, în momentul când o filială începe cu distribuirea profiturilor întreprinderilor
către societatea mamă, într-o altă manieră decât lichidarea acesteia, statul unde s-a întemeiat
societatea-mamă posibil să nu impoziteze profiturile, ori le impozitează autorizate. În aceleași
timp, profiturile repartizate de către o filială a societății mame, sunt ferite de impozite ce au și
reținerea la sursă, astfel societatea mamă posibil să nu fie impozitată de către statul unde își
are sediul.
Datorită absenței compensării de pierderile suportate transfrontaliere ale firmelor,
pierderile și profiturile se vor distribui către /între jurisdicții. Într-un astfel de caz,
compensarea pierderilor suferite de firmă este limitată, de către statul unde a avut rulare
investiției, a profiturilor obținute. Așadar, firmele îndrăznesc să accepte impozite mai mari
decât totalitate profiturilor din UE. Situația aceasta se îndrumă la reducerea a competivității,
tocmsi din această cauză, Comisia recomandă fără restricții în acest domeniu o abordare
coordonată a țărilor membre.

11
 Capitolul 3. Perspective privind politica fiscală în UE

Capitolul acesta tinde să evidențieze o gamă de propuneri de fiscalitate, realizând

trasarea direcțiilor de bază a fiscalității pentru CE ( Comunitatea Europeană).
În acest moment comunitatea are 28 politici fiscale formând un întreg foarte bine
organizat numit sistemul fiscal UE . Teoretic, este vorba de suveranitate fiscală, practic,
regula principală în Uniunea Europeană este: fiecare stat în parte are dreptul de a institui și de
a încasa impozitele de pe teritoriul suveranității lui, dar, sistemele fiscale trebuie concepute
cât mai neutre pentru a afecta funcționarea pieței interne.
Ca o altă perspectivă, în urma faptului că UE este alcătuită de 28 state, o unanimitate
de păreri este dificil de realizat, și de aceea se recomandă renunțarea la unanimității absolute.
Tocmai de aceea încurajez și susțin extinderea și dezvoltarea principiului cooperării extinse,
făcând referire că unanimitatea de opinii pentru un grup de state din UE. În schimb, nu susțin
la crearea de ,,grupulețe” (,,bisericuțe”), dar cred că ar fi posibilitatea de atragere și pe alți
susținători alături de cei există pentru crearea proiectelor fiscale benefice întregii comunități,
deoarece avem riscul ca să avem opozanți în demararea acestor proiecte reușind chiar și
blocarea proiectelor, și doar cu unanimitatea statelor membre putem debloca situația.
De asemenea, menționez că atât în prezent, cât și în viitor, fiscalitatea pe treapta
Comunității trebuie să se centreze pe rezolvarea celor două importante probleme: problemele
legate de fiscalitatea actuală aflată între statele membre și cele specifice comunitare. În prima
categorie de probleme, include problemele legate de apariția dublei impuneri și evaziunea
fiscală, laolaltă cu problema de utilizare discriminatorie a impozitelor pe treapta țărilor
membre, iar în a doua categorie de probleme, țin să evidențiez că politica fiscală din
interiorul Uniunii este necesar de a ține cont de relațiile legate între state, manifestântu-se pe
piața unică, evidențiind circulația deplină liberă.
Deși numărul problemelor neclarificate e semnificativ, tendința actuală este dată de
procesul amplu de modificare a comunității într-o intergrală federație, eliminând modelul de
confederație, fapt ce ne indică că viitorul UE îmbracă sistemul instituțional sub forma tipului
federalist. În ciuda faptului că acest proces este destul de dificil, cred cu tărie că rezultatul va
fi semnificativ pe măsură, având ca bază experiența statelor federale.
Încurajez ideea conform căreia politica fiscală comunitară să se potrivească cu politica
fiscală a statelor federale, iar aceasta să reprezintă un succes pe treapta UE. Sistemul fiscal ce
are la bază ca model pe Sistemul SUA, prin analog, unde UE capătă forma unei piramide,
având în vârful acesteia Comunitatea Europeană, urmând statele membre cu autoritățile lor
caracteristice, iar la baza piramidei să fie administrațiile locale. Opinii pro și contra sunt cu
miile, dar eu menționez că prin aceasta simplificăm problema fiscalității, iar dacă o putem
privi prin acest mod, ar putea deveni SUE( Statele Unite ale Europei).
Într-o recentă comunicare susținută de Comisia Europeană, menționează că v-a
acționa în anumite domenii fiscale ,,cheie”, cum ar fi cazul punerii unui impozit pe profitul
societăților, începând de la diferențele majore prezente intre sistemele fiscale, comisia are ca
scop să avanseze o propunere legislativă care sa aibă o bază solidă comună a impozitului. De

12
asemenea nu se propune nici o armonizare fiscală a impozitului pe profit, ci de a administra
regulile comune, unde e autorizată compensarea pierderilor fiscale.
O altă propunere, vizează o simplificare a formalităților fiscale, la care se adresează
taxei pe valoarea adăugată(TVA), în special. În același timp se mai propune constituirea unui
”one-stop shop”, unde, în cadrul acestei propuneri, un comerciant trebuie să declare absolut
toate activițățile desfășurate în celelalte state membre, iar în privința compensărilor, trebuiesc
făcute automat. Pentru combaterea fraudei fiscale și evaziunii fiscale, Comisia și-a propus să
consolideze între statele membre, cooperarea administrativă.
În privința stimulării fiscale a operațiilor de cercetare-dezvoltare, CE aspiră la
direcționarea activitatea de finanțare cu ajutorul unor directive. Așadar, se urmărește fixarea
unui cadru legal în scopul acordării stimulentelor fiscale, subliniind cele mai eficiente practici
în domeniu. În privința de stimulare a resurselor vis-a-vis de principiul comunitar al durabilei
dezvoltări, CE adoptă o directivă ce are în componență prevederi cu privire la impozitarea
bunurilor energetice, aplicare unor măsuri noi a taxelor asupra energiei, taxarea motorinei
utilizate scopurilor comerciale, revizuirea regulilor taxelor privind mijloacele de transport,
astfel urmărind micșorarea emisiilor de CO2 ale automobilelor utilizate pentru transportarea
persoanelor.

13
 Concluzii

Armonizarea fiscală, rămâne o problemă sensibilă, în urma complexității materiei, și

în același timp, onorarea regulii unanimității în procesele de luarea deciziilor. Tratatul nu este
caracteristic dispoziții anume referitor la uniformizare la impozitele directe, dar organizarea
fiscală a afirmat a fi o politică dificilă. Firesc este că fiscalitatea directă necesită respectarea
celor 4 mari libertăți aflate în piața comună, astfel se remarcă in acest domeniu progrese
semnificative, ilustrând o dovadă parțială la anumite situații cum ar fi operațiunile economice
transfrontaliere sau dubla impozitare.
Fiscalitatea indirectă are nevoie de armonizare la un nivel înalt, deoarece influențează
direct circulația serviciilor și a mărfurilor. Din anul 1992, armonizarea indirectă a avut un
trend crescător până în momentul în care s-a aplicat TVA intracomunitar(ce avea la bază
anularea frontierelor vamale și fiscale, bineînțeles oprirea ordonării de controale vamale
aflate la frontierele celorlalte state membre) și un nou regim al accizelor. Chiar și cu
depunerea acestor eforturi, această armonizarea este foarte departe pentru a putea fi
considerată optimă, deși coordonarea fiscală a indicat un nivel ridicat, însă nu suficient, iar eu
nu cred că se va realiza în viitorul apropiat.
În concluzie, susțin că pentru atingerea unor țeluri, politica fiscală ar trebui să impună
îmbinarea de operațiuni și activități de natură socială, economică, etc., și să le tipărească
acestor sectoare, cu ajutorul intervenționalismului fiscal, ritm sau/și viteza de dezvoltare.
Politica fiscală operează într-un regim direct atât asupra consumului, cât și asupra distinctelor
ramuri economice.

14
 Bibliografie

1. Brezeanu Petre, Finanţe Europene, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007;

2. Brezeanu Petre, Simon Ilie, Celea Sorin, Fiscalitate Europeană, Editura Economică,
Bucureşti, 2005;
3. Daniel Mihail Sandru, Drept comunitar:integrarea europeană, Editura Universitară,
București, 2007;
4. Mazilu, D., Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
5. Tatoiu Ana-Maria, Armonizarea sistemelor fiscale în contextul integrării în Uniunea
Europeană, Editura, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008;
6. https://europa.eu/european-union/index_en
7. www.fiscalitatea.manager.ro
8. www.mfinante.ro

15