MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA

IP CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

CATEDRA FINANȚE

CONȚINUTUL POLITICII FINANCIARE ȘI DOMENIILE

DE MANIFESTARE ALE ACESTEIA

PROIECT LA FINANȚE PUBLICE

Autor:

Eleva gr. FA1906G,

Felicia PÎSLARAȘU
Conducător științific:
Gr.Didactic 1,
Romeo CERETEU
Chișinău 2022
 CUPRINS
LISTAABREVIERILOR 3

INTRODUCERE 4

Capitolul I. DEFINIREA POLITICII FINANCIARE 5

1.1.Conceptul de politica financiara 5

1.2. Tipuri de politică financiară 6-7

1.3. Domeniile de manifestare ale politicii financiare 8-11

Capitolul II. DIRECȚII ESENȚIALE ALE POLITICII FINANCIARE A RM 11

1.4. Obiectivele și acțiunile ce le prevede politica financiară în Republica Moldova 11-14

CONCLUZIA 15-16

BIBLIOGRAFIE 17

2
 LISTA ABREVIERILOR

RM- Republica Moldova

BNM- Banca Națională a Moldovei

PIB- Produsul intern brut

TVA- Taxa de valoare adăugată

O.M.C- Organizația mondială a comerțului

3
 INTRODUCERE

Politica financiară este o componentă a politicii generale, în care se integrează, deși dispune de o
relativă independentă, indiferent de nivelul de organizare sau structura funcțională a societății, la
care este abordată ea. De aceea, se impune caracterizarea politicii financiare în contextul politicii
generale, care, la rândul său, privită la nivel de colectivitate umană organizată în stat, poate fi
definită generic ca un ansamblu de activități orientate spre dobândirea și păstrarea puterii în
societate de către formațiuni politice, subordonându-se realizării anumitor scopuri sau obiective
ale acestora. În mod implicit, este de admis că politica, în general, promovează anumite interese,
care, de regulă, corespund obiectivelor urmărite de societate sau de anumite segmente ale
societății, de mai mare sau mai mică întindere, reprezentate prin grupări (partide) politice. Pe
această bază, există tendințe și orientări diferite ale politicii generale (promovate de către diverse
formațiuni politice), incluzând, între altele, componente financiare specifice.

Totodată, politica mai este definită, în mod mai pragmatic, ca formă de organizare și conducere a
unei comunități umane, pentru satisfacerea intereselor sale, sau ca ansamblu al deciziilor
(opțiunilor) luate de către autorități pentru organizarea și conducerea activității economice și
sociale. În această accepțiune, ea se manifestă la toate nivelurile și structurile organizatorice ale
societății.Indiferent de modul de abordare a conceptului de politică, concretizarea sa implică
obiective și mijloace sau instrumente de înfăptuire a acestora, în acord cu interesele grupării sau
comunității umane respective. Ea presupune, în mod direct, metode și modalități de acțiune
specifice diferitelor domenii de activitate umană, pentru realizarea diferitelor obiective
economico-sociale.

Scopul principal al Studiului Individual îl constituie analiza politicii financiare și examinarea

domeniilor sale de manifestare. Considerată distinct, politica financiară exprimă opțiunile privind
metodele, mijloacele și instituțiile cu caracter financiar, antrenate în procurarea, alocarea și
utilizarea resurselor bănești, inclusiv modalitățile de folosire a instrumentelor și tehnicilor
financiare pentru influențarea activităților economico-sociale în sensul dorit. Domeniul său de
manifestare îl constituie activitatea financiară, în general, dar prin conținut, ea repercutează
asupra întregii activități a entităților de la care emană, îmbrăcând forme ale deciziilor financiare.
Într-o accepțiune limitativă, conceptul de politică financiară este folosit în sensul de politica
finanțelor publice, pentru a desemna fenomenele care dau naștere unei sarcini publice, la baza
căreia se află factorul financiar. În acest sens, existența sarcinii financiare antrenează punerea în
aplicare a unor tehnici politico-juridice și a unor mecanisme de acțiune specifice domeniului
finanțelor publice.

Sumarul Studiului Individual este structurat în concordanță cu obiectivele și scopul principal al

acestei cercetări științifice, fiind alcătuit din lista abrevierilor, introducere, 2 capitole, lista
bibliografică și concluzie.

Capitolul I. DEFINIREA POLITICII FINANCIARE.

În acest capitol am abordat conceptul de politică financiară, care sunt tipurile ei și de asemenea
care sunt domeniile de manifestare ale acesteia.

Capitolul II. DIRECȚII ESENȚIALE ALE POLITICII FINANCIARE A REPUBLICII

MOLDOVA În acest capitol am enumerat și analizat cum acționează politica financiară în RM și
care sunt obiectivele.

4
 Capitolul I. DEFINIREA POLITICII FINANCIARE
1.1.Conceptul de politică financiară

Politica financiară - exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor, instituțiilor

privind procurarea și dirijarea resurselor financiare utilizate de stat pentru influențarea proceselor
economice și a relațiilor sociale în vederea realizării scopurilor macroeconomice și obținerea
echilibrului general adecvat în economie.

Pretutindeni politica financiară reflectă optica Guvernului aflat la putere, astfel încât măsurile și
deciziile din domeniul financiar reflectă și poartă interesele grupului aflat la putere, programul
unui partid sau unei coaliții de partide. Acest program este acceptat de forul legislativ
(Parlamentul) prin investirea forului executiv (Guvernul) și stabilește obiectivele economice,
sociale sau de altă natură, care urmează să fie realizate de Guvern. Cu alte cuvinte, programul
guvernamental definește politica statului. În mod obișnuit, obiectivele politicii financiare sunt
puse în legătură directă cu scopul declarat al dezvoltării economico-sociale a unei țări, respectiv
cu obiectivele ce și le propune fiecare entitate economică sau socială. Astfel, asigurarea creșterii
economice și contracărarea stagnării sau recesiunii economice, declarate ca obiective ale politicii
generale, trebuie să aibă corespondent într-o politică financiară de stimulare a investițiilor și a
consumului. Asemănător, includerea în programul de guvernare (al unei grupări sau alteia) a
creșterii capacității de apărare națională trebuie să-și găsească un corespondent în deciziile
privind finanțarea acestui obiectiv.

Obiectivele de bază ale politicii financiare constau:

● În stabilirea, dezvoltarea și creșterea economică.

● Reducerea șomajului.
● Reducerea inflației.
● Creșterea nivelului de trai al populației.

Pentru realizarea obiectivelor de guvernare, dar și pentru aplicarea continuă a politicilor statului
este nevoie de finanțare publică - toate politicile publice au nevoie de fonduri publice, ele
acționând întotdeauna, în complementaritate, cu politica economico-financiară -, dar și de
intervenția statului în economie cu ajutorul pârghiilor economice și al instrumentelor,
instituțiilor, organelor și reglementărilor financiare.

Sarcinile politicii social economice sunt:

● Asigurarea libertății economice

● Asigurarea ocupării complete a forței de muncă
● Asigurarea creșterii economice
● Asigurarea stabilității prețurilor
● Protecția mediului înconjurător
● Crearea condițiilor pentru cei care nu pot găsi de lucru sau nu pot lucra ●
Introducerea înlesnirilor fiscale pentru păturile populației cu venituri scăzute.

Vorbind despre politica financiară trebuie să definim două noțiuni de strategie si tactică.

Strategia financiară reprezintă programele de perspectivă îndelungată, iar tactica financiară

include actele administrative și de planificare pe perioade scurte, precum și măsurile prevăzute a
se lua pentru executarea planurilor financiare și a sarcinilor specifice unei perioade.

Politica financiară a statului diferă în funcție de interesele păturilor sociale pe care le exprimă
partidele de la putere:

5
 ● de potențialul a fiecărei țări,
● de orânduirea socială,
● de metoda de conducere.

În același timp politica financiară reprezintă o sferă relativ independentă în activitatea statului și
mijloc important de realizare a politicii statului în orice domenii de activitate economică.

În baza realizării politicii financiare stau un șir de principii generale și specifice.

Principiile generale de asigurare a politicii financiare eficiente sunt:

● luarea în vedere a acțiunii legilor economice obiective,

● luarea în vedere a condițiilor istorice concrete,
● luarea în vedere a experienței proprii din anii anteriori și experienței mondiale

Principiile specifice:

● asigurarea structurii raționale a sistemului financiar din societate,

● asigurarea constituirii unui mecanism financiar rațional,
● echilibrarea cheltuielilor și veniturilor în toate compartimentele a sistemul financiar,
● crearea rezervelor financiare,
● concentrarea resurselor financiare pentru realizarea obiectivelor social- economice
principale ale statului prin elaborarea politicii fiscale raționale

Astfel, putem afirma că metodele și mijloacele concrete privind procurarea și dirijarea resurselor
financiare, precum și instrumentele, instituțiile și reglementările financiare utilizate de stat pentru
influențarea proceselor economice și a relațiilor sociale, într-o etapă determinată, constituie
componente ale politicii financiare a acestuia.

1.2. Tipuri de politică financiară

Politicile financiare includ două componente principale:
● Politica bugetar-fiscală.
● Politica monetar-creditară.

Politica bugetar-fiscală reprezintă activitatea de influențare a proceselor social-economice prin

venituri și cheltuieli publice, în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice și
obținerea echilibrului general.

Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:

● Impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părți din veniturile sau averea
persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului
● Taxa, care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile prestate
acestora de către instituțiile publice
● Transferul,-plăți guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute cetățenilor ● Achiziții
guvernamentale, cheltuieli bănești pentru procurarea de bunuri și servicii necesare statului.

Politica bugetară - reprezintă politica în domeniul cheltuielilor publice.

Ea stabilește:
6
 ● mărimea, destinația, structura optimală a cheltuielilor,
● obiectivele ce trebuie atinse în efectuarea diferitor cheltuieli,
● căile și metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor reieșind din faptul că
eforturile să fie minime.

Dimensionarea cheltuielilor publice poate fi stabilită prin două mărimi:

Mărimi absolute- mărimea cheltuielilor în valută națională.

Mărimi relative:

● cheltuielile publice absolute se raportează la produsul intern brut.

● cheltuielile publice pe locuitor = cheltuielile publice absolute / numărul populației.

Politica fiscală reprezintă politica în domeniul stabilirii resurselor financiare publice. Ea

stabilește:

● volumul și proveniența resurselor ce pot fi procurate de stat de la fondurile sale ● metode

de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a fondurilor financiare, deci stabilirea
sistemului și instrumentelor fiscale.
● obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul de constituire a
fondurilor financiare.

Volumul și proveniența resurselor financiare se determină în dependență de:

● cheltuielile publice care sunt redate de necesarul de resurse financiare,

● produsul intern brut,
● nivelul si progresivitatea impozitelor.

Fondurile financiar-publice se pot forma în baza unei contribuții egal plătită de contribuabili sau
de o contribuție diferențială care depinde de mărimea venitului, de situația personală, de
capacitatea de muncă și domeniul de activitate.

Politica monetar-creditară – reprezintă activitatea de influențare a proceselor social-economice

prin oferta de bani în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice.

Instrumentele politicii monetar-creditare:

● Operațiuni pe piața deschisă a hârtiilor de valoare (vânzarea cumpararea de către Banca

Națională a Moldovei (BNM) a hârtiilor de valoare emise de Guvernul țării ce urmărește
scopul de mărire sau reducere a cantității de bani în circulație).
● Modificarea ratei dobânzii (micșorarea sau mărirea ratei dobânzii contribuie la mărirea sau
micșorarea resurselor creditare a băncilor comerciale).
● Modificarea cotei rezervelor obligatorii (schimbarea cotei depozitelor obligatorii a
băncilor comerciale care se păstrează în numerar la Banca Națională a Moldovei). ●
Intervenția pe piața valutară (stabilizarea cursului valutar prin vânzarea sau cumpărarea
monedei de către Banca Națională a Moldovei).

1.3. Domeniile de manifestare ale politicii financiare

7
Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice
În domeniul cheltuielilor publice politica financiară trebuie:

● să stabilească mărimea, destinația și structura optimă a cheltuielilor publice; ● să

definească obiectivele ce trebuie atinse prin efectuarea diferitelor categorii de cheltuieli;
● sa precizeze căile, metodele și instrumentele ce trebuie folosite pentru ca obiectivele
stabilite să fie realizate cu minim de efort financiar.

a) Dimensionarea cheltuielilor publice presupune stabilirea mărimii absolute (volum total

exprimat în monedă națională) și relative (ponderea în produsul intern brut) a acestora.

Volumul total al cheltuielilor publice, prevăzut pentru anul de plan, comparativ cu cel realizat în
anul anterior, arată tendința de creștere, de menținere sau de diminuare a efortului financiar al
statului. Comparația este utilă și concludentă în măsura în care cheltuielile sunt exprimate în
prețuri constante, altfel ea este deformată de fenomenul inflaționist. Ponderea cheltuielilor
publice în produsul intern brut arată cât din acest produs este preluat la fondurile publice de
resurse financiare și utilizat pentru satisfacerea nevoilor sociale. El nu este influențat nici de
evoluția prețurilor și nici de fluctuațiile cursurilor de schimb, ceea ce permite comparații utile pe
plan intern si internațional.

O problemă importantă a politicii financiare constă în menținerea cheltuielilor publice în limitele

resurselor ce pot fi mobilizate, în condiții normale, pe plan intern, fără să se recurgă la emisiune
bănească sau la credite externe nejustificate. Apelul la emisiune bănească fără acoperire duce la
deteriorarea puterii de cumpărare a monedei, la scăderea nivelului de trai al populației, la
alimentarea fenomenelor inflaționiste, iar contractarea de credite externe pentru consum
determină creșterea datoriei externe și a poverii financiar-valutare a țării.

b) La stabilirea destinației cheltuielilor publice este necesar să se pornească de la nevoile sociale

care trebuie satisfăcute cu prioritate pe seama resurselor publice.

La repartizarea produsului intern brut este necesar să se asigure un raport optim între consum și
formarea brută de capital, între investiții cu caracter productiv și cele cu destinație neproductivă
sau indirect productivă, între consumul individual și cel social.

c) Având în vedere că resursele financiare sunt limitate, iar destinațiile lor sunt concurențiale, se
impune utilizarea acestora în condiții de maximă eficiență. La angajarea cheltuielilor pentru
realizarea unui obiectiv sau a unei acțiuni, trebuie să se analizeze toate soluțiile posibile, în
vederea alegerii variantei optime, care prezintă cel mai avantajos raport între efortul solicitat și
efectul obtenabil de pe urma acestuia.

d) Pentru a obține o eficiență cât mai înaltă în utilizarea fondurilor publice, sunt necesare nu
numai dimensionarea și repartizarea judicioasă a acestora pe destinații, dar și stimularea
beneficiarilor prin metode de finanțare și gestionare sau prin alte instrumente specifice. Acest
lucru poate fi realizat prin alegerea metodei de finanțare adecvate pentru fiecare categorie de
obiective sau acțiuni:

● autofinanțare, cu completarea resurselor proprii pe seama creditului;

● autofinanțare, cu completarea resurselor proprii pe seama alocațiilor bugetare; ● finanțare
integrală cu titlu definitiv și nerambursabil din fondurile bugetare sau extrabugetare, după
caz.

Politica financiară în domeniul resurselor financiare publice

8
În domeniul resurselor financiare, politica financiară trebuie să stabilească:

● volumul și proveniența resurselor ce pot fi mobilizate de stat;

● metodele de prelevare;
● obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul constituirii
fondurilor publice.
a) Volumul resurselor financiare este indicat de cuantumul cheltuielilor publice aferente
perioadei respective. Astfel putem spune ca în momentul aprobării cheltuielilor publice,
organele de decizie determină însuși volumul resurselor financiare necesare. Însă, în
practică nu există o concordanță deplină între cererea de resurse financiare și oferta de
resurse: fie cererea de resurse este mai mare decât oferta, fie invers. Volumul resurselor
financiare care pot fi mobilizate la fondurile publice depinde de nivelul de dezvoltare a
economiei naționale, de eficiența activității desfășurate de agenții economici, de nivelul
produsului intern brut, de soluțiile adoptate de autoritățile publice cu privire la modul de
satisfacere a nevoilor sociale și de finanțare a cheltuielilor pe care le antrenează.
b) Proveniența resurselor financiare. Pentru satisfacerea nevoilor sociale, organele de decizie
folosesc, în principal, resursele interne și numai în mod auxiliar pot apela la resursele
externe. Resursele financiare interne pot proveni, în proporții diferite, de la sectoarele
public și privat, în funcție de structura de proprietate din economie. Organele financiare
pot promova o politică financiară egală pentru toți agenții economici, indiferent de forma
lor de proprietate, (la venituri egale, contribuția financiară este egală pentru toți agenții
economici) sau o politică financiară preferențială (contribuția este relativ mai mică pentru
cei care aparțin sectorului privilegiat).

În ceea ce privește dimensionarea contribuției persoanelor fizice la formarea fondurilor

financiare publice, organele de decizie pot opta pentru:

● Contribuție egal repartizată pe plătitori (utilizată în antichitate și în evul mediu);

● Contribuție diferențiată, care are la baza diverse criterii: puterea contributivă a plătitorilor;
situația personală a contribuabililor; capacitatea de muncă; grupa socio-profesională
căreia îi aparține.

c) Metodele de prelevare . Contribuția la formarea fondurilor publice poate îmbrăca forma:

- impozitelor și taxelor stabilite în mod individual pe persoane fizice și juridice; -

impozitelor și taxelor percepute la vânzarea de bunuri sau la prestările de servicii.

Deoarece cele două tipuri de impozite și taxe sunt dimensionate și percepute în mod diferit și
produc efecte diferite asupra plătitorilor luați în mod individual, ca și asupra economiei privite în
ansamblu, este necesar ca organele de decizie să cunoască exact caracteristicile acestora,
mecanismele lor de funcționare și impactul pe care îl produc la introducerea fiecărui impozit nou
sau la modificarea impozitelor existente. Având în vedere că impozitele și taxele reprezintă nu
doar metode de prelevare a resurselor financiare la fondurile publice, ci și pârghii financiare de
influențare a proceselor economice, ele trebuie astfel concepute încât să contribuie la: creșterea
investițiilor, crearea de noi locuri de muncă, creșterea nivelului calitativ și a competitivității
9
produselor etc.

Politica financiară în domeniul creditului bancar

În cazul creditelor bancare, strategiile se referă la raportul dintre banca centrală și celelalte
societăți bancare, aici rolul determinant revenind unei alte componente a politicii fmanciare și
anume, politica rnonetară.

Politica monetară cuprinde ansamblul acțiunilor, procedeelor și instrumentelor prin care

autoritățile monetare ale statului influențează activitățile economico-sociale, în scopul realizării
obiectivelor generate de politica economică.

Principalele obiective ale politicii monetare, vizează:

● stabilitatea ofertei de monedă la un nivel cât mai apropiat de cererea de monedă; ●

fixarea unor dobânzi reale pozitive și cât mai stabile, în scopul plasării în condiții
favorabile a capitalurilor interne și internaționale și pentru asigurarea creșterii regulate a
masei monetare;
● stabilirea nivelului cursului de schimb, astfel încât nivelul mediu al prețurilor interne să
fie cât mai apropiat de cel al produselor comparabile de pe piața externă.

Principalele instrumente ale politicii monetare și de credit, se referă la:

Instrumentele de influențare a lichidității bancare, care includ:

a) îrnprumuturile acordate băncilor comerciale de către banca centrală (refinanțarea
bancară), care se poate face:
direct (prin rescont),indirect ( prin piața monetară).
b) operațiunile de open-market, care reprezintă intervenția băncii centrale pe piața titlurilor de
stat ( achiziția sau vânzarea acestora pe piață) în scopul creării sau retragerii monedei din
circulație.
c) regimul rezervei minime obligatorii, care obligă băncile comerciale să mențină în conturi un
depozit proporțional cu depozitul clienților lor.
Plafonarea creditului bancar prin repartizarea de către autoritatea monetară a volumului
creditelor pe care îl pot acorda băncile, în scopul limitării masei monetare. Politica selectivă a
creditelor presupune încurajarea creditării anumitor sectoare sau activități economice în scopul
atingerii anumitor obiective de interes major pentru societate.

Politica financiară în domeniul asigurărilor de bunuri și persoane

În acest caz strategiile politicii financiare se referă la configurarea aparatului specializat, locul și
rolul societăților de asigurări și reasigurări, modul de constituire al fondurilor și rezervelor
obligatorii, selectarea riscurilor, calcularea drepturilor de asigurare, etc

10
Capitolul II. DIRECȚII ESENȚIALE ALE POLITICII FINANCIARE A REPUBLICII
MOLDOVA

1.4. Obiectivele și acțiunile ce le prevede politica financiară în Republica Moldova

Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criza economica aproximativ de un

deceniu, statul se confruntă cu dificultăți mari de ordin financiar, care stopează atingerea
obiectivelor politicii generale a statului. Problemele financiare și lipsa unor investiții consistente
caracterizează toate componentele activității publice private. Identificarea, antrenarea și
fluidizarea resurselor financiare, reclamă politici și actiuni neordinare. Republica Moldova are
nevoie de un aflux masiv de resurse financiare. Investițiile străine directe nu vor întârzia dacă va
exista o consecvență politică în favorizarea acestor plasamente. Sunt absolut necesare măsuri
energice în perfecționarea sistemului legislativ privind investițiile, extinderea exportului(prin
sporirea competitivității produselor autohtone), disciplinarea regimului fiscal, negocierea unor
credite preferențiale cu destinație specială, asistență externă prin intermediul unor instituții
financiare specializate etc.

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective și acțiuni:

Obiective:

● Onorarea obligațiunilor financiare la toate nivelurile;

● Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară;
● Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB;
● Promovarea echității fiscale, transparenței, stabilității și simplității politicii financiare;
● Asigurarea stabilității fiscale

Acțiuni:

● Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilitățile reale de colectare a veniturilor;

● Echilibrarea bugetului consolidat, ținând cont de sporirea locurilor de muncă
● Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ținând cont de programele eșalonate pentru
fiecare perioadă;
● Limitarea cotei externe în volumul anual al PIB;
● Finanțarea deficitului bugetar cu preponderența din contul împrumuturilor interne.

Politica bugetară, fiind strîns legară cu cea monetar – creditară, pînă în anul 2005 va fi
direcţionată spre asigurarea onorarii obligaţiilor financiare ale statului la toate nivelurile,
susţinerea stabilităţii financiare, eliminarea elementelor nestimulatoare şi dezvoltarea elementelor
stimulatoare ale procesului bugetar, eficientizarea şi optimizarea substanţială a cheltuielilor
publice şi menţinerea în limite acceptabile a deficitului bugetar. Scopul principal al politicii
bugetar – fiscale de perspectiva pe termen mediu constă în menţinerea creşterii economice şi
soluţionarea celor mai acute probleme sociale prin ameliorarea condiţiilor de funcţionare a
sectoarelor social – culturale. În domeniul optimizării cheltuielilor şi reducerii deficitului
bugetului de stat, vor fi luate următoarele acțiuni:

● ajustarea în continuare a cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de acumulare a

11
 veniturilor la buget şi obţinerea unei stabilităţi bugetare.
● reevaluarea întregului sistem de servicii publice şi transferul unor activităţi în sfera
privată.
● perfecţionarea sistemului de planificare bugetară prin implementarea metodei de
fundamentare a bugetului pe baza de programe.
● stabilirea priorităţilor de cheltuieli sub aspect funcţional şi instituţional. ● finanţarea
programelor bugetare doar în cazul cînd acestea sînt direcţionate în sectoarele
prioritare ale economiei sau conţin obiective de performanţă clar definite, cu un cert
impact pozitiv asupra creşterii economice şi standardelor de viaţă ale populaţiei.

În scopul modernizării procesului bugetar vor fi întreprinse următoarele măsuri:

● utilizarea modelelor econometrice moderne în cadrul corelării mărimii prognozate a

veniturilor în buget cu prognozele privind dinamica principalelor indicatori
macroeconomici şi cu politicile economice şi sociale ale statului pentru anul
respectiv;
● perfecţionarea sistemului de transferuri alocate de la bugetul de stat către bugetele
unităţilor administrativ – teritoriale.

Politici fiscale.

În perspectiva medie, perfecţionarea sistemului fiscal va consta în redarea acestuia a unui

caracter mai stimulatoriu şi echitabil. Obiectivele principale ale politicii fiscale sînt: diminuarea
presiunii fiscale, asigurarea transparentei, simplificarea şi stabilizarea sistemului fiscal şi
extinderea în continuare a bazei de impozitare. Ameliorarea sistemului fiscal, bazat în principal
pe impozitarea indirectă( TVA, accize), rata de rezultatele finale ale activităţii producătorilor şi
posibilităţile de stimulare a exporturilor, impune o creştere a rolului impozitelor legate într – o
măsură mai mare de rezultatele activităţii economice a producătorilor.

Pentru a stimula cererea internă, vor fi treptat majorate veniturile neimpozabile ale persoanelor
fizice pînă la nivelul minimului de existenţă. Perfecţionarea sistemului fiscal implică efectuarea
următoarelor acțiuni:

● reducerea treptată a presiunii fiscale pînă la nivelul care va asigura o creştere

durabilă a producţiei şi investiţiilor;
● monitorizarea presiunii fiscale în toate sectoarele economiei;
● aplicarea unei noi modalităţi de impozitare a proprietăţii imobiliare, conform
cadrului legislativ respectiv privind evaluarea proprietăţii în scop de impozitare; ●
uniformizarea sistemului fiscal concomitent cu simplificarea procedurilor fiscale; ●
adoptarea integrală şi aplicarea Codului fiscal;
● revizuirea cotelor accizelor pentru mărfurile supuse accizelor, care contribuie
nesemnificativ la formarea părţii de venituri;
● consolidarea disciplinei fiscale şi intensificarea controlului fiscal;
● intensificarea combaterii fraudelor financiare şi a evaziunilor fiscale;
● eliminarea totală a compensaţiilor reciproce şi plăţilor în natură;
● implementarea în administrarea fiscală a tehnologiilor informaţionale.
12
În scopul perfecţionării politicii vamale, regimul taxelor vamale se va stabili în baza cerinţelor ce
rezultă din calitatea Moldovei de membru al O. M. C. şi potrivit necesităţii de a dezvolta şi
susţine producătorul autohton, astfel:

● taxe vamale relativ mici pentru importul materiilor prime utilizate în procesul de
producere, al utilajelor, diverselor aparate tehnice şi al mărfurilor de menire
socială, care nu se produc în ţară;
● taxe vamale relativ mari la importul produselor finite,în special la mărfurile care
concurează producţia autohtonă şi constituie aşa – numitul “import concurenţial”.

Politici monetar – creditare

Politica promovată de Banca Moldovei în colaborare cu Guvernul va fi orientată spre menţinerea

stabilităţii monedei naţionale, reducerea nivelului inflaţiei, stabilirea pieţei valutare şi
consolidarea sistemului bancar.

Măsurile care vor asigura atingerea acestor obiective vor fi următoarele:

● utilizarea în continuare a instrumentelor politicii monetare şi valutare: operaţiuni de piaţă

deschisă, acordarea facilităţilor de lombard şi a creditelor overnight, acceptarea de
depozite de la bănci, stabilirea şi urmărirea respectării normelor de menţinere a rezervelor
obligatorii ect.;
● reducerea treptată a datoriei Guvernului în volumul creditului intern al Băncii Naţionale a
Moldovei(denumirea în cele ce urmează BNM);
● majorarea rezervelor valutare ale BNM;
● creşterea ofertei din partea Băncii Naţionale a Moldovei şi corespunzător a masei monetare
(în condiţiile majorării produsului intern brut real şi veniturilor reale), determinate de
stabilizarea şi sporirea ulterioară a cererii de bani în economie. Drept consecinţă a
consolidării încrederii în moneda naţională, se prevede reducerea treptată a ponderii
banilor în circulaţie (MO) în volumul masei monetare (MZ) de la 41.7% pînă la 37.5 la
sută şi creşterea corespunzătoare a multiplicatorului monetar;
● crearea unui serviciu de depistare a cazurilor de spălare a banurilor şi a mecanismelor de
prevenire a fenomenelor respective;
● raţionalizarea politicilor ratelor dobînzii în scopul asigurării unui acces mai larg al
producătorilor la credite, inclusiv prin utilizarea eficienţa a instrumentelor aflate la
dispoziţia BNM;
● perfecţionarea mecanismelor de creditare de către sfera bancară a proiectelor şi
programelor prioritare, realizate cu suportul resurselor bugetare;

● stimularea dezvoltării formelor moderne de creditare bancară (creditarea ipotecara, precum

şi altor forme de credite);
● elaborarea şi aplicarea unor mecanisme eficiente de integrare a sectoarelor producătoare şi
a celui financiar(în special, bancar) întru încurajarea creşterii economice, deţinerea
acţiunilor băncilor de către agenţii ne bancari şi invers;
● încheierea acordurilor multilaterale privind coordonarea activităţilor de piaţă. ● încurajarea
13
băncilor comerciale în atragerea economiilor populaţiei şi ale persoanelor juridice şi
transformarea acestora în investiţii prin consolidarea în continuare a sistemului bancar şi
crearea unui sistem adecvat de asigurare a depunerilor, inclusiv elaborarea şi adoptarea legii
privind garantarea depunerilor.

14
 CONCLUZIE
Politica poate fi definită ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii și interese inițial
divergente ajung la decizii colective socotite ca fiind obligatorii pentru respectivul grup și
impuse ca o linie de conduită comună. Înainte de a prelua puterea politică și guvernamentală,

fiecare formațiune politică își stabilește un program politic și de guvernare. Programul de

guvernare în perioada pre-electorală este elaborat în funcție de doctrina politico-economică a
partidului politic, de interesele economico-sociale ale categoriilor de susținători, de conjunctura
internă și internațională.

Pentru realizarea obiectivelor de guvernare, dar și pentru aplicarea continuă a politicilor statului
este nevoie de finanțare publică - toate politicile publice au nevoie de fonduri publice, ele
acționând întotdeauna, în complementaritate, cu politica economico-financiară, dar și de
intervenția statului în economie cu ajutorul pârghiilor economice și al instrumentelor,
instituțiilor, organelor si reglementărilor financiare. Astfel, putem afirma că metodele și
mijloacele concrete privind procurarea și dirijarea resurselor financiare, precum și instrumentele,
instituțiile și reglementările financiare utilizate de stat pentru influențarea proceselor economice
și a relațiilor sociale, într-o etapă determinată, constituie componente ale politicii financiare a
acestuia.

Politica financiara face parte integrantă din politica generală a statului și are ca scop realizarea
programelor de dezvoltare economică, promovare a progresului tehnic și științific, formare
profesională, recalificare și reîncadrare în muncă a șomerilor, ocrotire a sănătății populației,
protecție socială, dezvoltare a culturii, protecția mediului, apărare națională.

În mod obișnuit, obiectivele politicii financiare sunt puse în legătură directă cu scopul declarat al
dezvoltării economico-sociale a unei țări, respectiv cu obiectivele ce și le propune fiecare entitate
economică sau socială. Astfel, asigurarea creșterii economice și contracărarea stagnării sau
recesiunii economice, declarate ca obiective ale politicii generale, trebuie să aibă corespondent
într-o politică financiară de stimulare a investițiilor și a consumului etc. Asemănător, includerea
în programul de guvernare (al unei grupări sau alteia) a creșterii capacității de apărare națională
trebuie să-și găsească un corespondent în deciziile privind finanțarea acestui obiectiv.

Instrumentele și tehnicile de realizare a obiectivelor politicii financiare reprezintă, la rândul lor,

componente ale acesteia, prin care se conturează modul concret de înfăptuire a fluxurilor bănești,
în corespondență cu scopurile cărora le sunt subordonate activitățile financiare. În același sens, la
nivelul întreprinderilor, politica financiară se integrează programelor vizând funcționarea și
dezvoltarea acestora, inclusiv adaptarea activității lor la cerințele pieței interne și externe.

Totodată, pornind de la accepțiunea largă dată finanțelor, se conturează și un conținut mai

cuprinzător al politicii financiare, incluzând politica financiar-monetară - în care sunt implicate
autorități publice -și politicile financiare ale entităților economico-sociale private. În această
accepțiune, se pot distinge mai multe componente ale politicii financiar-monetare, între care,
politica fiscală, politica bugetară, politica monetară și valutară etc., promovate de către
autoritățile publice și politica financiară a întreprinderii, promovată de firme, organizații,
instituții autonome
15
Prin conținutul său, politica financiară este indisolubil legată de celelalte componente ale politicii
economice. Astfel, dacă politica economică a statului își propune, ca obiective, dezvoltarea,
retehnologizarea și modernizarea ramurilor economiei naționale, relansarea economică,
participarea mai largă a țării la schimburile internaționale și pe această bază, creșterea

economică durabilă, distribuirea mai echitabilă a veniturilor etc., politica financiară trebuie să se
înscrie pe aceleași coordonate.

Consider că obiectivele politicii financiare (a statului) ar putea fi sintetizate astfel: să favorizeze

progresul economic; să regularizeze conjunctura economică; să realizeze justiția socială, sub
aspect financiar.

16
 BIBLIOGRAFIE
I. Lucrări științifice

1. Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus – Economie politica (TO – Economics), Editura

Teora, Bucuresti, 2001, p. 58.
2. Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus – Economie politica (TO – Economics), Editura
Teora, Bucuresti, 2001, p. 743.
3. Iulian Vacarel si colaboratorii – Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
2003, p. 110.
4. Iulian Vacarel si colaboratorii – Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
2003, p. 112.
5. Iulian Vacarel si colaboratorii – Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
2003, p. 624.
6. Carmen Corduneanu – Sistemul fiscal in stiinta finantelor, Editura CODECS, Bucuresti,
1998, p. 379-381.
7. Dictionar macmilian de economie moderna, Editura CODECS, Bucuresti, 1999, p. 305.
8. Nita Dobrota, coordonator – Dictionar de economie, Editura Economica, Bucuresti, 1999, p.
354-356.
9. Maria – Mariana Dobran – Dictionar economic explicativ, Editura Eurostampa, Timisoara,
2003, p. 148-149.

II. Webografie

1. https://www.scrigroup.com/finante/Politica-financiara52679.php
2. https://www.stiucum.com/finante/finate-publice/Politica-financiara31432.php 3.
https://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/POLITICA-FINANCIARA4 3.php
4. https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/POLITICA-FINANCIARA15856.php 5.
https://www.academia.edu/33275503/Tema_2_Politica_financiară
6. https://www.stiucum.com/finante/finate-publice/Conceptul-de-politica-financia12136.php

17