Calamitati naturale

Realizator:
Voicu Bogdan
 În ultimele trei
decenii, diferite
calamităţi naturale au
generat pe Glob peste
trei milioane de
victime, au cauzat
boli, sărăcie şi multe
suferinţe pentru 1
miliard de oameni şi
au produs pagube
materiale de sute de
miliarde de dolari.
 Conform estimărilor experţilor
ONU, anual omenirea cheltuie
pentru lichidarea consecinţelor
diverselor fenomene extreme
suma uriaşă de peste 60
miliarde de dolari SUA. În anul
2002 calamităţile naturale au
cauzat circa 11 mii de jertfe, în
anul 2003 numărul acestora a
crescut la peste 50 de mii parţial
din cauza seismului devastator
din Iran (26 decembrie 2003 ),
iar în anul 2004, în primul rînd,
din cauza seismului foarte
puternic din Indonezia şi
valurilor uriaşe tsunami (26
decembrie 2004) numărul
jertfelor s-a ridicat la peste 300
mii oameni şi prejudicii
materiale în valoare de peste 5
miliarde dolari. Numărul
oamenilor care suferă indirect
Cutremure de pămînt.
 Republica Moldova se află într-o zonă
seismică activă. Acest fapt este generat de
mişcările tectonice active, care au loc în
imediata vecinătate cu noi, în regiunea
munţilor Carpaţi (sectorul Vrancea) .
 În decursul ultimilor 215 ani pe teritoriul
Moldovei s-au declanşat 18 cutremure de
pîmînt cu puterea de 7- 9 grade după scara
de 12 grade, dintre care 4 - cu putere de 9
grade (în anii 1865, 1894, 1934, 1940), 6
cu o putere de 7-8 grade (în anii 1790,
1802, 1821, 1829, 1877, 1986) şi 8 – cu o
putere de 7 grade (1821, 1838, 1866,
1893, 1894, 1940). Toată informaţia
instrumentală, istorică şi geologică
acumulată de către specialiştii Institutului
de Geofizică şi Geologie din Republica
Moldova a fost pusă la baza elaborării unei
hărţi pentru întreaga ţară, care delimitează
 Cutremurele de pământ sau mişcările seismice,
ocupă unul din primele locuri în rândul
fenomenelor naturale aflate la originea marilor
catastrofe naturale. Impactul lor este cu atât mai
mare atunci când afectează zone intens populate.
În plus, dacă în aceste zone construcţiile civile
sunt ridicate fără a se respecta normele de
protecţie împotriva cutremurelor, atunci dezastrul
este greu de imaginat, pierderile materiale şi de
vieţi omeneşti fiind imense. În general,
cutremurele de pământ sunt percepute ca mişcări
puternice sau trepidaţii uşoare ale anumitor
porţiuni ale Pământului, produse de eliberarea
neaşteptată a tensiunilor acumulate în crusta
terestră, de erupţii vulcanice sau, în anii din
urmă, de activităţile umane, în special cele cu
specific militar. Multă vreme aceste fenomene,
alături de altele, şi-au găsit explicaţia în folclor,
mitologie sau religie. Mişcările seismice
reprezintă expresia deplasării undelor elastice
prin diverse medii, în cazul de faţă prin stivele de
roci ce alcătuiesc scoarţa terestră. În fapt, micile
 Disciplina care studiază aceste mişcări se numeşte seismică
şi face parte din marea familie a geo-ştiinţelor. Pe lângă
seismică, disciplină preponderent teoretică ce se ocupă în
primul rând cu studiul cauzelor care duc la apariţia acestor
manifestări telurice, o serie de alte discipline studiază pe
de-o parte efectele şi impactul acestor manifestări, iar pe
de altă parte sursele şi cauzele micilor seisme ce ne
afectează viaţa de zi cu zi. Aceste discipline se încadrează
în grupa ştiinţelor mediului. Anual, pe glob se înregistrează
circa un milion de seisme dintre care, din fericire, doar în
jur de 100 au efecte negative. Din cauza cutremurelor,
anual, în jur de 1400 de oameni îşi pierd viaţa. Datorită
efectelor lor dezastruoase, cutremurele sunt fenomene
intens studiate de către specialişti, în vederea descifrării
cauzelor, naturii şi capacităţii de distrugere, în scopul
prevederii şi mai ales al limitării efectelor lor. În general,
publicul larg ştie foarte puţine lucruri despre cutremure,
cauzele şi mecanismele de producere a cutremurelor
rămânând în apanajul specialiştilor. Pentru a înţelege însă
pe deplin ce sunt cutremurele şi care este sursa acestora,
trebuie să înţelegem structura Pământului. În prezent se
cunoaşte că majoritatea cutremurelor (peste 90%) sunt în
legătură directă cu structura părţii superioare a globului
terestru, fiind caracterizate prin localizarea lor în anumite
regiuni şi o frecvenţă ridicată a producerii lor.
 De altfel distribuţia lor spaţială este o reflectare a teoriei
tectonicii globale, teorie care explică cel mai bine această
structură. Se admite că partea superioară a globului
pământesc ce defineşte crusta terestră, este alcătuită dintr-
o serie de plăci litosferice aflate în continuă mişcare. În
general se consideră că Pământul are o alcătuire
concentrică fiind format din nucleu, manta (inferioară şi
superioară – vâscoasă) şi crustă (oceanică şi continentală).
Ne putem imagina, deci, partea superioară a globului
terestru ca un imens puzzle, în care piesele se mişcă relativ
unele faţă de altele, depărtându-se sau apropiindu-se, cu
viteze foarte mici desigur. Este cazul celui mai recent şi
celui mai devastator cutremur pe care omenirea l-a
cunoscut vreodată şi anume cel din 26 decembrie 2004
produs în zona Indoneziei, Oceanul Indian, la conjuncţia a
trei mega plăci tectonice care se deplasează una către
cealaltă: Eurasiatică, Indiană şi Australiană. Este al cincilea
cutremur cu magnitudine mai mare sau egală cu 9 pe scara
Richter produs din anul 1900 până în prezent, însă ca
impact social şi pagube materiale este, de departe, cel mai
catastrofic. Cele peste 280.000 de victime şi pagubele
materiale de miliarde de dolari vorbesc de la sine. Situaţia
geologică din zonă este mult prea complexă pentru a fi
abordată în momentul de faţă, însă faptul că în zonă nu a
mai avut loc un seism puternic de o lungă perioadă de timp
a dus la acumularea de tensiuni enorme în interiorul
 Eliberarea instantanee a imensei energii şi cedarea
catastrofică la o profunzime de circa 30 km în interiorul
scoarţei terestre (relativ aproape de suprafaţă, dacă ne
gândim că seismul din martie 1977 din România a avut un
hipocentru situat la 95 km, iar cele mai frecvente în această
zonă se produc la adâncimi între 130-150 km), au dus la
deplasări pe orizontală şi verticală de 15-20 m. Oscilaţiile
puternice ale scoarţei au dus la apariţia unui fenomen care
este asociat frecvent seismelor cu epicentre în zonele
oceanice şi anume tsunami. Aceste tsunami sunt valuri
uriaşe, adevărate ziduri de apă care se deplasează cu
viteze foarte mari dinspre zona epicentrală dar care se
atenuează în zonele de ţărm, însă amplitudinea (înălţimea)
creşte pe măsură. Se apreciază că cel din 26 decembrie a
avut o viteză de circa 800 km/h şi o înălţime în zonele de
ţărm de peste 10 m. Prevederea cutremurelor reprezintă în
prezent una dintre problemele cel mai intens studiate. În
ultimele decenii, s-au făcut progrese importante în
descifrarea şi înţelegerea fenomenelor seismice lărgindu-se
reţelele de staţii seismice. Informaţiile obţinute sunt
centralizate şi prelucrate cu ajutorul calculatoarelor, din ce
în ce mai puternice. Cercetătorii au încercat să pună la
punct diferite mijloace de predicţie. Unele de natură
geologică, geofizică, geochimică, radiochimică,
hidrochimică, iar altele de natură biologică, însă toate
metodele de predicţie integrează implicit date şi modelări
 Nu se poate spune încă cu precizie când şi ce
magnitudine va avea următorul cutremur, ci doar
că va avea loc… şi cu cât perioada trecută de la
cutremurul anterior este mai mare cu atât
probabilitatea producerii unui cutremur cu
magnitudine mai mare este mai ridicată. Soluţia
cea mai eficientă pentru limitarea efectelor
cutremurelor o reprezintă respectarea normelor şi
metodologiei antiseismice în construcţii. Normele
şi standardele din construcţii au în vedere riscul
seismic din diferite zone, raportându-se în special
la hărţile de zonare seismică elaborate de către
institutele de specialitate. Pentru a rămâne
optimişti, trebuie să precizăm că, în unele ţări, s-
au realizat progrese deosebite în domeniul
construcţiilor antiseismice. În acest sens, putem
aminti exemplul Japoniei. La 15 ianuarie 1993, s-a
produs un cutremur foarte puternic, având
epicentrul la 800 km nord de Tokyo, în apropierea
oraşului Kuşiro. Magnitudinea sa a fost de 7.5.
Datorită respectării normelor şi standardelor de
protecţie antiseismică, au fost avariate doar 40
 Alunecările de teren. 
 Alunecarile de teren se produc pe versantii dealurilor prin
deplasarea rocilor de-a lungul pantei sau lateral ca urmare a unor
fenomene naturale ( ploi torentiale, miscari tectonice, prabusiri ale
unor grote, eroziuni puternice) sau chiar ca urmare a unor
activitati umane. Alunecarile de teren sunt totusi foarte
periculoase prin afectarea unor constructii, determinata de
deplasarea terenului sau prin acoperire. Ele pot de asemenea ,
bara cursul unor ape curgatoare creând baraje de acumulare
temporare sau permanente, sau produc chiar distrugerea unor
baraje.
 Alunecarile de teren sunt foarte raspandite in tara noastra, dupa
statisticile intocmite, existand o suprafata de 900.000 ha pe care
se pot produce alunecari de teren. In Romania, cea mai
importanta si cunoscuta alunecare de teren a constituit-o
deplasarea varfului Suhardelul, bararea raului Bicaz si formarea
lacului Rosu.
 Alunecari de teren de mai mare amploare s-au produs la Malu cu
Flori (1979) si
 Varfuri (1980) in judetul Dambovita, Zemes (1992) in judetul
Bacau si Izvoarele (1993) in judetul Galati. Au fost distruse 110
case, grav avariate 21, iar peste 25 ha de pamant au fost puternic
degradate.
 Inundatiile
 Inundatiile produse de ploi depasesc uneori albia raurilor, prin revarsarea
apelor acoperindu-se suprafete mari de teren. Si inundatiile, ca si celelalte
tipuri de calamitati se pot datora unor fenomene naturale, dar si unor
activitati umane (inundatii accidentale)
 Cele mai frecvente inundatii sunt, insa, cele datorate revarsarii apelor
curgatoare sau formarii unor torente, ca urmare a unor ploi abundente, de
lunga durata, sau topirii rapide a straturilor de zapada, a blocarii cursurilor
de apa de catre gheturi sau crearii unor baraje artificiale prin alunecari de
teren etc. Ploile torentiale si topirea zapezilor creeaza conditii pentru
cresterea nivelurilor apelor curgatoare si revarsarii acestora peste albie,
ceea ce poate afecta suprafete intinse de teren. Acest fenomen conduce la
crearea unui front de apa denumit unda de viitura, a carei amploare
depinde de cantitatea si durata precipitatiilor, precum si de distributia
acestora in cadrul unui bazin hidrografic. Undele de viitura pot transporta
cantitati de apa de cateva sute de ori mai mari decat in mod obisnuit. In
tara noastra, in 1970, Muresul a transportat in zona Aradului 2.400 m3/s
apa, in comparatie cu 21 m3/s, cat realizeaza in regim normal.
 In Romania exista aproape 1.000 de localitati si peste 1.500.000 ha de
teren care pot fi inundate de: Mures, Somes, Tisa, Crisuri, Dunare, Arges,
Bega, lalomita, Timis, Jiu, Olt, Buzau, Prut, Siret si altele.
 Inundatiile au fost si vor fi in continuare in atentia inspectoratelor de SU , in
primul rand pentru salvarea oamenilor surprinsi de ape si, ulterior, pentru
asigurarea conditiilor necesare pentru cazare, asigurarea nevoilor de
alimente, asistenta medicala etc.
 Inzapezirile
 Inzapezirile si avalansele apar ca rezultat al caderilor abundente
de zapada si viscolelor care pot dura de la cateva ore pana la
cateva zile. Ele ingreuneaza in special deplasarea mijloacelor de
transport de toate tipurile (rutiere, feroviare si chiar aeriene),
activitatea in obiectivele agricole, aprovizionarea cu materii prime,
energie electrica si gaze pentru agentii economici, precum si
telecomunicatiile.
 Pentru idepartarea cantitatilor mari de zapada de pe caile de
acces si pentru reluarea normala a activitatilor economico-sociale,
sunt necesare un numar mare de mijloace mecanice specializate
si adaptate. Formatiunile de protectie civila care dispun de tehnica
au un rol important in actiunile de deblocare a cailor de acces si
asigurarea reluarii activitatilor in localitatile si zonele afectate de
cantitati mari de zapada. In tara noastra, in fiecare an, sunt zone
intinse acoperite cu un strat gros de zapada, mai ales in cele de
deal si de munte in timpul iernii, dar si in cele de campie, de la
arcul carpatic Buzau spre Braila - Constanta, cand zapada este
viscolita si se ajunge la introieniri masive. Cea mai mare cantitate
de zapada cunoscuta in Bucuresti a fost in anul 1953, cand s-au
format troiene de 2-3 m inaltime si se circula cu schiurile, doar
pentru aprovizionarea unor spitale.
 Avalansele se produc, de regula, in muntii cu versanti abrupti si se
formeaza din zapada care se strange pe pantele din apropierea
varfurilor. Rezulta astfel nameti uriasi care, in anumite conditii
 Incendiile de padure
 Incendiile de padure au loc datorita secetelor indelungate, fulgerelor,
focurilor neglijente ale omului (intretinute de vantul prielnic). In aceste
zone actioneaza, de obicei, inspectoratele de SU , care dispun de tehnica
adecvata situatiei si terenului.
 Epidemiile si epizootiile intra tot in raza de actiune a inspectoratelor de SU
avand o metodologie separata pentru rezolvarea acestor probleme de
aceasta natura prin actiuni profilactice , de informare a populatiei si prin
metode specifice.
 In secolul XX, in lume au avut loc calamitati care au dus la mari pierderi
umane si materiale, astfel:
 - cel mai violent cutremur s-a produs in Alaska (SUA) avand o magnitudine
de 8,5 grade pe scara Richter (a produs victime putine - 130 -, datorita
densitatii reduse a populatiei);
 - in Peru, ca urmare a cutremurului din 1970, si-au pierdut viata 66.800 de
oameni, 200.000 au fost raniti si 800.000 au ramas fara locuinte;
 - in urma prabusirii unui versant de calcar (aproximativ 240 milioane m3)
in barajul de pe raul Vaiant (Italia), a rezultat formarea unui val de peste
100 m (peste coronament), care a distrus complet, in circa sapte minute,
localitatea Longaranne, iar 2.100 de persoane si-au pierdut viata;
 - in China, prin revarsarea fluviului lan-Tze, in urma unei ploi abundente, au
fost inundate peste 600 de localitati; totalul victimelor fiind intre 2,3-2,7
mi­lioane persoane;
Efectele calamitatilor naturale

 Cutemurele de pamant se considera ca detin un loc

aparte in cadrul calamitatilor naturale, prin urmarile
lor dezastruase. Cutremurele care au afectat grav tara
noastra in secolul XX si care au produs pierderi umane
si materiale considerabile au avut loc in 10 noiembrie
1940 si 4 martie1977. In afara de acestea, trebuie
mentionate si cutremurele din 30 august 1986, 30 mai
1990, precum si cele de dupa 12 iulie 1991 din zona
Banloc - Timis, care au produs avarieri de cladiri si
moartea ori ranirea multor oameni.
 Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a provocat,
distrugerea a circa 500 de cladiri joase in zona
Vrancea si avarierea multor cladiri inalte din generatia
cu schelet de beton armat, inclusiv prabusirea
blocului ,,Carlton" (cu 14 nivele) din Bucuresti.
 Cutremurul din 4 martie 1977 a provocat, la randul
sau, 1.570 de pierderi omenesti, 11.300 de raniti (90%
dintre victime numai in Bucuresti), 32.900 de locuinte
avariate, a lasat 35.000 familii fara adapost, pagubele
 Cutremurele de pamant pot provoca:
 -                     blocarea unor intersectii de strazi
principale, ca urmare a colapsului unor cladiri si
impiedicarea actiunilor de deblocare salvare.
 -                     Distrugerea retelelor utilitare vitale
(energie electrica, transport, telecomunicatii) si
izolarea unor zone.
 -                     Declansarea unor incendii.
 -                     Distrugerea sau scoaterea din functiune
a unor dotari spitalicesti.
 -                     Distrugerea unui numar mare de
locuinte de locuit si imposibilitatea de a mai caza
temporar populatia din zona respectiva.
 Asupra populatiei, efectele seismelor se pot manifesta
prin:
 -         actiunea directa (pierderi de vieti omenesti si
raniri), ca urmare a avarierii si prabusirii unor
constructii (sau a unor elemente din structura
acestora, a mobilierului si obiectelor), a incendiilor si
inundatiilor post-seismice
 -         actiunea indirecta (pierderi de vieti si raniri,
afectiuni psihice), ca urmare a unor fenomene
 Se pot forma trei zone de distrugere, astfel:
 • o zona cu distrugeri de imobile si din care nu
raman decat scheletele de rezis-tenta, ingropate
mai mult sau mai putin sub daramaturile de
suprastructura; masa si volumul daramaturilor
sunt variabile, dupa materialele folosite la
constructii: caramida, beton, beton armat, schelet
metalic etc.; in aceasta zona, caile de acces sunt
total blocate de daramaturi, iar drumurile,
podurile si via-ductele sunt distruse.
 • o zona cu distrugeri mai mult sau mai putin
totale, in special la constructiile usoare; cele care
sunt solid construite rezista; caile de acces in
aceasta zona sunt blocate prin caderea copacilor,
firelor, cablurilor si a vehiculelor rasturnate.
 • o zona cu daramaturi partiale si izolate, unde
caile de acces nu sunt blocate.