Referat la tema:

’’Consecintele catastrofei din

2011 in Japonia
(Focusima).Cutremur,
inundatii,accident nuclear.’’

Efectuat:
Chirica Felicia
Cutremur
Cutremur sau seism sunt termenii folosiți pentru mișcările pământului, ce constau
în vibrații generate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin
roci. Aceste vibrații rezultă din mișcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o
activitate vulcanică.
Cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mișcări ale plăcilor tectonice care
provoacă daune majore, seism sau mișcări seismice pentru cele care trec
neobservate și mișcări non-seismice pentru cele provocate de om.
Cutremurele puternice pot distruge construcții, clădiri, chiar localități întregi,
provoacă alunecări de teren, chiar catastrofe naturale. Cutremurele submarine pot
declanșa formarea de valuri uriașe (de până la 30 de metri înălțime și atingând
viteze neașteptate (800 km/h). Astfel, în Oceanul
Pacific fenomenele tsunami (provocate de cutremurele submarine) au produs
pagube materiale foarte mari, cu pierderi de vieți omenești.
Știința care se ocupă cu studiul cutremurelor (mișcărilor seismice) se
numește seismologie.

Cutremurele în istorie
Între secolul al V-lea î.Hr. și secolul al XIV-lea d.Hr., oamenii considerau că
seismele sunt provocate, de regulă, de curenți de aer aflați în interiorul cavităților
Pământului. Exista însă și ideea conform căreia cutremurele apăreau ca urmare a
tensiunilor existente în scoarță între apă și pământ, idee avansată de filosoful
grec Thales din Milet, în secolul al VI-lea î.Hr. Mai târziu, în primul secol al erei
noastre, Plinius cel Bătrân vorbea despre seisme ca fiind „furtuni subpământene”.

Cutremurul de pămân
Prin studiul cutremurelor, la observatoarele seismice răspândite pe glob, cu
ajutorul unui aparat de înregistrare a cutremurului s-a constatat că aceste mișcări
ale scoarței pământului au un centru în adâncime de propagare circulară a undelor
seismice. Punctul de la suprafață, (situat deasupra hipocentrului), în care se
măsoară intensitatea cutremurului este numit epicentru. De aceea intensitatea
cutremurului este definită nu numai de intensitatea și direcția de propagare a
undelor, ci și de profunzimea hipocentrului (adâncimi măsurate până la 700 km).
Intensitatea cutremurului, măsurată în epicentru, va fi cu atât mai mare cu cât
hipocentrul este mai aproape de suprafață. La un cutremur se pot deosebi mișcări
orizontale, verticale și de torsiune. În funcție de cauzele care le produc, se
deosebesc: cutremure tectonice, cutremure vulcanice și cutremure de prăbușire.

Distribuția cutremurelor
Harta seismicității evidențiază teritoriile în care seismele se manifestă puternic și
frecvent:
 centura de foc a Pacificului, căreia îi revin circa 80% din cutremurele
puternice globale și 90% din toată energia seismică anuală
 brâul Mediteranean-Himalaian, care cuprinde și munții Carpați cu zona
seismogenă Vrancea
Celelalte zone seismice, Oceanul Atlantic, partea interioară a Oceanului Pacific,
Riftul Est-African ș.a. au o activitate seismică mai redusă.
Țara cu cele mai frecvente cutremure este Japonia. Cele mai puternice cutremure
din România își au focarul în munții Vrancei, fiind produse de mișcări ale scoarței
terestre.
Există și zone unde cutremurele nu se produc. Aceste zone, numite aseismice sunt
următoarele: scutul baltic, canadian, brazilian, african, australian, platforma
rusă, Groenlanda ș.a..

Cauzele producerii cutremurelor

Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:
1. Naturale:

 deplasarea plăcilor tectonice

 erupții vulcanice
 impactul cu meteoriți
2. Antropice ( non-seismice)

 mijloacele de transport(produc minicutremure)

 explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)
 edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)
Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele
pot provoca pagube.
Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșează avalanșe și valuri
seismice, produce modificări ale mediului natural și antropic în funcție de
intensitatea și de modul de propagare a undelor, cu pierderi umane și economice.

Producerea cutremurelor
În momentul în care se declanșează cutremurul, din epicentru, adică din punctul
situat deasupra vetrei cutremurului, vor porni unde de șoc. Primele valuri care vor
porni se numesc unde primare sau unde P. Acestea sunt valuri longitudinale, care
se propagă asemănător cu undele sonore: produc mișcări în sens înainte – înapoi, în
direcția de propagare. Undele primare sunt urmate de undele secundare, sau undele
S. Sub efectul acestora, rocile se vor zgudui perpendicular pe direcția de mers. Al
treilea tip de unde, undele de suprafață, provoacă unduirea solului și accentuează
efectul distrugător al undelor secundare.
1. Unda P :
 este o undă longitudinală, de compresie
 determină mișcarea particulelor solului paralel cu direcția de propagare
 unda se deplasează prin compresie-dilatare în direcția de mers
 amplitudinea acestei unde este direct proporțională cu magnitudinea (energia
cutremurului)
 este percepută la suprafață de către oameni ca pe o săltare, un mic șoc în
plan vertical
 nu este periculoasă pentru structuri (clădiri) deoarece conține (transportă)
aproximativ 20% din energia totală a cutremurului
2. Unda S :

 este o undă transversală, de forfecare

 determină mișcarea particulelor solului perpendicular (transversal) față de
direcția de propagare
 deplasarea acestei unde este similară cu înaintarea unui șarpe (mișcări
ondulatorii stânga-dreapta față de direcția de înaintare)
 este resimțită la suprafață sub forma unei mișcări de forfecare, de balans în
plan orizontal
 este periculoasă, deoarece transportă aproximativ 80% din energia totală a
cutremurului
 determină distrugeri proporționale cu magnitudinea cutremurului și cu
durata de oscilație
 clădirile cad datorită intrării în rezonanță a frecvenței proprii de oscilație a
structurii clădirii cu frecvența undei incidente, în acest caz efectul distructiv
fiind puternic amplificat .
Suprafața globului este divizată în plăci tectonice. În timpul deplasării lor, acestea
inevitabil vor întâlni alte plăci tectonice în cale. Când două plăci se întâlnesc, își
lovesc și își deformează marginile astfel:

 1. Margini divergente
Dacă se întâlnesc două plăci a căror margini sunt formate din crustă oceanică și
care se mișcă depărtându-se una de alta, în spațiul care apare, iese la suprafață roca
încinsă din manta, formându-se vulcani. Această rocă încinsă se răcește în apa
oceanului, se întărește și duce la formarea unei noi cruste oceanice. Ea împinge
cele două plăci forțându-le să se depărteze ducând la apariția cutremurelor în locul
respectiv. Locul în care acest fenomen apare se numește zonă de divergență.

 2.Margini convergente
Când două plăci se ciocnesc, o parte din marginile lor se distruge. Rezultatul
acestor distrugeri depinde de tipul de cruste de la marginea plăcilor care se
ciocnesc. Astfel: - dacă se ciocnește o placă oceanică de una continentală, cea
oceanică, fiind mai subțire și mai densă va fi forțată să intre sub cea continentală
care este mai ușoară și mai groasă. Aici apare fenomenul de subducție . Crăpătura
scoarței pe unde placa pătrunde în manta se numește fosă. -când se ciocnesc 2 plăci
oceanice, de asemenea una poate fi împinsă sub cealaltă. -când se ciocnesc două
plăci continentale, se creează arii de munți pentru că marginile care se ciocnesc se
vor încreți, se vor compresa și vor fi împinse la suprafață. Acesta este procesul
formării munților prin încrețire (ex.: Himalaya). Zona în care două plăci se
ciocnesc se numește zonă de convergență.

 3.Când plăcile tectonice trec unele pe lângă altele ele vor aluneca, se vor
lipi, se vor freca una de alta ducând la apariția unei presiuni care va face ca
plăcile să se zguduie, să se smucească formând cutremure.

Măsurarea cutremurelor
Amploarea efectelor cutremurelor de pământ poate fi exprimată în două modalități:

 calitativ, prin intermediul intensității seismice, a intensității distrugerilor

cauzate de acestea, care diferă de la un amplasament la altul, fiind dependentă
de distanța față de epicentru și de condițiile locale de amplasament;
 cantitativ, prin intermediul magnitudinii, o măsură a energiei eliberate de un
cutremur, o valoare unică pentru un eveniment seismic, având la bază o
măsurătoare instrumentată.
O primă scară de apreciere a intensității cutremurelor a fost propusă de Michele de
Rossi (Italia, 1874) și Francois Forel (Elveția, 1881), care au publicat, independent
unul față de celălalt, scări de intensitate similare. Rossi și Forel au colaborat mai
târziu și au produs Scara Rossi-Forel în 1883. Scara Rossi-Forel folosea 10 grade
de intensitate (I...X), reprezentând primul grafic de măsurare a intensității folosit la
nivel internațional.
Ulterior, pentru aprecierea intensității unui cutremur s-a folosit Scara Mercalli,
inventată de vulcanologul și seismologul italian Giuseppe Mercalli (1902) - o scară
care stabilește intensitatea unui cutremur pe baza observațiilor personale,
subiective, din timpul cutremurului. În prezent, în Statele Unite este folosită Scara
de intensitate Mercalli modificată (MM), inventată în 1931 de seismologii
americani Harry Wood și Frank Neumann și compusă din 12 nivele de intensitate.
Scările de intensitate seismică cele mai utilizate astăzi sunt Mercalli modificată
(MMI), Rossi-Forel (R-F), Medvedev-Sponheur-Karnik (MSK-64), Scara
Macroseismică Europeană (EMS-98) și scara agenției meteorologice japoneze
(JMA). În România se utilizează scara MSK iar zonarea intensității seismice a
României se face conform SR 11100/1 din 1993. Prima normă seismică din lume
referitoare la asigurarea seismică a construcțiilor a intrat în vigoare la 5 iulie 1906,
după cutremurul catastrofal din San Francisco, California (18 aprilie 1906).
În cel de-al doilea caz, o măsură strict cantitativă a cutremurelor a fost introdusă de
Kiyoo Wadati în 1931 în Japonia. Pentru astfel de măsurători sunt utilizate diverse
aparate, denumite generic seismometre, destinate măsurării caracteristicelor
cutremurelor, precum accelerometrele. În 1855, Luigi Palmieri din Italia a inventat
un seismometru pe bază de mercur. Azi, pe baza acestor caracteristici precis
măsurate, cutremurele sunt evaluate folosind Scara Richter, dezvoltată în 1935 de
Charles Richter în California, SUA, pornind de la scara Wadati. Aceasta este o
scală logaritmică, folosită pentru evaluarea magnitudinii evenimentului seismic.
Înregistrarea continuă a acestor mărimi se face folosind echipamente speciale de
înregistrare, precum accelerografele sau/și seismografele. John Milne a fost primul
seismolog și geolog care a inventat primul seismograf modern, seismograful cu
pendul orizontal (1880), și a promovat construirea stațiilor seismologice. Anterior
lui, în jurul anului 132, omul de știință chinez Chang Heng a inventat primul
seismoscop, un instrument care înregistra cutremurele, cunoscut sub numele
de vasul dragonului.

Cutremure cunoscute
Europa

 464 î.Hr., Cutremur Sparta, 20.000 morți

 1268, Cutremur în Cilicia Turcia, 60.000 de morți
 1356, 18 octombrie, Cutremur la Basel, Elveția, până azi cel mai puternic
cutremur Europa centrală
 1456, 5 decembrie, Cutremur distruge orașul Napoli, 30.000 până la 40.000
morți
 1693, 11 ianuarie, Cutremur în Sicilia(Italia), 60.000 de morți
 1755, 1 noiembrie, Marele cutremur din Lisabona
 1756, 18 februarie, Cutremur pe
Valea Rinului, Germania cu Epicentru în Düren, Cutremur cel mai puternic din
Germania de gradul VIII apreciat pe Merc alli. Studii geologice ulterioare 6,2
grade Richter.
 1783, 4 februarie, Cutremur în (Calabria) Italia, 50.000 de morți
 1802, 26 octombrie, Cutremur cu magnitudine 8,2, România, zona seismică
Vrancea. Unul din cele mai puternice cutremure din România, resimțit pana în
Moscova, Moldova, Bulgaria, Turcia. Vezi și Cutremurul din 1802 (România).
 1908, 28 decembrie, (7,5 grade) Cutremurul distruge Messina (Sicilia)
și Reggio Calabria (pe peninsula Italiei) circa 84.000 morți (70.000 in Messina,
15.000 in Reggio Calabria).
 1915, 13 ianuarie, Cutremur în Avezzano Italia
 1940, 10 noiembrie, Cutremur de gradul 7,4 în România, circa 1.000 de
morți (vezi și Cutremurul din 1940)
 1952, 4 noiembrie, Cutremur de gradul 9 în Rusia
 1977, 4 martie, Cutremur de gradul 7,2 în România (vezi și Cutremurul din
1977)
 1978, 3 septembrie, Cutremur de gradul 5,7 în Albstadt, Schwäbische
Alb, Germania Pagube în valoare de milioane de mărci.
 1992, 13 aprilie, Cutremur de gradul 5,9 în Roermond graniță
cu Olanda și Germania, 1 mort
 1999, 17 august, Cutremur de gradul 7,4 în nord-vestul Turciei, peste 20.000
de morți
 2004, 27 octombrie, Cutremur de gradul 6 în România
 2006, 8 ianuarie, Cutremur de gradul 6,9 în Grecia , Epicentru circa 200 km
sud-vest de Atena
 2007, 21 februarie, Cutremur de gradul 6,2 în Norvegia; este cel mai
puternic seism înregistrat vreodată în această țară
 2008, 16 decembrie, Cutremur de gradul 4,7 în Suedia; Nu s-au înregistrat
victime; este cel mai puternic cutremur din Suedia din ultimii 100 de ani.
 2009, 6 aprilie 2009, cutremur de gradul 6,3 în Italia. Cutremurul este
considerat cel mai grav înregistrat în Italia în ultimii zece ani. După cutremur
au fost înregistrate circa 280 de replici, unele cu magnitudinea de moment 6,2
și al căror hipocentru a fost localizat în zona L'Aquila.
 2009, 25 aprilie, Cutremur de gradul 5,02 cu epicentru la 95,80 km
adâncime, în zona Vrancea, România. Nu s-au înregistrat victime; a fost
resimțit în puține localități.
 2009, 5 august, Cutremur de gradul 5,5 cu epicentru la 6 km adâncime, în
zona Shabla, Bulgaria, Marea Neagră.
 2009, 6 septembrie, Cutremur de gradul 5,2 în Peshkopia, nord-
estul Albaniei. Seismul a produs pagube materiale, dar nu și victime.
 2016, 24 august, Cutremur cu magnitudinea 6,2 pe scara Richter a avut loc
în Italia centrală la ora locală 03:36, în apropiere de Norcia, Provincia Perugia.
[3] Seismul a fost urmat de mai multe replici, cea mai puternică fiind de 5,5.
Au fost 308 morți și peste 1.500 de răniți. Vezi și Cutremurul din Italia, august
2016.
 2018, 26 octombrie,Cutremur de gradul 6,8 în Grecia, epicentrul la 43 km
față de Zakynthos.
 2018, 28 octombrie,Cutremur de gradul 5,8 în România,epicentrul la 151
km,zona Vrancea.A avut o replică care a avut intensitatea de 3,2.
 2019, 26 noiembrie, cutremur de gradul 6,4 pe scara Richter, urmat de o
replică de gradul 5,5, în partea de vest a Albaniei.[2] Seismul a produs 33 de
morți și peste 650 de răniți, cât și pagube materiale.
America de Nord

 1957, 9 martie, cutremur de gradul 8,6 în Alaska

 1964, 28 martie, cutremur de gradul 9,2 în Alaska
 1965, 4 februarie, cutremur de gradul 8,7 în Alaska
 1985, 19 septembrie, cutremur de gradul 8,1 în Ciudad de Mexico
 2007, 9 ianuarie, cutremur de gradul 5,6 în provincia Columbia
Britanică din Canada
 2012, 20 martie, cutremur de gradul 7,4 în Ciudad de Mexico
America Centrală

 2010, 12 ianuarie, cutremur de gradul 7,0 în Haiti

America de Sud

 1906, 31 ianuarie, Cutremur de gradul 8,8 în Ecuador

 1960, 22 mai, Cutremur de gradul 9,5 în Chile, cel mai puternic seism
înregistrat (vezi Cutremurul din Chile (1960))
 1970, Cutremur în Peru, 66000 de morți
 2006, 13 noiembrie, Cutremur de gradul 6,7 în provincia Santiago del Estero
din Argentina
 2010, 27 februarie, Cutremur de gradul 8,8 în Oceanul Pacific cu efecte
devastatoare pentru Chile
Asia

 856 î.Hr., 22 decembrie, Cutremur în Damghan (Iran), circa 200.000 de

morți
 893 î.Hr., 23 martie, Cutremur în Ardabil (Iran), circa 150.000 de morți
 1138, 9 august, Cutremur în Aleppo (Siria), circa 230.000 de morți
 1290, septembrie, Cutremur în Chihli (China), circa 100.000 de morți
 1556, 23 ianuarie, Cutremur în (Shansi) China, circa 830.000 de morți
 1667, Cutremur în Shamakha Azerbaijan, circa 80.000 de morți
 1727, 18 noiembrie, Cutremur în (Tabriz) Iran, circa 77.000 de morți
 1737, 11 octombrie, Cutremur în Calcutta India, circa 300.000 de morți
 1923, 1 septembrie, Cutremur de gradul 8,3 în Regiunea Kantō (Japonia),
circa 143.000 de morți
 1927, 22 mai, Cutremur de gradul 8,3 în China, circa 200.000 de morți
 1929, 16 decembrie, Cutremur de gradul 8,6 în Gansu (China), circa 200.000
de morți
 1932, 25 decembrie, Cutremur de gradul 7,6 în China, circa 70.000 de morți
 1935, 30 mai, Cutremur de gradul 7,5 în Quetta (Pakistan), între 30.000 și
60.000 de morți
 1938, 1 februarie, Cutremur de gradul 8,5 în Indonezia
 1948, 5 octombrie, Cutremur de gradul 7,3 în Ashgabat (Turkmenistan),
circa 110.000 de morți
 1950, 15 august, Cutremur de gradul 8,6 în India
 1964, 16 iunie, Cutremur de gradul 7,5 în Niigata, Japonia
 1976, 27 iulie, Cutremur în Tangshan (China), circa 255.000 de morți
 1990, 20 iunie, Cutremur de gradul 7,7 în Iran, circa 50.000 de morți
 1993, 30 septembrie, Cutremur de gradul 6,4 în Maharastra (India), circa
7.600 de morți
 1995, 17 ianuarie, Cutremur de gradul 7,2 în Kobe-Osaka (Japonia), circa
6.500 de morți
 1998, 22 mai, Cutremur de gradul 7,1 în Afganistan, circa 5.000 de morți
 2001, 26 ianuarie, Cutremur de gradul 7,9 în Gujarat India, peste 20.000 de
morți
 2003, 22 mai, Cutremur în Bam (Iran), circa 31.000 de morți
 2004, 26 decembrie, Cutremur de gradul 9,1 în Sumatra (Indonezia), peste
220.000 de morți
 2005, 28 martie, Cutremur de gradul 8,7 în Sumatra (Indonezia), circa 1.000
de morți
 2007, 21 ianuarie, Cutremur de gradul 7,2 în Indonezia
 2008, 12 mai, Cutremur de gradul 7,5 în China, circa 55.000 morti
 2011, 11 martie, Cutremur de gradul 8.9, (urmat de tsunami), pe coasta de
est a Japoniei, în apropierea orașului Sendai.[3][4][5][6]
 2011, 23 octombrie, Cutremur în Turcia de 7.6 grade[7]
 2012, 11 aprilie, Cutremur de gradul 8,2 în Sumatra (Indonezia) [8]
Africa

 236, Cutremur în Algeria

 1856, 22 august, Cutremur de gradul 7,3 în Algeria
 1910, 24 iunie, Cutremur de gradul 6,6 în Algeria
Cele mai intense cutremure înregistrate
După datele furnizate de USGS; magnitudinea pe scara Richter.

Magnitudin
Nr.crt. Denumire Locul Data Mențiuni
e

1655 de morți, 3000

Cutremur în de răniți și 2
1. Chile 22.05.1960 9,5
Chile milioane fără
adăpost

Prince William
2. Alaska 28.03.1964 9,2
Sund

3. Cutremur în Sumatra 26.12.2004 9,1 După noile

 interpretări a avut
Oceanul Indian intensitatea de 10,1-
11.3

4. Kamciatka Rusia 04.11.1952 9,0

Cutremurul din
5. Japonia 11.03.2011 9,0
Sendai (2011)

6. Oceanul Pacific Chile 27.02.2010 8,8

Cutremur în
7. Ecuador 31.01.1906 8,8
Ecuador

8. Rat Islands Alaska 04.02.1965 8,7

Cutremur
Nord-
9. în Nord- 28.03.2005 8,6
Sumatra
Sumatra

10. Assam Tibet 15.08.1950 8,6

Andreanof După noi aprecieri

11. Alaska 09.03.1957 8,6
Islands mai puțin de 13

Cutremur
12. Indonezia 01.02.1938 8,5
în Bandasee

13. Kamciatka Rusia 03.02.1923 8,5

14. Chile- Chile 11.11.1922 8,5 După noi aprecieri

 Argentina mai mult de 8,3

Insulele
15. Kuril Islands 13.10.1963 8,5
Kurile

După noi aprecieri

16. Ningxia-Gansu China 16.12.1920 7,8
mai puțin de 8,6

Societăți
În 1880, Sir James Alfred Ewing, Thomas Gray și John Milne, oameni de știință
britanici care lucrau în Japonia, au început să studieze cutremurele. Au fondat
Societatea de Seismologie din Japonia, care a finanțat inventarea seismografelor.

Cutremurul din Tōhoku (2011)

Totul a început în data de 11 martie 2011, ora 14:46 (7:46 ora Bucurestiului)
când s-a înregistrat cel mai mare seism din istoria Japoniei şi al doilea de pe
continent. Cutremurul a avut epicentrul în nord-estul insulei Honshu, în regiunea
Tohoku, având o magnitudine de 9,0 pe scara Richter. Hipocentrul acestuia s-a
aflat la est de coasta Tohoku, la o adâncime de doar 24, 4 km. Ca urmare, în mai
puţin de o oră (15:36), un tsunami a lovit coasta estica a insulei Japoniei, valurile
înaintând pe uscat cu până la 10 kilometri.

Cutremurul din Tōhoku din 11 martie 2011 a fost

un seism de magnitudine 9,0 MW cu epicentrul în regiunea Tohoku din
oceanul Pacific, în apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe coasta de est
a Japoniei. Cutremurul a provocat valuri tsunami ale Pacificului de până la zece
metri în înălțime. Pe scara de intensitate seismică a Agenției Meteorologice a
Japoniei (care nu măsoară energia declanșată de cutremur la epicentru, ci
intensitatea mișcărilor tectonice într-un anumit loc) seismul a măsurat la cota de 7
(valoarea maximă a acestei scări) în anumite zone ale prefecturii Miyagi.
Cutremurul s-a produs în ziua de vineri 11 martie 2011 la ora 05:46:23 UTC.
Hipocentrul acestuia s-a aflat în largul coastei de est a regiunii Tohoku, Japonia, la
o adâncime de 24,4 km. Inițial măsurată la 7,9 grade, magnitudinea a fost
reestimată de serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite la 8,8 și apoi la
8,9 grade. Cutremurul este considerat ca fiind cel mai mare din istoria
Japoniei. Centrul american pentru alerte de tsunami în Pacific l-a măsurat la o
intensitate de 9,1 pe scara Richter. Agenția Meteorologică a Japoniei și-a rectificat
pe data de 13 martie 2011 măsurătoarea cutremurului de la 8,8 la 9,0 pe scara
Richter. Înainte de cutremurul din Sendai, cel mai mare fusese marele cutremur din
Hanshin din ianuarie 1995.

Incendii la Tokio, la scurt timp după cutremur

În urma seismului a fost declarată stare de urgență nucleară în Japonia din cauza
unor probleme la centralele nucleare Fukushima I și Fukushima II din Prefectura
Fukushima.
Ca urmare a cutremurului, NASA a calculat că ziua s-a scurtat cu 1,8
microsecunde din cauza rotației accelerate a Pământului. Tot datorită cutremurului
s-a calculat că Japonia s-a deplasat cu 2,4 m față de poziția anterioară
cutremurului.

Cutremurul
Cutremurul a avut loc la 130 km est de Sendai, Honshu, Japonia. Epicentrul se află
la 373 km depărtare de Tokio, conform serviciului de prospectare geologică al
Statelor Unite și a fost urmat după 30 de minute de o replică de 7,7 grade.
Cutremurul se datorează probabil deplasării simultane a mai multor zone focale,
ceea ce a creat o intensitate întâlnită doar o dată la o mie de ani. O secțiune a plăcii
tectonice de 500 km lungime și 100 km lățime (sau conform altor surse de 450 km
X 200 km) se crede că s-ar fi ridicat cu cel puțin 8 metri (sau conform altor
surse cu până la 23 m).
Printre efectele cutremurului se numără un mare incendiu la o rafinărie de petrol
din Ichihara, prefectura Chiba și un posibil incendiu într-o clădire din portul Tokio.
Au fost oprite trenurile de mare viteză shinkansen (nu s-a înregistrat nicio
deraiere), iar Aeroportul Haneda a suspendat funcționarea. Diferite trenuri în
circulație în Japonia au fost anulate. În centrul capitalei Tokio au survenit
întreruperi parțiale de curent electric, unele cartiere suferind de totale întreruperi.
Pe 13 martie s-a anunțat la Tokio, că începând de luni 14 martie se va proceda
sistematic în capitală și marile orașe la raționalizare a distribuirii de energie
electrică (prin întreruperi de câteva ore zilnic) din motive de securitate dar și din
evidentă criză de curent.
Consecințe ale cutremurului
Cutremurul de 9 grade pe scara Richter a durat cca 6 minute și a fost urmat de o
serie de replici de magnitudine mare (7,2 Mw, 6 Mw, 7 Mw, 7,4 Mw, 7,2 Mw, 4,5 Mw,
7,9 Mw și alte valori) și de un tsunami de mare amploare.
Compania germană de asigurări Munich Re a calculat că pierderile economice ca
urmare a catastrofei au fost de cca 210 miliarde de dolari americani în prima
jumătate a anului 2011, fiind astfel cel mai costisitor cutremur de când firma adună
statistici de acest gen (1979).
Situația centralelor electrice nucleare
Prim-ministrul japonez a declarat pe 11 martie, că centralele nucleare au fost oprite
și că nu s-au înregistrat scurgeri de substanțe radioactive. Totuși el a declarat stare
de urgență nucleară: deși cele 2 centrale nucleare din apropiere nu au fost afectate
direct, iar funcționarea lor s-a întrerupt automat în momentul cutremurului, este în
continuare necesar ca reactoriie să fie răciți, pentru a preveni producerea
unei reacții în lanț necontrolate; pentru răcire este nevoie de curent electric, dar
alimentarea cu curent electric a căzut și ea în zone mari ale Japoniei.
Cel puțin o centrală nucleară din regiune, Fukushima I, a fost nevoită să recurgă la
acumulatoarele electrice de rezervă, dar acestea au o capacitate limitată. Din cauza
deficitarei răciri prin sistemul de răcire normală, se procedează la răcire
complementară cu apă de mare la reactorii 1 și 3 de la centrala Fukushima I și
injectare de acid boric. Pe 14 martie compania TEPCO (Tokyo Electric Power
Company), care administrează centrala, a făcut cunoscut că nici sistemul de răcire
al reactorului 2 nu mai funcționează. Fără o răcire normală la un reactor, se poate
ajunge la supraîncălzirea miezului cu material fisionabil radioactiv al reactorului
până la o temperatură de 2.000 °C, crescând riscul topirii lui sau/și al unor
eventuale explozii. Pe 15 martie, o declarație a autorităților din Tokio, anunță o
explozie la reactorul 2 Fukushima care a avariat învelișul acestuia, provocându-se
astfel o creștere a radioactivității în zona centralei. Administrația centralei vorbește
despre "valori dramatice ale radioactivității". Drept urmare, populația locală din
perimetrul de 30 de km în jurul centralei (care eventual nu este evacuată) a fost
avizată să rămână în locuințe, pentru a nu se expune direct (este vorba de aparatul
respirator) radioactivității crescute. După explozia de la reactorul 2 s-a anunțat un
incendiu la reactorul 4 (care era în revizie la cutremur), care a fost stins de soldații
americani, dar de acolo survine acum creștere puternică a radioactivității, direct în
atmosferă. Se speculează că reactorul respectiv ar avea două găuri de dimensiuni
metrice în înveliș (carcasă).
La 16 martie, purtătorul de cuvânt guvernamental, Yukio Edano, a comunicat că
temporar, din cauza valorilor radioactive prea mari au fost întrerupte acțiunile de
răcire prin udare cu apă, efectuate cu elicoptere și autovehicule aruncătoare de apă.
Totodată el a precizat că ultimii 50 de lucrători ai centralei rămași acolo, au trebuit
pentru un timp să fie retrași din incintă, dar între timp au revenit în centrală. Cei 50
de tehnicieni s-au oferit voluntar să continue încercările de a limita supraîncălzirea
reactorilor, dar radioactivitatea extrem de mare a împiedicat sau întrerupt
considerabil activitatea de răcire cu apă de mare vărsată din elicoptere sau cu
aruncătoare de jeturi de apă.
Reactorii de la Fukushima au o vechime de 30-40 de ani, cel mai vechi fiind
reactorul 1, care ar fi urmat tocmai în această lună (martie 2011) să fie definitiv
scos din exploatare. Reactorii 2-6 au fost construiți între 1974-1979. Plănuiți ar fi
încă doi reactori.
La 12 martie, la o zi după cutremur, autoritățile au făcut cunoscut că, pentru
reducerea presiunii create în sala reactorului Fukushima I, supapele de aerisire au
trebuit să fie deschise câtăva vreme, astfel încât gaze radioactive au ajuns în
atmosferă. În vecinătatea reactorului a fost detectat și cesiu radioactiv, un indiciu al
unei eventuale reacții în lanț. În zona provinciei nord-estice Miyagi, 150 de km
depărtare de Fukushima a fost măsurată o radioactivitate de 400 de ori mai mare
decât cea normală. Se presupune că vântul a favorizat această contaminare
radioactivă a aerului.
Zona de evacuări a fost lărgită de la o rază de 3 km la o rază de 20 km, iar
persoanele care locuiesc în zona cu o rază de la 20 la 30 km au fost rugate să stea
în case. În limita de 20 km în jurul centralei erau deja pe 13 martie peste 200.000
de persoane preventiv evacuați.
La 12 martie la reactorul 1 al centralei Fukushima I a avut loc o mare explozie care
a aruncat în aer acoperișul și zidurile lui; el este unul din cei 6 reactori ale
centralei. Explozia se crede că a avut loc când vapori radioactivi eliberați din
învelișul reactorului s-au transformat în hidrogen și s-au amestecat cu oxigenul din
atmosferă. Învelișul reactorului nu pare să fi fost afectat de explozie. Pe 14 martie
a avut loc o explozie și la reactorul 3, care nu ar fi afectat integritatea învelișului
reactorului, și nici camera de control a reactorului (conform unei declarații a
IAEA), dar care a rănit 11 persoane .O particularitate a reactorului 3 de la
Fukushima I este, că el folosește drept combustibil nuclear și plutoniu, pe lângă
uraniu, ceea ce în caz de catastrofă reprezintă un factor de periculozitate în plus,
plutoniul putând provoca și gaze foarte toxice (otrăvitoare) în afară de radiații
nucleare.
La 13 martie purtătorul de cuvânt guvernamental, Yukio Edano, nu a exclus o a
doua eventuală explozie la centrala Fukushima I, după cea de sâmbătă 12 martie.
El aprecizat că o astfel de explozie nu ar avea urmări directe asupra securității
respectivului reactor. Tot pe 13 martie s-a confirmat că există serioase probleme în
capacitatea de răcire a reactorilor altei centrale nucleare, situată în vecinătatea celei
de la Fukushima I, anume la centrala Tōkai. Yukio Edano a comunicat pe 14
martie că în trei (din cei șase) reactori de la Fukushima I (1, 2 și 3) există un
iminent pericol de topire a miezului reactorului nuclear, la reactorul 2 fiind starea
cea mai gravă, radioactivitatea din jur fiind mult crescută.
La 15 martie, în jurul orei locale 6, a avut loc încă o explozie (a patra), de această
dată la reactorul 4 al centralei Fukushima I. Se precizează de către autoritățile de
securitate nucleară japoneze că după explozii și două incendii, acoperișul
reactorului 4 este deteriorat și doi lucrători sunt dați dispăruți.
Conform autorității de energie atomică internaționale (15 martie), administrația
centralei Fukushima intenținează să îndepărteze plăci de la învelișurile (carcasele)
reactorilor, pentru a împiedica acumularea (staționarea) hidrogenului generat care
poate provoca explozii (deja survenite la trei din cei 6 reactori).
La 17 martie s-a anunțat că se încearcă instalarea unei noi alimentări de energie
electrică spre centrală, pentru a repune răcirea reactorilor în funcțiune, ceea ce unii
experți privesc cu justificat pesimism. Răcirea cu ajutorul apei aruncate din
elicoptere se desfățoară dificil, nesistematic din cauza radioactivității extreme la
care sunt expuse echipajele, ce sunt obligate să nu zboare mai mult de 40 de
minute, chiar dacă pardoseala aparatelor de zbor este căptușită protector cu un
covor de plumb. Pe de altă parte, deversarea apei de răcire se face din zbor și de la
înălțime relativ mare (din cauza pericolului de iradiere a echipajelor elicopterelor),
ceea ce dispersează în aer masele de apă.

Radioactivitatea în zonă
Spicherul guvernamental Edano a comunicat că la 5 zile după cutremur, în
decursul nopții de 15/16 martie, cantitatea radiației nucleare la centrala nucleară
grav avariată Fukushima I a atins un total de 1.000 milisievert. Această cantitate
reprezintă de o mie de ori mai multe radiații decât valoarea limită maximă
admisibilă pe un întreg an la care are voie să se expună un om, în plus de radiația
naturală. La o doză de valoare (neadmisibilă) între 1.000 si 6.000 de milisievert (1
÷ 6 sievert) pot surveni simptome de febră, vomă, stare de rău, cădere de păr.
La 16 martie autoritatea americană de securitate nucleară NRC a declarat că în
zona Fukushima radioactivitatea ar fi extrem de ridicată, cetățenilor americani
recomandându-se (de la Washington) să părăsească zona de 80 km din jurul
centralei Fukushima. Unii experți nucleari au afirmat că dacă încercările de a răci
cei 6 reactori nucleare nu reușesc în decurs de 48 de ore, atunci valorile radiațiilor
vor deveni atât de mari, încât vor face imposibile alte acțiuni de răcire, ceea ce va
dezlănțui o contaminare radioactivă neîngrădită a întregii zone.
O declarație a agenției japoneze Kyodo (16/17 martie) citează compania Tepco
(Tokio Electric Power Company, compania care conduce centrala), afirmând că
încercările de răcire cu apă de mare cu ajutorul elicopterelor nu au redus
radioactivitatea în zona centralei Fukushima.
La 22 martie s-a anunțat că măsurătorile companiei Tepco au arătat că apa de mare
din vecinătatea reactorilor nucleari Fukushima este radiactivă / puternic
contaminată. Astfel s-a măsurat pentru Cesiu 134 o iradiere de 24,8 mai mare decât
cea admisibilă (normală). În regiunea din jurul Fukushima s-au constatat valori de
contaminare crescute în produse locale ca lapte și spanac, Organizația Mondială a
Sănătății, WHO, vorbind de o situație "serioasă".
Agenția Kyodo a făcut cunoscut la 26 martie că de la 11 martie, 17 lucrători de la
centrala Fukushima sunt suprairadiați, la ei constatându-se prin măsurare o valoare
a radioactivității mai mare de 100 mSievert (milisievert), valoare limită maximă
admisibilă pentru un om, pe un an întreg. Autoritatea niponă de securitate atomică
(NISA) a anunțat la 26 martie că apa de mare din zona coastei Fukushima este
suprairadiată de 1.250 de ori peste valoare admisibilă. Legat de aceasta, Tepco
apreciază că foarte probabil marea a fost contaminată de apa radioactivă de la
reactorii nucleari, prin scurgeri necontrolate.
La 12 aprilie 2011 autoritățile japoneze au mărit clasificarea accidentului nuclear
de la Fukushima de la nivelul 5 la nivelul 7, nivelul maxim pe scara accidentelor
nucleare. Nivelul 7 a fost și nivelul declarat la accidentul nuclear da la Cernobîl în
1986.
Tsunami
Cutremurul a declanșat o alertă de tsunami pe coasta japoneză a Pacificului și în
țările învecinate: Noua
Zeelandă, Australia, Rusia, Guam, Filipine, Indonezia, Papua Noua
Guinee, Nauru, Hawaii, Marianele de Nord (americane) și Taiwan. Alerta de
tsunami emisă de Japonia este la cel mai înalt grad, ceea ce sugerează că valul
seismic ar putea avea până la 10 metri înălțime. Agenția de știri Kyodo a relatat
despre un tsunami de patru metri care a lovit prefectura Iwate. Un tsunami de 10
metri a fost observat în portul Sendai. Aeroportul Sendai din prefectura Miyagi a
fost inundat și el, valul pătrunzând pe uscat și luând cu el mașini și clădiri întregi.
Viteza de propagare a valului tsunami la suprafața oceanului a fost de 700–
800 km/h, cam cât cea a unui avion turbojet de pasageri.În mijocul apelor înălțimea
valului poate fi de ordinul a numai 0,5 m, dar, datorită întinderii sale, forțele
dezvoltate sunt uriașe. Direcția principală de propagare a fost spre sud-est.
La ora 21:28 (HST) Serviciul național de meteorologie al SUA a emis un
avertisment de tsunami valabil până la ora 7:00 pentru întreg arhipelagul
Hawaii.Valurile tsunami au fost așteptate să ajungă în Hawaii la ora 2:59 ora
locală. Ele au fost resimțite până și în Chile, pe partea diametral opusă
a Pacificului, la mii de kilometri depărtare de epicentru, cu o decalare de circa 22
ore.
Valurile tsunami au măturat totul în calea lor, inclusiv avioanele din unele
aeroporturi de dimensiuni reduse, iar iahturile din marele porturi ale
regiunii Sendai au fost aruncate pe uscat, unele ajungând pe dealurile din
vecinătatea coastei de est a Japoniei sau și pe acoperișul unor blocuri de 3 etaje.
Înălțimea maximă a valului tsunami a fost măsurată la 38,9 m.

Situația cotidiană în Japonia

La 15 martie existau deja în diferite zone deficiențe sau căderi în sistemul de
aprovizionare cu energie electrică. Populația încearcă să compenseze aceasta
(parțial) prin acumulatoare și baterii, care sunt mult căutate. La bursa din Tokio s-a
constatat o cădere vertiginoasă a cursului acțiunilor. Unele echipe internaționale
venite în ajutor după 11 martie s-au reîntors acasă, fără să fi avut posibilitatea să
intervină în zona cutremurului, Sengai, din cauza blocării drumurilor și haosului
general. Produsele alimentare și bunurile strict necesare vieții sunt mult căutate,
populația încercând să se pregătească pentru o situație și mai grea, ce ar putea
surveni printr-o emanație de radiații de la reactorii nucleari de la Fukushima. La 15
martie s-a comunicat prin mass-media că lucrătorilor din zona Tokio ai unor mari
firme internaționale (IBM, BMW, Infineon) li s-a propus de către respectivele
administrații să se mute în sudul Japoniei. La data de 16 martie erau cazate în
2.400 adăposturi de necesitate 440.000 persoane; acolo se face deja simțită lipsa
apei potabile și alimentelor. Peste 850.000 de locuințe din nord-estul Japoniei sunt,
în ciuda temperaturilor în jur de 0 °C, fără energie electrică. Unele ambasade din
capitala Tokio se reorientează spre sudul Japoniei, mai departe de centralele
nucleare avariate de la Fukushima. Tokio este la 250 km sud de Fukushima; are
(împreună cu periferiile) peste 30.000.000 de locuitori. Spațiul aerian din raza de
30 km de la Fukushima a fost interzis pentru avioane, pentru ca ele să nu
răspândească radioactivitatea spre alte regiuni. În taberele cu adăposturi provizorii
pentru evacuați lipsesc alimente și medicamente, sunt condiții de cazare grele pe o
vreme friguroasă, fiind vizibilă lipsa de căldură și energie, inclusiv combustibil
gaz. La 18 martie s-a comunicat că din cauza lipsei de căldură peste 20 de persoane
au murit în taberele de evacuați. Ministrul economiei, Kaieda, și-a avertizat
concetățenii la 17 martie să reducă drastic consumul de curent electric, deoarece în
caz contrar în orele de vârf ar putea surveni un colaps (întrerupere) al alimentării
cu energie electrică pe mari regiuni, inclusiv Tokio. Lipsa de energie a fost
provocată de avaria catastrofală de la Fukushima însoțită și de căderea altor
centrale electrice japoneze după cutremur. Guvernul japonez a apreciat la 25
martie că daunele provocate de cutremur și tsunami asupra clădirilor și drumurilor
ating o valoare de aproximativ 200 miliarde €.

Victime omenești
Încă în cursul zilei cutremurului agențiile de știri au exprimat temerea că de pe
urma tsunamiului vor fi sute de morți.
La 24 ore după cutremur și tsunami autoritățile au apreciat numărul victimelor
provocate de ele la peste 1.400 morți și dispăruți, 1.000 de răniți și 215.000 de
sinistrați.
La 13 martie s-a anunțat că există indicii că în localitatea portuară Minamisanriku
cu 17.000 locuitori din prefectura Miyagi ar putea fie un număr de aproximativ
9.000 de victime, de la care actualmente nu se semnalează nici un semn de viață.
Numărul de morți și dispăruți în urma cutremurului a fost citat la 14 martie de
poliția japoneză ca fiind de 5.000, în plus probabil cele 9.000 de persoane din
prefectura Miyagi care sunt cotate deocamdată drept dispărute.
La 25 martie numărul publicat al morților s-a ridicat la pese 10.000 au confirmat
autoritățile japoneze. Numărul total al victimelor cutremurului (morți și dispăruți)
se ridică astfel la peste 27.500.
La 11 aprilie, când s-a comemorat 1 lună de la catastrofă, autoritățile au comunicat
că în total au fost 28.000 morți. Dispăruții încă nedescoperiți nu se mai pot afla în
viață după atâta vreme.
Accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi
Accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi a avut loc la data de 11 martie 2011 la
centrala electrică atomică Fukushima din Japonia, care constă din 4 reactori
nucleari, ca urmare a cutremurului din nord-estul țării de la ora 14:46,[1] urmat de
un tsunami de mari proporții. Centrala nucleară Fukushima I a fost nevoită să
recurgă la acumulatoarele electrice de rezervă, dar acestea au o capacitate
limitată.La 14 martie compania TEPCO (Tokyo Electric Power Company), care
administrează centrala, a făcut cunoscut că nici sistemul de răcire al reactorului 2
nu mai funcționează. Fără o răcire normală la un reactor se poate ajunge la
supraîncălzirea miezului cu material fisionabil radioactiv al reactorului până la o
temperatură de 2.000 °C, crescând riscul topirii lui și al unor explozii. La 15 martie
autoritățile din Tokyo au anunțat că la reactorul (blocul) 2 Fukushima a avut loc o
explozie care a avariat învelișul acestuia, provocându-se astfel o creștere a
radioactivității în zona înconjurătoare. Administrația centralei vorbește despre
"valori dramatice ale radioactivității". Drept urmare populația locală din perimetrul
de 30 de km în jurul centralei (care nu era încă evacuată) a fost avizată să rămână
în locuințe, pentru a nu se expune direct (este vorba de aparatul respirator)
radioactivității crescute. După explozia de la reactorul 2 s-a anunțat un incendiu la
reactorul 4 (care la cutremur era în revizie). De la acesta provine acum creștere
puternică a radioactivității direct în atmosferă. Se speculează că reactorul respectiv
ar avea două găuri de dimensiuni metrice în înveliș (carcasă).
Centrala nucleară de la Fukushima-Daiichi a fost construită începând cu 25 iulie
1967, iar primul reactor a fost inaugurat pe 26 martie 1971, urmat de reactorii 2 (18
iulie 1974), 3 (27 martie 1976), 4 (12 octombrie 1978). Alte 2 reactore, nr 5 (18
aprilie 1978) și 6 (24 octombrie 1979) nu au fost avariate în urma accidentului, dar
au fost official oprite pe 17 decembrie 2013, în timp ce cei 4 reactori avariați au
fost opriți oficial pe 19 mai 2011. Acestea erau proiectate de General Electric cu
ajutorul Toshiba, Hitachi, Ebasco și Kajima, fiind folosite după tipul BWR-3/4/5
(Reactor cu Apă Fierbinte). Acești reactori au fost criticați datorită proiectării
nesigure, cu riscuri cunoscute încă de la inaugurarea centralei. Construcția altor 2
reactori aflată în faza inițială (cu data de pornire prevăzută între 2016 și 2018) a
fost anulată.

Contaminare
Compania Tepco a făcut cunoscut rezultatele măsurătorilor radiațiilor, care se fac
la fiecare 10 minute în diferite puncte din zona reactorului, după cum urmează:

Stația de Mobil / Poziție Situat față Distanță

măsurare Fix de reactorul de reactorul
 2 2

periferia regiunii
Stația 1 fix nord 2,5 km
reactorului

periferia regiunii nord-

Stația 2 fix 2,5 km
reactorului nordvest

periferia regiunii
Stația 3 fix nordvest 1,6 km
reactorului

periferia regiunii
Stația 4 fix nordvest 1,4 km
reactorului

periferia regiunii
Stația 5 fix vest 1,3 km
reactorului

periferia regiunii
Stația 6 fix vest-sudvest 1,5 km
reactorului

periferia regiunii
Stația 7 fix sudvest 1,2 km
reactorului

periferia regiunii
Stația 8 fix sud 1,4 km
reactorului

mașină-
mobil clădirea administrativă nordvest 0,5 km
poziție 1

mașină-
mobil la sala de sport vest-nordvest 0,9 km
poziție 2

mașină- mobil aproape de poarta de vest vest 1,1 km

poziție 3

mașină-
mobil la poarta principală vest-sudvest 1,0 km
poziție 4

Doza de radiație naturală, la care este expus în general tot Pământul, este între
0,0001 - 0,0002 milisievert/oră. Doza de radiație maximă admisă (considerată
nevătămătoare omului) este cuprinsă între 200 și 300 milisievert/oră. În cazuri
izolate s-a constatat că doza de 500 milisievert/oră poate cauza la unii oameni
forma acută a bolii de radiație. Doza de 1.000 milisievert s-a constat că a cauzat o
mortalitate de 10 % în decurs de 30 de zile , iar doza totală de 6.000 milisievert
este letală (mortală). Datele de mai jos indică valorile măsurate în zona reactorului.

Valorile măsurate de TEPCO

Doza
Timp Locul Situație
(în mSv/h)

11
0,00004 Stația 1 - 8 la puțin timp după cutremur
martie

12
0,005-1,0 Stația 1 și 6 după explozia din reactorul 2
martie

13
1,2 Reactor 1
martie

14
0,020-0,004 Stația 6 după explozia din reactorul 3
martie

15
8,217-400 după explozia din reactorul 2
martie
15
0,6-11,9 Poarta principală
martie

16
1,5 -10 Poarta principală după incendiul din reactorul 4
martie

17
3,6 După încercarea de răcire cu apă
martie

18 1 km vest de reactorul

0,279
martie 2

23
500 parterul reactorului 2
martie

25
0,54 Poarta principală scade d.m, la 0,205
martie

La data de 26 martie Tepco a făcut cunoscut că valorile măsurate la parterul

reactorilor 1 - 4 este de 200 mSv/h, iar apa radioactivă scursă printr-o spărtură de
la reactorul 2 are o valoare măsurată de peste 1.000 mSv/h.
La 12 aprilie 2011 autoritățile japoneze au mărit clasificarea accidentului nuclear
de la Fukushima de la nivelul 5 la nivelul 7, nivelul maxim pe scara accidentelor
nucleare.Nivelul 7 a fost și nivelul declarat la accidentul nuclear de la Cernobîl în
1986.