Sunteți pe pagina 1din 6

UNDELE

SEISMICE
Nume:Zavate Maria

Clasa a-XI-a D
UNDELE
SEISMICE

Energia eliberată brusc de focar în momentul


producerii unui dezechilibru tectonic se propagă în toate
direcţiile sub forma unor unde elastice, numite unde
seismice.
Pe masura îndepartarii de locul perturbatiei initiale,
energia se repartizeaza pe tot mai multe particule −
efectele seismului sunt tot mai mici la distante mai mari.
Undele seismice sunt un "amestec" de unde longitudinale
si transversale.
TIPURI DE UNDE
SEISMICE
• Unde de tip transversal sau
• 1. Unde de tip longitudinal sau de de forfecare(numite unde secundare şi notate S)
dilataţie(numite şi unde primare şi notate P) sunt cele sunt mai lente ca undele P şi sunt al doilea tip
mai rapide unde seismice, ele ajungând primele de undă/vibraţie resimţită în timpul seismului.
(prima vibraţie simţită în timpul seismelor). Ele se Ele deplasează în afară particule de rocă,
propagă cu o viteză de aproximativ 1.6 până la 8 împingându- le perpendicular pe calea undelor.
kilometri/secundă, depinzând de materialul prin care Astfel rezultă prima perioadă de ondulare asociată
se deplasează. Particulele materiale oscilează pe cutremurelor. Undele S se pot propaga doar prin
direcţia propagării undei. Undele P se pot propaga mediu solid (tip rocă), nu şi prin mediu lichid.
prin roci şi lichide.
• Întrucât direcţia de propagare devine
• Ele comprimă şi întind în mod succesiv aproape verticală în vecinătatea suprafeţei libere
materialul străbătut pe direcţia lor de propagare (într- a terenului, undele S(transversale) produc cele
un mod similar celui în care sunetul se propagă prin mai importante efecte inerţiale asupra
aer). Amplitudinea acestor unde este direct construcţiilor. Sunt periculoase, deoarece
proporţională cu magnitudinea (energia cutremurului). transportă aproximativ 80% din energia totală a
Unda P nu este periculoasă pentru clădiri, deoarece cutremurului şi determină distrugeri proporţionale
conţine doar aproximativ 20% din energia totală a cu magnitudinea cutremurului şi cu durata de
cutremurului. oscilatie.
b). Unde superficiale (de suprafaţă) se deplasează la 1.Unde de tip Rayleigh(R): (denumite astfel dupa
suprafaţa pământului. Uneori denumite unde lungi sau englezul John William Strutt, Lord Rayleigh, care a intuit
mai simplu, unde L, undele superficiale sunt matematic existenţa acetui tip de unde in 1885) sunt unde
responsabile pentru cele mai multe pagube asociate care mişcă pământul şi în sus şi în jos şi înainte şi înapoi în
cutremurelor, deoarece cauzează cele mai intense sensul de propagare, asemănător mişcării valurilor. Ele
vibraţii. Acestea se propagă din undele interioare care sunt resimţite puternic în timpul seismului.
ajung la suprafaţă. Undele superficiale sunt
2.Unde de tip Love(Q) (denumite astfel după
asemănătoare valurilor apărute într-o suprafaţă de apă
matematicianul englez A.E.H. Love, care a creat modelul
– ele mişcă suprafaţa pământului în sus şi în jos. Acest
lor matematic în 1911). Ele sunt cele mai rapide unde de
fapt cauzează de obicei cele mai mari pagube,
suprafaţă şi mişcă pământul stânga-dreapta faţă de direcţia
deoarece mişcarea undei zguduie temeliile edificiilor
de propagare, producând doar o mişcare orizontală, care
create de om. Ele se clasifică în:
cauzează numeroase pagube fundaţiei unui edificiu care nu
este o construcţie paraseismică. Acestea se propagă cu
aprox. 4 km/s.
CUTREMURE
Pământul, care se află într-o permanentă mişcare, posedă o structură internă
destul de complicată, dar care schematic poate fi redusă la: suprafaţa liberă(scoarţă),
crusta continentelor(litosferă) 0-70 km, manta 70-2900 km, nucleul exterior 2900-
5000 km, nucleul interior central 5000-6320 km.
În acest context, continentele se deplasează continuu şi lent, producând modificări
ale scoarţei terestre în urma acumulărilor energetice în roci şi a erupţiilor vulcanice.
Aceste fenomene se manifestă periodic în crusta terestră prin mişcări bruşte şi
violente care sunt înregistrate la suprafaţa liberă a terenului sub forma cutremurelor
de pământ.
Cu privire la sursa care generează cutremurele puternice se admit două
categorii principale de mecanisme posibile de producere şi anume:
• Cutremure vulcanice, datorate erupţiilor vulcanice(7%)
• Cutremure tectonice, datorate unor modificări structurale importante ale
scoarţei terestre(90%) (însoţite de fenomene de rupere sau de faliere)
Cele mai frecvente cutremure sunt de origine tectonică, iar energia pe care
o eliberează se extinde pe zone întinse la suprafaţa terestră. Şocul seismic se produce
ca urmare a unor fracturi ale scoarţei care vin în contact într-un plan mai slab, în care
s-au acumulat în timp deformaţii elastice extrem de mari. Eliberarea bruscă a energiei
de deformaţie, transformată instantaneu în energie cinetică, generează unde elastice
care se propagă radial în toate direcţiile, iar prin procese de reflexie şi refracţie ajung
la suprafaţa Pământului. Punctul teoretic în care se produce ruptura iniţială(în
realitate există o zonă de fracturare), se numeşte focar sau epicentru.
MAGNITUDINEA CUTREMURELOR
Utilizând pentru estimare exclusiv înregistrări instrumentale obiective
se poate defini magnitudinea sau, cum este numită uzual, intensitatea
Richter. Se defineşte astfel încât utilizând înregistrarea oricărei staţii
seismice de pe glob, valoarea rezultată să fie aceeaşi.
Magnitudinea dă măsura energiei undelor seismice care provin
din focar. Noţiunea şi metoda de estimae a fost pusă la punct de
C.F.Richter(1923) care a utilizat datele instrumentale provenite de la un
grup de staţii seismice cu diferite amplasamente şi care caracterizează o
serie de seisme produse în California pe durata lunii ianuarie a anului 1923.
Creşterea magnitudinii cu o unitate corespunde creşterii amplitudinii undei
de 10 ori. Din punct de vedere matematic, scara magnitudinilor nu are o
limită superioară, însă practic limita ei superioară e determinată de
rezistenţa rocilor. Cele mai puternice cutremure care s-au produs în epoca
măsurărilor instrumentale sunt cele de pe continentul american: cutremurul
din Chile, 1960 (magnitudinea 9,5) si din Alaska, 1964 (M = 9,2).
Energia seismică ce se degajă în focarul cutremurului diferă de
energia seismului de la suprafaţa Pământului. Spre deosebire de
magnitudine, intensitatea seismului, exprimată şi ea în grade, are la bază
gradul de acţiune a oscilaţiilor subterane asupra diferitelor construcţii şi
obiecte, asupra oamenilor. De fapt, pentru oameni pericolul îl reprezintă nu
oscilaţiile seismice, ci urmările acestora: avarierea clădirilor, gazoductelor şi
liniilor electrice, deformarea suprafeţei terestre, alunecările de teren etc.

S-ar putea să vă placă și