Unda mecanică este fenomenul de propagare a unei oscilații printr-un mediu material.

Acest proces este insoțit de un transport de energie. Sursa producerii undelor

mecanice este un oscilator mecanic, iar mediul prin care se propagă oscilația este un
mediu elastic. Particulele mediului elastic efectuează oscilații in jurul poziției de echilibru,
transmițand la distanță, prin intermediul legăturilor dintre particule, mișcarea oscilatorie
și, odată cu aceasta, energia mecanică. Undele mecanice transportă la distanță
energie mecanică, dar nu transportă și substanță.
• Undele mecanice pentru care perturbația se propagă perpendicular pe direcția de oscilație
a particulelor mediului se numesc unde transversale; de exemplu, undele de la suprafața
apei sau undele dintr-o coardă a unei viori sau a unei chitare sunt unde transversale.
• Undele mecanice pentru care perturbația se propagă pe aceeași direcție cu direcția de
oscilație a particulelor mediului se numesc unde longitudinale; de exemplu, undele care
apar in resortul elastic sunt unde longitudinale.

Undele seismice

Energia eliberată brusc de focar în momentul producerii unui dezechilibru tectonic se propagă în toate direcţiile
sub forma unor unde elastice, numite unde seismice.
Pe masura îndepartarii de locul perturbatiei initiale, energia se repartizeaza pe tot mai multe particule − efectele
seismului sunt tot mai mici la distante mai mari. Undele seismice sunt un "amestec" de unde longitudinale si
transversale.

Tipuri de unde seismice:

Unde superficiale (de suprafaţă) se deplasează la suprafaţa pământului. Uneori denumite unde lungi sau mai
simplu, unde L, undele superficiale sunt responsabile pentru cele mai multe pagube asociate cutremurelor, deoarece
cauzează cele mai intense vibraţii. Acestea se propagă din undele interioare care ajung la suprafaţă. Undele superficiale
sunt asemănătoare valurilor apărute într-o suprafaţă de apă – ele mişcă suprafaţa pământului în sus şi în jos. Acest fapt
cauzează de obicei cele mai mari pagube, deoarece mişcarea undei zguduie temeliile edificiilor create de om. Ele se
clasifică în:
Unde de tip Rayleigh(R): (denumite astfel dupa englezul John William Strutt, Lord Rayleigh, care a intuit
matematic existenţa acetui tip de unde in 1885) sunt unde care mişcă pământul şi în sus şi în jos şi înainte şi înapoi în
sensul de propagare, asemănător mişcării valurilor. Ele sunt resimţite puternic în timpul seismului.

Unde de adâncime(de volum): se deplasează în partea interioară a Pământului, şi se pot clasifica în:
Unde de tip longitudinal sau de dilataţie(numite şi unde primare şi notate P) sunt cele mai rapide unde
seismice, ele ajungând primele (prima vibraţie simţită în timpul seismelor). Ele se propagă cu o viteză de aproximativ
1.6 până la 8 kilometri/secundă, depinzând de materialul prin care se deplasează. Particulele materiale oscilează pe
direcţia propagării undei. Undele P se pot propaga prin roci şi lichide. Ele comprimă şi întind în mod succesiv
materialul străbătut pe direcţia lor de propagare (într-un mod similar celui în care sunetul se propagă prin aer).
Amplitudinea acestor unde este direct proporţională cu magnitudinea (energia cutremurului). Unda P nu este
periculoasă pentru clădiri, deoarece conţine doar aproximativ 20% din energia totală a cutremurului.
 Unde de tip transversal sau de forfecare(numite unde secundare şi notate S) sunt mai lente ca undele P şi sunt
al doilea tip de undă/vibraţie resimţită în timpul seismului. Ele deplasează în afară particule de rocă, împingându-le
perpendicular pe calea undelor. Astfel rezultă prima perioadă de ondulare asociată cutremurelor. Undele S se pot
propaga doar prin mediu solid (tip rocă), nu şi prin mediu lichid.
Întrucât direcţia de propagare devine aproape verticală în vecinătatea suprafeţei libere a terenului, undele
S(transversale) produc cele mai importante efecte inerţiale asupra construcţiilor. Sunt periculoase, deoarece transportă
aproximativ 80% din energia totală a cutremurului şi determină distrugeri proporţionale cu magnitudinea cutremurului
şi cu durata de oscilatie.

Deşi au provocat numeroase distrugeri, undele seismice au oferit preţioase informaţii despre structura internă a
Pământului.
Doar o mică parte din energia degajată în focarul unui cutremur se transmite sub formă de oscilaţii seismice,
restul consumându-se în alte procese fizice care au loc în zona focarului.
Determinarea precisă a acestei cantităţi este dificilă din acest motiv, utilizându-se metode prin care se încearcă
să se facă o comparaţie între diferite cutremure.
Zone seismice Oamenii de stiinta au inceput sa cartografieze locurile in care sunt frecvente cutremurele inainte de a
intelege motivul cutremurelor. Ele se pot intalni in orice loc in care rocile se misca de-a lungul liniilor, dar majoritatea
cutremurelor mari se produc in anumite zone, bine determinate. Sunt deosebit de frecvente in regiunile vulcanice, de
exemplu in Cercul de Foc al Pacificului. Pe masura ce metodele de determinare a localizarii cutremurelor au devenit
mai precise, si hartile au fost imbunatatite, conturandu-se o imagine mult mai clara despre activitatea seismica. Desi
cutremurele se pot produce peste tot in lume, sunt mai frecvente in regiunile din apropierea marginilor placilor
tectonice. Una dintre cele mai importante este linia de refractie Sf. Andrei; aceasta se intinde de-a lungul coastei de vest
a SUA , fiind locul de pornire al cutremurelor din California. Multe linii de refractie se intind si in imprejurimile Chinei
si ale Japoniei. Kobe, de exemplu, este situat pe linia de refractie Najima.
Tsunami sunt valuri uriase provocate de seisme. Ele sunt foarte periculoase pentru populatia din regiunile de pe
coasta. Oamenii de stiinta incearca sa prevada producerea lor, pentru a le limita consecintele. Seismele submarine si
toate deplasarile importante care au loc pe fundul oceanului (eruptii vulcanice, alunecari de teren etc.) au ca efect
impingerea brusca a coloanei de apa de deasupra. Miscarea se propaga in ocean sub forma unei unde care are o viteza
de 700-800 km/h.
In larg, aceasta unda poate trece neobservata, fiindca valurile pe care le produce nu ating in inaltime mai mult de un
metru. Dar cand unda ajunge in apropierea tarmurilor, datorita adancimii reduse, valurile sunt din ce in ce mai inalte si
se abat asupra malurilor, maturand tot ce le sta in cale. Uneori, marea se retrage, apoi revine in forta. Valurile succesive
strivesc sau imping spre interiorul uscatului oameni si vite, ambarcatiuni si case, apoi, cand se retrag, aspira victimele si
daramaturile.

Semnale de avertisment Schimbarea    comportamentului animalelor poate semnala apropierea unui cutremur. Cainii
scheauna, caii se sperie, pasarile devin nelinistite si zboara in cerc. In 1975, locuitorii unui oras chinezesc au observat
cum, cu cateva ore inainte de cutremur, animalele isi paraseau locuintele. Cercetatorii mai studiaza si apele fantanilor
din zonele seismice. Inainte ca rocile subterane sa se sfarame in bucati, structura lor cristalina devine ai deschisa, apoi
se inchide din nou, eliberand substanta numita radon in apele freatice; radonul ajunge in fantani, iar cresterea
concentratiei acestuia poate fi un semnal de avertizare al cutremurului. Inainte de seism, se mai pot elibera si gaze cu
incarcare electrica. Acestea sunt slab incandescente si se numesc „lumini seismice”. Concentratia de hidrogen poate fi
de 10 ori mai mare langa liniile de refractie inaintea unui cutremur.

Diminuarea efectului distrugator Desi niciuna dintre metodele de detectare a seismelor enumerate nu este infailibila,
ele au contribuit la imbogatirea cunostintelor noastre despre seisme si in continuare se studiaza posibilitatile de
diminuare a efectului distrugator al acestora. Dupa unii, cu mici explozii se pot provoca cutremure de intensitati
scazute, slabind astfel tensiunea rocilor care determina cutremure puternice. In cateva locuri s-a injectat apa in liniile
de refractie, provocand cutremure mai mici. Si de aici s-a ajuns la uimitoarea concluzie ca, prin cutremure mici si
controlate artificial, se pot elibera tensiunile acumulate. In plus, constructorii din America si Japonia studiaza metodele
de constructie rezistente la cutremure, pentru ca peretii care se prabusesc reprezinta unul dintre cele mai mari pericole.
Aceasta se poate evita prin proiectarea unor cladiri fara ornamente grele si cosuri.

Masuri de precautie organizarea de exercitii sistematice, pentru ca fiecare sa stie ce este de facut in timpul
cutremurelor in timpul cutremurelor, este indicat sa se stea sub mobila mai rezistenta sau sub tocul usii fiecare incendiu
trebuie stins imediat, ca nu cumva gazul care se scurge din conductele sparte sa ia foc si sa explodeze.

Concluzii Din confruntarea tuturor masuratorilor, a tuturor datelor de observatie, ale diverselor curbe statistice, se va
putea ajunge intr-o zi sa se prevada iminenta unor mari cutremure de pamant distrugatoare. Fie ca se va ajunge sau nu
aici, studiul acestui fenomen formidabil ramane pasionant si ingaduie mintii sa sondeze partile cele mai indepartate ale
planetei si ne pune fata in fata cu realitatea atat de aspra; noi traim si gandim datorita unei miraculoase conjuncturi de
temperaturi, presiuni si echilibre psiho-chimice pe suprafata mobila a unui glob colosal, ale carui ingrozitoare zguduiri
sunt singurul limbaj care ne dezvaluie misterele adancimilor lui inaccesibile.

BIBLIOGRAFIE:

Revista enciclopedica „Arborele Lumii” – capitolul Planeta Pamant

Mandrescu N. -    „Cutremure de pamant”

Bleahu M. – „Tectonica Globala”

Haroun Tazieff – „Cand Pamantul se cutremura”, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1986