MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERII

Planificarea financiară și bugetara

REFERAT LA TEMA
Conceptul de politică financiară.

A elaborat:

Pavliuc ARINA

anu.II masterat

COORDONATOR:
Grigore Duhlicher

CHISINAU 2022
 Cuprinsul
Introducere…………………………….
I POLITICA SOCIAL ECONOMICA A STATULUI
1.1 conceptul de politica financiara……………………….
1.2obiectivele politicii financiare………………………..
1.3principiiIe politicii financiare…………………………
1.4componentele politicii social economice a statului …….

II Tipuri de politică financiară……………………………..

2.Decizii de politica financiara………………………………

III Politica financiara a Republicii Moldova ………

3.1Obiective:......................................................

3.2Actiuni............................................................
Concluzie……………………………………………………
Surse bibliografice…………………………………………..
 INTRODUCERE

Politica financiara este o componenta a politicii generale, în care

se integrează, deşi dispune de o relativa independenţă, indiferent de
nivelul de organizare sau structura funcţionala a societăţii, la care este
abordată ea. De aceea, se impune caracterizarea politicii financiare în
contextul politicii generale, care, la rândul său, privită la nivel de
colectivitate umană organizată în stat, poate fi definită generic ca un
ansamblu de activităţi orientate spre dobândirea şi păstrarea puterii în
societate de către formaţiuni politice, subordonându-se realizării
anumitor scopuri sau obiective ale acestora. În mod implicit, este de
admis că politica, în general, promovează anumite interese, care, de
regulă, corespund obiectivelor urmărite de societate sau de anumite
segmente ale societăţii, de mai mare sau mai mică întindere,
reprezentate prin grupări (partide) politice. Pe această bază, există
tendinţe şi orientări diferite ale politicii generale (promovate de către
diverse formaţiuni politice), incluzând, între altele, componente
financiare specifice. Totodată, politica mai este definită, în mod mai
pragmatic, ca formă de organizare şi conducere a unei comunităţi
umane, pentru satisfacerea intereselor sale, sau ca ansamblu al
deciziilor (opţiunilor) luate de către autorităţi pentru organizarea şi
conducerea activităţii economice şi sociale. În această accepţiune, ea se
manifestă la toate nivelurile şi structurile organizatorice ale societăţii.

Indiferent de modul de abordare a conceptului de politică,

concretizarea sa implică obiective şi mijloace sau instrumente de
înfăptuire a acestora, în acord cu interesele grupării sau comunităţii
umane respective. Ea presupune, în mod direct, metode şi modalităţi de
acţiune specifice diferitelor domenii de activitate umană, pentru
realizarea diferitelor obiective economico-sociale. Considerată distinct,
politica financiară exprimă opţiunile privind metodele, mijloacele şi
instituţiile cu caracter financiar, antrenate în procurarea, alocarea şi
utilizarea resurselor băneşti, inclusiv modalităţile de folosire a
instrumentelor şi tehnicilor financiare pentru influenţarea activităţilor
economico-sociale în sensul dorit. Domeniul său de manifestare îl
constituie activitatea financiară, în general, dar prin conţinut, ea
repercutează asupra întregii activităţi a entităţilor de la care emană,
îmbrăcând forme ale deciziilor financiare. In capitolul 1 se vorbeste
despre politica social economica a statului .In capitolul 2 am scris
despre tipuri de politica financiara..in capitolul 3 politica economica in
R-M

I politica social economica a statului

1.1conceptul de politica financiara
Politica financiară reprezintă o parte componentă a politicii generale a
întreprinderii avînd o influenţă deosebită asupra constituirii, repartizării
şi folosirii fondurilor în scopul realizării programelor economice curente
şi de dezvoltare a creşterii eficienţei ciclurilor operaţionale şi de
investiţii precum şi a întregii activităţi.
Politica financiara cuprinde metodele si mijloacele concrete cu privire
la procurarea si dirijarea resurselor financiare, precum si instrumentele,
institutiile si reglementarile financiare utilizate de stat pentru
influentarea proceselor economice si a relatiilor sociale, intr-o etapa
determinata.

'Principalele domeniile de manifestare a politicii financiare sunt:

domeniul cheltuielilor publice, domeniul resurselor financiare publice,
domeniul creditului bancar si domeniul asigurarilor de bunuri, persoane
si raspundere civila.
Între politica generală economică şi cea financiară există puncte de
corelaţie, deoarece politica financiară are misiunea de a rezolva
aspectele legate de metodele de procurare a fondurilor, alocarea pe
destinaţii şi folosirea eficientă a acestora, asigurarea echilibrului
financiar, reducerea preţurilor, costului capitalului etc.
Deciziile de politică financiară se sprijină pe structura financiară
adoptată
de întreprindere în funcţie de obiectivele sale de rentabilitate, de creştere
şi de risc.
Principalele sarcini ale politicii financiare constau în alegerea unui ritm
de creştere a capitalului economic şi de modalităţile de finanţare a
acestei creşteri, deoarece o asemenea alegere generează sporirea
capitalului financiar şi gradul de autonomie a întreprinderii.
Alegerile depind de obiectivele întreprinderii şi de mediul înconjurător şi
sunt guvernate de relaţiile de putere în interiorul întreprinderii.
Politica dividendelor reprezintă o cale de afirmare a necesităţii societăţii
pe acţiuni pentru a cunoaşte şi a aprecia aspectul viabilităţii, prosperităţii
şi rentabilităţii dezvoltării. Prin politică de dividend întreprinderea îşi
alege un anumit tip de acţionariat.
Distribuind dividende scăzute se poate ajunge la descurajarea unor
acţionari care pot arunca pe piaţă acţiunile de care dispun contribuind la
scăderea cursului acestuia. În schimb această politică permite
capitalizarea unei părţi importante a profitului, fapt care are ca rezultat
creşterea valorii întreprinderii, cursului acţiunii şi perspective favorabile
de profit pentru anii următori ce este evaluat şi apreciat de un număr mai
mare de acţionari şi de consiliul de administraţie sau de adunarea
generală a întreprinderii.
Distribuind dividende cu o mărime ridicată în fiecare an se obţine
încrederea şi fidelitatea acţionarilor, însă această politică creează
posibilităţi mai slabe de autofinanţare, de creştere economică şi de
creştere bursieră a întreprinderii. O politică anumită de stabilitate a
mărimii dividendului este de dorit atât pentru întreprindere cât şi pentru
acţionari, deoarece, acceptînd această politică, întreprinderea poate
influenţa asupra încrederii acţionarilor precum şi asupra partenerilor de
pe piaţa financiară atât a statului cât şi în afara lui.

1.2 obiectivele politicii financiare

---In stabilirea, dezvoltarea si cresterea economica.
---Reducerea somajului.
---Reducerea inflatiei.
---Cresterea nivelului de trai al populatiei.
Vorbind despre politica financiara trebuie sa definim doua notiuni
de strategie si tactica.
Strategia financiara reprezinta programele de perspectiva indelungata,
iar tactica financiara include actele administrative si de planificare pe
perioade scurte, precum si masurile prevazute a se lua pentru
executarea planurilor financiare si a sarcinilor specifice unei perioade.
Politica financiara a statului difera in functie de interesele paturilor
sociale pe care le exprima partidele de la putere:
de potentialul a fiecarei tari,de oranduirea sociala,de metoda de
conducere.
In acelasi timp politica financiara reprezinta o sfera relativ
independenta in activitatea statului si mijloc important de realizare a
politicii statului in orice domenii de activitate economica.
1.3principiile politicii financiare
- optimizării structurii capitalului;
- minimizării costului capitalului.
---asigurării eficienței economice;
- menținerii echilibrului financiar;

În procesul de implementare a politicii financiare a întreprinderii pot fi

utilizate următoarele categorii de instrumente financiare:
- operaţionale;( acțiunile, obligațiunile,)
- de realizare a funcţiei financiare;( portofoliul de active financiare,)
- funcţionale.(buget de venit si cheltuieli,bilant contabil ,tablou de
finantare)

1. 4componentele politicii social economice a statului

Politica financiara (include politica bugetar-fiscala si cea monetar–
creditara, politica valutara si cea a cursului de schimb).
Politica preturilor(reglementeaza costurile si dobanzile).
Politica de venituri salariale (stabileste modul de formare a salariului
din sectorul public, salariul minim, ca raport dintre veniturile salariale
din diferite ramuri, in scopul mentinerii ratei inflatiei sub controlul
statului).
Politica comerciala (reglementeaza activitatea de comert extern).
Politica industriala (reglementeaza activitatea in domeniul industrial).
Politica agrara(reglementeaza activitatea in domeniul sectorului agro-
alimentar).
Politica in domeniul invatamantului.
Politica ocuparii fortei de munca.

II.Tipuri de politică financiară

2.1 Principalele decizii de politică financiară sunt:
--decizia de autofinantare
--decizia de investire
--decizia dividentelor
--decizia de finantare

Decizia de autofinanţare arată că întreprinderile trebuie să-şi asigure

dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive obţinute în
exerciţiile anterioare. Autofinanţarea prezintă avantaje reale pentru
întreprindere şi pentru acţionari. • întreprinderea, ca persoană juridică,
 este avantajată fiindcă pentru realizarea creşterii economice nu are
nevoie să apeleze la resurse externe sau la acţionari pentru a-i
convinge să cumpere acţiuni sau să sporească valoarea nominală a
acţiunilor şi nici să apeleze la piaţa financiară de capitaluri. • acţionarii
sunt avantajaţi deoarece fără nici un efort financiar din partea lor
creşte valoarea bursieră a întreprinderii şi a acţiunilor pe care le deţin,
adică creşte bogăţia acţionarilor.

Decizia de investire este rezultatul corelării dintre costul capitalului

utilizat şi rentabilitatea calculată. Costul capitalului este rentabilitatea
minimă cerută de aducătorii de fonduri pentru a finanţa proiectele unei
întreprinderi, adică costul capitalului utilizat este preţul pe care trebuie
să-l plătească întreprinderea pentru reconstituirea totalului pasivului
respectiv pentru a se aproviziona cu capital. Costul capitalului
constituie legătura directă între rentabilitatea investiţiilor şi
rentabilitatea reclamată de aducătorii de capital.
Decizia de dividend arată opţiunea întreprinderii de a distribui sau nu
dividende în anumite exerciţii financiare de creştere continuă, de
reducere sau de păstrare nemodificată a mărimii dividendelor de la an
la an urmărind un anumit scop.
Decizia de finanţare opţiunea întreprinderii de a-şi acoperi nevoile de
finanţare a proiectelor avute în vedere prin fonduri proprii,
împrumutate . Decizia de finanţare este proprie fiecărei întreprinderi şi
fiecărui proiect în parte. Nu există o decizie optimă pentru toate
întreprinderile indifferent de condiţie, de loc şi de timp. Adoptarea
deciziei financiare înseamnă a opta între fondurile proprii şi creditele
bancare în vederea finanţării unui proiect .

III Politica financiara a Republicii Moldova

3.1Obiective:
Onorarea obligatiunilor financiare la toate nivelurile;
Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetara;
Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB;
Promovarea echitatii fiscale, transparentii, stabilitatii si simplitatii
politicii financiare;Asigurarea stabilitatii fiscale
3.2Actiuni
Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilitatile reale de colectare a
veniturilor;
Echilibrarea bugetului consolidat, tinind cont de sporirea locurilor de
munca Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, tinind cont de
programele esalonate pentru fiecare perioada;Limitarea cotei externe in
volumul anual al PIB;Finantarea deficitului bugetar cu preponderenta
din contul imprumuturilor interne

Concluzii
Datorita faptului ca Republica Moldova se afla intr-o criza economica
deja de un deceniu, statul se confrunta cu mari dificultati de ordin
financiar, care impiedica atingerea obiectivelor politicii generale a
statului. Problemele financiare si lipsa unor investitii consistente
caracterizeaza toate componentele activitatii publice private.
Identificarea, antrenarea si fluidizarea resurselor financiare, reclama
politici si actiuni neordinare. Republica Moldova are nevoie de un aflux
masiv de resurse financiare. Investitiile straine directe nu vor intarzia
daca va exista o consecventa politica in favorizarea acestor plasamente.
Sunt absolut necesare masuri energice in perfectionarea sistemului
legislativ privind investitiile, extinderea exportului(prin sporirea
competitivitatii produselor autohtone), disciplinarea regimului fiscal,
negocierea unor credite preferentiale cu destinatie speciala, asistenta
externa prin intermediul unor institutii financiare specializate etc.

Bibliografie
--Iulian Vacarel si colaboratorii – Finante publice,
Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 2003,  p. 110.
--Iulian Vacarel si colaboratorii – Finante publice,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003,  p. 112.
--- Popescu P., Finanțele firmei, Ediția II-a, București,
2010
-- Halpern P., Weston F., Brigham E., Finanţe
manageriale, Editura
Economică, Bucureşti, 1998
-- Botnari N., Finanţele întreprinderii, Ed.prim, Chişinău,
2008
--- Stroe, R. – Modelarea deciziei financiare, Bucureşti,
Editura ASE, 2000
----Lile R. Management general. Editura Gutenberg
Univers, Arad. 2011