Sunteți pe pagina 1din 31

Caldera vulcanului Thira

(Santorini)
După 1950 nu a mai existat o relaţie directă între schimbările
climatice şi vulcanism.

În 1984 Blong a sintetizat mai multe date legate de vulcanism pentru


ultimii 10.000 ani :
-în ultimii 500 ani vulcanii individuali au erupt cu o rată mediană de
unu la fiecare 220 ani. Numărul erupţiilor pe secol reprezentată
graphic pe scară logaritmică formează o linie dreaptă în relaţie cu
frecvenţa ocurenţei celor mai multe hazarde naturale.

-aprox. 20% din vulcani erup cu o frecvenţă mai mica de o data la


100 ani şi 2% mai puţin de o data la 10.000 ani; ex. El Chichon în
Mexic a erupt în 1982, înainte de această data fiind considerat un
vulcan stins.

-25 cele mai violente erupţii din istorie apar cu o mediană a


frecvenţei de 865 ani. Din peste 5500 erupţii de la ultima
glaciaţiune până în 1340, numai 40% sunt cunoscute să se fi produs
în timpul istoric. Cei mai mulţi din vulcanii stinşi ai Terrei pot
devein oricând activi.
Cutremurele

1975 – cercetări asupra cutremurelor în depozitele


mlăştinoase de lângă Los Angeles. S-a constatat că
din 565 (AD) au fost 8 mari cutremure care au apărut
la intervale cuprinse între 55 şi 275 ani. Media
ocurenţei a fost calculată la aprox. 160 ani, cu
ultimul mare cutremur în 1857.
Aceste predicţii au la bază valoarea mediei mişcării
plăcilor tectonice unele faţă de celelalte cu o viteză de
10 cm/an-1. Mişcarea plăcilor tectonice este continuă;
dacă tensiunile de forfecare dintre cele două plăci nu
sunt eliberate continuu, acestea se vor acumula
generând un cutremur. Dacă se cunoaşte deplasare
plăcilor în timpul unui cutremur se poate calcula ciclul
de ocurenţă al acestora; ex. 5 m deplasare pe linia de
falie la un cutremur, rata mişcări plăcilor fiind de 10
cm/an-1, atunci un nou cutremur se va produce la
fiecare 50 de ani.
În zona Chile ciclurile marilor cutremure ajung undeva în
jurul a 80 ani.
Ciclurile cutremurelor depind de mişcarea crustală cu rate
constante în timpuri geologice şi de acumularea de
tensiuni de forfecare pe planurile de alunecare al plăcilor
unele faţă de celelalte. Cele mai active mişcări de acest tip
se înregistrează în “cercul de foc” al Pacificului. Pe unele
areale în această regiune apar aşa-numitele seismic gaps;
acestea sunt de fapt locul viitoarelor mari cutremure; ex.
cutremurul din Alaska din 1964 a “umplut” unul din aceste
goluri iar în momentulde faţă un gap major există în zona
oraşului Los Angeles.
Predicţiile pe termen scurt au la bază o serie de date obţinute
din următoarele 5 categorii de manifestări:
-deformarea suprafeţei topografice (evidenţiată cu cote de nivel
şi reţele de staţiuni de triangulaţie).
-activitate seismică (creşte într-un areal înainte de şocul
principal). Pot să apară mici cutremure dispuse în cerc faţă
de epicentru fenomen cunoscut sub numele de “gogoaşa lui
Mogi” Mogi doughnut.
-activitate geomagnetică şi geoelectrică – anomalii în activitatea
geomagnetică. Uneori au fost înregistrate modificări în ordin
între 4-20 gama, cu 10 ani înainte de erupţie. De asemenea
se pot remarca schimbări în curentul teluric în ordin de 2mV.
Schimbările în rezistivitatea electrică a scoarţei terestre
poate să fie un indicator al cutremurelor.
-apele din pânzele freatice – anomaliile nivelului apelor freatice
pot indica un cutremur într-un interval cuprins de la o
jumătate de zi până la 10 zile.
-fenomene naturale - (comportamentul animalelor; se pare că
acestea sunt sensibile la vibraţii şi ultrasunete generate de
5 februarie 1975 – oraşul chinez Haicheng a fost
evacuat cu 12 ore înaintea şocului principal.
90% din clădiri au fost distruse dar nu au
existat pierderi de vieţi omeneşti. Evacuarea s-
a bazat pe observaţii ale activitaţii seismice,
anomalii ale nivelelor apelor din pânzele
freatice şi ale comportamentului animalelor.
Cutremurele şi tsunami ca
hazarde
Propagarea undelor elastice la cutremure

ungimea de undă a unui cutremur?


Cutremurele reprezintă “descărcări” de tensiuni acumulate la contactul
dintre două plăci tectonice sub forma unor unde elastice trasmise dintr-un
epicentru spre exterior sub formă circulară. Sediu unui cutremur se poate
localiza la orice adâncime în scoarţă, până la 700 km. maximum. După modul
de propagare există mai multe categorii de unde:

-undele de tip P (unde longitudinale sau primare ). Nu trec prin centru


globului terestru. Execută o compresie şi dilatare în sensul de propagare
(13 km/s).

-undele de tip S (shear). Transversale pe direcţia de propagare cu vibraţii


în plan vertical (4-7 km/s). Acestea au o viteză de 0.6 ori mai redusă decât
cele de tip P. Viteza de propagare a acestora depinde de densitatea şi
rigiditatea rocilor. Nu trec prin centrul Terrei a.î apare o zonă de “umbra”
pe partea opusa a globului terestru. Pe baza diferenţei de timp dintre
undele P şi S se poate aprecia epicentrul unui cutremur.

-undele de tip L (lungi). Produc vibraţii în plan orizontal în pătura


superficială a scoarţei (3-4 km/s). Acestea nu se transmit prin manta sau
nucleul terestru Cele de tip Rayleigh sunt similare cu valurile marine,
altele sunt asemănătoare cu cele compresionale. Viteza de propagare a
acestora este cea mai redusă dintre cele trei tipuri; au nevoie de circa 20
min. să străbată o distanţă de 5000 km prin scoarţa terestră.
Hărţile de risc seismic

Acc. gravitaţională reprezintă un parametru


crucial pentru definirea limitelor până la care
se constată distrugeri, acceleraţia orizontală
şi cea verticală sunt exprimate ca procent al
constantei gravitaţionale (9,8 m s-2). După
cum s-a constatat cel mai destructive
cutremur pe scara Mercali are un maxim al
acceleraţie notat cu 100% din acceleraţia
gravitaţională.
Falia San Andreas
Rata de decelerare poate de asemenea să fie determinată. Este
posibil să se realizeze harta unor largi areale dintr-o ţară şi cu
reprezentarea pic-urilor acceleraţiei orizontale şi vertical.
Există o procedură standard pentru realizarea hărţii valorilor
acceleraţiei pentru ce va depăşi un anumit procent într-o
perioadă de timp specifică; ex. 10% probabilitate de producere
a unui cutremur mare într-o perioadă de 50 ani. Deoarece
media acceleraţiei este dublul valorii pic-ului acceleraţiei
verticale, acceleraţia orizontală este în mod obişnuit marcată
pe hărţile seismice. Inginerii folosesc astfel de hărţi pentru
evaluarea forţelor laterale ce acţionează asupra obiectelor
rigide (clădiri) pentru determinarea ricului de colaps în timpul
cutremurului.

Au fost realizate hărţi ale riscului seismic pentru America de


nord, Australia, Asia de sud-est, China. Aceste hărţi ajută în
alegerea şi decizia asupra tipului de construcţii care vor fi
realizate, menite să ajute în planningul territorial.
Mari cutremure

localizare an victime
producer omeneşti
e
Corint – Grecia 856 45000
Cilicia – Asia Mică 1268 60000
Chihli - China 1290 100000
Shenshi - China 1556 830000
Caucasia - 1667 80000
Shemaka
Calcutta - India 1737 300000
San Francisco - US 1906 700
Messina - Italia 1908 75000
Kansu - China 1920 200000
Tokyo 1923 14300
Peru 1960 70000
Tangshan - China 1976 250000
Armenia 1988 25000
Lichefiere/tixotropia
Procesul prin care depozitele nisipoase şi siltoase pot să
se lichefieze şi să curgă ca un lichid sau să determine
colapsul clădirilor construite pe acestea. Acest
mecanism se naşte atunci când presiunea asupra apei
din spaţiile dintre agregatele unui depozit creşte
foarte mult. Lichefierea poate fi indusă de undele de
tip P şi S ale unui cutremur.

Creşterea presiunii apei în porii depozitelor


nisipoase/siltoase creşte progresiv cu fiecare nouă
undă de şoc. În situaţia în care lungimile de undă sunt
scurte şi presiunea apei în porii depozitelor nu poate
reveni la normal se poate declanşa fenomenul de
tixotropie.
Procesul de lichefiere poate permite ridicarea nivelului
apelor freatice prin nisipuri sau material siltoase.
În cadrul procesului de lichefacţie se pot remarca trei tipuri de mişcări:

-mişcare laterală – mari volume din depozitele superficiale pot să


migreze în lateral ca urmare a lichefacţiei stratelor subsuperficiale
datorate vibraţiilor din timpul cutremurelor. Se produc pe versanţii
cu înclinări de 0.30 – 30; mişcarea orizontală în lateral poate avea
valori de 3-5 m.

-curgerea – mişcare gravitaţională sub formă de curgere în care se pot


găsi şi blocuri de sol compacte, Această mişcare se realizează pe
versanţi care depăşesc 30. Mai obişnuit acestă mişcare se poate
produce pe versanţii submarine.

-pierderea capacităţii de susţinere a sarcinii geologice – reprezintă


transferul sarcinii geologice de la contactul granulă/granulă, la porii
umpluţi cu apă. Efectul îl reprezintă lichefierea şi colapsul clădirilor
construite pe sol. Ex. cutremurul care a lovit Niigata (Japonia) la 16
august 1964 şi care a înregistrat 7,5 magnitudine pe Richter. Valorile
acceleraţiei au fost reduse 0.16% g, dar clădirile din oraş, construite
în lunca fluviului Shinano, în urma lichefierii stratelor au suferit un
proces de scufundare şi înclinare sub unghiuri foarte diferite.
Tsunami
Deplasări de volume foarte mari de apă sub formă de valuri
declanşate de şocuri seismice, vulcanism exploziv şi/sau alunecări
submarine masive.
Comportamentul valurilor de tip tsunami este similar valurilor
generate de energia vânturilor.

Elementele unui val


Cauze:
-mişcări tectonice
-vulcanism
-alunecări de teren subacvatice

Tsunami – periculos prin lungimea de undă mare – cel


din Indonezia avea 160 km.
-1 m3 de apă – o tonă greutate.
-forţa de impact
-mai multe unde, uneori la interval de câteva
ore.
Lungimea de undă, perioada, înălţimea valului, refracţia şi difracţia.
Tsunami-urile sunt evenimente destul de rare şi nu întotdeauna sunt
generate de cutremurele submarine. Între 1861 şi 1948 numai 124
tsunami au fost înregistrate ca urmare a 15 000 cutremure. Această
frecvenţă redusă de apariţie reflectă faptul că cele mai multe tsunami
au o amplitudine scăzută şi trec neobservate.
Un cutremur, pt a genera un tsunami, trebuie sa depăşească 6.5 pe scara
Richter.
Tsunami poate avea şi origine vulcanică. O statistică realizată pe 92
tsunami arată că:
-16,5% rezultă din cutremure associate cu erupţii;
-20% rezultă din fenomene vulcanice;
-14% din erupţii submarine;
-7% din colapsul vulcanilor şi formarea calderelor;
-5% din alunecări şi avalanşe de roci;
-4,5% avalanşe de material fierbinte piroclastic;
-3% din lahar (curgeri de noroi);
-3% din valuri create în urma şocurilor atmosferice;
-1% din lava ce intră în mări sau oceane.
Erupţiile din Krakatoa (1883) şi Santorini (1628 B.C.)
sunt responsabile pentru cele mai mari si mai
semnificative tsunami generate de vulcani.
Multe tsunami îşi au originea pe coasta de vest a
Pacificului (parte a cercului de foc pacific). Multe
din cutremurele de aici depăşesc 8 grade pe
Richter. Două treimi din tsunami-urile care au
creat pagube în Pacific au fost asociate cu
cutremure de magnitudine de 7,5 sau mai mare.
Cutremurele generatoare de tsunami se produc la
mica adâncime, până la 40 km în interiorul
scoarţei terestre. Studiile au arătat că maximum
energiei unui tsunami este o funcţie magnitudinii
cutremurului după ecuaţia:
Tt = 0.57M – 2.85
unde Tt – perioada unui tsunami
A fost elaborate o scară în care este prezentată relaţia existentă
între magnitudinea unui cutremur, magnitudinea unui tsunami
şi înălţimea valurilor generate.

Magnitudinea unui Magnitudinea unui Înălţimea maximă (in


cutremur pe scara tsunami m.)
Richter
6 -2 <0.3

6.5 -1 0.5 – 0.75

7 0 1.0 – 1.5

7.5 1 2.0 – 3.0

8 2 4.0 – 6.0

8.25 3 8.0 – 12.0

8.5 4 16.0 – 24.0

8.75 5 >32.0
Predicţia tsunami-urilor în zona Pacificului

Metodologia predicţiei pe termen scurt este bine pusă la puct


în această zonă. Alerta de tsunami poate fi exacta într-un
interval de 1-24 ore. Predicţia pe termen lung în schimb este
dificil de făcut datorită caracterului individual al fiecărui
tsunami. Ca urmare a faptului că Oceanul Pacific este zona
cea mai susceptibilă cutremurelor (SSWWS – seismic sea
wave warning system) Sistemul de Alertă a Valurilor
Oceanice Seismice a fost pus la punct de USA, ca urmare a
tsunamiului Aleutian din 1946 care a produs pagube
deosebite în Hawaii. Acest sistem a fost creat în cadrul
Sistemului Internaţional de Aleartă de Tsunami (ITWS), cu
sediul în Hawaii şi sub directa conducere a US National
Weather Service. În prezent sistemul primeşte date de la 53
de staţii de măsurare a valurilor de tsunami răspândite pe
întreaga arie a Pacificului. Aceste staţii sunt dispuse a.î
niciuna să nu fie poziţionată într-un ”con de umbra” a
undelor P sau S.
Predicţia tsunami-urilor în zona Australiei

Australia este un continent la adăpost de valurile tsunami. Arealele potential


seismice apropiate sunt fosele Tonga şi Noile Hebride. Ciclicitatea generării
unui cutremur de mare magnitudine aici (>8,3/Richter) are o perioadă de
125 ani. Cel mai înalt tsunami înregistrat la Sydney începând cu 1870 a fost
de 1,07 m. Cutremurele din Chile din 1868 şi 1960 au creat valuri tsunami
în Australia de 1 m, respective 0.65 m, înălţimi care sunt similar cu cele
produse de puternicele furtuni de latitudine mijlocie.. Valurile ce vin dinspre
Americi, nu au şanse de a produce pagube deoarece energia lor este
disipată de numeroasele arhipelaguri insulare din Marea Tasman. Cele care
vin dinspre Marea de Corali se opresc în Marea Barieră de Corali

Pe partea de vest a
Australiei valurile
tsunami nu au depasi
niciodata 2 m. Erupţia
lui Krakatoa a provocat
valuri cu înălţime de 1,5
– 2 m. pe coasta de vest
a Australiei.
Valurile tsunami din
trecut se pare ca au
Vulcanii ca hazarde
Dintre toate hazardele naturale vulcanii sunt fenomenul cel
mai complex. Fenomenele vulcanice sunt foarte dificil de
prevăzut, existând o multitudine de manifestări eruptive şi,
în plus, fiecare dintre acestea manifestându-se într-o
formă unică.

Magma ia naştere la o adâncime cuprinsă între 75 km şi


până în baza astenosferei. Există două tipuri importante:
magma bazaltică (săracă în Si) şi magma andezitică,
bogată în acest element. Acest al doilea tip formează
“vulcanismul andezitic” din cadrul cercului de foc al
Pacificului unde crusta Pacifică este subdusă sub placa
Eurasiatică. La erupţie lava bazaltică are temperature
cuprinse între 10500 – 12000 C, pe când cea andezitică este
cu circa 1000 – 1500 mai rece. Pentru fiecare 50 0
descreştere a temperaturii fluiditatea descreşte de 10 ori.
Din această cauză şi din cauza conţinutului în Si, lavele
andezitice sunt de 200 - 2000 ori mai vâncoase decât cele
bazaltice.
Totodată lavele andezitice sunt bogate în gaze;
au apă sub formă de vapori care provine din
materialul crustal dizolvat între 50 – 90
procente.

Produsele ejectate în timpul erupţiei se


numesc produse piroclastice sau tephra şi
sunt clasificate în funcţie de dimensiune:
-bombe vulcanice, blocuri de lava, scorii,
lapilli (fragmente de lava cuprinse între 2 -
60 mm. nisip şi cenusă (<0,1 mm.).
Energia totală a unui eveniment volcanic
poate fi divizată în 4 categorii după cum
urmează:
-energia elibarată prin vibraţii induse
volcanic şi cutremure,
-energia necesară ca fracturile să se
încalece,
-energia consumată în expulzarea
materialelor,
-energia consumată în producerea valurilor
de şoc atmospheric şi, ocazional, tsunami.
Energia utilizată în expulzarea materialelor este un rezultat al
energiei potentiale, energiei cinetice şi energiei termice. Aceste
variabile pot fi calculate pentru cele mai multe eruptii vulcanice
şi indică o valoare a energiei eliberată de circa 1 x 10 11 J.,
similară cu energia bombelor nucleare de mare putere care este
de 1 x 1015 J.

Energia folosită în generarea undelor de şoc atmosferice poate fi


exprimată ca:
Es = 1,25 x 1013 sin Φ ∑ 0,5 At2 unde:
-Es = energia de generare a şocurilor undelor atmosferice
- sin Φ
-A = amplitudinea valului de şoc în milibari
-perioada valului în secunde.

Într-un mod similar se poate calcula energia unui val de tip tsunami.
Erupţiile vulcanice cu cele mai mare energii cunoscute sunt
Krakatoa şi Tambora care au atins 10 18 J.
În afara cutremurelor şi tsunami-urilor, hazardele vulcanice
pot fi grupate în 6 categorii după cum urmează:
-curgeri de lava,

-fragmente piroclastice şi nori de cenuşă,

-râuri de lava,

-gaze şi ploi acide, (chlorină, fluorine, acid clorhidric CFC


[clorofluorcarbons], acid fluorhidric, acid sulphuric, acid
carbonic, monoxide de carbon, bioxid de carbon,)

-lahar,

-“explozii glaciare”.
Din anii 60’, 20 km2 de teren sunt acoperiţi
annual de curgerile de lava. Datorită
fertilităţii deosebite a terenurilor vulcanice
şi ca urmare a populării acestor teritorii
erupţiile ce se declanşeză ulterior sunt
deosebit de distructive.

Dezastre vulcanice - Vezuviu (25 August 79),


Mount Pelee (8 Mai 1902), Krakatoa
(August 1883), Mount St. Helen (18 Mai
1980).